Bacău, Bacău

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Bacău, Bacău

Bacău ( pronunţie (ajutor·info), supranumit şi „oraşul lui Bacovia”) este municipiul de reşedinţă al judeţului cu acelaşi nume, Moldova, România. Este situat pe râul Bistriţa, pe care în oraş există o centrală hidroelectrică ce acoperă o parte a consumului local de energie electrică. Suprafaţa municipiului este de 43 km², iar populaţia este de 144.307 de locuitori (2011). Oraşul este traversat de drumurile europene E85 şi E574 ce fac legătura cu Bucureştiul, cu nordul ţării şi cu Transilvania. Pe cale feroviară legăturile naţionale şi internaţionale se realizează prin reţeaua CFR. Bacăul dispune de un aeroport internaţional ce asigură curse regulate către diferite destinaţii naţionale şi europene.

Alte nume şi etimologie

în latină: Bacovia

în maghiară Bákó,

în germană Barchau,

în polonă Baków,

în ebraică: בקאו)

Istoricul Victor Spinei a publicat o listă a numelor proprii de origine cumană sau pecenegă în care apare Bako. Bako este un nume care se regăseşte şi în alte limbi turcice: pecenegă, maghiară, turcă etc. Tazlău, Tarcău, Asău, Bârlad, Tecuci, Berheci, etc. sunt considerate denumiri de origine cumană. Uz si Oituz sunt atribuite Uzilor, un alt popor migrator. Marele istoric Nicolae Iorga este de părere că denumirea oraşului Bacău este de origine maghiară (ca Adjudul şi Sascutul). A-şi găsi Bacăul, a da de bucluc, expresia se explică, după Hasdeu, prin aluzie la neplăcerile pe care odinioară le făcea călătorilor importanta vamă din Bacău, centru vamal pentru tot ce intra din Muntenia şi Transilvania – După Cihac, II, 477 (cf. Weigand, Jb., XVI, 75), numele provine din limba maghiară bakó „călău”. Este vorba cu mai multă probabilitate de o contaminare a ambelor cuvinte, adică de o interpretare umoristică a numelui oraşului, prin intermediul cuvântului din limba maghiară.

Mareşalul Antonescu a ordonat efectuarea lucrărilor pentru românizarea nomenclaturii localităţilor din România, ordin prin care urma să se schimbe denumirea oraşului Bacău, cu Gura Bistriţei.

Menţionarea oraşului pe un act oficial datează încă din 1399. În arhivele Vaticanului, pe hărţile Evului Mediu precum şi în alte documente latine, Bacăul apare sub numele de Bacovia, sau Ad Bacum. Edwige Bestazzi – delegată a Institutului de Cultură Italiană, la începutul secolului XX - mărturiseşte că Bacăul era trecut pe o hartă pictată chiar în Palatul Primăriei Florenţa, sub numele de Bacovia. Acest lucru nu este de mirare, având în vedere că la doar câţiva kilometri de Bacău, la Sărata, romanii extrăgeau sare, iar în alte localităţi din împrejurimi s-au descoperit vestigii daco-romane, sau chiar mai vechi, lucru ce atestă popularea acestei zone de mii de ani. La Sulta (comuna Agăş) avem urmele vechilor aurării dacice (ref), iar teritoriul Bacăului cuprindea localităţi ca: Letca şi Leiteni, cuvinte derivate din latonă şi letonă (ref), divinităţi din timpuri preistorice, sau Tamasidava, denumire scito-dacică.

Pe aceste meleaguri au fost întinse păduri în care trăiau turme de zimbri. Muzeul „Moldova” din Bacău deţine o importantă colecţie de documente istorice şi vechi manuscrise, precum şi un cap de zimbru, un exemplar unic în felul său, găsit lângă Bacău, în satul Solonţ. Un Bâc exista în Basarabia, un altul în ţinutul Vasluiului, iar un altul în ţinutul Bîrladului. Pe această temă se mai poate vedea şi etimologia cuvântului Bâc în lucrările lui Gheorghe Ghibănescu, M. Costăchescu sau în documentele moldoveneşti publicate de Nicolae Iorga.

Geografie

Municipiul Bacău, reşedinţa judeţului cu acelaşi nume, se află în Nord-Estul ţării, în partea central-vestică a Moldovei, la doar 9,6 Km în amonte de confluenţa Siret-Bistriţa.

Geografic, se află la intersecţia meridianului de 26° 55' longitudine estică cu paralela de 46° 35' latitudine nordică.

Din punct de vedere administrativ se învecinează cu comunele Hemeiuş şi Săuceşti, în Nord, cu comuna Letea Veche, în est, la sud cu comunele Luizi-Călugăra, Măgura şi Mărgineni. Între aceste limite oraşul ocupă o suprafaţă de 4186,23 ha.

Patru trepte de altitudine, între 150 m şi 250 m marchează relieful Bacăului, el aflându-se în cea mai mare parte a localităţii, pe a doua terasă 160-165 m. Se detaşează terasa de luncă joasă, dar se înalţă în şesul comun al Bistriţei cu Siretul. Albia majoră al Bistriţei este predominată în raza aşezării, prin depozitele de prundişuri, constituind un adevărat rezervor pentru acumularea apelor freatice.

Bacăul prezintă un avantaj şi prin poziţionarea sa în imediata apropiere cu linia de dislocaţie subcarpatică. Bacăul se află pe terase plane sau uşor înclinate cu o expoziţie estică şi sud-estică, în talazuri stabilizate, având un drenaj bun şi o pânză freatică bogată. Luncile şi terasele din apropiere sunt larg folosite pentru cultura de pomi fructiferi, viţă de vie şi cereale. Dacă în trecut modelarea reliefului se făcea de către cataclisme, după anii 50, omul a fost cel care ridicând baraje şi diguri, între anii 1958-1966, l-a influenţat, acţionând astfel şi asupra climei.

Poziţia şi cadrul natural au favorizat dezvoltarea rapidă a aşezării de pe Bistriţa, încă din Evul Mediu Bacăul devenind un important nod de intersecţie a principalelor artere comerciale din partea central vestică a Moldovei. Drumul Siretului sau Drumul Moldovenesc, care unea oraşele baltice cu zona dunăreano-pontică, se intersecta cu Drumul Păcurii, ce începea la Moineşti, cu Drumul Sării, dinspre Târgu Ocna, cu Drumul Braşovului (drumul de jos), cu Drumurile Transilvaniei ce traversau Carpaţii Orientali prin pasurile Ghimeş, Bicaz, Tulgheş, şi cu drumul plutelor, pe Bistriţa. Toate arterele din NV şi SV se îndreptau spre bazinele Bârladului şi Prutului prin nordul Colinelor Tutovei.

Reţeaua hidrografică este reprezentată de cele două râuri, Siret şi Bistriţa, şi de afluenţii acestora: Bahna, Izvoarele, Cleja - pentru Siret, respectiv Trebeşul cu afluenţii săi Bârnat şi Negel - pentru Bistriţa. Datorită influenţei antropice regimul hidrologic al celor două râuri a fost complet modificat, amenajările hidroenergetice contribuind la regularizarea scurgerii. Pe Bistriţa au fost create lacurile de acumulare Lilieci, Șerbăneşti cu rol complex: asigurarea energiei electrice, combaterea inundaţiilor, alimentarea cu apă potabilă şi industrială, practicarea sporturilor nautice.

Valea comună a celor două râuri are aspectul unui vast uluc depresionar cu orientare nord-sud, cu o deschidere laterală spre vest, spre valea Bistriţei, şi o îngustare spre sud, „poarta Siretului", suprapunându-se contactului dintre Colinele Tutovei şi culmile subcarpatice Pietricica-Barboiu.

Toate lacurile de acumulare din Bacău sunt considerate arii naturale protejate avifaunistice si sunt in custodia Centrului Regional de Ecologie Bacău prin situl Natura 2000.

Climatul municipiului este unul temperat-continental accentuat, cu ierni reci, veri secetoase şi călduroase, datorat acţiunii unui complex de factori naturali (circulaţia generală a atmosferei, radiaţia solară, relieful) şi antropici, oraşul însuşi având un rol esenţial în crearea propriei topoclime printr-o serie de factori care se manifestă constant (materialele de construcţie, profilul accidentat, spaţiile verzi), respectiv prin intermediul unor factori secundari (încălzirea artificială, poluarea atmosferei). Acţiunea comună a acestora determină perturbări ale circuitului biogeochimic la nivelul sistemului, consecinţa directă fiind disconfortul urban.

Temperatura medie anuală este de 12 °C, oscilând între -4 °C, în luna ianuarie, şi 20,6 °C, în luna iunie, constatându-se o uşoară modificare a regimului termic în ultimii ani datorită lacurilor de acumulare, încălzirii globale şi poluării atmosferei. Temperatura maximă absolută cu o valoare de 40,3 °C (24 iulie 2007) a fost depăşită în vara anului 2012, când mercurul termometrului a urcat până la 41,9 °C în ziua de 7 august.

Cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 541 mm/m²/an, existând diferenţe între sezonul cald (82,8 mm-luna iunie) şi cel rece (24 mm-luna februarie). Aversele sunt frecvente în lunile iulie-august.

Cel mai rece an a fost 1942, cu doar 7 °C, iar cel mai ploios 1897 cu 962,5 l/m². O secetă necruţătoare s-a abătut în anul 1954, când şi zăpezile au însumat doar 294,5 l/m².

Ceaţa e prezentă 82 de zile maxim şi minim 29 de zile.

Covorul biogeografic a evoluat sub semnul impactului antropic. Într-o zonă în care pădurile deţineau 70-80% din suprafaţă s-a ajuns ca în prezent coeficientul de împădurire să fie de 25,7%, formaţiunile dominante fiind cele de stepă şi luncile râurilor şi pădurile de foioase din jurul oraşului folosite în scop recreativ.

Fauna zonei periurbane prezintă o însemnată valoare cinegetică; unele animale sunt vânate pentru blană, altele, pentru carne.

Condiţiile pedogenetice au dus la formarea unor soluri variate, în general brune şi brune argiloiluviale, cu un conţinut de humus de 1-5‰, ce asigură o fertilitate medie bună pentru terenurile agricole. Între solurile intrazonale se remarcă cele hidromorfe, lăcoviştile şi solurie aluviale în diferite stadii de evoluţie.

Istorie

Zona a fost locuita din timpul paleoliticului superior (aproximativ 5.000 de ani în urmă). În perimetrul Pieţii Revoluţiei s-a descoperit un racloir de silex negru-vineţiu de formă trapezoidala. Obiect folosit la vânătoare în împrejurimile care atunci erau acoperite de păduri. O altă prezenţă umană în valea localităţii s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Mărgineni. La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei aşezări din epoca mijlocie a bronzului - Cultura Monteoru. Un strat gros de mâl a păstrat pentru eternitate dovada marilor cataclisme care au modificat relieful. O alta aşezare, de data aceasta, fiind identificată ca, aparţinând epocii bronzului târziu - Cultura Noua a fost scoasa la lumina în perimetrul Precista (referinţa).

Mai multe fragmente de ceramică din secolul VI - V î. Hr., atestă o aşezare hallstattiană pe actuala stradă Bradului, care după cucerirea Daciei de către romani a rămas în afara graniţelor Imperiului Roman, fiind locuită de Carpi. Aceştia vor fi în legătura permanentă cu Imperiul Roman, fapt ilustrat de numeroase descoperiri arheologice constând în ceramică, monede şi obiecte de podoabă.

O altă aşezare din secolele IV-V d.Hr., compusă din şapte locuinţe a fost cercetată în zona Curţii Domneşti. Fiecare locuinţă are o încăpere cu pereţi din bârne şi un cuptor de ars ceramică. S-a găsit ceramică lucrată cu roata, dar şi cu mâna, precum şi o fibulă de bronz. Putem considera că aici era o comunitate sătească autohtonă continuatoare a comunităţii daco-romane.

Cercetările efectuate in zona Băncii Naţionale au scos la suprafaţă o aşezare din secolele V-VI d.Hr. Peste ea s-a mai descoperit o alta din secolele VI-VII d.Hr., alcătuita din opt locuinţe dispuse după un plan riguros, pe care arheologi le numesc cuib. Inventarul lor cuprinde ceramică lucrată cu mâna, mai ales vase-borcan, la modă pe atunci. După calculele arheologilor numărul băcăuanelor era de 100 de persoane. Se ocupau cu agricultura, creşterea vitelor, meşteşugurile, cu pescuitul în multele ape din zonă, iar în pădure cu vânatul. Faptul că pe mai multe vase se afla imprimat semnul crucii, duce la concluzia că era o comunitate creştină. Era o localitate stabilă care avea legături cu lumea bizantină, numeroase monede ilustrând acest fapt.

La sfârşitul secolului al IX-lea, in regiunile de câmpie ale Moldovei de Sud, dar şi în Muntenia şi Transilvania, se aşează un popor al cărui nume face istorie: pecenegii. Vor sta neclintiţi aproape două secole, apoi vor fi alungaţi peste Dunăre de un alt popor, cumanii. Pentru cumani Bacăul (Bako este un nume peceneg dar şi cuman) este locul ideal pentru creşterea cailor, lucru foarte necesar lor. În 1223, la Kalka, vor fi risipiţi in urma bătăliei cu tătarii şi cei ce au scăpat cu viaţa, s-au retras în ţinuturile dintre Nistru si Carpaţi. In 1241, tătari pârjolesc şi regiunea de la nord-est de Bacău. Pe şoseaua naţională Bacău-Bârlad, între satele Traian şi Secuieni, jud. Bacău, se bănuieşte existenţa unui mormânt cuman (ref). Cumanii mai importanţi erau înhumaţi alături de câţiva oşteni apropiaţi (îngropaţi de vii sau după sinucidere) şi alături de calul preferat. Peste mormânt se ridicau movile mari de pământ.

Până cu puţin timp în urmă, prima atestare documentară cunoscuta era de pe timpul lui Alexandru cel Bun, 6 octombrie 1408. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei, demonstrează că Bacăul are actul de naştere între anii 1391-1432 in timpul domniei lui Petru I Musat. În 1399, oraşul este menţionat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeşii satului Brătila, din ţinutul Bacăului. La 15 aprilie 1400, aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniţi, numiţi mai târziu Cavalerii de Malta. O scrisoare este trimisă in Civitas Bachovien de Papa Bonifaciu al II-lea. În 1409 studia la Cracovia, studentul băcăuan Gregorias de Bachwya. Ceva mai târziu, în 5 martie 1431, localitatea este numita în civitate Bako.

Reşedinţa Domnească din vremea lui Alexandru cel Bun, când avea soţie pe Margareta de Lozont, corespunde cu propaganda catolică din acel timp în Moldova care începuse încă de pe tipul lui Laţcu, când Papa de la Roma reuşise să înfiinţeze o episcopie catolică în Moldova, mai întai pe Siret (1370), şi în urmă (1401), o strămută la Bacău, desigur cu ajutorul Margaretei şi unde Alexandru îşi face încă o reşedinţă.

Oraşul Bacău a fost ocupat o scurtă vreme şi ars de oştile maghiare conduse de Matei Corvin în anul 1467. Localitatea este cunoscută şi datorită importanţei sale în relaţiile comerciale dintre Moldova, Transilvania şi Țara Românească, fiind un punct de vamă. În secolului al XV-lea în acest oraş s-a stabilit Alexăndrel, fiul lui Ștefan cel Mare, care a dat ordin pentru construirea Curţii Domneşti şi Bisericii Precista, celebre monumente istorice.

La sfârşitul secolului al XIV-lea, Bacăul era bine închegat ca aşezare urbană, una dintre cele mai prospere din întreaga Moldovă, având atribuţii militare şi comerciale foarte importante.

Stema municipiului Bacău o are pe Maica Precista în partea inferioară, ocrotitoarea oraşului, iar în partea superioară se găsesc cerbul şi brazii, primele simboluri heraldice ale Bacăului.

În partea inferioară culoarea aleasă este roşul. Culoarea roşie este specifică stemelor din Moldova iar albastrul, ce se regăseşte în zona superioară, este culoarea imediat următoare ca semnificaţie conform codului culorilor şi a normelor heraldice.

Cele două zone sunt despărţite de un brâu ce reprezintă vocaţia constructivă a oraşului Bacău, aspiraţiile sale către viitor.

Cele şapte turnuri din partea superioară simbolizează faptul că Bacăul este municipiul reşedinţă de judeţ.

Economie

Judeţul Bacău este unul dintre centrele cele mai industrializate din Moldova, având două mari rafinarii de petrol situate lângă oraşele Oneşti şi Dărmăneşti. După căderea comunismului, activităţile industriale principale cuprind: industria petrochimică, industria nutriţională, industria prelucrării lemnului şi a hârtiei, industria textilă, industria chimică, industria mecanică, industria aeronautică.

Transport

Aeroportul Internaţional George Enescu din Bacău deserveşte, pe lângă locuitorii judeţului Bacău, şi pe cei ai judeţelor învecinate: Neamţ, Vaslui, Vrancea, Covasna, Galaţi.

Evenimente băcăuane

Se organizează în fiecare an în jurul lunii octombrie.

Organizat la începutul lunii iunie, Festivalul Arlekin este gândit pentru cei mai mici. Se deschide anual cu o paradă a şcolilor şi a liceelor băcăuane. Pentru ocazie este amplasată o scenă pe care evoluează elevi, artişti, trupe, ansambluri diverse etc.

Este cel mai important eveniment local de recunoaştere şi stimulare a responsabilităţii sociale care a devenit o tradiţie în comunitatea de afaceri. În acelaşi timp, Gala Premiilor Comunităţii reprezintă cea mai importantă acţiune de strângere de fonduri pentru susţinerea programelor sociale, medicale şi educaţionale.

Sport

Sportul în oraşul Bacău are o mare tradiţie.

Foarte urmărită este echipa de handbal masculin Știinţa Municipal Bacău, echipă fondată în 1962 şi care în sezonul 2011/2012 s-a clasat pe locul 2 în Liga Naţională.

Echipa feminină de volei Știinţa Bacău se luptă în fiecare an pentru primul loc în Divizia A.

Galerie

Catedrala Sf. Nicolae

Casa de Cultură

Stema oraşului în perioada interbelică

Stema în perioada comunistă