Podurile din Iosefin, gata până de Crăciun. Se dă drumul şi la semafoare
www.tion.ro - Timiş
Lucrările la cele două poduri din Iosefin trebuie să fie finalizate până de Crăciun, susţine primarul Timişoarei, Nicolae Robu. Se va da drumul şi la semafoare pentru că primarul a constatat că zona este un pericol pentru şoferi.
Timişoara are cel mai fluent trafic şi nici nu e un oraş poluat, susţine Robu
www.tion.ro - Timiş
Avem cel mai fluent trafic auto din ţară, după instalarea semafoarelor noi, şi nu stăm rău nici cu calitatea aerului. Sunt afirmaţiile primarului Nicolae Robu, care spune că stă cu ochii pe datele de trafic şi pe site-urile de monitorizare a calităţii aerului.
Șoferii de microbuze au de ales: ori lasă călătorii pe jos, ori primesc amendă
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Transportul public extraurban, adică în afara oraşului, realizat de Societatea de Servicii Publice Municipale a Primăriei Târgovişte se confruntă cu
Reprezentanţii Acasă în Banat sunt aproape de a găsi satul din Timiş care va fi colorat în 2020
www.tion.ro - Timiş
După ce au colorat satul Eftimie Murgu (Rudăria) din Caraş-Severin, vopsind şi reparând (unde a fost cazul) faţadele a peste 30 de case, cei de la Asociaţia Acasă în Banat îşi vor stabili următoarea „ţintă”. Au primit deja zeci de propuneri de la voi şi au selectat trei locaţii din Timiş. Dintre cele trei locaţii vor alege satul care va fi colorat.
Cel mai mare mall din Timişoara încheie weekendul cu târguri tematice şi un concert Amalia Gaiţă
www.tion.ro - Timiş
Două târguri tematice deja devenite tradiţionale la cel mai mare mall din urbea de pe Bega, ateliere de creaţie pentru copii, dar şi un concert funky jazz special, asigurat de Amalia Gaiţă, încheie un weekend plin la complexul comercial.
Raed Arafat, la Antena 3, despre demiterea sa din fruntea DSU
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta DSU , Raed Arafat, a afirmat duminica, la Antena 3, ca sunt numeroase atacuri la adresa sa.
Cod Galben pe Autostrada A2, in judetul Constanta, si cele limitrofe
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane
Poeta Mihaela Aionesei este noua membră a Uniunii Scriitorilor din România: „Este un triumf nu doar al meu, ci al Limbii române!”
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Daruri nepreţuite: discuţii cu vârstnicii. Campanie inedită, lansată de Fundaţia „Diakonia”
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Retrocedările ilegale sfidează grosolan realitatea istorică: întoarcerea proprietăţilor la urmaşi ai foştilor grofi, conţi, baroni, husari, csendori etc. este aproape sinonimă cu anularea actului Marii Uniri din 1918 (4)
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Cadouri de la Moş Nicolae, pentru copii internaţi la Secţia de Pediatrie a Spitalului din municipiul Târgu Secuiesc
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Vajda Lajos (ASIMCOV Covasna): Inovarea socială este foarte importantă într-o lume în rapidă schimbare
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Nouă dosare depuse pentru „Bursele Sfântu Gheorghe”
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
18 cupe obţinute de practicanţii de ju-jitsu ai CSM Sf. Gheorghe
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Fermecătoarea şi misterioasa Indochină (6)
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Echipa de handbal juniori 2 masculin a CSM Sf. Gheorghe poate prinde calificarea în „Grupa Speranţa”
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Modificarea contractelor de muncă în sectorul de Sănătate se poate face doar cu acordul partenerilor sociali (Solidaritatea Sanitară)
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Leo Grozavu (Sepsi OSK) înaintea meciului cu Clinceni: Trebuie să ieşim învingători de pe teren
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Leo Grozavu (Sepsi OSK) înaintea meciului cu Clinceni: Trebuie să ieşim învingători de pe teren
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Ministerul Muncii lucrează la un proiect de act normativ privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Pompier, salvator de vieţi şi în concediu!
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
ANPC demarează pe 16 decembrie controalele asupra produselor specifice sărbătorilor de iarnă, după o săptămână de consiliere a agenţilor economici
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Meniul zilei
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Nu rataţi BIHOREANUL tipărit: Mulţumim, PSD! Un ucigaş bihorean, eliberat după numai 10 ani de închisoare, a lovit din nou
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Luni, 9 decembrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, împreună cu suplimentul de educaţie ecologică Oradea Noastră. Dintre subiecte: Un criminal din Bihor, eliberat anul trecut graţie recursului compensatoriu, şi-a ucis a doua concubină; Staţii ITP închise şi inspectori auto suspendaţi în Bihor, după dezvăluirile despre „ITP-ul paralel”; Două angajate ale Primăriei Nojorid şi-au însuşit taxele încasate de la localnici; Pentru că se strâng prea mulţi la ghişee, Primăria trimite orădeni… pe internet, dar şi nelipsitele Premii ale lui Bihorel.
NEAMȚ: Un local din Piatra-Neamţ oferă, gratis, o băutură caldă pentru trecătorii înfriguraţi (FOTO)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Administratorul unul local din Piatra-Neamţ a scos, în stradă, un termos cu cidru de mere cald pentru trecătorii înfriguraţi sau care au poftă de o astfel
Volei masculin: SCM Gloria Buzau – Stiinta Explorari 3-1
ziarmm.ro - Maramureş
SCM Gloria Buzau - Stiinta Explorari Baia Mare 3-1 (-21, 20, 21, 22) Gloria: Rapeanu 2p (2 asi), Szot 30p (un blocaj), Stasis 9p (un blocaj), Coasa 12p (3 asi, 3 blocaje), Iosif 2p, B. Ene 14p (2 asi,
#citesteDobrogea: Inedita epistola a memorialistului constantean Horia Roman. 109 ani de la nastere
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Despre autorul cartii Cenusa visarilor noastre... aparuta in anul 1969 , Horia Roman, unele surse il mentioneaza ca fiind nascut in ziua de 19 decembrie 1910 cand, de fapt, s-a nascut in ziua de ...
NEAMȚ: Un deputat de Neamţ şochează! Vrea primari şi preşedinţi de CJ, elevi de 18 ani!
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Deputatul USR Neamţ, Iulian Bulai, şochează opinia publică cu un proiect legislativ pe care îl pregăteşte şi prin care îşi doreşte ca persoanele care au
Euro nu a trecut de 4,78 lei
ziarmm.ro - Maramureş
Evolutia perecheii euro/leu din prima saptamana de decembrie a fost una calma, in care nu a mai fost testat pragul de 4,8 lei, dupa sirul de interventii ale bancii centrale din noiembrie, care au goli
Colind’Arte, un eveniment marca Muzeul Judetean de Arta «Centrul Artistic Baia Mare» in parteneriat cu Colegiul de Arte Baia Mare
ziarmm.ro - Maramureş
Muzeul Judetean de Arta «Centrul Artistic Baia Mare» in parteneriat cu Colegiul de Arte Baia Mare organizeaza joi, 12 decembrie, la ora 18,00, evenimentul Colind’Arte. "Experienta sonora pe care o pro
FOTO. Gestul extraordinar al unui poliţist! Fapta lui, răspândită şi după doi ani
portalsm.ro - Satu Mare
Un gest extraordinar al unui poliţist din Cluj este distribuit pe internet şi la doi ani de la faptă, informează colegii de la PortalCJ.
Luni, FC Viitorul se dueleaza cu lanterna rosie“ a Ligii 1: Gica Hagi - Avem nevoie de aceasta victorie“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
FC Viitorul sustine luni, 9 decembrie, de la ora 20.30, meciul din etapa a 20-a a Ligii 1, intalnind in deplasare FC Voluntari. Echipa de pe litoral e a cincea in ierarhie, cu 32 de puncte, dupa noua ...
Pamirco si Salmir Impex vor furniza traverse catre CFR SA, Sucursala Regionala CF Constanta (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Compania Nationala de Cai Ferate - CFR SA, Sucursala Regionala CF Constanta cumpara traverse normale din lemn impregnate. Contractul presupune achzitia de traverse din lemn normale impregnate - ...
Valentin-Emanuel Tucan, fratele lui Jean Paul Tucan, numit administrator in Mamaia North Development SRL
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Alina Tucan, asociat unic al Mamaia North Development SRL, detinand un numar de 20 parti sociale, reprezentand 100 din capitalul social al societatii, a aprobat, in data de 18.11.2019, unele decizii. ...
Transelectrica a incheiat un contract cu o societate din Bucuresti, pentru sucursala Constanta (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a atribuit un contract, in urma unei licitatii publice, pentru achizitia de separatoare hidrocarburi ulei pentru platforma ...
SRI contra Consiliul Local Constanta, la Curtea de Apel
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Serviciul Roman de Informatii le cere judecatorilor constanteni sa anuleze o hotarare a Consiliului Local Constanta. Dupa ce Serviciul a castigat initial procesul, la Judecatoria Constanta, ...
Primaria Constanta poate depune cerere de finantare pentru statii de reincarcare a vehiculelor electrice
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primariile pot depune cereri de finantare pentru statii de reincarcare a vehiculelor electrice in municipiile resedinte de judet pana la data de 31 martie a anului viitor, dupa ce Administratia ...
Uniunea Turca solicita fonduri de la Primaria Constanta pentru reabilitarea Moscheii Carol I“ din Piata Ovidiu
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Uniunea Democrata Turca din Romania - filiala Constanta solicita Primariei Constanta alocarea de fonduri pentru demararea reabilitarii Moscheii Carol I din Piata Ovidiu. Proiectul a fost inregistrat ...
Sondaj de opinie: 63% dintre participantii la sondaj s-au declarat multumiti de sistemul bike-sharing din Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In perioada 2 - 9 decembrie, cotidianul ZIUA de Constanta a derulat un sondaj de opinie pe tema sistemului de bike-sharing din Constanta, cu intrebarea Sistemul de bike-sharing din Constanta, ...
Spicu Horia a devenit vicecampioana nationala la oina in sala, la juniori 1 (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pe langa Campionatul National de oina in sala rezervat seniorilor, la Roman, s-a desfasurat si intrecerea similara pentru juniori I, competitie la care medalia de argint i-a revenit echipei Spicu ...
Editorial: Problema deratizarilor. Sute de controale ale politistilor in urma tragediei de la Timisoara
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Dupa tragedia de la Timisoara, unde o mama si doi copii au murit in urma unei deratizari efectuate in blocul unde locuiau, Politia Romana a intensificat controalele la operatorii care se ocupa de ...
Capitalul social al firmei Sea Container Services a fost majorat
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In Monitorul Oficial al Romaniei a fost publicata hotararea nr. 15 din data de 15.11.2019 a Adunarii Generale Extraordinare a Asociatilor Sea Container Services SRL. Stone Group SRL, reprezentata ...
Ce a raspuns APM Constanta: Imobil de noua etaje, cu doua corpuri, ridicat de Graff Pink Estate
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Graff Pink Estate SRL a solicitat de la Agentia pentru Protectia Mediului Constanta acord de mediu pentru ridicarea unui imobil de noua etaje. Autoritatea pentru Protectia Mediului Constanta a ...
Primaria Constanta si-a desemnat reprezentantii: Actionarii Mamaia SA decid anul viitor numirea administratorilor Telegondola Mamaia SR
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor a societatii Mamaia SA va avea loc pe 7.01.2020, la sediul Ministerului Economiei, Energiei Mediului de Afaceri. Pe ordinea de zi a sedintei de anul viitor ...
An prolific pentru echipa noastra“: Frontiera Tomis Constanta, inca un titlu de campioana nationala la oina in sala (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Campionatul National de oina in sala rezervat seniorilor, intrecere organizata de Federatia Romana de Oina, Ministerul Tineretului si Sportului, Comitetul Olimpic si Sportiv Roman si Biruinta ...
Sevil Shhaideh, schimbata din functia de consilier de stat in cadrul Cancelariei prim-ministrului! Maine are termen in dosarul Belina
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Sevil Shhaideh, fost director de servicii in Consiliul Judetean Constanta si fost vicepremier al Romaniei, a fost schimbata din functia de consilier de stat in cadrul Cancelariei prim-ministrului! ...
Ministrul Dezvoltarii, Stefan Ion: Imi doresc sa fiu eu cel care semneaza ordinul pentru inceperea lucrarilor la Cazino“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ministrul liberal al Dezvoltarii, Stefan Ion, si-a petrecut studentia la Constanta, urmand cursurile Institutului de Marina Mircea cel Batran pana la absolvire, in 1992. In acest context, seful ...
Echipamente de protectie pentru militarii constanteni de la UM 02022. Iata ce valoare au contractele! (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ministerul Apararii Nationale, prin Unitatea Militara 02022 Constanta, a atribuit un contract in urma unei licitatii publice pentru achizitia de echipamente de protectie. Atribuirea s-a facut la ...
Programul Alerta Copil“, in curs de avizare la Camera Deputatilor. Ce prevede proiectul legislativ (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Camera Deputatilor are in dezbatere o initiativa legislativa depusa pe 3 septembrie 2019, care prevede instituirea sistemului Alerta Copil , prin care populatia si mass-media vor fi avertizate in ...
Primaria Constanta initiaza achizitie directa. Proiectele de cumparare a autobuzelor electrice bat pasul pe loc, dar toaca bani publici
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Constanta a initiat achizitie directa pentru serviciului de informare aferent proiectelor Achizitie mijloace de transport - autobuze electrice - 12 m, Alba Iulia, Buzau, Constanta, Ploiesti ...
Bloc de patru etaje in Mamaia: Investitia societatii Mariachis Klab Rezidence SRL, la mana constantenilor
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Mariachis Klab Rezidence SRL, care solicitase de la Agentia pentru Protectia Mediului Constanta acord de mediu pentru proiectul Construire imobil S P 3-4e cu destinatia locuinte de vacanta cu spatii ...
#DobrogeaAcademica: Expozitie de fotografie la Biblioteca Academiei Romane - Revolutia Romana“ (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La implinirea a 30 de ani de la Revolutie, Biblioteca Academiei Romane va gazdui, astazi, vernisajul expozitiei de fotografii Revolutia Romana - evenimente, actiuni, manifestari , vazute si ...
Expozitie de pictura cu scop umanitar, la Casa Avramide din Tulcea
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In intervalul 6 - 16 decembrie 2019, Casa Avramide din Tulcea gazduieste o mica expozitie temporara de pictura cu scop umanitar. Ea contine 15 peisaje realizate de elevii Liceului de Arte George ...
Mamaia: Inedit! Perechi catel - stapan au alergat in proba 6 picioare“ de la Cros Gerila (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
O noua editie a Crosului Gerila s-a desfasurat la Mamaia, participand 450 de concurenti de toate varstele. Pe langa probele clasice de alergare, din program nu au lipsit nici cateii, care, alaturi de ...
De Mos Nicolae, copiii din Cumpana au primit daruri de la autoritatea publica locala (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria si Consiliul Local Cumpana organizeaza, in perioada 6 decembrie 2019 - 7 ianuarie 2020, prima editie a Oraselului Copiilor in comuna Cumpana, pe Stadionul Central de pe strada Dacia. In ...
Iarna de poveste, alaturi de Craiasa Zapezii“, la Teatrul pentru Copii si Tineret din Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Dupa o saptamana in care Teatrul Calutul de mare s-a aflat in deplasare prin localitati din judetul Constanta, prezentand spectacolul de papusi Iata vin colindatorii , in aceeasi nota a ...
Modificare importanta in firma Andalex. Sotii Chesoi au cooptat un nou actionar. Despre cine este vorba
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Potrivit Monitorului Oficial al Romaniei, asociatii firmei Andalex SRL, Gabriela-Carmen Chesoi si Tudorel Chesoi, s-au intrunit in sedinta, pe 20 noiembrie 2019, luand o serie de decizii de ordin ...
Radu Mazare, achitat pentru luare de mita, in dosarul Campusului Social Henri Coanda. Ce se va intampla azi la Curtea Suprema
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un complet de cinci judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei va redeschide azi dosarul Campusului Social Henri Coanda, unde fostul primar al municipiului Constanta, Radu Stefan ...
Tragedia de la Cogealac aminteste de cele de la Harsova si Nicolae Balcescu. Trei incendii, cu cinci copii morti
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Dobrogea au fost solicitati ieri-dimineata sa intervina in comuna Cogealac, judetul Constanta, pentru a lichida un incendiu produs ...
Sondaj de opinie: Sunteti multumiti de modul in care a fost decorat de Craciun orasul Constanta, de catre Primarie?
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Orasul Constanta a inceput sa prinda culoare, decoratiunile dedicate sarbatorilor de iarna fiind montate de catre firma contractata de catre Primaria municipiului Constanta. Principalele ...
Eliberata din functie de Orban, Sevil Shhaideh s-ar putea intoarce chiar si in Consiliul Judetean Constanta, unde are postul suspendat!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Sevil Shhaideh a ocupat postul de director general la Directia Generala de Proiecte, in cadrul Consiliului Judetean Constanta 2007-2012 , fiind una dintre persoanele de incredere ale fostului presedinte ...
#citesteDobrogea: Inedita epistola a memorialistului constantean Horia Roman. 109 ani de la nastere
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Despre autorul cartii Cenusa visarilor noastre... aparuta in anul 1969 , Horia Roman, unele surse il mentioneaza ca fiind nascut in ziua de 19 decembrie 1910 cand, de fapt, s-a nascut in ziua de ...
Cel mai mare trofeu“: Golgheterul FC Farul dupa meciurile din 2019 este fundasul Viorel Lica. Mesajele sale de suflet! (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
FC Farul a incheiat meciurile din 2019 din Liga a 2-a cu un egal in deplasare, 1-1 cu Dunarea Calarasi, o echipa puternica. In 20 de partide sustinute pana acum in sezonul 2019 2020, marinarii au ...
O noua sansa la epoleti: O tanara a castigat, la Constanta, procesul intentat Directiei Medicale a MAI
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Tanara care a fost la un pas sa isi piarda cariera in Politie si care le-a cerut ajutorul judecatorilor constanteni pentru a reveni in randurile oamenilor legii a primit castig de cauza la Curtea de ...
Adevarul despre testele PISA, spus de un apreciat profesor constantean de matematica - Ii facem roboti care doar pot reproduce“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Saptamana trecuta a fost marcata, in plan educational, de socul rezultatelor de la faimoasele teste PISA, despre care mai aflam din an in... Craciun cam cum sta Romania cu sistemul de invatamant. ...
Ludovic Orban: Nu e normal ca persoanele care s-au pensionat sa beneficieze de un venit din sectorul public“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Se anunta vremuri grele pentru bugetari. Premierul Ludovic Orban intentioneaza sa inghete salariile demnitarilor publici, scrie observator.tv. Seful Guvernului a precizat ca aceste indemnizatii ...
Foto, video| PANICĂ în cartierul Ampoi 3, din Alba Iulia: Mai multe persoane INTOXICATE cu monoxid de carbon
ziarulunirea.ro - Alba
Panică în cartierul albaiulian Ampoi 3, duminică seara, în jurul orei 21.00, unde se pare că mai multe persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon. In
Glinţă, din nou strălucitor!
ziarulargesul.ro - Argeş
Înotătorul piteştean Robert Glinţă a înregistrat încă un rezultat notabil. Şi-a adăugat în palmaresul şi aşa foarte bogat încă o medalie preţioasă. Robert Glinţă a câştigat bronzul la Campionatul European de nataţie în bazin scurt, de la Glasgow, în proba de 100 m spate. Înotătorul legitimat la...
Două persoane au suferit arsuri în incendiul puternic de duminică seară. Au fost transportate la spital
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Martor ocular la accident, în spital cu piciorul rupt!
ziarulargesul.ro - Argeş
Un bărbat care era pe trotuar a ajuns la spital fiindcă o maşină scăpată de sub control a lovit o alta care circula corect şi a proiectat-o pe spaţiul destinat pietonilor. Totul s-a întâmplat în cursul nopţii de sâmbătă la Bradu, pe DJ 659, unde Adrian T., de 50 de ani, din Bascov, conducea un...
Stradă nouă la Luduş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
În luna ianuarie 2019, Consiliul local Luduş a acceptat donaţia terenurilor din intravilanul oraşulu
Doi romani condamnati la ani grei de inchisoare in SUA. Ce fapte au comis
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Doi romani au fost condamnati in Statele Unite la pedepse de 20 si respectiv 18 ani de inchisoare pentru 21 de capete de acuzare, printre care inselaciune, spalare de bani si furt, scrie digi24.ro. ...
Lucreţiu Tudor şi-a depus mandatul de director al Finanţelor Publice
ziarulargesul.ro - Argeş
# Mai sunt şi politicieni de onoare! Lucreţiu Tudor şi-a depus mandatul de director al Finanţelor Publice Lucreţiu Tudor şi-a depus vineri mandatul de director al Administraţiei Finanţelor Publice, deşi ar mai fi putut rămâne pe post ca interimar până când PNL numea un nou şef. Tudor consideră...
După ce au pierdut funcţia de prefect, liberalii îi atacă dur pe cei de la ALDE Botoşani. Reacţia unui lider din partid!
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
FOTO. Proprietarii bolizilor, şmecheri şi la biserică. Parcare pe două rânduri în loc interzis
portalsm.ro - Satu Mare
Proprietarii bolizilor îşi arată muşchii în trafic şi când merg la biserică. Aproape de fiecare dată când sunt slujbe, unii sătmăreni arată că au maşini
”Leii” din Banat şi-au confirmat încă o dată renumele. Și în Oltenia!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Baschetbaliştii de la SCM Timişoara au câştigat la scor, 84-69, pe terenul celor de la SCM U Craiova, după un joc dominat autoritar de trupa lui Dragan Petricevic. Alb-violeţii au legat două succese în deplasare în prima grupă valorică a campionatului, după ce s-au impus şi la Piteşti runda trecută. Timişorenii au condus în primele…
Șoferul nu a mai putut controla autoturismul: Un taxi cu trei calatori s-a rasturnat
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Accident grav in Baia Mare, scrie observator.tv. Un taxi s-a rasturnat in centrul orasului. Cei trei calatori si soferul au ajuns la spital. Politistii spun ca soferul taximetrului a incercat ...
La târgul de Crăciun din Piteşti, preţuri… boiereşti
ziarulargesul.ro - Argeş
100 lei costă şoriciul, cu două săptămâni înainte de Crăciun Cârnaţii "de casă" se vând cu 30-35 lei/kg 30 lei/kg - toba, lebărul sau caltaboşii Specialităţile culinare nelipsite de pe masa de Crăciun sau de Revelion se găsesc din belşug în buricul Piteştiului, fiind comercializate pe platoul...
O nouă pârtie de ski se va deschide în staţiunea Rânca: Lungime de peste doi kilometri şi telescaun funcţional, în noul sezon de iarnă
ziarulunirea.ro - Alba
Staţiunea turistică Rânca, aflată în curs de dezvoltare, situată la 1.600 m altitudine la poalele vârfului Păpuşa, întră în noul sezon de iarnă cu
A apucat să iasă din casă, dar a ars în curte. Femeie carbonizată în incendiu!
ziarulargesul.ro - Argeş
Sfârşit cumplit pentru o femeie din Leordeni, care a pierit într-un incendiu ce a cuprins o anexă în care se afla. Nenorocirea a avut loc la sfârşitul săptămânii în comuna Leordeni, satul Budişteni, când o femeie a sunat la 112 şi a anunţat că în gospodăria vecinei sale a izbucnit un incendiu şi...
FOTO Pompierii au intervenit la incendiul din mall-ul din Șelimbăr – Nu au fost victime
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Incendiul de la mall-ul din Șelimbăr, Shopping City, a izbucnit în jurul orei 18, la restaurantul Dabo Doner, din zona food court a centrului comercial. Angajaţii au stins imediat focul, însă din cauza fumului degajat a pornit alarma, astfel că oamenii au fost evacuaţi. CITEȘTE AICI CE AU SPUS REPREZENTANȚII…
Atentionare de calatorie in Republica Franceza, Arhipelagul Mayotte. Cod rosu pentru ciclonul tropical Belna
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care se afla, tranziteaza sau doresc sa calatoreasca in Arhipelagul Mayotte din Republica Franceza ca Prefectul regiunii a decis emiterea ...
Le-a trecut glonţul pe la ureche
ziarulargesul.ro - Argeş
În acest sfârşit de săptămână, mai multe persoane au scăpat tefere sau cu răni uşoare, după ce au fost implicate în accidente pe drumurile din judeţ, iar maşinile au fost serios avariate. S-a dat peste cap Astfel, la Bălileşti, Marcel B., de 48 de ani, din Vlădeşti, conducea un Logan când a...
Tragedie în Bihor: Un bărbat s-a împuşcat în cap, după o partidă de vânătoare
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Tragedie în localitatea bihoreană Bicaci, unde un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost găsit împuşcat în zona capului chiar de soţia lui. Omul îşi curăţa arma cu care fusese la o partidă de vânătoare legală şi s-ar fi împuşcat din greşeală.
Doi morţi şi trei răniţi grav într-un accident petrecut pe DN 25, la Independenţa
www.stiridegalati.ro - Galaţi
Un grav accident s-a produs noaptea trecută pe DN 25, în comuna Independenţa. Un tânăr, de 22 de ani, din comuna Pechea, care conducea un autoturism şi care a intrat într-o curbă fără să-şi adapteze viteza la condiţii drumului a pierdut controlul direcţiei şi a patruns pe trotuar, oprindu-se în gardul unui imobil. „A rezultat …
Atenţie! Urs, acum, în Săcele
feedproxy.google.com - Braşov
În urmă cu scurt timp a fost transmis un mesaj RO-ALERT prin care a fost semnalată prezenţa unui urs, la Săcele, în zona Poiana Angelescu. Potrivit I.S.U. animalul este considerat periculos. Evitaţi deplasarea în zonă. Share via: Shares Facebook Twitter LinkedIn More Alte articole: FOTO Locuinţă arsă aproape în totalitate, în judeţul Braşov
Incendiu puternic în judeţul Botoşani. O femeie, scoasă din casa în flăcări
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Vaccinarea antigripală: Ce condiţii trebuie să îndeplineşti
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Prevenirea gripei se efectuează prin utilizarea vaccinurilor cu virus inactivat. Aceste vaccinuri sunt preparate din virusuri gripale de tip A şi B ce au circulat în sezonul precedent. Dacă tipul de virus circulant în momentul vaccinării este strâns înrudit cu cel din compoziţia vaccinului, se realizează o protecţie de 50-80% faţă de infecţie.
HC Dobrogea Sud Constanta s-a calificat in sferturile de finala ale Cupei Romaniei
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipa masculina de handbal HC Dobrogea Sud Constanta s-a calificat in aceasta seara in sferturile de finala ale Cupei Romaniei, dupa ce a invins in optimi, in deplasare, colega de Liga Nationala CSM ...
FOTO| Localnicii dintr-un sat izolat din Apuseni, mesaj emoţionant de mulţumire pentru oamenii care le-au dus pachete de Crăciun
ziarulunirea.ro - Alba
Localnicii dintr-un sat izolat din Apuseni, mesaj emoţionant de mulţumire pentru oamenii care le-au dus pachete de Crăciun Sărbătorile de Crăciun
Incendiul de la mall-ul din Şelimbăr – Explicaţii de la reprezentanţii Shopping City
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Reprezentanţii Shopping City vin cu lămuriri în urma incendiului izbucnit duminică seara în zona de mâncare a mall-ului de la Șelimbăr. Incendiul a izbucnit la restaurantul Dabo Doner. Angajaţii au stins focul cu ajutorul unui stingător, însă a fost nevoie şi de intervenţia pompierilor. Detalii AICI. Reprezentanţii mall-ului de la…
FOTO Accident pe drumul Botoşani- Suceava! Un BMW a ajuns în şanţ
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Actiune de donare de sange la Navodari. Ce beneficii au donatorii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta si Primaria Orasului Navodari organizeaza joi 12.12.2019, intre orele 08.30- 13.30, o actiune de donare de sange. Sunt asteptate toate persoanele ...
Victorie importantă pentru FC Botoşani. A învins acasă CFR Cluj
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
VIDEO Incendiu la Shopping City – Clienţii mall-ului evacuaţi de urgenţă
www.oradesibiu.ro - Sibiu
S-a dat alarma la Shopping City Sibiu duminică, în jurul orei 18. Un incendiu a izbucnit în zona restaurantelor din interiorul mall-ului. Clienţii au fost evacuaţi de urgenţă. Potrivit primelor informaţii, a luat foc uleiul într-unul dintre fast-food-urile de pe etajul cu mâncare. Angajaţii au reuşit să lichideze incendiul cu…
Activităţi de informare împotriva furturilor din buzunare
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Poliţiştii de prevenire derulează, la nivelul judeţului Mureş, activităţi de informare a cetăţenilor
VIDEO| A început construcţia podului peste Mureş între Acmariu (Blandiana) şi Balomir (Șibot). Trecerea râului cu brudina va deveni istorie
ziarulunirea.ro - Alba
A început construcţia podului peste Mureş între Acmariu (Blandiana) şi Balomir (Șibot). Trecerea râului cu brudina va deveni istorie! S-au demarat
Lucrări de mentenanţă la staţia de hidrofor 890 din Oradea: 4 străzi fără apă, luni, între orele 9 şi 15
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Compania de Apă Oradea aduce la cunoştinţa consumatorilor alimentaţi prin staţia de hidrofor SH 890 că, în ziua de luni 09.12.2019, furnizarea apei potabile se va întrerupe total în intervalul orar 09.00 şi 15.00. Întreruperea alimentării cu apă potabilă se datorează lucrărilor de mentenanţă executate la reţelele hidraulice interioare.
Accident pe DE 578. Cinci victime, dintre care una incarcerata. Doua autoturisme implicate
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Cinci persoane au fost ranite, duminica dupa-amiaza, intr-un accident produs pe DE 578, comuna Madaras, una dintre ele fiind incarcerata, scrie agerpres.ro. Purtatorul de cuvant al IPJ Harghita, ...
Hoţi din Botoşani daţi de hol de … selfie. Ce au păţit după ce au prădat un bărbat
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Rezultate Loto 6 din 49, duminica, 8 decembrie 2019
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Duminica, 8 decembrie, au avut loc noi trageri Loto 6 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5 40 si Super Noroc. Iata numerele castigatoare LOTO 6 din 49 43, 45, 34, 27, 12, 23 Loto 5 din 40 5, ...
VIDEO| A început construcţia podului peste Mureş între Acmariu (Blandiana) şi Balomir (Șibot). Trecea râului cu brudina va deveni istorie
ziarulunirea.ro - Alba
A început construcţia podului peste Mureş între Acmariu (Blandiana) şi Balomir (Șibot). Trecea râului cu brudina va deveni istorie! S-au demarat lucrările
Povestea tristă a Denisei. Fetiţa de 7 ani care cu viaţa ei a salvat trei vieţi!
portalsm.ro - Satu Mare
Povestea tristă a Denisei. Fetiţa de 7 ani care cu viaţa ei a salvat trei vieţi! Alţi trei copii au şansa la viaţă, după povestea tristăa Denisei
Povestea tristă a Denisei. Fetiţa de 7 ani care cu viaţa ei a salvat trei vieţi!
portalsm.ro - Satu Mare
Povestea tristă a Denisei. Fetiţa de 7 ani care cu viaţa ei a salvat trei vieţi! Alţi trei copii au şansa la viaţă, după povestea tristăa Denisei
Nicolae Dragodănescu, semnalează: Societatea de Servicii Publice Municipale a Primăriei Târgovişte are o mare problemă cu transportul public extraurban
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Transportul public extraurban, adică în afara oraşului, realizat de Societatea de Servicii Publice Municipale a Primăriei Târgovişte se confruntă cu
Accident rutier grav pe DN 25. Doua victime au decedat, iar altele doua se afla in coma
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Doua persoane au murit, doua sunt in coma si o alta a fost ranita usor in urma unui accident rutier grav petrecut pe DN 25, potrivit Inspectoratului de Politie Judetean IPJ Galati, scrie ...
Făgetul, salvat pe ultima sută de metri! Consiliul Judeţean a semnat contractul de deszăpezire cu o altă firmă
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Făgetul nu va rămâne blocat în nămeţi! Firmei care avea în sarcină deszăpezirea zonei Făget i-a fost suspendată activitatea timp de trei luni printr-o sentinţă judecătorească. Noul contract semnat în această săptămână va asigura curăţarea drumurilor cu ajutorul unei alte firme.
Doi români au murit din cauza frigului, în Italia. "Ne pare rău, a refuzat orice ajutor…"
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Doi cetăţeni români şi-au pierdut viaţa, zilele trecute, în Italia, din cauza frigului. Este vorba despre persoane fără adăpost, cu vârste de 48 şi 64 de ani. 'Ne pare rău, această persoană a refuzat orice ajutor din partea noastră', a declarat presei primarul unei localităţi, despre una dintre victime.
Pieton lovit mortal la Lapusel
ziarmm.ro - Maramureş
Duminica, 8 decembrie, s-a dovedit a fi o zi plina de incidente rutiere în Maramures. Din pacate, unul dintre ele a avut un final tragic. S-a petrecut în localitatea Lapusel, unde un pieton a fost lov
„Cu chiu cu vai”, fabricile din industria de apărare din judeţ încheie anul 2019
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Din 2020… „Dumnezeu cu mila” Au păcălit şi anul 2019, dar nu ştiu ce le rezervă anul 2020…
Accident rutier pe strada Andrei Muresan din Constanta. Un autoturism a intrat in gard. Doua victime
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In urma cu cateva momente, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dobrogea a fost solicitat sa intervina in municipiul Constanta. Din primele informatii, este vorba despre un accident rutier ...
SĂRBĂTOARE la Arad: UTA a bătut Petrolul la scor de neprezentare şi se distanţează pe primul loc (VIDEO)
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Accident rutier in statiunea Mamaia. Doua autoturisme implicate. Un sofer era baut. Doua victime
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un accident rutier s-a petrecut in statiunea Mamaia din Constanta. Este vorba despre un accident rutier usor, pe fondul coliziuni fata-spate, intre 2 autoturisme. Conducatorul auto care ar fi ...
SĂRBĂTOARE la Arad: UTA a bătut Petrolul la scor de neprezentare şi se distanţează pe primul loc (VIDEO)
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Accident rutier între Dăneşti şi Racu
ziarharghita.ro - Harghita
Potrivit ISU Harghita, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau cinci persoane. În urma impactului o persoană a rămas încarcerată.
Cât vor costa taxele privind amenjararea teritoriului şi de urbanism în 2020
ziarulunirea.ro - Alba
Consilierii judeţeni vor avea de aprobat în cadrul şedinţei ordinare din luna decembrie, hotărârea privind stabilirea de taxe locale şi tarife datorate
Judetul Constanta. Interventie a pompierilor pentru stingerea unui incendiu in Poarta Alba
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In urma cu cateva momente, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dobrogea a fost solicitat sa intervina in Poarta Alba, judetul Constanta. Din primele informatii, este vorba despre un ...
Basesti: A ajuns cu masina in sant dupa ce s-a urcat baut la volan
ziarmm.ro - Maramureş
Un barbat care conducea autoturismul in stare de ebrietate a ajuns cu masina in sant. Alaturi de acesta mai era un pasager, ambii fiind transportati la spital. Informatii furnizate de Florina Metes, p
FOTO, VIDEO| ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Tamponare între două autoturisme, în sensul giratoriu de pe Calea Moţilor
ziarulunirea.ro - Alba
Un accident rutier cu două autoturisme implicate a avut loc duminică seara, în jurul orei 17.00, în sensul giratoriu de pe Calea Moţilor, din Alba Iulia.
Accident pe DN 65 A. Vorbea la telefon şi a intrat pe contrasens!
ziarulargesul.ro - Argeş
În această după amiază, şoferul unui autoturism care se deplasa pe raza comunei Buzoeşti a provocat un accident din care au rezultat trei victime. Conducătorul auto vorbea la telefon. La faţa locului au intervenit un echipaj cu o autospecială de intervenţie, un echipaj cu o ambulanţă SMURD şi un...
Dublă ratată de mureşeni
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Echipa masculină de baschet CSM Târgu Mureş a suferit un dublu eşec în partidele susţinute la sfârşi
La noi, ca la nimeni: Centrală termică montată peste o pictură veche de 200 de ani, într-o biserică!
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Descoperire de pomină, într-o biserică din Târgu Jiu: O centrală termică a fost montată peste o pictură veche de 200 de ani. 'Minunea' a fost posibilă la Biserica Sfântul Nicolae, unde Direcţia Judeţeană pentru Cultură Gorj şi Poliţia promit anchete.
Mureş: Vincze Loránt propune o ”soluţie unică” pentru rezolvarea problemei urşilor
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Europarlamentarul UDMR Vincze Lorant a declarat, vineri, că în Directiva Habitat adoptată la nivel e
Juniorii LPS înving în derby
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Echipa de handbal juniori III de la LPS Târgu Mureş s-a impus în ultima etapă din cadrul fazei grupe
Caz socant: Un barbat si-a ars de vie vecina. Care a fost motivul. Ce spun localnicii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Scene de groaza intr-o comuna din Dolj, scrie digi24.ro. Un barbat si-a ars de vie vecina pentru ca ar fi fost vrajitoare. Barbatul din localitatea doljeana Plenita a fost retinut. Vrajitoarea ...
Handbal feminin: Romania, invinsa de Rusia cu 27-18, la Campionatul Mondial din Japonia
ziarmm.ro - Maramureş
Nationala feminina de handbal a Romaniei a fost invinsa de Rusia cu scorul de 27-18 (10-10), duminica, la Kumamoto, in Grupa principala II a Campionatului Mondial din Japonia, informeaza AGERPRES. Tri
LIVE VIDEO| S-a deschis Parcul Sărbătorilor de Iarnă la Alba Iulia: Perdea de luminiţe, brad de Craciun şi căsuţe cu bunătăţi în Cetatea Alba Carolina
ziarulunirea.ro - Alba
S-a deschis Parcul Sărbătorilor de Iarnă la Alba Iulia: Perdea de luminiţe, brad de Craciun şi căsuţe cu bunătăţi în Cetatea Alba Carolina În acordurile
Romanca disparuta in Italia, gasita moarta intr-un rau. Ce spun anchetatorii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
O romanca data disparuta sambata seara in Italia a fost gasita moarta, scrie observator.tv. Trupul ei neinsufletit a fost vazut intr-un rau din Rovigo, in nord-estul tarii. Anchetatorii ...
Taxi implicat intr-un accident pe strada Gheorghe Sincai din Baia Mare. O persoana incarcerata
ziarmm.ro - Maramureş
In cursul dupa-amiezii de duminica, 8 decembrie, pe strada Gheorghe Sincai din Baia Mare a avut loc un accident rutier. A fost implicat un taxi, iar in urma incidentului o persoana a fost incarcerata
”Din această cocină, medicii şi asistenţii pleacă în spital, la patul bolnavilor”: Imagini revoltătoare filmate într-un spital judeţean din România (VIDEO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Imagini revoltătoare, de „o mizerie absolută”, realizate în Spitalul Judeţean Braşov, au fost publicate, sâmbătă seară, de deputatul USR Emanuel Ungureanu pe pagina sa de Facebook. 'N-am văzut în viaţa mea atât de mare jegul', afirmă parlamentarul.
VIDEO Faimoasa banană lipită cu bandă adezivă pe un perete a fost mâncată – A costat 120.000 de dolari
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Faimoasa banană lipită cu bandă adezivă pe un perete şi vândută cu 120.000 de dolari a fost mâncată. Artistul David Datuna a postat pe Facebook un filmuleţ, intitulat „Artist Flămând”, în care poate fi văzut luând banana de pe perete şi mâncând-o sub privirile mirate ale celor prezenţi, notează Agerpres.…
Fotbalistul de la FC Botoşani dorit de Gigi Becali, foarte aproape de un transfer în Serie A! Cu cine se bate FCSB pentru obţinerea semnăturii
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Accident cu victime, în Braşov
feedproxy.google.com - Braşov
Un accident rutier a avut loc pe Drumul Naţional 13, între localităţile Măieruş şi Rotbav. Două autoturisme sunt implicate. Din primele date se pare că sunt patru victime, potrivit I.P.J. Braşov. Share via: 0 Shares Facebook Twitter LinkedIn More
Academia Hagi 2012 a castigat Trofeul Mos Craciun“, de la Drobeta Turnu Severin. Echipa 2011, pe locul secund
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In acest weekend au avut loc, la Drobeta Turnu Severin, intrecerile Trofeului Mos Craciun . Competitia s-a desfasurat pe doua categorii de varsta Under-9 - copii nascuti in 2011 si Under-8 - copii ...
Tineri din Alba Iulia, traficanţi de droguri, prinşi cu ajutorul unui investigator sub acoperire. Unul dintre inculpaţi este fiu de poliţist
ziarulunirea.ro - Alba
De multe ori, activitatea traficanţilor de droguri este probată cu ajutorul unor ofiţeri sub acoperire. Anchetatorii „plantează“ în apropierea
Dezvoltarea locală, plasată sub responsabilitatea comunităţii prin două cursuri de formare destinate GAL-urilor urbane
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Asociaţia Nevo Parudimos, în calitate de membru ERGO (European Roma Grassroots Organisations Network), în parteneriat cu Federaţia Naţională a GAL-urilor Urbane a organizat, în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie un training pentru actorii locali şi pentru echipele Grupurilor de Acţiune Locală Urbane.
Bihorel: Zece sugestii pentru aplanarea războiului pentru parcări la domiciliu în Oradea
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Bihorel a identificat 10 sugestii pentru aplanarea războiului pentru parcări la domiciliu în Oradea. 1. Unde numărul locurilor de parcare e de 10 ori mai mic ca al maşinilor, asociaţiile de proprietari sunt obligate să asigure locatarilor bâte de baseball. 2. Locatarii cu vize de flotant îşi pot parca maşinile în albia Crişului. 3. Până la apariţia parcărilor supraetajate, orădenii pot să-şi parcheze maşina pe palier, ca bicicletele, dar nu mai mult de etajul II.
Pompierii ISU Dobrogea au intervenit pe strada Timisanei din Constanta. Ce s-a intamplat
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In urma cu cateva momente, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dobrogea a fost solicitat sa intervina in municipiul Constanta. Din primele informatii, este vorba despre asigurarea de ...
Casă din judeţul Braşov, cuprinsă de flăcări
feedproxy.google.com - Braşov
Un incendiu a izbucnit, mai devreme, la o casă din judeţul Braşov. Echipaje SMURD, autospeciale ale pompierilor, Poliţia Naţională şi cea Locală, toate au fost mobilizate la faţa locului. A fost cuprinsă de flăcări o casă din localitatea Purcăreni. S-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară şi un echipaj SMURD. Incendiul a
Teodor Melescanu, despre revizuirea Constitutiei: O tara este puternica atunci cand are o Constitutie puternica“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Presedintele Senatului, Teodor Melescanu, aminteste ca in urma cu 28 de ani avea loc referendumul national pentru aprobarea noii Constitutii a Romaniei. Iata ce a postat acesta pe pagina sa de ...
Anunţul DACIA care i-a lăsat mască pe angajaţi. „Avem un post nou, de ofiţer…”
ziarulargesul.ro - Argeş
La Uzina Dacia de la Mioveni a fost înfiinţat un post de "ofiţer anti-corupţie şi integritate". În acest sens, în fabrica de la Mioveni au fost lipite afişe prin care muncitorii sunt informaţi că "Groupe Renault este semnatar al Pactului Mondial al Naţiunilor Unite ce invită organizaţiile să...
Emotii pentru absolventii facultatilor de Medicina. Astazi are loc examenul de Rezidentiat, sesiunea 2019
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ministerul Sanatatii organizeaza duminica, 8 decembrie 2019 concursul de intrare in Rezidentiat in domeniile medicina, medicina dentara si farmacie. La fel ca in anii trecuti, concursul se va ...
”Din această cocină, medicii şi asistenţii pleacă în spital, la patul bolnavilor”: Imagini revoltătoare publicate într-un spital judeţean din România (VIDEO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Imagini revoltătoare, de o mizerie extremă, au fost publicate, sâmbătă seară, de deputatul USR Emanuel Ungureanu pe pagina sa de Facebook. 'N-am văzut în viaţa mea atât de mare jegul', afirmă parlamentarul.
Bătrân găsit carbonizat în mijlocul unui incendiu de vegetaţie
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Pompierii care au intervenit la un incendiu de vegetatie uscata, sesizat duminica, la Berchisesti, au gasit trupul carbonizat al unui batran, ulterior constatandu-se ca este vorba de un localnic in varsta de 83 de ani. La fata locului au intervenit pompierii militari cu o autospeciala de stingere si doua ambulante SMURD. Din nefericire, pentru octogenar nu se mai putea face nimic.
VIDEO| Imagini INEDITE filmate într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, cu un râs cu doi pui în timp ce devorau cadavrul unei căprioare
ziarulunirea.ro - Alba
Imagini inedite au fost surprinse într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, unde un râs cu doi pui au fost filmaţi în timp ce devorau cadavrul unei
Actiune de donare de sange la Cernavoda! Cand si unde va avea loc
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta, Primaria Orasului Cernavoda si Spitalul Orasenesc Cernavoda, organizeaza marti 10.12.2019 intre orele 08.30- 13.30 o actiune de donare de sange. ...
Premierul Ludovic Orban: Guvernul va îngheţa salariile demnitarilor
ziarulunirea.ro - Alba
Duminică dimineaţa, Premierul Ludovic Orban a declarat că guvernul pe care îl conduce va îngheţa salariile demnitarilor la nivel aflat în plată în
Subconştientul sau “îngerul păzitor” al minţii noastre
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Mintea umană poate fi considerată cu uşurinţă una dintre cele mai mari mistere ale lumii. Psihologi,
Conf. univ. dr. Raluca Petre isi lanseaza maine cartea Managementul informatiei in media
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Conf. univ. dr. Raluca Petre, coordonatorul Specializarii Jurnalism din cadrul Facultatii de Litere a Universitatii Ovidius din Constanta UOC , isi lanseaza, luni, 9 decembrie, la Constanta, cel ...
Ministerul Culturii ia o decizie în premierul în cazul Memorialul de la Ipoteşti
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
ASTĂZI: Filarmonica de Stat „Transilvania” susţine un concert extraordinar la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia
ziarulunirea.ro - Alba
Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca susţine, duminică, 8 decembrie 2019, un concert extraordinar la Alba Iulia, evenimentul fiind organizat
lauraadamache.ro: Biscuiti cu seminte de pin si ciocolata
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Acesti biscuiti cu ciocolata si seminte de pin sunt printre cei mai deliciosi biscuiti pe care i-am facut pana acum. Eu am o slabiciune pentru samburii de pin! Imi place la nebunie gustul lor atat in retetele ...
Meciul stelelor de Crăciun
feedproxy.google.com - Braşov
Din suflet pentru suflet în prag de sărbători”, este şi în acest an sloganul evenimentului caritabil pe care îl organizează CS Colţea 1920 Braşov. „Meciul stelelor de Crăciun” a ajuns la ediţia a 5-a şi va oferi din nou multe bucurii copiilor nevoiaşi din centrele braşovene. Dacă la primele trei ediţii, meciul stelelor a opus
HC Dobrogea Sud Constanta joaca astazi cu CSM Fagaras in Cupa Romaniei
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Sala Radu Negru din Fagaras gazduieste astazi, de la ora 17.00, meciul de handbal masculin din optimile de finala ale Cupei Romaniei dintre echipele CSM Fagaras si HC Dobrogea Sud Constanta. ...
Atentionare de calatorie in Irlanda. Coduri portocaliu si galben de vant puternic si inundatii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care se afla, tranziteaza sau intentioneaza sa calatoreasca in Irlanda ca Serviciul National de Meteorologie local a emis, pentru perioada ...
NEAMȚ: Trei dosare penale pentru şoferi prinşi băuţi
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Neamţ au depistat în trafic trei bărbaţi din Agapia, Brusturi şi Bacău, în timp ce conduceau sub
Doi tineri din Siria, solicitanţi de azil în România, au vrut să fugă ilegal din ţară prin Diosig
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Doi tineri cu vârste de 23 şi 26 de ani din Siria au fost prinşi de poliţiştii de frontieră în acest sfârşit de săptămână în timp ce voiau să fugă ilegal din ţară, prin Diosig. Aceştia erau solicitaţi de azil în România şi îşi doreau să treacă în Ungaria, de unde să plece într-un stat din Vestul Europei.
CSU joaca duminică în deplasare cu Steaua
www.oradesibiu.ro - Sibiu
CSU Sibiu joacă asăzi, de la 17:15, pe terenul celor de la Steaua Bucureşti, meciul din etapa a IX-a a Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Partida va fi transmisă LIVE pe DigiSport. După victoria din etapa trecută, de pe teren propriu, cu SCM U Craiova, baschetbaliştii sibieni au plecat la…
Accident rutier pe strada Mircea cel Batran din Constanta. O soferita a trecut pe culoarea rosie a semaforului
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Doua persoane au fost ranite, duminica, intr-un accident rutier produs pe strada Mircea cel Batran, dupa ce o soferita a trecut pe culoarea rosie a semaforului. Potrivit IPJ Constanta, in jurul ...
NEAMȚ: Patru ani de închisoare pentru un furt de 700 de lei
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Poliţiştii au depistat, ieri, un tânăr din Gherăeşti, pe numele căruia Judecătoria Roman a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. La data de
În decembrie, Finanţele vor să împrumute aproape 6 miliare de lei de la bănci
ziarulunirea.ro - Alba
În luna decembrie 2019, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat împrumuturi de la băncile comerciale de 5,945 miliarde de lei, din care un
„Ordinul Cadoului Fermecat”, proiect al cercetaşilor
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Centrul Local Târgu-Mureş - Filiala Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României organizează pe parcur
Continuă cursa spre Cupa României! Poli, o nouă victorie
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
SCM Poli a avut un succes categoric, cu scorul de 32-17, pe terenul celor de la CSU Piteşti, în optimile Cupei României. Timişorenii deţin trofeul, iar acum, sunt la trei meciuri distanţă de o nouă cupă. A fost firesc ca Poli să nu aibă probleme, întrucât adversarul a fost unul de ligă inferioară. Timişoara a…
NEAMȚ: Accident cu victimă în Piatra-Neamţ
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Ieri, 7 decembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamţ au intervenit la un accident rutier produs pe bulevardul Traian, soldat cu rănirea
NEAMȚ: Minor din Piatra-Neamţ, dat dispărut (FOTO)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ caută un minor, de 17 ani, care a părăsit voluntar Centrul Elena Doamna şi nu a mai revenit. La
FOTO Accident! Două autoturisme avariate pe o stradă centrală din Botoşani
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Gabriela Firea a anuntat ca va candida pentru un nou mandat la Primaria Capitalei
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Gabriela Firea a anuntat, duminica, la Antena 3, ca va candida pentru un nou mandat la Primaria Capitalei din partea Partidului Social Democrat, transmite Agerpres. Daca sunt sanatoasa - ceea ce ...
Accident la Șintereag. Patru persoane, transportate la spital
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Două maşini în care se aflau cinci persoane au fost implicate într-un accident la Șintereag. Au intervenit un echipaj de pompieri, unul de prim ajutor şi unul al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Patru persoane, dintre care două cu traumatism de coloană şi două cu leziuni minore, au fost transpo
Produse handmade, cadouri de la Moş Nicolae şi bucurie, la Târgul Caritabil de Advent, oganizat de Episcopia Romano-Catolică de Oradea (FOTO / VIDEO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
A fost furnicar, sâmbătă, în parcul palatului Baroc, proaspăt renovat, la cea de-a şasea ediţie a Târgului Caritabil de Advent organizat de către Episcopia Romano-Catolică de Oradea. Pe lângă produse artizanale de patiserie şi diverse obiecte handmade cu specificul Crăciunului, care s-au vândut în scop caritabil, cei care au trecut pe la eveniment au avut parte de o întâlnire cu Moş Nicolae şi de multă bucurie, în special cei mici.
Într-un oraş din Alba o hotărâre de consiliu local pentru restaurarea unei case a ”rămas în uitare” timp de 15 ani!
ziarulunirea.ro - Alba
Peste 15 ani întârziere la restaurarea unei case din Aiud După trei mandate şi mai bine de când, printr-o hotărâre de consiliu local, uitată undeva în
Politia Romana verifica modalitatea de eliberare a fiselor medicale. Investigatii in 55 de dosare penale
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Politistii de investigare a criminalitatii economice au demarat o actiune de verificare, la nivel national, a modalitatii in care sunt eliberate fisele medicale pentru obtinerea preschimbarea ...
Dragoş Dorcioman, omul din spatele noilor locuri de joacă din Piteşti
ziarulargesul.ro - Argeş
# Este supranumit REGELE locurilor de joacă. Are contracte nu doar la Piteşti, ci cu mai multe primării din ţară. Reprezentanţii Primăriei Piteşti au semnat luna aceasta procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor pentru modernizarea a şase locuri de joacă din oraş. Vorbim despre...
Acţiune umanitară a pompierilor de la Garda de Intervenţie Voineşti
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
În această dimineaţă, urmând exemplul colegilor târgovişteni, o tura de serviciu de la Garda de Intervenţie Voineşti, din dorinţa de
Magnatul orădean Zoltan Teszari, locul 6 în topul bogaţilor din România, publicat de Capital
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Magnatul orădean Zoltan Teszari se află şi în 2019 în topul celor mai bogaţi oameni din România. Informaţia apare în Top 300 Capital, lansat săptămâna aceasta de revista cu acelaşi nume, care arată şi modificări semnificative în clasament. Marea surpriză este că Ion Ţiriac a coborât pe locul 2.
Celta Academy Braşov Cup, prima competiţie organizată în propria bază de CS Colţea 1920!
feedproxy.google.com - Braşov
De vineri şi până duminică, baza sportivă Celta Brasov din Tărlungeni a găzduit prima ediţie a turneului de fotbal pentru copii, Celta Academy Braşov Cup, unde peste 200 de copii s-au duelat pentru supremaţie. ”Suntem primul club din Braşov care deţinem în proprietate o bază sportivă şi ar fi păcat să nu oferim şansa la
DRAGODANA: Comunitatea, invitată să susţină evenimentele publice pentru a deveni tradiţii locale
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
La Dragodana, încet încet evenimentele publice organizate de administraţia locală intră în tradiţia localităţii. Un astfel de eveniment este sărbătoarea
Cine este femeia din Sibiu care a distrus maşinile mai multor clujeni
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Femeia din Sibiu care a zgâriat maşinile mai multor persoane din Cluj-Napoca s-a ales cu un dosar penal pentru distrugere. Sibianca, în vârstă de 54 de ani, s-a enervat fiindcă trotuarul de pe strada unde locuieşte era plin de maşini. Din acest motiv, femeia a zgâriat nouă autoturisme, cauzând o…
Concurs ştiinţific cu participare internaţională la UMFST
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Cercul de Drept Administrativ şi Constituţional ”Tudor Drăganu” din cadrul Universităţii de Medicină
Festivalul Cultural „Augustin Bena”: Profesori universitari, cercetători şi etnografi din întreaga ţară la Colocviile Naţionale de Etnografie şi Folclor „Gheorghe Pavelescu”
ziarulunirea.ro - Alba
Festivalul Cultural „Augustin Bena”: Profesori universitari, cercetători şi etnografi din întreaga ţară la Colocviile Naţionale de Etnografie şi Folclor
Dacă te uitai la ea, credeai că e însărcinată! O adolescentă din Botoşani a primit un verdict crunt la spital
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Spitalul Judetean Constanta iti reface stocurile de materiale sanitare (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Societatile B.Braun Medical SRL si Novitrade SRL se vor ocupa de furnizarea materialelor sanitare catre Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sfantul Apostol Andrei Constanta. Descrierea ...
Aniversaţii zilei de 8 decembrie
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Astăzi: FC Botoşani- CFR Cluj
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Încă o biserică din Botoşani a rămas fără preot. Mitropolia anunţă concurs pentru post
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Emoţionant! Cei patru frăţiori rămaşi fără mamă, din Hlipiceni, au primit primele cadouri. Au în continuare nevoie de ajutor
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Noi întreruperi de energie electrică în judeţul Botoşani. Care sunt localităţile care nu vor avea curent luni şi marţi!
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Copilul cu minte sclipitoare din Botoşani, respins pentru că are ”sindromul genialităţii”
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Drumul strategic din judeţul Botoşani va fi scos la licitaţie, pentru a patra oară, pe mai multe loturi
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Ministrul Muncii a decis: Bugetarii vor fi puşi să aleagă!
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Șoferul un BMW X6 s-a aruncat într-un râu ca să scape de poliţie
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Accident! Maşina unui şofer din Botoşani izbită de un autoturism condus de un bărbat cu permisul reţinut
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
La PERMISE AUTO, locuri abia din februarie!
ziarulargesul.ro - Argeş
Conform Prefecturii Argeş, argeşenii care vor să se înregistreze online pentru o programare în vederea susţinerii examenului de obţinere a permisului de conducere categoria B mai au de aşteptat. Până în februarie nu mai sunt locuri disponibile! Citeşte şi: Totul despre POLIŢIŞTII de la EXAMENUL...
Contracte gratis la Consiliul Judeţean
ziarulargesul.ro - Argeş
Consiliul Judeţean Argeş a luat decizia de a prelungi cu încă un an o serie de contracte prin care a pus la dispoziţia unor instituţii spaţii în clădirea pe care o deţine în Piaţa "Vasile Milea". Contractele expiră luna viitoare şi, fără o prelungire a lor, instituţiile vizate nu ar mai fi putut...
S-a stins Haralambie Cotarcea, fost senator PRM de Caraş-Severin
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Haralambie Cotarcea s-a stins astăzi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, la vârsta de 78 de ani. Fost consilier judeţean în Caraş-Severin, Haralambie Cotarcea a fost şi senator în Parlamentul României din partea Partidului România Mare. Născut în 1 februarie 1941 la Crivina, în judeţul Mehedinţi, Haralambie Cotarcea a început şcoala profesională la 14…
Facebook, amendata cu 3,6 milioane de euro in Ungaria
ziarmm.ro - Maramureş
Oficiul Concurentei din Ungaria (GVH) a amendat vineri reteaua de socializare Facebook cu 1,2 miliarde de forinti (3,6 milioane de euro), transmite MTI, informeaza AGERPRES. Este cea mai mare amenda i
Produse handmade, cadouri de la Moş Nicolae şi bucurie, la Târgul Caritabil de Advent, oganizat de Episcopia Romano-Catolică de Oradea (FOTO / VIDEO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
A fost furnicar, sâmbătă, în parcul palatului Baroc, proaspăt renovat, la cea de-a şasea ediţie a Târgului Caritabil de Advent organizat de către Episcopia Romano-Catolică de Oradea. Pe lângă produse artizanale de patiserie şi diverse obiecte handmade cu specificul Crăciunului, care s-au vândut în scop caritabil, cei care au trecut pe la eveniment au avut parte de o întâlnire cu Moş Nicolae şi de multă bucurie, în special cei mici.
UM 02022 Constanta angajeaza contabil
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
U.M. 02022 Constanta anunta organizarea concursului de incadrare a postului vacant de executie de personal civil contractual pe perioada nedeterminata de contabil treapta I, la Biroul contabilitate, ...
Noaptea sancţiunilor, a permiselor de conducere reţinute, dar şi a certificatelor de înmatriculare retrase
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 30.000 de lei, cinci permise de conducere reţinute şi alte şase certificate de înmatriculare retrase reprezintă rezultatul unei singure nopţi de control efectuate de poliţiştii din Caransebeş.
Un rus a construit o graniţă falsă cu Finlanda – Imigranţi păcăliţi şi lăsaţi fără bani
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un bărbat din Rusia a construit o graniţă cu Finlanda şi a păcălit mai mulţi imigranţi cărora le-a cerut bani ca să îi treacă fontiera. Potrivit observator.tv, rusul s-a oferit să le fie călăuză imigranţilor care voiau să treacă ilegal în Finlanda. Patru persoane din sudul Asiei i-au dat astfel…
Claudia Gilia, mesaj de Ziua Constituţiei României
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Constituţie: cuvânt magic şi caracteristic statului de drept! Instituirea sa reprezintă un moment privilegiat în viaţa unui popor, afirma constituţionalistul
FOTO ȘTIREA TA| Mormane de gunoaie într-o zonă de blocuri din Alba Iulia: ”Mizerie peste tot, atât pe lângă blocuri cât şi pe lângă tomberoanele existente”
ziarulunirea.ro - Alba
Pe strada Vasile Alecsandri din Alba Iulia, o ”rampă” clandestină de gunoi creşte de la o zi la alta. Deşi în preajma acelui perimetru există mai multe
Film propus la Premiul Oscar, la cinema ”Arta”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
În perioada 6-12 decembrie, la Cinema ”Arta” din Târgu-Mureş rulează ”Copilul-problemă”, multipremia
VIDEO Scandal în Piaţa Astra
feedproxy.google.com - Braşov
Scandal în Piaţa Astra, în această dimineaţă, unde poliţiştii locali s-au luat de un şofer care a vrut să lase mşaina în parcarea din afara pieţei. Omul s-a împotrivit şi s aluat la harţă cu oamenii legii, care au început să tragă de el să-l ducă la secţie. Oamenii nu au rămas indiferenţi şi i-au
Ilie Bălan, PMP: „Echilibrul se face numai prin alianţă“
www.stiridegalati.ro - Galaţi
România pe plan politic intern se află într-o perioadă de tranziţie spre normalitate. Această tranziţie are ca obiectiv identificarea elementului comun dintre forţele politice. Odată identificat, acest deziderat devine aproape inevitabil. Urmează să fie identificate şi conturate ideologiile prin care putem atinge acest obiectiv. Desigur că bunăstarea societăţii este consensul spre care trebuie forţele politice …
Se fac angajări la Spitalul Judeţean Timişoara
www.tion.ro - Timiş
Se organizează concurs, la Spitalul Judeţean Timişoara, pentru un post de medic specialist şi un post de medic rezident. Se caută un medic specialist în pneumologie, şi un doctor rezident în ultimul an pentru Compartimentul de Mari Arşi.
O adolescentă de 16 ani din Bihor e căutată de poliţie şi de familie, după ce a plecat de acasă sâmbătă şi nu s-a mai întors
www.ebihoreanul.ro - Bihor
O adolescentă în vârstă de 16 ani, Farkas Alexandra Patricia, din satul Tria, comuna bihoreană Derna, este căutată de poliţie şi de familie, după ce a plecat de acasă în cursul serii de sâmbătă şi nu s-a mai întors.
Încendiu în Popa Șapcă! PANICĂ şi locatari evacuaţi
ziarulargesul.ro - Argeş
Un incendiu plecat de la un aragaz, pe strada Popa Șapcă din Piteşti a stârnit panică în zonă şi peste 10 persoane au fost evacuate. Au intervenit două echipaje cu două autospeciale de stingere, o autoscară şi un echipaj SMURD. S-au autoevacuat 12 adulţi, au fost asistate 3 femei şi un copil de...
Kit de supravieţuire în Comunism pentru timişoreni. Nu rataţi!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Provocarea lunii decembrie: dacă mâine te-ai întoarce cu 30 de ani în timp, în vremea regimului comunist, ce obiecte ai lua cu tine pentru a supravieţui? Teatrul de Rezistenţă aduce în faţa publicului reprezentaţia „Kit de supravieţuire în comunism”, o expoziţie performativă care prezintă o serie de obiecte de strictă necesitate pentru oamenii care locuiau în România, mai exact în Timişoara, înainte de 1989.
Presedintele Klaus Iohannis, de Ziua Constitutiei Romaniei: Orice demers de revizuire a Constitutiei va trebui realizat cu maxima responsabilitate
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a transmis duminica, 8 decembrie a.c., un mesaj cu prilejul Zilei Constitutiei Romaniei. Caderea regimului comunist in decembrie 1989 si adoptarea prin referendum ...
Ajutaţi-o pe Briana să meargă! Evenimente la Timişoara pentru susţinerea terapiilor viitoare
www.tion.ro - Timiş
Briana, o fetiţă de 9 ani, vrea să meargă. O puteţi ajuta. În săptămâna 10-15 decembrie vor avea loc trei evenimente caritabile prin care Briana va fi susţinută pentru o parte din costul terapiilor zilnice de anul viitor.
Ministerul Educatiei a lansat procedurile de licitatie pentru manualele scolare destinate elevilor de clasa a VIII-a
ziarmm.ro - Maramureş
Ministerul Educatiei si Cercetarii, prin Centrul National de Evaluare si Examinare (CNEE), in calitate de autoritate contractanta, a lansat joi procedurile de licitatie in vederea asigurarii manualelo
Corina Creţu trage un semnal de alarmă! România riscă să nu mai poate folosi bani europeni de la 1 ianuarie 2021
www.7est.ro - Iaşi
%
Imbatranirea nu se petrece într-un ritm constant, ci în salturi, cu vârfuri la 34, 60 şi 78 de ani – studiu
www.7est.ro - Iaşi
%
Bani publici folosiţi pentru doping în sportul românesc! Scandalul se extinde, noi dezvăluiri în această dimineaţă
www.7est.ro - Iaşi
%
Cutremur in zona seismica Vrancea!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un cutremur a fost inregistrat duminica, ora 09 25 ora locala a Romaniei , in zona seismica Vrancea. Seismul a avut magnitudinea ml 2.6, la adancimea de 129 km. Cutremurul s-a produs in apropierea ...
Runcu Salvei: Bărbat găsit mort sub un tractor răsturnat
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a deplasat la Runcu Salvei, unde un bărbat de 39 de ani s-a răsturnat cu tractorul.
Din pacate, la sosirea echipajului, acesta era prins sub tractor şi prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarat decedat la locul accid
Păţania unui şofer de BMW – S-a aruncat în Dâmboviţa ca să scape de poliţiştii care îl urmăreau
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un tânăr de 20 de ani a încercat să scape de poliţiştii care îl urmăreau şi a sărit în Dâmboviţa. Șoferul conducea un BMW X6, iar la Piaţa Naţiunilor Unite din Bucureşti, s-a dat jos de la volan de teama oamenilor legii şi a rupt-o la fugă. Potrivit observator.tv, tânărul…
EXCLUSIV Aripa FBI, la butoanele Poliţiei Române!
www.7est.ro - Iaşi
%
Gabriel Oprea şi-a scos casa la vânzare- Cât valorează vila „Sufrageria”
www.7est.ro - Iaşi
%
Codul Bunelor Maniere: Top 40 de reguli de bază
ziarulunirea.ro - Alba
Codul Bunelor Maniere: Top 40 de reguli de bază Codul bunelor maniere nu a apărut ca o invenţie a unui om excentric sau ca nişte reguli impuse de
Simpozion despre sănătate, la Școala Postliceală ”Dimitrie Cantemir”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Elevii Școlii Postliceale ”Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureş au susţinut, joi 5 decembrie, sesiuni
Tehnologii de vârf dezvoltate de studenţii USV, în 25 de ore, în cadrul concursului „25 ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Facultatea de Inginerie Electrica si Stiinta Calculatoarelor din cadrul Universitatii Stefan cel Mare Suceava USV a organizat, in zilele de 5 si 6 decembrie, editia a VI-a a concursului studentesc 25 de ore la USV 25h@USV.
BASCHET: Olimpia CSU Braşov, revenire de senzaţie la Târgovişte
feedproxy.google.com - Braşov
Într-o confruntare din Liga Naţională de baschet feminin, Olimpia CSU Braşov a obţinut un succes senzaţional, în deplasarea de la CS Municipal Târgovişte. Fetele antrenate de Dan Calancea au învins cu 75-72, pe sferturi 17-25, 19-22, 19-10, 20-15. Deşi la pauza mare au fost conduse cu 36-47, braşovencele au revenit senzaţional în ultimele 20 de minute şi au obţinut
Politia Romana: Cetateni romani urmariti international, extradati catre alte state
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Politistii romani au desfasurat, in ultima saptamana, misiuni pentru aducerea in tara a 15 persoane urmarite international. De asemenea, au predat 10 urmariti catre statele ce aveau emise mandate ...
Locuitorii unei comune din Franţa nu au voie să moară în weekend şi de sărbători
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un primar dintr-o localitate din Franţa le-a interzis locuitorilor să moară în weekend şi de sărbătorile legale, potrivit unei hotărâri publicată vineri, notează Mediafax, care citează Le Point. Isabelle Dugelet de la primăria comunei La Gresle din departamentul Loire încearcă să atragă atenţia asupra faptului că, în mediul rural, este…
Raluca Turcan anunţă concedieri la stat – Sunt date afară rudele angajate fără să aibă experienţă
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat, la Digi24, că vor avea loc concedieri la ministere şi instituţii publice. Aceasta a transmis că este vorba de rude şi de clienţi politici, care au fost angajaţi fără să aibă experienţă în domeniu. „Suntem în etapa în care pregătim Hotărârile de Guvern pentru reorganizarea…
Proiect legislativ pe masa senatorilor: Bani de la stat pentru bunicii care au grijă de nepoţii lor. La cât se ridică valoarea indemnizaţiei
ziarulunirea.ro - Alba
Proiect legislativ pe masa senatorilor: Bani de la stat pentru bunicii care au grijă de nepoţii lor. La cât se ridică valoarea indemnizaţiei Bunicii ce au
Ministerul Muncii vrea interzicerea cumului pensiei cu salariul de la stat!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale lucrează la un proiect de act normativ privind interzicerea
Ministerul Muncii vrea interzicerea cumului pensiei cu salariul de la stat!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale lucrează la un proiect de act normativ privind interzicerea
Loganul, ROȘU de furie că şoferul l-a distrus
ziarulargesul.ro - Argeş
Un accident rutier produs în jurul orei 10:30 pe raza comunei Bălileşti s-a soldat cu, apreciem noi, o daună serioasă, plafonul fiind cel mai afectat. S-a întâmplat după ce conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat. Din fericire, şoferul a scăpat teafăr şi rămâne ca el să...
Neagoe după Hermannstadt – Dinamo 4-2: ’’ Fotbalul ne-a răsplătit. E meritul băieţilor’’
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Antrenorul lui FC Hermannstadt, a declarat după victoria în faţa celor de la Dinamo Bucureşti, scor 4-2, că nu este mulţumit de faptul că elevii săi au primit două goluri. ”Este meritul băieţilor, au făcut un meci foarte bun, nu sunt pe deplin mulţumit, fiindcă am primit cele două goluri.…
Locuitorii din Oşorhei şi Sărand rămân, luni, fără apă
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Compania de Apă Oradea îşi anunţă consumatorii că, în ziua de luni 09.12.2019, ca urmare a lucrărilor de mentenanţă pe aducţiunea de alimentare cu apă a comunei Oşorhei, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, între orele 10.00 şi 18.00. Vor fi afectaţi consumatorii situaţi în Comuna Oşorhei şi satul Sărand.
Măsura instanţei în cazul tânărului care a furat 500 de frigidere de la Arctic
ziarulargesul.ro - Argeş
Instanţa a decis în cazul lui Georghe Valentin G., de 24 de ani, din Leleasca, judeţul Olt, bănuit de comiterea infracţiunii de delapidare. Tânărul va fi cercetat sub control judiciar după ce, la firma Arctic unde lucra, şi-ar fi însuşit aproximativ 500 de combine frigorifice în valoare de peste...
ANPC demareaza pe 16 decembrie controalele asupra produselor specifice sarbatorilor de iarna, dupa o saptamana de consiliere a agentilor economici
ziarmm.ro - Maramureş
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) va incepe din 16 decembrie seria de controale ce vor viza bunurile si serviciile specifice sarbatorilor de iarna, a declarat vineri directo
Baia Mare: Autoturism cazut in rau
ziarmm.ro - Maramureş
In cursul diminetii de duminica, 8 decembrie, un autoturism a ajuns in rau. Totul s-a petrecut in municipiul Baia Mare, zona strada Colonia Topitorilor nr.1. Nu au existat persoane incarcerate. Inform
Accident pe bulevardul Aurel Vlaicu: Un tanar baut a sarit sensul giratoriu, a ras stalpisorii si a doborat un semn de circulatie
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un tanar baut s-a transformat sambata spre duminica noaptea in cascador. Soferul a sarit sensul giratoriu de pe bulevardul Aurel Vlaicu, zona Kaufland, si a ras toti stalpisorii de pe marginea ...
Lucrări importante la „Ape”, aproape de finalizare
ziarulargesul.ro - Argeş
Anul acesta, Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea (ABAAV) a derulat lucrări de investiţii care se apropie de finalizare. Acestea au fost efectuate pe cursurile de apă pe care anii trecuţi s-au produs inundaţii scopul urmărit fiind reducerea acestui risc. Una dintre investiţiile continuate...
Poliţiştii Antidrog Piteşti au descins la Dâmboviţa
ziarulargesul.ro - Argeş
Ofiţeri Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti, alături de colegi din structurile similare de la Ploieşti, Braşov şi Buzău, coordonaţi de procurori DIICOT Dâmboviţa, au făcut 36 de percheziţii domiciliare în judeţul Dâmboviţa şi în municipiul Braşov...
Targul Poveste de Craciun isi asteapta duminica vizitatorii. Programul targului
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
A fost o atmosfera minunata vineri si sambata seara, la targul Poveste de Craciun , impreuna cu Ansamblul de dans al Comunitatii Elene Elpis Constanta, interpretii Ioana Tutuianu, Ionela ...
Cum arată casa scării în care şi-au pierdut vieţile Valer Tofană şi nepotul lui
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
(FOTO) Diverse ipoteze circulă în legătură cu tragedia de pe Intrarea Vişinului care a dus la moartea unui bunic şi a nepotului său de 3 ani, una dintre acestea fiind aceea că s-ar fi rupt balustrada pe casa scării.
Nici vorbă însă de aşa ceva. Fotografiile pe care le-am făcut în această diminea
FOTO Locuinţă arsă aproape în totalitate, în judeţul Braşov
feedproxy.google.com - Braşov
În jurul orei 4.00, ISU Braşov a fost anunţat de izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Comăna de Sus. S-a intervenit la faţa locului cu două autospeciale cu apa si spuma pentru stingerea incendiului. În spriiin a mai intervenit si SVSU Comana. Cand au ajuns echipajele la fata locului incendiul se manifesta prin
FOTO: Liceeni de la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, alături de militari, profesori şi instructori, au dus daruri de Crăciun, zâmbete şi culoare la 176 de familii izolate din comuna Râmeţ
ziarulunirea.ro - Alba
Șase liceeni de la Colegiul Militar Liceal "Mihai Viteazul" Alba Iulia s-au implicat în acţiunea caritabilă organizată de Crăciun de cadeţii de la
Premierului Ludovic Orban, mesaj cu prilejul Zilei Constitutiei Romaniei
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Premierului Ludovic Orban a transmis duminica un mesaj cu prilejul Zilei Constitutiei Romaniei, marcata la data de 8 decembrie. Se implinesc, astazi, 28 de ani de cand romanii au aprobat, prin ...
A XXVI-a ediţie a Expoziţiei Naţionale Columbofile UCPR, organizată la Târgovişte
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Ieri şi astăzi,7 şi 8 decembrie, la Sala Clubului Sportiv Școlar Târgovişte, s-a desfăşurat Expoziţia Naţională a Uniunii Columbofililor Profesionişti
Oradea faptelor bune: Smiley, Delia, Carla’s Dreams şi The Motans ajung la Târgul de Crăciun
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Pe lângă o roată-carusel înaltă de 27 metri, Târgul de Crăciun de anul acesta le-a pregătit orădenilor daruri şi mai spectaculoase. Sau, mai degrabă, mai faimoase. Pe lângă colindători, locuitorii oraşului vor avea parte şi de concertele 'celor mai cool artişti ai momentului', cum sunt ei prezentaţi, în cadrul proiectului 'Oraşul faptelor bune' al Radio ZU, care se desfăşoară în premieră la Oradea...
Donald Trump cere Bancii Mondiale sa inceteze sa mai acorde credite Chinei
ziarmm.ro - Maramureş
Presedintele SUA, Donald Trump, a criticat vineri seara Banca Mondiala pe Twitter, reprosand institutiei financiare internationale ca imprumuta bani Chinei, potrivit AFP, informeaza AGERPRES. "Pentru
Handbal: Romania a pierdut meciul cu Rusia de la Campionatul Mondial
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipa nationala feminina de handbal a Romaniei a inceput cu stangul evolutiile din faza grupelor principale de la Campionatul Mondial gazduit de Japonia. Cu putin timp in urma, s-a incheiat meciul pe ...
Adolescenta dată dispărută s-a întors acasă!
portalsm.ro - Satu Mare
Adolescenta dată dispărută s-a întors acasă! Ea a fost dispărută mai bine de 24 de ore. Se pare că a plecat cu prietenul ei
Cum arată casa scării în care şi-au pierdut viaţa Valer Tofană şi nepotul lui (FOTO)
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
(FOTO) Diverse ipoteze circulă în legătură cu tragedia de pe Intrarea Vişinului care a dus la moartea unui bunic şi a nepotului său de 3 ani, una dintre acestea fiind aceea că s-ar fi rupt balustrada pe casa scării.
Nici vorbă însă de aşa ceva. Fotografiile pe care le-am făcut în această diminea
Naţional: O boală de sezon – Sindromul bradului de Crăciun
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Bradul de Crăciun înseamnă fericire, bucurie, sărbători şi cadouri, însă, dacă ne gândim la sănătate, din păcate, atât brazii artificiali, cât şi cei
Politia de frontiera: Sapte barbati din India cu buletine false, prinsi intr-un tren international. Unde voiau sa ajunga
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Vineri, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici I.T.P.F. Oradea, s-au prezentat pentru efectuarea formalitatilor de frontiera, calatorind cu trenul IR care circula pe ruta Bucuresti Nord ...
De beat ce era, a mers drept pe un drum cotit
ziarulargesul.ro - Argeş
Aseară, în jurul orei 19, un şofer beat şi-a distrus maşina într-un gard de beton. Poliţiştii au stabilit că la volan era un bărbat de 28 de ani, din localitate. În timp ce conducea un autoturism pe DJ 732, din direcţia Vlădeşti spre Câmpulung, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă uşoară...
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Un scandal a avut loc aseară în localitatea dâmboviţeană Potlogi. Unul din participanţi a ajuns în stare gravă la spita
Cum poţi fi un Sant… Socio Claus pentru cineva?
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
„Socio Claus” va bucura anul acesta copiii cu dizabilităţi care au nevoie de bani pentru terapii. Iniţiativa aparţine studenţilor de la Departamentul de Sociologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
ANGAJĂRI la STAT: Posturi vacante în instituţii din Alba, la data de 8 decembrie 2019. Calendarul examenelor şi condiţiile de înscriere la CONCURS
ziarulunirea.ro - Alba
ANGAJĂRI la STAT: Posturi vacante în instituţii din Alba, la data de 8 decembrie 2019. Calendarul examenelor şi condiţiile de înscriere la CONCURS Mai
Iniţiativă publică: „A venit timpul ca arădenii să recâştige controlul oraşului lor”
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Vreme mai calda astazi in Maramures
ziarmm.ro - Maramureş
Circulatia rutiera pe drumurile publice din judet se desfasoara in conditii de iarna. Vizibilitate redusa de ceata sub 100 de metri, pe DN 18, in Pasul Prislop, intre km 165 si km 175, respectiv pe DN
„La spitalul din Moldova Nouă am tot ce-mi trebuie pentru a profesa”
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Venit din capitala Banatului pentru a se îngriji şi de copiii din Moldova Nouă, medicul pediatru, Lucica Stoica, nu dă semne că, în cadrul unităţii spitaliceşti de la malul Dunării, i-ar lipsi anumite echipamente medicale, acesta dând de înţeles că deţine toate cele necesare pentru a-i putea ajuta pe cei aflaţi în impas.
Un nou accident in Maramures: O masina a intrat intr-un cap de pod. Trei persoane au fost transportate de urgenta la spital
ziarmm.ro - Maramureş
Un nou accident a avut loc duminica dimineata in judetul Maramures, mai exact in localitatea Rodina. Un autoturism a intrat intr-un cap de pod, rezultand trei victime. Ele au fost transportate de urge
Cod galben de ceaţă la Satu Mare. Vizibilitate sub 50 m
portalsm.ro - Satu Mare
Cod galben de ceaţă la Satu Mare. Vizibilitate sub 50 m. Avertizarea este valabilă în această dimineaţă. Şoferii sunt rugaţi să circule cu atenţie sporită
Final interzis cardiacilor in meciul de baschet Phoenix Știinta Constanta - CSM Alexandria!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Sala Sporturilor din Constanta a gazduit meciul feminin de baschet dintre Phoenix Stiinta Constanta si CSM Alexandria, din Liga Nationala. Confruntarea a avut un final interzis cardiacilor. Dupa ...
NEAMȚ: Posturi vacante în în administraţie (autorităţi şi instituţii publice) la data de 8 decembrie
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Lista locurilor de muncă în administraţie (autorităţi şi instituţii publice), la data de 8 decembrie 2019. Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, cu
Cod GALBEN în vestul ţării! Ceaţă şi burniţă în patru judeţe
newsar.ro - Arad
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis în această dimineaţa o atenţionare nowcasting cod galben de ceaţă pentru judeţele Arad, Bihor, Caraş-Severin şi Timiş. Potrivit ANM, fenomenele meteorologice aţteptate sunt: ceaţă care determină reducerea vizibilităţii sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. Meteorologii atenţionează că este posibil să cadă şi burniţă, favorizând
ELECTRICA: Localităţile din Alba în care sunt programate întreruperi ale furnizării energiei electrice, în perioada 9-15 decembrie 2019
ziarulunirea.ro - Alba
Localităţile din Alba în care sunt programate întreruperi ale furnizării energiei electrice, în perioada 9-15 decembrie 2019 Sucursala de Distribuţie a
Carambol cu cinci masini pe DN 6. Doua persoane, ranite grav
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Doua persoane au fost ranite grav, in urma unui cumplit accident produs pe DN 6, Bucuresti-Alexandria, intre cinci autoturisme. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane ...
„Este nepermis că toţi ne-au ignorat până acum”. Noi promisiuni pentru centura de sud a Timişoarei
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Luna cadourilor se traduce, adesea, în plan politic cu luna promisiunilor pentru popor. Cu atât mai mult cu cât suntem înaintea unui an electoral. Una dintre ”durerile” Timişoarei este inelul de sud al centurii ocolitoare, unul care va fi cu o singură bandă pe sens şi la care nu se lucrează. Robu promite că noua guvernare PNL va rezolva problema!
Guvernul a suplimentat cu 112 milioane de lei bugetul Ministerului Muncii pentru plata unor ajutoare
ziarmm.ro - Maramureş
Guvernul a suplimentat, vineri, bugetului Ministerului Muncii si Protectiei Sociale cu 112 milioane de lei, in vederea asigurarii sumelor necesare pentru plata unor ajutoare sociale si a ajutoarelor d
Lecţie civică predată cu forţa! Un primar de comună a returnat gunoiul celor care l-au aruncat pe domeniul public
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Primarul din Tomeşti, Costel Medelean, este supărat foc pe unii dintre cetăţenii din comuna pe care o administrează. Acesta s-a iritat după ce mai mulţi locuitori ai comunei nu au selectat deşeurile pentru societatea de salubrizare, iar gunoiul neridicat de către angajaţii firmei a ajuns prin pădurea din jurul satului sau în apele râului Bega.
NEAMȚ: Lanţ uman cu elevi din 4 şcoli în cadrul campaniei „Tu poţi face lumină”
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
În contextul sărbătoririi Zilei Internaţionale Anticorupţie – 9 Decembrie, Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ, va desfăşura luni, 9 decembrie, de la
Capitala: Un sofer s-a aruncat in raul Dambovita pentru a scapa de Politie. De ce a recurs la un asemenea gest
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un sofer s-a aruncat in raul Dambovita pentru a scapa de Politie. Totul s-a intamplat in apropiere de Piata Unirii, scrie antena3.ro. Impreuna cu prietenii sai, individul a vrut sa iasa cu masina ...
Lechinţa: Utilaje pentru întreţinerea spaţiilor verzi, pe bani europeni
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian, a semnat un contract de finanţare pe fonduri europene pentru achiziţionarea mai multor utilaje care vor fi folosite în special pentru întreţinerea spaţiilor verzi, dar şi la alte lucrări edilitare.
Valoarea contractului este de maxim 237.838 lei.
Proie
Tableta de duminică: Costi Ionuţ Stănilă – Picătura de educaţie
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Citeam la prima oră a dimineţii un articol din Republica: https://republica.ro/daca-cineva-ar-veni-cu-ideea-ca-salariatii-bogati-sa-fie-impozitati-suplimentar-iar-banii-colectati-sa?fbclid=IwAR3sg2rvaWznMTgJcx99s1J3pdJMpxYWYw5nQktTdp1cPLOfwKjJGKmCXwM. Mi-au sărit în ochi două – nu ştiu
Tableta de duminică: Costi Ionuţ Stănilă – Picătura de educaţie
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Citeam la prima oră a dimineţii un articol din Republica: https://republica.ro/daca-cineva-ar-veni-cu-ideea-ca-salariatii-bogati-sa-fie-impozitati-suplimentar-iar-banii-colectati-sa?fbclid=IwAR3sg2rvaWznMTgJcx99s1J3pdJMpxYWYw5nQktTdp1cPLOfwKjJGKmCXwM. Mi-au sărit în ochi două – nu ştiu
Interesele unor politicieni au blocat iniţiative extraordinare! Avertisment pentru stăpânii inelelor!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Primarul comunei Turnu Ruieni, Mihai Maralescu, a intrat în vizorul ministrului de Interne, Marcel Vela, din cauza blocajelor pe care omul de afaceri Romeo Dunca le găseşte pe Muntele Mic - Nedeia. Dunca se chinuie de mai bine de zece ani să dezvolte un impresionant domeniu schiabil pe Muntele Mic - Nedeia, dar se loveşte…
NEAMȚ: Localităţile care rămân FĂRĂ CURENT în perioada 9 – 15 decembrie
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Localităţile care rămân FĂRĂ CURENT în perioada 9 – 15 decembrie Delgaz Grid anunţă: Pentru executarea unor lucrări la instalaţiile de distribuţie în
Proiect: Cat ar putea costa in 2020 inchirierea bazelor sportive aflate in administrarea SPAU Baia Mare
ziarmm.ro - Maramureş
Recent, municipalitatea baimareana a publicat o propunere de proiect de hotarare privind aprobarea tarifelor si taxelor percepute de Serviciul Public Ambient Urban Baia Mare pentru anul calendaristic
Un copil a murit împuşcat din cauza unor foşti şefi din Poliţia şi Jandarmeria Caraş-Severin! Nu le-a păsat!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Tribunalul Caraş-Severin a pus cătuşe pe mâinile pătate de sânge ale lui Ioan Pop şi Nicolae Cernea, mari şefi în inspectoratele de jandarmi şi poliţie din Caraş-Severin care au înarmat cu dispreţ faţă de lege şi faţă de dreptul la viaţă al cetăţenilor pe oricine a băgat adânc mâna în buzunar! Prim-procurorul DIICOT Caraş-Severin, Carmen…
DEBUT DE DUMINICĂ – Ștefania PAVEL – Trei poeme la… 14 ani
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Călătorie spre mine Ferestre luminate Ascund suflete reci. O minte precum stelele Ascunde gânduri negre Ce au împins-o Să
Cod Galben. Mesaj nou de vreme severa pentru judetul Constanta si zonele limitrofe
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Administratia Nationala de Meteorologie a emis, la ora 07.00, avertizarea nowcasting tip Cod Galben pentru judetul Constanta
Cine salută ideea interzicerii prin lege a cumularii pensiei cu salariul
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Ministerul Muncii lucrează la un proiect de lege de interzicere a cumulării pensiei cu salariul de la stat, măsura fiind considerată una justă: „După ce primeşte pensia, se angajează tot într-o instituţie publică, de unde vine concluzia că poate munci”, a spus ministrul Muncii, Violeta Alexandru,
JIPISME DE DUMINICĂ – Puiu JIPA – Cinci
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
1.într-o zi o să mi se dea într-o zi o să mi se dea cătuşe, într-o zi o să mi
VIDEO ȘOCANT| O fată de 17 ani, aflată pe trecerea de pietoni, SPULBERATĂ de maşina unui şofer neamţ de 82 de ani. A oprit după 100 de m!
ziarulunirea.ro - Alba
Sâmbătă seara, o fată de 17 ani din localitatea Bobâlna, judeţul Cluj, a fost rănită grav după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni de o maşină condusă
O familie cu 11 copii petrece iarna într-un container pe str. Horticultorului
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
O familie cu 11 copii locuieşte într-un container amplasat pe str. Horticultorului din Bistriţa, atrage atenţia Alexandru Vasile Kovacs pe Facebook, unde face un apel către toţi cei care pot oferi ajutor.
”O familie cu 11 copii trăieşte într-un container situat pe strada Horticultorului. Copiii
Vremea faptelor bune. Unde şi ce puteţi dona ca să faceţi pe cineva fericit de Crăciun
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Mai multe campanii umanitare se derulează zilele acestea în aşteptarea sărbătorilor de iarnă. Instituţii de învăţământ sau ONG-uri adună daruri pe care să le ofere de Crăciun familiilor nevoiaşe. Iată cum puteţi ajuta şi unde puteţi dona:
”Liceul creştin LOGOS se alătură ambasadorilor desculţi d
Astăzi se deschide Parcul Sărbătorilor de Iarnă la Alba Iulia: Brad de Crăciun, perdea de lumini, figurine de poveste, patinoar şi căsuţe cu bunătăţi în Cetatea Alba Carolina
ziarulunirea.ro - Alba
Parcul Sărbătorilor de Iarnă se deschide în 8 decembrie: Brad de Crăciun, perdea de lumini, figurine de poveste, patinoar şi căsuţe cu bunătăţi în Cetatea
Cine erau copilul şi bunicul care au murit după ce au căzut pe casa scării. Apel umanitar
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Un copil de trei ani şi bunicul lui au murit după ce au căzut pe casa scării, tragedia fiind una care a răscolit Bistriţa. Tatăl copilului este jandarm la Cluj şi îl lăsase pe cel mic în grija părintelui său. Acum, colegii lui fac un apel umanitar, tragedia fiind greu de suportat inclusiv financiar
Incendiu, in Constanta, in toiul noptii. Pentru ce au fost alertati pompierii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Cel care a anuntat pompierii a dat drept loc al incendiului Zona Ciresica, din municipiul Constanta, pe strada Disppensarului.
Duminica a 27-a dupa Rusalii. Programul de slujire al ierarhilor din Dobrogea
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Inaltpreasfintitul Parinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Manastirea Sfintii Ierarhi Nicolae si Bretanion