Ocna Mureş, Alba

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Ocna Mureş, Alba

Ocna Mureş, mai demult Uioara (în latină Salinae, în maghiară Marosújvár, în germană Miereschhall), este un oraş în judeţul Alba, Transilvania, România, format din localităţile componente Ocna Mureş (reşedinţa), Uioara de Jos şi Uioara de Sus, şi din satele Cisteiu de Mureş, Micoşlaca şi Războieni-Cetate. Numele unor localităţi germane sau austriece, plasate în preajma unor masive de sare, conţin încă sufixul, respectiv prefixul, Hall. Astfel, Miereschhall = Sarea Mureşului.

Stemă

Stema oraşului Ocna Mureş se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat şi despicat, compus din 3 partiţii. În partiţia I, în câmp roşu, se află un coif de soldat roman, de argint, conturat cu negru. În partiţia II, în câmp verde, se află o gură neagră de intrare într-o mină de sare, peste care broşează două ciocane de minerit, mărginită cu o bordură de piatră argintie. În partiţia III, în câmp albastru, se află două valuri de argint undate. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu 3 turnuri crenelate.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Coiful de soldat roman semnifică prezenţa veche a civilizaţiei romane din această zonă. Gura de mină reprezintă intrarea în ocna de sare, ocupaţia de bază a locuitorilor, respectiv mineritul prin exploatarea sării. Brâurile undate simbolizează râul Mureş care străbate aşezarea. Coroana murală cu 3 turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraş.

Alte toponimii

Maros-Újvár, Maroschujwar, Újvár, Újvár-Akna, Marosújvárakna, Marosakna, Uioara, Ocna Murăşului, Ocna Mureşului, Murăş Uioara, Salinele Murăş Uioarei, Ocne, Steinort, Miereschneuburg.

Geografie

Oraşul Ocna Mureş este situat în partea de nord-est a judeţului Alba, la 55 km de Alba-Iulia şi la 22 km de Aiud. Altitudinea medie a zonei este de 281 m.

Până la mijlocul secolului al XIX-lea râul Mureş curgea în imediata apropiere a masivului de sare. Din cauza pagubelor produse minelor de sare în timpul deselor inundaţii ale Mureşului, în anii 50 ai secolului al XIX-lea albia Mureşului a fost mutată cu câteva sute de metri mai spre est. Totuşi, în anul 1912 s-a produs o inundaţie catastrofală a Mureşului, apele pătrunzând în unele dintre minele vechi, provocând surpări ale tavanelor acestora, cu apariţia la suprafaţa terenului a unor pâlnii şi cratere de mari dimensiuni care au afectat şi zonele locuite învecinate. Spre evitarea extinderii prăbuşirilor minelor vechi, în anul 1952 s-a hotărât umplerea tuturor cavernelor şi craterelor formate deasupra fostelor mine Romane, Iosif, Francisc, Ferdinand, Regina Maria şi Principele Nicolae, cu saramură concentrată.

În urma avariilor tehnice la mai multe sonde în anii 70 ai secolului al XX-lea, Salina Ocna Mureş n-a mai fost în stare sa furnizeze cantităţile necesare de sare în soluţie uzinei de produse sodice UPSOM din localitate. În această situaţie, s-a hotărât pomparea diferenţei de volum din lacurile de pe masivul de sare, umplute cu saramură concentrată, contravenind unui principiu elementar de protecţie a masivului de sare. Acest lucru a dus la diluarea crescândă a concentraţiei apelor lacurilor, respectiv la dizolvarea treptată a peretelui de siguranţă dintre mina 1 Mai şi lacul învecinat Iosif. În anul 1978 s-a ajuns la situaţia în care pilierul despărţitor dintre mina 1 Mai şi lacul Iosif (la nivelul orizontului -90 m) a cedat, iar apele s-au revărsat în camerele minei, pe care au inundat-o în întregime în câteva minute. Minierii care lucrau în acel schimb s-au putut salva, ieşind la suprafaţă pe treptele puţului de aeraj. Această catastrofă minieră a dus la sistarea definitivă a exploatării sării în stare solidă la Ocna Mureş, după milenii de activitate aproape neîntreruptă.

Catastrofa a început în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2010 la ora 02:00. Cauza catastrofei a fost probabil neetanşeitatea coloanei prin care se introduce în subteran apă dulce sub presiune, la una din sondele învecinate (123 sau 124). Au fost distruse 3 clădiri (inclusiv un magazin universal) şi au fost avariate străzile limitrofe M. Eminescu şi N. Iorga. În centrul zonei afectate, din zona sud-estică a masivului de sare, s-a format un crater umplut cu apă cu diametrul de cca 200 m şi adâncimea de cca 10 m. Volumul lacului nou format este de aproximativ 100.000 mc.

Debitul de gaze arse anual in Ocna Mures este de 150000 mc/ora, volumul gazelor reziduale rezultat fiind de 1.314 miliarde mc/an. Perimetrul Ocna Mures se incadreaza in zona seismica 'E', valoarea coeficientului Ks=0,12 (PUG Ocna-Mures, 1998, p. 14).

Istorie

Aşezare civilă romană în Dacia (sec. II-III), cunoscută pentru exploatarea sării, sub denumirea „Salinae”. Exploatarea relativ intensă a zăcământului de sare în epoca romană, a favorizat dezvoltarea unei importante aşezări cu caracter rural, identificată cu „Salinae”, ale cărei urme arheologice se întind pe o mare arie, pe ambele maluri ale Mureşului.

Fără cercetări sistematice, se cunosc descoperiri ce provin de pe aria oraşului şi din împrejurimi, fără posibilitatea unor precizări topografice: subconstrucţii de clădiri, numeroase materiale de construcţii tegulare (confecţionate din ţiglă), sculpturi de marmură, vase de ceramică, un opaiţ cu inscripţia "FORTIS" şi alte obiecte. Din zona minelor de sare provin trei inscripţii fragmentare, iar din alte locuri mai multe monede de argint şi bronz între care şi un dupondius (monedă romană) din timpul împărătesei romane Annia Galeria Faustina (130–176) din anii 138–141.

La marginea de est a localităţii, lângă drumul spre Uioara de Sus, s-au descoperit în anul 1931 trei morminte cu sarcofage din cărămizi, acoperite cu ţigle. Unele cărămizi aveau ştampile de la producătorii particulari P AE TERN şi TII (inscripţii incomplete).

Numeroase descoperiri numismatice se semnalează şi la sud de oraş, în valea de la Hopârta: un sesterius (monedă romană) din vremea împăratului roman Traian, o monedă de bronz şi o alta de argint.

Urmele de locuire descoperite pe teritoriul oraşului indică prezenţa oamenilor încă din epoca bronzului (Cultura Wietenberg). Au fost descoperite numeroase obiecte de tezaur, statuia zeiţei Hecate şi un relief cu Lupa Capitolina.

Prima atestare documentară datează din anul 1203 sub numele de Uioara (care provine de la cuvântul maghiar Ujvár = „Oraşul Nou”), apoi la 13 ianuarie 1280 într-un act de schimb de moşii.

Pe Harta Iosefină a Transilvaniei (Sectio 140), realizată la ridicarea topografică din anii 1769-1773 este marcată în felul următor prezenţa unor exploatări de sare abandonate în zona actualului oraş Ocna Mureş: "Ruiniert, Saltz Gruben, Okne".

Localitatea s-a dezvoltat abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când a început exploatarea organizată a sării, respectiv, când administraţia austriacă a preluat controlul producţiei de sare.

În perioada interbelică a fost sediul plăşii Ocna-Mureş din cadrul judeţului Alba (interbelic).

Ocna Mureş a fost declarat oraş în anul 1956 şi are în subordine cinci localităţi; două localităţi componente (Uioara de Sus şi Uioara de Jos) şi trei sate (Cisteiu de Mureş, Micoşlaca şi Războieni-Cetate).

Economie

Activităţi economice principale: extragerea sării, industria chimică anorganică, fermentarea tutunului.

Alte activităţi economice: construcţii civile şi industriale, agricultură, confecţii îmbrăcăminte, comerţ, morărit şi panificaţie.

La Ocna Mureş au existat în trecut 2 gări industriale (exclusiv pentru transport de mărfuri), în prezent nefuncţionale:
Gara 1 (înainte de 1944), coordonate: 46.391916, 23.854712
Gara 2 (după 1944), coordonate: 46.390858, 23.857631

Turism

Ocna Mureş este un oraş situat la altitudinea de 258 m. Dispune de un climat continental-moderat, cu temperatura medie anuală de 9 °C (peste 20 °C în iulie şi sub −4 °C în ianuarie). Are un interes turistic deosebit, datorită lacurilor aflate pe masivul de sare. Localitatea a oferit în trecut mai multe instalaţii de tratament, printre care: un solariu cu amenajări pentru aeroterapie şi helioterapie, instalaţii pentru electroterapie, băi calde, apă minerală sărată concentrată. Dintre factorii naturali de cură trebuie menţionate şi apele minerale clorurate şi sodice din lacurile existente pe locurile vechilor saline. Aceste ape au o concentraţie deosebit de mare (266 grame /litru), fiind utilizate în trecut în tratarea unor afecţiuni, precum cele reumatismale articulare şi degenerative (periartrite, tendinoze, artroze, poliartroze), neurologice periferice (sechele după poliomielite, pareze), ginecologice (metroanexită cronică, cervicită cronică, insuficienţă ovariană), posttraumatismale (stări după entorse, luxaţii, fracturi).

Vechea clădire a Băilor Sărate şi ştrandul din localitate au fost demolate în ultimii ani.