Vişeu de Sus, Maramureş

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Vişeu de Sus, Maramureş

Vişeu de Sus (în germană Oberwischau, în maghiară Felsővisó) este un oraş în judeţul Maramureş, Transilvania, România, format din localităţile componente Vişeu de Mijloc şi Vişeu de Sus (reşedinţa).

Localitatea are statutul de staţiune turistică de interes local, fiind situată în depresiunea intramontană a Țării Maramureşului. Conform recensământului din anul 2011, Vişeu de Sus avea o populaţie de 15.037 locuitori, fiind din punct de vedere demografic al patrulea centru urban al judeţului Maramureş (după Baia Mare, Sighetu Marmaţiei şi Borşa).

Etimologie

Etimologia numelui localităţii: din Vişeu (< n. pers. Vişa, diminutivul lui Vičeslav = Visalv = Vitoslav) + de + Sus.

Istorie

Numele vechi a localităţii este Între Râuri.

Oraşul Vişeu de Sus, după cei mai mulţi autori de monografii, este atestat documentar din 2 februarie 1365 (Ketwyssou).. Această primă menţionare a Vişeului ca localitate apare în diploma regelui maghiar Ludovic de Anjou. După alţi autori, localitatea este atestată din anul 1549, cu denumirea de „Vişeul Nou” sau „Între Râuri”, fiind situată la confluenţa celor două râuri – nume întâlnit până la începutul secolului XX.

În anul 1373 se marchează hotarul Vişeului cu Borşa, în anul 1385 apare Vişeul inferior (de Jos). Anul 1453 este anul în care Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei şi guvernatorul Ungariei, dăruieşte Vişeul celor 3 cnezi Ștefan, Petru Mândru şi Nan (Naşcu) cât şi fraţilor lor.

Evoluţia actualului oraş începe după anul 1770, când se înfiinţează la Vişeu şi Borşa centre forestiere cu muncitori – colonişti ţipţeri – din Zips, aduşi la Vişeu din ordinul împăratului Iosif al II–lea al Austriei.

În anul 1743 la Vişeu de Sus se stabilesc mineri din Saxonia şi înfiinţează exploatări de minereuri. În anul 1773 se înfiinţează la Vişeu un centru de exploatare forestieră, colonizat cu saşi din Zips.

În 1775 se stabilesc la Vişeu familii germane venite din Austria (Salzburg şi Tirol). Între anii 1776 – 1794 vin primii colonişti din Salzkammergut. În 1778 sosesc alte 25 de familii din Gmunden, majoritatea cu mulţi copii. În anul 1780 se fac primele construcţii de către cei sosiţi, cum ar fi: prima moară în partea de est a oraşului; începe construcţia digului mai sus de Măcârlău, dig care va fi terminat în 1784, an în care alte familii din zona Bavariei se stabilesc la Vişeu de Sus.

În anul 1788 se înfiinţează şcoala elementară a vistieriei din Vişeu de Sus, iar în 1790 se construieşte stăvilarul de la Făina şi se înfiinţează parohia romano–catolică la Vişeu. În 1798 se deschide prima şcoală generală. Activitatea ţipţerilor se materializează şi prin prima fabrică de cherestea (construită în anul 1809), prin magazinul statal (depozit) construit în 1817. În perioada 1809–1810 se populează şi se formează cartierul Țipţerai.

Numărul populaţiei de origine germană şi austriacă a crescut permanent, după cum rezultă din documente. La recensământul din 1930 au fost înregistraţi 2.753 de germani, cu o pondere de 24,84% din totalul populaţiei. La recensământul din 1977 sunt consemnaţi 3.430 de germani în oraşul Vişeu, reprezentând 16,97% din totalul locuitorilor.

Țipţerii au fost aduşi la Vişeu în primul rând ca muncitori forestieri. De la vârsta adolescenţei – 14 ani – băieţii îşi începeau munca în pădure. Pe Valea Vaserului ţipţerii plantau molid, aveau grijă de pepiniere, defrişau păduri, trimiteau plute pe apă la vale până la Sighet, Vişeu şi Borşa, construiau plute pe apă, construiau drumuri şi poduri de lemn. La muncile mai uşoare ajutau şi femeile. Cea mai grea şi murdară muncă era tăierea pădurii şi curăţirea trunchiurilor de molid, iar cea mai tentantă pentru bărbaţi era plutăritul.

Dat fiind timpul foarte îndelungat pe care muncitorul trebuia să-l petreacă în pădure, întemeierea unei aşezări pe Valea Vaserului a apărut ca o necesitate. Aşezarea de pe Vaser reprezintă cea mai strânsă legătură cu istoria şi cu tradiţia actualilor ţipţeri. În acest spaţiu al Văii Vaserului îşi au originea povestirile ţipţerilor, personaje fantastice – fata pădurii, omul alb, piticul pădurii.

Poveştile acestei etnii şi amintirile bătrânilor, ca şi documentele stau mărturie despre o viaţă grea, primitivă a acestor oameni în trecut. După anul 1868 maghiarizarea forţată i-a afectat mult pe ţipţeri, unii fiind nevoiţi la acea vreme să-şi schimbe numele cu altele de rezonanţă maghiară. Cu românii, ţipţerii au trăit în înţelegere, fiind uniţi, între altele, şi datorită sărăciei, nivelului scăzut de trai şi persecuţiilor stăpânirii străine.

În Vişeu de Sus exploatarea lemnului are o vechime care se confundă cu vechimea oraşului. Chiar şi legenda spune că în urmă cu poate mai mult de o mie de ani un tată şi cu fiul său s-au dus să taie lemne din pădure. Nefericirea a făcut ca un lemn să-l lovească mortal pe fiu. În memoria fiului său, tatăl a construit pe acest loc o biserică. În jurul bisericii s-au făcut mai apoi case şi astfel capătă contur o aşezare umană care s-a numit, la început, „Între Râuri”, pentru că se întindea între râul Vişeu şi Vaser, iar apoi i s-a spus Vişeu de Sus.

Odată cu venirea coloniştilor germani se intensifică exploatarea pădurilor. Tot mai atractive devin aceste meserii care aduceau un oarecare venit şi un alt statut social locuitorilor, pe lângă vechea lor ocupaţie de crescători de animale.

Lemnele erau tăiate de sus cu topoarele, „corhănite” pe jgheaburi cu apă la vale, adunate în stăvilare la Măcârlău şi Făina, iar de aici, formate în plute, erau duse pe apa Vaserului şi mai departe pe Tisa. Multe din obiceiurile coloniştilor ţipţeri au fost preluate şi de români. La pădure se lucra toată săptămâna, numai sâmbăta se cobora la vale, uneori pentru cei ce locuiau departe, perioada de lucru se prelungea la 2–3 luni. Butinarii (lucrătorii forestieri) dormeau în cabane numite „finlandeze”, aveau focul în mijloc, iar paturile erau aranjate radial pentru a se putea încălzi mai uşor şi pentru a-şi usca hainele pe timp de iarnă. Astăzi de pe Valea Vaserului lemnul se transportă pe cale ferată îngustă.

Geografie

Oraşul se află situat la confluenţa a două râuri, Vişeu şi Vaser, la o altitudine de 427 m deasupra nivelului mării, având latitudinea nordică 47 grade şi 43 minute şi longitudinea estică de 24 grade şi 25 minute, având înfăţişarea caracteristică oraşelor de munte. Se învecinează la NNE cu munţii Maramureşului şi Republica Ucraina, la SE cu Munţii Rodnei şi are ca vecini comunele Moisei în partea de SE şi Vişeu de Jos în partea de V şi Poienile de sub Munte în partea de NV.

Din punct de vedere juridic majoritatea terenurilor au fost retrocedate foştilor proprietari, iar proprietarii care nu au fost despăgubiţi în natură au fost despăgubiţi în bani.

Privit în ansamblu, relieful zonei este montan, format dintr-o depresiune înconjurată de dealuri. De altfel, acesta este energic cu pante înclinate, văi adânci şi înguste, cu dealuri cu înălţimi ce variază între 400 şi 1.042 m (vârful lui Dan). Acestea sunt constituite din roci dure cu alternanţe de argile şi şisturi bituminoase.

Dintre toate elementele peisagistice, relieful are contribuţia cea mai importantă la alcătuirea cumulului general de motivaţii turistice.

Pentru turismul actual, existenţa reliefului montan larg răspândit şi diversificat ca structură şi fizionomie, înseamnă satisfacerea a cel puţin două cerinţe: agrementul şi refacerea fizico-psihică. Relieful este resursă de prim ordin pentru orice regiune turistică, prin rolul de suport al celorlalte elemente ale cadrului natural şi antropic. Varietatea morfologică a elementelor reliefului, asociată frumuseţii peisagistice, evidenţiază obiective cu valoare deosebită.

Valea Vaserului este cel mai atractiv traseu turistic al Munţilor Maramureş, un defileu săpat în masa şisturilor cristaline, separând pe stânga câteva masive cristaline: Prislopaşul (1201 m), Grebeni (1594 m)- între Novăţ şi Novicioru, Novicioru (1452 m). Sunt prezente crestele şi dyk-urile porfiroide. În nord-est, între Vaserul Superior şi graniţă, se află o serie de culmi de 1300–1500 m, desprinse dintr-o creastă unitară pe care merge graniţa, situată la 1500–1700 m, numită Culmea Ștevioara. La nord de cotul Vaserului, între văile Făina şi Botizu, se află muntele Șuligu (1688 m). Culmea Toroiaga se extinde de la Vaser până la Valea Țâşlei. Este dominată de eruptiv neogen şi cristalin. Masivul principal îl formează Vârful Toroiaga (1930 m), prelungit în est cu Piciorul Caprei (1804 m) şi în nord cu Vârful Țiganului (1736 m).

Râul Vişeu îşi are izvorul sub pasul Prislop, la 1414m altitudine şi se varsă în Tisa lângă localitatea Valea Vişeului la circa 330 m altitudine. Drenează un bazin hidrografic cu o suprafaţă de 1606 km 2 , desfăşurat între Munţii Maramureşului în est şi Munţii Rodnei în sud. Vişeul are o lungime de 80 km şi până la Borşa-Moisei, se mai numeşte şi Borsa sau Vişeuţ. În zona de izvor are o pantă mare, de 20–50 m/km. După pătrunderea în Depresiunea Maramureş îşi croieşte o vale largă cu îngustări locale. Bazinul hidrografic al Vişeului este dezvoltat, în cea mai mare parte a sa, în zona montană 67%, care îi asigură o densitate mare a reţelei hidrografice şi o scurgere specifică dintre cele mei ridicate din ţară. Datorită precipitaţiilor abundente, peste 1000 mm, densitatea reţelei hidrografice are valori de 0,7–1 km/km 2.

În avale de Moisei, bazinul Vişeului devine puternic asimetric, dezvoltându-se cu precădere pe dreapta. Râul Vaser izvorăşte din Munţii Maramureşului, se formează din izvorul Boului şi izvorul Munceii Albi. Are 62 km lungime, este cel mai important afluent al Vişeului cu debit mai mare decât acesta. Vaserul trece peste linia marilor înălţimi dintre Pietrosul Maramureşului şi Toroiaga. Drenează o suprafaţă de 422 km 2,are o lungime de 42 km şi un debit mediu de 9 mc/s.

Valoarea deosebită a acestor bogăţii naturale este dată de marea diversitate calitativă şi cantitativă a mineralizaţiilor, precum şi de calităţile terapeutice (curative). Apele minerale, datorită compoziţiei chimice complexe, sunt factori curativi naturali cu o deosebită importanţă terapeutică. Apele cu conţinut de substanţe minerale şi bioxid de carbon sunt ape cu un ridicat nivel terapeutic. Izvoarele minerale din zonă au rezultat în urma unei intense circulaţii a soluţiilor hidrotermale nu numai în rocile eruptive ci şi în masa rocilor cristaline şi a rocilor sedimentare eocene.

În zona Munţilor Maramureşului au fost identificate în peste 20 de puncte: pe Vaser, la Făina, Șuligu, Glimboaca, Novăţ, etc. Dintre acestea se remarcă izvorul Șuligu, care are o mineralizaţie totală de 9,8/l şi 2,3 g/l CO2.

Mai multe izvoare minerale cu ape feruginoase se găsesc în zona oraşului Vişeu de Sus şi pe Valea Vinului. Izvoarele minerale de pe Valea Vinului şi în special izvorul cunoscut sub numele de „Gulaci”, au o mineralizaţie de 12,7 g/l şi o concentraţie de 2,26 g/l CO2,. Ele pot fi utilizate cu succes pentru îmbuteliere cât şi în scop balnear (au mai fost băi şi acum 30-40 de ani), prin amenajări locale.

În cadrul unităţii depresionare a Maramureşului, de origine tectonică, de baraj vulcanic şi de eroziune diferenţială şi complexă sub aspectul formaţiunilor geologice care o compun, există numeroase surse de ape minerale – clorosodice şi bicarbonatate, clorosodice – sulfuroase – carbogazoase.

Datorită existenţei unei aureole mofetice care înconjoară erupţiunile neogene ale Munţilor Oaş – Gutâi – Țibleş – Toroiaga, apele subterane sărate, bicarbonatate şi sulfuroase din diversele formaţiuni limitrofe eruptivului au preluat şi caracter carbogazos, prin dizolvarea bioxidului de carbon liber de origine mofetică.

Aria de răspândire a apelor minerale cu conţinut de bioxid de carbon liber, coincide în general cu extinderea formaţiunilor eruptive aparţinând lanţului vulcanic neogen Oaş – Gutâi – Țibleş şi a masivului eruptiv izolat Toroiaga, bioxidul de carbon liber din aceste ape fiind legat de manifestările post-vulcanice ale eruptivului neogen.

Flora şi vegetaţia reprezintă un interes şi o importanţă deosebită din mai multe puncte de vedere. Din punct de vedere economic, amintim importanţa furajeră, meliferă, medicinală, alimentară, decorativă, etc. Dintre speciile alimentare, culinare, amintim: frăguţe, mure, zmeură, soc, cireş pădureţ, ciuperci comestibile. Dintre planetele medicinale, amintim: Betula pendula, Crataegus monogyna, Betonica officinalis, Pinus mugo. Unele plante sunt folosite pentru conţinutul lor aromatic. Dintre acestea amintim: Carum carvi, Funingirus communis, Mentha s.p., Oxalis acetosella.

Pajiştile sunt folosite ca fâneţe de o singură coasă, pe altitudini mai mari, şi de două coase pe coline joase. În zonele de pajişti înalte se păşunează începând din primăvară până la toamnă.

Este săracă în specii datorită condiţiilor vitrege de viaţă (temperaturi scăzute, vânturi puternice). Mamiferele sunt reprezentate de specia cea mai caracteristică golurilor alpine – capra neagră (Rupicapra rupicapra). Deşi specifică etajului alpin, ea coboară mai ales iarna în jnepenişuri şi pătrunde în molid în căutarea hranei. În Munţii Maramureşului sunt doar câteva exemplare, la fel ca şi marmota de munte, fiind repopulată începând cu anul 1965. Arifauna alpină este reprezentată prin acvila de stâncă (Aquila cheysaetas), tisa alpină (Anthus apinoletta), brumăriţa (Prunella collaris), raţa suliţar (Anas acuta). Dintre reptile, vipera comună (Vipera berus) şi şopârla de munte (Lacecta vivipara) sunt prezente în zonele cu stânci calcaroase. În pajişte e prezentă broasca roşie de munte (Rona tempozozia). Trebuie menţionat prezenţa cândva pe aceste meleaguri a zăganului, a vulturului negru şi a vulturului sur.

Este foarte bogată şi variată, cuprinzând un număr mare de specii de interes cinegetic. Fauna pădurilor de răşinoase este reprezentată prin: urs (Ursus arcalos), lup (Canis lupus), mistreţ (Sus scrofa), iar dintre păsări amintim: cocoşul de mesteacăn (Lirurus tetrix), cocoşul de munte (Tetrao uragallus), ciocănitoarea cu trei degete (Picoides trydactiylus), forfecuţa galbenă (Loxia curvirosta), piţigoiul de brădet (Parus ater), piţigoiul de creastă (Parus cristatus), mierla gulerată (Turdus torquatus), etc. sunt specii caracteristice pentru pădurile de conifere.

Este deosebit de bogată. Pădurea reprezintă adăpostul preferat al mamiferelor sălbatice de interes cinegetic. Astfel amintim: cerbul carpatin (Cervus Elaphus), vulpea (Vulpes vulpes), jderul de pădure (Mortes mortes), jderul de piatră (Mortes foina), veveriţa (Scirus vulgaris), hermelina (Mustella ezminea), nevăstuica (Mortella mirolis), etc. Arifauna pădurilor mixte este bine reprezentată prin specii ca: huhurezul, mare (Steix ulalensis), gaiţa (Garullus glandacius), porumbelul de scorbură (Calumba aenas), etc. Aici cuibăresc şi majoritatea răpitoarelor, ca. uliul păsărar, uliul porumbar, şorecarul comun, şoimul (Pernis apivarus), acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina). Acolo unde locul pădurilor a fost luat de fâneţe naturale, terenuri arabile şi livezi, sunt prezente: potârnichea (Perdix perdix), fazanul comun (Phasianul colchicus), prepeliţa (Coturnix coturnix).

Fauna apelor de munte este reprezentată prin lostriţă (Hucho hucho), în apele Vişeului şi Vaserului, păstrăvul curcubeu (Salmo irideus), lipanul (Thymalus thymalus), ştiuca (Esox lucius), babetele (Cottus poecilopus), clenuşteţul dungat (Leuciscus sonffia agassizi).

Avându-se în vedere valoarea ridicată cinegetică a zonei, bazinul Vaser a fost dotat cu două cabane vânătoreşti la Făina şi Novăţ. Fondul de vânătoare aparţine Ocolului Silvic Vişeu de Sus. Din statistici rezultă că, pe primul loc se află iepurele urmat de cerbi, căprioare şi mistreţi. Din efectivul de vânat rezultă o individualizare a iepurelui, care se situează pe primul loc cu 780 exemplare, urmat fiind în ordine numerică de căprioare (325), cerbi (308) şi mistreţi (100 exemplare).

Pescuitul în ape de munte este o îndeletnicire a pescarilor amatori care practică acest sport recreativ. În apele curgătoare, în perioadele permise se pot pescui păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu, lipanul, cleanul, mreana, etc. Pescuitul în apele interioare se practică din cele mai vechi timpuri, oferind pe lângă hrană omului şi un mod plăcut de recreere. Pentru revigorarea fondului piscicol grav afectat în ultimii ani din cauza braconajului şi a deversării în râuri a unor cantităţi de rumeguş de către micii întreprinzători (gatere) dar şi alte substanţe toxice, se impune intervenţia de urgenţă prin repopularea râurilor cu puiet de salmonide (păstrăv şi lipan), precum şi igienizarea râurilor din zonă. Râul Vaser se situează printre puţinele râuri din ţară care oferă pescarilor sportivi toată gama practicii cu momeli artificiale, atât cu lanseta, folosind bula de apă şi linguriţa, îndeosebi de la Făina în jos, cât şi cel de fineţe, cu muştele, prin biciuire mai ales de la Novăţ în amonte. Începând cu anul 1960, lipanul s-a dezvoltat rapid, zona lui extinzându-se, specia găsind condiţii bune de dezvoltare şi în amonte de barajul Măcârlău (6 km amonte de Făina), unde a fost introdus pe cale artificială.

Sute de ani, pe Valea Vaserului oamenii exploatează lemnul pe care-l transportă cu ajutorul Mocăniţei, singurul tren cu aburi pe linie îngustă ce funcţionează în Europa. Se ştie ca maramureşenii sunt renumiţi pentru meşteşugul de a realiza case şi biserici din lemn care durează sute de ani. Dar, exploatarea lemnului nu este singura activitate care au desfăşurat-o oamenii. Mineritul a fost până nu demult o activitate intens practicată. Și în ziua de azi se pot vedea gurile de la minele ce exploatau minereuri complexe şi uraniu.

Turism

Aflată în partea estică a oraşului Vişeu de Sus, valea Vaserului are o lungime de circa 40 km. Prin vale circulă „mocăniţa”, fiind şi ultima din România.

Linia ferată pe ecartament îngust (760 mm) a fost construită între anii 1930—1933. Lungimea căii ferate este de 56 kilometri. Cea mai înaltă altitudine a liniei ferate este în zona Comanu 1.100 m, plecarea din Vişeu de Sus fiind la altitudinea de 600 m. Trenul circulă în scopuri industriale, pentru exploatarea lemnului şi în scopuri turistice. Vagoanele pentru turişti pot fi vagoane terasă sau vagoane de clasă. Există şi vagoane pentru materiale, platforme şi lemn.

Trenurile turistice regulate, cu abur, circula in lunile mai-octombrie, pana la staţia turistica Paltin. Trenurile charter circula pe toata durata anului, destinatiile fiind la cerere sau la evenimentele culturale precum "Noptile Muzicale" sau "Sărbătorile de Iarnă".

În anul 1909 pe Valea Vaserului la Făina se ridică o capelă în amintirea împărătesei Elisabeta (Sissi) şi tot atunci au fost terminate două cabane la Staţiunea Șuligu. Cimitirul militar german de la Miraj. Latrinele săpate in stâncă, in Primul Razboi Mondial.

Valea Vinului este un loc de agrement foarte apreciat, aici aflându-se mai multe izvoare de apă minerală (numite de localnici „borcut”) dar si un strand, cabane si pensiuni.

Izvoarele de ape minerale existente chiar în oraş evidenţează o fostă activitate vulcanică, iar zăcămintele bogate în polimetale de pe valea Vaserului sunt mărturie a unor vechi erupţii vulcanice.

Culoarele Vişeului sunt principala axă de circulaţie maramureşeană, fiind mărginită la est de treapta unor munţi de mică înălţime, care formează bordura marilor înălţimi ale Munţilor Maramureşului. La est culoarul este dominat de culmea Vişeului, iar în apropiere de vărsarea Vişeului în Tisa, valea se îngustează în defileu.

Un obiectiv natural de mare valoare îl reprezintă Valea Vaserului, care izvorăşte din Muntele Ignătescu. Aceasta are un mare potenţial oferind componentele esenţiale ale ambianţei umane: peisaj, pământ, aer, apă, dar mai ales omenie.

Oraşul are o poziţie geografică situată la limita unor zone de interes turistic şi intersecţia unor trasee şi circuite turistice. Pe Valea Vaserului există turism încă de la începutul secolului XX. Importantă pentru Valea Vaserului este mocăniţa, trenul cu aburi, care duce până la staţia Cozia.

Este reprezentat de bisericile de lemn şi de arhitectura gotică a bisericilor construite după 1835. Biserici şi mănăstiri precum: biserica ortodoxă, fostă greco-catolică, construită între anii 1832-1844, ctitoria preoţilor Vasile Roşca şi Simeon Pop, biserica ortodoxă din 1832, biserica romano-catolică construită între anii 1912-1918 cu hramul „Ioachim şi Ana” - ctitor preot Schiller Carol, arhitect italianul Maretti Augustino.

Mănăstirea de pe Valea Scradei. Pe hotarul ei a fost o mănăstire, biserica veche a fost adusă în anul 1762 în sat. În fiecare an, pe data de 8 septembrie se obişnuieşte să se meargă în pelerinaj.

Mai sunt de menţionat biserica ortodoxă construită între anii 1933-1937, ctitor preot Sebastian Sârcu, biserica ortodoxă din centrul oraşului şi biserica de lemn din curtea spitalului orăşănesc.

Alte obiective însemnate sunt cimitirul evreiesc şi cartierul germanilor numit Țâpţărai (Zipserai).

Cazare

În Statiunea Turistica Vişeu de Sus există numeroase cabane si penisuni, dar şi hoteluri, cum ar fi Hotel Brad, Hotel Gabriela sau Hotel Tren Carpatia Express.

Transport

Pâna in anii 70, la Vişeu de Mijloc, pe Șes, exista un aerodrom pentru aviaţia utilitară si pentru cea sanitară - Aviasan, in prezent existand intentia sa fie redeschis. Cel mai apropiat aeroport de Vişeu de Sus este cel de la Baia Mare. Pentru concedii sau curse internaţionale, vişeuanii folosesc si aeroporturile din Baia Mare, Suceava sau Cluj-Napoca.

Vişeu de Sus este situat pe DN18, care face legătura între Sighetu Marmaţiei şi Vatra Dornei. Din Vişeu mai porneşte şi DN17C care face legătura cu municipiul Bistriţa.

Mai există drumuri judeţene care stabilesc legătura cu mici localităţi sau sate.

Gara Vişeu de Jos este situată pe magistrala 409 a Căilor Ferate Române. De aici calea ferată continuă spre Nord la Valea Vişeului, de unde continuă spre Ucraina şi spre Sighetu Marmaţiei. Iar spre Sud la Salva, de unde există legături de cale ferată spre Cluj-Napoca si Suceava.

Etnografie

Vişeu de Sus face parte din regiunea etnografică Maramureş, regiune cunoscută pentru porţile de lemn, bisericile de lemn, portul popular, tradiţie şi folclor.

În Vişeu există un Muzeu De Istorie şi Etnografie, unde sunt expuse variate valori istorice, culturale, de port din zona Vişeu de Sus. Un eveniment important îl reprezintă Hora la Prislop, organizată în fiecare an, în luna august, la pasul Prislop.

Complexul ţărănesc de la Ieud - cuprinde moară, piuă, vâltoare, război de ţesut

Încercaţi şi dumneavoastră să realizaţi un vas din lut……

Veţi vedea cum se obţine pânză pendru diferite articole de îmbrăcăminte şi nu numai.

Tradiţia lemnului este vie în Maramureş.

MassMedia

Gradul de acoperire locala: televiziunea are aprox. 1.500 abonati