Blaj, Alba

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Blaj, Alba

Blaj (în germană Blasendorf, în maghiară Balázsfalva) este un municipiu în judeţul Alba, Transilvania, România, format din localităţile componente Blaj (reşedinţa), Deleni-Obârşie, Fliteşti, Izvoarele, Petrisat, Tiur şi Veza, şi din satele Mănărade şi Spătac. În 2002 avea o populaţie de 20.758 locuitori.

În Blaj îşi are sediul Arhiepiscopia de Făgăraş şi Alba Iulia şi întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma.

Blajul a fost în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea centrul cultural al românilor transilvăneni. Oraşul a jucat un rol important în procesul de formare a limbii române moderne şi a conştiinţei naţionale româneşti. Aici a apărut Biblia de la Blaj şi tot aici a publicat Timotei Cipariu prima gramatică românească.

Catedrala Sfânta Treime a fost edificată între anii 1741 şi 1749 în stil baroc, după planurile arhitecţilor vienezi de origine italiană Anton şi Johann Martinelli. În această catedrală sunt înmormântaţi episcopul Inocenţiu Micu-Klein şi cardinalul Alexandru Todea.

Localizare

Blajul este situat în vestul Podişului Târnavelor, la confluenţa Târnavei Mari cu Târnava Mică, într-o renumită zonă viticolă. Sursa de alimentare cu apă a municipiului Blaj este râul Sebeş.

Istorie

Prima atestare documentară referitoare la Blaj datează din 1252, an în care contele Herbord a cumpărat domeniul "de la întâlnirea Târnavelor", domeniu denumit în continuare "villa Herbordi". În 1313, fiul lui Herbord, Blasius, a devenit stăpân al moşiei respective. Denumirea Blajului provine de la numele proprietarului, Blasius. De-a lungul timpului, Blajul a fost menţionat în limba latină ca villa Blasii, iar mai apoi în traducere maghiară ca Balázsfalva (satul lui Blasiu), respectiv în germană Blasendorf, nume care a devenit în dialectul săsesc Bluesendref. În spiritul latinismului promovat de Școala Ardeleană numele Blajului a fost transcris în limba română ca Blasiu, respectiv Blaş. Ca semn al emancipării urbane, în secolul al XIX-lea a fost folosită în corespondenţă şi forma Blaj-Oraş, simetric cu maghiarul Balázsfalva (Blaşfalău, aidcă satul lui Balázs). Până la Unirea Transilvaniei cu România, Blajul a fost printre puţinele orăşele din Ardeal , alături de Năsăud, cu o populaţie majoritar românească.

La început secolului al XVII-lea populaţia localităţii era redusă, fiind alcătuită la 1650, anul primului recensământ, din membrii celor 20 de familii de rândaşi ai curţii nobiliare. Intrat în posesiunea magnatului Apafi, Blajul a trecut, după moartea principelui Mihai Apafi al II-lea, în stăpânirea statului, care l-a cedat în 1738 Episcopiei Române Unite, devenind astfel reşedinţa oficială a acesteia.

În vremea episcopatului lui Ioan Inocenţiu Micu-Klein şi a urmaşului său, Petru Pavel Aaron, la Blaj au fost întemeiate importante instituţii de învăţământ, precum şcolile Blajului, Biblioteca Arhidiecezană (cea mai mare bibliotecă românească din Transilvania), tipografia etc. La 19 mai 1737 Blajului i-a fost conferit statutul de oraş, fiind totodată centrul religios şi cultural al românilor „uniţi” şi al Școlii Ardelene.

În anul 1754, prin eforturile episcopului Petru Pavel Aron, la Blaj şi-a deschis porţile prima şcoală publică cu limba de predare română. Acest fapt l-a făcut pe Ion Heliade Rădulescu să spună "aici a răsărit soarele românilor". O inscripţie cu acest citat este montată pe clădirea în care a funcţionat şcoala de obşte. Mulţi dintre cei mai de seamă cărturari români al secolelor XVIII - XIX din Transilvania, ca Samuil Micu, George Șincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu, George Bariţiu, Simion Bărnuţiu, etc., şi-au făcut studiile la Blaj.

Ca centru ideologic al burgheziei româneşti din Transilvania, Blajul a avut un rol important în formarea conştiinţei naţionale a românilor. La Blaj au avut loc, în 1848, mai multe adunări ale românilor din Transilvania. La adunarea convocată de Avram Iancu şi Alexandru Papiu-Ilarian la 30 aprilie 1848, au fost formulate ideile desfiinţării iobăgiei şi ale egalităţii în drepturi a populaţiei române din Transilvania cu celelalte naţiuni.

La 15-17 mai 1848, pe câmpul de lângă Blaj, care de atunci poartă numele de Câmpia Libertăţii, a avut loc Marea Adunare de la Blaj, la care au participat 30.000-40.000, majoritatea ţărani. Adunarea a adoptat programul de revendicări cu caracter democratic: abolirea dijmei, a clăcii şi a iobăgiei, desfiinţarea breslelor şi a vămilor, libertatea cuvântului şi a tiparului, formarea gărzii naţionale, şcoli de stat în limba română etc. Tot la această adunare s-a protestat împotriva „uniunii” forţate a Transilvaniei cu Ungaria. Nerecunoaşterea de către guvernul revoluţionar ungar a egalităţii în drepturi a românilor cu celelalte popoare, nesatisfacerea revendicărilor lor sociale şi votarea de către Dieta din Cluj a încorporării Transilvaniei la Ungaria au determinat dezbinarea forţelor revoluţionare ale românilor şi maghiarilor. Între 15 şi 25 septembrie 1848 a avut loc la Blaj o nouă adunare a românilor din Transilvania, care a declarat că nu recunoaşte încorporarea Transilvaniei la Ungaria şi a însărcinat Comitetul permanent de la Sibiu să înarmeze satele. Neînţelegerea dintre conducătorii revoluţiei maghiare şi cei ai forţelor revoluţionare ale românilor transilvăneni a condus la un război civil, oprit doar prin intervenţia rusă efectuată la cererea Vienei în 1849.

În 1868, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la Adunarea de la Blaj, a fost adoptat Pronunciamentul de la Blaj.

Personalităţi reprezentative ale Blajului interbelic au fost mitropolitul Vasile Suciu şi scriitorul Alexandru Lupeanu Melin, director al Bibliotecii Centrale din Blaj între 1919-1927.

Interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma de către autorităţile comuniste în octombrie 1948 a însemnat o grea lovitură pentru Biserica Blajului, deoarece întreaga elită intelectuală concentrată în Blaj, şi nu numai, a fost arestată şi/sau dispersată. Academia Teologică Greco-Catolică a fost închisă, iar Biblioteca Centrală din Blaj a fost distrusă. O mare parte a cărţilor a fost aruncată în apele râului Târnava. Capelele institutelor de învăţământ din Blaj au fost transformate în săli de sport. Bisericile au fost confiscate de stat şi date spre folosinţă cultului ortodox. Corpul profesoral greco-catolic a fost împrăştiat prin închisorile comuniste sau cu domiciliu forţat prin locuri îndepărtate din ţară. La recensământul din 1956 în Blaj au fost consemnaţi doar 8.711 de locuitori, fapt explicabil cauzat de deportările făcute de către regimul comunist.

Date geologice

În perimetrul acestei localităţi s-a pus în evidenţă prezenţa unei acumulări de sare gemă.

Nume alternative

Oraşul Blaj a fost începând din secolul XVIII – până la Marea Unire din 1918, capitala culturală a Transilvaniei şi de aceea i s-au dat diferite denumiri: „Mecca românilor”, „Sionul românesc”, oraşul „Luminilor ardelene”, „Școala şcolilor româneşti”, iar Mihai Eminescu a numit Blajul: „Mica Romă” (Roma Mică).