Accidentul vascular cerebral la bebeluş – ce trebuie să ştii
feedproxy.google.com
Accidentul vascular cerebral la bebeluş - ce trebuie să ştii. Dacă accidentul vascular cerebral afectează în principal adulţii, copiii mici
SDM se apucă de parcări după ce termină lucrările din centru. Parcări în Martirilor, Soarelui şi Girocului
www.tion.ro - Timiş
Aproape întreg personalul SDM a fost mobilizat în această perioadă pentru lucrările din zona centrală a Timişoarei. După finalizarea acestora, muncitorii companiei municipale de drumuri se vor întoarce în cartiere, unde au de început sau de finalizat mai multe parcări, printre care şi una supraetajată.
Alertă răpire copil: O fetiţă de 13 ani a fost răpită de unchiul său. Fata este căutată în întreaga ţară
www.tion.ro - Timiş
Alertă răpire copil, la nivel naţional. Totul după ce o fată de 13 ani din judeţul Cluj a dispărut de acasă. Fata a plecat spre un magazin şi nu s-a mai întors, suspectul principal fiind chiar unchiul ei. Bărbatul este şi el de negăsit.
Directorul de la şcoala din Săcălaz a fost demis! Sute de părinţi cer să rămână pe funcţie
www.tion.ro - Timiş
Directorul şcolii din Săcălaz, Lucian Fota, a fost demis, luni dimineaţa, de inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, Aura Danielescu. Ea susţine că a luat această măsură din cauza atitudinii pe care directorul demis ar fi avut-o faţă de unii dintre colegii săi.
Două persoane înjunghiate în timpul unui scandal izbucnit în sala de cinema, la mall-ul din Șagului
www.tion.ro - Timiş
Incident grav, luni seară, în una dintre sălile de cinema de la noul mall. Două persoane au fost înjunghiate în urma unui scandal izbucnit chiar în timpul unui film.
Era catargelor tricolore. Încă unul, înalt cât un bloc de opt etaje, va fi amplasat în Piaţa Libertăţii
www.tion.ro - Timiş
Era palmierilor a apus. A început era catargelor. După cel de la Michelangelo şi din centrul Timişoarei, încă unul va fi amplasat în Piaţa Libertăţii.
Europarlamentarul Mircea Diaconu s-a întâlnit cu arădenii
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Preşedintele CJ Timiş a semnat contractul de finanţare a noii maternităţi, sub ochii lui Dăncilă
www.tion.ro - Timiş
Dacă în 9 octombrie, la vizita ministrului (interimar) al Sănătăţii, Sorina Pintea, Călin Dobra, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, anunţa că a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia noii maternităţi, în 21 octombrie, liderul CJ Timiş transmite că este asigurată şi... finanţarea!
Nu vă jucaţi cu focul! Amenzi de mii de lei dacă incendiaţi miriştile
www.tion.ro - Timiş
Unii proprietari de terenuri preferă să dea foc resturilor vegetale, uneori provocând incendii serioase, cu care pompierii se luptă din greu. Garda Naţională de Mediu, prin Comisariatul Judeţean Timiş, atrage din nou atenţia că este interzisă incendierea resturilor vegetale a miriştilor, terenurilor arabile şi pajiştilor permanente în scopul curăţării terenurilor. Amenzile sunt de mii de lei şi nu mai primiţi nici subvenţia de la Uniunea Europeană dacă sunteţi prinşi!
Nava germana de cercetare in Marea Neagra. Misiune aprobata de Guvernul Bulgariei. Care este scopul expeditiei
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Consiliul de Ministri al Bulgariei a decis ca nava de cercetare germana HHK POSEIDON sa efectueze o expeditie oceanografica
Laura Lavric, Sava Negean Brudaşcu, Steliana Sima şi Maestrul Nicolae Botgros, împreună cu Ansamblul Lăutarii din Chişinău, în spectacol la Sfântu Gheorghe, de Ziua Naţională a României
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Pensionarii, sărbătoriţi la Zăbala
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” celebrează Ziua mondială a bucătarului
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
MNCR, ateliere în deplasare
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
DSP Covasna a primit cea de-a doua tranşă a vaccinului antigripal
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Reglementarea numărului de ore la clasă şi soluţionarea problemei violenţei psihologice – bullying, proiect adoptat de Senat
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
CNAS: Au fost constituite peste 13.000.000 de dosare electronice de sănătate
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
IGI: Campanie de informare a studenţilor străini privind condiţiile în care pot lucra pe teritoriul României
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Conducătorii auto, care nu au respectat legislaţia rutieră, au fost sancţionaţi de poliţiştii rutieri în acţiune
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Greenpeace România invită candidaţii la preşedinţie la un dialog pe teme de mediu
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
DOCUMENTAR: 70 de ani de la înfiinţarea Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” şi Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, premiate pentru excelenţă în educaţia antreprenorială
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Meniul zilei
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Al şaselea transplant de cord, realizat la Târgu-Mureş printr-o intervenţie de peste 10 ore
www.zi-de-zi.ro - Mureş
O echipă de specialişti condusă de şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutul
METEO: Temperaturi neobişnuite pentru această perioadă
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 22.10.2019 ORA 09 – 23.10.2019 ORA 09 Vremea va fi în general frumoasă şi deosebit de
EXCLUSIV Cum „fură” statul 19 milioane de euro de la antreprenorii braşoveni
feedproxy.google.com - Braşov
Din start, vrem să precizăm că termenul „fură” nu este cel consacrat, de către Poliţie. Dar, dacă stăm să vedem cum banii firmelor din Braşov, pentru care avem date oficiale, au fost folosiţi discreţionar de către un stat care ştie doar să ia, nu şi să dea, ne dă o mică parte din dimensiunea abuzurilor
Cum arată clasamentul Ligii 1 după victoria la scor în faţa Politehnicii Iaşi!
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Dovleacul, tratament naturist
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
A devenit foarte repede cunoscut si pentru proportiile sale de multe ori colosale in comparatie cu celelalte rude leguminoase. Tara lui de bastina este Peru, de unde a fost exportat de catre ...
Stiati ca: Jean-Paul Sartre a castigat Premiul Nobel pentru Literatura la data de 22 octombrie 1964?
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La data de 22 octombrie 1964, Jean-Paul Sartre a castigat Premiul Nobel pentru Literatura. Dar, scriitorul francez trimisese o scrisoare Academiei prin care isi exprima dorinta de a nu fi pe lista ...
Simona Halep a plecat in China, la Turneul Campioanelor
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Simona Halep a plecat ieri in China, unde va participa la Turneul Campioanelor, programat in perioada 27 octombrie - 3 noiembrie a.c., la Shenzhen. Clasamentul pentru Turneul Campioanelor a fost urmatorul ...
Fotbalul judetului Constanta: Doua rezultate de 11-0 in etapa a cincea din seria Nord a Ligii a 5-a
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In etapa a noua a Ligii a 5-a de fotbal a judetului Constanta s-au inregistrat rezultatele in Seria Nord - Victoria Mihai Viteazu - Vointa Sacele 0-11, CS Sharks Lumina - AS Litoral Sport 2019 Corbu 8-1, ...
Gica Hagi crede ca, in Romania, e nevoie de o lege prin care multinationalele sa fie implicate sa sustina sportul, sanatatea si cultura
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Gica Hagi, cel mai mare fotbalist roman al tuturor timpurilor, readuce in discutie problema finantarii fotbalului si a sportului romanesc, care sufera la acest capitol. Puterea vine de la bugetul pe ...
Echipa Under-19 a FC Viitorul sustine marti returul cu Domzale, din Liga Campionilor
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipa Under-19 a FC Viitorul sustine marti, 22 octombrie, de la ora 19.00, mansa a doua a turului I din Youth League Liga Campionilor U19 , contra formatiei slovene NK Dom ale. Meciul tur, ...
Gica Hagi - Pana la urma, ramanem multumiti si cu un punct“: FC Viitorul, primul meci din acest sezon de Liga 1 in care nu a inscris
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
FC Viitorul nu a reusit sa treaca in deplasare de nou-promovata Academica Clinceni in etapa a 13-a a Ligii 1, meciul de la Calarasi incheindu-se cu scorul de 0-0FC Viitorul nu a reusit sa treaca in ...
Te omor pentru ca mi-ai luat permisul de conducere!“: Inchisoare cu executare pentru amenintarea unui politist
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Curtea de Apel Constanta a decis ieri condamnarea a unui barbat din Ovidiu la un an si trei luni de inchisoare cu executare, pentru ultraj, amenintare si lovire sau alte violente. Decizia este ...
Cat costa intretinerea echipamentelor medicale din Spitalul Judetean Constanta (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sf. Apostol Andrei Constanta scoate din conturi peste 1,8 milioane de lei pentru intretinerea echipamentelor medicale din dotare. In acest sens, va fi ...
Zeci de victime la dosar: 25 de ani de inchisoare pentru spaima“ femeilor din Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Judecatoria Constanta a dispus condamnarea in prima instanta la aproape 25 de ani de inchisoare a unui barbat acuzat de comiterea a zeci de infractiuni de talharie si talharie calificata. Decizia ...
Unde verde de la municipalitate. La Pavilionul Expozitional se va amenaja un imobil care va deservi Serviciul Public de Impozite si Taxe Locale
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria municipiului Constanta a emis certificatul de urbanism 3877 21 10 2019 solicitat de Consiliul Judetean Constanta inca de la inceputul verii. Certificatul a fost emis in vederea autorizarii ...
Actionarii din cadrul Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia, convocati in Adunare Generala
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Consiliul de Administratie al Santierului Naval 2 Mai SA Mangalia convoaca Adunarea Generala a Actionarilor, in data de 28 noiembrie 2019, iar in caz de neintrunire a cvorumului legal, pe 29 noiembrie ...
Taca Constructii repara tot ce apuca! De la sediile Transelectrica, la cel al Consiliului Judetean Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Consiliului Judetean Constanta a atribuit direct un contract privind lucrari de reparatii intrare aferenta Palatului Administrativ. Lucrarile de reparatii generale si de renovare vizeaza reabilitarea ...
Primaria Constanta cumpara servicii de consultanta si evaluare imobiliara
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Municipalitatea achizitioneaza serviciul de consultanta in domeniul evaluarii imobiliare. Obiectul contractului consta in prestarea serviciului de consultanta, dupa cum urmeaza intocmire de ...
Ce probleme au ridicat locuitorii din zona peninsulara la intalnirea cu primarul Decebal Fagadau?
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Reprezentantii Grupului de Initiativa Peninsula s-au intalnit cu primarul municipiului Constanta, Decebal Fagadau, pentru o discutie pe marginea problemelor cu care se confrunta zona veche a ...
Azi se decide, la Constanta, libertatea medicului ginecolog Deniz-Taniure Dumitrache
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Judecatorii din Constanta decid azi libertatea medicului ginecolog Deniz-Taniure Dumitrache, director medical al Spitalului Judetean de Urgenta SJU din Tulcea, acuzat de luare de mita. Oricare va ...
Examenul de grad al procurorilor dobrogeni. Pana cand se depun contestatii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Procurorii dobrogeni ce au sustinut weekend-ul trecut concursul pentru promovarea in grad au termen pana astazi sa conteste baremul de evaluare. Printre candidati se numara, asa cum am aratat si in ...
Galatenii de la Palmex vor livra containerele la punctele de prim ajutor pentru plajele de pe litoral
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Municipalitatea a achizitionat containere pentru punctele de prim ajutor de pe plajele din Constanta. Potrivit Regulamentului de organizare si functionare, Primaria Municipiului Constanta raspunde de ...
Ce achizitie a facut CFR Calatori Constanta de la firma bucuresteana Vectra Exim SRL (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
SNTFC CFR Calatori SA a atribuit un contract in urma unei licitatii publice pentru achizitia de electrocar necesar SRTFC Constanta. Atribuirea a avut loc la data de 15 octombrie 2019. Valoarea totala a ...
Eraos SA, firma controlata de fratele fostului primar din Cogealac, Ion Soare, va reabilita strazile din Cerchezu (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Cerchezu va reabilita strazile din comuna. Contractul Reabilitare strazi in Comuna Cerchezu , in valoare de 1.122.245,39 lei, a revenit societatii Eraos SA. Principalele lucrarile ce se vor ...
Ce firme vor livra bauturi racoritoare catre Fortele Navale Romane (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ministerul Apararii Nationale, prin Unitatea Militara 02022 Constanta - Fortele Navale Romane, a organizat o licitatie pentru atribuirea contractului aferent furnizarii de produse agroalimentare vin ...
ABADL urmeaza sa repare instalatiile electrice la doua cantoane din judet. Riscurile sunt mari (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Administratia Bazinala de Apa Dobrogea - Litoral organizeaza o licitatie publica pentru atribuirea unui contract aferent achizitiei de bransament si reparatii instalatii electrice la Canton 11 ...
#DobrogeaDigitala: In urma cu 121 de ani, Caragiale sustinea la Constanta conferinta Despre seriozitate“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pe 22 octombrie 1898, Ion Luca Caragiale sosea la Constanta, unde, in cadrul Cercului literar Ovidiu , sustinea conferinta Despre seriozitate . Infiintat la 28 ianuarie 1898, la initiativa ...
#citesteDobrogea: O calatorie in timp. Orasul Constanta in urma cu 130 de ani (III). Sala de Cura, edificii si strazi
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In 1879 incepe realizarea bulevardului Elisabeta, artera capitala creata aproape de tarmul marii si numita astfel in cinstea viitoarei regine a Romaniei din 1881 , sotia lui Carol I. Lucrarile de ...
#DobrogeaDigitala Constanta pitoreasca“ (1908): Obiceiuri de nunta la tatari. Mirele - cu baietii, mireasa - la ea acasa
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Continuam sa prezentam si astazi un fragment din capitolul Satele tataresti , din monografia Constanta pitoreasca cu imprejurimile ei. Calauza descriptiva cu ilustratii ...
Fuziune prin absorbtie: 12 firme ale fostului consilier local Vasile Rosu devin una singura!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Firma fostului consilier local Vasile Rosu Alternativ Facility SRL va absorbi alte 11 societati constantene. Decizia a venit ca o rasturnare de situatie de la instanta, dupa ce judecatorii ...
Compania Nationala de Investitii SA investeste la Cumpana (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Comuna Cumpana din judetul Constanta va avea un centru civic. In cadrul proiectului Centru Civic in comuna Cumpana, vor avea loc activitati culturale si artistice, activitati educative si sociale. ...
Un nou numar al publicatiei Cuvantul scris“, editata de Asociatia Suflete deschise“ si Arimex Comexim 2000, a ajuns la pacienti (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Recent, a aparut un nou numar al publicatiei editate de Asociatia Suflete deschise Cuvantul scris, cuvantul care zideste publicatia nr. 244 2019 . Asociatia Suflete deschise realizeaza, in ...
#DobrogeaDigitala Marturii de epoca privind istoria Dobrogei (1878-1947)“: Despre industria lactina“ din Dobrogea sfarsitului de secol XIX
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Regasim in volumul istoricului Stoica Lascu Marturii de epoca privind istoria Dobrogei 1878-1947 ...
Pavilionul Expozitional din statiunea Mamaia gazduieste o noua editie a Targului TINIMTEX, organizat de CCINA Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta invita constantenii la o nou editie a TINIMTEX - Targul National de Blanuri, Pielarie, Incaltaminte si Imbracaminte, care se ...
Premiera operetei pentru copii Soldatelul de plumb“, la Teatrul National de Opera si Balet Oleg Danovski“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Una dintre cele mai indragite povesti ale copilariei, impresionanta iubire dintre un soldatel de plumb si o balerina de hartie a fost transpusa intr-o opereta in doua acte, dedicata copiilor de ...
Razbunarea pornografica ar putea fi incriminata. Iata propunerea legislativa ce a ajuns pe masa Senatului! (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
O propunere legislativa inregistrata la Senat in aceasta luna prevede includerea in sfera violentei domestice si a faptelor de violenta cibernetica. Astfel, orice fapte de hartuire, urmarire, ...
Decizie in premiera motivata de judecatori!: Cum a invins un jandarm sistemul. Salariul, marit de trei ori
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
ZIUA de Constanta prezinta motivarea judecatorilor in dosarul in care un jandarm a obtinut in premiera marirea salariului de trei ori! Mai exact, omul a solicitat si obtinut obligarea inspectoratului ...
In Memoriam Corneliu Stroe, la 70 de ani de la nastere. Gratie muzicii sale, spectacolul continua!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Despre profesorul de istorie metamorfozat intr-un celebru percutionist nu se poate vorbi la trecut, deoarece continua sa ramana o legenda vie a jazz-ului romanesc. Nascut pe 22 octombrie 1949, ...
Legea privind conducerea trotinetelor electrice, adoptata tacit de Senat. Ce amenzi risca cei care le utilizeaza (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Premiera in Romania! Trotinetele electrice vor fi reglementate printr-o lege care vizeaza modificarea Codului rutier, ceea ce inseamna ca persoana care va conduce trotineta va avea drepturi, dar si ...
citesteDobrogea: Mircistul“ Ion Coja, la ceas aniversar. Cunoscutul scriitor si lingvist implineste 77 de ani
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Profesorul Ion Coja s-a nascut la Constanta, pe 22 octombrie 1942, intr-o familie de mocani ardeleni, veniti cu oile in Dobrogea la inceputul secolului XX. Bunicii sai sunt originari din Bran, Rasinari ...
Florian Ciocoiu!: Echipa Tomitanii Constanta a pierdut meciul contra campioanei CSM Stiinta Baia Mare, dar a dat omul meciului
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La finele meciului de rugby Tomitanii Constanta - CSM Stiinta Baia Mare 18-54, din etapa a opta a SuperLigii, brigada de arbitri a desemnat cel mai bun jucator al partidei. Cel ales a fost jucatorul de ...
Fagadau - Daca se revine la varianta anterioara pe strada Unirii, nu se va mai parca nici pe trotuar, nici pe carosabil!“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In timp ce mai multi locuitori din cartierul Faleza Nord se pregatesc sa protesteze pe 28 octombrie, de la ora 8 00, impotriva sensului unic de pe strada Unirii, primarul municipiului Constanta are un ...
Procesul mostenitorilor: Cum si pentru ce se judeca mostenitorii lui Petrica Iordache cu cei ai lui Istrate N. Micescu
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La mai bine de 12 ani de la moartea celebrului afacerist constantean Petrica Iordache, familia acestuia inca se mai judeca pentru mostenirea sa. Mai nou, printre proaspetii adversari din instanta ai ...
Victorie la scor pentru FC Botoşani în „deplasarea” cu Politehnica Iaşi
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
O persoană la spital în urma unui accident, în centrul Timişoarei
www.tion.ro - Timiş
Accident de circulaţie, luni, pe splaiul Tudor Vladimierescu din Timişoara. O persoană a ajuns la spital, după ce două autoturisme s-au ciocnit.
FOTO: Dovleacul, vedeta staţiunii Sovata!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Staţiunea Sovata este pe lista oricărei persoane care vrea să se relaxeze, aerul curat, natura şi pr
Un sofer urmarit de oamenii legii a lovit doi pietoni
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un sofer este cercetat de politisti, dupa ce a refuzat sa opreasca la semnalele acestora deoarece circula pe contrasens, ulterior accidentand doi pietoni si fugind intr-un complex comercial, unde a fost ...
Criza politică face EURO să EXPLODEZE: Moneda europeană se îndreaptă fulgerător către cea mai ridicată valoare din ultimele 5 luni
ziarulunirea.ro - Alba
Criza politică face EURO să EXPLODEZE: Moneda europeană se îndreaptă fulgerător către cea mai ridicată valoare din ultimele 5 luni Banca Naţională a
Orionide 2019. Imagini SPECTACULOASE pe cerul României în această noapte: Ploaie de stele provenită din coada cometei Halley
ziarulunirea.ro - Alba
Pasionaţii de astronomie au parte de imagini spectaculoase ce pot fi observate cu ochiul liber pe cerul de deasupra României. Asta pentru că în această
VIDEO – În ciuda tragediilor, mulţi şoferi ignoră regulile de circulaţie la trecerea la nivel cu calea ferată
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
În numai 9 zile în judeţul nostru au avut loc 2 accidente feroviare, în zona trecerilor la nilvel cu calea
Transmiterea, fara acord, a imaginii intime a unei persoane pentru a-i stirbi imaginea sau a-i provoca suferinta, incriminata
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In sedinta plenului de luni, senatul a adoptat, in unanimitate, cu 97 de voturi pentru , propunerea legislativa pentru completarea art. 226 din Codul penal prin care este incriminata divulgarea, ...
Magazii în flăcări la Mârşa – Pompierii sibieni intervin
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un incendiu a izbucnit la mai multe anexe gospodăreşti din Mârşa. Pompierii sibieni sunt la faţa locului. "Incendiu anexe gospodăreşti cu pericol de propagare la vecinătăţi în localitatea Mârşa. ISU Sibiu intervine de urgenţă cu echipaje de pompieri militari şi autospeciale de stingere precum şi un echipaj Smurd pentru localizarea…
NEAMȚ: Cât vor costa spectacolele de Crăciun şi Revelion la Piatra-Neamţ
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Primăria municipiului Piatra-Neamţ îşi propune să cheltuiască pentru realizarea spectacolului Caravana lui Moş Crăciun, din data de 23 decembrie şi a
Poliţia a făcut RAVAGII: Peste 20.000 de AMENZI în valoare de peste 3 milioane de lei în doar 24 de ore!
ziarulunirea.ro - Alba
Poliţia a făcut RAVAGII: Peste 20.000 de AMENZI în valoare de peste 3 milioane de lei în doar 24 de ore! Poliţia a făcut ravagii pe şoselele din România.
Accident rutier pe DN51, la Poroschia
ziarulteleormanul.ro - Teleorman
Două maşini au fost implicate într-un accident, produs cu puţin timp în urmă, pe DN51, în localitatea Poroschia. În urma evenimentului rutier, o persoan
Proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în cadrul şedinţei din 21 octombrie 2019
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesMasa rotundă cu tema “De la discursul anti-UE, la fake news”, cu o secţiune specială : “Fake news în era digitală”, în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale „Stat şi Societate în Europa”Ion Cupă, tot supărat pe Tăriceanu, dar reface grupul ALDE la Camera DeputaţilorORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII “OLTENIA” – Concert Simfonic Classic+CSALB: Cererile […]
CAO 1910 Oradea defilează în Liga a IV-a: O nouă victorie la scor pentru "alb-verzi"
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Formaţia CAO 1910 Oradea a obţinut o nouă victorie clară în cadrul campionatului Ligii a IV-a şi este lider incontestabil al clasamentului. De această dată 'alb-verzii' s-au impus, pe Stadionul 'Iuliu Bodola', cu scorul de 5-1, în faţa salontanilor de la CSM Olimpia. Scorul etapei a 9-a l-a reuşit însă Crişul Sântandrei, 6-0, la Aleşd, cu gazdele de la Crişul.
Masa rotundă cu tema “De la discursul anti-UE, la fake news”, cu o secţiune specială : “Fake news în era digitală”, în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale „Stat şi Societate în Europa”
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesFacultatea de Știinţe Sociale a Universităţii din Craiova organizează, în zilele de 23-25 octombrie 2019, Conferinţa Naţională intitulată „Elitele şi mecanismele puterii în spaţiul românesc (secolele XV-XX)”Week-end cu poveşti pentru fiecare, la Teatrul Colibri CraiovaRomânia Citeşte, la AmanSpaceWeek, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”Filarmonica „Oltenia” Craiova – Deschiderea Stagiunii 2019/2020: „Symphonic Adiemus” de Karl Jenkins – […]
Braşovul, pe locul al III-lea la nivel naţional, la numărul de divorţuri
feedproxy.google.com - Braşov
În luna august 2019 s‐au născut 2.210 copii în Regiunea Centru, mai puţini cu 128 faţă de luna precedentă, respectiv mai mulţi cu 95 comparativ cu luna august 2018. În perioada ianuarie ‐ august 2019 s‐a înregistrat naşterea a 15.813 de copii cu 1.020 mai puţini faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit I.N.S. În
Ipoteze în cazul fugarilor urmăriţi cu focuri de armă
ziarulargesul.ro - Argeş
... Veneau de la băută sau şoferul nu avea permis - sunt cele mai probabile scenarii în cazul şoferului fugar care, alături de alţi trei tineri care-l însoţeau, a abandonat vehiculul, fiind urmărit de poliţişti cu focuri de armă. Potrivit anchetatorilor, în autoturismul abandonat, Mercedes 350...
Concert aniversar la Filarmonca Târgu-Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Cristian Mandeal va dirija, joi, 31 octombrie, la Palatul Culturii din Târgu-Mureş, un concert care
Laviniu Chiş a cucerit titlul naţional de tineret la cros
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Atletul orădean Laviniu Chiş a ocupat locul I şi a devenit campion naţional de tineret la cros, după ce la întrecerile Campionatului Naţional, de la finele săptămânii trecute din Băile Felix a trecut primul linia de sosire la categoria sa de vârstă. Laviniu Chiş a cucerit medalia de aur, după ce a parcurs cei 8 mii de metri în 25 de minute, 6 secunde şi 85 de sutimi.
Accident grav la coborâre dinspre Catedrală spre Nordic, în municipiul Suceava
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Un grav accident rutier a avut loc luni seara, in jurul orei 19.00, pe strada Marasesti din municipiul Suceava, dupa trecerea de pietoni de la blocul Bebelusul, spre Nordic.
Se schimba modul de calcul al salariilor. Legea a trecut fara probleme in Senat
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un proiect de lege care prevede stabilirea unei ierarhii a salariilor in functie de studiile absolvite de catre angajati poate fi considerat adoptat tacit, in conditiile in care nu a fost dezbatut in Plen, ...
VIDEO DRONĂ: Pe autostrada A10 Sebeş-Turda, lotul 2, un Aktor deloc… grăbit!
ziarulunirea.ro - Alba
VIDEO DRONĂ - lotul 2 filmat complet: Pe autostrada A10 Sebeş-Turda, un Aktor deloc... grăbit. Se lucrează de la o cisternă de motorină... la alta! Pe
FC Farul Constanta, egal in deplasare cu FC Arges. In repriza a doua, oaspetii au condus cu 2-1!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
FC Farul a sustinut in aceasta seara meciul din etapa a 13-a a Ligii a 2-a, intalnind in deplasare ACS Campionii Fotbal Club Arges. Partida s-a incheiat la egalitate, 2-2, 1-0 la pauza pentru gazde ...
A intrat la răcoare alături de cumnat
ziarulargesul.ro - Argeş
Un tânăr din Vâlcea şi altul din Argeş au fost arestaţi după ce au comis un furt, respectiv o tentativă de furt din autoturisme. Aceştia sunt Marian Gunici, de 25 de ani, din Râmnicu Vâlcea, şi cumnatul său, Athos Sandu, de 24 de ani, din Băiculeşti, ambii de etnie romă. Vă reamintim că...
Un tânăr din Botoşani a ucis un şofer, după ce i-a acroşat cu maşina fratele. A fost trimis în judecată de procurori
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
A ucis cu sânge rece un italian. Tânărul din Botoşani, trimis în judecată în stare de arest preventiv
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Cum a muşamalizat un poliţist accidentul cauzat de un tânăr fără permis. Inconştientul omorâse anterior doi copii făcând „liniuţe“ cu prietenii
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Sute de maşini verificate de poliţiştii rutieri botoşăneni. Au aplicat peste 100 de sancţiuni într-o săptămână
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Spitalul Judeţean continuă angajările. 17 posturi au fost scoase la concurs
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Alertă răpire copil! O fată de 13 ani a fost răpită de un tânăr de 27 de ani
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Cum au reuşit edilii unei comune din judeţul Botoşani să-şi facă din bugetul local servicii de ambulanţă şi de pompieri
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Vremea se schimbă. Ce anunţă meteorologii în următoarele două săptămâni
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Sfârşit cumplit! Botoşănean găsit înecat într-un cămin de apă
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Viorica Dăncilă doarme la Botoşani. Unde va dormi premierul în noaptea de luni spre marţi
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Țeapa apelurile telefonice ratate din străinătate. Cum poţi fi păcălit să plăteşti 60 de euro la fiecare minut
ziarulunirea.ro - Alba
Țeapa apelurile telefonice ratate din străinătate. Cum poţi fi păcălit să plăteşti 60 de euro la fiecare minut! În ultima perioadă esccrocheriile cu
Unitatea Militara 02049 Constanta angajeaza. Ce posturi sunt vacante
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Unitatea Militara 02049 Constanta, din Ministerul Apararii Nationale organizeaza concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioada nedeterminata a posturilor vacante de personal civil contractual, dupa ...
La Piteşti, poţi să te aeriseşti?
ziarulargesul.ro - Argeş
Piteştiul suferă din punct de vedere al poluării, în special din cauza traficului intens din anumite zone. Poluarea industrială s-a diminuat masiv, mai ales că multe fabrici s-au închis, iar despre spaţiile verzi se poate afirma că e loc de mai bine, chiar dacă avem pădurea Trivale, parcuri etc...
Scandal la o şcoală din India: elevii au fost puşi să poarte cutii pe cap la examen
www.ebihoreanul.ro - Bihor
În timpul unui examen la chimie, mai mulţi elevi au fost fotografiaţi în timp ce purtau cutii de carton pe cap, metodă aleasă de profesori împotriva copiatului. După ce pozele au ajuns virale pe internet, şcoala a fost aspru criticată.
Klaus Iohannis promovează educaţia, sănătatea şi bunăstarea economică
obiectiv.net - Ialomiţa
Klaus Iohannis şi-a lansat programul pentru alegerile prezidenţiale, intitulat ”Împreună pentru România normală”. Documentul menţionează, printer priorităţi, creşterea calităţii educaţiei,... Vezi tot
Meteo: Cum va fi vremea in Maramures in intervalul 21 octombrie – 3 noiembrie
ziarmm.ro - Maramureş
Vremea va ramane calda in aceasta saptamana, in majoritatea regiunilor, cu temperaturi medii diurne de 26 de grade Celsius, insa incepand cu data de 27 octombrie, valorile vor scadea cu pana la 10 gra
,,Educaţie pentru caracter” – Ateliere de lucru organizate de Bisericile Ortodoxe din Vinerea
ziarulunirea.ro - Alba
În organizarea celor două parohii ortodoxe din Vinerea, Biserica ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel” (pr. Adrian Cebotarii) şi Biserica ,,Sf. Nicolae”
Handbal feminin: CSU Oradea a învins liderul
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Echipa orădeană de handbal feminin CSU a obţinut o victorie importantă în runda a 6-a a campionatului Diviziei A, învingând pe teren propriu liderul clasamentului Seriei D, CSM Târgu Mureş. Elevele antrenoarei Doina Ardelean s-au autodepăşit şi s-au impus în final la o diferenţă de cinici goluri, cu 33-28.
METEO: Cum va fi VREMEA până pe 3 noiembrie
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Vremea va rămâne caldă în această săptămână, în majoritatea regiunilor, cu temperaturi medii diurne de 26 de grade Celsius, însă începând cu data de 27
FOTO. Emoţii vechi şi noi la Muzeul Banatului Montan. Decenii de cinematografie, reunite într-o expoziţie aparte
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Curiozitate şi entuziasm! Astfel se descrie atmosfera de la Muzeul Banatului Montan creată de copiii dornici şi nu numai să vadă expoziţia de afişe cinematografice din perioada anilor '50-'80. Filmele sunt surprinse în afişe viu colorate şi ating teme istorice, romantice sau parodii. La începuturile cinematografiei, afişele de film erau concepute aidoma reclamelor dedicate spectacolelor…
76 de sanctiuni aplicate sambata de politistii Serviciului Rutier Maramures
ziarmm.ro - Maramureş
Politistii Serviciului Rutier Maramures au actionat sambata pe drumurile publice de pe raza judetului folosind aparatura radar din dotare. Au fost oprite pentru verificari mai multe autoturisme condus
Cinci medalii la Campionatul Naţional de Judo Masters
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Prima ediţie organizată de Federaţia Română de Judo ca şi Campionat Naţional de Veterani a reunit, sâmbătă, în sala NATO a Hotelului Piatra Mare din Poiana Braşov, 122 de competitori plus oficiali FRJ, antrenori federali precum şi pe campioana olimpică de la Beijing (2008), Alina Dumitru, care i-a încurajat şi felicitat pe participanţi. Prezentă la concurs alături de băieţelul ei, Alina Dumitru a subliniat în faţa asistenţei importanţa mişcării de veterani ca model viu pentru tânăra generaţie.
NEAMȚ: Bărbatul căutat de pompieri a fost găsit decedat
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Un bărbat care a plecat la cules de ghebe a fost găsit decedat în râul Moldova. Azi-noapte, în jurul orei 00:30, poliţiştii au fost sesizaţi de un tânăr
Judetul Constanta: Tir, cuprins de flacari
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In aceasta seara, la Dispeceratul Integrat ISU-Ambulanta al judetului Constanta, a fost anuntat, prin sistemul national unic pentru apeluri de urgenta 112 un incendiu. Potrivit apelantului, un tir ...
Viziunea lui Dan Barna pentru Educaţia din România. 6% din PIB pentru Educaţie
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Dan Barna, candidatul Alianţei USR PLUS la alegerile prezidenţiale, propune extinderea atribuţiilor Preşedintelui astfel încât acesta să aibă un cuvânt important de spus în alcătuirea bugetului de stat şi finanţarea corectă a sistemului de Educaţie. „Voi întoarce în Parlament orice proiect de lege a bugetului care nu asigură suficient de…
Handbaliştii de la CSM Oradea au remizat în derby-ul de la Craiova, dar rămân lideri
www.ebihoreanul.ro - Bihor
După cinci victorii consecutive, handbaliştii de la CSM Oradea au înregistrat duminică primul rezultat de egalitate din noua ediţie de campionat. Elevii antrenorului George Tăutu au disputat la Craiova derby-ul cu Universitatea, remizând cu scorul de 35-35. Ei rămân totuşi lideri autoritari ai clasamentului.
NEAMȚ: Pietreanul Alex Șerban, în finala iUmor
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Alex Șerban, corporatistul din Piatra-Neamţ, a cucerit nu doar juriul, dar şi telespectatorii care, prin voturile lor din aplicaţia iUmor, l-au trimis
DRAMĂ într-o familie din judeţul Arad: Un bărbat a CĂZUT în Mureş şi a fost găsit MORT
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
O nouă trecere de pietoni în Piteşti
ziarulargesul.ro - Argeş
De câteva zile, pietonii care circulă îndeosebi pe Bulevardul Eroilor, dar şi când vin de pe Teilor şi merg spre centru sau către Judecătorie / Pediatrie, pot traversa strada regulamentar, după ce a fost înfiinţată o trecere chiar lângă intersecţie. Până acum, exista (şi există) indicatorul STOP...
O fetiţă s-a electrocutat la Copşa Mică – Are arsuri grave pe mâini
www.oradesibiu.ro - Sibiu
O fetiţă în vârstă de şapte ani a fost dusă de urgenţă la spital după ce s-a electrocutat şi a suferit arsuri grave la nivelul mâinilor. Incidentul s-a petrecut la Punctul de Transformare de pe strada Laboratorului din Copşa Mică, în jurul orei 14:20. „În data de 21 octombrie 2019,…
Joaca, un pericol pentru cei mici! Nisipul de la locurile de joacă poate ascunde bacterii periculoase
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Complexele de joacă destinate copiilor din Lugoj au fost reparate, iar mai multe piese au fost înlocuite, lucru care le face din nou utilizabile, însă bucuria micuţilor este umbrită de o altă problemă. Mama unui copil din municipiu a semnalat că băieţelul său în vârstă de 1 an şi 9 luni a fost infestat cu toxocara canis, un parazit care se găseşte în organismul câinilor.
Maramures: Cu permisul suspendat, transporta ilegal material lemnos
ziarmm.ro - Maramureş
Duminica, 20 octombrie, politistii din Tautii Magheraus care efectuau serviciul de patrulare pe raza de competenta, au oprit pentru control o autoutilitara care transporta material lemnos in localitat
Nu mai arunca uleiul alimentar uzat! Îl reciclezi, nu poluezi şi… ghici ce câştigi?
feedproxy.google.com - Braşov
Începând din această săptămână, toate cele 33 de hipermarketuri Auchan din România vor include puncte de colectare a uleiului alimentar uzat de la clienţi, pentru a fi reciclat şi folosit în producţia de biocombustibil. Pentru a contribui la un viitor sustenabil, Auchan România, alături de partenerii săi, extinde programul de colectare a uleiului uzat în
Braşovenii pot colecta medicamentele expirate, în acest weekend, în locuri special amenajate
feedproxy.google.com - Braşov
Farmaciştii braşoveni oferă în acest weekend tuturor cetăţenilor Braşovului posibilitatea de a colecta medicamentele într-un mod sigur şi responsabil. Toţi cei care dispun de medicamente expirate sau pe care nu le mai utilizează, sunt aşteptaţi la punctele speciale de colectare. În datele de 26 şi 27 octombrie, în 6 puncte din Braşov, oricine va putea
FOTO. Circulaţie dată peste cap în Satu Mare. Când se termină lucrările pe b-dul Octavian Goga
portalsm.ro - Satu Mare
Circulaţie dată peste cap în Satu Mare. Când se termină lucrările pe b-dul Octavian Goga
Se prelungeşte programul de testare genetică la cancerul de sân: Femeile beneficiază de încă doi ani
ziarulunirea.ro - Alba
Se prelungeşte programul de testare genetică la cancerul de sân: Femeile beneficiază de încă doi ani Proiectul "Testarea genetică la cancerul de sân în
Pompierii Români, primul loc pe podium la Spartan Sprint România 2019! Harghiteanul Cantea Dan Marian, face parte din echipă
ziarharghita.ro - Harghita
În cursa de 5 km, cei peste 400 de participanţi au avut de parcurs mai mult de 20 de obstacole, în condiţii extreme: noroi, foc, pereţi şi sârmă ghimpată.
Judecătorii din dosarul lui Constantin Niţă cer Curţii de Justiţie a UE să decidă dacă se redeschide sau nu procesul
feedproxy.google.com - Braşov
Procesul lui Constantin Niţă, fost ministru PSD al Energiei, a fost suspendat până la primirea de clarificări din partea Curţii Europene de Justiţie, la fel ca şi cel al lui Darius Vâlcov. Procesul fostului şef al ANAF, Șerban Pop, va fi reluat de la zero, la fel ca şi cazul lui Dan Șova. Instanţa supremă
Democraţie. Demos Kratos. Adică ce?
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Adică voinţa poporului. Care ce vrea? Cât mai puţină muncă, cât mai mulţi bani. Ceea ce, în cele din urmă, este firesc. Nimeni nu vrea să-şi rupă spatele pe bani puţini. Și, dacă s-ar putea, spatele rupt deloc, pe mulţi bani. Pe de altă parte, poporul vrea un nivel de trai decent. Pentru asta îşi trimite reprezentanţi în Parlament. Care, teoretic, are grijă de popor. Dar oricare dintre noi poate constata că acest lucru nu se întâmplă. De ce?
Video: Scene incredibile in Braila! Tanar bolnav mintal, la un pas de a fi calcat de o masina
www.infobraila.ro - Brăila
Scene cu un puternic impact emotioanal s-au petrecut sambata seara pe strada Ana Aslan din Braila. Un tanar de aproape 30 de ani, bolnav psihic, s-a trantit in mijlocul strazii si a refuzat sa se ridice minute bune de acolo. Un trecator a incercat sa il ridice in repetate randuri si sa il duca pe […]
Video: Scene incredibile in Braial! Tanar bolnav mintal trantit in mijlocul strazii
www.infobraila.ro - Brăila
Scene cu un puternic impact emotioanal s-au petrecut sambata seara pe strada Ana Aslan din Braila. Un tanar de aproape 30 de ani, bolnav psihic, s-a trantit in mijlocul strazii si a refuzat sa se ridice minute bune de acolo. Un trecator a incercat sa il ridice in repetate randuri si sa il duca pe […]
TAROM are un nou director: George Barbu, şeful Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă
www.ebihoreanul.ro - Bihor
George Barbu, şeful Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, a fost numit, luni, în funcţia de director general provizoriu al companiei naţionale aeriene TAROM, primind un mandat de patru luni. El îl înlocuieşte pe Valentin Gvinda despre care presa a scris că n-a putut activa ca instructor între 2013 şi 2016, din cauza unor 'practici neregulamentare sau a utilizării frauduloase a certificatului'. Gvinda ar fi inventat faptul că a examinat un pilot la Paris, numai că acesta era în Indonezia.
Budapesta începe să învineţească ochii extremismului şovin
ziarharghita.ro - Harghita
În contextul schimbării denumirilor de spaţii publice, realizate în Ungaria sub influenţa Fidesz, primarul ales în funcţie, la Budapesta, duminica
Preşedinte NOU la ALDE Arad. Ce spune deputatul Eusebiu Pistru
newsar.ro - Arad
Organizatia Municipală a ALDE Arad are un nou preşedinte interimar. Astfel, în această funcţie a fost ales Iulian Octavian Stana, lector universitar doctor, prodecan în cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” Arad. „Pentru o democraţie tânâră şi relativ fragilă, aşa cum este cea din România, comportamentul politic al generaţiilor tinere este
Brexit: Camera Comunelor a refuzat un nou vot pe tema Acordului Brexit
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
John Bercow, presedintele Camerei Comunelor, a refuzat sa supuna la vot luni acordul de Brexit incheiat de Londra si Uniunea Europeana, explicand ca motiunea a fost deja examinata sambata, transmit ...
FOTO. Aladdin, ştrengarul din Orientul Mijlociu, pe scena Casei de Cultură Moldova Nouă
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Instituţia culturală de la malul Dunării a devenit neîncăpătoare la începutul acestei săptămâni, micuţii aşteptând cu sufletul la gură apariţia pe scenă a actorilor Teatrului de Vest Reşiţa, actori care promiteau o călătorie inedită în lumea magică şi plină de mister a Orientului Mijlociu. Încă din primele momente, spectacolul muzical „Aladdin”, o adaptare a lui…
Fotbal-selectie: Sase maramureseni, convocati la actiunea coordonata de Ion Geolgau de la Cluj
ziarmm.ro - Maramureş
Astazi, 21 octombrie, la Cluj a avut loc o actiune de selectie, coordonata de Ion Geolgau - manager al Departamentului Scouting din cadrul Federatiei Romane de Fotbal, destinata jucatorilor care s-au
A fost înfiinţată Fundaţia Casa Tradiţiilor din Transilvania. Două birouri regionale vor fi deschise la Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc
ziarharghita.ro - Harghita
La Cluj-Napoca a avut loc, vineri, şedinţa de înfiinţare a Fundaţiei Casa Tradiţiilor din Transilvania, care îşi propune să fie un partener strategic al
VIDEO: Urs filmat în zona municipiului Reghin!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Un urs a fost filmat alergând pe drumul care trece prin pădurea Mociar din apropiere de municipiul R
Peste 350 de milioane de lei pentru spitalele din Timiş: „Nu există niciun motiv pentru care unui asigurat să-i fie refuzat un serviciu medical”
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
În primele nouă luni ale anului 2019, spitalele din judeţul Timiş au primit peste 350 de milioane de lei de la Casa Judeţeană de Asigurări Timiş. Cei mai mulţi bani au mers la Spitalul Clinic Judeţean „Pius Brînzeu” Timişoara, peste 100 de milioane de lei. Conducerea CJAS Timiş atrage atenţia că spitalele nu au niciun motiv să refuze un serviciu asiguraţilor, iar oricine se loveşte de aşa ceva, trebuie să le semnaleze acest lucru.
Un jandarm s-a impuscat in mana, in timp ce incarca arma. Parchetul Militar face cercetari
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Procurorii Parchetului Militar Bucuresti ancheteaza cazul unui jandarm din judetul Olt care s-a impuscat accidental in mana stanga, in timp ce isi incarca arma inainte sa intre in tura, precizeaza ...
Chinezii conduc stagiul de arte marţiale demarat la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni
ziarharghita.ro - Harghita
Astăzi a avut loc la sediul Centrului ceremonia de deschidere a Stagiului de Arte Marţiale care va fi condus de un grup de instructori din cadrul Trupelor
Vremea scumpirilor: Primăria Oradea vrea să mărească taxele. Vezi proiectul aflat în dezbatere şi propune sugestii!
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Primarul Ilie Bolojan ia în calcul indexarea cu 4,6% a tuturor taxelor orădenilor şi introducerea altora noi. Municipalitatea vrea să introducă taxe noi pentru eliberarea în regim de urgenţă a unor documente, o taxă specială pentru orădenii care nu îşi fac curăţenie în faţa casei şi să majoreze cu 50% impozitul pe cele 3.000 de clădiri neracordate la gaz şi termoficare deşi au reţele pe stradă.
Cum va fi VREMEA până în 3 noiembrie 2019, în Transilvania şi la munte. ANM a publicat prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni
ziarulunirea.ro - Alba
Pentru următoarele 2 săptămâni (21 octombrie - 3 noiembrie 2019), Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că vremea va veni cu modificări uriaşe de
Guvernul Orban vrea să taie alocaţiile copiilor. Măsura se va aplica de la 1 ianuarie 2020
ph-online.ro - Prahova
Noul guvern instaurat vrea să taie alocaţiile copiilor care nu merg la şcoală. Elevii care nu pot motiva absenţele vor primi mai puţini bani de la guv...
Cristache, PMP: „Colcăie PSD de abonaţi pe viaţă la banul public!”
stiridegalati.ro - Galaţi
Deputatul gălăţean speră ca DNA să-şi facă treaba şi să scoată la suprafaţă eventualele nereguli.
FOTO. Ea este poliţista care a găsit copilul răpit şi abandonat pe malul Someşului din Satu Mare
portalsm.ro - Satu Mare
FOTO. Ea este poliţista care a găsit copilul răpit şi abandonat pe malul Someşului din Satu Mare. Poliţia Română îi transmite Felicitări!
Showroom Barrier inaugurat la Târgu-Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Joi 24 octombrie, de la ora 15.00, Barrier inaugurează un nou showroom, pe strada Ștefan cel Mare nr
Biroul de internare a pacienţilor cronici în Spitalul de Urgenţă Suceava funcţionează în ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Biroul de internare/externare a pacientilor cronici in Spitalul de Urgenta Sfantul Ioan cel Nou Suceava s-a mutat in fostul cabinet de Neurologie din vechiul ambulatoriu, aflat la parterul corpului principal, in vecinatatea garderobei. Accesul pacientilor se face prin holul principal al spitalului, pe scari, imediat in stanga, inainte de grupurile sanitare si Receptie.
Spitalul de Urgenţă Suceava, nominalizat la Premiul pentru Management şi calitate medicală, ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Spitalul de Urgenta Sfantul Ioan cel Nou Suceava este nominalizat la Premiul de excelenta pentru management si calitate medicala al editiei din acest an a Galei Elitelor Medicale, care va avea loc in data de 24 octombrie a.c., la Palatul Culturii din Targu Mures. La aceasta categorie au fost nominalizate opt spitale, printre care Spitalul Clinic de Nefrologie Dr.
Femeie rănită grav într-un accident rutier
glasul-hd.ro - Hunedoara
O femeie de 85 de ani a fost victima unui accident rutier care a avut loc luni dimineaţă, în zona Muzeul Mineritului din Petroşani. Femeia a fost lovită de o maşină în timp ce şoferul făcea manevra de mers cu spatele şi nu a observat-o. “Femeia a suferit un traumatism cranian cu pierderea stării de …
(P) Un machiaj natural pentru o zi perfecta
glasul-hd.ro - Hunedoara
Fiecare femeie este frumoasa in felul ei, dar asta nu inseamna ca nu ar trebui sa simta vreodata nevoia unor obraji imbujorati, a unor buze stralucitoare sau a unor ochi accentuati prin machiaj. In multe zile poate ca simti ca vrei sa iti faci aparitia la munca printr-un look cat mai fresh si natural, care …
Concert aniversar TAXI, la Deva: “Primii 20 de ani”
glasul-hd.ro - Hunedoara
Trupa Taxi te aşteaptă la concertul său aniversar care marchează 20 de ani de carieră. Concertul va avea loc vineri, 25 octombrie, de la ora 19.00, la Teatrul de Artă Deva. Trupa TAXI a cântat nenumărate melodii de dragoste sau au criticat fără menajamente starea socială şi situaţia politică a României în cântece cum ar …
Cauza exploziei de la pensiunea din Mădăraş: ”Dorel” a tăiat conducta de gaze fără respectarea normelor
ziarharghita.ro - Harghita
Potrivit ISU Harghita, astăzi la ora 11:34, prin dispeceratul integrat ISU-SAJ Harghita, a fost anunţată producerea unei explozii, neurmată de incendiu,
FOTO/VIDEO. Combină cuprinsă de flăcări în judeţul Satu Mare. De la ce a pornit incendiul
portalsm.ro - Satu Mare
Combină cuprinsă de flăcări în judeţul Satu Mare. De la ce a pornit incendiul
Organizaţia Pro România Coronini nu pierde timpul de pomană: „Ne dorim un primar nou, cu idei noi pentru comunitate”
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Adepţii partidului lui Victor Ponta din comuna condusă de edilul Ilie Boboescu se gândesc intens atât la scorul pe care-l va obţine filiala în privinţa alegerilor prezidenţiale, dar mai cu seamă în privinţa rezultatului alegerilor pentru scaunul de primar, aceştia dorindu-şi un suflul nou care să-i reprezinte în 2020.
FOTO. Incendiu la intrare în Livada. Un utilaj agricol a fost cuprins de flăcări
portalsm.ro - Satu Mare
Incendiu la intrare în Livada. Un tractor a fost cuprins de flăcări
Un nou director la TAROM. Pe cine a desemnat Consiliul de Administratie
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Luni, Consiliul de Administratie al companiei TAROM l-a desemnat pe George Costin Barbu in functia de director general provizoriu pentru un mandat de patru luni, in conditiile OUG 109 2011, informeaza ...
Iluminatul public din zona nouă a cartierului Tractorul va fi extins
feedproxy.google.com - Braşov
La sfârşitul săptămânii trecute a fost data limită pentru depunerea ofertelor în vederea proiectării şi execuţiei modernizării şi extinderii sistemului de iluminat public pe străzile din zona nouă a cartierului Tractorul. În cadrul acestei proceduri de atribuire, două firme, una din Bucureşti şi una din Timişoara, au depus oferte. În perioada următoare comisia constituită pentru
FOTOGALERIE. Combină cuprinsă de flăcări în judeţul Satu Mare. De la ce a pornit incendiul
portalsm.ro - Satu Mare
Combină cuprinsă de flăcări în judeţul Satu Mare. De la ce a pornit incendiul
Minoră răpită de o rudă care făcuse o pasiune pentru ea
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
O fată de 13 ani, din comuna Vultureni, judeţul Cluj, a plecat de acasă la data de 20 octombrie a.c.,
Handbal feminin: Coco Mihaila, antrenorul echipei Gloria Buzau ne vede intre primele trei echipe ale campionatului
ziarmm.ro - Maramureş
Sambata seara, fetele de la CS Minaur au pierdut cu 29-23 in deplasarea de la SCM Gloria Buzau. Declaratiile facute dupa acest meci, de antrenori si spportive, sunt mai mult de complezenta deoarece me
FOTO Încă un viteaz s-a înfipt cu duba sub podul de pe Viitorului
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un şofer a rămas blocat cu autoutilitara pe care o conducea sub podul de cale ferată de pe strada Viitorului din Sibiu. Cei mai mulţi dintre conducătorii auto ignoră indicatoarele care atenţionează regimul de înălţime şi se avântă cu vitejie. Încă un „haiduc” a rămas blocat sub podul de cale…
Real Car Center: un nou concept de centru auto din România a fost inaugurat la Țibeni
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
A fost o adevarata petrecere cu tematica auto weekendul acesta, in localitatea Tibeni din judetul Suceava! Marea deschidere de la Real Car Center, cu masini de lux si multe surprize, a atras sute de curiosi care au trecut pragul noului centru auto.
Constanta. Exercitiu de protectie in caz de accident chimic (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La data de 23.10.2019, in intervalul orar 10 00-11 00, Primaria municipiului Constanta prin Directia Tehnic Administrativ Serviciul Protectie Civila, Securitate, Sanatate in Munca si Situatii de ...
Mini-proiecte, mega-orgolii: Consiliul Judeţean ceartă PNL fiindcă primarul din Aleşd „vrea să îşi asume” meritul semnării contractului pentru un complex sportiv
www.ebihoreanul.ro - Bihor
O investiţie modestă de 6 milioane lei cu bani, şi aceea de la bugetul judeţului, abia pornită după trei ani şi care se va concretiza abia la finele anului 2021 într-un mic complex sportiv la Pădurea Neagră, precum şi o postare pe pagina de Facebook a PNL Bihor oferă conducerii Consiliului Judeţean şansa de a continua lupta cu opoziţia liberală. Şefii Judeţului îl acuză pe primarul PNL din Aleşd că s-a lăudat cu un proiect care nu îi aparţine.
DISPĂRUTĂ! Fetiţă (13 ani) răpită de unchi! Căutată în toată ţara
portalsm.ro - Satu Mare
Minora de 13 ani din comuna clujeană Vultureni este căutată în toată ţara. Din primele informaţii, se pare că ar fi fost răpită chiar de către unchiul ei.
''Bufniţele'' au două săptămâni la dispoziţie
ph-online.ro - Prahova
''Bufniţele'' au două săptămâni la dispoziţie să pregătească derbiul seriei C. Pe 2 noiembrie, handbalistele de la Activ Prahova Ploieşti vor înfrunta...
Poliţia, în alertă! O fetiţă de 13 ani din Cluj a fost răpită de un bărbat de 27 de ani
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Poliţia Română a emis, luni, o 'alertă răpire copil', după ce o fetiţă de 13 ani a dispărut de acasă, împreună cu o rudă, un bărbat de 27 de ani, 'care i-a cerut să îl însoţească, ambii plecând într-o direcţie necunoscută'.
Cu cine poate juca Gloria în turul 3 al Cupei EHF. Componenţa urnelor
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Marţi 22 octombrie de la ora 12.00, la Viena, are loc tragerea la sorţi a turului 3 al Cupei EHF, ultimul înainte de faza grupelor. Graţie medaliei de bronz obţinute în campionatul trecut, echipa de handbal feminin CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a fost admisă direct în turul 3 şi va fi cap de serie.
Trafic infernal. Poliţia roagă sătmărenii să evite bulevardul Goga şi zona Burdea
portalsm.ro - Satu Mare
Trafic infernal. Poliţia roagă sătmărenii să evite bulevardul Goga şi zona Burdea
FOTO. Argint şi bronz la Campionatul Naţional de Box pentru CS Unirea Alba Iulia
ziarulunirea.ro - Alba
Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia continuă seria rezultatelor bune la competiţiile naţionale, câştigând două medalii, de argint şi bronz, prin
VIDEO Husa pentru telefon din piele artificială – Reacţionează la atingeri
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Husa din piele artificială pentru telefon, care reacţionează la stimuli precum gâdilatul, ciupitul şi mângâiatul, a fost prezentată la un simpozion organizat în SUA de o echipă de de cercetători internaţionali, potrivit The Independent. Pielea artificială a fost prezentată la cea de-a 32-a ediţie a ACM User Interface Sofware and…
Palatul Culturii va străluci pe stil vienez: Concert de gală Johann Strauss Ensemble
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Ansamblul de muzicieni Johann Strauss Ensemble, sub conducerea dirijorului Russell McGregor vin în m
Victorii pe linie pentru poloiştii de la CSM Oradea, la primul turneu preliminar al Superligii Naţionale
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Echipa de polo CSM Oradea a obţinut numai victorii la primul turneu preliminar din noua ediţie a campionatului Superligii Naţionale, care s-a desfăşurat de vineri până duminică la Braşov. Vicecampionii au învins clar formaţiile Dinamo, Poli Cluj şi AMEFA Arad şi, ceva mai greu, cu 9-7, pe gazdele de la CSM Corona. Elevii antrenorului Dorin Costrăş îşi împart prima poziţie a clasamentului cu Steaua.
Ți-ai cumpărat apartament în noile blocuri de pe Torontalului? În curând vei beneficia şi de transport în comun în zonă
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Zona de nord-est a Timişoarei, mai precis, calea Torontalului, se dezvoltă într-un ritm alert în ultimii ani, atât în ceea ce priveşte afacerile, cât şi cartierele rezidenţiale. Tocmai de aceea, primarul Nicolae Robu promite o nouă linie de transport în comun pentru traseul pe care deocamdată circulă doar Express 6, un autobuz cu frecvenţă redusă.
Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures, precizari legate de cazul padurarului ucis: “S-a dispus inceperea urmaririi penale in rem”
ziarmm.ro - Maramureş
Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures a facut luni, 21 octombrie, cateva precizari legate de cazul padurarului Liviu Pop, ucis saptamana trecuta pe raza cantonului silvic Strambu Baiut. Printre a
FOTO. INCENDIU la acoperişul unei firme din oraşul Cugir. Au intervenit pompierii
ziarulunirea.ro - Alba
Un incendiu a izbucnit luni după-masa la acoperişul unei firme din oraşul Cugir. Au intervenit pompierii pentru stingerea flăcărilor. Garda de Intervenţie
Tânăr de 16 ani cercetat de poliţişti după ce a bătut crunt un student în apropierea unui club din Focşani
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Scandal, duminică dimineaţă, pe strada Cuza Vodă din Focşani. Un student de 20 de ani a fost bătut crunt de un minor de 16 ani după o altercaţie într-un | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Euro la mai putin de 0,1 bani de 4,76 lei
ziarmm.ro - Maramureş
Perspectiva ca posibilul guvern minoritar format de PNL sa nu primeasca investitura din partea Parlamentului a provocat deprecierea leului, in timp ce alte monede din regiune se apreciau fata de euro.
Dieta Rina este o dieta de succes destinata pierderii in greutate
ph-online.ro - Prahova
Dieta Rina este o dieta disociata zilnica, care presupune consumul unei anumite grupe alimentare in fiecare zi, in cicluri de cate 4 zile pe parcursul...
FOTO Razie la maşinile străine pe Valea Oltului. S-au dat sute de amenzi
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Weekend-ul trecut a avut loc, la nivel naţional, o acţiune de verificare a modului în care proprietarii autoturismelor înmatriculate în alte state respectă legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice din România. Cu această ocazie poliţiştii au verificat, pe Valea Oltului, 477 de autovehicule, dintre care 64 înmatriculate în alte state,…
Primăria Alba Iulia a pierdut definitiv un proces cu o firmă privată prin care a încercat să recupereze aproape 750.000 de lei. Cine a descoperit ilegalitatea
ziarulunirea.ro - Alba
Primăria Alba Iulia a pierdut definitiv un proces cu o firmă privată prin care a încercat să recupereze aproape 750.000 de lei. Cine a descoperit
Fetiţă de patru ani rănită într-un accident pe strada Cristian din Sibiu
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un accident a avut loc pe strada Cristian din Sibiu. Două maşini s-au ciocnit, iar o fetiţă a fost rănită. Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă în mers. De vină este un şofer sibian, în vârstă de 50 de ani. În urma impactului, o fetiţă…
Cuvinte de lauda din partea presei spaniole, despre Simona Halep: "Poti cere mai mult de atat? Continua sa scrie istorie"
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Simona Halep 28 de ani a fost laudata de presa din Spania inainte de inceputul Turneului Campioanelor, precizeaza digisport.ro. Ibericii au vorbit frumos despre fostul lider mondial, chiar daca au ...
Clasamentul MITEI în spitalele din România! Pe ce loc se află Spitalul din Focşani
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
O firmă specializată în audit a realizat un sondaj la comanda Ministerului Sănătăţii din România care a urmărit monitorizarea performanţelor operaţionale | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Sunteţi aşteptaţi la ”Expoziţia Absolvenţilor” Facultăţii de Arhitectură
www.tion.ro - Timiş
Cele mai bune proiecte de diplomă ale studenţilor Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism a UPT vor fi expuse în perioada următoare în cadrul ”Expoziţiei Absolvenţilor”.
Volei: Primul meci acasa din acest sezon s-a incheiat cu victorie pentru Stiinta Explorari
ziarmm.ro - Maramureş
Primul meci pe teren propriu jucat de Stiinta Explorari in acest sezon a adus si prima victorie pentru baimareni. Inceputul meciului a fost crispat din partea ambelor echipe. Timisorenii s-au straduit
Bihorel: Zece efecte dacă ajunge Bolojan prim-ministru
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Bihorel a identificat 10 posibile efecte dacă Ilie Bolojan ar ajunge prim-ministru: 1. Nu va mai fi nicio afacere să fii ministru. 2. Vor fi acceptaţi ca miniştri doar cei care nu sunt la andropauză. Bolojan le va asigura felinare din fonduri guvernamentale, să poată lucra în schimbul de noapte. 3. Liberalii vor fi primii care vor face moţiune de cenzură împotriva lui Bolojan, pe motiv că nu le-a angajat copiii şi amantele prin ministere. 4. Ianoş Mang va dansa ceardaş cinci zile de bucurie că a scăpat de dictator.
Deputata PNL de Bihor Florica Cherecheş ar putea fi numită ministru al Educaţiei
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Ludovic Orban le-a transmis liberalilor în şedinţa Biroului Executiv, primele posibile nume de miniştri în noul Guvern. La Ministerul Educaţiei, unul dintre cele trei nume rostite de şeful PNL a fost cel al deputatei de Bihor Florica Cherecheş.
Deputatul PNL de Bihor Florica Cherecheş ar putea fi numit ministru al Educaţiei
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Ludovic Orban le-a transmis liberalilor în şedinţa Biroului Executiv, primele posibile nume de miniştri în noul Guvern. La Ministerul Educaţiei, unul dintre cele trei nume rostite de şeful PNL a fost cel al deputatei de Bihor Florica Cherecheş.
Weekend plin de şoferi ,,veseli” pe drumurile Sătmarului. Topul celor mai mari alcoolemii
portalsm.ro - Satu Mare
Weekend plin de şoferi ,,veseli'' pe drumurile Sătmarului. Topul celor mai mari alcoolemii
Deputatul PNL de Bihor Florica Cherecheş ar putea fi numită ministru al Educaţiei
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Ludovic Orban le-a transmis liberalilor în şedinţa Biroului Executiv, primele posibile nume de miniştri în noul Guvern. La Ministerul Educaţiei, unul dintre cele trei nume rostite de şeful PNL a fost cel al deputatei de Bihor Florica Cherecheş.
Peste 100 de amenzi pentru cei care transportă mărfuri sau persoane, pe drumurile din Timiş
www.tion.ro - Timiş
Peste 600 de autovehicule controlate şi mai bine de 100 de amenzi date în cadrul unei acţiuni pentru verificarea activităţilor de transport public de persoane şi mărfuri, pe drumurile din Timiş. Poliţiştii timişeni au participat, în perioada 14 – 20 octombrie, la acţiunea Truck & Bus, organizată la nivel european.
Cinci răniţi în urma unui accident pe drumul ce leagă Timişoara de Vama Moraviţa
www.tion.ro - Timiş
Accident de circulaţie, duminică seară, pe drumul ce leagă Timişoara de Vama Moraviţa. Cinci persoane au fost rănite, dintre care una grav, după ce un şofer a intrat în depăşire şi a acroşat autoturismul pe care îl depăşea.
Feteşti: Urmărit de poliţie cu focuri de armă. „Șoferul” avea o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat şi nu poseda permis de conducere
obiectiv.net - Ialomiţa
Un tânăr de 24 de ani, din municipiul Feteşti, este cercetat penal de poliţişti pentru conducerea unui autovehicul fără permis... Vezi tot
Femeia şocată de ce făcea soţul ei în baie. A filmat totul!
ph-online.ro - Prahova
O femeie a filmat o scenă uimitoare în baia din locuinţa lor. În timp ce stătea liniştită şi se uită la televizor, femeia a auzit zgomote ciudate veni...
Constanta. O noua actiune Sport Dance Festival (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Proiectul sportiv a ajuns astazi la Scoala Gimnaziala Nr. 22 I.C. Bratianu din Constanta. Peste 200 de copii si tineri au acceptat provocarea instructorilor sportivi si de dans si timp de doua ...
Patru persoane ucise în urma unui protest izbucnit din cauza unei postări de pe Facebook
www.tion.ro - Timiş
Patru persoane au fost ucise duminică într-un oraş din Bangladeş, în timpul unui protest izbucnit din cauza unei postări de pe celebra reţea de socializare.
Dosar penal pentru o sătmăreancă de 63 de ani. Prinsă cu ţigări de contrabandă ascunse în maşină
portalsm.ro - Satu Mare
Dosar penal pentru o sătmăreancă de 63 de ani. Prinsă cu ţigări de contrabandă ascunse în maşină
Bogdan Toader, anunt mult asteptat: Încep lucrările pentru modernizarea şi extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti
ph-online.ro - Prahova
Începând de mâine, constructorul are un termen de maxim 18 luni să finalizeze atât modernizarea UPU-ului actual, cât şi extinderea acestuia. Lucrurile...
Barna vrea introducerea in scoli a unui sistem controversat
ph-online.ro - Prahova
Elevii unui liceu au fost forţaţi să poarte pe cap cutii de carton ca să nu copieze la examen. Imaginile au fost postate pe Facebook, iar Ministerul E...
Poate data viitoare… Poli Timişoara, învinsă de UTA în derbiul Vestului
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
ASU Poli a pierdut cu 1-0 derbiul cu UTA, programat în turul de campionat în oraşul de pe Mureş. Arena Motorul a fost plină de fani ai ambelor formaţii, cu o atmosferă pe măsura partidei. Prima repriză a fost mai echilibrată, cu o dominare inofensivă a gazdelor, însă apoi arădenii au dominat clar, chiar dacă…
ALERTĂ în Arad! Autorităţile caută o minoră RĂPITĂ
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Paco Supermarket face angajări. VEZI AICI ce posturi se caută şi care sunt condiţiile
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Firma locală de retail PACO a postat un anunţ de angajare de personal pentru reţeaua de magazine din Vrancea. Conform anunţului, PACO caută personal care | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Doi tineri, prinşi transportând peste 3.000 de litri de alcool. S-au ales cu dosar penal
portalsm.ro - Satu Mare
Doi tineri, prinşi transportând peste 3.000 de litri de alcool. S-au ales cu dosar penal
Fonduri pentru spitalele din judeţ: Nu există motive ca unui asigurat să-i fie refuzat un serviciu medical
www.tion.ro - Timiş
Aproximativ 350 milioane lei este suma alocată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş spitalelor din cel mai vestic judeţ al ţării, în primele nouă luni ale anului 2019.
Fara permis si in stare de ebrietate, conducea un autoturism neinmatriculat
ziarmm.ro - Maramureş
Duminica, 20 octombrie, la ora 03.30, politistii din Somcuta Mare au intervenit la un accident de circulatie soldat cu avarierea a doua autoturisme. Politistii au constatat ca un tanar de 22 de ani, d
Dezinsecţie şi deratizare la Timişoara. Ce trebuie să ştie cetăţenii?
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
După o lungă perioadă în care Primăria nu a avut contract cu un operator pentru dezinsecţie şi deratizare, autorităţile locale din Timişoara anunţă că lucrările încep, în sfârşit, de astăzi. Deratizarea începe oficial, iar dezinsecţia se va face ţinând cont de vreme. Dar cum săptămâna aceasta va fi cald şi senin, operatorul are undă verde.…
A fost declarata capabilitatea de operare initiala a Detasamentului Carpathian Pumas
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Luni, 21 octombrie, a fost declarata capabilitatea de operare initiala a detasamentului Carpathian Pumas aflat in misiune in Mali, prin care militarii romani pot executa misiuni de evacuare medicala ...
Final la Openul târgumureşean. Mureşean pe podium
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Hotelul Continental din Târgu Mureş a găzduit prima ediţie a turneului de şah Open Târgu Mureş. La e
Petrolul 666
ph-online.ro - Prahova
Locul 6, 6 victorii şi 6 goluri. Unul din atacanţii Petrolului, Arnăutu, rămâne principalul marcator al echipei şi în acest sezon. Datorită dublei din...
FOTO Paradis turistic făcut de Andreea Esca în judeţul Sibiu – Vedeta a investit mult în afacere
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Andreea Esca, o emblemă a postului de televiziune Pro TV, şi-a petrecut o mare parte din copilărie în judeţul Sibiu, la Porumbacu de Sus. Anii au trecut, însă vedeta nu a uitat locurile de unde a plecat, astfel că a dezvoltat, la poalele Negoiului, un complex turistic de toată frumuseţea.…
Serviciul de stare civila Constanta. Publicatii de casatorie 16 octombrie 2019
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Vasile Nelu Croitoru Anastasia Orasanu Gabriel Buzea Simona Ionela Ioanid Teodor Cherim Aiten Frunza Constantin Nula Tincuta Andreea Atodiresei Alexandru Liviu Alexiu Paula Ioana Deoarece ...
Un hoţ din Bihor eliberat în iunie în baza recursului compensatoriu a comis-o din nou: A spart o anexă şi şi-a pitit toată prada în pădure
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Un hoţ din Bihor eliberat în luna iunie în baza recursului compensatoriu a ajuns din nou în spatele gratiilor după ce, săptămâna trecută, a spart anexa unui consătean de-al său din localitatea Şuşturogiu de unde a furat unelte, o drujbă, haine, încălţăminte şi alte bunuri pe care apoi le-a ascuns într-o pădure. Poliţiştii au reuşit să recupereze tot prejudiciul iar hoţului i-au întocmit un nou dosar penal pentru furt calificat.
Accident în judeţul Satu Mare. Coliziune violentă între două autoutilitare
portalsm.ro - Satu Mare
Accident în judeţul Satu Mare. Coliziune violentă între două autoutilitare
A fost sedinta la Guvern. Proiectul privind bunurile din domeniul public al Constantei, administrate de MApN, aprobat
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Astazi, 21 octombrie, Guvernul s-a reunit la Cotroceni. Proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act in cadrul sedintei sunt urmatoarele HOTAR RE pentru aprobarea ...
Alertă la nivel naţional, FATĂ RĂPITĂ! Suspectul, identificat
ziarulargesul.ro - Argeş
O fată de 13 ani, din comuna Vultureni, judeţul Cluj, a plecat de acasă la data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 16.00, iar de atunci este de negăsit. Inclusiv poliţiştii argeşeni s-au mobilizat şi au trimis date despre victimă şi posibilul răpitor. Acesta este Almaş Marian Cosmin, în vârstă...
Ion Cupă, tot supărat pe Tăriceanu, dar reface grupul ALDE la Camera Deputaţilor
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesAsociaţia PRO DEMOCRAȚIA – Club Craiova: OBSERVAREA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE DIN NOIEMBRIE 2019, ca organizaţie parteneră în Coaliţia „Fiecare Vot”ANIȘOARA STĂNCULESCU: M-am înşelat în privinţa dumneavoastră, domnule Tăriceanu!Deputat Ion Cupă: Urât vă scrieţi finalul de carieră, dle. Tăriceanu!Deputat Ion Cupă: OPRIȚI ÎNGROPAREA DEFINITIVĂ A ALDE!Preşedintele Klaus Iohannis i-a cucerit şi pe olteniMotivele pentru care românii semnează în număr mare pentru candidatura […]
Lecţie în teren! Studenţii de la Valahia, documentare la Staţia de Epurare Ape Uzate Târgovişte Sud
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
COMUNICAT DE PRESĂ În baza acordului de colaborare dintre Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa şi Universitatea Valahia din
Un bătrân a murit şi altul este internat în spital, din cauza scăderii temperaturii ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Un barbat in varsta de 89 de ani, din Dumbraveni, si unul de 65 de ani, din Suceava, au ajuns in weekendul trecut la Spitalul de Urgenta Sfantul Ioan cel Nou Suceava, cu hipotermie severa provocata de sederea in frig timp indelungat. Purtatorul de cuvant al spitalului, dr. Mircea Macovei, a declarat ca pacientul in varsta de 89 de ani a ajuns in stare foarte grava, fiind internat de urgenta, cu prognostic rezervat.
Copil accidentat grav în judeţ, după ce a trecut strada în fugă
portalsm.ro - Satu Mare
Copil accidentat grav în judeţ, după ce a trecut strada în fugă
Bebeluş (4 luni) abandonat de tată pe malul Someşului din Satu Mare
portalsm.ro - Satu Mare
O tânără de 20 de ani, a sesizat I.P.J. Satu Mare duminică seara, la ora 21,56, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în parcarea unui supermarket din municipiul Satu Mare, în urma unor discuţii contradictorii
Baia Mare: Etapa finala a concursului regional “ROMANIA – CULTURA, TURISM, TRADITIE”
ziarmm.ro - Maramureş
In Baia Mare a avut loc etapa finala a concursului regional “ROMANIA – CULTURA, TURISM, TRADITIE”, editia a V-a, avand ca organizatori Liceul Teoretic ”Emil Racovita” Baia Mare, Inspectoratul Scolar J
Veste bună: S-a REDESCHIS Bazinul de Polo din Subcetate
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Cea mai veche perlă din lume, expusă pentru prima dată de la descoperirea ei
www.tion.ro - Timiş
Cea mai veche perlă din lume descoperită până la ora actuală va fi expusă publicului larg pentru prima dată, în cadrul unei expoziţii speciale din Abu Dhabi.
Imagine din arhiva AGERPRES: Maria Ciobanu in concert
ziarmm.ro - Maramureş
Imagini din arhiva AGERPRES: Cantareata de muzica populara Maria Ciobanu sustine un concert pe scena Festivalului International ”Cerbul de Aur”, Brasov, 1992. Foto: (c) CODRUTA DRAGOESCU / AGERPRES FO
Sorina Pintea: Ministerul Sanatatii si Ministerul Educatiei nu pot rezolva problema rezidentiatului
ziarmm.ro - Maramureş
Ministerul Sanatatii si Ministerul Educatiei nu pot rezolva problema rezidentiatului in contextul actual, a declarat luni ministrul interimar al Sanatatii, Sorina Pintea, informeaza AGERPRES. "Ne some
Minoră dispăruta, căutată de poliţişti
feedproxy.google.com - Braşov
O minoră în vârstă de 13 ani este căutată de poliţişti după ce a dispărut de acasă. Copila este din comuna Vultureni, judeţul Cluj. La data dispariţiei fetiţa purta un tricou multicolor cu motive florale, colanţi albi cu negru şi încălţăminte neagră. Persoanele care o văd sau au informaţii despre aceasta sunt rugate de oamenii
FOTO: Peste 75 de poliţişti au donat sânge în cadrul unei campanii care a durat 2 săptămâni
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Deşi campania de donare de sânge a ajuns la final, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea va susţine în permanenţă activitatea de informare şi | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII “OLTENIA” – Concert Simfonic Classic+
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesFacultatea de Știinţe Sociale a Universităţii din Craiova organizează, în zilele de 23-25 octombrie 2019, Conferinţa Naţională intitulată „Elitele şi mecanismele puterii în spaţiul românesc (secolele XV-XX)”Lansarea volumului „Vraja nopţii – Din gândurile mele, vol XXIV, poezie”, autor Serafim Dumitru, la AmanLansarea volumelor „Noapte cu vampir şi steag”, autor Mircea Liviu Goga, „Avatarii faraonului Tla” şi „Atacaţi […]
FOTO. Incendiu la intrare în Livada. Un tractor a fost cuprins de flăcări
portalsm.ro - Satu Mare
Incendiu la intrare în Livada. Un tractor a fost cuprins de flăcări
Un satmarean s-a urcat baut la volan si a acrosat un tractor, la Viile Apei
ziarmm.ro - Maramureş
Politistii din Seini au intervenit sambata la un accident de circulatie cu victima, produs sambata in localitatea Viile Apei. Verificarile efectuate au relevat ca un satmarean de 47 de ani, care condu
FOTO. INCENDIU de pădure, la Poşaga: Aproximativ 3 hectare afectate de flăcări
ziarulunirea.ro - Alba
Un incendiu izbucnit duminică în zona comunei Poşaga a afectat până în acest moment aproximativ 3 hectare de litieră. La faţa locului au intervenit ISU
Un nou concurs dotat cu…Cupa Floare de Colţ
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
A patra ediţie a concursurilor montane dotate cu Cupa Floare de Colţ s-a derulat în perioada 18-20 octombrie 2019, având
Exercitiul multinational intrunit Fall Storm 2019. Implicate toate categoriile de forte ale Armatei Romaniei
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Sase nave ale Fortelor Navale Romane, trei nave straine si aproximativ 1000 de militari romani si straini vor participa, in perioada 21-27 octombrie, la unul dintre cele mai importante exercitii ...
Vremea pe două săptămâni – Când vin ploile şi frigul
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Până la finalul acestei săptămâni vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi de 25 de grade celsius, la Sibiu (CITEȘTE AICI DETALII). Apoi, spun meteorologii, temperaturile vor scădea, vor veni ploile, iar vremea va arăta a toamnă veritabilă, scrie agerpres.ro În Banat, cu uşoare variaţii de la o zi…
Dispare Atlassib – Carabulea dizolvă firma cu care a devenit celebru şi bogat
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Atlassib, compania de transport cu care Ilie Carabulea s-a făcut remarcat în mediul de afaceri, va dispărea. Aceasta va fi divizată, activitatea urmând a fi transferată către alte trei firme ale familiei: transportul către Atlantic Travels International SRL, închirierea imobiliară către Horticola international SRL şi Tipo Trib SRL, scrie profit.ro.…
Când afară e VARĂ, în Arad se pun decoraţiuni de CRĂCIUN
newsar.ro - Arad
Sărbătorile sunt foarte aproape! În Arad acest lucru nu se observă prin aerul rece tipic iernii, ci datorită muncitorilor care astăzi au început decorararea străzilor pentru Crăciun. Poate cei de la Primărie sunt puţin confuzi din cauza acestei schimbări radicale de temperatura sau sunt afectaţi de astenie. Sau poate Oktoberfestul a avut cam prea multă
Klaus Iohannis promovează educaţia, sănătatea şi bunăstarea economică
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesNicolae Giugea – deputat PNL de Dolj: Vă doresc ca aceste Sărbători de Iarnă să vă găsească plini de bucurie şi speranţă, înconjuraţi de cei dragi!Deputat Alexandra Presură – Viziunea PSD pentru România: de la provocare la certitudineStroe (PNL): Vrem să construim un numitor comun între toate vocile Opoziţiei, pe necesităţile imediate, pentru a nu permite PSD […]
Târg de joburi în domeniul medical, la Hotel Grand. Angajatori din 10 ţări!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
”Careers in White” organizează cel mai mare târg de locuri de muncă în domeniul Medical, duminică, 3
Macabru sau artă? Expoziţie în fundul gol, cu urină şi miros de cadavre în Oradea (FOTO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Expoziţie discutabilă, în acest sfârşit de săptămână, în Cetatea Oradea. Doi artişti s-au prezentat în fundul gol, creând un scenariu morbid, cu miros de cadavre şi vopsea roşie, asemănătoare cu sângele. Punctul culminant a fost când unul dintre ei a şi urinat în faţa spectatorilor.
Profesor universitar academician din Sibiu în stare gravă la spital – A făcut infarct
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Lucian Vinţan, unul din academicienii sibieni şi profesor la Facultatea de Inginerie a ULBS, se află în stare gravă, internat la Spitalul Judeţean Sibiu. Lucian Vinţan a suferit săptămâna trecută un infarct, iar de atunci se află internat în stare gravă. Lucian Vinţan este membru titular al Academiei de Știinţe…
Toaletare în Trivale
ziarulargesul.ro - Argeş
Primăria a iniţiat o acţiune de tăiere şi toaletare a arborilor de-a lungul străzii Trivale, între Schit şi intersecţia cu bulevardul Libertăţii (spre Zoo). Acţiunea are drept scop preîntâmpinarea unor probleme precum ruperea copacilor sau a ramurilor uscate din cauza zăpezii sau a unor fenomene...
Constanta: Atentie, soferi Trafic ingreunat
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In aceasta dupa-amiaza, traficul auto de pe strada Varful cu Dor cu sensul de mers spre bulevardul Aurel Vlaicu este ingreunat. Sursa foto Facebook Info Trafic A2 si Constanta ...
Cină cu străinii la Timişoara! Dominic Samuel Fritz propune un 1 Decembrie „altfel”
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Candidatul USR la Primăria Timişoarei, Dominic Samuel Fritz, îi invită pe locuitorii oraşului să ia parte la un experiment de comunitate şi încredere, nemaiîntâlnit până acum: 500 de timişoreni, strânşi în jurul a 101 mese, să ia cina cu oameni pe care nu îi cunosc. Scopul este astfel cunoaşterea şi crearea de relaţii cu concitadinii,…
Hramul Mănăstirii ”Petru Rareş Vodă” de la poalele Cetăţii Ciceului
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
(FOTO) Mănăstirea ”Petru Rareş Vodă” din localitatea Ciceu Corabia, comuna Ciceu Mihăieşti, şi-a sărbătorit hramul în prezenţa IPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a oficiat Sfânta Liturghie.
Piatra de temelie a mănăs
Regizorul Alexandru Solomon vine la proiecţia celui mai nou film al său, „Ouăle lui Tarzan”
stiridegalati.ro - Galaţi
Filmul este difuzat în cadrul KineDok joi, 24 octombrie, la ora 18.00.
Judetul Constanta: Incendiu in localitatea Chirnogeni. Pompierii la fata locului
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In aceasta dupa-amiaza, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dobrogea a fost solicitat sa intervina in localitatea Chirnogeni, judetul Constanta, pentru gestionarea unei situatii de urgenta ...
Reîncepe dezinsecţia şi deratizarea la Timişoara. Recomandările specialiştilor
www.tion.ro - Timiş
Firma Corla Impex SRL, care a câştigat licitaţia organizată de primărie, începe de luni deratizarea în Timişoara. Dacă vremea se păstrează frumoasă, se va efectua şi dezinsecţia terestră.
ACCIDENT rutier pe DN1, la Oiejdea: Tamponare între patru autoturisme. Traficul este BLOCAT
ziarulunirea.ro - Alba
Un accident rutier cu patru autoturisme implicate a avut loc luni în jurul orei 15.00, pe DN1, la Oiejdea. Traficul este blocat. Din primele informaţii
Naţional: Alertă, răpire copil! O fată de 13 ani a fost răpită (FOTO)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Poliţiştii au declanşat sistemul 'Alertă, răpire copil!', astăzi, după ce Daria Maria Puica, o fată de 13 ani din comuna Vultureni (Cluj), a fost răpită
Soacră rănită în maşina nurorii
ziarulargesul.ro - Argeş
# Nu a mai ajuns la Moşoaia, ci la spital O femeie a ajuns pe patul de spital după ce maşina în care se afla a fost implicată într-un incident rutier care se putea solda cu consecinţe dintre cele mai grave. Evenimentul a avut loc azi în jurul prânzului pe Calea Drăgăşani din Piteşti, unde două...
Nereguli constatate de Politia Locala Constanta. Au fost aplicate amenzi (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Municipiului Constanta, prin Directia Generala Politia Locala, actioneaza constant pentru a crea si a mentine un climat de ordine si siguranta publica in municipiul Constanta. In ...
Paşii pe care trebuie să îi parcurgă comercianţii de Ziua Morţilor
www.tion.ro - Timiş
Comercianţii care vor să vândă în Timişoara diverse produse specifice zilei de 1 noiembrie – Ziua Morţilor – trebuie să parcurgă mai mulţi paşi, altfel vor fi amendaţi de poliţiştii locali.
Romanian Chamber Orchestra: 21 de muzicieni români de talie mondială, în concert, la Timişoara
www.tion.ro - Timiş
Muzicieni români cu cariere internaţionale vor concerta, în cadrul Romanian Chamber Orchestra, la Timişoara, Arad şi Bucureşti!
Gâlmele invadează judeţul. După Bistriţa şi satele traversate de DJ 151, încă o primărie recurge la ele
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Limitatoarele de viteză, aşa numitele gâlme, de pe DJ 151 sunt deranjante nu doar pentru şoferi, ci şi pentru localnici. În satele traversate de drumul judeţean, oamenii se plâng că le-ar crăpa casele de la şocurile produse de maşinile de mare tonaj, scrie pe Facebook fostul consilier municipal Mari
Klaus Iohannis, alături de românii din Diaspora. CE le-a transmis acestora
www.infobraila.ro - Brăila
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii şi simpatizanţii PNL din Diaspora, că se află într-un ”război” cu PSD, conflict generat de ”atacul” PSD asupra românilor. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut o întâlnire cu reprezentanţii şi simpatizanţii PNL din Diaspora, la sediul Partidului Popular European din Bruxelles. Preşedintele Klaus Iohannis […]
ALERTĂ RĂPIRE COPIL! O fată de 13 ani răpită de un tânăr de 27 de ani
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Oamenii legii au declanşat sistemul 'Alertă, răpire copil!', luni, după ce Daria Maria Puică, o fată de 13 ani din comuna Vultureni, judeţul Cluj a fost | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Un alt dosar greu“, trimis spre rejudecare! Vizati, Serban Pop, fostul sef ANAF, si omul de afaceri Horia Simu
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis azi rejudecarea de la zero a dosarului de presupusa coruptie al lui Dan Sova fost senator, in prezent avocat la instanta de fond, respectiv la Curtea de Apel ...
Amenzi şi confiscări de lemn în urma unei ample acţiuni a poliţiştilor vrânceni
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii vrânceni au fost constatate 13 infracţiuni, au fost aplicate 45 de sancţiuni, în cuantum de 24.000 de lei | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Roman cautat de autoritati, oprit in Petea
ziarmm.ro - Maramureş
Politistii de frontiera din Petea au identificat si predat autoritatilor competente un cetatean roman, cautat de autoritatile din Satu Mare pentru savarsirea de infractiuni la regimul circulatiei. Iul
Se întrerupe apa caldă în zona Gh. Lazăr din Timişoara
www.tion.ro - Timiş
Colterm a anunţat că va întrerupe furnizarea apei calde, marţi, 22 octombrie, în zona Gheorghe Lazăr.
Pericolul din coşul de fum: O casă din satul Bogei a luat foc, din cauza unei defecţiuni la horn (FOTO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Un incendiu violent a avut loc, sâmbătă, în satul bihorean Bogei, unde o casă a fost cuprinsă de flăcări, din pricina unui coş de fum deteriorat. Pompierii s-au luptat cu focul mai bine de două ore, dar au reuşit să evite propagarea lui la locuinţele vecine.
Dragorul maritim Lt. Lupu Dinescu, integrat in cea de-a cincea Grupare Navala NATO. Ce misiune va desfasura in Marea Neagra
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Dragorul maritim Lt. Lupu Dinescu DM 25 se integreaza, incepand de luni, 21 octombrie, in Gruparea Navala Permanenta a NATO de Lupta Impotriva Minelor SNMCMG-2 Standing NATO Maritime Counter Measures ...
ALERTĂ: Copil RĂPIT în judeţul Cluj. O minoră de 13 ani, căutată de poliţişti
ziarulunirea.ro - Alba
O minoră de 13 ani din judeţul Cluj, a plecat ieri de acasă şi nu s-a mai întors, fără să ia legătura cu familia ei. ”La data de 20 octombrie, minora
Șoferi beţi sau fără permis prinşi de poliţişti, în weekend, pe drumurile din Timiş
www.tion.ro - Timiş
Dosare penale pentru conducere sub influenţa alcoolului sau fără permis, pentru trei şoferi, în weekend, pe drumurile din Timiş. Poliţiştii de la Rutieră au acţionat pe toate şoselele din judeţ, dar şi din localităţi. Au aplicat sute de amenzi şi au reţinut 15 permise de conducere.
Tânăr reşiţean – lider în abateri la regimul rutier
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Băut, fără permis de conducere, dar şi cu număr de înmatriculare fals. Aşa a intrat un reşiţean în atenţia poliţiştilor cărăşeni.
Controale de la Protecţia Consumatorului la farmaciile Help Net pentru înşelătorie
feedproxy.google.com - Braşov
După controlul de la farmaciile Catena, echipele conduse de comisarul-şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Claudiu Sorin Susanu, au făcut verificări, în urma unei sesizări, la farmaciile Help Net din Timişoara, dar acţiunile vor continua în toată ţara, inclusiv la Braşov. Controlul s-a soldat cu o amendă de 7.000 de lei pentru practică înşelătoare.
Oficial!: Dosarul fostului senator Dan Șova se va rejudeca de la zero!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis azi rejudecarea de la zero a dosarului de presupusa coruptie al lui Dan Sova fost senator, in prezent avocat la instanta de fond, respectiv la Curtea de Apel ...
Klaus Iohannis, intrevedere cu presedintele Republicii Finlanda
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a avut luni, 21 octombrie a.c., la Tokyo, o intrevedere bilaterala cu Presedintele Republicii Finlanda, Sauli Niinist , in marja participarii la Ceremonia de Intronare ...
Modernizarea drumului Sibiu – Cisnădie. Ce vor locuitorii din Arhitecţilor
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Consiliul Judeţean a chemat sibienii la o dezbatere publică pe tema modernizării drumului 106C dintre Sibiu şi Cisnădie. Cei mai afectaţi de aglomeraţia şi slaba infrastructură a drumului sunt cei care locuiesc în Cartierul Arhitecţilor. Tocmai de aceea s-au prezentat la dezbatere cu o serie de patru propuneri însoţite şi…
Vremuri... digitale: Orădenii care vor să ştie cum să se promoveze „pe net”, chemaţi la Digital Days, cu Mircea Bravo între speakeri
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Ajunsă la a treia ediţie, conferinţa Digital Days este organizată de agenţia orădeană de marketing digital Brandup Media. Evenimentul se adresează celor care vor să afle cum se fac campaniile 'deştepte' de promovare în mediul online, că sunt angajaţi ai unor firme, bloggeri sau curioşi. 'În ziua de azi sunt şanse mari ca 80% dintre cei care lucrează oriunde să fie interesaţi de temele abordate', spune Adrian Domocoş, project manager Digital Days.
Un bărbat din Valea lui Mihai a fost atacat pe stradă şi jefuit de 1.100 euro şi 300 lei
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Un tânăr în vârstă cu 24 ani din localitatea Adoni, comuna Tarcea, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce, sâmbătă, la prânz, şi-a atacat un consătean pe care l-a lăsat fără 1.100 de euro şi 300 lei. Tâlharul a fost prins în mai puţin de jumătate de oră, însă poliţiştii au reuşit să recupereze numai 300 euro din banii furaţi.
Anunt
www.infobraila.ro - Brăila
ART LYL DESIGN SRL DECLARA PIERDUT CERTIFICAT CONSTATATOR NR 313 DIN 08.01.2010 EMIS DE ORC BRAILA Comentarii comentariu
Controale ITM la firmele din Alba: 16 avertismente şi amenzi în valoare de 9.300 lei, în ultima săptămână
ziarulunirea.ro - Alba
Controale ITM la firmele din Alba: 16 avertismente şi amenzi în valoare de 9.300 lei, în ultima săptămână Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba
Amendă de 9.000 de lei pentru doi hoţi de lemne din Vurpăr
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Doi tineri, de 18 şi 21 de ani, au primit amenzi usturătoare, fiindcă au furat lemne din pădure. „La data de 17 octombrie, un angajat al O.S. Dealul Sibiului a sesizat Secţia nr. 1 Poliţie Rurală Șelimbăr cu privire la faptul că din pădurea pe care o administrează situată pe…
Adevărul despre Dan Barna iese la supravaţă pas cu pas. Legaturi cu Securitatea, CIA şi Masacrul de la Fallujah
ph-online.ro - Prahova
Adevărul despre Dan Barna iese la supravaţă pas cu pas. Masca de „om nou” se sparge şi scoate la iveală un personaj surprinzător. LumeaPolitica.ro pre...
In 10 localitati din Prahova, cadastrul va fi GRATUIT. Vezi aici unde
ph-online.ro - Prahova
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunţat că a iniţiat recent o procedură de licitaţie pentru achiziţionarea serviciil...
NEAMȚ: Escroc în Piatra-Neamţ: Cerea bani în numele unei asociaţii umanitare (FOTO)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Un bărbat din comuna Alexandru cel Bun, care cerea bani în numele unei asociaţii umanitare, a fost depistat şi identificat de poliţiştii locali ai
Strigăt disperat de ajutor pentru salvarea unei tinere mame!
ph-online.ro - Prahova
Maria şi Tudor sunt încă la vremea poveştilor şi, cu siguranţă, nimeni nu le-ar putea povesti mai frumos despre zâne, despre prinţi ori dragoni, decât...
Furt de curent electric în două cartiere din Ploieşti. Jandarmii şi echipe de la Electrica, verificări la sânge
ph-online.ro - Prahova
Furtul de electricitate a devenit o obişnuiţă în două cartiere din Ploieşti. Este motivuul pentru care astăzi echipaje din cadrul Inspectoratului de J...
Monedă cu chipul Reginei Maria
ziarulargesul.ro - Argeş
BNR pune în circulaţie, din 28 octombrie, o monedă care îi prezintă pe regele Ferdinand I şi regina Maria vizitând trupele române pe front. Aceasta este din alamă cu inscripţia în arc de cerc "ROMANIA", valoarea nominală "50 BANI", stema României şi anul de emisiune "2019". Reversul prezintă...
Veşti bune pentru bunici. Din 2020 se acordă indemnizaţia de nepot
ph-online.ro - Prahova
Veşti bune pentru bunici. Din 2020 se acordă indemnizaţia de nepot. Bunicii care vor avea grujă de nepoţi vor primi bani de la stat. Cel puţin asta pr...
E-Distributie Dobrogea: Programul intreruperilor programate in judetul Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pentru lucrarile anuale de reparatii si intretinere instalatii si retele electrice, precum si posturi de transformare, SC E- Distributie Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanta, anunta intreruperea ...
Accident grav pe centura ocolitoare a Caransebeşului
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Poliţiştii din Caransebeş au intrat în alertă după ce au fost înştiinţaţi că, pe ruta ocolitoare a municipiului, a avut loc un accident rutier, nerespectarea cu stricteţe a semnelor de circulaţie fiind motivul pentru care un şofer a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Judetul Constanta: Pericol in trafic. Mai multi soferi bauti sau fara permis de conducere, depistati
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La data de 19 octombrie a.c., in jurul orei 16.15, politisti din cadrul Postului de Politie Lipnita au identificat un barbat de 33 de ani, in timp ce conducea un tractor care tracta o remorca pe DN 3, ...
Sibian rănit grav după ce a căzut din tractor
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un sibian a fost rănit grav după ce a căzut dintr-un tractor la Săcădate. Șoferul care nu avea permis de conducere a încercat să-i păcălească pe poliţişti, modificând locul faptei. „La data de 19.10.2019, în jurul orei 14.20, pe DJ 104 F, în localitatea Săcădate, s-a produs un accident rutier”,…
Al treilea focar de pestă porcină la Sibiu – Cinci porci sacrificaţi
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Autorităţile sibiene au confirmat un al treilea focar de pestă porcină în judeţ. După ce de la Șura Mică a plecat un porc bolnav în Colun, al treilea focar a fost stabilit la Amnaş. Trei animale au fost sacrificate, după ce două au murit, după ce au prezentat semnele bolii.…
”Între chin şi amin”, la Cinematograful ”Csíki Mozi” din Miercurea Ciuc
ziarharghita.ro - Harghita
În data de 25 octombrie, cu începere de la ora 18:00 va fi proiectată la cinematograful „Csíki Mozi” filmul „Între chin şi amin”. Proiecţia se va derula
Abonamente pentru o nouă ediţie Stonebird
ziarulargesul.ro - Argeş
Din această săptămână, s-au pus în vânzare abonamentele pentru cea de-a treia ediţie a Stonebird, cel mai mare festival rock din mediul rural din România, ce va avea loc în comuna argeşeană Corbi între 7 şi 9 august 2020. Abonamentele pot fi cumpărate de pe site-ul ambilet.ro la următoarele...
Judeţul Harghita – locul IV la Concursul EDEN – Destinaţii Europene de Excelenţă, ediţia 2019
ziarharghita.ro - Harghita
Judetul Harghita a fost desemnat câştigător în cadrul concursului EDEN - Destinaţie Europeană de Excelenţă a României din 2019 - tema: turismul de
Concert aniversar Taxi, la Timişoara
www.tion.ro - Timiş
Taxi revine în oraşul de pe Bega pentru un concert aniversar care marchează 20 de ani de de când trupa încântă publicul din România!
Timiş, în topul celor mai multe tranzacţii imobiliare din România
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Piaţa imobiliară din Timiş se situează pe locul trei în topul celor mai multe tranzacţii imobiliare încheiate în primele 9 luni ale anului 2019. În judeţul Timiş, în perioada ianuarie - septembrie 2019, s-a înregistrat o scădere de peste 3.000 de tranzacţii faţă de perioada similară a anului 2018. Astfel, conform Agenţiei Naţionale de Cadastru…
Ultimele zile de inscrieri Early Bird cu 50 EUR discount la GPeC SUMMIT: Evenimentul Anului in E-Commerce si Digital Marketing
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
mmmm Pe 25 octombrie expira Oferta Early Bird care aduce discount-uri semnificative, in valoare de minimum 50 EUR TVA pentru biletele de acces la GPeC SUMMIT. Cu o traditie de 14 ani, GPeC este ...
Mai multe strazi din Constanta, fara apa calda
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Electrocentrale Constanta SA CET Palas a comunicat in data de 21.10.2019 ca inregistreaza o avarie pe reteaua care alimenteaza cu energie termica primara punctul termic nr. 24. In consecinta, in ...
Mai multe strazi din Constanta, fara apa calda
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Electrocentrale Constanta SA CET Palas a comunicat in data de 21.10.2019 ca inregistreaza o avarie pe reteaua care alimenteaza cu energie termica primara punctul termic nr. 24. In consecinta, in ...
Se anunţă o IARNĂ geroasă: Românii ar putea rămâne fără gaze. Care este cauza
ziarulunirea.ro - Alba
Se anunţă o IARNĂ geroasă: Românii ar putea rămâne fără gaze Românii ar putea îngheţa în case, la iarnă, pentru că nu vor fi suficiente gaze pentru a
Trei maşini, implicate într-un accident rutier la Măldăeni
ziarulteleormanul.ro - Teleorman
Un bărbat din Roşiorii de Vede a ajuns la spital, după ce maşina în care se afla a fost izbită de un autoturism ce nu a păstrat distanţa regulamentară
Suma incredibilă cheltuită de Iohannis numai într-o lună. Deplasările preşedintelui ne-au costat 7 MILIOANE DE EURO!
ph-online.ro - Prahova
Preşedintele Klaus Iohnnis a cheltuit 300.000 de lei din fonduri publice în luna mai. El a participat la mai multe evenimente. Preşedintele Klaus Iohn...
Iohannis are interes personal în desfiinţarea SIIJ. Dosarul care ar putea sa-l ingroape, pe masa procurorilor Sectiei
ph-online.ro - Prahova
Unul dintre obiectivele României normaaaale anunţat de Iohannis în campania electorală este desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor di...
Sorina Pintea spune ca Ministerele Educatiei si Sanatatii nu pot rezolva problema rezidentiatului
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ministerul Sanatatii si Ministerul Educatiei nu pot rezolva problema rezidentiatului in contextul actual, a declarat luni ministrul interimar al Sanatatii, Sorina Pintea, scrie Agerpres. Ne ...
Sătmărean, implicat într-un accident în Bihor. Vinovatul, un bihorean fără permis de conducere
portalsm.ro - Satu Mare
Sătmărean, implicat într-un accident în Bihor. Vinovatul, un bihorean fără permis de conducere
Reguli noi la Serviciul permise auto Braşov
feedproxy.google.com - Braşov
Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor a anunţat că, urmare a numeroaselor solicitări venite din partea cetăţenilor şi pentru o deservire promptă a acestora, s-au introduse regulir noi începând cu data de 01.11.2019. AStfel, bonurile de ordine se vor elibera începând cu ora 08:30, după cum urmează: – Înmatriculări/transcrieri/radieri/duplicate certificate = 25 bonuri – Autorizaţii
Fără permis de conducere, a plecat la furat de cartofi
feedproxy.google.com - Braşov
La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 2.30, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Codlea au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 41 ani din judeţul Prahova, care a condus un autoturism pe str. Gheorghe Doja din mun. Codlea, jud. Braşov. La momentul opririi, în autoturism se aflau, în calitate
Tâlhărie în plină stradă! Un arădean a fost lovit şi jefuit
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Cel mai aşteptat concurs de dans la Sibiu- Transylvanian Grand Prix
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Cel mai important eveniment de dans sportiv al anului în România debutează în 2 noiembrie, la Sala Transilvania din Sibiu. Transylvanian Grand Prix este un eveniment conceput de clubul Fantasy Dance Sibiu şi Academia de Dans din Braşov şi se află la cea de-a sasea ediţie. Primul eveniment major sub…
Beat şi cu tupeu – A făcut accident în Mediaş şi a refuzat să i se ia probele biologice
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale s-a produs în noaptea de 20 octombrie, în jurul orei 00.20, pe strada Nucului din municipiul Mediaş. Un şofer tupeist a refuzat prelevarea de probe biologice. „Poliţiştii Biroului Rutier Mediaş care au ajuns la faţa locului au constatat următoarele: un bărbat în…
NEAMȚ: 2 femei şi un bărbat erau să moară în beci (ultima oră)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ au fost solicitate să intervină astăzi, în jurul orei 13:15, într-o misiune de salvare a
Femeie la puşcărie pentru conducere fără permis
ziarulargesul.ro - Argeş
# Motivul pentru care a primit puşcărie cu executare O femeie a fost încarcerată după ce, condamnată în primă instanţă cu suspendare, pe numele său a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii în regim de detenţie. La sfârşitul săptămânii trecute, o echipă formată din agenţi ai...
Prognoza meteo: Vremea calda se mentine in Dobrogea insa temperaturile vor scadea brusc
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Meteorologii din cadrul Administratiei Nationale de Meteorologie a emis prognoza meteo valabila in Dobrogea, pentru urmatoarele doua saptamani Pana pe 28 octombrie regimul termic va fi caracterizat ...
Sanatatea tinerilor braileni amenintata de “chioscarii” din coltul blocului
www.infobraila.ro - Brăila
Vineri, in jurul orei 1100, lucratori din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Braila care desfasurau activitati de prevenire in zona institutiilor de invatamant, au constatat faptul ca la un chiosc amplasat in apropierea a doua institutii de invatamant din zona “Plantelor”, se comercializeaza tigarete la bucata. Ca urmare a activitatilor specifice executate de jandarmii braileni […]
O româncă de etnie maghiară este una dintre cele mai căutate infractoare din Europa
ziarharghita.ro - Harghita
O româncă de 43 de ani este pe lista celor mai căutate infractoare din Europa Românca Ildiko Enderle are 43 de ani şi se află printre cele mai căutate
Gala Elitelor Medicale, la Târgu-Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Palatul Culturii din Târgu-Mureş va găzdui joi, 24 octombrie, de la ora 18.00, cea de-a IV-a ediţie
Sfântu’ Ilie, Jolly Joker?
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Cota primarului Oradiei a cunoscut o nouă creştere săptămâna trecută, după ce două personaje de la vârful politicii şi respectiv presei autohtone au afirmat că dacă preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi desemnat pe el premier, nu pe Ludovic Orban, Ilie Bolojan ar fi putut asigura voturile pentru învestirea noului Guvern, ceea ce nu-i exclus la a doua încercare, după ce prima, cea cu Orban, eşuează.
Ştafeta Veteranilor Invictus ajunge astăzi la Alba Iulia: 40 de elevi militari vor alerga împreună cu cei trei voluntari într-un tur al Şanţurilor Cetăţii Alba Carolina
ziarulunirea.ro - Alba
Ştafeta Veteranilor Invictus ajunge astăzi la Alba Iulia: 40 de elevi militari vor alerga împreună cu cei trei voluntari într-un tur al Şanţurilor Cetăţii
NEAMȚ: Bătută crunt de soţ şi dată afară din casă
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un bărbat din Podoleni, bănuit de comiterea
Ungaria, fericita ca Romania va fi condusa de un ungur
ph-online.ro - Prahova
Originea sa maghiara evidente şi a numelui său de familie identic cu cel al premierului ungar, guvernul Orban de la Bucureşti va aduce un dezgheţ în r...
NEAMȚ: Urmărit internaţional pentru abuz sexual, prins de poliţiştii nemţeni
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au depistat un tânăr, de 22 de ani, urmărit de autorităţile italiene pentru comiterea a două infracţiuni
Accident între Sibiu şi Cisnădioara din cauza unui şofer aproape în comă alcoolică
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un accident a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, între Sibiu şi Cisnădioara. Un şofer rupt de beat a pierdut controlul volanului şi a intrat în şanţ. „La data de 20.10.2019, în jurul orei 0030, pe DJ106D Sibiu – Cisnădioara, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube…
Baimareanca ranita grav dupa ce s-a dus la plimbare cu ATV-ul
ziarmm.ro - Maramureş
O tanara care s-a deplasat cu un ATV a ajuns la spital dupa ce vehiculul pe care-l manevra a ajuns intr-un podet si apoi intr-un gard de beton. Aceasta nu detine permis de conducere, iar ATV-ul nu era
NEAMȚ: Alertă la ISU Neamţ: Bărbat posibil înecat în râul Moldova (ultima oră)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ intervin la această oră (13:00) într-o misiune de căutare a unei persoane posibil
Cazul padurarului ucis in Maramures a ajuns la BBC
ziarmm.ro - Maramureş
Cazul padurarului Liviu Pop, ucis saptamana trecuta in Maramures, a ajuns tocmai la BBC, postul public de televiziune din Marea Britanie. Printre altele, BBC relateaza ca Liviu Pop a raspuns unui pont
VIDEO Premieră naţională la Braşov: asistent virtual muzeal bazat pe inteligenţă artificială
feedproxy.google.com - Braşov
Activitatea muzeală din Braşov vine cu o premieră naţională la muzeul Casa Mureşenilor – un asistent virtual muzeal bazat pe inteligenţă artificială. Proiectul este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi de către Consiliul Judeţean Braşov şi este realizat de o echipă interdisciplinară formată din cercetători şi specialişti ai Universităţii Transilvania din Braşov şi ai
NEAMȚ: Biciclist accidentat grav. A ajuns în comă la spital
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Un accident rutier în urma căruia un bărbat a ajuns în comă la spital a avut loc la data de 19 octombrie, în jurul orei 19:00, pe DN 15 B, în afara
Consiliul Concurentei analizeaza tranzactia prin care germanii Hans-Ewald Reinert si Wolfgang Kühnl preiau trei mari companii. Despre ce este vorba
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Consiliul Concurentei analizeaza tranzactia prin care Hans-Ewald Reinert si Wolfgang K hnl preiau impreuna companiile H. E. Reinert Holding GmbH Co. KG, H. Kemper GmbH Co. KG si P.F.C. Pro Food ...
ACUM: Explozie la parterul unei pensiuni din staţiunea Harghita-Mădăraş
ziarharghita.ro - Harghita
În urmă cu puţin timp a avut loc o explozie, neurmată de incendiu, la parterul unei pensiuni din staţiunea Harghita-Mădăraş, soldată cu o victimă rănită,
Veste proastă pentru crescătorii de porci din România – Interzis la export
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Pesta porcină ar putea influenţa atât exporturile din România către Uniunea Europeană, cât şi comerţul intern. Dacă acest lucru s-ar întâmpla va fi o premieră pentru o ţară a UE, scrie digi24.ro Sorin Minea, preşedinte Romalimenta, a declarat la Digi24 că „nu este vorba numai despre exportul extra-comunitar cu carne…
Doi cetăţeni pakistanezi, tată şi fiu, prinşi în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa cu Serbia
www.tion.ro - Timiş
Călătorie întreruptă pentru doi pakistanezi, tată şi fiu, în apropierea graniţei României cu Serbia. Ei au fost prinşi de poliţiştii de frontieră în timp ce încercau să treacă frontiera ilegal în ţara vecină. Ambii sunt solicitanţi de azil în România.
Şeful Dacia, şocat de infrastructura rutieră din România
ziarulargesul.ro - Argeş
"Acesta este drumul către Europa de Vest?" Cristophe Dridi, directorul general al Dacia, a subliniat la o reuniune dedicată insdustriei auto că problema autostrăzilor din România nu se limitează la lipsa tronsonului Piteşti-Sibiu, ci este nevoie de construirea de autostrăzi către frontiera...
NEAMȚ: Un tânăr îşi caută concubina. Dacă o vedeţi, anunţaţi Poliţia (FOTO)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Poliţiştii caută o tânără în vârstă de 25 de ani, dată dispărută de concubinul ei la data de 18 octombrie 2019. Potrivit purtătorului de cuvânt al
Detalii despre accidentul mortal din Voiniceni. Victima, un tânăr de 17 ani!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Un tânăr în vârstă de 17 ani şi-a pierdut viaţa în urma accidentului rutier petrecut duminică, 20 oc
S-a dat peste cap pentru o fată, la propriu: Bărbat de 25 de ani din Ighiu, beat şi fără permis, s-a răsturnat cu maşina după ce a pierdut controlul
ziarulunirea.ro - Alba
La data de 20 octombrie 2019, în jurul orei 01.45, pe DN 67 C, în afara localităţii Căpâlna, un tânăr de 25 de ani, din comuna Ighiu, în timp ce conducea
Jaf la o agenţie de turism din Târgovişte
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
În jurul orei 24:00, noaptea trecută, un bărbat cu glugă a fost surprins de camerele de supraveghere cum încerca uşile
NEAMȚ: Femeie din Neamţ, dată dispărută (FOTO)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Secţiei de Poliţie Rurală Sagna continuă activităţile de căutare în vederea depistării
Accident rutier pe DJ 107, în apropiere de Lunca Târnavei: Doi copii minori şi doi tineri RĂNIȚI după ce maşina în care se aflau a lovit un alt autoturism
ziarulunirea.ro - Alba
Accident rutier pe DJ 107, în apropiere de Lunca Târnavei: Doi copii minori şi doi tineri RĂNIȚI după ce maşina în care se aflau a lovit un alt autoturism
„Cine-a pus parapetu-n drum”: Bărbat de 50 de ani din Avram Iancu, certat cu şoseaua după o baută de pomină
ziarulunirea.ro - Alba
La data de 20 octombrie 2019, în jurul orei 00,05, poliţiştii din Câmpeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DJ 762, pe raza localităţii
Judetul Constanta: Un barbat s-a ales cu dosar de cercetare penala, pentru braconaj cinegetic
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La data de 18 octombrie a.c., politisti din cadrul Politiei orasului Cernavoda au desfasurat o actiune pe linia prevenirii si combaterii braconajului cinegetic. Astfel, pe raza localitatii ...
„Cine-a pus parapetu-n drum”: Bărbat de 50 de ani din Avram Iancu, certat cu parapeţii după o baută de pomină
ziarulunirea.ro - Alba
La data de 20 octombrie 2019, în jurul orei 00,05, poliţiştii din Câmpeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DJ 762, pe raza localităţii
Șoferi cu alcool ”la bord”, fără permise de conducere sau cu auto neînmatriculate, prinşi de poliţişti în trafic, în Alba
ziarulunirea.ro - Alba
Șoferi cu alcool ”la bord”, fără permise de conducere sau cu auto neînmatriculate, prinşi de poliţişti în trafic, în Alba La data de 19 octombrie 2019, în
Tipografie Targoviste – Total Flexo Printing
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Crearea unei imagini corecte in mediul de afaceri sau a unei machete profesionale pentru brosurile si materialelor publicitare de print,
Kempes aşteaptă timişorenii la un concert incendiar
www.tion.ro - Timiş
Publicul se va putea bucura de vocea puternică a lui Ovidiu Ioncu „Kempes”, într-un concert de heavy metal românesc de neratat!
NEAMȚ: Accident rutier cu două victime (FOTO)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Două persoane au fost rănite într-un accident rutier ce a avut loc ieri, în jurul orei 15:00, în localitatea Timişeşti. Potrivit purtătorului de cuvânt al
Nici SRI nu mai avem: Structurile teritoriale ale Serviciului Român de Informaţii au fost regionalizate
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Serviciul Român de Informaţii a renunţat la organizarea pe judeţe a unităţilor teritoriale, înfiinţând în locul celor 42 de unităţi judeţene 11 direcţii regionale de informaţii, cu competenţe legale pe mai multe judeţe. Măsura, spun unii specialişti, ar scoate agenţii SRI de sub influenţa “baronilor” judeţeni din politică. Structura judeţeană din Bihor a fost înglobată Direcţiei Regionale de Informaţii Transilvania Vest cu sediul la Cluj.
Performanţă remarcabilă a judocanilor veterani de la CSU Piteşti
ziarulargesul.ro - Argeş
Weekendul trecut, judoka veterani ai CSU Piteşti au obţinut rezultate remarcabile în finala Campionatului Naţional al României de la Poiana Braşov. Ei s-au întors acasă cu nu mai puţin de 10 medalii de aur, cinci de argint, şapte de bronz şi cu două locuri V. O adevărată performanţă! "În anul...
Meteo: La noapte temperaturi minime de 5 grade C, in Maramures
ziarmm.ro - Maramureş
Vremea se mentine si astazi in judet frumoasa si deosebit de calda. Cerul va fi mai mult senin. Vantul va sufla in general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 23 si 26 de grade C, iar cel
Prins la volan beat criţă după ce a acroşat un autoturism în parcare şi a început să ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Un barbat in varsta de 48 de ani a fost prins la volan beat crita dupa ce a acrosat un autoturism in parcare si a inceput sa faca scandal. Politistii au fost nevoiti sa-l incatuseze. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminica, la ora 14.
Amenzi de peste 16,000 de lei, în weekend, în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii şi ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Sectia 2 Politie Rurala Ipotesti din cadrul Politiei Municipiului Suceava a organizat sambata si duminica o actiune, in zona de competenta, pe linia prevenirii si combaterii faptelor antisociale, in special a infractiunilor comise cu violenta, pentru mentinerea ordinii si linistii publice si a unui climat de siguranta rutiera.
Ansamblul „Trivale”, premiat la Festivalul „Trandafirul prahovean”
ziarulargesul.ro - Argeş
Dansatorii Palatului Copiilor din Piteşti, membri ai Ansamblului "Trivale", au obţinut, în urmă cu câteva zile, trei premii la Concursul naţional de muzică şi dans popular "Trandafirul prahovean", organizat de Palatul Copiilor Ploieşti. Într-o organizare de excepţie, cu participarea a 15...
Cupa Colţea – Trofeul „Vintilă Cristescu”, în Parcul Sportiv Tractorul
feedproxy.google.com - Braşov
Cupa Colţea – Trofeul „Vintilă Cristescu” (ediţia a 2-a) are loc sâmbătă, 26 octombrie 2019, în Parcul Sportiv Braşov, competiţia fiind organizată de către Asociaţia Judeţeană de Atletism (AJA) Braşov, în parteneriat cu ACS Colţea 1920 Braşov. Concursul naţional de atletism (alergare cros) este dedicat seniorilor legitimaţi la cluburi şi asociaţii sportive din România, dar
Aventurile unui bărbat din Ighiu! A fost prins de poliţişti conducând o autoutilitară furată, fără permis şi rupt de beat
ziarulunirea.ro - Alba
A furat o autoutilitară şi a condus-o fără a avea permis şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Aventura unui bărbat din Ighiu a fost oprită de
Urmărire ”ca-n filme”, la Cugir: Un şofer de 75 de ani, cu permisul reţinut, a încercat, fără succes, să „fugă” de poliţişti şi a produs un accident
ziarulunirea.ro - Alba
Urmărire ”ca-n filme”, la Cugir: Un şofer de 75 de ani, cu permisul reţinut, a încercat, fără succes, să "fugă" de poliţişti şi a produs un accident
Urmariri in trafic, focuri de arma si peste 26.600 pachete cu tigari de contrabanda confiscate
ziarmm.ro - Maramureş
In ultimele 48 de ore, politistii de frontiera de la ITPF Sighetu Marmatiei au confiscat peste 26.600 pachete cu tigari de provenienta ucraineana. Marfa a fost confiscata, iar un autoturism de teren i
Tânăr arestat pentru furturi de piese auto, un altul reţinut pentru infracţiuni rutiere
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Un tânăr de 21 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru furt calificat şi tentativă la infracţiunea de tâlhărie, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
La data de 18 octombrie, un bărbat de 68 de ani din Bistriţa a sesizat faptul că în jurul
Bătaie cu pumnii şi toporul la o nuntă în Lancrăm: Patru persoane au ajuns în spital şi 3 tineri au fost REȚINUȚI de poliţişti
ziarulunirea.ro - Alba
Bătaie cu pumnii şi toporul la o nuntă în Lancrăm: Patru persoane au ajuns în spital şi 3 tineri au fost REȚINUȚI de poliţişti Poliţiştii din Sebeş au
Rezultatele Bursei locurilor de muncă vacante pentru absolvenţi
ziarharghita.ro - Harghita
La Bursa locurilor de muncă vacante pentru absolvenţi, organizată azi 18 octombrie 2019, de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Harghita au
Inconştienţă pe şosele – Beţivii îşi fac de cap la volan în Sibiu
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Plin de şoferi beţi pe şosele. Și în acest weekend, a fost prăpăd. Poliţiştii sibieni i-au depistat în trafic şi le-au întocmit dosare penale. Fără permis şi rupt de beat „La data de 20 octombrie, în jurul orei 23.35, pe DN 14, în localitatea Copşa Mică, poliţiştii rutieri au oprit…
Vitele, bată-le vina! Bărbat din comuna Șona a agresat un concetăţean, lovindu-l cu o bâtă, deranjat fiind de… cireada de pe drum
ziarulunirea.ro - Alba
La data de 19 septembrie 2019, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un bărbat de
VIDEO Bărbat de 79 de ani, filmat conducând pe contrasens pe centura Braşovului
feedproxy.google.com - Braşov
Un şofer a fost surprins pe şosea, pe centura ocolitoare din Braşov, conducând cu peste 100 de kilometri la oră pe contrasens. Incidentul a fost filmat de un pasager, duminică, în trafic. Şoferul conducea maşina pe contrasens fără nicio grijă, neluând în considerare accidentul tragic pe care l-ar fi putut produce. „Poliţişti din cadrul Biroului Rutier
Dacă vrei să te simţi special de Revelion, atunci alegi Serenity Resort!
feedproxy.google.com - Braşov
Odată cu deschiderea Resortului Serenity, Braşovul se bucură de un plus de valoare şi imagine. Serenity a pregătit o serie de evenimente care propun oaspeţilor o experienţă remarcabilă. Începând de la construcţie şi facilităţi până la spaţiul exterior amenajat, locaţia a încercat să se diferenţieze de ceea ce există azi în domeniul ospitalier. Grădina exterioară
Barbat si femeie, escortati si introdusi in Penitenciarul Poarta Alba. Ce infractiuni au comis
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La data de 18 octombrie a.c., politisti de investigatii criminale, cu sprijinul politistilor din cadrul Sectiei 2, au depistat o femeie, de 31 de ani, pe numele careia Judecatoria Constanta a emis un ...
SCANDAL într-un bar din Gura Roşiei: Trei bărbaţi REȚINUȚI şi cercetaţi de poliţişti după ce s-au bătut şi au spart sticle şi pahare
ziarulunirea.ro - Alba
SCANDAL într-un bar din Gura Roşiei. Trei bărbaţi au fost REȚINUȚI şi sunt cercetaţi de poliţişti după ce s-au bătut şi au spart sticle şi pahare. Trei
Sase incendii pentru pompierii maramureseni, in perioada 18-20 octombrie
ziarmm.ro - Maramureş
Pompierii maramureseni au intervenit pentru lichidarea a sase incendii in intervalul 18-20 octombrie. Vineri, 18 octombrie, pompieii sigheteni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la
Sarabandă de conducători auto care s-au urcat la volan fără a avea carnet ori având ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Patru conducatori auto care s-au urcat la volan fara a avea permis de conducere ori avand permisul suspendat au fost identificati duminica, in doar cateva ore, de oamenii legii, pe soselele din judet. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminica, la ora 09.40, politistii din cadrul Compartimentului Rutier Radauti au oprit pentru control, pe D.N.
Anunt
www.infobraila.ro - Brăila
APM BRAILA SI SC MIMBU SRL CU SEDIUL IN BUCURESTI, SECTOR 3, CALEA VITAN NR 23C, ETAJ 4, CAMERA 4, ANUNTA CA A DEPUS DOCUMENTATIA TEHNICA IN VEDEREA OBTINERII AUTORIZATIEI DE MEDIU PENTRU DESFASURAREA ACTIVITATII , PRELUCRAREA SI CONSERVAREA CARNII, LA PUNCTUL DE LUCRU AMPLASAT IN COM. CHISCANI, DN2B, KM 7, T64, P334, JUDETUL BRAILA. […]
Medicina din Constanta in doliu: Primul sef al Sectiei de Urologie a Spitalului Judetean Constanta ne-a parasit
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Unul dintre cei mai buni chirurgi-urologi dr. Daniel Deleanu a trecut la cele vesnice. Daniel Deleanu, medic primar chirurg - urolog, a fost pirmul sef al Sectiei de Urologie a Spitalului Judetean ...
Tânăr de 18 de ani din Doştat, „lovit” de aburii alcoolului, şi-a înjunghiat unchiul după o altercaţie
ziarulunirea.ro - Alba
O altă reţinere a fost făcută de poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş. În după amiaza zilei de vineri, 18 octombrie, în urma unui apel prin 112,
Scandal la o benzinărie din Mediaş – Cinci indivizi s-au luat la bătaie
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Cinci bărbaţi din Mediaş au fost reţinuţi, duminică, de către poliţiştii din Mediaş, urmând a fi prezentaţi în cursul zilei de luni Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş cu propunere de arestare preventivă, după ce s-au luat la bătaie într-o benzinărie. În fapt, în data de 20 octombrie, în jurul…
Vreme extrem de caldă la Sibiu. Ploi abia pe final de lună
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Vremea va fi în continuare foarte frumoasă la Sibiu. Cel puţin până la finalul săptămânii temperaturile sunt comparabile cu cele de început de vară. Temperaturile maxime se vor învârti în jurul valorilor de 25, 26 de grade celsius. Vineri vor scădea foarte puţin, până la 23 de grade, iar sâmbătă…
Medicina din Constanta in doliu: Pirmul sef al Sectiei de Urologie a Spitalului Judetean Constanta ne-a parasit
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Unul dintre cei mai buni chirurgi-urologi dr. Daniel Deleanu a trecut la cele vesnice. Daniel Deleanu, medic primar chirurg - urolog, a fost pirmul sef al Sectiei de Urologie a Spitalului Judetean ...
Ripensia s-a impus la scor cu Daco-Getica. Prilej pentru Pelici să certe şi arbitrii, şi presa
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Un pansament perfect a venit pentru Ripensia duminică, atunci când adversarul a fost Daco-Getica Bucureşti, o echipă cu probleme financiare şi resemnată cu ideea retrogradării. Timişorenii s-au impus fără mari probleme, cu 7-2, după o perioadă în care nu au bifat tocmai rezultate grozave. Probabil şi cu supărări acumulate, Pelici a găsit de cuviinţă să…
Klaus Iohannis promoveaza educatia, sanatatea si bunastarea economica
ziarmm.ro - Maramureş
Klaus Iohannis si-a lansat programul pentru alegerile prezidentiale, intitulat ”Impreuna pentru Romania normala”. Documentul mentioneaza, printre prioritati, cresterea calitatii educatiei, imbunatatir
Mihai Androhovici, poate cel mai bun instructor de fitness din Ploiesti, se muta la Sky Blue Fitness
ph-online.ro - Prahova
Mihai Androhovici, unul dintre cei mai apreciati instructori de fitness din Ploiesti, isi muta activitatea in cadrul Centrului de Fitness, W...
Un tânăr de 19 ani şi un minor de 14 ani, din Cugir, REȚINUȚI de poliţişti. Au agresat un vârstnic de 63 de ani şi i-au sustras suma de 1.300 de lei
ziarulunirea.ro - Alba
Un tânăr de 19 ani şi un minor de 14 ani, din Cugir, REȚINUȚI de poliţişti. Au agresat un vârstnic de 63 de ani şi i-au sustras suma de 1.300 de lei Un
Post vacant la Unitatea Militara 02049 Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Unitatea Militara 02049 Constanta, din Ministerul Apararii Nationale organizeaza urmatoarele concursuri pentru ocuparea posturilor vacante de personal civil contractual pe perioada nedeterminata ...
DOSAR PENAL pentru un bărbat din Sebeş după ce şi-a bătut mama: Femeia a fost internată în spital
ziarulunirea.ro - Alba
Poliţiştii din Sebeş l-au reţinut pe un bărbat care şi-a bătut mama. Femeia a rămas internată în spital, iar fiului ei i-a fost întocmit dosar penal
Ad Libitum Voices si Remakers la Teatrul Municipal Baia Mare. Duminica baimarenii sunt invitati la concert
ziarmm.ro - Maramureş
Duminica, 27 octombrie 2019, de la ora 19.00, pe scena salii mari, Teatrul Municipal Baia Mare va avea invitati de exceptie in spectacolul REMAKE MUSIC SHOW. Este vorba despre Grupul Ad Libitum Voices
Contrabandist urmărit de poliţie de la Suceava la Dărmăneşti şi oprit cu focuri de armă. ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Un contrabandist a refuzat sa opreasca masina la semnalul oamenilor legii si a gonit cu politia pe urmele sale de la Suceava la Darmanesti. Politistii au fost nevoiti sa foloseasca armamentul din dotare, executand focuri de arma de avertisment si asupra autoturismului, iar cand a fost prins, barbatul a fost dus direct in arest.
A ieşit cu motoscuterul în trafic deşi nu are permis şi s-a izbit frontal, pe contrasens, ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Un tanar in varsta de 27 de ani a iesit cu motoscuterul in trafic desi nu are permis si s-a izbit frontal, pe contrasens, intr-un autoturism. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminica, in jurul orei 16.10, in timp ce conducea motoscuterul pe strada Al.
Incendiu de baloţi în Luduş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Pompierii mureşeni au intervenit, duminică seara, în jurul orei 21.20, la un incendiu de baloţi pe s
FOTO. Șezătoare tradiţională, organizată în oraşul Ocna Mureş
ziarulunirea.ro - Alba
Vineri, 18 octombrie 2019, începând cu ora 15.00, la Casa de Cultură „Ion Sângerean” din oraşul Ocna Mureş, Primăria şi Consiliul local Ocna Mureş,
Marius Dunca, preşedinte PSD Braşov: Cum îşi pot da seama românii cu ce candidat ar trebui să voteze la prezidenţiale
feedproxy.google.com - Braşov
În următoarele săptămâni vom asista la o campanie electorală extrem de dinamică dar, din păcate, în acelaşi timp vom vedea şi o campanie extrem de dură. O să explic în rândurile de mai jos ce înseamnă o campanie dură, de ce suntem invadaţi de manipulări şi mesaje de tip „fake news” dar, şi mai important,
Klaus Iohannis promovează educaţia, sănătatea şi bunăstarea economică (P)
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
(P) Klaus Iohannis şi-a lansat programul pentru alegerile prezidenţiale, intitulat ”Împreună pentru România normală”. Documentul menţionează, printre priorităţi, creşterea calităţii
Constanta: Accident rutier pe bulevardul Aurel Vlaicu, zona Campus. Un pieton, lovit de masina
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un accident rutier a avut loc, in urma cu putin timp, pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanta, zona Campus. Din primele informatii, un pieton a fost lovit de un autoturism. Revenim ...
Au început lucrările la linia de tramvai din zona Ceyrat! (FOTO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Constructorii au început la sfârşitul acestei săptămâni amenajarea unui nou tronson, de 500 metri, din viitoarea linie de tramvai care va lega de-a lungul pârâului Peţa zona Calea Aradului de cartierul Dimitrie Cantemir. Muncitorii încearcă să finalizeze tasarea terenului înainte de venirea ploilor pentru a putea lucra peste iarnă.
Efecte nocive puternice asupra societăţii din cauza crizei guvernamentale
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
(PE) Criza guvernamentală creată după trecerea moţiunii de incapacitatea lui Iohannis de a coagula o altă majoritate blochează România cu efecte nocive puternice asupra societăţii.
Dacă te interesează cu adevărat despre ce este vorba, citeşte aici:
Blocarea programelor de sănătate pentru bolna
Incendiu în cartierul Valea Aurie – A luat foc un transformator electric
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Pompierii sibieni s-au deplasat de urgenţă în cartierul Valea Aurie, pe strada Cindrelului, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un transformator electric. „ISU Sibiu intervine de urgenţă cu două echipaje de pompieri militari şi un echipaj de prim-ajutor calificat Smurd, în municipiul Sibiu, strada Cindrelului la un incendiu izbucnit…
Sătmărean căutat de poliţişti, reţinut în Vama Petea. Va ajunge direct după gratii
portalsm.ro - Satu Mare
Sătmărean căutat de poliţişti, reţinut în Vama Petea. Va ajunge direct după gratii
Audienţe: Avocatul Poporului la Miercurea Ciuc
ziarharghita.ro - Harghita
Comunicat de Presă Aducem la cunoştinţa cetăţenilor judeţului Harghita faptul că Instituţia Avocatul Poporului desfăşoară audienţe la sediul Instituţiei
Incendiu puternic de vegetaţie uscată, la Poiana Micului
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Un puternic incendiu de vegetatie uscata a izbucnit duminica, 20 octombrie a.c., in jurul orei 13:00, pe raza Ocolului Silvic Gura Humorului, in localitatea Poiana Micului. Din cauza fumatului in locuri nepermise, au ars litiera si uscaturi lemnoase de pe o suprafata de aproximativ 2000 mp.
Sistemul Medical MedLife anunta achizitionarea pachetului integral de actiuni al Spitalului Lotus Ploiesti
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Sistemul Medical MedLife, liderul pietei de servicii medicale private din Romania, anunta achizitia pachetului de 100 din actiunile Spitalului Lotus SRL din Ploiesti, cel mai important furnizor de ...
Klaus Iohannis promovează educaţia, sănătatea şi bunăstarea economică
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
(PE) Klaus Iohannis şi-a lansat programul pentru alegerile prezidenţiale, intitulat ”Împreună pentru România normală”. Documentul menţionează, printre priorităţi, creşterea calităţii educaţiei, îmbunătăţirirea serviciilor de sănătate, stoparea defrişărilor ilegale, dezvoltărea economică pe baze sănă
”Nordic Festival” în premieră la Sibiu – Pelicule de top în oraş
www.oradesibiu.ro - Sibiu
În perioada 25 – 27 octombrie 2019, la Sala Mare a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu va avea loc prima ediţie, din afara Bucureştiului, a Festivalului de Film Nordic (Nordic Film Festival), eveniment care le va aduce cinefililor din Sibiu o selecţie a celor mai bune cinci lungmetraje, dar şi…
Bărbat găsit înecat în râul Vedea, în zona barajului din Alexandria
ziarulteleormanul.ro - Teleorman
Trupul neînsufleţit al unui bărbat de aproximativ 60 de ani a fost scos, în această dimineaţă, de către pompierii militari, din râul Vedea. Autorităţ
AEP: 835 secţii de votare în străinătate. Vezi lista completă
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Lista secţiilor de votare din străinătate la alegerile prezidenţiale din anul 2019, aprobate prin hotărâre a AEP, la propunerea misiunilor diplomatice şi | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
„Le français, c’est facile!”, la Casa Prieteniei Suceava
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Miercuri, la ora 17:00, Biroul Francez si Centrul de Reusita Universitara CRU al Universitatii Stefan cel Maredin Suceava continua activitatile destinate invatarii limbii franceze, sub genericul Le français, cest facile!. Copiii, indrumati de conf. univ. dr.
Distribuţie Oltenia angajează dispecer la Piteşti
ziarulargesul.ro - Argeş
Alătură-te echipei! Distribuţie Oltenia angajează Dispecer Șef Tură MT, JT în cadrul Departamentului Dispecerat, locaţia Piteşti. Cerinţe de calificare: Studii superioare tehnice cu profil electric, energetic - prezentare documente în copie; Cunoştinţe tehnico-energetice privind transportul...
Poluarea accidentală pe Pârâul Băilor şi Someş a încetat. Care au fost cauzele
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
”Fenomenul de poluare accidentală pe cursul de apă Pârâul Băilor a încetat!În data de 17 octombrie, s-a identificat de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud un aspect modificat al apei pârâului Valea Băilor, având o culoare roşiatică. Comisarii CJ împreună cu reprezentanţii APM BN s
Preţurile la carnea de porc ar putea EXPLODA din cauza pestei porcine: UE aproape să interzică exporturile româneşti către alte ţări
ziarulunirea.ro - Alba
Preţurile la carnea de porc ar putea EXPLODA din cauza pestei porcine: UE aproape să interzică exporturile româneşti către alte ţări Din cauza pestei
Carnea de porc din România ar putea fi interzisă în Uniunea Europeană
portalsm.ro - Satu Mare
Carnea de porc din România ar putea fi interzisă în Uniunea Europeană
Distribuţie Oltenia angajează la Piteşti
ziarulargesul.ro - Argeş
Alătură-te echipei! Distribuţie Oltenia angajează Manager Proiect Local, în cadrul Departamentului Managementul Construcţiei, locaţia Piteşti. Cerinţe de calificare: Studii superioare în domeniul energetic, electromecanic, electrotehnic sau electronic; Cunoaşterea reglementărilor legale, a...
Consiliul Judeţean a alocat sumele pentru echilibrarea bugetelor locale
ziarulteleormanul.ro - Teleorman
Consiliul Judeţean Teleorman, întrunit în şedinţa extraordinară joi, 17 octombrie, a aprobat proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unităţi adm
Doi vârstnici au ajuns la spital din cauza scăderii temperaturii corpului mult sub normal
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Un barbat in varsta de 89 de ani, din Dumbraveni si unul de 65 de ani, din Suceava, au ajuns la Spitalul de Urgenta Sfantul Ioan cel Nou Suceava, cu hipotermie severa provocata de sederea in frig timp indelungat. Purtatorul de cuvant al spitalului, dr. Mircea Macovei, a declarat ca starea pacientului in varsta de 89 de ani este foarte grava, prognosticul fiind rezervat.
ANAF: Adeverinţa de venit şi Certificatul fiscal pot fi obţinute online
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Printre documentele disponibile prin intermediul serviciului Spaţiul Privat Virtual se numără şi „Adeverinţa de Venit” şi „Cerificatul de atestare | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Anunţ SGU Ploieşti: Mostenitorii/concesionarii din aceasta LISTA, somati sa achite taxa de concesiune a locurilor de veci
ph-online.ro - Prahova
„S.C. S.G.U.P. S.R.L Ploiesti cu sediul in str. Valeni nr. 32, convoaca concesionarii sau mostenitorii legali ai acestora, pentru lamurirea situa...
Zonele in care se reabiliteaza trama stradala, in aceasta saptamana la Constanta (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Municipiului Constanta, prin SC Confort Urban SRL, continua sa modernizeze zona destinata circulatiei pietonilor pe strada Unirii, tronsonul delimitat de strada Razboieni si strada Zorelelor ...
Dosare penale pe numele a patru şoferi care s-au urcat la volan băuţi sau fără drept de circulaţie
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Oamenii legii au avut un week-end plin. Mai multe persoane s-au ales cu dosare penale după ce au consumat băuturi alcoolice şi s-au urcat la volanul | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Zilele de Anatomie Patologică „Dr. Kelemen József”
ziarharghita.ro - Harghita
Medici, asistenţi, biologi au participat la Zilele de Anatomie Patologică „Dr. Kelemen József” organizate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc
Bărbat rătăcit în pădure, găsit teafăr de poliţişti
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Un bărbat de 65 de ani din Tâmboieşti dat dispărut de fiul acestuia. Bărbatul a plecat de acasă, sâmbătă după-amiază, cu căruţa pentru a aduce lemne din | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului – Continuă lucrările
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Lucrările de reparaţie de pe DN7, Valea Oltului, continuă şi luni. În acest moment se circulă alternativ între Călimăneşti şi Câineni. Se lucrează şi astăzi la Călimăneşti la nivelul versanţilor. În acelaşi timp, este reparat şi parapetul din zona Câineni. „Lucrările de rânguire continuă şi astăzi la kilometrul 201 Călimăneşti,…
Cale liberă pe autostrada Sibiu – Orăştie. S-au terminat reparaţiile în zona cu probleme
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Timp de aproape o săptămână circulaţia pe autostrada A1 în zona Aciliu a fost deviată pe drumul Naţional, din cauza unor lucrări la carosabil. Acestea au pus în siguranţă zona în care au au avut loc tasări. Lucrările au început miercuri, 16 octombrie, şi s-au finalizat la sfârşitul săptămânii. În…
Unde ieşim săptămâna asta: Digital Days, Green Days şi Crosul Cetăţii Oradea
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Află unde e de ieşit săptămâna aceasta în Oradea: şezătoare la bibliotecă, concert Adrian Enaghe, târg de nunţi la Era Park, Digital Days, festival de alergare pentru toată familia şi... Green Days, conferinţe, concerte şi dezbateri despre protejarea naturii!
Cerbul-vedetă din Câmpulung Moldovenesc a venit să moară printre oameni, după ce a fost ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
O situatie neobisnuita, petrecuta la finele acestei saptamani, la Campulung Moldovenesc, a starnit un val de tristete si nemultumire in randul iubitorilor naturii si a animalelor, in general.
Maestrul Radu Bercea, Cetăţean de Onoare al municipiului Fălticeni
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Artistul plastic Radu Bercea a primit sambata, 19 octombrie, in cadrul unei sedinte festive a Consiliului Local Falticeni, care a avut loc la Galeriile de arta ale Muzeului Ion Irimescu in deschiderea Targului Marului, titlul de Cetatean de Onoare al municipiului Falticeni.
Spectacol inedit în jurul lumii, la Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Editia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul National Mihai Eminescu din Suceava, care a avut loc pe data de 18 octombrie, a adus pe scena culturi din toate colturile lumii: irlandeza, jamaicana, franceza, araba, spaniola, greaca, indiana, hawaiana, japoneza, precum si cultura gipsy.
Incendiu de vegetaţie, extins la construcţii, în Dărmăneşti
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Pompierii de la Detasamentul Suceava au intervenit, sambata dupa-amiaza, la un incendiu izbucnit la Darmanesti. Alarma s-a dat putin dupa ora 17.00, sesizarea fiind cu privire la un incendiu de vegetatie uscata. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la vegetatia uscata de pe un teren ce apartine unei societati comerciale, flacarile fiind extinse si la o baraca metalica in care erau cauciucuri.
Insomnia (III) - Rugăciunea în vindecarea insomniei
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Cercetatorii de la Universitatea din Rochester au descoperit ca in timpul somnului, toxinele si reziduurile acumulate in zona creierului pe tot parcursul zilei sunt curatate cu ajutorul lichidului cefalorahidian. Cand subiectul este treaz, activitatea de curatare a creierului este extrem de lenta, somnul reprezentand starea perfecta ca acest proces sa se poata desfasura corespunzator.
Foresta reuşeşte scorul campionatului
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
CSM Pascani a fost adversarul perfect pentru ca forestierii sa-si repare moralul sifonat in ultima perioada de lipsa rezultatelor. Sucevenii au facut ce-au vrut sambata dupa-amiaza pe Areni, impunandu-se la final cu categoricul scor de 10-0 3-0, in fata lanternei rosii a Seriei I.
Siretul Dolhasca îşi păstrează invincibilitatea şi după duelul de la Preuteşti
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Siretul Dolhasca continua sa impresioneze in acest sezon al Ligii a IV-a. Formatia pregatita de Constantin Ferariu a izbutit ieri sa se impuna cu 2-0 pe terenul gruparii Somuzul Preutesti, ramanand neinvinsa dupa disputarea a 10 etape. Gruparea din Dolhasca este urmata, la distanta, in clasament, de Juniorul Suceava si FC Pojorata, care au castigat la limita, pe teren propriu.
Bucovina Rădăuţi se impune în derbiul etapei
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Bucovina Radauti a dispus cu 4-1 2-1 de CSM Focsani in derbiul etapei a IX-a a Ligii a III-a si se mentine in trioul fruntas al Seriei I. Trupa pregatita de Dorin Goian si Daniel Balan a inceput foarte bine meciul, deschizand scorul inca din minutul 7, prin Ionut Plamada, care s-a descotorosit de doi adversari si a punctat imparabil, cu un sut din 7 metri.
Şomuz Fălticeni câştigă, în sfârşit, pe teren propriu
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Etapa a IX-a a Ligii a III-a a consemnat primul succes pe teren propriu din actuala stagiune pentru Somuz Falticeni. Formatia pregatita de Daniel Stoica s-a impus, la limita, cu 2-1 in fata gruparii FC 2 Botosani. Cu gandul la situatia precara din clasament, fotbalistii gazdelor au inceput bine meciul si au avut rapid sansa deschiderii scorului, insa Eduard Julei a ratat de la punctul cu var.
Prezenţă numeroasă a copiilor la Cupa Toamnei
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Liceul Silvic din Campulung Moldovenesc a gazduit, sambata, in perfecte conditii de organizare, cea de a zecea editie a Cupei Toamnei. La competitie au participat 92 de copii din judetul Suceava, dar si alti 14 copii de la clubul ACS Gambit din Husi, judetul Vaslui. S-au jucat sapte runde, in sistem elvetian, pe sase categorii de varsta.
Declaraţie de dragoste
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Dupa asaltul din ultima vreme al jucatorilor NextGen, parea usor demodata o finala intre Andy Murray si Stan Wawrinka. Chiar si turneul era unul de consolare pentru acesti baieti de peste 30 de ani, fiecare cu cate 3 turnee de Grand Slam in palmares. Antwerp, Belgia, ATP 250.
CSU Suceava se impune fără emoţii în disputa cu CSU Galaţi
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
CSU Suceava a dispus, ieri, in sala Dumitru Bernicu cu scorul de 33-24 18-11 de CSU Galati, intr-un joc contand pentru etapa a V-a a seriei A, Divizia A de handbal masculin. Meciul se anunta a fi unul dificil, avand in vedere faptul ca gruparea oaspete era cotata printre gruparile bune ale esalonului secund.
Sucevenii au pierdut la Arad, după un meci în care au dominat în mare parte
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Echipa de rugby CSM Bucovina Suceava a cedat in meciul jucat sambata, la Arad, cu echipa locala, dupa o partida foarte echilibrata in care sucevenii au condus si au dominat, in mare parte a timpului. Sucevenii au condus cu 6-0, dupa doua lovituri de pedeapsa transformate de Sabin Cretu iar pana la pauza gazdele au inscris un eseu, care nu a fost transformat.
Bărbatul care şi-a fotografiat fiul cu ştreangul de gât a călcat din nou în picioare ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Socantul caz de la Siret, al barbatului care isi terorizeaza fosta concubina si care, la un moment dat, i-a facut o poza fiului sau in streang, pentru a o teroriza pe femeie, revine din nou in actualitate. Din pacate, asa cum anticipam, Vasile Duduman, lasat in libertate sub control judiciar de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Radauti nu s-a linistit, din contra.
Şoferi depistaţi fără permise de conducere, după ce au depăşit viteza legală
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Soferii a doua autoturisme, depistati cu aparatul radar circuland cu viteze peste cea legala, s-au ales cu dosare penale, dupa ce politistii au constatat ca acestia conduceau autoturismele fara a detine permise de conducere. In primul caz, inregistrat in cursul noptii de vineri spre sambata in jurul orei 00.
Şoferi prinşi în trafic conducând fără permis vehicule neînmatriculate
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Inconstienta unor indivizi de a se urca la volan fara permis de conducere poate fi dublata uneori de nepasarea fata de faptul ca aceste vehicule nu sunt nici inmatriculate sau inregistrate. In aceste cazuri, protagonistii s-au ales cu dosare penale pentru comiterea a cel putin doua infractiuni prevazute de codul rutier in vigoare. Doua astfel de cazuri au fost inregistrate de politisti in cursul serii de sambata.
O femeie arestată pentru exploatarea sexuală a unei minore a cerut cu succes să fie ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Magistratii de la Curtea de Apel Suceava au analizat, vinerea trecuta, contestatiile inaintate de cei trei inculpati arestati intr-unul din dosarele recente ale procurorilor de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava, privind infractiunea de trafic de minori, sub forma exploatarii sexuale.
Un fier de călcat uitat sub tensiune a provocat un incendiu într-un apartament
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Un incendiu a cuprins sambata seara una dintre camerele unui apartament din municipiul Suceava, existand pericolul de extindere la intreaga locuinta. Alarma a fost data prin intermediul unui apel la 112, in jurul orei 20.15, prin care se anunta ca intr-un apartament de pe strada Oituz a izbucnit un incendiu.
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident cu trei autoturisme implicate
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Un grav accident a avut loc duminica dupa-amiaza, pe drumul care leaga municipiul Radauti de Vicovu de Sus, la intrare in localitatea Galanesti. 5 persoane au fost ranite in urma impactului dintre un autoturism BMW si un Renault, in accident fiind implicat usor si un autoturism Mercedes Benz. Accidentul s-a produs la putin timp dupa ora 16.00, aproape de intrarea in localitatea Galanesti, dinspre Radauti.
„Intrarea Ruşilor în Suceava” (I)
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Miserii scolare Din causa lipsei de invatatori la scoala de trei clase din Fundul-Moldovei e in primejdia o generatie intreaga a poporului de aice de a se numara in sirul analfabetilor. Aproape cinci luni se necajeste unicul conducator al scolii cu toate trei clasele si cu cursul de repetire adeca cu aproape 300 de copii.
Violatorul unei bătrâne, iertat de victimă şi scos de după gratii, a recidivat: a atacat o ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Un nou caz de recidiva la viol s-a petrecut in judet, de aceasta data la Vicovu de Jos. Un tanar in varsta de 33 de ani, care in luna aprilie a acestui an a comis un viol salbatic asupra unei batrane in varsta de 72 de ani si a scapat de dupa gratii la scurt timp, in urma retragerii plangerii de catre victima, a recidivat.
Aproape 1400 de burse şcolare vor fi acordate de Primăria Suceava elevilor suceveni
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Printr-un proiect de Consiliu Local, care urmeaza sa fie aprobat in sedinta de joi, 24 octombrie, aproape 1400 de elevi din municipiul Suceava urmeaza sa beneficieze de burse deperformanta, de merit, de studiu sau de ajutor social, in functie de categoria la care se incadreaza. Sprijinim scoala suceveana! Suma prevazuta in bugetul anului 2019 pentru acordarea burselor scolare este de 570.000 lei.
Consemnări
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Formidabil discursul Principesei Margareta la Haga! Retinut, argumentat, echilibrat, inteligent, onest, cu logica de necontestat, luminat de cald si onorabil fior patriotic.
Poţi trăi toată viaţa cu sau fără ochelari, alegerea e a ta
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Gasesti in Suceava oamenii,echipamentele si informatiile necesare sa vezi bine si fara ochelari Miopia, hipermetropia sau astigmatismul sunt vicii de refractie care afecteaza calitatea vederii si reprezinta tinta interventiilor care au ca rezultat o vedere mai buna. Se estimeaza ca pana in 2050, peste 50 din populatia Europei va fi afectata de miopie.
Titlu proiect: „DEZVOLTAREA ŞI EXTINDEREA GAMEI DE SERVICII FURNIZATE DE S.C. TOPOGRAFIX S.R. ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
S.C. TOPOGRAFIX S.R.L., din Municipiul Suceava, str. Nicolae Balcescu, nr.1, et.1, camera 2, cod postal 720066, Judetul Suceava, Romania, a semnat in luna martie 2018, Contractul de finantare nr. 1566/22.03.2018 pentru proiectul DEZVOLTAREA SI EXTINDEREA GAMEI DE SERVICII FURNIZATE DE S.C. TOPOGRAFIX S.R.L.
Autoturism avariat în sensul giratoriu, după ce şoferul s-a urcat băut la volan
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Constructia sensului giratoriu de la Paltinoasa, ridicata la intersectia drumurilor nationale DN 2E cu DN 17, a fost din nou tinta unui autoturism scapat de sub control, dupa ce in ultimii ani au fost inregistrate aici mai multe accidente rutiere, in care mai multe autoturisme au fost avariate dupa ce au intrat in coliziune cu aceasta.
Ţara lucrului bine făcut? Nu. Vorbit
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Paradoxal, dar in Romania lucrului bine facut a lui Klaus Iohannis nu se gasesc locuri pentru oamenii care fac lucruri, ci doar pentru cei care vorbesc despre lucruri. Pentru cei care vorbesc mult, rar si apasat, folosind vorbe frumoase ori dandu-si pretios ochii peste cap.
Rîmbu rămâne la conducerea Spitalului de Urgenţă Suceava, deşi a fost cotat ca favorit la ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Managerul Spitalului de Urgenta Suceava, Vasile Rimbu, ramane la conducerea institutiei medicale, chiar daca Raportul privind posibilii candidati nominalizati, din 16 octombrie 2019, al celebrei companii de consultanta integrata de afaceri publice McGuire Woods Consulting, l-a indicat ca favorit pentru functia de ministru al Sanatatii, fata de consilierul municipal bucurestean Catalin Deaconescu, medicul clujean Vasi.
Cui i-e frică de cacofonii?
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Ce e cacofonia şi de ce ne temem de ea? De fapt, mă pot exclude fără reţineri din această categorie pentru că spun fără ezitări: Am luat 10 la limba română, nu la literatură.; chiar: Am luat 10 la latină. Enunţurile acestea nu s-au debarasat de cacofonii. Deranjant? Ar fi cazul să le „curăţăm”? Demonstrându-mi…
„Ziua Armatei României în şcoli”
ziarharghita.ro - Harghita
Militari din cadrul Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” împreună cu personalul Biroului de Informare Recrutare Harghita şi având ca
Constanta: Preparate traditionale din zona Dobrogei, la Targul de gust bun, cu retete din strabuni
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Regia Autonoma Exploatarea Domeniului Public si Privat RAEDPP Constanta, in parteneriat cu Primaria Municipiului Constanta organizeaza, in perioada 24-27 octombrie, Targul de gust bun, cu retete din ...
Programul prezidenţial al lui Klaus Iohannis
ziarulargesul.ro - Argeş
Preşedintele Klaus Iohannis a publicat în format PDF programul pe care se angajează să-l respecte dacă va obţine un nou mandat la Cotroceni. Descarcă de aici programul "Împreună pentru România normală"
CSALB: Cererile acceptate de bănci au depăşit în octombrie numărul din 2018
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesFacultatea de Știinţe Sociale a Universităţii din Craiova organizează, în zilele de 23-25 octombrie 2019, Conferinţa Naţională intitulată „Elitele şi mecanismele puterii în spaţiul românesc (secolele XV-XX)”Toţi căţeii fără stăpân de la Târgul de adopţii şi-au găsit căsuţeProiectele de acte normative care vor fi incluse pe agenda şedinţei Guvernului României din 21 octombrie 2019S.C. Compania de Apă […]
ACCIDENT GRAV în vestul ţării! Un DECEDAT şi mai mulţi COPII RĂNIȚI
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Facultatea de Știinţe Sociale a Universităţii din Craiova organizează, în zilele de 23-25 octombrie 2019, Conferinţa Naţională intitulată „Elitele şi mecanismele puterii în spaţiul românesc (secolele XV-XX)”
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesWeek-end cu poveşti pentru fiecare, la Teatrul Colibri CraiovaRomânia Citeşte, la AmanSpaceWeek, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”Filarmonica „Oltenia” Craiova – Deschiderea Stagiunii 2019/2020: „Symphonic Adiemus” de Karl Jenkins – o lume sonoră fantasticăTeatrul Colibri Craiova, invitat în festivaluri şi cu spectacole de animaţie pentru publicul adultConferinţa Internaţională Matcons 2019 şi Salonul Naţional de Restaurare, la […]
Stricăciuni provocate de un urs într-un sat din Șimoneşti
ziarharghita.ro - Harghita
Prezenţa unui urs într-o curte în satul Tărceşti, comuna Șimoneşti, a provocat daune. Localnicii au fost avertizaţi prin Ro-Alert, transmite ISU Harghita.
Ceaţa densă şi carosabilul umed periclitează traficul
stiridegalati.ro - Galaţi
Mai multe accidente s-au petrecut în această dimineaţă, din fericire fără victime.
Toţi căţeii fără stăpân de la Târgul de adopţii şi-au găsit căsuţe
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesPiaţa volantă, într-o nouă locaţie, în centrul CraioveiTârg de adopţii canine, duminică, în Parcul RomanescuSC Termo Craiova SRL anunţă că, începând cu data de 17.10.2019, procedează la efectuarea probelor la cald în vederea furnizării agentului termic secundar pentru încălzirePrimăria Craiova: Pe 1 noiembrie se va da START la depunerea de proiecte în cadrul programului de bugetare participativă! […]
Viorica Dăncilă: „Luăm în calcul suspendarea preşedintelui Iohannis”
ph-online.ro - Prahova
Premierul demis Viorica Dăncilă a declarat, duminică seară, la Antena 3, că PSD ia în calcul suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. „O să discut cu...
Silviu Mănăstire, după ce DLAF a confirmat ancheta în cazul Barna: Eu zic să aibă încredere în justiţie şi să îşi dea demisia din toate funcţiile publice
ph-online.ro - Prahova
Jurnalistul de investigaţii Silviu Mănăstire, moderator al emisiunii „Dosar de Politician” de la postul de televiziune B1 TV, reacţionează după ce Ris...
Proiectele de acte normative care vor fi incluse pe agenda şedinţei Guvernului României din 21 octombrie 2019
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesS.C. Compania de Apă Oltenia S.A. anunţă întreruperea furnizării apei potabile în Municipiul Craiova, pe Strada Traian Vuia şi aleile adiacente în ziua de 22 octombrie 2019, între orele 10:00 – 14:00Lansarea volumului „Vraja nopţii – Din gândurile mele, vol XXIV, poezie”, autor Serafim Dumitru, la AmanMondial de vis la Danone Nations Cup. România i-a dat la […]
VREMEA. Temperaturi de vară în luna octombrie. Valori termice ridicate toată săptămâna, în toate regiunile ţării
ph-online.ro - Prahova
VREMEA. Temperaturi de vară la mijlocul lunii octombrie. VREMEA. Sunt 20 de judeţe la orele dimineţii sub cod galben de ceaţă. Rămâne valabil pen...
Alertă în Munţii Bucegi: Zece copii şi şase adulţi blocaţi pe un traseu extrem de dificil
ph-online.ro - Prahova
Salvamontiştii din Buşteni au intervenit duminică seara pentru recuperarea unui grup de turişti format din 10 copii şi 6 adulţi, blocat pe un traseu e...
S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. anunţă întreruperea furnizării apei potabile în Municipiul Craiova, pe Strada Traian Vuia şi aleile adiacente în ziua de 22 octombrie 2019, între orele 10:00 – 14:00
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesPiaţa volantă, într-o nouă locaţie, în centrul CraioveiTârg de adopţii canine, duminică, în Parcul RomanescuANCP) a iniţiat o procedură de licitaţie pentru achiziţionarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a imobilelor din 215 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din 37 de judeţeSC Compania de Apă Oltenia SA anunţă întreruperea alimentării cu apă […]
Făgărăşeanul Ciprian Zamfir, instructor pentru pizzaioli în Roma
feedproxy.google.com - Braşov
Ciprian Zamfir s-a născut în data de 7 iunie 1978, în Făgăraş. După o poveste frumoasă de dragoste, s-a căsătorit cu Loredana, pe care a cunoscut-o la Campionatul Mondial de Pizza din Salsomaggiore şi cu care are doi fii : Edoardo si Leonardo. Intr-o zi,Ciprian vrea sa isi implice toata familia in activitatea sa de
Medalii pentru elevii de la LPS Braşov, la CUPA CSO Voluntari
feedproxy.google.com - Braşov
Duminică, 20.10.2019, în cadrul Cupei C.S.O. Voluntari 2005 la atletism, ediţia a II-a, competitie desfăşurată în Sala de Sport “Gabriela Szabo”, sportivii Liceului cu Program Sportiv Braşov au urcat din nou pe podium! În cadrul competiţiei, unde au luat startul un total de 250 de sportivi, delegaţia de atletism condusă de antrenorul Horaţiu Calfa a
Simona Bucura Oprescu, mesaj pentru Mircea Geoană
ziarulargesul.ro - Argeş
Aşa cum se ştie, Mircea Geoană, fost preşedinte al PSD la nivel naţional, a ajuns într-o funcţie extrem de importantă: secretar general adjunct al NATO (Alianţa Nord-Atlantică). În acest context, deputatul de Argeş al PSD Simona Bucura Oprescu îi transmite fostului său coleg de partid un mesaj...
România, campioană într-un top deloc onorant: Cele mai multe fraude cu fonduri europene din UE
ziarulunirea.ro - Alba
România, campioană într-un top deloc onorant: Cele mai multe fraude cu fonduri europene din UE România este codaşă la absorbţia fondurilor europene, dar
Constanta. Ce strazi sunt afectate de lipsa apei calde
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Electrocentrale Constanta S.A. CET Palas a comunicat in data de 21.10.2019 ca inregistreaza o avarie pe reteaua care alimenteaza cu energie termica primara punctul termic nr. 59. In consecinta, in ...
Târgul locurilor de muncă şi al orientării în carieră, eveniment de anvergură organizat în premieră în judeţul Bihor
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Ca activitate în cadrul proiectului „Reţea transfrontalieră pentru susţinerea dezvoltării carierei profesionale în regiunea de graniţă – CAREER” - cod ROHU 331, finanţat prin programul Interreg V-A România-Ungaria, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor (AJOFM) alături de Inspectoratul Școlar Judeţean Bihor (ISJ) organizează „Târgul locurilor de muncă şi deorientare în carieră”, un eveniment de anvergură care se va desfăşura în perioada 23-24 octombrie 2019, în Cetatea Oradea.
La bursa locurilor de muncă pentru… prelungirea şomajului
ziarulargesul.ro - Argeş
În condiţiile în care numărul tinerilor care pleacă în străinătate în căutarea unui trai mai bun creşte de la an la an, AJOFM Argeş a organizat, vineri, o bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţi. Angajatorii interesaţi să recruteze oameni competenţi şi-au amenajat standurile la Sala...
Făgărăşeanul Ciprian Zamfir, instructor penrtu pizzaioli în Roma
feedproxy.google.com - Braşov
Ciprian Zamfir s-a născut în data de 7 iunie 1978, în Făgăraş. După o poveste frumoasă de dragoste, s-a căsătorit cu Loredana, pe care a cunoscut-o la Campionatul Mondial de Pizza din Salsomaggiore şi cu care are doi fii : Edoardo si Leonardo. Intr-o zi,Ciprian vrea sa isi implice toata familia in activitatea sa de
Klaus Iohannis promovează educaţia, sănătatea şi bunăstarea economică
ziarulteleormanul.ro - Teleorman
Klaus Iohannis şi-a lansat programul pentru alegerile prezidenţiale, intitulat ”Împreună pentru România normală”. Documentul menţionează, printre pr
Urs lovit de un autoturism la Ojdula
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
La data de 20 octombrie, în jurul orei 21.00, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tulnici au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 2D, | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Accident mortal la Cârţa. Doi tineri şi-au pierdut viaţa
ziarharghita.ro - Harghita
Noaptea trecută, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul a două persoane tinere. Evenimentul a avut loc pe D.N.E. 578 în localitatea Cârţa, unde
Politia Romana, actiuni in gari, aerogari si pe rute feroviare si navale. 19 persoane, salvate de la sinucidere
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In urma actiunilor derulate de politistii de la transporturi, in ultima luna, pentru siguranta transporturilor aeriene, navale si feroviare, au fost salvate 19 persoane care intentionau sa se sinucida ...
198 de absolvenţi au participat la Bursa locurilor de muncă, dintre aceştia 115 fiind selectaţi în vederea încadrării în muncă
ziarulteleormanul.ro - Teleorman
198 de absolvenţi din promoţia 2019 au participat la Bursa locurilor de muncă, eveniment desfăşurat vineri, la Sala Polivalentă din Alexandria şi la sedi
ACUM! Transplant de cord la Institutul Inimii din Târgu-Mureş!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Un nou transplant de cord, al şaselea din acest an, are loc, astăzi, la Institutul de Urgenţă pentru
La Cergău, remiză între Nicolae Linca şi Energia Săsciori | Olimpia Aiud – victorie la Vama SeacĂ
ziarulunirea.ro - Alba
În Liga a 4-a, etapa a 9-a, s-a consemnat a doua remiză consecutivă pentru Nicolae Linca, ce a revenit pe tabelă după ce a fost condusă cu 2-0, în vreme
BOMBĂ Un reporter PRO TV a fost arestat în SUA pentru apartenenţa la o reţea infracţională
ph-online.ro - Prahova
Veste bombă în show bizz. Un fost reporter Pro TV a fost arestat în Statele Unite ale Americii, pentru apartenenţa la o reţea infracţională care...
Fostul preşedinte CCR Augustin Zegrean: 'Era bine ca Dan Barna să se abţină de la a candida'
ph-online.ro - Prahova
Augustin Zegrean, preşedintele USR, comentează ancheta Rise Project despre afacerile cu fonduri europene ale prezidenţiabilului USR-PLUS, Dan Barna. Î...
Un orădean a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în Marea Britanie pentru că a violat o tânără cu dizabilităţi. În România i se reduce pedeapsa!
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Un orădean condamnat la 20 ani de închisoare în Marea Britanie, unde a abuzat sexual vreme de un an o tânără cu dizabilităţi, va fi extrădat şi îşi va ispăşi pedeapsa în România. Curtea de Apel Oradea a dispus, însă, reducerea pedepsei, la 18 ani de detenţie, întrucât legislaţia românească pedepseşte mult mai blând asemenea fapte.
Cum s-a produs accidentul mortal de pe Soseaua Vestului. Informatii de la IJP Prahova
ph-online.ro - Prahova
În urma cercetărilor efectuate până la acest moment, s-a stabilit faptul că un conducător auto în vârstă de 32 de ani, din municipiul Ploieşti, care c...
Cadastru gratuit pentru şase comune din judeţul Braşov
feedproxy.google.com - Braşov
Începând din 2020, şase comune din judeţul Braşov vor beneficia de cadastrare gratuită, integral din fonduri externe nerambursabile. Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) având în procedură de licitaţie achiziţionarea acestor servicii. Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a publicat lista cu cele 215 localităţi, din 37 de judeţe din România,
Batalia pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020, se incheie la Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
3x3 Constanta Streetplay, editia de iarna, de la Constanta, este ultimul turneu major de baschet 3 la3 organizat in Romania la care punctele adunate de jucatori vor conta in duelul natiunilor pentru ...
Românii sunt cei mai traficaţi cetăţeni din Uniunea Europeană. Cifre devastatoare
ziarulunirea.ro - Alba
Românii sunt cei mai traficaţi cetăţeni din Uniunea Europeană. Cifre devastatoare Comisia Europeană atrage atenţia că cei mai mulţi cetăţeni traficaţi pe
Accident cu un mort, pe strada Voinicenilor
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Horea” al judeţului Mureş a anunţat c
Invenţie importantă făcută de o tânără din Sibiu – Ar putea salva vieţile militarilor
www.oradesibiu.ro - Sibiu
„Nautilius MAC-97” este denumirea invenţiei unei tinere din Sibiu, prezentată la salonul de inventică de la Galaţi. Este un tip de submarin care ar putea salva vieţile militarilor. Printre invenţiile expuse la salonul de inventică din Galaţi se află şi un submarin destinat cercetării, identificării şi distrugerii muniţiilor neexplodate de…
Apple ar putea lansa AirPods Pro înainte de sfârşitul lunii octombrie
www.tion.ro - Timiş
Este posibil ca noile AirPod-uri să ajungă la timp pentru sărbători. Un nou articol susţine că AirPod-urile vor fi lansate înainte de sfârşitul lunii octombrie.
Jocurile Mondiale Militare: Cum s-au descurcat sportivii romani in cea de-a doua zi de competitii la Wuhan
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Dupa ce in prima zi a Jocurilor Mondiale Militare, Romania a reusit sa obtina doua medalii de argint, sportivii nostri au continuat duminica, 20 octombrie, lupta in spiritul sloganului jocurilor ...
NEAMȚ: 1053 locuri de muncă vacante la data de 21 octombrie
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Lista locurilor de muncă vacante înregistrate la data de 21 octombrie Total locuri de muncă vacante: 1053 Agentia Locala pentru Ocuparea Fortei de Munca –
Se modifică programul de vizitare al expoziţiei ”Micro-folie” de la Casa Artelor din Sibiu
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Programul de vizitare al expoziţiei Micro Folie, deschisă publicului în Casa Artelor din Sibiu, Piaţa Mică, nr.21., va fi săptămânal, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 17.00. Micro-Folie este un proiect cultural vizionar, care propune publicului de toate vârstele trei structuri complementare, fiecare cu propriul său specific: Muzeul…
Ai posibilitatea să alegi…
www.tion.ro - Timiş
Dacă nu putem vorbi despre alegere, cu siguranţă nu putem vorbi nici despre libertate. Aşa cum spune celebrul de acum Gabor Maté, diferenţa dintre mecanismele automate prin care REACȚIONĂM impulsurilor şi liberul arbitru conştient, prin care reuşim să controlăm impulsurile.
Vanzarile de autoturisme ecologice au ajuns la o pondere de 3,7% in total, la nivel national
ziarmm.ro - Maramureş
Ponderea autoturismelor ecologice in totalul vanzarilor inregistrate la nivel national, in primele noua luni ale anului, s-a situat la 3,7%, superioara celei consemnate in aceeasi perioada din 2018, i
Neversea revine cu ediţia a patra la malul mării
ziarulunirea.ro - Alba
Plaja Neversea, unde libertatea nu are limite, dragostea e la ea acasă şi timpul se opreşte în loc îşi deschide porţile în anul 2020, în perioada 2-5
NEAMȚ: Avarii ApaServ! Zonele care rămân, astăzi, fără apă (21 octombrie)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Pe parcursul zilei vom actualiza articolul în funcţie de anunţurile Companiei ApaServ Pentru remedierea unei avarii la reţeaua de distribuţie a apei
Autorul accidentului mortal de la Ghergheşti s-a predat
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Conducătorul auto bănuit de producerea accidentului de circulatie de pe raza localităţii Gherghesti, din data de 11 octombrie, s-a prezentat
SC VITAL: Program interventii – luni, 21 octombrie
ziarmm.ro - Maramureş
Cetatenii din localitatea Catalina, localitatea Coltau si localitatea Sacalaseni raman fara apa luni, 21 octombrie, pana la ora 14.00, din cauza unei conducte sparte. "Intreruperea furnizarii apei pot
Amenzi de mii de lei după o razie a poliţiştilor în magazinele, dar şi pe drumurile din Bod, Feldioara şi Rotbav
feedproxy.google.com - Braşov
O razie făcută de poliţiştii de ordine publică şi cei rutieri, la unităţile de alimentaţie publică, dar şi pe străzile din Bod, Feldioara şi Rotbav s-a lăsat cu zeci de amenzi, dar şi cu bani confiscaţi. Acţiunea, care s-a desfăşurat vineri, între orele 17.00 şi 22.30, a vizat combaterea ilegalităţilor rutiere dar şi combaterea comerţului
La doar 29 de ani, un tanar din Zalau a murit la Surdesti. S-a lovit cu motocicleta de un autoturism
ziarmm.ro - Maramureş
Din pacate inca un tanar a decedat in urma unui accident rutier produs duminica dupa amiaza, la iesire din localitatea Surdesti. La doar 29 de ani, un motociclist care a efectuat o depasire neregulame
Veşti bune pentru timişorenii care vor să se perfecţioneze profesional! CCIAT demarează noi serii de cursuri!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultura Timiş, prin Direcţia Formare şi Perfecţionare Profesională vine în sprijinul celor interesaţi cu noi serii de cursuri. În ce perioadă se vor desfăşura, care este taxa de participare şi ce presupun aceste programe de formare profesională?
Criza politică se ADÂNCEȘTE: Dăncilă ia în calcul SUSPENDAREA lui Iohannis
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Trei tineri prinşi de poliţişti după ce au spart un depozit de materiale de construcţii din Făgăraş
feedproxy.google.com - Braşov
Trei tineri sunt cercetaţi în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”tentativă la furt calificat”, fiind bănuiţi că, în noaptea de joi spre vineri, ar fi pătruns într-un depozit de materiale de construcţii din Făgăraş. Potrivit poliţiştilor, cei trei, un bărbat în vârstă de 23 de ani şi doi adolescenţi de 16,
Autorul accidentului de la Ghineşti s-a predat
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Conducătorul auto bănuit de producerea accidentului de circulatie de pe raza localităţii Gherghesti, din data de 11 octombrie, s-a prezentat
Klaus Iohannis promovează educaţia, sănătatea şi bunăstarea economică (P)
www.tion.ro - Timiş
ADVERTORIAL. Klaus Iohannis şi-a lansat programul pentru alegerile prezidenţiale, intitulat “Împreună pentru România normală”. Documentul menţionează, printre priorităţi, creşterea calităţii educaţiei, îmbunătăţirea serviciilor de sănătate, stoparea defrişărilor ilegale, dezvoltarea economică pe baze sănătoase.
E-Distributie Dobrogea: Programul intreruperilor programate in judetul Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Programul intreruperilor programate in judetul Constanta, in s pt mana 43 21 26 octombrie 2019. Pentru lucrarile anuale de reparatii si intretinere instalatii si retele electrice, precum si posturi ...
INS: Numarul calatoriilor turistice efectuate de rezidenti a crescut cu circa 8% in primul semestru
ziarmm.ro - Maramureş
Numarul calatoriilor turistice efectuate de rezidenti in primele sase luni din 2019 a fost de peste 9,565 milioane, in crestere cu 7,9% comparativ cu perioada similara a anului trecut, cele mai multe
Foncea contra tuturor: Managerul Spitalului Municipal l-a schimbat pe doctorul Burtă de la şefia Secţiei de Interne
www.ebihoreanul.ro - Bihor
La un an şi jumătate după ce a preluat funcţia, managerul Spitalului Municipal din Oradea, Dacian Foncea, a reuşit să-şi ridice în cap absolut toţi angajaţii. După ce a făcut câteva lucruri de bun-simţ, închizând nişte robinete de risipă şi de furtişaguri, Foncea s-a luat până şi de directorul medical, dr. Ovidiu Burtă...
A fost umilit, sunt jocuri de culise mizerabile! Vor fi consecinţe!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Nicolae Grindeanu, tatăl fostului premier Sorin Grindeanu, a fost trădat de unii colegi social-democraţi din Consiliul Judeţean, iar acum se aşteaptă noi excluderi din PSD Caraş-Severin.
Aproape 400.000 de lei pentru comuna Socol la rectificarea bugetară. Achitarea salariilor are prioritate!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Odată cu rectificarea bugetară, administraţia publică locală condusă de Olghiţa Ghiţă nu-şi mai face probleme în privinţa neacoperirii salariilor angajaţilor sau a altor cheltuieli până la finele anului.
Doiceşti: Șoferiţă rănită după ce a adormit la volan
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Pe DN 71, în localitatea Doiceşti, o şoferiţă a adormit la volanul unui autovehicul şi a pierdut controlul asupra directiei
Teatrul ”Radu Stanca” pleacă în turneu. Va juca ”Felii” la Shanghai
www.oradesibiu.ro - Sibiu
O singură actriţă. Șapte identităţi. Și tot atâtea personaje fascinante care îl invită pe spectator într-un periplu alert prin abisurile sufletului feminin care suferă, iubeşte şi iartă cu aceeaşi intensitate. Ofelia Popii ne oferă prin spectacolul „Felii”, semnat de Lia Bugnar, o experienţă halucinantă, compunând, cu o versatilitate incredibilă, o…
Japonia: Presedintele Klaus Iohannis, primit de prim-ministrul nipon Shinzo Abe
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Presedintele Klaus Iohannis a fost primit luni, la Palatul Akasaka-Geihinkan, de prim-ministrul nipon Shinzo Abe. Potrivit Administratiei Prezidentiale, discutiile vor viza Parteneriatul strategic dintre ...
Miercuri, 23 octombrie: Campanie de donare de sânge la Spitalul din Cugir
ziarulunirea.ro - Alba
Sub genericul ,,Donează şi salvează o viaţă”, Spitalul orăşenesc Cugir organizează, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sangiună Alba, o nouă campanie
Anunţ lansare proiect: Dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal „Dr. Pop Mircea” Marghita
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în calitate de Autoritate de Management, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Marghita în calitate de Beneficiar, au semnat Contractul de finanţare nerambursabilă nr. 4319/06.06.2019, Cod SMIS 124065, pentru proiectul: Dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal „Dr. Pop Mircea” Marghita. Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 prin Fondul European de Dezvoltare
Urmăriţi cu focuri de armă, suspecţii au fugit ca iepurii
ziarulargesul.ro - Argeş
Azi noapte, poliţiştii piteşteni au făcut semn unui şofer să oprească, însă acesta i-a ignorat pe oamenii legii şi a trecut în viteză pe lângă echipaj. Autoturismul a fost dat în urmărire şi reperat de poliţiştii Secţiei 4 Piteşti. Ajuns într-o zonă fără ieşire, şoferul şi ceilalţi ocupanţi au...
Sală de sport la standarde moderne într-unul dintre liceele orăviţene
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Bucurie mare pentru elevii Liceului Teoretic „General Dragalina” din Oraviţa. Sala de sport a instituţiei de învăţământ a îmbrăcat straie noi, lucru care le permite tinerilor să-şi desfăşoare orele de educaţie fizică în cele mai bune condiţii.
Lucrări de modernizare pe aleea Strugurilor
www.7est.ro - Iaşi
%
PAID: Numarul locuintelor asigurate obligatoriu a crescut in septembrie cu 0,69%
ziarmm.ro - Maramureş
Numarul politelor active de asigurare obligatorie a locuintei (PAD) a crescut in septembrie cu 0,69%, ajungand la 1.700.874, comparativ cu 1.689.187 de polite PAD active la 30 septembrie 2018, conform
Reparaţii pe strada Egalităţii
www.7est.ro - Iaşi
%
NEAMȚ: Elevi premiaţi de militari (FOTO)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Începând cu anul trecut, reprezentanţii Cercului Militar şi Asociaţiei Cultural Social Economică „Christiana” şi-au propus ca anual, tineri din zona
Guvernul britanic asigura ca Brexit-ul va avea loc pe 31 octombrie
ziarmm.ro - Maramureş
Guvernul britanic a dat duminica asigurari ca Brexit-ul va avea loc pe 31 octombrie, in ciuda faptului ca premierul Boris Johnson a fost obligat de parlament sa trimita Uniunii Europene o scrisoare ne
Zece „cronicari digitali” din domeniul turismului au devenit „ambasadori” ai Iaşului
www.7est.ro - Iaşi
%
Primăria Iaşi – Diploma de Bune Practici pentru „Soluţii moderne pentru creşterea calităţii vieţii” şi Premiul II pentru programul „Etica, parte a culturii organizaţionale”
www.7est.ro - Iaşi
%
Schimbări după 50 de ani! Biblioteca Municipală din Lugoj îşi întâmpină cititorii într-o ambianţă nouă
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Biblioteca Municipală Lugoj îşi întâmpină cititorii într-o ambianţă nouă, prietenoasă, după cum o descriu cei care lucrează acolo. Asta pentru că instituţia lugojeană a investit peste 55.000 de lei în reparaţii şi înlocuire de mobilier.
Orban: Avem o strategie in cazul unui boicot PSD; obiectivul – investirea Guvernului cat mai repede
ziarmm.ro - Maramureş
Premierul desemnat Ludovic Orban afirma ca liberalii au stabilit o strategie in cazul in care se vor confrunta cu un ''boicot'' al PSD la votul de investitura, obiectivul PNL fiind ca noul Guvern sa f
Iaşi – Primul oraş din România care are o Strategie de Transformare Digitală
www.7est.ro - Iaşi
%
NEAMȚ: CSM Ceahlăul, a patra victorie consecutivă în campionat
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
CSM Ceahlăul Piatra Neamţ a înregistrat al patrulea succes la rând în campionat, de această dată pe terenul echipei ACS Huşana Huşi. Duelul s-a terminat
Titlul de Doctor Honoris Causa pentru medicul Herman Berkovits
www.7est.ro - Iaşi
%
Klaus Iohannis promovează educaţia, sănătatea şi bunăstarea economică
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Lucrările Companiei Apa Braşov vor afecta circulaţia rutieră, în mai multe zone din oraş, până în 22 decembrie
feedproxy.google.com - Braşov
Lucările, de modernizare a reţelelor de distribuţie a apei potabile şi de înlocuire a conductelor, desfăşurate de Compania Apa, şi demarate la începutul lunii octombrie, municipiul Braşov, vor continua până în luna decembrie, astfel că circulaţia va fi restricţionată pe tronsoane. Potrivit reprezentanţilor companiei, lucrare de mare anvergură a fost împărţită în cinci tronsoane distincte,
Intr-o comuna din Maramures au demarat lucrarile de constructie a unei crese
ziarmm.ro - Maramureş
Recent, in comuna Farcasa au demarat lucrarile de constructie a unei crese in care vor fi create doua grupe a cate 15 copii. Valoarea investitiei se ridica la peste 1,1 milioane lei fara TVA, finantar
Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Ianoş recunoaşte că Guvernul a împărţit banii în funcţie de valoarea şefilor de filială PSD
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Cum arată evenimentele săptămânii trecute, prin ochii lui Bihorel: Ianoş a explicat de ce oraşul în care el prestează ca şef la PSD n-a primit niciun leu de la Guvern: 'Foarte bine că n-am primit nimic! Proasta statului a stabilit un algoritm...
Doi tineri, decedati in urma unui grav accident produs in judetul Harghita
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Accident rutier grav, in miezul noptii, in judetul Harghita. Doi tineri au decedat, pe DN E 578 in localitatea Carta, dupa ce autoturismul in care se aflau a parasit partea carosabila si a intrat in ...
METEO: Avertizare imediată în Neamţ (21 octombrie). Cod galben
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Administraţia Naţionala de Meteorologie a emis o avertizare imediată (nowcasting), pentru judeţul Neamţ: COD GALBEN Valabil de la : 21-10-2019 ora
Știaţi că într-un lac din judeţ se găsesc inclusiv scoici?
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Un lac din Bistriţa-Năsăud este gazdă perfectă pentru scoici de apă dulce şi broaşte uriaşe. Este vorba de o baltă situată în apropiere de DN 17 şi de râul Șieu, de pe raza comunei Șieu Odorhei.
Potrivit unor fotografii postate pe Facebook de Tenie Andrei Brădean, în această baltă se găseşte sco
În 24 octombrie, şedinţa CJ Alba: Aprobarea unor cheltuieli care vor fi efectuate cu ocazia Sărbătorilor de iarnă 2019, pe ordinea de zi
ziarulunirea.ro - Alba
În 24 octombrie, şedinţa CJ Alba: Aprobarea unor cheltuieli care vor fi efectuate cu ocazia Sărbătorilor de iarnă 2019, pe ordinea de zi Consiliul
Astăzi: Politehnica Iaşi- FC Botoşani
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Aniversaţii zilei de 21 octombrie
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Alertă de vreme severă imediată. Judeţul Botoşani, sub Cod galben
www.botosaninews.ro - Botoşani
...
Restrictii de circulatie: Se circula in conditii de ceata pe Autostrada A2
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informeaza ca, la aceasta ora, se circula in conditii de ceata care reduce vizibilitatea in trafic pe alocuri sub 100 de metri pe ...
Pasul Tihuţa, ceva mai protejat de viscol. S-au montat parazăpezi
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Muncitorii Secţiei Drumurilor Naţionale Bistriţa au montat parazăpezi pe DN 17 între km 111-112 în judeţul Bistriţa-Năsăud, anunţă Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj pe Facebook.
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2809206122424540&id=1819247748087054&__xts__[0]=
Liniştea se impune greu în cartierul viceprimarului din Caransebeş
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Mai mulţi cetăţeni care locuiesc în zona Racoviţă a municipiului Caransebeş sunt dezamăgiţi de modul în care Primăria le rezolvă probleme. Ei spun că au făcut sesizări cu privire la circulaţia pe o stradă care prezintă pericol mai ales pentru copii şi nimeni nu-i ia în seamă.
Depanatorii locali, pe cale de dispariţie. Ce fel de aparate ajung cel mai des în service
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
”Nu mai avem şcoli profesionale, licee de specialitate care să pregătească depanatori, iar în electronică şi electrotehnică e un gol mare de ani de zile. Nu mai există pasiune nici pentru meserii”, a spus Simion Păcurar (57 de ani) de la Amio Electronic Service Bistriţa, firmă care repară aparatură
Acţiunea „Atenţie la tren!” s-a încheiat cu zeci de amenzi şi premise reţinute
feedproxy.google.com - Braşov
Zeci de sancţiuni contravenţionale şi permise de conducere au fost reţinute vineri, în cadrul unei acţiuni de control organizate în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, din judeţul Braşov, la care au participat poliţişti de la transporturi, rutieră şi ordine publică. Cu ocazia defăşurării acţiunii „Atenţie la tren!”, au fost aplicate 48 sancţiuni contravenţionale,
Alegeri in Republica Moldova: Cine sunt candidatii din turul al doilea pentru Primaria Chisinau
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Candidatul Partidului Socialistilor din Republica Moldova, Ion Ceban, si cel al Blocului electoral ACUM DA si PAS , Andrei Nastase, vor intra in turul al doilea al alegerilor locale pentru functia de ...
Criza GUNOIULUI se adânceşte! Primarul din Zăbrani trezeşte ADI Deşeuri
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 21-25 octombrie 2019
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Compania de Apă Oradea îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna octombrie 2019, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00, după următorul program:
Când trecem la ora de iarnă?
feedproxy.google.com - Braşov
Trecerea la ora de iarnă se va face în ultimul weekend din luna octombrie. Astfel, în noaptea dintre 26 şi 27 octombrie ceasurile vor fi date înapoi cu o oră. Ora 4.00 va deveni ora 3.00. Va fi cea mai lungă zi din an, de 25 de ore. La ora de vară se reveni în
Nicolae Robu are un nou război de purtat. De data aceasta, cu păcănelele şi casele de pariuri
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
După peste şapte ani de când e primar, Nicolae Robu susţine că acum şi-a dat seama că în piaţa Dacia din cartierul Circumvalaţiunii sunt prea multe săli de jocuri de noroc, care operează şi pariuri sportive. Edilul spune că nu i se pare normal că acestea au facilităţi legale date chiar pe vremea când PNL guverna şi că va trimite controale, deoarece locuitorii zonei s-ar fi plâns de disconfortul creat de aceste afaceri.
Cum va fi VREMEA până la mijlocul lunii NOIEMBRIE. Cât scad temperaturile şi în ce regiuni se anunţă ploi
ziarulunirea.ro - Alba
Cum va fi VREMEA până la mijlocul lunii NOIEMBRIE. Cât scad temperaturile şi în ce regiuni se anunţă ploi Ne mai bucurăm câteva zile de maxime de 28 de
Când trecem la ora de iarnă?
feedproxy.google.com - Braşov
Trecerea la ora de iarnă se va face în ultimul weekend din luna octombrie. Astfel, în noaptea dintre 26 şi 27 octombrie ceasurile vor fi date înapoi cu o oră. Ora 4.00 va deveni ora 3.00. Va fi cea mai lungă zi din an, de 25 de ore. La ora de vară se reveni în
Cutremur cu magnitudinea 6.4 grade. Unde a fost inregistrat
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un seism cu magnitudindea 6.4 grade a avut loc, la 05.52-Ora Romaniei 13.52-ora local , in Arhipelagul Vanuat, din Oceanul Pacific.
Apar noi AMĂNUNTE: Ce l-ar fi determinat să se SINUCIDĂ pe poliţistul arădean
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Cum explică reprezentantul unei firme din industria auto refuzul tinerilor de a se angaja
timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Companiile din industria auto îşi găsesc forţă de muncă necalificată cu mare dificultate, a recunoscut la Bursa absolvenţilor Andrei Covalciuc, reprezentantul Stellwag Electroprod Năsăud, companie care ar fi vrut să angajeze pe loc nu mai puţin de 10 necalificaţi.
”Firma a angajat şi anul trecu
Revista presei locale
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Revista presei locale
Mesaj nou de vreme severa imediata. Cod Galben in judetele Constanta si Tulcea
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Administratia Nationala de Meteorologie a emis in urma cu putin timp un mesaj nou de vreme severa imediata valabil pentru judetele Constanta si Tulcea