USR Arad susţine oficial Guvernul Cîţu
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
29 de ordine de protecţie emise în doua luni
www.desteptarea.ro - Bacău
Violenţa în familie sau violenţa domestică este una din cele mai importante probleme cu care se confruntă societatea umană. Prin intrarea în vigoare a ordinului nr. 146/ 11.12.2018, poliţiştii au la îndemână un cadru legal prin care agresorii pot fi îndepărtaţi imediat de lângă victime. La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au fost emise …
Kaufland aplică măsuri pentru protejarea de coronavirus
www.desteptarea.ro - Bacău
În magazinele şi în sediile Kaufland sunt aplicate măsuri suplimentare de igienă, dezinfecţie şi prevenţie pentru a spori siguranţa clienţilor şi a angajaţilor. Cel puţin o dată pe oră, în magazine sunt dezinfectate toate suprafeţele des utilizate de clienţi şi de personalul locaţiei. Este vorba de obiectele de uz comun precum cărucioarele de cumpărături, coşurile de mână, …
Se suspendă activităţile în instituţiile de cultură
www.desteptarea.ro - Bacău
În urma hotărârii Departamentului pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, începând cu data de 11 martie, se restricţionează toate activităţile culturale, artistice, sportive, religioase în spaţiu închis cu participarea a peste 100 de persoane, până la 31 martie, cu posibilitatea de prelungire. Astfel, în toate unităţile complexelor muzeale „Iulian Antonescu” şi „Ion Borcea” au fost suspendate …
Acţiuni ale Poliţiei Rutiere: Amenzi de aproape 80.000 de lei într-o singura zi
www.desteptarea.ro - Bacău
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au organizat ieri, 10 martie a.c., o acţiune pe raza judeţului. Acţiunea a avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere şi a consumului de alcool în rândul conducătorilor de vehicule. În cadrul activităţilor desfăşuarte, poliţiştii au legitimat 492 de persoane şi au controlat 453 de autovehicule. …
Modelul declaraţiei care trebuie completată la intrarea în România!
www.desteptarea.ro - Bacău
Completarea acesteia cu date eronate intră sub incidenţa legii, conform articolelor 326 şi 352 din Codul Penal, astfel: Articolul 326 din Codul Penal – Falsul în declaraţii: Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, …
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău suspendă activităţile didactice în perioada 13-22 martie 2020
www.desteptarea.ro - Bacău
Având în vedere evoluţia infecţiei cu COVID-19 şi contextul epidemiologic actual, precum şi recomandările MEC, Consiliul de administraţie al UBc a decis suspendarea activităţilor didactice, în perioada 13-22 martie 2020, după cum urmează: Începând de vineri, 13 martie 2020, ora 13:00, se suspendă activităţile didactice la programele de studii universitare de licenţă, master şi doctorat, …
Accident frontal pe Calea Bârladului
www.desteptarea.ro - Bacău
Două persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut pe Calea Bârladului, din Bacău, astăzi, în jurul orei 15.20. Un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit frontal. La faţa locului au ajuns doua echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă si Descarcerarea grea a ISU Bacău.
15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus
www.desteptarea.ro - Bacău
Protejaţi-vă, evitaţi contactul direct!
Privim fericirea total diferit
www.desteptarea.ro - Bacău
Teoria adaptării hedonice sugerează că oamenii se adaptează schimbărilor circumstanţiale, în special la cele pozitive. Cu toţii cunoaştem oameni care reacţionează diferit puşi în faţa eşecului. Unii se prăbuşesc pur şi simplu, incapabili să-şi mai revină la stilul normal de viaţă. Alţii, din contră, se vor adapta, considerând eşecul ca fiind un obstacol temporar. Teoria, …
Prinsă când fura un portofel din ghiozdanul unei tinere, în autobuz
www.desteptarea.ro - Bacău
Marţi, 10.03.2020, în urma unor controale efectuate de către poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică şi Evidenţa Persoanei în mijloacele de transport în comun, a fost depistată numita D. G., în vârstă de 45 ani, din municipiul Bacău, în timp ce sustrăgea un portofel din ghiozdanul unei tinere care se afla în autobuz. Persoana …
Peste 560 de persoane monitorizate şi patru persoane în carantină
www.desteptarea.ro - Bacău
La ora actuală, la nivelul judeţului Bacău, 562 de persoane sunt monitorizate la domiciliu de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bacău. Până la data 11 martie au fost testate 11 persoane (7 cazuri care prezentau simptome şi 4 persoane carantinate), rezultatele investigaţiei de laborator pentru 4 persoane sunt negative pentru COVID-19, restul fiind …
Revista ATENEU, februarie 2020: Autostrada „George Bacovia”
www.desteptarea.ro - Bacău
Frumoasă ideea de color, coperţi plus două pagini de interior. Dă o notă de eleganţă şi stil. Am mai remarcat la ediţia pe luna februarie ilustraţiile. Se vede aici îngemănarea dintre literă şi culoare: reproduceri după lucrări expuse la Anuala UAP – 2020. Cele 24 de pagini ale ediţiei cu numărul 606 cuprind cronici literare, …
Accesul în Casa de Pensii este permis doar anumitor persoane
www.desteptarea.ro - Bacău
Și conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bacău s-a văzut nevoită să limiteze drastic accesul publicului în instituţie, cel puţin până la sfârşitul lunii martie. Începând de ieri, în incinta instituţiei va fi permisă intrarea doar a persoanelor (numai una, nu tot grupul de rude) care vin pentru ridicarea ajutorului de deces sau a biletelor …
Dumitru Macovei şi Giulian Dumitriu expun la Galeriile „Frunzetti”
www.desteptarea.ro - Bacău
Dumitru Macovei, pictor, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, născut în Solonţ, cu domiciliul în Moineşti, absolvent al Şcolii de Artă Murală din cadrul Patriarhiei Române şi al Universităţii de Arte „Luceafărul” Bucureşti. A deschis numeroase expoziţii personale şi de grup, în ţară şi în străinătate, fiind recompensat cu Premiul Naţional pentru Artă Sacră, acordat de …
„E grele”
www.desteptarea.ro - Bacău
„E grele”, ar fi zis omul de pe Dâmboviţa. Și pe bună dreptate. Căci, nu-i aşa?, belelele cam tot vin peste noi, în ultima vreme. N-aş vrea să stârnesc tsunami-ul, ci doar să consemnez starea de tensiune care există – vrem, nu vrem – la nivelul populaţiei. Și chiar dacă cei mai mulţi dintre noi …
Gunoiul de dincolo de gard
www.desteptarea.ro - Bacău
Suntem în perioada când fiecare gospodar îşi primenşte locuinţa, curtea, grădina, aşa cum am preluat de la înaintaşii noştri grija, de a întâmpina curaţi la trup şi suflet, Sărbătorile Pascale. După un periplu pe digurile din vecinătatea oraşului, aspectul în felul cum se prezintă malurile exterioare, lasă mult de dorit. Vegetaţie uscată şi multe gunoaie. …
Fără spectatori
www.desteptarea.ro - Bacău
După ce a pus lacătul pe şcoli, COVID- 19 goleşte şi stadioanele şi sălile de sport. Totul, în contextul prevenirii unei răspândiri a Coronavirusului în ţară. Astfel, toate competiţiile de copii şi juniori la fotbal, handbal şi volei au fost suspendate până la redeschiderea şcolilor. Totodată, evenimentele sportive pe care Bacăul le va găzdui în …
Judo: Mereu în priză
www.desteptarea.ro - Bacău
Săptămâna şi competiţiile. Judoka pregătiţi de Aurel Chelariu şi Dragoş Constantin Cremene la CSM Bacău sunt mereu în priză. Și weekend-ul trecut, gruparea băcăuană a activat pe două fronturi: la finalele Campionatului Naţional U23 de la Oradea şi la Cupa Miado’s de la Sibiu. La Oradea, „CSMeii” şi-au trecut în cont un bronz naţional prin …
Viaţa merge mai departe…Pieţarii şi coronavirusul
www.desteptarea.ro - Bacău
Subiectul fierbinte prezent pe buzele tuturor, la figurat, în aceste zile, este coronavirusul. Temutul virus a „pătruns” şi în viaţa băcăuanilor care se împart în două categorii. Cei care se tem şi cei care…privesc subiectul cu seninătate. În această ultimă categorie se regăsesc precupeţii din Piaţa Sud care îşi aşteaptă în linişte, zi de zi, …
Șef nou la Registrul Auto Român din Bacău
www.desteptarea.ro - Bacău
Din această lună, reprezentanţa locală a Registrului Auto Român are o nouă conducere. Astfel, Dorin Vieriu preia atribuţiile de conducere a reprezentanţei RAR Bacău de la Olimpiu Tulpan, trecut la coordonarea Departamentului Inspecţii Tehnice Periodice şi Supraveghere Parc Naţional de Vehicule (DTPSPNV). Dorin Vieriu, inginer auto, a mai ocupat şi în trecut această funcţie, între …
Accident rutier grav la iesire din Tuzla. Masina rasturnata. Doua persoane prinse in interior
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un grav accident rutier a fost anuntat la Dispeceratul Integrat unic ISU-Ambulanta al judetului Constanta, cu cateva minute inainte de miezul noptii.
Italia trage storurile: se închid toate magazinele, cu excepţia celor alimentare şi a farmaciilor!
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat miercuri seară noi măsuri faţă de restricţiile draconice impuse deja pentru limitarea epidemiei de coronavirus. Astfel, în Italia vor fi închise de acum toate magazinele cu excepţia magazinelor alimentare şi a farmaciilor.
Două persoane au pătruns prin efracţie într-o clădire de birouri aparţinând unei societăţi comerciale din Deva
glasul-hd.ro - Hunedoara
În urma activităţilor întreprinse, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au identificat, în cursul zilei de ieri, două persoane (un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Deva şi un minor în vârstă de 15 ani, din judeţul Sibiu), bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt calificat În urma probatoriului, poliţiştii au stabilit că …
Bărbat aflat în urmărire naţională prins de poliţişti
glasul-hd.ro - Hunedoara
La data de 10.03.202, în jurul orei 16:50, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Șoimuş au oprit în trafic, pe DJ 761, pe raza localităţii Bălata, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din judeţul Sibiu. Bărbatul se afla în urmărire naţională din data de 28.02.2020, fiind condamnat de Judecătoria Sibiu la închisoare …
Apa Prod S.A. anunţă că începând de astăzi, va desfăşura activitatea de relaţii cu publicul doar prin telefon, e-mail sau prin corespondenţă poştală
glasul-hd.ro - Hunedoara
În vederea împiedicării răspândirii virusului COVID-19, Apa Prod S.A. anunţă că începând de miercuri, 11 martie 2020, va desfăşura activitatea de relaţii cu publicul doar prin telefon, e-mail sau prin corespondenţă poştală, din necesitatea de a asigura unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea infecţiilor de natură virală. Audienţele vor fi suspendate, până la o dată …
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva restricţionează accesul publicului în instituţie pe perioadă nedeterminată
glasul-hd.ro - Hunedoara
Conducerea Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, vă comunică faptul că începând cu data de 12 martie 2020, accesul publicului în instituţie este restricţionat pe perioadă nedeterminată, incluzând şi închiderea expoziţiilor pentru publicul vizitator, la toate punctele din teritoriu, pentru a preveni răspândirea virusului COVID 19. Măsura a fost luată ca urmare a hotărârii Comitetului …
#Coronavirus. Blianţul a ajuns la 36 persoane infectate până la această oră în România. Mesajul Ministerului Afacerilor Interne!
glasul-hd.ro - Hunedoara
❗️❗️❗️VĂ RUGĂM SĂ NE SPRIJINIȚI PRIN DISTRIBUIREA ACESTOR RECOMANDĂRI❗️❗️❗️ 15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19) Protejaţi-vă, evitaţi contactul direct! 🔴Evitaţi zonele aglomerate unde sunteţi expuşi la contact direct şi/sau interacţiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere. ❗️Feriţi copiii …
Accident la intrarea în Orăştie pe fondul neacordării de prioritate.
glasul-hd.ro - Hunedoara
Din primele cercetări se pare că un bărbat de 67 de ani, din Orăştie, care conducea un autoturism pe DN7, din direcţia Orăştie -Deva, la intrarea în Orăştie, a încercat să vireze stânga şi nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus din sens opus de o femeie, cu care a intrat în coliziune. În …
Măsuri luate de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Deva pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus – 11 martie 2020
glasul-hd.ro - Hunedoara
COMUNICAT Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Deva s-a întrunit astăzi, 11 martie 2020, pentru a prelucra noile acte normative privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, respectiv a Coronavirusului. ✅ Măsurile luate de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Deva sunt următoarele: 📍 În perioada 12.03.2020 – 22.03.2020 se …
Muzeul Castelul Corvinilor se închide
glasul-hd.ro - Hunedoara
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Hunedoara a decis ca începând de joi, 12 martie, să închidă pentru public Muzeul Castelul Corvinilor, precum şi celelalte unităţi aflate în administrarea municipalităţii. Motivul îl reprezintă situaţia la nivel global şi naţional cu privire la infecţia cu coronavirus. Lucrările de reabilitare vor continua, recomandarea fiind de …
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Hunedoara a hotărât închiderea tuturor unităţilor subordonate municipalităţii
glasul-hd.ro - Hunedoara
Întrunit în două şedinţe extraordinare privind măsurile prevenirii COVID-19, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Hunedoara (CLSU) a hotărât închiderea tuturor unităţilor subordonate municipalităţii, pentru a preveni răspândirea coronavirusului. În urma hotărârilor CLSU Hunedoara, până în 31 martie 2020 (cu posibilitatea de prelungire a termenului) sunt închise pentru public următoarele: • Muzeul Castelul …
Deva NU se închide! DECLARAȚII OFICIALE! Isteria propagată de informaţii false au dus la golirea rafturilor supermarketurilor(galerie foto)
glasul-hd.ro - Hunedoara
❗️❗️❗️INFORMARE DE PRESĂ: DEVA NU SE ÎNCHIDE! ⚠️ NU EXISTĂ niciun motiv şi nicio situaţie care să determine “închiderea” oraşului Deva – a precizat astăzi prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, atât în emisiunile tv de la posturile locale, cât şi în toate declaraţiile publice. ⚠️ De asemenea, la sediul Instituţiei Prefectului a avut loc o întâlnire …
Asociaţia Eco Ruralis: Țăranii se opun măsurilor propuse de interzicere a activităţii de reproducţie a porcinelor în gospodăriile ţărăneşti
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Patronatele din turism cer scutiri de taxe; statul riscă 400.000 de şomeri, afirmă şeful AHK România
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Copou Garden Residence Cel mai mare proiect cu spaţiu verde de 20.000 de mp
www.7est.ro - Iaşi
%
Mini-cursuri online cu tema gestionării stresului provocat de Coronavirus, lansate de Centrul de Cercetări Subacvatice
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Comunicat
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Meniul zilei
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19)
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Începând de astăzi, testele pentru coronavirus se pot face şi la Braşov
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Ieşenii vor fi ”stimulaţi” cu amenzi să colecteze selectiv
www.7est.ro - Iaşi
%
Anchetă epidemiologică pentru identificarea persoanelor care au intrat în contact cu femeia cu coronavirus
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Fasole verde la tigaie
www.7est.ro - Iaşi
%
Ameninţările economice ridicate de COVID-19
www.7est.ro - Iaşi
%
Cum se desfăşoară medierea în Polonia
www.7est.ro - Iaşi
%
Italia opreşte toată economia în afară de farmacii, supermarket-uri bănci şi transport
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Sănătatea este cel mai important lucru, apoi urmează economia a spus miercuri premierul italian Giuseppe Conte, care a dispus ca toate activităţile economice şi întreprinderile să fie închise, cu excepţia farmaciilor, parafarmaciilor şi supermarketurilor. Adică, nu va mai exista niciun magazin deschis în întreaga ţară pentru a stopa răspândirea virusului…
Chirica şi Alexe pot câştiga Primăria Muncipiului Iaşi şi Consiliul Judeţean Iaşi
www.7est.ro - Iaşi
%
Hotararea luata miercuri de Comitetul National pentru Situatii Speciale de Urgenta
ziarmm.ro - Maramureş
Vezi aici hotararea luata miercuri de Comitetul National pentru Situatii Speciale de Urgenta.
CV Anişoara Stănculescu, noul subprefect de Dolj
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesPurcărescu, la final de mandat: A fost o mare onoare, am reuşit să fiu garantul constituţionalităţii şi legalităţiiPrefect nou, subprefect PMP la DoljCine este Nicuşor Roşca. CV-ul noului prefect de DoljNicolae Giugea şi Alexandru Gîdăr, candidaţii PNL pentru Primăria Craiova respectiv Consiliul Judeţean DoljNicolae Giugea: Am fost desemnat candidatul PNL la Primaria Craiova!PMP DOLJ:PROF.UNIV.DR. MIHAIL CRISTIAN NEGULESCU […]
Alertă! Etnobotanicele au ucis deja trei tineri!
www.7est.ro - Iaşi
%
Frumuseţea în oglindă. Dr. Lucian Popa vs Dr. Issa Raid
www.7est.ro - Iaşi
%
România are oficial 47 de cazuri confirmate de persoane infectate cu coronavirus!
feedproxy.google.com - Braşov
Numărul total de cazuri de coronavirus înregistrate în România a ajuns la 47 miercuri seară, ceea ce înseamnă o creştere cu 10% faţă de precedentul anunţ al autorităţilor. UPDATE Ora 22:40 – Încă două cazuri de coronavirus confirmate. O femeie în vârstă de 63 de ani a fost testată pozitiv miercuri seară pentru coronavirus. Aceasta
Uite aşa se fac banii! Ministerul închide şcolile, centrele de afterschool îşi prelungesc programul
www.7est.ro - Iaşi
%
Un şofer de TIR din Galaţi care trebuia să stea izolat acasă a fost descoperit în Bihor. A primit o amendă de 20.000 lei
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Autorităţile din Galaţi au controlat mai multe persoane care se aflau în autoizolare la domiciliu şi n-au găsit trei dintre acestea acasă. Unul dintre cei care n-a respectat măsura este un şofer de TIR care a fost prins în judeţul Bihor. Atât el cât şi ceilalţi doi care au ieşit din case au fost amendaţi cu câte 20.000 lei.
Norocul i-a surâns chiar într-o excursie la Iaşi! Any Mary Barbălată, model de la 13 ani
www.7est.ro - Iaşi
%
Un şofer de TIR din Galaţi care trebuia să stea izolat acasă a fost descoperit în Bihor. A primit o amendă de 20.000 lei
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Autorităţile din Galaţi au controlat mai multe persoane care se aflau în autoizolare la domiciliu şi n-au găsit trei dintre acestea acasă. Unul dintre cei care n-a respectat măsura este un şofer de TIR care a fost prins în judeţul Bihor. Atât el cât şi ceilalţi doi care au ieşit din case au fost amendaţi cu câte 20.000 lei.
Cutremur în România, în această seară
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Un cutremur semnificativ a avut loc, în această seară, în România, anunţă Institutul Naţional pentru Fizica Pământului. În ziua de 11 Martie 2020 la
România are oficial 45 de cazuri confirmate de persoane infectate cu coronavirus!
feedproxy.google.com - Braşov
Numărul total de cazuri de coronavirus înregistrate în România a ajuns la 46 miercuri seară, ceea ce înseamnă o creştere cu 10% faţă de precedentul anunţ al autorităţilor. UPDATE Virusul ucigaş face ravagii în România. A fost confirmat al 45-lea caz de coronavirus din România. Este vorba despre un bărbat de 20 de ani din
VIDEO: Persoană suspectă de coronavirus, preluată din Cartierul Arhitecţilor
www.oradesibiu.ro - Sibiu
O persoană a fost preluată, miercuri seara, în jurul orei 20.00, de către un echipaj Smurd, cu izoleta, din Cartierul Arhitecţilor. Aceasta este suspectă că ar avea coronavirus. O autospecială ISU Sibiu a preluat un pacient, cu izoleta, de pe strada Daniel Renard din Cartierul Arhitecţilor, miercuri seara. Persoana în…
Cutremur cu magnitudinea de 4.5 in Covasna!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un cutremur s-a produs miercuri noaptea, la ora 22 23 ora locala a Romaniei , in zona seismica Vrancea judetul Covasna , cu magnitudinea EWS 4.5, la adancimea de 113km. Cutremurul s-a produs in ...
ACUM: Cutremur, miercuri seara, în Vrancea
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Un seism cu magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter s-a produs, miercuri seara, la ora locală 22:23 în zona seismică Vrancea, în Covasna cu | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Peste 40 de probe prelucrate la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara! Cinci noi cazuri pozitive!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Peste 40 de probe au ajuns numai astăzi la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, mare parte recoltate de la persoane plasate în carantină după ce s-au întors din Italia. Oficial, cinci noi cazuri sunt confirmate pozitiv. Autorităţile transmit că numărul cazurilor la nivel naţional a ajuns la 45. Astăzi au fost depistate în vestul…
Mesaj de constientizare de la o româncă din Coreea de Sud: Populatia este cea care poate opri propagarea virusului
ph-online.ro - Prahova
O româncă aflată în Coreea de Sud, cea de-a treia ţară cel mai rău afectată de epidemia de coronavirus, transmite un mesaj amplu către român...
Presedinte PNL Craiova – Senator Mario Ovidiu Oprea: Suntem pregatiti si entuziasmati sa-l sprijinim cu toata energia noastra pe candidatul PNL la Primaria Craiovei, Nicolae Giugea, dar si pe colegul Alexandru Gîdăr, care aspira la conducerea Consiliului Judetean Dolj
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesPLUS Dolj, negocieri exploratorii, condiţionate, la întâlnirea comună USR-PLUS-PNL, pentru un candidat comun an Dreptei la CraiovaPurcărescu, la final de mandat: A fost o mare onoare, am reuşit să fiu garantul constituţionalităţii şi legalităţiiPMP DOLJ: SALUTĂM CONSOLIDAREA GRUPULUI PARLAMENTAR PMPPMP DOLJ:PROF.UNIV.DR. MIHAIL CRISTIAN NEGULESCU ESTE CANDIDATUL PMP LA FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL CONSILIULUI JUDEȚEAN ADMINISTRATIV DOLJPreşedintele Consiliului […]
Ion Ștefan, medic infecţionist la Spitalul Militar: „Nu mi-e teamă de coronavirus, ci de epidemia de panică în rândul populaţiei”
ph-online.ro - Prahova
Medicul infecţionist Ion Ștefan a vorbit miercuri la Antena 3 despre pandemia de coronavirus. „Nu mi-e teamă de coronavirus, ci de epidemia de panică...
Prof. Streinu Cercel, despre pacientul suspect de coronavirus care a murit la Piteşti: „Avea o afecţiune pulmonară cronică”
ph-online.ro - Prahova
Bărbatul cu simptomele infecţiei cu noul coronavirus, care a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, avea o afecţiune pulmonară cronică. M...
SRI confirmă că unul dintre ofiţerii săi are CORONAVIRUS: Ordinul dat de Eduard Hellvig
ph-online.ro - Prahova
Un ofiţer SRI a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a dispus înfiinţarea unei...
BREAKING - S-a raportat cazul 45 în România: Este un bărbat de 20 de ani, FARA SIMPTOME
ph-online.ro - Prahova
Epidemia de coronavirus a ajuns la 45 de cazuri în România. Ultimul caz raportat este un bărba de 20 de ani din Iaşi. Bărbatul a venit din Italia pe 1...
O ageamiu in minus! Moise Guran a DEMISIONAT din funcţia de strateg al alianţei USR-PLUS: Este o diferenţă de principii
ph-online.ro - Prahova
Intrat cu mare pompă în zona politică, Moise Guran pare că se desprinde rapid de această zonă. Guran i-a înştiinţat pe cei din cadrul alianţei USR-PLU...
Afaceristul care a construit 1 metru de autostrada: Falimentul bate la geamul unei intregi industrii
ziarmm.ro - Maramureş
Avocatul si antrepenorul roman Stefan Mandachi ce a fondat mai multe francize printre care si cel mai mare lant de restaurante cu specific grecesc de tip servire rapida din Romania si estul Europei, „
Coronavirus confirmat în judeţul Satu Mare! Un tânăr în vârstă de 20 de ani
portalsm.ro - Satu Mare
Coronavirus confirmat în judeţul Satu Mare, în această seară. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 20 de ani din Iaşi, aflat în carantină în incinta Ta
Handbal masculin: Minaur joaca la Fagaras pentru a-si pastra locul pe podium
ziarmm.ro - Maramureş
Joi, 12 martie, CS Minaur va juca in deplasare cu CSM Fagaras, intr-un joc din cadrul etapei a 23-a din Liga Zimbrilor. Mai sunt patru etape pana la finalul sezonului regulat, iar echipele angrenate i
LIVE VIDEO: Presedinetele CJC, Marius Horia Țutuianu, declaratii dupa ce a fost confirmat primul caz cu COVID-19 la Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Marius Horia Tutuianu, a confirmat miercuri seara ca nu se impune in acest moment inchiderea Spitalului Judetean, aflat in administrarea CJC. In ceea ce ...
FOTO| Veteranul de război Gheorghe Moga, sărbătorit la venerabila vârstă de 97 de ani, de elevii Colegiului Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia
ziarulunirea.ro - Alba
Veteranul de război Gheorghe Moga, a fost sărbătorit la venerabila vârstă de 97 de ani, de către elevii Colegiului Militar ”Mihai Viteazul” din Alba
Ionel Bogdan: “Am decis sa suspend toate activitatile PNL cu caracter public din judetul Maramures”
ziarmm.ro - Maramureş
Am decis sa suspend toate activitatile PNL cu caracter public din judetul Maramures, in urma extinderii infectiilor cu coronavirus la nivelul tarii. Siguranta si sanatatea cetatenilor sunt cele mai im
AS Rebel Fighters, peste 20 de medalii la Cupa Shin Dojo - Colosseum - Gladiators
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Cupa Shin Dojo - Colosseum Gladiators, intrecere care s-a disputat la Bucuresti, le-a adus micilor luptatori de la AS Rebel Fighters Medgidia 22 de medalii. Gruparea de pe litoral presedinte, ...
Primaria demareaza procedura de selectie de proiecte nonprofit in domeniile cultural si social. Cati bani au fost alocati?
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Constanta deschide procedura de selectie de proiecte nonprofit de interes general din domeniile cultural si social. Primaria Municipiului Constanta isi propune sa acorde fonduri financiare ...
Cinci ani de inchisoare pentru tentativa la infractiunea de omor
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Tribunalul Constanta a decis condamnarea in prima instanta a unui barbat, in varsta de 35 de ani, din municipiul Constanta, la cinci ani de inchisoare cu executare, pentru savarsirea unei tentative ...
Cine sunt magistratii stagiari constanteni care dau examenul de capacitate (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Magistratii stagiari constanteni dau examenul de capacitate. Acestia sunt asteptati in acest weekend la Bucuresti, pentru sustinerea testarii scrise la disciplinele Drept civil si Drept procesual ...
Modificari semnificative in firma Constanta South Container Terminal SRL
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Asociatul unic al Societatii Constanta South Container Terminal SRL a luat decizia cu numarul 212 la data de 31 decembrie 2019, aceasta fiind recent publicata in Monitorul Oficial al Romaniei. DP ...
Editorial: Atentie la un alt virus care se raspandeste rapid si sigur!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Panica. Despre ea vorbim in aceste zile si are un grad de raspandire mult mai ridicat decat orice alta boala pe care o cunosc epidemiologii. Problema nu este ca se fac stocuri sau ca lumea se sterge ...
Perchezitii la Constanta! Doi soti, trimisi in judecata pentru trafic international de droguri
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Procurorii din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism DIICOT Constanta au finalizat cercetarile specifice in dosarul in care doi soti din Constanta ...
Brazilianul de la HC Dobrogea Sud Constanta: Handbalistul Fabio Rocha Chiuffa, prima zi de nastere pe care o serbeaza in Romania
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Handbalistul brazilian Fabio Rocha Chiuffa, extrema dreapta la HC Dobrogea Sud Constanta, si-a serbat ieri ziua de nastere, sportivul din Tara Cafelei ajungand la 31 de ani. Aceasta este prima zi de ...
USR Constanta a decis suspendarea activitatilor din precampanie si dezbaterile publice
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
USR Constanta a decis, in cadrul unei sedinte extraordinare dedicate situatiei generate de epidemia de coronavirus, suspendarea la nivelul partidului a activitatilor publice de precampanie desfasurate ...
Constantean decedat in razboi, dar nedeclarat mort in instanta. Nepoata nu indeplinise formalitatile privind citarea lui la ziar
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
O constanteanca nu a reusit sa obtina in instanta declararea judecatoreasca a mortii bunicului sau, ce a murit pe front inca din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Motivul, potrivit ...
Selectiile de la Academia Hagi programate in luna aprilie ar putea fi anulate
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Din cauza problemelor generate de raspandirea coronavirusului si a dificultatilor intampinate in gestionarea bolilor inalt contagioase pe teritoriul Romaniei, Academia de Fotbal Gheorghe Hagi anunta ...
Primul club de noapte din Constanta care anunta inchiderea temporara, din cauza coronavirusului
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In timp ce multe localuri si cluburi incearca sa atraga oamenii pentru a avea castiguri financiare, un club din Constanta a decis sa puna accent pe sanatate si doreste sa fie un exemplu si ...
La un an de la aprobarea proiectului, Primaria mai face un pas pentru realizarea Centrului pentru persoane fara adapost Sf. Filofteia“ din Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Directia Generala de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Constanta organizeaza achizitia serviciului de supraveghere lucrari de executie privind realizarea obiectivului de investitii Centrul ...
Nicusor Constantinescu, acuzat de abuz in serviciu. Dosarul, de la Tribunalul Constanta, amanat pentru luna aprilie
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Procesul in care Nicusor Daniel Constantinescu, fostul presedinte al Consiliului Judetean Constanta, este suspectat de abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul ...
Declaratie de avere - Catalin Gabriel Gheorghiu, auditor principal la Autoritatea Navala Romana (documente)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Catalin Gabriel Gheorghiu este auditor principal la Autoritatea Navala Romana. A depus declaratiile de avere si de interese la data de 29 martie 2019. Nu detine terenuri sau imobile, potrivit ...
Locuitorii din cartier au reclamat haosul imobiliar. Verde Urban“ a atacat in instanta PUZ Palazu Mare, care dateaza din 2011 (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Asociatia Verde Urban a inregistrat pe rolul Sectiei de contencios-administrativ a Tribunalului Constanta dosarul nr.1525 118 2020, avand ca obiect anulare act administrativ - HCLM nr. 121 16.05.2011. ...
Lansare de carte amanata: Prof de romana. Școala noastra cea de toate zilele. Intre cele 20 de modele de profesionalism, o constanteanca
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Coordonata de Camelia Sapoiu, cartea Prof de romana. Scoala noastra cea de toate zilele urma sa fie lansata maine, dar, din pacate, a trebuit amanata, din motivul bine-cunoscut. Volumul reuneste ...
Ce decizii a luat Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la procurorii constanteni
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Procurorii constanteni s-au aflat in atentia Consiliului Superior al Magistraturii, pe ordinea de zi a sedintei Sectiei pentru procurori de la inceputul acestei saptamani aflandu-se mai multe puncte ...
Casa de Cultura a Sindicatelor Constanta nu a primit aviz de la DSP. Spectacole amanate
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultura a Sindicatelor Constanta, a declarat pentru cotidianul ZIUA de Constanta ca toate spectacolele aferente lunii martie, cel putin, vor fi reprogramate pentru ...
FC Farul. Varul Simonei Halep vrea victoria cu Csikszereda: Dimciu Halep - Speram sa spargem ghinionul in deplasare“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
FC Farul Constanta sustine meciul din etapa a 25-a a Ligii a 2-a vineri, 13 martie, de la ora 18.00, in deplasare cu Csikszereda Miercurea Ciuc. In clasament, echipa gazda ocupa locul 17, cu 22 de ...
PNL si USR-PLUS, primele discutii pentru formarea unei aliante de dreapta la Constanta. Ce spun liderii celor trei partide?
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Presedintele PNL Constanta, Bogdan Hutuca, a lansat zilele trecute o invitatie la dialog catre fortele politice de dreapta in vederea identificarii celei mai bune formule politice pentru a inlatura ...
Un necaz nu vine niciodata singur!: Femeie din Constanta, data in judecata de spitalul in care a fost internata dupa un accident rutier
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Magistratii de la Judecatoria Constanta au solutionat un dosar civil 13973 212 2019 in care oficialii Spitalului Judetean de Urgenta Sfantul Ioan cel Nou din Suceava au chemat la judecata o femeie ...
ISJ Maramures: Personalul didactic si nedidactic ramane acasa pana in 22 martie
ziarmm.ro - Maramureş
Conform Hotararii Comitetului Judetean pentru Situatii Speciale de Urgenta Maramures nr. 9/11.03.2020, se suspenda pana la data de 22 martie 2020 activitatea personalului didactic, didactic auxiliar s
EXCLUSIV! Mureşeanul Mircea Solovăstru, continuitate în structurile de conducere la Bursa de Valori Bucureşti
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Cu un background foarte solid în piaţa de capital din România, târgumureşeanul Mircea Solovăstru a p
Un ofiter SRI, confirmat pozitiv cu coronavirus!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un ofiter din cadrul Serviciului Roman de Informatii a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus COVID-19 , anunta un comunicat al SRI transmis miercuri, scrie Agerpres. In data de 10 martie 2020, un ...
România are oficial 44 de cazuri confirmate de persoane infectate cu coronavirus!
feedproxy.google.com - Braşov
Numărul total de cazuri de coronavirus înregistrate în România a ajuns la 44 miercuri seară, ceea ce înseamnă o creştere cu 10% faţă de precedentul anunţ al autorităţilor. Autorităţile din România raportează miercuri seară alte 5 cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Este vorba de 5 bărbaţi de 22, 30, 34, 36 şi 57 de
Grupul de Comunicare Strategica: NU exista nicio discutie despre inchiderea/ carantinarea Capitalei sau altui oras
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Grupul de Comunicare Strategica a facut precizari miercuri seara cu privire la informatiile vehiculate in online referitor la inchiderea Capitalei Infirmam in mod categoric informatiile vehiculate ...
Atelierele Teatrului Colibri Craiova, anulate până la 22 martie!
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesPână în data de 31 martie a.c., cu posibilitate de prelungire, se suspendă toate activităţile, evenimentele, cursurile, vizionările, audiţiile organizate sau găzduite de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”Cenaclul „Literatura la noi acasă” – Lansare de carteUn nou week-end de poveste la Teatrul Colibri CraiovaLansarea volumului „Îngheţata şi alte povestiri din anii 80”, autor Alexandru Băloi, joi, […]
PUCIOASA: A furat panourile metalice care împrejmuiau un puţ dezafectat
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
La data de 10 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa au identificat un bărbat de 36 de ani,
CORONAVIRUS: Alte CINCI cazuri de ÎMBOLNĂVIRE în judeţul Arad
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
DÂMBOVIŢA Covid-19: Până pe 31 martie, se închid toate muzeele
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Anunţ rectificativ privind sistarea activităţilor cu public pentru muzeele Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, în perioada 11 martie –
Numărul mijloacelor de transport în comun pe traseele craiovene pe care RAT Craiova le asigură va fi suplimentat. mijloacele de transport în comun sunt dezinfectate după fiecare cursă
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesParcurile Craiovei se închid temporar pentru dezinsecţie terestră în intervalul 12-13.03Măsuri speciale în grădiniţe, şcoli, licee şi creşe. Primăria Craiova a luat decizia ca, în perioada în care cursurile şcolare sunt suspendate din cauza epidemiei de coronavirus, să dezinfecteze toate spaţiile din unităţile craiovene de învăţământ preuniversitarCAO: COMUNICAT DE PRESA CU PRIVIRE LA PROCEDURA DE EXPROPRIERE STRATEGICĂ […]
Prefectul Judetului Constanta, George Niculescu: Spitalul Judetean Constanta nu se inchide!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Prefectul judetului Constanta, George Niculescu a declarat pentru cotidianul ZIUA de Constanta ca, in acest moment nu se pune problema inchiderii Spitalului Judetean Constanta. Niculescu a mai adaugat ca ...
Românii, speriaţi că se închid oraşele – GCS: „Nu există nicio discuţie despre carantinarea vreunui oraş”
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Grupul de Comunicare Strategică informează că nu există nicio discuţie despre închiderea sau carantinarea vreunui oraş din România. În ultimele zile, au apărut mai multe informaţii false pe reţelele de socializare. Oamenii s-au speriat, crezând că vor intra în carantină. „Infirmăm în mod categoric informaţiile vehiculate prin intermediul reţelelor sociale,…
Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 44 – Cinci cazuri noi la Arad
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Cinci cazuri noi de îmbolnăvire cu noul coronavirus au fost confirmate în România, la Arad. Numărul cazurilor la nivel naţional a ajuns la 44, potrivit reprezentanţilor Grupului de Comunicare Strategică (CGS). „Este vorba de cinci bărbaţi de 22, 30, 34, 36 şi 57 de ani veniţi prin vama din Italia…
Fetiţă de 2 ani din Mureş, suspectă de infecţie cu Coronavirus
www.zi-de-zi.ro - Mureş
O fetiţă de 2 ani a fost transportată în această seară la Secţia de Boli Infecţioase din Târgu Mureş
Parcurile Craiovei se închid temporar pentru dezinsecţie terestră în intervalul 12-13.03
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesMăsuri speciale în grădiniţe, şcoli, licee şi creşe. Primăria Craiova a luat decizia ca, în perioada în care cursurile şcolare sunt suspendate din cauza epidemiei de coronavirus, să dezinfecteze toate spaţiile din unităţile craiovene de învăţământ preuniversitarCAO: COMUNICAT DE PRESA CU PRIVIRE LA PROCEDURA DE EXPROPRIERE STRATEGICĂ “REABILITARE SI EXTINDERE ADUCTIUNE FIR II ISVARNA-CRAIOVA”Pieţele din Craiova rămân […]
România are oficial 55 de cazuri confirmate de persoane infectate cu coronavirus!
feedproxy.google.com - Braşov
Numărul total de cazuri de coronavirus înregistrate în România a ajuns la 44 miercuri seară, ceea ce înseamnă o creştere cu 10% faţă de precedentul anunţ al autorităţilor. Autorităţile din România raportează miercuri seară alte 5 cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Este vorba de 5 bărbaţi de 22, 30, 34, 36 şi 57 de
PITEȘTEAN UCIS ACUM DE CORONAVIRUS!
ziarulargesul.ro - Argeş
A fost confirmat primul deces în judeţul Argeş cauzat de gripă. Este vorba despre un bărbat de 78 de ani din Piteşti. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, în judeţ sunt confirmate în acest moment 61 de cazuri de gripă, din care 57 cu virus gripal B, 2 cu virus gripal AH3 şi 2 cu virus...
Cinci bărbaţi veniţi din Italia, care se află în carantină la Arad, au coronavirus. Testele au fost realizate la Timişoara
www.tion.ro - Timiş
O dată cu confirmarea acestor cazuri, numărul persoanelor infectate a ajuns la 44, la nivel naţional. Bărbaţii au fost confirmaţi cu coronavirus, după ce testele au fost efectuate la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara. Au fost confirmaţi cu coronavirus cinci bărbaţi de 22, 30, 34, 36 şi 57 de ani care au …
Măsuri speciale în grădiniţe, şcoli, licee şi creşe. Primăria Craiova a luat decizia ca, în perioada în care cursurile şcolare sunt suspendate din cauza epidemiei de coronavirus, să dezinfecteze toate spaţiile din unităţile craiovene de învăţământ preuniversitar
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesCAO: COMUNICAT DE PRESA CU PRIVIRE LA PROCEDURA DE EXPROPRIERE STRATEGICĂ “REABILITARE SI EXTINDERE ADUCTIUNE FIR II ISVARNA-CRAIOVA”Pieţele din Craiova rămân deschiseMarţi, 10 martie 2020, a avut loc o şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Craiova. Măsurile adoptate pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19OCPI Dolj va aplica o serie de măsuri în scopul […]
ALERTĂ: CINCI noi cazuri de coronavirus în România, toate depistate în vamă, la persoane revenite din Italia
ziarulunirea.ro - Alba
Alertă în România: CINCI noi cazuri de coronavirus în România, toate depistate în vamă, la persoane revenite din Italia. Alte 5 cazuri de îmbolnăvire cu
Cinci noi cazuri, confirmate la Arad. Persoanele au trecut aseara granita de la Nadlac
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Grupul de Comunicare Strategica anunta inca cinci cazuri de infectare cu noul coronavirus, numarul cazurilor la nivel national ajungand la 44. ...
Destituirea prefectului Colbu, publicată în Monitorul Oficial. Prevedere specială în actul normativ
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Români întorşi din Italia refuză să stea în autoizolare şi se plimbă pe străzi. S-a solicitat intervenţia jandarmilor
www.tion.ro - Timiş
În comuna Ciorteşti din Iaşi s-au întors 14 persoane din Lombardia. Unii dintre ei refuză să stea acasă, iar primarul a cerut ajutorul celor de la Direcţia de Sănătate Publică, scrie mediafax.ro. În total, 22 de persoane ar fi trebuit să stea izolate la domiciliu, în localitatea ieşeană. „Avem 14 oameni care s-au întors din …
Noi măsuri pentru prevenirea COVID-19 la Alba Iulia: Bazinul Olimpic şi activităţile în Talcioc ÎNCHISE până la sfârşitul lunii. Alte hotărâri
ziarulunirea.ro - Alba
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Alba Iulia întrunit astăzi, 11.03.2020, la solicitarea Viceprimarului cu atribuţii de Primar al
METEO: Vremea va deveni deosebit de caldă
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 12.03.2020 ORA 08 – 13.03.2020 ORA 08 Vremea va fi în general frumoasă şi va
Comandamentul pentru situatii de urgenta al orasului Ovidiu, masuri pentru prevenirea raspandirii coronavirusului
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Urmare a corespondentei purtate cu reprezentantii Directiei de Sanatate Publica Constanta, conform carora exista deja 7 cazuri de izolare la domiciliu in orasul Ovidiu care sunt monitorizate de ...
Gabriel Leş: Iohannis a avut nevoie de o epidemie pentru a clama unitatea
portalsm.ro - Satu Mare
Gabriel Leş: Iohannis a avut nevoie de o epidemie pentru a clama unitatea
Căminele şcolare din Reşiţa, transformate în spaţii pentru carantinarea persoanele venite din zonele cu risc
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Regulamentul în starea de criză presupune carantinarea persoanelor care pot reprezenta un risc pentru o perioadă de 14 zile, dar nu la domiciliul lor din România, ci în locurile special amenajate de către autorităţi. Astăzi după-amiază, în Caraş-Severin erau 35 de pacienţi în carantină, dintre care 25 în locaţia de la Râul Alb, 8 la…
Toate testele din Alba au ieşit NEGATIVE. În România s-a ajuns la 39 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus
ziarulunirea.ro - Alba
Toate probele din judeţul Alba au ieşit NEGATIVE. În prezent, 5 persoane sunt în carantină în judeţ şi 113 sunt izolaţi la domiciliu. A fost declarat încă
Prefectul de Mureş, apel pentru respectarea măsurilor anticoronavirus
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a lansat miercuri, 11 martie, un apel către toţi cetăţenii
Rugăciune specială în bisericile din Botoşani pentru încetarea noii epidemii. „Îndepărtează toată boala şi suferinţa din popor şi ne învaţă să…”
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
DÂMBOVIȚA Covid-19: Apelul Camerei de Comerţ către antreprenori: “nu faceţi profit din nenorocirea oamenilor”
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
În plină epidemie de coronavirus, în România, , au apărut măşti de protecţie şi soluţii dezinfectante la preţuri exorbitante, iar
Preotul interzis în sutană din cauza flirturilor cu un homosexual şi-a reevaluat onoarea! Acum costă 2 miliarde!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Stareţul Mănăstirii Teiuş din Caransebeş, Justinian Tibil, a fost trimis în exil, să împlinească un canon de post şi pocăinţă, dar gândul îi stă la foarte mulţi bani!
IMPORTANT! UMFST Târgu-Mureş, măsuri noi de prevenire a riscului de infecţie cu COVID 19
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Senatul Universităţii de Medicină, Farmacie, Știinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din
Amendă usturătoare pentru reprezentanţii unui after-school
www.stiridegalati.ro - Galaţi
Conducerea unui after-school din Galaţi a fost amendată astăzi cu 7.500 de lei pentru că a ignorat decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care prevede că şcolile, grădiniţele, creşele şi after-school-urile se închid de astăzi. Mulţi dintre părinţii care nu au avut cu cine să-şi lase copiii astăzi s-au bucurat când au aflat că …
Carantină culturală la Sibiu cel puţin zece zile
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Noile măsuri anunţate că vor intra în vigoare de joi, 12 martie până pe 22 martie limitează extrem aglomeraţiile. Cultura şi activiţile de timp liber sunt cele mai afectate. Rând pe rând, instituţiile culturale au anuţat că vor suspenda accesul publicului cel puţin până pe 22 martie, după ce Comitetul…
ARGEŞEAN AMENDAT AZI PENTRU NERESPECTAREA IZOLĂRII
ziarulargesul.ro - Argeş
Un argeşean întors de curând în ţară dintr-o zonă afectată a Italiei a fost amendat cu 5.000 de lei din cauză că nu a respectat măsura izolării la domiciliu pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Informaţia a fost confirmată de prefectul Emanuel Soare, care a declarat că scopul...
Protest la Ghimbav, după 3 accidente grave în două săptămâni pe trecerile de pietoni VIDEO
feedproxy.google.com - Braşov
Traversarea pe trecerile de pietoni de pe DN1, în Ghimbav a devenit o adevărată aventură pentru cei care trebuie să treacă zilnic drumul naţional. În ultimele două săptămâni, în zonă au avut loc trei accidente grave, dintre care două s-au soldat cu decesul victimelor. Chiar şi aşa, deşi pericolul este de necontestat, şi nu de
Cod galben de vânt puternic în Caraş-Severin
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Meteorologii au transmis, miercuri seara, o atenţionare cod galben de vânt puternic pentru zonele montane înalte din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara. Potrivit atenţionării emise de Centrul Meteorologic Banat-Crişana, începând cu ora 19.15 se înregistrează intensificări temporare ale vântului cu rafale de 90-110 km/h. Zonele vizate sunt judeţul Caraş-Severin, zona de munte de peste cota 1800…
Mesajul prefectului Ion Proca în contextul răspândirii infecţiei cu Coronavirusului SARS CoV-2
ziarharghita.ro - Harghita
În contextul răspândirii infecţiei cu Coronavirusului SARS CoV-2 şi necesitatea adaptării măsurilor stabilite prin Hotărârile Comitetului Naţional pentru
VIDEO| ACCIDENT rutier în comuna Floreşti: S-au ciocnit maşinile din convoiul escortat de Politie al cetăţenilor veniţi din Italia. La ieşirea din Bucureşti, zeci de maşini cu români din Diaspora sunt blocate
ziarulunirea.ro - Alba
ACCIDENT rutier în comuna Floreşti: S-au ciocnit maşinile din convoiul escortat de Politie al cetăţenilor veniţi din Italia. La ieşirea din Bucureşti,
Primul caz confirmat cu COVID-19, la Constanta!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
A fost confirmat primul caz de infectare cu noul coronavirus la Constanta! Este vorba de un barbat de 52 de ani, din Constanta, care a declarat ca nu a avut contact cu o persoana infectata si nici nu ...
Procese amânate din cauza coronavirusului. Judecătoria Botoşani anunţă că va soluţiona doar cauzele urgente
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii: coronavirusul a generat o pandemie (VIDEO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că epidemia de COVID-19, care a contaminat peste 120.000 de persoane în întreaga lume, este o pandemie. Termenul defineşte o boală care se răspândeşte foarte rapid la nivel global, foarte puţini oameni fiind imuni la virus.
Deputat UDMR – Românii întorşi în ţară fără asigurare medicală, să plătească 1.338 de lei contribuţie dacă vor să fie trataţi în spitalele din ţară
feedproxy.google.com - Braşov
Deputatul UDMR Vass Levente cere „autorităţilor competente ale statului” să îi oblige pe românii din străinătate, la intrarea în România, să achite contribuţii la asigurările sociale de sănătate de 1.338 de lei de persoană dacă vor să fie trataţi în spitalele din ţară. El susţine că măsura ar trebui să fie aplicată românilor întorşi în
Universitatea Transilvania va suspenda toate activităţile până la sfârşitul lunii martie
feedproxy.google.com - Braşov
Pentru a limita riscul de infecţie cu Covid 19 şi în conformitate cu recomandările Consiliul Naţional al Rectorilor, Consiliul de Administraţie al Universităţii Transilvania din Braşov hotărăşte: suspendarea tuturor activităţilor faţă în faţă cu studenţii în perioada 12-29.03.2020; reorganizarea activităţilor didactice în sistem on-line folosind platforma de e-learning (https://elearning.unitbv.ro), astfel: cadrele didactice au obligaţia de
PSD propune următorul program de măsuri sociale şi economice pentru limitarea efectelor coronavirus
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
ACUM: Primarul din Panciu A FOST REȚINUT
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Procurorii vrânceni au efectuat, miercuri după-amiază, percheziţii la domiciliul primarului din Panciu, în urma cărora oamenii legii au luat măsura | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Bilanţ DRAMATIC în Italia: RECORD de oameni decedaţi într-o singură zi, din cauza coronavirusului
ziarulunirea.ro - Alba
Un bilanţ dramatic a fost anunţat de autorităţile din Italia: s-a ajuns la 827 de morţi. Faţă de ieri s-au înregistrat 196 de decese, cel mai mare număr
Bărbat venit din Italia rupt cu bătaia de un vecin, după ce a ieşit pe stradă din autoizolare
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Bucuresti: Un nou caz confirmat de infectare cu coronavirus
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un nou caz, al 38-lea, a fost confirmat miercuri seara, de autoritati. Este vorba despre o femeie de 54 de ani care a luat contact direct cu pacientul internat la Spitalul Gerota. Femeia este internata ...
Conducerea Consiliului Judetean Maramures a constituit grupul de lucru pentru prevenirea si combaterea infestarii cu COVID-19
ziarmm.ro - Maramureş
Prin dispozitia presedintelui Consiliului Judetean Maramures, in contextul manifestarii epidemiei generata de” COVID – 19” si a riscului de contaminare a personalului din aparatul de specialitate al C
HALUCINANT! Un arădean a găsit o SOLUŢIE INCREDIBILĂ să se ferească de CORONAVIRUS
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Numărul cazurilor de coronavirus din România a ajuns la 38
feedproxy.google.com - Braşov
Încă trei noi cazuri la nivel naţional. Este vorba despre un bărbat de 55 ani, din Bucureşti, contact cu pacientul din Gerota, asimptomatic, un alt bărbat, de 31 ani din Bucureşti aflat în autoizolare şi o femeie de 53 ani, din Covasna, sosită din 8 martie din Italia şi aflată în autoizolare. UPDATE CAZUL 38 Femeie,
Pandemia de Coronavirus declarată oficial de OMS
www.zi-de-zi.ro - Mureş
„Coronavirus – COVID 19 poate fi declarat ca pandemie”, sunt cuvintele directorului Tedros Adhanom G
Școlile, obligate să organizeze programe pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, transmite Mediafax. Propunerea legislativă modifică şi completează Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea…
PREVENTIV: Maxim 30 de persoane cu tot cu miri la cununiile civile
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Primăria Sibiu a luat o nouă serie de măsuri împotriva răspândirii infecţiilor cu coronavirusul Covid 19. La Sibiu nu a fost declarat încă niciun caz, dar în ţară erau miercuri până la ora 19.00 37 de cazuri. În acelaşi timp, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat pandemie cu coronavirus. Peste…
Ca-n vacanţă doar o zi: OTL revine de joi la programul de circulaţie obişnuit, chiar dacă elevii nu merg la şcoală
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Chiar dacă şcolile şi grădiniţele sunt închise, OTL revine începând de joi la programul de circulaţie normal, cu scopul de a reduce numărul de călători din garnituri, în vederea reducerii riscului de contaminare cu coronavirus. Transportatorul local a renunţat la programul de vacanţă, implementat doar o zi, pentru ca orădenii să se simtă în siguranţă deşi miercuri, la orele de vârf, gradul de încărcare al tramvaielor a fost de 47%, iar cel al autobuzelor de 43%.
FOTO: Volei Alba Blaj – Dinamo 3-0, în derby-ul Diviziei A1 la volei feminin | Campioana României, pas uriaş spre titlu!
ziarulunirea.ro - Alba
Volei Alba Blaj a învins Dinamo Bucureşti în Sala “Timotei Cipariu”, scor 3-0 (25-19, 25-22, 26-24), ]n derby-ul campionatului, ce a opus primele două
Organizatia Mondiala a Sanatatii:
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Epidemia de Covid-19 este o pandemie , a anuntat miercuri Organizatia Mondiala a Sanatatii. Focarul global de coronavirus a ajuns acum la nivelul unei pandemii globale, a declarat directorul ...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat pandemie de coronavirus
portalsm.ro - Satu Mare
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat pandemie de coronavirus
CORONAVIRUS. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat PANDEMIE de COVID 19
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Marian Andronache anunţă că PMP Suceava îşi suspendă precampania electorală şi trece la ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Presedintele PMP Suceava, Marian Andronache, a anuntat ca organizatia pe care o conduce isi suspenda precampania electorala si va trece la voluntariat de criza. Marian Andronache a spus ca precampania va fi suspendata pana pe data de 23 martie, cu posibilitate de prelungire.
Firmele sucevene trebuie să analizeze dacă pot să-şi lase angajaţii să lucreze de acasă
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Prefectura Suceava a transmis ca in cursul zilei de miercuri au fost stabilite o serie de masuri suplimentare in vederea combaterii noului coronavirus. Prefectul judetului Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat ca aceste masuri au fost luate ca urmare a unei hotarari a Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta.
IPJ Ialomiţa: Suspendarea audienţelor în perioada 11-31 martie 2020
obiectiv.net - Ialomiţa
În contextul riscului de răspândire a infecţiei cu Coronavirus SARS-CoV-2, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa informează cetăţenii cu privire la... Vezi tot
Noi măsuri luate de Primăria Sibiu pentru prevenirea răspândirii COVID-19 – Apel către sibieni
www.oradesibiu.ro - Sibiu
, Primăria Sibiu anunţă noi măsuri în contextul deciziilor Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă luate astăzi, 11 martie: ÎNCHIDEREREA UNOR OBIECTIVE PUBLICE cu număr mare de spectatori/vizitatori: Teatrul pentru copii şi tineret Gong, Teatrul Naţional Radu Stanca şi Teatrul de Balet Sibiu au anulat toate spectacolele începând de…
Ziua Naţională a Meseriilor, la Reghin
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Liceul Tehnologic „Lucian Blaga” din Reghin, prin profilul Turism, a marcat joi, 5 martie, Ziua Na
Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa – măsuri de prevenire şi limitare răspândire coronavirus
obiectiv.net - Ialomiţa
Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara IALOMITA va aplica o serie de masuri in scopul prevenirii si limitarii raspandirii CORONAVIRUSULUI... Vezi tot
Cursuri suspendate pana in 31 martie la Scoala Populara de Arta ”Liviu Borlan”, dar si in alte centre
ziarmm.ro - Maramureş
Se suspenda cursurile Sectiei ”Scoala Populare de Arta” din cadrul Centrului Judetean pentru Promovarea Culturii Traditionale Maramures ”Liviu Borlan” pana la data de 31.03.2020. Suspendarea poate fi
Justiţie pe sărite: Procese decalate, publicul la distanţă, arestaţi audiaţi prin videoconferinţă. Avocaţii din Bihor cer suspendarea dezbaterilor
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Pentru a evita aglomerarea sălilor de judecată, cauzele aflate pe rolul Tribunalului Bihor se vor dezbate la ore diferite, arestaţii şi deţinuţii vor fi audiaţi prin videoconferinţă, iar actele se preiau online, în vreme ce Curtea de Apel Oradea a redus la o oră programul cu publicul şi vrea să judece doar cauzele urgente. Avocaţii bihoreni propun chiar suspendarea dezbaterilor.
OMS declară PANDEMIE generată de COVID-19: Numărul deceselor la nivel mondial a depăşit 4.380
ziarulunirea.ro - Alba
OMS va declara PANDEMIE generată de COVID-19: Numărul deceselor la nivel mondial a depăşit până în prezent 4.380. Situaţia generată de coronavirus este
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat pandemie de coronavirus.
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat, astăzi, pandemie de coronavirus. Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat, astăzi, că
OFICIAL: OMS declară pandemie de coronavirus
www.oradesibiu.ro - Sibiu
OMS a declarat pandemie de coronavirus. Pandemia este o epidemie întinsă la întreaga populaţie a unui continent, chiar la lumea întreagă. Explozia de îmbolnăviri cu noul coronavirus s-a transformat în pandemie. Organizaţia Mondială a Sănătăţii, precizează însă că ar fi prima pandemie din istoria omenirii care ar putea fi şi…
Sportivii reghineni, performeri la Campionatul Naţional de Sport Jiu Jitsu Brazilian
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Sala de Sport a Universitatăţii de Medicină, Farmacie, Știinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mure
ATENȚIE! Sancţiuni drastice pentru nerespectarea măsurilor anticoronavirus!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Biroul de presă al Instituţiei Prefectului - Judeţul Mureş a făcut public miercuri,11 martie, următo
Ministru Vela, despre coloana de masini de la Bucuresti: Sunt cetateni din Prahova si din Constanta, iar acum se impart in doua, spre judetele lor
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Coloane de masini s-au formar la iesire din Capitala. La fata locului se afla mai multe echipaje de politie si de jandarmi pentru a escorta romanii veniti din Italia. Acestia ar urma sa fie dusi in ...
VIDEO. Românii ce se întorc din Italia, escortaţi cu Poliţia în judeţul Satu Mare
portalsm.ro - Satu Mare
Românii ce se întorc din Italia, escortaţi cu Poliţia în judeţul Satu Mare
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat pandemie de coronavirus
www.tion.ro - Timiş
Anunţ de ultimă oră făcut de OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii). A fost declarată pandemie de coronavirus. Statutul de pandemie înseamnă o epidemie manifestată la nivel global, momentul în care nu se mai discută despre o boală care se manifestă regional sau doar în anumite zone ale planetei. Conform ultimelor cifre, afectate sunt 114 ţări …
A doua zi de scadere a cursului euro
ziarmm.ro - Maramureş
Jumatatea saptamanii a adus o reducere a aversiunii fata de risc, investitorii mizand pe planul de masuri anuntat de SUA pentru stimularea eocnomiei si cresterea usoara a pretului la petrol. Cursul eu
Ce este dependenţa de analgezice?
feedproxy.google.com
dependenţa de analgezice, Analgezicele şi consumul de alcool, Clasificarea analgezicelor, Cum tratăm dependenţa de analgezice?
ACUM: Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat PANDEMIE DE CORONAVIRUS
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat, în urmă cu puţin timp, pandemie de coronavirus după ce în întreaga lume au fost confirmate peste 100.000 de | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
FOTO| Judecătorul Cristi Dănileţ, moderatorul unei conferinţe pe teme juridice, desfăşurată săptămâna trecută la Colegiul Naţional „Avram Iancu” Câmpeni
ziarulunirea.ro - Alba
Clubul Elevilor de la Colegiul Naţional „Avram Iancu” Câmpeni a găzduit vinerea trecută „Conferinţa naţională de informare şi conştientizare în domeniul
Maramures: Se suspenda slujbele religioase in zilele de sambata si duminica
ziarmm.ro - Maramureş
Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Maramures a decis ca pana la data de 31 martie, slujbele religioase sa fie suspendate in zilele de sambata si duminica. "In Comitetul Judetean pentru Situ
Primul deces provocat de infectarea cu COVID-19, in Bulgaria
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
O femeie din Bulgaria in varsta de 66 de ani, infectata cu coronavirusul Covid-19, a decedat miercuri, primul deces provocat de coronavirus in aceasta tara, transmite Reuters, preluat de Agerpres. ...
Șofer dus la spital după ce maşina în care se afla a fost lovită de un alt autoturism la Sibiu
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un bărbat în vârstă de 53 de ani a ajuns la spital, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un alt autoturism. Șoferul nevinovat se afla la semafor, la intersecţia Bulevardului Vasile Milea cu strada Vasile Aaron. „Un conducător auto care virează stânga dinspre strada Vasile…
Biblioteca „V.A. Urechia” suspendă activitatea cu publicul
www.stiridegalati.ro - Galaţi
Având în vedere seria de acţiuni menite a combate răspândirea infecţiilor cu noul coronavirus, măsurile de prevenţie la nivel global/ naţional în ceea ce priveşte COVID-19, contextul epidemiologic actual, conducerea Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” a hotărât suspendarea activităţii cu publicul în perioada 12 martie – 31 martie 2020. Măsura este valabilă atât pentru sediul central, …
Măsuri de precauţie la Moldova Nouă! Ce decizii ia Primăria?
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
După confirmarea primului caz de coronavirus în Caraş-Severin, primarul Torma face apel către toţii locuitorii din Moldova Nouă, chiar dacă oraşul este relativ mic, să dea dovadă de spirit civic şi să colaboreze pentru a ţine departe virusul ucigaş de urbea pe care o conduce.
Acces limitat in sediile Tribunalul Maramures. Vezi aici, masurile dispuse
ziarmm.ro - Maramureş
Conducerea Tribunalului Maramures a decis limitarea accesului in spatiile institutiei pana la sfarsitul lunii curente. Masura a fost transmisa printr-un comunicat de presa emis in aceasta dupa-masa. A
Teatrul Naţional îşi suspendă temporar activitatea
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Având în vedere contextul riscului de răspândire a infecţiei cu noul coronavirus şi ca urmare a con
Măsuri speciale de organizare la Tribunalul Vrancea, din cauza coronavirusului
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
La data de 11 martie 2020, au fost stabilite, prin Decizia Preşedintelui Tribunalului Vrancea nr.6/11.03.2020 şi prin Ordinul Preşedintelui Curţii de Apel | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Turneul de polo juniori I de la Oradea, din această săptămână, a fost amânat!
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Programat în această săptămână, în perioada 12-15 martie, la Oradea, turneul de polo pentru juniori I, contând pentru finala Campionatului Naţional, a fost amânat, la cererea cluburilor participante. Măsura, aprobată de Federaţia Română de Polo, vine ca o prevenţie împotriva COVID-19 (coronavirus).
Coronavirusul amână concertele Filarmonicii
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Conducerea Filarmonicii de Stat Târgu Mureş se înscrie în rândul instituţiilor care şi-au anulat pro
S.C. O.T.L. S.A. - Info transport persoane
www.ebihoreanul.ro - Bihor
În contextul în care în perioada 11 – 22 martie 2020 în instituţiile de învăţământ din judeţul Bihor au fost suspendate cursurile pentru elevi, conform Hotărârii Guvernului 8/9.03.2022 informăm călătorii că în 11 martie 2020, toate cursele planificate pe liniile de tramvai şi autobuz au fost efectuate.
ERA Park Oradea anulează evenimentele aniversare din 15 martie
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Dat fiind pericolul reprezentat de extinderea rapidă a coronavirusului la nivel global, ERA Park Oradea anunţă, cu regret, anularea evenimentelor dedicate împlinirii celor 11 ani de existenţă, care urmau să se desfăşoare duminică, 15 martie, în incinta complexului.
ERA Park Oradea anulează evenimentele aniversare din 15 martie
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Dat fiind pericolul reprezentat de extinderea rapidă a coronavirusului la nivel global, ERA Park Oradea anunţă, cu regret, anularea evenimentelor dedicate împlinirii celor 11 ani de existenţă, care urmau să se desfăşoare duminică, 15 martie, în incinta complexului.
Nu se închide Timişoara! Apelul făcut de viceprimarul oraşului, în plină epidemie de coronavirus
www.tion.ro - Timiş
Viceprimarul Dan Diaconu face un apel la calm şi la seriozitate, după ce tot mai mulţi oameni au scris pe reţelele de socializare că „se închide Timişoara”.
Expoziţia de sculptură şi artă vizuală „Grigorie Minea şi invitaţii” deschisă publicului sibian
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Muzeul Naţional Brukenthal găzduieşte una dintre cele mai mari expoziţii de sculptură şi artă vizuală din perioada postdecembristă ce a fost organizată la Sibiu. Expoziţia Grigorie MINEA şi invitaţii constituie evenimentul artistic care marchează pozitiv profilul cultural al Sibiului la începutul primăverii acestui an, care reuneşte, pentru o memorabilă conversaţie…
Campania 2020 de depunere a Cererilor Unice de Plată, pe înţelesul fermierilor
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Sala Mare a Palatului Administrativ din Târgu-Mureş a găzduit miercuri, 11 martie, o şedinţă de info
VIDEO| Lucrările pe lotul 1 al autostrăzii A10 Sebeş-Turda, BLOCATE: Încă o familie din Oarda de Sus a obţinut, definitiv, în justiţie, oprirea activităţilor până la realizarea sistemului de izolare fonică a locuinţei
ziarulunirea.ro - Alba
O familie din localitatea Oarda de Sus, de lângă Alba Iulia, a obţinut, definitiv, în justiţie blocarea lucrărilor pe lotul 1 al Autostrăzii Sebeş - Turda
Ungaria a declarat starea de urgenţă şi închide frontierele
ziarharghita.ro - Harghita
Ungaria a declarat miercuri stare de urgenţă pentru a aplica măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului şi a interzis accesul persoanelor venite
UPDATE Unsprezece persoane în carantină şi peste 150 izolate la domiciliu în judeţul Sibiu
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a anunţat că, miercuri, la nivelul judeţului, sunt şase persoane aflate în carantină şi alte 158 izolate la domiciliu. UPDATE Pe raza judeţului Sibiu sunt, în acest moment, 11 persoane aflate în carantină. Știrea iniţială În acest moment, la nivelul judeţului Sibiu, nu există…
Coronavirus: Biblioteca Astra ia măsuri de prevenţie – Activitatea cu publicul suspendată
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Având în vedere dispoziţiile şi recomandările transmise de către autorităţile naţionale de resort, în contextul epidemiologic actual, Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu informează publicul larg cu privire la măsurile întreprinse în scopul prevenirii şi răspândirii infecţiilor respiratorii, inclusiv a celor cauzate de virusul COVID-19. În perioada 11 – 31 martie 2020,…
DÂMBOVIȚA Covid-19: Tribunalul Dâmboviţa reduce contactul cu publicul
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
COMUNICAT DE PRESĂ În scopul prevenirii răspândirii la nivel naţional a infecţiei cu Coronavirus (COVID-19), situaţie care a determinat aprobarea
Operatorul aerian Wizz Air anuleaza, incepand de miercuri, mai multe zboruri din Germania si Spania catre Bucuresti, Cluj-Napoca si Timisoara
ziarmm.ro - Maramureş
Operatorul aerian Wizz Air anuleaza, incepand de miercuri, mai multe zboruri din Germania si Spania catre Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara in actualul context de infectari cu coronavirus, informeaza
Tribunalul Specializat Mureş Măsuri pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu COVID-19
www.zi-de-zi.ro - Mureş
În contextul măsurilor necesare pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu Coronavirusul COVID-19,
BĂGAȚI ÎN CARANTINĂ ÎN HOTELUL PRIMĂRIEI
ziarulargesul.ro - Argeş
Coloana de vehicule cu persoane din străinătate a fost debarcată aproape de centrul Piteştiului. Avem informaţii potrivit cărora peste 10 cetăţeni au fost băgaţi în carantină în HOTELUL PRIMĂRIEI de pe Bulevardul Eroilor, aproape de secţia Poliţiei Locale şi de IȘJ Argeş. Vom reveni.
Un nou caz de coronavirus in Capitala! Numarul persoanelor infectate a ajuns la 37
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un nou caz de infectare cu virusul COVID-19 a fost inregistrat, miercuri dupa-amiaza. Potrivit informatiilor, este vorba despre un barbat de 47 de ani, din Bucuresti care a calatorit la Stuttgart ...
Încă un bolnav de coronavirus vindecat la Timişoara. Teste negative, miercuri
www.tion.ro - Timiş
Veşti bune de la Timişoara: încă un bolnav de coronavirus a fost vindecat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”. Este vorba despre
Spitalul din Moldova Nouă, pregătit pentru scenariul COVID-19
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Fiecare unitate medicală din Caraş-Severin şi nu numai a primit instrucţiuni clare atât în privinţa preîntâmpinării pericolului generat de noul coronavirus (2019 nCov), cât şi referitor la modul de gestionare a lucrurilor vizavi de cazurile suspecte. Este şi situaţia spitalului din Moldova Nouă, unde măsurile cu caracter preventiv au fost sporite, mai ales după confirmarea primului caz de coronavirus în judeţ.
Femeia confirmată cu coronavirus va fi transportată cu izoleta la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
DSP, despre situaţia din centrul de carantină din Bihor: "Spaţiul corespunde normelor igienice"
www.ebihoreanul.ro - Bihor
În urma solicitării făcute de BIHOREANUL pe marginea sesizărilor primite de la persoane care au venit din Italia şi sunt aflate în centrul de carantină amenajat în Pădurea Neagră, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Bihor au transmis că 'spaţiul corespunde normelor igienice sanitare', iar de gestionarea centrului de carantină se ocupă... Consiliul Judeţean.
Mureş: 40% din maşinile verificate în trafic de RAR în 2019, neconforme!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Registrul Auto Român (RAR) a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în judeţul Mureş, pe p
Ne mândrim cu ele – Două eleve din Slimnic, premiante la olimpiada de istorie
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Istoria e la înălţime la Școala Gimnazială din Slimnic. Două eleve au obţinut locul al treilea la faza judeţeană a olimpiadei de istorie. Sâmbătă, 7.03.2020, a avut loc la Sibiu faza judeţeană a olimpiadei de istorie. Școala Gimnazială Slimnic a fost reprezentată cu brio de două eleve. Nicoleta Bârghiş şi…
Un român a câştigat 1,7 milioane euro la loto 6 din 49
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Câştigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din data de 1 martie 2020 şi-a ridicat miercuri câştigul în valoare de 8,19 milioane de lei (peste 1,7 milioane de euro), a anunţat miercuri Loteria Română. "Jucătorul norocos este din Piteşti, are în jur de 50 de ani şi joacă…
Al doilea apel de propuneri de proiecte in cadrul programului SMEs Growth Romania
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Centrul Enterprise Europe Network Constanta, din cadrul C.C.I.N.A., va informeaza Innovation Norway Romania a lansat in cadrul programului SMEs Growth Romania, cel de-al doilea apel de propuneri de ...
Vânzarea de bilete pentru Zilele Sfântu Gheorghe este suspendată
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
NEAMȚ: O tânără a murit în spital, la o zi după ce a născut
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
O tânără a murit în Spitalul Municipal de Urgenţă Roman la o zi după ce a născut o fetiţă. O tânără în vârstă de 29 de ani, din Roman, a murit, ieri, la
Măsuri adoptate de Tribunalul Mureş pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu virusul Covid-19
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Mureş este abilitat să aducă la cunoş
Se interzic deplasarile interne ale personalului CJ Maramures si a celor din institutiile/serviciile publice din subordine
ziarmm.ro - Maramureş
Se interzic deplasarile externe ale personalului din aparatul de specialitate al Consiliului Judetean Maramures si din institutiile/serviciile publice din subordine, pana la stingerea epidemiei de cor
Muftiatul Cultului Musulman din Romania suspenda temporar slujbele in toate lacasurile de cult
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In urma extinderii rapide a COVID-19 pe teritoriul Romaniei, Muftiatul Cultului Musulman din Romania a luat hotararea ca, incepand cu data de 13 martie a.c., sa se suspende temporar desfasurarea rugaciunii ...
Cristian Radu primarul de Mangalia a fost in Italia. Ce a patit de atunci. Cine unde, si de ce a fost reclamat l-a reclamat
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Presedintele ALDE Cosntanta, Leonard Tanase a facut pe pagina sa de socializare o postare care a generat rumoare printr locuitorii din Mangalia. Am aflat cu stupoare ca, primarul Radu Cristian s-a intors in ...
I.P.J. Braşov: Relaţiile cu publicul se vor menţine doar prin poştă, fax şi e-mail
feedproxy.google.com - Braşov
În contextul măsurilor dispuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru limitarea riscului de infecţie cu coronavirus, în temeiul art. 4 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, precum şi a dispoziţiilor legale în vigoare, începând cu data de 12.03.2020, activitatea de relaţii cu publicul, atât la sediul inspectoratului, cât
ULTIMĂ ORĂ: Bărbat cu coronavirus, în stare gravă la Terapie Intensivă!
feedproxy.google.com - Braşov
Din păcate nu sunt veşti prea bune din partea autorităţilor! Tot în această după-amiază s-a înregistrat primul caz grav de coronavirus de pe teritoriul României. Este vorba despre cel de-al 36-lea caz de coronavirus confirmat în România. Şi anume, un bărbat din Bucureşti, de 56 de ani, care a călătorit în Israel, în perioada 22-29
ACUM: Percheziţii la domiciliul primarului din Panciu | Iulian Nica chemat la audieri
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Procurorii vrânceni au efectuat, miercuri după-amiază, percheziţii la domiciliul primarului din Panciu. Acţiunea procurorilor face parte din acelaşi dosar | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Peste 100 de şoferi vitezomani amendaţi de Poliţia Mureş!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au fost prezenţi marţi, 10 m
Coronavirus: Ungaria se închide! Nu-i mai lasă să intre în ţară pe românii din Italia
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Afluxul de la vămile din vestul României ar putea fi redus de vecinii maghiari. Guvernul din Ungaria a decretat miercuri stare de pericol, iar printre măsurile dispuse se află şi interdicţia de intrare în ţară a ctăţenilor străini care vin dinspre Italia, China, Coreea de Sud şi Iran. Aşadar, românii care vin din Italia şi vor să tranziteze Ungaria în drum spre casă vor fi întorşi din drum.
Șase persoane în carantină şi peste 150 izolate la domiciliu în judeţul Sibiu
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a anunţat că, miercuri, la nivelul judeţului, sunt şase persoane aflate în carantină şi alte 158 izolate la domiciliu. În acest moment, la nivelul judeţului Sibiu, nu există nicio persoană confirmată cu noul coronavirus. „Astăzi, 11 Martie a.c., la nivelul judeţului Sibiu sunt 158…
Klaus Iohannis, despre instituirea stării de urgenţă: Schimbaţi canalul TV când politicienii dau sfaturi pe tema coronavirus
ziarulunirea.ro - Alba
Klaus Iohannis, despre instituirea stării de urgenţă: Schimbaţi canalul TV când politicienii dau sfaturi pe tema coronavirus Preşedintele Klaus Iohannis
ROMÂNIA POST-REVOLUŢIE, 1990: Manifestaţia de la Timişoara – adoptarea Proclamaţiei
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Măsuri suplimentare de igienă la Kaufland. Se recomandă plata cu cardul
portalsm.ro - Satu Mare
Măsuri suplimentare de igienă la Kaufland. Se recomandă plata cu cardul
FOTO: Maşinile cu numere de Italia, oprite de poliţie pe Valea Oltului
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Controale de amploare pe Valea Oltului. Poliţiştii şi jandarmii vâlceni au verificat toate maşinile cu numere de înmatriculare de Italia. În contextul prevenirii răspândirii noului coronavirus, poliţiştii şi jandarmii vâlceni au luat la verificat toate maşinile înmatriculate în Italia, care au circulat, miercuri, pe DN7, Valea Oltului. Poliţiştii au oprit…
DGASPC Constanta, masuri pentru prevenirea raspandirii virusului COVID-19 in centrele rezidentiale, de zi, compartimente si servicii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta informeaza ca a luat o serie de masuri in ceea ce priveste raspandirea virusului COVID-19 in centrele rezidentiale, cele ...
Primul joc fără suporteri
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Echipa feminină de handbal CSM Târgu Mureş a învins pe teren propriu în etapa a XVII-a a Diviziei A
Fără aglomeraţie: Primăria anulează dezbaterea pe PUZ, prelungeşte termenul de plată a impozitelor şi renunţă la aplicarea unor amenzi
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Primăria Oradea a decis să amâne evenimentele pe care le organiza în spaţii închise care ar aduna mai mult de 100 de persoane, acestea fiind interzise printr-o decizie luată, miercuri, la nivel naţional. Primul eveniment anulat, care va fi reluat la o dată ulterioară, este dezbaterea publică pe Planul Urbanistic Zonal al Centrului Istoric Protejat.
„DUCELE” DE ALBOTA S-A BARICADAT ÎN PRIMĂRIE!
ziarulargesul.ro - Argeş
Sătenii care au mers în cursul zilei de azi la primăria comunei Albota, au avut o surpriză de proporţii. Uşile erau închise. Cum nu li s- comunicat oficial despre o zi liberă a personalului instituţiei şi nici nu ne aflăm în vreo zi de sărbătoare naţională sau religioasă, localnicii au zăbovit...
O nouă instituţie publică din Botoşani îşi suspendă activitatea cu publicul, din cauza coronavirus
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Nicolae Ciuca anunta ca MApN poate ajuta autoritatile centrale si locale in combaterea raspandirii coronavirusului
ziarmm.ro - Maramureş
Ministrul Apararii Nationale, Nicolae Ciuca, a anuntat miercuri ca a dispus luarea tuturor masurilor la nivelul MApN pentru prevenirea, limitarea si combaterea infectarii personalului cu noul coronavi
CSU Sibiu suspendă antrenamentele grupelor de juniori – Meciurile nu se mai văd nici la CineGold
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Ca urmarea a ultimelor decizii şi noi reglementări aduse de autorităţi, în contextul răspândirii coronavirusului, şi a deciziilor existente de suspendare a competiţiilor de juniori, BC CSU Sibiu a decis să ANULEZE toate antrenamentele grupelor de juniori, până când situaţia o va permite. De asemenea, împreună cu partenerii de la…
CORONAVIRUS: 36 de cazuri confirmate în România
www.oradesibiu.ro - Sibiu
În România au fost confirmate, până acum, 36 de infecţii cu coronavirus. Șapte dintre pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi. Autorităţile fac apel la populaţie să se informeze doar din surse oficiale. A fost confirmat cel de-al 36-lea caz de îmbolnăvire cu COVID - 19. Este vorba…
Măsuri suplimentare dispuse la nivelul Curţii de Apel Alba Iulia, pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiilor respiratorii cauzate de COVID – 19
ziarulunirea.ro - Alba
La nivelul Curţii de Apel Alba Iulia au fost dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiilor respiratorii cauzate de
Vass Levente (UDMR): ”Cetăţenii români întorşi în ţară care nu au asigurare medicală să plătească contribuţii la asigurările sociale de sănătate”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Deputatul UDMR de Mureş Vass Levente, care deţine funcţia de secretar al Comisiei pentru Sănătate şi
Vass Levente (UDMR): ”Cetăţenii români întorşi în ţară care nu au asigurare medicală să plătească contribuţii la asigurările sociale de sănătate”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Deputatul UDMR de Mureş Vass Levente, care deţine funcţia de secretar al Comisiei pentru Sănătate şi
Universitatea Suceava suspendă cursurile faţă în faţă până pe 1 aprilie
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: In sedinta Consiliului de Administratie CA al Universitatii Stefan cel Mare din Suceava din data de 11 martie 2020, a fost analizata evolutia situatiei generate de raspandirea in Romania a noului coronavirus COVID-19.
Preşedintele USR Alba, Beniamin Todosiu: Echipa USR şi Gabriel Pleşa vor da o viziune municipiului Alba Iulia, pornind de la respectul faţă de cetăţean
ziarulunirea.ro - Alba
Uniunea Salvaţi România şi Gabriel Pleşa propun un proiect cu măsuri serioase pentru Alba Iulia care, după schimbarea echipei de conducere a
Inca un caz de coronavirus, confirmat in Bucuresti!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Al 36-lea caz de infectare cu COVID-19 a fost confirmat, miercuri dupa-amiaza, in Capitala. Este vorba despre un barbat din Bucuresti, in varsta de 56 ani. Barbatul a calatorit in Israel in ...
Anunţ de începere a proiectului „Crearea Incubatorului de afaceri in domeniul medical “Dimitrie Cantemir”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Activitate oprită la Curtea de Apel Timişoara. Se vor judeca numai cauzele urgente
www.tion.ro - Timiş
Activitate oprită la Curtea de Apel Timişoara, începând de joi. Reprezentanţii instituţiei anunţă că vor sista toate activităţile şi vor judeca numai cauzele urgente.
Prefectura Prahova: 15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19)
ph-online.ro - Prahova
15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19) Protejaţi-vă, evitaţi contactul di...
Lufthansa a anulat miercuri cursa spre Sibiu
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Lufthansa a anulat, miercuri, cursele pe ruta Munchen - Sibiu - Munchen, potrivit purtătorului de cuvânt al aeroportului, Alexandra Păcurar, citat de Agerpres Cursa de la Munchen care trebuia să aterizeze miercuri, la Sibiu, la ora 18.15, a fost anulată. De asemenea, cursa de la Sibiu care trebuia să plece…
Răsturnare de situaţie! Autorităţile s-au răzgândit: Franţa, Germania şi Spania NU intră în zona roşie de carantină
ph-online.ro - Prahova
După aproape 24 de ore de la declaraţii ale oficialilor Ministerului Sănătăţii şi comunicări oficiale cu privire la includerea în "zona roşie" a...
CORONAVIRUS - Care este diferenţa dintre CARANTINĂ şi IZOLARE. Ce se întâmplă cu românii care lipsesc de la serviciu
ph-online.ro - Prahova
Având în vedere necesitatea unor clarificări suplimentare asupra recomandărilor de conduită în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19), Grupul d...
IPJ Alba suspendă activitatea de primire în audienţă la sediul din Alba Iulia şi la sediile subunităţilor de poliţie din judeţ
ziarulunirea.ro - Alba
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba informează că activitatea de primire în audienţă se suspendă. Având în vedere măsurile instituite pentru limitarea
Constanta: Evenimentul Taramul iepurasilor", programat in perioada sarbatorilor pascale, anulat!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ca o masura de preventie in contextul riscului de raspandire cu noul coronavirus COVID-19, Primaria Municipiului Constanta a hotarat, prin dispozitia primarului, anularea procedurii prin care urma sa ...
FOTO Eleva care a plecat la şcoală şi nu s-a mai întors acasă, găsită de poliţiştii botoşăneni. Unde era!
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Program de audienţe suspendat, la IPJ Timiş, pentru prevenirea răspândirii coronavirus
www.tion.ro - Timiş
Măsuri de precauţie, la IPJ Timiş, în ceea ce priveşte riscul de transmitere a coronavirus. Reprezentanţii instituţiei anunţă că suspendă programul de audienţe pentur a reduce riscul de infecţie.
ALERTĂ - Încă trei cazuri de coronavirus: Doi bărbaţi din Bucureşti şi o femeie din Covasna
ph-online.ro - Prahova
Încă trei cazuri au fost confirmate cu noul coronavirus, numărul cazurilor ajungând la nivel naţional la 35, anunţă Grupul de Comunicare Strategică. E...
Ialomiţa: Pro România şi-a anunţat candidaţii la primăriile din Amara şi Urziceni
obiectiv.net - Ialomiţa
Marţi, 10 martie, în cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii Pro România şi-au anunţat candidaţii la funcţia de primar din... Vezi tot
Iohannis, prost ca noaptea! "Daca vedeti la TV politicieni care dau SFATURI, va dau un SFAT: schimbati canalul"
ph-online.ro - Prahova
Preşedintele Klaus Iohannis le-a recomandat cetăţenilor să schimbe postul de televiziune când văd un politician care dă sfaturi şi spune că le ştie pe...
Numărul cazurilor de coronavirus din România a ajuns la 35
feedproxy.google.com - Braşov
Încă trei noi cazuri la nivel naţional. Este vorba despre un bărbat de 55 ani, din Bucureşti, contact cu pacientul din Gerota, asimptomatic, un alt bărbat, de 31 ani din Bucureşti aflat în autoizolare şi o femeie de 53 ani, din Covasna, sosită din 8 martie din Italia şi aflată în autoizolare. Distribuie dacă îţi place!Alte
Unul dintre românii cu coronavirus este în stare GRAVĂ - Este ventilat mecanic şi suferă de două boli cronice - SURSE
ph-online.ro - Prahova
Fostul ofiţer MAI, angajat DSP, care a fost confirmat ca fiind infestat cu coronavirus, ar fi în stare gravă la Matei Balş, unde a fost mutat imediat...
Botoşănean în stare gravă, dus la o clinică de specialitate cu elicopterul SMURD
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Fostul primar al comunei Brodina, condamnat pentru fraude cu fonduri europene
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Vasile Viorel Melen, fost primar al comunei Brodina, a fost gasit vinovat de un judecator al Tribunalului Suceava pentru comiterea infractiunii de folosire a functiei pentru favorizarea unor persoane. El a fost condamnat la 2 ani de inchisoare.
15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Protejati-va, evitati contactul direct! Evitati zonele aglomerate unde sunteti expusi la contact direct si/sau interactiune cu un numar mare de persoane, de tipul adunarilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere. ? Feriti copiii de acele locuri de joaca care presupun atingerea unor suprafete/obiecte comune de catre un numar mare de copii.
NEAMȚ: Femeie din Neamţ, dată dispărută (FOTO)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Postului de Poliţie Boghicea continuă activităţile de căutare în vederea depistării numitei
În prag de Paşte, investiţie de sezon la CJ Dolj: Vine oul „domnului sculptor”
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesPieţele din Craiova rămân deschiseMarţi, 10 martie 2020, a avut loc o şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Craiova. Măsurile adoptate pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19Purcărescu, la final de mandat: A fost o mare onoare, am reuşit să fiu garantul constituţionalităţii şi legalităţiiPrefect nou, subprefect PMP la DoljCine este Nicuşor Roşca. CV-ul […]
Curtea de Apel Constanta, masuri speciale impotriva raspandirii coronavirusului
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Curtea de Apel Constanta ia masuri in vederea prevenirii raspandirii infectiei cu CORONAVIRUS SARS -CoV -2 in cadrul Palatului de Justitie si in randurile personalului instantei Recomanda ...
Românii care se întorc în ţară trebuie să completeze o declaraţie – Ce păţesc dacă nu spun adevărul
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Românii care se întorc din străinătate sunt obligaţi să completeze o declaraţie. Completarea acesteia cu date eronate intră sub incidenţa legii, conform articolelor 326 şi 352 din Codul Penal. Art. 326 Cod Penal Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în…
Coronavirus Satu Mare. Trei amenzi de câte 20.000 de lei pentru nerespectarea autoizolării
portalsm.ro - Satu Mare
Coronavirus Satu Mare. Trei amenzi de câte 20.000 de lei pentru nerespectarea autoizolării
Ce arată analizele în cazul angajatului de la APIA Botoşani, suspectat cu coronavirus. Anunţul făcut de directorul instituţiei
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
DÂMBOVIȚA Covid-19: 15 recomandări ale autorităţilor privind conduita în prevenirea răspândirii coronavirus
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Protejaţi-vă, evitaţi contactul direct! ● Evitaţi zonele aglomerate unde sunteţi expuşi la contact direct şi/sau interacţiune cu un număr
Încă trei cazuri de coronavirus – confirmate; două în Bucureşti, unul în Covasna
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
CAO: COMUNICAT DE PRESA CU PRIVIRE LA PROCEDURA DE EXPROPRIERE STRATEGICĂ “REABILITARE SI EXTINDERE ADUCTIUNE FIR II ISVARNA-CRAIOVA”
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesPieţele din Craiova rămân deschiseMarţi, 10 martie 2020, a avut loc o şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Craiova. Măsurile adoptate pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19OCPI Dolj va aplica o serie de măsuri în scopul prevenirii şi limitării răspândirii CORONAVIRUSULUI (COVID-19)Purcărescu, la final de mandat: A fost o mare onoare, am reuşit […]
Trei cazuri noi de coronavirus, confirmare. Doua in Capitala si unul in Covasna
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Trei noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost confirmate in Romania, potrivit Grupului de Comunicare Strategica. Este vorba despre un barbat de 55 de ani din Bucuresti, asimptomatic, contact cu ...
Flutur, despre demiterea prefectului Alexandru Colbu: Și-a făcut o cruce mare şi a spus: am scăpat
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Pe o scenă din Budapesta: “Autonomie pentru Ţinutul Secuiesc!” – ce mai debitează unii politicieni maghiari
ziarharghita.ro - Harghita
În Piaţa Eroilor din Budapesta a avut loc, marţi, un eveniment de susţinere a Zilei Libertăţii Secuilor, potrivit agenţiei ungare MTI. Se doreşte ca
Pe o scenă din Budapesta: “Autonomie pentru Ţinutului Secuiesc!” – ce mai debitează unii politicieni maghiari
ziarharghita.ro - Harghita
În Piaţa Eroilor din Budapesta a avut loc, marţi, un eveniment de susţinere a Zilei Libertăţii Secuilor. Se doreşte ca iniţiativei europene cetăţeneşti
NEAMȚ: Se sistează, joi, alimentarea cu gaze naturale pe 6 străzi din Piatra-Neamţ
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Pentru efectuarea unor lucrări specifice la reţeaua de distribuţie, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale,
Accident la semafor în Sibiu – O şoferiţă n-a văzut că era o maşină oprită în faţa ei
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un accident rutier a avut loc pe strada Râului, la intersecţia cu strada Reconstrucţiei din Sibiu. O şoferiţă a intrat cu maşina într-un alt autoturism oprit regulamentar la semafor. „În timp ce conducea un autoturism pe strada Râului, la intersecţia cu strada Reconstrucţiei, o conducătoare auto nu păstrează distanţa de…
Trei cazuri noi de coronavirus – Doi bărbaţi din Bucureşti şi o femeie din Covasna
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Numărul total de cazuri cu noul coronavirus din România ajunge la 35. Încă trei persoane au fost confirmate că au COVID-19, miercuri. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS), unul dintre cazurile nou-confirmate, un bărbat de 55 de ani, a avut legătură cu pacientul de la Spitalul Gerota. Un alt bărbat…
AJOFM Alba restricţionează accesul persoanelor în incinta instituţiei până la sfârşitul lunii: Solicitările vor fi preluate prin e-mail, telefon/fax sau prin poştă
ziarulunirea.ro - Alba
În scopul prevenirii şi limitării răspândirii CORONAVIRUSULUI (COVID-19) Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba va aplica o serie de
CORONAVIRUS – Diferenţa dintre IZOLARE şi CARANTINĂ | Informaţii oficiale
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Având în vedere necesitatea unor clarificări suplimentare asupra recomandărilor de conduită în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19), Grupul de | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
CORONAVIRUS. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului îşi SUSPENDĂ activitatea
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Pieţele din Craiova rămân deschise
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesMarţi, 10 martie 2020, a avut loc o şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Craiova. Măsurile adoptate pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19Purcărescu, la final de mandat: A fost o mare onoare, am reuşit să fiu garantul constituţionalităţii şi legalităţiiÎncepând de astăzi, 9 martie 2020, ora 12:00, intră în vigoare deciziile Comitetului Naţional […]
Coronavirus: 15 recomandări ale Guvernului
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Guvernul României prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a întocmit o listă cu 15 recomandări privind conduita socială responsabilă în prevenirea
Coronavirus: Noi masuri luate de Tribunalul Maramures
ziarmm.ro - Maramureş
Tribunalul Maramures a anuntat noi masuri care vor fi aplicate la nivelul Tribunalului Maramures in vederea prevenirii raspandirii infectiilor cauzate de Covid-19: Astfel, in intervalul 12 - 31 martie
”Spaima Aiudului” din nou după gratii: Bărbatul s-a dezbrăcat în faţa unui club şi a lovit cu o sticlă o persoană
ziarulunirea.ro - Alba
M. Ciprian, zis ”Corco” sau ”Spaima Aiudului” s-a ales cu o nouă pedeapsă cu executare. Bărbatul se află în arest preventiv de la sfârşitul lunii
Doi minori au furat multe bunuri din autoturisme
feedproxy.google.com - Braşov
Lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii a şapte fapte de „furt calificat”. ,,În fapt, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Braşov au fost sesizaţi la data de 10 martie a.c., în jurul orei 06.40, de către un bărbat din municipiul Braşov, cu privire la faptul
Un teren de sport din Braşov, modernizat recent, a fost vandalizat
feedproxy.google.com - Braşov
Terenul de sport modernizat toamna trecută în parcul de pe Bulevardul Ștefan cel Mare a fost vandalizat ieri. Una dintre porţile din aluminiu a fost ruptă şi doborâtă la pământ. Reprezentaţii Serviciului Amenajare Zone de Agrement spun că potrivit unor copii din zonă, poarta ar fi putut fi vandalizată de un grup de tineri care
Traficul de pasageri de pe Aeroportul Internaţional Timişoara, estimat să scadă la aproape jumătate în luna martie. Ce măsuri se iau?
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Reprezentanţii Aeroportului Timişoara estimează că traficul aerian de pasageri va scădea în luna martie cu peste 40%. Cauzele: contextul epidemiei de coronavirus la nivel global, măsurile dispuse de Guvernul Italiei şi de autorităţile statului român în ceea ce priveşte legăturile aeriene cu destinaţii din Italia, dar şi măsurile prevăzute de către companiile aeriene de a…
Până în data de 31 martie a.c., cu posibilitate de prelungire, se suspendă toate activităţile, evenimentele, cursurile, vizionările, audiţiile organizate sau găzduite de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesCasa de Cultură a Studenţilor Craiova organizează preselecţie pentru trupa de teatru FaceAct„Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei” – Planetele sistemului solarUniversitatea din Craiova, membră în consorţiul european UNIVERSAventuri ca-n împărăţia poveştilor, în week-end la Teatrul ColibriÎncă două noi proiecte ale Universităţii din Craiova aprobate la finanţareRomâni de pretutindeni la Universitatea din Craiova„Don Pasquale”, o reprezentaţie […]
Interviu online cu Bianca Mihal, din Constanta: Tema este - Fata, arbitru la meciuri de fotbal de baieti. Cat de greu e?
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Componenta a corpului constantean de arbitri de fotbal, Bianca Mihal este o tanara de 17 ani careia ii plac foarte mult sportul-rege si arbitrajul. Bianca a mostenit aceste pasiuni de la tatal ei, ...
Prevenţia continuă! Teatrul Naţional Timişoara şi Opera Naţională Română îşi întrerup temporar activitatea
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Privind contextul riscului de răspândire a infecţiei cu noul coronavirus, s-a decis suspendarea tuturor spectacolelor şi a evenimentelor culturale organizate de instituţiile de spectacol. Cât va dura această perioadă? Atât Teatrul Naţional Timişoara, cât şi Opera Naţională Română va lua măsurile necesare pentru a feri de riscul îmbolnăvirii cu coronavirus pe toţi cei care fac…
Recomandări pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Lista transmisă de Grupul de Comunicare Strategică
www.tion.ro - Timiş
Lista transmisă de autorităţile din România cuprinde 15 recomandări pentru o conduită socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirusului. Protejaţi-vă, evitaţi contactul direct! Evitaţi zonele aglomerate unde sunteţi expuşi la contact direct şi/sau interacţiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere. Feriţi copiii de acele …
Proiectele de acte normative adoptate sau de care guvernul a luat act în cadrul şedinţei din 10 martie
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesPremieră amânată şi spectacole de week-end anulate, la Teatrul Colibri CraiovaCarmen Avram cere Comisiei Europene sprijin financiar urgent pentru ţările lovite de epidemia de coronavirusMarţi, 10 martie 2020, a avut loc o şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Craiova. Măsurile adoptate pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19OCPI Dolj va aplica o serie de […]
Se închid şi şcolile speciale din Timiş. Demersuri în acest sens făcute de Consiliul Judeţean
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, a convocat directorii şcolilor speciale, aflate în administrarea instituţiei, pentru punerea la punct a demersurilor necesare închiderii acestora, decizie luată la nivel naţional. Întâlnirea a avut ca scop identificarea măsurilor potrivite în cazul celor mai vulnerabili dintre copii, în contextul în care mulţi dintre ei au probleme de sănătate…
CORONAVIRUS. Situaţia la zi în judeţul Arad. 95 de persoane în CARANTINĂ şi 112 în AUTOIZOLARE la DOMICILIU
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Șapte corturi, instalate la frontiera Nadlac II pentru trierea celor sositi in tara
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Autoritatile au instalat sapte corturi in Punctul de Trecere a Frontierei PTF Nadlac II, care sunt folosite de echipele Directiei de Sanatate Publica Arad pentru efectuarea triajului medical. ...
CORONAVIRUS: Muzeul Astra, închis până în 31 martie
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Muzeul Astra din Sibiu se închide începând de joi până la finalul lunii. Măsura a fost luată în contextul prevenirii răspândirii noului coronavirus. „Începând de mâine, 12.03.2020, până la sfârşitul acestei luni (31.03.2020), Muzeul ASTRA sistează orice acţiune destinată publicului vizitator. Măsura de închidere a Muzeului vine pentru prevenirea răspândirii…
Premieră amânată şi spectacole de week-end anulate, la Teatrul Colibri Craiova
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesCarmen Avram cere Comisiei Europene sprijin financiar urgent pentru ţările lovite de epidemia de coronavirusMarţi, 10 martie 2020, a avut loc o şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Craiova. Măsurile adoptate pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19OCPI Dolj va aplica o serie de măsuri în scopul prevenirii şi limitării răspândirii CORONAVIRUSULUI (COVID-19)RAR: Rezultate […]
Apel la populaţie privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19)
feedproxy.google.com - Braşov
Protejaţi-vă, evitaţi contactul direct! Evitaţi zonele aglomerate unde sunteţi expuşi la contact direct şi/sau interacţiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere. Feriţi copiii de acele locuri de joacă care presupun atingerea unor suprafeţe/obiecte comune de către un număr mare de copii. Limitaţi la
Măsuri suplimentare de igienă, la Kaufland
feedproxy.google.com - Braşov
Kaufland România a instituit măsuri suplimentare de igienă, dezinfecţie şi prevenţie în magazine şi în sedii, pentru a spori siguranţa clienţilor şi a angajaţilor. ,,Astfel, cel puţin o dată pe oră, în magazine sunt dezinfectate toate suprafeţele des utilizate de clienţi şi colegi şi obiectele de uz comun, precum cărucioarele de cumpărături, coşurile de mână,
Evenimentele cu peste 100 de participanţi, interzise! Recomandări pentru firme şi măsuri obligatorii pentru instituţiile publice
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
S-au asprit măsurile luate de autorităţi la nivel naţional odată cu confirmarea a 31 de cazuri de coronavirus. Raed Arafat a anunţat într-o conferinţă de presă organizată la sediul MAI că plasarea României în scenariul doi implică prevenţia.
Un adjudean, suspect în cazul mai multor spargeri de locuinţe din Focşani | Unul dintre complicii acestuia a fost reţinut
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Doi tineri, unul de 28 de ani şi celălalt de 24 de ani au ajuns pe mâna poliţiştilor după ce, primul dintre ei a spart o locuinţă din Focşani şi a furat | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Gaz metan la aragazele şi sobele din cartierul Burdujeni Sat, din vara acestui an
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Lucrarile pentru extinderea retelelor de gaz metan in cartierul Burdujeni Sat au fost reluate in forta, iar in prezent se lucreaza la prelungirea magistralei de gaz metan din zona IRIC, pana la sediul de primarie din cartierul Burdujeni. De asemenea, s-a turnat platforma pentru Statia de presiune redusa care va fi montata saptamana viitoare in apropierea primariei din Burdujeni.
Un adjudean, suspect în cazul mai multor furturi din locuinţe din Focşani | Unul dintre complicii acestuia a fost reţinut
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Doi tineri, unul de 28 de ani şi celălalt de 24 de ani au ajuns pe mâna poliţiştilor după ce, primul dintre ei a spart o locuinţă din Focşani şi a furat | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Carmen Avram cere Comisiei Europene sprijin financiar urgent pentru ţările lovite de epidemia de coronavirus
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesPLUS Dolj, negocieri exploratorii, condiţionate, la întâlnirea comună USR-PLUS-PNL, pentru un candidat comun an Dreptei la CraiovaPurcărescu, la final de mandat: A fost o mare onoare, am reuşit să fiu garantul constituţionalităţii şi legalităţiiPMP DOLJ: SALUTĂM CONSOLIDAREA GRUPULUI PARLAMENTAR PMPPMP DOLJ:PROF.UNIV.DR. MIHAIL CRISTIAN NEGULESCU ESTE CANDIDATUL PMP LA FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL CONSILIULUI JUDEȚEAN ADMINISTRATIV DOLJLudovic Orban […]
Mihai Fifor: „Iohannis şi PNL trebuie să abandoneze definitiv nebunia cu anticipatele“
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Caransebeşul, pregătit să preia carantinaţii! Ce măsuri restrictive a decis Primăria?
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Primarul municipiului Caransebeş a impus unele măsuri care se vor lua în contextul prevenirii răspândirii COVID-19. O primă măsură a vizat Piaţa Gugulanilor, zona de vechituri şi de cereale.
Marţi, 10 martie 2020, a avut loc o şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Craiova. Măsurile adoptate pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesPurcărescu, la final de mandat: A fost o mare onoare, am reuşit să fiu garantul constituţionalităţii şi legalităţiiÎncepând de astăzi, 9 martie 2020, ora 12:00, intră în vigoare deciziile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă privind impunerea unor restricţii de trafic dinspre şi înspre statele afectate de infecţia cu noul coronavirusPrefectura Dolj: Hotărâre privind măsurile adoptate […]
Încă o suspiciune de coronavirus în Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Un bărbat de 46 de ani, din judeţul Bihor, a fost transportat şi internat la Secţia de Boli Infecţio
Teleorman: 12 persoane în carantină, alte 96 sunt izolate la domiciliu
ziarulteleormanul.ro - Teleorman
Potrivit ultimelor date făcute publice de autorităţi, la nivelul judeţului Teleorman 12 persoane care au venit din zone roşii cu transmitere COVID-19 sunt în carantină, în timp ce alte 96 care au v…
Contele Dracula intră în carantină şi închide porţile Castelului
feedproxy.google.com - Braşov
În urma deciziei de astăzi, 11 martie, a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă din cadrul Guvernului României, Castelul Bran îşi va întrerupe activitatea cu publicul în perioada 12 – 31 martie 2020. Distribuie dacă îţi place!Alte articole: Contele Dracula s-a speriat de coronavirus
FOTO! Un botoşănean plecat în urmă cu o lună în Italia, dat dispărut de familie
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Proiect de formare şi calificare profesională lansat de Camera de Comerţ şi Industrie Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Mureş a lansat luni, 9 martie, proiectul ”Smart Jobs - Com
OCPI Dolj va aplica o serie de măsuri în scopul prevenirii şi limitării răspândirii CORONAVIRUSULUI (COVID-19)
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesPurcărescu, la final de mandat: A fost o mare onoare, am reuşit să fiu garantul constituţionalităţii şi legalităţiiÎncepând de astăzi, 9 martie 2020, ora 12:00, intră în vigoare deciziile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă privind impunerea unor restricţii de trafic dinspre şi înspre statele afectate de infecţia cu noul coronavirusPrefectura Dolj: Hotărâre privind măsurile adoptate […]
Cozi URIAȘE la Nădlac. Cetăţenii care au ajuns la graniţa de vest din „zonele roşii”, aşteaptă cu orele pentru a fi escortaţi spre judeţele de domiciliu, de unde vor intra în carantină
ziarulunirea.ro - Alba
Cozi URIAȘE la Nădlac. Cetăţenii care au ajuns la graniţa de vest din "zonele roşii", aşteaptă cu orele pentru a fi escortaţi spre judeţele de domiciliu,
RAR: Rezultate controale tehnice în trafic – judeţul Dolj
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesPLUS Dolj, negocieri exploratorii, condiţionate, la întâlnirea comună USR-PLUS-PNL, pentru un candidat comun an Dreptei la CraiovaPurcărescu, la final de mandat: A fost o mare onoare, am reuşit să fiu garantul constituţionalităţii şi legalităţiiA fost aprobată suspendarea procesului de învăţământ în unităţile şcolare din învăţământul preşcolar, gimnazial, liceal, postliceal şi profesional, în perioada 11-22 martieCel mai mare […]
ITM Bihor despre prevenirea infecţiei cu coronavirus: Angajatorii sunt obligaţi să ia măsuri de protecţie a lucrătorilor
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Printr-un comunicat dat publicităţii miercuri, Inspecţia Muncii atenţionează atât angajatorii cât şi angajaţii că au obligaţia să ia toate măsurile care se impun pentru prevenirea infectării cu virusul COVID – 19, măsuri ce nu trebuie să antreneze costuri în sarcina lucrătorilor. Vezi care sunt acestea…
Alte 10 persoane plasate în carantină în Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Instituţia Prefectului jud. Mureş a anunţat plasarea în cursul zilei de astăzi a altor 10 persoane î
Tentaculele caracatiţei imobiliare ale clanului Alexa – Andrei Kadas, la Săcele
feedproxy.google.com - Braşov
Fostul primar PDL-PNL al Municipiului Săcele până în 2016, Radu Nistor-Florea, a cumpărat în noiembrie 2017 o proprietate deţinută de clanul Alexa, prin Alexa Simona, în Municipiul Săcele, pe Bulevardul George Moroianu nr.180. Este vorba despre o casă de 100 mp amprentă la sol şi 230 mp teren la preţul de 53.000 de euro. La
Doi minori au furat din mai multe autoturisme
feedproxy.google.com - Braşov
Lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii a şapte fapte de „furt calificat”. ,,În fapt, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Braşov au fost sesizaţi la data de 10 martie a.c., în jurul orei 06.40, de către un bărbat din municipiul Braşov, cu privire la faptul
Petrolul şi-a sărbătorit antrenorul!
ph-online.ro - Prahova
Astăzi, Costel Enache, antrenorul principal al Petrolului, a împlinit 47 de ani. Ocazie cu care colegii, jucătorii şi conducerea clubului, l-au sărbăt...
Noi măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu coronavirus, adoptate la nivelul municipiului Alexandria
ziarulteleormanul.ro - Teleorman
La nivelul municipiului Alexandria nu există nicio suspiciune de infecţie cu COVID-19, fiind izolate la domiciliu două persoane, a precizat primarul Victor Drăguşin, în cadrul şedinţei Comitetului …
Primul cărăşean infestat cu COVID-19: E o mare prostie, o manipulare, mi-e frică doar de soţia mea, care e însărcinată în două luni!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Tânărul din Reşiţa confirmat ieri cu coronavirus acuză autorităţile că manipulează lumea şi că instaurează nejustificat o stare de panică în rândul populaţiei! De pe patul de spital de la „Victor Babeş” din Timişoara, reşiţeanul de 27 de ani îndeamnă la calm. „Sunt bine, e mult mai bine decât la Reşiţa, e diferenţă mare între…
În arest după ce a încălcat măsurile de supraveghere
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Poliţiştii din Odobeşti au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Focşani pe numele unui minor în vârstă de 15 ani, din | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
În ciuda pericolului, un bărbat din comuna Şag, izolat la domiciliu, nu a dorit să respecte regulile şi a mers revoltat la Primărie
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Părintele unui copil izolat la domiciliu din comuna Şag, judeţul Timiş, a dat dovadă de inconştienţă şi chiar dacă a fost anunţat de reprezentanţii DSP să nu mai părăsească 14 zile locuinţa, acesta a mers la Primărie revoltat, spunând că el nu stă în casă şi că trebuie să meargă la serviciu. În comuna Şag,…
FOTO: Paraschiva a dispărut de acasă – Soţul o caută de două zile
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu caută o femeie în vârstă de 49 de ani, care a plecat de acasă, din Sibiu, în urmă cu două zile. De atunci, sibianca nu a mai dat niciun semn. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea persoanei în cauză sunt rugate…
Universitatea Politehnica suspendă oficial cursurile
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Consiliul de Administraţie al Universităţii Politehnica Timişoara a hotărât suspendarea cursurilor de astăzi, 11 martie, ora 14.00, până în 22 martie. Reprezentanţii universităţii au precizat că activităţile se vor desfăşura exclusiv online, cu ajutorul platformelor specializate. Activităţile didactice care nu pot fi desfăşurate în online vor fi recuperate după politica fiecărei facultăţi. Atât studenţii, cât…
Nava tip cargo, sub carantina in Portul Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
O nava tip cargo ajunsa in Dana 117 a Portului Constanta a fost pusa sub carantina, precizeaza miercuri surse din cadrul APMC. Revenim cu detalii ...
Activitatea de relaţii cu publicul şi audienţele, suspendate de procurori
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Parchetul de pe langa Tribunalul Suceava a luat masura suspendarii activitatii de relatii cu publicul si audiente in cadrul parchetelor, pana la data de 30 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii. Activitatea de relatii cu publicul si audiente va fi suplinita de primirea sesizarilor, cererilor si memoriilor prin corespondenta, folosind mijloacele de comunicare electronica sau trimiterile postale.
Noul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa vrea să recâştige prestigiul unităţii medicale în comunitate şi în regiune
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
După un interimat prelungit, cel mai mare spital din judeţ are manager în urma examenului susţinut. Alina Stancovici mărturiseşte că Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa reprezintă cea mai mare provocare din activitatea sa de până acum. În prima declaraţie făcută presei, la puţin timp după anunţarea rezultatului, Alina Stancovici a creionat o parte din preocupările…
FOTO & VIDEO! Zece botoşăneni întorşi din Italia, aduşi cu poliţia în Tabăra Agafton. Vor sta în carantină
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
FOTO. Piaţa Mare îşi schimbă faţa. Condiţii civilizate pentru comercianţi şi cumpărători
portalsm.ro - Satu Mare
Piaţa Mare îşi schimbă faţa. Condiţii civilizate pentru comercianţi şi cumpărători
A PLECAT DE LA LOTERIE CU 8,2 MILIOANE LEI
ziarulargesul.ro - Argeş
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 8,2 milioane lei, a fost ridicat de jucătorul norocos din Piteşti. Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 8,2 milioane lei (peste 1,7 milioane euro), a fost ridicat miercuri de jucătorul norocos din Piteşti. „Să fiti optimişti, jucaţi, altfel n-o să...
Măsuri luate de CAS Braşov pentru prevenirea răspândirii coronavirusului
feedproxy.google.com - Braşov
Pentru limitarea propagării virusului COVID 19 la nivelul judeţului, Casa de Asigurări de Sănătate Braşov adresează asiguraţilor, angajatorilor şi altor terţi rugămintea de a limita, pe cât posibil, deplasarea la ghişeele instituţiei, context în care vă recomandăm să folosiţi mijloacele de comunicare alternative, astfel : . PENTRU -solicitare/eliberare adeverinţe de asigurat pentru carduri naţionale pierdute
VIDEO: Situaţie tensionată la Aeroportul Sibiu – Pasagerii zborului de Stuttgart, trimişi în izolare
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Situaţia este tensionată pe Aeroportul Internaţional Sibiu (AIS). Pasagerii zborului de Stuttgart sunt trimişi în izolare la domiciliu. Iniţial, a fost luată în calcul şi trimiterea tuturor persoanelor înapoi în Germania. Aeronava care venea din Stuttgart a aterizat în jurul orei 12 la Sibiu. Cei 97 de pasageri au fost…
Reprezentanţii DSP verifică o cursă de Germania aterizată la Vidrasău
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Mureş verifică, la această oră, o cursă aeriană Wizz Air sosită
Primăria Aiud: MĂSURI pentru prevenirea infectării cu Coronavirus. Mai multe activităţi sistate până la sfârşitul lunii
ziarulunirea.ro - Alba
Primăria Aiud: MĂSURI pentru prevenirea infectării cu Coronavirus. Mai multe activităţi sistate până la sfârşitul lunii Comitetul Local pentru Situaţii de
Universitatea din Oradea a decis: suspendă cursurile până la sfârşitul lunii martie
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Pentru a preveni răspândirea COVID-19, Consiliul de Administraţie al Universităţii din Oradea a decis, miercuri, să suspende toate activităţile didactice faţă în faţă, până la sfârşitul lunii martie. În această perioadă, profesorii şi studenţii vor păstra legătura prin internet.
Universitatea Tehnica Cluj-Napoca: Activitatile didactice cu studentii se vor tine doar on line
ziarmm.ro - Maramureş
Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, in componenta careia intra si Centrul Universitar Nord Baia Mare, anunta ca in contextul coronavirusului, activitatile didactice cu studentii se vor tine doar on lin
In Divizia A, CSU Neptun Constanta a invins si HC Dinamo Bucuresti
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipa feminina de handbal CSU Neptun Constanta a sustinut astazi meciul din etapa a 24-a a Diviziei A, seria B, intalnind pe teren propriu HC Dinamo Bucuresti. Pe locul intai in clasament, echipa de pe ...
Prelungirea perioadei de acordare a bonificaţiilor la plata taxelor şi impozitelor locale, ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Perioada de acordare a bonificatiei de 10 la plata taxelor si impozitelor locale, pentru persoane fizice dar si juridice, ar putea fi prelungita pana la jumatatea anului.
Toate instituţiile publice de cultură şi de agrement de pe raza municipiului Sfântu Gheorghe vor fi închise Hotărârea a fost luată cu caracter preventiv, pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Masina acrosata de trenul regio, la Bistra
ziarmm.ro - Maramureş
Miercuri dimineata, la ora 08:37, lucratorii din cadrul Postul de Politie Transporturi Feroviale Viseu de Jos au fost sesizati cu privire la faptul ca, pe raza localitatii Bistra, sat Valea Viseului,
La Cugir, măsuri pentru prevenirea infectării cu Coronavirus: Mai multe activităţi sistate până în 22 martie
ziarulunirea.ro - Alba
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, aflat sub conducerea primarului Adrian Teban, întrunit în şedinţă extraordinară în cursul zilei de ieri, a
5 sloturi online cu jackpot populare în 2020
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Sloturile cu jackpot se bucură de un succes major în rândul utilizatorilor întrucât le oferă acestora posibilitatea de a obţine un câştig foarte mare faţă | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Cabluri din cupru de 6.000 de euro, furate de hoţi dintr-o societate comercială din Mediaş
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un tânăr din Mediaş, împreună cu alţi doi complici, a dat iama într-o societate comercială şi a furat cabluri din cupru în valoare de 6.000 de euro. „La data de 10 martie a.c., poliţiştii Birouluide Investigaţii Criminale Mediaş au reţinut un localnic în vârstă de 19 ani, cercetat penal pentru…
Avarie RAJA. Unde este si cat va dura remedierea. Cine este afectat
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pentru executarea lucrarilor de inlocuire a unui tronson din conducta de alimentare cu apa, cu diametrul de 100 mm, din subsolul blocului K3, de pe strada Traian nr. 64, din municipiul Constanta, RAJA S.A. ...
Tribunalul Constanta face precizari importante in legatura cu virusul COVID -19
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Tribunalul Constanta face precizari importante in legatura cu virusul COVID -19. Biroul de Informare si Relatii Publice al Tribunalului Constanta este abilitat sa aduca la cunostinta publica ...
Bring our boys home
www.infobraila.ro - Brăila
Mutulica citeste de pe o fituica la televizor. Un tampit care da din gura sacadat, ca un hitlerist care trece in cadenta prin poarta Brandenburg. Dupa mintea lui, masurile adoptate, drastice si care provoaca disconfort, asa cum zice el, ne feresc de sacrificii mult mai mari. Sanatatea si siguranta cetatenilor ramani sunt, la mintea acestui […]
Coronavirus: Măsuri luate de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Slobozia
obiectiv.net - Ialomiţa
Slobozia: Măsuri suplimentare de prevenire şi limitare a răspândirii coronavirusului, COVID- 19 Având în vedere : – Prevederile art.2, lit.d)... Vezi tot
Dâmboviţa Covid-19: Declaraţia care trebuie completată la intrarea în ţară
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Acesta este modelul declaraţiei care trebuie completată la intrarea în România! Completarea acesteia cu date eronate intră sub incidenţa
Încep lucrările la staţia de epurare a apelor uzate la Zărneşti
feedproxy.google.com - Braşov
În momentul actual există instalaţii de epurare mecano-biologică a apelor uzate pentru oraşul Zărneşti, proiectate conform unor tehnologii aplicate în anii 1970, tehnologii a căror eficienţă este cu mult sub cerinţele de calitate impuse prin normele actuale de protecţia apelor din România. Staţia de epurare cu o vechime de 40 de ani, exploatată în condiţii
Oficial de la INSP: Gripa continua sa faca victime. O femeie de 88 de ani a decedat
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Gripa face in continuare victime. Un nou deces inregistrat miercuri ridica numarul total al acestora la 59. Este vorba despre o femeie de 88 de ani, din judetul Arges, care a murit marti din cauza ...
Dosar penal pentru un bărbat din Carei. Prins transportând mai multe cartuşe cu ţigări
portalsm.ro - Satu Mare
Dosar penal pentru un bărbat din Carei. Prins transportând mai multe cartuşe cu ţigări
Modificari privind programul de lucru cu publicul al unor structuri MAI, pentru prevenirea raspandirii infectarii cu noul tip de coronavirus
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Au loc modificari ale programului de eliberarea a cartilor de identitate, pasapoartelor, permiselor de conducere si certificatelor de inmatriculare, precum si a programului de lucru cu publicul la ...
Aeroportul ”Transilvania”, afectat de criza coronavirusului!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Numărul de pasageri care tranzitează Aeroportul Internaţional ”Transilvania” Târgu-Mureş este în scă
Gheorghe Flutur a dat startul campanie de plantare de copaci în judeţul Suceava
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, a dat startul campaniei de plantare in judetul Suceava. Campania a inceput de astazi, la depozitul de deseuri ecologic de la Moara, acolo unde alaturi de Gheorghe Flutur au fost si angajati ai operatorului si din Unitatea de Implementare a Proiectului SMID.
Gheorghe Flutur a dat startul campanie de plantare de copaci în judeţul Suceava
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, a dat startul campaniei de plantare in judetul Suceava. Campania a inceput de astazi, la depozitul de deseuri ecologic de la Moara, acolo unde alaturi de Gheorghe Flutur au fost si angajati ai operatorului si din Unitatea de Implementare a Proiectului SMID.
Măsuri dispuse de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava, în vederea evitării ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Colegiul de conducere al Curtii de Apel Suceava, cu participarea reprezentantilor Baroului Suceava, a dispus urmatoarele masuri in vederea evitarii aglomerarilor de persoane in incinta instantelor care functioneaza in Palatul de Justitie, pentru prevenirea raspandirii infectiilor cu Coronavirus : - In perioada 12 martie - 24 aprilie 2020 vor fi solutionate doar cauzele urgente, precum si cauzele penale in care exist.
Primarul municipiului Botoşani: Avem soluţii pentru persoanele izolate la domiciliu
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
În vederea prevenirii răspândirii COVID-19, Direcţia Generală de Paşapoarte precum şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor au luat o serie de măsuri pe care le aduce la cunoştinţa publicului.
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Distribuţia în afara ţării a medicamentelor esenţiale pentru tratarea COVID-19, suspendată!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Distribuţia în afara ţării a medicamentelor sau a materialelor sanitare pentru tratarea COVID-19 va
Inca un caz de coronavirus confirmat la Iasi. Bilantul total ajunge la 32
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Inca un barbat a fost depistat cu coronavirus, miercuri, la Iasi, fiind al treilea din judet, astfel ca bilantul total din Romania ajunge la 32 de cazuri. A fost confirmat cel de-al 32 lea caz de ...
Inspecţia Muncii atenţionează cu privire la măsurile de Securitatea şi sănătatea în muncă
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Jocurile de fotbal pentru copii şi juniori, suspendate şi în judeţul Bihor. În Liga a IV-a se joacă fără spectatori
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Meciurile de fotbal din Bihor din cadrul competiţiilor de copii şi juniori organizate de FRF şi AJF au fost suspendate în perioada 11-22 martie. De asemenea, potrivit AJF Bihor, jocurile etapei a 17-a din cadrul Ligii a 4-a seniori şi etapei a 15-a la Liga a 5-a, Seria a 2-a, programate la finele acestei săptămâni, se vor disputa fără spectatori.
Coronavirus – Modificări la Serviciul de Paşapoarte
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Vă informăm că, în perioada 11-31.03.2020, cererile de eliberare a paşapoartelor simple electronice/paşapoartelor simple temporare se depun în ţară la
DÂMBOVIȚA Covid-19: Compania de Apă roagă cetăţenii care prezintă simptome ale bolii să nu se prezinte la sediu
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
COMUNICAT DE PRESĂ În contextul actual de răspândire accelerată a virusului COVID-19 (coronavirus), Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa SA,
Noutăţi privind starea persoanelor suspecte de coronavirus şi internate la Spitalul Judeţean Bistriţa
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa informează printr-un comunicat că, ”alături de pacientul de 33 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud internat la Secţia Boli infecţioase (despre care SJU a informat în cursul zilei de ieri) şi de pacienta de 29 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud, aflată de astă-noa
Operatorii de turism – Suntem în primul val, printre cei mai afectaţi de efectele coronavirus
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
ALERTĂ Risc mare de avalanşă în Munţii Făgăraş
www.oradesibiu.ro - Sibiu
La peste 2000 de metri zăpadă depusă în ultimele zile este umedă, fără coeziune cu straturile mai vechi şi poate depăşi pe alocuri 30-40 cm. Atât spontan cât şi la supraîncărcări slabe, se pot declanşa avalanşe de dimensiuni mici sau medii care pot antrena în cazuri izolate volume considerabile de…
Situaţie critică pe Aeroportul din Sibiu – Zeci de oameni veniţi din Germania revoltaţi – Ameninţări cu Poliţia
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Agitaţie pe Aeroportul Internaţional Sibiu (AIS) după ce un avion care venea din Stuttgart (Germania) a aterizat. Cele 97 de persoane care s-au aflat la bordul aeronavei sunt blocate pe aeroport şi verificate, fiind suspecte că vin din zona roşie de coronavirus. Avionul a aterizat la ora 12 pe Aeroportul…
Coronavirus: măsuri noi şi în Miercurea Ciuc
ziarharghita.ro - Harghita
Având în vedere noile restricţii al Ministerului de Interne – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Municipiul Miercurea Ciuc a luat nişte măsuri noi
Muzeul de Arta Populara Constanta suspenda, incepand din 12 martie, orice activitate cu publicul
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Municipiului Constanta continua masurile de preventie privind infectarea cu noul coronavirus COVID -19. Desi luna martie venea cu o multime de surprize, Muzeul de Arta Populara Constanta ...
Ce au decis autorităţiile dintr-o comună din Braşov, după ce 10 localnici s-au întors din Italia?
feedproxy.google.com - Braşov
Autorităţile din Comăna au intrat în alertă, după ce, zilele trecute, mai mulţi localnici au revenit în comună, din Italia. Oamenii s-au întors în satul Crihalma, din comuna Comăna. Mai jos aveţi mesajul primarului localităţii, Viorel Grusea, transmis, pe Facebook: Având în vedere contextul epidemiologic cauzat de noul COVID-19 şi faptul ca un număr de
Precampania Pro România Mureş, suspendată. Apel către decidenţii din administraţie
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Preşedintele Pro România Mureş, Călin Buzgău, a anunţat miercuri, 11 martie, suspendarea activităţil
Mâine se întrerupe furnizarea apei în Moreni. Vezi străzile afectate
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
COMUNICAT DE PRESĂ Vă informăm că se întrerupe furnizarea apei potabile pe strada Cpt. Pantea Ion tronsonul cuprins între
Bring our boys at home
www.infobraila.ro - Brăila
Mutulica citeste de pe ofituica la televizor. Un tampit care da din gura sacadat, ca un hitlerist care trece in cadenta prin poarta Brandenburg. Dupa mintea lui, masurile adoptate, drastice si care provoaca disconfort, asa cum zice el, ne feresc de sacrificii mult mai mari. Sanatatea si siguranta cetatenilor ramani sunt, la mintea acestui hitlerist […]
Coronavirusul aduce modificări ale programului de eliberare a paşapoartelor, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare
www.tion.ro - Timiş
Ministerul Afacerilor Interne anunţă ce măsuri ia pentru prevenirea răspândirii noului tip de coronavirus. Permise de conducere şi înmatriculări Astfel, în perioada 11-31 martie 2020, cererile privind activităţile specifice din domeniul înmatriculări şi permise de conducere adresate Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor judeţene şi al municipiului Bucureşti, se depun …
DÂMBOVIȚA Covid-19: Arhiepiscopia Târgovişte, mesaj pentru toţi preoţii
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
COMUNICAT DE PRESĂ Având în vedere evoluţia cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus, pe lângă măsurile de prevenire stabilite de
Accident de muncă în Mediaş – Braţul unei macarale s-a prăbuşit peste un bărbat
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un bărbat a suferit răni grave după ce braţul unei macarale s-a prăbuşit peste el. Accidentul de muncă a avut loc la Mediaş, pe strada Gării. Bărbatul, în vârstă de 65 de ani, a coborât dintr-o macara şi, la un moment dat, braţul acesteia s-a desprins şi a căzut peste…
Turnul Bisericii Evenghelice, închis vizitatorilor. Primăria Bistriţa, apel către cetăţeni
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Ca urmare a situaţiei create la nivel naţional precum şi în contextul prevenirii răspândirii coronavirusului, Primăria municipiului Bistriţa face un apel către cetăţeni să evite deplasarea la ghişeele dedicate relaţiilor du publicul.
În măsura în care este posibil se recomandă utilizarea modalit
VIDEO| Alertă la Sibiu. Un avion cu 90 de pasageri din zona roşie a aterizat pe aeroport
ziarulunirea.ro - Alba
VIDEO| Alertă la Sibiu. Un avion cu 90 de pasageri din zona roşie a aterizat pe aeroport Este stare de alertă la aeroportul internaţional din Sibiu, după
Ședinta a Forumului de Mobilitate Urbana Durabila. Organizator, Asociatia Zona Metropolitana Constanta. Printre colaboratori, CT Bus
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Noi solutii de imbunatatire a mobilitatii urbane din municipiul Constanta au fost prezentate in cadrul unei sedinte a Forumului de Mobilitate Urbana Durabila organizata de Asociatia de Dezvoltare ...
FOTO. Modelul declaraţiei care trebuie completată la intrarea în România
portalsm.ro - Satu Mare
FOTO. Modelul declaraţiei care trebuie completată la intrarea în România
DÂMBOVIȚA Covid-19: PMP se implică în acţiuni de solidaritate şi responsabilizare pentru sănătatea cetăţenilor
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Îndemn la solidaritate şi responsabilitate faţă de cetăţeni! În contextul răspândirii infecţiei cu Coronavirus COVID-19 la nivel internaţional, dar
IȘJ Suceava: Directorii vor decide dacă profesorii vor fi prezenţi în şcoli în perioada ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Inspectoratul Scolar Judetean ISJ Suceava revine asupra adresei potrivit careia cadrele didactice trebuie sa fie prezente in scoli pe toata perioada de suspendare a cursurilor si transmite ca aceasta decizie ramane la latitudinea directorilor de scoli. Insp.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba SUSPENDĂ activitatea cu publicul până la sfârşitul lunii martie
ziarulunirea.ro - Alba
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba SUSPENDĂ activitatea cu publicul până la sfârşitul lunii martie În vederea aducerii la îndeplinire a prevederilor
Limitarea accesului publicului in spatii inchise la 100 de persoane: Arhiepiscopia Tomisului. Slujbe oficiate in afara lacasurilor de cult
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Slujbele vor fi oficiate in afara lacasurilor de cult, a transmis Arhiepiscopia Tomisului. Urmare a noilor masuri privind limitarea accesului publicului in spatii inchise la 100 de persoane, ...
Talharul „descult” din Faurei
www.infobraila.ro - Brăila
In cursul zilei de ieri, politisti din cadrul Sectiei 3 Politie Rurala Faurei l-au identificat pe un tanar, in varsta de 21 de ani, din localitatea Drogu, banuit de savarsirea infractiunii de furt calificat. In fapt, in perioada 23.02.-06.03.2020, acesta ar fi patruns, prin spargerea unei ferestre, intr-un imobil nelocuit de pe raza localitatii de […]
Ce măsuri de siguranţă se iau la Casa Naţională de Pensii Publice pentru a preveni infectarea cu coronavirus
www.tion.ro - Timiş
Casa Naţională de Pensii Publice anunţă că va lua o serie de măsuri care vizează atât sediul central, cât şi sediile teritoriale, pentru a preveni pe cât de mult este posibil răspândirea coronavirusului. Astfel, activitatea de audienţe la sediul central şi la sediile teritoriale va fi suspendată începând din data de 11 martie, până în …
ACTUALIZARE-31 de persoane sunt asteptate sa intre in carantina la centrul zonal din Sighetu Marmatiei. In total vor fi 43. Acestia provin din zona rosie a Italiei
ziarmm.ro - Maramureş
31 de persoane urmeaza sa intre in carantia la centrul zonal din Sighetu Marmatiei, pregatit de Primaria orasului. Acestia vin din zona rosie a Italiei, iar convoiul se afla sub escorta fortelor MAI.
Arafat: Instituţiile publice, obligate să îşi decaleze programul pentru angajaţi
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Instituţiile publice vor fi obligate, începând de joi, 12 martie, să-şi decaleze programul de lucru
Lupta cu coronavirusul: Armata a trimis medici militari în vămi, inclusiv la frontiera Borş!
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Specialiştii DSP şi medicii locali din mai multe puncte de trecere a frontierei din ţară sunt ajutaţi la triajul epidemiologic, începând de marţi noaptea, de medici militari, trimişi de Ministerul Apărării Naţionale la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Anunţul a fost făcut, miercuri, printr-un comunicat al MApN.
Conditii de cazare decente pentru borsenii afectati de noul coronavirus
ziarmm.ro - Maramureş
Filiala USR Borsa a solicitat Primariei Borsa sa faca demersurile necesare pentru desemnarea Hotelului Cascada drept zona de carantina destinata izolarii persoanelor suspecte a fi infectate cu virusul
Restricţii şi la Locativa. Conducerea societăţii recomandă clienţilor interacţiunea de la distanţă
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
DÂMBOVIȚA Covid-19: ITM informează angajatorii pentru a preveni contaminarea
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
COMUNICAT DE PRESĂ INFORMARE PREVENIRE CONTAMINARE În vederea prevenirii infectării angajaţilor/lucrătorilor cu virusul COVID – 19 angajatorii au obligaţia
Anunt
www.infobraila.ro - Brăila
SC MILEA’S HOUSE DECLARA: CERTIFICAT CONSTATATOR NR 31656 DIN 24.10.2018 PENTRU BENEFICIARI, ELIBERAT DE ORC BRAILA CERTIFICAT CONSTATATOR NR 31656 DIN 24.10.2018 PENTRU PUNCT DE LUCRU, ELIBERAT DE ORC BRAILA CERTIFICAT DE INREGISTRARE SERIA B NR 3726949 DIN 25.10.2018,ELIBERAT DE ORC BRAILA Comentarii comentariu
Localnicul din Corbu susţine că nu se afla beat în maşină şi este victima unui abuz în serviciu şi exces de zel din partea unui poliţist
ziarharghita.ro - Harghita
În urma articolului cu titlul Șofer din Corbu, condus de poliţişti la Spitalul de Psihiatrie Tulgheş. ”Circula” cu 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat,
LA 27 DE ANI, UN FIU DE PREOT DIN PITEŞTI S-A STINS PRECUM LUMÂNAREA
ziarulargesul.ro - Argeş
"Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!" Sunt cuvintele dreptului Iov pe care acum le spune suspinând Cătălin Marineaţă, slujitor al altarului bisericii Sf. Treime din Piteşti. Marţi seara, la ora 22,00 iubitul său fiu, Teodor, şi-a dat ultima suflare în braţele...
Măsuri speciale în instanţe şi parchete din cauza coronavirusului
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Cele două Secţii din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) – pentru judecători, respect
Al 31-lea caz de coronavirus în România!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Al 31-lea caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus a fost confirmat miercuri în România, fiind vorba d
CORONAVIRUSUL MOBILIZEAZA AVOCATII – Baroul Bucuresti cere masuri de preventie: „Instantele sa acorde noi termene in aprilie si mai, cu exceptia cauzelor urgente
ph-online.ro - Prahova
Coronavirusul ii mobilizeaza pe avocati. Baroul Bucuresti – condus de catre decanul Ion Dragne (foto) – a lansat miercuri, 11 martie 20...
UPDATE| INCENDIU la o casă din Cergău: O victimă cu arsuri la membre, transportată la spital
ziarulunirea.ro - Alba
Un incendiu a izbucnit miercuri la o casă de locuit din localitatea Cergău. o victimă surprinsă în interior, cu arsuri, a fost transportată la spital.
Anunt
www.infobraila.ro - Brăila
PFA MUNGIU STAN DECLARA PIERDUT: CERTIFICAT CONSTATATOR NR 28810 DIN 22.09.2009 ELIBERAT DE ORC BRAILA CERTIFICAT CONSTATATOR NR 23485 DIN 11.11.2016 ELIBERAT DE ORC BRAILA Comentarii comentariu
Primarul Cătălin Flutur, apel către cetăţenii municipiului Botoşani în contextul coronavirus
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba îşi suspendă activitatea până în data de 31 martie 2020, ca măsură pentru prevenirea COVID-19
ziarulunirea.ro - Alba
Biblioteca Judeţeană "Lucian Blaga" Alba îşi suspendă activitatea până în data de 31 martie 2020, ca măsură pentru prevenirea COVID-19. Având în vedere
Braila arde, iar doamna “nu stiu” se piaptana, undeva departe, obosita de agitatia din Braila / Coronavirusul sa astepte!!
www.infobraila.ro - Brăila
Coronavirusul sa astepte cuminte, in rand cu celelalte bacterii si ciuperci, care isi fac veacul prin saloanele deplorabile ale Spitalului Judetean Braila. Oboseala mare pe doamna”nu stiu” de cand cu schimbarile acestea de temperatura. Atat de epuizata este incat s-a gandit dansa ca acum, in plina extindere a coronavirusului, sa isi ia o “bine meritata” […]
Doctorul care a vindecat cinci pacienţi de coronavirus, la Timişoara: Cea mai eficientă metodă este prevenţia
www.tion.ro - Timiş
Doctorul Virgil Musta a fost „pe baricade” în lupta cu coronavirusul încă de la primele cazuri suspecte. Unele s-au confirmat, altele nu. Până acum însă, într-un interval relativ scurt, s-au vindecat, la Timişoara, de coronavirus, o pacientă de 38 de ani, prima pacientă din Timişoara cu coronavirus, un bărbat de 47 de ani, o fată …
Mafia veterinară, din nou pe masa Curţii Constituţionale. Un câştig pentru 9 milioane de proprietari de carnasiere
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
CURTEA DE APEL CLUJ, prin Decizia pronunţată în 16.05.2019, A SESIZAT CURTEA CONSTITUȚIONALĂ cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 13 indice 3, alin. 4 din OUG nr. 105/2001 introdus prin art. I, pct. 14 din Legea nr. 258/2013 în raport cu dispoziţiile art. 16, art. 31, art. 34 şi art. 35 din Constituţia…
FOTO. Filtru cu mascaţi pe drumul Satu Mare – Baia Mare. Maşinile de Italia, oprite
portalsm.ro - Satu Mare
Filtru cu mascaţi pe drumul Satu Mare - Baia Mare. Maşinile de Italia, oprite
O contabilă din Oradea a delapidat 250.000 lei din contul firmei şi i-a virat pe card soţului şi mamei sale
www.ebihoreanul.ro - Bihor
O femeie din Oradea este cercetată pentru delapidare în formă continuată după ce a sustras aproape 250.000 lei din contul bancar al firmei la care era angajată ca şi contabilă şefă, banii fiind viraţi pe cardurile soţului şi mamei sale septuagenare, inculpaţi şi ei pentru complicitate.
Programul de lucru cu publicul la Primăria Braşov va fi modificat
feedproxy.google.com - Braşov
În ceea ce priveşte programul de lucru cu publicul al Primăriei Braşov, Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni, şi al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei, primarul a decis ca acesta să fie modificat în vedere reduceri riscurilor de apariţie şi răspândire a coronavirusului. ,,Astfel, până în data de 31 martie programul de relaţii
Măsuri noi adoptate de Consiliul Judeţean Prahova, împotriva răspândirii virusului. Activităţile din incinta instituţiilor de cultură sunt SUSPENDATE
ph-online.ro - Prahova
Având în vedere deciziile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, în contextul epidemiei de coronavirus - COVID19, precum şi activit...
Avocatul Lucian Bolcas s-a stins din viata
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Avocatul Lucian Bolcas s-a stins din viata. ...
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba SUSPENDĂ activitatea de relaţii cu publicul şi audienţe, în contextul prevenirii infecţiei cu CORONAVIRUS
ziarulunirea.ro - Alba
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba SUSPENDĂ activitatea de relaţii cu publicul şi audienţe, în contextul prevenirii infecţiei cu CORONAVIRUS În
IPJ Teleorman suspendă programul de audienţe
ziarulteleormanul.ro - Teleorman
Începând cu data de 11 martie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean suspendă programul de audienţe. Înscrierile în audienţă vor fi reluate din data de 1 aprilie 2020. Măsura se aplică atât la sed…
IPJ Alba: Modelul declaraţiei care trebuie completat la intrarea în ţară. Completarea acesteia, cu date eronate se SANCȚIONEAZĂ PENAL
ziarulunirea.ro - Alba
IPJ Alba: Modelul declaraţiei care trebuie completat la intrarea în ţară. Completarea acesteia, cu date eronate se SANCȚIONEAZĂ PENAL Inspectoratul de
Autorităţile în alertă la Sibiu – Un avion din Germania cu pasageri din zona roşie de coronavirus a aterizat pe Aeroport
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Avionul cu 90 de persoane la bord, care ar veni din zona roşie de coronavirus, a aterizat, miercuri, la Sibiu venind din Stuttgart, Germania. Autorităţile iau în calcul fie să îi retrimită pe pasageri în Germania, fie să îi preia în carantină, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale. Sursele au…
Shopping City Târgu Mureş se deschide, totuşi, pe 26 martie
www.zi-de-zi.ro - Mureş
NEPI Rockcastle, liderul investiţiilor imobiliare din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi că
Mutu debutează pe ,,Ilie Oană"!
ph-online.ro - Prahova
Adrian Mutu, selecţionerul naţionalei României de tineret, va debuta, oficial, la Ploieşti! Mutu a fost ultima oară în urbea lui Caragiale în urmă cu...
Sibian lăsat lat pe stradă de un tâlhar care i-a furat banii
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un bărbat din Sibiu a fost bătut, în stradă, în timpul nopţii, de către un individ din Mârşa care i-a furat portofelul cu bani. Tâlharul a fost depistat şi a fost reţinut. „La data de 10 martie a.c., poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Urbană Sibiu au reţinut un tânăr în vârstă…
Autoturism scos la vanzare prin licitatie
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
...
Primăria Alba Iulia: Lucrări de dezinfecţie în unităţile educaţionale în perioada 11-22 martie 2020. Care sunt clădirile care intră în program
ziarulunirea.ro - Alba
În perioada de suspendare a activităţii şcolare, 11-22.03.2020, în toate spaţiile educaţionale aparţinând Primăriei municipiului Alba Iulia se vor
Universitatea Politehnica Timişoara îşi suspendă activitatea din cauza coronavirusului
www.tion.ro - Timiş
În perioada 11 martie – 22 martie se suspendă programul cu publicul, inclusiv la Biblioteca UPT, bazele sportive ale universităţii şi, evident, cursurile. Toate activităţile didactice – cursuri, seminarii, lucrări de laborator, practică, examinări şi testări studenţi – va fi suspendată 11 zile, până în 22 martie. Cursurile urmează să se desfăşoare online, utilizându-se platformele …
Are dreptate? VIDEO Serghei Mizil şi-a ieşit din minţi: limbaj fără precedent la adresa românilor care vin din Italia
ph-online.ro - Prahova
Serghei Mizil îi înjură ca la uşa cortului pe românii din Italia care se întorc în ţară de frica coronavirusului, acuzându-i că vorbesc stricat române...
ERA Park Oradea anulează evenimentele aniversare din 15 martie
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Dat fiind pericolul reprezentat de extinderea rapidă a coronavirusului la nivel global, ERA Park Oradea anunţă, cu regret, anularea evenimentelor dedicate împlinirii celor 11 ani de existenţă, care urmau să se desfăşoare duminică, 15 martie, în incinta complexului.
Concedieri la ANAF. Guvernul elimină 2.000 de posturi
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
MASURI URGENTE: Restaurantele din Ploiesti, obligate sa intrerupa activitatea daca numarul clientilor si angajatilor depaseste 100 de persoane
ph-online.ro - Prahova
Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat miercuri dimineaţă, la finalul şedinţei de la sediul Ministerului de Interne, că au fost stabilite noi restri...
MISIUNE SECRETĂ A JANDARMILOR ARGEŞENI
ziarulargesul.ro - Argeş
Astăzi, mai multe maşini cu cetăţeni români care vin din străinătate va tranzita judeţul nostru, iar mai multe echipaje ale Jandarmeriei Argeş va însoţi coloana alături de efective ale Poliţiei. Secretul misiunii constă în faptul că nu pot fi divulgate informaţii despre parcursul acestor...
În atenţia cetăţenilor!
ziarharghita.ro - Harghita
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita anunţă de astăzi, 11 martie, programul de audienţă se suspendă. Înscrierile în audienţă vor fi reluate din data
Masuri de preventie impotriva coronavirusului la Spitalul de Boli Infectioase Constanta (galerie foto+video)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In cursul zilei de ieri, 10 martie 2020, ora 13 30 presedintele Consiliului Judetean Constanta, Marius Horia Tutuianu,a avut o intalnire de lucru in sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ, cu ...
Modelul declaraţiei care trebuie completat la intrarea în România!
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Acesta este modelul declaraţiei care trebuie completat la intrarea în România! Completarea acesteia cu date eronate intră sub incidenţa legii, conform
Veşti bune pentru cei cu credite variabile – ROBOR e în scădere
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Veşti bune pentru românii care au credite imobiliare cu dobânzi variabile în funcţie de indicele ROBOR contractate în 2019. Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a continuat să scadă ieri, coborând până la un nivel de 2,84%…
Sibiancă bătută cu bestialitate de iubit – Individul a fost reţinut
www.oradesibiu.ro - Sibiu
O sibiancă din Vurpăr, în vârstă de 30 de ani, a fost bătută cu bestialitate de concubin. Femeia a chemat poliţia, astfel că pe numele individului s-a deschis un dosar penal. Totodată, oamenii legii au emis un ordin de protecţie, pe care, la câteva ore distanţă, agresorul l-a încălcat, revenind…
Măsuri anticoronavirus la Prefectură, Paşapoarte, Permise şi Înmatriculări. Ce trebuie să ştiţi
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
În contextul prevenirii răspândirii coronavirusului, la nivel intern, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud anunţă că a amplasat două dozatoare cu produse dezinfectante pentru mâini, la intrarea în instituţie, pentru ca fiecare cetăţean care intră să se dezinfecteze. Acest lucru este supravegheat d
INCENDIU la o casă din Cergău: O victimă cu arsuri la membre, transportată la spital
ziarulunirea.ro - Alba
Un incendiu a izbucnit miercuri la o casă de locuit din localitatea Cergău. o victimă surprinsă în interior, cu arsuri, a fost transportată la spital.
Bărbat din Mehedinţi condamnat la închisoare, depistat de jandarmi în Timişoara, în timp ce bea alcool pe stradă
www.tion.ro - Timiş
Bărbatul a fost depistat de o patrulă a jandarmilor de la Gruparea Mobilă Timişoara. Oamenii legii se aflau în zona bulevardului Dâmboviţa şi au observat doi bărbaţi care consumau alcool pe stradă. I-au legitimat şi şi-au dat seama că unul dintre indivizi este dat în urmărire. „La verificări, a rezultat că, pe numele unuia dintre …
REZULTATE FINALE Olimpiada de LIMBI STRĂINE 2020, etapa judeţeană: Elevii din ciclul liceal, care au obţinut premiul I, sunt calificaţi la etapa naţională
ziarulunirea.ro - Alba
REZULTATE FINALE Olimpiada de LIMBI STRĂINE 2020, etapa judeţeană: Elevii din ciclul liceal, care au obţinut premiul I, sunt calificaţi la etapa naţională
Și AJOFM Botoşani limitează activitatea cu publicul
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Teatrul Municipal Baia Mare suspenda spectacolele programate in perioada 12-22 martie
ziarmm.ro - Maramureş
Avand in vedere recomandarile oficiale in privinta masurilor de preventie in contextul raspandirii virusului COVID-19, pentru siguranta spectatorilor si a personalului institutiei noastre, Teatrul Mun
CORONAVIRUS. Evenimentele cu peste 100 de participanţi, INTERZISE
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Noi restricţii din cauza coronavirusului. Măsurile luate de autorităţi
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Pentru prevenirea răspândirii epidemiei de coronavirus în România, Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a luat noi măsuri, printre care solicitarea către entităţile private să îşi decaleze programul de lucru, în timp ce pentru sectorul public măsura este obligatorie. Totodată, acţi
Bătrânel cu permisul suspendat depistat în trafic, pe raza municipiului Topliţa
ziarharghita.ro - Harghita
Conducător auto cu permisul suspendat, în vârstă de 78 de ani, depistat de poliţişti în traficul rutier, pe raza municipiului Topliţa. La data de
Permisele, paşapoartele şi certificatele de înmatriculare nu se vor mai elibera decât cu programare online
ziarulunirea.ro - Alba
Permisele, paşapoartele şi certificatele de înmatriculare nu se vor mai elibera decât cu programare online De miercuri, 11 martie, până la sfârşitul
Fond de urgenţă aprobat de Consiliul Judeţean Mureş. 100.000 de lei pentru cheltuieli de carantinare
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Aleşii judeţeni au aprobat marţi, 10 martie, cu prilejul unei şedinţe extraordinare, rectificarea bu
Permisele şi paşapoartele şi certificatele de înmatriculare nu se vor mai elibera decât cu programare online
ziarulunirea.ro - Alba
Permisele, paşapoartele şi certificatele de înmatriculare nu se vor mai elibera decât cu programare online De miercuri, 11 martie, până la sfârşitul
Două centre de carantină vor fi amenajate în municipiul Braşov
feedproxy.google.com - Braşov
„În urma discuţiilor pe care le-am avut cu prefectul Mihai Catalin Văsii, am luat decizia de a amenaja două centre de carantină, cu 31 de camere în total, în cazul în care vor apărea situaţii care să impună izolarea unor persoane pentru care este necesară luarea acestor măsuri. În următoarele ore vom face o igienizare
De mâine, testele pentru coronavirus se pot face şi la Braşov
feedproxy.google.com - Braşov
Reprezentanţii Prefecturii, COnsiliului Judeţean Braşov şi Direcţiei de Sănătate Publică au susţinut o coferinţă dep resă cu puţin timp în urmă. Iată declaraţiile acestora. Prefectul Braşovului, Cătălin Vasii: „Suntem în momentul în care s-au suspendat cursurile şcolare. Din păcate, nu toate after school urile şi cluburile de vacanţă au înţeles să ia aceste măsuri. Îi
ATENȚIE şoferi! Lucrări la un nou SENS GIRATORIU
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
RADET Constanta. Anunt important pentru reprezentantii asociatiilor de locatari/proprietari
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Incepand cu data de miercuri, 11 martie 2020, pana vineri, 13 martie 2020, reprezentantii asociatiilor de proprietari care nu primesc factura fiscala lunara pe email, sunt invitati la punctele termice ...
Noi măsuri în România: Suspendarea cursurilor în universităţi, a evenimentelor cu 100 de persoane, decalarea programului în firme şi instituţii
www.ebihoreanul.ro - Bihor
S-au adoptat noi măsuri preventive pentru evitarea răspândirii coronavirusului în România. Dr. Raed Arafat a anunţat că s-a suspendat distribuirea materialelor şi medicamentelor folosite în combaterea COVID-19 în afara ţării timp de şase luni. În ţară, s-a suspendat organizarea oricărui de eveniment cu mai mult de 100 de persoane, s-a recomandat suspendarea cursurilor în toate universităţile din ţară, la fel cum s-a recomandat şi decalarea programului de lucru în firme. În instituţii, decalarea programului este obligatorie.
BUNICĂ DECEDATĂ ÎN ARGEŞ, DUPĂ COMPLICAŢII GRIPALE
ziarulargesul.ro - Argeş
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, până azi, la ora amiezii, în judeţ erau confirmate şi raportate 180 de cazuri de gripă sezonieră. Şi tot azi, încă o persoană cu gripă a decedat. Au fost cinci cazuri noi, raportate în această săptămână, care au apărut la Popeşti (bărbat de 74 de...
De teama coronavirusul, Primăria Tâmboeşti a fost închisă
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Întreaga activitate primăriei din Tâmboeşti a fost suspendată. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Guvernul pregateste masuri pentru companiile afectate de epidemia de coronavirus
ziarmm.ro - Maramureş
In ultima sedinta de Guvern a fost adoptat un memorandum care prevede crearea acestui grup de lucru, avand ca obiectiv analiza impactului economic, financiar si bugetar generat de efectele epidemiei d
IPJ Alba: Măsuri şi recomandări pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiilor cauzate de CORONAVIRUS
ziarulunirea.ro - Alba
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă cetăţenilor să evite vizitele la sediile unităţilor de poliţie, dacă acest lucru nu este absolut necesar.
Kronospan lansează o adresă de email prin care va răspunde la toate întrebările legate de modul în care compania se raportează la problemele de mediu din Sebeş
ziarulunirea.ro - Alba
Kronospan Trading lansează o adresă de email prin care va răspunde la toate întrebările legate de modul în care compania se raportează la problemele de
Magistrat de la Judecatoria Constanta, suspect de coronavirus
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Aseara, de la Judecatoria Constanta a fost preluata cu izoleta un magistrat, potrivit unor surse. Potrivit unor surse din Prefectura, aceasta a fost testata insa, rezultatele nu au ajuns inca. ...
Femeie acroşată de un autoturism, la Topliţa, pe o trecere pentru pietoni
ziarharghita.ro - Harghita
La data de 10.03.2020, în jurul orei 20:05, un sătean de 67 de ani, din comuna Sărmaş, în timp ce conducea un autoturism pe B-dul Nicolae Bălcescu din
Tabăra din Cisnădioara, transformată în centru de carantină pentru bolnavii cu coronavirus
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Bolnavii cu suspiciune de coronavirus din judeţul Sibiu ar putea fi plasaţi în carantină la Cisnădioara. Tabăra pentru elevi este păzită de poliţişti şi jandarmi, după ce una dintre clădiri a fost transformată în centru de carantină. Potrivit unor infiormaţii apărute în spaţiul public, în faţa taberei de elevi din…
Coronavirusul închide sălile de teatru şi cinema – Mall-urile şi cluburile din Sibiu rămân încă deschise
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Activităţile culturale şi ştiinţifice în spaţii închise sunt restricţionate, măsura fiind aplicată pentru evenimentele cu peste 100 de participanţi. În ceea ce priveşte mall-urile, hypermarket-urile şi cuburile din Sibiu, acestea rămân încă deschise. Mall-urile, magazinele şi cluburile din Sibiu nu se închid Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed…
Universitatea de Vest din Timişoara a suspendat cursurile şi se alătură prevenţiei epidemiei de coronavirsus, alături de UMF şi USAMVB
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Consiliul de Administraţie al Universităţii de Vest s-a întrunit astăzi, la ora 8.00, şi a decis suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie în contextul răspândirii cazurilor de infecţie cu coronavirus.
31 de persoane sunt asteptate sa intre in carantina la centrul zonal din Sighetu Marmatiei. In total vor fi 43. Acestia provin din zona rosie a Italiei
ziarmm.ro - Maramureş
31 de persoane urmeaza sa intre in carantia la centrul zonal din Sighetu Marmatiei, pregatit de Primaria orasului. Acestia vin zona rosie a Italiei, iar convoiul se afla sub escorta fortelor MAI. Cent
PLUS Dolj, negocieri exploratorii, condiţionate, la întâlnirea comună USR-PLUS-PNL, pentru un candidat comun an Dreptei la Craiova
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesPurcărescu, la final de mandat: A fost o mare onoare, am reuşit să fiu garantul constituţionalităţii şi legalităţiiPMP DOLJ: SALUTĂM CONSOLIDAREA GRUPULUI PARLAMENTAR PMPPMP DOLJ:PROF.UNIV.DR. MIHAIL CRISTIAN NEGULESCU ESTE CANDIDATUL PMP LA FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL CONSILIULUI JUDEȚEAN ADMINISTRATIV DOLJPreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a condus o delegaţie formată din reprezentanţi ai administraţiei publice locale […]
Costel Lupaşcu:,,În plină criză de sănătate publică, liberalii îşi împart funcţii şi schimbă prefectul la Botoşani’’
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Creşa din municipiul Suceava se închide de joi, până în data de 22 martie
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Singura cresa de stat din municipiul Suceava isi suspenda activitatea de joi, 12 martie, pana in data de 22 martie a.c., a anuntat, miercuri, in conferinta de presa, primarul de Suceava, Ion Lungu. Masura poate fi prelungita, in functie de evolutia situatiei epidemiologice.
Creşa din municipiul Suceava se închide de joi, până în data de 22 martie
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Singura cresa de stat din municipiul Suceava isi suspenda activitatea de joi, 12 martie, pana in data de 22 martie a.c., a anuntat, miercuri, in conferinta de presa, primarul de Suceava, Ion Lungu. Masura poate fi prelungita, in functie de evolutia situatiei epidemiologice.
Pregătire gratuită la limba franceză, la Colegiul ”Petru Rareş”, pentru admiterea la ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Elevii de clasa a VIII-a care doresc sa se pregateasca suplimentar pentru admiterea la clasele de bilingv - franceza, de la Colegiul National Petru Rares Suceava, au sansa de a se pregati, gratuit, cu profesori ai institutiei.
Pregătire gratuită la limba franceză, la Colegiul ”Petru Rareş”, pentru admiterea la ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Elevii de clasa a VIII-a care doresc sa se pregateasca suplimentar pentru admiterea la clasele de bilingv - franceza, de la Colegiul National Petru Rares Suceava, au sansa de a se pregati, gratuit, cu profesori ai institutiei.
Care sunt simptomele coronavirusului şi când trebuie să mergi la doctor
ph-online.ro - Prahova
Tusea, febra şi dificultăţile de respiraţie sunt principalele simptome ale noului coronavirus COVID - 19. Medicii au dat publicităţii zilele acestea t...
Care sunt simptomele coronavirusului şi când trebuie să mergi la doctor
ph-online.ro - Prahova
Tusea, febra şi dificultăţile de respiraţie sunt principalele simptome ale noului coronavirus COVID - 19. Medicii au dat publicităţii zilele acestea t...
Incendiu la o sucursală Banca Românească din Oradea
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Un incendiu a izbucnit, marţi, la o sucursală a Băncii Româneşti din centrul Oradiei. Pompierii au lichidat rapid flăcările, stabilind că, cel mai probabil, focul a pornit de la un cablu electric deteriorat.
Raed Arafat, măsuri speciale pentru limitarea răspânidirii coronavirus: 4.000 de euro amendă pentru cei care nu respectă regulile
ph-online.ro - Prahova
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru, susţin o declaraţie...
Toate cablurile aeriene din zona centrală dispar până în luna mai. Robu: Oare eu sunt vinovat că vreau să fac bine în oraş?
www.tion.ro - Timiş
Vorbim de ceva ani buni despre eliminarea cablurilor aeriene din Timişoara, dar primăria abia în două luni reuşeşte să scape centrul oraşului...
Vezi unde va fi înmormântat actorul Mihail Donţu, de la Teatrul Mihai Eminescu Botoşani!
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Noi RESTRICȚII în România din cauza COVID-19: Activităţile culturale, religioase şi de divertisment cu peste 100 de persoane, interzise
ziarulunirea.ro - Alba
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a anunţat miercuri dimineaţă, la finalul şedinţei de la sediul Ministerului de Interne, că
S-a trezit si plavanul! "Preşedintele a spus aseară ceea ce PSD spune de două luni"
ph-online.ro - Prahova
PSD lansează un atac dur la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, spunând că a ieşit la declaraţii pentru a spune ceea ce social-democraţii susţin de d...
FOTO: ”Caravana Ecologică”, la Școala Gimnazială ”Dósa Dániel”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale ”Dósa Dániel” din Valea Izvoarelor s-a înscris într-un proiect
Constanta: Atentie, soferi! Semafoarele din zona Delfinariu nu functioneaza!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ca urmare a lucrarilor desfasurate de E-Distributie Dobrogea in municipiul Constanta si care afecteaza consumatorii aflati in perimetrul strazilor Caiuti, Unirii si Zorelelor, semafoarele de la ...
Primăria Braşov a emis autorizaţie de construire pentru Sala Polivalentă
feedproxy.google.com - Braşov
Primarul George Scripcaru a semnat astăzi autorizaţia de construire nr 189, necesară executării lucrărilor pentru „Complex multifuncţional – sală polivalentă Braşov, cu dotări aferente, amenajări exterioare, accese şi organizare de şantier“. „Am obţinut şi ultimul aviz, de la Mediu vineri, şi în conformitate cu toate aceste avize am emis autorizaţia de construire. După cum ştiţi,
Raed Arafat: Bugetarii vor intra la serviciu la ore decalate, măsură OBLIGATORIE în reşedinţele de judeţ; recomandare pentru firme cu peste 99 de angajaţi
ph-online.ro - Prahova
Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat miercuri că s-a luat decizia în Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă să devină obligatorie pentru instituţiil...
Audienţele la poliţie se suspendă din cauza COVID-19
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Biroul de Presă al IPJ Mureş a anunţat astăzi că, începând cu data de 11 martie a.c., programul de a
Inspectoratul General pentru Imigrări recomandă utilizarea metodelor de comunicare la distanţă în interacţiunea cu instituţia
ziarharghita.ro - Harghita
În contextul limitării răspândirii infecţiei cu coronavirus (COVID-19), Inspectoratul General pentru Imigrări reaminteşte cetăţenilor instrumentele de
Parcul de agrement Cornişa se închide, din cauza coronavirus. Vezi în ce perioadă şi ce activităţi au mai fost suspendate!
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Coronavirus: Noi măsuri! Evenimentele cu peste 100 de persoane în spaţii închise, interzise
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, a anunţat, astăzi, că s-a luat decizia restricţionării tuturor evenimentelor din spatiile
MĂSURĂ obligatorie: Bugetarii vor intra la serviciu la ore decalate. Recomandări pentru firmele cu peste 99 de angajaţi
ziarulunirea.ro - Alba
Raed Arafat a anunţat miercuri că s-a luat decizia în Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă să devină obligatorie pentru instituţiile publice, în perioada
Două mame minore, 15 mame majore şi 29 de copii au primit ajutor, anul trecut, în Centrul ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Doua mame minore, 15 mame majore si 29 de copii au fost internati anul trecut la Centrul Maternal Suceava, unde statul asigura protectia cuplului mama-copil sau a mamelor insarcinate dupa luna a VI-a de sarcina, centru subordonat Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului DGASPC Suceava.
Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” suspendă temporar toate activităţile cu publicul
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Avand in vedere evolutia situatiei epidemiologice determinate de cresterea numarului cazurilor de imbolnavire prin infectii respiratorii acute si gripa, precum si atentionarile Ministerului Sanatatii si ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectarii cu diverse virusuri, inclusiv noul Coronavirus COVID-19, respectiv ca masura de prevenire a raspandirii acestuia,incepand de miercuri, 11 martie 202.
Urmărire 5 km după un şofer băut care nu a oprit la semnalele poliţiştilor
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: O patrula formata din patru politisti din cadrul Sectiei Politie Rurala 2 Ipotesti, in timp ce se afla in serviciul de patrulare, in noaptea de luni spre marti, la ora 02.10, a incercat oprirea in trafic cu semnalele acustice si luminoase ale autospecialei a unui autoturism care circula pe directia Veresti - Fantanele.
RADET Constanta nu mai organizeaza audiente. Cum pot fi adresate sesizarile
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Avand in vedere noile prevederi privind prevenirea raspandirii infectiei cu noul coronavirus COVID 19, incepand cu data de 11.03.2020, R.A.D.E.T. Constanta anunta ca directorii nu vor mai organiza ...
Cursurile la ULBS se ţin doar online din cauza coronavirusului
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a decis ca activitatea didactică să se mute pe platforma online, până în 22 martie. Începând din data de 12 martie până în data de 22 martie, activitatea didactică a ULBS se mută pe platforma online. Activităţile sportive şi culturale vor fi suspendate. În ceea…
Manifestările cu peste 100 de persoane, restricţionate. Arafat: Firmele să decaleze programul
portalsm.ro - Satu Mare
Manifestările cu peste 100 de persoane, restricţionate. Arafat: Firmele să decaleze programul
4 DOSARE PENALE în Alba pentru zădărnicirea combaterii bolilor: 19 dosare la nivel naţional pentru cei care nu au respectat măsurile de izolare sau au minţit autorităţile
ziarulunirea.ro - Alba
4 DOSARE PENALE în Alba pentru zădărnicirea combaterii bolilor: 19 dosare la nivel naţional pentru cei care nu au respectat măsurile de izolare sau au
Purcărescu, la final de mandat: A fost o mare onoare, am reuşit să fiu garantul constituţionalităţii şi legalităţii
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesPMP DOLJ:PROF.UNIV.DR. MIHAIL CRISTIAN NEGULESCU ESTE CANDIDATUL PMP LA FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL CONSILIULUI JUDEȚEAN ADMINISTRATIV DOLJPreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a condus o delegaţie formată din reprezentanţi ai administraţiei publice locale din Craiova, Calafat şi Cetate la Vidin şi Inovo, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a Republicii BulgariaPMP DOLJ:CEREM DEMISIA PREFECTULUI JUDEȚULUI DOLJVela vine […]
Raed Arafat: Adunările de peste o sută de persoane în spaţii închise - interzise
www.tion.ro - Timiş
CNSSU a dispus restricţionarea adunărilor culturale, artistice în spaţii închise cu participarea a peste o sută de persoane – teatre, cinema. „Regula restricţionării adunărilor de peste o sută de persoane nu afectează supermarketurile, mallurile, ci teatrele, opera, sălile unde au loc spectacole”, transmite Raed Arafat. Reprezentanţi CNSSU recomandă ca programul de începere a lucrului să …
NEAMȚ: 4 persoane reţinute după ce s-au înjurat
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Dulceşti au introdus în arestul I.P.J. Neamţ 4 persoane din localitatea Horia, bănuite de comiterea infracţiunlor de
Serviciul de stare civila Constanta. Publicatii de casatorie 10 martie 2020
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Vasilescu Denis Aurelian Badea Delia Maria Cherim Sever Chanata Roxana Filip Lucian George Toma Cristina Ciric Raul Georgian Chelase Nicoleta Radu Vladut Gabriel Calivet Nejla Lehadus ...
Nouă suceveni veniţi din Italia sunt aduşi astăzi sub pază din Vama Nădlac şi plasaţi ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Noua persoane cu domiciliul in judetul Suceava, care s-au intors din Italia, sunt aduse astazi sub escorta din Vama Nadlac si vor fi plasate in carantina in locurile special amenajate de autoritati, a declarat, miercuri, prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, in conferinta de presa. Acesta a spus ca este vorba despre patru calatori si cinci soferi.
Masuri de preventie impotriva infectarii cu noul coronavirus: A inceput dezinfectia locurilor de joaca din municipiul Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Constanta continua masurile de preventie impotriva infectarii cu noul coronavirus COVID 19 ! Astazi a inceput dezinfectia locurilor de joaca din municipiul Constanta. Aceasta actiune ...
„Explozie de licitaţii” pe tema reabilitării termice a clădirilor publice şi a blocurilor de locuit
ziarharghita.ro - Harghita
Primăria Municipiului Miercurea Ciuc a primit oferte pentru aproape toate licitaţiile anunţate pe tema reabilitării termice a clădirilor publice şi a
Coronavirus: Inspectoratul General pentru Imigrari recomanda utilizarea metodelor de comunicare la distanta in interactiunea cu institutia
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In contextul limitarii raspandirii infectiei cu coronavirus COVID-19 , Inspectoratul General pentru Imigrari reaminteste cetatenilor instrumentele de comunicare la distanta si recomanda utilizarea ...
Condiţii inumane reclamate în centrul de carantină din Bihor: Mizerie, saltele cu miros de urină, fără apă, săpun şi dezinfecţie! (VIDEO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Mai multe persoane care au ajuns, în noaptea de marţi spre miercuri, în centrul de carantină anti-coronavirus de la Pădurea Negră din Bihor reclamă condiţiile inumane amenajate în clădirea pusă la dispoziţie de DGASPC Bihor. Saltele cu miros de urină, paturi lipite unele de altele, fără apă şi fără săpun, mizerie, spaţii infecte, fără dezinfectanţi şi niciun medic care să le asigure asistenţa românilor care se întorc din Italia sunt câteva din aspectele reclamate.
Masuri luate de Protectia Consumatorilor pentru prevenirea infectarii cu coronavirus
ziarmm.ro - Maramureş
Avand in vedere recomandarile grupului de comunicare strategica din cadrul Ministerului Afacerilor Interne referitoaare la adoptarea unor masuri preventive in scopul prevenirii imbolnavirii cu coranav
Restrictii in Romania din cauza coronavirusului (video)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Seful DSU, Raed Arafat, si secretarul de stat in Ministerul Sanatatii Nelu Tataru fac declaratii despre situatia de la acest moment in legatura cu raspandirea coronavirusului. Printre acestea, ...
PRIMII ARGEŞENI INTRĂ AZI ÎN CARANTINĂ ÎN JUDEŢ!
ziarulargesul.ro - Argeş
"Azi vom avea persoane în carantină!" - este afirmaţia preşedintelui CJ Argeş, Dan Manu care a precizat că în acest moment sunt 217 cazuri în izolare la domiciliu. Ni se vor trimite argeşenii bolnavi, suspecţi, care vin în ţară din străinate şi aceştia sunt cei care vor ocupa primele locuri în...
Târgu-Mureş: Nicolae Ploeşteanu, anunţ despre ”acţiunea 1 a posibilei candidaturi”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Conf. univ. dr. Nicolae Ploeşteanu, cadru didactic al Universităţii de Medicină, Farmacie, Știinţe ş
Prefect nou, subprefect PMP la Dolj
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesCine este Nicuşor Roşca. CV-ul noului prefect de DoljNicolae Giugea şi Alexandru Gîdăr, candidaţii PNL pentru Primăria Craiova respectiv Consiliul Judeţean DoljNicolae Giugea: Am fost desemnat candidatul PNL la Primaria Craiova!PMP DOLJ:PROF.UNIV.DR. MIHAIL CRISTIAN NEGULESCU ESTE CANDIDATUL PMP LA FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL CONSILIULUI JUDEȚEAN ADMINISTRATIV DOLJOlguţa s-a anunţat la primăriePreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, […]
Cercetat penal după ce a prezentat un permis auto ”ucrainean”
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Un echipaj rutier din cadrul Politiei municipiului Suceava a oprit pentru control in noaptea de marti spre miercuri, la ora 01.43, pe strada Calea Unirii din localitate, autoturismul condus de un barbat de 59 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, care a prezentat un permis de conducere auto eliberat de autoritatile ucrainene.
Dosare penale pentru o tânără fără permis şi bărbatul care a lăsat-o să-i conducă maşina
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: O patrula din cadrul Sectiei 8 Politie Rurala Adancata a oprit pentru control marti, la ora 17.00, pe DJ 208B din comuna Hantesti, autoturismul condus de o femeie de 27 de ani, din municipiul Suceava, si in care se afla in calitate de pasager un barbat de 39 de ani din orasul Dolhasca.
ULBS suspendă cursurile din cauza coronavirusului
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a decis suspendarea cursurilor, începând de joi. Activitatea didactică se va muta pe platforma online, până în 22 martie. Începând din data de 12 martie până în data de 22 martie, activitatea didactică a ULBS se mută pe platforma online. Activităţile sportive şi culturale vor…
Personal medical militar în sprijinul DSP locale
ziarharghita.ro - Harghita
Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, a aprobat, marţi, 10 martie, solicitarea venită din partea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă
Nelinişte în Vama Borş: Românii care vin din Italia ar vrea să meargă acasă, autorităţile îi trimit în carantină. Cinci corturi amenajate, pentru trierea „italienilor”
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Deşi nu este aglomeraţie, în vama Borş e nelinişte. Toţi cetăţenii care intră în ţară sunt triaţi de poliţişti, jandarmi şi medici, pentru această procedură fiind montate în punctul de trecere a frontierei cinci corturi, unul de mare dimensiune şi patru mai mici. Oamenii sunt nemulţumiţi că, deşi nu au simptome de boală, nu sunt lăsaţi să meargă acasă, ci trimişi în carantină. Bihorenii sunt opriţi în judeţul nostru, iar cielalţi sunt escortaţi de Poliţie până în judeţele din care provin.
Raport ISJ: Aproape toate şcolile din Timiş au soluţii de curăţare şi dezinfecţie!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Au fost cumpărate soluţii de igienizare în aproape toate şcolile din Timiş, chiar dacă acestea vor fi închise, timp de 10 zile, din 11 martie. Măsura a fost impusă înainte ca autorităţile să decidă închiderea unităţilor de învăţământ. Potrivit unui raport realizat de Inspectoratul Școlar Timiş, în doar 10 cazuri nu sunt respectate măsurile de…
Măsuri împotriva COVID-19 la Căminul pentru persoane vârstnice din Alba Iulia: Accesul aparţinătorilor şi deplasarea în afara instituţiei a vârstnicilor instituţionalizaţi INTERZISE până în 22 martie, cu posibilitate de prelungire
ziarulunirea.ro - Alba
Primăria Alba Iulia anunţă că având în vedere necesitatea instituirii unor măsuri de prevenţie în contextul situaţiei generate de COVID-19 şi luând în
NOI LOCURI DE CARANTINĂ ÎN ARGEŞ
ziarulargesul.ro - Argeş
În urma unei videoconferinţe care a avut loc la Prefectura Argeş şi care a durat până la ora trei dimineaţa, autorităţile din judeţ au identificat noi locuri de carantină în cazul în care vor fi depistate persoane infectate cu coronavirus. De această dată, numele respectivelor spaţii sunt ţinute...
Val de ilegalitati in traficul constantean. Soferi fara permis s-au aventurat pe sosele
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La data de 10 martie a.c., in jurul orei 15.30, politisti din cadrul Politiei orasului Ovidiu au identificat o femeie, de 26 de ani, care a condus un autoturism pe strada Colibri din orasul Ovidiu, ...
ÎN DIRECT Ultimele măsuri luate în România din cauza coronavirusului. Măsuri tot mai dure
feedproxy.google.com - Braşov
Declaraţii de presă ale Secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat şi ale secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru, la sediul MAI, cu privire la ultimele informaţii legate de prezenţa coronavirusului în România. Autorităţile centrale de la Ministerul Sănătăţii au în vedere ca şi Braşovul să devină unul dintre centrele unde
Coronavirus: Se limiteaza activitatea cu publicul la Casa Judeteana de Pensii Maramures
ziarmm.ro - Maramureş
Casa Judeteana de Pensii Maramures anunta ca in perioada 11-31 martie activitatea in ceea ce priveste relatiile cu publicul se limiteaza la: 1) Depuneri cereri / inscrieri cazuri noi la pensie; 2) Sol
Se suspendă evenimentele culturale în Miercurea Ciuc
ziarharghita.ro - Harghita
Conform Hotărârii nr. 6/2020 al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Primăria Municipiului Miercurea
Ultimele restrictii din Romania din cauza coronavirusului (video)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Seful DSU, Raed Arafat, si secretarul de stat in Ministerul Sanatatii Nelu Tataru fac declaratii despre situatia de la acest moment in legatura cu raspandirea coronavirusului. Printre acestea, ...
Acces limitat la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş! Actele pot fi trimise online sau prin poştă
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Reprezentanţii CJAS Timiş pun la dispoziţia cetăţenilor variante prin care să trimită documente astfel încât să nu mai fie necesară deplasarea la ghişeu. Situaţia declanşată de noul coronavirus limitează accesul în instituţiile publice din România care oferă variante de comunicare pe diferite căi. „Având în vedere situaţia creată la nivel naţional de apariţia virusului COVID-19,…
Derby-ul Volei Alba Blaj – Dinamo, se joacă, totuşi, fără spectatori, astăzi, în Sala „Timotei Cipariu”!
ziarulunirea.ro - Alba
În această dimineaţă s-a decis ca întâlnirea de astăzi, de la ora 18.00, dintre Volei Alba Blaj şi Dinamo Bucureşti, derby-ul Diviziei A1, să se dispute
Noutăţi despre coronavirus. Două femei, în carantină în Mureş!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Biroul de presă al Instituţiei Prefectului - Judeţul Mureş a anunţat că în cursul zilei de 10 martie
CORONAVIRUS. NU e o vacanţă! Ce îi aşteaptă pe ELEVII ARĂDENI cât timp sunt suspendate cursurile şi după
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Derby-ul Volei Alba Blaj – Dinamo, se joacă totuşi, fără spectatori în Sala „Timotei Cipariu”!
ziarulunirea.ro - Alba
În această dimineaţă s-a decis ca întâlnirea de astăzi, de la ora 18.00, dintre Volei Alba Blaj şi Dinamo Bucureşti, derby-ul Diviziei A1, să se dispute
Pârtia Lupului şi telescaunul se închid
feedproxy.google.com - Braşov
Partea inferioară a pârtiei Lupului se va închide de mâine. Având în vedere temperaturile ridicate din ultima perioadă, începând de mâine se va închide partea inferioară a pârtiei Lupului şi telescaunul Lupului. „Îi invităm pe turişti să schieze în partea superioară a masivului, unde stratul de zăpadă este bun, şi să utilizeze cât mai mult
Restricţii decise ACUM la nivelul municipiului Braşov, din cauza pericolului infectării cu coronavirus
feedproxy.google.com - Braşov
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Braşov (C.L.S.U), întrunit în şedinţă extraordinară în data de 11.03.2020, în vederea luării măsurilor pentru gestionarea posibilelor cazuri de infecţie cu CoVid-19 (CoronaVirus) în Municipiul Braşov, a hotărât următoarele: Art. 1. Se aprobă suspendarea activităţii desfăşurate cu copii în cele 8 creşe din subordinea Serviciului Public de
Amenzi în valoare de 275.681 de lei aplicate de poliţiştii rutieri suceveni, în trei zile ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Serviciul Rutier Suceava si formatiunile rutiere din cadrul politiilor municipale si orasenesti au organizat in perioada 6-8 martie actiuni punctuale pe raza judetului pe linia combaterii excesului de viteza si a depasirilor neregulamentare - una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, ocazie cu care au fost aplicate 631 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 275.
Amenzi în valoare de 275.681 de lei aplicate de poliţiştii rutieri suceveni, în trei zile ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Serviciul Rutier Suceava si formatiunile rutiere din cadrul politiilor municipale si orasenesti au organizat in perioada 6-8 martie actiuni punctuale pe raza judetului pe linia combaterii excesului de viteza si a depasirilor neregulamentare - una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, ocazie cu care au fost aplicate 631 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 275.
Cercetat penal după ce a prezentat un permis auto eliberat de autorităţile ucrainene
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Monitorul de Suceava - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii! Ştirile zilei, reportaje, informaţii interesante din judeţul Suceava, actualitatea suceveană în imagini şi cuvinte, comunitate. News, pictures, movies, live webcam from Suceava
FOTOGALERIE. Persoanele aflate în carantină în Satu Mare, păzite de jandarmi
portalsm.ro - Satu Mare
Persoanele aflate în carantină în Satu Mare, păzite de jandarmi
Personal medical militar, in sprijinul Directiilor de Sanatate Publica locale
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ministrul apararii nationale, Nicolae-Ionel Ciuca, a aprobat, marti, 10 martie, solicitarea venita din partea Departamentului pentru Situatii de Urgenta de a sprijini cu personal militar medical ...
SIMFONIA LALELELOR AR PUTEA FI ANULATĂ!
ziarulargesul.ro - Argeş
Simfonia Lalelelor, programată în perioada 22 - 24 aprilie a acestui an, ar putea fi anulată şi reprogramată la o dată ulterioară, în contextul actual în care creşte numărul cazurilor de coronavirus, iar măsurile autorităţilor din Argeş vizează limitarea formării grupurilor mari la orice fel de...
Pârtia Lpului şi telescaunul se închid
feedproxy.google.com - Braşov
Partea inferioară a pârtiei Lupului se va închide de mâine. Având în vedere temperaturile ridicate din ultima perioadă, începând de mâine se va închide partea inferioară a pârtiei Lupului şi telescaunul Lupului. „Îi invităm pe turişti să schieze în partea superioară a masivului, unde stratul de zăpadă este bun, şi să utilizeze cât mai mult
Anunt RADET Constanta. Ce zone sunt afectate de intreruperea furnizarii agentului termic
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
E-Distributie Dobrogea a comunicat in data de 11.03.2020 ca efectueaza lucrari pe reteaua care alimenteaza cu energie electrica punctul termic nr. 214. Pana la reluarea furnizarii cu energie ...
Investiţii de 14,6 milioane de lei la Aeroportul ”Transilvania”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Consilierii judeţeni au aprobat marţi, 10 martie, într-o şedinţă extraordinară de lucru, bugetul pe
Cum a oprit China răspândirea coronavirusului. Măsurile pe care România şi statele democractice nu le pot lua… încă!
ziarulunirea.ro - Alba
Cum a oprit China răspândirea coronavirusului. Măsurile pe care România şi statele democractice nu le pot lua... încă! Medicul Tudor Ciuhodarua explicat
Relaţiile cu publicul se întrerup la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului
www.tion.ro - Timiş
Măsurile sunt luate prin ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru prevenirea răspândirea coronavirusului, anunţă cei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. Astfel, instituţia îşi va suspenda activitatea cu publicul până în 30 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii suspendării. Sesizările, cererile şi memoriile pot fi …
Cine este Nicuşor Roşca. CV-ul noului prefect de Dolj
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesNicolae Giugea şi Alexandru Gîdăr, candidaţii PNL pentru Primăria Craiova respectiv Consiliul Judeţean DoljNicolae Giugea: Am fost desemnat candidatul PNL la Primaria Craiova!PMP DOLJ:PROF.UNIV.DR. MIHAIL CRISTIAN NEGULESCU ESTE CANDIDATUL PMP LA FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL CONSILIULUI JUDEȚEAN ADMINISTRATIV DOLJOlguţa s-a anunţat la primăriePreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a condus o delegaţie formată din reprezentanţi ai […]
CORONAVIRUS: O expoziţie de la Muzeul Astra, închisă până la finalul lunii martie
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Muzeul Astra a decis să închidă expoziţia „Micro-Folie”, în contextul crizei coronavirusului. Sibienii sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia după data de 31 martie. „Vă aducem la cunoştinţă că Muzeul ASTRA a decis să închidă expoziţia ,,Micro-Folie” (Casa Artelor, Sibiu, Piaţa Mică, nr.21.) începând de astăzi până în 31 martie. Măsura…
Nouă persoane în carantină şi cinci cu suspiciune de coronavirus internate la Boli ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: La nivelul judetului Suceava, marti, la ora 9.00, erau 9 persoane aflate in carantina in spatiile special amenajate si 5 persoane cu suspiciune de coronavirus internate la Sectia de Boli Infectioase a Spitalului Judetean Sf. Ioan cel Nou Suceava, a transmis Silvia Boliacu, director executiv al Directiei de Sanatate Publica Suceava.
Fostul primar din Vicovu de Jos, Constantin Mutescu, trimis la închisoare pentru 3 ani şi 4 luni
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Constantin Mutescu, fostul primar al comunei Vicovu de Jos, a fost condamnat de magistratii de la Curtea de Apel Suceava la o pedeapsa de 3 ani si 4 luni de inchisoare si o amenda penala de 5.000 de lei.
Măsuri luate de Tribunalul Suceava în contextul răspândirii noului coronavirus
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Avand in vedere extinderea cazurilor de infectare cu noul coronavirus COVID-19 la nivel national si international, precum si numarul mare de persoane care participa zilnic la activitatile desfasurate in instantele de judecata, pentru a asigura sanatatea si securitatea in munca a personalului Tribunalului Suceava, sanatatea justitiabililor, dar si pentru buna desfasurare a activitatii de judecata, prin Decizia Presedi.
USV închide bazinul de înot, Observatorul, sala şi terenul de sport şi sistează cursurile la ID
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Universitatea Stefan cel Mare din Suceava USV a adoptat o serie de masuri pentru a limita raspandirea cu noul coronavirus COVID-19.
Peste 7.500 de copii suceveni au părinţi plecaţi „afară”
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Peste 7.500 de copii suceveni au unul sau ambii parinti plecati la munca in strainatate. Din statisticile Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului DGASPC Suceava rezulta ca, la sfarsitul anului 2019, erau inregistrati 7.526 de copii ai caror parinti sunt plecati afara. 1.243 dintre minori au ambii parinti plecati la munca in strainatate, 5.
Prefectul de Suceava habar nu avea că IȘJ a chemat profesorii la şcoli pe perioada cât ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Decizia Inspectoratului Scolar Suceava, de a solicita cadrelor didactice si personalului didactic auxiliar si nedidactic sa vina la scoala pe perioada suspendarii cursurilor nu a fost stabilita in Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta.
Cererile de eliberare a paşapoartelor se depun exclusiv în baza unor programări on-line, în perioada 11-31 martie; audienţele se suspendă
ziarulteleormanul.ro - Teleorman
În perioada 11-31 martie, cererile de eliberare a paşapoartelor simple electronice/paşapoartelor simple temporare se depun la servicile publice comunitare de paşapoarte, exclusiv în baza unor progr…
REABILITARE INFRASTRUCTURĂ SOCIALĂ SI URBANĂ, ORAȘ DOLHASCA, JUDEȚUL SUCEAVA
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
UAT Orasul Dolhasca, cu sediul in str. Aleea Esplanadei, nr. 5, Oras Dolhasca, judetul Suceava,a demarat in data de 28.01.2020, proiectul REABILITARE INFRASTRUCTURA SOCIALA SI URBANA, ORAS DOLHASCA, JUDETUL SUCEAVA, cod SMIS 124692,proiect finantat prin Programul Operational Regional 2014 - 2020, Axa prioritara 13- Sprijinirea regenerarii oraselor mici si mijlocii,Operatiunea 13.
Evacuare precoce
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Unul dintre cele mai penibile meciuri pe care le-am vazut in viata mea a fost Gaz Metan Medias - CFR Cluj. Poate chiar cel mai penibil. Cand orgoliul e pana la cer si inapoi, in razboaiele duse cu dusmani mai mult sau mai putin imaginari se calca si pe cadavrele nevinovatilor. Marele Dan Petrescu a aratat, din nou, ca nu e la fel de mare si in calitate umana.
Juniorii I de la CSU Suceava conduc Grupa Valoare 1 a Campionatului Naţional
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Echipa de juniori I a CSU Suceava are parte de un parcurs excelent in Grupa Valoare la handbal masculin. Formatia antrenata de Ioan Tcaciuc a obtinut trei victorii din tot atatea meciuri disputate in faza a doua a campionatului, rezultate in urma carora a urcat pe primul loc. Ultimul succes a fost repurtat pe teren propriu, in fata celor de la CSS Sighisoara.
Victorie categorică pentru juniorii II de la CSU Suceava
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Faza a doua a Campionatului National de handbal masculin a inceput sub cele mai bune auspicii pentru juniorii II de la CSU Suceava. Formatia antrenata de Vasile Boca a castigat fara probleme primele doua meciuri disputate si asteapta cu incredere urmatoarele confruntari, in care vor avea parte de adversari si mai puternici.
Lucian Goian va juca finala campionatului India Super League
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Suceveanul Lucian Goian si-a condus din postura de capitan echipa FC Chennaiyin in finala Indian Super League. Performanta este cu atat mai mare cu cat formatia sa a inceput foarte prost campionatul, ajungand pe ultima pozitie in clasament dupa disputarea primelor cinci etape.
Fără strângeri de mână la meciurile din Liga I
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Dupa ce a decis ca partidele de sub egida Federatiei sa se dispute fara spectatori, FRF a transmis astazi cluburilor noi pasuri pentru impiedicarea transmiteri COVID-19. Federatia Romana de Fotbal recomanda evitarea strangerilor de mana inaintea meciurilor din competitiile FRF, in conformitate cu sfaturile oferite de Organizatia Mondiala a Sanatatii pentru a reduce transmiterea COVID-19.
CSU Suceava a cucerit două medalii la Naţionalele de aruncări lungi, prin Ștefan Mura şi ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Campionatul National de aruncari lungi pentru seniori si tineret a avut loc, zilele trecute, pe stadionul Iolanda Balas Soter, din Bucuresti. Printre participanti s-au aflat si doi sportivi antrenati de profesorul Ioan Zanfirache la CSU Suceava, este vorba de Stefan Mura si Marius Musteata. Cei doi s-au prezentat in concurs foarte bine pregatiti, obtinand clasari pe podium.
Cu origini în Suceava, căpitanul echipei U19 a lui Bayern Munchen este unul dintre cei mai ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Un tanar cu origini in Suceava ar putea fi adversarul nationalei mari a Romaniei in meciurile din Liga Natiunilor, care vor avea loc la toamna. Flavius Daniliuc are 18 ani si este international de juniori in echipele Austriei, tara in care s-a nascut dupa ce parintii sai au fugit din Romania inainte de 1989. Pana atunci, Flavius Daniliuc evolueaza cu succes pentru echipa sub 19 ani a clubului Bayern Munchen.
Competiţiile juvenile au fost suspendate din cauza coronavirusului
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ca reactie dupa decizia de suspendarea cursurilor in invatamantul preuniversitar, mai multe federatii si asociatii judetene din tara noastra au decis sa intrerupa disputarea tuturor competitiilor de copii si juniori. Astfel, Federatia Romana de Handbal a decis suspendarea activitatii sportive juvenile in intervalul 11-22 martie, pana la redeschiderea scolilor.
O femeie a ajuns la spital, în urma coliziunii dintre un autotren şi două autoturisme
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
O femeie in varsta de 70 de ani a ajuns la spital marti dimineata, in urma coliziunii dintre trei autovehicule la Gura Humorului. Coliziunea s-a produs pe o strada din oras, in jurul orei 09.10, intre un autotren marca Mercedes si doua autoturisme.
Moarte groaznică pentru o infirmieră care era de serviciu la Spitalul Rădăuţi
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
O femeie in varsta de 58 de ani, care lucra ca infirmiera la Spitalul municipal Radauti de mai bine de 15 ani, a murit in conditii tragice, luni seara, dupa ce a cazut pe scara care coboara intr-un beci, in curtea interioara a unitatii spitalicesti.
Postul este folositor sau dăunător copiilor?
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Suntem in post. Bucurie si binecuvantare pentru viata noastra! Dupa cateva zile de ajunare, multe mame grijulii au venit la biserica cu odraslele de mana cerand preotului sa-i impartaseasca deoarece nu mai pot posti. Lucru frumos si promitator. Daca prunci de 8, 9 ani au reusit sa posteasca o saptamana sau cateva zile, sunt convins ca odata cu varsta vor spori si dragostea si intelegerea lor pentru post.
Milostenia învinge moartea
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la Facere, omilia LV, IV, in Parinti si Scriitori Bisericesti 1989, vol. 22, p. 218 Puterea milosteniei e atat de mare, incat poate curata nu numai pacatele, ci poate alunga chiar moartea. Si-ti voi spune cum.
Amenzi de peste 100.000 de lei şi sute de metri cubi de lemn confiscat, în şase zile
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
In prima saptamana a lunii martie, reprezentantii Garzii Forestiere Suceava au efectuat 35 decontroale de regim silvic si materiale lemnoase, aplicand sanctiuni contraventionale de peste 100.000 de lei si confiscand 321 de mc de materiale lemnoase.
Un ofiţer sucevean, şef de secţie, a încheiat azi 14 zile de izolare: şi-a coordonat ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Seful Sectiei Rurale de Politie Galanesti, comisarul Marius Ciotau, a incheiat azi o perioada de 14 zile de izolare la domiciliu, care i-a fost impusa dupa ce s-a intors de la Verona, zona Veneto.
Insolite, inedite... (41). Dragostea... modernă şi percepţia celuilalt
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Cupluri moderne.
Toate marile magazine din Suceava sunt dotate cu dezinfectant, unele şi cu mănuşi de unică ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Toate marile magazine din municipiul Suceava au pus la dispozitia clientilor recipiente cu dezinfectant. Astfel, ieri la amiaza, la supermarket-urile Kaufland, Lidl, Carrefour si Shopping City erau automate cu dezinfectant la intrarea in magazin.
Aproape 600 de persoane erau ieri monitorizate la domiciliu după ce au revenit din zone de ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Numarul persoanelor din judetul Suceava monitorizate la domiciliu, fara simptomatologie specifica, a ajuns, marti dimineata, la 579, cu 139 mai mult fata de ziua precedenta. Alte doua persoane cu suspiciune de coronavirus au fost internate luni la Sectia de Boli Infectioase a Spitalului Judetean Sf. Ioan cel Nou Suceava.
Restaurantele, mallurile, magazinele alimentare şi transportatorii de persoane, obligaţi să ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Unitatile de alimentatie - restaurante, magazine alimentare, cantine etc., precum si furnizorii publici si privati de transport persoane sunt obligati sa dezinfecteze suprafetele frecvent, sa evite aglomeratia de persoane in spatiile comerciale si sa dezinfecteze frecvent habitaclul in mijloacele de transport, conform deciziei Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta, din 9 martie a.c.
Spitalul de Urgenţă Suceava este pregătit pentru 18 cazuri grave de coronavirus, care ar ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Spitalul de Urgenta Sfantul Ioan cel Nou Suceava are pregatite, la acest moment, 18 paturi cu echipamente complete de terapie intensiva pentru potentiale cazuri grave de infectie cu coronavirus, a declarat, ieri, managerul Vasile Rimbu.
S-a stins din viaţă Angela Popescu, fostă învăţătoare la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Angela Popescu, fost cadru didactic al Scolii Gimnaziale Nr. 1 Suceava, s-a stins din viata duminica, 8 martie, la aproape 86 de ani. Inmormantarea este programata pentru miercuri, 11 martie, la ora 12.00, la Cimitirul Pacea. Profesor si om de cultura, preocupata in permanenta de formarea si dezvoltarea copiilor, Angela Popescu a educat cu devotament zeci de generatii de elevi care si astazi isi amintesc de ea.
Elevii acasă, profesorii la şcoală, pe toată perioada de suspendare a cursurilor
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Inspectoratul Scolar Judetean ISJ Suceava a transmis unitatilor de invatamant o serie de precizari referitoare la perioada 11 - 22 martie, cand cursurile in invatamantul preuniversitar sunt suspendate. Directiva este semnata de inspectorul general Grigore Bocanci si contine lamuriri cu privire la activitatea personalului din scoli in acest interval, inscrierea la pregatitoare, olimpiade, activitati etc.
Simulările examenelor naţionale se amână
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ca o masura de prevenire a raspandirii imbolnavirii cu coronavirus, simularile pentru Evaluarea Nationala, examenul de Bacalaureat, dar si diferite probe practice sau diverse concursuri se vor amana pana la o data care va fi comunicata ulterior.
Universitatea „Ștefan cel Mare” îşi continuă deocamdată activitatea didactică
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Avand in vedere ultimele evolutii legate de raspandirea Coronavirusului COVID-19, conducerea Universitatii Stefan cel Mare Suceava USV informeaza ca institutia isi continua deocamdata activitatea didactica, urmarind cu atentie evolutia pe plan national si international.
Trei victime au ajuns la spital, în urma unui accident provocat de un şofer neatent
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Un moment de neatentie a unui sofer a facut trei victime, intr-un accident produs luni dupa-amiaza in orasul Milisauti. Accidentul s-a petrecut in jurul orei 17.40, in timp ce un barbat de 42 de ani din comuna Volovat conducea un autoturism Volkswagen Golf pe DN 2H, prin localitatea Milisauti.
Un tânăr fugit din ţară a fost condamnat la şase ani de puşcărie
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Andrei Gramada, un tanar in varsta de 29 de ani, din Stroiesti, a fost condamnat la 6 ani de inchisoare, chiar daca este fugit din tara si nu a putut participa la procesul in care a fost trimis in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Suceava.
Poliţiştii au ridicat peste 70 de permise de conducere, majoritatea pentru viteză excesivă ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Serviciul Rutier Suceava, impreuna cu formatiunile de profil din judet, a organizat o ampla actiune de control axata pe combaterea vitezei, in perioada 6-8 martie, remarcandu-se numarul foarte mare de permise de conducere retinute, peste 70. Majoritatea soferilor lasati fara permise au fost sanctionati pentru viteza excesiva si depasiri neregulamentare.
Tânăr ajuns după gratii, după ce a provocat o tamponare şi a încercat să scape fugind
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Un tanar aflat la volanul unui autoturism care a provocat o tamponare si a fugit de la fata locului a ajuns pentru 24 de ore in spatele gratiilor, dupa ce politistii au constatat ca acesta nu detine un permis de conducere. Ei au constatat de asemenea ca barbatul este cercetat pentru aceeasi infractiune intr-un alt dosar penal, dupa ce a fost depistat conducand fara permis un autovehicul in urma cu doua saptamani.
„Sărbătorirea zilei de 10 Mai la Suceava”
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Credinte poporale bucovinene Daca isi misca cineva limba, se dice ca-l vorbesce cineva de rau. Daca ii tiue cuiva urechia stinga, se crede ca va audi o veste buna. Daca ii bubuie cuiva in urechia stinga, este semn ca va audi o veste rea. Daca ii mirosa cuiva a busuioc, se crede ca va sosi la casa un strain ca oaspe. Daca il mananca pe cineva nasul, se dice ca acela va plange. Gazeta Bucovinei, Anul V, Nr.
Conducerea Oficiului de Cadastru Suceava va acorda audienţe doar online sau la telefon
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara OCPI Suceava a anuntat ca va aplica o serie de masuri in scopul prevenirii si limitarii raspandirii coronavirusului COVID-19. Directorul OCPI Suceava, Vasile Mocanu, a precizat ca in perioada 11-31 martie 2020 accesul publicului va fi permis doar in spatiul special rezervat din cadrul acestei institutii si al birourilor de cadastru si publicitate imobiliara teritoriale.
Firmele sucevene de transport internaţional de persoane, afectate serios de ”blocada” italiană
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Firmele sucevene care efectueaza transport international de persoane au primit o grea lovitura dupa ce Italia a interzis orice intrare sau iesire din peninsula. Reprezentantii principalelor firme care au ca obiect de activitate transportul de persoane spun ca masura de a stopa traficul vine ca o lovitura de baros si, in mod normal, Guvernul ar trebui sa ia masuri pentru a le veni in sprijin.
Programări doar online la permise şi înmatriculări, pentru evitarea aglomerărilor şi ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor a informat ieri printr-un comunicat ca in perioada 11-31 martie 2020, pentru evitarea aglomerarii de persoane la sediile serviciilor teritoriale si a prevenirii raspandirii COVID-19, activitatile specifice de inmatriculare si preschimbare a permiselor de conducere se solutioneaza exclusiv in baza unei programari online.
DGASPC Suceava a limitat vizitele în centrele de copii şi adulţi din subordine
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Avand in vedere contextul actual al masurilor impuse la nivel national de prevenire a infectarii cu COVID 19, DGASPC Suceava a dispus, incepand cu 26 februarie 2020, luarea tuturor masurilor de igiena stricta, de limitare a vizitelor in cadrul centrelor, dar si de evitare a deplasarilor, participarilor la evenimente, excursii etc.
Deputatul Ioan Balan cere ca operatorii de gaz metan să suporte costurile branşamentelor la ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a adresat ministrului interimar al Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu, pentru a-i cere sa sprijine accesul mai facil al populatiei la retelele de gaze naturale. Aceasta solicitare a venit in contextul in care cheltuielile pentru bransamentele de la reteaua de transport si pana in gospodarie au crescut deosebit de mult in ultimii ani.
Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera” a suspendat temporar acţiunile
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Biblioteca Bucovinei I.G. Sbiera a suspendat temporar actiunile. De asemenea, conducerea Bibliotecii Bucovinei ne-a spus ca, in contextul epidemiei cu noul coronavirus COVID-19, s-au luat masuri in ceea ce priveste punerea la dispozitie de dozatoare cu dezinfectant pentru maini, respectiv curatarea zilnica cu dezinfectant a suprafetelor precum mese sau birouri, manere usi, mana curenta scari, tastaturi etc.
Gheorghe Flutur a solicitat mai multe echipe de muncitori pentru modernizarea drumului Liteni ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, a convocat ieri o intalnire cu constructorul pe santierul unde se realizeaza lucrarile de modernizare a drumului judetean 208C Liteni - Valea Glodului - Vulturesti - Plesesti - Hartop.
Turnul Unirii de la Biserica "Naşterea Maicii Domnului" va fi inaugurat pe 31 mai
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Turnul Unirii de la Biserica Nasterea Maicii Domnului de langa Tribunal, la finalizarea caruia se lucreaza, va fi inaugurat duminica, 31 mai, dupa cum a anuntat primarul Sucevei, Ion Lungu. Municipalitatea este partenera in acest proiect atat la realizarea turnului, cat si la modernizarea parcarii de la Tribunal.
Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz: „Guvernarea haotică a PNL a afectat profund ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz considera ca, prin masurile luate, actuala guvernare PNL a afectat profund domeniul sanatatii. Maricela Cobuz a declarat ca in momentul de fata Romania are nevoie de o guvernare responsabila deoarece domenii prioritare precum sanatatea, educatia si economia sufera in mod vizibil.
Campanie de primăvară de colectare a deşeurilor voluminoase rezultate din toaletarea ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Primaria municipiului Suceava a demarat campania de primavara pentru colectarea deseurilor voluminoase, in special a deseurilor lemnoase rezultate din toaletarea arborilor, gardului viu sau/si din salubrizarea curtilor si gospodariilor sucevenilor.In perioada 09.03.2020 - 10.04.
Curtea de Conturi îi transmite senatorului Ioan Stan că va verifica modul în care CJ Suceava ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Curtea de Conturi a Romaniei i-a transmis liderului PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, ca va verifica modul in care Consiliul Judetean Suceava a impartit banii localitatilor din Suceava.
Spectacole suspendate la Teatrul ”Matei Vişniec” Suceava, pe termen nelimitat
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Toate reprezentatiile care urmau sa aiba loc pe scena Teatrului Matei Visniec Suceava sunt suspendate incepand de ieri. Decizia care afecteaza activitatea institutiei culturale sucevene vine ca urmare a masurilor speciale impuse la nivel national pentru limitarea raspandirii coronavirusului.
Pasagerii Wizz Air care au cumpărat bilete pentru zborurile anulate spre Italia îşi vor ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Compania Wizz Air a transmis ca pasagerii care au cumparat bilete pentru zborurile anulate spre si dinspre Italia isi vor putea primi banii inapoi. Anuntul a fost facut dupa ce autoritatile romane au decis suspendarea tuturor zborurilor din Romania catre Italia, pana pe data 31 martie 2020.
Bătrână accidentată mortal de un tir, pe trecerea de pietoni din faţa Shopping City
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: O batrana in varsta de 78 de ani a murit, miercuri dimineata, intr-un accident rutier petrecut la trecerea de pietoni semaforizata din fata Shopping City, pe Calea Unirii din municipiul Suceava. Accidentul a avut loc in jur de ora 9.30. Din primele informatii rezulta ca varstnica se afla pe partea dinspre Interconti si a fost agatata de un cap de tir care circula pe prima banda.
20 de mandate de perchezitie domiciliara, pe raza judetului Constanta. Ce s-a constatat. Mai multe persoane conduse la audieri (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Urmare a cercetarilor in mai multe dosare penale privind savarsirea unor infractiuni de furt calificat, in cursul zilei de ieri, politistii din cadrul Politiei orasului Navodari, cu sprijinul ...
NEAMȚ: 14 arbori seculari, tăiaţi ilegal (FOTO)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
În cursul zilei de azi, 10.03.2020, Garda Forestieră Judeţeană Neamţ s-a autosesizat cu privire la lucrările de exploatare care se desfăşoară în comuna
Până pe 31 martie: înmatriculări şi permise pe baza programărilor online
ziarharghita.ro - Harghita
Prefectura Harghita transmite măsurile luate de DRPCIV în vederea evitării aglomerării de persoane la sediile serviciilor publice teritoriale precum şi a
Coronavirusul scoate din sertare o lege care prevede acordarea de zile libere pentru părinţi în cazul închiderii şcolilor
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Coronavirusul scoate din sertare legea pe care deputatul de Timiş, Marian Cucşa, a depus-o în 2019 şi care prevede acordarea de zile libere pentru părinţi în situaţia închiderii şcolilor. Deputatul crede că această lege a devenit singurul proiect viabil pentru a veni în sprijinul părinţilor care de astăzi nu au cu cine să-şi lase copiii…
ACUM, CONFERINŢĂ LA PREFECTURA ARGEŞ. NOI DECIZII ÎN CONTEXTUL EPIDEMIEI
ziarulargesul.ro - Argeş
A început conferinţa organizată la Prefectura Argeş şi urmează să fie comunicate noi decizii şi măsuri împotriva răspândirii virusului Covid-19. Recomandare: toate creşele, unităţile after school, universităţi: suspendarea activităţilor, de azi!
Serbia îşi închide graniţele pentru persoanele care vin din zone afectate de coronavirus
www.tion.ro - Timiş
Potrivit Reuters, autorităţile din Serbia iau măsuri drastice pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus. Astfel, în ţară nu le va mai fi permis accesul persoanelor care vin din ţări ori regiuni afectate de coronavirus. Reprezentanţii guvernului sârb nu au anunţat cât va dura această interdicţie, însă ea se aplică cu precădere persoanelor care …
Moped tras pe dreapta în toiul nopţii. Ce au constatat poliţiştii botoşăneni
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
DSP Bihor, date actualizate despre coronavirus: 37 de persoane în carantină, 7 internate în spital, niciun bolnav confirmat (FOTO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Direcţia de Sănătate Publică Bihor a făcut public un nou raport privind situaţia statistică actualizată privind COVID-19 în judeţul nostru. Potrivit documentului, în Bihor nu este niciun bolnav confirmat cu această boală. În schimb, sunt 37 de persoane în carantină şi alte 7 internate în spital. Pentru trei din acestea deja au sosit rezultatele testelor, care sunt negative.
Activitati preventive in institutiile de invatamant constantene. Despre ce au discutat elevii cu politistii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Politistii Biroului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii au continuat seria activitatilor de prevenire in cadrul proiectului SCOALA SIGURANTEI TEDI si Programului de prevenire a delincventei ...
Doua baimarence suspectate de coronavirus. Un caz a fost preluat de pe Aleea Neptun, iar cealalt de pe Luminisului. Ambele s-au intors din Italia
ziarmm.ro - Maramureş
In cursul noptii trecute, un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulanta a intervenit pe Aleea Neptun, din Baia Mare, in jurul orei 02.00, pentru a prelua cu izoleta o femei care are toate simptomele
Cum a ajuns clădirea familiei Berger de pe str. N. Titulescu a nimănui. Povestea tristă a proprietăţilor revendicate
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
(FOTO) Clădirea de pe strada Nicolae Titulescu, al cărei zid a căzut miercuri dimineaţa, a fost ridicată în 1913 şi este proprietatea lui Berger Ervin. Imobilul a fost revendicat în baza Legii 10, crerea aflându-se la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), nefiind încă solu
Două trasee de ciclism şi trafic pietonal în Braşov, realizate cu bani europeni
feedproxy.google.com - Braşov
Primăria Braşov şi ADR Centru au semnat ieri contractul de finanţare pentru două proiecte care vizează realizarea infrastructurii integrate pentru trafic pietonal şi ciclism cu facilităţi complementare epntru două trasee din munipicpul reşedinţă de judeţ. Valoarea totală a celor două proiecte este de 11.966.045.28 de lei. După semnarea contractului, fucnţionarii Primăriei urmează să întocmească caietele
Sute de sibieni izolaţi la domiciliu – Ce nu au voie să facă şi ce măsuri trebuie să ia
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Sute de persoane din judeţul Sibiu sunt izolate, în acest moment, la domiciliu. Marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a anunţat că doi sibieni sunt în carantină, însă nu există încă niciun caz confirmat cu coronavirus. În acest context, oamenii trebuie să ştie care sunt procedurile, ce măsuri trebuie…
Un bărbat cu infecţie respiratorie a murit la spitalul judeţean Sibiu – Încă nu se ştie cauza
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Moartea unui bărbat de 43 de ani la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, ridică multe semne de întrebare. Acesta a fost transferat de la spitalul Militar cu diagnostic de embolie pulmonară şi a murit la scurt timp după ce a fost transferat la judeţean. Bărbatul de 43 de ani, a fost…
Cine are OBLIGAȚIA de a presta muncă în folosul comunităţii. Cei care nu se conformează riscă NOI SANCȚIUNI
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Baimareanca suspectata de coronavirus. Femeia a fost preluata la 02.00 dimineata de pe Aleea Neptun, de un echipaj al Serviciului de Ambulata ACTUALIZARE
ziarmm.ro - Maramureş
In cursul noptii trecute, un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulanta a intervenit pe Aleea Neptun, din Baia Mare, in jurul orei 02.00, pentru a prelua cu izoleta o femei care are toate simptomele
Orban si Isarescu participa astazi la prima sedinta a Grupului Interinstitutional privind impactul economic al COVID 19
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Prima reuniune a Grupului de Lucru Interinstitutional pentru evaluarea impactului economic, financiar si bugetar asupra Romaniei, generat de efectele epidemiei Covid-19 GLI-ECOROM , va avea loc astazi, ...
Accident la Botoşani. Un tânăr s-a răsturnat cu maşina pe cupolă, iar după accident a părăsit, împreună cu pasagerii, locul faptei
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Măsuri pe timp de coronavirus la unele şcoli din Timiş: Ne dorim ca aceşti copii cu nevoi speciale să nu aibă de suferit
www.tion.ro - Timiş
Au fost identificate măsurile necesare în cazul copiilor care învaţă la aceste şcoli, în contextul în care mulţi dintre ei au probleme de sănătate, iar familiile lor se află în dificultate din diverse motive. Se mută bani de la diverse capitole pentru achiziţia de materiale dezinfectante, iar directorii vor face verificări periodice în rândul familiilor …
Csikszereda Miercurea Ciuc - FC Farul Constanta: Ianis Zicu - Avem nevoie de victorie si ne-am antrenat numai pentru aceasta“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Meciul Csikszereda Miercurea Ciuc - FC Farul Constanta, care se joaca vineri, 13 martie, de la ora 18.00, deschide etapa a 25-a a Ligii a 2-a. In clasament, echipa gazda ocupa locul 17, cu 22 de puncte, ...
Violeta Răduţ: “Epidemia de coronavirus trebuie să-i trezească pe cei din PNL; să-şi treacă guvernul şi să respecte deciziile CCR”
ziarulteleormanul.ro - Teleorman
Şedinţa Parlamentului privind învestirea Guvernului Cîţu va avea loc joi, de la ora 16.00, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Premierul desemnat, Flo…
Casa Judeteana de Pensii Constanta. Audiente suspendate temporar. Care sunt punctele de lucru vizate
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Din motive de siguranta medicala, legate de prevenirea raspandirii si infectarii cu coronavirus, activitatea de audiente va fi suspendata incepand cu data de 11.03.2020 si pana pe data de ...
Inspectorul şcolar general de la Sibiu face apel la calm – „Unde ne putem ajuta, haideţi s-o facem”
www.oradesibiu.ro - Sibiu
În contextul închiderii şcolilor din cauza riscului de îmbolnăvire cu coronavirus, Alexandru Dumbravă, Inspectorul Școlar General, le transmite un mesaj părinţilor şi cadrelor didactice. Inspectorul şcolar general, Alexandru Dumbravă, îndeamnă la calm şi subliniază că nimic nu este mai important decât sănătatea şi siguranţa copiilor noştri. "Dragi colegi, părinţi şi…
Cea de-a XIII-a ediţie a „Sărbătorii Mierii” de la Blaj, a fost AMÂNATĂ în contextul prevenirii extinderii infecţiilor cu coronavirus
ziarulunirea.ro - Alba
Cea de-a XIII-a ediţie a „Sărbătorii Mierii” de la Blaj, a fost AMÂNATĂ în contextul prevenirii extinderii infecţiilor cu coronavirus Organizatorii au
Alte regiuni intens frecventate de români au intrat în zona roşie şi zona galbenă cu transmitere COVID-19
ziarulteleormanul.ro - Teleorman
Institutul Naţional de Sănătate publică a actualizat, miercuri, lista regiunilor şi localităţilor din zona roşie şi zona galbenă cu transmitere COVID-19. Astfel, potrivit noilor date făcute publice…
Barbat, condamnat pentru furt. A fost escortat la penitenciarul Poarta Alba
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La data de 10 martie a.c., politisti din cadrul Serviciului Investigati Criminale al I.P.J. Constanta au depistat pe raza municipiului Constanta, un barbat, de 24 de ani, pe numele caruia Judecatoria ...
FOTO Tragedie! Femeie accidentată mortal de un tir. Traversa strada în fugă
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Poliţistul bătut de nevastă rămâne fără ordin de protecţie, în Prahova
ph-online.ro - Prahova
După ce a fost bătut de nevastă, agentul de poliţie din comuna prahoveană Floreşti a rămas şi fără ordin de protecţie, după ce instanţa i-a respins ca...
Cum arată radiografia pulmonară a unei tinere cu coronavirus. Medicii, uluiţi de viteza cu care virusul înaintează în organism
ph-online.ro - Prahova
Radiografia unei tinere de 33 de ani, infectată cu coronavirus, arată efectul şocant pe care îl are noul virus din China asupra plămânilor. Femei...
Doru Dancus si Irina Smical vor intra in izolare la domiciliu. Vicepresedintele CJ Maramures si consilierul local sunt in Valencia, zona galbena. Acestia revin in tara vineri
ziarmm.ro - Maramureş
Delegatia din Maramures a plecat in Valencia, Spania in data de 9 martie si urmeaza sa revina in tara vineri. Delegatia este compusa din cinci persoane, iar printre acestea se numara si vicepresedinte
Cazul 31 de coronavirus, confirmat în România
ph-online.ro - Prahova
A fost confirmat cazul de coronavirus cu numărul 31 în România. Este vorba despre un bărbat de 42 de ani, din Iaşi, care s-a întors din...
COVID-19 se transmite la 4,5 metri, trăieşte 30 de minute în aer şi rezistă 4 zile pe suprafeţe (Studiu)
ph-online.ro - Prahova
Noul coronavirus se transmite la o distanţă de 4,5 metri de persoana infectată, supravieţuieşte cel puţin 30 de minute în aer după ce „sursa” infecţie...
BREAKING Primul MEDIC din România DIAGNOSTICAT oficial cu coronavirus
ph-online.ro - Prahova
Numărul românilor infectaţi cu coronavirus pare să crească alarmant. Un fost ofiţer MAI; care a minţit că nu a fost plecat în străinătate, a reuşit pe...
Studiu nou: COVID-19 se transmite şi la o distanţă de 4,5 metri şi rezistă în aer 30 de minute
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Virusul COVID-19 se transmite mult mai uşor decât se credea până acum. Un studiu nou făcut de specialişti chinezi arată că noul coronavirus se transmite chiar şi de la o distanţă de 4,5 metri de persoana infectată, că supravieţuieşte 30 de minute în aer după ce „sursa” nu mai este prezentă şi rezistă 4 zile pe diferite suprafeţe.
Un sofer s-a ales cu dosar penal: Accident rutier in Tulcea. Victima, un copil
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La data de 10 martie a.c., un barbat in varsta de 42 de ani, din Tulcea, in timp ce conducea un auto pe strada Victoriei din municipiu, a accidentat o adolescenta in varsta de 12 de ani, care se angajase ...
Casa Judeţeană de Pensii: Măsuri în contextul epidemiei de coronavirus
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Casă Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud aduce la cunoştinţa beneficiarilor noile măsuri pe care le adoptă în contextul răspândirii infecţiei cu coronavirus.
Astfel, în perioada 11.03.2020 – 31.03.2020, activităţile de relaţii cu publicul se vor limita la depunerea, respectiv ridicarea de docume
UPG Ploieşti suspendă cursurile doar pentru studenţii care învaţă la fără frecvenţă
ph-online.ro - Prahova
Având în vedere ultimele evoluţii privind răspândirea coronavirusului, dar şi faptul că unul dintre studenţi a fost dus luni la spital, unde a fost in...
Care sunt persoanele cele mai vulnerabile in fata temutului CORONAVIRUS? Vezi aici profilul urmatoarei potentiale victime
www.infobraila.ro - Brăila
Ziarul italian “Corriere de la Sera” a prezentat profilul persoanelor cele mai expuse riscului de infectare cu coronavirus. Pe 5 martie, Institutul Superior de Sanatate din Italia a explicat, pe baza unui raport intocmit analizand 105 decese din Italia, care este profilul persoanelor infectate cu coronavirus, expuse la a dezvolta o forma grava, forma care […]
Atentie constanteni: Programari pentru emiterea sau preschimbarea cartii de identitate, pentru evitarea aglomeratiei
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pentru a evita aglomeratia si formarea cozilor la ghiseu, Primaria Municipiului Constanta ofera posibilitatea programarilor pentru emiterea sau preschimbarea cartii de identitate. Programarile se ...
Se lasă liniştea în Poiana Golului! Custom Reşiţa 2020, anulat! Ce alte decizii a luat Primăria?
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Ediţia a doua a festivalului Custom Reşiţa va fi anulată din cauza coronavirusului. Anunţul a fost făcut astăzi de primarul Ioan Popa. Banii care ar fi trebuit alocaţi concertelor vor fi redirecţionaţi spre lucrări de infrastructură în oraş. Nu este însă singura măsura decisă de Primăria Reşiţa. Ce alte unităţi din oraş îşi închid porţile?
Târgul de locuri de muncă de la ITC, suspendat din cauza coronavirusului
feedproxy.google.com - Braşov
Târgul de locuri de muncă care ar fi trebuit să se desfăşoare astăzi şi mâine, la ITC Braşov, a fost suspendat. În baza situaţiei de urgenţă şi ţinându-se cont de Hotărârea nr. 6 din 09.03.2020, dată de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a noului Coronavirus, a
Simulările pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat se amână; înscrierile în clasa pregătitoare se mută în online
ziarulteleormanul.ro - Teleorman
Toate unităţile de învăţământ preuniversitar, respectiv grădiniţele, şcolile şi liceele, şi-au închis porţile începând de miercuri, 11 martie, până pe 22 martie, cu posibilitatea de prelungire în f…
Coronavirus Italia. Oamenii nu mai au voie pe străzi: 630 de morţi
portalsm.ro - Satu Mare
Coronavirus Italia. Oamenii nu mai au voie pe străzi: 630 de morţi
UPDATE Primul medic infectat cu coronavirus – Este al treizeci si unulea caz din România
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un caz de îmbolnăvire cu nou coronavirus a fost înregistrat în această dimineaţă, al 30-lea caz la nivel naţional. Este vorba de o femeie, 43 ani, contact al pacientului care a fost internat în Spitalul Dimitrie Gerota. Ea este medic din spital. Actualizare: Un bărbat de 42 de ani care…
Restricţii la activitatea cu publicul la o instituţie publică din Botoşani
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Care sunt persoanele cele mai vulnerabile in fata temutului CORONAVIRUS? Vezi aici profilul urmatoarei victime
www.infobraila.ro - Brăila
Ziarul italian “Corriere de la Sera” a prezentat profilul persoanelor cele mai expuse riscului de infectare cu coronavirus. Pe 5 martie, Institutul Superior de Sanatate din Italia a explicat, pe baza unui raport intocmit analizand 105 decese din Italia, care este profilul persoanelor infectate cu coronavirus, expuse la a dezvolta o forma grava, forma care […]
Cum arata declaratia pe care toti cetatenii trebuie sa o completeze la intrarea in Romania (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ministerul Afacerilor Interne a publicat, pe pagina sa oficiala, modelul declaratiei care trebuie completata de toti cetatenii care intra in Romania. Completarea acesteia cu date eronate intra sub ...
IMPORTANT. Modificări în activitatea serviciilor de paşapoarte şi înmatriculări
www.zi-de-zi.ro - Mureş
În perioada 11-31 martie, cererile privind activităţile specifice din domeniul înmatriculări şi perm
Se caută legăturile pacientului din Reşiţa cu coronavirus. Ancheta se extinde la Caransebeş
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Ancheta epidemiologică abia la început, în cazul bărbatului depistat cu coronavirus din Reşiţa, însă situaţia ar putea fi mai gravă. Prietenul bărbatului are iubita gravidă şi asistentă la Caransebeş. Purtătorul de cuvânt al DSP a confirmat că se iau în calcul toate persoanele care au avut contact direct sau indirect cu bărbatul din Reşiţa, care,…
31 de cazuri de coronavirus confirmate in Romania
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
A fost confirmat inca caz de COVID-19, in Iasi. Este vorba despre cazul cu numarul 31. Un caz de imbolnavire cu noul coronavirus a fost inregistrat in aceasta dimineata, al 31-lea caz la nivel ...
Festivalul DISKOteka se amână
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Cel mai mare festival din Europa dedicat muzicii retro, DISKOteka Festival, se amână pentru toamnă în perioada 18-20 septembrie 2020.
31 de cazuri confirmate de coronavirus in Romania
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
A fost confirmat inca caz de COVID-19, in Iasi. Este vorba despre cazul cu numarul 31. Un caz de imbolnavire cu noul coronavirus a fost inregistrat in aceasta dimineata, al 31-lea caz la nivel ...
Mort de beat şi fără permis, la volanul unui tractor neînmatriculat: Bărbat de 47 de ani, din comuna Hopârta, cercetat de poliţişti
ziarulunirea.ro - Alba
Luni, 10 martie 2020, în jurul orei 16.10, poliţiştii din Hopârta l-au depistat pe un bărbat de 57 de ani, din comună, în timp ce conducea un tractor
Informare de presă: A fost CONFIRMAT al 31-lea caz de coronavirus. Este un bărbat din Iaşi
ziarulunirea.ro - Alba
Informare de presă: A fost CONFIRMAT al 31-lea caz de coronavirus. Este un bărbat din Iaşi Un caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus a fost înregistrat în
Baimareanca suspectata de coronavirus. Femeia a fost preluata la 02.00 dimineata de pe Aleea Neptun, de un echipaj al Serviciului de Ambulata. Se asteapta rezultatul analizelor
ziarmm.ro - Maramureş
In cursul noptii trecute, un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulanta a intervenit pe Aleea Neptun, din Baia Mare, in jurul orei 02.00, pentru a prelua cu izoleta o femei care are toate simptomele
Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu îşi închide porţile până pe 21 martie
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Biblioteca judeţeană Dâmboviţa a decis oprirea accesului publicului în instituţie pentru a preveni răspândirea COVID-19. Având în vedere situaţia epidemiologică
Lucian Trufin: Nu panică,ci responsabilitate din partea fiecăruia dintre noi şi profesionalism din partea instituţiilor abilitate
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
CORONAVIRUS. Apel către locatarii de la blocuri şi asociaţiile de proprietari
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
”Lăsaţi candidaţi şi alegeri, negocieri şi jocuri politice. Nimeni nu poate să se joace cu asta!”
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
”De două luni spunem sănătate, nu anticipate! De fiecare dată ieşea preşedintele şi ne pomenea în fel şi chip, liberalii o ţineau şi ei cu aceeaşi agendă. E pentru prima dată când a luat pauză preşedintele din obiceiurile mai vechi. Când avem o asemenea provocare la adresa sănătăţii noastre, a fiecă
(FOTO) ACUM, SĂPĂTURI LA SPITALUL JUDEȚEAN
ziarulargesul.ro - Argeş
Aici va fi construit noul corp al SJU Piteşti. Va fi gata peste 36 luni. Este un corp modern cu secţii de anatomie patologică, chirurgie plastică şi arşi, cardiologie. Va fi dotat şi cum panouri solare pentru economisirea energiei. Are patru etaje.
Coronavirus Satu Mare: 67 de persoane sunt în carantină
portalsm.ro - Satu Mare
Coronavirus Satu Mare: 67 de persoane sunt în carantină
Unitatea militara de la Capu Midia: Maistru militar Bogdan Cretu, absolvent ca sef de promotie al cursului Allied Patriot Operator System Mechanic 01-19“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Maistru militar clasa a III-a Bogdan Cretu, tehnician in cadrul Centrului National de Instruire pentru Aparare Antiariana General de brigada Ion Bungescu de la Capu Midia, a absolvit ca sef de promotie ...
A fost confirmat cel de-al 30-lea caz de infectare cu coronavirus! Pacientul este medic
feedproxy.google.com - Braşov
Un nou caz de îmbolnăvire cu coronavirus a fost înregistrat miercuri dimineaţă, al 30-lea caz la nivel naţional. Este vorba de o femeie de 43 ani, contact al pacientului care a fost internat în Spitalul Dimitrie Gerota. Ea este medic în spital. Ministerul de Interne a făcut, marţi, precizări cu privire la cazul bărbatului infectat cu coronavirus
Gimnasta Andreea Acatrinei, viitoare mămică: Cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat, o minune de la Dumnezeu
feedproxy.google.com - Braşov
MAMA. Primul şi cel mai frumos cuvânt. Cel mai cald gând. Mama, de cele mai multe ori ne aduce la viaţă şi renunţă la tot ce era ea şi la ce ar fi putut ajunge pentru a ne avea pe noi. Ne împrumută chipul ei şi ne umple sufletele cu comori numai de ea ştiute,
Primul medic infectat cu coronavirus – Este al treizecilea caz din România
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un caz de îmbolnăvire cu nou coronavirus a fost înregistrat în această dimineaţă, al 30-lea caz la nivel naţional. Este vorba de o femeie, 43 ani, contact al pacientului care a fost internat în Spitalul Dimitrie Gerota. Ea este medic din spital. Ministerul de Interne a făcut, marţi, precizări cu…
Suspiciune de coronavirus? Un angajat al APIA din Botoşani, luat cu ambulanţa
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
IGPF: In ultimele 24 de ore, aproximativ 110.000 de persoane au trecut prin punctele de frontiera
ziarmm.ro - Maramureş
In ultimele 24 de ore, prin punctele de frontiera au trecut aproximativ 110.000 de persoane, cetateni romani si straini, dintre care aproximativ 54.000 pe sensul de intrare si 56.000 pe cel de iesire
S-a dus Marius Florarul
www.ebihoreanul.ro - Bihor
S-a dus la Budapesta, tot la loc cu verdeaţă, că nu renunţă la meseria de florar. E una din cele mai mari pierderi pentru Oradea. Oraşul are personalitatea lui, dată nu doar de clădirile somptuoase şi infrastructura în veşnică dezvoltare, cât mai ales de oamenii care îl populează. Şi există multe personaje care ne colorează viaţa.
CORONAVIRUS. Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad şi-a SUSPENDAT SPECTACOLELE până în 22 martie
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Coronavirus: Măsuri la Casa de Pensii
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Din motive de siguranţă medicală, legate de prevenirea răspândirii şi infectării cu coronavirus, Casa Naţională de Pensii Publice anunţă că activitatea de
Perchezitii domiciliare pe raza judetului Constanta: Barbat, retinut pentru trafic de minori
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La data de 09.03.2020, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Serviciul Teritorial Constanta au dispus retinerea pentru o perioada de 24 de ore a ...
La Universitatea de Vest din Timişoara se vor face cursuri online, pentru a evita infecţia cu coronavirus
www.tion.ro - Timiş
Consiliul de Administraţie al UVT s-a întrunit miercuri, 11 martie, a analizat toate datele şi informaţiile publice şi oficiale pe care le-a avut la dispoziţie şi a decis înlocuirea, în perioada 11-22 martie, a activităţilor didactice „faţă în faţă” cu cele online. „Consiliul de Administraţie al UVT a decis înlocuirea, în perioada 11-22 martie 2020, …
Primăria Timişoara anunţă închiderea creşelor şi anularea evenimentelor culturale
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
După ce Consiliul Judeţean a decis anularea evenimentelor găzduite în spaţiile CJ şi în instituţiile subodonate până în 31 martie, a venit rândul Primăriei Timişoara să ia anumite măsuri de prevenire a contactării coronavirusului. Nicolae Robu, primarul Timişoarei, a anunţat astăzi că în perioada 11-22 martie vor fi închise creşele din oraş şi în aceeaşi…
Făgăraşul împlineşte, astăzi, 729 de ani de atestare documentară
feedproxy.google.com - Braşov
Făgăraşul sărbătoreşte, astăzi, 729 de ani de la prima menţiune documentară. Prima atestare documentară a Făgăraşului ca localitate datează din anul 1291, însă unele scrieri menţionează aşezări mai vechi, pe maulul Oltului, cu mult înaintea datei în care este menţionat Făgăraşul. Prima menţiune documentară a oraşului Făgăraş apare la 11 martie 1291, într-un act de
Peste 10.800 de sanctiuni, aplicate de politisti in ultimele 24 de ore
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ieri, politistii au intervenit la 2.620 de evenimente si au constatat peste 800 de infractiuni, iar pentru neregulile constatate in trafic, au retinut aproape 600 de permise de conducere. La data de ...
8 români întorşi din Italia, în carantină la Caransebeş. Nu au simptome de coronavirus
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit în toiul nopţii la Caransebeş. Urgenţa au fost 8 cetăţeni români întorşi din Italia care au fost depitaţi de Poliţie pe raza municipiului.
ANAF sfătuieşte contribuabilii să evite deplasarea la unităţile fiscale. Ce alternative oferă
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Arhiepiscopia Tomisului. Suspendare evenimente din cauza coronavirusului
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Urmare a noilor masuri luate de catre autoritati privind limitarea raspandirii coronavirusului COVID-19, unele evenimente anuntate se suspenda, dupa cum urmeaza Taina Sfantului Maslu pentru ...
Bugetul Sibiului în 2020: Primăria investeşte 131 de milioane de lei în învăţământ
www.oradesibiu.ro - Sibiu
În 2020, Primăria Sibiu investeşte 131 de milioane de lei în învăţământ, adică 16% din bugetul local total pentru investiţii, lucrări de reparaţii curente, dotări, burse şi premii acordate elevilor şi alte cheltuieli materiale. “Investim continuu în învăţământ pentru a îmbunătăţi condiţiile de studiu şi pentru a extinde spaţiile. Abordăm…
Primul medic infectat cu coronavirus – Este al treizecelea caz din România
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un caz de îmbolnăvire cu nou coronavirus a fost înregistrat în această dimineaţă, al 30-lea caz la nivel naţional. Este vorba de o femeie, 43 ani, contact al pacientului care a fost internat în Spitalul Dimitrie Gerota. Ea este medic din spital. Ministerul de Interne a făcut, marţi, precizări cu…
Primul MEDIC român INFECTAT cu coronavirus : Bilanţul cazurilor a ajuns la 30
ziarulunirea.ro - Alba
Primul MEDIC INFECTAT cu coronavirus în România: Bilanţul cazurilor a ajuns la 30 Un nou caz de îmbolnăvire cu coronavirus a fost înregistrat miercuri
STAȚIE ELECTRICĂ MONTATĂ ACUM PE REPUBLICII
ziarulargesul.ro - Argeş
Pe bulevardul Republicii din municipiu este amenajată zilele acestea o parcare destinată maşinilor electrice. Marcajul special, de culoare verde, evidenţiază faptul că şoferii pot parca în zona respectivă. Astăzi, lucrători ADP, împreună cu angajaţi ai furnizorului de energie au montat staţia de...
Coronavirus. Persoanele în carantină şi izolare, monitorizate cu brăţări şi holtere. Situaţia la Braşov de dimineaţă
feedproxy.google.com - Braşov
Medicii vor monitoriza de la distanţă starea suspecţilor de coronavirus, aflaţi în carantină sau în izolare, prin brăţări şi holtere. Prsoanele care intră în carantină sau în izolare la domiciliu timp de 14 zile vor avea asupra lor brăţări şi holtere care le vor monitoriza starea de sănătate, potrivit Hotnews.ro. Holterele, au doi electrozi, care
ACCIDENT pe un drum din judeţ! A ajuns cu ROȚILE-N SUS
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
A fost confirmat un nou caz de coronavirus in Romania. Este vorba despre un medic
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Miercuri dimineata a fost confirmat al treizecilea caz de coronavirus in Romania, scrie antena3.ro. Este vorba de o femeie, 43 ani, contact al pacientului care a fost internat in Spitalul Gerota In ...
Operaţiunea „Telefonul Chinezesc”: Cum au reuşit mai mulţi inculpaţi contrabandişti să realizeze un prejudiciu de peste 1 milion de euro, prin telefoane contrafăcute
ziarulunirea.ro - Alba
Operaţiunea "Telefonul Chinezesc": Cum au reuşit mai mulţi inculpaţi contrabandişti să realizeze un prejudiciu de peste 1 milion de euro, prin telefoane
Recomandarile Inspectiei Muncii ca urmare a masurilor speciale de control si prevenire a infectiei virale cu COVID-19
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Securitatea si sanatatea in munca reprezinta ansamblul activitatilor avand ca scop asigurarea conditiilor optime in desfasurarea procesului de munca, apararea sanatatii, integritatii ...
Anunt
www.infobraila.ro - Brăila
OANCEA VIOREL CATALIN SI OANCEA AURELIA ANUNTA PUBLICUL INTERESAT ASUPRA DECIZIEI APM BRAILA DE INCADRARE A PLANULUI URBANISTIC ZONAL-“CONSTRUIRE SPATIU COMERCIAL P+1E PRESTARI SERVICII-ATELIER GEOMETRIE SI SERVICE ROTI-IMPLEMENTAT IN JUDETUL BRAILA,MUN BRAILA,STR GRIVITA, NR 196:PLANUL NU NECESITA REALZIAREA EVALUARII DE MEDIU SI SE SUPUNE PROCEDURII DE ADOPTARE FARA AVIZ DE MEDIU. PROIECTUL DECIZIEI DE INCADRARE […]
Sorin Bumb, deputat PNL Alba: Pe modelul Bucureştiului, gaşca PSD-istă îi face pe români dependenţi de sistemele centralizate de termoficare
ziarulunirea.ro - Alba
Gaşca PSD din Parlamentul României produce noi deservicii majore românilor printr-o modificare a legii privind alimentarea cu energie termică. Astfel,
TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Un virus cât o planetă
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Cunoaşteţi Războiul lumilor al lui H. G. Wells. O civilizaţie extraterestră, extrem de avansată, cu o tehnologie mult peste cea
Încă două persoane în carantină în BN, în total cinci. Se aşteaptă rezultatele testelor
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Instituţia Prefectului anunţă că ”în acest moment NU sunt cazuri confirmate de Coronavirus (Covid-19) în judeţul Bistriţa-Năsăud”. ”Cinci persoane se află în carantină în momentul de faţă, cele trei persoane declarate ieri şi alte două persoane care au venit cu un transport din Italia şi care, încă
SC VITAL: Program interventii Baia Mare, 11 martie
ziarmm.ro - Maramureş
Locuitorii de pe str. Mihai Eminescu, str. Dealul Grosilor din Baia Mare, precum si cei din localitatile Satu Nou de Sus, Grosi si Unguras raman fara apa miercuri, 11 martie, in intervalul orar 09.00-
Doru Dancus si Irina Smical vor intra in izolare la domiciliu. Vicepresedintele CJ Maramures si consilierul local sunt in Valencia, zona glabena. Acestia revin in tara vineri
ziarmm.ro - Maramureş
Delegatia din Maramures a plecat in Valencia, Spania in data de 9 martie si urmeaza sa revina in tara in data de 12 martie a.c. Delegatia este compusa din cinci persoane, iar printre acestea se numara
Peste 800 de infracţiuni constatate şi 571 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti în 24 de
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
La data de 10 martie a.c., poliţiştii au organizat 226 de acţiuni punctuale, intervenind, totodată şi la 2.620 de evenimente
Timiş: 19 persoane în carantină şi peste 400 de oameni în autoizolare
www.tion.ro - Timiş
În judeţul Timiş, miercuri, 11 martie, 436 de persoane se află în autoizolare la domiciliu, iar 19 persoane se află în carantină, conform reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică. În Timiş sunt, deocamdată, 196 de locuri pentru carantină. „Carantina se instituie pentru toate persoanele care nu prezintă simptome dar care se întorc din zonele cu transmitere …
A fost confirmat un nou caz de coronavirus in Romania
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Miercuri dimineata a fost confirmat al treizecilea caz de coronavirus in Romania, scrie antena3.ro. Este vorba de o femeie, 43 ani, contact al pacientului care a fost internat in Spitalul Gerota In ...
Anunt
www.infobraila.ro - Brăila
SC AMIBIOS SRL DECLARA PIERDUT AVIZ DE FUNCTIONARE NR 1493 DIN 12.04.2010 EMIS DE PRIMARIA BRAILA Comentarii comentariu
Proiectele de acte normative adoptate sau de care guvernul a luat act in sedinta de ieri. Unul este despre coronavirus
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
A fost sedinta la Guvernul Romaniei. Iata proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act in cadrul sedintei din 10 martie 2020 HOTAR RI HOTAR RE pentru suplimentarea ...
Din cauza fenomenului Covid-19, Maratonul Nisipului, reprogramat pentru perioada 7-8 noiembrie 2020
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Maratonul Nisipului, unul dintre cele mai importante evenimente sportive de la malul Marii Negre, care ar fi trebuit sa aiba loc in perioada 28-29 martie 2020, a fost reprogramat pentru 7-8 noiembrie 2020 ...
FOTO Cel mai tare hotel din Botoşani! A obţinut nota 9,4 din partea clienţilor Booking
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Doamnele din Asociaţia Pensionarilor Luduş, sărbătorite
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Conform tradiţiei ultimilor ani, doamnele care fac parte din Asociaţia Sindicatului Pensionarilor di
Doamnele din Asociaţia Pensionarilor Luduş, sărbătorite
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Conform tradiţiei ultimilor ani, doamnele care fac parte din Asociaţia Sindicatului Pensionarilor di
NEAMȚ: Incendiu la o locuinţă din Gârcina (FOTO)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
În jurul orei 21.32, prin apel la 112 pompierii de la Detaşamentul Piatra Neamţ au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o
ALERTĂ – Persoanele care vin de la Madrid vor intra in carantină – Avem zbor direct de la Sibiu
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Autorităţile vor extinde, de miercuri dimineaţa, lista „zonelor roşii” pentru a include nordul Franţei şi Madridul, unde au fost înregistrate multe cazuri de coronavirus. Anunţul a fost făcut de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru, la Digi24. În aceste condiţii, oamenii care vin din zona Madrid şi din…
Testoasele marine confunda obiectele de plastic cu hrana din cauza mirosului
ziarmm.ro - Maramureş
Testoasele marine confunda obiectele din plastic din apa cu prada deoarece acestea au un miros asemanator hranei lor obisnuite, a descoperit o echipa de oameni de stiinta din Statele Unite, citata lun
Primaria Ploiesti a derulat proiectul "PROETIC: ETICĂ+TRANSPARENŢĂ+INTEGRITATE -CORUPŢIE"
ph-online.ro - Prahova
PROETIC: ETICĂ+TRANSPARENŢĂ+INTEGRITATE -CORUPŢIE Municipiul Ploieşti, în calitate de beneficiar, împreună cu partenerul său TERRA Mileniul III...
Agentul şi fetele: Mai multe adolescente îl acuză pe poliţistul vulgar de la Permise
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Dezvăluirile BIHOREANULUI de săptămâna trecută despre agentul Sorin Avram, poliţistul acuzat de comportament vulgar şi aluzii sexuale de o tânără care i-a fost repartizată la examenirea pentru permisul auto, par că au deschis o mică cutie a Pandorei. Imediat după ce articolul a apărut pe internet, mai multe fete care au avut ghinion să susţină cu Avram proba practică au transmis mesaje în care zic că au fost tratate de 'omul legii' de aceleaşi aluzii indecente precum reclamanta.
Termen prelungit la Făgăraş pentru depunerea documentaţiei necesară reabilitării blocurilor
feedproxy.google.com - Braşov
Primăria Făgăraş a prelungit până în 23 martie termenul pentru înscrierile în cel de-al doilea proiect prin care blocurile vor fi reabilitate/eficientizate energetic cu fonduri europene. Sunt eligibile inclusiv blocurile turn, astfel că, dacă se strâng toate semnăturile necesare de la proprietari, vor fi reparate/înlocuite/modernizate şi lifturile. Făgărăşenii interesaţi pot obţine mai multe informaţii la
Coronavirus. Persoanele aflate în carantină şi izolare, monitorizate cu brăţări şi holtere
feedproxy.google.com - Braşov
Medicii vor monitoriza de la distanţă starea suspecţilor de coronavirus, aflaţi în carantină sau în izolare, prin brăţări şi holtere. Prsoanele care intră în carantină sau în izolare la domiciliu timp de 14 zile vor avea asupra lor brăţări şi holtere care le vor monitoriza starea de sănătate, potrivit Hotnews.ro. Holterele, au doi electrozi, care
Distribuţie Oltenia continuă investiţiile în judeţul Argeş în beneficiul a peste 1500 de consumatori
ziarulargesul.ro - Argeş
În luna ianuarie 2020, operatorul Distribuţie Oltenia a finalizat investiţii de aproape 5 mil RON în următoarele lucrări realizate în judeţul Argeş: - modernizarea branşamentelor electrice a 68 de consumatori din Localitatea Leordeni, Sat Cotu Malului; - modernizarea branşamentelor electrice a...
Actiuni de informare si preventie pe strada Semanatorului din Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Municipiului Constanta, prin Directia Generala de Asistenta Sociala desfasoara zilnic vizite in cartierele din oras pentru a-i informa pe locuitori despre riscurile infectarii si ...
FOTO Povestea unui tânăr din Botoşani pe care necazurile l-au lovit constant. Cum a ajuns Ioan, la 25 de ani, să aibă grijă de toată familia sa
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Transport agabaritic pe ruta Braşov – Giurgiu
feedproxy.google.com - Braşov
Circulaţia va fi îngreunată pe mai multe drumuri naţionale, în noaptea de miercuri spre joi (11-12 martie), pentru efectuarea unui transport agabaritic, care va porni din Braşov cu destinaţia Giurgiu. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe 11 martie, începând cu ora 22:00, se va desfăşura un transport cu depăşiri, de
Hunedoara: Femeia la care a fost confirmat coronavirusul fusese amendata pentru nerespectarea regimului de izolare
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Femeia de 26 de ani, din judetul Hunedoara, la care a fost confirmata, marti, infectia cu COVID-19, a fost amendata, cu cateva zile inainte, cu 10.000 de lei, pentru ca nu a respectat regimul de ...
APIA Dâmboviţa: Se eliberează adeverinţe pentru fermierii care vor să acceseze credite
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dâmboviţa eliberează, începand de astăzi (n.n. marţi, 10 martie), adeverinţe pentru beneficiarii
Peretele unei case de pe strada Nicolae Titulescu din Bistriţa s-a prăbuşit
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Peretele unei case vechi de pe strada Nicolae Titulescu, la numărul 18, din Bistriţa s-a prăbuşit miercuri dimineaţa. Din fericire, nicio persoană nu a fost prinsă sub dărâmături. La faţa locului au fost mobilizate importante forţe de ordine, pompieri, salvări, poliţişti.
Foto. Captură filmar
Marko Dugandzic, jucătorul propus la FCSB, ofertă de milioane. Răspunsul dat de FC Botoşani
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
DÂMBOVIŢA Covid-19: În ce condiţii puteţi obţine concediul medical şi indemnizaţa pentru carantină
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
COMUNICAT PRIVIND ACORDAREA CONCEDIULUI MEDICAL ȘI A INDEMNIZAȚIEI PENTRU CARANTINĂ Casa de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa transmite o serie de
ACTIVITĂŢI SPORTIVE SUSPENDATE ŞI MECIURI FĂRĂ SPECTATORI
ziarulargesul.ro - Argeş
Urmare a deciziilor luate la nivel naţional, menite să prevină răspândirea coronavirusului, ieri, Federaţia Română de Baschet a decis că toate competiţiile oficiale de baschet din România se vor desfăşura fără spectatori până la data de 31 martie. În această lună, argeşenii vor disputa pe...
Harta Coronavirusului în România. Situaţia din fiecare judeţ
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Până ieri după-amiază în România au fost confirmate 25 cazuri de pacienţi infectaţi cu coronavirus (COVID 19), din care trei cazuri în Bucureşti, iar
Apelul preşedintelui: Respectaţi măsurile luate, protejaţi-vă! Paza bună trece primejdia rea
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
”Este esenţial să facem tot ce este posibil pentru a preveni un scenariu în care avem o răspândire necontrolată a infecţiei. Toate măsurile adoptate, oricât de drastice ar părea acum şi oricât disconfort ar provoca, sunt gândite pentru a preîntâmpina un rău mai mare. Știu că pentru mulţi aceste măsu
RADET Constanta. Unde nu se pot asigura conditii de furnizare a energiei termice
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Urmare a aparitiei unei avarii pe infrastructura de transport a agentului termic preluata in administrare de R.A.D.E.T. Constanta, nu se pot asigura conditiile de furnizare a energiei termice la punctele ...
Noul coronavirus se transmite la 4,5 metri, trăieşte 30 de minute în aer şi rezistă 4 zile pe suprafeţe – STUDIU
ziarulunirea.ro - Alba
COVID-19 se transmite la o distanţă de 4,5 metri de persoana infectată, supravieţuieşte cel puţin 30 de minute în aer după ce „sursa” infecţiei nu mai
ONU: Aproape 5 milioane de persoane au fugit din Venezuela din cauza crizei
ziarmm.ro - Maramureş
Circa 4,9 milioane de persoane au "parasit" Venezuela, zguduita de la sfarsitul lui 2015 de o criza economica si politica, a anuntat Inaltul Comisariat ONU pentru drepturile omului, acuzand continuare
Accident rutier cu victima pe strada Negru Voda din Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In urma cu cateva momente, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dobrogea a fost solicitat sa intervina in municipiul Constanta. Din primele informatii, este vorba despre un accident rutier ...
Tragedie în familia administratorului judeţului!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Fiul cel mic al lui Marius Damian, administratorul public al judeţului, şi al Mariei Damian, primarul comunei Teregova, a murit azi-noapte, într-un accident rutier. Potrivit organelor de poliţie, accidentul a fost anunţat în jurul orei 3.30. „Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că în timp ce un bărbat de 25 de ani din Teregova conducea…
Studiu: COVID-19 poate supravieţui în aer timp de cel puţin 30 de minute şi să se propage până la 4,5 metri
feedproxy.google.com - Braşov
Un nou studiu despre coronavirus, arată că COVID-19 poate supravieţui în aer timp de cel puţin 30 de minute, rezistă la circa 37 de grade Celsiu şi se propagă până la 4,5 metri. Virusul SARS-CoV-2, care provoacă boala coronavirus, poate supravieţui în aer timp de cel puţin 30 de minute şi să se propage până
Inspectorii RAR au descoperit ca aproape jumatate dintre vehiculele verificate in trafic, in 2019, aveau probleme tehnice majore
ziarmm.ro - Maramureş
Aproape jumatate (45,72%) dintre vehiculele pe care inspectorii Registrului Auto Roman (RAR) le-au verificat in trafic pe parcursul anului 2019 aveau deficiente tehnice majore, fiind declarate neconfo
Silviu Hurduzeu îl apostrofează pe Nelu Popa: să folosească un limbaj decent!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Săptămâna trecută, primarul Reşiţei declara că în urma unei vizite incognito făcute împreună cu prietenul său Romeo Dunca, desemnat candidat la alegerile pentru şefia Consiliului Judeţean, a găsit la deponeul de gunoi din Lupac o situaţie care ar explica de ce acea investiţie nu se mai termină.
Controale pe toate drumurile din Maramures pana in 15 martie. Ce vor verifica politistii
ziarmm.ro - Maramureş
In perioada 9-15 martie, pe toate tronsoanele de drum din judet, politistii rutieri actioneaza pentru verificarea si impunerea folosirii centurii de siguranta si a dispozitivelor de fixare omologate,
REZULTATE FINALE Olimpiada de BIOLOGIE 2020, etapa judeţeană. Elevi din Blaj şi Aiud calificaţi la faza naţională
ziarulunirea.ro - Alba
REZULTATE FINALE Olimpiada de BIOLOGIE 2020, etapa judeţeană. Elevi din Blaj şi Aiud calificaţi la faza naţională Faza judeţeană a Olimpiadei de BIOLOGIE
Banii înapoi! Primăria Oradea este ameninţată cu "amenzi" de 74 milioane lei pe proiectele cu fonduri UE
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Primăria Oradea este ameninţată cu corecţii de 73,9 milioane lei la proiectele europene în derulare, în valoare totală de 368,1 milioane lei. Din cauza unor interpretări forţate ale autorităţilor de management de pe lângă ministere, municipalitatea riscă să returneze cei 58,7 milioane lei pentru construirea noii linii de tramvai din Calea Aradului şi încă 15 milioane lei pentru alte proiecte.
Crucea Roşie, lecţie despre spălatul corect pe mâini
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Toată lumea este îndemnată să se spele pe mâini, dar nu mulţi ştiu să facă acest lucru corect. Ca urmare, ţineţi cont de câteva sfaturi de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OM), transmise de Crucea Roşie.
CUM SĂ TE SPELI PE MÂINI ÎN MOD CORECT?
Udă-ţi mâinile şi aplică săpun.Freacă mâinil
Coronavirusul a închis creşe, grădiniţe, şcoli – Ce facem cu copiii? Dezbaterea încinge grupurile de mămici din Sibiu
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Până în data de 22 martie cel puţin, copiii trebuie supravegheaţi acasă nu duşi la mall sau în alte locuri aglomerate. Fiţi responsabile/responsabili atunci când vine vorba de sănătatea copiilor şi a noastră, a tuturor.
Staţia de epurare de la Jupa – un „cal troian” făcut cadou de Primăria Caransebeş societăţii Aquacaraş
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Societatea Aquacaraş nu se face singura vinovată de dezastrul care se scurge constant în râul Timiş de ani de zile. Sunt amenzi tardive pentru o presupusă poluare ce nu mai avea loc la momentul constatării, spun reprezentanţii societăţii. Pe locuitorii Caransebeşului nu-i interesează faptul că acest „cal troian” făcut cadou de către Primăria Caransebeş, de…
Coronavirus: Măsuri luate de Biblioteca Judeţeană Neamţ
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Având în vedere Hotărârea nr. 6 din 6.03.2020 a Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul
Posturi vacante, scoase la concurs de Unitatea militara 01837 Mihail Kogalniceanu, judetul Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Unitatea Militara 01837 Mihail Kogalniceanu , judetul Constanta din Ministerul Apararii Nationale organizeaza concurs pentru ocuparea functiilor vacante de personal civil contractual de ...
Coronavirus: Măsuri luate de Primăria Piatra-Neamţ
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
În municipiul Piatra-Neamţ nu s-a înregistrat niciun caz de îmbolnăvire cu coronavirus până în data de 10 martie 2020. Cu toate acestea, în scopul
Secretarul primăriei municipiului Târgovişte, Chiru-Cătălin Cristea, numit subprefect
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Guvernul Orban II l-a numit pe secretarul primăriei municipiului Târgovişte, Chiru-Cătălin Cristea, subprefect al judeţului Dâmboviţa, în ultima şedinţă a
Secretarul primăriei municipiului Târgovişte, Chiru-Cătălin Cristea, numit subprefect
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Guvernul Orban II l-a numit pe secretarul primăriei municipiului Târgovişte, Chiru-Cătălin Cristea, subprefect al judeţului Dâmboviţa, în ultima şedinţă a
REUNIUNE AZI LA PREFECTURĂ. DECIZII IMPORTANTE
ziarulargesul.ro - Argeş
Astăzi, ora 11, în sala 60 a Instituţiei Prefectului - Judeţul Argeş, va avea loc o conferinţă de presă în care vor fi anunţate ultimele decizii adoptate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Alături de domnul Prefect, Emanuel Soare, la conferinţa de presă vor participa şi...
Noul virus ne aduce un… Guvern?
ziarulargesul.ro - Argeş
Preşedintele Klaus Iohannis şi PNL au cam rămas singurii care mai pledează pentru alegeri anticipate. Epidemia de coronavirus, la un pas să fie declarată pandemie, schimbă datele problemei. USR face apel la instalarea de urgenţă a unui Guvern, UDMR anunţă că va vota pentru noul Executiv, ALDE şi...
Unitatea şi punerea cetăţeanului pe primul loc, soluţia pentru revenirea din criză a PSD Caraş-Severin
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Primarul comunei Berzasca nu renunţă la ideea de a candida din partea PSD pe încă un mandat la şefia instituţiei pe care actualmente o conduce, chiar dacă astăzi PSD Caraş-Severin nu mai este condus de Luminiţa Jivan. În plus, edilul consideră că unitatea, proiectele politice pentru cetăţeni, dar şi un proiect politic comun vor reprezenta soluţiile viabile pentru redresarea partidului la nivel judeţean.
Coronavirus sau gripă? Care sunt principalele diferenţe şi ce e de făcut dacă bănuiţi că aveţi coronavirus
feedproxy.google.com - Braşov
Noul coronavirus (Covid-19) se răspândeşte rapid. Până în prezent, la nivel mondial, mai mult de 106.000 de persoane au fost infectate şi mai mult de 3.500 de oameni au murit. Majoritatea cazurilor înregistrate acum sunt în afara Chinei, iar virusul se răspândeşte rapid şi în Europa. Potrivit telegraph.co.uk, noul coronavirus, cunoscut în mod oficial cu
Monitorizarea traficului şi gestionarea parcărilor din Braşov, cu fonduri europene
feedproxy.google.com - Braşov
Primăria Braşov a încheiat contractul de finanţare cu ADR Centru pentru realizarea sistem centralizat de monitorizare şi control al traficului în municipiul reşedinţă de judeţ, dar şi pentru gestionarea parcărilor. Valoarea totală a proiectului este de 32.159.144,66 de lei, din care valoare totală eligibilă: 31.973.196,63 lei, finanţare nerambursabilă 98% – 31.333.732,7 lei, cofinanţare 2% –
Parcări deştepte, fântâni în loc de piaţă şi centru civic cu termen de garanţie 50 de ani!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Reşiţa se transformă de la o zi la alta nu doar în mod spectaculos, ci şi eficient, şi pentru o lungă perioadă de timp!
Buget de corijenţă! Școlile lugojene nu au primit de la Primărie bani pentru investiţii serioase
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Lugojul se mândreşte cu rezultate de excepţie ale elevilor urbei, însă municipalitatea alege şi în acest an să aloce pentru investiţii sume minime instituţiilor de învăţământ.
Constanta: Toate unitatile de invatamant preuniversitar, temporar inchise. Inclusiv cresele
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In conformitate cu hotararea nr. 6 din 09.03.2020 a Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta, in perioada 11- 22 martie 2020 se vor suspenda cursurile in toate unitatile de ...
Alertă! Poliţiştii din Botoşani caută o adolescentă care a dispărut. A plecat la şcoală şi nu s-a mai întors
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Constanta: Toate unitatile de invatamant preuniversitar, temporar inchise
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In conformitate cu hotararea nr. 6 din 09.03.2020 a Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta, in perioada 11- 22 martie 2020 se vor suspenda cursurile in toate unitatile de ...
Autorităţile iau în calcul noi restricţii privind adunările, inclusiv în biserici
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Secretarul de stat din MAI dr. Raed Arafat spune că autorităţile iau în calcul restricţionarea mai drastică în ceea ce priveşte adunările cu un număr mare de persoane, prin scăderea numărului de participanţi, decizia urmând a se aplica tuturor instituţiilor sau contextelor, inclusiv Bisericii.
”
11 Martie – Ziua europeană a victimelor terorismului
ziarulunirea.ro - Alba
Data de 11 martie a fost declarată de Parlamentul European ca fiind Ziua europeană a victimelor terorismului. Data propusă iniţial era 11 septembrie, ziua
Se opreşte alimentare cu gaz în Zărneşti şi Sânpetru
feedproxy.google.com - Braşov
Distrigaz Sud Reţele efectuează lucrări programate la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu gaze naturale. Astfel, compania anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici, în cursul zilei de miercuri, 11 martie, conform următorului program: în intervalul orar 09.00-12.00, în Zărneşti, pe
De ASTĂZI: Școlile şi grădiniţele din toaţă ţara, ÎNCHISE. Cum vor recupera elevii materia
ziarulunirea.ro - Alba
Începând de astăzi, 11 martie 2020, toate şcolile şi grădiniţele din România, de stat şi private, sunt închise până pe 22 martie. Comitetul naţional
Autocarele aduc deja din Spania mulţi bistriţeni încărcaţi cu bagaje mari
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
(FOTO) Românii din străinătate se întorc acasă în număre mare, inclusiv în Bistriţa-Năsăud. În timp ce cursele terestre între Italia şi România au fost sistate, autocarele din Spania continuă să aducă în ţară numeroşi compatrioţi încărcaţi cu multe bagaje. Oamenii nu recunosc faptul că ar fugi de co
Autocarele aduc deja din Spania mulţi bistriţeni încărcaţi cu bagaje mari (FOTO)
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
(FOTO) Românii din străinătate se întorc acasă în număre mare, inclusiv în Bistriţa-Năsăud. În timp ce cursele terestre între Italia şi România au fost sistate, autocarele din Spania continuă să aducă în ţară numeroşi compatrioţi încărcaţi cu multe bagaje. Oamenii nu recunosc faptul că ar fugi de co
Autocarele aduc deja din Spania mulţi bistriţeni încărcaţi cu bagaje mari (FOTO)
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
(FOTO) Românii din străinătate se întorc acasă în număre mare, inclusiv în Bistriţa-Năsăud. În timp ce cursele terestre între Italia şi România au fost sistate, autocarele din Spania continuă să aducă în ţară numeroşi compatrioţi încărcaţi cu multe bagaje. Oamenii nu recunosc faptul că ar fugi de co
Strategia cu 22 de numere la Loto Grecia
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Loto Grecia Kino este una dintre cele mai populare loterii internaţionale din oferta caselor de pariuri care funcţionează legal în România. Este o loterie de tipul 20/80, iar extragerile se fac din 5 în 5 minute, între 9 dimineaţa şi 10 seara. Site-urile de specialitate propun mai multe strategii de…
Noi măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului vor fi anunţate miercuri
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a spus, marţi seara, că după întrunirea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, care va avea loc miercuri, vor fi anunţate măsuri suplimentare pentru a se împiedica răspândirea infecţiilor cu noul coronavirus. „Vom veni cu măsuri în plus. Nu le pot spune.…