Vicovu de Sus, Suceava

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Vicovu de Sus, Suceava

Vicovu de Sus (în germană Ober Wikow) este un oraş în judeţul Suceava, Bucovina, România, format din localităţile componente Bivolărie şi Vicovu de Sus (reşedinţa). La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populaţie de 13.308 locuitori, fiind al şaptelea centru urban ca mărime al judeţului. A fost declarat oraş prin Legea 83/2004, împreună cu alte 7 localităţi din judeţul Suceava.

Până a fi declarat oraş, Vicovu de Sus era cea mai mare comună din judeţul Suceava. Tranziţia către oraş s-a făcut firesc, cu toate că localitatea păstrează şi majoritatea caracteristicilor sale rurale. Vicovu de Sus este una dintre localităţile cu un ritm ridicat de dezvoltare în ultima perioadă, în oraş apărând diferite unităţi comerciale şi economice, cum ar fi fabrici de încălţăminte. Din punct de vedere demografic, Vicovu de Sus a depăşit oraşe mult mai vechi din judeţ, precum Siret şi Solca.

Localitatea este aşezată în nordul judeţului Suceava, în apropierea graniţei cu Ucraina, pe şoseaua naţională şi calea ferată care leagă municipiul Rădăuţi de Putna. De altfel, Vicovu de Sus se regăseşte în aria de influenţă urbană a Rădăuţiului. Din structura oraşului Vicovu de Sus mai face parte satul subordonat Bivolărie, despărţit de oraş prin râul Suceava.

Geografie

Oraşul Vicovu de Sus este situat în partea de nord a judeţului Suceava, în depresiunea Rădăuţi şi este străbătut de Râul Suceava, care desparte oraşul în două (Vicovu de Sus, aflat pe malul stâng şi cartierul Bivolărie pe malul drept a râului). În partea de nord, oraşul este mărginit de frontiera de stat dintre România şi Ucraina, la sud de munţii Obcina Mare (cu vârful Măgura Mică, atitudine 837 m), la sud-est de comuna Vicovu de Jos, la nord-est de comuna Bilca, în partea de vest oraşul este delimitat de comuna Straja şi în partea de sud-vest de Râul Suceava, ce trasează linia administrativă dintre oraş şi comuna Putna.

Din punct de vedere administrativ, oraşul este împărţit în două cartiere: Vicovu de Sus (format din Vicovu de Sus Est, Vicovu de Sus Centru, Plai şi Laura) care reprezintă 70% din suprafaţa oraşului şi Bivolărie (format din vatra satului Bivolărie şi cătunul Poderei) 30% din suprafaţa oraşului.

Localitatea deţine 1.200 mp de spaţii verzi amenajate şi peisaje naturale de la poalele Obcinelor Mari. În oraşul Vicovu de Sus există statuia lui Ion Nistor şi un monument al eroilor din cele două războaie mondiale, străjuit de două tunuri.

Calea ferată Suceava – Putna/Nisipitu trece prin Bivolărie şi sunt două staţii CFR: Vicovu de Sus, aflată la 59 km de Gara Suceava Nord şi Bivolărie, la 62 km de staţia Suceava Nord.

Prin Bivolărie trece şoseaua naţională Rădăuţi – Putna (19 km de Rădăuţi şi 8 km până în Putna), iar prin Vicovu de Sus trece şoseaua naţională Rădăuţi – Cernăuţi (22 km de Rădăuţi şi 55 km până la Cernăuţi) şi drumul judeţean Vicov – Ulma (30 km până în Ulma).

Recensământul din 1930

Componenţa etnică a oraşului Vicovu de Sus

Componenţa confesională a oraşului Vicovu de Sus

Conform recensământului efectuat în 1930, populaţia oraşului Vicovu de Sus se ridica la 8552 locuitori. Majoritatea locuitorilor erau români (91,9%), cu o minoritate de germani (2,95%), una de evrei (3,84%). Alte persoane s-au declarat: ruteni (5 persoane), ruşi (2 persoane), sârbi\croaţi\sloveni (1 persoană), cehi\slovaci (2 persoane) şi polonezi (12 persoane). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor erau ortodocşi (91,92%), dar existau şi romano-catolici (2,97%) şi mozaici (3,91%). Alte persoane au declarat: evanghelici\luterani (24 de persoane), greco-catolici (7 persoane), baptişti (30 de persoane), altă religie (4 persoane) şi fără religie (40 de persoane).

Istoric

Valea Sucevei a fost locuită încă din epoca străveche. S-au descoperit însă unelte paleolitice pe raza comunei Straja, iar din epoca neolitică zona comunei Voitinel este circumscrisă vastului spaţiu al culturii Stacervo-Criş. În perioada geto-dacică, spaţiul de nord al Moldovei era locuit de tribul costobocilor, care şi-au extins autoritatea în zona de nord a Moldovei, întemeind un regat care cuprindea Bucovina şi Maramureş.

Începuturile epocii medievale demonstrează o continuitate a locuirii în zona Rădăuţilor. Din perioada secolului al X-lea s-a descoperit la Rădăuţi, într-un context arheologic bizantin, o monedă încadrată cronologic între anii 998 şi 1028. Legăturile cu regatului maghiar sunt atestate de emisiunile monetare aparţinând regilor arpadieni şi descoperite în zona Cernăuţi. În aceeaşi perioadă sunt scoase la iveală şi monede germane din secolul al XIII-lea.

Satul Vicov a fost întemeiat înainte de descălecatul lui Dragoş şi al lui Bogdan I, avându-şi vatra pe valea pârâului Sicova, de la care şi-a luat numele. Ulterior, satul a fost împărţit de către urmaşii unuia dintre stăpânii săi în două părţi, fiecare parte devenind sat distinct: Vicovul de Jos şi Vicovul de Sus. Vicovul de Jos a fost cumpărat de către Alexandru cel Bun şi dăruit Mitropoliei Moldovei. În schimb, satul Vicovul de Sus (care cuprindea teritoriul actual al oraşului Vicovu de Sus şi al comunei Bilca) era în posesia familiei Babici, cu toate hotarele sale, după cum au stăpânit din veac. Cel mai de seamă reprezentant al acestei familii a fost Stan Babici, membru în sfatul domnesc al lui Alexandru cel Bun şi al fiului său, Iliaş. Pe teritoriul satului Laura a fost una dintre cele mai însemnate mănăstiri de la începutul Evului Mediu din Moldova. Aici şi-au avut metania episcopul Leontie de la Rădăuţi şi Daniil Sihastru, ambii sanctificaţi mai târziu de Biserica Ortodoxă. Însuşi cătunul Laura, aflat în partea de vest a localităţii, îşi are numele de la această Lavra monahală. În pădurile de la nordul localităţii Vicovu de Sus au fost descoperite unelte de piatră, arme din bronz şi fragmente de zale din Evul Mediu.

Pe teritoriul Vicovului de Sus se afla Vama cea Mică a Sucevei, deoarece pe aici treceau negustorii care cumpărau vite din Siret pentru a le duce în Transilvania şi Maramureş. Existenţa unei vămi pe teritoriul localităţii este confirmată de două documente domneşti aparţinând lui Ștefan cel Mare din 3 aprilie 1488 şi din 2 februarie 1503.

La 15 septembrie 1466, imediat după începerea construcţiei Mănăstirii Putna, Ștefan cel Mare cumpăra satul Vicovu de Sus de la Stan Babici şi de la fraţii săi şi îl dăruieşte lăcaşului său. De fapt, satul Vicovu de Sus este primul sat dăruit Putnei de către domnitorul Moldovei. Ulterior, Ștefan cel Mare a obţinut prin schimb sau prin cumpărături şi celelalte sate aflate mai jos de Vicovu de Sus: Vicovu de Jos, Voitinel, Măneuţi (aflat între Vicovul de Jos şi Gălăneşti), Balosineşti (pe teritoriul de astăzi al Gălăneştilor), Tărnăuca (astăzi Frătăuţii Noi), Frătăuţii Vechi şi Măcicăteşti şi le dăruieşte Putnei.

Aflaţi în subordinea Mănăstirii Putna, vicovenii erau posluşnici ai călugărilor, fiind scutiţi de dări pentru că păzeau potecile care duceau în Transilvania de hoţi şi oştile plecate după pradă. Punctul de pază al potecilor era în cătunul Caraula din satul Straja, aflat la vest de satul Vicovul de Sus. De fapt, actualul sat Straja a fost format din vicovenii care făceau de strajă drumului care ducea în Transilvania.

În anul 1622, tătarii care căutau să jefuiască Mănăstirea Putna sunt opriţi de vicoveni, aşa încât călugării sunt feriţi de primejdie, iar domnul Moldovei ajungea să spună că hoardele păgâne au prădat toată Moldova până la Vicove. Pentru că erau soldaţi de nădejde, în secolul al XVIII-lea domnii Moldovei erau păziţi de oameni tineri cu sâneaţă (puşcă) aduşi din Vicove şi din Berhomet pe Siret. În timp de pace vicovenii făceau comerţ cu boi în oraşul Bistriţa, fiind amintit un negustor Vasile Gicovanul (secolul al XVI-lea).

Din pricina dărilor către domnii fanarioţi, satul s-a pustiit de câteva ori, dar călugării şi domnia l-au repopulat cu o parte dintre oamenii fugiţi, dar şi cu alţii aduşi din Transilvania. Ca atare, în satele Vicovul de Sus şi de Jos, Bilca, Voitinel, Horodnic, Frătăuţi, Rădăuţi, Suceviţa, Marginea, Volovăţ şi Horodnic au venit numeroşi locuitori din zona Năsăud, ceea ce a făcut ca în cadrul graiului moldovenesc, în această regiune, să se individualizeze un subgrai distinct, cunoscut sub numele de graiul mărginean, care împleteşte vorba din Năsăud cu cea din Bucovina.

Până la desfiinţarea judeţelor de către autorităţile comuniste, Vicovu de Sus a făcut parte din fostul judeţ Rădăuţi.

Economie

Dupa semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop la data de 23 august 1939, in care partea germana declara totalul dezinteres pentru Basarabia, Uniunea Sovietica a emis, la 23 iunie 1940, prin minsitrul sau de externe, Viaceslav Molotov, pretentii suplimentare si asupra Bucovinei, desi aceasta nu a facut parte niciodata din Imperiul Tarist sau Uniunea Sovietica ''in numele ucrainienilor ce sunt majoritari in aceasta regiune".

Germanii revoltati de acest fapt, nevrand sa lase un fost teritoriu austriac sa cada in stapanirea rusilor, s-au opus acestei decizii si au obtinut impartirea Bucovinei intre Regatul Romaniei si Uniunea Sovietica.Una din relatarile taranilor din Vicovu de Sus spune ca acestia i-au imbatat pe membrii comisiei de trasare a granitelor si astfel a ramas Vicovul de Sus in Regatul Romaniei. Armata rusă a ocupat în iunie 1940 Bucovina de Nord, Tinutul Herta şi Basarabia, iar noua graniţă a Regatului României a fost trasată prin Vicovu de Sus. În România au rămas oamenii şi casele lor, la ruşi au rămas pământul şi pădurea. Două decenii mai târziu, tot la ei s-a oprit şi graniţa colectivizării. Vicovu de Sus a fost ultimul sat din Bucovina forţat să intre în sistemul cooperatist.

Vicovu de Sus a cunoscut un ritm de creştere economică în ultimul timp în care s-au dezvoltat numeroase unităţi economice şi comerciale având ca activitate de bază industria uşoară (producerea de încălţăminte, prelucrarea lemnului şi a produselor lactate). O îndeletnicire mai veche a localnicilor este agricultura şi creşterea animalelor. În prezent, în oraşul Vicovu de Sus îşi desfăşoară activitatea peste 144 de societăţii comerciale, din care 51 de societăţii comerciale în cartierul Bivolărie.

Industria de încălţăminte practic a urbanizat Vicovul de Sus. Oraşul este una din cele mai dezvoltate localităţi din Bucovina. Proiecte pentru urbanizarea localităţii au existat şi înainte şi după 1989, în prezent îndeplinind indicatorii minimali statuaţi de Legea 351/2001. Apa potabilă este captată şi direcţionată către 40 de cişmele stradale, se lucrează la canalizare şi la racordarea la reţeaua naţională de gaz metan. Totodată, oraşul are staţie de clorinare, telefonie fixă digitală, servicii de internet şi televiziune prin cablu.

Religie

Religia predominantă în Vicovu de Sus este ortodoxia. După confesiune, populaţia localităţii se împarte astfel: 79.05% ortodocşi, 19.47% penticostali şi 1.26% baptişti.

Conform recensământului din anul 1910, în Vicovu de Sus locuiau 6.725 persoane de confesiune ortodoxă, 359 israeliţi, 269 romano-catolici, 24 greco-catolici, 16 luterani, 2 armeano-catolici.

În 1930, stuctura populaţiei după religie era următoarea: 7.860 ortodocşi, 253 romano-catolici, 7 greco-catolici, 334 mozaici, 30 baptişti, 24 evangelici, 4 alte religii şi secte, 40 fără religie şi liber cugetători.

Rezultatele recensământului efectuat în 2002 indicau că în Vicovu de Sus trăiau 11.166 persoane de confesiune ortodoxă, 2.751 penticostali, 179 baptişti, 11 adventişti de ziua a şaptea, 6 romano-catolici, 4 creştini după Evangelie, 3 creştini de rit vechi, 1 reformat, 1 de altă religie, 3 fără religie.

Sănătate

Spitalul Vicovu de Sus a fost înfiinţat în perioada interbelică (în jurul anului 1920) de către istoricul Ion Nistor. În anul 1980 spitalul a fost desfiinţat de către regimul comunist, în vechea clădire desfăşurându-şi activitatea Dispensarul Sanitar Vicovu de Sus–Centru. Din 2003 vechiul spital a devenit Centru de sănătate medico-social „Ion Nistor” pentru întreaga zonă. Din data de 15 iunie 2010 spitalul „Ion Nistor” este închis din lipsă de fonduri. În oraşul Vicovu de Sus îşi desfăşoară activitatea patru Dispensare Sanitare Umane (Bivolărie, Vicovu de Sus–Centru, Vicovu de Sus–Est şi Laura), un Dispensar Sanitar Veterinar (Vicovu de Sus–Centru), trei Cabinete de Stomatologie (Bivolărie, Laura şi Vicovu de Sus–Est), două farmacii (Bivolărie şi Vicovu de Sus–Centru).

Cultură

Cea mai cunoscută personalitate a oraşului este istoricul Ion Nistor (1876-1962), socotit de către Nicolae Iorga cel mai mare istoric al Bucovinei. Ion Nistor a fost unul dintre fruntaşii Bucovinei care au hotărât unirea acestei provincii cu România la 15-27 martie 1918. A fost profesor la Universitatea din Cernăuţi, iar în perioada interbelică a deţinut portofoliul de ministru al sănătăţii. Pentru aceste lucruri a fost închis la Sighetu Marmaţiei de către autorităţile comuniste.

Altă personalitate a oraşului este cunoscuta solistă de muzică populară Sofia Vicoveanca, care a copilărit în zona Vicovu de Sus, după care şi-a inspirat numele.

Punctul vamal

Prin Vicovul de Sus trece vechiul drum imperial construit de Maria Tereza, care lega Transilvania de Cernăuţi şi Galiţia. În prezent, din pricina ruperii de către sovietici a nordului Bucovinei de România, importanţa acestei rute a fost diminuată. Totuşi, aici a fost înfiinţat un punct vamal. Totodată, vechea Unitate Militară a Vicovului din perioada comunistă a devenit Sectorul Poliţiei de Frontieră Vicov.