Tulcea, Tulcea

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Tulcea, Tulcea

Tulcea (în turcă Tulça, Hora-Tepé, Tolçu, în greacă Αιγισσός-Aegyssus, în bulgară Тулица-Tulitsa, în rusă/ ucraineană Тулча-Tulcha) este municipiul de reşedinţă al judeţului cu acelaşi nume, Dobrogea, România, format din localităţile componente Tudor Vladimirescu şi Tulcea (reşedinţa). Este situat pe 7 coline din Dealurile Tulcei, pe o vatră populată continuu începând din perioada culturii Gumelniţa (2900 - 2200 î.C.), continuând cu aşezarea greacă Aegyssus (secolul VIII î.C.), cu portul şi oraşul roman din secolele I - II d. C. , cu oraşul numit Tulcea din vremea lui Mircea cel Bătrân. Sub stăpânirea otomană oraşul decade, un reviriment înregistrându-se odată cu deschiderea canalului Sulina. Oraşul a fost atestat documentar în anul 1506. S-a aflat sub stăpânire otomană între anii 1420 şi 1877.

Istorie

Cele mai vechi urme de locuire din zona oraşului datează de acum circa 5–6000 de ani. Prin anii 600–500 î.e.n. aici a existat şi o cetate getică, care a avut continuitate şi după cucerirea romană care a survenit după sfârşitul domniei regelui get Burebista pe la 44 î.e.n. Tulcea actuală a fost fondată în dreptul unui vad pe Dunăre în timpul stăpânirii otomane a regiunii, care a început pe la 1420. Fiind mare parte din timp într-o zonă de graniţă, oraşul a fost adesea distrus în timpul războaielor ruso-turce, ultimul şi cel mai distrugător pentru Tulcea fiind cel din 1829.

Începând cu 1839, pentru a demonstra voinţa de modernizare, sultanii otomani au declanşat reformele denumite Tanzimat. După Războiul Crimeei, în contextul acestora, în regiunea malului drept al cursului inferior al Dunării, Imperiul a organizat vilayetul Dunării, o provincie pe care o dorea un model pentru organizarea altor provincii ale statului multietnic. În cadrul acestui vilayet, Tulcea juca rolul de capitală a subunităţii administrative ce cuprinea nord-estul extrem: sangeacul Tulcea. S-a construit un palat administrativ unde îşi avea sediul instituţia mutesarifului de sangeac; între 1856 şi 1878, postul acesta a fost ocupat succesiv de Suleiman Bei, Resid Paşa, Razim Paşa, Ismail Paşa, Fahri Bei, Ali Bei şi Said Bei.

În urma Războiului Ruso-Turc din 1877–1878, cu participarea României, aceasta a primit prin tratatul de la Berlin Dobrogea de Nord împreună cu recunoaşterea internaţională a independenţei, Tulcea devenind de atunci parte a statului român.

În perioada 1840-1859, localitatea a fost populată cu colonişti de origine germană, cunoscuţi ca germani dobrogeni. Majoritatea acestora aveau să părăsească localitatea în 1940, fiind strămutaţi cu forţa în Germania Nazistă, sub lozinca Heim ins Reich (Acasă în Reich).

Până la reforma admnistrativă din anul 1950, Tulcea a fost reşedinţa judeţului Tulcea (interbelic). După instaurarea regimului comunist în România, Tulcea a devenit reşedinţa unui raion din Regiunea Dobrogea.

După cel de al Doilea Război Mondial, oraşul s-a extins şi s-a modernizat. În prezent, vatra oraşului atinge o suprafaţă de 115 km² şi o populaţie de 68.608 locuitori (în anul 2011). Tulcea este un oraş industrial, port pentru navele de pasageri, precum şi pentru cele care transportă produse industriale, mai ales materii prime.

Geografie

Oraşul Tulcea se află la 30 de metri altitudine şi la 292 kilometri faţă de Bucureşti.

Clima municipiului Tulcea este temperat-continentală cu influenţe sub-mediteraneene. Iarna se face simţit aerul arctic, din nord, care provoacă scăderea temperaturii. Temperatura maximă înregistrată a fost de 40,3 grade, iar minima a fost de -26,8 grade în anul 1942.

Temperatura medie anuală din Tulcea este una dintre cele mai ridicate din ţară, fiind de 10,8 grade. Precipitaţiile medii anuale sunt de 350–500 mm. Debitele Dunării sunt în medie, la Tulcea, de aproximativ 5000-6000 mc/s, minimele fiind de 2000 mc/s, iar maximele de 15.000-16.000 mc/s.

Peisaj urban

Muzee

Lăcaşuri de cult

Alte clădiri şi locuri

Parcuri

Economie

Tulcea este un important centru industrial. Aici se realizează construcţii şi reparaţii de nave. Un aeroport se află în apropiere de oraş. Centru de exploatare a stufului. Tot aici se află şi unicul producător de alumină calcinată din ţară precum şi un important şantier de construcţii navale. Fiind supranumit şi Oraşul de la Porţile Deltei Dunării, o parte din economie s-a dezvoltat in jurul turismului, fapt atestat prin construcţiile si investiţiile ce s-au făcut pentru construirea de noi hoteluri. Aici funcţionează mai multe centre comerciale: Penny Market, Hipermarket Dunărea, Coral Plaza Mall, Billa, Winmarkt, Lidl, Kaufland, Dedeman, Profi.

Aşa cum spune legenda, zeul vinului s-a născut în Tracia, pe teritoriul României de astăzi.[necesită citare] În această zonă, producerea vinului este o ocupaţie ce datează din secolul 7 î.e.n.[necesită citare] Abundenţa şi calitatea vinurilor produse de către daci (locuitorii acestei părţi a Traciei) era atât de vestită, încât marele rege dac Burebista, în dorinţa de a pune capăt incursiunilor popoarelor migratoare, a ordonat distrugerea tuturor viilor. Bineînţeles, nu toate viile au fost dezrădăcinate şi, în scurt timp, alte vii au fost plantate.

După ce Dacia a fost cucerită de către romani (în anul 106 e.n), pe monedele bătute în noua provincie era reprezentată o femeie căreia doi copii îi ofereau struguri, ca simbol al principalei bogăţii a ţării.[necesită citare]

În timpuri mai recente, evoluţia industriei vinului din România a fost influenţată de către patru momente importante din istoria ţării: strânsele legături cu Franţa de-a lungul secolului 19, strânsele legături cu Germania şi Austria din perioada interbelică, instaurarea comunismului în 1948 şi liberalizarea economică de după 1989.

România a întreţinut strânse legături cu Franţa de-a lungul secolului 19: cultura franceză, educaţia şi ingineria erau foarte apreciate, iar franceza era limba uzuală pentru cei educaţi. În momentul în care filoxera a lovit podgoriile româneşti, era normal ca viticultorii de aici să ceară asistenţă tehnică şi ajutor practic colegilor lor francezi. [necesită citare] Ca rezultat, marea majoritate a viilor plantate post-filoxera au fost de provenienţă franceză, cum ar fi: Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Chardonnay ori Sauvignon Blanc. De aceea varietăţile respective sunt cultivate în România de mult mai mult timp ca în restul ţărilor din estul Europei.

O altă consecinţă a schimbării de orientare, în favoarea Germaniei şi Austriei, în perioada dintre cele două războaie, a fost introducerea pe piaţa românească a şpriţului[necesită citare]: vin ce se bea acompaniat de apă minerală. Și astăzi, în România, şpriţul este un mod foarte popular de a bea vinul,[necesită citare] de aici rezultând şi preferinţa consumatorilor (dar şi a producătorilor) români pentru vinurile albe seci, din moment ce acestea dau cel mai bun şpriţ.[necesită citare]

În timpul perioadei comuniste au fost dezvoltate trei genuri de societăţi producătoare de vin: staţiunile de cercetări viticole, întreprinderi de stat pentru industrializarea vinului şi cooperative agricole, legate într-un fel sau altul de întreprinderile de stat.[necesită citare]

Liberalizarea economiei româneşti, de după 1989, nu a afectat societăţile de cercetare din domeniul viei şi vinului; pe de altă parte, viile aflate în patrimoniul cooperativelor agricole au fost privatizate, iar întreprinderile şi societăţile vini-viticole de stat au fost deja sau sunt pe cale de a fi, şi ele, privatizate.[necesită citare] În regiunile care astăzi formează spaţiul românesc, viţa de vie creştea sălbatică, în urmă cu mii de ani. Specia Vitis silvestris, autohtonă în pădurile de stejar subcarpatice, a fost baza celebrei viţe dacice. De altfel, cu 700 de ani înaintea erei creştine, documente antice informează că agatârşii, populaţie care trăia în ţinuturile de sus ale Văii Mureşului era renumită prin vii întinse.

Istoricul Gustave Glotz (1862 - 1935) remarca, încă din anul 1925, în volumul "La civilisation égéenne": "Cu mult înainte de a fi consacrată era lui Dyonysos, viţa de vie a format bucuria popoarelor preistorice". Chiar tradiţiile mitologice ale Greciei antice atribuie tracilor şi pelasgilor introducerea viţei de vie în Hellada. "Războinicii greci s-au dus în Tracia să găsească vinul", se spune într-un vers din Iliada lui Homer.

Mai târziu, poetul latin Ovidiu descrie modul în care geto-dacii practicau viticultura şi concentrarea vinului prin îngheţare,[necesită citare] obţinând ceea ce astăzi se numeşte coniac. Pe vremea celebrului rege dac Burebista, viile luaseră, cum se ştie, o asemenea extindere, iar vinul producea stări inconforme cu morala geto-dacică, încât marele preot Deceneu l-a convins pe monarh să ordone stârpirea podgoriilor. Istoricul antic Strabon relatează acest fapt, în urma căruia s-a declanşat o uriaşă răscoală, care a dus în final la asasinarea lui Burebista. Peste mai bine de un secol, când legiunile lui Traian au năvălit în Dacia, ele au găsit aici o viticultură înfloritoare. Faptul este ilustrat de medalia bătută de împăratul roman în onoarea victoriei asupra lui Decebal, în care Dacia este simbolizată printr-o femeie aşezată pe o stâncă, în faţa căreia doi copilaşi ţin în mâini ciorchini de struguri şi spice de grâu, semnul bogăţiei ţării. Mai mult, în tradiţiile mitologice chineze se considera că viţa de vie a fost adusă în China din Dacia preistorică.

Vinurile româneşti au fost întotdeauna căutate in Europa, ca de altfel si tescovina (tighirul).[necesită citare] Dimitrie Cantemir noteaza ca din Moldova, vinurile româneşti ajungeau până în Tarigrad, Varşovia şi Viena, iar cele din Muntenia, în Turcia şi Egipt. Vinurile de Cotnari, Magura, Piatra si Nebuna erau cotate aidoma cu cele de Tokay, Sauternes, Sanatorin, Rhein si Bourgogne. Insusi Napoleon, imparatul Frantei, prefera vinul de Cotnari.[necesită citare]

În plină glorie, viticultura românească a fost atacată cu furie în anii 1882-1884 de epidemia ucigătoare a filoxerei.[necesită citare] În decurs de 12 ani, podgoriile au fost decimate. Urmarea acestui flagel a constat într-o luptă crâncenă pentru refacerea viilor cu viţe aduse mai ales din Franţa, dar care s-au dovedit improprii climatului României. În cele din urmă, viticultorii au recurs la aclimatizări şi la refacerea soiurilor autohtone. În 1913, suprafaţa viilor ajunsese la 72.600 de hectare, cu o producţie de 1.520.000 hectolitri de vin anual.[necesită citare] Dar, după Primul Război Mondial, atribuindu-se ţăranilor loturi de pământ din moşiile statului, aceştia au plantat pretutindeni vii. În scurt timp, suprafaţa viilor s-a dublat, dar nu cu viţe altoite, ci cu hibrizi, producători direcţi, care nu dau totuşi vinuri de deoarece vinurile obţinute de ţărani concurau pe cele nobile, scăzând preţul acestora. Drept urmare, marii podgoreni, precum Constantin Garoflid (1872-1943), de mai multe ori ministrul Agriculturii în perioada interbelică, au făcut ca Parlamentul să adopte o lege nepopulară privind îngrădirea plantării de viţe de vie hibride producătoare direct. În 1938, existau circa 170.000 de hectare cu vii de hibrizi producători direcţi şi 40.000 de hectare cu vii indigene nealtoite.[necesită citare] În schimb, suprafaţa viilor cu specii nobile se cifra la circa 500.000 de hectare.[necesită citare]

Este interesant de observat că prin confiscarea viilor în timpul regimului comunist, o serie de soiuri autohtone de viţe, precum Băşicata, Braghina, Crâmpoşia, Cabasma, Mustoasa, Galbena, Gordin şi Samoveanca au dispărut sau au fost împuţinate, devenind rarităţi.[necesită citare]

Mass-media în Tulcea

Publicaţia online Tulcea NEWS - www.TLnews.ro. Apărută în 2017, publicaţia Tulcea NEWS a devenit rapid cel mai citit ziar exclusiv online din Tulcea. Subiectele cu tematică diversă, abordate de o manieră "fresh" cu mult conţinut foto şi video au atras cititorii locali, dar şi turiştii interesaţi de judeţul Tulcea şi Delta Dunării.

Transport

Oraşul Tulcea are o reţea de transport în comun cu autobuze, exploatată de S.C. Transport Public S.A.. Principala linie de autobuz este linia 1, ce leagă Liceul A. Saligny de Cartierul Neptun (cu varianta 1b Liceul A. Saligny - ANL), însă există mai multe linii de autobuz ce acoperă aproape tot oraşul. Intervalele de succedare sunt de aproximativ 20 de minute, însă zona centrală, cea mai solicitată, este străbătută de mai multe trasee (1, 1b, 2, 3, 4, 4b), graficele de circulaţie ale acestora făcând ca, pe această porţiune de traseu să circule un autobuz la 6 - 7 minute. De asemenea, operatorul de transport local efectuează şi transport spre localităţile Babadag, Nalbant, Iazurile, Nufăru, Visterna şi Zebil, dar şi către Aeroportul Tulcea. Preţul unui bilet urban cu 2 călătorii este de 4 RON, fiind folosită autotaxarea.

În apropiere de Tulcea (în localitatea Mihail Kogălniceanu, Șoseaua Tulcea-Constanţa, kilometrul 15) se află un aeroport care este inchis din anul 2015 pentru reparatii capitale la calea de rurale si modernizare a aerogării.

Cursa spre Bucuresti este suspendată din anul 2010.

În Tulcea există mai multe companii de taxi: Taxi As, Taxi Prima, Taxi Athos, Taxi Oni

Din Tulcea se pot închiria maşini prin intermediul firmelor specializate.

În Tulcea există două gări: Tulcea Mărfuri şi Tulcea Oraş. Aceasta din urmă este cea mai importantă şi este capătul liniei 804, ce leagă Tulcea de Medgidia (144 km). Zilnic pleacă două perechi de trenuri personale spre Constanţa şi o pereche de trenuri accelerate spre Bucureşti, acestea din urmă fiind deservite de automotoare Siemens Desiro (Săgeata albastră).

Pentru că este Rezervaţie a Biosferei, solicitaţi avizul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Și porniti apoi la drum.

Atracţia principală este pădurea Letea (marginea acesteia aflată în afara zonei de protecţie integrală).

Pădurea Caraorman, principala atracţie turistică, este zona de protecţie integrală care poate fi vizitată numai cu aviz special şi cu însoţitor (agent ecologic). O altă atracţie este lacul Erenciuc; în zona forestieră de o parte şi de alta a lacului, se poate admira arinul negru, unde cuibăreşte vulturul codalb.

Traseul se adresează în primul rând celor pasionaţi de observarea păsărilor, lacul Sărături constituind un habitat pentru diferite specii de păsări.