Târgu Frumos, Iaşi

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Târgu Frumos, Iaşi

Târgu Frumos este un oraş în judeţul Iaşi, Moldova, România. Are o populaţie de 10.475 de locuitori.

Aşezare

Oraşul este situat în zona estică a judeţului, pe malurile Bahluieţului, fiind înconjurat de comuna Ion Neculce, a cărei reşedinţă este în unica localitate a oraşului. Este străbătut de şoseaua naţională DN28, care leagă Iaşul de Roman. La Târgu Frumos, din acest drum se ramifică şoselele naţionale DN28A, care duce spre vest la Paşcani şi Moţca (unde se termină în DN2); şi DN28B, care duce spre nord la Hârlău şi la Botoşani. Prin oraş trece şi calea ferată Paşcani-Iaşi, pe care este deservit de staţia Târgu Frumos.

Istorie

Prima atestare documentară a oraşului Târgu Frumos a fost datată în anul 1448, pe 5 octombrie.

Înainte de Regulamentul Organic, oraşul a fost reşedinţa ţinutului Cârligătura din Principatul Moldovei. La adoptarea Regulamentului Organic, acest ţinut a fost desfiinţat şi divizat între judeţele Iaşi şi Roman, Târgu Frumos fiind inclus în primul. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Târgu Frumos avea statut de comună urbană, reşedinţă a plăşii Cârligătura din judeţul Iaşi, având 4585 de locuitori. În oraş funcţionau trei biserici ortodoxe româneşti, una lipovenească, un spital, o şcoală mixtă, o farmacie şi un birou telegrafo-poştal. Anuarul Socec din 1925 îl consemnează cu acelaşi statut, având 4467 de locuitori.

Spre sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, zona oraşului a fost scena bătăliilor de la Târgu Frumos, unele dintre ultimele lupte la care armata română a participat de partea Axei.

După război, în 1950, oraşul a devenit reşedinţa raionului Târgu Frumos din regiunea Iaşi, dar în 1956 acest raion a fost desfiinţat, oraşul trecând la raionul Paşcani din aceeaşi regiune. La reforma administrativă din 1968, oraşul a fost transferat judeţului Iaşi, reînfiinţat.

Monumente istorice

Șase obiective din oraşul Târgu Frumos sunt incluse în lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi ca monumente de interes local. Patru dintre ele sunt clasificate ca monumente de arhitectură: biserica „Sfântul Nicolae” (1801); fosta şcoală de fete (1842–1859); gara (1870); şi ansamblul bisericii „Cuvioasa Paraschiva” (circa 1541, construită de Petru Rareş), format din biserica propriu-zisă şi din zidul de incintă.

Mausoleul soldaţilor români din Primul Război Mondial, ridicat la începutul secolului al XX-lea şi aflat în cimitir, este clasificat ca monument de for public; iar casa memorială Garabet Ibrăileanu (începutul secolului al XX-lea) din strada Cuza Vodă este monument memorial sau funerar.