Giurgiu, Giurgiu

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Giurgiu, Giurgiu

Giurgiu (bulgară: Ghiurghevo (Гюргево), turcă: Yergöğü) este municipiul de reşedinţă al judeţului cu acelaşi nume, Muntenia, România. Este un port fluvial important şi un punct de frontieră cu Bulgaria. Are o suprafaţă de 5.388 ha.

Aşezare

Giurgiu se situează la marginea sudică a ţării şi a judeţului, pe malul stâng al Dunării, într-o zonă mlăştinoasă, la 65 km sud de capitala Bucureşti, la graniţa cu regiunea Ruse din Bulgaria, regiune a cărei reşedinţă, oraşul Ruse, se află chiar pe malul opus al Dunării. Este reşedinţa judeţului, şi, alături de Ruse, unul dintre cele două centre ale euroregiunii transfrontaliere Ruse-Giurgiu. Oraşul se află atat în Câmpia Burnazului, cât şi în Lunca Dunării, solul fiind nisipos.

Oraşul este capătul şoselei naţionale DN5, care îl leagă de Bucureşti şi care se termină la punctul de trecere a frontierei de la podul peste Dunăre aflat la sud-est de oraşul propriu-zis. Drumul face parte din ruta europeană de referinţă nord-sud E85 şi se continuă în Bulgaria cu şoseaua naţională 2. La Giurgiu, din DN5 se ramifică şoseaua naţională DN5C, care duce spre sud-vest la Zimnicea şi şoseaua naţională DN5B, care duce spre Ghimpaţi, de unde se continuă spre Găeşti cu DN61. Reţeaua rutieră este completată cu trei şosele judeţene: DJ507 porneşte din DN5 în apropierea frontierei şi duce spre nord-est la Oinacu şi Gostinu; DJ503 duce spre nord-vest la Stăneşti, Toporu, Răsuceni şi mai departe în judeţul Teleorman de Drăgăneşti-Vlaşca (unde se intersectează cu DN6), Botoroaga, Moşteni, Videle, Blejeşti, Purani, Siliştea, Poeni, apoi mai departe în judeţul Dâmboviţa de Șelaru, şi în judeţul Argeş de Slobozia, Mozăceni, Negraşi, Rociu, Oarja (unde are un nod pe autostrada A1 şi Căteasca; DJ504 duce spre vest la Putineiu, Gogoşari şi mai departe în judeţul Teleorman de Mârzăneşti, Alexandria (unde se intersectează cu DN6 şi DN6F), Orbeasca, Olteni, Trivalea-Moşteni, Tătărăştii de Jos, Tătărăştii de Sus şi mai departe în judeţul Argeş de Popeşti, Izvoru, Recea şi Buzoeşti (unde se termină în DN65A).

Giurgiu are două staţii feroviare, Giurgiu-Nord (construită pentru trenurile ce vin direct de la Bucureşti şi circulă spre Bulgaria) şi Giurgiu. Calea ferată Bucureşti-Giurgiu (1869, prima cale ferată din Principatele Unite ale Moldovei şi Țării Româneşti) nu mai este însă folosită de la distrugerea podului peste râul Argeş de la Grădiştea, pod ce în 2014 nu fusese încă refăcut. Legătura cu Bucureştiul se realizează prin calea ferată Giurgiu-Videle.

Istorie

Cele mai vechi mărturii ale unei aşezări omeneşti în arealul Giurgiului datează din Mezolitic (mileniile 10-7 î.Hr). După cum atestă cercetările arheologice, zona Giurgiului a fost dens populată în perioada dacă (secolul I î.Hr). Se ipotizează că în apropiere era localizată capitala lui Burebista, la Popeşti, pe râul Argeş. Împăratul roman Iustinian (483-565) a construit aici oraşul Theodorapolis.

S-a propagat până în zilele noastre, ipoteza că oraşul Giurigiu ar fi fost fondat de genovezi şi numit după sfântul protector al Genovei (San Giorgio). Această credinţă apărută în secolul al XIX-lea, deşi larg difuzată, a fost respinsa ulterior de specialişi şi ea nu mai constituie astăzi o ipoteză de lucru valabilă .

Prima menţiune sigură a cetăţii Giurgiu este în documentul Codex Latinus Parisinus de la începutul secolului al XV-lea, sub forma Zorio. Menţiunea alăturată: "loc pustiu" sugerează distrugerea cetăţii în timpul campaniei otomane din 1394 împotriva lui Mircea cel Bătrân.

În 1420 a fost cucerit de Imperiul Otoman care dorea astfel să deţină controlul traficului pe Dunăre. Otomanii au numit Giurgiul "Yergöğü",[necesită citare] el devenind reşedinţa unei raiale formate din hinterlandul său imediat.

Fiind un oraş fortificat, Giurgiul a jucat un rol important în războaiele frecvente dintre români şi turci pentru controlul Dunării, în special în campania antiotomană a lui Mihai Viteazul (vezi Bătălia de la Giurgiu), iar mai apoi în războaiele ruso-turce.

Mărită în 1560, cetatea a deveni un veritabil cap de pod pentru sultani peste Dunăre. Importanţa cetăţii este sporită şi de primirea titulaturii de kaza. Existenţa unui asemenea punct în stânga Dunării şi foarte aproape de Bucureşti a dus la un amestec major a sultanilor în trebuirile interne ale Țării Româneşti. Astfel se explică raidurile de cucerire ale lui Mihai Viteazul. Voievodul a reuşit pentru câţiva ani să păstreze cetatea, după marea victorie de la Giurgiu din 1595. Doi ani mai târziu turcii reveneau în cetate pe care o refac şi o măresc. Timp de aproape 150 de ani cetatea nu a mai suferit asedii. Ultimul voievod român care a încercat o recuperare a ei a fost Mihnea al III-lea, dar acest lucru nu a făcut altceva decât să ducă la refacerea edificiului şi la fortificarea oraşului. Treptat cetatea din insulă îşi pierde importanţa. Ultima oară când e folosită drept bastion de apărare a fost în timpul luptelor ruso-otomane (1768-1774). Deşi a fost cucerită de ruşi, cetatea revine turcilor care fortifică oraşul, devenind magazie de muniţii. În toate războiele ruso-austro-otomane ce au urmat cetatea a fost asediată.

Giurgiu a fost retrocedat Țării Româneşti în 1829, la acea dată zidurile şi fortificaţiile fiind însă complet distruse de către turci înainte de a se retragere, astfel că singura apărare care-i mai rămânea era castelul amplasat pe insula Slobozia, legată de ţărm cu un pod.

Prima cale ferată din Regatul României a fost construită între Bucureşti şi Giurgiu, staţia de la Giurgiu fiind inaugurată la 1 noiembrie 1869.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Giurgiu avea statut de comună urbană, reşedinţa judeţului Vlaşca, având o populaţie de 11.890 de locuitori, în proporţie de trei sferturi români. În oraş funcţionau un spital judeţean cu 20 de paturi, un tribunal judeţean, o judecătorie de ocol cu jurisdicţie asupra plăşii Marginea şia câtorva comune din plasa Câlniştea din judeţul Vlaşca, două fabrici de bere, una de băuturi spirtoase, patru mori cu aburi, o instalaţie de fierăstraie mecanice pentru fasonatul lemnelor de brad, poştă şi telegraf. Existau patru şcoli de fete şi opt de băieţi, având în total 694 de elevi, şi un gimnaziu cu 168 de elevi; cultele religioase aveau şase biserici ortodoxe (întrucât în perioada otomană cultul creştin nu putea construi edificii de cult, majoritatea datează de după 1830, una singură, biserica „Sfântul Nicolae”, fiind o geamie musulmană transformată, iar biserica „Adormirea Maicii Domnului” fiind construită deasupra unei biserici subterane care a funcţionat în timpul dominaţiei turceşti), o capelă catolică şi două temple mozaice. Anuarul Socec din 1925 consemnează oraşul cu 20.895 de locuitori.

În 1950, Giurgiu a primit statut de oraş regional în cadrul regiunii Bucureşti, el devenind şi reşedinţa raionului Giurgiu, subordonat acestei regiuni. Între 1952-1954, regimul comunist, sprijinit de URSS, a construit Podul Giurgiu-Ruse (sau Podul Prieteniei), primul pod peste Dunăre care leagă România de Bulgaria. În 1968, oraşul a fost declarat municipiu, el pierzând însă rolul de centru administrativ, fiind arondat judeţului Ilfov. El a redevenit reşedinţă de judeţ odată cu înfiinţarea judeţului Giurgiu în 1981 în urma unei reorganizări administrative regionale.

Monumente istorice

În oraşul Giurgiu se află 81 de obiective clasificate ca monumente istorice de diferite categorii şi la ambele niveluri (naţional şi local). Șase dintre ele sunt clasificate la nivel naţional, dintre care două sunt situri arheologice: cetatea Giurgiu (secolele al XIV-lea–al XVIII-lea) aflată la vest de Șoseaua Portului; şi situl de la „Malu Roşu”, unde au fost găsite două aşezări din paleoliticul superior şi paleoliticul inferior. Două sunt clasificate ca monumente de arhitectură: fragmente din zidul cetăţii turceşti (secolul al XVIII-lea) alfate în spatele loturilor de pe strada Dunării; şi Turnul Ceasornicului (1771) din Piaţa Unirii, construcţie bazată pe un minaret al unei vechi geamii. Celelalte două monumente istorice de interes naţional sunt monumente de for public: statuile din secolul al XIX-lea „Diana” (din Piaţa Gării) şi „Apollo Belvedere” din strada Parcului, colţ cu strada Călugăreni.

Obiectivele din oraş incluse în lista monumentelor istorice din judeţul Giurgiu ca monumente de interes local sunt clasificate ca monumente de arhitectură (69) şi monumente de for public (6).

Turism

Mausoleul Eroilor. Mausoleul a fost construit între anii 1926-1934 din iniţiativa filialei Societăţii „Cultul Eroilor“ din oraşul Giurgiu, după un plan al arhitectului State Baloşin. El este situat pe locul fostului cimitir al eroilor, aflat în parcul spitalului. În mausoleu sunt înhumate osemintele a 632 de eroi, dintre care 350 eroi români (identificaţi), 69 eroi germani (identificaţi) şi 213 eroi (necunoscuţi) decedaţi la Giurgiu, Naipu, Prunaru şi Bălăria sau în prizonierat în Bulgaria. Mausoleul este înscris la poziţia nr. 251, având codul GR-II-m-B-14877.02, în “Lista monumentelor istorice”, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2314 / 8 iulie 2004.

Economie

În economia judeţului Giurgiu se disting ca activităţi cu pondere semnificativă, agricultura, industria şi comerţul.

În cadrul industriei judeţului reprezentative sunt: industria alimentară, a băuturilor şi tutunului, producţia de energie electrică şi termică, captarea, tratarea şi distribuţia apei, extracţia petrolului şi gazelor naturale, industria textilă şi a confecţiilor din textile.

În anul 1996 a luat fiinţă Regia autonomă “Zona Liberă “ Giurgiu amplasată în partea de sud-est a municipiului Giurgiu, pe o suprafaţă de 163.54 ha, care s-a transformat începând cu 01.06.2004 în societate comercială pe acţiuni.

Media

Radio: Romania Actualitati (104,6 MHz), Romania Cultural (102,6 MHz), Kiss FM (96,5 MHz), National FM (107,1 MHz), Europa FM (89,4 MHz), Trinitas (92,5 MHz), Itsi Bitsi (91,3 MHz), Digi Fm (99,6 MHz).

Televiziune: Dvb-t Russe, Bulgaria, Dvb-t Bucuresti. Posturi locale: Muntenia Tv, Valahia Tv, Giurgiu Tv.