Nicolae Bălcescu, Bacău

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Nicolae Bălcescu, Bacău

Nicolae Bălcescu (n. 29 iunie 1819, Bucureşti – d. 29 noiembrie 1852, Palermo) a fost un istoric, scriitor şi revoluţionar român. Alături de fratele său mai mic, Barbu, a participat la Revoluţia din 1848. Prin capodopera sa Românii supt Mihai Voievod Viteazul, Bălcescu l-a impus în canonul naţional pe voievodul Mihai Viteazul.

Viaţa

Născut în Bucureşti, într-o familie de mici boieri, era fiul pitarului Barbu şi al „serdăresei” Zinca Petreasca-Bălcescu. Va lua numele de familie al mamei sale, originară din Bălceşti, Vâlcea, în locul celui al tatălui, Petrescu. Tatăl lui Nicolae Bălcescu a murit în anul 1824. Nicolae Bălcescu avea doi fraţi: Costache şi Barbu, precum şi două surori: Sevasta şi Marghioala. Într-un alt document se mai pomeneşte şi de o altă soră: Eleni.

Studiază la Colegiul Sfântul Sava, începând cu 1832, fiind pasionat de istorie, avându-l coleg pe Ion Ghica, iar ca profesori, între alţii, pe Ion Heliade Rădulescu. La 19 ani intră în armată, iar în 1840 participă, alături de Eftimie Murgu, Marin Serghiescu Naţionalul, la conspiraţia Filipescu, care este descoperită, şi este închis la Mănăstirea Mărgineni, unde a rămas doi ani, până la 21 februarie 1843, la plecarea domnitorului Ghica şi venirea lui Bibescu .

După ce este eliberat înfiinţează împreună cu Ion Ghica şi Christian Tell o altă organizaţie secretă numită Frăţia, călătoreşte prin toate teritoriile locuite de români: Țara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum şi prin Franţa şi Italia şi studiază istoria, fiind editor, alături de August Treboniu Laurian, al unei reviste de istorie numită Magazin istoric pentru Dacia, apărută începând cu 1844. În Franţa se va implica în revoluţia din februarie 1848, dar inspirat de această revoluţie se întoarce la Bucureşti pentru a participa la revoluţia din 11 iunie, fiind timp de două zile ministru de externe şi secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de revoluţionari. Va fi de partea liberalilor, dorind împroprietărirea ţăranilor şi vot universal.

Arestat la 13 septembrie 1848 de autorităţile Imperiului Otoman care au înăbuşit revoluţia, reuşeşte să evadeze şi să treacă în Transilvania, de unde a fost expulzat apoi de autorităţile habsburgice. În primele luni ale anului 1849, trece prin Trieste, Atena şi ajunge la Constantinopol. Apoi, la Debreţin, se întâlneşte cu Lajos Kossuth, conducătorul revoluţiei maghiare, încercând un aranjament „pacificator” între revoluţionarii români transilvani şi cei maghiari. Lajos Kossuth îi face lui Bălcescu o impresie bună şi este de acord cu „proiectul” revoluţionarului român.

La 2 iulie 1849 se găseşte la Pesta, unde este semnat „proiectul de pacificare”, un acord româno-maghiar cu revoluţionarii unguri. Avram Iancu şi revoluţionarii săi se declară de acord să rămână neutri faţă de acţiunile militare ale maghiarilor, dar aceştia nu îşi respectă promisiunile şi se ajunge din nou la conflict. În acelaşi timp însă trupele imperiale contrarevoluţionare habsburgice şi ruse intră în Transilvania şi revoluţia maghiară condusă de Kossuth este înfrântă.

Ca istoric, marea sa operă a fost „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, pe care a scris-o în exil, începând cu 1849, rămasă în manuscris şi publicată de Alexandru Odobescu, în 1861 - 1863.

Se exilează la Paris, unde încearcă să coaguleze forţele revoluţionare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederaţii europene. Cu un paşaport eliberat la Paris, la 27 septembrie 1850, „au nom de Sa Majesté l'Empereur des Ottomans”, în primăvara lui 1852, pleacă la Constantinopol, de aici, la Galaţi şi încearcă să pătrundă în Țara Românească, însă autorităţile nu-i permit, deşi e bolnav şi vrea să o vadă pe mama sa, în vârstă şi bolnavă. Medicii îi sfătuiesc să se stabilească în Italia, unde clima e mult mai blândă. Trece prin Malta, Napoli şi se stabileşte la Palermo, în Sicilia, la hotelul „Alla Trinacria”. Moare la Palermo de tuberculoză la vârsta de 33 de ani.

Posteritatea

În anul 1977, antropologul Cantemir Riscuţia a făcut parte dintr-o delegaţie română plecată la Palermo pentru a descoperi locul în care se spunea ca ar fi înmormântat Bălcescu. Totul pornise de la mărturia unui marinar, care credea ca trupul românului mort în exil se afla în galeria de mumii a călugărilor capucini. Riscuţia a analizat 2.000 de schelete, dar nici unul nu se potrivea trăsăturilor lui Nicolae Bălcescu. Într-un final, au aflat că românul fusese înmormântat într-un osuar de onoare al capucinilor, loc sigilat în urma unei epidemii de holeră. Trupul lui Nicolae Bălcescu nu a mai fost scos la lumină.

Ideologii comunismului românesc, sprijinindu-se pe unele lucrări ale lui Karl Marx, îl considerau pe Nicolae Bălcescu drept un precursor al comunismului român. De aceea, „prima sau eventual a doua emisiune numismatică a Republicii Populare Române” este dedicată lui Nicolae Bălcescu (o medalie / monedă de argint, cu diametrul de 38 mm, greutatea de 25 g, iar titlul de 835‰, restul de 165‰ fiind cupru), tirajul fiind de 500.000 de exemplare. Pe biletele bancare româneşti, cu valoare nominală de 1.000 de lei, ediţia 1950, precum şi pe cele de 100 de lei, ediţiile 1952 şi 1966, a fost gravat portretul lui Nicolae Bălcescu. Peste 10 localităţi rurale, precum şi străzi şi instituţii de învăţământ din România comunistă au primit numele lui Nicolae Bălcescu, în memoria revoluţionarului paşoptist.

Iată un exemplu de caracterizare făcută de către ideologia comunistă lui Nicolae Bălcescu: „Nicolae Bălcescu este figura cea mai luminoasă a revoluţiei de la 1848. E tipul revoluţionarului care, înţelegând mersul istoriei, şi-a dat seama că adevărata revoluţie trebuie să se sprijine pe forţa poporului, să-i exprime năzuinţele şi drepturile. Bolnav de ftizie, având de îndurat lipsurile şi greutăţile exilului, în preajma ultimei sale călătorii spre ţărmurile cu climă blândă ale Mediteranei, unde îşi va da sfârşitul, Nicolae Bălcescu ne apare în acest portret [Portretul lui Nicolae Bălcescu realizat de Gheorghe Tăttărescu în 1851, n.n.] cu fruntea vastă de gânditor, dominată de focul privirii, cu ochii mari, pătrunzători, care exprimă o adâncă viaţă interioară.

Acest portret, de o mare sobrietate, nu ne transmite numai imaginea personajului, ci şi admiraţia pictorului pentru adevăratul conducător al revoluţiei de la 1848. Lucrat cu măiestrie, portretul exprimă personalitatea vastă de gânditor şi de luptător al lui Nicolae Bălcescu şi se înscrie în galeria portretelor psihologice de seamă din istoria picturii noastre.”

Cronologie

A murit la Palermo, dar nu a fost îngropat la groapa săracilor cum s-a scris, ci transportat la mânăstirea Capucinilor, specializată în mumificări. Mumia lui se poate vedea şi astăzi în galeria acelei mânăstiri, cu menţiunea: "Nicolae Bălcescu, prim ministru al Valachiei".

Notafilie

După instaurarea regimului comunist în România, pentru sublinierea personalităţii lui Nicolae Bălcescu în calitate de înaintaş al ideologiei comuniste, au fost emise, pe rând, trei bancnote care aveau gravată efigia paşoptistului: este vorba despre bancnotele cu valoarea nominală de 1.000 de lei, ediţia 1950, precum şi de cele cu valoarea nominală de 100 de lei, din ediţiile 1952 şi 1966.

Vezi şi

Vasile Alecsandri · Costache Aristia · Simion Balint · Nicolae Bălcescu · Simion Bărnuţiu · Cezar Bolliac · Ion Ionescu de la Brad · Ion C. Brătianu · Ioan Buteanu · Timotei Cipariu · Alexandru Ioan Cuza · Petru Dobra · Ioan Dragoş · Ion Ghica · Alexandru G. Golescu · Ștefan Golescu · Ion Heliade Rădulescu · Avram Iancu · Alexandru Papiu Ilarian · Barbu Iscovescu · Mihail Kogălniceanu · August Treboniu Laurian · Dimitrie Macedonski · Gheorghe Magheru · Săndulache Miclescu · Andrei Mureşanu · Eftimie Murgu · Ion Negulici · Petrache Poenaru · Aron Pumnul · Teodor Râşcanu · Constantin Daniel Rosenthal · C.A. Rosetti · Alecu Russo · Axente Sever · Iosafat Snagoveanul · Ioan Sterca-Șuluţiu · Popa Șapcă · Gheorghe Tattarescu · Christian Tell · Alexandru Zane · Pelaghia Roşu