Moisei, Maramureş

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Moisei, Maramureş

Moisei este satul de reşedinţă al comunei cu acelaşi nume din judeţul Maramureş, Transilvania, România.

Etimologie

Etimologia numelui localităţii: din n.fam. Moise (< ebr. Mōsheh < rad. egipt. ms(w) „fiu") + suf. -i (în loc de -eşti).

Aşezare

Satul Moisei este situat în partea de sud-est a judeţului Maramureş, la 136 de km faţă de Baia Mare, la 5 km de Borşa şi la 7 km de oraşul Vişeu de Sus. Este traversat de două artere principale, DN17 şi DN18.

Moiseiul se află în Depresiunea Maramureşului, pe valea Vişeului, la poalele Munţilor Rodnei, având Pietrosu, la sud, şi Munţilor Maramureşului la nord. Tot aici se varsă Izvorul lui Dragoş şi Izvorul Negru în râul Vişeu.

Toponimia

- nume care descriu pozitia, aspectul sau particularităţile locului: Dealul Mare, Măgura Mare, Râpa Morii, Măguricea etc.

- denumiri care vin de la diferite întâmplări din viaţa comunei şi a comunităţii: Gloduri, Valea Hotarului, Izvorul Negru.

- denumiri care păstrează amintiri din trecut: Saca (Seaca), Valea Secăturii, Valea Rea.

- denumiri derivate de la numele unor persoane: Podul lui Ciuban, Valea Undiului, Valea Pleşii.

- denumiri care atestă originea localităţii: Dealul Moiseiului.

Munţii localităţii: Pietrosu, Măgura Mare, Troian şi Bătrâna

Dealuri: Săcelului, Hlaşca, Beresii, Moiseiului, Arşiţa, Deluţ, Znida, Măguricea, Poduri, Stăpan, Purcăreţ, Hâgele, Piciorul Gradului, Tunsului, Motoiului, Podul lui Ciuban, Rogorului, Mare, Lazul, Lăcşorul, Jurchii, Leurda, Faţă, Muncelaş, Alacul, Păroşii, Prisloapa.

Văi: Uncoaiei, Beresii, Rea, Măguricii, Morii, Sânii, Undiului, Săcăturii, Hotarului, Pleşii, Motoiului, Săliştii, Păulenilor (Polenilor), Văşcoaiei (în unele variante, Ivăşcoaiei), Ciuban, Pecijnei, Păroşii.

Izvoare: Izvorul lui Dragoş şi Izvorul Negru

Clima şi solul

Moiseiul, ca şi Depresiunea Maramureşului, are o temperatură medie anuală de 6 grade Celsius. Temperatura maximă a fost de 39 de grade Celsius în anul 1952, iar minima de minus 31 de grade Celsius, în 1954. Cel mai timpuriu îngheţ a fost înregistrat în 8 septembrie, iar cel mai târziu în 3 iunie.

Comuna are soluri de păduri brune. brun-gălbui, podzolice şi podzolite. Munţii din jur au soluri humico-silicate, de pajişti alpine.

Fauna şi flora

În comuna Moisei există aproape 1500 de specii de plante cu flori, ceea ce reprezintă 40 % din totalul plantelor care trăiesc în România.

Etajul alpin este cucerit de capra neagră, cocoşul de munte şi marmota.

În pădurile de conifere trăiesc ursul, cerbul carpatin, râsul, căpriorul, jderul de copac, mistreţul şi vulpea, iar în ape, păstrăvul, scobarul şi lipanul.

Economia

În cadrul ocupaţiilor tradiţionale, cele mai importante sunt agricultura,creşterea animalelor şi prelucrarea lemnului. De altfel, în comună sunt amintite fabrici de cherestea din timpuri vechi. În 1932, în locul numit Între Izvoare exista o astfel de fabrică la care lucrau mai mulţi moiseieni.

- ştergarele de rudă şi de icoane, confecţionate din cânepă, bumbac, cu cromatică simplă: roşu, albastru, negru, galben.

- feţele de pernă, ornate în acelaşi stil ca ştergarele, au rolul de a îmbrăca pernele, dar şi funcţie estetică.

- feţele de masă.

- cergile, expresie a spiritului creator al ţărăncilor, sunt aşezate în interior, pe rudă sau pe ladă, se folosesc în toate activităţile din viaţa comunităţii, de la împodobitul cailor, la cununii religioase şi înmormântări.

De asemenea, în comună funcţionează unităţi de comerţ şi prestări servicii.

În anul 1924, în comună existau 2 mori, 2 măcelării, o brutărie, un abator, o gheţărie, trei cizmării şi o rotărie. După 1945, în comună s-a mai înfiinţat o fabrică de cherestea şi mai apoi un centru de colectare a fructelor de pădure care a ars în 1958, fiind mutat mai apoi la Borşa, unde funcţionează şi în prezent. În locul său, s-a construit o altă baracă, unde se colectau plante medicinale şi muşchi care erau transportate la Dej.

În 1989, în cadrul cooperativei existau 25 de secţii de prestări servicii.

După Revoluţie, în comună s-au înfiinţat peste 100 de SRL-uri.

Agricultura

- Teren agricol: total: 7725 de hectare - Fond forestier: 3538 de hectare

Terenul agricol arabil este cultivat cu porumb, cartofi, grâu, orz, ovăz, legume, trifoi şi lucernă, dar cerealele care se cultivă în Moisei nu ajung pentru hrana întregii populaţii nici măcar 3 luni pe an.

Pomicultura este o altă ocupaţie de bază, la care se adaugă creşterea vitelor, cea mai mare parte dintre acestea fiind din rasa Switz, importată din Austria şi Elveţia.

Istoric

Moiseiul a făcut parte din cnezatul lui Bogdan, înainte de 1353. La 1365, "Moyse" se află printre cele opt villae ţinând de Cuhea, confiscate de la Bogdan şi dăruite Drăgoşeştilor.

Localitatea este atestată documentar din 1213, fiind menţionată în acel an sub numele de Moyzun. Acesta este textul primei menţiuni documentare a localităţii Moisei (2 februarie 1365): “Regele Ludovic dăruieşte lui Balc, fiul lui Sas, şi fraţilor sei, Drag, Dragomir şi Ștefan în recompensa servituţiilor moşia Cuhnea cu pertinenţiile sale: Jeud, ambele Vişae, MOYSENI, Borşa şi ambele Selişte, confiscate dela Bogdan Vodă eşit la Moldova şi căzut sub nota de infidelitate”.

După alte surse, prima atestare datează din 1365 (Moyse).

În Diplomele maramureşene din secolele al XIV-lea, al XV-lea, de I. Mihali, apărute în anul 1900, Moiseiul este atestat din 2 februarie 1365, cu menţiunea că este o comună de mult organizată. În aceste diplome, apare sub mai multe nume: Moyse (1365), Moyzey (1465), Moyzen (1465), Moyzyn (1495), Moyszen şi Moszey (1828, 1851). Din cele 12 Diplome Maramureşene reise că o parte a pământului comunei Moisei a fost averea unor nobili din Sălişte, Vişeu şi din alte comune, dobândit ca rezultat al luptelor duse în războaie. Din aceleaşi diplome rezultă că au avut loc conflicte între obşti şi juzii locali, pe de o parte, şi cnezii de vale, familia Dolhenilor, străină de Maramureş, pentru posedarea localităţii. Regalitatea ungară a decis aceste conflicte în favoarea uneia sau alteia dintre părţi, urmărind permanent subminarea drepturilor de proprietate a obştilor şi a fruntaşilor locali, pregătind terenul pentru cotropirea definitivă a întregului Maramureş şi pentru anexarea lui la Ungaria, proces încheiat în secolul al XVI-lea.

Documentele vremii susţin că numele Moisei vine de la Moise Coman, fiu al comunei, om bogat şi cu frică de Dumnezeu.

Momente importante din istoria Moiseiului

Moiseiul şi moiseienii au participat la toate momentele importante din istoria judeţului şi a ţării, deovedindu-şi de fiecare dată patriotismul, curajul şi onoarea.

Moiseienii au luat parte,alături de alţi maramureşeni, la bătălia cu tătarii din Moldova, din 1345. Bătălia este câştigată, iar toţi vitejii sunt ridicaţi la rang de nobili. Tot ca răsplată pentru vitejia mai multor familii, au fost înfiinţate composesoratele.

Moiseienii au făcut parte şi din celebra armată de sumane negre a lui Matei Corvin.

La 1553 Moiseiul era stăpânit de familia Coman şi Tomoiagă, veniţi din Vişeu de Mijloc cu câte 44 nume, Ivaşcu 9, Luşca 16, Gasztalya 17, Dancszl 9 şi Szyima 3.

In 1773 a trecut prin Moisei împăratul Iosif al Il-lea, mergând la Borşa. Regele Ferdinand a trecut prin Moisei, la 21 iulie 1923, privind cu ochiul său de botanist masivul Pietrosul şi celelalte împrejurimi.

Academicianul Ștefan Pascu arată că Moiseiul a avut conducător un voievod. Dacă voievodul era şeful cnejilor, înseamnă că un moiseian vrednic a fost ales voievod peste cnejii din Moisei sau pe mai multe sate.

Mihai, fiul voievodului Ștefan de Dolha, în 1450 se judecă cu cnejii din Săliştea de Sus pentru satul Moisei.

Simion Szaplonczay scria bistriţenilor din Moisei, la 3 iunie 1658, întrebându-i ce nădejde putea lega de sfânta pace şi că poartă frică de hoţiile de la marginea Moldovei şi Poloniei.

În anul 1700, Stoica convoacă un sobor la Moisei „pentru colectarea dajdiei, judecarea proceselor în apel şi pentru examinarea preoţilor cu privire la cunoştinţele lor în legătură cu sfintele taine, căci cei mai mulţi dintre ei erau neştiutori de carte”

În 1650, Popa Lupu din Moisei avizează Bistriţa că din cauza omătului mare nu a putut să meargă cu oile la muntele lor.

În 1672, boierii din Maramureş poftesc călugării din Putna la sfinţirea Mănăstirii Moisei, afiliată Putnei, iar egumenul Sava din Putna cere Bistriţei paşaport pentru doi călugări, care fiind trimişi să asiste la sfinţirea Mănăstirii Moisei, nu pot să se reîntoarcă pe drumul pe care au mers din cauza omătului.

Totuşi, bisericile maramureşene, ba chiar şi Mănăstirea Moisei, cumpărau în tot acest timp (1647-1690) un impresionant număr de cărţi bisericeşti slavone, precum şi antimise ruseşti.

La ultima invazie a tătarilor, aceştia s-au retras pe Iza şi de acolo la Borşa, fiind învinşi în locul numit Preluca tătarilor. Legenda spune că un aport decisiv la victorie l-a avut un fecior al Moiseiului, care, la Podul Cisla, i-a sfătuit pe tătari să meargă pe Vişeuţ, nu pe Cisla. Acolo, borşenii, conduşi de Alexandru Lupu, i-au strivit, lăsând copacii peste ei. Dacă alegeau celălalt drum, istoria ar fi fost alta. În drumul spre Preluca tătarilor, năvălitorii au distrus mai multe biserici, printre care şi cele două biserici din Moisei: Biserica de sus, a Vlongenilor, şi Biserica de jos, a Pop Comăneştilor.

Mănăstirea Moisei cumpără în 1727 un Antologhion „în zilele Măriei Sale luminatul Domn Mihai Rakoviţă”, iar în 1745 cumpără un triod „în zilele Măriei Sale luminatului Domn Nicolae Voievod (Mavrocordat)”.

Un Vasile Hojda din Maramureş (probabil din Moisei) cutreieră satele de pe Valea Someşului, pictând între altele biserica din Ilva Leşu, unde în 1785 compune un pomelnic al ctitorilor, scris în roşu şi cu meşteşug, care se păstrează în Muzeul Grăniceresc din Năsăud, precum şi un sfânt.

În anul 1912 , noul departament a fost reprezentat, prin Dr. Iuga, la serbările „Astrei”, ţinute în 27-28 august la Blaj, la care a fost reprezentată şi Asociaţiunea prin Dr. V. Chindriş, iar poporul şi clerul maramureşean, întrunit la Moisei, a expediat o telegramă de adeziune.

Moiseienii au participat şi la primul război mondial şi 12 dintre ei au căzut pe front: Tomoiagă Ioan Călbău, Coman Vasile a Luchii, Tomoiagă Ștefan Vasoc, Tomoiagă Ioan Ștepuţanu, Bozga Toader, Bozga Nicolae, Fluţar Vasile, Coman Ioan, Tomoiagă Gheorghe, Tomoiagă Ștefan, Tomoiagă Ioan şi Ganea Grigore.

În 1918, fruntaşii comunei participă, la Vişeu de Sus, la alegerea delagaţilor pentru Marea Unire de la Alba Iulia.

Între 1943-1944 au fost aduşi din Ardealul ocupat românii în detaşamentele de muncă forţată, care au construit cazemate de beton armat, triunghiuri de ciment care au fost puse la bifurcaţii ca să nu poată trece maşinile şi tancurile. De asemenea, s-au construit porţi de fier la intrarea dinspre Borşa, la Pecijna, Răscrucile Vechi, dincolo de calea ferată şi la Izvorul Negru. Moiseiul era a doua linie de front, prima fiind Prislopul.

Viaţa religioasă

Se aminteşte de o episcopie a a Maramureşului cu reşedinţa la Moisei între anii 1391-1734, consemnându-se, la 1637, episcopul Dumitru Pop. Moiseiul a fost trecut la uniaţie în anul 1780.

Mănăstirea Moisei este atestată de la anul 1599, an în care s-a ridicat biserica de lemn, fiind târnosită mai târziu, în 1672, de Mitropolitul Sava Brancovici, şi închinată Mănăstirii Putna pentru aproape 200 de ani. Pictura din interior s-a făcut la 1699, iar cea de pe iconostas în 1792, fiind scrisă cu litere chirilice. Mănăstirea mai are patru icoane cu pictura pe lemn din secolul al XVIII-lea. Biserica cea mare a fost construită la 1910, din piatră. Aici a fost unul din ultimele centre de rezistenţă a ortodoxiei maramureşene, Mănăstirea Moisei supravieţuind ca metoc al Mănăstirii Putna până spre anul 1900.

Moiseiul a avut în evul mediu două biserici de lemn, ambele devastate de tătari în anul 1717. Biserica din sus a fost a familiei Vlonga, iar cea din jos, a familiei Pop Coman.

După „Semantismul bisericii greco-catolice” din 1900, în Moisei existau 2475 greco-catolici, din care 1773 în centru, 360 la Negru, 220 la Dragoş şi 122 la Lunca de Jos, 6 romano-catolici şi 1095 evrei, deci o populaţie de 3576 de suflete. în anul 1932 erau în comună 5014 suflete, din care 11 romano-catolici, 4 ortodocşi, 7 calvini, 64 pocăiţi, care aveau casă de rugăciuni, 3774 greco-catolici, 1154 evrei, care aveau o sinagogă şi două case de rugăciuni.

În toamna anului 1948 călugării greco-catolici de la Mănăstirea Moisei, împreună cu stareţul Lucian Pop, au fost arestaţi. În locul lor a fost instalat un călugăr ortodox, mănăstirea căpătând statut de parohie. În prezent, mănăstirea este revendicată de Episcopia Greco-Catolică a Maramureşului.

Parohia Orodoxă I Centru

Biserica din centrul satului este de zid, construită între anii 1840-1848, pe locul celei vechi din lemn din secolul al XIV-lea, cu hramul „Cuvioasa Parascheva”.

În anul 1912, i s-a adăugat tinda cu turnul-clopotniţă sub păstorirea Preotului Alexandru Coman (m. 1922). Biserica se măreşte si îsi ridică un nou turn, când se repară şi şcoala din uliţa bisericii, care îi aparţinea, cu suma de 50.000 de coroane, provenită prin vânzarea unor păduri, prin mijlocirea notarului Coman Iuliu, s-a dăruit bisericii prin composesorat.

În anul 1964, a fost zugrăvită în interior şi exterior prin grija Preotului Mihai Oprişan.

După venirea preotului Toma Păunescu, în anul 1972, s-a vopsit acoperişul de tablă, s-a completat pictura de pe bolţi, s-a zidit Sfânta Masă, s-a recondiţionat iconostasul şi a fost târnosită de Prea Sfinţia Sa Teofil, Episcopul Clujului, în data de 14 octombrie 1972, la 124 de ani de la zidire.

În anul 1974, preotul paroh Toma Păunescu a realizat o poartă maramureşeană la intrarea în biserică, sculptată în lemn de stejar masiv, de Gheorghe Popilean şi de dulgherul Vasile Tomoiagă.

In 1990 s-a demolat casa parohială, care a fost cuprinsă de igrasie şi s-a construit o casă parohială cu etaj şi cu o sală mare la parter pentru oficierea de dezlegări sau alte activităţi religioase. Un rol deosebit l-a avut preotul Timiş Dumitru, care a ştiut să antreneze consiliul bisericesc (curatorii) care, împreună cu dânsul, au convins credincioşii de importanţa unei case parohiale moderne.

În anul 1992 s-au luat măsuri pentru a se picta biserica. în acel an a fost dată tencuiala veche jos, până la zidul de piatră şi s-a tencuit din nou. S-a construit un balcon în care stă corul bisericesc. În 1994 s-a executat pictura, s-a confecţionat un altar sculptat, scaune şi uşi sculptate şi alte obiecte în biserică, realizate de sculptorii din localitate şi de către unii moldoveni.

S-a construit cu sprijinul credincioşilor o biserică de lemn la Lunca de Jos. Preotul Timiş Dumitru a fost iniţiatorul şi organizatorul tuturor lucrărilor până la terminarea ei.

Parohia Ortodoxă II Izvorul Dragoş

Din studierea arhivei bisericii din centru reiese că din vânzarea pădurii de pe Măgura Mare, o anumită sumă s-a alocat pentru construirea bisericii de la Dragoş, care a început în anul 1934, preot fiind Coman Andrei şi s-a terminat în anul 1940 de către preotul Nap Gavril.

Ea a fost făcută din lemn, care prin anul 1948 a început să putrezească spre fundaţie. Acest lucru reiese din actul 103/1948, prin care se solicită Ocolului Silvic Vişeu 100 mc lemn din pădurea bisericii de la Izvorul Dragoş. Actul a fost emis la 14 august 1944.

La început, cantor (diac) a fost Tomoioagă Toader Vuvu, căruia i s-a stabilit ca plată 100 kg de porumb şi o pereche de opinci şi i s-a acordat timp de 5 ani cleja „Preluca Popească” de pe Măgura Mare,care producea patru căruţe de fân pe an. Cârznic a fost Cucu Dumitru, care a primit plată 500 de lei şi cimitirul bisericii.

Am mai găsit procesul-verbal şi cererea sub numărul de înregistrare 12 din 5 iulie 1929, din care reiese că preotul Coman Andrei solicită un împrumut de 12000 de lei de la Banca Poporală Dragoş pentru cumpărarea unui cimitir (posibil să fie vorba de cimitirul de la Dragoş), unde, pe vremea acestui preot, construcţia bisericii se continua.

In anul 1947, la 30 iunie, parohia avea 1853 de credincioşi greco- catolici, din care 912 bărbaţi şi 941 femei.

Din actul 104/1943 reiese că iconostasul de la biserică a fost luat sub formă de împrumut de la capela Liceului Dragoş Vodă din Sighet şi solicită să fie înapoiat.

Parohie de sine stătătoare este din anul 1955.

După venirea preotului Tomoiagă Ioan Paul, datorită înmulţirii credincioşilor, s-a considerat că are nevoie de o nouă biserică. El a început discuţiile cu consilierii (curatorii) şi apoi cu credincioşii, care au căzut de acord să se apuce să construiască o nouă biserică. S-au întâmpinat mari greutăţi cu regimul comunist care nu s-a bucurat, văzând că se construiesc biserici noi, aşa că a încurcat cât a putut. Dar preotul şi credincioşii nu s-au dat bătuţi. Au început să construiască în jurul celei vechi. Construcţia a început în anul 1984 şi s-a terminat în anul 1991.

In anul 1992 a avut loc sfinţirea la care au participat mii de oameni din comunele învecinate şi un sobor de 70 de preoţi. Au participat P.F. Teoctist-patriarhul României, P.S. Iustinian Chira, episcopul Maramureşului, P.S. Ioan, episcop de Oradea, P.S. Casian, episcop al Galaţiului, P.S. Calinic, episcop de Argeş, personalităţi de stat judeţene şi locale. O cinste deosebită merită preotul Ioan Paul Tomoioagă, care a participat la mobilizarea credincioşilor, la aprovizionarea cu materiale si la munca efectivă alături de credincioşi.

In anul 1993 a început şi construcţia unei noi case parohiale moderne şi s-a rezolvat şi terenul pentru cimitir, atât de necesar.

Alte culte religioase

1. Adventiştii de ziua a şaptea au apărut în Moisei după primul război mondial. Primii au venit din Rusia, unde au fost prizonieri. După statisticile Bisericii Greco-Catolice, numărul lor era de 99 în anul 1941 şi de 490 în anul 1992. La început, ei s-au rugat prin casele credincioşilor. Abia în 1946 şi-au construit prima casă de rugăciuni pe uliţa hrişcenilor, din lemn. în anul 1958 a fost reconstruită din cărămidă, iar în anul 1987 s-a mărit din cauza creşterii numărului de credincioşi.

În 1990, din cauza înmulţirii şi mai ales din cauza distanţelor mari faţă de casa de rugăciuni, credincioşii au hotărât să construiască alte case de rugăciuni. Astfel, în anul 1990 s-a construit la Izvorul Dragoş, iar în anul 1993, la Lunca Păroşii (Lunca de Jos). Cea de la Dragoş s-a construit din cărămidă, iar cea de la Lunca din lemn. Tot în anul 1993 s-a construit o altă casă de rugăciuni la Izvorul Negru, tot din lemn, pentru adventiştii de ziua a şaptea - mişcarea pentru reformă.

2. Cultul penticostal a apărut în comună în anul 1963, având casă de rugăciune în casa lui Horj Dumitru a Lupului, iar prin 1982 s-a divizat şi şi-au făcut casă de rugăciune la Coman Ioan Vătăjelu, lângă podul de sus, iar în anul 1994 au început construcţia unei case de rugăciune în centrul comunei, lângă Dumitru Zmărăndău, o casă construită din cărămidă.

3. Cultul mozaic - cultul religios al evreilor a apărut odată cu venirea evreilor în Moisei, la începutul secolului al XlX-lea, având o sinagogă şi două case de rugăciuni. Sinagoga a fost acolo unde este casa învăţătorului Leordean Ioan, o casă de rugăciune unde este casa învăţătorului Horj Gheorghe şi alta unde este locuinţa lui Tomoioagă Ștefan Șlică, fiul lui Ștefan împuşcat la Moisei. Din statisticile Bisericii Greco-Catolice, evoluţia evreilor se prezintă astfel: în anul 1932 erau 1154 evrei, iar în 1947, 158 evrei, în anul 1944 au fost duşi în lagăre 1515, dintre care s-au întors foarte puţini. în 1955 au început să-şi facă formele de plecare în statul Israel. În prezent nu există în localitate niciun evreu. Există un cimitir bine îngrijit de comunitatea evreiască din România.

Învăţământul

Începuturile învăţământului în Maramureş datează din perioada evului mediu. Cele mai vechi locaşuri de cultură au fost şi aici bisericile şi mănăstirile. Cum spunea Nicolae Iorga: “Tinda bisericii şi masa preotului au fost cea mai veche şcoală de învăţătură a neamului nostru”.

În aceste şcoli mănăstireşti s-au realizat primele traduceri în româneşte a celor dintâi cărţi bisericeşti.

Prima şcoală a fost înfiinţată în Moisei pe lângă mănăstirea din localitate, în anul 1694.

Iată câteva însemnări ale unor dieci care au învăţat la şcoala de la Mănăstirea Moisei: "Scris-am eu dascălul Ioniţă Faga, când am şezutu la Mănăstirea Moisei”, “Eu dascălul Iunta din Eudu când am şezutu la Mănăstire...anul de la a lui Hristos naştere 1697”, “Scris-am eu Ioan diacu...1737”.

Învăţământul preşcolar a existat înaintea primului război mondial, educatoare fiind Andoroaie şi Luci Drăgan. La Moisei apare şcoală la 1781, pe baza edictului de toleranţă Norma Regia, dat de Iosif al II-lea. În anul 1856 s-a înfiinţat şcoala confesională greco-catolică pentru fiii de poporeni, iar în 1866 s-a construit şcoala de pe uliţa bisericii. Școala de la Mocirău a fost construită înaintea primului război mondial şi a fost incendiată de horthyşti în anul 1944.

În broşura Vârstele şcolii 300 ani 1694-1994, Moisei, judeţul Maramureş, apărută în anul 1994, există o serie de mărturii despre învăţământul moiseian.

Perioada cea mai dramatică a fost după Al Doilea Război Mondial, când întreaga comună a fost distrusă de trupele lui Horthy. Moiseienii au reuşit să ridice, în perioada anilor 1947-1970, 45 de săli de clasă în cele şapte localuri proprii.

Învăţătoarea Alexandrina Nap descrie acele zile marcate de tragedii, dar şi de speranţe: „Îmi aduc aminte de primăvara anului 1939, când am obţinut transferul la Moisei, meleaguri cu o natură îmbietoare la viaţă şi la muncă, unde m-am alăturat câtorva cadre inimoase care se străduiau să ridice nivelul de pregătire al copiilor harnicilor gospodari. N-am reuşit să-mi cunosc bine colegii, că peste noi au venit nenorocirile celui de-al doilea război mondial. Bărbaţii au fost concentraţi, iar noi, femeile,“ lucram în două serii, una dimineaţa, alta după-masă. Frecvenţa copiilor era slabă, elevii fiind angajaţi ca slugi la vite. Cărţile şcolare erau scumpe, nici nu se găseau, fapt care influenţa negativ procesul de învăţământ. Lucram într-o casă închiriată, clădirea şcolii fusese rechiziţionată şi apoi distrusă în timpul războiului, iar în vara anului 1944, împreună cu locuitorii comunei, atât noi, cât şi elevii am fost evacuaţi pe satele de pe Valea Izei. În acest context,am reuşit cu greu să salvez arhiva şcolii, gândindu-mă să nu ni se piardă urma. În anul 1946, a venit ca învăţător Constantin Mazilu şi ca suplinitoare doamna Magdalena Lostun, precum şi doamna profesoară de română Irina Bercea, cu care am organizat cursurile şcolare şi în zona Izvorul Dragoş, începând cu 1 februarie 1947. Astăzi e greu să se înţeleagă ce înseamnă să ai în clase materiale didactice, câte două table pentru demonstraţii, nu să foloseşti drept tablă uşa clasei.”

O altă mărturie despre şcoala din Moisei îi aparţine învăţătoarei Livia Lungu: "La acest ceas de aniversare a celor 300 de ani de începuturile învăţământului în localitate, împreună cu colegii care împlinim 40 de ani de la absolvirea clasei a VII-a, îmi aduc aminte cu emoţie de anii fericiţi ai copilăriei, de prima zi de şcoală, când am fost primiţi cu căldură şi grijă părintească de bunul nostru dascăl, domnul învăţător Mazilu Constantin.

Multe şi frumoase sunt amintirile ce ne leagă de şcoala noastră, dar parcă cele mai captivante se leagă de orele de limba şi literatura română în care Doamna Profesoară Irina Bercea ne-a valorificat, cu un farmec literar aparte, legendele, obiceiurile şi datinile locale, creaţii populare care îmbogăţesc minunatul nostru folclor.

După exemplul Domniei Sale, al instruirii pedagogice ce mi-am format-o, ca şi a moştenirii sufleteşti din familie, în cei treizeci şi şase de ani de activitatea didactică-educativă mi-am rezemat activitatea educativă, pe lângă materialele instructiv-educative generale, pe valorificarea atrăgătoare a bogatelor tradiţii locale. Mă refer la variantele locale ale nestematei creaţii româneşti Mioriţa care şi aici la Moisei, ca la tot românul consfinţeşte înfrăţirea pentru vecie a românului cu plaiurile natale, reflectă credinţa în viaţa veşnică de după moarte, ceea ce l-a făcut şi pe moiseian creator de valori materiale şi spirituale perene.

Alături de Mioriţa, ca valoare de simbol, se situează la noi şi Balada Măricuţei, auzită de la bunica mea, în care se transmite amintirea Uriaşului cu cele două fiice ale sale din seminţia Dacilor Mari, în care una dintre fiice, Măricuţa, făcându-se mai mică, cu voia lui Dumnezeu, s-a căsătorit cu un latin găsit pe un ogor la arat, ceea ce simbolizează conştiinţa originilor daco-romane ale românilor maramureşeni.

Denumirile toponimice foarte vechi locale mi-au dat prilejul ca, împreună cu copiii, să realizez mici povestioare pentru dezvoltarea imaginaţiei şi a vocabularului, dar şi pentru cunoaşterea adevărurilor. Amintesc aici doar cele mai semnificative denumiri: Alac, Valea Poulenilor, Troian, Izvorul lui Dragoş, Izvorul Negru, Valea Bourului, Chiciura, Bătrâna etc.

Portul nostru popular, unicitate în bogăţia obiectelor şi în colorit, adevărat certificat de naştere al moiseienilor, mi-a dat prilejul să mă inspir la lecţii şi încercând, împreună cu mamele elevilor, să-i învăţ şi pe copii să confecţioneze asemenea obiecte de îmbrăcăminte şi obiecte populare.

Am convingerea că atât timp cât se va păstra, îmbogăţi şi perpetua portul nostru popular românesc, fără a fi refractari la modern, spiritualitatea românească moiseienească va dăinui peste veacuri. Cu acest crez am crescut şi eu, în aceste convingeri i-am crescut pe elevii mei, aceleaşi convingeri şi credinţe le urez şi generaţiilor viitoare de elevi şi dascăli."

Directorii şcolilor din Moisei în perioada 1880-1994

Sportul

Echipa de fotbal Zorile Moisei a fost înfiinţată în anul 1982, la iniţiativa domnului Grigore Tomoiagă, secretar al comunei Moisei, care a şi amenajat terenul de fotbal în locul numit Livadă. La început, echipa de fotbal a fost înscrisă în Campionatul Teritorial, zona Vişeu, obţinând rezultate foarte bune, după care a promovat, în anul 1985, în Campionatul Judeţean, unde activează şi în prezent.

În toate ediţiile de campionat, echipa de fotbal s-a clasat în primele 5 locuri, iar în ediţia 2010-2011 a ocupat locul 2. De asemenea, în anul 2011, Zorile Moisei s-a calificat în Finala Cupei României în judeţul Maramureş. jucând ultimul act cu echipa Spicul Ardusat. Echipa care a jucat în finală a avut următoarea componenţă: Gheorghe Gavrilcea - Răzvan Horj (52, Alexandru Mazilu), Mihai Simoniak, Ștefan Cut, Alexandru Augustin, Ionuţ Pop, Daniel Tomoiagă, Andrei Vlăşan, Attila Piroska, Gheorghe Mihali, Ionuţ Smical (82, Traian Mâţ). Antrenor: Ioan Tomoiagă. Nu au evoluat: Ioan Timiş, Toader Horj, Florin Tomoiagă, Vasile Hojda, Ion Urda.

În ediţia 2012-2013, echipa are ca obiectiv clasarea pe locul I şi participarea la barajul de promovare în divizia C.

În prezent, la conducerea echipei se află Ioan Tomoiagă (Jan), care este şi profesor de sport la şcoala din localitate.

Masacrul de la Moisei

Pe 14 octombrie 1944 a avut loc Masacrul din Moisei, unul dintre cele mai violente masacre antiromâneşti în Transilvania de Nord.

Monumentul Eroilor de la Moisei

În memoria celor ucişi de trupele horthyste, sculptorul Vida Geza a ridicat în 1966 un ansamblu de 12 figurine de lemn, dintre care 10 reprezintă măşti tradiţionale maramureşene iar celelalte 2 reprezintă chipuri umane. Din cauza climei umede din zonă, lemnul s-a deteriorat şi a început să se fisureze, aşa că artistul a refăcut monumentul din piatră.
Monumentul este completat cu o placă comemorativă, în care este săpat textul: "S-a ridicat acest monument în memoria celor 29 de patrioţi români ucişi miseleşte de hortişti la 14 Octombrie 1944. Glorie şi veşnică recunoştinţă patrioţilor care s-au jertfit pentru libertatea României."
Pentru a ajunge la monumentul amplasat pe o colină, trebuie urcate 44 de trepte, un număr ce simbolizează anul în care a avut locul unul dintre cele mai violente masacre antiromâneşti.

Vezi şi

Baia Sprie (15.476 loc.) · Borşa (27.611 loc.) · Cavnic (4.976 loc.) · Dragomireşti (3.213 loc.) · Săliştea de Sus (4.893 loc.) · Seini (8.987 loc.) · Șomcuta Mare (7.565 loc.) · Târgu Lăpuş (11.744 loc.) · Tăuţii-Măgherăuş (7.136 loc.) · Ulmeni (7.270 loc.) · Vişeu de Sus (15.037 loc.)

Ardusat · Ariniş · Asuaju de Sus · Băiţa de sub Codru · Băiuţ · Bârsana · Băseşti · Bicaz · Bistra · Bocicoiu Mare · Bogdan Vodă · Boiu Mare · Botiza · Budeşti · Călineşti · Câmpulung la Tisa · Cerneşti · Cicârlău · Coaş · Coltău · Copalnic-Mănăştur · Coroieni · Cupşeni · Deseşti · Dumbrăviţa · Fărcaşa · Gârdani · Giuleşti · Groşi · Groşii Țibleşului · Ieud · Lăpuş · Leordina · Mireşu Mare · Moisei · Oarţa de Jos · Ocna Șugatag · Onceşti · Petrova · Poienile de sub Munte · Poienile Izei · Recea · Remetea Chioarului · Remeţi · Repedea · Rona de Jos · Rona de Sus · Rozavlea · Ruscova · Sarasău · Satulung · Săcălăşeni · Săcel · Sălsig · Săpânţa · Strâmtura · Suciu de Sus · Șieu · Șişeşti · Vadu Izei · Valea Chioarului · Vima Mică · Vişeu de Jos