Buzău, Buzău

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Buzău, Buzău

Buzău este municipiul de reşedinţă al judeţului cu acelaşi nume, Moldova, România. Având 115.494 de locuitori la recensământul din 2011, este al optsprezecelea oraş ca populaţie din România. Oraşul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieşirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată.

Buzău a fost un important târg şi sediu episcopal ortodox în Evul Mediu. Activităţile economice principale din oraş în epoca medievală au fost comerţul şi agricultura. După încheierea unei perioade de distrugeri succesive în secolele XVII– XVIII, economia Buzăului a căpătat şi o importantă componentă industrială, în paralel cu dezvoltarea unui sistem de învăţământ. În această perioadă a fost construit şi Palatul Comunal, clădirea emblematică a oraşului, a fost amenajat parcul Crâng, principala zonă verde şi, tot atunci, Buzău a devenit un important nod feroviar. În perioada comunistă, oraşul s-a extins mult, triplându-şi populaţia, şi au fost construite numeroase fabrici, din care mare parte funcţionează şi astăzi, în contextul trecerii la o economie de piaţă.

În domeniul cultural, în Buzău nu funcţionează universităţi, ci doar centre de învăţământ la distanţă ale instituţiilor de învăţământ superior din centrele universitare din regiune. Învăţământul preuniversitar este reprezentat de două colegii naţionale — „B. P. Hasdeu” (la care a studiat laureatul premiului Nobel George Emil Palade) şi „Mihai Eminescu”. În oraş funcţionează biblioteca judeţeană „Vasile Voiculescu” şi Muzeul Judeţean Buzău care administrează şi o colecţie de chihlimbar la Colţi, casa memorială Vasile Voiculescu din Pârscov şi o colecţie de etnografie şi artă populară specifică regiunii.

În domeniul sportului, la Buzău există patinoarul Ice Magic, Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” (unde joacă echipa locală feminină de handbal HCM, dar şi alte echipe angrenate în competiţii internaţionale) având alături un bazin olimpic, şi Stadionul Municipal unde activează echipa de fotbal FC Gloria.

Etimologie

Denumirea oraşului provine de la cea a râului pe al cărui mal se află. La rândul său, acesta este menţionat cu numele de Μουσεος (Mouseos) într-un document în limba greacă din anul 376 e.n., ce făcea referire la martiriul lui Sava Gotul. Pornind de la această denumire, istoricul Vasile Pârvan considera că numele Buzăului vine de la forma tracică Bouzeos, transcrisă greşit în greacă (Μπ se pronunţă B, iar textul antic a omis litera π). El a emis ipoteza că denumirea derivă din radicalul trac Buzes, la care s-a adăugat sufixul -eu, formă a vechiului -aios (greco-latin).

Istorie

Istoria scrisă a oraşului începe odată cu cea a Țării Româneşti, statutul său de târg şi punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea. Descoperirile arheologice din culturile Gumelniţa şi Monteoru arată prezenţa omului în regiune înaintea erei creştine. În perioada medievală a existat şi o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva menţiuni în documente străine, iar târgul, menţionat ca fiind deja existent la 1431, a devenit şi sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea.

Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă cu numeroase lupte şi invazii ce au avut loc în oraş şi în jurul său, începând cu cele cauzate de participarea lui Mihai Viteazul la Războiul cel Lung şi sfârşind cu cele suferite cu ocazia Revoluţiei din 1821. Au avut loc şi dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la distrugerea şi depopularea Buzăului. Oraşul însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând imaginea păsării Phoenix pe stema oraşului, ca simbol al renaşterii.

Secolul al XIX-lea a adus o perioadă de înflorire culturală şi economică a Buzăului. A fost construit şi Palatul Comunal, clădirea–simbol a oraşului, la capătul unei perioade în care a apărut şi s-a dezvoltat o industrie iar oraşul a devenit nod feroviar în 1870–1880. Au apărut şcoli (Seminarul Teologic în 1836, Colegiul B. P. Hasdeu în 1867), s-au interpretat spectacole de teatru (începând cu 1852), Teatrul Moldavia fiind construit în 1898 şi utilizat în prima jumătate a secolului următor drept principală sală de spectacole, unde au evoluat artişti ca George Enescu, C.I. Nottara şi Nae Leonard. În oraş au locuit şi activat pentru scurte perioade de timp Ion Luca Caragiale şi Constantin Brâncuşi.

În timpul Primului Război Mondial, Buzăul a fost ocupat de trupe germane după jumătatea lui decembrie 1916, mulţi locuitori refugiindu-se de forţele de ocupaţie în satele din preajmă sau în Moldova Occidentală. Dezvoltarea oraşului a fost frânată temporar, dar s-a reluat după război. Perioada interbelică a adus primele întreceri sportive (fotbal şi box) şi apariţia întreprinderii „Metalurgica”, o afacere privată care a fost naţionalizată ulterior de comunişti şi continuă şi astăzi ca parte a unui grup de firme private.

După cel de-al Doilea Război Mondial, industrializarea Buzăului a fost accelerată forţat, populaţia sa triplându-se în mai puţin de 50 de ani; noii locuitori au fost aduşi de autorităţi pentru a lucra în fabricile construite pe platforma industrială de sud, dar şi în nordul oraşului. Oraşul şi-a schimbat profund aspectul, fiind construite cartiere muncitoreşti pe locul vechilor străzi comerciale, iar unele clădiri istorice dispărând, cum a fost cazul Teatrului Moldavia, al cărui rol cultural a fost preluat de „Casa de Cultură a Sindicatelor” şi apoi şi de Cinematograful Dacia.

În municipiul Buzău există opt monumente istorice de arhitectură de interes naţional: ansamblul bisericii „Naşterea Maicii Domnului” (denumită popular biserica Greci, sau biserica Neguţători, datând de la 1649), format din biserica propriu-zisă şi turnul-clopotniţă; clădirea Tribunalului (secolul al XX-lea); biserica „Buna Vestire” a fostei mănăstiri a Banului (secolul al XVI-lea); ansamblul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Broşteni, datând din 1709 (cu biserica şi clopotniţa ridicată în 1914); ansamblul Episcopiei Buzăului, cuprinzând biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1649), paraclisul (1841), palatul episcopal (secolul al XVII-lea), seminarul vechi (1838), cancelaria (secolul al XIX-lea), turnul-clopotniţă şi zidul de incintă (secolul al XVIII-lea); Casa Vergu-Mănăilă (secolul al XVIII-lea, azi Colecţia de etnografie şi artă populară a Muzeului Judeţean Buzău); biblioteca judeţeană „Vasile Voiculescu” (1914); şi Palatul Comunal (1899–1903, sediul Primăriei).

monument de for public şi douăsprezece monumente memoriale sau funerare sunt incluse în lista monumentelor istorice din judeţul Buzău ca monumente de interes local. Între ele se numără ansamblul străzii Cuza Vodă (secolul al XIX-lea) din centrul istoric al oraşului, Parcul Crâng, Vila Albatros a lui Alexandru Marghiloman cu parcul său, templul evreiesc, clădirile liceelor B.P. Hasdeu şi Mihai Eminescu, casa în care a locuit Hortensia Papadat-Bengescu şi câteva monumente funerare din cimitirul Dumbrava, între care şi replica statuii „Rugăciune” realizate de Constantin Brâncuşi.

Geografie

Municipiul Buzău este situat în zona centrală a judeţului, la 100 km de Bucureşti, în sud-estul României, şi ocupă o suprafaţă totală de 81,3 km². Municipiul se află la cotul Subcarpaţilor de Curbură, la confluenţa drumurilor între trei mari provincii româneşti: Muntenia, Transilvania şi Moldova. Râul Buzău, pe al cărui mal drept se află, formează limita nordică a oraşului. Forma oraşului este alungită, oraşul fiind mai mare de-a lungul râului. Buzăul ocupă altitudini de la 101 metri în nord-vest, în apropierea dealurilor până la 88 metri în apropierea râului, media fiind de 95 de metri (cât este şi altitudinea în centrul oraşului, în piaţa Dacia). Astfel, Buzău este un oraş aflat într-un relief plat, cu o diferenţă de altitudine de 10 metri de-a lungul unei linii de 4 km.

Râul Buzău constituie limita nordică a oraşului. Râul a format şi un bazin subteran pe care îl alimentează permanent cu apă. Apele subterane constituie sursă de apă potabilă pentru oraş, dar excedentul lor duce la formarea la sud de oraş, pe teritoriul administrativ al municipiului, dar şi al comunelor vecine Costeşti, Stâlpu şi Ținteşti, de mici izvoare ce udă nişte mlaştini, din care izvorăşte Călmăţuiul.

Precipitaţiile anuale sunt de 500 mm şi zăpada, iarna, poate ajunge până la 30 cm. Râul Buzău are fluctuaţii de debit frecvente. În special primăvara, la topirea zăpezilor în zona de munte a bazinului acestuia, apele râului cresc. Oraşul a fost construit departe de o albie majoră adâncă, astfel că râul nu indundă oraşul. La indundaţiile din 2005 din România, apele râului au avariat grav podul aflat la marginea nordică a oraşului, dar nu au produs pagube în oraş, întrucât malul său drept este regularizat prin îndiguiri de mal, şi imediat în amonte de Buzău se află barajul Cândeşti. Cu toate acestea, autorităţile constată că strategia de apărare împotriva inundaţiilor nu acoperă complet şi sectorul de centură a oraşului, porţiune din DN2, aflat în apropierea râului.

Clima este mai ales continentală, media fiind de 92 de zile de îngheţ pe an (16 zile cu temperaturi sub -10 °C), dar şi cu 92 de zile de vară, calde şi secetoase. Vânturile locale includ Crivăţul, care bate dinspre nord-est spre sud-vest (sau uneori dinspre est spre vest) şi Austrul, vânt care bate dinspre sud-vest şi aduce vara aer uscat şi cald şi iarna conduce la ridicarea temperaturii.

Temperaturile medii, minime şi maxime lunare înregistrate în oraş sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Flora Buzăului este cea mai diversă într-o pădure aflată în vestul oraşului, rest din Codrii Vlăsiei, pădure de stejar de 189 hectare. Parcul Crâng ocupă 10 hectare din această pădure care constituie principala zonă verde a Buzăului. Ea nu este desemnată ca arie naturală protejată, dar pe teritoriul ei sunt protejate câteva specii de plante, ca laleaua pestriţă, laleaua de crâng şi stânjenelul de baltă. În comunele învecinate Ținteşti şi Costeşti se află alte resturi din Codrii Vlăsiei — pădurile Frasinu, respectiv Spătaru. În curtea aflată la intersecţia între strada Crizantemelor şi strada Tudor Vladimirescu, în dreptul parcului din faţa Colegiului B. P. Hasdeu, se află un exemplar secular de stejar, arbore declarat monument al naturii la nivel local. De asemenea, 6% din suprafaţa ariei protejate Lunca Buzăului, sit Natura 2000 gestionat de Universitatea Ecologică din Bucureşti, se află pe teritoriul administrativ al municipiului, în zona de nord şi est.

Mare parte din străzile din Buzău au copaci plantaţi pe margine, castani pe Bulevardul Nicolae Bălcescu şi tei pe Bulevardul Unirii. Printre plantele crescute de localnici în grădini se numără trandafiri, zambile, lalele, bujori, şi petunii, ca şi viţă de vie şi iederă pentru umbră. Fauna sălbatică din Buzău este compusă din animale adaptate vieţii în oraş. Cele mai des întâlnite păsări sunt vrabia, şi guguştiucul, iar rozătoarele sunt reprezentate de dihor şi şobolanul cenuşiu. Lacurile sunt populate cu peşti mici, cum ar fi boarţa şi ţiparul, şi de guşteri şi melci.

În perioadele de migraţie, un grup de ciufi de câmp şi-a făcut un obicei de a poposi pentru câteva zile în curtea clădirii Inspectoratului Silvic din centrul oraşului, unde se află câţiva brazi înalţi.

Economie

În perioada medievală, economia Buzăului era bazată pe comerţ, târgul fiind punct de vamă şi de schimb, şi înflorind în urma poziţiei sale la curbura Carpaţilor la întretăierea drumurilor care legau Țara Românească de Moldova şi Transilvania. Vechea tradiţie de târg a Buzăului se păstrează încă, târgul Drăgaica ţinându-se în luna iunie, în preajma solstiţiului de vară şi reunind mici producători şi comercianţi din diverse regiuni ale României.

Reforma agricolă din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza a dus la luarea în arendă, în 1897 şi 1898, de către grădinarii bulgari a unor terenuri achiziţionate de stat de la episcopie. Aceştia şi-au dezvoltat sisteme de distribuţie a zarzavaturilor atât în Buzău, cât şi în oraşele din apropiere, ca Braşov, Ploieşti sau Râmnicu Sărat, activitatea lor devenind şi mai prosperă după împroprietărirea din 1921.

În urma încheierii perioadei distrugerilor oraşului, dezvoltarea economică a căpătat şi o componentă industrială. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, dezvoltarea reţelei de cale ferată în România, reţea în cadrul căreia oraşul Buzău constituia un important nod, a dat un puternic impuls evoluţiei de la mici ateliere meşteşugăreşti spre instalaţii industriale. Prima astfel de instalaţie industrială a fost moara Garoflid, deschisă în 1883, care funcţiona şi ca fabrică de postav şi dimie. În 1894, s-a construit o rafinărie de petrol a societăţii Saturn, rafinărie care a funcţionat timp de 50 de ani.

După o scădere drastică la nivel naţional a producţiei industriale cauzată de Primul Război Mondial (producţia din 1919 era doar un sfert din cea din 1913), dezvoltarea industrială a prins viteză în perioada interbelică. O componentă importantă a industriei locale a constituit-o industria de morărit. Prima moară industrială din oraş, Garoflid, denumită Zangopol după noul său proprietar, ajunsese în 1928 la un capital de 5 milioane de lei, iar în 1938 la 30 de milioane de lei, societatea de exploatare a ei având aproximativ 100 de angajaţi. O altă afacere importantă care a demarat în această perioadă a fost fabrica Metalurgica şi Turnătorie – S.A., fondată în 1928 cu un capital de peste 9 milioane de lei. Deşi la început a avut o perioadă dificilă, fiind închisă în timpul Marii Crize, ea şi-a redeschis porţile în 1933, fiind închisă din nou între 1940 şi 1944, în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

După al Doilea Război Mondial, în urma deciziei de naţionalizare din 11 iunie 1948 toate întreprinderile au fost trecute în proprietatea statului. De asemenea, regimul comunist a trecut şi la aplicarea politicilor de industrializare forţată, unele din industriile implementate aici nefiind potrivite regiunii. În 1965 s-a demarat proiectul zonei industriale Buzău Sud, o zonă industrială de 318 ha, în zona în care se aflase rafinăria Saturn, aruncată în aer în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Cele mai importante întreprinderi din Buzău, nou înfiinţate sau modernizate în această perioadă, se află pe platforma Buzău Sud: Întreprinderea de sârmă şi produse din sârmă (denumită după 1990 Ductil), Întreprinderea de aparate cale (după 1990, Apcarom), Întreprinderea Metalurgica (cea fondată în 1928), Întreprinderea de geamuri (din 1991, Gerom S.A.).

Alte întreprinderi industriale din Buzău au fost înfiinţate în această perioadă în alte zone, cum este Întreprinderea de Contactoare aflată în zona de nord-est a oraşului şi cea de mase plastice (după 1990, Romcarbon S.A.) aflată în nord.

În ciuda industrializării forţate, Buzăul nu s-a axat pe o singură industrie şi nu a existat o singură întreprindere de care să depindă întreaga economie a oraşului. Conform noii legi a societăţilor comerciale, adoptată în 1990, după înlăturarea regimului comunist, întreprinderile din oraş s-au reorganizat ca societăţi pe acţiuni. Doar câteva din aceste societăţi nu au supravieţuit tranziţiei spre economia de piaţă, multe altele, în urma privatizărilor urmate de reorganizări, devenind sau redevenind competitive.

În prezent, cea mai mare companie cu sediul în Buzău este holdingul Romet, cu capital integral românesc, compus din mai multe firme care produc izolaţii pentru conductele de apă şi gaze, filtre de apă, stingătoare de incendii şi alte produse. Compania a avut succes în anii 1990, comercializând filtrul de apă Aquator. În 1999, acest grup de firme a achiziţionat şi firma Aromet S.A., succesoarea fabricii Metalurgica, fondată în 1928.

Alte companii din Buzău au fost privatizate prin programe vizate de Banca Mondială. Apcarom S.A., unic producător în România de aparate de cale ferată, a fost achiziţionat de compania austriacă VAE, şi are în anul 2008 un capital social de 7,38 milioane lei. Ductil S.A., una din cele mai mari societăţi economice din Buzău, a fost privatizată în 1999 şi divizată în perioada 1999-2000 de noul acţionar majoritar, FRO Spa, acesta păstrând doar secţia de electrozi şi echipamente de sudură şi vânzând celelalte secţii. Secţia care produce sârmă, produse din sârmă, plasă sudată, beton şi feronerie a devenit Ductil Steel S.A. şi a trecut în portofoliul companiei italiene Sidersipe. Secţia de pulberi feroase a devenit Ductil Iron Powder. În 2007, FRO Spa a cedat şi pachetul majoritar al Ductil S.A. companiei ruseşti Mechel, pentru 90 de milioane de euro. Zahărul S.A., producătorul de zahăr din oraş, a fost achiziţionat de grupul Agrana România, cu capital austriac, grup care deţine alte fabrici de zahăr la Roman, o fabrică de amidon la Țăndărei şi una de sucuri la Vaslui.

Industria de morărit este în continuare o componentă a economiei locale, cel mai mare producător local pe această piaţă fiind Boromir Prod, controlat de omul de afaceri Constantin Boromiz, patronul grupului Boromir, care mai deţine companiile Boromir Ind Vâlcea, Panmed Mediaş şi Comcereal Sibiu.

Economia Buzăului este mai orientată spre industrie decât spre servicii, ceea ce făcea, conform unui studiu din 2016 al Băncii Mondiale să fie mai atrăgător pentru forţa de muncă de calificare joasă (cel mult studii medii). Studiul arăta şi că, majoritatea forţei de muncă atrasă de oraş provine din interiorul judeţului, deoarece oraşul se află centrul unei zone rurale compacte şi dens populate şi pentru că concurează cu oraşe mai mari pentru atragerea migranţilor din alte judeţe, caracteristici pe care le împarte cu Alexandria. Tot proximitatea Bucureştiului face ca Buzăul să fie şi sursă de migraţie internă, aflată pe orbita capitalei din acest punct de vedere. Buzău se află pe locul al doilea, la mică distanţă după Ploieşti (un oraş cu populaţie aproape dublă), la numărul de angajaţi din Bucureşti care provin din alte oraşe între 1991 şi 2011; studiul sugerează că, deşi acesta a fost un dezavantaj în perioada anterioară, se poate transforma într-un avantaj.

Transporturi

Buzău este un important nod feroviar, legând Bucureşti şi Ploieşti de Focşani, Galaţi şi Constanţa. Gara din oraş a fost deschisă în 1872, împreună cu calea ferată Bucureşti-Galaţi.

O ramificaţie a acestei căi ferate, de la Buzău la Mărăşeşti a fost deschisă după câţiva ani, pe 13 iunie 1881, devenind prima cale ferată proiectată de ingineri români.

Linia Buzău-Nehoiaşu, deschisă în 1908, leagă Buzău de multe din localităţile de pe valea Buzăului, inclusiv de oraşele Nehoiu şi Pătârlagele.

Prin municipiul Buzău trece şoseaua naţională DN2 (parte din drumul european E85), care leagă oraşul spre sud cu Bucureştiul şi spre nord cu oraşele importante din Moldova Occidentală. Lângă Buzău, din acesta se ramifică şoseaua naţională DN1B (drumul european E577), care îl leagă de Ploieşti, iar în nordul oraşului, din DN2 se ramifică DN10, care traversează Munţii Carpaţi pe la curbura sud-estică a acestora prin Pasul Buzău către Braşov. De asemenea, prin sudul oraşului trece şoseaua judeţeană DN2B, care se ramifică din DN2 în comuna vecină Costeşti şi duce spre est la Galaţi şi la Brăila. Din acest drum, la Buzău se ramifică şoseaua judeţeană DJ203D, care duce spre sud la Ținteşti şi Smeeni, unde se termină în DN2C, cele două drumuri asigurând împreună legătura rutieră a oraşului cu Slobozia.

În sectorul municipiului, singurul pod rutier funcţional peste râul Buzău este cel de pe DN2 de la Mărăcineni. Mai există însă un alt pod rutier, care leagă oraşul de comuna Vadu Paşii, pod aflat pe o rută desemnată ca drum comunal aflată în zona podului de cale ferată. Acesta a fost însă închis circulaţiei rutiere după inundaţiile din 2005, reabilitarea sa fiind amânată continuu, cu impact asupra economiei comunelor vecine de la nord-est, şi este folosit de atunci doar de către pietoni şi biciclişti. În mai 2015, deşi în sfârşit proiectul era atribuit, începerea lucrărilor întârzia din cauza investigării unor presupuse fapte de corupţie comise de oficiali ai Consiliului Judeţean Buzău.

Două autogări principale, una aflată în nordul oraşului şi cealaltă în sud, în apropierea gării, dar şi altele secundare, sunt folosite de companiile private de transport care operează servicii regulate de legătură rutieră cu alte oraşe sau cu comunele din apropiere.

Buzăul nu are un aeroport civil, singura componentă de infrastructură aeriană a oraşului fiind aeroportul şi heliportul militar din sud-vest, folosit doar de aviaţia sanitară. Traficul aerian civil al Buzăului este deservit de Aeroportul Internaţional Henri Coandă, din Otopeni, oraş aflat la 110 km distanţă, aerogara regională pentru regiunea Munteniei.

În Buzău circulă 10 linii regulate de autobuz, care leagă zonele rezidenţiale de principalele zone industriale (inclusiv de platforma industrială Buzău Sud), de centrul oraşului şi de gară. Există câteva companii de taxi licenţiate de primărie şi care operează în oraş şi în localităţile apropiate.

Sport

Deşi Buzăul are o infrastructură sportivă foarte bine dezvoltată, performanţele sportivilor buzoieni nu sunt unele deosebite.

Cel mai vechi club de fotbal încă în activitate în oraş este Metalul Buzău⁠(d), înfiinţat în 1954 şi care în sezonul 2017–2018 evoluează în liga a III-a, unde a revenit după o absenţă de 11 ani.

Pe baza clubului Metalul, în 1973, s-a constituit prima echipă-fanion a oraşului, FC Gloria Buzău, club desfiinţat în 2016, a cărui echipă a jucat mai ales în Liga II, al doilea eşalon de fotbal al României. Cele mai mari performanţe ale clubului sunt locul 5 în prima ligă românească în 1985 şi calificarea în semifinalele Cupei României în 2008. Fotbaliştii cunoscuţi lansaţi de clubul de fotbal buzoian s-au îndreptat în special către clubul Steaua Bucureşti, cum a fost cazul cu Viorel Ion (cunoscut şi pentru perioada petrecută în Bundesliga la VfL Bochum şi care a revenit la Buzău pentru a antrena în multiple rânduri echipa care l-a lansat), Ilie Stan (multiplu campion naţional şi jucător de bază al echipei participante de mai multe ori în Liga Campionilor UEFA în anii 1990) şi Pompiliu Stoica. După ce primarul Constantin Boşcodeală a fost anchetat şi apoi condamnat pentru ilegalităţi în finanţarea Gloriei Buzău, administraţia locală nu a mai sprijinit clubul şi acesta a acumulat datorii; insolvenţa nu l-a ajutat să se redreseze şi în 2016 a fost declarat în faliment; jucătorii care recurseseră la pariuri ilegale şi aranjamente de meciuri au fost suspendaţi, iar clubul nu şi-a mai putut desfăşura activitatea. După dispariţia Gloriei, autorităţile au pornit de la zero cu un nou club, FC Buzău, înfiinţat în 2016 şi care îşi dispută meciurile acasă pe Stadionul Municipal, aflat lângă parcul Crâng. Echipa se află la început de drum, fiind, după înfiinţare, înscrisă în liga a V-a a judeţului şi promovând din primul sezon de activitate în liga a IV-a.

În Sala Sporturilor, care poartă numele fostului arbitru de handbal Romeo Iamandi, se desfăşoară competiţii şi întâlniri de handbal, baschet, volei sau tenis de masă. Interiorul sălii a fost renovat, ea fiind omologată de EHF şi găzduind meciurile echipei locale de handbal feminin, CS HM Buzău, dar şi întâlniri ale altor echipe româneşti angrenate în competiţii europene, cum ar fi cele ale echipelor de handbal masculin Dinamo Bucureşti, Steaua Bucureşti şi HCM Constanţa, precum şi ale naţionalei de handbal feminin a României. Handbalul a căpătat o tradiţie în Buzău, echipa HM Buzău oscilând între prima şi a doua divizie a sistemului competiţional naţional; în handbal au activat buzoienii Romeo Iamandi (ca arbitru), Oprea Vlase (câştigător a opt titluri naţionale şi al Cupa Campionilor Europeni în 1965 cu Dinamo, apoi ca antrenor câştigător a patru campionate mondiale şi două medalii olimpice) şi Gheorghe Covaciu (şi el medaliat olimpic cu bronz în 1984). Lângă Sala Sporturilor se află şi un bazin de înot olimpic, construit în aceeaşi perioadă cu sala şi cu amenajarea Parcului Tineretului.

Patinoarul din Buzău se află în partea de sud-vest şi a fost construit în anii 1980. Din cauza dificultăţilor economice ale perioadei următoare, patinoarul a fost abandonat şi a rămas mai mulţi ani în paragină, până în 2007 când primăria, în parteneriat cu dealerul local de automobile ElcarGid, a demarat un proiect de reabilitare, finalizat cu deschiderea patinoarului la 17 noiembrie 2007. Acesta a fost denumit IceMagic şi a găzduit încă din primul an de la redeschidere Cupa României la patinaj artistic. El are şi o bază sportivă unde s-a înfiinţat o echipă de hochei pe gheaţă de juniori.

După ce în anii comunismului activase echipa „Contactoare” care a câştigat în 1988 Cupa României la rugby, în 2005, la Buzău s-a înfiinţat un nou club de rugby denumit „Stejarul”, promovat în 2013 în prima divizie naţională, Superliga, în cadrul căruia nu a apucat însă să joace niciun meci, deoarece a pierdut finanţarea autorităţilor locale şi a continuat să evolueze în liga a doua. Clubul îşi dispută partidele pe teren propriu pe stadionul „Prinţul Șerban Ghica” din parcul Tineretului.