Jilava, Ilfov

căutare

Jilava, Ilfov

Jilava (în trecut, Jilava-Mierlari) este o comună în judeţul Ilfov, Muntenia, România, formată numai din satul de reşedinţă cu acelaşi nume. Comuna a devenit notorie datorită penitenciarului Jilava (nume oficial - Penitenciarul Bucureşti), unul dintre cele mai mari şi mai faimoase din România, care a fost folosit de diferitele guverne româneşti pentru încarcerarea deţinuţilor politici, precum şi din cauza „masacrului de la Jilava”, care a avut loc în acest penitenciar în noiembrie 1940.

Ea se află amplasată la sud de Bucureşti, de-a lungul şoselei DN5 şi al căii ferate ce leagă Bucureştiul de Giurgiu.

Geografie

Situată pe şoseaua naţională DN5 şi calea ferată Bucureşti–Giurgiu, comuna Jilava are coordonatele geografice: 44°19′58″ latitudine nordică şi 26°4′41″ longitudine estică. Suprafaţa comunei este de 2830 ha, din care 330 ha sunt ocupate de vatra satului iar restul reprezintă teren arabil — 2026 ha şi nearabil — 474 ha.

Comuna Jilava s-a format prin contopirea a trei sate: Jilava, Mierlari şi Odăile. Satul Jilava, cel mai mare dintre cele trei era alcătuit la rândul său din patru cătune: Români, Ungureni, Sârbi şi Țigănie. Din punct de vedere etnic, populaţia comunei cuprinde trei grupe: români, bulgari şi romi. O parte a populaţiei româneşti este băştinaşă, în timp ce o altă parte este originară din Transilvania. Românii ardeleni au venit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Bulgarii au venit în mai multe valuri: 1806-1812, 1828-1834 şi 1876. Locuitorii romi sunt urmaşii robilor care aparţineau marilor boieri stăpânitori ai acestor locuri.

Economie

Ocupaţia principală a locuitorilor comunei Jilava a fost şi este agricultura, porumbul, grâul, meiul fiind principalele plante cultivate. După 1921, jilăvenii au început să practice legimucultura, care a luat o extindere considerabilă începând cu deceniul şapte când s-au introdus culturile protejate cu solarii, fapt ce a permis realizarea mai multor culturi într-un singur an pe acelaşi teren. Culturile legumicole cele mai des întâlnite sunt cele de roşii, varză, ardei, vinete, salată şi castraveţi.

Apropierea de capitala ţării, Bucureşti, a adus în comuna Jilava şi unităţi industriale. În perioada interbelică funcţionau trei fabrici : Bumbăcăria Românească Jilava, Fabrica de cărămidă şi Fabrica de cauciuc Mira. În anii regimului comunist cele trei unităţi au fost extinse şi modernizate (Fabrica de cauciuc transformându-se în Combinatul de Articole Tehnice din Cauciuc Jilava) şi au luat naştere noi unităţi: Întreprinderea de Prefabricate din Beton Progresu, Întreprinderea de Bunuri de Consum de Cauciuc Jilava, Tăbăcăria Minerală Jilava, Trustul de Mecanizare Bucureşti ş-a. Aceste unităţi au absorbit o parte însemnată din forţa de muncă a localităţii. După 1989, aceste unităţi au fost reorganizate, o mare parte a jilăvenilor salariaţi ai lor ajungând şomeri şi reorientându-se din nou spre agricultură.

Istorie

Comuna Jilava are o istorie milenară. Cercetările arheologice din în anul 1929 au scos la iveală importante vestigii care dovedesc existenţa unei locuiri umane în această zonă cu pe 2000 de ani e.v. (aparţin culturii de tip “Gumelniţa B”).

Au fost descoperite şi două morminte datând din sec III-IV pe care specialiştii le-au identificat ca aparţinând dacilor liberi sau sarmaţilor şi unul din secolul al XI-lea, al unui călăreţ cu cal care, judecând după inventar (un vârf de lance, o zăbală de fier), nu aparţinea autohtonilor, ci unui peceneg.

Cel mai vechi document cunoscut până acum care atestă existenţa Jilavei a fost emis la Bucureşti în iunie 1716 prin care „popa Radu de la Jilava vinde logofătului Matei Fărcăşanu o casă cu loc şi grădină”. Dintr-un alt document emis 6 ani mai târziu tot la Bucureşti, şi în care este pomenit acelaşi „popa Radu de la Jilava”, reiese că satul aparţinea logofătului Constantin II. După aceste izvoare, satul Jilava a luat fiinţă în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Iniţial, satele Jilava şi Mierlari erau aşezate pe malurile Sabarului. Tot acolo se afla şi o biserică ale cărei urme se mai vedeau încă înainte de cel de al Doilea Război Mondial. Tradiţia spune că apele Sabarului s-au revărsat şi au înecat satul, aşa că locuitorii au fost nevoiţi să se mute pe locurile mai înalte. Posibil că acest eveniment s-a petrecut la începutul secolului al XIX-lea, prin anii 1815-1831, când a fost ctitorită actuala biserică de la Jilava şi s-au aşezat în sat un mare număr de „ungureni” veniţi din Ardeal.

În momentul adoptării legii rurale din 14 august 1864, proprietara moşiei Jilava era Eufrosina Ghica, iar proprietarul moşiei Odăile-Mierlari era Costache Creţulescu. Din moşia Eufrosinei Ghica au fost expropriate 1438 pogoane şi 22 prăjini, cu care au fost împroprietăriţi 200 de ţărani. Din moşia lui Costache Creţulescu au fost expropriate 837 pogoane şi 23 prăjini cu care au fost împroprietăriţi 101 săteni.

Contopirea celor 3 sate a avut loc în urma Legii pentru organizarea comunelor rurale şi urbane adoptată în 1864. În „Tabloul comunelor rurale din România la 1864” este menţionată pentru prima dată comuna Jilava-Mierlari din plasa Sabar, judeţul Ilfov. Comuna este menţionată şi un an mai târziu ca fiind alcătuită din cătunele Jilava, Mierlari şi Odăile, având în total 285 de case, două biserici şi o populaţie de 328 de familii. „Jilava: sat în judeţul Ilfov, plasa Sabaru; formează comună cu cătunele Mierlari şi Odăi; are 1640 locuitori; este staţie a drumului de fier; aici se ţin anual două bâlciuri- unul în Duminica Mare, celălalt pe 21 iulie”.

La răscoala din 1888, sub conducerea învăţătorului Dimitrie Manolescu, ţăranii jilăveni au alungat pe primar şi pe consilieri, au luat cheile primăriei şi au încuiat uşa. Reprimarea răscoalei a fost brutală: „Guvernul a trimis pe colonelul Vartiadi în fruntea soldăţimii ca să dea gloanţe acelor ce cereau pământ. La Jilava, la Copăceni, la Greci la Grădiştea, la Creţeşti, în multe şi multe sate, armata s-a purtat cu românii mai rău decât cu turcu la Plevna; oamenii au fost bătuţi, schingiuiţi, ucişi, femeile au fost necinstite, casele prădate ca în vremea zaverei. Îşi luaseră oamenii lumea în cap şi rătăceau pe drumuri…” Conducătorii răscoalei au fost arestaţi şi duşi la Domneşti unde au fost crunt bătuţi de soldaţi în timp ce ofiţerii strigau ”Daţi-i pământ, daţi-i mai mult, ca pentru 6 boi”. Comandantul detaşamentului din Vidra care vizitase comuna pe data de 9 aprilie 1888 raportează că „sătenii ieşiseră de două zile la munca câmpului”.

Izbucnită în nordul Moldovei la 8 februarie, Răscoala din 1907 s-a propagat cu repeziciune. În zilele de 11-12 martie frământările şi agitaţiile au cuprins majoritatea comunelor din judeţul Ilfov. O patrulă de recunoaştere trimisă la Jilava a găsit „vreo 300 de ţărani care se agitau şi a căror intenţie nu se cunoaşte.” Pentru a împiedica izbucnirea răscoalei au fost trimise la Jilava trupe din Regimentul 10 artilerie. Datorită măsurilor luate de autorităţati şi apropierii de Capitală, ţăranii din Jilava nu s-au răsculat, aşa cum reiese dintr-un raport al prefectului de Ilfov către ministrul de interne, în care se spunea că „nu s-au semnalat nicăieri incidente serioase în tot judeţul.”

La începutul secolului al XX-lea, comuna Jilava-Mierlari avea 3178 ha şi 1807 locuitori, ce trăiau în 457 de case. Comuna era arondată plăşii Sabarul şi era formată din satele Jilava, Mierlari şi Odăile. În comună funcţionau două şcoli — una de băieţi şi una de fete; o moară de apă şi două biserici (una în Jilava şi una în Mierlari). Existau atunci aflau doi mari proprietari de pământuri: Petrovici Armis, care stăpânea 1596 ha şi George Diamandi, care stăpânea 500 ha. Țăranii stăpâneau 1082 ha. Locuitorii împroprietăriţi erau în număr de 149, iar cei neâmproprietăriţi 287. Comuna avea două şcoli, una la Jilava, cu 23 elevi şi una la Mierlari, cu 10 elevi, două biserici, la Jilava şi la Mierlari; o bancă populară, o moară cu benzină, un oficiu poştal, o infirmerie şi 8 cârciumi.

În anul 1908 comuna Jilava a primit în compunerea sa încă 2 sate, Belu şi Progresu (ultimele două sate vor forma, începând cu 1 aprilie 1914 o comună separată numită Șerban Vodă), cu o populaţie de 7432 locuitorii din care 3944 bărbaţi şi 3488 femei şi a fost inclusă în plasa Vidra.

În timpul ocupaţiei militare germane, în Primul Război Mondial, populaţia comunei a fost supusă la o exploatare brutală, fapt ce a dat naştere la diverse forme de împotrivire. Comuna a fost amendată cu suma de 1.300 lei pentru că în apropierea ei „liniile telefonice au fost deteriorate în mod intenţionat de persoane necunoscute.” O altă formă de rezistenţă era refuzul de a munci în folosul ocupanţilor. Astfel la 10 octombrie 1917, administraţia plăşii Vidra informa prefectura judeţului Ilfov că ţăranii comunei Jilava refuză de a munci la câmp în folosul trupelor de ocupaţie germane.

În 1925, comuna este consemnată ca făcând parte din plasa Vidra a judeţului Ilfov, cu satele Jilava, Mierlari şi Odăile şi 2762 de locuitori.

În perioada interbelică locuitorii comunei Jilava încep să practice pe scară mai largă legumicultura şi creşterea vitelor, fapt ce le-a permis o îmbunătăţire a condiţiilor de trai. Numărul vacilor a crescut de la 150 în 1901 la 785 în 1920.

La reforma agrară - prin Legea nr.82 din 17 iulie 1921 - s-au expropriat 1054 ha şi 22 arii din proprietatea Alexandrinei G. Florescu, cu care s-au împroprietărit 376 de locuitori pe 855 ha. şi 50 arii, s-a rezervat ca islaz 107 ha. şi 17 arii, iar restul s-a afectat pentru rezerve de interes obştesc.

Și-au făcut apariţia primele unităţi industriale: Bumbăcăria Românescă Jilava, Fabrica de cauciuc Mira, Fabrica de cărămidă. De asemenea, funcţionau în Jilava două mori, trei măcelarii şi o brutărie şi sediul băncii populare „Sabarul”.

În primavara anului 1940 s-au rechiziţionat 679 de cai, 129 de căruţe şi 247 de hamuri. Au venit mai multe familii de refugiaţi (alte familii vor veni în 1944). În total, la Jilava s-au aşezat 27 de familii numărând 55 de persoane.

În timpul rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941 au fost ucişi în pădurea de la Jilava 83 evrei şi comunistul Constantin David, aduşi de la Bucureşti. Tot în timpul rebeliunii a fost ucis sergentul major Ioan V. Dumitru din Regimentul 4 infanterie.

După izbucnirea războiului, în pădurea Jilava germanii au înfiinţat un lagăr de prizonieri sovietici.

În ziua de 24 august 1944 pe şoseaua Jilava-Sinteşti a avut loc un schimb de focuri între militarii germani şi români, în urma căruia un soldat român a fost ucis iar altul rănit. A doua zi trupele germane din barăcile de la sud de Jilava au întâmpinat cu foc forţele divizionului de artilerie al Școlii de subofiţeri artilerie Mihai Bravu care se îndreptau spre Bucureşti. Divizionul a instalat tunurile unei baterii în poziţie de tragere forţând astfel…să se predea 200 germani…Au fost capturate mai multe maşini şi materiale…. Pe data de 26 august între orele 800-1600 “ o unitate din Regimentul 3 Transmisiuni Aero a dezarmat trupa germană de la barăcile Jilava. În aceste barăci se găsea şi o parte din personalul Legaţiei germane din Bucureşti care a fost arestat şi condus la palatul regal din comuna Regele Ferdinand. S-au predat în mâinile românilor 3 ofiţeri, 25 subofiţeri şi 70 de soldaţi.

La 23 martie 1945, guvernul comunist condus de Petru Groza a adoptat o nouă reformă agrară. În comuna Jilava au fost expropiate 356 ha. cu care s-au împroprietărit 584 de oameni din care: 28 văduve de război, 16 invalizi de război, 160 locuitori fără pământ şi 380 locuitori cu pământ puţin.

În anul 1949 s-a declanşat procesul de colectivizare a agriculturii. Pământurile aparţinând marilor proprietari din Jilava au fost trecute în proprietatea statului fiind administrate de Gospodăria Agricolă de Stat „30 Decembrie”.

Vechile unităţi economice au fost extinse si modernizate şi au apărut altele noi: Combinatul de Articole Tehnice din Cauciuc Jilava, Întreprinderea de Bunuri de Consum de Cauciuc Jilava, Tăbăcaria Minerală Jilava, Trustul de Mecanizare Bucureşti, Întreprinderea de Prefabricate din Beton „Progresu”. Multi jilăveni au renunţat parţial la ocupaţiile agricole devenind salariaţi ai acestor întreprinderi, alţii s-au angajat în întreprinderile din Capitală. Acest proces a făcut necesară introducerea unor mijloace de transport care să faciliteze deplasarea spre şi dinspre Bucureşti. S-a realizat electrificarea comunei. S-a îmbunătăţit asistenţa sanitară, analfabetismul a fost lichidat şi s-a asigurat tuturor locuri de muncă. În 1950 localitatea Jilava a fost inclusă în zona suburbană a Capitalei. S-au produs schimbări şi în ceea ce priveşte înfăţişarea comunei. În anii 1979-1980 au fost construite în zona Combinatului de Cauciuc şi a Tăbăcariei primele blocuri de locuinţe. Majoritatea străzilor au fost pietruite şi apoi asfaltate.

Din punct de vedere administrativ, comuna a fost inclusă în 1950 în raionul N. Bălcescu al oraşului regional Bucureşti, până în 1968, când a devenit, cu numele de Jilava, comună suburbană a municipiului Bucureşti (satele ei fiind deja comasate într-unul singur). În 1981, a fost arondată Sectorului Agricol Ilfov, din subordinea municipiului Bucureşti, sector devenit în 1998 judeţul Ilfov.

Restructurarea industriei de după 1989 a determinat pe mulţi locuitori ai comunei, rămaşi fără locuri de muncă să revină la vechile ocupaţii ale părinţilor lor (agricultura şi creşterea animalelor). Legumicultura axată pe producţia de piaţă începe să se practice din nou pe scară largă.

Monumente istorice

În comuna Jilava se află penitenciarul Jilava, în complexul căruia se află Fortul 13, fostă închisoare de tranzit pentru deţinuţii politici anticomunişti, astăzi clasificată drept monument istoric de interes naţional şi clasificată drept monument de arhitectură.

În afara acestuia, în comună mai există trei obiective incluse în lista monumentelor istorice din judeţul Ilfov ca monumente de interes local. Două dintre ele sunt clasificate ca monumente de arhitectură — biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, datând din 1817, şi biserica „Adormirea Maicii Domnului”, datând din 1843. Un al treilea monument, cişmeaua Radu Vodă din strada Mierlari, este clasificat ca monument de for public.

▾   ▾   ▾   show more   ▾   ▾   ▾

Local News

Mâine vor fi Moşii de Vară. Să le purtăm veşnică amintire, preţuire şi recunoştinţă celor adormiţi, să le aducem lumină şi să facem parastase în cinstea lor!

Mâine vor fi Moşii de Vară. Să le purtăm veşnică amintire, preţuire şi recunoştinţă celor adormiţi, să le aducem lumină şi să facem parastase în cinstea lor!

jurnaluldeilfov.ro - Ilfov

În zi de pomenire a celor răposaţi, să ne rugăm şi pentru cei dispăruţi fără urmă, pentru cei ce s-au stins în lagăre, în războaie sau închisori Să împărţim din bucatele pregătite şi nevoiaşilor de lângă noi   An de an, marea sărbătoare a Pogorârii Sfântului Duh este precedată, de un alt eveniment religios, deosebit […]

La Domneşti, s-a petrecut la… Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Cireşar, de Ziua Copilului

La Domneşti, s-a petrecut la… Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Cireşar, de Ziua Copilului

jurnaluldeilfov.ro - Ilfov

Sărbătorirea copiilor, de ziua lor, pe 1 iunie, s-a petrecut, la Domneşti, în curtea Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Corneliu”, din localitate, între orele 11.00 şi 17.00, prin gija Primăriei şi a Consiliului Local Domneşti. Coordonatorul de proiecte din partea Primăriei Domneşti, care s-a ocupat ca totul să iasă perfect, a fost inspectorul de specialitate Doina Maria […]

Unitati

TCK Centrum

TCK Centrum

LUC SI DEEA

LUC SI DEEA

CLAUDIA SERVICII

CLAUDIA SERVICII

OZAN COMERCIAL

OZAN COMERCIAL

VALERIU 94 IMPEX

VALERIU 94 IMPEX

ALASKA TRANS

ALASKA TRANS

PROFEX

PROFEX

Stoica Cristian

Stoica Cristian

MOBIMPEX

MOBIMPEX

DUVAL 2001

DUVAL 2001

Elf Workshop

Elf Workshop

MYTY COM

MYTY COM

Stiinta • Azi Am Invatat

Oferte promovate • ad.info.ro