Iaşi, Iaşi

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Iaşi, Iaşi

Iaşi (livresc Iaşii, respectiv Târgu' Ieşilor) este municipiul de reşedinţă al judeţului cu acelaşi nume, Moldova, România. Iaşi a fost capitala Moldovei în perioada 1564-1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 şi 1862 şi capitala Regatului României între 1916-1918.

La recensământul din 2011, municipiul Iaşi avea o populaţie de 290.422 şi era al patrulea oraş ca mărime din România. Conform Eurostat, cu o populaţie de 465.477 locuitori (în 2014), zona metropolitană Iaşi este a doua ca mărime din România (după Bucureşti).

Alte nume

În franceză Jassy sau Iassy, în germană Jassy, în maghiară Jászvásár, în italiană Iasi sau Jassi, în belarusă Горад Ясы, în bulgară Яш, în sârbă Stara Ias, în greacă Jási, în turcă Yaş, în polonă Narodowie Jassy, în ucraineană Ясси, în croată Jaši, în rusă Яссы, în lituaniană Jasai.

Etimologie

Cea mai bogat documentată explicaţie este că numele oraşului îşi are originea în Evul mediu timpuriu, de la poporul alanic al iaşilor, dar istoricii protocronişti au altă teorie referitoare la originea numelui „Iaşi”. Ei afirmă că numele provine de la un trib sarmat mult mai vechi: iazigii din Antichitate, menţionaţi de Ovidiu ca „Ipse vides onerata ferox ut ducata „Iasyx”/ Per media Istri plaustra bubulcus aquas” şi „„Jazyges” et Colchi Metereaque turba Getaque/ Danubii mediis vix prohibentur aquis”.

Atât iazigii cât şi alanii (dintre care făceau parte iaşii) erau două ramuri din cele trei ale sarmaţilor, a treia fiind roxolanii. Alanii (care erau creştinaţi) au dat în trecut Prutului denumirea de Alanus fluvius iar oraşului Iaşi, Forum Philistinorum (posibil Târgul amatorilor de vin). De la această populaţie derivă forma la plural "Iaşii" sau Târgu' Ieşilor. De asemenea, Moldova a fost numită şi Alania la 1320 în harta lui Giovanni di Carignano. Gh. Ghibănescu a arătat în cartea sa că în 1238, Berke, fratele lui Batu han (conducătorul Hoardei de aur), zdrobeşte armata alanilor conduşi de Caciar Ogala (lângă Marea de Azov)şi determină exodul a aproape 10.000 de alani în Moldova. Alanii (iaşii) se stabilesc în zona în care va fi menţionat oraşul Iaşi. După aproape 60 de ani, în 1299-1302, majoritatea alanilor părăsesc Moldova şi trec în Imperiul Bizantin, conform unor date furnizate de bizantinul Nicefor Gregoras. Au mai trecut şi alte triburi de alani prin Moldova dar s-au stabilit în final în Ungaria, împreună cu cumanii. Urmaşii alanilor din Caucaz sunt ossetinii.

Un alt istoric a arătat că iasians (iaşii) au format un popor care a trăit printre cumani şi care a părăsit Caucazul după invazia mongolă terminată cu bătălia de la Kalka; de asemenea a arătat că numele este derivat din "Äs", un nume etnic din zona Osetiei. În limbile sanskrită şi hindi, care au origine comună cu limba sarmaţilor, "yash" înseamnă "faimă".

O inscripţie astăzi pierdută pe o bornă miliară romană descoperită în apropiere de Osijek, Croaţia în secolul al XVIII-lea menţionează existenţa unui Jassiorum municipium. Numele maghiar al oraşului (Jászvásár) înseamnă mot-a-mot "Piaţa (Târgul) jassilor"; numele vechi românesc, Târgu' Ieşilor (şi forma alternativă Iaşii), ar putea avea aceeaşi semnificaţie[.

În Ungaria, iaşii au lăsat denumirea de Jász unui comitat şi mai multor localităţi; pe de altă parte, sarmaţii erau arcaşi reputaţi, ori în limba maghiară íjász înseamnă tocmai arcaş, de unde presupunerea că acest cuvânt s-ar trage tot de la iaşi. Etimologie eronată totuşi, íjász fiind derivat din íj (respectiv ív, ambele cu sens de arc) şi sufixul de profesie -ász/-ész care dă spre ex. şi cuvintele kertész ('grădinar'), halász ('pescar') etc.

În Cronica lui Nestor oraşul apare menţionat cu numele Askâi Torg, şi este înscris în „Lista oraşelor ruseşti îndepărtate şi apropiate” din Letopiseţul Novgorodului .

Istorie

Cercetările arheologice au dus descoperirea unor amfore romane în strada Ciurchi, în zona viilor din Copou şi la câţiva km de Iaşi, la Holboca. De asemenea s-au descoperit monede imperiale romane lângă Dealul Cetăţuia. La Valea Lupului (lângă Fabrica de antibiotice) s-au descoperit morminte sarmatice, vase dacice şi obiecte de podoabă. Din perioada de trecere spre feudalism s-au identificat pe teritoriul Iaşiului, 19 aşezări cu resturi de locuire din sec. IV, neîntărite. Locuinţele erau colibe de suprafaţă şi bordeie. Din secolele VII-X s-au descoperit locuinţe rectangulare prevăzute cu cuptoare în formă de potcoavă precum şi numeroase unelte, piese de veşminte şi podoabe, încadrate în cultura de tip Dridu. Din secolele X-XI s-a descoperit o ceramică cu elemente de tehnică şi forme specifice Moldovei de nord. Gheorghe Ghibănescu a arătat că în 1238, tătarii determină exodul a aproape 10.000 de alani în Moldova. Alanii (iaşii) se stabilesc în zona în care va fi menţionat oraşul Iaşi. Între 1299-1302, majoritatea alanilor părăsesc Moldova şi trec în Imperiul Bizantin.

Din aceste date rezultă că Iaşul a fost în antichitate un sat care s-a dezvoltat ajungând prin secolele VII-X un mic târg cu locuinţe dreptunghiulare care a crescut o dată cu venirea triburilor iaşilor (alani) în secolul al XIII-lea. Târgul Iaşilor a fost ocupat în timp de pecenegi, cumani, alani şi tătari.

Oraşul Iaşi a fost menţionat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în 1395), se crede că oraşul este mult mai vechi, cel puţin cu câteva decenii înainte de această dată, fapt dovedit şi de zidurile Curţii Domneşti.

Copia slavonă după pergamentul original, fost în Arhiva oraşului Liov, a fost realizată de I. Bogdan şi se păstrează la Biblioteca Academiei Române (nr. 5231). Documentul era întărit cu pecetea domnească, „+ Pecetea lui Io Alexandru voievod al Țării Moldovei“ .

Domnitorii Moldovei, prevăzători în faţa atacurilor ce puteau interveni asupra capitalei (Suceava în acele timpuri), din partea polonezilor sau ungurilor, şi-au ridicat în timp şi alte curţi domneşti la Hârlău, Cotnari, Vaslui şi Iaşi. Astfel tot în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), Iaşul este pomenit ca fiind una din curţile domneşti, în hrisovul ce i-l da unui anume Iurja Atoc, unde aceasta este numită „Curtea noastră dela Iaşi” .

În 1564, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu a mutat aici capitala Moldovei de la Suceava. Schimbarea statutului dintr-un simplu târg , în cel de curte domnească în sec. XV şi apoi in capitală în sec. XVI, duce la dezvoltarea accelerată a a oraşului, prin atragerea de mesteşugari, negustori, cei mai mulţi dintre ei străini. Astfel un misionar catolic, Remond, găseşte în 1636 la Iaşi armeni, unguri, polonezi, dar şi francezi şi veneţieni . O perioadă de intensă inflorire a vieţii economice, comerciale şi culturale se înregistrează în sec. XVII, în timpul domniei lui Vasile Lupu. În 1640, Vasile Lupu a înfiinţat aici prima şcoală în limba română şi o tipografie în biserica Trei Ierarhi. În 1643, prima carte tipărită în Moldova a apărut la Iaşi.

Oraşul a fost incendiat de mai multe ori, de tătari în 1513, de otomani în 1538, de cazaci în 1650 şi de polonezi în 1686. Unul din cele mai dramatice momente pentru oraş a fost distrugerea din 1650, când cazacii şi tătarii au atacat Moldova, răspunzând refuzului lui Vasile Lupu de a-şi căsători fiica cu Timuş Hmelnitchi. Miron Costin ne spune că „au ars atunce tot oraşu", curtea fiind abandonată de dărăbanii lăsaţi de domn pentru pază. Singura salvare a locuitorilor erau Codrii Iaşilor, din apropiere .

După jaful şi incendiul din 1650, oraşul trece printr-un alt mare incendiu, provocat de polonezi în 1686 . Oamenii se ascundeau prin mănăstiri, singurele locuri fortificate din oraş, alături de curte, însă chiar şi aşa nu scăpau de foc sau de pericolul robiei. În 1734, oraşul a fost afectat de o epidemie de ciumă.

Prin Pacea de la Iaşi, cel de-al şaselea război ruso-turc a luat sfârşit în 1792. În 1822, turcii au luat cu asalt oraşul, pentru a potoli revoluţionarii greci ai Eteriei, conduşi de Alexandru Ipsilanti.

Între 1565 şi 1859, oraşul a fost capitala Moldovei, apoi, între 1859 şi 1862, atât Iaşi cât şi Bucureşti au fost capitalele de facto ale Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei. În 1862, când uniunea celor două principate a devenit deplină sub numele de România, capitala ţării a fost stabilită la Bucureşti.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, oraşul era reşedinţa judeţului Iaşi şi avea o populaţie de 59.427 de locuitori . În timpul primului război mondial, pentru doi ani, autorităţile române şi familia regală s-au refugiat la Iaşi, timp în care oraşul a fost capitala României neocupate, după ce Bucureştiul a căzut în mâinile Puterilor Centrale la 6 decembrie 1916. Administraţia şi familia regală au revenit la Bucureşti în noiembrie 1918.

Al Doilea Război Mondial a reprezentat o perioadă neagră în istoria ieşeană. La cinci zile de la intrarea României în război, Antonescu a declanşat, cu concursul autorităţilor publice locale, Pogromul de la Iaşi din 27-29 iunie 1941 împotriva cetăţenilor români de etnie evreiască. În conformitate cu datele prezentate de autorităţile române, în cele trei zile de pogrom, continuat cu victimele „trenurilor morţii” au fost ucişi 13.266 de evrei. Acest pogrom a fost unul dintre cele mai grave evenimente de acest fel din lume. Cele două morminte comune ale victimelor pogromului, aflate în cimitirul evreiesc din oraş sunt o mărturie veşnică a acestui masacru .

În mai 1944, oraşul a fost scena unor lupte grele între armatele româno-germane şi Armata roşie şi o mare parte din zona istorică a oraşului a fost distrusă. La 21 august 1944, Iaşul a fost ocupat de forţele sovietice.

În perioada postbelică oraşul a continuat să se dezvolte, construindu-se noi cartiere şi întreprinderi industriale, continuând să fie un important centru universitar.

Geografie

Municipiul Iaşi se află în partea de est a Moldovei, în Câmpia Moldovei, fiind aşezat în calea vechilor drumuri comerciale care legau nordul şi vestul Europei de sud-estul continental şi de Orientul Apropiat. Oraşul se află pe râul Bahlui, un afluent al Jijiei, care se varsă în râul Prut. În perioada medievală Târgul Ieşilor se afla situat pe una dintre cele mai importante artere comerciale din zonă, respectiv pe axa Lvov (Polonia) - Constantinopol, cel mai important oraş din acea perioadă. Situarea pe această axă a ajutat la dezvoltarea sa, deoarece pe aici treceau toţi comercianţii spre şi dinspre Constantinopol.

Prin extinderea lui, Iaşul este legendara „urbe a celor 7 coline", comparat în 1691 de italianul Marco Bandini ca fiind „O nouă Romă". Cele şapte coline sunt Cetăţuia, Galata, Copou, Bucium-Păun, Șorogari, Repedea şi Breazu, cu altitudini variind între 40 m în Lunca Bahluiului şi 400 m pe Dealul Păun şi Dealul Repedea. Principalele coline sunt Copou, Cetăţuia, Tătăraşi şi Galata. Oraşul mai este traversat de râul Nicolina, râul Bahlui şi de pârâul Șorogari (numit în evul mediu Cacaina, deoarece aici se aruncau gunoaiele); la răsărit de oraş, curge pârâul Ciric, pe care sunt create artificial trei lacuri cu scop de agrement.

Situat la nord de Codrii Iaşilor, oraşul vechi se află într-un patrulater delimitat de actualele străzi Ștefan cel Mare (Uliţa Mare), Alexandru Lăpuşneanu, Independenţei (Podul Hagioaiei), Elena Doamna şi Grigore Ghica (Uliţa Rusească), nucleul oraşului aflându-se în zona Palatului Culturii (fostul Palat Domnesc) şi Costache Negri (Uliţa Veche).

Oraşul nou s-a extins în toate direcţiile, cuprinzând în prima fază (secolele XVIII-XIX) cartierele Copou, Sărărie, Țicău, Tătăraşi, Ciurchi, Galata şi parţial Nicolina şi Păcurari. În a doua fază (secolul XX), au fost incluse cartierele Păcurari (partea nouă, de vest), Nicolina (partea nouă, de sud, azi numită C.U.G.), Frumoasa-Poitiers, Socola, Bucium, Canta, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Dacia şi Grădinari, la acestea adăugându-se Zona Industrială. Oraşul are ca suburbii câteva localităţi care, din punct de vedere administrativ, sunt considerate încă aşezări rurale, dar, din punct de vedere edilitar, se prezintă ca aşezări urbane: Dancu, Tomeşti, Ciurea şi Lunca Cetăţuii. Tendinţa urbană este de extindere a Iaşilor, aceste localităţi fiind incluse în zona metropolitană, alături de alte localităţi: Păun, Bârnova, Horpaz, Miroslava, Valea Lupului şi Breazu. În urma exploziei fenomenului construcţiilor din ultimul deceniu, unele dintre aceste localităţi sunt astăzi practic unite cu oraşul.

Clima prezintă un caracter continental pronunţat, fiind influenţată de masele de aer cu provenienţă răsăriteană. Vara predomină timpul secetos cu temperaturi ridicate, iar iarna se simte din plin efectul maselor de aer venite dinspre nord şi nord-est, regiunea fiind frecvent bântuită de viscole. Secetele, brumele târzii de primăvară şi timpurii de toamnă, aversele de ploaie însoţite de căderi de grindină, completează trăsăturile regimului climatic continental specific.

Economie

Iaşi este un centru economic important al României. Industriile principale sunt metalurgia (SC Arcelor Mittal Tubular Products, SC Tehno Steel), medicamentele (SC Antibiotice SA), textilele (SC IasiConf SA, SC Iasitex SA) şi industria alimentară. Sectorul bancar şi cel al informaţiei au luat avânt în ultimii ani, numeroase bănci şi companii de software fiind prezente în oraş.

Iaşi este de asemenea un centru comercial regional important, aici existând numeroase centre comerciale (Iulius Mall, Moldova Center, Ansamblul Palas, Felicia Shopping Center, Era Shopping Center, Hala Centrală, Axa Niciman etc.) şi mai multe hyper şi supermarket-uri (Arabesque, Auchan, Billa, Carrefour, Dedeman, Kaufland, Leroy Merlin, Lidl, Metro, Mobexpert, Mr. Bricolage, Praktiker, Selgros). Alte proiecte sunt în curs de realizare (Maximall, Green Plaza Iaşi etc.).

Instituţii şi puncte de interes

Cine vrea să descopere Iaşul va intra aici ca pe o imensă poartă a istoriei neamului românesc. La Iaşi „fiecare piatră vorbeşte de trecut", prin numărul mare de mănăstiri, muzee, case memoriale. De aceea, se poate spune că oraşul Iaşi este un veritabil muzeu naţional, prin comorile de istorie şi de artă pe care le are.

În Iaşi, se află Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”, cea mai veche din oraş, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, restaurată integral la sfârşitul secolului XIX. De asemenea, mai pot fi vizitate biserica Trei Ierarhi şi Mănăstirea Golia, mărturii ale gusturilor estetice ale unui mare domnitor Vasile Lupu, Catedrala Mitropolitană, Casa Dosoftei, Palatul Culturii, Casa Pogor cu „Masa Umbrelor”, aleile Copoului cu mireasma de tei şi cu ecouri de vers eminescian (Teiul lui Eminescu şi Muzeul "Mihai Eminescu"), Casele memoriale „Mihail Sadoveanu”, „George Topârceanu”, „Mihai Codreanu”, „Otilia Cazimir”, Biblioteca Universitară „Mihai Eminescu”, fondată ca bibliotecă a Academiei Mihăilene. Alte monumente importante din perioada medievală sunt: Mănăstirea Galata, din timpul lui Petru Șchiopul, Biserica Sfântul Sava, (înc. sec. XVII), bisericile Bărboi, Barnovschi, Ioan Zlataust, Sf. Dimitrie, Talpalari, Sf. Teodor, Sf. Andrei, Sf. Constantin, Sf. Pantelimon, Mănăstirea Cetăţuia - ctitorie a lui Gheorghe Duca - sau Mănăstirea Frumoasa, din sec. XVIII. Primul spital din oraş a fost întemeiat la jumătatea sec. XVIII în jurul Mănăstirii Sfântul Spiridon, al cărui nume îl poartă şi astăzi. Spitalul Sfântul Spiridon este cel mai mare din zona Moldovei.

În zona de sud a oraşului, în cartierul C.U.G.2 se află Parcul Tehnologic Iaşi şi Centrul Expoziţional Moldova. Din punct de vedere arhitectonic, Iaşii de azi se prezintă ca un adevărat amestec de nou şi vechi, de istorie şi modernitate, de iarbă, beton şi sticlă. Clădiri cu mare valoare istorică se află printre blocuri noi de locuinţe (mai mult sau mai puţin moderne). În perioada anterioară regimului comunist s-au pierdut în elanul modernizator clădiri importante precum turnul mânăstirii Trei Ierarhi sau bisericile Dancu si Sf. Vineri. Însă adevăratele ravagii oraşul le-a suferit în perioada comunistă, când s-a distrus o bună parte a centrului vechi, fără a se ţine cont de faptul că multe din clădirile demolate dădeau o personalitate urbei. Au avut de suferit zonele Piaţa Unirii (grav afectată de bombardamentele din 1943-1944), Târgu Cucu, fost cartier evreiesc, Bulevardul Ștefan cel Mare şi altele. Unele demolări aveau ca scop curăţirea oraşului de clădirile insalubre şi mizere sau rămase în ruină de pe urma războiului, altele aveau alte scopuri. Chiar şi în aceste condiţii, au rămas în picioare multe clădiri importante şi, pe bună dreptate, Iaşii este considerat un adevărat muzeu; în fiecare colţ al său se simt urmele trecerii unei personalităţi de seamă a literaturii, ştiinţei, filozofiei, istoriei sau politicii româneşti.

Obiective istorice şi turistice

Sunt peste 40 de hoteluri şi pensiuni în Iaşi.

Viaţa culturală

Odată cu stabilirea capitalei Moldovei la Iaşi, acesta cunoaşte o dezvoltare accelerată pe toate planurile, urban, comercial şi cultural. Astfel în secolul al XVI-lea, Despot Vodă inaugurează în Iaşi "Școala latină de la Cotnari", instituţie care a promovat studiile de latină nu numai în Iaşi şi în întreaga Moldovă, ci în întreg spaţiul românesc.

În anul 1641 la Iaşi se înfiinţează "Academia Vasiliană" şi prima tipografie din Moldova, în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634 - 1653). ]n anul 1646 Mitropolitul Varlaam publică la Iaşi "Cazania" sau "Carte românească de învăţătură". Tot în acest an apare primul cod de legi în limba română.

La 18 martie 1833, la Iaşi s-a înfiinţat prima societate ştiinţifică românească şi anume Societatea de Medici şi Naturalişti. Sediul acesteia este în casa Roset, clădirea în care se găseşte şi Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi, muzeu înfiinţat în 1834.

În anul 1835 la Iaşi este înfiinţată „Academia Mihăileană", în anul 1836 se înfiinţează Conservatorul Filarmonic Dramatic din Iaşi, iar în anul 1860 este înfiinţată Universitatea „Al. I. Cuza". Celebra tragediană Agatha Bârsescu a fost una din profesoarele de la Conservatorul din Iaşi.

În anul 1863 este constituită Societatea cultural-literară „Junimea", în cadrul căreia s-au afirmat cele mai mari personalităţi ale culturii româneşti: Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Costache Negruzzi, Ion Creangă, AD Xenopol, Vasile Alecsandri, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale şi alţii.

În continuare Iaşul cunoaşte o viaţă literară efervescentă, prin scriitorii care au trăit şi au creat aici. Străzile oraşului au fost străbătute de nume strălucite ale culturii româneşti cum sunt Mihai Eminescu, Ion Creangă, Titu Maiorescu, Costache Negruzzi, Ionel Teodoreanu, Otilia Cazimir, George Topârceanu, Nicolae Gane, Mihai Codreanu şi alţii. Aici a trăit o mare parte a vieţii Mihai Sadoveanu şi a compus o parte din opera sa, în „castelul din Copou”.

Viaţa teatrală cunoşte şi ea o dezvoltare puternică. După primul spectacol în limba română dat de Gheorghe Asachi în casele boierului Ghica, spectacolele trupelor străine (italiene, franceze, ruseşti) se dădeau în săli special amenajate. În 1832, o altă trupă franţuzească de comedii şi vodeviluri soseşte în Iaşi sub direcţia a doi fraţi Fouraux şi preface în teatru casa doctorului Peretz din strada Goliei. Sala de teatru activa sub firma „Théâtre de varieté”. Pe scena acestui teatru, în 10 aprilie 1834, Gheorghe Asachi a organizat spectacolul în limba română intitulat „Serbarea păstorilor moldoveni”, în care „actorii” erau Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri, Matei Millo, Mihail Kogălniceanu, Al. Mavrocordat, N. Docan, Scarlat Vărnav şi alţi fii de boieri. În anul 1840 se înfiinţează Teatrul Naţional, sub direcţiunea lui Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu, conducerea trupei româneşti fiind asigurată de Costache Caragiali. Teatrul Naţional a funcţionat din 22 decembrie 1846 în noua sală a Teatrului cel Mare de la Copou. Aici se joacă „Baba Hârca", prima opereta românească, muzica semnată de A. Flechtenmacher, Matei Millo interpretând rolul principal, fiind şi primul actor român care încearcă travestiul. Obţine un triumf cum nu se mai pomenise pe scena ieşeană până atunci. Costumul este păstrat şi astăzi la Muzeul Mihai Eminescu din Iaşi. Din numele mari care au jucat în trecut pe scenele teatrelor din Iaşi, se remarcă Matei Millo, Maria Filotti, Miluţă Gheorghiu (inegalabil în rolul Chiriţei), iar în zilele noastre Tamara Buciuceanu Botez, Draga Olteanu Matei, au urcat pe scena ieşeană pentru a da viaţă rolului Chiriţei.

În noaptea de 17 spre 18 februarie 1888, în urma unui incendiu devastator, clădirea Teatrului de la Copou este distrusă. Demersurile pentru construirea unui nou local de teatru au durat până în 1894 când este aprobat contractul cu arhitecţii vienezi Fellner şi Helmer şi a fost construită actuala clădire a teatrului, considerată a doua cea mai frumoasa cladire din lume a unui teatru, conform unui top întocmit de televiziunea BBC, realizat cu ocazia „Zilei mondiale a teatrului"..

În anul 2012, oraşul şi-a depus candidatura pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021, iar pentru a-şi susţine candidatura, a fost ales sloganul Iaşi 2021-lnterfaţa răsăriteană a culturii europene, bazându-se în acest sens, pe relaţiile culturale transfrontaliere cu Cernăuţiul şi Chişinăul. Din anul 2013, pentru a putea intra în competiţie, a fost organizat Festivalul Internaţional al Educaţiei (din luna mai) sau FILIT (în luna octombrie) care reuneşte scriitori renumiţi din întreaga lume.