Constanţa, Constanţa

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Constanţa, Constanţa

Constanţa (limba greacă veche: Tομή Tomí, latină: Tomis Constantiana, în italiană prin navigatorii genovezi şi din ea, în alte limbi latine Constanza, limba greacă Κωνστάντζα/ Κωνστάντια, limba turcă otomană كو ستنجه (Köstendje), turcă :Köstence, bulgară :Кюстенджа (Kiustengea), armeană Կոնստանցա, ebraică קונסטנצה, slovacă, cehă, sârbă, poloneză, croată & maghiară Konstanca, albaneză Qushtendja, bosniacă Kostanj, germană Küstendje (pe plan local), uneori scris şi Konstanz) este municipiul de reşedinţă al judeţului cu acelaşi nume, Dobrogea, România, format din localităţile componente Constanţa (reşedinţa), Mamaia şi Palazu Mare.

Constanţa este unul dintre cele cele mai vechi oraşe atestate de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din 657 î.Hr. când pe locul actualei peninsule (şi chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă numită Tomis. Localitatea a fost cucerită de romani în 71 î.Hr. şi redenumită Constantiana după sora împăratului Constantin cel Mare. În cursul secolului XIII Marea cea mare (cum era denumită atunci Marea Neagră) a fost dominată de negustorii italieni din Genova care au ajutat la dezvoltarea oraşului. Ulterior, Constanţa a suferit un declin sub conducerea otomană, devenind un simplu sat locuit de pescari greci şi de crescători tătari de cai şi oi. Localitatea a redevenit oraş după construirea căii ferate Cernavodă-Constanţa şi a portului, în 1865, pentru exportul grânelor româneşti. După Războiul de Independenţă (1877-1878), când Dobrogea a devenit parte a Regatului României, Constanţa, principal port al statului, a crescut continuu, deţinând acest rol până astăzi.

Portul Constanţa acoperă o suprafaţă de 39,26 km², are o lungime de aproape 30 km, este cel mai mare port din bazinul Mării Negre şi se află pe locul 4 în Europa.

Geografie

Constanţa se află în judeţul cu acelaşi nume, în partea de sud-est a României. Se situează pe coasta Mării Negre, într-o zonă lagunară la est, deluroasă la nord şi în partea centrală, şi de câmpie la sud şi vest. Oraşul Constanţa posedă o plajă proprie în lungime de 6 km. Partea de nord a municipiului, Mamaia, cea mai populată staţiune turistică de pe Litoral, se află pe malul unei lagune, având o plajă de 7 km lungime, plajă care continuă cu alţi 6 km pe teritoriul oraşului Năvodari.

Municipiul se învecinează cu oraşele Năvodari şi Ovidiu la nord, cu comuna Agigea la sud (cu aceste trei localităţi fiind lipit), oraşul Murfatlar şi comuna Valu lui Traian la vest, oraşul Techirghiol şi comuna Cumpăna la sud-vest şi Marea Neagră la est. Constanţa este împărţită în cartiere : la cele tradiţionale precum Anadolu (Anadol-Köy în turceşte), Tăbăcăria, Brotăcei, Faleza Nord, Coiciu, Palas, Medeea, Brătianu, Centru, Peninsula, Agigea sau Viile Noi, s-au adăugat cartiere sau subdiviziuni noi precum Tomis I, II, III şi Nord, Abator, CET, Km 4, 4-5 şi 5 ,Faleza Sud(Poarta 6) şi alte nume poetice, moşteniri ale "epocii de aur". Cartierele nu au o autonomie administrativă, cum este cazul sectoarelor Bucureştiului, iar graniţele lor nu sunt exact delimitate.

O mare parte din suprafaţa municipiului este amplasată într-o arie lagunară, având lacul Siutghiol (lacul lăptos în turceşte, odinioară cunoscut ca „Limanul Canara” sau „Ghiolul Mare” printre constănţeni şi „lacul Mamaia” în limbaj turistic) în nord şi lacul Tăbăcăriei („Ghiolul Mic”) în nord-est. Constanţa se află practic pe o insulă, municipiul fiind mărginit la nord şi nord-vest de Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari, la est de Marea Neagră, iar la sud şi vest de Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Deşi la suprafaţă nu există nicio sursă de apă curgătoare, pe sub Constanţa apa freatică din acviferul Jurasic-superior barremian, se scurge cu o viteză foarte redusă din direcţia sud-vest spre nord-est. Debitul său este comparabil cu al Dunării, fiind un important zăcământ de apă potabilă care furnizează populaţiei Constanţei precum şi turiştilor, numeroşi vara, apa curentă necesară, extrasă prin câteva zeci de foraje. Consumul industrial se face din sursa de suprafaţă „Galeşu” aflată pe Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari . Din acest motiv municipiul nu s-a aflat niciodată în situaţia de a restricţiona consumul de apă potabilă, chiar şi în vârf de sezon turistic, pe caniculă sau secetă prelungită. De asemenea, Constanţa este singurul municipiu din România şi printre puţinele oraşe din lume care tratează apa potabilă destinată populaţiei cu ultraviolete.

Clima municipiului Constanţa evoluează pe fondul general al climei temperate continentale, prezentând anumite particularităţi legate de poziţia geografică şi de componentele fizico-geografice ale teritoriului. Existenţa Mării Negre şi, la nivel mai mic, a Dunării, cu o permanentă evaporare a apei, asigură umiditatea aerului şi totodată provoacă reglarea încălzirii acestuia. Temperaturile medii anuale se înscriu cu valori superioare mediei pe România + 11,2ºC. Temperatura minimă înregistrată în Constanţa a fost -25 °C la data de 10 februarie 1929, iar cea maximă +38,5 °C la data de 10 august 1927. Vânturile sunt determinate de circulaţia generală atmosferică. Brizele de zi şi de noapte sunt caracteristice întregului judeţ Constanţa.

Istorie

Constanţa, a fost fondată în urma colonizării greceşti a bazinului Mării Negre (greacă Pontos Euxeinos) de către colonişti milezieni în secolele VII-V î.Hr., sub numele de Tomis. Acest nume este probabil derivat din cuvântul grecesc τομή (tomí) însemnând tăietură, despicătură. Conform legendei, Iason şi argonauţii săi ar fi poposit aici după ce fuseseră trimişi în Caucaz să fure „Lâna de Aur”. Urmăriţi de flota regelui Colhidei, Aietes „Uliul”, l-ar fi tăiat în bucăţi pe fiul acestuia, Absyrtos, până atunci ţinut ostatic la bord, pentru a-l obliga pe rege să caute şi să adune resturile în vederea ceremoniei funerare, dând astfel argonauţilor timpul necesar pentru a fugi spre Bosfor. Însă arheologii consideră mai plauzibil ca tăietura (din linia ţărmului) să fi desemnat mai degrabă portul antic, astăzi submers, în faţa Cazinoului. O altă posibilă origine a numelui ar fi Tomiris, regina masageţilor, un trib getic ce trăia între Marea Neagră şi Marea Caspică (Herodot).

Milezienii au găsit pe aceste locuri o aşezare getică, noul oraş ajungând la nivelul unui polis de-abia în secolul IV-III î.Hr.. Portul folosit de greci pentru comerţul cu locuitorii acestor regiuni (daci, sciţi şi celţi) a permis dezvoltarea unui centru urbanistic. Tomis a devenit o parte a Imperiului Roman în anul 46, fiind redenumit Constantiana. Publius Ovidius Naso, poetul roman, şi-a găsit exilul între anii 8–17 e.n. şi şi-a petrecut în Constantiana ultimii opt ani din viaţă.

Oraşul a rezistat vremurilor tulburi din secolele al III-lea şi al IV-lea, frământate de numeroase invazii gotice, scitice şi hunice, devenind reşedinţa provinciei Sciţia Mică (latină Scithia Minor, greacă Μικρά Σκυθία / Mikrá Skithía). După împărţirea Imperiului Roman, Constanţa, împreună cu întreaga Sciţie Mică, a revenit Imperiului de Răsărit şi a rămas parte a acestui stat până în secolul al VII-lea, când a fost pierdută din cauza migraţiilor slavilor şi proto-bulgarilor.

În timpul Evului Mediu, Constanţa a fost una dintre pieţele comerţului genovez în bazinul Mării Negre. Negustorii şi armatorii genovezi erau stabiliţi în peninsulă. Până în zilele noastre a rămas din acele timpuri o temelie pe care a fost clădit ulterior aşa-numitul „far Genovez”. După disoluţia celui de al Doilea Țarat Bulgar urmează perioada de independenţă a Dobrogei şi o scurtă stăpânire muntenească, pe vremea lui Mircea cel Bătrân. La începutul secolului al XV-lea, Dobrogea, împreună cu Constanţa, au fost cucerite de Imperiul Otoman. Importanţa localităţii scade, fiindcă turcii rupseseră relaţiile comerciale cu republicile maritime din Peninsula Italică.

În 1855, când flota anglo-franceză pornită spre Crimeea împotriva Rusiei, poposeşte aici pentru a lua apă şi merinde (carne de oaie), Constanţa, aşa cum o descrie doctorul Camille Allard se întindea numai pe peninsulă, la sud-est de actuala stradă Negru-Vodă; la nord-vest de această limită erau stâne, mori, păşuni şi vii. În oraş locuiau pescari greci, lipoveni şi turci, negustori şi meşteşugari greci, români, turci, armeni, evrei şi maltezi, oieri români şi tătari, grădinari români, bulgari şi găgăuzi. În 1865 britanicii termină calea ferată Cernavodă-Constanţa pentru exportul grânelor din Țările Române ; Marea-Britanie avea în oraş un consulat care, în 1861, îi ajutase pe exploratorul englez Samuel White Baker şi pe consoarta acestuia, Florica Maria Sas, să obţină acte (sub numele de Florence Finnian pentru F.M. Sas) în scopul de a părăsi Imperiul Otoman (ulterior, respectivii devin celebri explorând împreună izvoarele Nilului). Dominaţia otomană ia sfârşit după Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, când, prin decizia Congresului de la Berlin de la 1878, Dobrogea devine o provincie a statului român. După 1878, populaţia românească a sporit semnificativ odată cu sosirea armatei, administraţiei, învăţământului şi marinei române.

În perioada 1873-1883 s-au adăugat populaţiei constănţene colonişti de origine germană, cunoscuţi ca germani dobrogeni. Majoritatea au părăsit localitatea în 1940, fiind strămutaţi cu forţa în Germania nazistă, sub lozinca Heim ins Reich (acasă în Reich).

După ce Dobrogea a devenit o parte a României, a început o perioadă de dezvoltare urbanistică a Constanţei, legată de românizarea subsecventă a regiunii (unde până atunci, Românii, „dicieni” dobrogeni, „măcineni” moldoveni sau „mocani” ardeleni, fuseseră minoritari faţă de tătari, turci, greci şi bulgari). Oraşul, numit de către regele Carol I „plămânul României”, a devenit portul principal al ţării după ce Anghel Saligny a construit Podul de la Cernavodă (1895). Atunci s-au pus bazele Serviciului Maritim Român. S-a deschis o linie maritimă spre Istanbul, apoi prelungită spre Alexandria şi numită „linia orientală”. Portul a fost modernizat şi dezvoltat conform planului de reconstruire între 1895 şi 1909. S-au construit drumuri şi căi ferate adiţionale care leagă Constanţa de capitală şi restul ţării. Aceasta a fost o perioadă de prosperitate a Serviciului Maritim Român, ale cărui vase au navigat, nu numai pe „linia orientală” ci şi pe „linia occidentală” (spre Marsilia şi Rotterdam) şi pe „linia de arhipelag” (spre Pireu şi Salonic).

Oraşul a suferit mult în cursul participării României la Primul Război Mondial (1916–1918). Multe clădiri de valoare istorică mare au fost distruse de către forţele germane şi bulgare. Aceste evenimente au pus capăt celei mai rapide perioade de dezvoltare din întreaga istorie a Constanţei. Totuşi, după război, oraşul şi-a păstrat rolul. În perioada interbelică, 70% din traficul maritim românesc s-a concentrat în portul constănţean. Atunci s-a construit şantierul naval care a fost până la cel de al Doilea Război Mondial cea mai puternică întreprindere a regiunii.

România a intrat în cel de al Doilea Război Mondial ca aliată cu Puterile Axei. Astfel, portul constănţean a primit importanţă din punct de vedere strategic, fiind bombardat de sovietici. La 23 august 1944, România a trecut de partea Aliaţilor. Totuşi, Constanţa a fost prădată de Armata Roşie când forţele sovietice au invadat ţara. Uniunea Sovietică a confiscat flota românească aproape în întregime şi a supus portul intereselor sovietice.

Sub regimul comunist Constanţa şi-a menţinut statutul său de cel mai important port românesc, acesta dezvoltându-se şi atribuindu-i-se importanţa necesară. Între timp s-a dezvoltat şi oraşul propriu-zis, în special între 1960–1975, datorită industrializării rapide de tip sovietic. S-a mărit şantierul naval, s-a dezvoltat flota comercială şi s-au construit multe uzine. De asemenea, s-a remarcat potenţialul Constanţei ca centru turistic şi s-a început construirea infrastructurii necesare în oraşul propriu-zis şi în Mamaia.

În timpul revoluţiei anticomuniste române în Constanţa s-au înregistrat 32 morţi şi 116 răniţi. Municipiul a fost, împreună cu Cluj-Napoca, unul dintre centre secundare ale revoluţiei, fiind depăşit în numărul victimelor doar de Timişoara, Braşov, Sibiu şi Bucureşti.

Acum Constanţa rămâne cel mai important oraş portuar de pe coasta română a Mării Negre, şi al doilea port la Marea Neagră ca mărime din Uniunea Europeană, după Varna. Importanţa funcţiei turistice a municipiului este de asemenea în creştere.[necesită citare]

Economie

Constanţa este un centru industrial, comercial şi turistic de importanţă naţională. Aici se află cel mai mare port al României şi cel de-al şaisprezecelea al Europei, în cadrul căruia funcţionează şantierul naval, unul dintre cele mai mari după numărul vaselor construite şi reparate.

Turismul devine o ramură de activitate economică importantă. Deşi Constanţa a fost deja promovată ca fiind o staţiune balneară de către regele Carol I, dezvoltarea industriei navale a avut drept efect micşorarea plajelor. Totuşi, datorită plasării în apropierea localităţilor turistice, mulţi oameni descoperă şi vizitează monumentele din oraş. De asemenea, Constanţa este un focar al comerţului şi educaţiei, acestea fiind de altfel aspecte importante ale economiei locale.

Cultură

Primele poze în care apare Constanţa au fost realizate de fotograful francez Anatole Magrin (1858 - 1921). În anul 2010, Muzeul Marinei Române a lansat albumul de fotografii realizate de Anatole Magrin.

Constanţa, fiind unul dintre cele mai mari oraşe ale României, este şi un focar cultural de importanţă naţională. Aici funcţionează Teatrul de Stat Constanţa, înfiinţat în 1951 şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski, înfiinţat în 2004 prin reorganizarea instituţiilor existente la acea dată. Constanţa este cunoscută şi datorită muzeelor sale numeroase: Complexul Muzeal de Știinţe ale Naturii, compus din şase secţiuni: delfinariu, planetariu, observator astronomic, microrezervaţie şi expoziţie de păsări exotice şi decor, Acvariul, Muzeul Marinei, Muzeul de Artă Populară, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Muzeul Mării, Muzeul Portului Constanţa şi Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”.

În Constanţa se pot găsi exemple de stiluri arhitectonice diverse. Multe imobile decorate, ridicate în perioada 1878-1930, au căzut în paragină sau au fost demolate, dar Cazinoul, unul dintre cele mai bune exemple ale arhitecturii art nouveau din România, astăzi este considerat ca simbolul municipiului. Geamia veche şi sinagoga veche se mai pot încă vedea (a doua nu mai are acoperiş), iar Moscheea nouă construită în 1910 în stilul maur se poate vizita. Edificiul roman din secolul II sau Farul zis Genovez (construit în 1860 de inginerul francez Blaise-Jean-Marius Michel, denumit de turcii otomani „Mişel Paşa”, pe soclul genovez din Evul Mediu) sunt, împreună cu biserica grecească de pe Bd. Mircea cel Bătrân, cele mai vechi clădiri din oraş. Există şi diverse monumente, spre exemplu statuia lui Ovidiu şi bustul lui Mihai Eminescu situat pe faleză. Fosta primărie, astăzi Muzeu de Istorie Naţională şi Arheologie, a fost de asemenea păstrată, iar clădirea Muzeului Marinei a fost recent renovată.

Transporturi

Municipiul Constanţa este singurul oraş din România deservit de toate căile moderne de transport, respectiv rutier, feroviar, maritim, fluvial şi aerian.

Municipiul Constanţa beneficiază de infrastructură rutieră extinsă şi modernă atât în interiorul, cât şi în afara ariei municipale şi metropolitane. Forma reţelei de drumuri în afara municipiului este de tip pânză de păianjen (sau radiară), toate drumurie principale din judeţ convergând către reşedinţă.

Municipiul Constanţa este conectat prin Autostrada A2 de Bucureşti, încă din anul 2012. Aceasta e prima autostradă din ţară finalizată în întregime. Adiţional, în vestul municipiului există şi o autostradă de centură (A4) ce organizează şi uşurează traficul din regiune fără a interfera cu cel din municipiu. Astfel cu ajutorul celor peste 22 kilometri de autostradă de centură este facilitat accesul dinspre reţeaua de drumuri din Europa către portul Constanţa care generează fluxuri mari de mărfuri (trafic greu) tot timpul anului. La fel şi traficul sezonier în timpul sezonului estival este deviat dinspre A2 către sensul giratoriu de la Agigea şi mai departe către staţiunile din sudul litoralului.

În Municipiul Constanţa există numeroase bulevarde care sunt dispuse de-a lungul axelor cardinale, şi în contact direct cu acestea sunt numeroase străzi drepte paralele şi perpendiculare. Astfel reţeaua stradală din Constanţa este dispusă în mod coerent, facilitând transportul rutier şi pietonal. Pe majoritatea bulevardelor circulă linii de autobuz ce servesc transportul în comun. În Municipiul Constanţa nu mai circulă tramvaie şi nici troleibuze, acestea fiind eliminate în timpul mandatului (*fostului) primar Radu Mazăre. Adiţional există transport în comun prin companii de maxi-taxi între cartiere, cu preţuri între 1 şi 2 lei/călătorie. Un bilet RATC cu două călătorii costă 3 lei.

În perioada sezonului estival circulă autobuze RATC dublu etajate, descoperite, pe ruta Gara CFR-Bvd. Ferdinand-Centru-Peninsula (Centrul Vechi)-Mamaia.

Un proiect controversat ce se desfăşoară la Constanţa este şi şoseaua de coastă, care urmează să conecteze Mamaia de Peninsulă (centrul istoric) printr-un drum costier. Acesta este construit în etape din cauza costurilor mari şi a aprobărilor de mediu necesare.

În 2015, lucrările de extindere la 2 benzi pe sens a drumului Mamaia Nord-Năvodari (care includ şi o pistă de ciclişti) sunt încă în desfăşurare.

Principala companie este Regia Autonomă de Transport Constanţa (RATC). Reţeaua de transport a RATC este formată în prezent numai din linii de autobuz. În plus, pe lângă RATC, există si firme de microbuze (maxi-taxi) private, cea mai importantă dintre ele fiind Grup Media Sud. Tramvaiul constănţean a fost înfiinţat în 1905: era o linie de tramvaie trase de cai numite şi tramcare. Tramcarele deserveau centrul şi făceau legătura între localităţile Constanţa şi Techirghiol. Anul 1906 semnifică şi înfiinţarea staţiunii Mamaia. În anul are 1943 loc electrificarea tramvaielor şi înfiinţarea troleibuzelor în Constanţa, în legătură cu captura de către armata română ca "pradă de război" a 7 tramvaie motor Pullman şi 7 troleibuze din Odesa fabricate în anul 1913 în Belgia şi modernizate în anul 1933 la Kiev. În octombrie 1944 cele 7 tramvaie şi cele 7 troleibuze au fost recuperate de sovietici şi înapoiate . În anul 1984 are loc reinaugurarea transportului cu tramvaiul în oraşul Constanţa. În anul 1999, când Primăria Constanţa era condusă de Gheorghe Mihăieş, sunt cumpărate 15 tramvaie de tip Tatra KT4D la mâna a doua din Berlin. Acestea au circulat pe linia 102 pănă când au fost retrase din circulaţie în octombrie 2008. În ciuda directivelor europene, transmise în România prin Ministerul Mediului, şi în contrazicere cu politica şi evoluţia majorităţii oraşelor din Europa, în anul 2004 începe la Constanţa declinul programat al transportului electric în favoarea transportului consumator de carburanţi, linia de tramvai 100 fiind desfiinţată pentru a "decongestiona traficul" în urma lansării programului "De reabilitare a transportului public" de către primarul Radu Mazăre. Tramvaiele ce o deserveau sunt înlocuite cu autobuze noi MAZ 103 de producţie belarusă. În anul 2008, au fost desfiinţate ultimele două linii de tramvai rămase, 101 şi 102, înlocuite de asemenea de autobuze MAZ 103 şi 107. Pe linia 41, Gara Constanţa-Mamaia au fost introduse autobuze noi supraetajate descoperite (ultimele autobuze descoperite, fără etaj, dispăruseră în anii 1960).

Conform datelor disponibile în anul 2015, datorită magistralei 800 Constanţa are legături directe pe calea ferată cu Bucureşti iar operatorul naţional CFR Călători mai realizează curse directe şi către Iaşi, Arad, Craiova, Buzău şi alte localităţi din ţară. Trenurile fără oprire Constanţa-Bucureşti Nord realizează o călătorie în fix 2 ore iar cele cu oprire în Medgidia, Feteşti şi Ciulniţa în 2 ore şi 20-30 minute. În 2014 unele curse au atins timpi de h1:52, fiind prima magistrală din România unde s-a atins viteza constantă de 160 km./h. Operatorul privat de transport feroviar Softrans a efectuat curse regulate zilnice în timpul sezonului estival 2014, dispunând folosirea unei rame electrice Hyperion (produsă la Craiova) pentru transportul de pasageri între Craiova-Bucureşti-Constanţa şi retur. Acest tren a atins timpi de călătorie între Craiova şi Constanţa, oprind în mai multe staţii pe parcurs, de sub 6 ore.

Gara Constanţa a fost recent reabilitată şi extinsă, având facilităţi la standarde contemporane: ghişeuri bilete, magazine (farmacie, florările, alimentară, gazetărie, magazin pescari-vânători), cafenele şi spaţii pentru activităţi culturale, cinema şi spaţiu pentru expoziţii.

De asemenea oraşul este străbătut de o reţea complexă de cale ferată, o linie dublă în nordul oraşului spre Năvodari, rafinăria Petromidia, portul Midia şi cariera de piatră Sitorman, o linie dublă electrificată spre portul Constanţa Nord, o altă linie dublă electrificată spre portul Constanţa Sud şi linia simplă spre Mangalia şi portul Mangalia. Linia către Mangalia, prin staţiunile adiacente este simplă şi nu este electrificată.

În municipiu există şi tunelul feroviar Anghel Saligny, care subtraversează Bulevardul 1 Mai (Șoseaua Mangaliei) şi care e considerat monument istoric (1896-1900). Acesta a fost realizat imediat după construcţia complexurilor Podul Regele Carol I, ce asigurau legătura cu Bucureştiul, şi prin acestea trecea celebrul Orient Express, înainte de a sosi în portul Constanţa, unde pasagerii se îmbarcau pentru ultima etapă a călătoriei, Constanţa- Constantinopol (Istanbul). Acest tren a tranzitat Constanţa între 1895 şi 1914.

Mai înainte de acesta, în 1860, pe teritoriul judeţului Constanţa a intrat în funcţiune linia de cale ferată Constanţa-Cernavodă (Köstence-Boğazköy), fiind prima linie ferată din partea europeană a Imperiului Otoman. Convenţia dintre autorităţile otomane şi T. J. Berkeley, stipula concesionarea pe 99 ani a drepturilor de construire şi exploatare a acestei linii, cu facilităţile aferente, către noua firmă Danube and Black Sea Railway Company. Pe această linie a circulat domnitorul Alexandru Ioan Cuza în drum spre Constantinopol. După intrarea Dobrogei în componenţa României la 1878, compania a fost cumpărată de statul român în 1882. Linia a funcţionat separat de reţeaua românească până în 1895, când, în urma inaugurării podurilor dunărene, se realiza legătura cu Bucureştiul. Vechea linie a fost desfiinţată spre a face loc celei moderne, cu o capacitate de transport mult mărită.

În incinta de sud a Portului Constanţa există infrastructură feroviară de tip feribot cu multiple linii pentru trierea, pregătirea şi îmbarcarea convoaielor feroviare. Cererea pentru aceasta însă rămâne foarte scăzută..

Este "cealaltă" gară a Constanţei, fiind construită între 1930 şi 1935. Călătorii care veneau cu trenul din Bucureşti se puteau îmbarca din gara maritimă pentru destinaţii cu linii regulate (îndeosebi cele ale Serviciului maritim român) către Constantinopol, Pireu, Alexandria, Napoli, Marsilia. Existau şi curse directe către New York, cu vase transatlantice, cum erau spre exemplu cele operate de compania Byron Steamship Company ltd. cu vasele Megali Hellas, Themistocles şi King Alexander.

În prezent în clădirea ei funcţionează Administraţia Porturilor Maritime, companie deţinută de statul român, cu rol de autoritate portuară.

Transportul maritim dispune de porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud, acestea împreună cu portul Constanţa Sud-Fluvial formând marele Port Constanţa, cel mai mare port de la Marea Neagră şi al patrulea din Europa ca mărime. Faţă de traficul existent azi (2010) acest ansamblu este supradimensionat, şi din acest motiv nu există investiţii pentru a echipa funcţional toate danele, în număr de 156 ; doar o treime dintre ele sunt imediat funcţionale şi deaceea se pot observa în larg nave ancorate în aşteptarea accesului la danale echipate corespunzător încărcăturii lor. Portul Constanţa, situat în est-sud-estul oraşului, se întinde pe o lungime de aproape 30 km şi acoperă o suprafaţă totală de 3.926 ha, din care 1.313 ha uscat şi 2.613 ha apă; are adâncimi cuprinse între 7 şi 19 metri. Cele două diguri de larg, digul de nord şi digul de sud, care fac din Portul Constanţa un port sigur pentru navigaţie, au împreună 14 km lungime. Portul Constanţa are legături cu toate porturile importante din lume, ultima linie maritimă înfiinţată fiind Shanghai - Constanţa. Ca oraş-port maritimo-fluvial, Constanţa are o particularitate: navigaţia de turism şi de pescuit individual (dezvoltată înainte de război, şi astăzi foarte răspândită în restul Europei), este redusă: portul turistic Tomis, concesionat unei firme private, nu dispune decât de patru pontoane de abordare; numărul traulelor de pescuit este redus la cinci iar bărcile de închiriat sunt vreo 15. Această situaţie care se regăseşte în alte porturi, ruse, ucrainene sau bulgăreşti, este o moştenire ale "epocii de aur" în decursul căreia marea era o zona-frontieră strict rezervată navigaţiei militare sau comerciale, astfel că atât în mentalitatea populaţiei constănţene, cât şi în cea a factorilor de conducere, prezenţa pe mare a unei mulţimi de ambarcaţii turistice, şi crearea porturilor de turism şi a organismelor de supraveghere necesare, nu apar ca o prioritate economică.

Transportul fluvial are punctul de plecare din portul Constanţa Sud-Fluvial, pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, mai departe pe fluviul Dunărea, punctul terminus fiind portul Rotterdam. Zilnic, mai mult de 200 nave fluviale se află în port pentru operaţiuni de încărcare sau descărcare mărfuri sau în aşteptare pentru a fi operate. Facilităţile oferite de Portul Constanţa Sud-Fluvial, permit acostarea oricărui tip de navă fluvială.

Transportul aerian este reprezentat prin Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu şi Aerodromul Tuzla. Aeroportul a fost construit din motive de securitate şi zgomot în afara oraşului, aflându-se pe teritoriul Zonei Metropolitane Constanţa. Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu posedă o pistă în lungime de 3,5 km în totalitate betonată şi o instalaţie de balizaj care permite aterizarea în orice condiţii meteo . Pe acest aeroport operează în premieră în România, începând din aprilie 2008, compania low-cost Ryanair. Aerodromul Tuzla este situat la jumătatea distanţei între Constanţa şi Mangalia, aflându-se de asemenea pe teritoriul Zonei Metropolitane Constanţa. Pe acest aerodrom este amenajat şi un helipunct pentru aterizarea elicopterelor. Dispunând de balizaje luminoase, atât pe aerodrom cât şi pe helipunct se pot efectua şi zboruri de noapte.

Relaţii externe

Constanţa are relaţii cu 22 de oraşe înfrăţite şi partenere, amplasate în întreaga lume. Adiţional, patru ţări deţin acolo consulate generale, iar opt consulate onorifice.

Media

La Constanţa activează posturile locale de radio Radio Neptun, Radio Dobrogea, Radio Constanţa, Radio Sky, Radio C FM Constanţa, Mamaia FM.