Breaza, Prahova

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Breaza, Prahova

Breaza este un oraş în judeţul Prahova, Muntenia, România, format din localităţile componente Breaza de Jos (reşedinţa), Breaza de Sus, Frăsinet, Gura Beliei, Irimeşti, Nistoreşti, Podu Corbului, Podu Vadului, Surdeşti şi Valea Târsei. Conform legendei, numele provine de la „o ciobăniţă brează”, adică ce avea o şuviţă albă în părul negru. Toponimicul este de origine slavă, însemnând „mesteacăn” sau „pădure de mesteceni”. A fost declarată staţiune balneo-climaterică în anul 1928, calitatea aerului fiind comparată cu cea din Davos. Localitatea a fost menţionată în anul 1667 ca o parte a averii Elenei Cantacuzino. Totuşi, prima atestare documentară se consideră a fi cea din 1503 din Registrele Braşovului în care este amintit Neagoe din Breaza, un negustor. Breaza a funcţionat ca vamă din 1834 până în anul 1852, când a fost mutată la Predeal.

Localitatea se află în zona subcarpatică, la o altitudine de 380–450 m, pe o terasă situată la o înălţime de 50–60 m deasupra albiei râului Prahova. Clima este specifică dealurilor Subcarpatice, înregistrându-se o temperatură medie de 19,6 °C şi 129 de zile senine pe an. Flora şi fauna sunt diverse, hidrografia compunându-se din râul Prahova şi afluenţii săi. Aici se află Colegiul Naţional Dimitrie Cantemir.

Legendă şi origini

O legendă despre provenienţa numelui de Breaza este consemnată în Marele Dicţionar Geografic al României de George Ioan Lahovari. Conform acesteia, primul locuitor din zonă a fost un cioban care şi-a construit o mică colibă pe o păşune. Soţia lui a adormit într-o zi în timp ce laptele era pe foc, iar când laptele fierbinte s-a umflat, i-a căzut păstoriţei pe obraz şi i-a lăsat semn. Din cauza semnului. ceilalţi păstori au poreclit-o Breaza şi de la ea îşi trage numele localitatea.

Originea transilvăneană a populaţiei din Breaza reiese din anumite nume întălnite la unii localnici. Astfel, numele Focşeneanu pe care-l au un număr semnificativ de familii indică originea străbunilor lor din satul Focşa de lângă Făgăraş, iar numele Bran provine de la localitatea omonimă situată în apropierea Braşovului. Familia preotului Samson D. Popescu, născut în 1862 în Breaza de Sus, are ca strămoşi pe sătenii din Dârstea Braşovului. Breaza este considerată una dintre cele mai importante aşezări întemeiate de „...aceşti neobosiţi oieri ungureni găsiţi pretutindeni la muncă spornică şi rodnică”. Un descendent al familiei Mănoiu din Fundata, judeţul Braşov, care şi-a schimbat ulterior numele în Manolescu, afirmă că „Niţă, unul din fiii lui Moş Mănoiu, care avea doisprezece ani când a sărit gardul (...) luându-şi drumul spre ţinuturile libere româneşti, ajungând la Breaza, unde se căsătoreşte cu Ana, fiica lui Oprea Vârtej.”

Portul popular este asemănător cu cel din Țara Făgăraşului sau din Țara Bârsei, fiind utilizată aceeaşi cromatică: negrul şi roşul. Jocul popular „Ca la Breaza” are note aproape identice cu jocul „Breaza” din Făgăraş, acestea având originea primară comună. Domnitorii munteni au stăpânit în secolele XIV-XVI Țara Făgăraşului şi Țara Amlaşului, perioadă în care se trecea foarte des dintr-o parte în celalaltă a Carpaţilor.

Istorie

Despre Breaza s-a amintit prima dată în anul 1431, când domn al Țării Româneşti era Alexandru I Aldea, unul din fiii lui Mircea cel Bătrân. Amănuntul este relatat într-un document din anul 1667, semnat şi pecetluit de Elena Cantacuzino. În „catastih” se arată averea boieroaicei din care „satul Comarnic cu vecinii 262 şi satul Breaza şi Secăriile cu vecinii.... se vederează că sunt 236 de ani de când merge stăpânirea din neam în neam....” Registrele begesimale Braşov din anul 1503 cuprind şi Breaza, pe lângă alte localităţi prahovene cu care oraşul făcea comerţ, acestea menţionându-l pe Neagoe din Breaza aflat la Braşov pentru negoţ. Acelaşi Neagoe este prezent şi în Hrisovul Domnesc datat în 27 mai 1510, semnat de Vlad cel Tânăr, care menţiona: „Am dăruit domnia mea, acest de faţă hrisov, prea cinstitului jupân Neagoe al lui Drăghici cu fiii lui, să le fie Breaza toată”.

În anul 1711, domnitorul Constantin Brâncoveanu a confiscat toată averea ce se afla în posesia lui Gheorghe şi Toma Cantacuzino, ca urmare a trădarii acestora în timpul războiului ruso-turc. Prin acest act, el deţinea şi jumatate din „moşia Breaza”. În 1717, Nicolae Mavrocordat daruieşte lui Iordache Cretulescu „acest sat Breaza”, iar după anul 1892 localitatea ajunge în proprietatea lui Grigore Basarab Brâncoveanu, supranumit de locatari „Prinţul Brâncoveanu”, care a avut soţie pe Colette Cazianu, nepoata haiducului Iancu Jianu. Începutul secolului al XX-lea este legat de activitatea aşa-numitelor „case naţionale”, lăcaşe de cultură întemeiate de generalul Ion Manolescu, preotul Vasile Opriş, meşterul Ion Aldea, printre alţii.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, teritoriul oraşului era împărţit între două comune rurale, Breaza de Jos şi Breaza de Sus, aflate în plaiul Prahova al judeţului Prahova. Comuna Breaza de Jos era formată din cătunele Breaza de Jos, Podu Vadului, Valea Lungă, Valea Târsei şi Fricoasa, avea 3143 de locuitori, două şcoli (una de băieţi cu 124 de elevi şi una de fete, cu 16 eleve) şi două biserici ortodoxe (una fondată în 1830 la Breaza de Jos şi una fondată în 1818 la Podu Vadului). Locuitorii se ocupau în mică măsură cu agricultura, şi în principal cu şindrilăria, dogăria, şi cu fabricarea varului şi a rachiului de prune. Comuna Breaza de Sus se afla în aceeaşi unitate administrativă şi până la 1834 a fost punct de vamă între Țara Românească şi Austria. Ea era compusă din satele Breaza de Sus, Gura Beliei, Nistoreşti şi Surdeşti, având în total 2814 locuitori; o şcoală deschisă în 1864 (după ce începând cu 1850 localnicii deja plăteau un învăţător) în care învăţau 110 copii (dintre care 16 fete); şi două biserici în satul Breaza de Sus (una din 1777 şi alta din 1884). Și în comuna Breaza de Sus, localnicii se ocupau tot cu şindrilăria, dogăria, rotăria şi dulgheria, desfăcându-şi produsele la Ploieşti şi (în târgurile sărbătorilor mari din an) la târgul Moşilor de la Bucureşti. La Gura Beliei exista şi o fabrică de var hidraulic, ce era folosit în construcţii pe post de substitut pentru ciment. La Breaza de Sus se afla palatul de vară al lui Gheorghe Bibescu, cu parc şi eleşteu, folosit de acesta în timpul domniei; domeniul aparţinuse anterior (pe la 1808) familiei Sărdarului Nicolae Saegiu, trecând abia în următoarele decenii în posesia casei Brâncovenilor.

În perioada interbelică, comunele au rămas separate, fiind parte a plasei Sinaia din judeţul Prahova. În 1950, la reforma administrativă comunistă, comunele au trecut în raionul Sinaia din regiunea Prahova. În 1952, localităţile Podu Vadului, Breaza de Jos şi Breaza de Sus au fost contopite în unitatea administrativă denumită Breaza şi declarată oraş, şi arondată raionului Câmpina din regiunea Ploieşti. Componenţa actuală o are din 1968, când a fost arondat judeţului Prahova.

Conform documentelor de arhivă, Breaza a fost în stăpânirea mai multor familii de boieri şi dregători ai ţării, printre care spătarul Drăghici şi vistierul Udrişte (anul 1538); Elena Cantacuzino, una din fiicele lui Radu Șerban, domn al Țării Româneşti între anii 1602-1611; marele postelnic Constantin Cantacuzino (1635); familia Cantacuzino; Gheorghe Bibescu, domn al Țării Româneşti (1842) (care a renovat castelul din Breaza de Sus); Grigore Basarab Brâncoveanu (1918).

Breaza se situa pe unul din principalele patru drumuri ce lega centrele economice şi politice din Transilvania şi Țara Românească, atestate documentar, aşa cum rezultă dintr-o scrisoare a voievodului muntean Vlad Țepeş adresată prietenilor săi din Braşov şi din Țara Bârsei prin care îi anunţa oficial că „a deschis pretutindeni drumurile pe la Rucăr şi pe Prahova şi pe Teleajen şi pe Buzău”. Alături de drumuri existau şi nouă poteci de trecere spre Țara Bârsei din care una era „...pe la satul Breaza, prin muntele Gurguiata”. Începând din luna mai 1790, „drumul Prahovei” a obţinut recunoaşterea oficială ca drum comercial de mare importanţă, Divanul Țării Româneşti luând o hotărâre în acest sens.

Din anul 1834, prin dispoziţia domnului Alexandru Ghica, a funcţionat vama în Breaza de Sus, fiind mutată de la Câmpina. Aceasta era amplasată pe locul actualei Casei de Cultură, staţia de poştă fiind în apropiere, pe lângă strada Morii. După anul 1852 a fost relocalizată la Predeal, pe locul fostului parc al oraşului. În această perioadă, aşezarea făcea legătura între Transilvania şi Muntenia, înregistrând o dezvoltare considerabilă, marcată în special prin construirea de noi hanuri (13), vestigii ale acestora rămânând până în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Stema oraşului Breaza a fost aprobată de Guvernul României la 28 iulie 2005 prin hotărârea nr. 840 publicată în Monitorul Oficial nr.708 din 5 august 2005. Aceasta se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat de o fâşie de argint. În partea superioară se găseşte portalul de la intrarea curţii familiei Brâncoveanu, de argint, surmontat de o coroana de Principe al Sfantului Imperiu (titlul acordat domnitorului Constantin Brâncoveanu în anul 1695). În a doua partiţie, pe un fundal albastru, deasupra unei terase verzi, se află Crucea Eroilor de pe dealul Gurga. Pe scut se află o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate, ce simbolizează statutul de oraş.

Portalul de la intrarea curţii familiei Brâncoveanu face referire la fosta moşie Breaza, stăpânită mai multe secole de această familie şi care este în prezent vatra a actualei aşezări. Coroana de principe al sfântului Imperiu simbolizează titlul acordat domnitorului Constantin Brâncoveanu în anul 1695.

Crucea Eroilor de pe dealul Gurga este monumentul reprezentativ al localităţii şi semnifică jertfa celor 365 de eroi, fii ai localităţii Breaza, care au luptat în Războiul de Independenţă (1877-1878) şi în Primul Razboi Mondial din 1914 - 1918.

Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul ca localitatea are rangul de oraş.

Geografie

Oraşul Breaza este poziţionat pe coordonatele de 25°40' longitudine estică şi 45°10' latitudine nordică, între localităţile Comarnic (la nord) şi Câmpina (la sud), iar la est şi vest se află două şiruri de dealuri subcarpatice, ce constituie o prelungire spre sud a munţilor. Este situat în nord-vestul judeţului Prahova, în partea de sud a Munţilor Bucegi, în plină zonă subcarpatică, la o altitudine de 380–450 m. Se întinde pe o distanţă de 11 km pe o terasă ce se află la o înălţime de 50–60 m deasupra albiei râului Prahova şi este înconjurat de dealuri ce depăşesc 700 de metri altitudine (Gurga - 743 m, Lazului, Vrăbieşti, Strajiştea şi Răgman). Breaza este situat la o depărtare de 103 km de Bucureşti, 67 km de Braşov şi 45 km nord-vest de Ploieşti. Accesul în această localitate se poate face pe calea ferată - între Ploieşti (38 km) şi Sinaia (25 km) sau pe şoseaua DN 1, între Ploieşti (43 km) şi Sinaia (24 km). Oraşul este divizat în: Podu Vadului, Irimeşti, Surdeşti, Valea Morii, Valea Târsei, Breaza de Jos, Breaza de Sus, Ograda, Gura Beliei, Frăsinet, Nistoreşti, Podu Corbului, Gurgi, Corbeni şi Capu Câmpului. Albia râului Prahova străbate localitatea de la nord la sud şi desparte cartierele Podu Corbului, Nistoreşti şi Frăsinet.

Din punct de vedere geologic, terasa este alcătuită din depozite miocene de gresii printre care se intercalează pachete de gipsuri, precum şi conglomerate de argile bentonitice, marne compacte, calcaroase. La partea inferioară a gipsurilor apar frecvent gresiile, microconglomerate sau conglomerate ce devin predominante, alcătuind aşa-numita „stivă” cunoscută sub numele de „conglomeratele de la Brebu”.

Acestea se întâlnesc începând din nordul gării din Breaza, în amonte, până în dreptul cartierului Nistoreşti. Depozitele de fliş, alcătuite din argile verzi, marne cenuşii şi gresii calcaroase verzui, se găsesc în partea de nord a localităţii, în special în cartierul Gura Beliei. Argilele acestea fac trecerea spre un pachet de marne compacte, calcaroase, roşii şi verzi – marnele de Gura Beliei.

Pe teritoriul oraşului au existat două braţe ale Mării Tetis. Unul era situat în apropierea munţilor, iar celălalt era poziţionat mai la sud. Acestea au fost izolate în timp, fiind ulterior umplute de depozite mai recente, formăndu-se o zonă mai joasă în latura sudică a munţilor, sona rocilor sedimentare tinere, care aparţine neogenului, la care s-au adăugat cele din cuaternar, dar şi cutarea miopliocenă. Gipsul şi sarea se găsesc pe versanţii dealurilor Gurga şi Răgman.

Clima oraşului Breaza este una temperat-continentală, specific zonelor deluroase, cu ierni mai blânde şi veri răcoroase, media anuală a temperaturilor fiind de 9,3 °C. Cea mai rece lună a anului este ianuarie cu o medie de -1,9 °C, iar cea mai caldă este iulie, temperaturile înregistrând în această lună o medie de 19,6 °C. Umiditatea relativă a aerului este mai mică vara (62-72%) si maximă iarna (76-80%). Evolutia aproximativ uniformă a umiditaţii aerului se datorează poziţiei apropiate de zonele înalte din jur şi vegetaţiei bogate, deşi uneori pot exista influenţe asupra valorilor de umiditate datorită răcirilor radiative din nopţile senine sau ca urmare a apariţiei fenomenului de inversiune termică. Numarul mediu de zile cu cer senin este cuprins intre 8,1 zile în februarie şi 15,6 zile în august, înregistrând un total anual mediu de 129,3 zile. Precipitaţiile ating 550–600 mm anual, minimul înregistrându-se în februarie şi maximul în iunie. Nebulozitatea în această zonă oscilează între 5,5 şi 6 zecimi. Aerul localităţi este comparat deseori cu cel al staţiunii Davos din Alpii Elveţieni de Nord-Est. Circulatia sa predominantă este pe directia N-S, fiind influenţată de orientarea Văii Prahovei şi a aşezării dealurilor şi a principalilor versanţi muntoşi din vecinătate. Spre deosebire de clima staţiunilor montane de pe valea superioară a Prahovei, mai umedă şi mai rece, deci reumatogenă, cea a Brezei este o bioclimă sedativ indiferentă, înregistrându-se şi câteva influenţe montane.

Breaza este staţiune balneo-climaterică din anul 1928. Calitatea aerului localităţii se datorează ozonului şi ionilor negativi, cu efect terapeutic. În oraş şi în imprejurimi există un bioclimat puternic stimulent, caracterizat prin valori joase ale presiunii atmosferice, aerul fiind şi deosebit de bogat în radiaţii ultraviolete, datorat îndeosebi purităţii sale. Regimul de cură în staţiune este recomandat în: nevroză astenică, sindroame neuro-astenice, boli endocrinometabolice (diabet zaharat, hipertiroidie şi dislipidemii), turburări circulatorii periferice, hipertensiune arterială, afecţiuni ale căilor respiratorii, anemii, etc. Analizând izvoarele cu apă minerală, Institutul de Balneofizioterapie din Bucureşti a stabilit că sunt sulfuroase, sulfatate, calcice, sodice, hipotone, fiind utilizate pentru tratament balnear ale unor afecţiuni cum ar fi nevroze, a bolilor cardio-vasculare, respiratorii, hepatobiliare. Acestea sunt cunoscute pe plan local din 1883, deoarce generalul rus Pavel Kiseleff trimitea aici la tratament soldaţii bolnavi. Izvoarele din oraş au primit în 1873, la Expozitia de la Viena, Diploma de Onoare pentru calităţi terapeutice deosebite.

Din totalul de cca 4920 ha cât măsoară suprafaţa oraşului Breaza, cca 1400 ha sunt acoperite cu livezi de pomi fructiferi, 1050 ha cu vegetaţie forestieră iar pe o întindere de peste 1800 ha se desfăşoară păşunile şi fâneţele.

Parcul „Brancoveanu” în anul 1999 măsura 6 hectare şi era încadrat, de către specialiştii Muzeului Judeţean de Știinţele Naturii Prahova, drept obiectiv cu regim de protecţie strictă. Acesta deţine un patrimoniu botanic secular: paltin argintiu, stejar roşu american şi alte specii arboricole.

Poziţia geografică a oraşului îi conferă un cadru vegetal bogat, în special în păduri de foioase. Printre plantele ce trăiesc în acestea se numără plopul, socul, măceşul şi frasinul ale căror muguri, flori, frunze sau fructe sunt recunoscute din cele mai vechi timpuri ca „leacuri” şi tratamente pentru diverse afecţiuni.

La marginea pădurilor sau în luminişuri se pot întâlni şi plante erbacee: ciuboţica cucului, brânduşa, fragi, măcrişul, trifoiul, izma, coada calului, pipirigul, rogozul, chimenul sau chimionul, coada şoricelului, muşeţelul, patlagina, şi iarba ciutei. Cele mai multe sunt plante a căror valoare terapeutică este de multă vreme recunoscută, ele ajutând la ameliorarea sau tratarea unor boli.

Caracteristic acesor locuri este şi diversitatea şi bogăţia faunei care populează pădurile, pajiştile, poienile şi tufişurile din zonă. Se pot întâlni: căprioare, urşi, lupi, mistreţi, iepuri, vulpi, pisici sălbatice, viezuri, nevăstuici, veveriţe şi dihori.

Condiţiilor naturale favorabile le corespund o faună ornitologică variată şi bogată: rândunica, cucul, pupăza, ciocănitoarea, vrabia, piţigoiul, cintezoiul, mierla, sturzul şi ciocârlia sunt bine reprezentate pe teritoriul oraşului.

De asemenea există şi o faună ihtiologică în apele localităţii Breaza.

Economie

În anul 2009, Breaza a obţinut un buget local în valoare de 21 de miliarde de ROL, pentru finanţarea celor 11 proiecte de hotărâre. Cea mai mare sumă (2 milioane ROL) va fi investită în modernizarea instituţiilor de învăţământ, iar alţi 1 500 000 de lei vechi au fost aprobaţi pentru reabilitarea unor străzi, extinderea conductei de distribuţie a apei potabile şi crearea unor spaţii de agrement. Investiţii importante sunt în domeniul turistic şi imobiliar, în oraş existând numeroase imobile cu oferte de cazare. Gradul maxim de ocupare al acestora de către turişti este de 40-45% pe parcursul unui an. Conform revistei Capital, achiziţionarea unui teren în aceasta zona poate fi foarte profitabil pe termen lung.

Hidrojet S.A. este cea mai mare unitate economică din Breaza. Compania a fost înfiinţată în 1974, ca filiala a Mefin Sinaia şi a devenit independentă în urma unei decizii guvernamentale din 1990, având ca profil proiectarea, producţia şi comercializarea componentelor de injecţie diesel, echipamentelor hidraulice şi pieselor turnate. Timp de zece ani, produsele companiei au fost realizate sub licenţa Bosch. În 2005, Hidrojet Breaza a afişat pierderi de 5,84 milioane ROL şi o cifră de afaceri de 34,64 milioane ROL. La sfârşitul aceluiaşi an avea 1 553 de angajaţi, iar suprafata de producţie era de 86 000 mp. Hidrojet este unul dintre cei mai importanţi producători în domeniu de pe piaţa Europei de Est, în anul 2008 intrând însă în procedură de insolvenţă, riscând să dea faliment pentru neplata datoriilor.

Accesul în oraş se poate realiza pe drumul naţional DN1 între kilometrul 95,5 şi kilometrul 106,5. Această rută corespunde cu drumul european 60 (E60) ce leagă oraşele Hamburg şi Varna. Breaza dispune de două gări, la Breaza Nord, la Breaza Centru şi o haltă la Nistoreşti. Magistralele feroviare sunt liniile II (Bucureşti - Arad - Curtici), III (Bucureşti - Oradea - Episcopia Bihorului), IV (Bucureşti - Satu Mare - Halmeu).

Sport

Clubul de golf „Lac de Verde” a fost înfiinţat în anul 2000, fiind primul din România şi a necesitat o investiţie iniţială de 18,5 milioane de euro. Terenul de golf are o suprafaţă de 25 de hectare şi atrage anual peste 500 de jucători, atât români, cât şi străini. Un alt sport bine reprezentat este fotbalul. Echipa CS Tricolorul Breaza evoluează în Liga a III-a, reuşind după un turneu de baraj promovarea în Liga a II-a, pentru un sezon, după care a retrogradat din nou şi a fuzionat cu o echipă din Iaşi şi s-a mutat în oraşul din Moldova. Mai există două alte echipe: una a S.C. Hidrojet S.A. Breaza, alta a Colegiului Militar „Dimitrie Cantemir”.