Baia Sprie, Maramureş

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Baia Sprie, Maramureş

Baia Sprie (în maghiară Felsőbánya, în trad. Baia de Sus, în germană Mittelstadt) este un oraş în judeţul Maramureş, Transilvania, România, format din localităţile componente Baia Sprie (reşedinţa), Chiuzbaia şi Tăuţii de Sus, şi din satul Satu Nou de Sus. Are o populaţie de 15.476 locuitori (2011). A fost unul dintre centrele miniere importante din Maramureş. O activitate minieră în regiunea localităţii este semnalată deja în epoca bronzului. Exploatarea aurului şi argintului este aminită prin anii 1141 la colonizarea saşilor în regiune. În anul 1329 localitatea este atestată sub numele de Mons Medius. În anul 1774 este publicată prima cercetare ştiinţifică a exploatării de minereuri.

Etimologie

Etimologia numelui localităţii: Baia (din subst. baie „exploatare minieră subterană; mină, ocnă” < lat. *bannea sau magh. bánya) + Sprie, derivat din adj. aspriu, asprie „cam aspru" (< aspru + suf. -iu, fem. -ie) prin căderea lui a- iniţial, ca determinant al unui apelativ de genul luncă sau vale, înlocuit cu baia „mină"

Istorie

Numele vechi a localităţii este Baia de Sus.

Oraşul Baia Sprie are un însemnat trecut istoric. Urme ale unor vetre de aşezări omeneşti se regăsesc înca din secolele unu şi doi, după Hristos. Oraşul va fi atestat documentar relativ târziu într-o diploma din 1329, în timpul regelui maghiar Carol Robert care acordă locuitorilor primele privilegii.

Denumirea latinească era Mons Medius ceea ce în traducere înseamnă Muntele Mijlociu. Din această perioadă oraşul îşi leagă existenţa de minierit şi de-a lungul secolelor va apărea în documente alături de Rivulus Dominarium, oraşul Baia Mare de astăzi, ca oraş liber regal.

În anul 1360, îl găsim în documente cu numele de Montana Nostra, în 1348 sub numele de cetate Civitas Medio Montis, în 1390 sub denumirea de Felsőbánya, în 1406 din nou Civitas de Monte Medio, iar mai târziu în secolul XIX, în 1851 din nou sub numele de Felsőbánya. Dacă Baia înseamnă mină, Spria vine de la latinescul asper care înseamnă aspru, adică cu alte cuvinte în Baia Sprie existau mine cu condiţii aspre de exploatare. Batrânii oraşului spun ca numele Spria provine de la o zeita care a purtat acest nume. O dovada ar fi statuia acestei zeite situata in centrul vechi al oraşului. Aceata a fost restructurata dupa varianta originala care a fost degardata de-a lungul timpului. Se mai spune ca aceasta zeita mai poate fi vazuta pe luciul lacului Albastru sera inainte de apusul soarelui.

Un călător german Jeorg Vagner, în anul 1540 cercetează minele din Baia Mare şi din restul regiunii având să consemneze următoarele : „La o depărtare de o milă de Baia Mare se află un alt orăşel, în latineşte Muntele Mijlociu, locuitorii căruia au depus jurământ de credinţă pentru majestatea regală, sunt toţi băieşi, originea este mai veche, sunt mineri mai pricepuţi în practică şi obicei. De cetatea Baia Mare aparţin 14 sate, două sunt ungureşti, celelalte româneti iar întemeietorii acestor localităţi au fost germanii”. În anul 1564, un alt călător străin Giovan Gramo spune că : „Oraşele sunt locuite de unguri, dar satele toate sunt lucuite de români”. Chiar şi marele umanist Nicolae Olahus avea să scrie : „Mai sus de râul Someş este orăşelul Baia Mare, precum şi Baia Sprie în jurul cărora sunt minele de aur şi argint şi de alte metale”.

Oraşul Baia Sprie, aşezat pe valea râului Săsar, la poalele munţilor Gutâi, are o suprafaţă de 91 km pătraţi. Înzestrat cu un peisaj natural deosebit, a fost în secolele XVIII, XIX şi staţiune turistică. Multă vreme minele din Baia Mare şi Baia Sprie au reprezentat proprietatea reginei.

În anul 1411 cele două oraşe sunt cedate de regele Sigismud lui Stefan Lazarevisc, despot sârb, în schimbul cetătii Belgradului, iar mai târziu în 1427 stăpan al oraşului avea să devină Gheorghe Brancovisc. Numele ambilor stăpâni au lăsat gusturi amare locuitorilor din acele vremuri. Ei au asuprit locuitorii băştinaşi pentru îmbogăţirea lor personală.

Cu toate acestea oraşul a rămas viu. Bogăţiile din adâncurile Dealului Minei au asigurat prosperitatea şi refacerea pagubelor ivite.

Au fost perioade de înflorire dar şi regrese marcate de scăderea populaţiei. Conform primelor date rămase din timpul împărătesei Maria Tereza, populaţia a crescut de la 300 de locuitori la aproximativ 5000 de locuitori şi a rămas constantă până la mijlocul secolului trecut.

Conscripţiile din 1778-1780 din timpul Mariei Tereza, consemnează starea socială a supuşilor: „Populaţia numără 3.165 locuitori din care 214 meşteşugari, 1368 de mineri, fiecare familie avea câte 2 copii, 117 slugi, 7 instructori de şcoală, 5 preoţi, 51 de săraci şi cerşetori. În oraş mai existau croitori în număr de 19, negustori 14, măcelari 13, fierari 35, cizmari 36, pantofari 4, un cioplitor în lemn.”

Recensământul în limba germană din 1850, consemna în rubrica populaţiei numărul de 5427 de locuitori, reprezentând 1336 de familii care locuiau în 993 de case. In ceea ce priveşte naţionalităţile existente la acea vreme, maghiari erau 3800, români 1093, nemţi 333, slovaci 140, iar rromi 40.

Cultură

Încă din secolul al XVII-lea în Baia Sprie există un centru de ceramică, alcătuit din bresle de olari. In 1780 în oraş erau 50 de olari, ca după aproape 160 de ani, în anul 1938 numărul acestora să scadă la 7. Aceştia locuiau pe strada Olarilor, stradă ce-şi păstrează denumirea şi astăzi. Prelucrarea lutului şi tehnica modelării vaselor nu se deosebeşte mult de tehnica celorlalte centre de ceramică din ţara. Ca elemente de decor, predomină formele geometrice şi cele vegetale. Centrul de ceramic de la Baia Sprie se incadrează în familia ceramicii româneşti zmăltuită şi nezmăltuită.

În Baia Sprie se află şi astăzi casa în care a pictat între anii 1932 - 1960 unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai şcolii băimărene de pictură, Aurel Popp. Prieten cu Ady Endre şi Nicolae Tonitza, Aurel Popp a adus cu el în oraş de-a lungul timpului mulţi prieteni pictori de seamă ai vremii. Aurel Popp devine mesagerul unei arte profund realiste şi umaniste, pictând aspecte din munca şi viaţa grea a minerilor din Baia Sprie.

Sub egida Astra, în anul 1922, vechea şcoală confesională greco-catolică a primit destinaţia de Casă Naţională, pentru activităţi culturale. Sunt iniţiate cursuri de alfabetizare a adulţilor, se deschide o bibliotecă care astăzi numără peste 20000 de volume. Personalităţile care se remarcă în acea perioadă sunt : Atanasie Lupan, sprijinător al învăţământului românesc şi Dumitru Alexandrescu, preşedinte al cercului cultural.

În ultimii ani în Baia Sprie au poposit nume de seamă ale culturii contemporane ; pictorul Nicolae Apostol – profesor de desen in oraş, scriitorii Marian Ilea şi Adrian Otoiu, profesorul Grigore Man , personalităţi culturale ce şi-au legat o bună parte din viata şi activitate de cest oraş.

Începând cu data de 15 august 1997, oraşul Baia Sprie are la graniţa dintre centrul vechi şi centrul nou o statuie numită „Minerul” realizată de sculptorul Adi Joseph. Personaj pitoresc, aproape boem, a creat o lume fascinantă din lenm, pe care a insufleţit-o cu harul şi talentul său în peste 40 de altare în biserici şi mănăstiri din România. Sculptor de o deosebita valoare Adi Joseph lasă în urma sa şi această minunată operă închinată minerilor din oraşul Baia Sprie.

Din 1876 există la Baia Sprie există şi o fanfară a minerilor, care în zilele de sărbătoare evolua pe străzile oraşului. Aceasta şi-a desfaşurat activitatea neîntrerupt până în prezent.

Geologie

Din punct de vedere geologic predomină în regiune rocile sedimentare marine din perioada terţiară, cu incluziuni vulcanice de piroclastite din munţii Gutâiului. Aceste roci vor fi in perioada miocenă şi pliocenă (înainte cu 9,3 - 65 milioane de ani) în estul şi vestul regiunii printr-o ruptură tectonică întrerupte cu zone de vulcanite (dacite şi andezite).

Principalele filoane de minereu sunt

Monumente istorice

Centrul istoric al oraşului (secolele XVIII-XIX);

Casa de lemn Csaszi(1754);

Biserica Adormirea Maicii Domnului (1793);

Capela Calvaria (secolul XVII);

Hotel Corona (1890-1909);

Sediul Oficiului minelor (azi, sediul Primăriei) (1733);

Biserica Reformată (1889-1890);

Biserica romanocatolică Sf. Maria (1846-1858);

Școala Generală nr. 1 Baia-Sprie (1880).