Bătaie între cerşetori încheiată într-o baltă de sânge, în Calea Șagului din Timişoara
www.tion.ro - Timiş
Scene şocante, duminică seara, în Calea Șagului din Timişoara, după ce mai mulţi oameni ai străzii s-au luat la bătaie, în zona Turist. Unul dintre ei a ajuns la spital.
Festivalul Inimilor, ediţia a-XXX-a: Timişoara va fi din nou capitala folclorului mondial
www.tion.ro - Timiş
Unul dintre cele mai apreciate evenimente organizate la Timişoara, Festivalul Inimilor, revine anul acesta cu un program bogat şi mai ales variat. Festivalul va aduce în faţa publicului o mulţime de ansambluri care vor pune în scenă dansuri, cântece şi tradiţii din folclorul românesc şi internaţional, la ediţia a XXX-a a evenimentului.
Robu, fan al noului Cod administrativ: Sună rău pensie specială, e o compensare
www.tion.ro - Timiş
Primarul Timişoarei nu a studiat încă noul Cod administrativ, dar la o primă vedere pare bucuros de faptul că primarii au parte de pensii speciale. Spune că nu sunt chiar pensii speciale, ci mai degrabă o compensare a faptului că ani la rând salariile edililor au fost foarte scăzute. Odată cu adoptarea codului, primarii au putere mai multă asupra angajărilor în instituţia pe care o conduc.
Pompieri din trei judeţe, în căutarea unui om care s-a înecat la Șag
www.tion.ro - Timiş
Mobilizare masivă de forţe pentru căutarea unei persoane care a dispărut sub apă, sâmbătă seara, la Șag.
Politica publică, pusă la cale şi de un arădean
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
VIDEO – Scandalul de la fast food în Sibiu – Bărbat snopit în bătaie de alte trei persoane (IMAGINI DURE)
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Imaginile de pe camerele de supraveghere arată cât de violent a fost scandalul de la fast-food-ul de pe Milea, în seara zilei de vineri. Tânărul care a ajuns la spital nu a avut practic nici o şansă în faţa celor trei bătăuşi. Clienţii localului au ieşit în fugă afară, pe…
Veniţi să strângeţi fân, la Timişoara, şi să faceţi căpiţe!
www.tion.ro - Timiş
Sunteţi invitaţi să strângeţi fân, la Timişoara. Prânzul se ia sub nuc, după ce se va lucra cu spor. „Strângem fân, facem căpiţe” se numeşte evenimentul organizat de Grădinescu Timişoara - GreenFeel şi Fundaţia Comunitară Timişoara.
Pedalare la Timişoara. Hai să faci parte din Masa Critică!
www.tion.ro - Timiş
În urbea de pe Bega, Masa Critică Timişoara organizează o nouă ediţie de pedalare. Haide să te faci văzut şi auzit!
Vara asta este „de arte”
newsar.ro - Arad
„Școala de ar.te“ este un program special pregătit pentru vacanţă, care se adresează copiilor şi elevilor, fiind un mod educativ dar şi distractiv de a petrece vara. Astfel, a patra ediţie a programului „Vara de ar.te“ va avea loc în perioada 1 iulie 2019 – 31 august 2019, în Clădirea Preparandiei, din municipiul Arad, strada
A doua zi de Arad Open Air Festival a strâns 12 mii de oameni, pe aeroportul arădean
www.tion.ro - Timiş
A doua zi de Arad Open Air a strâns pe aeroport aproximativ 12 mii de persoane, iar artiştii „s-au îndrăgostit de publicul din Arad”, spun organizatorii evenimentului.
Primele titluri, în Spania, Franţa şi Italia
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Prima şi cea mai de interes probă din cadrul competiţiei Transilvania Multisport Triathlon European
TEMPERATURI EXTREME!România va arde! Luni şi marţi, zile de foc!
www.7est.ro - Iaşi
%
Mai acasa carnete de CEC? Te poţi îmbogăţi peste noapte. Cât valorează în 2019 carnetele vechi de CEC
www.7est.ro - Iaşi
%
Sarea vie şi energia de punct zero într-o salină din Prahova. V-a luat cu ameţeală? HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
evz.ro - Bucureşti
Horoscop V-aţi simţit zilele acestea ameţiţi, o ameţeală care venea din ochi, o stare de oboseală şi somnolenţă? Dacă da, scrieţi-mi la...
Rareş Bogdan, mesaj în miez de noapte: de ce s-a certat cu Klaus Iohannis! Motivul real pentru care a pierdut preşedinţia PNL Bucureşti în favoarea Violetei Alexandru
evz.ro - Bucureşti
Rareş Bogdan a fost fără doar şi poate vedeta alegerilor europarlamentare. Cu el cap de listă, PNL a reuşit un scor istoric, iar cariera lui politică părea ...
Românii "se unesc" cu Ungaria! Ce se întâmplă la graniţă
evz.ro - Bucureşti
Veste bună pentru toată România. Mai este foarte puţin până când ţara noastră ...
Putin a identificat cea mai mare vulnerabilitate a Occidentului. E ţarul de la Kremlin la fel de înţelept şi când vine vorba de problemele ruşilor de rând?
evz.ro - Bucureşti
Vladimir Putin n-a fost marele câştigător al reuniunii G20 de la Osaka. Preşedintele rus a demonstrat, însă, încă o dată, că este unul dintre puţinii oameni...
Preşedintele UDMR este acuzat de „propagandă pentru război” la Parchetul General
evz.ro - Bucureşti
La Parchetul General este înregistrată de joi, 27 iulie, o plângere penală pe numele preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, pentru săvârşirea următoarelor infra...
„Generalul UNPR” Gabriel Oprea a lansat o nouă Uniune
evz.ro - Bucureşti
Preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) Gabriel Oprea, fost ministru al Apărării, a lansat, ieri, Uniunea Militarilor şi Poliţiştilo...
Halep, preferata americanilor la Wimbledon
evz.ro - Bucureşti
Presa de specialitate din SUA e de părere că tenismena din Constanţa are prima şansă la câştigarea trofeului de la All England Club....
Leontie şi Laura
evz.ro - Bucureşti
Sfântul Leontie de la Rădăuţi, prăznuit pe 1 iulie, s-a născut la începutul secolul XIV. A intrat de tânăr în monahism la mănăstirea Bogdana, primind numele...
Începe examenul de Bacalaureat
evz.ro - Bucureşti
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, încep astăzi, cu testul de Limba şi literatura română....
Părăsită de Lucescu jr., PAOK se întoarce „la cum era înainte”
evz.ro - Bucureşti
Românul care le-a adus „vulturilor” primul event din istorie a şocat fotbalul din Grecia după ce şi-a anunţat plecarea. Din această cauză, trupa din Salonic...
Sondaj IMAS: PSD se prăbuşeşte sub 20%, ALDE e cotată la 8,5%, iar UDMR ratează Parlamentul
evz.ro - Bucureşti
PNL, Alianţa USR-PLUS şi PSD – acesta ar fi ordinea în preferinţele electoratului dacă s-ar organiza alegeri parlamentare, potrivit unui sondaj IMAS comanda...
Se dezveleşte Monumentul Artiştilor Muzicii Româneşti
evz.ro - Bucureşti
Luni, 1 iunie, la ora 11.30, de Ziua Muzicilor Militare, la sediul Inspectoratului General al Muzicilor Militare, bulevardul Iuliu Maniu nr. 13 din Bucureşt...
S-a încheiat Campionatul European de Tineret. Spectacol în finala disputată de Spania şi Germania. Cine a fost desemnat jucătorul turneului
evz.ro - Bucureşti
Naţionala de tineret a Spaniei a devenit campioana Europei, după ce s-a impus, duminică, în finala disputată împotriva Germaniei, scor 2-1. ...
Euro s-a apreciat la final de saptamana
ziarmm.ro - Maramureş
Perioada analizata a fost linistita pentru leu, in cea mai mare parte a ei, pe fondul revenirii capitalurilor speculative pe pietele de la marginea zonei euro, in cautarea unor plasamente cu randament
Horoscop 1 iulie 2019
www.7est.ro - Iaşi
%
Legea pensiilor, gândită de Olguţa Vasilescu, a fost adoptată. Modificările repară toate inechităţile din sistem
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesProiect de lege al parlamentarilor PSD de Dolj: Portul Cetate trece în administrarea comunei, pentru modernizareALDE DOLJ: VIZA ANUALĂ DE MEDIU -O GARANȚIE A RESPECTĂRII NORMELOR DE MEDIUIonuţ Stroe, raportor APCE: România se poate dezvolta devenind la rândul ei ţară de destinaţie pentru forţă de muncă migratorieALDE Dolj: NE ȚINEM CUVÂNTUL DAT PENSIONARILORALDE DOLJ:STOP POLUĂRII NUCLEARE ÎN […]
Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit: Ilie Bolojan vrea să înfiinţeze o televiziune din banii Primăriei orădene
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Luni, 1 iulie 2019, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit. Dintre subiectele noii ediţii: Nemulţumit că Oradea nu mai are o televiziune locală serioasă, primarul Ilie Bolojan vrea să înfiinţeze una din bani publici. Pe vremuri un critic al ziarelor şi televiziunilor deţinute de primării, Bolojan vrea să obţină o licenţă CNA pentru o televiziune prin cablu a Primăriei orădene, refuzând să dezbată acest plan cu altcineva decât cu colegii de partid, dar şi să prezinte public raţiunea şi detaliile afacerii. Din acelaşi număr aflaţi şi că fosta atletă Simona Kadas, acum politiciană, a fost c
Proiect de lege al parlamentarilor PSD de Dolj: Portul Cetate trece în administrarea comunei, pentru modernizare
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesPNL Dolj a decis radierea a nouă primari de comuneDeputat PSD Dolj, ALINA-ELENA TĂNĂSESCU: Parlamentul adoptă prevederi legislative pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii femeilor din RomâniaManda – PSD Dolj: Noi sperăm, cel puţin în judeţul Dolj, la un rezultat foarte bun9 mai – Ziua Europei, Ziua independenţei de stat a României, Ziua victoriei coaliţiei Naţiunilor Unite în cel […]
Spania a câştigat Campionatul European U21
evz.ro - Bucureşti
Spania a câştigat finala Campionatului European U21, după ce a învins cu 2-1 Germania, echipă ce a eliminat România în semifinală....
Accidentul de la Bãdeana: Povestile de viatã ale celor care au pierit in tragedie
evz.ro - Bucureşti
Cinci persoane au murit la ieşirea din Bârlad, pe Drumul European, unde au mai pierit 13 oameni. Bucată de Drum European care strãbate comună Tutova îşi ia ...
Cutremur la Bruxelles. PPE respinge planul lui Tusk. Cine ar putea prelua şefia Comisiei Europene
evz.ro - Bucureşti
Tusk. PPE a respins acordul privind repartizarea funcţiilor de conducere ale Uniunii Europene. Formaţiunea politică nu vrea să renunţe la şefia Comisiei ...
Veşti bune pentru pensionari! Dăncilă a anunţat priorităţile Guvernului în materie de pensii.Creşterile vor fi substanţiale
evz.ro - Bucureşti
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat care sunt intenţiile pe care le are în legătură cu majorarea pensiilor şi salariilor românilor....
Victor Ponta, despre cum s-ar putea ajunge la un candidat comun PSD-ALDE-Pro România la alegerile prezidentiale
evz.ro - Bucureşti
Fostul premier Victor Ponta, liderul Pro România, a declarat duminică, la România TV, că a avut o discuţie cu preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, de...
PSD şochează România! Legea care va crea un imens scandal
evz.ro - Bucureşti
Un deputat PSD a depus la SEnat un proiect de de lege care în mod sigur va crea un scandal imens în România, daca va fi adoptat, şi mai mult, va crea rumoar...
Alertă! Probleme la bordul unei aeronave. Medicii au intervenit de urgenţă
evz.ro - Bucureşti
La bordul unei aeronave Ryanair, care zbura pe ruta Madrid-Bucureşti, o femeie a acuzat stări de rău, fiind necesară intervenţia medicilor....
FOTO, VIDEO| ACCIDENT rutier în Alba Iulia, zona Partoş. Două persoane încarcerate după o coliziune între două autoturisme
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Roxana Constantin, de doua ori pe podium: Medalii pentru atletele din Constanta la Campionatul National de juniori II (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Campionatul National de juniori II la atletism, de la Pitesti, le-a adus medalii si reprezentantelor Constantei, care au urcat de cinci ori pe podium. Trei dintre medalii au fost de argint, devenind ...
Sea Container Services, Multitrend Impex si Dynalog, absorbite de Property Development. Detalii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In Monitorul Oficial al Romaniei a fost publicata hotararea Adunarii Generale a Asociatilor Multitrend Impex SRL din data de 20.05.2019. Stone Group SRL detinator a 50 din capitalul social , ...
Editorial: Baldachinele - problema sezonului estival 2019. Nimeni nu o poate rezolva
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
De vreo luna, asta numai anul acesta, o noua problema a aparut, de altfel, ca si in alti ani, intre cei ce fac plaja, cei ce au inchiriat sectoare de plaja si autoritati. Este o problema care ...
Mandatul de director general al Argus SA, prelungit de Consiliul de Administratie
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Decizia nr. 22 din data de 15.05.2019 a Consiliului de Administratie al Argus SA a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei. Consiliul de administratie al Argus SA, in sedinta din data de ...
Kira Hagi: M-ati facut sa fiu mandra de numele meu si, mai ales, de nationalitatea mea!“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Kira, sora decarului echipei nationale de tineret a Romaniei, Ianis Hagi, a trait de la fata locului, alaturi de membrii familiei lor si de ceilalti suporteri romani, extraordinara performanta a ...
Sondaj de opinie: Plutesc pe apa sezlongurile! Coruptia e in floare pe litoral“. Participantii la sondajul de opinie cred ca distanta de 5 metri intre linia apei si primul sezlong nu este respectata
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ministrii de la Ape si Turism, impreuna cu Garda de Mediu, au descins cu echipele de control in statiunile de la mare, pentru a verifica daca legislatia in vigoare privind amplasarea sezlongurilor la ...
Supararea trece, punctele raman!“: Constanteanca Antoanela Manac, pe podium la ASTC Triahlon Asian Cup, din Kirghizstan (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Desemnata si in 2018 sportivul anului de Federatia Romana de Triatlon, constanteanca Antoanela Manac a evoluat la ASTC Triathlon Asian Cup, intrecere gazduita de Cholpon-Ata, o statiune din ...
Cine este noul administrator special al Apollo Ecoterm Medgidia. Ce indemnizatie va avea
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Potrivit Monitorului Oficial al Romaniei, la data de 14 mai 2019, Consiliul Local al municipiului Medgidia, reprezentata legal de primarul Valentin Vrabie, avand in vedere hotararea nr. 35 privind numirea ...
Gemini Trade DDD a reclamat Spitalul Judetean Constanta la CNSC. Ce a decis Consiliul
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Gemini Trade DDD SRL a reclamat la Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor rezultatul unei achizitii efectuate de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Astfel, SC Gemini Trade ...
Ion Banescu, Grigore Tocilescu, Monumentul Triumfal de la Adamclisi si situatia arheologiei dobrogene la inceputul sec. XX (I)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Marele istoric Grigore Tocilescu spunea ca Tropaeum Traiani, Monumentul Triumfal de la Adamclisi, reprezinta un veritabil certificat de nastere in piatra al poporului roman . Este un obiectiv emblematic ...
Caz inedit! CJPC Constanta a sanctionat McDonald's. Ce s-a decis in instanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La data de 27 iunie, pe rolul Judecatoriei Constanta s-a aflat solutionarea cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei ...
#DobrogeaAcademica: Integrala Mediocritate si excelenta“, scrisa de academicianul constantean Petre T. Frangopol, de astazi, in Biblioteca Virtuala ZIUA de Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In anul 2002 iesea de sub tiparul Editurii Albatros Bucuresti prima analiza de anvergura a procesului de invatamant si cercetare realizata cu mijloace stiintifice si cu inalta competenta ...
Sondaj de opinie: Credeti ca presedintele Klaus Iohannis va castiga un nou mandat?
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pe 29 iunie, presedintele Klaus Iohannis a declarat succint si clar ca va candida pentru un al doilea mandat de sef al statului. Contextul a fost legat de posibilitatea ca acesta sa preia conducerea ...
Incep probele scrise ale Bacalaureatului 2019. ISJ Constanta a anuntat centrele unde se desfasoara acestea
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pentru sesiunea curenta a Bacalaureatului 2019, la nivelul judetului Constanta s-au inscris 5.067 de candidati, dintre care 4.275 sunt absolventi ai seriei curente si 792 ai seriilor anterioare. 4.309 ...
#DobrogeaAcademica: Cine este academicianul constantean Petre T. Frangopol. Biografia unui simbol al luptei impotriva mediocritatii din societatea romaneasca
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Petre T. Frangopol face parte din categoria intelectualilor - putini la numar - care in timpul regimului comunist au dus o lupta epuizanta si de manager, plina de riscuri, pentru a mentine stiinta ...
#DobrogeaAcademica: Cine este academicianul constantean Marian-Traian Gomoiu. Biografia celui mai activ cercetator al Marii Negre
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Biolog si geograf, Marian-Traian Gomoiu este unul dintre cei mai activi cercetatori ai Marii Negre din ultimele cinci decenii, o reputata personalitate stiintifica recunoscuta de comunitatea ...
Cat costa biletele de intrare la Supercupa Romaniei, FC Viitorul - CFR Cluj, si cum se achizitioneaza
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
FC Viitorul, castigatoarea Cupei Romaniei in stagiunea trecuta, sustine primul meci oficial al noului sezon sambata, 6 iulie, cand intalneste, la Ploiesti, pe stadionul Ilie Oana , in Supercupa ...
Constanta Restart: Copacii au nevoie de oameni. Sa ajutam arborii sufocati de vremea caniculara!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Asociatia Constanta Restart , cea care s-a ocupat de plantarea mai multor copaci si plante verzi in diferite zone si cartiere ale municipiului Constanta, face un apel catre toti constantenii sa ude ...
Cuvinte presarate cu onoare si respect. Mesajele initiatorilor proiectului #DobrogeaAcademica, lansat de ZIUA de Constanta (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Cotidianul ZIUA de Constanta se afla pe buzele elitei judetului Constanta, si asta datorita implicarii active in proiecte de tip cultural si social. Ne-am asumat o implicare activa in viata ...
Restricţii de trafic în Capitală! Șoferii, nevoiţi să folosească rutele ocolitoare. Ce sens de circulaţie va fi închis
evz.ro - Bucureşti
Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat că lucrările de reabilitare şi consolidare a Podului Grant impun închiderea circulaţiei pe sensul Turda-Crângaşi....
ACCIDENT rutier în Alba Iulia, zona Partoş. Două persoane încarcerate după o coliziune între două autoturisme
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Rezultate Loto 6 din 49, duminica, 30 iunie 2019
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Duminica, 30 iunie, au avut loc noi trageri Loto 6 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5 40 si Super Noroc, dupa ce joi, 27 iunie, Loteria Romana a acordat 16.180 de castiguri, in valoare totala de ...
VIDEO| 2-4 august 2019: Truck Tuning Art la Alba Iulia, primul eveniment de truckmeeting din România
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Dăncilă bate cu pumnul în masă. Oficiali, vizaţi de avertismentul premierului: „Dacă îşi vor permite, nu îi voi ierta!”
evz.ro - Bucureşti
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că nu mai este dispus să tolereze întârzieri ale proiectelor de infrastructură, fapt pentru care se va ocupa personal de...
Restaurantul ZAHANA Piteşti. Înainte şi DUPĂ INCENDIU!
ziarulargesul.ro - Argeş
Fostul Restaurant Zahana din Piteşti s-a făcut scrum în această seară, după ce un incendiu de proporţii a mistuit în întregime imobilul. Cândva, a fost un restaurant apreciat pentru mâncărurile tradiţionale şi priveliştea deosebită, fiind situat la malul râului Argeş.Astăzi, nu a mai rămas nimic. Ultimele fotografii de după intervenţia pompierilor ISU Argeş ne înfăţişează un morman de scrum şi oameni curajoşi care-şi trag sufletul şi sunt uşuraţi fiindcă nu au existat în primul rând victime.Aşadar, restaurantul Zahana Piteşti înainte...Zahana PiteştiŞi după...Rămaşiţele zilei, aici a fost Zah
Kovesi dă lovitura! Ar putea fi Procuror General
evz.ro - Bucureşti
Laura Codruţa Kovesi ar putea fi din nou Procuror General. Oficiali de la cel mai înalt nivel i-au făcut deja propunerea, iar acum se aşteaptă un răspuns di...
Contre în PSD! Congresul a agitat şi mai tare spiritele. Două nume grele s-au certat din cauza lui Oprişan
evz.ro - Bucureşti
Liderul PSD Timiş, Călin Dobra, a declarat că Marian Oprişan nu a fost huiduit de nimeni din delegaţia judeţului bănăţean....
Cutremur in Romania, intr-o zona mai putin obisnuita
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pamantului INCDFP a inregistrat duminica, 30 iunie, ora 18 54, un cutremur produs in Transilvania, judetul Harghita, cu magnitudinea 2.2 pe scara ...
Viorica Dăncilă, primul interviu după Congresul PSD. LIVE TEXT
evz.ro - Bucureşti
Premierul Viorica Dancila a venit la Antena 3 pentru a face noi declaraţii în legătură cu nouă formulă PSD. „Aceste alegeri au fost despre PSD, despre viito...
Mozaic etnic şi cultural, sub steagul USR Moldova Nouă!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Liderii USR Caraş-Severin au deschis uşile partidului pentru oamenii faini din judeţ, care au început să ia atitudine şi să treacă în istorie partidele tradiţionale care au făcut dintr-un adevărat colt de Rai un real pol al sărăciei! USR creşte! Și creşte bine de tot! „Români, sârbi, cehi şi maghiari, mozaic etnic şi cultural care…
FOTO: Mai mulţi tineri din Sebeş, puşi la curăţenie de poliţia din oraş. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din municipiu
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Avertisment dur al Pentagonului pentru Trump: „Sistemul mondial şi influenţa SUA se apropie de sfârşit dacă Rusia şi China se aliniază!“ Mai e posibilă pacea cu Rusia?
evz.ro - Bucureşti
Avertisment pentru Trump. Statele Unite nu sunt pregătite pentru a contracara atacul din ce în ce mai dur prin care Rusia încearcă să submineze......
Biciclist lovit de o maşină la Viile Sibiului
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un biciclist în vârstă de 52 de ani care circula spre Mediaş a fost lovit de o maşină la Viile Sibiului. Biciclistul a virat stânga fără să se asigure şi a fost acroşat de un autoturism condus regulamentar pe aceeaşi direcţie de către un tânăr în vârstă de 21 de…
Ghinion teribil pentru un bărbat din Botoşani. A ajuns la spital, după ce a fost lovit de lanţul de la drujbă
www.botosaninews.ro - Botoşani
Acesta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati
Dezastru fără precedent la ANAF! Decizia luată de judecători
evz.ro - Bucureşti
ANAF, o instituţie văzută ca fiind una de forţă de majoritatea românilor, este pur şi simplu îngenuncheată în Instanţă, în joc fiind sume imense de bani, pe...
Romania s-a calificat la Campionatul European de baschet 3 la 3, in urma turneului de la Mamaia
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipa nationala feminina a Romaniei a realizat o performanta deosebita, calificandu-se, astazi, la Campionatul European de baschet 3 la 3 FIBA3x3 Europe Cup , in urma turneului international gazduit ...
ANM a publicat prognoza METEO pentru luna iulie 2019: Recordul lunii: 44,3 grade, temperaturi mai ridicate şi mai puţină instabilitate
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Cristoiu devoalează cea mai mare greşeală a PSD. Cum poate câştiga Iohannis o nouă bătălie politică prin delăsarea Guvernului Dăncilă
evz.ro - Bucureşti
Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat că PSD a greşit atunci când a lăsat impresia că preşedintele Klaus Iohannis ar fi fost cel care s-a ocupat de preşedinţi...
Iohannis, pregătit să aibă un rol decisiv în echilibrarea faliei dintre Estul şi Vestul Europei. Ce nu mai poate tolera preşedintele: „E inacceptabil!”
evz.ro - Bucureşti
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că doreşte să se implice pentru a obţine un echilibru între Estul şi Vestul Europei....
Accident rutier cu victima, pe bulevardul 1 Mai din Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un accident rutier a avut loc duminica seara pe bulevardul 1 Mai din Constanta. Din primele informatii, o persoana a fost ranita. La fata locului intervine echipajul SMURD Port. ...
Lovitură totală pentru cei care au centrale termice de apartament! Au anunţat acum
evz.ro - Bucureşti
Vin vremuri grele pentru românii care au care au centrale termice de apartament. Oficialii unor mari companii de furnizare trag semnale de alarmă şi au anun...
Un prezentator TV din Botoşani se pregăteşte de nuntă. A anunţat că nu va fi o nuntă chiar tradiţională
www.botosaninews.ro - Botoşani
Cei doi încă nu au copii, însă nu ascund că îşi doresc să devină părinţi.
PNL şi-a pus „cârtiţa” să lucreze în PSD. Are o funcţie de conducere după recentul Congres: „Distruge-i din interior!”
evz.ro - Bucureşti
Senatorul Florin Cîţu a afirmat, în mod ironic, că ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, ar fi o cârtiţă a PNL în Partidul Social Democrat....
Tinerii judokani români, pe urmele fotbaliştilor!
evz.ro - Bucureşti
Echipa de judo cadeţi a României au câştigat medalia de argint în finala Campionatului European de judo de la Varşovia, în care au întâlnit Turcia. În semif...
Paul van Dyk şi Markus Schulz, check-in pe Aeroportul Internaţional Arad! Noapte, la înălţimea supersonicului!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Energia pozitivă, show-ul pirotehnic, cu fum, confetti, artificii au făcut publicul să vibreze de bucurie, dansând fără oprire, lucru care a bifat încă o seară a visurilor devenite realitate la Arad.
Atentionare de calatorie in Grecia. Risc crescut de incendii in mai multe zone ale tarii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care se afla, tranziteaza sau doresc sa calatoreasca in Republica Elena ca Secretariatul General de Protectie Civila a precizat ca se ...
Teatrul Naţional, între văicăreli şi venituri uriaşe. Ion Caramitru plăteşte oamenilor lui sporuri de vătămare, hrană şi viaţă grea
evz.ro - Bucureşti
54 de persoane din corpul tehnic al Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti au fost concediate la finalul acestei stagiuni. Anunţul directorului Io...
Topul şcolilor în funcţie de numărul de medii de 10 la Evaluarea Naţională 2019: Colegiul Gojdu, din Oradea, pe locul 3 în ţară
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Rezultatele finale obţinute de elevi la Evaluarea Naţională 2019 au adus 459 de medii de 10 în toată ţara. Un site specializat în Educaţie a făcut topul şcolilor ai căror elevi au obţinut media 10 la aceste examene, clasamentul fiind condus de un colegiu din Iaşi. Pe podium, în top 10 se află şi o instituţie de învăţământ din Oradea, Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, care ocupă locul 3 la nivel naţional.
Anunţ de ultimă oră! Lumea se apropie de o catastrofă
evz.ro - Bucureşti
Lumea se confruntă cu o gravă urgenţă, iar schimbările au loc chiar acum. Decidenţii politici trebuie să ia măsuri de urgenţă, pentru evitarea unor dezastre...
Un albanez, care intentiona sa ajunga cu un taxi in Ungaria, a fost retinut de politistii de frontiera
ziarmm.ro - Maramureş
Un echipaj mobil al politiei de frontiera din Berveni a oprit pentru control pe raza localitatii de frontiera Berveni, judetul Satu Mare, un taxi. La controlul efectuat asupra masinii a fost descoperi
Vacanţa de vară: Semnificaţia culorilor steagurilor de avertizare de la malul mării
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Copil dispărut în râul Suceava, la podul CFR de la Dărmăneşti
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Un copil in varsta de 15 ani a disparut, duminica dupa-amiaza, in apele raului Suceava, in zona podului CFR de la Darmanesti. Copilul venise la scaldat cu mai multi prieteni si a intrat in apa, spunand ca a invatat recent sa inoate la un bazin. Din pacate, ceilalti tineri cu care era l-au vazut cum striga dupa ajutor si se duce la fundul apei. Unul a incercat sa-l ajute dar a fost prea tarziu.
Exploziv în scandalul adopţiei Sorinei: Un document cheie a dispărut din dosarul ”surorii ei”. Dezvăluiri de ultimă oră
evz.ro - Bucureşti
Prezentăm astăzi două noi documente din dosarele legate de micuţa Sorina, fetiţa smulsă brutal de o procuroare din casa unde a crescut....
Armata preţuieşte artiştii
evz.ro - Bucureşti
Muzicile militare moderne româneşti se identifică, practic, cu istoria Armatei României. Porunca Domnească consemnată în Regulamentul Organic din 1/13 iulie...
Să fie Viorica Dăncilă un politician de o rară abilitate sub acoperirea de Proastă? România lui Cristoiu
evz.ro - Bucureşti
Sîmbătă, 29 iunie 2019. Ar trebui să merg la Bibliotecă. Sîmbăta e lume puţină în sală. De regulă, doar cititorii pe viaţă, ca mine....
Turcia dă din nou drumul ”robinetului cu refugiaţi”? 13 migranţi au fost arestaţi în Grecia după o serie de altercaţii fizice deosebit de violente
evz.ro - Bucureşti
Turcia dă din nou drumul ”robinetului cu refugiaţi”? 13 migranţi au fost arestaţi în Grecia după o serie de altercaţii fizice deosebit de violente....
Luni incepe Bacalaureatul: Constanta. 5.067 de candidati s-au inscris in aceasta sesiune. Iata lista centrelor de examinare
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In perioada, 01 04 iulie 2019, se desfasoara probele scrise din cadrul examenului de bacalaureat national, sesiunea iunie-iulie 2019, conform calendarului 01 iulie 2019 Limba si literatura romana - ...
Luni incepe Bacalaureatul: Constanta. 5.067 de candidati s-au inscris in aceasta sesiune. Iata lista centrelor de examinare
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In perioada, 01 04 iulie 2019, se desfasoara probele scrise din cadrul examenului de bacalaureat national, sesiunea iunie-iulie 2019, conform calendarului 01 iulie 2019 Limba si literatura romana - ...
Sinucidere învăluită în mister. Sumă importantă de bani, descoperită lângă cadavru. Amănunte despre moartea care a şocat România
evz.ro - Bucureşti
Un tânăr s-a sinucis în centrul pasajului Mihai Eminescu. Acesta avea asupra sa o sumă importantă de bani şi mai multe bijuterii....
Dăncilă e în stare de şoc! Iohannis, intervenţie în forţă, imediat după congresul PSD
evz.ro - Bucureşti
La doar o zi după congresul PSD, în care a fost aleasă preşedinte al partidului, Viorica Dăncilă primeşte o lovitură cumplită de la Iohannis, care are o int...
GALERIE FOTO: Regele, încoronat de ”Blasifest” la Batoş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
„Blasi”, sau „Blasifest” cum mai este ea cunoscută de către comunitatea saşilor din Batoş, este una
NEAMȚ: Topul celor mai puternice companii din judeţul Neamţ
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Clasamentul celor mai performante 10 firme nemţene, după cifra de afaceri, conform raportărilor trimise către Ministerul Finanţelor pe anul 2018: TRW
ACUM – ARDE FOSTUL RESTAURANT „ZAHANA” DIN PITEŞTI
ziarulargesul.ro - Argeş
Cu câteva momente în urmă a fost raportat un incendiu în zona Tudor Vladimirescu, în zona restaurantului Zahana. Acesta a provocat două victime, un bărbat şi o femeie, ce au fost preuate de ambulanţă, acuzând traumatisme. La faţa locului intervin 3 autospeciale, o autoscara şi SMURD. Revenim cu...
Haldină de gunoi, clădită pe statuia lui Constantin Daicoviciu! Chiar în uşa Primăriei!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Cetăţenii comunei cărăşene Constantin Daicoviciu s-au săturat să stea cu gunoiul sub nas! Pentru că autorităţile se declară neputincioase, oamenii depozitează mai nou gunoiul menajer la uşa primarului Daniel Boambeş! Edilul-şef, ca toţi ceilalţi din Caraş-Severin, se vaită din cauza întârzierii nejustificate a deschiderii deponeului de la Lupac. Oricare altă soluţie inseamnă cheltuieli suplimentare, greu…
Incendiu pe strada Brizei din Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un incendiu de vegetatie uscata a izbucnit duminica pe strada Brizei din Constanta. La fata locului intervin doua autospeciale de stingere din cadrul Detasamentului Port. Potrivit ISU Constanta, ...
Macron: Trei dintre ocupanţii funcţiilor de vârf ale Uniunii Europene ar urma să fie decişi la summitul UE
evz.ro - Bucureşti
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat duminică că trei dintre ocupanţii funcţiilor de vârf ale Uniunii Europene ar urma să fie decişi la summitul ...
Apare o nouă forţă în Europa! Este cutremur pe scena politică
evz.ro - Bucureşti
Mai sunt câteva ore până când se va decide noua conducere a Uniunii Europene, însă deja se ştie numele celui care va prelua frâinele Comisiei Europene.
...
Tănăr de 22 de ani, acuzat de ucidere din culpă, trimis în judecată. A provocat un accident soldat cu decesul unei femei, fiind sub influenţa alcoolului
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Cercetatorii americani au creat fire de par cu ajutorul celulelor stem
ziarmm.ro - Maramureş
O echipa de cercetatori din California a creat cu ajutorul celulelor stem fire de par cu aspect natural ce cresc in piele si care pot revolutiona industria legata de problema pierderii parului sau alo
Cercetatorii americani au creat fire de par cu ajutorul celulelor stem
ziarmm.ro - Maramureş
O echipa de cercetatori din California a creat cu ajutorul celulelor stem fire de par cu aspect natural ce cresc in piele si care pot revolutiona industria legata de problema pierderii parului sau alo
Şi-a VISAT mama decedată, apoi S-A SINUCIS în magazie!
ziarulargesul.ro - Argeş
Clipe de groază pentru o femeie din judeţ, care şi-a găsit soţul fără viaţă spânzurat de o grindă. Evenimentul a avut loc în comuna Bogaţi, când poliţia a fost sesizată că un bărbat şi-a pus capăt zilelor. Din verificări s-a stabilit că este vorba despre Costel Marius I., de 43 de ani, din...
Viorica Dancila, felicitata pentru functia de presedinte al PSD de socialistii din Parlamentul European
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Mesajul este semnat de noul presedinte femeie al grupului social-democrat din Parlamentul European, Iratxe Garcia Perez, potrivit Romania TV. Socialistii din Parlamentul European i-au transmis duminica ...
[FOTO] Bazoşu Vechi, victimă sigură pentru ASU Politehnica! Transferurile, încă în aşteptare!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
ASU Politehnica a câştigat lejer primul amical jucat vara aceasta, duminică dimineaţa, scor 9-1 cu FC Bazoşu Vechi, formaţie care a retrogradat în Liga a V-a. Faţă de lotul prezent miercuri, la reunire, nu a mai apărut nicio noutate. A plecat, ]n schimb, Claudiu Matiş! Pentru amical au fost menajaţi Rareş Murariu, Ioan Mera, Cristian…
Pe Aeroportul Caransebeş să aterizeze avioane, nu să le dezmembrăm! Datoriile se plătesc, nu se negociază!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Acuzat că ţine la sol avioanele marilor companii aeriene de pasageri, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, condiţionează deschiderea porţilor de îmbarcare pe Aeroportul Caransebeş!
Bombă în showbiz. Vedeta nu s-a mai putut abţine şi a mărturisit totul. Fanii au fost luaţi prin surprindere
evz.ro - Bucureşti
Una dintre cele mai îndrăgite vedete de la Kanal D, Adela Tecuceanu, a mărturisit că aşteaptă un copil. Fanii au primit vestea cu entuziasm....
Bombă în showbiz. Vedeta nu s-a mai putut abţine şi a mărturisit totul. Fanii au fost luaţi prin surprindere
evz.ro - Bucureşti
Una dintre cele mai îndrăgite vedete de la Kanal D, Adela Tecuceanu, a mărturisit că aşteaptă un copil. Fanii au primit vestea cu entuziasm....
Cine este europarlamentarul român care câştigă trei salarii minime pe zi
evz.ro - Bucureşti
Dacă vă vine să credeţi sau nu, un europarlamentar român încasează zilnic peste 4.000 de lei, ceea ce înseamnă mai mult de trei salarii minime nete pe zi...
Cine este europarlamentarul român care câştigă trei salarii minime pe zi
evz.ro - Bucureşti
Dacă vă vine să credeţi sau nu, un europarlamentar român încasează zilnic peste 4.000 de lei, ceea ce înseamnă mai mult de trei salarii minime nete pe zi...
Răsturnare de situaţie! Klaus Iohannis ar putea să nu mai fie preşedinte
evz.ro - Bucureşti
Deşi a declarat că vrea să rămână preşedintele României, Klaus Iohannis ar putea renunţa totuşi la această funcţie după o răsturnare de situaţie incredibilă...
Răsturnare de situaţie! Klaus Iohannis ar putea să nu mai fie preşedinte
evz.ro - Bucureşti
Deşi a declarat că vrea să rămână preşedintele României, Klaus Iohannis ar putea renunţa totuşi la această funcţie după o răsturnare de situaţie incredibilă...
Asociaţia Herculane Project dovedeşte că se poate! Băile Neptun pot fi puse în siguranţă!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Reprezentanta Asociaţiei Herculane Project, Oana Chirilă, a venit în faţa consilierilor locali din oraşul de pe Cerna cu propunerea de a-i scăpa de responsabilitatea contribuirii financiare la punerea în siguranţă a Băilor Neptun, din Băile Herculane, clădire emblematică despre care s-a tot scris în ultimul timp, ce se află într-o situaţie delicată juridic şi într-o degradare continuă.
Meci de handbal! CSM Botoşani-Steaua Bucureşti, la Sala Polivalentă
www.botosaninews.ro - Botoşani
CSM Botoşani va disputa un amical împotriva formaţiei Steaua Bucureşti. Meciul
Lovitură dură, din spatele gratiilor, primită de Radu Mazăre. Este acuzat că prin “fuga ruşinoasă în Madagascar” a făcut “victime colaterale” care stau, “nevinovate”, în puşcărie
evz.ro - Bucureşti
Doi deţinuţi din lotul celor care au primit condamnări grele în dosarul Retrocedărilor de terenuri de pe litoral îi adresează, din închisoare, o scrisoare ...
Caz şocant! Un copil s-a spânzurat din greşeală
evz.ro - Bucureşti
O mamă şi-a lăsat fetiţa singură în cameră şi credea că doarme. Când s-a întors în dormitor a găsit-o fără suflare, după ce Macy s-a spânzurat accidental....
NEAMȚ: Miting cu pancarte PSD-ALDE la Piatra-Neamţ
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Astăzi, a avut loc un miting împotriva unei hotărâri judecătoreşti care a scos în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Piatra-Neamţ... Continuarea
Presedintele Klaus Iohannis, alaturi de artistii care protesteaza din cauza taierii bugetului
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Presedintele Klaus Iohannis s-a declarat, duminica, alaturi de artistii care protesteaza din cauza taierii drastice a bugetelor institutiilor de cultura , afirmand ca acest domeniu a fost pus la ...
Tornade în România. Unde şi de ce apar aceste fenomene
evz.ro - Bucureşti
Directorul ANM Florinela Georgescu a explicat cum se formează tornadele şi care este motivul pentru care acest fenomen climatologic are loc în România. Se p...
Cuplurile de Aur cinstite la „Târgul Fetelor”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
În urmă cu o jumătate de secol se cunoşteau la Târgul Fetelor de la Gurghiu şi îşi uneau destinele
Cuplurile de Aur cinstite la „Târgul Fetelor”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
În urmă cu o jumătate de secol se cunoşteau la Târgul Fetelor de la Gurghiu şi îşi uneau destinele
Cuplurile de Aur cinstite la „Târgul Fetelor”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
În urmă cu o jumătate de secol se cunoşteau la Târgul Fetelor de la Gurghiu şi îşi uneau destinele
SĂPTĂMÂNA de MUNCĂ de 6 zile, iar angajaţii ar putea avea liber doar o zi de weekend-proiect de modificare a Codului Muncii
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Un palat vechi de 3.400 de ani, descoperit in Kurdistanul irakian
ziarmm.ro - Maramureş
Arheologi germani si kurzi au descoperit un palat vechi de 3.400 de ani in bazinul unui rezervor din Kurdistanul irakian datorita unei lungi secete, a anuntat joi Universitatea din Tübingen, Germania,
Un palat vechi de 3.400 de ani, descoperit in Kurdistanul irakian
ziarmm.ro - Maramureş
Arheologi germani si kurzi au descoperit un palat vechi de 3.400 de ani in bazinul unui rezervor din Kurdistanul irakian datorita unei lungi secete, a anuntat joi Universitatea din Tübingen, Germania,
NEAMȚ: Bătrânul din Piatra-Neamţ, care a agresat sexual o fetiţă de 9 ani, a scăpat de cătuşe
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Nemţeanul în vârstă de 84 de ani, acuzat că a molestat o fetiţă de 9 ani din Piatra-Neamţ, a scăpat de arestul preventiv. El a contestat măsura la
Modern şi practic! Orădenii au diverse metode pentru plata facturilor de salubritate către RER Vest
www.ebihoreanul.ro - Bihor
De două luni, angajaţii RER Vest nu mai merg din uşă-n uşă ca să încaseze banii pentru facturile de salubritate, pentru că toţi clienţii au la dispoziţie modalităţi mult mai rapide şi mai comode. Facturile pot fi plătite în numerar la sediul societăţii sau folosind sistemele de plată rapid PayPoint, Un-Doi şi Selfpay din magazinele partenere, dar şi online, prin site-ul rervest.ro, prin aplicaţia mobilă Pago sau prin transfer bancar.
BREAKING NEWS: Lovitură pentru Ion Caramitru! Este scandalul momentului
evz.ro - Bucureşti
Este scandalul momentului. În urma declaraţiilor făcute de Ion Caramitru, guvernul a decis să intervină în forţă. Ministrul Culturii a anunţat deja ce deciz...
NEAMȚ: Miting la Piatra-Neamţ (FOTO)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Aproximativ 50 de persoane protestează, astăzi, începând cu ora 17:00, la Casa de Cultură din Piatra-Neamţ. Protestatarii sunt suparaţi de decizia
Artiştii protestează astăzi în Piaţa Victoriei!
evz.ro - Bucureşti
Un protest al artiştilor este anunţat pe reţelele sociale pentru duminică seara în Piaţa Victoriei, în urma tăierilor bugetare de la instituţiile de cultură...
Danileţ a recunoscut public că încalcă legea. Clarificările CSM ar putea crea un mare cutremur pe scena Justiţiei
evz.ro - Bucureşti
Unul dintre cei mai vocali magistraţi, Cristi Danilet, nu s-a ferit niciodată să spună că este membru al #Rezist, chiar şi cu riscul de a încălca legea....
VIDEO – Scandalul de la fast food-ul de pe Milea – Violenţă rar întâlnită la Sibiu! (IMAGINI DURE)
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Imaginile de pe camerele de supraveghere arată cât de violent a fost scandalul de la fast-food-ul de pe Milea, în seara zilei de vineri. Tânărul care a ajuns la spital nu a avut practic nici o şansă în faţa celor trei bătăuşi. Clienţii localului au ieşit în fugă afară, pe…
VIDEO – Scandalul de la fast food-ul de pe Milea – Violenţă rar întâlnită la Sibiu! (IMAGINI DURE)
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Imaginile de pe camerele de supraveghere arată cât de violent a fost scandalul de la fast-food-ul de pe Milea, în seara zilei de vineri. Tânărul care a ajuns la spital nu a avut practic nici o şansă în faţa celor trei bătăuşi. Clienţii localului au ieşit în fugă afară, pe…
USR Constanta si-a ales noua conducere
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In data de 30.06.2019, in sala mica a Casei de Cultura a Sindicatelor din Constanta, Uniunea Salvati Romania U.S.R. - filiala judeteana Constanta a organizat alegeri pentru functiile de conducere, ...
Astazi: Maramuresean transportat la Institutul Clinic Fundeni cu elicopterul SMURD
ziarmm.ro - Maramureş
In aceasta dupa-masa un maramuresean, in varsta de 50 de ani, a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Institutul Clinic Fundeni. Pacientul, domiciliat in judetul Maramures, are
FOTO: „Ziua Budincii cu ciocolată”, sărbătorită de B-Unici
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Plăcere nevinovată Din nou, B-Unicii de la Căminul pentru persoane vârstnice au avut parte de o sărb
Decizia luată de Guvern! Este vorba despre salarii şi pensii
evz.ro - Bucureşti
Guvernul a anunţat ce decizie a luat în ceea ce priveşte banii de pensii şi de salarii. Ministerul de Finanţe are nevoie în luna iulie de peste 4,2 miliarde...
Ozzy şi Sharon Osbourne îl acuză pe Trump! Ce greşeală a făcut preşedintele american
evz.ro - Bucureşti
Ozzy şi Sharon Osbourne îl acuză pe Donald Trump că a folosit abuziv piesa „ Crazy Train” într-un clip video prin care anunţa polemic lista candidaţilor dem...
Trădările au ieşit la suprafaţă chiar după Congresul PSD. Culisele unei bătălii politice în plină desfăşurare: „Sunt laşi şi lipsiţi de scrupule!”
evz.ro - Bucureşti
Fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, a vorbit despre trădările din interiorul partidului din care face parte, declarându-se neîncrezător cu pr...
FOTO, LIVE VIDEO: Skirt Bike Alba Iulia, plimbare veselă pe două roţi, în cea mai chic paradă pe biciclete din Cetatea Alba Carolina
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Mureş: Numărul de tranzacţii imobiliare, în creştere
www.zi-de-zi.ro - Mureş
În luna mai 2019, în judeţul Mureş au fost vândute în total 1.319 de imobile, cu 375 mai multe faţă
Apare o nouă monedă! S-a luat deja decizia
evz.ro - Bucureşti
După moneda euro, s-a luat decizia înfiinţării unei noi monede unice care va fi utilizată de milioane de oameni. Mai precis, locuitorii din 15 state ale lum...
Autoturism furat din Portugalia, confiscat in PTF Petea
ziarmm.ro - Maramureş
La Punctul de Trecere a Frontierei Petea, din judetul Satu Mare s-a prezentat pentru efectuarea formalitatilor de frontiera, un cetatean roman in varsta de 25 de ani. Acesta conducea un autoturism mar
Sfaturi de la poliţişti pentru şoferi – „Conduceţi prudent şi adaptaţi viteza”
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Politiştii rutieri sunt prezenţi pe principalele artere rutiere şi acţionează cu preponderenţă pentru fluidizarea traficului. Aceştia vin cu mai multe recomandări pentru şoferi. Creşterea siguranţei rutiere reprezintă o prioritate pentru Poliţia Română astfel că recomandăm cetăţenilor ca atunci când se află la volan, să ţină seama de următoarele sfaturi: Adoptaţi…
Resetare cu secretare: Studenţii care şi-au uitat parolele la StudInfo pot să şi le recupereze numai la… secretariat!
www.ebihoreanul.ro - Bihor
O fotografie făcută într-un sediu de Administraţie Financiară, în care se vedea un anunţ semeţ cum că declaraţiile online se depun la etajul 3, făcea în urmă cu câţiva ani deliciul internauţilor. Cam tot aşa s-au amuzat zilele trecute şi studenţii Universităţii din Oradea.
Ziua Mondială a Reţelelor de Socializare. Îndemnul Patriarhulului Daniel
evz.ro - Bucureşti
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îi îndeamnă pe credincioşi dar şi pe preoţi să utilizeze cu discernământ şi cu măsură reţelele de socializare ...
Putin a pregătit planul prin care îşi va pedepsi adversarii din Vest. Ministrul Apărării a executat ordinul
evz.ro - Bucureşti
Parlamentarii ruşi ar putea aproba un proiect de lege potrivit căruia persoanele fizice străine ar putea să fie supuse unor sancţiuni în anumite situaţii....
Recensământul medicilor făcut de comunişti în 1948. Cifrele medii ale lui Lenin
evz.ro - Bucureşti
Medicilor. Ministerul Sănătăţii a constatat, în 1948, că la o populaţie de 15.872.624 locuitori (numărată la 25 ianuarie 1948) erau în total 10.821 medici (...
Dosarul CRIMEI de la Sebeş. Curtea de Apel a acceptat realizarea unei expertize psiho-legale pentru inculpatul acuzat de omor
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Scandal în lumea teatrului! Caramitru, anchetat de corpul de control al Ministerului Culturii
evz.ro - Bucureşti
Unul din cei mai cunoscuţi actori români, Ion Caramitru, va fi anchetat de corpul de control al Ministerului Culturii, pe fondul scandalului iscat la Teatru...
Un liceu din Botoşani, în topul şcolilor din ţară cu medii de 10 la Evaluarea Naţională
www.botosaninews.ro - Botoşani
Rezultatele finale obţinute de elevi la Evaluarea Naţională 2019 vin cu 459 de medii de 10.
Tusk a „hotărât” noua arhitectură de putere a UE. Propunerile ar putea crea grave nemulţumiri. Ce funcţii ar urma să primească fiecare partid
evz.ro - Bucureşti
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, le-a propus partidelor un acord a cărui scop este împărţirea celor mai importante funcţii ale Uniunii Europe...
Post vacant la Liceul Teoretic George Calinescu din Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Liceul Teoretic George Calinescu din Constanta organizeaza concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminata a functiei contractuale de executie, vacante de ingrijitoare. Conditiile specifice ...
Cele mai frumoase femei devin „proprietatea naţiunii”.
evz.ro - Bucureşti
„Proprietatea privată asupra femeilor este abolită şi, deasemenea, sunt abolite inegalităţile sociale şi căsătoriile civile, ele fiind instrumente în mâinil...
Un nou proiect a fost depus la Senat: Acordarea drepturilor pentru persoanele aflate în concubinaj
evz.ro - Bucureşti
Deputatul PSD Diana Tuşa a depus la Senat un proiect care acordă drepturi persoanelor aflate în concubinaj, inclusiv cuplurile de acelaşi sex, cum ar fi dre...
Urmează licitaţia pentru lărgirea drumului spre Moşniţa Nouă. Începerea lucrărilor depinde de participanţi
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Zona periurbană a Timişoarei devine una ce dă naştere la tot mai mult trafic la ieşirile din oraş, iar acest lucru este valabil şi pentru localitatea Moşniţa Nouă. În acest sens, Consiliul Judeţean Timiş va extinde drumul de la ieşirea din capitala Banatului la patru benzi. Licitaţia se va organiza săptămâna viitoare.
Incident, astăzi, într-un autobuz din municipiul Braşov (FOTO)
feedproxy.google.com - Braşov
Eveniment neplăcut, în această după-amiază, într-un autobuz care se deplasa în zona centrală a municipiului Braşov. „O femeie, în vârstă de 33 ani, în timp ce se deplasa cu autobuzul s-a dezechilibrat şi a căzut. Femeia a fost transportată la spital. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul”, a
Medici Fără Frontiere angajează specialişti în OBSTETRICĂ şi GINECOLOGIE
feedproxy.google.com
Organizaţia Medici Fără Frontiere angajează urgent specialişti în ginecologie şi obstetrică, deoarece multe proiecte se axează
Schimbări importante în Sănătate. Camera Deputaţilor ar putea lua decizia mult aşteptată
evz.ro - Bucureşti
Deputatul Diana Tuşa a iniţiat o propunere legislativă a cărui scop este definirea reprezentantului legal al pacientului, ca o completare a Legii 46/2003....
Cutremur în Guvern! Viorica Dăncilă vrea acum să-i dea afară
evz.ro - Bucureşti
La scurt timp după ce a fost aleasă de PSD să preia frâiele partidului, Viorica Dăncilă a anunţat deja că vrea ca în toamnă să facă schimbări în Guvern. Dec...
Două medicamente noi pentru tratamentul cancerului şi al sclerozei multiple sunt gratuite
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Cozi interminabile la graniţele României. Sute de mii de oameni părăsesc ţara
evz.ro - Bucureşti
S-au format deja cozi interminabile la graniţele României, din cauza numărului mare de oamenii care pleacă în vacanţă, luna iulie fiind cea mai încărcată....
Summit de criza la Bruxelles: Schimbari in conducerea Comisiei Europene
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Liderii europeni vor incerca duminica sa treaca peste disensiunile lor in cadrul unui summit de criza la Bruxelles pentru a desemna noul presedinte al Comisiei Europene, dar si pentru numiri in alte ...
Fugarul Nicolae Stanciu, dat afară de saudiţi! Unde va evolua mijlocaşul român
evz.ro - Bucureşti
Nicolae Stanciu (26 de ani) a intrat în dizgraţia conducerii clubului Al-Ahli după ce luna trecută a fugit din lotul echipei din cauza faptului că nu-şi pri...
Două centre pentru TAXE şi IMPOZITE, închise două luni de zile!
ziarulargesul.ro - Argeş
Primăria Piteşti informează că de mâine, 1 iulie, şi până pe 31 august vor fi închise două centre de încasare a taxelor şi impozitelor locale. Este vorba despre centrul de încasări situat în strada Bradului (lângă Şcoala nr. 12), cartier Trivale, şi de ghişeul din incinta Judecătoriei Piteşti de...
Indicatori noi de performanţă pentru administratorii Aeroportului „Transilvania”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Aleşii judeţeni au aprobat joi, 27 iunie, cu ocazia unei şedinţe ordinare de lucru, modificarea indi
Chef Cătălin Scărlătescu, live „la cratiţă”, la Muzeul Satului Bucovinean
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Unul dintre cei mai indragiti bucatari din Romania, chef Catalin Scarlatescu, i-a rasfatat pe suceveni cu preparate culinare de odinioara, realizate dupa retete traditionale, disparute in negura timpului, cu ingrediente folosite in secolul al XV-lea, pe vremea domnitorului Stefan cel Mare.
Chef Cătălin Scărlătescu, live „la cratiţă”, la Muzeul Satului Bucovinean
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Unul dintre cei mai indragiti bucatari din Romania, chef Catalin Scarlatescu, i-a rasfatat pe suceveni cu preparate culinare de odinioara, realizate dupa retete traditionale, disparute in negura timpului, cu ingrediente folosite in secolul al XV-lea, pe vremea domnitorului Stefan cel Mare.
Frumoasa MATTN şi Mahmut Orhan au făcut un show INCENDIAR în a doua zi a festivalului Arad Open Air (GALERIE FOTO)
newsar.ro - Arad
Mii de oameni au dansat şi au cântat alături de artiştii care au urcat pe scenă în a doua zi a festivalului Arad Open Air. Frumoasa Mattn, DJ de origine belgiană, şi Mahmut Orhan au fost printre cei mai aşteptaţi de către public. Ei au făcut un super show, cu piese atent alese, lasere, lumini,
Comunicat de presă PSD Alba: Paul Voicu vrea să fie primarul construcţiilor nelegale. Nu îi vom permite asta!
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Comunicat de presă PSD Alba: Paul Voicu vrea să fie primarul construcţiilor nelegale. Nu îi vom permite asta!
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Salvini anunţă că va construi un zid la frontiera slovenă pentru a tăia traseul migranţilor
evz.ro - Bucureşti
Salvini anunţă că doreşte să construiască un zid de sârmă ghimpată la graniţa dintre regiunea Friuli-Veneţia Giulia şi Slovenia, pentru a stopa migraţia de...
Igor Dodon, mutare de ultimă oră. Cum a ajuns un agent rus la conducerea SPPS?
evz.ro - Bucureşti
Igor Dodon l-a numit pe Iaroslav Martin şef al Serviciului Protecţie şi Pază de Stat, responsabil de paza primelor persoane în stat, dar şi a oficialilor....
Plan de extindere pentru un locatar al Parcului Industrial Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Conducerea SC Sacons SRL anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordul
Medici Fără Frontiere angajează ANESTEZIST. Aplică!
feedproxy.google.com
Organizaţia Medici Fără Frontiere angajează anestezist. Program: Full time. Nivel experienţă: 1-5 ani. Locaţie: Bucureşti, Iaşi şi împrejurimi.
FOTO Accident în lanţ pe Valea Oltului – Un motociclist a ajuns la spital
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un accident rutier în lanţ a avut loc, duminică, pe Valea Oltului, în zona Lazaret, sensul Vâlcea - Sibiu. Un motociclist a fost rănit şi transportat la spital. Potrivit poliţiştilor sibieni, evenimentul rutier s-a petrecut pe DN7. Un motociclist care circula pe sensul Vâlcea - Sibiu a intrat în coliziune…
Accident violent provocat de un tânăr de 19 ani, care consumase alcool
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Patru tineri au scapat cu viata dintr-un accident rutier care putea avea repercursiuni cu mult mai grave, petrecut la Putna. Masina condusa de un tanar in varsta de 19 ani a fost scapata de sub control din cauza vitezei neadaptate intr-o curba, intrand intr-un sant si rasturnandu-se. Accidentul s-a petrecut sambata seara, in jurul orei 20.
Veste buna pentru calatori: Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti va instala sase porti de control automat al pasapoartelor
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti va instala sase porti de control automat al pasapoartelor, care permit pasagerilor cu pasapoarte biometrice sa treaca fara sa mai stea la controlul ...
Veste buna pentru calatori: Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti va instala sase porti de control automat al pasapoartelor
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti va instala sase porti de control automat al pasapoartelor, care permit pasagerilor cu pasapoarte biometrice sa treaca fara sa mai stea la controlul ...
Echipajul Școlii „Florea Bogdan” scrie istorie la „Cupa DHS”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Echipajul Școlii Gimnaziale „Florea Bogdan” din Reghin a participat în perioada 21-25 iunie 2019 la
VIDEO. Ce execuţie! Fotbalistul sătmărean care a reuşit să facă milioane de vizualizări cu golul său
portalsm.ro - Satu Mare
Ce execuţie! Fotbalistul sătmărean care a reuşit să facă milioane de vizualizări cu golul său
Dezvăluiri şocante. Tânăra ucisă în Bragadiru era consilieră în Guvern
evz.ro - Bucureşti
Manuela Emilia Mustăţea, tânăra ucisă în cartierul rezidenţial din Bragadiru a lucrat pentru Guvernul României. Manuela a fost consilieră la Ministerul Tran...
Accident cu un Peugeot şi două Audi lângă Nojorid. O tânără şoferiţă s-a ales cu dosar penal pentru alcool la volan! (FOTO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Accident de pomină, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea bihoreană Nojorid. O şoferiţă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a urcat beată la volanul unui Peugeot, a ajuns pe contrasens şi a intrat în două autoturisme Audi. Două maşini au ajuns în şanţ şi numai norocul a făcut ca evenimentul să nu se lase cu victime.
Legenda unei biserici din România, unică în lume. Este jumătate catolică, jumătate ortodoxă şi se află în judeţul Botoşani
www.botosaninews.ro - Botoşani
O biserică din România e unică în lume pentru că e jumătate catolică, jumătate ortodoxă. Se află în
ACCIDENT pe strada 6 Vânători. Două maşini s-au făcut praf (FOTO)
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
METEO: Caniculă la început de iulie
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Vremea se încălzeşte consistent în următoarele zile şi la început de iulie va fi caniculă. Temperaturile vor urca şi la 38 de grade în unele zone din
Ruinele celei mai vechi biserici de rit bizantin de la nord de Dunăre, descoperite în Cetatea Alba Iulia în 2011, vor fi declarate monument istoric
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
PSD în era Dăncilă
ziarulargesul.ro - Argeş
De sâmbătă, după Congresul Naţional, PSD a intrat într-o nouă eră, odată cu alegerea Vioricăi Dăncilă în funcţia de preşedinte la nivel naţional. PSD Argeş a avut 156 de delegaţi la Congres, iar mandatul a fost clar: susţinere pentru Viorica Dăncilă. Asta, deşi în cadrul filialei au fost contre...
În 6-7 iulie: Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare Cugir – Vinera. Parade ale portului popular, concerte, recitaluri, expoziţii şi ateliere meşteşugăreşti. PROGRAMUL
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Viceprimarul Ploiestiului Cristi Ganea, acuzatii la adresa lui Adrian Dobre: Deci? Cum stă treaba cu demisia domnului Prună? Ne răspundeţi public, domnule primar Dobre?
ph-online.ro - Prahova
Într-o recentă postare pe facebook, viceprimarul Cristian Mihai Ganea îl somează pe primarul Municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, să răspundă pu...
S-a schimbat legea: Pacienţii pot alege reprezentant legal şi o persoană din afara familiei
ph-online.ro - Prahova
Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă pentru completarea legii drepturilor pacientului 46/2003, în sensul definirii reprezentantului leg...
Vizita istorica: Trump, primul presedinte american care a pasit pe teritoriul nord-coreean
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Presedintele american Donald Trump a intrat mergand pe jos duminica in Coreea de Nord, facand cativa pasi alaturi de liderul tarii Kim Jong Un si fiind astfel primul presedinte american care a mers ...
NEAMȚ: Când scapă Piatra-Neamţ de ţânţari şi căpuşe
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Începerea activităţii de dezinsecţie şi dezinfecţie şi deratizare la nivelul municipiului Piatra-Neamt, mai are de aşteptat mult şi bine şi asta din cauză
Un primar PNL, lăudat de Iohannis, dezvaluire BOMBA: 'Procurorul Mircea Negulescu mi-a propus să facem sex în 3, în sediul DNA'
ph-online.ro - Prahova
Primarul liberal al oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a declarat, duminică, la Antena 3, că fostul procuror al DNA Ploieşti Mircea Negulescu i-a propus să...
Cum face Primăria Oradea din ţânţar armăsar
www.ebihoreanul.ro - Bihor
În ultima vreme, observ o mutare a atenţiei primarului Bolojan de la orădeni înspre Oradea. Adică, după cum merg lucrurile, e mai important să dezvolte oraşul decât să le meargă bine orădenilor. Și am să dau câteva exemple.
„Undă verde” pentru modernizarea şi extinderea Centrului de copii de la Târnăveni
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Aleşii judeţeni au aprobat joi, 27 iunie, într-o şedinţă ordinară de lucru, realizarea de către Dire
Surpriză pe Marte: Metan în cantităţi importante! Viaţă pe Planeta Roşie?
evz.ro - Bucureşti
Recent, roverul Curiosity, al agenţiei americane NASA, a detectat cea mai mare cantitate de metan măsurată vreodată pe Marte....
Neptun, gazda Festivalului Tineretii si Festivalului International de Teatru si Umor Jean Constantin
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Luni 1 iulie 2019 se da startul competitiei de muzica usoara in Festivalului Tineretii. Cea de a XV-a editie a Festivalului, care se va desfasura si in acest an tot la Neptun isi va deschide ...
Vicecampioana olimpică de la Londra se retrage! Corina Ștefan, o carieră impresionantă în judo
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Pentru Corina Ștefan (ex Căprioriu), Jocurile Europene de la Minsk au reprezentat ultimul concurs de judo. Lugojeanca medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 a anunţat că se retrage oficial din cariera sportivă după competiţia din Belarus.
Kogălniceanu şi primele steme ale României
evz.ro - Bucureşti
Odată cu alegerea lui Carol I ca Domnitor, stabilindu-se o dinastie nouă pe tronul României, era natural să se modifice şi stema ţării. Pe 10 decembrie 1866...
Avertisment fără precedent al lui Klaus Iohannis. Trimiteri directe la nazism
evz.ro - Bucureşti
Avertisment fără precedent al lui Klaus Iohannis. Trimiteri directe la nazism. Preşedintele României, Klaus Iohannis a vorbit despre riscurile substanţiale ...
Clauză ABUZIVĂ în contract: Nu poţi să îţi cumperi nici hârtie igienică, fără ca BANCA să fie anunţată ce faci cu banii pe care îi retragi din cont
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Peste 2.000 de mureşeni şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM
www.zi-de-zi.ro - Mureş
În primele cinci luni ale anului 2019, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a F
Si Bayern Munchen il vrea pe Ianis Hagi?
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Presa germana vorbeste de un interes al lui Bayern Munchen pentru capitanul FC Viitorul, Ianis Hagi. In ultimele zile, s-a vorbit ca tanarul de 20 de ani ar putea ajunge la FC Barcelona, iar acum a ...
Marea Britanie: O tanara gravida a decedat dupa ce a fost injunghiata. Incidentul s-a petrecut intr-o locuinta din Londra
ziarmm.ro - Maramureş
O femeie de 26 de ani insarcinata in luna a opta a fost injunghiata mortal sambata la Londra, a informat politia din capitala Marii Britanii, relateaza dpa. Copilul a fost salvat la locul tragediei si
STUDIU: 29 de hoteluri de pe litoralul românesc vor oferi servicii “all inclusive”, în acest sezon
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
FOTO. Mircea Muncean, locul întâi la Parada automobilelor istorice, cu un Fiat de 95 de ani
portalsm.ro - Satu Mare
Mircea Muncean, locul întâi la Parada automobilelor istorice, cu un Fiat de 95 de ani
Imagini de la eveniment: Kung-Fu pentru toti! Concurs la Constanta (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Sala de la Complexul Sportiv Tomis din Constanta gazduieste, astazi, un concurs de Kung-Fu. In sala sunt 121 de sportivi de la 12 cluburi sportive. In prima parte a evenimentului, s-au desfasurat ...
Întâmplare şocantă la Independenţa! Un bărbat a murit electrocutat.
stiridegalati.ro - Galaţi
Omul, care era electrician autorizat, a fost găsit fără viaţă, pe un stâlp
O nouă şedinţă pentru consilierii locali din Târgu-Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
În conformitate cu Dispoziţia Primarului nr. 1544 din 28 iunie 2019 se convoacă şedinţa ordinară a
Donald Trump lovit în plin. Nu a păţit în viaţa lui aşa ceva. A fost umilit
evz.ro - Bucureşti
Donald Trump lovit în plin. Nu a păţit în viaţa lui aşa ceva. A fost umilit. Donald Trump nu va mai putea folosi aşa cum îşi doreşte principalul său canal d...
Atentat într-un club de fiţe. Un celebru DJ a fost împuşcat mortal
evz.ro - Bucureşti
Ronen Dahan, DJ israelian, cunoscut cu numele de scenă Perplex, a fost împuşcat mortal în timpul unui atac comis într-un club din oraşul San Luis Potosi, în...
Judetul Tulcea: Pompierii au intervenit la Baia la un incendiu care a cuprins aproape 20 de hectare (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un echipaj din cadrul Statiei de pompieri Babadag a intervenit in zona localitatii Baia, pentru limitarea efectelor unui incendiu care a cuprins o suprafata de aproximativ 12 hectare de miriste si cinci ...
Artistii bucuresteni protesteaza in aceasta seara in Piata Victoriei
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Artistii din Bucuresti se strang in aceasta seara seara in Piata Victoriei din capitala, pentru o actiune de protest, Im-protest In Piata Victoriei Chemam Toti Artistii In Strada , in semn de ...
O nouă campionă naţională la tenis pentru CSM Oradea: Giulia Safina Popa
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Tânăra sportivă Giulia Safina Popa, de la CSM Oradea, a cucerit titlul naţional în proba de simplu a categoriei de 10 ani, la întrecerile desfăşurate în această săptămână la Craiova. Bihoreanca a avut un parcurs fără greşeală în acest concurs, iar în proba de dublu a ajuns până în semifinale.
Un botoşănean s-a întors din Italia în concediu şi a ieşit cu maşina la plimbare. Cum a încercat să-i păcălească pe poliţişti când l-au tras pe dreapta
www.botosaninews.ro - Botoşani
Un bărbat de 30 de ani din judeţul Botoşani a venit din Italia, în concediu, şi a ieşit cu maşina la plimbare, sâmbătă noapte
Judetul Constanta: In cimitirul din Valea Seaca a izbucnit un incendiu
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In cimitirul din localitatea Valea Seaca, judetul Constanta, a izbucnit, astazi, un incendiu. Flacarile au cuprins un perimetru de vegetatie uscata, pentru lichidarea incendiului fiind solicitati ...
Decizie istorică luată de UE. Toţi şoferii cu maşini pe benzină şi motorină sunt loviţi
evz.ro - Bucureşti
Decizie istorică luată de UE. Toţi şoferii cu maşini pe benzină şi motorină sunt loviţi. Uniunea Europeană a pus gând rău maşinilor tradiţionale. Noile ţint...
Pompierii caută o persoană care a căzut în râul Timiş
evz.ro - Bucureşti
Pompierii din Timişoara caută, de ieri, o persoană care a căzut în râul Timiş. Căutările au început sâbătă noaptea, în jurul orei 22,00, şi continuă duminic...
Bacalaureat 2019: Maine are loc proba scrisa la limba romana. Ministerul Educatiei a publicat modele de subiecte
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Luni, 1 iulie, absolventii de liceu sustin proba scrisa la limba romana, la Bacalaureat 2019. Ministerul Educatiei a publicat pe edu.ro modele de subiecte. La prima sesiune de Bacalaureat 2019 s-au ...
Mesajul lui Klaus Iohannis cu prilejul implinirii a 78 de ani de la Pogromul din Iasi
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a transmis, astazi, un mesaj cu prilejul implinirii a 78 de ani de la Pogromul din Iasi 28-30 iunie 1941 . Mesajul a fost prezentat de catre Nicoleta ...
Rareş Bogdan, tată pentru a doua oară. Cum şi-a petrecut dimineaţa europarlamentarul?
evz.ro - Bucureşti
Fostul om de televiziune şi actual europarlamentar PNL, Rareş Bogdan, a postat mai multe fotografii în care apare alături de fetiţa sa, bucurându-se împreun...
FOTO Adi Bibu invitat la Oradea la un seminar despre bunele practici – „Este unul din oraşele campioane ale României!”
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Adrian Bibu, consilier local şi directorul Sălii Transilvania, a participat, joi, la un seminar de bune practici în Oradea, la invitaţia primarului Ilie Bolojan. Acesta a avut doar cuvinte de laudă despre oraşul pe care l-a vizitat. „Atunci când te sună Ilie Bolojan, primarul Oradiei să te invite la un…
FOTO-VIDEO: Excursie de o zi în Munţii Trascăului – adevărată cursă cu obstacole pentru turiştii care vor să vadă frumuseţile din zona Ponor, Valea Poienii, Sălciua
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Mugur Isarescu, cel mai longeviv guvernator, are sprijin pentru inca un mandat
ziarmm.ro - Maramureş
Guvernatorul de banca centrala cu cea mai mare vechime in functie la nivel mondial este dispus sa-si extinda durata exercitarii functiei, deoarece partidul aflat la guvernare in Romania intentioneaza
NEAMȚ: 54 posturi vacante în sectorul bugetar la data de 30 iunie
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Complexul Muzeal Judeţean Neamţ organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată, respectiv nedeterminată, a funcţiilor contractuale de
Taste of AWAKE – Noua experienţă senzorială la AWAKE3
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Taste of AWAKE este o selecţie atent curatoriată de specialităţi culinare şi băuturi, gusturi şi ing
Ursul din Parcul Sub Arini – Jandarmii şi poliţiştii au reluat căutările
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Jandarmii, poliţiştii locali şi reprezentanţii AJVPS au început căutările ursului şi în dimineaţa zilei de duminică. Acesta a fost văzut ultima oară sâmbătă, în jurul orei 5.00. Autorităţile încă nu i-au dat de urmă. Sâmbătă, în jurul orei 05.00, printr-un apel la 112, o persoană a sesizat faptul că pe…
Echipele Spaniei, prezente la FIBA 3x3 Europe Cup Qualifier, de la Mamaia, in vizita la Centrul de Plasament Micul Rotterdam“ (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipele Spaniei masculina si feminina , prezente la FIBA 3x3 Europe Cup Qualifier, de la Mamaia, au fost in vizita si la Centrul de Plasament Micul Rotterdam Aducem bucurie copiilor! Multumim celor ...
Evenimente culturale, sociale şi sportive susţinute de Consiliul Judeţean Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Consilierii judeţeni au aprobat joi, 27 iunie, într-o şedinţă ordinară de lucru, participarea Consil
Dezvăluire uluitoare despre Viorica Dăncilă. Cine este şeful de serviciu secret care o conduce
evz.ro - Bucureşti
Dezvăluire uluitoare despre Viorica Dăncilă. Cine este şeful de serviciu secret care o conduce. Teoria lui Liviu Dragnea, potrivit căreia Viorica Dăncilă a ...
Tot mai multe cazuri de hepatita A la copiii din Moldova Nouă
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Dacă în luna martie a acestui an medicul pediatru de la Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă, Lucica Stoica, anunţa un număr record de parazitoze intestinale (viermişori), în ultima perioadă se pare că a crescut şi numărul cazurilor de hepatită A la cei mici.
(FOTO)O masina a plonjat in raul Cisla. Pompierii din Borsa au intervenit pentru a scoate victimele
ziarmm.ro - Maramureş
Pompierii militari, din Borsa au intervenit, in seara de 29 spre 30 iunie, pentru a scoate dintr-o masina, soferul si pasagerul acestuia. Conducatorul a pierdut controlul autoturismului si a plonjat i
Donalt Tusk laudă din nou Sibiu – Mesaj emoţionant al Preşedintelui Consiliului European
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a mulţumit preşedintelui Klaus Iohannis, pentru preşedinţia „energică şi de succes” a României la Consiliul UE. Tusk a vorbit din nou şi despre Sibiu. „Aţi reuşit să aveţi 90 de acte legislative acceptate, în mai puţin de 100 de zile, ceea ce este impresionant”, a…
NEAMȚ: Automat de cafea cu insecte la un market din Piatra-Neamţ (FOTO)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Imagini scârboase la un automat de cafea din incinta unui market din municipiul Piatra-Neamţ (în zona Gării). Printre boabele de cafea, clienţii pot
FOTO/VIDEO. Poliţiştii sătmăreni au scos toate radarele pe şosele. Filtre de amploare în judeţ
portalsm.ro - Satu Mare
Poliţiştii sătmăreni au scos toate radarele pe şosele. Filtre de amploare în judeţ
FOTO/VIDEO. Poliţiştii sătmăreni au scos toate radarele pe şosele. Filtre de amploare în judeţ
portalsm.ro - Satu Mare
Poliţiştii sătmăreni au scos toate radarele pe şosele. Filtre de amploare în judeţ
Cu drogurile în stomac: Un tânăr de 27 de ani, prins cu capsule de cocaină, în Aeroportul Otopeni
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Un tânăr în vârstă de 27 de ani care intenţiona să tranziteze România cu destinaţia Ucraina a fost reţinut, iar procurorii cer arestarea lui, după ce a fost prins, pe Aeroportul Otopeni, în timp ce încerca să intre în ţară cu capsule cu cocaină în stomac.
Arde România! Prognoza METEO pe luna iulie
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Incendiu in Constanta, pe bulevardul Aurel Vlaicu, in zona fostului obor
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pompierii constanteni au fost solicitati sa intervina, astazi, la un incendiu. Flacarile au izbucnit la o portiune de vegetatie uscata din zona fostului obor, pe bulevardul Aurel Vlaicu. Sursa ...
Jaf ca în filme într-un cazino din Satu Mare. Ce armă a folosit atacatorul?
evz.ro - Bucureşti
Un jaf parcă desprins din filmele cu acţiune a avut loc într-un cazino din Satu Mare. Atacatorul a fost nevoit să recurgă la o „armă” pentru a putea fugi cu...
Lift pentru pacienţi, la Clinica de Boli Infecţioase I
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Consilierii judeţeni au aprobat joi, 27 iunie, într-o şedinţă ordinară de lucru, documentaţia tehnic
Şacalul auriu, o nouă AMENINŢARE în Argeş!
ziarulargesul.ro - Argeş
# Atacă gospodăriile şi pot distruge echilibrul biologic. Şacalii au ajuns în trei localităţi argeşene!Am scris în repetate rânduri despre problemele generate de înmulţirea urşilor în Argeş, urşi care nu îşi mai respectă nici perioada de hibernare şi nici habitatul natural, ajungând să fie fie văzuţi şi la Albota, şi la Topoloveni, şi la Mioveni iar temerea este că vor coborî şi mai mult. Protejaţi de lege, urşii par scăpaţi de sub control.Vânătorii atrag atenţia că probleme similare vor fi şi cu lupii, iar mai nou avem o altă dandana în Argeş: şacalii, animale de câmpie, au ajuns în zona Cur
Luptatoarea Alexandra Voiculescu, de la CS Poseidon Limanu 2 Mai, a luat bronz la Campionatul European (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Performanta insemnata inregistrata de tanara luptatoare Alexandra Voiculescu, de la CS Poseidon Limanu 2 Mai, la Campionatul European Under-15, de la Cracovia Polonia . Sportiva pregatita la club de ...
Scandalul de la fast food-ul de pe Milea – Bărbatul rănit a fost externat
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Bărbatul care a fost bătut crunt în seara zilei de vineri, într-un fast food din Sibiu, a fost externat de la spital. Medicii sibieni i-au acordat îngrijiri la Urgenţă şi diagnosticul pus a fost traumatism cranio cerebral puternic. După câteva ore, bărbatul a fost externat şi a fost lăsat să…
BACALAUREAT 2019. Luni, 1 iulie, încep probele scrise la Bacalaureat 2019. Peste 136.000 de candidaţi s-au înscris la examen
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Detalii incredibile depre Radu Mazăre. Ce a ajuns să facă în puşcărie
evz.ro - Bucureşti
Detalii incredibile depre Radu Mazăre. Ce a ajuns să facă în puşcărie. Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, nu pare să se plictisească după gratii. Apr...
Ministerul Apărării ia poziţie în discuţiile privind cimitirul eroilor din VALEA UZULUI. Argumentele părţii ungare, bazate pe o schiţă din 1917
evz.ro - Bucureşti
Ministerul Apărării Naţionale precizează că, în cadrul discuţiilor legate de situaţia cimitirului eroilor din Valea Uzului, partea ungară şi-a argumentat po...
Dacă nu l-a vrut PSD, a încercat la USR! Ce intenţie are un important om de afaceri arădean
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
30 septembrie, „Ziua naţională a antreprenorului român”!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ștefan Radu Oprea, a depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect de lege care prevede declararea zilei de 30 septembrie ca „Ziua naţională a antreprenorului român”, în care autorităţile pot organiza manifestări şi acţiuni publice. „Activităţile specifice privind celebrarea «Zilei naţionale a antreprenorului român» pot fi organizate de…
Tânăr de 24 de ani, ucis cu lovituri de cuţit
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Un tanar in varsta de 24 de ani, din orasul Liteni,a fost ucis, sambata seara, cu lovituri de cutit. In jurul orei 21.30, politistii au fost sesizai de un preot din Liteni, care a anuntat ca a gasit in curtea locuintei sale un tanar inconstient. La fata locului, a fost gasit Mihai Iurea, in varsta de 24 de ani, in stare de inconstienta, cu urme de sange pe imbracaminte.
NEAMȚ: A tâlhărit un copil de 12 ani, va sta 30 de zile după gratii
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
La data de 28 iunie, faţă de un tânăr de 21 de ani, instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Acesta a fost reintrodus în
Noi detalii în cazul asasinării cuplului Skripal. Ce ascundeau telefoanele suspecţilor? Scandalul spionilor ruşi a luat o nouă faţă
evz.ro - Bucureşti
Noi detalii despre asasinarea cuplului Skripal au fost descoperite în urma unei analize amănunţite a datelor salvate pe telefoanelor celor trei suspecţi....
Constanta: Pasarela din Mamaia, ce se intinde in largul marii, redeschisa pentru turisti dupa ce a fost reabilitata
ziarmm.ro - Maramureş
Pasarela din statiunea Mamaia, care se intinde in largul marii pe o distanta de peste 400 de metri si este prevazuta in capat cu un debarcader pentru acostarea navelor de agrement, inchisa incepand cu
Transferurile FC Botoşani pentru sezonul 2019-2020. Cine sunt jucătorii!
www.botosaninews.ro - Botoşani
FC Botoşani va începe noul sezon cu patru jucători noi, după ce alţi cinci au părăsit formaţia
NEAMȚ: Pompier din cadrul ISU Neamţ, pe podium la concursul internaţional „Cel Mai Puternic Pompier”
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
În perioada 27 – 29 iunie, în localitatea Bukfurdo din ţara vecină s-a desfăşurat a IX-a ediţie a concursului internaţional „Toughest Firefighter Alive -
VIDEO – Imagini cu ursul care se plimbă pe stradă în Sibiu – Nu este minciună!
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Sesizarea făcută de un sibian, sâmbătă dimineaţă la 112 este cât se poate de reală. Imagini video cu ursul care se plimbă în Sub Arini, în apropierea străzii Bahluiului, demonstrează acest lucru. Chiar dacă autorităţile au spus sâmbătă dimineaţă că sesizarea nu s-a confirmat şi că după mai multe ore…
Absolul jenant! Celebru lider Rezist, surprins în ipostaze care l-au făcut grav de râs! Poliţia a intervenit şi a rămas şocată! În plus e şi bugetar de lux
evz.ro - Bucureşti
Ipocrizia atinge cote alarmante printre bugetarii de lux, care ar face orice să intre în atenţia publică. Astfel s-a ajuns ca un angajat al statului, cercet...
EXCLUSIV. Preşedintele UDMR are plângere pentru Propagandă pentru război la Parchetul General. Rolul lui Soros
evz.ro - Bucureşti
La Parchetul General este înregistrată de joi, 27 iulie, o plângere penală pe numele preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, pentru săvârşirea următoarelor infra...
Deep Nude, aplicaţia care dezbracă femeile fără consimţământul acestora. Cum funcţionează şi unde o găsiţi
evz.ro - Bucureşti
Inteligenţa Artificială serveşte la orice, inclusiv să dezbraci virtual femeile. Numeroşi internauţi au protestat zilele acestea pe reţelele de socializare ...
Ucrainean prins în România cu 18 capsule de cocaină în stomac
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Poliţiştii au prins, pe Aeroportul Otopeni, un tânăr din Ucraina care avea în stomac 18 capsule cu cocaină. Traficantul a fost reţinut, după ce i-au fost eliminate capsulele din stomac. „În urma unei operaţiuni comune a Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră şi D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, s-a reuşit prinderea unui…
După contestaţie, a obţinut nota maximă!
ziarulargesul.ro - Argeş
Un elev a obţinut media maximă la evaluarea naţională, după rezolvarea contestaţiilor, iar Argeşul are acum 24 de copii care au încheiat examenul care contează la admiterea în liceu cu 10 pe linie. După etapa contestaţiilor, numărul candidaţilor cu medii mai mari de 5 a ajuns, per judeţ, la 3490...
Mureş: Investiţii de peste 30 de milioane de lei în amenajări hidrotehnice
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa, în calitate de preşedinte al Comitetului de Bazin Mureş, a c
Întâlnire neaşteptată Trump-Kim. Unde îşi vor spune „Bună ziua!”
evz.ro - Bucureşti
Kim Jong-un ar fi acceptat o întâlnire cu Trump pe Zona demilitarizată (DMZ). Zona demilitarizată dintre cele două Corei, a fost blocată astăzi de dimineaţă...
Un cetăţean ucrainean a fost prins pe aeroportul Otopeni cu 143 de grame de COCAINĂ ascunsă în stomac
evz.ro - Bucureşti
Un cetăţean ucrainean a fost prins pe Aeroportul Otopeni în timp ce încerca să introducă în ţară 143 de grame de cocaine ascunsă în 18 capsule pe care le in...
Iohannis, mesaj despre Progromul din Iaşi: „Un episod tragic...”
evz.ro - Bucureşti
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul comemorării a 78 de ani de la Pogromul din Iaşi, în care subliniază că nu trebuie neg...
In sezonul estival, politisti romani incep misiunile de suport operativ in state europene
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La inceputul lunii iulie, 26 de politisti romani incep misiunile de suport operativ in state europene, in special in statiuni turistice si zone cu aflux mare de turisti. Acestia acorda asistenta si ...
Nou scandal uriaş în PSD! Bătaie de cascadorii râsului. Explicaţiile sunt de-a dreptul jenante
evz.ro - Bucureşti
Politicienii spun des lucruri trăznite şi mai nou sunt dispuşi şi să sară la bătaie, atunci când nervii sunt întinşi la maxim. Este şi cazul lui Marian Opri...
Adrenalină în mijlocul pădurii! Unicul parc de aventură din judeţul Timiş a fost redeschis pentru turişti
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Amatorii de senzaţii tari se pot bucura din nou de parcul de aventură din pădurea care străjuieşte localitatea Nădrag.
Adrenalină în mijlocul pădurii! Unicul parc de aventură din judeţul Timiş a fost redeschis pentru turişti
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Amatorii de senzaţii tari se pot bucura din nou de parcul de aventură din pădurea care străjuieşte localitatea Nădrag.
Vacanţa în Argeş s-a încheiat la spital!
ziarulargesul.ro - Argeş
# Copii cazaţi la pensiune, luaţi cu targa după ce au servit cina la conac. 10 copii care veniseră în tabără la o pensiune cu pretenţii din comuna Arefu au fost luaţi cu ambulanţele după ce mâncarea de la restaurant i-a trântit la pat, fiind suspectaţi de toxiinfecţie alimentară. S-a întâmplat...
Doliu printre ţărănişti. Un lider important a murit
evz.ro - Bucureşti
E doliu printre ţărănişti. Un lider municipal, fost prefect, a trecut la cele veşnice în acest sfârşit de săptămână. Avea doar 69 de ani....
Şantierul Autostrăzii Transilvania de sus: Filmare cu drona pe întreg sectorul dintre Borş şi Biharia (FOTO / VIDEO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Asociaţia Pro Infrastructură a dat publicităţii noi imagini cu Autostrada Transilvania, filmată cu drona. Este vorba despre prima prima filmare aeriană completă a mini-sectorului de 5,35 km dintre Borş şi Biharia. Vezi cum arată!
Retinut pe aeroportul Henri Coanda Bucuresti: Ucrainean, de 27 de ani, prins cu mai multe capsule cu cocaina in stomac
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In urma unei operatiuni comune a Politiei Romane, Politiei de Frontiera si D.I.I.C.O.T. Structura Centrala, s-a reusit prinderea unui caraus de droguri care intentiona sa tranziteze tara ...
Tânăr înjunghiat mortal la Rotunda-Liteni
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Un tanar in varsta de 26 de ani a fost injunghiat, sambata noapte, in satul Rotunda, orasul Liteni, la ora la care a fost gasit acesta fiind deja decedat. Tanarul ar fi avut un conflict la un bar din localitate cu mai multi tineri. In local, a fost insa vorba doar de scandal, tinerii plecand aparent in directii diferite. Ce s-a intamplat mai departe urmeaza a fi stabilit.
12 elevi din judeţ susţin bacalaureatul în condiţii speciale
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: 5.456 de absolventi de liceu sunt sub imperiul emotiilor, acestia urmand sa sustina, saptamana viitoare, probele scrise ale examenului de bacalaureat. Prima proba, cea de limba si literatura romana, este programata luni, 1 iulie, de la ora 9.00. Proba la limba si literatura materna se desfasoara marti, 2 iulie, iar proba obligatorie a profilului matematica sau istorie, miercuri, 3 iulie.
Aberaţii de cascadorii râsului, în PSD. Topul declaraţiilor fără noimă de la congres
evz.ro - Bucureşti
Aberaţii de cascadorii râsului, în PSD. Topul declaraţiilor fără noimă de la congres. Social democraţii s-au întrecut, ieri, la Congres, în declaraţii sforă...
Dăncilă şi relaţia cu serviciile secrete. Ce nume greu se „fereşte de camere” şi o vizitează la Cotroceni „pe ascuns”?
evz.ro - Bucureşti
Se zvoneşte că Viorica Dăncilă, premierul României, ar fi vizitată pe ascuns de un nume greu din serviciile secrete. Întâlnire ar avea loc chiar la Cotrocen...
Foto/Video: Cei mai puternici şi mai frumoşi cai din Apuseni, participanţi la concursul hipo de la Abrud
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
O eclipsa totala de Soare va avea loc pe 2 iulie. Vezi aici, zonele in care fenomenul va fi vizibil
ziarmm.ro - Maramureş
O eclipsa de Soare totala se va produce pe 2 iulie, iar fenomenul va fi vizibil doar din regiunea Pacificului, Argentina si Chile, potrivit presei international, relateaza Mediafax. Eclipsele de Soare
Mitropolitul Banatului, la hramul unei biserici din Timişoara. Meditaţii gratuite la centrul parohiei
www.tion.ro - Timiş
Mitropolitul Banatului a participat la slujba oficiată cu ocazia hramului bisericii din parohia Timişoara – Fratelia, la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. La centrul social din parohie, care ţine de biserică, se fac şi meditaţii gratuite la diverse materii pentru copii.
Ștefan Bănică, show la Zilele Becleanului
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Mii de oameni au participat sâmbătă seara la Zilele Becleanului, cei mai mulţi dintre cei prezenţi venind la eveniment special pentru concertul de muzică uşoară din Piaţa Mare. Show-ul a început cu interpreta de origine cubaneză Biu Marquetti (BU), fostă solistă a trupei Mandinga, care a încântat au
Ce telefoane vor fi interzise în România din 2020. Comercianţii care le vând riscă amenzi usturătoare
www.botosaninews.ro - Botoşani
O anumită categorie de telefoane va fi absolut interzisă din data de 27 iunie 2020, ca urmare a publicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
Cum s-a încurcat un sportiv cu Mafia din Italia? Românul a fost arestat
evz.ro - Bucureşti
Românul Ovidiu Bali, fost pugilist participant la JO de la Atlanta, a fost arestat, miercuri, de poliţiştii italieni sub acuzaţia de acţiuni de extorcare de...
Recomandări utile pentru şoferii care circulă pe ploaie
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Având în vedere avertizările meteorologice şi codurile emise în această perioadă, Inspectoratul de P
FOTO. Ce spune Poliţia despre jaful de la cazinou. Câţi bani s-au furat
portalsm.ro - Satu Mare
Poliţia a fost sesizată în această dimineaţă, în jurul orei, 6, 10, despre faptul că o persoană necunoscută a intrat într-un cazinou din municipiul Satu Mare, unde a folosit un spray lacrimogen.
Oamenii lui El Chapo au evadat din închisoare. S-a petrecut ca în filme
evz.ro - Bucureşti
Trei traficanţi de droguri mexicani au reuşit să evadeze dintr-o închisoare din Caracas unde erau încarceraţi, a anunţat ministrul venezuelan pentru afacer...
Luis Suarez, în lacrimi după ce a ratat penalty-ul care a eliminat-o pe Uruguay din Copa America | VIDEO
evz.ro - Bucureşti
Peru a reuşit o performanţă incredibilă la Copa America, după ce a eliminat selecţionata din Uruguay în „sferturile” competiţiei....
EXCLUSIV: Marian Iancu i-a pus pe gânduri pe magistraţi cu o chestiune de drept legată de DENUNȚ. Curtea de Apel a trimis dosarul Instanţei supreme
evz.ro - Bucureşti
Omul de afaceri Marian Iancu – condamnat la 14 ani de închisoare în dosarul RAFO-Carom – încearcă să obţină reducerea pedepsei în baza unui denunţ...
Băiatul rămas fără mamă şi soră în Italia, a ajuns în casa mătuşii
evz.ro - Bucureşti
Gabriel Alecsa, băiatul de 10 ani care şi-a pierdut mama şi surioara într-un accident în Italia, la Manfredonia, ajutat să ajungă în România, alături de măt...
Declaraţie şocantă din BNR. Ce spune apropiatul lui Isărescu despre tinerii români
evz.ro - Bucureşti
Declaraţie şocantă din BNR. Ce spune apropiatul lui Isărescu despre tinerii români. Declaraţie şocantă din Banca Naţională a României, vebită de la unul din...
Bacalaureat 2019: Maine are loc proba scrisa la limba romana. Ministeru Educatiei a publicat modele de subieete
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Luni, 1 iulie, absolventii de liceu sustin proba scrisa la limba romana, la Bacalaureat 2019. Ministerul Educatiei a publicat pe edu.ro modele de subiecte. La prima sesiune de Bacalaureat 2019 s-au ...
Surpriză pentru cinefilii bănăţeni! Ce regizor va fi invitat în cadrul Festivalului „Ceau, Cinema!”?
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Unul dintre cei mai apreciaţi cineaşti sârbi va fi invitatul special al celei de-a şasea ediţii a Festivalului „Ceau, Cinema!” de la Timişoara şi Gottlob, unde va fi omagiat printr-o retrospectivă organizată în colaborare cu Bienala Art Encounters 2019.
Războiul comercial americano-chinez în armistiţiu
evz.ro - Bucureşti
Războiul comercial americano-chinez se amână, după reuniunea marilor economii globale din Japonia în cadrul căreia Donald Trump s-a întâlnit cu omologul său...
Kovesi, procuror general în Moldova? Declaraţii incendiare de la un nume greu
evz.ro - Bucureşti
Deputatul Iurie Reniţă, preşedintele Comisiei de politică externă din noul parlament moldovean o vrea pe Laura Kovesi drept procuror general al Republicii M...
Artişti de pe tot mapamondul, la Festivalul Inimilor 2019. „O ediţie care se vrea şi mai reuşită decât precedentele”
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Luna viitoare aduce prilej de bucurie pentru iubitorii de folclor din oraşul de pe Bega, acolo unde se anunţă o nouă ediţie a Festivalului Inimilor. Sărbătoarea mondială a folclorului se va bucura în acest an de participarea extraordinară a unor valoroşi artişti din Spania, India, Columbia, Elveţia şi multe alte zone de pe glob!
270 de lucrări ale elevilor botoşăneni de la Evaluarea Naţională au primit note mai mari după contestaţii
www.botosaninews.ro - Botoşani
Note mărite în urma contestaţiilor depuse la Evaluarea Naţională la peste 50% din lucrarile contestate.
Copii în pericol, în tabără la munte. Zece elevi sunt la spital
evz.ro - Bucureşti
Vacanţa de vară a sfârşit la spital pentru mai mulţi elevi ai unui colegiu din Bucureşti. În ultima noapte petrecută în tabără, pe Transfăgărăşan, copiii au...
Tăriceanu aruncă o bombă în propria curte! Șterge pe jos cu naţionala U21 şi spune de ce a pierdut cu Germania! Declaraţii şocante
evz.ro - Bucureşti
Călin Popescu Tăriceanu vrea să candideze la alegerile prezidenţiale, dar discursurile sale din ultima perioadă îl îngroapă în ochii alegătorilor. După ce p...
Grindeanu, pentru Oprişan: ”Și Banatul te-a fluierat!”
evz.ro - Bucureşti
După ce preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, a fost huiduit la congresul PSD, când a urcat pe scena Sălii Palatului ca să ţină un discurs, acesta renun...
În curând vom mânca kiwi şi banane crescute în România. Unde e epicentrul fructelor exotice de la noi
evz.ro - Bucureşti
Fără sisteme de irigaţii, pe fondul schimbării climei, sudul României se transformă mai degrabă într-o zonă exotică. “Sahara Olteniei″, întinsă pe o suprafa...
Meteo: Sunt anuntate ploi pe crestele montane din Maramures
ziarmm.ro - Maramureş
Vremea se incalzeste astazi fata de ziua precedenta. Cerul va fi mai mult senin, cu innorari dupa amiaza si in timpul serii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 19 si 26 grade Celsius, iar valo
FOTO. Jaf la un cazinou din Satu Mare! A dat cu spray lacrimogen şi a furat banii
portalsm.ro - Satu Mare
Jaf la un cazinou din Micro 17, în municipiul Satu Mare. Incidentul a avut loc în această dimineaţă. Un bărbat ar fi intrat în sala de jocuri
FOTO. Jaf la un cazinou din Satu Mare! A dat cu spray lacrimogen şi a furat banii
portalsm.ro - Satu Mare
Jaf la un cazinou din Micro 17, în municipiul Satu Mare. Incidentul a avut loc în această dimineaţă. Un bărbat ar fi intrat în sala de jocuri
Probele scrise la BAC 2019, incep luni, 1 iulie, cu examenul la Limba si literatura romana
ziarmm.ro - Maramureş
La nivelul judetului Maramures aproximativ 3.900 de absolventi vor intra in etapa urmatoare a Bacalaureatului. Proba scrisa la Limba si literatura romana se va desfasura maine, 1 iulie, iar cea la Lim
Fuziune între subsidiarele Teraplast Recycling şi Politub
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Acţionarii Teraplast, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcţii din România, au anunţat aprobarea de principiu a fuziunii dintre subsidiarele Teraplast Recycling şi Politub, prin absorbţia de către Teraplast Recycling a societăţii Politub.
”Politub, companie parte din Grupu
Au lovit un cal pe şosea
ziarulargesul.ro - Argeş
În această dimineaţă, două persoane care circulau cu un autoturism pe raza comunei Mihăeşti au suferit răni după ce maşina în care se aflau a izbit un cal nesupravegheat care a ieşit pe şosea.La faţa locului intervin o autospecială, SMURD şi SAJ.Vom reveni
Se caută director executiv la Direcţia Poliţia Locală Târgu Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Municipiul Târgu Mureş organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de director excutiv la Direcţia
O primărie din Botoşani construieşte un dispensar pentru localnici. Va avea cabinet de medicină generală şi cabinet stomatologic
www.botosaninews.ro - Botoşani
O primărie dintr-o comună din judeţul Botoşani va construi un dispensar medical, unde localnicii vor
Mircea Lucescu a explicat motivul despărţirii dintre Răzvan şi PAOK: „Nu s-a dorit asta”
evz.ro - Bucureşti
Fotbalul elen este în stare de şoc, după ce tehnicianul Răzvan Lucescu şi-a anunţat demisia de la PAOK Salonic, grupare cu care românul a scris istorie....
FOTO, VIDEO: Carolina Fashion Kids, cel mai frumos eveniment de modă dedicat în exclusivitate copiilor, în Cetatea Alba Carolina
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Atenţie, se naşte un Saint Tropez în România. Localitatea va fi inundată de turişti din toate colţurile lumii
evz.ro - Bucureşti
Complexul turistic Gura Portiţei din Delta Dunării aşteaptă aprobările pentru demararea unui proces de renovare care ar dubla capacitatea de cazare a ansamb...
Acţionarul de Dinamo, ameninţat cu moartea chiar de fanii propriei echipe. Cuvinte grele şi „promisiuni” periculoase
evz.ro - Bucureşti
Fanii Dinamo continuă războiul cu acţionarul Ionuţ Negoiţă, nemulţumiţi de campania de achiziţii pe care a desfăşurat-o până acum....
Încă o trădare supremă în PSD! Liviu Dragnea, umilit total de către cea care îi închina ode. Discurs năucitor
evz.ro - Bucureşti
Cu mai mult de o lună în urmă îi jura credinţă şi se înclina în faţa lui. Mai mult decât atât, discursurile sale erau ode închinate fostului preşedinte al P...
Arde la intarea in localitatea Toprasar din judetul Constanta. Intervin pompierii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Militarii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dobrogea au fost solicitati, in urma cu putin timp, sa lichideze un incediu izbucnit la intrarea in localitate Topraisar dinspre Constanta. ...
Scrisoare deschisă domnului teolog Plăian, şeful ADI Deşeuri Bistriţa-Năsăud
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Domnule teolog Plăian, şeful Adi Deseuri BN, v-aţi întors de la congresul PSD? Nu de alta, dar aş vrea să vă arăt şi eu câte ceva în contextul în care, de la 1 iulie 2019 este obligatorie colectarea selectivă a deşeurilor pe 4 fracţii: plastic/metal, hârtie/carton, sticlă, deşeuri reziduale/amesteca
Copii la spital cu toxiinfecţie alimentară, după o tabără la munte
evz.ro - Bucureşti
Vacanţa de vară a sfârşit la spital pentru mai mulţi elevi ai unui colegiu din Bucureşti. În ultima noapte petrecută în tabără, pe Transfăgărăşan, copiii au...
La Timişoara se face curăţenie. În ce cartiere va fi parcarea interzisă?
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Zeci de străzi din Timişoara urmează să fie curăţate, începând din 1 iulie. Angajaţii firmei de salubrizare vor spăla asfaltul din zona Dâmboviţa şi Lipovei, după ce săptămâna trecută au intervenit în zona Steaua şi Şagului.
Atmosferă boemă, dar lume mai puţină, sâmbătă, la Zilele Sfântului Ladislau. Vezi VIDEO şi FOTOREPORTAJ!
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Cu toate că programul Zilelor Sfântului Ladislau a fost unul complex, sâmbătă seară mult mai puţini orădeni s-au adunat în Cetate, comparativ cu anii trecuţi. Concertul formaţiei Ocho Macho, programat la ora 21, nu a strâns mai mult de 500 de oameni în faţa scenei.
351 de note au fost majorate, iar alte 249 au fost micşorate, la evaluarea naţională, după ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Ministerul Educatiei a publicat sambata, 29 iunie, rezultatele finale ale examenului de evaluare nationala, acestea putand fi consultate la sediul unitatilor de invatamant si pe site-ul www.evaluare.edu.ro. Potrivit datelor finale inregistrate la nivelul judetului Suceava, din cele 664 de lucrari ale caror note au fost contestate, 351 au primit note mai bune, iar alte 249 au fost notate cu calificative mai mici.
Nepotismul este în floare la Cluj. Scena politică, împânzită de rudele numelor grele
evz.ro - Bucureşti
Nepotism dus la extrem pe scena politică din Cluj. Mai multe nume grele au şi-au adus în funcţii publice rudele, pentru a le asigura un viitor....
Tenis: Karolina Pliskova a castigat turneul WTA de la Eastbourne
ziarmm.ro - Maramureş
Jucatoarea ceha de tenis Karolina Pliskova, locul 3 mondial, a castigat sambata turneul WTA pe iarba de la Eastbourne (Marea Britanie), cu premii totale de 998.712 dolari, invingand-o fara sa forteze
Un român a scos tras cu puşca în patronul unui magazin din Roma
evz.ro - Bucureşti
Un român, deranjat că au crescut preţurile în Italia, a scos puşca şi a tras în patronul unui magazin din Roma. Din fericire arma nu era letală, ci de airso...
UPDATE FOTO Accident pe Valea Oltului. Cinci persoane rănite printre care şi un copil
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Ziua de duminică a început cu un accident pe Valea Oltului. două autoturisme, ambele înmatriculate în Bucureşti s-au ciocnit frontal. Printre răniţi se află şi un copil, iar traficul a fost blocat total. UPDATE În accident au fost implicate 5 persoane. S-au acordat îngrijiri medicale persoanelor implicate, dintre care o…
Cum vrea Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud să se apere de vizitatorii înaripaţi
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, reabilitat cu aproximativ 1,5 milioane de euro bani norvegieni, are o curte frumoasă, îndrăgită de oameni, dar şi de păsări. Cum acestea din urmă pot deveni cu adevărat agasante, instituţia a decis să caute soluţii să le alunge. Ca urmare, a cumpărat, prin sistemul
Cum vrea Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud să se apere de vizitatorii înaripaţi
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, reabilitat cu aproximativ 1,5 milioane de euro bani norvegieni, are o curte frumoasă, îndrăgită de oameni, dar şi de păsări. Cum acestea din urmă pot deveni cu adevărat agasante, instituţia a decis să caute soluţii să le alunge. Ca urmare, a cumpărat, prin sistemul
Atenţie! Reguli ce trebuie respectate cu sfinţenie dacă mergi la Cornişa Aquapark. Ce persoane au interzis la piscină
www.botosaninews.ro - Botoşani
Prin achitarea biletului de intrare, vă exprimaţi consimţământul privind respectarea acestor reguli. Fără respectarea acestora
Fraudă şi muşamalizare la alegerile din 2009? PÎCCJ a clasat dosarul în doar 24 de ore
evz.ro - Bucureşti
Procurorii de la PÎCCJ, aflaţi sub conducerea lui Augustin Lazăr, au avut nevoie de doar 24 de ore pentru a închide dosarul privind posibila fraudare a aleg...
BAC 2019: Luni încep probele scrise. Ce trebuie să ştie elevii înainte de a intra la examen
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, încep luni, 1 iulie, cu testul de Limba şi literatura română - proba E)a). Marţi,
ANGAJĂRI la STAT: Posturi vacante în instituţii din Alba, la data de 30 iunie 2019. Calendarul examenelor şi condiţiile de înscriere la CONCURS
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Franta, pregatita sa primeasca zece migranti debarcati de Sea-Watch 3 in portul Lampedusa
ziarmm.ro - Maramureş
Franta este pregatita sa primeasca zece din cei 40 de migranti debarcati de Sea-Watch 3, nava inchiriata de o organizatie caritabila germana, in noaptea de vineri spre sambata in portul italian Lamped
FOTO Carnagiu pe un drumul european E581! Cinci persoane au murit şi şapte au fost rănite după un accident rutier
www.botosaninews.ro - Botoşani
Un accident soldat cu cinci morţi şi şapte răniţi a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe drumul european E 581. La ora 1.47, Inspectoratuil pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui a fost solicitat prin 112 despre faptul că pe E 581, pe raza localităţii Bădeana,a avut loc un accident rutier în care au …
Sondaj IMAS: PNL, pe primul loc. PSD ar lua sub 20% din voturi. Cum stau USR şi PLUS
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
PNL, USR-PLUS şi PSD - aceasta ar fi ordinea în preferinţele partidului, în cazul unor alegeri parlamentare, potrivit unui sondaj IMAS realizat la comandat USR în luna iunie, obţinut de G4Media.ro.
PNL ar obţine la alegerile parlamentare un scor similar cu cel de la europarlamentarele din 26 mai.
Aniversaţii zilei de 30 iunie
www.botosaninews.ro - Botoşani
Profesorul pensionar Artur Bălăucă, dirijorul orchestrei Rapsozii Botoşanilor, Ciprian Potoroacă, jurnalistul Brandusa Poclid, avocatul Simona Beatrice Radasanu, profesorul Petru Neculai Lesan de la Grup Şcolar Elie Radu. La multi ani! Completeaza lista aniversatilor la redactie@botosaninews.ro
Naţional: Accident cu 5 morţi şi 7 răniţi, azi-noapte. Planul roşu de intervenţie a fost activat
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Cinci persoane au murit şi şapte au fost rănite grav, în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident între trei maşini, produs pe Drumul
Jumătate de secol de la primul tramvai tras de cai! Mijloace de transport istorice, în centrul Timişoarei!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Un tramvai tras de cai şi o paradă a mijloacelor de transport istorice vor putea fi văzute în oraşul de pe Bega. Curioşii sunt aşteptaţi în centru, să sărbătorească „Ziua Transportului Public Timişorean”.
Valea Oltului, blocată total! Accident cu trei victime
evz.ro - Bucureşti
Circulaţia rutieră pe Valea Oltului este blocată, duminică dimineaţa, pe ambele sensuri de mers, în urma unui accident rutier....
NEAMȚ: Localităţile care rămân FĂRĂ CURENT în perioada 1 – 7 iulie
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Localităţile din Neamţ care rămân FĂRĂ CURENT în perioada 1 – 7 iulie Delgaz Grid anunţă: Pentru executarea unor lucrări la instalaţiile de distribuţie în
Bombă de la ANM. Caniculă în toată regula. Vremea din iulie „nu dezamăgeşte”
evz.ro - Bucureşti
ANM a schimbat prognoza meteo pentru luna iulie 2019. Vremea va fi mult mai caldă decât media normală pentru această perioadă a anului....
Jocurile Europene 2019: Gimnasta Denisa Golgota, locul 11 in finala de la individual compus
ziarmm.ro - Maramureş
Sportiva romana Denisa Golgota a ocupat locul 11 in finala de la individual compus, sambata, in concursul de gimnastica artistica din cadrul Jocurilor Europene de la Minsk, relateaza Agerpres.
ELECTRICA: Localităţile din Alba în care sunt programate întreruperi ale furnizării energiei electrice, în perioada 1-7 iulie 2019
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
FOTO Accident pe Valea Oltului. Un copil printre răniţi, trafic blocat total
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Ziua de duminică a început cu un accident pe Valea Oltului. două autoturisme, ambele înmatriculate în Bucureşti s-au ciocnit frontal. Printre răniţi se află şi un copil, iar traficul a fost blocat total. Accidentul s-a petrecut în afara lcoalităţii Boiţa. Un şofer de 66 de ani, in timp ce conducea…
Top 10 cele mai bine vândute cărţi în prima jumătate a anului 2019 în Librăriile Humanitas
www.7est.ro - Iaşi
%
Festival de teatru
www.7est.ro - Iaşi
%
IREAL. Un bancomat împiedică o comună din Caraş-Severin să devină staţiune turistică!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Comuna se îndreaptă cu paşi repezi spre a fi declarată staţiune turistică de interes local! Numai că încurcatele căi legislative şi birocratice îi mai pun beţe-n roate localităţii din Clisura Dunării.
FOTO Aproape 1.500 de sibieni au urmărit una din cele mai bune comedii, „California Dreamin”
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Aproape 1.500 de spectatori au fost prezenţi sâmbătă seara în Piaţa Mare din Sibiu, transformată într-un imens cinematograf, unde a avut loc proiecţia comediei "California Dreamin", în cinsitea şi în prezenţa actorului Răzvan Vasilescu. Acesta a primit Premiul pentru întreaga carieră din partea organizatorilor Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).…
Foto/Video: Accident cumplit cu 5 morţi şi 7 răniţi în care au fost implicate 3 autoturisme. A fost activat PLANUL ROȘU
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Reţeta uitată a unei beri care a făcut România celebră in toată Europa, era mai scumpă ca vinul
www.7est.ro - Iaşi
%
NEAMȚ: Vacanţe Muzicale – Programul zilei de duminică, 30 iunie
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
În perioada 30 iunie – 6 iulie, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ organizează cea de a XLVI-a ediţie a „Vacanţelor Muzicale la
Incendiu in muncipiul Constanta. O casa a ars in totalitate (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Incendiu Constanta strada Nicolae Darascu din Palazu Mare
Marmotele din Munţii Rodnei, surprinse în momentele în care nu ”înveleau ciocolată” (FOTO)
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Marmotele, aduse acum mai bine de patru decenii din Alpii francezi în Parcul Naţional Munţii Rodnei ”pentru a completa o nişă ecologică în acest ecosistem”, s-au adaptat foarte bine şi reprezintă o atracţie a ariei protejate alături de capre negre. Fotograful Alex Varga a surprins trei exemplare ”ho
Foto: Accident cumplit cu 5 morţi şi 7 răniţi în care au fost implicate 3 autoturisme. A fost activat PLANUL ROȘU
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Vaslui. Tragedie în noapte! A fost activat Codul Roşu de intervenţie. Sunt 12 victime
evz.ro - Bucureşti
Un cumplit accident, cu 12 victime, dintre care patru morţi şi alte trei persoane în stare foarte gravă s-a petrecut azi-noapte, în judeţul Vaslui. ...
MAE-Atentionare de calatorie: Republica Elena-risc ridicat de incendii de padure
ziarmm.ro - Maramureş
Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care se afla, tranziteaza sau doresc sa calatoreasca in Republica Elena ca Secretariatul General de Protectie Civila avertizeaza ca exista un
Satul cu cei mai mulţi cultivatori de cireşe, în sărbătoare. Festivalul început în urmă cu 126 de ani, la o nouă ediţie
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Sărbătoarea cireşelor de la Cireşoaia este programată să aibă loc astăzi, 30 iunie 2019, după slujba de la biserică, la fel ca şi în alţi ani. Sărbătoarea datează din 1893, an în care moşierul din zonă, fascinat de bogăţia şi frumuseţea fructelor, i-a dedicat o zi specială. Festivalul a fost întreru
Evaluarea Naţională. Cine sunt cei 29 de clujeni cu nota 10!
feedproxy.google.com - Cluj
29 dintre elevii care au susţinut în acest an Evaluarea naţională au obţinut media generală 10, din care un elev a obţinut acest rezultat
„Și dacă ar veni acum să se roage de mine, eu alături de Marcel Vela nu aş mai candida!”
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Preşedintele Andrei Ungur va veni cu propunerea de excludere a primarului Felix Borcean din organizaţia locală a PNL Caransebeş. Solicitarea va fi cuprinsă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de Biroul Local al Partidului Naţional Liberal Caransebeş.
Incredibil, dar adevărat: De la 1 iulie se ieftinesc cu 5% gazele pentru consumatorii casnici
ziarulunirea.ro - Alba
Cel mai citit ziar online din judetul Alba si din orasele Alba Iulia, Sebs, Blaj, Aiud, Cugir, Ocna Mures, Campeni, Abrud, Zlatna, Teius
Evaluarea Naţională – rezultate finale, după contestaţii
feedproxy.google.com - Cluj
Rezultatele finale după contestaţii la Evaluarea Naţională au fost făcute publice sâmbătă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul
Ce a însemnat pentru deputatul Doina Pană congresul extraordinar al PSD (FOTO)
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Vicepreşedintele PSD, deputatul Doina Pană, a scris, după congresul extraordinar al PSD de sâmbătă, că acesta a reprezentat mai mult decât alegerea noii conduceri şi modificarea statutului, o întâlnire cu ”marea familie PSD-istă”. De altfel, deputatul s-a fotografiat cu Viorica Dăncilă, noul preşedi
Horoscopul runelor pentru luna iulie
feedproxy.google.com - Cluj
Numerologul Mihai Voropchievici a prezentat horoscopul runelor pentru luna iulie.HOROSCOP RAC. Bătălii furtunoase, dispute.
Accident rutier cumplit. Cinci morti. Mai multi raniti se zbat intre viata si moarte. S-a declansat Planul Rosu de Interventie
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
A fost solicitat prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 despre faptul ca pe Drumul European 581, pe raza localitatii Badeana, jud. Vaslui
Astazi, la Monumentul Memorial Poarta Alba, slujba de pomenire pentru cei ce au murit la Canal
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Monument memorial Galesu Poarta Alba