Liteni, Suceava

căutare

Liteni, Suceava

Liteni este un oraş în judeţul Suceava, Moldova, România, format din localitatea componentă Liteni (reşedinţa), şi din satele Corni, Roşcani, Rotunda, Siliştea şi Vercicani. La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populaţie de 9.596 locuitori, fiind al nouălea centru urban ca mărime al judeţului. A fost declarat oraş prin Legea 83/2004, împreună cu alte 7 localităţi din judeţul Suceava.

În ciuda promovării de la statutul de comună la cel de oraş, Liteni este o aşezare cu un aspect preponderent rural şi cu îndeletniciri în general agrare ale locuitorilor. Aria de influenţă urbană a localităţii asupra celorlalte localităţi din jurul acesteia este aproape inexistentă, deoarece Liteni rămâne în umbra oraşului Dolhasca cu care se învecinează, un oraş asemănător, ce şi-a căpătat acest statut de asemenea prin Legea 83/2004.

Liteni este aşezat în partea sud-estică a judeţului Suceava, la confluenţa râurilor Suceava şi Siret. Localitatea are o mică industrie proprie reprezentată de balastiere, confecţii textile, abatoare, fabrică de lactate şi altele. În Liteni există 4 grădiniţe, 8 şcoli şi un liceu (Grupul Școlar „Iorgu Vârnav Liteanu”). Din structura oraşului Liteni fac parte satele: Corni, Roşcani, Rotunda, Siliştea şi Vercicani.

Geografie

Oraşul Liteni este situat în partea central-estică a Podişului Sucevei, în depresiunea cu acelaşi nume, subunitate a Podişului Moldovei, la confluenţa râului Suceava cu râul Siret.

Vecinii oraşului Liteni sunt următorii: la nord comunele Udeşti şi Fântânele, la est comunele Vorona şi Tudora din judeţul Botoşani, la sud oraşul Dolhasca şi comuna Dolheşti, iar la vest comuna Vultureşti.

Faţă de reşedinţa judeţului, municipiul Suceava, Liteni este situat la o distanţă de 28 km şi la o depărtare de 30-40 km de municipiile Botoşani, Fălticeni şi Paşcani.

Localitatea are o formă apropiată de a unui semicerc, cu deschiderea pe albia minoră a râului Siret la est şi până pe culmile dealurilor Siliştea, Pleşa şi Harbuz la vest şi sud.

Distanţele maxime între marginile oraşului, în linie dreaptă, sunt de 10,5 km pe direcţia vest-est între Siliştea şi vestul localităţii Măldăreşti şi de 11,1 km de la nord de satul Roşcani până la limita sudică a satului Corni.

Evoluţia paleogeografică reprezintă continuarea marii unităţi geostructurale a platformei moldo-podolice, scufundată la o adâncime de peste 1500 metri. Peste acest cristalin precambrian urmează cuvertura de sedimente necutate paleozoice, mezozoice şi neozoice.

Interacţiunea factorilor externi ca apa, aerul, temperatura a avut drept rezultat un relief caracterizat de forme structurale, sculpturale şi acumulative. Datorită acţiunii de modelare a factorilor externi, în primul rând al apelor curgătoare, relieful oraşului capătă aspect colinar-deluros.

Altitudinea variază între 235 metri (în aval de confluenţa râului Suceava cu râul Siret) şi 493 metri (Dealul Pleşa).

Solurile brune, cu un orizont gros de humus, ocupă areale importante pe interfluviul Suceava-Siret, implicit şi în Depresiunea Liteni. Suprafeţele structurale sunt slab înclinate de la nord-vest spre sud-est şi cunosc o dezvoltare importantă a solurilor podzolice brune. Caracteristicile solurilor extramontane favorizează îndeosebi cultura cartofului, cerealelor păioase, plantelor tehnice, porumb, etc.

Pentru aceste terenuri se recomandă măsuri de combaterea eroziunii de suprafaţă prin lucrări de terasare şi consolidare a versanţilor combinate cu lucrări cu caracter ameliorativ de desecare, nivelare-moderare, lucrări antierozionale.

Clima este una temperat-continentală. Venind dinspre vest, masele de aer îşi pierd treptat din umezeală în timpul traversării Carpaţilor Orientali, încât în partea estică a judeţului ajung mai uscate, clima suferind un proces de continentalizare. Aerul de origine nordică aduce ninsori iarna şi ploi reci primăvara şi toamna. Din est, judeţul primeşte influenţe climatice continentale cu secetă vara, cu cer senin, ger şi viscole iarna. Temperaturile minime coboară uneori până la -38,5 °C, iar temperatura cea mai ridicată a fost de 39,8 °C (în iulie 2000). Media primului îngheţ de toamnă este 16 octombrie, iar a ultimului îngheţ de primăvară este la 16 aprilie.

Precipitaţiile căzute sub formă de ploaie reprezintă 70-80% din totalul acestora. Media multianuală este de 567 mm/an. Cele mai mici cantităţi de precipitaţii se înregistrează în luna februarie, iar cantităţile cele mai abundente sunt de obicei în lunile mai şi iunie. În Depresiunea Liteni, direcţiile predominante a vântului sunt cele dinspre nord-est (40%), urmate de cele de sud-est (15%) şi de sud, sud-vest (12%). O contribuţie importantă la direcţia nord-est o are valea râului Suceava care este orientată pe aceeaşi direcţie pe care se canalizează aerul, având o viteză medie de 3,7 m/s. Zilele cu cer acoperit sunt mai numeroase iarna şi primăvara. Numărul mediu de zile senine ajunge la 115 pe parcursul unui an.

Liteni are o suprafaţă totală de spatii verzi de 6,4 hectare, ceea ce reprezintă 0,88% din suprafaţa oraşului, respectiv 6,2 mp/locuitor. Ținând cont că media pentru România este de 12 mp/locuitor, se înregistrează un deficit de spaţiu verde de 5,8 mp/locuitor.

Peisajul natural al oraşului este reprezentat de pădurile de pe Dealul Harbuzului, de la Poiana Ursului şi de pe Dealul Siliştea. Vegetaţia azonală se găseşte în luncile Siretului şi Sucevei unde apar suprafeţe de păduri de salcie, plop, răchită şi arin negru (zăvoaie de luncă) şi o vegetaţie ierboasă alcătuită din stuf, papură, pir, iarba câmpului, coada vulpii, firuţă etc. În flora spontană se întâlnesc arbuşti fructiferi cu pondere economică mică: soc negru, porumbar, alun, păducel, cireş sălbatic.

Efectivele de vânat (existent şi optim) sunt constituite din iepure, vulpe, mistreţ şi căprioară.

Fauna mai prezintă elemente tipice de stepă şi silvostepă: popândău, şoarece de câmp, şobolan de câmp, nevăstuică şi cârtiţa.

Păsările sunt reprezentate de cioară, piţigoi, gaiţă, ciocârlie, privighetoare, sticlete, cuc, găinuşă, barză, raţă pitică, nagâţ, iar reptilele de şopârle şi şerpi.

Un loc important îl ocupă fauna piscicolă. Printre speciile care populează apele râurilor sunt: clean, scobar, crap, plătică, zvârlugă, ţipar etc. precum şi numeroase specii de batracieni, broaşte ţestoase etc.

Istoric

Liteni: Cea mai veche mărturie este din 31 iulie 1463 când Ștefan cel Mare întăreşte lui Luca Arbore portar, satele Vorona şi Ruşi: „din hotarul acestor sate să fie pre unde au hotărât dumnealui, începându-se din hotarul lui Dragomir Liteanu, drept piste valea Voronei, şi de la Siretu”. (D.I.R. sec. XIV-XV, A, I, 330)

Corni (Cornişor): Cea mai veche mărturie este din 25 ianuarie 1648 când Ion Bercea din Corni e martor când slugile domneşti Ursu şi Pătraşcu, feciorii lui Botez din Giurgeşti au primit danie o jrebie în Silişte.

Roşcani (satul lui Petru Rusu, satul Ruşi): Cea mai veche mărturie este din 31 iulie 1463 când Ștefan cel Mare întăreşte lui Luca Arbore, satele Vorona şi Ruşi.

Rotunda: În 1824 se ridică biserica satului.

Siliştea (Selişte): Cea mai veche mărturie este din 20 octombrie 1606 când Simion Movilă întăreşte fiilor lui Toader Stânijanul o parte din satul Silişte pe Șomuz, cu părţi de moară, din câmp, din poiene şi bălţi.

Vercicani: Cea mai veche mărturie este din 20 septembrie 1479 când Ștefan cel Mare dă Mitropoliei Sucevei satul Vercicani pe Siret şi primeşte satul Jicovul de Jos cu mori şi vamă.

Evenimentele istorice din Moldova din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea au făcut ca partea de est şi sud-est a ţinutului Sucevei să formeze o unitate administrativă cu reşedinţa în localitatea Fălticeni.

Un mare proprietar din regiune, Iorgu Vârnav Liteanu, a avut un rol important în realizarea Unirii de la 1918. Votul său a avut un rol decisiv pentru victoria partidei unioniste. În semn de omagiu, liceul din Liteni se numeşte astăzi Grupul Școlar „Iorgu Vârnav Liteanu”.

▾   ▾   ▾   show more   ▾   ▾   ▾

Local News

Cod portocaliu imediat pentru mai multe localităţi din judeţ

Cod portocaliu imediat pentru mai multe localităţi din judeţ

www.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Meteorologii au emis Cod Portocaliu de vreme rea pentru mai multe localitati ale judetului Suceava. Sunt anuntate averse torentiale ce vor depasi 35...40 l/mp, frecvente descarcari electrice si izolat vijelie si grindina. Sunt vizate urmatoarele zone: Salcea, Dumbraveni, Udesti, Veresti, Zvoristea, Fantanele, Adancata, Hantesti si Siminicea. Aceasta avertizare este valabila pana la ora 16.30.

Unitati

UNIUNEA CONSILIERILOR JURIDICI DIN ROMANIA

UNIUNEA CONSILIERILOR JURIDICI DIN ROMANIA

FARMED RO

FARMED RO

SID INVESTMENT

SID INVESTMENT

ROMPIPES ENTERPRISES

ROMPIPES ENTERPRISES

HERMOL COM PROD

HERMOL COM PROD

EDUARD COMERT GRUP

EDUARD COMERT GRUP

DEMETRIS

DEMETRIS

SERVICII MEDICALE OFTALMOLOGICE

SERVICII MEDICALE OFTALMOLOGICE

GEORPET CONSULTING

GEORPET CONSULTING

BETY CRISS PROD

BETY CRISS PROD

FLOVIMIT

FLOVIMIT

JOLDES

JOLDES

Stiinta • Azi Am Invatat

Oferte promovate • ad.info.ro