Râmnicu Sărat, Buzău

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Râmnicu Sărat, Buzău

Râmnicu Sărat este un municipiu în judeţul Buzău, Muntenia, România. Are o populaţie de 33.843 de locuitori (2011). Aflat în extremitatea nordică a judeţului, oraşul a apărut în secolul al XV-lea şi a fost în secolele al XIX-lea–al XX-lea reşedinţa judeţului Râmnicu Sărat.

Geografie

Oraşul se află în nordul Munteniei şi al judeţului Buzău, pe malul stâng al râului cu acelaşi nume. Este străbătut de şoseaua naţională DN2, care îl leagă spre sud de Buzău şi Bucureşti, şi spre nord de oraşele din Moldova: Focşani, Bacău, Roman, şi Suceava. Din acest drum, la Râmnicu Sărat se ramifică DN22, care leagă oraşul de Brăila şi mai departe (prin trecerea Dunării cu bacul), de oraşele dobrogene Tulcea şi Constanţa. DJ202 (şosea judeţeană) duce din oraş în aval de-a lungul râului Râmnicu Sărat către localităţile învecinate.

Prin Râmnicu Sărat trece şi calea ferată Buzău–Mărăşeşti, oraşul fiind deservit de o gară proiectată de Anghel Saligny.

Istorie

Cea mai veche menţiune documentară a numelui de „Râmnicu Sărat” descoperită până acum, datează din 8 septembrie 1439. Este vorba despre un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul negustorilor poloni, ruşi şi moldoveni, în care se precizează că „liovenii plătesc prima vamă la Râmnicu Sărat, doi florini ungureşti de căruţă încărcată, apoi dau şi celelalte vămi”, referire care poate fi însă despre râu. Ca oraş apare pentru prima dată atestat în 1474.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Râmnicu Sărat era reşedinţa judeţului cu acelaşi nume (începând cu 1862, când aceasta s-a mutat aici de la Focşanii Munteni) şi avea o populaţie de 13.134 de locuitori. Ca unităţi de învăţământ, în oraş funcţionau gimnaziul V. Boerescu, deschis în 1889, precum şi 2 şcoli primare urbane de băieţi, 2 de fete, o şcoală rurală mixtă şi două şcoli private. Alimentarea cu apă punea probleme, deoarece râul Râmnicul Sărat care curgea pe lângă oraş avea apă sărată, nepotabilă. Apa de băut era adusă prin conducte de la Răduceşti şi era distribuită prin intermediul a 12 cişmele. Din punct de vedere administrativ, oraşul era împărţit în trei culori: Roşu (care ocupa centrul vechi, denumit Vatra Oraşului), Galben la sud (mahalalele Pităreasca şi Erculeşti) şi Albastru la nord (mahalaua Sf. Nicolae). Dintre cele opt biserici ortodoxe consemnate în Marele Dicţionar Geografic al României, cea mai veche era cea legată de prima atestare documentară a oraşului, din timpul ocupaţiei moldoveneşti a Râmnicului în vremea luptelor dintre Ștefan cel Mare şi Radu cel Frumos, în 1474. Biserica principală era însă cea zidită de Constantin Brâncoveanu şi spătarul Mihail Cantacuzino în 1697. Alte biserici vechi şi importante din oraş erau biserica Robeasca zidită în 1784 de biv-vel-pitar Asanache Nicolescu, şi biserica Bagdat zidită de Dumitraşcu Bagdat în 1753 şi reparată în 1870 de un strămoş al său, biserică ce întreţinea şi un spital.

În 1925, oraşul Râmnicu Sărat îşi păstrase statutul de reşedinţă de judeţ, fiind în acelaşi timp şi reşedinţa plăşii Oraşul din cadrul acestuia. Populaţia sa crescuse la 14.535 de locuitori.

În 1950, judeţul Râmnicu Sărat s-a desfiinţat, iar oraşul a căpătat statut de oraş regional şi reşedinţă a raionului Râmnicu Sărat din cadrul regiunii Buzău şi apoi (după 1952), din cadrul regiunii Ploieşti. În 1968, Râmnicu Sărat a pierdut rolul de centru administrativ, fiind inclus în judeţul Buzău. Începând cu 1994, Râmnicu Sărat a fost declarat municipiu.

Teatrul orăşenesc

Biserica Adormirea Maicii Domnului

Gara

Strada Victoriei

Cimitirul evreesc