Urlaţi, Prahova

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Urlaţi, Prahova

Urlaţi este un oraş în judeţul Prahova, Muntenia, România, format din localităţile componente Arioneştii Noi, Arioneştii Vechi, Cherba, Jercălăi, Mărunţiş, Orzoaia de Jos, Orzoaia de Sus, Schiau, Ulmi, Urlaţi (reşedinţa), Valea Bobului, Valea Crângului, Valea Mieilor, Valea Nucetului, Valea Pietrei, Valea Seman şi Valea Urloii. La recensământul din 2011 avea o populaţie de 10.541 de locuitori.

Etimologie

Potrivit Dicţionarului terminologic şi de regionalisme (DTSR) din 1872, numele cel mai vechi atestat a fost al unei cetăţi Stenota. Din cetate au rămas ruine.

Autorii DGJPh, ediţia 1897 (p. 601) au încercat să explice etimologic toponimul Urlaţi prin aceea denumirea urlătoare dată târgului, spre care locuitorii din zonă coborau de pe dealurile învecinate.

Urlaţi ar putea să fie însă o derivare a traducerii din slavă a hidronimului Cricov (din krik "strigăt", "urlet"). Ar fi şi o versiune etimologică maghiară: Urlaţi ar reprezenta o adaptare românească a termenului maghiar Váralatt "Subcetate" (aceeaşi etimologie o au toponimele Orlat, Urlat). Urlaţi a fost până cel târziu în 1645 reşedinţa unui fost judeţ Săcuieni, iar numele Secuieni ar sugera imigrarea medievală a unor elemente etnice maghiare din scaunele secuieşti.

"Etimologia care s-ar prezenta la început ar pune numele în legătură cu verbul a urla. Dar aceasta n-ar avea nici un sens. Trebuie căutat aiurea. Am găsit şi forma Orlaţi. Aceasta ne-ar trimite la radicalul Orlu, Orlea, constatat şi aiurea. Finala ar fi cea slavonă -aţ, care se întâlneşte, e drept, în alte regiuni, cele de lângă Dunărea sârbească (de fapt bulgărească – n.n), de la Romanaţul nostru (să nu fie şi Galaţii de aceeaşi origine?) până la Craguievaţul şi Cruşevaţul sârbilor".

Geografie

Urlaţi este un oraş situat în zona colinară a Dealului Mare, pe valea Cricovului Sărat şi pe dealurile din preajmă. Se învecinează, la nord-est, cu comuna Ceptura, la sud-est, cu com. Tomşani, la sud, cu com. Albeşti Paleologu, la sud-vest, cu com. Valea Călugărească, la vest, cu com. Plopu, iar la nord, cu com. Iordăcheanu.

Climă

Vâturile dominante bat din N, N-E şi E.

Zona în care se află situat oraşul Urlaţi este favorabilă din toate punctele de vedere dezvoltării agriculturii, viticulturii şi pomiculturii.

Istorie

Urme arheologice din neolitic şi epoca bronzului, descoperite pe dealul Merez din Valea Urloi, certifică existenţa unor aşezări din trecutul îndepărtat.

În toamna anului 1968, în curtea Liceului din Urlaţi, prin săpături întâmplătoare, a fost descoperit un schelet şi trei nasturi de cupru, realizaţi, în tehnica secolului al XIV-lea, mărturii istorice pentru actuala vatră a târgului.

Documentar însă Urlaţiul este atestat pentru prima oară într-un hrisov semnat de Neagoe Basarab, la 16 martie 1515, prin care voievodul întărea mai multe ocine mânăstirii Snagov şi în care printre martori se afla şi boierul Oancea din Urlaţi.

A doua menţiune documentară, cunoscută nouă, este hrisovul din 1527 - 1528, semnat de Radu de la Afumaţi, prin care voievodul reconfirma aceleiaşi mânăstiri dealul cu viile de la Poiana (în Valea Călugărească ) şi Valea Călugărilor a patra parte, cât ţine ocina până în apa Teleajenului, cu vinăriciul (impozitul pe cârciumi – n.n) şi perperii (impozitul pe buţile de vin şi putinele cu struguri), partea domnească şi un vad de moară în Cârciumari pe Cricov. Întocmirea hrisovului se făcuse pe baza cercetării făcute la faţa locului de Stoica din Cozleci însoţit de boierii: Oancea din Urlaţi (acelaşi de mai sus), Șoplea şi Miclea din Șopleşti, Dragomir din Cozleci, Craina din Stănceşti, Grozea din Pădure (lângă Plopu) .

Registrele vamale din 1545, ale Braşovului, care ţineau evidenţa târgoveţilor din Țara Românească, veniţi pentru tranzacţii comerciale cu negustorii braşoveni, menţionează pe un anume Stan din Urlaţi, printre comercianţii din alte localităţi prahovene: Gherghiţa, Târgşor, Breaza, Slănic, Comarnic, Filipeşti, Văleni .

Personalităţi

Nicolae Iorga, după preumblările sale în lungul şi în latul ţării, consemna în notele de călătorie că un scurt drum pe şoseaua ce se întinde dincolo de pustietatea pietroasă a Cricovului face să se vadă pe dealul din stânga ciudata culă cu clopotniţă de biserică şi livezi întinse a familiei Belu, greceşte Bellios, cu titlul austriac de baronie, căpătat după ce vistierul cu acest nume al lui vodă Caradja întemeiase, pe o cale care a rămas în amintirea poporului, şi o vistierie proprie. Acest colţ de belşug boieresc şi de mândrie stăpânitoare face parte din Urlaţii, cu numele-poreclă indescifrabil .

Se ştie că pe dealurile din preajma Urlaţiului poseda un petec de vie pitarul Bărbuceanu Petrescu, tatăl paşoptistului Nicolae Bălcescu. În apropiere, peste Cricovul Sărat, la Valea Orliţei (V. Călugărească), mama lui Bălcescu, pităreasa Zinca Bălcescu stăpânea, conform foii de zestre, 12 pogoane de vie, cu case şi livadă, unde desigur îşi petreceau uneori verile, dar mai ales toamna pe vremea culesului viilor şi livezilor şi unde se pare că s-ar fi născut Constantin Bălcescu (1813 - 1902), ministru de finanţe în guvernul condus de Ștefan Golescu, în vremea lui Cuza, apoi deputat, senator, traducător din greacă şi latină, editor, împreună cu Bolliac, al gazetei Espatriatul (Braşov, 1849) şi autor chiar – se pare – al unor versuri originale.

De baştină urlăţeană era Nicolae S. Basilescu (1860-1938) jurist şi economist cunoscut în epocă, cu studii universitare la Bucureşti (licenţa în 1881, cu teza Dota în dreptul roman şi român), Paris (doctor în Drept în 1884 cu teza Droit international privé. Du conflit des lois en matière de succesion ab intestat. Droit romain. Des conditions essentielles pour la formation du muttum). A fost profesor universitar de drept şi economie politică la Iaşi (din 1893) şi Bucureşti (din 1897), secretar al Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti (1887), avocat şi deputat liberal în mai multe legislaturi. Dintre lucrările pe care le-a publicat spicuim câteva care prezintă interes şi azi: Economia politică şi ideea socială (1900), L’industrie roumaine (1910), Note sur le chiffre de la population du Royaume de Roumanie (1897), Pentru ţărănime (1914), Le rôle de la Roumanie dans la guerre européenne et les revendications de la Roumanie (1915), Studii Sociale, Seria I Talpa Țerei (1902), Seria IV Idealismul Social (1903), Seria V Rolul Social al Femeei(1905) .

Tot urlăţean a fost şi avocatul Nicolae Anastasiu (1887-?), cu studii universitare de Drept la Bucureşti. A făcut politică liberală fiind pe rând consilier comunal, prefect de Prahova (1935-1936) şi senator.

Un alt urlăţean a fost inginerul Constantin Costandache (1891-?). A urmat Școala de Poduri şi Șosele (Politehnica) din Bucureşti, dar şi-a consacrat apoi întreaga activitate problemelor financiare. Amintim dintre lucrările publicate: La solution économique de la crise monetaire (1923), Lichidarea vechilor datorii (1933) ş.a.

Cunoscutul diplomat interbelic Constantin Vişoianu (1897-1994) este şi el originar din Urlaţi. A urmat Dreptul şi Filosofia la Bucureşti şi Paris, după care a intrat în Ministerul de Externe, fiind consacrat ca diplomat de carieră. A fost secretar al Comisiei Mixte de Arbitraj de la Paris (1926-1931), membru al delegaţiei române la Societatea Naţiunilor de la Geneva (1929-1931), membru în secretariatul Ligii Naţiunilor (1931-1933), ministru plenipotenţiar la Haga şi Varşovia (1933-1937). La 17 mart. 1944, făcea parte din echipa prinţului Știrbei, care începea la Cairo negocieri relative la condiţiile armistiţiului dintre România şi Naţiunile Unite. În 1944-1945 era ministrul afacerilor externe în guvernele generalilor C. Sănătescu şi N. Rădescu, director al revistei Viaţa Românească şi codirector al gazetei Jurnalul de dimineaţă. După instaurarea guvernului P. Groza pleacă din ţară şi se stabileşte în Elveţia, fiind condamnat în ţară (în contumacie) la muncă silnică pe viaţă, în baza simulacrului de Decret-lege din 21 apr. 1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război. În exil a fost preşedintele Comitetului Naţional Român (1950-1975), calitate în care înfiinţează Fundaţia universitară Carol I şi publicaţia Voinţa Românească. A mai fost şi preşedintele delegaţiei românilor în exil la Adunarea Naţiunilor Europene Captive.

De sorginte urlăţeană a fost şi criticul de artă Aurel D. Broşteanu (1904-1984), unul din fruntaşii criticii de artă româneşti, din perioada interbelică. Încă student (la Drept) fiind, este atras de plastică şi începe, paralel cu profesia de magistrat, o prodigioasă colaborare cu studii, cronici de expoziţie şi articole de istorie şi critică de artă la reviste de prestigiu. Ținuta acestor studii, baza lor documentară, concluziile logice, ca şi stilul ales pe care îl foloseau consacră un cercetător de elită. În 1974, editura Meridiane îi alcătuia o selecţie de articole reunite în volumul ...Acest altceva, pictura, în care Andrei Pleşu vedea o fericită îmbinare a calităţii de cunoscăto” cu aceea de îndrăgostit şi de gânditor....

N-am putea să-l trecem cu vederea, din acest lapidar panteon urlăţean, pe regretatul dascăl de limbă şi literatură română de la Liceul N. Iorga din Ploieşti (1947-1948), poetul Lazăr Dimulescu (1909-1959), fiul unor viticultori înstăriţi de aici. Urmase Literele şi Filosofia la Bucureşti, iar după obţinerea licenţei a fost profesor la liceele Sf. Petru şi Pavel şi N. Iorga din Ploieşti. După aug. 1948, când are loc distructiva reformă a învăţământului românesc este epurat din rândul cadrelor didactice, pe motive politice (era membru al PNȚ). Oameni de bine îi dau o şansă să supravieţuiască încadrându-l ca muzeograf-custode la noul Muzeu din Urlaţi. Dar nici aici nu scapă de prigoana comunistă pentru ideile sale politice şi într-un timp era arestat şi închis. A publicat versuri în prestigioase reviste precum: Revista Fundaţiilor Regale, Universul literar ş.a. A murit la doar 50 de ani.

Din viţă urlăţeană se trage şi pictorul Aurel Stoicescu (n. 1920, Urlaţi). A studiat la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care a absolvit-o prin 1945, debutând la Salonul Oficial din 1946. A expus cu discontinuitate, în special grafică aplicată, atât în ţară, cât şi peste hotare. A obţinut Medalia de bronz la expoziţiile internaţionale ale cărţii din 1965 şi 1971 de la Leipzig pentru ilustraţia volumelor: Țiganiada de I. Budai Deleanu şi Poezii de George Coşbuc. A realizat câteva lucrări de artă monumentală în Bucureşti şi la Costineşti, precum şi lucrări de natură ambientală la Muzeul Militar Naţional.

De provenienţă din târgul de pe Cricov este inginerul electronist, dr. în ştiinţe matematice Paul V. Constantinescu (n. 1930, Urlaţi). Desfăşoară o activitate didactică şi ştiinţifică prodigioasă şi prestigioasă din care amintim doar: Introducere în programarea automată (1967), Modelarea unitară a genezei şi dezvoltării sistemelor (1983), Sisteme ierarhizate (1986), Sinergia, informaţia şi geneza sistemelor (1990)

Tânărul pictor Adrian Nicolae (n. 1956, Urlaţi) e şi el get-beget urlăţean. După ce a absolvit Institutul de artă plastică N. Grigorescu (1986) a devenit membru al Filialei UAP Ploieşti, participând din 1990 atât la expoziţiile organizate la Ploieşti, cât şi în ţară.

Fără să aibă matrice cu miroznă de Dealu Mare am aminti şi alte personalităţi care au avut contacte cu târgul cu nume şaradă... Printre ei, scriitorul Alexandru Antemireanu (1877, Tomşani-1910), care, pe lângă faptul că e din împrejurimi şi a făcut şcoala primară la Urlaţi, datorează învăţătorului său şi numele de scriitor, pentru că el de fapt se numise la naştere într-adevăr Alexandru, dar numele de familie era Damian (fiul preotului Antemir Damian).

O imagine a Urlaţiului idilic şi a locuitorilor săi pitoreşti ne-a dat Gala Galaction, care l-a vizitat adesea: "Urlaţii înfăţişează o minusculă urbe patriarhală. La restaurantul lui Petrache – un fel de cămin cultural al locului – am văzut adunaţi laolaltă: avocaţi, magistraţi, inspectori administrativi, un lăutar şi preotul paroh... Fratele meu Dimitrie Pişculescu – un adevărat moştenitor al lui Nicolache Piua-Petrii din Papucii lui Mahmud – este una din columnele de voie bună, de mândrie şi de glorie ale Urlaţilor. Filosof în felul lui, fratele meu n-a avut în faţa vieţii decât o atitudine: a fi încântat de viaţă şi a o sărbători, de-a pururi, dar nu în chip mistic, ci cu paharul în mână"....

În sprijinul acestui mod de a vedea viaţa vine şi Ionel Teodoreanu cu romanul său Să vină Bazarcă! (1947, apărut postum), unde un lăutar localnic "prin arcuşul căruia curge tot vinul vechi de la Urlaţi", vin care e sprinten la băut, dar şi cu o uşoară melancolie care aminteşte buchetul marelui Cotnar .

În acest Urlaţi, a cărui faţă a început să se mai schimbe în ultima vreme, întâlneam în deceniul al IX-lea al veacului trecut pe dascălul Vasile Marin Cucu (1915, Cornurile Ph. - ?), autorul romanelor de nuanţă autobiografică: Elevul Marcu (1971), în care urmărea itinerariul dificil parcurs, de fiul unor ţărani săraci, prin şcoală, Pământurile copilăriei (1980) şi Calea robilor (1982), dar şi pe sculptorul Nicolae D. Iftode (n. 1951, Pl), fiul unei artiste în cusături şi în pictură pe sticlă, care s-a apucat de artă după ce o boală grea l-a scos din cadrele ofiţereşti ale armatei. A cochetat o vreme cu metaloplastia, cu lucrări din rădăcini contorsionate (ca şi viaţa lui, demnă de un roman), cu pictura şi sub îndrumarea regretatului N. Kruch şi-a găsit drumul propriu în sculptură, obţinând şi unele distincţii care i-au răsplătit truda şi realizările .

Obiective turistice

Oraşul Urlaţi este situat pe Drumul Vinului şi face parte dintr-un areal bogat in vestigii istorice de mare importanţă, înconjurate de un cadru natural de o frumuseţe deosebită, caracteristică regiunii viticole Dealu Mare. Acest atu ii confera o serie de oportunitati din punctul de vedere al atractivităţii turistice.

Transport

Calea de acces în localitate este Drumul Naţional 1B Bucureşti – Ploieşti – Buzău, din Albeşti Paleologu la distanţa de 4 km, pe Drumul Judeţean 102 C. De asemenea, oraşul este situat la o distanţă de 6 km de Gara Cricov.

Trivia

Iniţial, oraşul era deservit de gara ce purta numele de Urlaţi. În trecut, conductorii trenurilor indicau călătorilor, cu voce tare, următoarea gară şi numărul de minute rămas până la aceasta. Conform unei legende spuse de bătrâni, ce pare mai degrabă o anecdotă, numele gării s-a schimbat din cauza combinaţiei hilare, strigate pe culoarele trenurilor, de tipul Urlaţi 3 minute.[necesită citare]