Roman, Neamţ

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Roman, Neamţ

Roman este un municipiu în judeţul Neamţ, Moldova, România. Este situat în partea centrală a podişului Moldovei, în judeţul Neamţ, la confluenţa râurilor Siret şi Moldova. Dacă la recensământul din anul 1992, oraşul avea o populaţie de 80.328 de locuitori, în anul 2011 aceasta a coborât până la 50.713, importantul spor negativ datorându-se migraţiei interne şi celei externe.

Aşezare

Oraşul este situat în centrul regiunii istorice Moldova, în depresiunea Romanului, la nord de confluenţa râului Moldova cu Siretul şi se află la o distanţă de 82 de kilometri de Iaşi, fosta capitală a Moldovei. Oraşul este străbătut de şoseaua naţională DN2 (parte a drumului european E85 care leagă oraşul lituanian Klaipeda de nordul Greciei, respectiv oraşul Alexandroupolis), care îl leagă spre nord de Suceava şi spre sud de Bacău, Focşani, Buzău şi Bucureşti. La Roman, acest drum se intersectează cu şoseaua naţională DN15D care îl leagă spre vest de Piatra Neamţ şi spre est de Vaslui. Tot din DN2, la Roman mai pornesc şoselele judeţene DJ207B, care îl leagă spre nord de Cordun şi Săbăoani (unde se termină tot în DN2); DJ201A, care duce spre nord-est la Tămăşeni şi mai departe în judeţul Iaşi la Răchiteni (unde se termină în DN28); şi DJ207A, care duce spre est la Sagna, Bâra, Boghicea şi mai departe în judeţul Iaşi la Sineşti şi Popeşti.

Gara Roman este staţie a magistralei feroviare 500 care leagă Bucureştiul de frontiera Ucraina, Vicşani. Istoric, gara din Roman a fost construită pentru a deservi căile ferate Bucureşti–Galaţi–Roman şi Suceava-Roman. Din magistrala 500, la Roman se ramifică magistrala secundară Roman–Buhăieşti.

Istoric

Primele menţiuni le găsim în Letopiseţul Novgorodului, datat în jurul anului 1387 si in cronica lui Nestor. Primul document intern este un hrisov de danie din 30 martie 1392. Se apreciază că numele oraşului a fost preluat de la Roman I Muşat, considerat întemeietorul oraşului. Romanul a fost de-a lungul istoriei sale unul din cele mai importante centre urbane ale Moldovei, fiind un oraş cosmopolit datoritǎ prezenţei mai multor grupuri etnice, cuprinzând, pe langă comunitatea româneasca, comunităţi importante de armeni, evrei şi o importantă comunitate catolică. Roman I i-a eliberat pe evrei de serviciul militar în schimbul unui impozit. Distrus în mare parte în 1467, în timpul campaniei lui Matei Corvin în Moldova, a fost refăcut de Ștefan cel Mare.

Importanţa Romanului medieval este arătată de prezenţa în oraş a unei arhiepiscopii, care a avut şi rol de mitropolie a Romanului şi a Țării de Jos a Moldovei. Neavând documente certe care să ateste cu precizie data întemeierii arhiepiscopiei, istoricii consideră că aceasta a fost cel mai probabil înfiinţată în perioada 1408 - 1413, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, cel care este considerat organizatorul ierarhiei bisericeşti din Moldova. Dimitrie Cantemir menţiona în "Descrierea Moldovei" că "dupa ce s-au înmulţit locuitorii din Moldova, lucrul acesta a ajuns prea greu ca să poată să-l împlinească un om singur, pentru înlesnirea mitropolitului s-au mai făcut în Moldova încă alte trei scaune arhiereşti, unul la Roman, altul la Rădauţi şi al treilea la Huşi; dar numele de episcop s-a dat numai vlădicilor de la Rădauţi şi de la Huşi. Cel de la Roman a fost numit arhiepiscop şi i s-a îngăduit să poarte la slujba bisericească mitra arhierească, dar el nu este mai mare peste ceilalţi episcopi, nu are decât întâietate".

Oraşul Roman a fost reşedinţa ţinutului Roman şi a fost reşedinţa Țării de Jos a Moldovei. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Romanul era comună urbană, reşedinţă a judeţului Roman şi avea 14019 locuitori ce trăiau în circa 2500 de case. În oraş existau un seminar cu 4 clase, un gimnaziu, o şcoală profesională de băieţi şi una de fete, trei şcoli primare de băieţi şi două de fete, plus câte o şcoală de băieţi şi una de fete a comunităţii armeneşti; şase biserici ortodoxe, o capelă ortodoxă, una catolică, o biserică armenească (datând din 1809) şi un spital. La acea vreme, pe teritoriul actual al municipiului, funcţiona şi comuna Carol I, al cărui sat de reşedinţă formează astăzi cartierul Nicolae Bălcescu. Anuarul Socec din 1925 consemnează oraşul în continuare ca reşedinţă a aceluiaşi judeţ şi având 18300 de locuitori.

În 1950, Romanul a căpătat statut de oraş regional şi a devenit reşedinţă a raionului Roman din regiunea Bacău (între 1952-1956, din Regiunea Iaşi). Reforma administrativă a lui Nicolae Ceauşescu din 1968 nu a reînfiinţat judeţul Roman, oraşul primind statut de municipiu şi trecând la judeţul Neamţ.

Economie

Până în 1990, cele mai importante întreprinderi din Roman erau Întreprinderea de Țevi Roman (înfiinţată în anul 1957), Întreprinderea Mecanică Roman (fostul arsenal al armatei) şi Întreprinderea de Fire şi Fibre Poliamidice Roman (înfiinţată în anul 1979, construită pe locul fostului aerodrom Roman) . După 1990, Întreprinderea de Țevi Roman a devenit PETROTUB S.A. (în prezent ArcelorMittal Roman), Întreprinderea Mecanică Roman s-a divizat în Umaro S.A. şi FONTAX S.A. (ulterior desfiinţată), Întreprinderea de Fire şi Fibre Poliamidice a devenit POLIROM S.A. şi este în lichidare.

Asistenţa medico-sanitară

În secolul al XVII-lea, pe lângă mănăstirea „Sfinţii Voievozi” s-a organiat o bolniţă.

Se mai construieşte o policlinică stomatologică, un leagăn pentru copii, cinci dispensare urbane, un spital de boli contagioase.

Reţeaua de asistenţă medicală este susţinută şi de o reţea de farmacii. De asemenea, asociaţia "Precista Mare" oferă servicii medicale şi asistenţă la domiciliu.

Cultură

De importanţă culturală sunt Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul de Știinte Naturale. În plin centru al oraşului se află, deşi în paragină, casa dirijorului Sergiu Celibidache, cunoscută şi cu numele de Casa vornicului Done. La câţiva kilometri de oraş se află vestitul Han al Ancuţei, vizitat de scriitorul Mihail Sadoveanu, reconstruit în aceleaşi locuri după ce a fost odată mistuit de flăcări.

Biserici

Catedrala arhiepiscopala a Romanului a fost construita de catre domnitorul Petru Rareş pe locul vechii catedrale mitroplitane care data din secolul al XIV-lea. Lucrările la actuala catedrală arhiepiscopală au durat timp de 8 ani, încheindu-se în 1550 prin grija soţiei lui Petru Rareş, Elena Doamna şi a fiilor săi Iliaş, Ștefan şi Constantin, după cum rezultă din textul inscripţiei originare, în care numele fiului cel mare (Iliaş) a fost şters ulterior, în urma trecerii sale la islam. În perioada 1990 – 2005 s-au efectuat lucrări de restaurare a picturilor şi clopotniţei şi s-a refacut acoperişul conform stilului tradiţional moldovenesc.

Un alt monument important, situat în vecinatatea Episcopiei, este Biserica "Precista Mare". Ea face parte din categoria marilor ctitorii voievodale, fiind rodul evlaviei şi strădaniilor Doamnei Ruxandra, văduva lui Alexandru Lăpuşneanu, care a ridicat acest lăcaş de închinăciune în anul 1569, pe locul altuia mai vechi. Lucrările de construcţie s-au desfăşurat în prima parte a scurtei domnii a lui Bogdan Lăpuşneanu (1568 - 1572). Biserica a fost restaurată sucesiv în 1753 de către epicopul Ionichie în timpul domniei lui Constantin Racoviţă, în 1784 de către egumenul Gherasim Putneanul, în 1944 şi 1977 a fost restaurată datorită deteriorărilor produse de cutremure. Dintre obiectele reprezentative amintim grupul celor 40 de icoane praznicale pictate de zugravi anonimi în anii 1793 - 1794, la comanda egumenului Gherasim Putneanul.

Biserica "Precista Mică" (str. Sucedava) a fost ridicată pe locul unui vechi lăcaş de lemn ridicat la începutul secolului al XVIII-lea sau chiar mai înainte. Construcţia actualului edificiu a început în 1791 prin grija preotului Constantin (fiul preotului Ioniţă), iar biserica a funcţionat - cu un acoperământ provizoriu - până în 1826, când se termină zidăria. Monumentul are un plan simplu, cruciform, cu sânurile laterale uşor pronunţate, care îl încadrează stilului moldovenesc, în varianta specifică secolului al XVIII-lea. Nu are turle, turnul-clopotniţă s-a zidit separat, iar pridvorul a fost adăugat în 1855. Având de suferit în urma cutremurului din noiembrie 1940 şi mai apoi a războiului, monumentul a fost restaurat în 1946, cele mai recente lucrări de reparaţie încheindu-se la începutul anilor 2000.

Actul de atestare a monumentului este hrisovul datat 2 mai 1753 care face din "Ștefan Vodă cel Bun" (adică Ștefan cel Mare), ctitorul bisericii cu hramul "Sfinţii Voievozi". După 1695, Biserica Albă a mai suferit - fără nici o îndoială - mai multe lucrări de reparaţii şi restaurări, care nu au dus însă la modificări structurale. În veacul trecut, cele mai ample lucrări s-au desfăşurat în 1928 (când s-a adăugat şi un pridvor aflat în totală contradicţie cu linia constructivă a monumentului), în 1971, 1979 şi, mai recent, în 1985, când s-a realizat restaurarea şi consolidarea temeinică a acestui valoros monument.

Acest lăcaş a fost ridicat probabil pe la 1600 şi atestat documentar în "mărturisirea hotarnică" din 3 septembrie 1752 cerută voievodului Constantin Cehan Racoviţă de către episcopul Ioanichie al Romanului. Vechea biserică de lemn a fost înlocuită cu actuala biserică de zid între anii 1747 - 1769. Inscripţia cu litere latine care s-a păstrat deasupra icoanelor împărăteşti precizează că iconostasul a fost dăruit de către episcopul Gherasim al Romanului în anul 1816. Mai reţin atenţia două icoane pictate pe lemn, din secolul al XVIII-lea şi o uriaşă lumânare de ceară donată în anul 1707 pentru biserica veche de către breasla romilor. Lăcaşul de cult este situat in strada Bradului .

Comunitatea armeană din Roman a impus ridicarea unei încăpătoare biserici de piatră, realizată în 1609, după cum rezultă din pisania originară. O inscripţie de pe peretele nordic informează că edificiul actual este rezultatul unor lucrări mai recente, executate între anii 1863–1868 sub conducerea arhitectului bavarez Johann Brandel din Deggendorf. Deoarece comunitatea armeană din Roman nu mai număra decât câteva familii, iar biserica ce fusese părăsită începuse a intra în ruină, episcopia ortodoxă cu sediul în oraş a obţinut în martie 1981 din partea Arhiepiscopiei Armene din Bucureşti cedarea edificiului „în folosinţă provizorie pe termen nelimitat”.[necesită citare]

Romanul a devenit din 1991 principalul centru de formare a călugărilor franciscani minori conventuali, cu un Institut Teologic de Grad Universitar (str. Ștefan cel Mare, 268B) şi cu un Liceu Teologic Romano-Catolic "Sf. Francisc de Assisi". (sursa: Emil Dumea, Istoria Bisericii Catolice din Moldova, editura Sapientia, Iaşi, 2006).

Hramul bisericii se referă la Sfinţii Ioachim şi Ana care sunt patronii familiei creştine.

Este construită din lemn în stil maramureşan şi se găseşte în cartierul Favorit pe strada Victor Hugo, în apropierea intrării Stadionului «Moldova» . A devenit biserică parohială, deservind nevoile spirituale ale enoriaşilor din cartierul Favorit.

A fost construită sub coordonarea preotului paroh Gheorghe Paleu în intervalul 2 martie - 27 aprilie 2008 şi sfinţită de Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului , Ioachim Băcăuanul. Clădirea, construită în altă parte, a fost transportată la Roman şi ansamblată la faţa locului.

Este denumită şi Biserica Copiilor, deoarece a fost ridicată în locul în care a existat un parc pentru copii, dezafectat, pe un teren donat Eparhiei de către municipialitatea romaşcană. Alături, a fost amenajat un nou părculeţ, în care copii din zonă să vină să se joace. În incinta bisericii a fost ridicat începând cu anul 2009 cu sprijinul Eparhiei Romanului şi Bacăului şi sub coordonarea preotului paroh un aşezământ social-filantropic intitulat „Micul creştin”.

Personalităţi romaşcane

Multe personalităţi ale evului mediu românesc sau ale epocii moderne s-au născut, au trăit sau doar au poposit pentru o vreme la Roman. Printre aceştia a fost episcopul Macarie, care a trăit la Roman între anii 1531 şi 1558. Între anii 1606 şi 1612 a trăit la Roman ctitorul mănăstirii Dragomirna, Anastasie Crimca, un neîntrecut miniaturist. Între anii 1665 şi 1671 episcopul Dosoftei a tradus şi versificat la Roman „Psaltirea în versuri”, tipărită apoi la Kiev în 1673.

Marele cronicar Miron Costin, care avea o moşie în apropierea oraşului, a trăit şi a sfârşit tragic în Roman.

Un alt reprezentant al culturii secolului al XVIII-lea, care a trăit şi creat la Roman, a fost episcopul Leon Gheucă, posesorul uneia din cele mai bogate biblioteci ale vremii. El a tradus cărţi din operele lui Seneca şi Platon.

Veniamin Costachi, cunoscut ierarh cărturar, a fost episcop de Roman între anii 1796 şi 1803.Cel mai de seamă cărturar şi ierarh al Romanului medieval a fost Melchisedec Ștefănescu, episcop al Romanului şi Huşilor între anii 1879 şi 1892. Melchisedec Ștefănescu a fost membru al Academiei Române şi a publicat numeroase lucrări şi studii, între care se remarcă „Chronica Romanului şi Episcopiei de Roman”.În epoca modernă Romanul a dat culturii naţionale şi universale nume mari în mai toate domeniile.În literatură s-au afirmat Vasile G. Morţun, Petru Th. Missir, Al. Epure, Otilia Cazimir, Ioan Luca, Ion Sofia Manolescu, Marcel Blecher, Filip Brunea-Fox (deopotrivă prozator şi gazetar, "părintele reportajului românesc"), Eugeniu Speranţia, Cezar Petrescu, Haralamb Zincă şi mulţi alţii.

Vremelnic, dar pentru mai lungi perioade, la Roman au poposit Calistrat Hogaş, Nicolae Iorga şi George Topîrceanu.

Romanul a dat artelor plastice nume ca Maria Ciurdea Steurer, Constantin Isachie, Marcel Locar, Gh. Iliescu, Crina Lecca, Aurel Vlad şi Neculai Păduraru de la Sagna. În muzică s-au făcut cunoscuţi romaşcanii: Mihai Burada, Paul Ciuntu, Alexandru Zirra şi Mihail Jora, care stau alături în istoria muzicii româneşti şi universale de Sergiu Celibidache. Teatrul şi filmul din România s-au bucurat de prezenţa unor artişti din Roman: Nae Roman, Sandu Sticlaru, Ludovic Antal, Jean Petrovici, Virgil Petrovici şi marele regizor Jean Mihail.