Olteniţa, Călăraşi

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Olteniţa, Călăraşi

Olteniţa este un municipiu în judeţul Călăraşi, Muntenia, România. Are o populaţie de 24.822 locuitori (2011). Localitatea reprezintă al doilea centru urban ca mărime şi importanţă a judeţului Călăraşi (după reşedinţa de judeţ) şi este port la Dunăre.

Etimologie

Ovidiu Densusianu etiologic deduce cuvântul Olteniţa din bulgărescul ot devlniţa - piatră de hotar. Otdevlnita a evoluat lent spre Olteniţa, păstrându-se mult timp şi această pronunţia de Otdevlnita.[necesită citare]

Aşezare

Olteniţa se află pe malul stâng al Dunării, la vărsarea râului Argeş în fluviu şi este aşezată în Lunca Dunării, în dreptul kilometrului 430, în aval de confluenţa Dunării cu râul Argeş. Este punctul terminus al şoselei naţionale DN4, care o leagă de Bucureşti. La Olteniţa, din acest drum se ramifică şoselele naţionale DN31, care duce spre est la Călăraşi şi DN41 care duce spre vest la Giurgiu. De Bucureşti oraşul este legat şi prin calea ferată Bucureşti-Olteniţa.

Istorie

În nordul oraşului au fost găsite urme ale culturii Gumelniţa. Se presupune că cetatea din timpul romanilor numită Daphne, care în timpul împăratului bizantin Constantin cel Mare a devenit Constantiola sau Constantiana Daphne s-a aflat tot în zona oraşului. Aşezarea Daphnes e amintită de către Procopius, Daphne însemnând laur (nimfa iubită de Apollon). Ea a mai fost numită „Constantiola” de Grigore Tocilescu şi „Constantiniana” de Vasile Pârvan. Toate informaţiile vechi aşază cetatea Daphnes la confluenţa Dunării cu râul Argeş.

În timpul împăratul roman Valens 367 d.Hr., care, ca să se războiască cu regele goţilor Atanaric, a trecut Dunărea pe la cetatea Daphnes (Olteniţa), datorită lăţimii mici a Dunării (750 m), dar neîntâlnindu-l se întoarce. Atunci a fost consemnat locul, nu denumirea de Olteniţa.

Pământurile din zona Olteniţei au fost în 1742 proprietatea postelnicului Constantin Alexeanu. După o vânzare succesivă la opt proprietari, în anul 1830 Olteniţa devine proprietatea stolnicului Radu Cernescu. De la acesta, "Olteniţa toată şi împrejurimile ei" sunt cumparate de câtre prinţul Alexandru Dimitrie Ghica.[necesită citare] În 1852 o delegaţie din Ulmeni, Chiselet, Chirnogi, Radovanu şi Căscioarele se adresează prinţului Alexandru Dimitrie Ghica rugându-l să le aprobe înfiinţarea unui oraş slobod de dări, vânzându-le o parte din moşia sa. Olteniţa se înfiintează la 23 aprilie 1853 având 750 locuitori.[necesită citare]

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Olteniţa avea statut de comună urbană, având 4727 de locuitori ce trăiau în 754 de case. În oraş existau două biserici, două şcoli primare de băieţi având în total 208 elevi, o şcoală primară de fete, spitalul „Regina Elisabeta” având 18 paturi, o fabrică de apă gazoasă şi două hoteluri. Oraşul avea statut de reşedinţă a plăşii Olteniţa din judeţul Ilfov. La acea vreme, pe teritoriul actual al municipiului, funcţiona în aceeaşi plasă Olteniţa şi comuna Olteniţa Rurală (Olteniţa Veche), comună rurală, aflată la nord de oraş. Comuna era formată numai din satul de reşedinţă, cu o populaţie totală de 1804 locuitori ce trăiau în 316 case şi 8 bordeie. În comuna Olteniţa Rurală existau o biserică cu hramul „Sfântul Nicolae”, o şcoală mixtă cu 27 de elevi şi o moară cu aburi.

Anuarul Socec din 1925 consemnează pentru Olteniţa acelaşi statut de comună urbană reşedinţă a plăşii Olteniţa, şi o populaţie de 6341 de locuitori. Comuna Olteniţa Rurală avea în compunere satele Olteniţa Rurală şi Atârnaţi, cu 2600 de locuitori. În 1931, Olteniţa Rurală a devenit comună suburbană a comunei urbane Olteniţa. După aceea, comuna Olteniţa Rurală a fost desfiinţată, satul Olteniţa Rurală fiind el însuşi comasat cu localitatea urbană Olteniţa.

În 1950, Olteniţa a căpătat statut de oraş raional şi reşedinţă a raionului Olteniţa din regiunea Bucureşti, statut ce s-a păstrat până în 1968, când a redevenit oraş component al judeţului Ilfov (reînfiinţat). În 1981, o reorganizare administrativă regională a dus la transferarea oraşului la judeţul Călăraşi. Oraşul a primit statutul de municipiu în 1997.

Monumente istorice

La Olteniţa se află situl arheologic de interes naţional „Gumelniţa” aflat la 3 km nord-est de oraş, unde s-au găsit urmele unei aşezări eneolitice aparţinând culturii Gumelniţa.

În rest, alte treisprezece obiective din oraş sunt incluse în lista monumentelor istorice din judeţul Călăraşi ca monumente de interes local. Trei dintre ele sunt alte situri arheologice — situl de la „Valea Mare” şi cel de la „Coada Lupului” (la 3 km de oraş, în stânga căii ferate) conţin urmele a câte o aşezare din perioada Latène; iar situl de la „Renie” cuprinde urmele unei alte aşezări eneolitice, atribuită culturii Cernavodă I.

Opt monumente sunt clasificate ca monumente de arhitectură: turnul de apă (începutul secolului al XX-lea); liceul (1919); policlinica (1926); hotelul Victoria (1900); casa Bărbulescu (începutul secolului al XX-lea); muzeul de arheologie (1925); ansamblul bisericii „Sfântul Nicolae” (1872), format din biserica propriu-zisă datând din 1856 şi o cruce de piatră datând din 1872, aflată în curtea bisericii şi clasificată ca monument memorial şi funerar; şi moara Dunărea (1913). Alte două monumente sunt clasificate ca monumente memoriale sau funerare — monumentul eroilor din Primul Război Mondial ridicat în 1930; şi monumentul soldaţilor ruşi căzuţi în Războiul Crimeei, ridicat în 1853.

Economie

Funcţiunea de bază a localităţii este cea de port la Dunăre, la care s-a adăugat în timp şi cea industrială (construcţii şi reparaţii de motonave, vase fluviale pentru călători, remorchere, şlepuri ş.a., turnătorie, fabrică de mobilă, elemente prefabricate pentru construcţii, industrie alimentară şi uşoară, etc.), aici funcţionând Șantierul Naval Olteniţa, până în 2006 când a intrat în faliment.