Vatra Dornei, Suceava

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Vatra Dornei, Suceava

Vatra Dornei (în germană Dorna Watra, maghiară Dornavátra) este un municipiu în judeţul Suceava, Bucovina, România, format din localităţile componente Argestru, Roşu, Todireni şi Vatra Dornei (reşedinţa). La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populaţie de 14.429 locuitori, fiind al cincilea centru urban ca mărime al judeţului. A fost declarată municipiu în anul 2000, fiind cel mai recent şi cel mai mic municipiu din judeţul Suceava. Vatra Dornei este cunoscută încă din secolul al XIX-lea, ca staţiune balneară şi pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Geografie

Municipiul Vatra Dornei este situat în partea sud-vestică a judeţului Suceava, în Depresiunea Dornelor, având următoarele coordonate geografice: 47° 21' latitudine nordică şi 25° 22' longitudine estică. Vecinii oraşului sunt următoarele comune: Pojorâta (la nord), Iacobeni (la nord-vest), Dorna Candrenilor (la vest), Șaru Dornei (la sud) şi Dorna-Arini (la est).

Localitatea Vatra Dornei este traversată de şoseaua europeană E58 (DN 17), importantă cale rutieră care leagă Bucovina de Transilvania. Distanţele din Vatra Dornei până la cele mai apropiate oraşe pe această şosea sunt următoarele: 110 km până în municipiul Suceava (reşedinţa judeţului cu acelaşi nume), 43 km până în municipiul Câmpulung Moldovenesc, 84 km până municipiul Bistriţa, 74 km până în oraşul Gura Humorului şi 66 km până în oraşul Frasin.

Altă cale rutieră importantă care străbate Vatra Dornei este şoseaua naţională DN 17B, care asigură legătura cu judeţul Neamţ. Pe această şosea, Vatra Dornei se află la 156 km de municipiul Piatra Neamţ, 52 km de oraşul Broşteni şi 130 km de oraşul Bicaz.

Municipiul Vatra Dornei este conectat la sistemul de căi ferate române prin magistrala feroviară Suceava – Vama – Floreni – Ilva Mică, care traversează centrul oraşului, unde există două staţii CFR, aflate la mică distanţă una de cealaltă: Gara Vatra Dornei (construită în 1902) şi Gara Vatra Dornei Băi (construită în 1910). Aeroportul cel mai apropiat este cel din Suceava, aflat la circa 120 km distanţă.

Municipiul Vatra Dornei administrează trei localităţi care fac parte din alcătuirea sa: Argestru, Roşu şi Todireni.

Vatra Dornei reprezintă o aşezare depresionară tipic montană, fiind situată în partea de nord a Carpaţilor Orientali, la o altitudine medie de aproximativ 800 de metri. Oraşul este dispus în Depresiunea Dornelor care are următoarele limite: Munţii Rarău şi Giumalău la nord-est (cu Vârful Bărnărel – 1.321 metri); Munţii Călimani la sud (cu Vârful Dealu Negru – 1.302 metri) şi Munţii Suhard la nord (cu Vârful Runc – 1.149 metri). Geologia teritoriului este formată din şisturi cristaline (Munţii Suhard, în partea de nord) şi din roci de natură vulcanică (Munţii Călimăni, în partea de sud).

Municipiul este aşezat la confluenţa râurilor Bistriţa Aurie şi Dorna. În afară de aceste două cursuri de apă principale, la confluenţa cărora s-a format Depresiunea Dornelor, localitatea mai este străbătută de câteva pârâuri: Argestru, Chilia, Colăcelul, Roşu, Negreşti.

Clima este una temperat-continentală, cu o temperatură medie anuală de 5,2 °C. În luna iulie media este de +15 °C, iar în luna ianuarie este de -6 °C. Temperaturile extreme înregistrate la Vatra Dornei sunt următoarele: +36,4 °C (în data de 18 iulie 1904), respectiv -36,5 °C (în data de 13 ianuarie 1950).

Precipitaţiile sunt abundente şi ating aproximativ 800 mm. Numărul de zile cu zapadă într-un an ajunge la aproximativ 120 zile/an. Cea mai lungă perioadă ploioasă înregistrată la Vatra Dornei a fost în august 1908 (14 zile). Presiunea atmosferică medie este de 690 mm în luna ianuarie, respectiv 694 mm în luna septembrie.

Istoric

Existenţa Dornei este atestată încă de pe vremea întemeierii statului Moldova, conform unei legende care leagă numele localitaţii de o dragoste tragică a întemeietorului Dragoş Vodă. Acesta s-ar fi îndrăgostit de păstoriţa localnică Dorina, pe care a ucis-o dintr-o greşeală şi, în amintirea ei, a decis ca apa lângă care s-a petrecut drama să poarte numele ei.

O explicaţie ştiinţifică a toponimicului „Dorna” este greu de oferit. Dicţionarul limbii române editat de Academia Republicii Populare Române în anul 1958, explică noţiunea „dornă” prin bulboană sau vale cu apă. Slavii au numit aşezarea mlăştinoasă „dolină”, romanii au numit-o „durnacum”, iar la români a ajuns „Dorina”, care prin eliminarea vocalei „i” şi prin rotacismul specific limbii române, a devenit „Dorna”.

Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1592. La 14 mai 1600 Mihai Viteazul trimite spre Moldova armata condusă de generalul său, Baba Novac. Acesta urmează drumul prin Candreni, peste Mestecăniş, spre Câmpulung şi apoi spre Suceava, în urmărirea domnului Moldovei Ieremia Movilă.

După anul 1775, Dorna intră sub stăpânire austriacă, împreună cu restul Bucovinei, iar locuitorii din Dorna devin iobagi ai domeniului împărătesc Câmpulung. Faptul generează conflicte care durează aproape un secol. Locuitorilor li se iau drepturile la cârciumărit, pescuit, morărit, li se pus taxe pe fâneţe şi păduri şi sunt obligaţi să presteze munci neplătite la diferite lucrări edilitare iniţiate de coroană. De asemenea, ei trebuie sa dea autorităţilor biruri în natură (găini, lână şi lemne). Pe teritoriul târgului Dornei se desfăşoară numeroase conflicte sângeroase care sfârşesc prin însemnate pierderi de vieţi omeneşti. În 1884, o sentinţă a autorităţilor austriece pedepsesc formal pe unul dintre opresorii locali cu o „dojană severă”.

Locuitorii Dornelor încearcă să pună capăt opresiunilor şi nemulţumirilor prin plângeri repetate la împărat şi la autorităţile locale dar ele nu pot fi soluţionate până în jurul anului 1850, când este abrogată vechea constituţie austriacă şi începe perioada de 11 ani a absolutismului monarhic.

Evoluţia edilitară şi urbanistică a localităţii Dorna este puternic marcată de descoperirea uriaşelor rezerve de ape minerale răspândite pe o suprafaţă de mai multe zeci de kilometri pătraţi şi cunoscute de ciobanii locului încă din anul 1750, fiind botezate de aceştia „izvoare cu burcut” (nume împrumutat probabil din maghiarul „borviz”). O cercetare ştiinţifică a apelor minerale din ţinutul Dornelor este cunoscută în literatura de specialitate în jurul anului 1790. Chimistul Hacquette de Nürnberg realizează în această perioadă o analiză relativ completă a apelor din Dorna şi din localităţile limitrofe Candreni şi Șar. Recunoaşterea oficială a importanţei izvoarelor minerale şi o analiză completă a lor, se datorează studiilor din anul 1805 ale doctorului Ignatziu Plusch. Acesta se ocupă mai întâi de apele minerale din Poiana Negrii pentru ca apoi, din anul 1810, să înainteze autorităţilor de la Viena primele semnale despre starea dezastruoasă a băilor din Vatra Dornei şi a izvorului din Poiana Negrii, cu o propunere de relativă sistematizare a lor.

Din scrierile şi rapoartele doctorului Plusch rezultă că, în forma lor primară, băile se făceau cu apă scoasă de bolnavi din fântâna Izvorului Ioan, situată la numai 200 de paşi de drumul împărătesc. Prepararea băilor se făcea la domiciliul bolnavilor. Din acest motiv doctorul Plusch propune amenajarea staţiunii pe proprietatea particulară a numitului Cratzer, cu ajutorul tehnic şi material al proprietarului minelor din Iacobeni, Manz de Mariense.

Proiectul de amenajare al băilor propus de doctorul Plusch, este aprobat prin decretul administraţiei din 17 ianuarie 1811, iar inginerul Buholzer primeşte ordinul să construiască o clădire cu şase căzi de baie la care apa minerală să fie adusă printr-o conductă şi apoi să curgă prin jgheaburi.

În anul 1870 Fondul Bisericesc Român cumpără Băile Vatra Dornei, cunoscute sub numele de Institutul Balnear, împreună cu dreptul de proprietate asupra apelor minerale. Pentru bolnavi se ridică un imobil cu 20 de cabine, pe locul unde ulterior se va construi Hotelul nr. 1 şi Cazinoul Vatra Dornei.

O descriere a staţiunii în jurul anilor 1880-1895 rezultă din însemnările inginerului Crasuschi, fost director al minelor din Iacobeni. Izvoarele erau captate în mod primitiv. Acestea prezentau nişte găuri pătrate împrejmuite cu bârne şi acoperite cu coajă de brad, fără nici o izolare. Aceste gropi erau umplute cu apă cu rugină murdară, în care cântau broaştele. Din aceste izvoare curgea apa prin nişte jgheaburi, în butoaie deschise aşezate pe bârne. Din aceste butoaie apa curgea prin ţevi de metal spre locul unde era încalzită şi de acolo la căzi. În total pe teritoriul localităţii Vatra Dornei au fost puse în valoare 15 izvoare de ape minerale.

O etapă nouă în dezvoltarea staţiunii balneare se înregistrează în anul 1895. La această dată geologul Stur întreprinde un studiu geologic al staţiunii Vatra Dornei şi al terenului pe care este amplasată. În baza acestui studiu se proiectează şi se dezvoltă staţiunea după 1895.

În anul 1899, principalele obiective ale staţiunii balneoclimaterice Vatra Dornei sunt finalizate şi inaugurate. Între acestea se numără: Izvorul Ioan (denumit ulterior Izvorul Unirea), Izvorul Ferdinand şi Izvorul Sentinela, toate aflate în vecinătatea cazinoului. Descoperit în anul 1871, Izvorul Sentinela este amenajat de fostul director al minelor din Iacobeni în anul 1897. Iniţial, el a purtat numele fostului ministru al agriculturii al Imperiului Austriac, numindu-se Izvorul Falkenhein, dar românii din Dorna constituiţi între 1898-1901 în Societatea culturală patriotică „Sentinela” hotărăsc să acorde numele instituţiei lor acestui izvor renumit. După 1948 izvorul se numeşte „23 August”, revenind la vechiul său nume, Sentinela, după Revoluţia din decembrie 1989.

Printre edificiile devenite monumente arhitectonice ale localităţii se numără şi stabilimentul balnear construit în anul 1895, în care se executau proceduri cu ape carbogazoase şi nămol de Dorna.

Localitatea Vatra Dornei se dezvoltă începând din secolul al XVIII-lea în jurul staţiunii balneare şi concomitent cu aceasta. Până în anul 1774 Dorna este dependentă de Ocolul Câmpulung şi din această cauză nu are nici sigiliu, nici vornic. Dreptul de a avea sigiliu şi vornic sau primar este dobândit abia în anul 1823, dar localitatea continuă să existe sub suzeranitatea vornicului de Câmpulung până în 1853.

În anii de după 1853 surse scrise ale istoriei locale pomenesc despre răscoalele dornenilor împotriva recrutării cu sila, despre construcţia în 1830 a Podului Armeanului care traversa Râul Bistriţa în zona Chilia şi despre nenumărate persecuţii la care au fost supuşi locuitorii ţinutului Dornei de către stăpânirea habsburgică.

În anul 1848, în perioada când primar este George Burcă, se construieşte în locul actualului pod de la piaţă, un pod care s-a numit „al vicilicilor” (participanţii dorneni la evenimentele revoluţionare de la sfârşitul secolului al XVIII-lea).

Un an mai târziu, în 1849, Bucovina este dezlipită de Galiţia şi ridicată la rangul de ducat. Această acţiune a permis ridicarea satului Dorna la rangul de târg în 1855 şi înscrierea sa în actele oficiale ale stăpânirii habsburgice sub numele Vatra Dornei. În acelaşi an, la 9 septembrie, se înfiinţează la Vatra Dornei Oficiul Mixt de Judeţ Dorna, similar cu Instituţia Prefecturii.

În anii următori istoria locului pomeneşte tot mai des despre nemulţumirile dornenilor, despre înfăţişările lor cu plângeri la împăratul Franz Joseph al Austriei, despre implicarea unor mari personalităţi ale vremii, precum Eudoxiu Hurmuzachi, în lupta lor pentru emancipare socială şi administrativă.

În anul 1868 se creează Prefectura Câmpulungului, iar după 1872, când este desfiinţat Domeniul Imperial Câmpulung, începe dezvoltarea administrativă a localităţii în strânsă legatură cu dezvoltarea staţiunii balneare.

Între 1850 şi 1875 la Dorna se perindă mai mulţi vornici şi primari. Ziarul „Deşteptarea” din Cernăuţi scria: „În anul 1875 Vatra Dornei nu mai era un sat, ci târg şi noul comitet comunal de acolo era în mare încurcătură fiindcă nu avea nici un om potrivit de primar. În ziua alegerii primarului căpitanul vine la Vatra Dornei, cheamă noul comitet ales şi îi spune că ar fi bine sa aleagă primar un om cu carte, pentru că Vatra Dornei îi acum târg şi un om fără carte n-ar putea cârmui o comună ca aceasta. Toţi cărturarii din noul comitet au spus la vorba capitanului «Amin», numai Vasile Deac a zis fără sfială «Nu», deşi el a fost şi este om fără carte. Întrebându-l căpitanul pe Deac cine socoate că ar fi bun de primar, Deac a răspuns: «Eu socot că aş fi cel mai bun!» Și ştiţi ce s-a întâmplat? Toţi cărturarii din comună au strigat «Da! Dacă Deac se primeşte să fie primar, apoi el îi cel mai bun!»”

Instalarea lui Vasile Deac în funcţia de primar al oraşului, coincide cu perioada când se studiază de către oamenii de ştiinţă ai vremii şi de către administraţia Bucovinei şi a Câmpulungului dezvoltarea staţiunii balneare Vatra Dornei.

În deceniul următor instalării lui Deac, Fondul Bisericesc din Cernăuţi devine proprietarul izvoarelor de ape minerale şi al aşa-zisului institut balnear. În această conjunctură se pune tot mai acut problema dezvoltării băilor la nivelul edilitar al staţiunilor cunoscute deja în Europa. Ajutat de arhitecţi şi oameni de ştiinţă, proprietarul băilor întocmeşte un proiect pentru construirea unor edificii de tratament, cazare şi petrecere a timpului liber, pe care doreşte să-l materializeze în afara dezvoltării urbanistice a localitaţii.

Proiectul Fondului Bisericesc este supus în anul 1883 aprobării împăratului Franz Joseph şi prin aprobarea acestuia, proiectul căpătă posibilitatea intrării în execuţie. Modul de a gândi al autorităţilor Fondului Bisericesc nu îi convine primarului Vasile Deac şi, consultându-se cu arhitecţi şi oameni de ştiinţă recunoscuţi în epocă, ajunge la concluzia că singura posibilitate de a forţa dezvoltarea târgului concomitent cu staţiunea balneară este solicitarea unei audienţe la împăratul Franz Joseph. Obţine audienţa la împărat în anul 1886 şi, odată cu aceasta, aprobarea pentru dezvoltarea urbanistică a localităţii Vatra Dornei, pe teritoriul central al căreia urmau să fie instalate Palatul Comunal, Palatul Naţional, clădirea şcolii primare, Gara Mare şi Gara Băi, Biserica romano-catolică şi Templul Evreiesc.

Pentru început şi având rezervată suma de 60.000 de coroane pentru construirea Palatului Comunal şi 30.000 de coroane pentru zidirea unei şcoli româneşti de trei clase, el trece la execuţia proiectelor. Lucrările construcţiilor aprobate de împărat sunt conduse de un meşter italian care se instalează în Vatra Dornei pe cheltuiala primăriei şi, în anul 1895, încep lucrările de construcţie a Palatului Comunal, care se desfăşoară în acelaşi timp cu lucrările de construcţie ale şcolii generale. În localul Palatului Comunal funcţionează şi un han, în locul hanurilor care au dispărut până la finele deceniului al optulea şi un restaurant, care dăinuie până în anul 1938.

În toamna anului 1897 este dată în folosinţă şi clădirea Școlii Generale (astăzi Școala nr. 1). Înainte de a se încheia lucrările de construcţie a Palatului Comunal, Vasile Deac începe lucrările de construcţie a Palatului Naţional, care urma să adăpostească sediul Societăţii culturale şi al cabinetului de citire „Sentinela”. „Sentinela” este prima asociaţie patriotică a românilor din Vatra Dornei, acţionând consecvent pentru izbândirea idealurilor naţionale. În timpul mandatului lui Vasile Deac se construiesc, de asemenea, în anul 1902, gara cunoscută sub numele de Gara Mare (staţia CFR Vatra Dornei) care leagă pentru prima dată Suceava de Vatra Dornei şi se începe construcţia Gării Vatra Dornei Băi, care este dată în folosinţă după decesul primarului. Tot în timpul mandatului lui Vasile Deac sunt concepute şi parţial demarate lucrările Templului Evreiesc şi a Bisericii romano-catolice. Aceasta este lovită de două obuze în timpul Primului Război Mondial, urmele loviturilor fiind vizibile şi astăzi în peretele estic.

Vatra Dornei este declarat oraş al Imperiului Austro-Ungar la 17 decembrie 1907. Primul Război Mondial aduce luptele pe creasta munţilor din jurul oraşului Vatra Dornei transformându-l pe acesta şi staţiunea într-o fortăreaţă armată a austro-ungarilor. Staţionarea trupelor la Vatra Dornei durează aproape doi ani, timp în care sunt distruse şi oraşul şi staţiunea, dar după unirea Bucovinei cu Regatul României se pune problema refacerii şi administrării băilor. În anul 1919 se formează un consorţiu care ia în arendă stabilimentele balneare pe termen de un an. Acţiunea se repetă în anii 1920, 1921 şi 1922, dar condiţiile de arendare sunt nefavorabile administratorului (Fondului Bisericesc) pentru că oferă arendaşilor venituri uriaşe în timp ce câştigul proprietarului este derizoriu.

Ulterior, se stabileşte printr-o licitaţie trecerea în administrarea aceluiaşi consorţiu a băilor pe termen de 20 de ani, dar câştigătorul licitaţiei nu îşi îndeplineşte obligaţiile ci, dimpotrivă, iniţiază câteva acţiuni pentru repudierea drepturilor Fondului Bisericesc. Litigiul se încheie prin intervenţia ministrului agriculturii de atunci, prof. dr. Iancu Nistor, care determină Statul Român să permită Fondului Bisericesc exploatarea băilor în regie, oferindu-i trei milioane de lei avans pentru reabilitarea stabilimentelor şi restaurarea daunelor aduse în timpul războiului.

Primarul Petru Forfotă îi prezenta Regelui Mihai I stabilimentele staţiunii balneare în următorii termeni: „Publicul ce a vizitat această staţiune în anii de după război a putut fi pe deplin satisfăcut în aşteptările sale de ceea ce i se oferea. Bineînţeles că au existat şi lipsuri în dezvoltarea staţiunii. Lipseşte canalizarea, apeductul, asfaltarea sau pavarea străzilor oraşului, etc. Aceste lucrări nu au putut fi executate până acum, din cauză că au lipsit fondurile necesare. Trebuie ştiut că administraţia comunală a acestui oraş luptă cu mari greutăţi financiare din cauză că veniturile curente nu curg în visteria comunală, după cum aproape toţi vizitatorii care vin la Vatra Dornei cred. Veniturile directe aduse de staţiune aparţin Fondului Bisericesc care a fost şi înainte de război şi este şi astăzi proprietarul stabilimentului de băi. Ori, Fondul Bisericesc nu a contribuit niciodată cu venituri realizate din stabilimentele balneare, cu nimic la lucrările edilitare ale oraşului. În acelaşi timp nici taxele de cură încasate de către forţele comisiei balneare nu intră în visteria administraţiei comunale ci sunt folosite în alte scopuri. Administraţia comunală a fost şi este şi azi obligată să acopere nevoile edilitare ale oraşului şi staţiunii balneare Vatra Dornei numai prin mijloace proprii. Cu toate greutăţile acestea nedrepte şi ingrate, administraţia comunală pe care am cinstea să o conduc este în prezent pe punctul culminant al sforţărilor sale de a înfiinţa apeductul şi canalizarea. Îmi fac o prea placută datorie să arăt că numai graţie înţelegerii pe care am găsit-o la membrii guvernului în frunte cu primul ministru şi ministrul de interne Gheorghe Tătărascu şi ministrul agriculturii prof. dr. Iancu Nistor, am primit cel mai larg concurs ca în următorii trei ani apeductul şi canalizarea să fie realizate.” În acest fel oraşul Vatra Dornei şi staţiunea balneară intră în perioada lor de emancipare edilitară modernă.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi în special în a doua sa parte, anii 1943-1944, staţiunea balneară Vatra Dornei suferă nenumărate distrugeri. Orânduirea instalată după 1945 a preia băile prin actul naţionalizării de la 11 iunie 1948 şi începe o vastă campanie de refacere şi modernizare a tuturor obiectivelor care constituiau averea staţiunii. Imediat după 1950, staţiunea balneară Vatra Dornei intră în exploatare la întreaga capacitate şi până în 1989 continuă să se dezvolte în toate planurile: medical, de agrement, de odihnă, etc. În anul 2000, oraşul este ridicat la rangul de municipiu.

Cultură

Centrul de desfăşurare a majorităţii activităţilor culturale din municipiul Vatra Dornei este Casa de Cultură „Platon Pardău”. Aici au loc expoziţii, spectacole de teatru, spectacole folclorice, vernisaje şi alte manifestări artistice locale. În interiorul clădirii există, începând din anul 2002, sala multifuncţională „Salonul Alb”, în care au loc simpozioane, dezbateri, şedinţe, microconcerte, expoziţii de pictură, grafică, sculptură, ceramică şi artă fotografică. Casa de cultură este situată în centrul oraşului, pe Strada Gării nr. 2, şi poartă numele poetului şi scriitorului Platon Pardău, originar din Vatra Dornei.

Muzeul de Știinţele Naturii şi Cinegetică din Vatra Dornei, localizat pe Strada Unirii nr. 3, a fost înfiinţat în anul 1952, fiind deschis oficial abia în 1957. Este constituit din două secţii: Secţia de Faună şi Floră din zona Dornelor şi Secţia de Cinegetică din judeţul Suceava. Exponatele de faună şi floră sunt prezentate redând aspecte din mediul lor natural, ceea ce dă un plus de atractivitate pentru publicul vizitator. Sunt abordate probleme de ocrotire a naturii, de taxonomie, filogenie şi ecologie. Parterul muzeului prezintă colecţia cinegetică. Animalele vertebrate sunt prezentate în ordine evolutivă: peşti, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere. De asemenea, muzeul include un interior vânătoresc (realizat cu obiecte din coarne căzute, blănuri, fazani şi capete de căprior naturalizate) şi Sala Trofeelor (unde sunt expuse trofee de blană, trofee de coarne şi trofee de colţi de mistreţ, adunate din această regiune).

Muzeul de Etnografie din Vatra Dornei, situat pe Strada Mihai Eminescu nr. 17, în clădirea primăriei, a fost înfiinţat în anul 1987 şi oferă o imagine de ansamblu a creaţiei populare din zona montană a Bucovinei. Expoziţia reprezintă cursiv domeniile principale ale artei populare, structurate sub forma zonelor etnografice montane. Sunt ilustrate preocupările de vârf ale locuitorilor de pe aceste meleaguri, prin prezentarea fenomenului artistic popular. De asemenea, sunt reprezentate două dintre ocupaţiile specifice zonei Dornelor: creşterea animalelor şi plutăritul. În incinta muzeului au fost reconstituite două interioare tradiţionale din zonă, care prezintă vizitatorilor armonia şi farmecul organizării interiorului unei case ţărăneşti. În colecţie se găsesc exemplare ale portului popular bucovinean, unelte meşteşugăreşti şi ceramică din zona Bucovinei.

La Vatra Dornei se desfăşoară periodic Festivalul „Porniţi Plugul Feţi Frumoşi” (festival de datini şi obiceiuri de iarnă organizat anual în perioada dinaintea Anului Nou) şi „Serbările Zăpezii” (o serie de concerte şi concursuri sportive de iarnă, organizate anual sub acest nume, la baza pârtiei „Parc”).

Turism

Situată în nordul României, în depresiunea intramontană a Dornelor din Carpaţii Orientali, Vatra Dornei este o localitate turistică foarte căutată datorită apelor termale, peisajului, climei şi facilităţilor de practicare a schiului. Oraşul-staţiune este înconjurat de munţi împăduriţi: Munţii Giumalău, Munţii Bistriţei, Munţii Călimani, Munţii Rodnei, Obcina Mestecăniş. Se practică alpinismul şi sporturile de iarnă, iar localitatea este în acelaşi timp şi o importantă staţiune balneară.

Parcul natural din centrul staţiunii, renumit pentru veveriţele sale, precum şi cazinoul amintesc de faimoasele staţiuni balneare din vestul Europei. În oraş, între cele mai interesante atracţii turistice se numără şi cele două muzee deschise publicului vizitator: Muzeul de Știinţele Naturii şi Cinegetică, respectiv Muzeul Etnografic găzduit în clădirea primăriei.

Cei care doresc să exploreze împrejurimile au la dispoziţie telescaunul care acoperă distanţa dintre oraş şi Dealul Negru, sau pot pleca în excursii la Poiana Negrii şi Poiana Stampei, renumite pentru izvoarele lor minerale.

În perioada sezonului rece, turiştilor le stau la dispoziţie cinci pârtii dedicate practicării sporturilor de iarnă, dintre care una dedicată schiului fond.

Pârtia de schi „Dealu Negru” (denumită uneori şi pârtia de schi „Telescaun”) are o lungime de 3.200 de metri, fiind clasată pe locul al doilea în România din punct de vedere al lungimii. Pârtia are o diferenţă de nivel de 400 de metri şi un grad de dificultate mediu, fiind destinată mai degrabă schiorilor amatori decât celor profesionişti, având şi pante mai abrupte, dar care nu provoacă probleme practicanţilor acestui sport. Pârtia beneficiază de o instalaţie de transport cu telescaunul cu o capacitate de 120 de scaune cu câte două locuri. Lungimea traseului telescaunului este de 3.000 de metri. Baza de plecare se află pe Strada Negreşti, iar cea de terminare la cea mai înaltă cotă a dealului (1.300 metri). Urcarea se realizează spre partea superioară a versantului nordic al Dealului Negru. Durata de urcare cu telescaunul este de aproximativ 20-25 de minute, timp în care iubitorii de munte pot admira peisajele pitoreşti ale câtorva masive muntoase ce înconjoară depresiunea. Transportul cu telescaunul este disponibil în toate anotimpurile, dar cel mai solicitat este vara şi iarna. Pârtia „Dealu Negru” beneficiază şi de instalaţie de zăpadă artificială cu bandă transportoare.

Pârtia de schi „Parc” are o lungime de 900 de metri, cu o înclinare medie de 28,5° şi o diferenţă de nivel de circa 150 de metri. Este situată în centrul staţiunii Vatra Dornei, în vecinătatea Parcului Central, şi este una din cele mai vizitate pârtii din nordul ţării. La bază se află o pistă de snowtubing şi şcoala de schi „Euroski”. Pârtia are o dificultate medie, este dotată cu tunuri de zăpadă, beneficiază de iluminare nocturnă şi de transport cu telescaunul asigurat de Teleschiul Parc. Acesta include şi un baby-schi pentru copii, iar lungimea traseului este de 230 de metri. Baza de plecare se află pe Strada Parcului.

În continuarea pârtiei de schi „Parc” se află pârtia „Poieniţa” (numită şi „Parc 2”), cu o lungime de 550 de metri şi o diferenţă de nivel de 50 de metri. Pârtia beneficiază de o lărgime optimă pentru începători şi copii, având un grad de dificultate redus.

Pârtia de schi „Veveriţa” este situată în vecinătatea pârtiei „Parc”, accesul făcându-se atât de pe Strada Parcului, cât şi de pe pârtia „Parc 2”. Pârtia a fost inaugurată la data de 6 martie 2011. Are o lungime de 780 de metri şi o diferenţă de nivel de 200 de metri. Gradul de dificultate este mediu. Beneficiază de iluminat nocturn, instalaţie de producere zăpadă artificială şi instalaţie de transport pe cablu (un teleschi bipost).

În afară de cele patru pârtii de schi alpin, mai există pârtia „Dealu Runc”, dedicată practicării de schi fond şi situată în continuarea părţii superioare a pârtiei „Veveriţa”. Are o lungime de 5.000 de metri şi un grad de dificultate scăzut, fiind recomandată pentru începători. Nu beneficiază de iluminare nocturnă, zăpadă artificială sau transport pe cablu.