Avanpremieră specială la Cinematograful „Arta“ din Arad: filmul „Primavera“
newsar.ro - Arad
Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură Arad anunţă proiecţia în avanpremieră a filmului „Primavera“, debutul în lungmetraj al regizorului de teatru Damiano Michieletto.
„Lumină din lumină”, spectacol de poezie religioasă la Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime”
newsar.ro - Arad
„Lumină din lumină”, acesta este titlul spectacolului cu care Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad începe luna aprilie.
Viziunea elevilor asupra viitorului: Cei mai mulţi ar vrea să dezvolte o afacere, nu să continue studiile
newsar.ro - Arad
Mai puţin de jumătate dintre elevii români au o viziune optimistă asupra viitorului lor profesional. Cei mai mulţi ar vrea să dezvolte o afacere, nu să continue studiile
Întreruperile de curent din Timişoara şi judeţ, în săptămâna 30 martie - 5 aprilie 2026
www.tion.ro - Timiş
Reţele Electrice Banat transmite că a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare şi funcţionare a reţelei de distribuţie a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienţilor. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea reţelei de a funcţiona şi a alimenta clienţii cu energie electrică în […]
Întreruperi de curent în mai multe localităţi din Olt, în perioada 30 martie – 3 aprilie
olt-alert.ro - Olt
Distribuţie Oltenia anunţă întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în mai multe localităţi din judeţul Olt, în perioada 30 martie – 3 aprilie, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanţă şi modernizare a reţelelor. Potrivit reprezentanţilor companiei, aceste intervenţii au ca scop creşterea siguranţei în alimentare şi îmbunătăţirea calităţii energiei electrice distribuite. Zonele afectate Lucrările […]
Primarul Cătălin Rotea: Investiţii masive în educaţie la Balş. „Suntem la 90% din obiective realizate”
olt-alert.ro - Olt
Primarul oraşului Balş, Cătălin Rotea, a prezentat stadiul investiţiilor în infrastructura educaţională, anunţând că majoritatea şcolilor şi grădiniţelor din oraş au fost deja reabilitate sau modernizate. Școli şi grădiniţe reabilitate Edilul a precizat că, în ultimii cinci ani, au fost finalizate sau modernizate mai multe unităţi de învăţământ, printre care Grădiniţele nr. 1 şi nr. […]
Colegiul Prefectural Olt se reuneşte pe 30 martie: analiză a activităţii instituţiilor şi măsuri pentru 2026
olt-alert.ro - Olt
Prefectura Olt anunţă organizarea şedinţei ordinare a Colegiului Prefectural, programată pentru luni, de la ora 11:00, în sala de şedinţe a instituţiei. Reuniunea va fi condusă de prefectul judeţului, Emil Florin Albotă, şi va reuni reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate din judeţ. Rapoarte de activitate şi măsuri pentru perioada următoare Pe ordinea de zi se […]
Societatea românească, tot mai tensionată şi nemulţumită. Ce partide preferă electoratul dacă ar fi alegeri parlamentare
olt-alert.ro - Olt
PSD creşte în preferinţele electorale ale alegătorilor, conform ultimului sondaj Omnibus, realizat, de CURS, după adoptarea bugetului pe 2026, în luna martie. Pe de altă parte, AUR şi PNL au înregistat o scădere, iar USR a stagnat. Cercetarea sociologică a fost făcută în perioada 23 – 27 martie, la câteva zile după votul final pe […]
Există şi români neafectaţi de criza carburanţilor. Senatorii şi deputaţii fac plinul gratis. Nici măcar nu depun bon de decont
olt-alert.ro - Olt
În plin scandal al creşterii preturilor la carburanţi, senatorii şi deputatii beneficiază în continuare de decontări uriaşe la transport. Potrivit regulilor in vigoare, suma acordata pentru acoperirea cheltuielilor de transport este de 1.400 de lei pe luna. În contextul crizei legate de pe piata carburanţilor, revine în discuţie şi modul în care sunt decontate cheltuielile […]
Avertisment ANSVSA înainte de Paşte privind cozonacul şi prăjiturile. Ce riscuri ascund produsele cumpărate de pe reţelele sociale
olt-alert.ro - Olt
Autorităţile sanitare atrag atenţia asupra riscurilor ascunse din spatele produselor cumpărate din surse neautorizate. În pragul sărbătorilor pascale, specialiştii recomandă prudenţă sporită în alegerea dulciurilor tradiţionale. Ce avertizări fac autorităţile Reprezentanţii ANSVSA subliniază că produsele precum cozonacul sau pasca trebuie cumpărate exclusiv din unităţi autorizate, unde normele de igienă sunt respectate riguros. Aceste spaţii oferă […]
Record de plăţi sociale în Gorj
www.gorjeanul.ro - Gorj
AJPIS Gorj a virat fonduri în valoare totală de aproximativ 37 de milioane de lei, destinate plăţii tuturor beneficiilor de plăţi sociale
Învăţătura Preotului de mir – Rugăciunea este pacea familiilor, bucuria soţilor, apărarea copiilor, alinarea bolnavilor, mângâierea văduvelor, întărirea bătrânilor!
www.gorjeanul.ro - Gorj
Sfântul Ioan Damaschin arată că omul este „un înger amestecat” (Dogmatica), ceea ce înseamnă că în el sunt şi puteri îngereşti, spirituale,
TABLETE AMARE
www.gorjeanul.ro - Gorj
Linguşitorul fură ceva din fiinţa celui pe care îl linguşeşte
Constantin Brâncuşi – 150 – Constantin Brâncuşi şi muzica
www.gorjeanul.ro - Gorj
Constantin Brâncuşi a cultivat muzica vocală şi instrumentală fără nicio pregătire în domeniu, s-a născut la Hobiţa în 1976 şi nu va muri niciodată
Investiţii mari la Hidroelectrica
www.gorjeanul.ro - Gorj
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a realizat investiţii totale de 781 milioane lei în 2025
Un spital din Gorj caută pediatru
www.gorjeanul.ro - Gorj
Spitalul Orăşenesc „Dr. Gheorghe Constantinescu” din Bumbeşti-Jiu a scos la concurs un post de medic pediatru
Au început lucrările de reabilitare la sursa de apă Vâja–Clocotiş!
www.gorjeanul.ro - Gorj
Lucrările de reabilitare la sursa de apă Vâja–Clocotiş au fost demarate, marcând prima etapă a contractului CL23
Fraţi reţinuţi după ce s-au bătut pe câmp
www.gorjeanul.ro - Gorj
Fraţi din comuna Turcineşti reţinuţi, joi seara, după ce s-au lovit reciproc, în timp ce se aflau pe un teren agricol din satul Cartiu
Accident de muncă mortal, la o staţie de concasare din Bumbeşti-Jiu
www.gorjeanul.ro - Gorj
Un bărbat din Bumbeşti-Jiu, a murit, după ce ar fi fost strivit pe o bandă de transport de agregate minerale, la o staţie de concasare
570 de ani de la moartea voievodului Iancu de Hunedoara – 2026 drept Anul «Iancu de Hunedoara, apărător al creştinismului, echilibru şi toleranţă între seminţiile Europei»
www.gorjeanul.ro - Gorj
Iancu de Hunedoara a fost o personalitate dominantă a istoriei româneşti din veacul al XV-lea, a fost tatăl regelui Matei Corvin, cel mai mare rege al Ungariei
Miruţă, întâlnire cu ministrul apărării din Slovacia
www.gorjeanul.ro - Gorj
România va colabora cu Slovacia pentru producţia de armament, spune, Radu Miruţă, după o întâlnire directă cu omologul său Robert Kalinák
Dosarul morţii lui Andrei: Procurorii, obligaţi să finalizeze ancheta până la finalul lunii iunie
www.gorjeanul.ro - Gorj
Judecătoria Târgu Jiu a decis că procurorii trebuie să finalizeze ancheta şi să trimită în judecată persoanele responsabile în cazul morţii lui Andrei Marius Drăgan
Baschetbaliştii U13, la Turneul Semifinal
www.gorjeanul.ro - Gorj
Echipa de baschet masculin U13 a Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu s-a calificat la Turneul Semifinal
PSD – la guvernare, dar cu sufletul în opoziţie
www.gorjeanul.ro - Gorj
PSD cu ministere-cheie şi influenţă majoră în deciziile guvernamentale, vorbeşte tot mai des ca şi cum ar fi în opoziţie
Adolescent de 17 ani, reţinut după urmărire ca-n filme
www.gorjeanul.ro - Gorj
Tânăr de 17 ani, din comuna Plopşoru, care a pus pe jar Poliţia, vineri dimineaţă, în jurul orei 04.00, reţinut, în urma audierilor
Burse sociale de 925 lei pentru studenţii de la UCB
www.gorjeanul.ro - Gorj
Aproximativ 40.000 de studenţi din România vor beneficia de burse sociale din fonduri europene prin Programul Educaţie şi Ocupare
Calendar creştin-ortodox 30 martie 2026. Azi este prăznuit Sfântul Cuvios Ioan Scărarul
olt-alert.ro - Olt
Sfantul Ioan Scararul a vietuit intre anii 578-649. A intrat in cinul monahal la varsta de 16 ani. Sfantul Ioan Scararul l-a avut ca povatuitor pe Cuviosul Macarie, timp de 19 ani. Dupa moartea parintelui sau duhovnicesc, Sfantul Ioan Scararul s-a retras intr-o pestera, unde a dus o viata aspra vreme de 40 de ani. A fost […]
Manevre urâte la CEO!
www.gorjeanul.ro - Gorj
Apel al Sindicatului Alfa către toţi pensionarii din CEO şi în atenţia salariaţilor care îndeplinesc condiţiile de pensionare.
E iarnă din nou la munte!
www.gorjeanul.ro - Gorj
Chiar dacă de ieri am schimbat ceasurile şi am trecut la ora de vară, la munte continuă să fie iarnă, unde a nins abundent
Arestat după ce a încercat să întreţină relaţii sexuale cu o bătrână imobilizată la pat
www.gorjeanul.ro - Gorj
Bărbat din comuna Săuleşti, aretat joi pentru tentativă de viol, acuzat că a încercat să întreţină relaţii sexuale cu o bătrână
Cât costă transportul salariaţilor de la UMC Jilţ
www.gorjeanul.ro - Gorj
Complexul Energetic Oltenia a lansat o licitaţie pentru achiziţia de servicii de transport destinate angajaţilor de la UMC Jilţ
Penitenciarul Târgu Jiu va fi relocat. Decizia, aprobată de Consiliul Local
www.gorjeanul.ro - Gorj
Penitenciarul din Târgu Jiu urmează să fie relocat din actuala locaţie de pe strada Vasile Alecsandri pe strada Lotrului
1.500 de oameni din CEO îşi pierd locurile de muncă în două zile. Germania îşi redeschide termocentralele pe cărbune
www.gorjeanul.ro - Gorj
1.500 de oameni din CEO vizaţi de restructurare mai au două zile de muncă în carierele şi termocentralele companiei, fiind abandonaţi
CSM CSU Oradea a câştigat cu 93-85 duelul cu Târgu Mureş. Achim: „Avem probleme de concentrare”
www.ebihoreanul.ro - Bihor
CSM CSU Raiffeisen Oradea a trecut cu 93-85 de CSM Târgu Mureş, duminică seara, într-un meci mai dificil decât o arată scorul, consolidându-şi poziţia de lider în Liga Naţională. Deşi au controlat în final partida, bihorenii au arătat din nou fluctuaţii de concentrare, aspect remarcat şi de antrenorul Cristian Achim.
Evenimente culturale în desfăşurare în municipiul Târgu-Jiu
www.gorjeanul.ro - Gorj
Galeriile de Artă ,Constantin Brâncuşi găzduiesc în această perioadă un eveniment cultural deosebit: este vorba despre Salonul de primăvară al membrilor filialei Târgu-Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici din România
Reacţia lui Cremeneanu junior, după ce a aflat că rămâne în arest în timpul procesului
www.gorjeanul.ro - Gorj
Alexandru Cremeneanu, trimis joi în judecată pentru trafic de droguri şi conducerea unui vehicul fără permis, rămâne în arest
Ce facem astăzi, 30 martie 2026, în Timişoara?
www.tion.ro - Timiş
Târgul de Paşte, până pe 14 aprilie Tosca, de Giacomo Puccini, Opera Naţională Română, ora 19 Expoziţii permanente la Memorialul Revoluţiei, program de vizitare: Luni – Vineri: 8-18, Sâmbătă: 10-18, Duminică: 10-18 (ultimul vizitator: cu 30 de min. înainte de închidere). Dacă ştiţi evenimente care nu se regăsesc pe lista noastră, vă rugăm să […]
O tânără din Botoşani a produs un accident mortal după ce a fost orbită de farurile unei maşini. Cum a fost pedepsită
www.botosaninews.ro - Botoşani
O tânără din Botoşani a produs un accident mortal după ce a fost orbită de farurile unei maşini.
Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit: Cum dispar mii de metri cubi de lemn din pădurile de pe masivul Vlădeasa
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Luni, 30 martie, a apărut o nouă ediţie a BIHOREANULUI tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiecte: Peste 17.000 mc de lemn tăiaţi pe tăcute între Stâna de Vale şi Valea Drăganului; Cazul doctoriţei suspectate că şi-a ucis şi îngropat propriul copil, născut în secret, a fost clasat; Primăria Oradea va interzice funcţionarea sălilor de jocuri de noroc în cartiere; Fost ministru al Sănătăţii acuzat de malpraxis de o pacientă bihoreancă; Trei orădeni au realizat primul Tur al României pe două roţi.
FOTO. Alertă! Incendiu într-un apartament din municipiul Satu Mare: fum gros şi intervenţie de urgenţă
portalsm.ro - Satu Mare
Alertă, duminică seara, 29 martie, pe strada Astronauţilor din municipiul Satu Mare, unde un incendiu a izbucnit într-un apartament situat într-un bloc de locuinţe.
5 aprilie 2026 | Conferinţa duhovnicească „Frumuseţea lui Dumnezeu reflectată în frumuseţea omului” la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş
ziarulunirea.ro - Alba
5 aprilie 2026 | Conferinţa duhovnicească „Frumuseţea lui Dumnezeu reflectată în frumuseţea omului” la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş Tinerilor de pe Valea Sebeşului, alături de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, vă invită la o seară de suflet, de reflecţie şi de întâlnire cu sensul profund al frumuseţii adevărate, în cadrul conferinţei duhovniceşti: „Frumuseţea lui […]
30 martie-2 aprilie 2026: Zilele cărţii pentru copii şi tineret la biblioteca Sebeş
ziarulunirea.ro - Alba
30 martie-2 aprilie 2026: Zilele cărţii pentru copii şi tineret la biblioteca Sebeş Data de 2 aprilie a fost declarată Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret şi coincide cu aniversarea celui mai îndrăgit autor de basme: scriitorul danez Hans Christian Andersen (2 aprilie 1805-4 august 1875). Opera lui Andersen continuă să fascineze generaţii […]
Actiuni ale politistilor in judetul Constanta! Au fost aplicate mai multe amenzi
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Mai multe actiuni au fost desfasurate de politistii IPJ Constanta in judetul Constanta. Potrivit IPJ Constanta, la data de 28 martie a.c., politisti din cadrul Politiei municipiului Mangalia au ...
Volei cadete: Fetele de la CS Laguna BPH Constanta au castigat turneul semifinal 1 si s-au calificat la turneul semifinal 2
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipa feminina de volei CS Laguna BP Hasdeu Constanta a castigat seria B a turneului semifinal 1 - Liga 2, la categoria Divizia Junioare Under-17, care s-a disputat in sala de la Complexul Sportiv Tomis ...
Volei cadete: Fetele de la CS Laguna BPH Constanta au castigat turneul semifinal 1 si s-au calificat la turneul final
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipa feminina de volei CS Laguna BP Hasdeu Constanta a castigat seria B a turneului semifinal 1 - Liga 2, la categoria Divizia Junioare Under-17, care s-a disputat in sala de la Complexul Sportiv Tomis ...
Presedintele SUA Donald Trump l-a ironizat pe printul mostenitor saudit Mohammed bin Salman! Incredibil ce a declarat liderul american
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Presedintele american Donald Trump l-a atacat pe printul mostenitor saudit Mohammed bin Salman, supranumit MBS, pe care aproape l-a insultat in discursul pe care l-a sustinut la Miami, la Forumul de ...
Liceul German Sebeş, de 10 ani continuă tradiţia învăţământului în limba germană la Sebeş: Activităţi la ceas aniversar
ziarulunirea.ro - Alba
Liceul German Sebeş, de 10 ani continuă tradiţia învăţământului în limba germană la Sebeş: Activităţi la ceas aniversar Liceul German Sebeş aniversează în anul 2026 un deceniu de existenţă şi de la reluarea tradiţiei învăţământului în limba germană la Sebeş, fiind un adevărat continuator al activităţii vechiului Gimnaziu Evanghelic din Sebeş. În aceşti 10 ani […]
Fosta campioană Irina Stoica şi-a văzut visul cu ochii: a înfiinţat o Academie de Box la Sibiu
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Fosta campioană Irina Stoica şi-a văzut visul cu ochii şi a înfiinţat o Academie de box care îi poartă numele.
ATV implicat intr-un accident mortal in judetul Covasna! O persoana a murit
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informeaza ca pe DN11 Targu Secuiesc-Onesti, intre localitatile Lunga si Lemnia, judetul Covasna, a avut loc o coliziune intre un ...
Nataţie: Nouă cadeţi ai CS NAUTICA Bacău s-au calificat la Campionatul Naţional după etapa regională disputată în Bacău
www.desteptarea.ro - Bacău
Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM) a organizat, în perioada 28–29 martie, la Bacău, Etapa Regională a Campionatului Naţional de Cadeţi (12–13 ani), competiţie care a reunit 148…
Nataţie: Nouă cadeţi ai CS NAUTICA Bacău s-au calificat la Campionatul Naţional după etapa regională disputată la Bacău
www.desteptarea.ro - Bacău
Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM) a organizat, în perioada 28–29 martie, la Bacău, Etapa Regională a Campionatului Naţional de Cadeţi (12–13 ani), competiţie care a reunit 148…
Volei: Cu Razvan Parpala, de la CSM Constanta, antrenor principal, Romania Under-18 s-a calificat la Campionatul European!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipa nationala masculine de volei Under-18 a Romaniei a realizat performanta de a se califica la turneul final al Campionatului Europan 2026, care se va disputa in Italia, in aceasta vara! Avandu-l ...
Fetele de la FC Hermannstadt au facut spectacol: ploaie de goluri cu UTA
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Fetele de la FC Hermannstadt au reuşit duminică o victorie categorică în Liga 2, 10-1 la Cisnădie, cu AFC UTA Arad.
Emil Ionescu s-a stins din viata! DJST Constanta - A fost parte din viata sportului constantean, un om prezent si implicat“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Emil Ionescu, director executiv adjunct al Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Constanta, s-a stins prematur din viata, la numai 56 de ani. Astazi ne luam ramas-bun de la colegul ...
Alerta in judetul Mures! Doua fetite de 4, respectiv 5 ani, disparute de acasa! Au fost transmise mesaje Ro-Alert
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Este alerta in judetul Mures dupa ce doua fetite de 4, respectiv 5 ani, din municipiul Tarnaveni, au plecat din curtea casei unde locuiesc in jurul orei 14 00 si nu mai revenit. Potrivit ...
VIDEOREPORTAJ. Poveştile fabuloase ale sătmăreanului Marius Chiş. Artistul care „fură” grijile oamenilor şi le dă la schimb zâmbete: ,,Atât ne-a mai rămas, râsul”
portalsm.ro - Satu Mare
Poveştile fabuloase ale sătmăreanului Marius Chiş. În inima Medieşului Aurit trăieşte un om care a înţeles că, într-o lume plină de griji şi limbi străine, „vorba românească” şi voia bună sunt adevăratele medicamente pentru suflet.
Prim-ministrul israelian a ordonat armatei sa extinda zona de securitate din sudul Libanului,
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat ca a ordonat armatei sa extinda zona de securitate din sudul Libanului, unde fortele israeliene desfasoara operatiuni impotriva Hezbollah, ...
Performanţe noi, la Colegiul Naţional ”Unirea” Târgu Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Colegiul Naţional „Unirea” din Târgu Mureş a reuşit un palmares de excepţie îmbunătăţindu-şi performanţele din anii precedenţi şi obţinând ”rezultate remarcabile şi calificări la etapele naţionale”, la toate disciplinele de concurs înscrise în anul şcolar competiţional 2025-2026, au anunţat, recent, reprezentanţii unităţi ide învăţământ. ”Gândul nostru se îndreaptă spre elevii care au reuşit mai întâi […]
”Geopolitica în 180 de secunde”, cu Mihaela Natea. ”Imperiile revin”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Josep Borrell observa în 2020 că „imperiile s-au întors”. Formula care surprinde mai mult decât o metaforă. Ea indică revenirea unor personaje politice, a unor reflexe de putere şi a unor imaginaruri geopolitice care aparţin mai curând secolului al XIX-lea decât lumii postmoderne. Trăim într-o epocă tehnologică, digitală, post-adevăr, dar tot mai des suntem conduşi […]
„Mutat la Țară Fest”: Când va avea loc în 2026 evenimentul din Poiana cu Goruni de la Vinerea. Parteneriat cu autorităţile locale
ziarulunirea.ro - Alba
„Mutat la Țară Fest”: Când va avea loc în 2026 evenimentul din Poiana cu Goruni de la Vinerea. Parteneriat cu autorităţile locale Consiliul Local Cugir a aprobat, joi, 26 martie 2026, un proiect de hotărâre prin care se declară evenimentul „Mutat la Țară Fest” din Poiana cu Goruni de la Vinerea ca fiind o acţiune […]
Scene şocante în Vâlcea! Două femei, agresate în plină stradă în timp ce hrăneau câini abandonaţi. Violenţă, ameninţări şi teroare lângă Pădurea Cotoşmanu. Politistii au reactionat prompt!
ziaruldevalcea.ro - Vâlcea
Scene şocante în Vâlcea! Două femei, agresate în plină stradă în timp ce hrăneau câini abandonaţi. Violenţă, ameninţări şi teroare lângă Pădurea Cotoşmanu Un nou caz revoltător zguduie opinia publică din judeţul Vâlcea, după ce imagini apărute pe reţeaua TikTok arată cum două femei sunt agresate verbal şi fizic de un bărbat, în timp ce […]
Paza obiectivelor si a bunurilor, in atentia politistilor din Constnata! Mai multe amenzi, aplicate
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La data de 28 martie a.c., politisti din cadrul Politiei municipiului Constanta Serviciul Municipal de Ordine si Siguranta Publica au desfasurat o actiune pentru verificarea modului in care ...
Actiune de amploare a politistilor din Navodari pentru depistarea soferilor sub influenta bauturilor alcoolice
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La data de 28 martie a.c., politisti din cadrul Politiei orasului Navodari au desfasurat o actiune pentru cresterea gradului de disciplina rutiera si pentru depistarea conducatorilor auto aflati ...
Și-a forţat destinul! Un bărbat din Botoşani a băut şi a urcat pe bicicletă. A ajuns la spital cu fractură
www.botosaninews.ro - Botoşani
Și-a forţat destinul! Un bărbat din Botoşani a băut şi a urcat pe bicicletă. A ajuns la spital cu fractură
FOTO: Volei Alba Blaj – Corona Braşov 3-2, în prima semifinală din Divizia A1! Emoţii majore pentru campioană, care a revenit de la 0-2!
ziarulunirea.ro - Alba
Volei Alba Blaj a învins Corona Braşov 3-2, în prima semifinală din Divizia A1! Emoţii majore pentru campioană, care a revenit de la 0-2! Volei Alba Blaj a învins în „Alba Blaj” Arena, pe Corona Braşov, scor 3-2, un succes cu emoţii pentru deţinătoarea titlului, obligată să revină de la 0-2, după o prestaţie modestă […]
FOTO | Ștefan Greculeac, de la Şcoala Generală ,,Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, rezultat de excepţie la Olimpiada de Creativitate Știinţifică: Va reprezenta şcoala la faza naţională
ziarulunirea.ro - Alba
Ștefan Greculeac, de la Şcoala Generală ,,Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, rezultat de excepţie la Olimpiada de Creativitate Știinţifică: Va reprezenta şcoala la faza naţională Ștefan Greculeac, de la Şcoala Generală ,,Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, a obţinut un rezultat de excepţie la Olimpiada de Creativitate Știinţifică. Tânărul este elev în clasa a VIII-a şi va reprezenta […]
ACCIDENT rutier în Apuseni: Două maşini s-au ciocnit între Brăzeşti şi Baia de Arieş
ziarulunirea.ro - Alba
ACCIDENT rutier în Apuseni: Două maşini s-au ciocnit între Brăzeşti şi Baia de Arieş Un accident rutier a avut loc duminică seara, în Apuseni. Două maşini s-au ciocnit între Brăzeşti şi Baia de Arieş. Secţia de pompieri Câmpeni intervine pentru asigurarea măsurilor specifice şi prim ajutor medical la evenimentul rutier produs între localităţile Brăzeşti şi […]
Patriarhul latin al Ierusalimului, impiedicat sa ajunga la Biserica Sfantului Mormant in ziua celebrarii Floriilor catolice. Reactia premierului Benjamin Netanyahu
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Decizia politiei israeliene de a impiedica accesul Patriarhului latin al Ierusalimului la Biserica Sfantului Mormant, chiar in ziua celebrarii Floriilor catolice, a declansat reactii puternice pe plan ...
Fragment osos care pare a proveni de la un membru superior uman, depistat intr-o troita din judetul Arges
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un segment osos care pare a proveni de la un membru superior uman a fost gasit sambata seara, 28 martie, in jurul orei 19 00, intr-o troita amplasata pe un drum forestier din judetul Arges. Potrivit ...
O neînţelegere banală în trafic s-a transformat în bătaie generală, în Oaş: mai multe persoane s-au lovit şi au aruncat cu pietre
portalsm.ro - Satu Mare
O neînţelegere banală în trafic s-a transformat în bătaie generală, în Oaş. Un incident violent petrecut pe raza localităţii Negreşti-Oaş, a ajuns la final în instanţă după ce mai multe persoane implicate au fost condamnate, în data de 27 martie 2026, pentru loviri şi alte violenţe.
Judo/ Cupa Miado”s: „CSMeii” băcăuani Tudor Herciu şi Davide Cojan, pe podium la Sibiu
www.desteptarea.ro - Bacău
În weekend, Sibiul a găzduit cea de-a zecea ediţie a Cupei Miado”s la judo. La întrecerile de pe malurile Cibinului a participat şi CSM Bacău, judoka pregătiţi de Simona Aruş şi Aurel Chelariu avân…
„Părinte, nu mi-aş fi iertat niciodată!” Strigătul de recunoştinţă al unei mame din Botoşani care a ales viaţa
www.botosaninews.ro - Botoşani
Preoţii din judeţul Botoşani încurajează în permanenţă naşterea copiilor şi crearea familiilor.
Sorin Grindeanu - Scenariul alegerilor anticipate exista mereu in contextul unor eventuale schimbari de guvern
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Presedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat duminica, la Braila, ca scenariul alegerilor anticipate exista mereu in contextul unor eventuale schimbari de guvern, insa sansele de materializare sunt ...
Un camion care transporta aproximativ 12 tone de ciocolata, disparut in timpul unui transport
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un camion care transporta aproximativ 12 tone de batoane de ciocolata KitKat, echivalentul a peste 400.000 de unitati, a disparut in timpul unui transport intre unitati de productie si distributie, ...
Ansamblul „Mândre Plaiuri Boicene” pleacă să reprezinte Sibiul în SUA: Raluca Turcan, s-a prins în horă la repetiţii / foto
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Ansamblul Folcloric „Mândre Plaiuri Boicene” din Boiţa, Sibiu, va reprezenta România în Statele Unite, după ce a impresionat publicul pe canale naţionale de televiziune.
Raluca Turcan în vizită la Țichindeal: „Zeci de copii vulnerabili sunt sprijiniţi prin after-school-ul unei asociaţii” / foto
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Mii de persoane din judeţul Sibiu depind de implicarea voluntarilor Asociaţiei Speranţa şi Zâmbet, care livrează lunar zeci de transporturi de ajutoare şi desfăşoară programe educaţionale pentru copii.
FOTO Trei medialii de aur obţinută de luptătorii de la LPS Botoşani la finalele naţionale Under 17
www.botosaninews.ro - Botoşani
FOTO Trei medialii de aur obţinută de luptătorii de la LPS Botoşani la finalele naţionale Under 17
Ai jucat la Loto? Vezi daca te numeri printre castigatori! Numerele extrase astazi, 29 martie 2026
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Duminica, 29 martie, au avut loc noi trageri Loto 6 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5 40 si Super Noroc, dupa ce la tragerile loto de joi, 26 martie, Loteria Romana a acordat 36.713 castiguri in valoare ...
,,Shopping” ratat: o sătmăreancă a furat două perechi de adidaşi din mall, dar a fost aşteptată la ieşire. Ce pedeapsă a primit
portalsm.ro - Satu Mare
,,Shopping'' ratat: o sătmăreancă a furat două perechi de adidaşi din mall, dar a fost aşteptată la ieşire. O femeie din judeţul Satu Mare a fost condamnată pentru furt, după ce a sustras două cutii cu încălţăminte sport dintr-un magazin din incinta Shopping City Satu Mare.
Bihorel: Beni Bihoreanu’ e mai tare ca Grindeanu
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Beni Rus, patronul de la Selina, construieşte de nu se mai opreşte. Dacă n-ar fi fost lunecosul de Nordis Grindeanu, afaceristul ar fi fost la ora asta cu şoseaua de mare viteză dincolo de Odesa.
Tânărul din Botoşani care a fost dispărut, aseară, de acasă a contactat Poliţia. A sunat la 112 spunând că e în regulă
www.botosaninews.ro - Botoşani
Tânărul din Botoşani care a fost dispărut, aseară, de acasă a contactat Poliţia. A sunat la 112 spunând că e în regulă
Ora Pământului, marcată la OrizontHub Bacău prin concertul corului de copii Sing & Joy
www.desteptarea.ro - Bacău
Ora Pământului a fost marcată la OrizontHub Bacău printr-un moment special inclus în concertul susţinut de corul de copii Sing & Joy, eveniment care a adus publicul într-o atmosferă de reflecţi…
Echipa de fotbal feminin Farul Constanta a incheiat la egalitate partida cu Olimoia Cluj
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipa de fotbal feminin, Farul Constanta a incheiat la egalitate, 1-1, partida din depalsare cu Olimoia Cluj, acesta fiind al treilea rezultat identic obtinut in ultimele trei partide de campionat. ...
VIDEO | Transapuseana şi Drumul Mănăstirilor schimbă viitorul a două comune de munte din Alba. Acces mai bun, interes tot mai mare pentru zonă: „Preţul terenurilor a crescut chiar şi de 20 de ori”
ziarulunirea.ro - Alba
Transapuseana şi Drumul Mănăstirilor schimbă viitorul a două comune de munte din Alba. Acces mai bun, interes tot mai mare pentru zonă: „Preţul terenurilor a crescut chiar şi de 20 de ori” Comunele Ponor şi Râmeţ din judeţul Alba încep să simtă tot mai mult efectele investiţiilor în infrastructura rutieră, odată cu dezvoltarea Transapuseana şi […]
FOTO: Descinderi de amploare la persoane suspectate de braconaj! O arma letala gasita ascunsa in pamant confiscata
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La data de 29 martie a.c., politistii Biroului Arme, Explozivi si Substante Periculoase din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud, sub supravegherea Parchetului de pe langa ...
Bătaie ca în filme, în plină zi la Adjud! Nouă persoane implicate, cinci au ajuns la spital
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Scene tensionate în municipiul Adjud, unde un conflict spontan între mai multe persoane a degenerat rapid într-o bătaie în toată regula. Incidentul a avut | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
De la chef direct în faţa judecătorilor: un sătmărean a petrecut cu bere şi pălincă, iar dimineaţa s-a urcat la volan. Ce a spus în instanţă
portalsm.ro - Satu Mare
De la chef direct în faţa judecătorilor. Un sătmărean a fost condamnat de Judecătoria Satu Mare după ce a fost prins conducând sub influenţa alcoolului, cu o alcoolemie mult peste limita legală.
FOTO | Un tânăr moţ, Darius Dubiţ, elev al Colegiului Naţional „Avram Iancu” Câmpeni, medalie de bronz la faza naţională a Olimpiadei de Informatică 2026
ziarulunirea.ro - Alba
Un tânăr moţ, Darius Dubiţ, elev al Colegiului Naţional „Avram Iancu” Câmpeni, medalie de bronz la faza naţională a Olimpiadei de Informatică 2026 Performanţă deosebită a unui elev al Colegiului Naţional „Avram Iancu” Câmpeni. Darius Dubiţ a obţinut o medalie de brozn la faza naţională de la Piteşti a Olimpiadei de Informatică 2026. Darius Dubiţ […]
89% dintre romani nu sunt multumiti in ceea ce priveste modul in care guvernul a gestionat criza carburantilor
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
89 din romanii chestionati nu sunt multumiti in ceea ce priveste modul in care guvernul a gestionat criza carburantilor, in timp ce doar 8 se declara multumiti, iar 3 nu au o opinie, releva un ...
FOTO: Motociclist ranit intr-un accident la Iasi! Un echipaj de jandarmi a acordat primul ajutor
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un echipajul de jandarmi a acordat prompt primul ajutor victimei unui accident in municipiul Iasi. Potrivit Jandarmeriei Romane, in jurul orei 15.30, jandarmii se intorceau de la misiunea de asigurare a ...
POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Toţi acei oameni care ne-au iubit
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
1. Intro… „Traversase adolescenţa fără probleme, respectând trecerile de pietoni.” – David Foenkinos, Delicateţe …
Cutremur de aproape 4 grade, duminică după-amiază, cu epicentrul la 50 de kilometri de Focşani
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Duminică după-amiază (29 martie), la ora 17:16:40 (ora locală a României), în Zona Seismică Vrancea a fost înregistrat un cutremur cu magnitudinea 3,9 | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
A fost cutremur in Romania! L-ati simtit? Ce magnitudine a avut
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In ziua de 29 Martie 2026, la ora 17 16 40 ora locala a Romaniei , s-a produs in ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.9, la adancimea de 140.0 km. Potrivit INFP, cutremurul ...
VIDEO | Pelteaua de zmeură, produsul unicat realizat de doi soţi de la o fermă din Stremţ: ,,Este ceva nou, nu se găseşte în alte părţi”
ziarulunirea.ro - Alba
Pelteaua de zmeură, produsul unicat realizat de doi soţi de la o fermă din Stremţ: ,,Este ceva nou, nu se găseşte în alte părţi” Izabella Bodor de la ,,Ferma de Zmeruă” din comuna Stremţ, se află la „Târgul Grădinarului” 2026 cu diferite produse pe bază de zmeură, realizate 100% de ea şi de soţul ei. […]
Pericol pe drumurile din judetul Constanta! Mai multi soferi bauti, depistati in trafic
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Mai multi soferi sub influenhta bauturilor alcoolice au fost depistati in trafic in judetul Constanta. Potrivit IPJ Constanta, la data de 28 martie a.c., in jurul orei 00.15, politisti din cadrul ...
VIDEO Accident rutier pe DN1, la ieşirea din Braşov spre Predeal, în dreptul baloanelor albe de fotbal
newsbv.ro - Braşov
În cauză, urmează să se stabilească modul în care s-a produs accidentul, urmând a se dispune măsurile legale la finalizarea cercetărilor.
Cod portocaliu de inundaţii în 4 judeţe, Cod galben în 12 judeţe
newsbv.ro - Braşov
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis astăzi un Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din patru judeţe şi un Cod galben în
16 percheziţii într-un dosar de braconaj. Opt persoane, duse la audieri
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, au pus în executare 16 mandate de percheziţie domiciliară, în comuna Leşu.
Percheziţiile au vizat documentarea
FOTO Accident rutier pe un drum naţional din Botoşani. Două maşini au intrat în coliziune
www.botosaninews.ro - Botoşani
FOTO Accident rutier pe un drum naţional din Botoşani. Două maşini au intrat în coliziune
AUR ar obtine 33% din voturi daca duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
AUR ar obtine 33 din voturi daca duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, urmat de PSD cu 24 si PNL cu 16 , potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbana si Regionala - CURS. ...
Pădurea comunitară de la Ineu a crescut: încă o jumătate de hectar plantată de voluntari (FOTO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Pădurea comunitară de la Ineu continuă să crească, după ce, de Ziua Internaţională a Pădurii, voluntari din Oradea au plantat încă 0,5 hectare de teren, contribuind la extinderea proiectului de împădurire derulat în comună.
Atletism: Mihail Merluşcă (SCM Bacău), vice-campion al României U13 la triatlon!
www.desteptarea.ro - Bacău
Fiul Mihaelei Melinte a totalizat 985 de puncte, cucerind argintul la Naţionalele de Sală derulate în weekend, la Bucureşti Te naşti campion sau devii campion? Hai să spunem că dacă te naşti dintr-…
Luca Leterna, elev al Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” Bistra, calificat la etapa naţională a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură şi spiritualitate românească” 2026
ziarulunirea.ro - Alba
Luca Leterna, elev al Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” Bistra, calificat la etapa naţională a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură şi spiritualitate românească” 2026 Luca Leterna, elev al Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” Bistra s-a calificat la etapa naţională a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură şi spiritualitate românească” 2026. „Etapa judeţeană a Olimpiadei interdisciplinare Cultură şi spiritualitate românească (limba şi literatura […]
Doliu in sportul din Constanta: A murit Emil Ionescu, directorul executiv adjunct al DJST
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Sportul din Constanta este din nou in doliu, dupa ce s-a stins prematur din viata Emil Jan Ionescu Nichita, directorul executiv adjunct al Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Constanta. Acesta ...
Șofer ametit de alcool, depistat in trafic pe o strada din municipiul Tulcea
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un conducator auto aflat sub influenta alcoolului a fost depistat in trafic pe o strada din municipiul Tulcea. Potrivit IPJ Tulcea, la data de 29 martie 2026, in jurul orei 05 15, politistii ...
Handbalistii CSM Constanta au sustinut la Timisoara primul meci dupa pauza din campionat
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Handbalistii CSM Constanta au sustinut la Timisoara primul meci dupa pauza din campionat, in care a jucat nationala. CSM Constanta a cedat, scor 25-28, in duelul cu SCM Politehnica din etapa a XVII-a, ...
Program nou la Aeroportul ”Transilvania” Târgu Mureş: 28 de curse săptămânal, spre 10 destinaţii
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Directorul Aeroportului Internaţional ”Transilvania” Târgu Mureş, Peti Andras, a declarat, recent, pentru www.agerpres.ro, că instituţia trece la un program de funcţionare non-stop, începând cu sfârşitul lunii martie, întrucât de aici urmează să fie operate 28 de curse săptămânal spre 10 destinaţii, cu cel puţin 15.000 de pasageri pe lună.Decizia de trecere la programul de 24 […]
Consiliul Judeţean finanţează organizarea olimpiadelor şcolare naţionale care vor fi organizate la Botoşani
www.botosaninews.ro - Botoşani
Consiliul Judeţean finanţează organizarea olimpiadelor şcolare naţionale care vor fi organizate la Botoşani
Cerc pedagogic organizat în Sângeorgiu de Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Comuna Sângeorgiu de Mureş a fost joi, 26 martie, gazda unui valoros cerc pedagogic, organizat de educatoarele şi îngrijitoarele de copii ale Școlii Gimnaziale „Sfântul Gheorghe” prin Creşa „Îngeraşul ”, Grădiniţa cu Program Prelungit „Bambi”, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 2 şi Grădiniţa cu Program Normal din Cotuş. ”Evenimentul, intitulat ”Jocul – Drumul către descoperire, […]
FOTO: Emoţii, credinţă şi inimi deschise, la ”Marşul pentru Viaţă” de la Sărmaşu
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Oraşul Sărmaşu a găzduit vineri, 27 martie, o nouă ediţie a evenimentului ”Marşul pentru Viaţă.” ”Sub mesajul ”Solidaritate pentru amândoi” – mamă şi copil, am arătat că viaţa este darul cel mai sfânt şi că ea începe şi prinde sens prin iubirea, jertfa şi rodul pântecelui unei femei. Viaţa trebuie protejată, iar femeia – izvor […]
Concurs culinar, în Sângeorgiu de Pădure
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Liceul Tehnologic „Sfântul Gheorghe” Sângeorgiu de Pădure va găzdui, în data de 29 aprilie, de la orele 13.00 – 15.00, cea de-a 4-a ediţie a Concursului judeţean din aria curriculară ”Tehnologii”, intitulat ”Preparate tradiţionale ardeleneşti”. Competiţia va avea ca temă ”Gulyás la ceaun” şi se adresează elevilor din învăţământul gimnazial, liceal şi profesional (clasele VII-XI). […]
Concurs de cultură şi educaţie financiar-contabilă, la Liceul ”Electromureş”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Liceul Tehnologic ”Electromureş” Târgu Mureş va găzdui, în data de 16 aprilie, etapa judeţeană a Concursului de cultură şi educaţie financiar-contabilă, competiţie organizată în parteneriat cu Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, filiala Mureş. ”Începând cu această ediţie, concursul îşi extinde aria de participare, fiind adresat elevilor de clasa a XI-a din învăţământul […]
Patinoarul acoperit din Târgu Mureş, ”în etapa reglajelor fine”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Thomas Moldovan, a vizitat duminică, 29 martie, şantierul de la Patinoarul acoperit din Târgu Mureş alături de reprezentanţi ai firmei constructoare, directorul CS Mureşul şi preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă. ”Obiectivul nostru? Să ne asigurăm că noua infrastructură respectă cele mai înalte standarde internaţionale. Nu construim doar o […]
Rareş Cojoc şi Andreea Matei, învingători la Grand Slamul WDSF de la Blackpool
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Campionii mondiali la zi la dans sportiv, categoria Standard, Rareş Cojoc şi Andreea Matei, au câştigat sâmbătă, 28 martie, Grand Slamul WDSF de la Blackpool (Marea Britanie), prima mare competiţie a anului 2026 din calendarul dansului sportiv mondial. „Să fii printre legende se cheamă că am atins apogeul. De-acum pentru noi totul e plăcere pură, […]
Taz Tech Săptămânal. Rubrică oferită de partenerul dumneavoastră în tehnologie – TAZ IT
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Aplicaţii aparent sigure fură datele de autentificare Microsoft O nouă metodă de phishing atrage atenţia experţilor în securitate, după ce atacatorii au început să folosească platforme legitime de dezvoltare pentru a fura datele utilizatorilor. Potrivit unui raport publicat de BleepingComputer, serviciul Bubble este exploatat pentru a crea aplicaţii web aparent sigure, care servesc drept intermediar […]
CSU Târgu Mureş – CSU Cluj Napoca, meci de baschet din Liga I în Campusul UMFST
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Baschetbaliştii de la CSU Târgu Mureş vor disputa luni, 30 martie, etapa a XI-a din play-off-ul Campionatului Naţional de Baschet Masculin, Liga I, împotriva echipei CSU Cluj Napoca. Partida se va disputa în Sala ”Anton Pongracz” aflată în incinta UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureş, de la ora 17.00. CSU Târgu Mureş va aborda […]
Cod galben şi portocaliu de inundaţii pe râuri din 12 judeţe
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Institutul Naţional de Hidrologie a emis avertizări cod galben şi portocaliu de inundaţii pentru mai multe râuri din centrul şi nordul ţării, valabile până luni, 30 martie 2026.
Programul Inaltpreasfintitului Parinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului in perioada urmatoare
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Programul Inaltpreasfintitului Parinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, in perioada 30 martie 1 aprilie este urmatorul Luni, 30 martie, de la ora 6.45, va savarsi Sfanta Liturghie la Catedrala ...
Lucrare terminată prost: ,,Dorel” pe excavator, cu alcoolemie uriaşă, a rupt cabluri electrice în judeţul Satu Mare
portalsm.ro - Satu Mare
Lucrare terminată prost. Un caz petrecut în urmă cu peste trei ani, în localitatea Moişeni din judeţul Satu Mare, s-a încheiat recent în instanţă.
Marşul pentru Viaţă, organizat pentru prima dată la Motru
www.gorjeanul.ro - Gorj
Sâmbătă, 28 martie, municipiul Motru a găzduit prima ediţie a Marşului pentru Viaţă, eveniment desfăşurat cu binecuvântarea ÎPS Irineu Popa, arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei. Manifestarea, organizată sub egida Asociaţiei ProVita, face parte dintr-o serie de evenimente similare desfăşurate la nivel naţional, având ca scop promovarea valorii vieţii, sprijinirea femeilor aflate în situaţii […]
„Symphony of Hope” la Timişoara. Concert caritabil pentru mamele singure, cu tineri artişti
www.tion.ro - Timiş
Iniţiativa aparţine Asociaţia Look Inside şi este coordonată de Alina Elena Miclea. „Acest concert este mai mult decât un eveniment – este o punte între suflete şi o dovadă că, împreună, putem schimba destine”, a transmis aceasta. Pe scenă vor urca Orchestra Simfonică a Facultăţii de Muzică şi Teatru, alături de tineri solişti: Timeea Ardelean, […]
ABA Crişuri: Lucrările antisecetă încep să dea rezultate. Apa este reţinută chiar şi fără ploi (FOTO/VIDEO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Administraţia Bazinală de Apă Crişuri anunţă primele rezultate ale lucrărilor de combatere a efectelor secetei realizate anul trecut din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, susţinând că noile amenajări reuşesc să reţină apa chiar şi în lipsa precipitaţiilor.
Accident grav pe DN 1 la iesire din municipiul Brasov. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informeaza ca pe DN 1 Brasov-Ploiesti, la kilometrul 160, la iesire din municipiul Brasov, judetul Brasov, a avut loc o coliziune intre ...
Descoperire macabră! O mână umană, găsită în judeţul Argeş
ziarulargesul.ro - Argeş
Un caz tulburător a avut loc în judeţul Argeş, unde un segment osos ce pare a proveni de la un membru superior uman a fost descoperit într-o troiţă. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 28 martie, în jurul orei 19:00, pe un drum forestier din comuna Lereşti.
Cum va fi VREMEA în România de Florii şi de Paşte 2026: Temperaturi apropiate de specificul perioadei. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
ziarulunirea.ro - Alba
Cum va fi VREMEA în România de Florii şi de Paşte 2026: Temperaturi apropiate de specificul perioadei. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Meteorologii au anunţat, vineri, 27 martie 2026 că temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea zonelor ţării în următoar4ele patru săptămâni. Precipitaţiile, însă, vor înregistra un excedent în […]
Sorin Grindeanu - Somez Guvernul sa adopte urgent masurile prin care se atenueaza socul cresterii preturilor la combustibili
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Presedintele PSD, Sorin Grindeanu, a somat Guvernul, duminica, sa adopte de urgenta masurile pentru reducerea impactului cresterii preturilor la combustibili. Somez inca o data pe primul ...
Avertizare hidrologică actualizată pe râurile din bazinul Siret: Cod galben şi cod portocaliu în următoarele 48 de ore
www.desteptarea.ro - Bacău
Administraţia Bazinală de Apă Administraţia Bazinală de Apă Siret a actualizat avertizarea hidrologică pentru râurile din spaţiul hidrografic Siret, în contextul situaţiei hidrometeorologice actual…
VIDEO. Manifest pro-avort în centrul Timişoarei. Susţinere pentru libertatea de decizie
www.tion.ro - Timiş
Zeci de participanţi s-au adunat astăzi la ora 12 în Piaţa Operei pentru a participa la manifest. Aceasta s-a desfăşurat sub tema „Corpul meu, alegerea mea”. Evenimentul şi-a propus să atragă atenţia asupra reducerii drepturilor femeii. La faţa locului, oamenii au scandat mai multe strigăte de nemulţumire, precum „Nu-i uterul vostru, nu-i decizia voastră!” şi […]
Pericol de inundatii pe mai multe rauri din tara! Au fost emise avertizari Cod Portocaliu si cod Galben
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor a instituit o avertizare Cod portocaliu de inundatii pe rauri din judetele Covasna, Harghita, Vrancea si Bacau, ca urmare a precipitatiilor ...
63n3515 – Sabin RUSU – colier de plastic
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
de ce nu reuşesc să mă eliberez? cu cine tot vorbesc? pe cine tot întreb? cine e de vină? eu ştiu că eu dar ce din mine? ce din interiorul meu? ce mă ţine strâns în acest colier de plastic? cu o mână mi-l pun şi…
Incident la decolarea unui avion Wizz Air: a revenit de urgenţă la sol
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un avion Wizz Air care zbura de la Iaşi spre Istanbul a fost adus la sol sâmbătă, 28 martie 2026, după ce piloţii au semnalat o defecţiune la motor. Pasagerii nu au fost răniţi, iar zborurile au continuat cu o altă aeronavă.
Un astronaut aflat în spaţiu a rămas fără voce: explicaţia NASA
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Astronautul Michael Fincke, aflat pe Staţia Spaţială Internaţională, a suferit o pierdere bruscă a vocii timp de 20 de minute, iar medicii NASA nu au reuşit încă să stabilească motivul acestui incident rar.
Fost şef al Poliţiei Carei, rănit grav într-o maşină incendiată. A fost transferat cu elicopterul la un spital din Budapesta
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Fostul şef al Poliţiei Municipiului Carei, Ioan Lăpuşte-Copil, a fost rănit grav după ce a fost găsit într-o maşină incendiată pe un drum dintre localităţile Tiream şi Ghenci, în judeţul Satu Mare. Bărbatul, care are arsuri pe aproximativ 40% din corp şi la nivelul căilor aeriene, a fost transferat ulterior la un spital din Budapesta, deoarece în România nu a fost găsit niciun loc liber într-un centru pentru mari arşi.
Cine va conduce naţionala de fotbal la meciul cu Slovacia: Mircea Lucescu, internat în spital, cu probleme cardiace
ziarulunirea.ro - Alba
Cine va conduce naţionala de fotbal la meciul cu Slovacia: Mircea Lucescu, internat în spital, cu probleme cardiace Selecţionerul Mircea Lucescu se află la Spitalul Universitar, fiind supus investigaţiilor diagnostice şi intervenţiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac, a anunţat, duminică, 29 martie 2026, la ora 14.00, Federaţia Română de Fotbal (FRF). Echipa naţională va […]
Echipa nationala de fotbal a Romaniei va face deplasarea la Bratislava fara Mircea Lucescu! Antrenorul, internat in spital
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In timpul sedintei tehnice premergatoare ultimului antrenament inaintea plecarii spre Slovacia, selectionerului Mircea Lucescu i s-a facut rau, acesta fiind transportat la spital. Potrivit FRF, ...
Maşină distrusă complet! Un bărbat de 44 ani a ajuns la spital
ziarulargesul.ro - Argeş
Un accident rutier s-a produs astăzi pe DN5, în zona localităţii Adunaţii-Copăceni. Potrivit primelor informaţii, în incident a fost implicat un singur autoturism, care a părăsit partea carosabilă şi a ajuns în afara drumului.
Un sătmărean a muşcat un poliţist şi a făcut ravagii într-un magazin din oraş. Acum a fost condamnat
portalsm.ro - Satu Mare
Un sătmărean a muşcat un poliţist şi a făcut ravagii într-un magazin din oraş. Judecătoria Satu Mare a pronunţat o sentinţă într-un dosar de ultraj în care un bărbat a fost acuzat că a agresat un poliţist în timpul unei intervenţii, într-un magazin din municipiu.
FOTO: Garda de Mediu Constanta, in control in zona targului de vechituri – varianta Ovidiu
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La data de 29.03.2026, comisari ai Garzii Nationale de Mediu Comisariatul Judetean Constanta, impreuna cu reprezentanti ai Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Constanta, ...
„Timişoara înflorită”, concurs foto care transformă locuitorii în povestitori ai oraşului. Cum poţi participa
www.tion.ro - Timiş
Organizat periodic, o dată la trei luni, concursul îşi propune să surprindă oraşul dincolo de cadrele clasice, punând accent pe emoţii, experienţe şi legături personale. Iniţiativa urmăreşte construirea unei arhive vizuale autentice, realizate chiar de cei care trăiesc zi de zi în Timişoara. Participarea este simplă şi deschisă tuturor persoanelor de peste 18 ani. Cei […]
Klaus Iohannis, apariţie publică rară la un eveniment în centrul Sibiului: ce mesaj a transmis fostul preşedinte / video
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au participat duminică, 29 martie 2026, la slujba de Florii la Biserica romano-catolică din centrul Sibiului, unde fostul preşedinte a transmis un mesaj scurt şi a făcut fotografii cu localnicii.
Echipele bihorene intră în lupta pentru menţinere: start în play-out-ul Seriei a 8-a din Liga 3
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Play-out-ul Seriei a 8-a din Liga 3 va începe cu trei echipe bihorene în prim-plan, fiecare cu obiective diferite: Crişul Sântandrei vizează un parcurs liniştit din postura de lider, în timp ce Lotus Băile Felix şi mai ales CS Bihorul Beiuş sunt nevoite să adune puncte pentru a evita emoţiile retrogradării.
Un sector de 2 kilometri dintr-un drum judeţean din Alba urmează să fie modernizat: Demersuri administrative preliminare
ziarulunirea.ro - Alba
Un sector de 2 kilometri dintr-un drum judeţean din Alba urmează să fie modernizat: Demersuri administrative preliminare Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de joi, 2 aprilie 2026 a Consiliului Judeţean Alba se află şi un proiect de hotărâre privind privind aprobarea predării temporare în administrarea Consiliului Local al Comunei Galda de Jos a […]
Timişorean premiat de ambasadorul Indoneziei în România
www.tion.ro - Timiş
Premiul i-a fost acordat pentru contribuţia la promovarea bucătăriei indoneziene şi, implicit, a turismului în Indonezia, una dintre cele mai populare destinaţii fiind Bali. Dragoş Dubină a trăit timp de zece ani în Indonezia, unde şi-a cunoscut soţia, pe Ni Putu Ayu Febriyanti, căreia i se spune Montez. Împreună, cei doi au deschis la Timişoara […]
PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Tribut
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Bicicleta Van Gogh, de Marcel Tolcea, Editura BRUMAR Poezia este acel tribut artistic pe care poetul îl aduce fiecărui moment al facerii lumii, al vieţii înţeles de el sau nu, este acel tribut sincer şi mereu convertibil în sentimente, în stări care se răspândesc, care se amplifică şi lasă…
Romanian High School Student Qualifies for Five National Academic Competitions
www.desteptarea.ro - Bacău
BACĂU, Romania – A ninth-grade student from the prestigious “Gheorghe Vrănceanu” National College in the eastern Romanian city of Bacău has achieved a rare academic performance, qualifying for five…
Romanian Firefighters Rescue Two Beavers Trapped in Canal
www.desteptarea.ro - Bacău
MOINEȘTI, Romania – Firefighters in eastern Romania rescued two beavers that had become trapped in a canal along the banks of the Tazlău River, authorities said on Saturday. The intervention was ca…
Crestere semnificativa a radierilor de firme in Constanta, printre cele mai afectate judete
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un numar de 12.100 de firme au fost radiate la nivel national in primele doua luni din 2026, cu 3,11 mai putine comparativ cu perioada similara din anul anterior, conform statisticilor Oficiului ...
Ne enervează: Prostul obicei de a da foc resturilor uscate, provocând riscuri de incendiu
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Doar ce a dat vremea călduţă, iar în Bihor au izbucnit numeroase incendii de vegetaţie. Toate au fost pornite de oameni care au dat foc unor resturi uscate şi au scăpat flăcările de sub control, punând în pericol nu doar păduri sau locuinţe, ci şi vieţi omeneşti.
VIDEO | „Marşul pentru Viaţă” 2026: Sute de persoane de toate vârstele participă la Alba Iulia la manifestarea pentru sprijinirea mamelor şi copiilor
ziarulunirea.ro - Alba
„Marşul pentru Viaţă” 2026: Sute de persoane de toate vârstele participă la Alba Iulia la manifestarea pentru sprijinirea mamelor şi copiilor Marşul pentru Viaţă are loc la Alba Iulia duminică, 29 martie 2026, de la ora 15:00, sub genericul „Solidaritate pentru amândoi”, evenimentul fiind dedicat susţinerii mamei şi copilului. Sute de participanţi de toate vârstele […]
Victorie de prestigiu pentru sibianul ”Diego” la Gala de kickboxing de la Constanţa. ”Visez să lupt pentru centura ISKA”
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Sibianul Florin Mardiaş a câştigat detaşat lupta cu elveţianul Philipp Stöckli, desfăşurată vineri, la Gala E.F.C.| Fight Clubbing de la Constanţa.
Comisarul european Apostolos Tzitzikostas, vizita in Romania pentru proiecte de transport si conectivitate
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Comisarul european pentru transport sustenabil si turism, Apostolos Tzitzikostas, va efectua o vizita in Romania in perioada 30 31 martie 2026. Comisarul european pentru transport sustenabil ...
China avansează militar: a creat o „haită” de roboţi ucigaşi / video
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Armata chineză a testat un sistem de roboţi-câini de luptă care pot acţiona autonom, coordonându-se ca o haită pe câmpul de luptă. Primele imagini cu acest sistem au fost publicate duminică, 29 martie 2026.
Două zile fără apă potabilă în judeţul Timiş. Aquatim intervine!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Lucrări la reţelele de distribuţie a apei şi spălări ale acestora sunt programate de către Aquatim, în mai multe localităţi din Timiş. Vezi cine va fi afectat! Luni, 30 martie, între orele 9-13 se va întrerupe furnizarea apei în Sânnicolau Mare, pe strada Traian Vuia, pentru lucrări de conectare conducte. Tot luni, 30 martie, între…
FOTO. Primăvară culturală pentru tineri la Timişoara. Teatru, muzică şi spectacole interactive în programul EDUPOL
www.tion.ro - Timiş
Reprezentanţii Casei de Cultură a Municipiului au precizat că EDUPOL este un program de educaţie culturală care urmăreşte creşterea participării tinerilor la viaţa artistică şi formarea unei comunităţi educate şi implicate. Proiectul se bazează pe colaborarea dintre şcoli, instituţii culturale, organizaţii neguvernamentale şi culte, contribuind la dezvoltarea unui dialog constant între educaţie şi cultură. Printre […]
Vicepresedinta Comisiei Europene Roxana Minzatu vine in Romania pentru dialog cu autoritatile
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Vicepresedinta executiva pentru drepturi sociale si competente, locuri de munca de calitate si pregatire, Roxana Minzatu, va efectua o vizita la Bucuresti in perioada 30 31 martie 2026, in cadrul ...
Controlaţi din aer: Garda de Mediu Bihor va verifica poluatorii cu drona
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Din această primăvară, bihorenii au şansa să respire un aer mai curat: Garda de Mediu Bihor va verifica poluatorii din aer cu o dronă capabilă să măsoare calitatea aerului.
Masini pradate in Constanta! Doi barbati, trimisi in judecata pentru furt calificat
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Doi barbati, Sali Iener si Salim Sedan, au fost chemati in fata magistratilor Judecatoriei Constanta, fiind acuzati de comiterea unor furturi calificate in forma continuata. Dosarul, inregistrat ...
Scene şocante în Vâlcea! Două femei, agresate în plină stradă în timp ce hrăneau câini abandonaţi. Violenţă, ameninţări şi teroare lângă Pădurea Cotoşmanu
ziaruldevalcea.ro - Vâlcea
Scene şocante în Vâlcea! Două femei, agresate în plină stradă în timp ce hrăneau câini abandonaţi. Violenţă, ameninţări şi teroare lângă Pădurea Cotoşmanu Un nou caz revoltător zguduie opinia publică din judeţul Vâlcea, după ce imagini apărute pe reţeaua TikTok arată cum două femei sunt agresate verbal şi fizic de un bărbat, în timp ce […]
MIRACOLUL COPILĂRIEI – Marilena VIȘINESCU – De martie…
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Fluturele Cum îmi priveam savant piciorul - dintr-o rază, din mirare, a coborât, ca fulg, din zborul ce l-a pictat din floare-n floare, un fluture! E-adevărat! Văd bine? Pare-mi-se ori citesc cartea mică ce devine, cumpănind ce-i omenesc? Copilă tăcând În lumină, iarbă-n vânt, scrijelind…
Noi detalii despre ambulanţă care a luat foc. Echipajul a scos tuburile cu oxigen pentru a preîntâmpina o tragedie
www.desteptarea.ro - Bacău
O ambulanţă aparţinând substaţiei Oneşti a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău a fost distrusă de un incendiu izbucnit în mers, joi, în jurul orei 12.00, pe raza localităţii Strunga, în judeţul…
ACCIDENT rutier în Alba: Trei maşini s-au ciocnit în satul Șard
ziarulunirea.ro - Alba
ACCIDENT rutier în Alba: Trei maşini s-au ciocnit în satul Șard Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 14.30, în satul Șard. Intervin pompierii din Alba Iulia. Detaşamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice şi prim ajutor medical la evenimentul rutier produs în localitatea Șard. În accident ar […]
Actiune cu forte marite in sudul litoralului! Amenzi de 40.000 de lei si sute de persoane verificate
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Au fost legitimate peste 350 de persoane, totodata fiind oprite, pentru control, peste 200 de autoturisme. Politisti din cadrul Serviciului de Ordine si Siguranta Publica au organizat, ...
Cardinalul, impiedicat de politia israeliana sa oficieze slujba de Florii la Sfantul Mormant
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Politia israeliana l-a impiedicat pe cardinalul Pierbattista Pizzaballa, conducatorul Bisericii Catolice din Tara Sfanta, sa intre in Biserica Sfantului Mormant din Orasul Vechi al Ierusalimului ...
FOTO & VIDEO Uniţi de credinţă! Sute de botoşăneni au înfruntat ploaia şi au mărşăluit, astăzi, pentru viaţă. „Încurajăm lumea să aibă nădejde în Dumnezeu, să dea naştere copiilor”
www.botosaninews.ro - Botoşani
Nici cerul întunecat, nici ploaia şi nici aerul rece nu i-a ţinut pe credincioşii din Botoşani departe de Marşul pentru Viaţă,
VIDEO | Floriile 2026 şi Confirmarea la Biserica Reformată Calvină din Alba Iulia: Trei tineri au depus mărturie despre credinţa lor, într-o sărbătoare majoră a întregii comunităţi
ziarulunirea.ro - Alba
Floriile 2026 şi Confirmarea la Biserica Reformată Calvină din Alba Iulia: Trei tineri au depus mărturie despre credinţa lor, într-o sărbătoare majoră a întregii comunităţi Anul acesta, catolicii şi reformaţii sărbătoresc Floriile pe 29 martie 2026, fiind una dintre cele mai importante şi încărcate de simbolism momente din calendar. Aceasta precede cu o săptămână Paştele […]
LIVE TEXT: Farul Constanta, amical de gala cu Ludogoret Razgrad, multipla campioana a Bulgariei (FOTO+VIDEO)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Farul Constanta disputa duminica, 29 martie 2026, un meci amical, in deplasare cu Ludogoret Razgrad, multipla campioana a Bulgariei. In aceasta perioada, campionatul este intrerupt, pentru ...
Ofensiva impotriva consumului de droguri la Constanta: Doua noi dosare penale inregistrate la Tribunal in aceeasi zi
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Tribunalul Constanta a fost sesizat vineri, 27 martie 2026, cu doua noi dosare penale ce vizeaza consumul ilicit de droguri, semnaland o intensificare a trimiterilor in judecata pentru incalcari ale ...
Controale cu forte marite in Constanta. Peste 600 kg de produse alimentare confiscate
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Politisti din cadrul Politiei municipiului Constanta - Sectia 2 au organizat, astazi, 29 martie a.c., o actiune cu forte marite, pe linia verificarii modului de respectare a normelor sanitar ...
VIDEO | Apariţie surprinzătoare în Alba: Elan filmat de reprezentanţii AJVPS, pe un teren din judeţ. ,,S-a stabilit pe un fond de vânătoare gestionat de noi”
ziarulunirea.ro - Alba
Apariţie surprinzătoare în Alba: Elan filmat de reprezentanţii AJVPS, pe un teren din judeţ. ,,S-a stabilit pe un fond de vânătoare gestionat de noi” Un elan a fost observat de specialiştii AJVPS Alba pe un teren ce ar fi situat pe unul din fondurile cinegetice gestionate de aceştia. Imagini filmate cu animalul au fost postate […]
POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Câţiva scriitori de Nobel ai ultimilor 20 de ani
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Bob Dylan – poetic, excentric, enigmatic, uneori profetic „I was so much older then, I’m younger than that now” / „Eram atât de bătrân atunci, sunt mai tânăr acum” – Bob Dylan din „My Back Pages”, lansat în 1964 pe albumul „Another Side of Bob Dylan”. Ascult melodiile de…
Un fost consilier local din municipiul Satu Mare a încetat din viaţă. Odihnă veşnică!
portalsm.ro - Satu Mare
Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, a transmis un mesaj de condoleanţe după trecerea în nefiinţă a lui Nits János, o figură cunoscută în administraţia locală.
Selectionerul Mircea Lucescu, sub supraveghere medicala la Spitalul Universitar
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Selectionerul echipei nationale de fotbal, Mircea Lucescu, va ramane internat pentru monitorizare si tratament de specialitate la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, unde a fost adus ...
Oradea ieri, Oradea azi: Piaţa Rogerius a crescut odată cu cartierul Zona de Vest (FOTO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Piaţa Rogerius s-a deschis în 1973, ca a doua piaţă permanentă din oraş şi a doua ca mărime după cea din vecinătatea Cetăţii (Piaţa 23 August). Nu i-a mers prea bine, însă. În iulie 1973, ziarul Crişana nota că piaţa se afla într-o „situaţie jalnică”, fiind „dezolantă pustietatea care domneşte aici”, trecând zile întregi fără ca vreun producător să-şi desfacă marfa pe tarabe.
Papa Leon: Iisus nu a purtat niciun război. Mesaj dur
www.gorjeanul.ro - Gorj
Papa Leon: Iisus nu a purtat niciun război. Sanctitatea sa a făcut apel la înţelegere, cerând oprirea războilui din Iran.
Creştinii catolici sărbătoresc Duminica Floriilor
www.gorjeanul.ro - Gorj
Creştinii catolici sărbătoresc Duminica Floriilor. Culorile liturgice specifice acestei zile sunt roşu şi alb
FOTO+VIDEO: Un vultur maiestuos, prezenta inedita la meciul Ludogoret Razgrad - Farul Constanta!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Prezenta inedita, astazi, 29 martie 2026, la stadionul din Razgrad, Bulgaria, unde se va juca meciul amical Ludogoret Razgrad - Farul Constanta! La marginea terenului, un ingrijitor a adus o ...
Hărţuirea sexuală ar putea fi sancţionată şi dacă nu este repetată, ci realizată o singură dată şi în afara relaţiilor de muncă. Proiect
ziarulunirea.ro - Alba
Hărţuirea sexuală ar putea fi sancţionată şi dacă nu este repetată, ci realizată o singură dată şi în afara relaţiilor de muncă. Proiect Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat joi, 26 martie 2026, că depune un proiect pentru ca hărţuirea sexuală să fie incriminată indiferent dacă există sau nu relaţii de muncă. Potrivit iniţiatoarei, infracţiunea […]
Iranul permite tranzitul navelor pakistaneze prin Stramtoarea Ormuz, intr-un pas catre pace
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Guvernul iranian a fost de acord sa permita trecerea a 20 de nave comerciale sub pavilion pakistanez prin Stramtoarea Ormuz, o concesie anuntata duminica dimineata de Islamabad ca un pas catre ...
Mămică din Botoşani care a stat de sâmbătă la coadă pentru a-şi înscrie fetiţa la şcoală: Anul trecut s-a stat de cu o seară înainte
www.botosaninews.ro - Botoşani
Mai mulţi părinţi din Botoşani au stat la coadă la Școala nr. 7 din Botoşani pentru a fi siguri că vor
Selecţionerul Mircea Lucescu, internat de urgenţă după ce i s-a făcut rău înaintea unui antrenament
newsbv.ro - Braşov
La începutul acestui an, Mircea Lucescu a fost internat în spital într-un spital din Capitală pentru un tratament cu antibiotic în urma unei infecţii subcutanate.
Acţiune pe timp de noapte a Poliţiei în Municipiul Braşov pentru siguranţa comunităţii – 28-29 martie 2026
newsbv.ro - Braşov
În noaptea de 28 spre 29 martie 2026, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Secţiile 1-5 Poliţie şi Biroul Rutier, sprijiniţi de luptătorii
450 de pachete de ţigarete netimbrate, confiscate de poliţie pe DN 73 la Râşnov
newsbv.ro - Braşov
Poliţiştii din Staţiunea Râşnov au depistat şi confiscat 450 de pachete de ţigarete netimbrat în urma unui control rutier efectuat pe DN 73.
Romgaz amână începerea livrărilor de gaz către populaţie
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Romgaz nu va furniza gaze către consumatorii casnici din Sibiu şi din ţară înainte de aprilie 2027, deşi iniţial promitea livrări cu un an mai devreme.
Ministrul Sănătăţii: Nu faceţi stocuri, nu e criză de medicamente!
www.gorjeanul.ro - Gorj
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le recomandă românilor să nu-şi facă stocuri de medicamente acasă, de teama creşterii preţurilor, ca urmare a războiului din Orientul Mijlociu. „Momentan nu suntem într-o criză. Există stocuri suficiente, preţurile stagnează şi nu există fluctuaţii semnificative”, a declarat Rogobete, într-o intervenţie la Prima TV. Ministrul a anunţat că la nivelul Ministerului […]
Intervenţie în forţă a Poliţiei în cartierul Magnolia din Sibiu / foto
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Cinci echipaje de poliţie au intervenit de urgenţă, în jurul amiezii zilei de duminică, 29 martie, în cartierul Magnolia din Sibiu.
Necaz pentru un bărbat din Constanţa, venit la Botoşani. Poliţiştii l-au tras pe dreapta şi l-au sancţionat
www.botosaninews.ro - Botoşani
Duminică, 29 martie 2026, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi au oprit pentru
La Tribunalul Constanta: Trei barbati suspectati de trafic de droguri, trimisi in fata instantei
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Lupta impotriva stupefiantelor continua pe litoral! Tribunalul Constanta a inregistrat vineri, 27 martie 2026, un nou dosar penal ce vizeaza traficul de droguri de risc si mare risc. Potrivit datelor ...
Siguranta in scoli, in prim-plan! Mii de activitati derulate de Politia Romana intr-o saptamana
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In perioada 20 26 martie 2026, Politia Romana a continuat actiunile pe linia sigurantei scolare in unitatile de invatamant preuniversitar. Actiunile in sistem integrat vor continua pe tot ...
Ora de vară, marcată poetic la Timişoara. Un ceas din secolul al XIX-lea „ascultă timpul” la Muzeul Banatului
www.tion.ro - Timiş
Este vorba despre un ceas elegant de şemineu din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, realizat în atelierele C. Mitchell din Londra, o piesă care pare să „asculte timpul” mai degrabă decât să-l măsoare. Confecţionat din bronz doré, lemn aurit, catifea şi alabastru, obiectul impresionează atât prin rafinament, cât şi prin poveste. Donat muzeului […]
FOTO+VIDEO: Fotbalistii de la Farul Constanta au ajuns la stadionul din Razgrad. Care e primul 11 pentru meciul cu Ludogoret
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Farul Constanta disputa astazi, 29 martie 2026, meciul amical cu multipla campioana a Bulgariei Ludogoret Razgrad, pe terenul acesteia, Huvepharma Arena. Partida incepe la ora 14.00, iar cu putin ...
Egal spectaculos la Sânmartin în ultima etapă. Echipele bihorene merg în play-out-ul Seriei a 8-a
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Ultima etapă a sezonului regular din Liga 3 a stabilit configuraţia finală a Seriei a 8-a: niciuna dintre echipele bihorene nu a prins play-off-ul, urmând să continue sezonul în play-out, după un duel direct încheiat la egalitate între Lotus Băile Felix şi CS Bihorul Beiuş.
FOTO | Elevă de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia, rezultat deosebit la olimpiada de Istorie: Miruna Pop, a doua calificare la etapa naţională a disciplinei
ziarulunirea.ro - Alba
Elevă de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia, rezultat deosebit la olimpiada de Istorie: Miruna Pop, a doua calificare la etapa naţională a disciplinei O elevă de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia a obţinut un rezultat deosebit la olimpiada de Istorie. Miruna Pop a reuşit a doua calificare […]
Politia Romana: Peste 400 de sanctiuni pentru nerespectarea regulilor la trecerile la nivel cu calea ferata
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Politistii rutieri au constatat 413 fapte de nerespectarea regulilor la trecerile la nivel cu calea ferata pe parcursul unei zile in care au desfasurat activitati pentru prevenirea accidentelor ...
AȘA O LIPSĂ DE… INCULTURĂ – Puiu JIPA – Mai din urmă…
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
tu stai statuie statuară eu înlemnesc întîia oară pe muchia pîntecului tău fără de voie de la dumnezeu n-ai cum să taci vei geme lung cînd cu cuvinte-am să străpung minunea zîmbetului tău o să fiu rău sau poate tu o să aprinzi în lumea vechilor oglinzi un pic de…
Nelu Popa, uimit de Sorin Grindeanu! Ilie Bolojan nu are nicio treabă cu George Simion!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Prim-vicepreşedintele PNL Caraş-Severin, Nelu Popa, nu-l mai înţelege absolut deloc pe liderul PSD, despre care avea, nu demult, o părere bună. Temerile declarate de Sorin Grindeanu cu privire la o eventuală coaliţie PNL - AUR şi presupusă apropiere între premierul Ilie Bolojan şi George Simion, pe care l-a numit extremist, l-au consternat pur şi simplu…
De la botez, la puscarie: Prins circuland baut si fara permis in masina pe care o cumparase pentru iubita! Curtea de Apel Constanta va da sentinta finala
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un barbat este la un pas de detentie, dupa ce a primit la Judecatoria Medgidia o condamnare de aproape 5 ani de inchisoare fiind prins de politisti circuland cu masina, baut si fara permis, pe o ...
Sălile Muzeului Judeţean, transformate în scenă
www.gorjeanul.ro - Gorj
Vineri, 27 martie 2026, Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ștefulescu” a găzduit un eveniment de excepţie dedicat Zilei Mondiale a Teatrului, în cadrul Programului de Educaţie Muzeală. Micii participanţi au transformat sălile de istorie şi arheologie în adevărate scene de teatru, demonstrând că istoria prinde viaţă prin imaginaţie şi colaborare. Spectacolul a adus pe scenă personaje […]
Transportatorii de marfă din Botoşani, luaţi la control de poliţişti. 13 au fost amendaţi
www.botosaninews.ro - Botoşani
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Botoşani au desfăşurat, sâmbătă, o acţiune
Lucescu a leşinat la antrenament şi a fost dus la spital
www.gorjeanul.ro - Gorj
Mircea Lucescu (80 de ani) a fost dus de urgenţă la spital după ce a leşinat la antrenamentul echipei naţionale de duminică dimineaţă
Întreruperi de curent în Argeş, între 30 martie şi 5 aprilie. Lista completă a zonelor afectate
ziarulargesul.ro - Argeş
În perioada 30 martie - 05 aprilie 2026, Distribuţie Oltenia va executa lucrări programate în reţelele electrice pentru a creşte siguranţa şi continuitatea alimentării cu energie electrică a consumatorilor, precum şi pentru a îmbunătăţi calitatea energiei electrice distribuite. Compania anunţă...
O nouă trecere de pietoni, pe o stradă din Cugir: Alte reglementări ale traficului din oraş care au primit „undă verde” în Consiliul Local
ziarulunirea.ro - Alba
O nouă trecere de pietoni, pe o stradă din Cugir: Alte reglementări ale traficului din oraş care au primit „undă verde” în Consiliul Local Consiliul Local Cugir a aprobat, joi, 26 martie 2026, un proiect de hotărâre care vizeză instituirea mai multor reglementări noi de trafic în oraşul de la poalele Drăganei. Au primit „undă […]
Sute de persoane si zeci de vehicule depistate in Schengen. Bilantul Politiei Romane pentru perioada 20 - 26 martie 2029
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In perioada 20 - 26 martie 2026, politistii romani si partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 522 de persoane, 42 de autovehicule si 101 documente ce faceau obiectul unor ...
Șef nou la TSD Arad
newsar.ro - Arad
Biroul Permanent Judeţean al PSD Arad a decis, cu unanimitate de voturi, numirea lui Alex Pantea în funcţia de preşedinte interimar al TSD Arad, până la organizarea Conferinţei Judeţene de alegeri, a anunţat deputatul Mihai Fifor, preşedintele social-democraţilor arădeni.
Personalitatea Simbol a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Înaltpreasfinţitul Părinte IOACHIM, la 72 de ani
www.desteptarea.ro - Bacău
Sub semnul emoţiilor înalte, catarctice şi-al gândului primenitor şi bun, ca desprins dintr-o rugăciune, catedra disciplinei Religie, din cadrul Inspectoratului Școlar Judeţean Bacău, are deosebita…
Jandarmii Grupării Mobile Bacău au depistat un bărbat cu obiecte periculoase într-un autobuz
www.desteptarea.ro - Bacău
Jandarmii Grupării de Jandarmi Mobile Bacău au depistat, sâmbătă după-amiază, o persoană care avea asupra sa obiecte periculoase într-un autobuz din municipiu, în timpul unei acţiuni de prevenire ş…
Tragedie pe un stadion care găzduieşte Cupa Mondială 2026: un suporter a murit după ce a căzut de la etaj
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un suporter mexican şi-a pierdut viaţa sâmbătă, 28 martie 2026, pe Stadionul Azteca din Mexico City, după ce a căzut de la etaj în timpul meciului amical Mexic–Portugalia, potrivit adevarul.ro.
Mircea Lucescu, transportat de urgenţă la spital din cantonamentul naţionalei
www.botosaninews.ro - Botoşani
Mircea Lucescu, selecţionerul României, în vârstă de 80 de ani, s-a simţit rău în cantonamentul d
Mircea Lucescu dus de urgenţă la spital: ar fi leşinat pe teren, la antrenament
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Selecţionerul României, Mircea Lucescu, în vârstă 80 de ani, a fost transportat de urgenţă la spital după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei
Cursă cu scaune de birou, noul sport nebun din Japonia. Concurenţii aleargă zeci de kilometri pe străzi
www.ebihoreanul.ro - Bihor
O competiţie neobişnuită a devenit tot mai populară în Japonia: cursele de viteză cu scaune de birou, desfăşurate pe străzi, unde participanţii se împing cu picioarele şi parcurg chiar şi 20-25 de kilometri într-o singură cursă, relatează CNN.
VIDEO. Știri Constanta: Politisti din Cernavoda au salvat doi catei abandonati, in timpul unui filtru rutier
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
O interventie de rutina s-a transformat intr-un gest de omenie pentru doi politisti din cadrul IPJ Constanta. Aflati in serviciu in zona Silistea, acestia au gasit doi catei abandonati in ...
ULTIMA ORĂ Selecţionerul Mircea Lucescu, transportat la spital după ce i s-a făcut rău înaintea deplasării în Slovacia
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Momente de îngrijorare în cadrul echipei naţionale de fotbal a României. Selecţionerul Mircea Lucescu a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă după | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
6 avantaje ale utilizării unui cuptor electric incorporabil în locul unuia tradiţional
www.gorjeanul.ro - Gorj
Un cuptor electric încorporabil este mai mult decât un element de design, este o investiţie în precizie şi confort
VIDEO. Gest lăudabil: un tânăr şofer a lăsat bilet după ce a ,,atins” o maşină, în Satu Mare. Nu a provocat pagube, dar a ales să fie corect
portalsm.ro - Satu Mare
Un gest de responsabilitate şi bun-simţ atrage atenţia în municipiul Satu Mare, după un incident petrecut în noaptea trecută, în cartierul Carpaţi. Un tânăr a atins uşor o maşină parcată, lovind cârligul acesteia şi declanşând alarma.
Lui Mircea Lucescu i s-a facut rau in cantonament! Doua echipaje SMURD s-au deplasat de urgenta la baza de pregatire
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Federatia Romana de Fotbal doreste sa informeze publicul si reprezentantii mass-media cu privire la incidentul medical petrecut astazi, 29 martie 2026, in cadrul cantonamentului echipei nationale a ...
FOTO: Florin Chelaru, reales presedinte PSD Navodari - Politica o facem pentru oameni
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Florin Chelaru, primarul orasului Navodari, a anuntat ca a fost reales in functia de presedinte al PSD Navodari, spunand ca isi asuma mandatul cu responsabilitate si cu accent pe nevoile ...
Proteste masive împotriva lui Trump: „Vrea să conducă asupra noastră ca un tiran” / video
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Mii de americani au ieşit în stradă sâmbătă, 28 martie 2026, în marile oraşe din SUA, pentru a protesta împotriva politicilor preşedintelui Donald Trump, acuzându-l de autoritarism şi cerând schimbarea administraţiei.
Importanţa unei hote eficiente în reducerea mirosurilor din bucătărie
www.gorjeanul.ro - Gorj
Alegerea unei hote eficiente poate avea un impact decisiv asupra calităţii aerului din locuinţă şi a experienţei tale culinare
Când se plantează cartofii primăvara: Care este perioada optimă, cum pregătim solul şi cum alegem tuberculii potriviţi pentru a avea o recoltă bogată
ziarulunirea.ro - Alba
Când se plantează cartofii primăvara: Care este perioada optimă, cum pregătim solul şi cum alegem tuberculii potriviţi pentru a avea o recoltă bogată Pentru o recoltă bogată de cartofi, plantarea într-o perioadă corectă este una dintre cele mai importante decizii ale sezonului agricol. Specialiştii afirmă că momentul din primăvară în care tuberculii ajung în sol […]
Un nou club sportiv în Focşani: Ultra Fighter Kickboxing îşi deschide porţile pentru pasionaţii de mişcare
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Focşaniul are, începând din această primăvară, o nouă opţiune pentru cei care vor să facă sport într-un mediu organizat şi profesionist. Clubul Ultra | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Probleme de sănătate pentru Mircea Lucescu înainte de Slovacia – România: selecţionerul, transportat la spital după ce i s-a făcut rău
olt-alert.ro - Olt
Selecţionerul României, Mircea Lucescu, a avut nevoie de intervenţia medicilor în dimineaţa zilei de 29 martie, fiind preluat cu ambulanţa din cantonamentul echipei naţionale. Incidentul a avut loc în timpul unei şedinţe tehnice, în prezenţa jucătorilor, după ce antrenorul, în vârstă de 81 de ani, a acuzat stări de ameţeală şi disconfort. Transportat de urgenţă […]
Roxana Dobrescu candideaza pentru conducerea OFSD Constanta - Lucrurile frumoase se construiesc impreuna
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Roxana Dobrescu a anuntat ca va candida pentru functia de presedinta a Organizatiei Femeilor Social Democrate OFSD Constanta, afirmand ca decizia vine din dorinta de continuitate si implicare in ...
Scandal cu cuţitul la o benzinărie din Jimbolia. Un bărbat a fost rănit
www.tion.ro - Timiş
Poliţiştiii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană ar fi fost agresată fizic. În urma verificărilor, s-a stabilit că un tânăr de 30 de ani, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool, ar fi fost atacat de un bărbat de 51 de ani. Potrivit oamenilor legii, agresorul ar fi […]
STĂRI PARALELE – Andrei Mihail RADU – Dosarul Uber…
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
ecuaţia de miercuri însemnătatea duratei unei simfonii de Bruckner este egal cu de 18 ori traseul Goga 6 - 15 noiembrie, dar de tot atîtea ori prins în cîte un accident grav de maşină Andrei Mihail RADU a absolvit Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte, apoi şi-a continuat studiile…
Șeful ISJ, Bogdan Suruciuc, mesaj pentru părinţii din Botoşani, care stau la cozi să-şi înscrie copiii la şcoală: Nu este nevoie să se facă aceste cozi
www.botosaninews.ro - Botoşani
Șeful Inspectoratului Școlar Judeţean (ISJ) Botoşani, Bogdan Suruciuc, susţine că nu este nevoie
Elevi ai Colegiului Economic din Focşani, câştigători ai concursului: „Alege! Este dreptul tău” – ediţia 2026
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Elevii din judeţul Vrancea au participat, zilele trecute, la etapa judeţeană a Concursului naţional „Alege! Este dreptul tău!”, un eveniment dedicat | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
VIDEO: Barbat retinut la Constanta pentru conducere fara permis, dupa un accident cu pagube materiale
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un barbat de 30 de ani a fost retinut de politistii din cadrul Serviciului Siguranta Rutiera Constanta, sub coordonarea Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta, fiind cercetat pentru ...
Controale ale poliţiei într-o comună din Botoşani. Peste 100 de persoane verificate
www.botosaninews.ro - Botoşani
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost legitimate peste 100 de persoane şi au fost controlate 40 de autovehicule.
Creşă nouă la Salonta, construită cu bani de la Guvern. Are 40 de locuri (FOTO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Municipiul Salonta are o creşă nouă, construită prin Programul guvernamental de construire creşe „Sfânta Ana”, coordonat de Ministerul Dezvoltării. Stabilimentul a fost inaugurat vineri, în prezenţa ministrului Cseke Attila.
FOTO. Români din Italia, premiaţi la Roma. Adrian Cozma, prezent la eveniment: ,,Statul român trebuie să facă mai mult pentru Diaspora”
portalsm.ro - Satu Mare
Deputatul Adrian Cozma a transmis un mesaj după participarea la un eveniment dedicat românilor din Italia, desfăşurat la Roma, unde au fost premiaţi români de excepţie şi au fost discutate probleme importante ale comunităţii din diaspora.
Accident pe DN 6, în Timiş. Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital după ce a intrat cu maşina într-un copac
www.tion.ro - Timiş
Potrivit poliţiştilor, un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism, se deplasa dinspre Sânnicolau Mare către Tomnatic. La un moment dat, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare. Maşina a părăsit carosabilul pe partea stângă şi s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului. În urma impactului, şoferul a fost […]
Presedintele PSD, Sorin Grindeanu - Concedierile in masa nu sunt reforma in administratie
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Reforma in administratie trebuie facuta pentru a asigura servicii mai bune romanilor, iar concedierile in masa nu aduc niciun beneficiu nimanui, a declarat presedintele PSD, Sorin Grindeanu. ...
Șofer din Horea, prins de poliţiştii din Câmpeni băut la volan: Avea o alcoolemie de 0.41 mg/l
ziarulunirea.ro - Alba
Șofer din Horea, prins de poliţiştii din Câmpeni băut la volan: Avea o alcoolemie de 0.41 mg/l Un şofer din Horea a fost prins de poliţiştii din Câmpeni băut la volan. Bărbatul avea o alcoolemie de 0.41 mg/l. Potrivit IPJ Alba, la data de 28 martie 2026, în jurul orei 19.00, poliţiştii Secţiei 9 de […]
Tenis: Arina Sabalenka a cucerit trofeul şi la Miami, după triumful de la Indian Wells
newsbv.ro - Braşov
Sabalenka (27 ani) a învins-o sâmbătă în finala competiţiei din Florida, dotată cu premii totale de 9.415.725 de dolari, pe americanca Coco Gauff
Auto – F1: Kimi Antonelli (Mercedes), învingător în Marele Premiu al Japoniei
newsbv.ro - Braşov
Graţie acestui succes, Kimi Antonelli a devenit, la 19 ani, cel mai tânăr lider al clasamentului general din istoria Marelui Circ.
Un nou cod galben de ploi şi ninsori valabil pentru judeţul Braşov
newsbv.ro - Braşov
COD GALBEN: Local va ninge consistent, cu grosimi ale stratului de zăpadă, în medie, de 10...20 cm şi va fi viscol (vânt cu rafale în general de 60...70 km/h).
Auto: Andrei Gîrtofan, lider în Raliul Maramureşului după 2 zile
newsbv.ro - Braşov
Echipajul Andrei Gîrtofan/Dorin Pulpea (Skoda Fabia RS Rally2) a fost cronometrat după şapte probe speciale după 45 min 01 sec 3/10.
Accident grav pe DJ 150, in judetul Cluj! Șapte raniti dupa o coliziune frontala intre doua autoturisme
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Sapte persoane au fost ranite in urma unui accident rutier produs in seara zilei de 28 martie, pe drumul judetean 150, in afara localitatii Viisoara, judetul Cluj, dupa ce doua autoturisme s-au ...
Nu uitaţi să jucaţi la loto! Reportul la Joker este de aproape 12 milioane de euro!
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Duminică, 29 martie 2026, au loc noi trageri pentru jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, organizate de Loteria Română. | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Adolescent de 19 ani, din Bucerdea Grânoasă, cercetat de poliţişti: A condus fără permis o motocicletă neînmatriculată şi s-a ales cu dosar penal
ziarulunirea.ro - Alba
Adolescent de 19 ani, din Bucerdea Grânoasă, cercetat de poliţişti: A condus fără permis o motocicletă neînmatriculată şi s-a ales cu dosar penal Un adolescent de 19 ani, din Bucerdea Grânoasă, este cercetat de poliţişti după ce a condus fără permis o motocicletă neînamtriculată. Potrivit IPJ Alba, la data de 28 martie 2026, în jurul […]
Se deschide Târgul de Paşti la Arad
newsar.ro - Arad
Ediţia de anul acesta a Târgului de Paşte va avea loc în Piaţa Catedralei, la eveniment anunţându-şi participarea aproximativ 30 de comercianţi.
Șofer din Botoşani, dat jos de poliţişti de la volanul maşinii şi reţinut. Cât de beat a urcat la volan
www.botosaninews.ro - Botoşani
Un şofer din judeţul Botoşani a fost dat jos de poliţişti de la volanul maşinii şi a fost reţinut pentru 24 de ore după
FOTO. A crezut că trece neobservat. Bărbat lăsat fără ,,marfa de firmă” în Satu Mare: poliţiştii au confiscat haine, pantofi, genţi şi parfumuri
portalsm.ro - Satu Mare
Bărbat lăsat fără ,,marfa de firmă'' în Satu Mare. În data de 28 martie 2026, în jurul orei 14.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare – Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au oprit în trafic, pe raza localităţii Apa din judeţul Satu Mare, un autoturism înmatriculat în Franţa, condus de un cetăţean român în vârstă de 46 de ani, domiciliat în judeţul Ialomiţa.
Transport ilegal de lemn, depistat la Macin, judetul Tulcea. Marfa confiscata si amenzi aplicate
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La data de 28 martie 2026, in intervalul orar 07 00 11 00, politistii din Politiei Orasului Macin au desfasurat o actiune pe linia prevenirii si combaterii transportului ilegal de material ...
SUA pregatesc operatiuni militare in Iran. Planuri pentru raiduri de cateva saptamani
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pentagonul se pregateste pentru operatiuni de cateva saptamani pe teren in Iran, a relatat sambata Washington Post, citand oficiali americani, in contextul in care Statele Unite isi ...
Succes pentru tinerii artişti vrânceni la concursul „Florile Copilăriei” de la Adjud
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Copiii talentaţi ai Centrului Cultural Vrancea au obţinut rezultate foarte bune la cea de-a XIII-a ediţie a Concursului Interjudeţean de Interpretare | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Șoferiţă din Alba Iulia, cu ,,alcool la bord”, trasă pe dreapta de poliţişti: Avea o alcoolemie de 0.53 mg/l
ziarulunirea.ro - Alba
Șoferiţă din Alba Iulia, cu ,,alcool la bord”, trasă pe dreapta de poliţişti: Avea o alcoolemie de 0.53 mg/l O şoferiţă din Alba Iulia, cu ,,alcool la bord”, a fost trasă pe dreapta de poliţişti. Femeia s-a ales cu dosar penal pentru o alcoolemie de 0.53 mg/l. Potrivit IPJ Alba, la data de 28 martie […]
Curăţenia de primăvară continuă în Târgu Jiu. Unde se intervine de luni
www.gorjeanul.ro - Gorj
Acţiunile din cadrul „Lunii Curăţeniei” continuă în municipiul Târgu Jiu. Începând de luni, 30 martie, echipele Edilitara Public S.A. vor interveni, conform graficului, în mai multe zone ale oraşului: A.I. Cuza, Mioriţei, Minerilor şi Revoluţiei (Victoria II). Potrivit reprezentanţilor societăţii, va fi alocată şi o zi specială pentru soluţionarea sesizărilor rămase restante din perioada anterioară. […]
S-a urcat ,,mort de beat” şi fără permis de conducere la volan şi a intrat cu maşina în trei autoturisme parcate. Cugirean de 37 de ani, REȚINUT de poliţişti
ziarulunirea.ro - Alba
S-a urcat ,,mort de beat” şi fără permis de conducere la volan şi a intrat cu maşina în trei autoturisme parcate. Cugirean de 37 de ani, REȚINUT de poliţişti Un cugirean de 37 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce s-a urcat ,,mort de beat” şi fără permis de conducere la volan şi […]
„Fără regi”: Proteste în toate statele americane împotriva lui Trump. Bruce Springsteen, Jane Fonda şi Robert de Niro s-au alăturat manifestanţilor (VIDEO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Proteste de amploare împotriva preşedintelui american Donald Trump au avut loc sâmbătă în toate cele 50 de state americane, dar şi în mai multe oraşe europene, milioane de oameni participând la marşurile intitulate „No Kings” („Fără regi”), îndreptate împotriva politicilor administraţiei de la Casa Albă.
IPJ Tulcea: Actiune a politistilor din Baia. Amenzi de 2.000 de lei si certificat retinut in trafic
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ieri, 28 martie 2026, politistii din cadrul Sectiei 3 Politie Rurala Baia au desfasurat o actiune pentru cresterea gradului de siguranta rutiera si pentru verificarea respectarii normelor de ...
Eşec nemeritat pentru CSM Adjud 1946 la finalul sezonului regulat
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
CSM Adjud 1946 a încheiat sezonul regulat din Liga a III-a, Seria 1, cu un rezultat care lasă un gust amar. Formaţia vrânceană a pierdut pe teren propriu, | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
A murit James Tolkan, actorul din „Top Gun” şi „Înapoi în viitor”: avea 94 de ani
www.oradesibiu.ro - Sibiu
James Tolkan, actorul care a interpretat personaje emblematice în „Top Gun” şi „Înapoi în viitor”, a murit joi, 26 martie 2026, la vârsta de 94 de ani, în locuinţa sa din Lake Placid, New York.
O ţară europeană oferă concediu plătit angajaţilor dacă au animalul de companie bolnav
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Italia a adoptat o lege care permite angajaţilor să beneficieze de concediu plătit pentru a-şi îngriji animalele de companie bolnave, cu condiţia prezentării unui certificat veterinar.
Avertisment ANSVSA inainte de Paste! Cumparati cozonacii si dulciurile doar din surse autorizate
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
ANSVSA ii avertizeaza pe romani sa fie atenti de unde cumpara produsele traditionale de Paste, precum cozonacii si prajiturile de casa. Autoritatea recomanda achizitia exclusiv din spatii ...
Viscol puternic şi strat consistent de zăpadă la munte, până luni
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi şi ninsori pentru Sibiu şi alte regiuni, valabil până luni, 30 martie 2026, ora 10.00. Sunt aşteptate precipitaţii abundente, viscol şi strat consistent de zăpadă la munte.
VIDEO Șeful Inspectoratului Școlar Botoşani reacţionează după ce zeci de părinţi stau zile şi nopţi la cozi pentru a-şi înscrie copiii la şcoală: „Nu mi se pare normal. Eu nu înţeleg de ce stau ei de astăzi”
www.botosaninews.ro - Botoşani
Șeful Inspectoratului Școlar Judeţean (ISJ) Botoşani, Bogdan Suruciuc, a declarat, pentru
CSM Unirea Alba Iulia, pe ultima poziţie la turneul final 8 al Conference Cup | Iarăşi eşec cu Galatasay Istanbul
ziarulunirea.ro - Alba
CSM Unirea Alba Iulia, pe ultima poziţie la turneul final 8 al Conference Cup | Un nou eşec cu Galatasaray Istanbul CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminin, s-a clasat pe ultima poziţie, la Atena, în cadrul turneului 8 al Conference League. Citeşte şi: CSM Unirea Alba Iulia, al treilea eşec în Conference Cup, […]
FOTO. Artista care nu-şi vinde emoţiile. Casa Lidiei Ștef Vărşăndan, transformată în galerie de suflet
www.tion.ro - Timiş
Pe artistul vizual Lidia Ștef Vărşăndan, absolventă a Școlii de Arte din Timişoara, o inspiră energia oamenilor şi a naturii. Picturile sale reprezintă natura, energia celor cu care intră în contact. Artista timişoreancă lucrează cu răşină, ink alcohol, acrilic, pastă de structură şi alte materiale. Despre Barcelona, oraşul spaniol în care şi-a petrecut două decenii […]
FOTO. MAI: Ministrul Catalin Predoiu - Peste 1.500 de animale salvate si mii de sanctiuni aplicate in 2025
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ministrul Afacerilor Interne, Catalin Predoiu, a subliniat importanta protectiei animalelor ca indicator al unei societati civilizate, anuntand ca in 2025 angajatii MAI au intervenit in mii de ...
Autostrada A7 Bacău–Paşcani: Cum arată lucrările pe sectorul Filipeşti – Roman Nord
www.desteptarea.ro - Bacău
Lucrările pe tronsonul Filipeşti – Roman Nord al Autostrăzii A7 Bacău–Paşcani avansează, iar imaginile surprinse la 26 martie 2026 arată evoluţia şantierului pe unul dintre cele mai importante proi…
O nouă variantă SARS-CoV-2, monitorizată la nivel internaţional: Din septembrie 2025 a fost raportată în 23 de ţări
ziarulunirea.ro - Alba
O nouă variantă SARS-CoV-2, monitorizată la nivel internaţional: Din septembrie 2025 a fost raportată în 23 de ţări O nouă variantă SARS-CoV-2, responsabilă de pandemia de Covid-19, a apărut în tot mai multe regiuni şi este monitorizată la nivel internaţional de autorităţi din cauza îngrijorărilor privind eficienţa vaccinurilor existente. Varianta recent identificată, denumită BA.3.2, a […]
Proteste masive in SUA! Milioane de oameni in strada impotriva lui Donald Trump
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Cel putin opt milioane de persoane au participat sambata la marsurile Fara Regi impotriva administratiei Donald Trump, potrivit organizatorilor care au comunicat cu presa americana. Cel ...
Ce este rahitismul - cauze, simptome şi opţiuni de tratament! Detalii la Enigma Plant!
www.tion.ro - Timiş
Deşi este întâlnit în special la copii, rahitismul poate avea o formă echivalentă şi la adulţi, cunoscută sub numele de osteomalacie. În cele mai multe cazuri, cauza principală este deficitul de vitamina D, însă există şi forme mai rare, cu determinare genetică. Mai departe vom explica care sunt principalele tipuri de rahitism, cauzele şi factorii […]
Legislaţie, drepturi şi obligaţii. Seminar organizat de ITM Timiş pentru angajatorii de muncitori străini
www.tion.ro - Timiş
Evenimentul va avea loc în data de 2 aprilie, începând cu ora 10, la sediul ITM Timiş din Giroc, situat pe Calea Timişoarei nr. 72. Participarea este gratuită. Seminarul este organizat în baza Planului de cooperare operativă pentru anul 2026, încheiat între Inspecţia Muncii şi Inspectoratul General pentru Imigrări. Acesta vizează prevenirea şi combaterea muncii […]
Duminica Floriilor, sărbătorită de catolici. Începutul drumului spre Paşte
www.tion.ro - Timiş
Credincioşii catolici sărbătoresc duminică, 29 martie, Duminica Floriilor, eveniment care marchează intrarea lui Isus Cristos în Ierusalim, moment întâmpinat de mulţimi cu ramuri de măslin şi curmal. Potrivit tradiţiei, mesajul transmis de Isus în acea zi a fost unul centrat pe renunţarea la corupţie şi abuzuri, precum şi pe întoarcerea la respectarea Legii lui Dumnezeu. […]
Cod galben de ploi in judetele Constanta si Tulcea! Detalii de la ANM
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Meteorologii din cadrul Administratiei Nationale de Meteorologie au emis o atentioare de cod galben de precipitatii insemnate cantitativ la munte, la altitudini mai mari de 1600 m ninsori, strat de ...
www.tion.ro - Timiş
Credincioşii catolici sărbătoresc duminică, 29 martie, Duminica Floriilor, eveniment care marchează intrarea lui Isus Cristos în Ierusalim, moment întâmpinat de mulţimi cu ramuri de măslin şi curmal. Potrivit tradiţiei, mesajul transmis de Isus în acea zi a fost unul centrat pe renunţarea la corupţie şi abuzuri, precum şi pe întoarcerea la respectarea Legii lui Dumnezeu. […]
Au stins luminile şi au „aprins” muzica: Ora pământului, sărbătorită la Oradea de copii din 11 coruri (FOTO/VIDEO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Simultan cu colegi de-ai lor din ţară şi din Republica Moldova, peste 200 de elevi bihoreni au cântat, sâmbătă seară, în amfiteatrul din piaţa Independenţei din Oradea. Singurele lumini pe care le-au folosit copiii au fost cele ale telefoanelor, pentru că acest concert, parte din programul naţional Cantus Mundi, a fost menit să amintească de Ora pământului şi nevoia de a proteja mediul înconjurător.
FOTO & VIDEO Halucinant! Zeci de părinţi stau zile şi nopţi la rând, la o şcoală din Botoşani, pentru a-şi înscrie copiii
www.botosaninews.ro - Botoşani
O situaţie de-a dreptul halucinantă se înregistrează la o şcoală din municipiul Botoşani.
FOTO | Adelina Gărduş, elevă a Colegiului Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, pe locul I la etapa judeţeană a Olimpiadei de Limba Franceză 2026
ziarulunirea.ro - Alba
Adelina Gărduş, elevă a Colegiului Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, pe locul I la etapa judeţeană a Olimpiadei de Limba Franceză 2026 Performanţă deosebită a unei eleve de la Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud. Adelina Gărduş s-a clasat pe locul I la etapa judeţeană a Olimpiadei de Limba Franceză 2026. „Gărduş Adelina, din clasa a XII- […]
ULTIMA PĂLĂRIE – Dorin TUDORAN – De primăvară…
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Incultura diluviană Cursa de sprint (MotoGP Sprint) desfăşurată în Brazilia pe Circuitul Ayrton Sena din Goiâna, câştigată de spaniolul Marc Márquez, a început cu o întârziere de 80 de minute din cauza lucrărilor care au trebuit efectuate pentru astuparea unei găuri apărute în pistă. În opinia unuia dintre crainicii DigiSport,…
Anunţ pentru emiterea avizului de mediu
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Consiliul Local al Comunei Berzovia, titular al proiectului „ACTUALIZAREA PLANULUI URBANISTIC GENERAL ȘI A REGULAMENTULUI LOCAL DE URBANISM AL COMUNEI BERZOVIA, JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN”, anunţă publicul interesat următoarele: Decizia etapei de analiză a calităţii raportului de mediu este de emitere a avizului de mediu. Următoarele documente pot fi consultate la sediul Primăriei Berzovia, în localitatea Berzovia, nr. 123,…
MApN: 29 martie - 22 ani de cand Romania este stat membru cu drepturi depline al NATO
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La 29 martie 2004, Romania a aderat in mod oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Aliantei Nord-Atlantice, anunta MApN. ...
Falsuri în Radio Reşiţa, la instigarea Laurei Sgaverdea! Inculpata a recunoscut infracţiunea de delapidare!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Angajaţii Radio Reşiţa îşi simt ameninţate locurile de muncă şi nu îndrăznesc să o refuze pe Laura Sgaverdea nici când aceasta le cere să încalce legea! Laura Sgaverdea nu a fost reclamată pentru managementul său de la postul public Radio Reşiţa şi comportamentul din redacţie doar conducerii Radiodifuziunii Române, ci şi organelor de cercetare penală.…
FOTO+VIDEO: Minor de 17 ani, arestat pentru trafic international de droguri dupa un flagrant in Bucuresti
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Politistii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Arad, impreuna cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infractionala a unei persoane minore, de 17 ...
FOTO Două eleve de la un liceu din Botoşani au obţinut premiul I la un important concurs de produse tradiţionale
www.botosaninews.ro - Botoşani
Două eleve de la un liceu din Botoşani au obţinut premiul I la Concursul Naţional „Identificare de produse
#ConstantaEsteBine: 29 martie 2026. Schimbarile de primavara se resimt intensiv in ajustarile corporale
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
29 martie 2026 Astazi se schimba ora de iarna cu cea de vara. Schimbarile de primavara se resimt intensiv in ajustarile corporale. A doua zi de frig si ploaie, dupa cateva zile mai calde, ...
FOTO. Keukenhof, „Grădina Europei”. Paradisul floral din Olanda atrage milioane de vizitatori în fiecare primăvară
www.tion.ro - Timiş
Situat în oraşul Lisse, între Amsterdam şi Haga, parcul se întinde pe aproximativ 30 de hectare şi este cunoscut drept „Grădina Europei”. Lisse se află la 40 de kilometri de Amsterdam şi la doar şapte kilometri de coasta Mării Nordului. Deschis doar câteva săptămâni pe an, Keukenhof oferă un spectacol floral impresionant, când milioane de […]
FOTO | Militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia, instruire în comun cu SRI, STS, IPJ Alba şi Jandarmeria Alba
ziarulunirea.ro - Alba
Militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia, instruire în comun cu SRI, STS, IPJ Alba şi Jandarmeria Alba Militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia au desfăşurat recent o amplă activitate de instruire în comun, alături de reprezentanţi ai Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi Inspectoratul […]
Loteria Romana: Iata ce premii sunt puse in joc la extragerea de astazi, 29 martie 2026
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Report la Joker la categoria I de peste 11,93 milioane de euro Report la Loto 6 49 la categoria I de peste 2,04 milioane de euro Report cumulat Noroc de peste 1,05 milioane de euro Duminica, ...
SEMNELE TIMPULUI – Liviu ANTONESEI – Semne din martie…
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Poezii de martie… Dibbuk viaţa şi moartea sînt la fel sînt exact acelaşi lucru doar că în planuri diferite care nu se întîlnesc vreodată cei vechi epicur & Co cunoşteau foarte bine acest adevăr pierdut cu totul pînă la ludwig cel înţelept cel nebun… respir fără să-mi pese de…
29 martie la Constanta de-a lungul timpului: Costul vietii, preturi si salarii in Constanta anilor '30. Date statistice
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta a demarat de la data de 1 ianuarie 2026 proiectul Astazi la Constanta 365 de file din istoria orasului . Asa cum au precizat ...
De ce a scăpat de puşcărie Victor Micula. Motivarea sentinţei date de Curtea de Apel Alba Iulia
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Curtea de Apel Alba Iulia a făcut publică motivarea deciziei prin care a „îndulcit” pedeapsa dictată de Tribunalul Bihor în cazul lui Victor Micula şi i-a suspendat executarea. Potrivit judecătorilor, faptele au fost comise „de plictiseală” şi au produs doar „o atingere minimă” valorilor protejate de lege, în timp ce poliţiştii condamnaţi iniţial alături de milionar la închisoare cu executare au fost achitaţi pe motiv că neaplicarea unei amenzi nu constituie o pagubă certă pentru instituţie.
FOTO Incendiu pe un câmp din Botoşani. O combină a luat foc
www.botosaninews.ro - Botoşani
O combină a luat foc în timp ce treiera porumb pe un câmp, sâmbătă, în localitatea
Calendar ortodox, 29 martie 2026. Iata ce sarbatoare este astazi
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In aceasta luna, in ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Ioan, cel ce a scris Scara. Acest sfant, pe cand era in varsta de saisprezece ani, ajunsese, din pricina iscusintei ...
Festivalul Internaţional de Umor Aiud: Când va avea loc ediţia 2026 a evenimentului. Fonduri alocate de la bugetul local
ziarulunirea.ro - Alba
Festivalul Internaţional de Umor Aiud: Când va avea loc ediţia 2026 a evenimentului. Fonduri alocate de la bugetul local Ediţia 2026 a Festivalului Internaţional de Umor Aiud va avea loc în data de 24 aprilie. Consilierii locali din Aiud au aprobat recent organizarea ediţiei din acest an a festivalului. Aleşii locali aiudeni au avizat favorabil […]
Horoscop pentru duminica, 29 martie 2026. Final de saptamana cu lectii despre bani, relatii si echilibru interior
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Berbec Ai dori sa te distrezi la sfarsitul acestei saptamani, dar persoanele dragi se pare ca au alt program. Nevoia de afectiune este mare, dar dificil de implinit de catre cine vrei tu. Insa, un animal ...
Doua victorii pentru CSM Constanta la Cupa Romaniei de Kempo K1!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Sambata seara, in Sala Apollo din Bucuresti s-au incheiat intrecerile Cupei Romaniei de Kempo - K1, competitie la care au evoluat si patru sportivi de la CSM Constanta, dintre acestia, doi urcand ...
Centrul INFOTRAFIC: A2 Bucuresti - Constanta, sub ploi moderate! Trafic in conditii de carosabil umed, dar fara blocaje
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informeaza ca, la aceasta ora, nu sunt semnalate drumuri nationale sau autostrazi cu circulatia oprita ca urmare a vreunui eveniment ...
CCentrul INFOTRAFIC: A2 Bucuresti - Constanta, sub ploi moderate! Trafic in conditii de carosabil umed, dar fara blocaje
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informeaza ca, la aceasta ora, nu sunt semnalate drumuri nationale sau autostrazi cu circulatia oprita ca urmare a vreunui eveniment ...
VIDEO Inedit! O tânără de 27 de ani, din Botoşani, învaţă mămicile să alăpteze. „A pornit dintr-o experienţă personală care nu a fost una uşoară”
www.botosaninews.ro - Botoşani
Pentru multe mame din Botoşani, primele zile alături de bebeluş vin la pachet cu o presiune imensă, iar alăptarea, deşi este un proces natural,
Buhuşi: Laboratorul de microbiologie al Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei”, modernizat prin fonduri PNRR
www.desteptarea.ro - Bacău
Laboratorul de microbiologie al Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuşi a fost modernizat printr-un proiect finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), investiţia aducând ech…
Demers început la Bistriţa pentru înlocuirea liderilor naţionali ai sindicatelor din învăţământ
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
O petiţie prin care se cere retragerea din funcţiile de lideri naţionali ai sindicatelor din învăţământ a lui Simion Hăncescu (FSLI) şi Marius Nistor (”SpiruHaret”) şi alegerea de noi reprezentanţi a fost iniţiată de prof. Florin I. Bojor din Bistriţa şi semnată deja de sute de cadre didactice din t
ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituţii din Alba, la data de 29 martie 2026. Calendarul examenelor şi condiţiile de înscriere la CONCURS
ziarulunirea.ro - Alba
ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituţii din Alba, la data de 29 martie 2026. Calendarul examenelor şi condiţiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunţă posturi vacante la data de 29 martie 2026 şi organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]
Duminica Floriilor şi a Pătimirii Domnului
www.desteptarea.ro - Bacău
La începutul Săptămânii Sfintei Biserica ne invită să ne oprim în faţa unei „porţi” pe care stă scris: „Duminica Floriilor şi a Pătimirii Domnului”. Trecând prin această poartă, intrăm în cea mai i…
LUDEX – Șerban FOARȚĂ – De duminică dimineaţa…
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
„Aş vrea, dacă sunteţi de acord, să inaugurăm o rubrică umoristică şi ludică, cu numele de LUDEX. Vremurile numai ludice nu sunt, dar le mai dezîncruntăm şi noi”, ne-a scris domnul Șerban Foarţă. Suntem, fireşte, onoraţi de această colaborare şi e o mare bucurie să vă putem trimite cuvintele…
Copiii prezintă primăvara prin artă, duminică, 29 martie 2026, la Căminul Cultural Sadu
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Festivalul Armoniei, ediţia a II-a, are loc duminică, 29 martie 2026, la Căminul Cultural Sadu, unde copiii vor prezenta creaţii inspirate de primăvară.
Spirit civic la Cârţa, unde localnicii şi primăria colaborează pentru un mediu mai curat
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Sâmbătă, 28 martie 2026, zeci de locuitori din comuna Cârţa, judeţul Sibiu, au participat la o amplă acţiune de curăţenie organizată de Primărie, care a transmis mulţumiri tuturor voluntarilor implicaţi. Astfel de acţiuni au avut loc în mai multe localităţi din judeţ, la final de martie.
Măureni şi Șoşdea pedalează! „Copiii se bucură deja de primii kilometri de pistă!”
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Amenajarea celor aproape şase kilometri de piste pentru biciclete în comuna Măureni se află la jumătatea drumului. La Șoşdea, lucrările sunt aproape de final, la Măureni – puţin întârziate. Odată cu venirea primăverii, lucrările la pistele de biciclete din comuna Măureni au fost reluate, aducând nu doar utilitate comunităţii, ci şi multă bucurie în rândul…
EXPLOZIE a preţurilor în construcţii, comerţul cu amănuntul şi servicii: Ce îi aşteaptă pe români în următoarele luni
ziarulunirea.ro - Alba
EXPLOZIE a preţurilor în construcţii, comerţul cu amănuntul şi servicii: Ce îi aşteaptă pe români în următoarele luni Managerii din construcţii şi comerţul cu amănuntul preconizează o creştere accentuată a preţurilor, până în mai 2026, arată datele Institutului Naţional de Statisică (INS). În construcţii, potrivit estimărilor din luna martie 2026, pentru următoarele trei luni, se […]
Peste 10.800 lei strânşi pentru Reading Hub – foişor de lectură la Școala „Samuil Micu”, proiect susţinut la Maratonul Sibiu. Cât mai e nevoie
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Comunitatea din Sadu a depăşit pragul de 10.000 lei pentru proiectul Reading Hub, un foişor dedicat lecturii şi relaxării în curtea Școlii Gimnaziale „Samuil Micu”.
Previziuni astrologice aprilie 2026 cu Irina Mailat: „Luna de cotitură karmică şi restart total de viaţă”
newsbv.ro - Braşov
În emisiunea „De vorbă cu EA” moderată de Elena Apostol, astrologul Irina Mailat a oferit previziuni detaliate pentru luna aprilie 2026, o perioadă marcată de
Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean, şi-a invitat colegele din liceu la birou, după program
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, a participat la o revedere cu colegele din promoţia 1993 a liceului pedagogic şi a vorbit despre importanţa păstrării identităţii personale dincolo de funcţiile publice.
Când Grecia şi Mikis Theodorakis îţi ating sufletul, se naşte o carte
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Pentru reşiţeanca Dana Antoaneta Bălănescu, Grecia nu a fost niciodată doar o simplă destinaţie de vacanţă, ci un loc care i s-a strecurat încet în inimă, întâi prin file de istorie, apoi prin lumină, mare, oameni şi, mai ales, prin muzica ce pare să spună poveşti fără cuvinte. Din dragoste pentru vechea Elladă şi pentru…
10 asocieri de firme se bat la o licitaţie a Primăriei Botoşani pentru renovarea energetică a Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 6 ,,Prichindel’’
www.botosaninews.ro - Botoşani
10 asocieri de firme se bat la o licitaţie a Primăriei Botoşani pentru renovarea energetică a Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 6 ,,Prichindel’’
PENSII 2026: Cum a evoluat sistemul de pensii private din România în ultimul an. Pilonul II, active de peste 200 miliarde lei
ziarulunirea.ro - Alba
PENSII 2026: Cum a evoluat sistemul de pensii private din România în ultimul an Piaţa pensiilor private din România a continuat în 2025 traiectoria de creştere, confirmându-şi statutul de pilon esenţial al stabilităţii financiare pe termen lung. Activele totale ale fondurilor de pensii private au atins nivelul de 209,03 miliarde lei la finalul lunii decembrie […]
Planurile artiştilor tineri din Bistriţa pentru Piaţa Mică. ”Să facem ceva frumos în oraş”
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Artiştii tineri din Bistriţa îşi doresc să transforme Piaţa Mică într-un loc al întâlnirii pictorilor, sculptorilor, designerilor şi arhitecţilor, unde să existe inclusiv o cafenea artistică. Ideea lor este susţinută de administraţia locală şi va fi pusă în practică după reabilitarea centrului.
TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Tradiţiile – forme de memorie vie
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Există lucruri pe care le moştenim fără să le fi ales în mod conştient, dar care ajung, în timp, să ne definească mai mult decât orice decizie asumată lucid: gesturi mici, obiceiuri repetitive, mirosuri, gusturi, sărbători care se întorc cu o familiaritate liniştitoare şi care ne spun, de fiecare…
CSM Unirea Alba Iulia şi Metalurgistul Cugir, play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2 | Programul conjudeţenelor, în asaltul pentru eşalonul secund
ziarulunirea.ro - Alba
CSM Unirea Alba Iulia şi Metalurgistul Cugir, play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2 | Programul conjudeţenelor, în asaltul pentru eşalonul secund CSM Unirea Alba Iulia şi Metalurgistul Cugir sunt cele două reprezentante ale Albei care vor lupta pentru promovarea în Liga 2 într-un play-off care se anunţă incendiar. Citeşte şi: Duel şoc pe „Cetate”: Alexandru […]
Comisie de estetică urbană la Bistriţa care va decide inclusiv cromatica
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Primarul Bistriţei, Gabriel Lazany, spune că la nivelul municipalităţii va funcţiona o comisie de estetică urbană necesară întrucât ”sunt foarte multe lucruri care nu fac cinste oraşului nostru, inestetice, urâte de-a dreptul”.
”Sunt foarte multe lucruri care nu fac cinste oraşului nostru, inest
Ţeapă după ţeapă! Un bărbat din Botoşani, acuzat că ia bani de la diverse persoane pentru lucrări de construcţii şi apoi nu mai răspunde la telefon
www.botosaninews.ro - Botoşani
Ţeapă după ţeapă! Un bărbat din Botoşani, acuzat că ia bani de la diverse persoane pentru lucrări de construcţii şi apoi nu mai răspunde la telefon