Târgu Ocna, Bacău

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Târgu Ocna, Bacău

Târgu Ocna (în maghiară Aknavásár, în germană Stadt Okna) este un oraş în judeţul Bacău, Moldova, România, format din localităţile componente Poieni, Târgu Ocna (reşedinţa) şi Vâlcele.

Etimologie

Localitatea aparţine generaţiei oraşelor feudale din Moldova, din punct de vedere cronologic încadrându-se în subgeneratia aşezărilor urbane complementare din secolele XVI-XVIII. A primit calificativul de târg la 1721, numele fiind compus din rangul avut şi ocupaţia locuitorilor.

Aşezare

Oraşul se află în sud-vestul judeţului, pe malurile râului Trotuş, acolo unde acesta primeşte apele afluenţilor Slănic şi Vâlcele, şi unde intră în depresiunea Tazlău-Caşin. Este străbătut de şoseaua naţională DN12A, care leagă Oneştiul de Miercurea-Ciuc. În localitatea Târgu Ocna, din acest drum se ramifică şoseaua naţională DN12B, care duce la Slănic-Moldova şi tot DN12A se intersectează acolo cu şoseaua judeţeană DJ116, care o leagă spre sud de Pârgăreşti şi Oituz (unde se termină în DN11) şi spre nord de Bârsăneşti (unde se termină tot în DN11). Prin comună trece şi calea ferată Adjud–Comăneşti–Siculeni, pe care este deservită de staţia Târgu Ocna şi de haltele de călători Saline şi Cireşoaia.

Geografie

Oraşul Tîrgu Ocna este adăpostit într-un golf depresionar străjuit din trei părţi de Munţii Nemirei în S şi SV , Munţii Berzunţiului în V şi dealurile subcarpatice în N.

Relieful montan este reprezentat prin munţi şi măguri, cu altitudini ce scad de la de la V la E. Altitudinea minimă, de 250 m. şi se întâlneşte în partea de E a oraşului, în lunca Trotuşului, iar cea maximă, de 320 m, la poalele Muntelui Măgura, către valea Slănicului.

Partea de N-E a oraşului aparţine zonei subcarpatice fiind alcătuită din formaţiuni tinere. Această zona este marcată prin două elemente distincte: golful depresionar (culoarul Trotuşului) şi dealurile subcarpatice .

Zonă cu o structura geologică complexă, se caracterizează printr-o diversitate de resurse ale subsolului: sare şi săruri de potasiu, petrol, izvoare minerare, materiale de construcţie, etc.

Zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale sunt cantonate în gresia de Kliwa din zona externă a flişului: Păcuri, Mosoare (Poieni), Beleleu.

De la V către E se succed unitatea flişului carpatic şi zona neogenă subcarpatică. Flişul carpatic este alcătuit din formaţiuni paleogene dispuse în pânze (de Tarcău în SV şi de Kliwa în rest). Râul Trotuş a modelat terase în rocă pe ambele maluri (sectoarele “Răducanu”, “Spital”, Terasa “Podei”).

Spre N şi E această zona este ocupată de formaţiuni neogene subcarpatice cuprinzând o unitate cutată (miocenă) şi altă necutanată (sarmato-pliocenă). Sunt depozite de molasă alcătuite din marno-argile, gresii şi conglomerate (pe malul Slănicului), marne cu intercalaţii de gipsuri (în Vâlcele), argile (pe Podei), pietrişuri şi nisipuri (pe malurile Trotuşului).

Zăcămintele de sare au fost tectonizate şi laminate sub greutatea pânzei de Kliwa şi se află sub formă de lentilă în depozitele de gresii şi marno-argile (miocen). Masivului de sare de pe Vâlcica i se asociază şi săruri de potasiu în zona Gălean. Legate de formaţiunile salinifere sunt şi numeroasele izvoare cu ape mineralizate din Parcul Măgura (fost Nastasache) şi izvorul sărat din Galean.

Râul Trotuş traversează oraşul pe o distanţă de 7 km de la V la E. După ieşirea din defileul de la Cireşoaia, unde vale este îngustată şi adâncă, Trotuşul primeşte ca afluenţi Slănic şi pârâul Vâlcica. Lacurile sunt reduse că număr şi dimensiune: pe Muntele Măgura, la Stupina şi Feţele Târgului. Mai recent, în anii 70', în marginea de E a parcului Măgura, s-a format un lac cunoscut sub numele de “Lacul fără fund“ sau “Groapa lui Burlacu” datorită scufundării unei sonde de saramură.

Clima

Oraşul are un regim termic moderat, cu ierni mai blânde decât în regiunile din jur (în medie de -1,3 °C), cu primăveri timpurii şi veri răcoroase datorită brizei muntelui (în medie de 19,7 °C) şi cu toamne relativ lungi, călduroase şi senine. Temperatura medie anuală este de 9,3 °C.

Statistic, temperaturile medii lunare cresc treptat până în iulie, când s-a înregistrat temperatura maximă absolută de 40,8 °C (5 iulie 1916), descrescând în luna ianuarie când s-a înregistrat o minimă absolută de -29,6 °C (25 ian. 1942).

Flora şi fauna

Vegetaţia zonei se încadrează în domeniul forestier. Contactul dintre sectoarele montan şi subcarpatic coincide cu limita dintre etajul pădurilor de foioase care pătrunde ca un golf spre oraş şi etajul pădurilor de molid (în colţul SV). În present zona de pădure ocupă cam o treime din această zonă (30,5%). A crescut mai mult ponderea terenurilor agricole: arabile, păşuni, fâneţe (57,5 %).

În părţile de S şi SV ale oraşului predomină pădurile de fagi, carpeni, goruni, mesteceni, pin, brazi (Parcul Măgura), salcâmi (Dealul Muncelu), arin (terasă Podei).

Animalele sunt cele întâlnite cu caracter deobicei în Carpaţii Orientali.

Istorie

În urma săpăturilor arheologice efectuate încă din anul 1933 pe platoul Podei-Tiseşti , au fost descoperite primele aşezări de pe aceste meleaguri datând din epoca neolitică.

Locuinţele erau construite pe tălpi de lemn, cu pereţii din bârne şi nuiele peste care se aplică lutuială. Locuitorii acestor aşezări erau cultivatori şi crescători de vite, dovadă fiind numărul mare de oase de animale , râşniţe şi vase de provizii. În această perioadă (neolitic) îşi are începutul exploatarea sării din această regiune; centrul de exploatare va deveni mai cunoscut în Evul Mediu.

La 15 martie 1410, Alexandru cel Bun întărea satul Stoeneşti (ulterior îşi va schimba numele în Ocna), peVâlcica, unor fraţi de origine transilvăneană, iar la 3 septembrie 1448 voievodul Petru al-II-lea dăruia satul Tiseşti tot unor fraţi transilvăneni.

Celelalte aşezări sunt menţionate fie la sfârşitul secolului al VIII-lea Gura Slănicului, Mosoare, fie în prima jumătate a secolului al XIX-lea Geoseni, Văleni, Poieni, Pacuri, fie mai recent cartierul Galean.

În sec. al-XVIII-lea, cele două localităţi vecine, Ocna şi Trotuş , se vor afla în competiţie pentru întâietate în zonă, iar la inceputul sec. al XVIII-lea aşezării Târgu Ocna i se atribuie calitatea de târg. Călătorul suedez Erasmus Heinrich Schneider de Weismantel este primul care îi atribuie calificativul de târg, în anii 1713-1714.

În această perioadă târgul Ocna are un ritm foarte rapid de creştere teritorială, mai ales prin includerea unor foste sate. Timp de trei secole, Târgu Ocna a fost cea mai însemnată localitate de pe Valea Trotuşului, dominând economic şi cultural întreaga zonă trotuşeană.

În epoca modernă, localitatea cunoaşte o evoluţie spectaculoasă. Trebuie subliniat faptul că în această perioadă , Târgu Ocna a fost cel mai mare oraş nereşedinţă de ţinut din Moldova. Între anii 1864-1918 oraşul cunoaşte o dezvoltare mai lentă, putându-se vorbi chiar de un regres.

Astfel în timpul evenimentelor de la 1821, un detaşament de 800 de eterişti sosesc la Târgu Ocna sub conducerea lui Ioan Farmache⁠(en), care va ordona ocuparea mănăstirii Răducanu, ce avea o bună poziţie strategică.

În timpul Revoluţiei de la 1848, generalul Bem a adresat o proclamaţie către locuitorii Moldovei, făcându-le cunoscut că toţi cei ce voiau să lupte pentru libertate să se prezinte la cartierul său general de la Târgu Ocna, pentru a fi organizaţi milităreşte. Costache Negri, locuind în modesta căsuţă de la Ocna corespondă cu Domnitorul Principatelor Unite Române – Alexandru Ioan Cuza.

Târgocnenii îşi vor aduce contribuţia la obţinerea independenţei , atât prin reprezentanţii lor din compania a 6-a Târgu Ocna a batalionului 2 Bacău din Regimentul 14 dorobanţi, comandat de căpitanul Dimitrie Buşilă, cât şi prin acţiunile de sprijinire a frontului prin rechiziţii , transporturi, subscripţii pentru cumpărarea de arme, prin donaţii în bani sau alimente.[necesită citare]

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Târgu Ocna, declarată comună urbană în 1846, era reşedinţa plăşii Trotuşul a judeţului Bacău, avea 8033 de locuitori şi în ea funcţionau două fabrici de gaz, 5 mori, o tăbăcărie, două fabrici de pălării ţărăneşti, una de săpun, una de lumânări de ceară albă, două şcoli primare de băieţi cu 381 de elevi, două şcoli primare de fete cu 222 de fete, o şcoală armenească, 11 biserici ortodoxe, una catolică şi una armenească.

În timpul Primului Război Mondial s-au purtat lupte sângeroase în timpul cărora s-au remarcat medicul Mircea Bruteanu şi locotenentul Gheorghe Enescu, alături de alţi eroi ai oraşului.

Tot acum a căzut la datorie, luptând eroic cu o singură mână, legendarul Constantin Muşat. Localitatea Târgu Ocna a fost bombardată de trupele inamice , provocând incendii şi pagube materiale. Lupte sângeroase s-au purtat la Cireşoaia şi Cosna.

Marele istoric Nicolae Iorga ne lăsa câteva însemnări interesante despre această perioadă: 13 octombrie 1917 - Nemţii bombardează Ocna. 9 ianuarie 1918- Ocna e părăsită şi distrusă.

În afara zecilor de monumente ridicate în această zonă, a denumirii unor străzi ale oraşului, începând din 1919, s-a creat o tradiţie locală de comemorare a eroilor în fiecare an la Înălţare şi de 9 Mai.[necesită citare]

Anuarul Socec din 1925 consemnează oraşul ca reşedinţă a aceleiaşi plăşi Trotuş, având 7951 de locuitori.

În 1950, oraşul a devenit reşedinţă a raionului Târgu Ocna din regiunea Bacău. În 1968, el a pierdut rolul de reşedinţă de unitate administrativă, fiind subordonat din nou judeţului Bacău, reînfiinţat; tot atunci i s-au arondat şi localităţile componente Poieni şi Vâlcele; fostele sate Mosoarele şi Păcuri au fost atunci alipite localităţii componente Poieni, în vreme ce fostele sate Geoseni, Tiseşti şi Gura Slănicului au fost alipite localităţii principale a oraşului.

Monumente istorice

În oraşul Târgu Ocna se află două monumente istorice de interes naţional: ansamblul bisericii „Sfântul Nicolae” (construită în 1580, cu modificări în 1768 şi 1883), cu biserica propriu-zisă, zidul de incintă (construit în 1768) şi ansamblul memorial 1916–1918 (realizat în 1932); fosta mănăstire Răducanu (secolele al XVII-lea–al XVIII-lea), ansamblu cuprinzând biserica „Buna Vestire” (construită în 1664 cu modificări în 1762), turnul de intrare, zidul de incintă şi ruinele unei construcţii din incintă (toate din 1712). Cele două ansambluri sunt clasificate ca monumente de arhitectură, doar ansamblul memorial 1916–1918 fiind clasificat ca monument memorial sau funerar.

Alte nouă obiective din oraş sunt incluse în lista monumentelor istorice din judeţul Bacău ca monumente de interes local. Unul este un sit arheologic, aflat în cartierul Podei, la 500 m sud-est de oraş, pe malul drept al Trotuşului, unde se află urmele cetăţii Utidava (perioada La Tène, cultura geto-dacică, secolele I î.e.n. – I e.n.), precum şi aşezări din eneolitic (cultura Cucuteni) şi din Epoca Bronzului (cultura Monteoru). Alte şapte obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură: biserica „Sfânta Treime” (1809) din cartierul Gura Slănicului; casa Borisof (1890); biserica „Sfinţii Voievozi” (secolul al XVIII-lea, refăcută în 1849); ansamblul bisericii „Cuvioasa Paraschiva”, cu biserica de lemn (construită în secolul al XVII-lea şi refăcută în 1725) şi clopotniţa ridicată în secolul al XIX-lea; biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” (1815); biserica de lemn „Sfântul Gheorghe” (construită în 1761 cu adăugiri în 1895); şi biserica „Adormirea Maicii Domnului”- Precista (construită în 1683 şi refăcută în 1860). În sfârşit, bustul lui Costache Negri (1941) din faţa primăriei este clasificat ca monument de for public.