Râmnicu Vâlcea, Vâlcea

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Râmnicu Vâlcea, Vâlcea

Râmnicu Vâlcea este municipiul de reşedinţă al judeţului Vâlcea, Oltenia, România, format din localităţile componente Aranghel, Căzăneşti, Copăcelu, Dealu Malului, Poenari, Priba, Râmnicu Vâlcea (reşedinţa), Râureni, Stolniceni şi Troian, şi din satele Feţeni, Goranu, Lespezi şi Săliştea. Are o populaţie de 98.776 locuitori (2011). Se află aşezat într-un punct geografic aproape central al României, nod de întâlnire a trei importante drumuri naţionale (DN7, DN64 şi DN67) şi unul european (E81). Acestea fac ca municipiul să fie legat direct cu traseul Bucureşti – Piteşti – Sibiu – Cluj – Oradea – Budapesta (E81), cu municipiul Târgu-Jiu (DN67) şi municipiile Drăgăşani – Caracal (DN64). Tot odată acestă infrastructură naţională prin ramificaţiile ei, drumurile judeţene (DJ), leagă reşedinţa judeţului de restul localităţilor. De asemeni, calea ferată face legătura cu Sibiu (la nord) şi Piatra Olt (sud) şi apoi Craiova sau Caracal-Roşiori de Vede-Bucureşti.

Aşezare geografică

Municipiul Râmnicu Vâlcea se află aşezat pe partea dreaptă a râului Olt, în partea de nord-est a Olteniei. Se găseşte la o altitudine de 240-260 m. Are ca vecinătăţi următoarele localităţi: la est comunele Budeşti şi Blidari, la nord comunele Bujoreni şi Dăeşti, la vest comuna Vlădeşti şi oraşul Ocnele Mari, iar la sud oraşul Băbeni. Poziţia sa geografică determină şi temperatura care aproape mereu este călduroasă, clima fiind temperat continentală.

Oraşul este situat pe celebra paralelă 45 (45º06’N), la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord. Pe aceeaşi latitudine se mai află, printre altele: Grenoble (Franţa), Bordeaux (Franţa), Torino (Italia), Golful Veneţiei (Italia), Belgrad (Serbia), Ploieşti (România), Simferopol Peninsula Crimeea, (Ucraina), Krasnodar (Rusia), Marea Aral (Uzbekistan), Provincia Autonomă Xinjiang (China), Mongolia, Insula Hokkaido (Japonia), graniţa dintre Statul Montana şi Statul Wyoming (S.U.A.), Lacul Michigan (S.U.A.), Lacul Huron (Canada), Statul New York (S.U.A.), Statul Quebec (Canada).

Istoric

Oraşul scăldat de apele bătrânului Alutus este o veche aşezare venită din umbra timpului, istoria sa milenară fiind atestată de săpăturile arheologice găsite în cartierele Valea Răii şi Stolniceni. Aici romanii au construit cetăţi (castre) durabile care prin vestigiile lor atestă continuitatea de veacuri a aşezării.

Prima menţiune documentară datează din 20 mai 1388, când Mircea cel Bătrân confirma mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic a unei mori, dăruită de Dan I, şi a unei vii, pe care o făcuse danie jupanul Budu, cu voia lui Radu I. Prima atestare ca oraş este din 4 septembrie 1389, când Mircea cel Bătrân menţiona într-un hrisov că se află în „oraşul domniei...numit Râmnic”.

În centrul oraşului, se găsesc ruinele curţii domneşti a lui Mircea cel Bătrân, prezenţe materiale vii ale marelui voievod în această aşezare; aici a semnat documentul de atestare a judeţului Vâlcea la 8 ianuarie 1392, fiind primul judeţ atestat documentar. Din vechea şi măreaţa cetate se mai pot vedea astăzi doar zidurile care înconjoară parcul central, numit Mircea cel Bătrân în cinstea voievodului.

Sigiliul oraşului datează din 1505 fiind, după cum arată istoricul A. Sacerdoţeanu, „unul dintre cele mai vechi sigilii orăşeneşti din Țara Românească”.

Că Râmnicu Vâlcea era oraş domnesc, reiese şi dintr-un document al domnitorului primei uniri a provinciilor româneşti, Mihai Viteazul, care numea oraşul astfel:„oraşul domniei mele la Râmnic”.

Tot aşa, Matei Basarab menţiona că am fost la preumblere peste Olt la oraşul domniei mele la Râmnic. Sub domnia lui în anul 1643, pe iazul morilor (asanat pe la sfârşitul anilor 1970) se construieşte prima moară (fabrică) de hârtie, de către boierii Rudeni.

Pe dealul care străjuieşte oraşul în partea de nord, în Cetăţuia construită pe el la 2 ianuarie 1529 este asasinat de către boierii Neagoe şi Drăgan, domnitorul Radu de la Afumaţi.

Cetăţuia, care este un fel de simbol al oraşului, este un mic fort construit prin secolul al XIV-lea sau secolul al XV-lea pentru a păzi reşedinţa olteană a domnilor, scaun obişnuit al Banilor şi a noii episcopii.

Numeroase documente arată că prin oraş au trecut Doamna Chiajna, Constantin Brâncoveanu, Pătraşcu cel Bun, Radu cel Frumos, Radu Paisie.

Ocuparea Olteniei de către austrieci în perioada 1718–1739, implicit şi a Râmnicului, a dus la incendierea urbei şi transformarea ei în fortăreaţă de apărare.

Radu cel Mare la 1504 înfiinţează la Râmnic o episcopie numită Episcopia Râmnicului - Noul Severin, fapt ce este semnalat şi de Paul de Alep în notele de călătorie ale sale în ţările române. Însă atestarea documentară a acestei episcopii cu titulatura completă datează din timpul lui Mihnea Turcitul la 29 decembrie 1590. Construcţia nouă a episcopiei, ridicată la 1639, a fost distrusă de un incendiu provocat odată cu năvălirea turcilor din 1737. Tot aşa s-a întâmplat şi în 1847. Construcţia existentă a fost ridicată între anii 1850 – 1856, iar picturile interioare sunt făcute de Gheorghe Tattarescu, purtând amprenta realismului italian. Noua construcţie este ridicată prin strădania episcopului de Vâlcea Calinic primind denumirea de Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae”.

La Râmnicu Vâlcea, la 1705 Antim Ivireanul, unul dintre cei mai buni tipografi ai vremii, a fost hirotonisit ca episcop cu Sfatul şi cu voia prea luminatului şi învăţatului domn Constantin Brâncoveanu. Urmare a acestei numiri, în secolul al secolul al XVIII-lea la Râmnic se desfăşura o bogată activitate culturală, datorată cărturarului Antim Ivireanul, cel care a pus aici bazele unei tipografii în care au fost tipărite mai multe lucrări în limba română. Primele cărţi tipărite au fost Tomul bucuriei şi Antologhion.

Istoricul Nicolae Iorga a denumit Râmnicul capitală a tipografiilor, iar un capitol al lucrării sale „Literatura română veche” este numit „Epoca lui Chesarie de Râmnic”.

Au ieşit de sub tipar în continuare „Gramatica slavonească” (1755), „Trâmbiţa românească” (1769), ciclul „Mineelor” (1776 -1780), întâia ediţie a „Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orânduelelor gramaticii româneşti” a lui Ienăchiţă Văcărescu (1787) şi multe altele.

Alt important cărturar al Râmnicului, episcopul Damaschin, reuşeşte tot în această perioadă să contribuie la românizarea aproape a tuturor cărţilor, traducând aproape întreaga literatură a timpului. În urma sinodului din 28 noiembrie 1719 ţinut la mănăstirea Horezu (sau Hurezi), episcopul Damaschin propune înfiinţarea a două şcoli: una românească la Râmnic şi una latinească la Craiova.

Tot la Râmnic, la începutul secolului al XVIII-lea, s-a deschis o şcoală de artă, mai precis de zugravi sub conducerea lui Ioan Zugravul

La 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi, se intonează pentru prima dată cântecul Deşteaptă-te, române! compus de Anton Pann pe versurile poeziei „Un răsunet” de Andrei Mureşanu, la ceremonialul organizat pentru cinstirea victoriei revoluţiei şi sfinţirea stindardelor libertăţii naţionale. Peste ani, în urma revoluţiei din decembrie 1989, „Deşteaptă-te, române!” a devenit imnul naţional al României.

La Râmnicu Vâlcea a trăit bunicul dinspre mamă al poetului Octavian Goga, preotul Ion Bratu, care jucase un rol important în evenimentele revoluţionare ale anului 1848.

Anton Pann a fost un membru marcant al comunităţii oraşului. Locuinţa condeierului şi tipografului a fost casa în formă de mansiune (culă, în serbeşte) din actuala stradă Știrbei Vodă, azi Muzeul memorial Anton Pann. Din acest loc, Pann pleca pe drumurile judeţului, către satele care i-au oferit inspiraţia folclorică necesară desăvârşirii operei sale. Anton Pann a fost cel care a pregătit formaţia corală care a intonat pentru prima dată Deşteaptă-tă, române!.

Au mai trecut prin oraş de-a lungul anilor, în diferite călătorii, Grigore Alexandrescu, Alexandru Odobescu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuţă, dar şi Ion Luca Caragiale in calitatea de revizor şcolar.

Un eveniment de seamă din istoria oraşului este că în anul 1920, la 1 iulie, are loc Primul congres al Ligii culturale după realizarea României Mari după Primul Război Mondial. Această manifestare este prezidată de Nicolae Iorga.

Dezvoltarea socio-culturală-economică a municipiului

Nu trebuie neglijat faptul că dezvoltarea oraşului este strâns legată şi de dezvoltarea sa economico-industrială. Pomeneam mai sus de existenţa primelor fabrici de hârtie şi a tipografiilor cu o importanţă deosebită în dezvoltarea socio-culturală atât a urbei, cât şi a ţinutului adiacent. Dar acest fapt nu era de ajuns. Oraşul la sfârşit de veac XIX, început de veac XX, cu o populaţie cifrată la circa 7600 locuitori, era cunoscut ca un important centru comercial şi manufacturier. Astfel, se găseau aici mai multe fabrici de cărămidă, de ţigle şi teracotă, fabrici de paste făinoase, mori pentru cereale şi multe ateliere meşteşugăreşti. Avea apoi să se adauge o fabrică de tăbăcirea pieilor de animale şi încălţăminte.

Tot în această perioadă, oraşul era reşedinţa judeţului Vâlcea, precum şi reşedinţă episcopală. Se mai găseau aici de asemenea Regimentul 2 Dorobanţi Vâlcea, o şcoală primară de băieţi şi o alta de fete, un oficiu poştal (cu o clădire superbă care se păstrează în mod excepţional şi astăzi), un spital (tip „Carol Davila”, care de asemenea se mai păstrează), o farmacie, o sală de teatru (fosta sală „Adriani” care s-a demolat din cauza rezistenţei precare în anul 1958 – cam pe locul actualei săli a sindicatelor), sedii ale diferitelor bănci.

Dezvoltarea vieţii economice a urbei şi a ţinutului duce la o cerinţă firească de oameni cu o pregătire deosebită, cu ştiinţă de carte, lucru care duce la înfiinţarea unui „gimnaziu clasic”, care în amintirea ctitorului aşezării, cel care a fost simbolul năzuinţelor de libertate şi dreptate ale poporului român, Mircea cel Bătrân, a primit numele de „Mircea Vodă”. În anul 1911 a fost terminată prima aripă a clădirii ce peste ani va fi liceul „Alexandru Lahovari”, liceu care a luat fiinţă la 1 septembrie 1919, ca o cerinţă arzătoare a râmnicenilor. De-a lungul anilor, acest liceu a fost şi este simbolul învăţământului râmnicean şi vâlcean prin promoţiile de elevi care au absolvit în timp acest lăcaş de cultură şi ştiinţă românească. Râmnicenii şi mulţi vâlceni totodată poartă în suflet amintirea dascălilor iluştri care au predat diferite materii de studiu la catedrele liceului, personalităţi de seamă ale muncii didactice, culturale şi ştiinţifice. Au fost modele de neegalat şi pilde demne de urmat profesorii: Elidor Constantinescu, Nicolae Enache de la Olt, Traian Cantemir, Petre Drăgoescu, Costache Mihailescu, Nicu Angelescu, Lucian Mănescu, Emil Ștefănescu, Nicolae Creţu, Constantin Gibescu, Petre Darie, Dumitru Moţoc, Ion Vega, Gheorghe Negoiţă, Ion Ceauşescu, Florea Rădulescu, Ion Avramescu, Maria Ștefănescu, Elena Trelea, Grigore Aftenie, Olga Aftenie, Nicolae Păun, Gheorghe Voinea, Mihai Voiculescu şi mulţi alţii. De asemenea, noii profesori sunt demni urmaşi ai acestora, ducând torţa învăţăturii mai departe.

Anii '20 au adus oraşului şi un liceu de fete. De asemenea, ceea ce a însemnat un lucru important pentru viaţa spirituală atât a urbei, cât şi a judeţului, a fost construirea Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae”, de pe băncile căruia au ieşit mulţi preoţi şi cantori de biserică. Printre directorii acestui seminar, om de mare valoare a vieţii spirituale româneşti interbelice, fiu al judeţului Vâlcea, a fost de la 1 noiembrie 1932 şi cel care a fost mai târziu patriarhul Justinian Marina. Patriarhul Justinian Marina a fost primul patriarh al Republicii Populare Române şi a fost cel care a avut abilitatea şi puterea ca Biserica Ortodoxă Română să nu fie desfiinţată de noile autorităţi. Poate că şi destinul şi-a pus amprenta, dat fiind faptul că preotul Justinian Marina, parohul de la biserica „Sfântul Gheorghe” din Râmnicu Vâlcea, adăposteşte pe nimeni altul decât pe evadatul din lagărul de la Târgu Jiu, comunistul Gheorghe Gheorghiu Dej, căutat de Siguranţă.

După instaurarea noilor autorităţi la început populare, apoi socialiste sau comuniste (?) la 30 decembrie 1947, seminarul teologic a fost transformat în şcoală medie de fete (traducere din rusă a ceea ce era liceul), paralel cu vechiul liceu denumit şcoală medie de băieţi. Se vor face apoi şcoli medii mixte în anul 1956. Au mai existat şi două şcoli de meserii.

După dezvoltarea industrială a oraşului au mai apărut alte cinci licee industriale, un liceu pedagogic şi unul sanitar, culminând cu anii '90 prin dezvoltarea şi a învăţământului superior, „Universitatea Constantin Brâcoveanu”, „Universitatea Spiru Haret”, secţii ale „Universitaţii Tehnice Piteşti”.

Schimbări importante în viaţa economică a oraşului până prin anii '50 nu prea au fost semnalate. Atunci, pe lângă fabricile de căramidă, atelierele meşteşugarilor adunate după anul 1948 în cooperative meşteşugăreşti, apare în Râmnicu Vâlcea o fabrică de placaje din lemn cuplată cu una de mobilă cu denumirea de „Combinatul de prelucrarea lemnului”. După anul 1989 prin privatizare acesta a falimentat datorită unui management care nu a putut face faţă pieţei, piaţă în care au apărut o serie de făbricuţe (IMM-uri) care produc ceea ce cere consumatorul: ceva fiabil, aspectuos şi ce este mai important, ieftin. De asemenea, fabrica de piele şi încălţăminte „Simianu”, naţionalizată şi redenumită „11 iunie”, se dezvoltă. Și aceasta după '89 tot datorită noilor IMM-uri şi-a redus substanţial producţia. A apărut şi o fabrică de conserve, iniţial numai pentru valorificarea fructelor din zonă (marmelade şi dulceţuri), apoi şi pentru prelucrarea legumelor şi carne, unitate care se menţine.

La început pe teritoriul oraşului Ocnele Mari, apoi prin reorganizări teritoriale la Râmnicu Vâlcea, a luat fiinţă „Uzina de Sodă Govora” în anul 1954. Denumirea de „Govora” se datorează faptului că CFR-ul dăduse denumirea de Halta Govorii pentru staţia care deservea staţiunea Băile Govora aflată la 12 km. De fapt localitatea componentă se numeşte Stolniceni. Această uzină va constitui prima întreprindere care a pus baza platformei petro-chimice a oraşului, care a început să se dezvolte după anul 1970,unul dintre cele mai importante combinate chimice ale României, cunoscut sub denumirea de „OLTCHIM”. Tot pe această platformă industrială se mai află o centrală termo-electică (CET, foarte importantă pentru platformă şi pentru oraş aceasta fiind principala furnizoare de energie electrică si termică), o societate metalugică cu capital francez (fosta Uzină de forje, IUCFOR) şi o uzină mecanică (fosta uzină de armament). Trebuie amintite şi cele trei hidrocentrale de pe râul Olt.

În ceea ce priveşte comerţul acesta a fost foarte dezvoltat întrucât localitatea era şi este punct de întâlnire a diferitelor drumuri, având şi avantajul primei mari aşezări din partea de sud întâlnită de neguţătorii veniţi din Imperiul austro-ungar în Țara Românească. Apoi, de-a lungul timpului oraşul îndeplinind şi funcţii administrative importante ca reşedinţă de judeţ, regiune şi raion nu a dus niciodată lipsă de o varietate de magazine. S-a ajuns ca în prezent oraşul să dispună de mari magazine alimentare şi industriale de tip supermarket, hypermarket şi mall a unor mari companii cum ar fi Kaufland, Carrefour Express, Lidl, Domo, Billa, Flanco, Ambient, Dedeman şi altele locale. Mai sunt depozite de materiale „en gros” şi „en detail” cu materiale de construcţii, instalaţii, mobile, etc.

In domeniul serviciilor sunt o serie de ateliere confecţionat mobilier, reparaţii auto, reparaţii aparatură electrocasnică, aparatură electronică, restaurante şi baruri, cofetării şi pizzerii, persoane fizice care se ocupă de zugrăvit, pus faianţă şi gresie.

Sănătatea populaţiei este asigurată de prezenţa „Spitalului Judeţean de Urgenţă”, Spitalul Munincipal, Spitalul de Ginecologie- Obstretica- Oncologie, „Serviciul de Ambulanţă”, „Policlinică”. La aceste se mai adaugă cabinetele medicale individuale a medicilor de familie, policlinici şi cabinete private.

Sport şi divertisment

Sportul din Râmnicu Vâlcea a fost reprezentat în special de clubul de handbal feminin CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, una dintre cele mai prestigioase cluburi de handbal din România şi din Europa. Clubul a câştigat 19 titluri de campioană, 13 Cupe ale României, o Supercupă a României dar şi patru titluri europene. Clubul s-a desfiinţat în anul 2013 în urma problemelor financiare.

Fotbalul este reprezentat de clubul CSM Râmnicu Vâlcea, club ce evoluează în Liga a II-a. Alte cluburi sportive din oraş includ clubul de volei feminin CET Govora C.N.M.B. Râmnicu Vâlcea.

ANUL 2007 - VICECAMPION NATIONAL SENIORI (M)

ANUL 2000 - VICECAMPIOANA EUROPEANA CU ECHIPA LA SENIORI (F)

ANUL 2001 - CAMPIOANA NATIONALA JUNIORI I ANUL 2001 - CAMPIOANA EUROPEANA

ANUL 2002 - CAMPIOANA NATIONALA SENIORI (F) ANUL 2003 - VICECAMPIOANA SENIORI (F)

Petrecerea timpului liber se poate face vizitând „Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanu” (clădire nouă), Filarmonica „Ion Dumitrescu”, Teatrul Municipal „Ariel”, Teatrul „Anton Pann” (clădire nouă), Cinema „Ostroveni”, Muzeul de artă „Casa Simian”, Muzeul Judeţean de Istorie, Muzeul Satului Vâlcean, Parcul „Zăvoi”, Grădina Zoologică, Ștrandul Ostroveni (apă sărată şi dulce).