Local News, 11 Iunie 2019

Local News, 11 Iunie 2019

Extinderea Municipalului şi parcarea subterană din Botanic, în dezbatere

Extinderea Municipalului şi parcarea subterană din Botanic, în dezbatere

www.tion.ro - Timiş

Planul Urbanistic Zonal pentru extinderea Spitalului Municipal şi amenajarea unei parcări subterane în Parcul Botanic a fost marţi în dezbatere publică. Mai mulţi arhitecţi din Timişoara şi-au exprimat temerile cu privire la proiect, dar arhitectul PUZ, primarul Nicolae Robu şi reprezentanţii spitalului susţin că e nevoie ca de aer de această extindere. Însă dacă sunt ilegalităţi în proiect, atunci se va renunţa la acesta sau va fi modificat drastic.

European Music Open a debutat cu o gală de dans modern, în coregrafia lui Edward Clug, un şteian care conduce Baletul din Maribor (VIDEO)

European Music Open a debutat cu o gală de dans modern, în coregrafia lui Edward Clug, un şteian care conduce Baletul din Maribor (VIDEO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Sala Mare a Teatrului Regina Maria s-a umplut marţi seara de sute de curioşi veniţi să vadă gala de dans modern programată în debutul festivalului anual European Music Open. Spectacolul a fost adus de Baletul Maribor, condus de directorul artistic Edward Clug, coregraf de renume mondial, născut şi crescut în Ştei. Pe scena din Oradea, acesta a spus că este onorat de invitaţie şi că este fascinat de transformarea oraşului.

Consiliul Judeţean Braşov a scos la licitaţie excuţia DJ109 Beclean – Voivodeni

Consiliul Judeţean Braşov a scos la licitaţie excuţia DJ109 Beclean – Voivodeni

feedproxy.google.com - Braşov

Consiliul Judeţean Braşov a publicat pe SICAP (Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare a achizitiilor publice) anunţul pentru proiectare şi execuţie DJ 109 – Beclean – Luţa – Ludişor. Documentaţia tehnică aferentă acestui proiect a fost deja elaborată, iar în şedinţa de plen a Consiliului Judeţean Braşov din 20 februarie au fost aprobaţi

VIDEO / Zăpadă de aproape 6 metri pe Transfăgărăşan, în plină vară. Oficial, drumul se va deschide pe 1 iulie

VIDEO / Zăpadă de aproape 6 metri pe Transfăgărăşan, în plină vară. Oficial, drumul se va deschide pe 1 iulie

ziarulunirea.ro - Alba

În plină vară, Transfăgărăşanul (DN7C) ne oferă încă imagini de iarnă. Acolo, drumarii acţionează acum, în luna iunie, pentru curăţarea zăpezii, care pe unele porţiuni depăşeşte 5-6 metri grosime. Potrivit lui Robert Elekeş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, în acest moment se lucrează la eliberarea unui sens, până sus, …

ANCOM a lansat o aplicaţia care permite clienţilor SĂ REZILIEZE contractul dacă viteza Internetului nu respectă parametrii

ANCOM a lansat o aplicaţia care permite clienţilor SĂ REZILIEZE contractul dacă viteza Internetului nu respectă parametrii

ziarulunirea.ro - Alba

ANCOM a lansat o aplicaţia care permite clienţilor SĂ REZILIEZE contractul dacă viteza Internetului nu respectă parametrii. Pentru că trăim într-o lume în care există aplicaţii pentru orice, tocmai s-a lansat şi aplicaţia care permite clienţilor să rezilieze abonamentul dacă viteza Internetului nu respectă parametrii din contract. Autoritatea de reglementare în comunicaţii (ANCOM) a relansat …

FOTO/ Știrea ta/ Parcări ”ca în codru” pe strada Arieşului din Alba Iulia: pe trotuar, pe contrasens şi pe locuri închiriate

FOTO/ Știrea ta/ Parcări ”ca în codru” pe strada Arieşului din Alba Iulia: pe trotuar, pe contrasens şi pe locuri închiriate

ziarulunirea.ro - Alba

Strada Arieşului, din cartierul Ampoi 3 al municipiului Alba Iulia, este de mai multă vreme ”un coşmar” pentru pietoni, şoferi şi locuitori. De mai multe ori pe zi se crează blocaje în trafic, din cauza maşinilor parcate neregulamentar, iar oamenii sunt nevoiţi să se înghesuie şi pe trotuare din cauza celor care, dacă ar putea, …

Cum va fi VREMEA până în 23 iunie 2019, în Transilvania şi la munte. ANM a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Cum va fi VREMEA până în 23 iunie 2019, în Transilvania şi la munte. ANM a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

ziarulunirea.ro - Alba

Meteorologii ANM prognozează pentru următoarele două săptămâni (10 – 23 iunie) o încălzire accentuată a vremii şi, implicit, valori termice maxime de 32 – 34 de grade, în unele regiuni, însă fenomenul de instabilitate atmosferică va continua să se manifeste aproape zilnic, în anumite perioade orare. În Transilvania, vremea va intra într-un proces de încălzire …

Bărbat bănuit de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor. A distribuit poze indecente cu o elevă

Bărbat bănuit de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor. A distribuit poze indecente cu o elevă

www.tion.ro - Timiş

Un bărbat de 32 de ani din Timiş este bănuit de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor. Au intrat pe fir poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Timişoara. Totul a pornit de la câteva fotografii indecente care au devenit virale pe internet. Fotografiile sunt ale unei eleve de la Școala din Nădrag, Timiş, fiind realizate în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate.

PNL Dolj a decis radierea a nouă primari de comune

PNL Dolj a decis radierea a nouă primari de comune

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesDeputat PSD Dolj, ALINA-ELENA TĂNĂSESCU: Parlamentul adoptă prevederi legislative pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii femeilor din RomâniaManda – PSD Dolj: Noi sperăm, cel puţin în judeţul Dolj, la un rezultat foarte bun9 mai – Ziua Europei, Ziua independenţei de stat a României, Ziua victoriei coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea Război MondialLudovic Orban, preşedintele PNL: A schimba […]

În 19 – 20 iunie, competiţia “Cel Mai Puternic Pompier”, etapa naţională, la Alba Iulia

În 19 – 20 iunie, competiţia “Cel Mai Puternic Pompier”, etapa naţională, la Alba Iulia

ziarulunirea.ro - Alba

În perioada 19 – 20 iunie 2019, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Unirea” al judeţului Alba, Asociaţia Sportivă a Pompierilor din România şi Asociaţia CTIF din România în colaborare cu Primăria Municipiului Alba Iulia, vor organiza în Piaţa Toboşarului – Latura de Nord a Cetăţii Alba Carolina, etapa naţională a competiţiei “Cel Mai Puternic Pompier”. …

Două medalii pentru judoka orădeni la întrecerile Campionatului Balcanic pentru juniori din Bosnia Herţegovina

Două medalii pentru judoka orădeni la întrecerile Campionatului Balcanic pentru juniori din Bosnia Herţegovina

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Judoka orădeni de la LPS CSM au obţinut rezultate bune la întrecerile Campionatului Balcanic care au avut loc duminică, pentru juniori, s-a desfăşurat în Bosnia Herţegovina. Alexandru Popa a ocupat locul II devenind vicecampion balcanic în cadrul categoriei 60 kg, iar Tudor Blahuţa s-a situat pe poziţia a III-a şi a intrat în posesia medaliei de bronz.

Noul corp al Spitalului de Copii, gata până la sfârşitul acestui an? Robu promite că da!

Noul corp al Spitalului de Copii, gata până la sfârşitul acestui an? Robu promite că da!

expressdebanat.ro - Caraş-Severin

Noua clădire a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Țurcanu” este în lucru de peste cinci ani. Investiţia este a municipalităţii, cu anumite cheltuieli decontate de la Ministerul Sănătăţii. Lucrurile merg destul de anevoios, dar primarul Nicolae Robu promite că noul corp va fi gata până la finalul acestui an, urmând ca în 2020 să se mai realizez dotările cu aparatura medicală.

VIDEO| Tur de forţă al neamţului RETTER pe autostrada Sebeş-Turda, lotul 2: În 2 săptămâni s-au ridicat grinzile la 7 supratraversări

VIDEO| Tur de forţă al neamţului RETTER pe autostrada Sebeş-Turda, lotul 2: În 2 săptămâni s-au ridicat grinzile la 7 supratraversări

ziarulunirea.ro - Alba

Neamţul RETTER care conduce firma cu acelaşi nume a făcut un adevărat tur de forţă pe autostrada Sebeş-Turda, lotul 2, în ce priveşte ridicarea şi montarea grinzilor. La 2 săptămâni după ce a început montarea primelor grinzi, mai precis în 28 mai lângă Sâncrai, astăzi, ridica şi monta grinzi la a şaptea supratraversare. În ciuda …

O podgorie din Alba între producătorii care şi-au prezentat vinurile la o misiune de promovare în Republica Slovacă şi Republica Cehă

O podgorie din Alba între producătorii care şi-au prezentat vinurile la o misiune de promovare în Republica Slovacă şi Republica Cehă

ziarulunirea.ro - Alba

Opt producători români, între care şi Jidvei SRL Filiala Alba, au participat, săptămâna trecută, la o misiune de promovare a vinurilor autohtone în Republica Slovacă şi Republica Cehă. Aceştia au avut oportunitatea să îşi prezinte vinurile în faţa somelierilor şi a unei numeroase asistenţe de specialitate, atât la Bratislava, cât şi la Praga şi la …

Un  nou COD PORTOCALIU de ploi puternice în SE şi NV judeţului Alba: Averse, descărcări electrice, grindină dimensiuni mici şi medii, intensificări de scurtă durată ale vântului. LOCALITĂȚILE vizate

Un nou COD PORTOCALIU de ploi puternice în SE şi NV judeţului Alba: Averse, descărcări electrice, grindină dimensiuni mici şi medii, intensificări de scurtă durată ale vântului. LOCALITĂȚILE vizate

ziarulunirea.ro - Alba

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare COD PORTOCALIU, valabilă marţi seara, pentru zona de S-E a judeţului Alba. Se vor semnala averse ce vor cumula local 35 l/mp, descărcări electrice, grindină dimensiuni mici şi medii, intensificări de scurtă durată ale vântului. Localităţile vizate: Aiud, Zlatna, Câmpeni, Teiuş, Abrud, Unirea, Bistra, Baia de …

Un  nou COD PORTOCALIU de ploi puternice în S-E judeţului Alba: Averse, descărcări electrice, grindină dimensiuni mici şi medii, intensificări de scurtă durată ale vântului. LOCALITĂȚILE vizate

Alternativa la Oşorhei: Drumul de Fughiu prin Podgoria este realizat în proporţie de 20% (FOTO / VIDEO)

Alternativa la Oşorhei: Drumul de Fughiu prin Podgoria este realizat în proporţie de 20% (FOTO / VIDEO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Drumul de Fughiu prin cartierul Podgoria, gândit ca o alternativă la circulaţia pe DN1 prin Oşorhei, este realizat în proporţie de 20%. Constructorii, care lucrează pe tronsoane, au realizat deja reţelele de apă pluvială şi zidul de sprijin menit să prevină alunecările de teren şi au început casetarea drumului, amenajarea radierului podului din centrul localităţii, reconstruirea podeţelor de pe traseu, montarea bordurilor şi construirea staţiilor de autobuz.

IPJ Alba a rămas „pe cap“ cu mai multe arme albe ridicate în urma unor percheziţii din anul 2012. Tribunalul a respins cererea privind soarta acestora

IPJ Alba a rămas „pe cap“ cu mai multe arme albe ridicate în urma unor percheziţii din anul 2012. Tribunalul a respins cererea privind soarta acestora

ziarulunirea.ro - Alba

IPJ Alba a rămas „pe cap“ cu mai multe arme albe ridicate în urma unor percheziţii din anul 2012. Tribunalul a respins cererea privind soarta acestora Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba a rămas „pe cap“ cu mai multe arme ridicate în urma unor percheziţii desfăşurate în anul 2012, într-un dosar de trafic de droguri, …

Orădenii Vladimir Cuc şi Ion Arcaşa Straciuc au câştigat proba de dublu de la turneul clujean Aegon Junior Open

Orădenii Vladimir Cuc şi Ion Arcaşa Straciuc au câştigat proba de dublu de la turneul clujean Aegon Junior Open

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Tinerii tenismeni de la clubul CSM Oradea au înregistrat rezultate bune la turneul internaţional de la Cluj Napoca, Aegon Junior Open, competiţie la care perechea Vladimir Cuc şi Ion Arcaşa Straciuc s-a impus la dublu masculin. La rândul ei, Patricia Goina a disputat finala de dublu feminin, iar Mihai Lungu a ajuns până în semifinalele de la simplu băieţi.

FOTO/VIDEO ȘTIREA TA: O schimbare în bine în Șanţurile Cetăţii. Dispar buruienile, putem admira în sfârşit florile, natura…

FOTO/VIDEO ȘTIREA TA: O schimbare în bine în Șanţurile Cetăţii. Dispar buruienile, putem admira în sfârşit florile, natura…

ziarulunirea.ro - Alba

De câteva luni de zile, aleile şi zonele verzi din Șanţurile Cetăţii Alba Carolina erau năpădite de buruieni. După ploile din ultima vreme, arătau ca o curte fără stăpân, cu iarba crescută până la brâu. De fapt, toate zonele verzi din oraş arătau la fel şi multă lume era foarte nemulţumită de locurile năpădite de …

Quiz nefrologic – despre metode de screening şi diagnostic în boala cronică de rinichi

Quiz nefrologic – despre metode de screening şi diagnostic în boala cronică de rinichi

feedproxy.google.com - Braşov

Boala cronică de rinichi (BCR) este potrivit datelor statistice un fenomen global ce implică scăderea calităţii vieţii, mortalitate prematură şi, din punct de vedere economic, costuri crescute pentru tratament prin dializă (2% din bugetele naţionale). În ţara noastră sunt aproximativ 2 milioane de pacienţi diagnosticaţi cu BCR şi aproximativ 11.000 de pacienţi cu necesar de

MESAJ Ro-Alert pentru ALBA. Cod portocaliu de vreme severă imediată – averse cu caracter torenţial ce vor cumula local 35 l/mp, grindină şi descărcări electrice

MESAJ Ro-Alert pentru ALBA. Cod portocaliu de vreme severă imediată – averse cu caracter torenţial ce vor cumula local 35 l/mp, grindină şi descărcări electrice

ziarulunirea.ro - Alba

Un nou mesaj de avertizare prin Ro-Alert a fost emis pentru judeţul Alba, marţi, în contextul noilor atenţionări meteorologice. Cod portocaliu de vreme severă imediată în judeţul Alba – grindină dimensiuni mic şi medii, vijelii, averse ce vor cumula local 35 l/mp, descărcări electrice., în intervalul 11 iunie ora 17:20 – ora 18:45. S-a transmis …

Ziua Liliacului Carpatin: Aqua Crisius invită bihorenii la o sărbătoare a ariei protejate de pe Valea Iadului

Ziua Liliacului Carpatin: Aqua Crisius invită bihorenii la o sărbătoare a ariei protejate de pe Valea Iadului

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Pentru al şaselea an consecutiv, asociaţia Aqua Crisius organizează, în weekend, Ziua Liliacului Carpatin, o sărbătoare a ariei protejate de pe Valea Iadului. Bihorenii sunt aşteptaţi în weekend la Coada Lacului, unde elevii vor participa la concursuri pe teme de mediu, iar cei mari se vor putea întrece într-un concurs de gătit la ceaun. Doritorii se pot înscrie până cel târziu pe 14 iunie.

FOTO: ACCIDENT rutier DC47 spre Cut, cu două autoturisme implicate. Trei persoane au fost rănite. Circulaţie blocată pe un sens

FOTO: ACCIDENT rutier DC47 spre Cut, cu două autoturisme implicate. Trei persoane au fost rănite. Circulaţie blocată pe un sens

ziarulunirea.ro - Alba

Un accident rutier a avut loc marţi, în jurul orei 16.00, pe DC47 spre Cut, cu două autoturisme implicate. Trei persoane au fost rănite. Circulaţie blocată pe un sens. SMURD Sebes intervine la un accident rutier dintre două autoturisme pe DC47 spre Cut, sunt trei victime neîncarcerate, cu leziuni minore. Circulaţia este blocată pe un …

JOI: Distrugeri de muniţie în poligonul din Miceşti. Atenţionări şi restricţii pentru populaţie

JOI: Distrugeri de muniţie în poligonul din Miceşti. Atenţionări şi restricţii pentru populaţie

ziarulunirea.ro - Alba

În poligonul de trageri din Garnizoana Miceşti, joi, 13 iunie 2019, între orele 8.00 – 16.00 se desfăşoară activitatea de distrugere a muniţiilor găsite neexplodate, descoperite pe teritoriul judeţului Alba. Cu această ocazie dorim să reamintim populaţiei principalele măsuri care se aplică la descoperirea elementelor de  muniţii rămase neexplodate, după cum urmează: se interzice atingerea …

7-21 iunie: Campanie de vaccinare antirabică a vulpilor, prin distribuţia aeriană şi manuală a momelilor, în Alba

7-21 iunie: Campanie de vaccinare antirabică a vulpilor, prin distribuţia aeriană şi manuală a momelilor, în Alba

ziarulunirea.ro - Alba

În perioada 7-21 iunie se realizează prima campanie de vaccinare antirabică a vulpilor, din anul 2019, prin distribuirea momelilor vaccinale pe cale aeriană şi prin distribuire manuală, în apropierea vizuinilor.  Distribuirea momelilor pe cale aeriană se desfăşoară pe teritoriul României începând cu data de 7 iunie, în funcţie de condiţiile meteorologice de pe aeroporturi/aerodromuri. În …

VIDEO Aeroportul de la Ghimbav va avea turn de control virtual

VIDEO Aeroportul de la Ghimbav va avea turn de control virtual

feedproxy.google.com - Braşov

Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a solicitat anul trecut, prin intermediul Ministerului Transporturilor, sprijinul EUROCONTROL – European Organisation for the Safety of Air Navigation (Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Navigaţiei Aeriene) în vederea identificării variantei optime pentru soluţia de turn de control care să opereze Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav. În urma analizei comparative între cele două

ANUNȚ de PARTICIPARE –  Programul de finanţare nerambursabilă a sportului din municipiul Topliţa pe anul 2019

ANUNȚ de PARTICIPARE – Programul de finanţare nerambursabilă a sportului din municipiul Topliţa pe anul 2019

ziarharghita.ro - Harghita

Aeroportul de la Ghimbav va avea turn de control virtual

Aeroportul de la Ghimbav va avea turn de control virtual

feedproxy.google.com - Braşov

Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a solicitat anul trecut, prin intermediul Ministerului Transporturilor, sprijinul EUROCONTROL – European Organisation for the Safety of Air Navigation (Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Navigaţiei Aeriene) în vederea identificării variantei optime pentru soluţia de turn de control care să opereze Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav. În urma analizei comparative între cele două

S-au întors ţeparii pe Corso: Orădenii sunt abordaţi să devină fotomodele şi sunt „tapaţi” de bani!

S-au întors ţeparii pe Corso: Orădenii sunt abordaţi să devină fotomodele şi sunt „tapaţi” de bani!

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Mai mulţi orădeni s-au plâns BIHOREANULUI că în centrul Oradiei au reapărut reprezentanţii unei firme care îi momeşte pe trecători într-un birou pe strada Aurel Lazăr, unde le promit apariţii în reclame şi în diverse campanii publicitare, dar li se cere să plătească pentru început câte 100 de lei, iar apoi chiar sute de euro pentru contracte care ar urma să-i facă vedete.

FOTO: Peste 100 de copii de la grădiniţele din Aiud au participat la concursul de colaje „Atenţie! Circul şi eu!”, în cadrul Proiectului Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă

FOTO: Peste 100 de copii de la grădiniţele din Aiud au participat la concursul de colaje „Atenţie! Circul şi eu!”, în cadrul Proiectului Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă

ziarulunirea.ro - Alba

Ultima activitate cuprinsă în calendarul din acest an al Proiectului „Educaţie Rutieră, Educaţie pentru Viaţă”, a avut loc la Aiud. Toţi participanţii la concursul „Atenţie, Circul şi eu!”au dovedit că deţin cunoştinţe solide privind regulile de circulaţie rutieră. Continuând tradiţia ultimilor ani, în cadrul Proiectului Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă, la Grădiniţa „Primii Paşi” …

La Aiud, turneul semifinal al juniorilor A1, cu Olimpia Aiud între cele 5 echipe! Mai participă CS Ineu, FC Tălmaciu, Victoria Carei şi Olimpic Zărneşti

La Aiud, turneul semifinal al juniorilor A1, cu Olimpia Aiud între cele 5 echipe! Mai participă CS Ineu, FC Tălmaciu, Victoria Carei şi Olimpic Zărneşti

ziarulunirea.ro - Alba

Olimpia Aiud va organiza, în perioada 14-16 iunie, pe Stadionul “Aiudelul”, unul dintre cele 4 turnee semifinale ale juniorilor A1, alături de echipa gazdă, campioana judeţului Alba la acest nivel competiţional mai participând alte 4 echipe calificate, respectiv CS Ineu (Arad), FC Tălmaciu (Sibiu), Victoria Carei (Sălaj) şi Olimpic Zărneşti (Braşov). Ioan Demeter, preşedintele olimpicilor …

La Aiud, turneul semifinal al juniorilor A1, cu Olimpia Aiud între cele 5 echipe! Mai participă CS Inau, FC Tălmaciu, Victoria Carei şi Olimpic Zărneşti

Deputat Claudiu Răcuci: ”PNL elimină măsurile economice toxice, care au golit buzunarele cetăţenilor români”

Deputat Claudiu Răcuci: ”PNL elimină măsurile economice toxice, care au golit buzunarele cetăţenilor români”

ziarulunirea.ro - Alba

Deputatul PNL Claudiu Răcuci avertizează asupra riscurilor economice pe care le-a creat incompetenţa PSD la guvernare şi anunţă că PNL a demarat deja campania legislativă pentru eliminarea celor mai păguboase măsuri economice şi taxe care au condus la cea mai mare creştere de preţuri din Uniunea Europeană: „Mi se par extrem de grave avertizările pe …

Eurodeputatul arădean Vlad Botoş va participa la summitul partidelor noi proeuropene

Eurodeputatul arădean Vlad Botoş va participa la summitul partidelor noi proeuropene

newsar.ro - Arad

Preşedintele USR Arad, Vlad Botoş, va lua parte la o întâlnire a reprezentanţilor noului val de partide cu orientare pro europeană, afirmate recent pe scena politică europeană. În perioada 13-15 iunie, în Bratislava şi Viena se vor întâlni reprezentanţi ai partidelor politice emergente din Austria, Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Slovacia, Bulgaria, Letonia, Serbia, Bosnia şi

Zilele Lacului Surduc: baloane cu aer cald, târg de produse tradiţionale şi concert Subcarpaţi

Zilele Lacului Surduc: baloane cu aer cald, târg de produse tradiţionale şi concert Subcarpaţi

www.tion.ro - Timiş

Mai sunt mai puţin de două săptămâni până când va avea loc o nouă ediţie a Zilelor Lacului Surduc. Reprezentanţii Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) în Timiş pun la punct ultimele amănunte pentru manifestarea care va avea loc în 22-23 iunie, pe malul lacului din Fârdea. Vor fi baloane cu aer cald, un târg de produse tradiţionale şi vor cânta cei de la Subcarpaţi. Luaţi-vă şi cortul!

45.000 de lei disponibili la DJST Alba pentru concursul de proiecte sportive. Care sunt etapele procedurii de selecţie

45.000 de lei disponibili la DJST Alba pentru concursul de proiecte sportive. Care sunt etapele procedurii de selecţie

ziarulunirea.ro - Alba

Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Alba  organizează în perioada 10.06-29.11.2019 Concursul de proiecte din cadrul Programului Naţional „România în Mişcare” 2019, sub-programul P 5.1. „ Finanţarea nerambursabilă a structurilor sportive “, în baza Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor merambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes …

Amenzi în Apuseni: Tăietorii de lemne din Padiş, sancţionaţi de Garda de Mediu cu 15.000 de lei

Amenzi în Apuseni: Tăietorii de lemne din Padiş, sancţionaţi de Garda de Mediu cu 15.000 de lei

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Cele două firme care au fost angajate de Direcţia Silvică Bihor să coboare din pădurile din Munţii Apuseni, în zona Padiş, copacii puşii la pământ în urma furtunii din septembrie 2017, au fost amendate de Garda de Mediu Bihor cu câte 7.500 de lei fiecare, după ce în spaţiul public au apărut imagini care arată cum au distrus platourile pe unde au tras lemnele. Totodată, ambele firme au primit o duzină de măsuri pe care, de acum înainte, trebuie să le respecte cu sfinţenie.

Șoferii prudenţi îşi verifică încărcarea cu freon a instalaţiei de climatizare la service-ul Paul Trans

Șoferii prudenţi îşi verifică încărcarea cu freon a instalaţiei de climatizare la service-ul Paul Trans

www.tion.ro - Timiş

Paul Trans, firmă cunoscută în România şi în spaţiul intracomunitar şi extracomunitar pentru seriozitatea şi promptitudinea serviciilor de transport rutier de marfă pe care le oferă, dar şi pentru service-ul din Timişoara dotat cu echipamente de ultimă generaţie, este mereu preocupată să îşi extindă gama serviciilor pe care le pune la dispoziţia clienţilor săi. În acest sens, Paul Trans a achiziţionat, recent, cele mai noi aparate şi beneficiază de cei mai buni specialişti pentru încărcarea sistemului de climatizare auto cu freon.

Avertizare hidrologică COD GALBEN pentru judeţul Alba, pe râul Mureş şi afluenţi, până miercuri, ora 24.00

Avertizare hidrologică COD GALBEN pentru judeţul Alba, pe râul Mureş şi afluenţi, până miercuri, ora 24.00

ziarulunirea.ro - Alba

Hidrologii au emis  o avertizare cod galben în judeţul Alba, pe râul Mureş – afluenţi sector aval confluenţa Târnave, valabilă din 11 iunie 2019 ora 13.00 până miercuri, 12 iunie 2019 ora 24.oo Se pot produce creşteri de debite cu posibile depasiri ale Cotelor de Apărare. În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu …

Bugetari, Guvernul vă pregăteşte ceva! Un senator USR dezvăluie un document ce prevesteşte concedieri şi tăieri de salarii

Bugetari, Guvernul vă pregăteşte ceva! Un senator USR dezvăluie un document ce prevesteşte concedieri şi tăieri de salarii

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Senatorul USR Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii în Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş în 2016, dezvăluie că Guvernul Dăncilă pregăteşte concedieri şi tăieri de salarii în sectorul public. El a publicat pe contul său de Facebook un document care arată acest plan, spunând că după creşterea salariilor într-un mod nesustenabil, din credite, bugetele instituţiilor nu mai acoperă plata integrală a acestora până la finalul anului.

TURIŞTII îşi fac SELFIE cu ursul! Şeful SALVAMONT avertizează

TURIŞTII îşi fac SELFIE cu ursul! Şeful SALVAMONT avertizează

ziarulargesul.ro - Argeş

Ion Sănduloiu# Urşii şi-au schimbat comportamentul!Din ce în ce mai des în Argeş se aude despre atacuri ale urşilor: la Curtea de Argeş, la Sălătrucu, la Arefu, la Nucşoara, iar cel maui recent la Cotmeana unde un urs a omorât cinci oi şi a rănit alte 11 într-o godpodărie.Numărul urşilor s-a triplat de când legea nu mai permite uciderea lor decât în condiţii speciale, iar mutarea în alte zone pare frecţie la un picior de lemn.Ion Sănduloiu, director al Serviciului Public de Salvamont Argeş, un obişnuit al înălţimilor şi al întâlnirilor cu sălbăticiunile de tot felul, ne-a declarat că, dincolo

FOTO, VIDEO. ACCIDENT rutier în Alba Iulia. Două maşini avariate după ce s-au ciocnit la intersecţia dintre două străzi

FOTO, VIDEO. ACCIDENT rutier în Alba Iulia. Două maşini avariate după ce s-au ciocnit la intersecţia dintre două străzi

ziarulunirea.ro - Alba

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs, marţi în jurul orei 12.00, în Alba Iulia, la intersecţia străzilor Bucureşti cu Florilor. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism marca Seat şi un Volkswagen Passat. Din informaţiile de la locul evenimentului rutier rezultă că cele două autoturisme s-au ciocnit după …

FOTO. ACCIDENT rutier în Alba Iulia. Două maşini avariate după ce s-au ciocnit la intersecţia dintre două străzi

UPGRADE 100: Ce înseamnă intrarea Facebook pe piaţa criptomonedelor şi de ce va afecta industrii întregi, de la Fintech la Marcom şi eCommerce

UPGRADE 100: Ce înseamnă intrarea Facebook pe piaţa criptomonedelor şi de ce va afecta industrii întregi, de la Fintech la Marcom şi eCommerce

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Facebook schimbă din nou regulile jocului - de data aceasta nu e vorba doar despre felul în care comunicăm sau ne promovăm anumite produse. Acum este vorba despre factorul cheie ce pune totul în mişcare: banii. În acest sens, 18 iunie pare a fi o dată extrem de importantă şi asta deoarece e de aşteptat ca Facebook să anunţe intrarea pe piaţa criptomonedelor, un proiect desfăşurat sub supravegherea lui David Marcus, fost Preşedintre PayPal  şi VP Facebook Messenger.

Primăria pune în practică un proiect propus de sibieni – Modernizează pasajul pietonal Bulevard

Primăria pune în practică un proiect propus de sibieni – Modernizează pasajul pietonal Bulevard

www.oradesibiu.ro - Sibiu

Primăria Sibiu pune în aplicare unul din proiectele sibienilor acceptate prin programul de bugetare participativă- modernizarea pasajului ”Bulevard”, aşa cum este cunoscut, cel care face legătura între centrul oraşului şi Bulevardul Victoriei.  Prin proiectul de bugetare participativă, sibienii au propus modernizarea pasajului bulevard, acesta fiind unul din proiectele acceptate. Astfel,…

FOTO: Iulian Cristea, fostul echipier al Metalurgistului Cugir, a debutat în reprezentativa României

FOTO: Iulian Cristea, fostul echipier al Metalurgistului Cugir, a debutat în reprezentativa României

ziarulunirea.ro - Alba

Iulian Cristea, fostul echipier al Metalurgistului Cugir, a debutat în reprezentativa României, în partida din Malta, din preliminariile Campionatului European 2020. Este o onoare pentru divizionara terţă de sub Drăgana, care a contat anii trecuţi pe actualul fundaş al vicecampioanei FCSB. În distribuţia de start a “tricolorilor” în acest joc din preliminariile Campionatului European din …

Vecinul era putrezit de două luni

Vecinul era putrezit de două luni

ziarulargesul.ro - Argeş

O femeie din Câmpulung a sunat aseară la 112 pentru că dintr-unul din apartamentele învecinate venea un miros insuportabil care pătrunsese şi în locuinţa acesteia. Bănuind cam despre ce e vorba, dispeceratul a trimis un echipaj de poliţie să investigheze cazul cu pricina.Poliţiştii au ajuns la apartamentul cu pricina şi au constatat că uşa e încuiată din interior şi nimeni nu răspunde. S-a pătruns în apartamentul în cauză, situat la etajul 9 al unui bloc turn, cu ajutorul pompierilor argeseni.Într-una din camere a fost găsit un bărbat decedat, în stare avansată de putrefacţie. Acesta nu mai fu

FOTO: Şcoala gimnazială „Singidava” Cugir va reprezenta judeţul Alba la Faza Naţională a concursului pentru sănătate şi prim ajutor „Sanitarii Pricepuţi”

FOTO: Şcoala gimnazială „Singidava” Cugir va reprezenta judeţul Alba la Faza Naţională a concursului pentru sănătate şi prim ajutor „Sanitarii Pricepuţi”

ziarulunirea.ro - Alba

Şcoala gimnazială „Singidava” Cugir, sub coordonarea doamnei prof. Stela Predescu, a câştigat faza judeţeană a concursului Sanitarii Pricepuţi la categoria şcoli gimnaziale şi va reprezenta judeţul nostru la Faza naţională din 19-24 iulie 2019. La categoria Licee, câştigătorii locului 1 au fost reprezentaţi de elevii Liceului Teoretic „Petru Maior”Ocna Mureş, îndrumaţi de doamna prof. Hosu …

Ținute casual în tendinţe, în oferta brandului internaţional Colin`s, inaugurat în Iulius ...

Ținute casual în tendinţe, în oferta brandului internaţional Colin`s, inaugurat în Iulius ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Recent, in portofoliul Iulius Mall s-a alaturat Colin`s, retailerul turc de moda prezent in peste 38 de tari. Acesta este primul magazin inaugurat in Suceava de brandul cu o experienta de peste 35 de ani in industria fashion. Noul magazin Colin`s este situat la parterul Iulius Mall Suceava, langa libraria Carturesti, si ocupa o suprafata de aproximativ 540 de mp.

Inconştienţă totală: Șofer din Blaj, beat mangă, cu ITP-ul expirat, REȚINUT de polţişti, după ce a fost prins de două ori în aceeaşi noapte conducând sub influenţa băuturilor alcoolice

Inconştienţă totală: Șofer din Blaj, beat mangă, cu ITP-ul expirat, REȚINUT de polţişti, după ce a fost prins de două ori în aceeaşi noapte conducând sub influenţa băuturilor alcoolice

ziarulunirea.ro - Alba

Inconştienţă totală: Șofer din Blaj, beat mangă, cu ITP-ul expirat, REȚINUT de polţişti, după ce a fost prins de două în aceeaşi noapte conducând sub influenţa băuturilor alcoolice Poliţiştii din Blaj l-au reţinut pe bărbatul care a fost prins, în aceeaşi noapte, de două ori, conducând un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. Va fi prezentat …

Ordin provizoriu de protecţie pentru un bărbat din Sălciua, care şi-a agresat fiica, pe fondul consumului de alcool

Ordin provizoriu de protecţie pentru un bărbat din Sălciua, care şi-a agresat fiica, pe fondul consumului de alcool

ziarulunirea.ro - Alba

Ordin provizoriu de protecţie pentru un bărbat din Sălciua, care şi-a agresat fiica, pe fondul consumului de alcool Poliţiştii din Sălciua îl cercetează pe un bărbat din comună, pentru violenţă în familie, după ce, pe fondul consumului de alcool, şi-a agresat fiica. Faţă de acesta a fost emis şi un ordin provizoriu de protecţie, iar …

Inconştienţă totală: Șofer din Blaj, beat mangă, cu ITP-ul expirat, REȚINUT de polţişti, după ce a fost prins de două în aceeaşi noapte conducând sub influenţa băuturilor alcoolice

Inconştienţă totală: Șofer din Blaj, beat mangă, cu ITP-ul expirat, REȚINUT de polţişti, după ce a fost prins de două în aceeaşi noapte conducând sub influenţa băuturilor alcoolice

ziarulunirea.ro - Alba

Inconştienţă totală: Șofer din Blaj, beat mangă, cu ITP-ul expirat, REȚINUT de polţişti, după ce a fost prins de două în aceeaşi noapte conducând sub influenţa băuturilor alcoolice Poliţiştii din Blaj l-au reţinut pe bărbatul care a fost prins, în aceeaşi noapte, de două ori, conducând un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. Va fi prezentat …

Gard cu... roţi. Decor inedit realizat de patronul unui local în Oradea

Gard cu... roţi. Decor inedit realizat de patronul unui local în Oradea

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Un antreprenor de pe strada Primăriei a găsit soluţia să atragă atenţia asupra negustoriei sale. În faţa Librăriei Scriptum, care are şi o mică terasă amenajată spre colţul cu strada Simion Bărnuţiu, clienţii şi trecătorii sunt întâmpinaţi cu 7 biciclete, fiecare colorată într-o nuanţă diferită şi decorată cu ghivece cu flori. Iată că decorul urban se poate face şi din biţe reciclate!

O VARĂ PLINĂ DE PREMII WOW - La Egros Shopping Suceava – un altfel de  BAZAR

O VARĂ PLINĂ DE PREMII WOW - La Egros Shopping Suceava – un altfel de BAZAR

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

In perioada 5 iunie - 28 iulie 2019, Egros Shopping Suceava- un altfel de BAZAR organizeaza o campanie promotionala pentru rasplatirea clientilor complexului. Toti vizitatorii care cumpara de minimum 75 lei pe un singur bon fiscal pot castiga: 3 excursii in valoare de 7.500 lei oriunde in Romania, 10 telefoane Samsung A50 model 2019, 20 seturi trolere si 100 de vouchere de cumparaturi Egros in valoare de 150 lei.

Peste 1.200 de firme din Suceava, din domeniul forestier, riscă să fie închise, dacă se ...

Peste 1.200 de firme din Suceava, din domeniul forestier, riscă să fie închise, dacă se ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Un proiect de lege care urmeaza sa fie discutat in Senatul Romaniei, privind interzicerea pentru o perioada de 10 ani a exportului de masa lemnoasa, inclusiv cherestea, ar putea produce colapsul economic nu doar al judetului Suceava, ci chiar un dezastru economic si social la nivel national, prin falimentarea sectorului forestier, cu o activitate de cca. 2 miliarde de euro/an, disparitia a peste 100.

Universitatea aşteaptă autorizarea programului Asistenţă medicală generală

Universitatea aşteaptă autorizarea programului Asistenţă medicală generală

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Programul de licenta Asistenta medicala generala ar putea functiona, din toamna, in cadrul Universitatii Stefan cel Mare Suceava USV, daca acesta va fi autorizat de catre Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior ARACIS. Initial, acesta va face parte din oferta departamentului de Sanatate si dezvoltare umana, urmand ca mai apoi sa fie inglobat in viitoarea Facultate de Medicina a USV.

Festivalul-concurs de interpretare vocală şi instrumentală „Cânt cu drag în Bucovina!” ...

Festivalul-concurs de interpretare vocală şi instrumentală „Cânt cu drag în Bucovina!” ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

La Gura Humorului a avut loc recent Festivalul-concurs de interpretare vocala si instrumentala Cant cu drag in Bucovina!, editia I, organizat de Clubul Copiilor Gura Humorului, profesor coordonator - Luminita Chiriac, eveniment care are ca scop dezvoltarea interesului copiilor pentru cunoasterea, pastrarea si transmiterea portului popular romanesc, a traditiilor si a obiceiurilor specifice poporului nostru, a cantecu.

În 10 zile, 16 suceveni au ajuns la spital muşcaţi de câini şi 113 înţepaţi de căpuşe

În 10 zile, 16 suceveni au ajuns la spital muşcaţi de câini şi 113 înţepaţi de căpuşe

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Caini fara stapan, dar si cu stapan, insa lasati nesupravegheati, au atacat in ultimele zile mai multe persoane. Conform evidentelor de la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului de Urgenta Sfantul Ioan cel Nou Suceava, numai in aceste prime 10 zile din luna iunie au ajuns la spital din cauza muscaturilor de caine nu mai putin de 16 persoane, care au avut nevoie de ingrijiri medicale.

Clubul Sportiv Universitar din Suceava va trece în subordinea Universităţii „Ştefan cel ...

Clubul Sportiv Universitar din Suceava va trece în subordinea Universităţii „Ştefan cel ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Rectorul Universitatii Stefan cel Mare din Suceava, Valentin Popa, a anuntat ieri, intr-o conferinta de presa, o schimbare importanta pentru Clubul Sportiv Universitar din Suceava. In momentul de fata, din punct de vedere organizatoric, CSU Suceava se afla in subordinea Ministerului Educatiei Nationale si are o organigrama de sase posturi, stabilita prin hotarare de Guvern.

Îngrijitorul bisericii UNESCO de la Pătrăuţi, lovit de romii care voiau să bea bere în ...

Îngrijitorul bisericii UNESCO de la Pătrăuţi, lovit de romii care voiau să bea bere în ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Biserica monument UNESCO de la Patrauti, a carei vizibilitate a crescut enorm in ultimii ani datorita implicarii preotului paroh Gabriel Herea si a oamenilor pe care i-a adunat in jurul sau, ofera de multe ori o imagine dezolanta turistilor din cauza unor cetateni de etnie roma care locuiesc in zona si care uneori, mai ales duminica, nu gasesc altceva mai bun de facut decat sa transforme curtea in loc de picnic, asta.

Dosarul morţii lui Ioan Beşa, asasinul poliţistului Sorin Vezeteu, clasat definitiv cu ...

Dosarul morţii lui Ioan Beşa, asasinul poliţistului Sorin Vezeteu, clasat definitiv cu ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Moartea lui Ionel Marcel Lepa, ucigasul politistului din Timis, gasit spanzurat in grupul sanitar al celulei in care statea singur, la penitenciarul din Timisoara, nu putea sa nu readuca in actualitate si cazul ucigasului Ioan Besa, tanarul in varsta de 23 de ani, din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, care, in vara anului 2017, l-a ucis pe politistul Sorin Vezeteu, cu zeci de lovituri de cutit, pe peronul Garii Su.

Programul de alergare pe stadionul Areni, prelungit până la ora 22.00

Programul de alergare pe stadionul Areni, prelungit până la ora 22.00

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Pe durata verii, sucevenii dornici sa faca miscare au la dispozitie pista de atletism a stadionul municipal Areni, de la 08.00 dimineata si pana la 20.00. In intervalul iunie-septembrie, se modifica programul de alergare pentru public pe pista stadionului Areni, dupa urmatorul program: luni-sambata 08:00-22:00. Practic, programul a fost prelungit treptat, in functie de marimea zilei in raport cu a noptii.

Primăria Adâncata a intervenit cu forţe proprii pentru redeschiderea mai multor drumuri ...

Primăria Adâncata a intervenit cu forţe proprii pentru redeschiderea mai multor drumuri ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Primarul din Adancata, Viorel Cucu, a declarat ca ploile abundente si inundatiile din ultimele zile au provocat pagube de peste 400.000 de lei in aceasta comuna. Viorel Cucu a precizat ca inundatiile au afectat peste 20 de kilometri de drumuri din Adancata, dar si sase podete de pe drumurile nationale, alte doua podete pe drumurile judetene si patru pe drumurile comunale.

Un consilier local şi-a dat demisia din AGA de la Servicii Comunale pe motiv că este ţinut ...

Un consilier local şi-a dat demisia din AGA de la Servicii Comunale pe motiv că este ţinut ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Tensiuni la Radauti, unde un consilier local ales pe listele PMP si-a depus mandatul pe care-l detinea in Adunarea Generala a Actionarilor de la SC Servicii Comunale SA. Bogdan Adrian Nicolau, care a detinut si functia de viceprimar in Radauti timp de cateva luni, si-a inregistrat demisia la sediul societatii si a explicat si care sunt motivele pentru care a luat aceasta decizie.

Gard cu... roţi. Decor inedit realizat de patronul lui local în Oradea

Gard cu... roţi. Decor inedit realizat de patronul lui local în Oradea

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Un antreprenor de pe strada Primăriei a găsit soluţia să atragă atenţia asupra negustoriei sale. În faţa Librăriei Scriptum, care are şi o mică terasă amenajată spre colţul cu strada Simion Bărnuţiu, clienţii şi trecătorii sunt întâmpinaţi cu 7 biciclete, fiecare colorată într-o nuanţă diferită şi decorată cu ghivece cu flori. Iată că decorul urban se poate face şi din biţe reciclate!

Premierul Viorica Dăncilă vrea să înfiinţeze un departament de infrastructură în subordinea sa: “Firmele care nu-şi respectă contractele trebuie să plece”

Premierul Viorica Dăncilă vrea să înfiinţeze un departament de infrastructură în subordinea sa: “Firmele care nu-şi respectă contractele trebuie să plece”

ziarulunirea.ro - Alba

Premierul Viorica Dăncilă vrea să înfiinţeze un departament de infrastructură în subordinea sa, care să monitorizeze săptămânal proiectele pe autostrăzi. Voi înfiinţa un departament de infrastructură la Guvern care să monitorizeze săptămânal progresele făcute în construcţia de autostrăzi – a spus luni seara premierul Viorica Dăncilă, în emisiunea România 9, la TVR. Ea a adăugat …

D’ale vechilor „almanahe”

D’ale vechilor „almanahe”

ziarulargesul.ro - Argeş

În podul unei case vechi în care de-a lungul anilor se urcaseră tot soiul de catrafuse, un pacient pe care-l tratez de mult pentru o boală cronică şi sâcâitoare a găsit o ladă cu ziare şi reviste prăfuite, şifonate, îngălbenite şi cu un pregnant miros de şoareci. Convins că-l voi citi cu interes, mi-a dăruit almanahul Calendarul 1944 - Trup şi suflet. Nu mai are coperte şi îi lipsesc multe pagini. Redau câteva informaţii de interes medical.* Spre insula Sfânta Elena, locul unde englezii hotărâseră să-l exileze, Napoleon a fost îmbarcat pe vasul Northumeberland fără să fie însoţit de un medic.

COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba: Ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină până la ora 23.00

COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba: Ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină până la ora 23.00

ziarulunirea.ro - Alba

O atenţionare meteo cu COD GALBEN a fost emisă, marţi, pentru Alba şi este valabilă până la ora 23.00. Sunt prognozate averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp, iar izolat 40…50 l/mp. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în …

Lucruri pe care telefonul mobil le-a făcut redundante

Lucruri pe care telefonul mobil le-a făcut redundante

ziarulargesul.ro - Argeş

Dacă citeşti acest articol de pe telefonul mobil, atunci ai descoperit primul lucru pe care telefonul mobil l-a făcut redundant: ziarul. Ce-i drept, putem atribui decăderea ziarului şi pe seama expansiunii internetului şi a migrării publicaţiilor în formatul digital, însă şi telefonul are partea sa de „vină”. Aceeaşi culpă o poartă şi când vine vorba de lucruri pe care părinţii şi bunicii noştri le utilizau frecvent. Iată care sunt câteva dintre acestea:Telegrama a fost înlocuită rapid de mesaje. Primele telefoane nu erau capabile să trimită SMS-uri, această tehnologie fiind dezvoltată în ani

Rupere de nori în Bihor. Echipaje de pompieri şi ale ABA Crişuri au ieşit în teren (FOTO)

Rupere de nori în Bihor. Echipaje de pompieri şi ale ABA Crişuri au ieşit în teren (FOTO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Codul portocaliu de furtună, respectiv codul galben de inundaţii pentru bazinul hidrografic Crişul Negru s-au lăsat din nou cu pagube în judeţ. Administraţia Bazinală de Apă Crişuri a anunţat că vremea rea a provocat, în noaptea de luni spre marţi, mai multe inundaţii în judeţ, angajaţii instituţiei şi cei ai ISU Crişana intervenind pentru înlăturarea efectelor. În Valea de Sus a fost 'rupere de nori'.

Achitare pentru administratorul unei firme din Blaj, acuzat de evaziune fiscală. ANAF a calculat un prejudiciu de 2 milioane lei

Achitare pentru administratorul unei firme din Blaj, acuzat de evaziune fiscală. ANAF a calculat un prejudiciu de 2 milioane lei

ziarulunirea.ro - Alba

Un fost administrator al unei firme din Blaj, judecat pentru evaziune fiscală, a fost achitat definitiv la Curtea de Apel Alba Iulia. T. Daniela, fost administrator al SC Onix International SRL Blaj, a mai fost judecată pentru spălare de bani şi înşelăciune într-un alt dosar penal, tot în legătură cu societatea din Blaj, fiind, de …

LOCURI de MUNCĂ în Alba: Peste 300 de posturi disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeş, Cugir şi Câmpeni. Oferta completa AJOFM

LOCURI de MUNCĂ în Alba: Peste 300 de posturi disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeş, Cugir şi Câmpeni. Oferta completa AJOFM

ziarulunirea.ro - Alba

AFOFM Alba a transmis locurile de munca vacante la data de 11 iunie 2019, în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeş, Cugir şi Câmpeni. În total, în judeţ sunt disponibile 375 de posturi. Persoanele interesate sa ocupe un loc de munca pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectati AJOFM Alba, sectiunea Persoane fizice – Locuri de munca …

Govo’ recalificatul: Patronul Trei G, Ion Govoreanu, a fost eliberat din puşcărie. Vezi sub ce pretext!

Govo’ recalificatul: Patronul Trei G, Ion Govoreanu, a fost eliberat din puşcărie. Vezi sub ce pretext!

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Ion Govoreanu, faimosul patron al reţelei tip supermarket Trei G şi evazionist notoriu, a ieşit de la bulău, desigur, înainte de a-şi ispăşi condamnarea de 8 ani de închisoare cu care s-a ales în 2014, pentru un 'tun' de 22,5 milioane de euro dat bugetului de stat. Bihorel a aflat că în raportul înaintat judecătorilor, comisia de liberare condiţionată a Penitenciarului a trecut peste faptul că Govoreanu n-a achitat paguba, precum şi peste detaliile că bărbatul mai este judecat în alte două dosare, tot de evaziune.

Victoraş, arma jos! Detalii neaşteptate din dosarul percheziţiilor de la vila lui Victoraş Micula

Victoraş, arma jos! Detalii neaşteptate din dosarul percheziţiilor de la vila lui Victoraş Micula

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Celebrul Victor Micula, fiul magnatului Viorel Micula, suspectat că braconează din elicopter, deţine arme ilegale şi este protejat de poliţişti, acuză că este victima unei 'lucrături'. După o zi întreagă în care au scotocit uriaşul domeniu al omului de afaceri, poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie au ridicat laptopul tânărului, mai multe acte, dar şi trei arme înregistrate pe numele unui membru al Asociaţiei Forest Hunt Paleu, în care Micula junior este deja vicepreşedinte, fără să fi primit încă permisul de vânător.

Canalizarea satelor din Vama Buzăului costă aproximativ 4 milioane de euro

Canalizarea satelor din Vama Buzăului costă aproximativ 4 milioane de euro

feedproxy.google.com - Braşov

Primăria Vama Buzăului a scos la licitaţie contractul pentru execuţia canalizării comunei, declarată recent staţiune de interes local. Obiectul contractului de achiziţie constă în constituie execuţia, finalizarea şi remedierea oricăror defecte aferente lucrărilor pentru obiectivul de investiţie ,,Înfiinţare reţea de canalizare, racorduri, rigole, accese riverani şi trotuare, în satele Dălghiu, Vama Buzăului şi Acriş, comuna

Senatorul Chisăliţă mai schimbă o lege şi îi trimite pe copii în tabere pe voucerele de vacanţă ale părinţilor!

Senatorul Chisăliţă mai schimbă o lege şi îi trimite pe copii în tabere pe voucerele de vacanţă ale părinţilor!

expressdebanat.ro - Caraş-Severin

Parlamentarul cărăşean e co-iniţiator al unui proiect legislativ depus deja la Senat pe baza căruia fiecare copil din România ar putea merge gratuit în tabără sau vacanţă! Voucerele de vacanţă acordate ca beneficiu al Legii 165/2018 au dus la o creştere spectaculoasă a numărului românilor care au ales pentru perioada concediului un pachet turistic, pe…

Întreruperi programate de curent şi gaz în Făgăraş, Predeal şi alte localităţi din judeţul Braşov

Întreruperi programate de curent şi gaz în Făgăraş, Predeal şi alte localităţi din judeţul Braşov

feedproxy.google.com - Braşov

Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Braşov anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică, pentru efectuarea de lucrări, în comuna Părău, în municipiul Făgăraş şi comuna Voila, din judeţul Braşov, în cursul zilei de marţi, 11 iunie 2019, după cum urmează: în intervalul 09.00 – 14.00, în comuna Părău, sat Părău, pe strada Principală; în