Reşiţa, Caraş-Severin

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Reşiţa, Caraş-Severin

Reşiţa (în maghiară Resicabánya, în germană Reschitz, în cehă Rešice, in croată Ričica), este municipiul de reşedinţă al judeţului Caraş-Severin, Banat, România, format din localităţile componente Câlnic, Cuptoare, Doman, Reşiţa (reşedinţa), Secu şi Țerova, şi din satul Moniom.

Etimologie

Numele de Reşiţa poate proveni din Latinescul recitia, care inseamnă "izvor rece", aşa cum Nicolae Iorga sugera odată, presupunând romanii au dat numele oraşului, de la un izvor de pe valea Domanului. O altă variantă, susţinută de Iorgu Iordan, ar fi aceea că vine de la un cuvânt slav: al oamenilor care au trăit în zona Caraşovei la 15 km distanţă, care referindu-se la acest loc, ce în acele vremuri nu era decât un sat ca şi al lor, ca fiind „u rečice” (la pârâu). Se poate observa că mai toate popoarele slave au oraşe cu numele de Rečice (pronunţat Reciţe în limba română).[necesită citare]

Aşezare geografică

Aflat în sud-vestul României, Judeţul Caraş-Severin are o suprafaţă de 8.520 km2, care reprezintă 3,6% din suprafaţa totală a ţării. Judeţul se învecineaza cu Judeţul Timiş, Judeţul Hunedoara, Judeţul Gorj, Judeţul Mehedinţi iar în sud vest se învecinează cu Serbia. Organizarea administrativă a judeţului se compune din: 8 oraşe, 69 comune şi 287 sate. Municipiul Reşiţa, reşedinţa judeţului Caraş-Severin, este amplasat în sud-vestul României, în partea de nord-vest a judeţului, pe cursul mijlociu al râului Bârzava, într-o zonă geografică de un pitoresc deosebit şi cu obiective turistice atrăgătoare. Reşiţa este cel mai vechi centru siderurgic al României şi una din cele mai importante cetăţi industriale din sud-estul Europei.

Oraşul are formă simplă fiind aşezat în mare parte pe dealuri şi văile acestora, urmărind traseul străbătut de râul Bârzava, care provine dinspre Văliug, din estul oraşului din Munţii Semenic. Astfel că drumul principal urmăreşte şi el traseul format râul Bârzava între văi.

Oraşul

Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka şi Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest spaţiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică şi romană. Este menţionată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către paşalâcul Timişoarei, iar în anii 1690 – 1700, izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocşei împreună cu alte localităţi din Valea Bârzavei.

Conscripţia din 1717 o menţionează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi şi important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu naşterea uzinelor, se pun bazele Reşiţei industriale. Iniţial, au existat doua sate apropiate - Reşiţa Romana (Reschiza Kamerală sau Olah Resitza) şi Reşiţa Montana (Eisenwerk Reschitza, Nemet Reschitza sau Resiczbanya). Uzinele au fost amplasate în Reşiţa Montana, locuită la început de cărbunari români. Mai târziu, în 1776, au fost colonizate 70 de familii germane originare din Stiria, Carinthia şi Austria de Sus, iar intre 1782 – 1787 cu familii germane din regiunea Rinului. Între anii 1910 – 1925 , Reşiţa a avut statutul unei comune rurale, iar din 1925 a fost declarată oraş, consecinţă a recunoaşterii dimensiunii sale de puternic centru al marii industrii siderurgice şi constructoare de maşini din România modernă. Din 1968, prin Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului i s-a oferit gradul de municipiu, reşedinţă a judeţului Caraş-Severin.

Oraşul este considerat ca fiind împărţit în două zone distincte, el fiind format din unirea a doua sate distincte numite Reşiţa şi Reşiţa Română, dar pentru o reprezentare mai clară oraşul se împarte în trei zone, de la Nord-Vest (ieşirea spre Bocşa, Timişoara şi Caransebeş) la Sud-Est (ieşirea spre munţi: Văliug, Gărâna, etc.)

În Reşiţa se vorbesc multe limbi. Dintre care cea mai vorbită este româna, desigur. Se mai vorbeşte si croată, maghiară, sârbă, germană şi multe altele.

Sub aspect urbanistic, Reşiţa a cunoscut de asemenea, importante realizări: cartiere întregi de locuinţe în lunca Pomostului, pe Moroasa şi lunca Bârzavei. La Reşiţa funcţionează un teatru, numit „George Augustin Petculescu" în clădirea Palatului Cultural (fostul Cinematograf Cultural), clădire monument istoric, imobilul este restaurat în perioada 2007-2010 de către Consiliul Judeţean Caraş Severin după preluarea de la Asociaţia Plugarilor din Reşiţa Română, Casa de Cultură a Sindicatelor, un cinematograf „Dacia”, situat în oraşul nou, reabilitat de către Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi modernizat, putând fi vizionate filme 3D pe unul din cele mai mari ecrane din tară. În trecut a existat şi un alt cinematograf "Casa Muncitorească", clădire în care a funcţionat clubul muncitoresc înainte de perioada comunistă, dar după 1989 autorităţile au închiriat o parte a clădiri (holul de acces) unei societăţi comerciale care a organizat discotecă. Din cauze necunoscute, în anul 2002 (14/15 august) clădirea a ars, în prezent ea fiind demolată.

Oraşul are în componenţă localităţile: Câlnic (Kölnök), Cuptoare (Kuptore), Doman (Domány), Moniom (Monyó), Secu (Székul; Sekul) şi Țerova (Krassócser).

Localităţiile componente, sunt considerate cartiere: Câlnic, Țerova, Secu şi Cuptoare, iar Moniom este sat aparţinător Municipiului Reşiţa. Localităţiile care aparţin municipiului Reşiţa sunt menţionate în izvoare după cum urmează : Țerova – 1433 (Cherova), 1597 (duc Czerova), 1717 (Zerob), 1716-1723 (Zarnova), 1779 (Zerchova); Doman – 1370 ; Câlnic – 1597 (Kalnic); Moniom – 1587 (Manihom); • Secu – Cuptoare – 1673, 1690 – 1700 (Kuptora), 1851 (Kuptore).

Industrie

Reşiţa a fost considerat mult timp ca fiind unul din marile centre industriale ale României, având influenţe în industria siderurgică (fontă, oţel, laminate), a construcţiilor de maşini (electrice şi diesel, utilaj petrolier, siderurgic şi chimic, material rulant), chimică (chimizarea lemnului, cocs). Are o populaţie de 83.985 locuitori (la nivelul anului 2004). Este un important centru industrial în prelucrarea oţelului şi construcţia de maşini. C.S.R. (Combinatul Siderurgic Reşiţa)- în prezent TMK-Reşiţa şi U.C.M.R. (Uzina Constructoare de Maşini Reşiţa) sunt uzinele care au susţinut oraşul şi l-au ţinut în viaţă mai bine de 300 de ani. Primele uzine au fost fondate în 1771, în timpul domniei împărătesei Maria Terezia. La 3 iulie 1771 au fost inaugurate primele furnale înalte de pe actuala vatra a furnalelor din cadrul SC TMK Reşiţa SA. În trecut au fost cunoscute sub denumirea de Uzinele şi Domeniile Reşiţa sau UDR, aşa cum se poate citi pe unele locomotive cu aburi fabricate la Reşiţa, filiala Fabricii de Locomotive a StEG de la Viena⁠(en).

În 1872 uzina produce prima locomotivă, denumită „Resicza”, avînd numărul de circulaţie 2 (numărul 1 fiind atribuit locomotivei „Szecul” fabricată la Viena), cu ecartament de 948 mm, proiectată de John Haswell - directorul fabricii de locomotive „St. E. G." din Viena, locomotivă destinată transporturilor interne uzinale. Începând cu anul 1872 uzinele „St. E. G." de la Reşiţa produc pentru căile ferate europene: 16 macarale, 18 rezervoare pentru castelele de apă, 110 plăci pentru întoarcerea locomotivelor, 514 inimi de încrucişare pentru macaze, 793 de tampoane.

În anul 1926 se produce la Reşiţa locomotiva cu abur 50.243 „Regele Ferdinand", prima locomotivă construită în România în perioada interbelică. Datorită succesului în construcţia de locomotive la Reşiţa şi Malaxa, începând cu anul 1930, în România nu s-a mai importat nici o locomotivă.

Între anii 1926-1960 în România s-au construit 1207 locomotive cu abur, reprezentând 10 tipuri pentru cale normală şi trei tipuri pentru cale îngustă. Din acestea s-au fabricat 797 la „Uzinele Reşiţa" şi 410 la „Uzinele Malaxa" din Bucureşti. În anul 1960 producţia de locomotive cu abur s-a sistat, industria românească profilându-se pe producţia de locomotive diesel şi electrice. Locomotivele cu abur au funcţionat în exploatarea C.F.R. până în anul 1980. În perioada 1980-1998, locomotivele cu abur au fost casate in proporţie de 98%.