Câmpulung Moldovenesc, Suceava

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Câmpulung Moldovenesc, Suceava

Câmpulung Moldovenesc (până în 1950 Câmpulung, în germană Kimpolung, în maghiară Moldvahosszúmező, în polonă Kimpolung Mołdawski, în ucraineană Довгопілля/Dovhopillja) este un municipiu în judeţul Suceava, Bucovina, România. Localitatea este situată în regiunea istorică Bucovina de sud. La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populaţie de 16.722 locuitori, fiind al patrulea centru urban ca mărime al judeţului. A fost declarată municipiu în anul 1995, împreună cu alte două localităţi din judeţul Suceava: Rădăuţi şi Fălticeni. Înainte de reforma administrativă din anul 1950 a fost reşedinţa fostului judeţ Câmpulung.

Geografie

Municipiul Câmpulung Moldovenesc este situat în partea central-vestică a judeţului Suceava, la intersecţia coordonatelor 47° 32' latitudine nordică cu 25° 33' longitudine estică. Oraşul este localizat în depresiunea intramontană Câmpulung, ce desparte Obcinele Bucovinei de Munţii Stânişoarei.

Zona locuită a localităţii este de aproximativ 24 km² şi se întinde pe o lungime de peste 10 km de-a lungul râului Moldova, care traversează oraşul. Suprafaţa intravilană măsoară aproape 11 km².

Localitatea se învecinează la nord cu Obcina Feredeului şi Obcina Mestecănişului, la est cu comuna Vama, la sud cu munţii Rarău şi Giumalău, iar la vest cu comunele Sadova şi Pojorâta.

Municipiul este situat pe şoseaua europeană E576 (DN 17) la o distanţă de aproximativ 70 km de municipiul Suceava, reşedinţa judeţului cu acelaşi nume. Distanţele până la alte centre urbane din judeţ sunt următoarele: 25 km până la Frasin, 32 km până la Gura Humorului, 43 km până la Vatra Dornei, 61 km până la Solca, 69 km până la Fălticeni, 76 km până la Rădăuţi. Faţă de Bucureşti, Câmpulung Moldovenesc se află la distanţa de 476 km, faţă de Cernăuţi, la 136 km, iar faţă de Iaşi, la 184 km.

Câmpulung Moldovenesc este dispus pe principala legătură a Moldovei cu Transilvania (prin pasul Mestecăniş şi pasul Tihuţa) şi cu Maramureş (prin pasul Prislop). Oraşul are legătură la sistemul feroviar român, prin două staţii CFR (Gara Câmpulung Moldovenesc şi Gara Câmpulung Est) situate pe magistrala feroviară Suceava–Vama–Floreni–Ilva Mică. Distanţa pe calea ferată până la Suceava este de circa 80 km. Aeroportul cel mai apropiat este Aeroportul Internaţional „Ștefan cel Mare” Suceava, aflat în oraşul Salcea, la circa 80 km distanţă.

Cadrul geomorfologic al localităţii este constituit din Depresiunea Câmpulung şi din patru unităţi muntoase care o înconjoară: Masivul Rarău, Obcina Mestecănişului, Obcina Feredeului şi Munţii Stânişoarei.

Depresiunea este formată din trei compartimente înlănţuite: Câmpulungul Sadovei (drenat de pârâul Sadova), Câmpulungul Moldovei (drenat de râul Moldova) şi Câmpulungul Hurghişului (drenat de pârâul Hurghiş). Primele două, orientate de la nord-vest către sud-est sunt „câmpulunguri” tipice, longitudinale, paralele cu liniile orografice principale, iar al treilea are caracter transversal faţă de formele orografice învecinate.

Oraşul ocupă compartimentul mijlociu, respectiv Câmpulungul Moldovei. Între munţii Măgura–Muncelu–Hâga, care îl delimitează spre vest şi Ginaş–Cucoara la est, oraşul se dezvoltă pe o lungime de aproximativ 10 km şi o lăţime de aproximativ 2 km.

Altitudinea relativ joasă a depresiunii (600–650 metri) este bine subliniată în partea sud-vestică de nişte măguri piramidale care se înalţă cu 450–500 metri deasupra ei, dominând-o prin povârnişuri impunătoare. Sunt Munceii Câmpulungului, cele mai nordice subunităţi ale masivului Rarău: Măgura (1176 metri), Runc (1129 metri), Bodea (1073 metri) şi Cucoara (944 metri).

În partea opusă, Obcina Feredeului nu se înalţă dintr-o dată, ci prelung, în trepte, ceea ce dă depresiunii un caracter asimetric în profil transversal. Culmile Hâga (904 metri), Runcul Corlăţeni (875 metri), Butia Deluţului (876 metri), Ginaş (950 metri), care alcătuiesc o primă treaptă, ca şi valul ce se înalţă în spatele lor, Dealul Lung (1073 metri), Cocoşu (1061 metri), Prislop (1169 metri) şi apoi, în ultimul plan, Măgura Deii (1202 metri), Tomnatec (1302 metri), Runcul Prisăcii (1141 metri), au înălţimi comparabile cu Munceii Câmpulungului, dar fragmentarea lor mare, lipsa de unitate şi pantele dulci le fac mai puţin impunătoare.

Pe fondul general al depresiunii care poate fi asemuită cu o luntre uriaşă, la o analiză de detaliu se pun în evidenţă terasele fluviatile, operă a râului Moldova. Dintre cele nouă terase, foarte bine dezvoltată este cea care se înalţă cu 8–10 metri deasupra râului. Aceasta poartă numele „terasa Câmpulungului”, pentru că pe podul ei se întinde cea mai mare parte a vetrei oraşului (zona centrală, cartierele Sâhla, Valea Seacă şi Capu Satului). De-a lungul timpului, odată cu dezvoltarea sa, localitatea s-a extins dincolo de perimetriul terasei, către versantul sud-vestic şi prin ramificaţiile pe văile principalilor afluenţi ai râului Moldova, rezultând un exemplu de adaptare a vetrei la condiţiile reliefului local.

Reţeaua hidrografică este formată din râul Moldova, afluent de dreapta al râului Siret. Moldova izvorăşte din Obcina Mestecănişului, de pe versantul sudic al culmii Alunişului (1249 metri) şi, în drumul său către vărsare, străbate longitudinal de la vest la est teritoriul municipiului Câmpulung Moldovenesc.

Principalii afluenţi ai râului Moldova pe teritoriul localităţii Câmpulung Moldovenesc, de la vest spre est, sunt următorii: pe partea stângă, pâraiele Sadova, Morii, Corlăţeni, Deia şi Hurghiş; iar pe partea dreaptă, pâraiele Mesteacăn, Valea Seacă, Izvorul Alb, Izvorul Malului, Valea Caselor şi Șandru.

Oraşul are un climat temperat-continental cu nuanţe moderate, datorită poziţiei de adăpost oferită de rama muntoasă înconjurătoare. Iernile sunt relativ lungi, bogate în zăpadă, însă nu excesiv de aspre, iar verile răcoroase, cu precipitaţii bogate. Ninsorile cad, în mod obişnuit, din luna octombrie până la sfârşitul lunii aprilie. Cantitatea medie anuală a precipitaţiilor este de 700 mm, iar temperatura medie anuală are valoarea de 6,8 °C.

Istoric

Legenda spune că dintre toţi cei care şi-au încercat puterile în lupta cu balaurul doar haiducul Hălăuceanu i-a venit fiarei de hac. Răsplata sa au fost libertatea şi pământuri, iar căutând apoi o fată şi un loc în care să se aşeze, a ajuns şi în ţinutul unde astăzi e oraşul Câmpulung Moldovenesc, exclamând cu sinceră uimire: „O, ce câmp lung!”

Ținut de legende şi meleag pitoresc, înconjurat de codrii de brad şi molid, Câmpulung Moldovenesc are o istorie îndelungată, care începe cel puţin odată cu întemeierea Moldovei. Aşezarea a fost rând pe rând centrul unei uniuni de obşti săteşti libere, capitală a unei formaţiuni politice prefeudale, pe unde, potrivit tradiţiei, au trecut, venind din Maramureş, şi Dragoş descălecătorul şi Bogdan I (1359–1365), întemeietorul Moldovei. Istoricul Dimitrie Onciul afirma: „Voievodatul Câmpulungului a fost, după tradiţie, primul centru al descălecătorilor din ţara vlahilor de peste munţi.” De aici, cât şi din alte surse, Teodor Bălan conchide că: „Voievodatul câmpulungean a fost primul centru politic al descălecătorilor maramureşeni, întemeiat fiind de Dragoş Vodă odată cu Principatul Moldovei”.

Prima menţiune scrisă despre Câmpulung Moldovenesc şi cunoscută până acum datează din 14 aprilie 1411, din vremea lui Alexandru cel Bun (1400–1432), prin care Mănăstirea Moldoviţa primea satul Vama, „mai jos de Câmpulung”.

Ocolul Câmpulungului Moldovenesc apare frecvent în documentele epocii, în hrisoave şi urice din vremea domnitorilor Ștefan cel Mare (1457–1504), Bogdan al III-lea cel Orb (1504–1517) sau Petru Rareş (1527–1538, 1541–1546), care dăruiesc mănăstirilor munţi şi văi din ţinutul ocolului.

Între anii 1532–1537 Petru Rareş construieşte pe valea râului Moldoviţa, la Vatra Moldoviţei, o mănăstire, devenită în timp monument istoric şi de artă, prin arhitectura sa şi prin picturile murale. Voievodul trece prin Câmpulung Moldovenesc în anul 1541, venind din Transilvania, aşa cum arată cronicarul Grigore Ureche: „Pătru Vodă s-au întors de la Bistriţa, fără de nici o zminteală şi trecând muntele au ieşit la Câmpul Lung”. În acelaşi an, Petru Rareş ridică în Poiana Sihăstriei de la poalele Rarăului, o mănăstire din lemn, mutată mai târziu, după anexarea Bucovinei, dincolo de Rarău, spre Chiril, unde se află şi astăzi.

Dimitrie Cantemir, în opera sa „Descriptio Moldaviae”, scrisă între 1714–1716, aminteşte de Ocolul Câmpulungului, care constituia un fel de republică, compusă din 15 sate de pe văile Moldovei, Bistriţei şi Dornei, cu legi şi judecătorii proprii: „Cele ce am spus mai sus despre supuşii Moldovei nu trebuie să se aplice ţăranilor din trei ţinuturi ale Moldovei, care, este drept, nu sunt nobili, totuşi nu ascultă de nici un boier şi alcătuiesc un fel de republică. Primul este Câmpulungul din ţinutul Sucevei, încins de un lanţ neîntrerupt de munţi foarte înalţi. Cuprinde cam cincisprezece sate, care toate îşi au legi şi judecători proprii. Uneori primesc şi doi vornici trimişi de domn, dar nu rareori, dacă aceştia jignesc pe ţărani, îi izgonesc, bizuindu-se pe acele mijloace de apărare pe care li le-a dat natura.” Acelaşi lucru îl subliniază şi Mihai Eminescu într-un articol: „Celula constituitivă a vechilor sate române este republica ţărănească, precum s-a păstrat mult timp la Câmpulung (în Bucovina) şi la Vrancea.”

În anul 1717 Mihai Vodă Racoviţă poposeşte şi el în zona Câmpulungului, ridicând la Vama un monument numit până astăzi „Stâlpul lui Vodă”, în amintirea victoriei asupra trupelor austriece. Monumentul este un monolit în formă de columnă pătrată, de 3 metri înălţime, cu o pălărie piramidală de piatră aşezată pe vârf. Pe pereţii monumentului sunt gravate în limbă română veche, cu litere chirilice, faptele campaniilor sale victorioase.

Autonomia Ocolului Câmpulung rezultă din privilegiul locuitorilor din acea vreme de a-şi ierna fără plată oile pe moşiile mănăstireşti şi boiereşti, din scutirile vamale pentru comerţ (de exemplu taxa vinăritului), din scutirile de a da cai de olac şi de-a plăti bir la întemeierea unei noi gospodării. Conţinutul drepturilor, privilegiilor şi scutirile de care se bucură locuitorii zonei rezultă fie din obiceiul pământului, fie din cărţile domneşti cu privilegii pentru locuitorii Câmpulungului. Conducerea treburilor din ocol era lăsată în seama vornicilor, vatamanilor şi bătrânilor, aleşi din mijlocul sătenilor. Slujitorii domniei intrau rar în ocol şi atunci numai pentru cercetarea şi judecarea unor situaţii deosebite.

Cartea domnească din 18 august 1747 a lui Grigore Alexandru Ghica menţionează următoarele: „Am înnoit şi întărit tuturor câmpulungenilor toate drepturile ce le-au avut de la domnia mea şi de la naintaşii noştri cu cărţi domneşti, întâi pentru vama – să nu plătească vamă pentru vitele lor, al doilea pentru mortasipie, al treilea pentru oamenii domneşti, al patrule pentru strânsul banilor şi pentru gorştină, al cincile pentru iernatul oilor, să fie volnici a le paşte pe a oricui moşie, al şasele pentru vinul ce-l vor aduce din gios de la Odobeşti, să nu plătească tult sau 22 bani şi jumătate pentru un vas şi 12 bani starostelui, nici pârcălabului.”

Întreaga obşte de ocol a Câmpulungului Moldovenesc este considerată o „cetate de drum”, menită să asigure apărarea Moldovei la trecători. Pentru acest serviciu, domnitorii ţării continuă să reînnoiască la fiecare schimbare de domnie privilegiile câmpulungenilor ce asigură acea autonomie largă, echivalentă cu privilegiile unei republici stăpână pe propria-i organizare interioară şi care are dreptul de a trimite solii ei proprii, nu numai la Cetatea Bistriţei (şi ea cu organizaţie proprie), ci chiar la domnii Moldovei, ca de la stat la stat.

În istoria zonei se petrec şi alte evenimente cu implicaţii pentru destinele Moldovei. Astfel, Alexandru Lăpuşneanu trece cu oştile spre Transilvania în 1556–1557, iar în vremea lui Gheorghe Ștefan (1653–1658) are loc în aceste locuri o luptă între oastea moldoveană şi armata nobilimii transilvănene. În secolul al XVII-lea, când polonezii ocupă vremelnic nordul Moldovei, în Câmpulung îşi are reşedinţa unul dintre comandanţii armatei polone. În anul 1766 numărul locuitorilor ocolului se ridică la 922 de familii, dintre care 377 în Câmpulungul propriu-zis. Câmpulungenii au reuşit să-şi menţină drepturile, privilegiile şi scutirile moştenite din vechime, până la ocuparea părţii de nord a Moldovei de către austrieci, în 1774.

Etapa ocupaţiei austriece începe în anul 1774, când trupele habsburgice ocupă nord-vestul Moldovei, în momentul în care armatele ruseşti se retrăseseră, iar Imperiul Otoman ieşise slăbit în urma războiului de şase ani (1768–1774).

Între 1775 şi 1918, ceea ce mai rămăsese din Ocolul Câmpulungului parcurge mai multe etape distincte: perioada de administraţie militară (1775–1786), perioada încorporării părţii de nord a Moldovei la cercul administrativ teritorial al Galiţiei (1786–1848) şi perioada în care Bucovina este recunoscută ca ducat autonom al imperiului, şi în care, pe fondul politicii habsburgice de exploatare economică, socială şi naţională, se declanşează lupta patrioţilor români din aceste teritorii pentru a-şi păstra fiinţa naţională (1848–1918).

La data de 12 octombrie 1777, toată populaţia este chemată să depună jurământul de credinţă către împărat. Iniţial, întreaga Bucovină, deci şi ţinutul Câmpulungului Moldovenesc (porţiunea rămasă peste graniţă), a fost sub administraţie militară.

Primul guvernator militar după ocupaţia din 1775 este generalul Gabriel Freiheer von Splény, până în anul 1779. Îl urmează generalul baron Karl von Ensenberg, până în noiembrie 1786, când Bucovina trece sub administraţie civilă, ea fiind încorporată guvernământului civil din Liov (centrul administrativ al Galiţiei) ca al nouăsprezecelea cerc al acestei provincii. Evenimentul se petrece după ce împăratul Iosif al II-lea vizitase a doua oară Bucovina între 24–27 iulie 1786. Această măsură nemulţumeşte profund populaţia autohtonă, fapt care ajunge până la guvernul central din Viena, astfel că la 27 septembrie 1790 se publică o declaraţie în care se afirmă că unirea din 1786, făcută numai cu intenţia de a simplifica administraţia publică, nu mai poate dăinui din cauza deosebirilor de limbă, obiceiuri şi datini, şi în consecinţă, se hotărăşte ca Bucovina să nu mai fie socotită parte integrantă a Galiţiei, dar totuşi, pentru uşurinţă, administraţia să rămână mai departe în jurisdicţia administrativă a Galiţiei.

Românii din Bucovina, prin această alipire care va dura 62 de ani, sunt supuşi unor măsuri de slavizare, având de înfruntat acum doi adversari. Totalitatea funcţionarilor aduşi sub administraţia guvernului din Liov au fost străini. Dintre cei nouă şefi ai administraţiei locale până în 1849, numai primul a fost român, boierul Vasile Balş.

Dominaţia austriacă aduce pe aceste locuri şi populaţie germană, ţipteri din comitatul Zips, din care mulţi se stabilesc aici: în 1805 la Pojorâta şi Fundu Moldovei (Luisenthal), în 1808 la Prisaca Dornei, în 1809 la Valea Stânei şi la Dragoşa lângă Frumosu. Cea mai mare parte dintre „ţipteri” s-au repatriat în Germania, exact înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial.

În dezvoltarea sa, Câmpulung Moldovenesc cunoaşte mai multe faze, de la întemeiere şi până în secolul al XV-lea, când se pun bazele acestei aşezări, pe Valea Caselor (de unde şi denumirea de Capu Satului). Ulterior localitatea se extinde spre vest, mutându-şi centrul din Capu Satului în actuala locaţie a centrului oraşului. Prin urmare, începând cu secolul al XV-lea aşezarea se întinde tot mai mult pe râul Moldova şi pe văile afluenţilor, venind populaţie şi din Ardeal şi întemeindu-se târgul Câmpulung. Din 1775 până în 1888, Câmpulung Moldovenesc se extinde pe cursurile pâraielor Deia, Runc, Izvorul Alb, Valea Seacă şi Sâhla.

În momentul instaurării stăpânirii habsburgice, Câmpulungul era deja pe cale de a deveni târg, ca urmare a intensificării schimburilor economice, a creşterii producţiei de mărfuri. Primele dovezi scrise în care localitatea e amintită „târg” sau „târguşor” sunt din 1783 şi 1787, fapt pe care stăpânirea habsburgică îl recunoaşte oficial printr-un document din 1794 emis de Curtea de la Viena.

Momentul acordării autonomiei Bucovinei reprezintă o recunoaştere a puternicei unităţi culturale româneşti, păstrată de multe veacuri şi adeverită chiar de împăratul Franz Joseph I, care, fixându-i stema prin diploma din 9 decembrie 1862, precizează: „parte din vechea Dacie, ţara aceasta numită în timpul stăpânirii domnilor Moldovei Țara de Sus, apoi Bucovina, locuită de daci şi apoi de colonii lui Traian, a fost străbătută în timpul migraţiei popoarelor de goţi, gepizi, huni, avari, unguri, tătari şi încă alte neamuri care n-au lăsat după ei decât urmele groazei şi distrugerii. În timp de aproape un mileniu de asemenea situaţie a trebuit ca poporul autohton să-şi salveze viaţa, obiceiurile şi limba.” În anul 1866, administraţia austriacă ridică aşezarea la rangul de oraş.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, spre 1875, se intensifică lupta necontenită a românilor, ca răspuns dat administraţiei austriece care pregătea intense manifestări pentru a celebra o sută de ani de la anexare. Pe acest fond se situează acţiunile intelectualilor progresişti, care militează pentru afirmarea elementelor româneşti rămase nealterate de-a lungul vremii.

La sfârşitul secolului al XIX-lea este construită linia de cale ferată Dărmăneşti–Câmpulung Moldovenesc, localitatea devenind astfel legată la reţeaua de căi ferate. În 1938, este inaugurată linia ferată Vatra Dornei–Cluj-Napoca, prin Floreni şi Ilva Mică.

În perioada 1888-1918, oraşul Câmpulung Moldovenesc cunoaşte o evoluţie puternică, fiind influenţat de construirea căii ferate principale şi a celor două ramificaţii: una de la Vama spre Moldoviţa şi alta de la Pojorâta spre Fundu Moldovei. Ca urmare, în această perioadă apar în zonă numeroase fabrici de cherestea pentru prelucrarea materialului lemnos. De asemenea, se începe exploatarea subsolului comunei Fundu Moldovei, extrăgându-se minereuri de fier, cupru, plumb, zinc şi se construieşte o turnătorie la Prisaca Dornei.

În anul 1907, la insistenţele contelui Franz von Bellegarde (1833-1912), deputatul de Câmpulung în parlamentul austriac, împăratul Franz Joseph emite Decretul împărătesc austriac pentru întemeierea unui gimnaziu complet cu opt clase în oraşul Câmpulung Moldovenesc. Primul director al gimnaziului este Daniil Verenca, venit din Cernăuţi, iar între primii profesori care activează la această şcoală sunt de menţionat Modest cavaler de Sorocean, Dimitrie Logigan şi Ion Ștefureac. Până în 1918 limbile de predare sunt româna şi germana. În prezent instituţia de învăţământ poartă numele de Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”.

Primul Război Mondial dă un nou impuls luptei naţionale a românilor din Bucovina, în condiţiile destrămării Austro-Ungariei.

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, la care participă şi numeroşi bucovineni, consfinţeşte hotărârea luată la Cernăuţi, în data de 28 noiembrie 1918, atunci când Congresul General al Bucovinei adoptă moţiunea privind unirea necondiţionată a Bucovinei cu Regatul României, împlinind astfel idealul de unitate a tuturor românilor. Pentru realizarea acestui deziderat, au avut loc acţiuni pregătitoare în toate aşezările zonei. Cităm în acest sens un fragment din „Raportul asupra adunării naţionale ţinute la Fundu Moldovei” la 8 noiembrie 1918: „conform Constituantei ţării Bucovinei, precum şi adunării naţionale districtuale din Câmpulung din 4 noiembrie 1918 stil nou, s-a conchiemat pe ziua de 8 noiembrie stil nou adunarea naţională a poporului din această comună.”

Perioada ce a urmat Marii Uniri din 1918 constituie pentru dezvoltarea zonei o epocă de puternic avânt, reconstruindu-se din temelii ceea ce distrusese Primul Război Mondial. Urme ale luptelor pot fi văzute şi astăzi în pădurile Obcinilor Feredeului şi Mestecănişului.

Prin legea de unificare administrativă adoptată la 14 iunie 1925, Bucovina este împărţită în cinci judeţe: Cernăuţi, Câmpulung, Rădăuţi, Storojineţ şi Suceava, această situaţie menţinându-se până la 28 iunie 1940, când partea sa de nord trece sub administraţie sovietică.

Existenţa oraşului Câmpulung Moldovenesc ca reşedinţă de judeţ este întreruptă de către noua împărţire administrativă legiferată în anul 1950, după model sovietic. Prin urmare, fostul judeţ Câmpulung este înglobat în regiunea Suceava, iar oraşul devine reşedinţa raionului Câmpulung, unul dintre cele douăsprezece raioane ale regiunii nou formate.

La data de 1 septembrie 1953 se înfiinţează Școala Militară Medie nr. 1 Câmpulung Moldovenesc, succesoarea şcolii militare înfiinţate la Cernăuţi în anul 1924. În august 1956 instituţia de învăţământ se mută în garnizoana construită la ieşirea estică din Câmpulung Moldovenesc, în cartierul Capu Satului, după ce timp de trei ani a funcţionat la Iaşi. La 1 ianuarie 1957 numele şcolii se schimbă în Liceul Militar „Ștefan cel Mare”, iar în prezent se numeşte Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare”. În curtea liceului este amplasată statuia lui Ștefan cel Mare, operă a sculptorului Vladimir Florea. Monumentul a fost mutat din Parcul Central din Suceava, la ordinul prim-secretarului PCR Emil Bodnăraş.

În anul 1968 se realizează o nouă împărţire teritorială a României, prin desfiinţarea regiunilor şi a raioanelor şi înfiinţarea judeţelor. Ca urmare, Câmpulung Moldovenesc este transformat din reşedinţă de raion într-un simplu oraş în cadrul judeţului Suceava. În 1995, localitatea este ridicată la rangul de municipiu, fiind în prezent unul dintre cele cinci municipii aflate pe teritoriul judeţului Suceava.