Găeşti, Dâmboviţa

căutare

Găeşti, Dâmboviţa

Găeşti este un oraş în judeţul Dâmboviţa, Muntenia, România.

Oraşul Găeşti este situat în partea de sud-vest a judeţului Dâmboviţa, în Câmpia Găvanu-Burdea, între Valea Argeşului la sud-vest şi Valea Sabarului la sud-vest, ocupând o suprafaţă de 22,3 km². În apropierea oraşului se află comunele Gura Foii şi Petreşti. Regiunea în care se află amplasat oraşul este o importantă zonă agricolă.

Prezentare generală

Datorită avantajelor pe care le prezintă această regiune, zona Găeştiului a fost populată din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind descoperirile arheologice ale prof. univ. dr. docent Dumitru Berciu ce aparţin culturii Gumelniţa (neoliticul târziu). Prima menţiune documentară despre oraşul Găeşti datează din 19 iulie 1498 de pe timpul lui Radu cel Mare, fiul lui Vlad Călugărul, care „întăreşte ocina Găeştilor mânăstirii Râncaciovului”.

Despre evoluţia economică şi administrativă a oraşului Găeşti nu există documente suficiente. Explicaţia e simplă: nefiind fapte de seamă, demne de a fi înregistrate prin zapisuri domneşti sau în documentele oficiale ale administraţiei de stat, asemenea însemnări sau menţiuni nu s-au făcut.

O dezvoltare fără precedent cunoaşte oraşul după 1967, odată cu înfiinţarea întreprinderilor de utilaj chimic (Utchim) şi întreprinderii de frigidere (Arctic Găeşti). Această evoluţie economică a determinat şi o creştere numerică a populaţiei. O dezvoltare deosebită în această perioadă cunoaşte şi agricultura, ramură importantă a oraşului Găeşti. Dezvoltarea industrială a oraşului a avut o influenţă pozitivă şi asupra gospodăriei urbane. Astfel, în 1975 faţă de 1960 , lungimea străzilor creşte cu 10 km, din care 36 km de străzi sunt electrificate şi 30 km modernizate. Reţeaua de apă se întinde pe o lungime de 19,8 km. Lungimea reţelei de canalizare a atins de-abia 13,4 km (este pe cale de extindere). De asemenea, s-a dezvoltat şi modernizat transportul în comun.

Perioada de după 1989 a introdus modificări importante în peisajul economic al oraşului, fapt ce se reflectă şi în mişcarea naturală a populaţiei. Astfel, s-au redus valorile natalităţii, fertilităţii. Mortalitatea s-a menţinut la valori relativ constante. Mişcarea migratorie nu înregistrează valori importante. Dacă înainte de 1989 predomina mişcarea sat-oraş (motivul fiind unul financiar), după 1989 se remarcă o migrare oraş-sat, însă fără consecinţe spectaculoase. Structura populaţiei pe grupe de vârstă indică un proces de îmbătrânire al populaţiei după 1989, proces determinat în principal de scăderea natalităţii. În cadrul structurii socio-economice se remarcă o scădere considerabilă a sectorului primar, că urmare a industrializării intense din ultima parte a secolului al XX-lea. Structura etnică a populaţiei indică faptul că românii deţin majoritatea absolută (peste 95%), iar structura religioasă relevă o majoritate covârşitoare de ortodocşi.

Populaţia are o influenţă deosebită asupra oraşului în care locuieşte, şi-şi desfăşoară activitatea, totodată şi oraşul influenţează structurile geodemografice ale populaţiei. Prin urmare, există o influenţă reciprocă între oraş şi populaţia care trăieşte în cadrul lui. Fiind un oraş relativ mic, zonele funcţionale nu sunt clar conturate, astfel încât se întrepătrund unele cu altele (zone mixte).

Oraşul Găeşti are predominant funcţie industrială şi agricolă, însă acestora li se adaugă şi funcţia de transport, comercială, de învăţământ, cultural-ştiinţifică, rezidenţială, sanitară şi nu în ultimul rând, turistică.

Poziţie geografică şi limite

Oraşul Găeşti, străveche aşezare ce a împlinit la 19 iulie 1998, 500 de ani de atestare documentară, este situat din punct de vedere geografic in extremitatea de sud-vest a judeţului Dâmboviţa, la contactul dintre Câmpia Româna (Găvanu - Burdea) cu Piemontul Cândeşti, între văile râurilor Argeş la Sud-vest şi Potopu, la Nord-est. Se poate preciza că Potopu, pârâu ce coboară din Piemontul Cândeşti, întâlnindu-se mai jos de oraş cu Cobia, Brătila şi Foiţa şi se varsă în Sabar. Are următoarele coordonate geografice: 44˚ şi 50' latitudine nordică şi 25˚ şi 19' longitudine estică , iar altitudinea este de 190,62 m. Ocupă o suprafaţă de 22,4 km². Are incluse in teritoriul său administrativ comunele suburbane Gura Foii - 22,4 km² şi Petreşti - 69,7 km².

Din punct de vedere administrativ, in structura actuală, oraşul se învecinează cu următoarele comune: la Nord-est cu comunele: Cobia, Dragodana, Mogoşani, la sud cu comuna Petreşti, la Vest şi Nord-vest cu comunele Crângurile şi Gura Foii. Legătura cu reşedinţa de judeţ - Municipiul Târgovişte - se realizează prin intermediul drumului naţional DN 72, cu Municipiul Bucureşti şi oraşul Piteşti prin drumul naţional DN 7 şi prin autostrada Bucureşti-Piteşti(prin intermediul drumului naţional DN 61). Cu centrele urbane Bucureşti şi Piteşti oraşul poate comunica prin calea ferată. Oraşul Găeşti este situat la 27 km faţă de reşedinţa judeţului-municipiul Târgovişte, la circa 38 km faţă de Municipiul Piteşti şi la circa 69 km faţă de capitala ţării.

Climă

Poziţia geografică la intersecţia paralelei 44˚ şi 50' latitudine nordică şi 25˚ şi 19' longitudine estică, se situează spaţiul de studiu în zona de climă temperat-continentală. Situarea în cadrul Câmpiei Române impune caracteristicile climatului de câmpie, caracterizat printr-o uniformitate a componentelor climatice pe suprafeţe mari, uniformitate dată de morfologia de ansamblu a reliefului. Poziţia ocupată în cadrul Câmpiei Române, impune climatului continental o nuanţă de tranziţie, valea Argeşului fiind considerată limita între climatul continental cu influenţe sud-mediteraneene la vest şi climatul continental cu influenţe de ariditate la est. Acest lucru are reflectare directă în dinamica componentelor climatice cantitative şi calitative.

Climatul continental de tranziţie, caracterizat prin veri călduroase, secetoase şi ierni cu temperaturi medii sub 0 °C, este influenţat de culoarele de vale ale Argeşului şi Sabarului orientate pe o direcţie aproximativă nord-sud, de prezenţa canalelor de irigaţie şi de secare a suprafeţelor lacustre, existenţa aşezărilor umane, fapt ce duce la modificarea parametrilor climatici şi apariţia unor microclimate şi topoclimate specifice. Pentru prezentarea valorilor cantitative ale componentelor climatice s-au utilizat date climatice înregistrate la staţia meteorologică Găeşti pe o perioadă cuprinsă între anii 1976-1996.

Hidrografie

Artera hidrografică principală este reprezentată de râul Argeş cu o direcţie de curgere orientată nord vest-sud est, la limita sudică a teritoriului administrativ al oraşului Găeşti. În sectorul final, râul Argeş curge pe un singur fir, având lărgimea de 60–100 m. Din punct de vedere morfologic, valea Argeşului prezintă o albie bine individualizată faţă de zona de câmpie, cu maluri de 2–6 m. şi o luncă cu o lăţime de aproximativ 7 km. în zona de divagare din dreptul localităţii Găeşti. În cuprinsul ei Argeşul meandrează şi exercită o puternică acţiune de eroziune laterală în depozitele de pietrişuri şi nisipuri uşor fiabile. Panta hidraulică mică a determinat schimbarea permanentă a traseului de curgere, astfel încât albia prezintă numeroase ostroave şi albii părăsite. Pe toată zona de câmpie a râului, începând de la suprafaţă şi până la adâncimea de 20–25 m se găseşte un complex aluvionar de vârstă cuaternară constituit din pietrişuri cu nisip (balast) în care sunt intercalate lentile groase de argilă. De regulă, până la adâncimi de 6–8 m şi chiar 12 m, se găseşte un orizont continuu de balast în care s-au dezvoltat exploatările balastiere (Pătroaia, Ioneşti şi Mătăsaru). Sub aceste adâncimi încep să apară lentile de argilă distribuite neuniform cu grosimi de la 1–5 m, chiar 7–9 m. La adâncimea de 20 m forajele au identificat formaţiuni de argile, argile prăfoase cu zone de nisipuri fine care este posibil să aparţină unor formaţiuni de vârstă precuaternară . Ca aspect şi caracteristici, sunt asemănătoare cu argilele lenticulare din complexul superior aluvionar. La suprafaţa terenului, în albia majoră şi în zona de câmpie din apropierea barajului Zăvoiul Orbului stratul superficial de acoperire este constituit din prafuri nisipoase cu grosimi de 1 m. până la 2 m. Stratificaţia neuniformă a complexului din suprafaţă poate fi explicată ca fiind urmare a diferitelor faze de evoluţie a albiei râului Argeş în care au pătruns şi depunerile apelor ce au curs de pe versantul stâng. Variaţia de debite de la un anotimp la altul prezintă clar viiturile de primăvară (aprilie-iulie) şi scurgerea minimă vara. În sezonul cald se produc viituri de scurtă durată, dar cu o mare putere de eroziune şi transport. În regim natural debitele maxime ale râului Argeş au fost determinate prin studii hidrologice elaborate de INMH. Se remarcă diminuarea debitelor, fenomen explicat prin lipsa afluenţilor importanţi, iar viiturile se atenuează prin inundarea luncii râului şi a interfluviului Argeş-Sabar.

Râul Potopu prezintă caracteristicile specifice piemontului Cândeşti pe care îl străbate de la nord la sud printr-o vale mult adâncită. Vara, datorită secetei seacă. Are o lungime de 55 Km, panta medie de 8 la mie, şi un coeficient de sinuozitate egal cu 1,41. Are un debit mediu multianual de 0,84 m3/s, dar această cantitate de apă este foarte neuniform repartizată în timpul anului. Cele mai mari debite se înregistrează primăvara, iar cele mai scăzute vara. In sezonul cald se produc viituri de scurtă durată, dar cu o mare putere de eroziune şi transport. Lăţimea albiei variază între 8 şi 20 m. Pentru a se evita inundarea oraşului s-au înălţat şi consolidat malurile, s-au îndiguit şi se construieşte un canal pentru deversarea apelor lui în Argeş, în caz de pericol. Are pe partea dreaptă ca afluenţi Răstoaca care se uneşte cu Clocoticiul, aproape de podul de beton din strada Gării şi care străbate oraşul prin centru, iar pe partea stângă colectează apele pâraielor Cobiuţa, Foiţa, Brătila, pâraie care uneori când e secetă mare seacă.

Râul Cobia se varsă în Potopu în amonte de Găeşti are o lungime de 48 Km o pantă medie, de 9 la mie şi un coeficient de sinuozitate de 1,26. În lungul râurilor Potopu şi Cobia se remarcă lunci bine dezvoltate care ating lăţimi de până la 1 km formate din nisipuri, viituri şi chiar argile depozitate fiind folosite în cea mai mare parte ca teren arabil.

Istoric

Prima menţiune documentară despre oraşul Găeşti datează din 19 iulie 1498, de pe timpul lui Radu cel Mare, fiul lui Vlad Călugărul, care "întăreşte ocina Găeştiului mânăstirii Râncaciovului". După 67 de ani (mai precis la 4 ianuarie 1565), se dă din Bucureşti un alt document de către Petru Voevod "domn a toată ţara Ungro-Vlahiei, fiul lui Mircea Voevod, prin care parte de nord a oraşului-care pana nu demult se chema Răduleşti, si se întindea de la Răstoaca până la râul Făget - se da ocina lui Stoica cu fraţii săi Ciolan si Dumitru si lui Radu cu fraţii săi Oprea si Stepan, cu fii lor câţi le va da Dumnezeu". În primul dintre aceste documente sunt pomenite doar două sate (cartiere): Vaideeasca si Straoşti. Ca şi alte oraşe din ţara noastră, Găeştiul se dezvolta destul de lent şi acest fapt este pe deplin explicabil.

Economia naturala care predomina in orânduirea feudala nu oferă condiţii materiale si spirituale care sa favorizeze o dezvoltare rapida. Principala piedica in dezvoltarea oraşului o constituie moşierii pe latifundiile cărora era aşezat. Intre ei se da o lupta pe viata si pe moarte pentru acapararea de noi proprietăţi, folosind orice mijloc, fie cumpărarea, fie înrudirea pentru zestre, fie dezmoştenirea si acapararea etc. Lupta "care pe care" se da nu numai intre boierii găeşteni, ci şi intre ei si monastirea Cobia, care îşi avea moşia de jur împrejurul oraşului. Aceasta situaţie se crease încă de la 15 martie 1608, când Radu Șerban, Domnul Țării Româneşti, a întărit satele Cacoveni, Călugăreni, şi Broşteni acestei mănăstiri. Domnul profesor, studentul dumneavoastra a copiat de pe wikipedia fara sa citeasca, merita 0. Se cunosc nenumărate conflicte între mănăstirea amintită şi boierii din Găeşti care aveau şi diferite ranguri, pricini de care se ocupa chiar divanul sau domnul tarii, ba de cele mai multe ori era amestecat şi mitropolitul. Neînţelegerile invite dădeau multă bătaie de cap şi Isprăvniciei de Vlaşca, mereu prezentă in cercetarea şi soluţionarea lor. Asemenea conflicte sunt consemnate şi după 1800, când continuă să ia amploare.

Într-un document de la 1810, Catagrafia cerută de Mitropolitul Ignatie, găsim menţionate satele care alcătuiau comuna Găeşti şi numărul lor de locuitori. Pe atunci Găeştiul începuse să devină localitate urbană. Avea în componenţă satul Catanele alcătuit din 74 de case şi care avea 282 de locuitori, 113 bărbaţi si 149 femei. Apoi se vorbeşte de satul Găeştii de Sus care avea 128 de case si 699 locuitori din care 346 bărbaţi si 353 femei. Mai sunt consemnate satele Găeştiul de Mijloc cu 38 de case şi 157 locuitori, 78 bărbaţi şi 79 femei şi Găeşti Târg cu 44 de case şi 166 locuitori, 82 bărbaţi şi 84 femei. În total 284 de case cu 1.284 locuitori. Din cauză că oraşul s-a dezvoltat spontan şi in funcţie de principalele ocupaţii ale locuitorilor lui (care erau agricultura, meşteşugurile legate de ea si comerţul), Găeştiul a avut si pe alocuri se mai vede si azi, un aspect urbanistic necorespunzător. Era situat pe o întindere prea mare si doar centrul lui - situat pe şoseaua naţională - şi câteva străzi mai bine amenajate ii confereau un oarecare aspect urbanistic. De altfel şi unii călători străini, care au vizitat ţara noastră in secolul trecut caracterizează Gaeştiul ca "un popas cu căsuţe de lut, acoperite cu paie si având in fereşti hârtie pusa in loc de geamuri. Fumul iese prin acoperiş şi in jurul focului stau copiii, lângă părinţii lor, aproape golaşi" (Von Sturmen).

Dezvoltarea lentă a oraşului este întrerupta de salturile pe care le face in perioada după ce devine provizoriu capitala judeţului Dâmboviţa ca urmare a incendierii Târgoviştei de către turci, în timpul războiului turco-austriac (1736-1739). În aceste condiţii trebuia sa se facă faţă noilor cerinţe sporite economice si administrative. De asemenea, o alta perioada de dezvoltare mai rapida o cunoaşte in timpul cat a fost reşedinţa Isprăvniciei de Vlaşca. După 1832 când prin regulamentul organic se hotărăşte ca in toate judeţele de pe Dunăre, capitalele sa se stabilească in oraşele de pe bătrânul fluviu in scopul întăririi apărării la graniţa cu turcii, Gaeştiul cunoaşte o perioada de stagnare, pierzându-si mult din importanta pe care a avut-o.[necesită citare]

Spre sfârşitul secolului, Marele Dicţionar Geografic al Romîniei consemna despre Găeşti că se compunea din trei suburbii: Cătanele, Găeştii de Sus şi Găeştii de Jos si ca avea o populaţie de 2470 locuitori, din care câţiva evrei. Pe atunci, existau la Găeşti 12 străzi: Catanele, Mandrila, Găeştii de Sus, Vaideeasca, Bobeanca, Fusescu, Uliţa Gării, Strada Noua, Cioflecu, Straosti, Strada Târgoviştei şi Strada Bucureşti. Aici era reşedinţa judecătoriei de ocol si a medicului de arondisment al plăşilor Cobia şi Dâmboviţa (deşi Găeştiul era oficial comună urbană a plăşii Cobia). Mai sunt consemnate o staţie telegrafică, o staţie de cale ferată pe linia Bucureşti-Piteşti, 2 şcoli primare urbane (una de băieţi si una de fete) instalate în localul cumpărat de comuna cu 70.000 lei de la D.R.Cordescu. Se mai indica existenta unei mori de apa si a uneia de aburi, organizarea a doua târguri anuale (20 iulie şi 8 septembrie) şi se face menţiunea ca in Găeşti, in afara de grâu si porumb, se produce cel mai bun tutun din România. Tutunul de aici era de altfel cunoscut de mult în străinătate.

Pentru a completa imaginea oraşului este necesară menţiunea că străzile erau nepavate pline de noroi când ploua luminate cu 5-6 felinare. Instituţiile oraşului nu erau grupate în centrul lui, şi nici nu erau nişte clădiri impunătoare. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea se dă o atenţie deosebită învăţământului, culturii, industriei, comerţului şi sănătăţii. Perioada este marcată de două mari evenimente: războiul de independenţă şi răscoalele ţărăneşti din 1888 la care Găeştiul participă activ. În primul deceniu al secolului următor se construiesc: spitalul al cărui prim director a fost un humuleştean, strănepot al lui Ion Creangă, doctorul Nicolae Ionescu şi care l-a condus până la pensionarea sa (1939) şi cazărmile în 1908. Primul război mondial paralizează activitatea târgului, care cade sub ocupaţie germană (1916). După război urmează o perioadă de avânt. Exproprierile ce se fac după 1920 îmbogăţesc patrimoniul de stat, se înfiinţează un gimnaziu (1942), se construiesc două şcoli primare şi Banca Franco-Română. Apar primele publicaţii literare, primele asociaţii culturale, dar, în ciuda eforturilor susţinute ale unor generaţii entuziaste, nu s-a reuşit să se construiască un local destinat culturii. Unii întreprinzători de la sate îşi construiseră case la Găeşti.[necesită citare] În 1925, Anuarul Socec consemnează oraşul Găeşti ca reşedinţă a plăşii Găeşti din judeţul Dâmboviţa şi cu o populaţie de circa 4000 de locuitori.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Găeştiul îşi trăieşte ultimii ani de târg sărac, lipsit de perspective de dezvoltare datorită mentalităţii proprietarilor funciari care credeau în destinul exclusiv agrar al localităţii. Averea comunei, raportată Subsecretarului Avuţiilor Publice la 4 aprilie 1941 este cuprinsă în 24 de rubrici ce conţin următoarele:primăria, poliţia, şcoala nr. 1 şi 2, abatorul de vite mari şi mici, localul de încasare a taxelor la oborul de vite, o latrina în piaţa de alimente, cantonul de la bariera Piteşti, un bordei al postului de pândă, monumentul eroilor, cinci biserici, trei petice terenuri de cultură şi fâneţe la Potop, dobândite prin succesiune liberă pe urma defunctului Ștefan Ioniţă fără moştenitori, terenul pentru târgul săptămânal donat de locuitori (2 ha), islazul comunal, trei cămine de casă prin desfiinţarea Societăţii demobilizaţilor (1943), două terenuri virane pe strada Mihai Viteazul, un cămin de casă (unde s+a construit actualul liceu), 76 de puţuri cu tuburi de ciment, două zidite din piatră, unul cu ghizduri din lemn şi o fântână in piaţa publică. Puţurile sunt amplasate pe cele 18 străzi. Primăria mai dispunea de 4 pompe aspiro-respingătoare. N-au fost inventariate aici bunurile aparţinând unor foruri centrale: Depozitul de fermentare a tutunurilor, Cazărmile şi Banca Franco-Română. Averea este evaluată la 9.416.516 lei, în care aproape 4 milioane reprezintă numai bisericile construite de enoriaşi. O dată cu înlăturarea monarhiei şi proclamarea republicii, la 30 decembrie 1947, România a intrat într-o altă fază a dezvoltării sale. În iunie 1948, la Găeşti, s-au naţionalizat 15 unităţi economice, trecându-se în proprietatea statului mori, prese de ulei, mijloace de transport, depozite de cherestea, magazine şi clădiri. Astfel, apare în economia oraşului, sectorul de stat. Propaganda comunistă de atragere la socialism a gospodăriilor ţărăneşti mici şi mijlocii s-a intensificat, fiind însoţită de măsurile coercitive în acest sens. Cooperativa Agricolă de Producţie din Găeşti a luat fiinţă în 1956, pe baza proprietăţilor a 27 de familii care anterior posedau 64 ha de pământ. În 1962, anul încheierii cooperativizării agriculturii în România, erau înscrise 1.774 de familii, cu 1.032 ha teren.

O dezvoltare economică cunoaşte oraşul Găeşti după anul 1967, când, în condiţiile noii organizări teritorial-administrative aparţine judeţului Dâmboviţa, că oraş de gradul II. Aceasta înseamnă încetarea existenţei lui anonime, şi intrarea într-o mare competiţie a bunurilor materiale, înscriindu-se astfel pe orbita oraşelor industriale. S-au construit întreprinderi specializate: Întreprinderea de Utilaj Chimic Găeşti, Întreprinderea de Frigidere Arctic, Uzina de Produse pentru Construcţii. Dezvoltarea industrială a oraşului a avut o influenţă pozitivă asupra gospodăriei comunale. După 1960, lungimea străzilor creşte cu 10 km (39 km din care 36 km de străzi sunt electrificate şi 30 km modernizate). Reţeaua de apă se extinde pe o lungime de 19,8 km. Numai în anul 1976, s-au distribuit 1.693 m³ de apă, din care 523 m³ pentru uz casnic. Lungimea reţelei de canalizare a atins doar 13,4 km (este pe cale de extindere). De asemenea, s-a dezvoltat şi modernizat transportul în comun, lungimea traseului fiind la ora actuală de 73,5 km.[necesită citare]

▾   ▾   ▾   show more   ▾   ▾   ▾

Local News

Unitati

GLOBAL OFFICE

GLOBAL OFFICE

CIU FI GRUP

CIU FI GRUP

Primăria Găeşti

Primăria Găeşti

NICOVLAICU FARM

NICOVLAICU FARM

SINOVATE

SINOVATE

INTERGAB

INTERGAB

ADEL AGROZOOTEH

ADEL AGROZOOTEH

KIFILLI STIL

KIFILLI STIL

SOCIP

SOCIP

ALI JOLY TRANS

ALI JOLY TRANS

Medalex

Medalex

GERONIMO

GERONIMO

Stiinta • Azi Am Invatat

Oferte promovate • ad.info.ro

Assassin's creed Syndicate, Unity, Rogue, Black, Nfs Rivals, Paybac PC

Assassin's creed Syndicate, Unity, Rogue, Black, Nfs Rivals, Paybac PC

ad.info.ro

10 lei

Carte Satul aerian Inchipuirile lui Jean Marie Cabidoulin, Jules Verne

Carte Satul aerian Inchipuirile lui Jean Marie Cabidoulin, Jules Verne

ad.info.ro

12 lei