Băicoi, Prahova

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Băicoi, Prahova

Băicoi este un oraş în judeţul Prahova, Muntenia, România, format din localităţile componente Băicoi (reşedinţa), Dâmbu, Lilieşti, Schela, Tufeni şi Țintea.

Aşezare

Oraşul Băicoi este situat în centrul judeţului Prahova. Înălţimea maximă (406 metri), raportată la nivelul mării, se atinge în cadrul oraşului Dealul Țintea. Oraşul se întinde pe o lungime de 17 km. Este dezvoltat practic de-a lungul arterei principale (Strada Republicii), din care pleacă mai multe străzi, care depăşesc foarte rar lungimea de 2–3 km. Oraşul este străbătut, prin zona sa de sud-vest, în afara localităţilor, de şoseaua naţională DN1, care leagă Ploieştiul de Braşov. Accesul din această şosea către localităţile oraşului se face prin şoselele judeţene DJ100F, care parcurge oraşul de la vest la est, ducând către Plopeni, şi DJ215, care duce mai departe spre Scorţeni. Din DJ100F, în nord-vestul oraşului, porneşte şi şoseaua DJ100E, care duce către Scorţeni, Telega, Câmpina (unde se intersectează cu DN1), Proviţa de Jos, Proviţa de Sus şi Adunaţi.

Clima

Clima oraşului este continentală de deal, cu o temperatură medie anuală de 9-10 °C, media precipitaţiilor fiind de aproximativ 600 mm anual.

Facilităţi

Oraşul Băicoi are încălzire bazată pe gaze naturale, este electrificat în întregime, iar reţeaua de apă şi canalizare acoperă mai mult de 70% din suprafaţa sa.

Date istorice

Numele localităţii se pare că derivă din Bai (de la Baiu, un cioban coborât din Munţii Baiului, aflaţi puţin mai la nord de Băicoi - probabil primul locuitor al satului) şi köy (care în cumană şi turcă înseamnă sat). Toponimul Băicoi poate avea deci semnificaţia „satul lui Baiu”. Baiu (ulterior Baicu) a fost familia care a stăpânit cea mai mare parte a vetrei satului.

Primele vestigii istorice descoperite pe raza oraşului s-au găsit la Țintea şi datează din aproximativ 341 î.Hr. Este vorba de monede dacice şi un tezaur de tetradrahme. S-au descoperit şi urme de aşezări dacice din perioada marelui stat dac al lui Burebista (82-44 î.Hr.), precum şi urme ale culturii Dridu (secolele al VII-lea–al X-lea).

Atestarea documentară a oraşului datează din 20 mai 1597, când Manole şi Necula Logofăt au primit de la domnitorul muntean Mihai Viteazul moşia Băicoiului în schimbul moşiei Ploieştilor, unde se afla un sat moşenesc pe care voievodul a fondat ulterior un oraş.

În 1831, căpeteniile arnăuţilor din Oltenia, Iordache şi Farmache, au fost chemate să apere Bucureştiul şi au pornit la drum, jefuind însă satele întâlnite în cale. O ceată a izgonit ispravnicii din Târgovişte, care s-au refugiat la Băicoi. Tot aici au poposit şi corpul de armată trimis de la Ploieşti către Târgovişte să restabilească ordinea.

Una din moşiile de la Băicoi a fost deţinută de generalul Constantin Ghica, acesta fiind autorizat la 5 mai 1792 de domnitorul Mihai Suţu. După moartea acestuia în străinătate, în 1822, la Băicoi au fost aduse şi înhumate rămăşiţele sale. O altă moşie a aparţinut prinţesei Cleopatra Trubetzkoi, cu o grădină apreciată de Cezar Bolliac în însemnările sale din 1845.

În 1859 la Băicoi s-a organizat prima tabără a armatei comune a Principatelor Unite ale Moldovei şi Țării Româneşti. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Băicoi era o comună rurală, formată din satele Băicoi, Cotoiu, Tufeni şi Găgeni, totalizând 3257 locuitori. În comună se aflau 2 biserici (una zidită de localnici, alta de principesa Trubetzkoi), şi o şcoală datând de la 1856. Restul localităţilor oraşului actual alcătuiau comuna Țintea, ambele comune făcând parte din plasa Filipeşti a judeţului Prahova. Tot atunci, comuna Țintea avea în componenţă satele Țintea, Dâmbu şi Lilieşti, totalizând 1240 de locuitori. Ea avea atunci o şcoală şi trei biserici, precum şi o pepinieră de viţă americană deţinută de statul român.

În 1925, comuna Băicoi avea 5946 de locuitori, în satele Băicoi, Cotoiu şi Tufeni (satul Găgeni fiind arondat comunei Păuleşti). Comuna Țintea, în aceeaşi compoziţie, avea 2639 de locuitori.

Comuna Băicoi a fost declarată oraş în 1948, imediat după al Doilea Război Mondial. După reorganizarea administrativă din 1950, oraşul a făcut parte din raionul Câmpina al regiunii Prahova şi apoi al regiunii Ploieşti. Regiunile au fost desfiinţate în 1968, atunci oraşul înglobând comuna Țintea cu toate satele ei şi fiind arondat judeţului Prahova.

Biserici

În oraşul Băicoi există lăcaşe de cult ortodox. Bisericile ortodoxe locale sunt construcţii în general vechi, biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Băicoi” fiind chiar monument istoric.

De câţiva ani, prin truda părintelui D. Iarca, funcţionează la ieşirea din oraş, schitul-bisericuţă „Popasul Călătorului”.

Stema

Stema oraşului Băicoi este un scut despicat. Prima parte, tăiată, cuprinde sus, în câmp verde, trei lacrimi de argint; în câmp inferior, pe azur, se află o acvilă bicefală ieşindă de argint. În partea din stânga, pe azur, sunt trei brâuri negre. Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate (coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraş).