Străzile Timişoarei au şanse să fie măturate înainte de Paşte! Noul contract, semnat live pe Facebook
www.tion.ro - Timiş
Toată Timişoara să vadă în direct cum semnează primarul Nicolae Robu noul contract pentru salubritatea stradală! Edilul-şef i-a chemat pe reprezentanţii firmei Brantner să semneze live, pe Facebook, noul contract. A ţinut şi o conferinţă de presă, pe care a numit-o extraordinară, şi s-a lăudat cu noul parteneriat. Înlocuitoarea Retim speră că va reuşi să mobilizeze câţiva oameni înainte de Paşte şi a comandat deja utilaje de peste 1 milion de euro.
S-a întors cu roţile în sus pe DN69 Arad-Timişoara
www.tion.ro - Timiş
A circulat cu viteză chiar dacă afară ploua, iar într-o curbă aflată între localităţile Şagu şi Vinga, s-a răsturnat cu maşina în afara părţii carosabile. În autoturismul cu numere de Timiş se aflau două persoane, una dintre ele fiind rănită.
Nouă copii cu suspiciune de gripă internaţi la Timişoara
www.tion.ro - Timiş
Numărul deceselor la nivel naţional din cauza gripei a ajuns la 105, în timp ce în Timiş au murit şase oameni din cauza acestei afecţiuni. În Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara sunt internaţi nouă copii cu suspiciune de gripă.
Schimbările continuă la ANAF. Fostul şef al Vămilor Regionale devine şef la Finanţele din Timiş
www.tion.ro - Timiş
După ce Ioan Dragomir a fost schimbat din funcţie la jumătatea lunii trecute, iată că deciziile interesante continuă. Fostul şef de la Vamă a ajuns şef la Direcţia de Finanţe Timiş.
Copil la spital după ce un şofer a pătruns pe contrasens şi a provocat un accident, la Timişoara
www.tion.ro - Timiş
Accident de circulaţie, luni dimineaţă, pe strada Grigore Alexandrescu din Timişoara. Două persoane, printre care un copil de 14 ani, au ajuns la spital după ce un şofer a pătruns pe contrasens şi a provocat un accident de circulaţie.
Undă verde pentru campusul Lenau de 13 mil. de euro şi noile străzi din zona Oituz
www.tion.ro - Timiş
Patru ani mai târziu de la finalizarea proiectului tehnic pentru campusul şcolar Lenau, oficialii Primăriei Timişoara au reuşit să lanseze şi licitaţia pentru execuţie. Valoarea investiţiei este de 13 milioane de euro, sumă care va fi luată din bugetul local. Totodată, PMT caută executant şi pentru noile străzi din zona Oituz, promise tot în 2014.
La Sânnicolau Mare, primăria adună gunoaiele care sufocă oraşul, în locul firmei de salubritate
www.tion.ro - Timiş
Nu se poate altfel, aşa că reprezentanţii Primăriei Sânnicolau Mare au decis să strângă gunoaiele care au început să sufoce oraşul, din pubelele oamenilor şi ale instituţiilor. Nu este singura localitate afectată de munţii de gunoaie, mai sunt alte 43 unde gunoiul nu se mai ridică de la final de 2018.
Aproape 2.000 de maşini verificate în trafic de RAR la Sibiu – Ce s-a constatat
www.oradesibiu.ro - Sibiu
În judeţul Sibiu au fost verificate 1.804 vehicule, dintre care 31.82% neconforme, iar două maşini prezentau pericol iminent de accident. 1.16 % dintre vehicule prezentau probleme legate de inspecţia tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat). În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în anul 2018 au fost…
Cronica rutieră
www.desteptarea.ro - Bacău
La data de 10 februarie a.c., o patrulă de poliţie rutieră din Bacău, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a depistat în flagrant, un conducător auto în vârstă de 41 de ani, din localitate, care conducea un autoturism sub influenţa alcoolului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul …
Șoc total! Mugur Isărescu a dat-o în judecată pe Simona Halep! BNR explică de ce s-a întâmplat. Val de acuzaţii halucinante
evz.ro - Bucureşti
La numai o zi după ce Simona Halep a scris istorie pentru România, reuşind să se califice, alături de colegele sale, în semifinalele Fed Cup, o ştire năucit...
Primăria Sibiu a găzduit întâlnirea reţelei Regiuni Gastronomice Europene
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Luni, 11 februarie, Primăria Sibiu a fost gazda unei întâlniri a reţelei Regiuni Gastronomice Europene (RGE) cu participarea mai multor regiuni care au deţinut sau vor deţine acest titlu în anii următori. Gazda întâlnirii a fost primarul Astrid Fodor care, împreună cu ceilalţi membri din Consorţiu, a urat bun venit…
Părerea lui Terente
evz.ro - Bucureşti
Părerea lui Terente...
Un balon oval pentru o carieră rotundă
www.desteptarea.ro - Bacău
Băcăuanul Dennis Perju este component al naţionalei de rugby a României, dar şi om de bază al reprezentativei de rugby în 7, cu care „stejarii” au promovat în elita continentală, Grand Prix Series Atenţie, se închid uşile! A plecat din Bacău la 7 ani şi a ajuns departe. La propriu şi la figurat. Dennis Perju …
Care pe care
www.desteptarea.ro - Bacău
Un meci istoric pentru voleibalistele Știinţei Bacău, aflate la un pas de calificarea în semifinalele Cupei CEV. Acest pas trebuie făcut în această seară, pe terenul vice-campioanei Cehiei, VK UP Olomouc. Și poate fi făcut în mai multe moduri. Învingătoare în tur, pe teren propriu, cu 3-2, Stiinţa se poate califica în semifinale cu o …
VIDEO Motociclistul care l-a umilit pe Mircea Badea, groggy! Momentul în care Teodor Emi e făcut K.O. şi reacţia incredibilă a vedetei Antena 3: „Distrugerea acestui golan tupeist. A venit salvarea să-i pună oxigen să nu crape”
www.7est.ro - Iaşi
%
Andrei Cristea
www.desteptarea.ro - Bacău
Îl cunosc pe Andrei Cristea încă din vremurile în care nu devenise… Andrei Cristea. Dădea goluri pe bandă rulantă pentru echipa Liceului Sportiv antrenată de Marian Ciudin, iar serpentinele sale îl făcuseră pe colegul meu de redacţie din acea vreme, Cristi Sava, să-l asemene cu Figo. Calităţile fotbalistice ale lui Andrei erau evidente încă de …
LIGA I. FCSB trece fără probleme de Hermannstadt şi revine pe locul al 2-lea. Gigi Becali este mulţumit doar de unul dintre cei trei jucători TRANSFERAȚI
evz.ro - Bucureşti
FCSB s-a impus cu scorul de 3-0 în confruntarea jucată, luni, pe „Arena Naţională”, împotriva celor de la Hermannstadt, în etapa a 23-a a Ligii I. ...
Popriri de peste 790.000 de lei, pe pensiile gorjenilor
gorjeanul.ro - Gorj
Legislaţia privind înfiinţarea şi calculul popririlor pe veniturile pensionarilor gorjeni a fost modificată chiar la începutul lunii trecute. Totuşi, sumele asupra cărora se înfiinţează popriri lunar sunt unele exorbitante, mulţi gorjeni figurând cu diverse datorii. Anunţul a f
Delegaţie a PES Gorj, la dezbaterea “Acţionează pentru Europa”!
gorjeanul.ro - Gorj
O delegaţie a PES Gorj, alcătuită din 17 membri (printre care şi coordonatorul PES Gorj Radu Caliman, vicepreşedinţii Valentin Samfira, Nicolae Merai şi secretarul general Maria Stan) a participat în data de 9 februarie 2019 la dezbaterea Acţionează pentru Europa, organizată de către P
Cum arată subalterna ideală pentru directorul unei uzine din Gorj: Este muncită, trage la căruţ ca un animal de povară, cară cu mâinile greutăţi mari şi nu cere bani!
gorjeanul.ro - Gorj
Felul în care muncesc salariatele de la punctele termice ale UATAA Motru ne întoarce în timp cu câteva decenii. Subalternele lui Eugen Corcoaţă, un administrator de milioane, la propriu, nu au echipament, ele purtând în activitatea zilnică salopetele vechi ale SNLO, nu au vreun vehi
Marti, 12 februarie
evz.ro - Bucureşti
Nr. 8426, 24 de pagini 2,8 lei ...
O elevă a CNET a murit într-un accident teribil de maşină
gorjeanul.ro - Gorj
Adolescenta de 17 ani, din Târgu-Jiu, care a fost grav rănită în urma accidentului care a avut loc, sâmbătă seara, pe strada Narciselor, a decedat. Aceasta era elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu”, iar colegii tinerei sunt în stare de şoc. Liceana a fost
Semestrul al doilea va debuta cu examene pentru elevii din ani terminali
gorjeanul.ro - Gorj
Elevii din clasa a VIII-a, dar şi liceenii din clasele a XI-a şi a XII-a vor intra în febra examenelor în semestrul al doilea. În luna martie, vor avea loc simulările atât pentru Evalurea Naţională, cât şi pentru examenul de Bacalaureat. La nivelul judeţului Gorj sunt aşteptaţi
Alegerile din PSD Gorj, pe 3 martie!
gorjeanul.ro - Gorj
Conducerea centrală a Partidului Social Democrat a decis recent ca data alegerilor din PSD Gorj să fie 3 martie, într-o duminică, luna viitoare. Deja la PSD Gorj se adună listele cu delegaţii propuşi de organizaţiile locale, care vor vota noua conducere judeţeană social-democrată. Până
Peste 237.400 de lei pentru victimele inundaţiilor din vara trecută
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Acuzaţii grave la adresa Kanal D şi Exatlon! De ce ar fi câştigat de fapt Războinicii. Concurentul care va sta pe bară 5 zile şi de ce s-a luat această decizie
evz.ro - Bucureşti
Producătorii Exatlon par să fi ascultat strigătul de revoltă al fanilor care au acuzat faptul că show-ul nu mare farmec din cauza că cele două echipe din co...
„Record” pentru un gorjean. A sunat la 112 de 15 mii de ori!
gorjeanul.ro - Gorj
Un gorjean a sunat de mai bine de 15.000 de ori la numărul unic de urgenţe, 112, în primele zece luni din anul 2018. Este situaţia prezentată luni de reprezentanţii Sistemului de Telecomunicaţii Speciale, cu ocazia Zilei Numărului Unic. Sunt persoane inconştiente care apelează 112 inclusiv
Avocaţii gorjeni, cu banderole albe pe braţ, în semn de protest
gorjeanul.ro - Gorj
Avocaţii din cadrul Baroului Gorj anunţă proteste, începând de astăzi. Apărătorii vor purta banderole albe pe braţ, pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu nivelul şi modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu. ”Vor fi 250 de avocaţi care vor protesta. Astăzi, noi
CEO şi alţi angajatori gorjeni, sancţionaţi de ITM
gorjeanul.ro - Gorj
Şase persoane, care munceau fără forme legale de angajare, au fost descoperite, săptămâna trecută, în urma acţiunilor de verificare efectuate de inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Muncă Nedeclarată al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. Trei dintre acestea p
Aprobarea Registrului Local al Spaţiilor Verzi, în dezbatere publică
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Gaură de aproape 150.000 de lei, dată APIA de un localnic din Călugăreni! Sechestru pe bunurile inculpatului din “Lotul Padeş”
gorjeanul.ro - Gorj
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Semenescu Vasile pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-c
In memoriam – Navigând spre întunecatul port îndepărtat
gorjeanul.ro - Gorj
Poeta Mariana Popeangă Cornoiu a încetat din viaţă. Cunoscută publicului iubitor de poezie, numele său apărând sistematic în publicaţiile locale, participantă la viaţa literară şi culturală a oraşului şi nu numai, făcând parte activ la Cenaclul “Columna” şi nelipsită de la m
Mai puţine firme, în Gorj. Afaceri vândute „la cheie”
gorjeanul.ro - Gorj
Mediul privat, tot mai împovărat de către hulpavul stat român, a fost lovit crunt de haosul fiscal generat de guvernanţi. Deşi au spirit antreprenorial, gorjenii nu se mai grăbesc în a-şi deschide o afacere. Ultimele statistici oficiale arată o scădere cu circa 20% a numărului de firme n
Piaţa centrală din Sfântu Gheorghe are acoperiş nou
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Miercuri este Gala automobilismului covăsnean
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Becali jubileaza dupa victoria FCSB: Ce i-a placut si ce jucatori a criticat
www.7est.ro - Iaşi
%
Ca la noi, la nimeni – Cine se teme de rezidenţiabilul Olguţa Vasilescu?
gorjeanul.ro - Gorj
Motto: „Nu zi niciodată: ştiu şi pot, fără să te întrebi pentru ce ştiu şi pentru ce pot.”Nicolae Iorga din CugetăriSă presupunem că Preş. Klaus Werner Iohannis nu şi-ar face mari probleme de conştiinţă din cauză că nu respectă Constituţia şi deciziile Curţii Constit
Plutonierul major Costel Stanciu, prezentat în cadrul campaniei #HumansOf112
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Motivul pentru care Ponta i-a transmis lui Cârciumaru un mare “ruşine”!
gorjeanul.ro - Gorj
Pentru prima dată de când nu mai este în partidul pe care l-a condus cu ani în urmă, Victor Ponta a avut, ieri, şi o ieşire la adresa unui fost coleg de-al său din PSD Gorj, respectiv a liderului organizaţiei, Florin Cârciumaru. Senatorul a fost nominalizat de deputat într-un mesaj pe car
Craiova, pragmatică în faţa liderului! Mitriţă le-a purtat noroc “leilor”
gorjeanul.ro - Gorj
Universitatea Craiova a obţinut o victorie extrem de importantă în faţa ardelenilor de la CFR Cluj. “Juveţii” lui Mangia au jucat italieneşte cu liderul. Andrei Cristea a deschis scorul la primul meci ca titular pentru formaţia alb-albastră, reuşita sa venind după o incursiune superbă
Spectacol de Ziua Îndrăgostiţilor, la Casa de Cultură Novaci
gorjeanul.ro - Gorj
Școala Populară de Artă Târgu-Jiu, alături de Consiliul Judeţean Gorj, Primăria şi Consiliul Local Novaci, Casa de Cultură Novaci, invită iubitorii de muzică uşoară, balet şi dans modern la un spectacol artistic plin de culoare, în data de 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor, int
„Și liniştea are puls”- la TAM
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Atac devastator pe care vrea Victor Ponta să-l dea PSD! Asul din mâneca lui Liviu Dragnea. Plan neaşteptat (SURSE)
evz.ro - Bucureşti
Victor Ponta pare pe cai mari cu Pro România. Acesta reuşeşte să adune în partidul său toţi renegaţii din PSD, iar noul UNPR a început deja să prindă contur...
Parlamentul European nu poate accepta ultimele propuneri ale preşedinţiei române. Surprinzătoarea cauză primară a cancerului de plămâni la fumători. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
evz.ro - Bucureşti
Horoscop Vă invit, pentru câteva minute, în HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, un univers extins. Nu este un horoscop oarecare, repet, este ”horoscopul lui Dom’...
Războiul din Maternitatea Bacău se lasă cu demisii şi intervenţii politice
www.desteptarea.ro - Bacău
În spaţiul public, de duminică seara, a izbucnit un adevărat război în care protagonişti sunt medicii din Maternitatea Bacău, medicii şefi de la cele două secţii – Obstetrică Ginecologie I şi Obstetrică Ginecologie II, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă în cadrul căruia funcţionează această maternitate şi personalul medical al celor două secţii. Totul a pornit …
ANUNŢ AJUTOR UMANITAR
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Războiul supersonic
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Clienţii Prodbac Security pot plăti facturile la sediile Băncii Transilvania
www.desteptarea.ro - Bacău
Începând cu data de 01 ianuarie 2019, Prodbac Security a pus la dispoziţia clienţilor săi posibilitatea de a plăti factura pentru serviciile de pază şi protecţie în 2 moduri, după cum urmează: ⦁ prin scanarea codului de bare de pe factură la orice ATM Banca Transilvania, sediile BT, BT EXPRESS (Roboţelul pentru plată facturi) sau …
Studio M din Sfântu Gheorghe, prezent la Festivalul Internaţional de Teatru Fadjr din Teheran
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
”Speed Dating, cu actori”, de Valentine’s Day
www.desteptarea.ro - Bacău
Teatrul Municipal “Bacovia” îşi invită publicul la o sărbătorire inedită a Zilei Îndrăgostiţilor, ”Valentine`s Day”. Joi, 14 februarie 2019, îndrăgostiţii de teatru din Bacău vor putea avea un ”date” cu un actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”, în cadrul primei ediţii a evenimentului ”Speed Dating, cu actori”, de Valentine’s Day”, care va avea loc, de la …
O nouă premieră, la Teatrul “Elvira Godeanu”
gorjeanul.ro - Gorj
În atenţia copiilor, bunicilor, părinţilor târgujieni şi nu numai! Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” Târgu-Jiu vă invită duminică, 17 februarie, de la ora 12.00, la premiera spectacolului “Pupăza din tei”, adaptare după Ion Creangă, în regia lui Ion Alexandrescu. Preţul unui b
Poliţia, în acţiune în târgul auto
gorjeanul.ro - Gorj
Poliţiştii gorjeni au continuat, în weekend, acţiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite din domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală. După ce joi au efectuat o percheziţie domiciliară, în municipiul Târgu-Jiu, în urma căreia au confiscat îmbrăcămin
Pe final de vacanţă şcolară, evenimentele s-au ţinut lanţ pentru salvamontişti
gorjeanul.ro - Gorj
Final de vacanţă şcolară, încheiată cu un bilanţ îngrijorător: peste 700 de intervenţii Salvamont, un număr foarte mare de evenimente ce trebuie să constituie un semnal de alarmă şi să aducă mai multă atenţie şi responsabilitate din partea practicanţilor activităţilor m
ESEU I – Pathos, crinul şi grădinarul melancolic
gorjeanul.ro - Gorj
Motto 1:„Au gândit întâi părinţii graiul lucrurilor şi-n luminişurile minţii le-a rămas plângând un crin.”(I.P.B.)Motto 2:„E nevoie de aştri. De marea poezie a mierlei. Să fie ea însăşi Fiinţa uluitorului crin.”(I.P.B.)Motto 3:„A stăpâni Textul (la care din
România, în semifinalele FED Cup
gorjeanul.ro - Gorj
Naţionala feminină de tenis a României a învins Cehia, deţinătoarea trofeului FED Cup, cu scorul de 3-2, la Ostrava, după ce perechea Irina Begu/Monica Niculescu s-a impus în faţa cuplului Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, scor 6-7 (2), 6-4, 6-4. După 1-1 la finalul primei zile, Simon
Cinci studenţi, în practică la Jandarmeria Gorj
gorjeanul.ro - Gorj
Cinci studenţi în anii de studiu I şi II, din cadrul Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, se află, de ieri, în practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean “Tudor Vladimirescu” Gorj. Stagiul se va încheia pe 8 martie. ”Cei cinci studenţi au fost astăzi (n
Bogoi recunoaşte că nu are “soluţii imediate”
gorjeanul.ro - Gorj
Antrenorul Pandurilor, Adrian Bogoi, a fost pus într-o situaţie delicată în amicalul cu Flacăra Horezu. Partida, disputată la Vâlcea, a venit într-un moment în care trupa gorjeană, şi aşa fără transferuri sonore, a fost lovită de gripă. În acest context, Bogoi s-a chinuit să formez
A.C.S. Raideri Târgu-Jiu, premii pentru activitatea din 2018
gorjeanul.ro - Gorj
După rezultatele de excepţie obţinute în anul 2018, A.C.S. Raideri Târgu-Jiu a organizat vineri, 8 februarie 2019, o festivitate denumită simbolic “Gala A.C.S. Raideri 2018”. Evenimentul a fost unul în care reprezentanţii clubului au ţinut să reunească pentru prima dată în acest an
Sărbătorit la aniversarea a 100 de ani de viaţă
www.desteptarea.ro - Bacău
În cartierul Vâlcele din Târgu Ocna a fost sărbătorit, la împlinirea a 100 de ani Miron Niţă, veteran al celui de-al doilea război mondial. Primarul Ștefan Șilochi, în numele autorităţilor locale a venit să-l felicite pe acest vajnic locuitor ce în aceste zile de iarnă sărbătoreşte ”centenarul” vârstei sale. Bucuria frumoasei sărbătoriri a fost împărtăşită …
În aşteptare
www.desteptarea.ro - Bacău
Credeţi că românii, în veacul fanariot, nu ar fi vrut să-şi ia soarta în mâini şi să nu mai fie conduşi de venetici instalaţi de Înalta Poartă, care jefuiau bogăţiile ţării? Ar fi vrut, dar erau conştienţi că nu aveau suficientă putere ca să producă schimbarea şi s-o mai şi menţină. Talpă ţării – ţăranii …
Horoscop 12 februarie! Veşti bune pentru această zodie: În ce domeniu va avea mare SUCCES: Mare atenţie la persoanele în care aveţi încredere
evz.ro - Bucureşti
Horoscop 12 februarie! Profesorul Radu Ștefănescu aduce veşti noi pentru toate zodiile. Aceşti nativi vor primi o veste foarte bună în viitorul apropiat....
Profesorul condamnat pentru o crimă din 1998 îşi joacă ultima „carte”: Martori importanţi nu au fost niciodată audiaţi în procesul lui Dan Păcurariu
evz.ro - Bucureşti
Dan Păcurariu, profesorul condamnat definitiv anul trecut la 18 ani de închisoare pentru o crimă comisă acum 21 de ani, cere Tribunalului Bucureşti revizuir...
Ce scrie presa internationala, despre calificarea magnifica a Romaniei in semifinalele Fed Cup
www.7est.ro - Iaşi
%
Amurco este din nou la vânzare, de la 40 de milioane de lei
www.desteptarea.ro - Bacău
societatea este în faliment, dar proprietarul, Ioan Niculae spune că ar putea redeschide combinatele chimice pe care le deţine Combinatul chimic din Bacău, Amurco, este scos din nou la vânzare de lichidatorul său judiciar, Sierra Quadrant. Licitaţia publică cu strigare va avea loc pe 11 februarie şi va porni de la aproape 40 de milioane …
Amendament la buget depus de parlamentarii PSD, pentru finanţarea aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav cu 15 milioane
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
„Bombele” din trafic, pericol pe şoselele din Gorj
gorjeanul.ro - Gorj
Circa 3.500 de maşini verificate tehnic la nivel naţional de inspectorii RAR, în anul 2018, prezentau pericol iminent de accidente. În Gorj, aproape jumătate dintre vehiculele controlate în trafic au fost considerate neconforme, din punct de vedere al securităţii rutiere.Registrul Auto R
Afacerile imobiliare ale lui Cristi Borcea sunt în pericol după condamnarea în dosarul Retrocedărilor!
www.7est.ro - Iaşi
%
Alex Bodi se laudă că e bogat, dar a avut datorii la Fisc de aproape 2.000 de lei! Iubitul Biancăi Drăguşanu a fost penalizat pentru că a întârziat plata!
www.7est.ro - Iaşi
%
Sfântă Liturghie Arhierească la Mănăstirea cu Hramul «Adormirea Maicii Domnului», din localitatea Polovragi, Gorj – “Dumnezeu ascultă, dar vede şi intensitatea şi sinceritatea rugăciunii noastre”!
gorjeanul.ro - Gorj
În ziua de 10 februarie 2019, în Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei); Ap. 2 Corinteni 6, 16-18; 7,1; Ev.Matei 15, 21-28, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor ales de preoţi şi diaconi din care au făcut parte
Boza: Este normal ca muncitorii noştri să fie frustraţi
gorjeanul.ro - Gorj
Criza forţei de muncă a lovit şi Complexul Energetic Oltenia. Media de vârstă a salariaţilor este de 50 de ani. „Anul trecut ne-am dat seama că peste 5 ani de zile vom rămâne fără angajaţi”, a atras atenţia Sorin Boza, preşedintele Directoratului CE Oltenia, care susţine că miner
„Cum să treci la viaţa de adăpost la statul pe canapea”
www.desteptarea.ro - Bacău
Este descrierea unui fotografii în care este imortalizat un câine stând pe o canapea. Povestea din spatele imaginii este cât se poate de simplă, cu un sfârşit fericit. Toby, câinele din fotografie, a fost capturat de personalul Serviciului de Gestionare Câini Fără Stăpân din cadrul Primăriei Municipului Bacău pe străzile oraşului. După o perioadă petrecută …
Comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului au aprobat proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2019
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Ultimatum din PSD pentru Tudorel Toader: Ori dă OUG, ori pleacă
evz.ro - Bucureşti
Tudorel Toader intră în ultima săptămâna a mandatului său. Sau cel puţin aşa susţin surse din PSD. O mişcare care poate arunca în aer coaliţia PSD-ALDE. Dar...
Sfântul Zilei. A murit la sinod
evz.ro - Bucureşti
Sfântul Meletie, originar din Armenia, a fost hirotonit episcop în Sevastia Armeniei. Nu după mult timp, a fost mutat ca Episcop al Veriei, în Siria. ...
Avocatul Ciprian Nastasiu, fost procuror DIICTOT, face dezvăluiri exclusive pentru EVZ: „Chirurgul” italian a vrut să-şi plătească
victimele, înainte să fie săltat de Poliţie!
evz.ro - Bucureşti
Italianul Matteo Politi, alias Matthew Mode, a fentat cu o uşurinţă aberantă Direcţia de Sănătate Publică, Ministerul Învăţământului şi a introdus şi un avo...
Viceprimarul Capitalei a făcut carieră din poziţia de informator al poliţiştilor Antidrog. Dosarul „Anhidrida”. Denunţătorul Aurelian Bădulescu a băgat în arest doi sârbi nevinovaţi
evz.ro - Bucureşti
Activitatea de colaborator al poliţiştilor care vânau traficanţii de droguri era perfect legală dacă ea ar fi fost folosită în scopuri corecte. Din păcate, ...
Proiect de lege: Excluderea magistraţilor care au acţionat în baza protocoalelor secrete
evz.ro - Bucureşti
Protocoalele secrete au fost declarate ilegale, dar pentru a nu se găsi o altă modalitate de a crea şi aplica alte forme de colaborare între SRI şi Justiţie...
Unde sunt naţionaliştii din România? Editorial de Florian Bichir
evz.ro - Bucureşti
La începutul democraţiei postrevoluţionare, România a beneficiat de un important bazin electoral naţionalist. Tinerii de astăzi nu ştiu că în anii 1990 a ex...
Săptămână de foc în Parlament. Bugetul, luat la forfecat de Opoziţie şi Coaliţie
evz.ro - Bucureşti
Comisiile parlamentare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului s-au reunit, ieri, pentru a dezbate proiectul bugetului de stat pe 2019. Majoritatea coaliţiei d...
Paznicii şi lucrătorii din industria textilă, printre cei mai prost plătiţi români
evz.ro - Bucureşti
Un raport anual HR Review & Trends, publicat luni de o platformă online de recrutare, arată că cele mai defavorizate categorii, atunci când vine vorba de ni...
România la un pas de finala Fed Cup. Franţa, ultima redută de cucerit
evz.ro - Bucureşti
„Tricolorele” au rescris istorie într-o competiţie în care prima reprezentativă n-a mai ajuns în semifinale din 1973. Drumul spre finală va trece prin Hexag...
Naţionala din Hexagon stă pe un butoi cu pulbere
evz.ro - Bucureşti
Franţa s-a calificat în semifinalele Fed Cup după ce a câştigat înâlnirea cu naţionala Belgiei, scor 3-1. Atmosfera este foarte tensionată în lotul reprezen...
Primăria Sibiu a găzduit întâlnirea reţelei Regiuni Gastronomice Europene
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Luni, 11 februarie, Primăria Sibiu a fost gazda unei întâlniri a reţelei Regiuni Gastronomice Europene (RGE) cu participarea mai multor regiuni care au deţinut sau vor deţine acest titlu în anii următori. Gazda întâlnirii a fost primarul Astrid Fodor care, împreună cu ceilalţi membri din Consorţiu, a urat bun venit…
Prognoza meteo pentru perioada 11-24 februarie. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
www.7est.ro - Iaşi
%
Consiliul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii critică proiectul de buget pe 2019: Este fragil, nu asigură dezvoltare economică şi investiţiile
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
A opta carte de memorii publicată la 96 de ani
www.desteptarea.ro - Bacău
Cunoscut deja în galeria memorialiştilor băcăuani prin nu mai puţin de şaptecărţi publicate în ultimii ani, profesor col. (r) Constantin Zavati, din Bacău, a scosdin teascurile tipografiei, la vârsta de 96 de ani, şi cel de al optulea volum, sub titlul „Bacăul de odinioară”. Cartea a apărut la Editura Armonii Culturale din Adjud. Cele aproape …
Record de urcări pe pârtiile de schi de la Şugaş Băi, în luna ianuarie
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Au început înscrierile pentru Concursul Naţional „Școala Zero Waste” editia 2019 Câştigă o tablă interactivă pentru şcoala ta şi participarea în Zero Waste Summer Camp!
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
O elevă violată de profesor s-a dus la poliţie. A fost violată din nou de un poliţist
www.7est.ro - Iaşi
%
Au început înscrierile pentru Concursul Naţional “Școala Zero Waste”, ediţia 2019
gorjeanul.ro - Gorj
De ieri şi până la 1 martie toate şcolile se pot înscrie la unul dintre cele mai mari şi cunoscute concursuri pe teme ecologice, desfăşurat la nivel naţional, în trecut una dintre unităţile de învăţământ din Târgu-Jiu fiind câştigătoarea competiţiei. Școala Zero Waste este u
FOTO. Memoria profesorului surdo-mut-orb Vasile Adamescu a fost vie la Târgu Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Vasile Adamescu a fost profesor surdo-mut-orb pentru deficienţi de vedere la Cluj-Napoca, iar activi
Meniul zilei
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Liviu Dragnea cere oficial tăierea bugetelor Serviciilor secrete. Peste 500 de milioane de lei, luaţi de la instituţiile de siguranţă naţională şi transferaţi la Sănătate
www.7est.ro - Iaşi
%
CMJ Gorj face recrutări pentru instituţiile militare de rang superior
gorjeanul.ro - Gorj
Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară prin Biroul informare-recrutare al Centrului Militar Judeţean (CMJ) Gorj, activitatea de recrutare a tinerilor băieţi şi fete, pentru a urma o instituţie militară de învăţământ în anul universitar 2019-2020.Sunt scoase l
Scandal la o casă de pariuri! Un tânăr şi-a scos penisul la agentul de pază
gorjeanul.ro - Gorj
Un bărbat de 26 de ani, din Târgu-Cărbuneşti, este anchetat de poliţişti, după ce ar fi făcut scandal într-o casă de pariuri, din localitate, după care şi-ar fi scos penisul în faţa agentului de pază. ”La data de 8 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbu
Horoscop 12 februarie 2019
www.7est.ro - Iaşi
%
Viorel Ilie: Bugetul pe 2019 prevede fonduri pentru autostrada Braşov – Bacău
www.desteptarea.ro - Bacău
Senatorul băcuan Viorel Ilie a anunţat că proiectul de buget pe anul 2019 prevede fonduri pentru autostrada Braşov – Bacău. “În cadrul şedinţei de Guvern din data de 8 februarie 2019, a fost adoptat Proiectul Bugetului de Stat pe anul 2019. Având în vedere demersurilor parlamentarilor ALDE si PSD, în proiectul legii Bugetului de Stat, …
Student la radio şi tv. Postul Academic TV
www.desteptarea.ro - Bacău
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău este una dintre puţinele instituţii de învăţământ superior care deţin un post de televiziune (Academic TV) dotat cu toate utilităţile, inclusiv cu studio de emisie. Aceasta se datorează donaţiei Deşteptarea. Postul Academic TV, sub directa coordonare a Departamentului de limba şi literatura română şi ştiinţe ale comunicării din cadrul Facultăţii …
Conducerea clubului Sepsi OSK Sf. Gheorghe protestează împotriva atitudinii suporterilor dinamovişti şi cere măsuri disciplinare
mesageruldecovasna.ro - Covasna
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail
Pe 4 martie, se va da ordinul de începere a lucrărilor la sala de sport a Liceului Sanitar ”Antim Ivireanul”
ziaruldevalcea.ro - Vâlcea
Compania Naţională de Investiţii a anunţat că în data de 4 martie 2019 va da ordinul de începere a lucrărilor la obiectivul ”Construire sală de sport şcolară la Liceul Antim Ivireanul”. Investiţia …
Revine campania „Speranţă pentru viaţă!”
www.desteptarea.ro - Bacău
După succesul înregistrat anul trecut, campania „Speranţă pentru viaţă! Donează sânge!” revine de Valentine’s Day cu ediţia a II-a. Campania de donare de sânge, organizată de Asociaţia Bronx People în colaborare cu Auchan Bacău şi Centrul de Transfuzii Bacău, se va derula după următorul program: joi, 14 februarie, între orele 7.30-12.30, la Centrul Judeţean De …
Revine campania „Speranţă pentru viaţă!”
www.desteptarea.ro - Bacău
După succesul înregistrat anul trecut, campania „Speranţă pentru viaţă! Donează sânge!” revine de Valentine’s Day cu ediţia a II-a. Campania de donare de sânge, organizată de Asociaţia Bronx People în colaborare cu Auchan Bacău şi Centrul de Transfuzii Bacău, se va derula după următorul program: joi, 14 februarie, între orele 7.30-12.30, la Centrul Judeţean De …
VIDEO – FC Hermannstadt pierde cu 3-0 cu FCSB. Miruţă: ’’Visăm avioane! Scorul e nemeritat’’
www.oradesibiu.ro - Sibiu
FC Hermannnstadt a înregistrat cea mai grea înfrângere de la instalarea pe bancă a lui Vasile Miriuţă. Sibienii au pierdut cu 0-3 în deplasare cu FCSB. Echipa lui Teja a făcut scor cu Sibiul, deşi pe teren diferenţa nu a fost deloc aşa de mare. FCSB a deschis scorul repede…
Klaus Iohannis a răbufnit! ” Se numeşte frustrare politică, dar nu mă las!”
evz.ro - Bucureşti
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a menţionat că deşi dupa 1989 aveam şansa să scăpăm de comuniştii din politică, lucrurile nu au stat chiar aşa. Potri...
DOLIU în lumea SPORTULUI. Un campion MONDIAL a MURIT în timp ce SCHIA
evz.ro - Bucureşti
Canotorul german Maximilian Reinelt a murit la vârsta de 30 de ani în timp ce schia pe pârtia de la St. Moritz din Elveţia. El a fost medaliat cu aur la Joc...
Cine sunt iubiţii care au ucis un bătrân în Vâlcea pentru a-i lua banii de medicamente
ziaruldevalcea.ro - Vâlcea
Vasile Vlăduţ Găman, un tânăr de 18 ani, şi iubita lui, Mădălina Bulfeci, de 19 ani, au fost arestaţi, fiind consideraţi principalii suspecţi în cazul crimei comise în localitatea Tomşani din Vâlce…
Rămas bun, conf. univ. dr. Dumitru Moldovan!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Conducerea Universităţii de Medicină, Farmacie, Știinţe şi Tehnologie din Târgu-Mureş îşi exprimă re
VIDEO – FC Hermannstadt pierde cu 3-0 cu FCSB. Miruţă: ’’Visăm avioane! Scorul e nemeritat’’
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
FC Hermannnstadt a înregistrat cea mai grea înfrângere de la instalarea pe bancă a lui Vasile Miriuţă. Sibienii au pierdut cu 0-3 în deplasare cu FCSB. Echipa lui Teja a făcut scor cu Sibiul, deşi pe teren diferenţa nu a fost deloc aşa de mare. FCSB a deschis scorul repede…
Ce a ASCUNS PSD. Efectele ASCUNSE ale modificărilor Codurilor Penale
evz.ro - Bucureşti
Modificările la Codul Penal, pe care reprezentanţii PSD doresc să le facă, ar avea efecte neaşteptate, acestea ducând la scăderea numărului denunţătorilor, ...
ALERTĂ pe STRĂZI! Autocisternă plină cu MOTORINĂ s-a RĂSTURNAT. Pompierii intervin în FORȚĂ
evz.ro - Bucureşti
Mai multe echipaje de pompieri s-au prezentat, luni seară, în pasul Tihuţa unde o autocisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat pe DN 17....
S-a confirmat: Liviu Dragnea a jucat o comedie ieftină în cazul Bugetelor acordate Serviciilor! România lui Cristoiu
evz.ro - Bucureşti
Joi, 31 ianuarie 2019, pe site-ul Ministerului de Finanţe apare, pentru a fi supus dezbaterii publice, Proiectul de Buget pe 2019. Dezbaterea publică – dacă...
Lovitură cruntă pentru DNA! Jurnalistul Dan Andronic despre decizia judecătorilor: "Nu exista un precedent, aşa că este o decizie istorică"
evz.ro - Bucureşti
Jurnalistul Dan Andronic a explicat în această seară cum s-a ajuns în situaţia ca probele din dosarul în care este acuzat de Elena Udrea să fie desfiinţate...
FOTO – Cabană în flăcări într-un complex turistic la Râul Sadului
www.oradesibiu.ro - Sibiu
O cabană a fost cuprinsă de flăcări în seara zilei de 11 februarie la Râul Sadului. Nimeni nu a fost rănit. Pompierii sibieni au intervenit la un incendiu care a izbucnit la una din cabanele unui complex turistic din localitatea Râul Sadului. Din fericire nu sunt victime semnalate. S-a intervenit…
Olguţa este pe lista neagră! Dragnea ÎI COACE IEŞIREA DIN SCENĂ. Ce l-a dat de gol pe liderul PSD?
evz.ro - Bucureşti
Victor Ponta o avertizează pe Lia Olguţa Vasilescu, după ce în partid au apărut voci care o cer candidat la prezidenţiale. Ponta e de părere că Liviu Dragne...
VÂLCENI INVITAŢI DE ONOARE LA FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE POEZIE ŞI EPIGRAMĂ ROMEO ŞI JULIETA DE LA MIZIL
ziaruldevalcea.ro - Vâlcea
O invitaţie care ne onorează dar ne şi obligă. Când facem această afirmaţie ne gândim la faptul că această mare şi tradiţională manifestare care se găseşte la ediţia a XII –a se adresează nu numai …
Cum poţi ajunge să dai pentru o singură ţigară peste 100 de lei
glasul-hd.ro - Hunedoara
O ţigară ar putea să „coste” între 100 şi 500 de lei, dacă persoana respectivă fumează într-un spaţiu public închis. Poliţia Locală Deva a dat mai multe amenzi, în ultima vreme, pentru astfel de nerespectări ale legii. Pentru proprietarii localurilor, sancţiunile sunt şi mai usturătoare. Poliţia Locală Deva a dat amenzi pentru nerespectarea legii în …
Am intrat în anotimpul sondajelor
glasul-hd.ro - Hunedoara
De câteva luni, publicaţia on-line g4media expune cifrele unor sondaje efectuate lunar de IMAS, la comanda USR. Rezultatele de pe luna ianuarie arată o „prăbuşire” a PSD la aproape jumătate din scorul obţinut la parlamentarele din 2016 şi creşteri spectaculoase ale unor partide înfiinţate doar cu câteva luni în urmă: Pro-România (condus de Victor Ponta) …
Mai mult de un sfert dintre maşinile verificate în trafic sunt neconforme
glasul-hd.ro - Hunedoara
Mai mult de un sfert dintre maşinile verificate în trafic, în judeţul Hunedoara, anul trecut, au fost neconforme. Concret, din 1138 de maşini controlate, 16,25 la sută prezentau diferite defecţiuni tehnice, dar niciuna nu prezenta pericol iminent de accidente. Reprezentanţii Registrului Auto Român (RAR) au verificat, anul trecut, din punct de vedere tehnic în trafic, …
Tinerii din judeţ, aşteptaţi să urmeze o carieră militară
glasul-hd.ro - Hunedoara
Absolvenţii învăţământului gimnazial, liceal sau viitorii absolvenţi au posibilitatea să opteze pentru o carieră militară. Oferta educaţională oferită de Ministerul Apărării Naţionale pentru anul şcolar 2019 – 2020 este una generoasă, de peste 2.800 locuri vacante la colegii, şcoli militare sau academii. Reprezentanţii Biroului informare-recrutare al Centrului militar judeţean Hunedoara recrutează tineri – băieţi şi …
Ponta A DEMONTAT ATACUL lansat de PSD: „În 2016, cine i-a pus pe listă, nu domnul Dragnea?”
evz.ro - Bucureşti
Victor Ponta a dezvăluit, luni seară, candidatul pe care partidul său îl va propune pentru candidatura la alegerile prezidenţiale. ...
„Școala Zero Waste” cheamă elevii hunedoreni la concurs
glasul-hd.ro - Hunedoara
Au început înscrierile pentru Concursul Naţional „Școala Zero Waste” ediţia 2019. Mizele concursului sunt o tablă interactivă şi participarea la tabăra ecologică „Zero Waste”. În plus, echipa care va aduna cele mai mult puncte va beneficia de o sumă de bani pentru implementarea proiectului pe care îl propune. „Școala Zero Waste” este un concurs naţional …
Cod galben de zăpadă şi viscol în judeţ
glasul-hd.ro - Hunedoara
Se întorc ninsorile în judeţul Hunedoara. Meteorologii au emis, ieri, un cod galben de zăpadă şi viscol în zona montană din 24 de judeţe, rafalele de vânt urmând să ajungă până la 90 de kilometri la oră. Atenţionarea a intrat în vigoare aseară de la ora 22:00 şi este valabilă până miercuri, la ora 10:00, …
Grădiniţă la sat, mai ceva ca la oraş
glasul-hd.ro - Hunedoara
Ieri a fost inaugurată noua grădiniţă din comuna Baru. După decenii la rând în care micuţii au fost nevoiţi să meargă la „grădiniţa” amenajată într-un mic apartament, apoi după 14 ani în care au avut parte de o soluţie ceva mai bună, copiii din comuna amintită au acum la dispoziţie o grădiniţă adevărată. Investiţia s-a …
Anul Nou Chinezesc – Anul Mistreţului de Pământ, sărbătorit la Deva
glasul-hd.ro - Hunedoara
Incursiune în universul obiceiurilor şi tradiţiilor chinezeşti, expoziţii de caligrafie şi pictură chinezească au fost doar câteva dintre activităţile desfăşurate, ieri, la Deva, pentru a marca trecerea în Anul Nou Chinezesc – Anul Mistreţului de Pământ. Manifestările s-au desfăşurat sub genericul „China la cumpăna dintre ani” şi au fost organizate de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” …
Rundă extrem de interesantă în Campionatul Realsport de minifotbal Deva
glasul-hd.ro - Hunedoara
Campionatul Realsport de minifotbal Deva şi-a derulat la finele săptămânii trecute etape în toate cele trei ligi valorice, iar rezultatele au fost cum nu se poate mai interesante, cu implicaţii majore la vârful clasamentelor. În Liga A s-a produs o regrupare de forţe a pretendentelor la un loc în play-off, concomitent cu o desprindere a …
Autobergamo merge mai departe în Cupa României
glasul-hd.ro - Hunedoara
Conform aşteptărilor, Autobergamo Deva s-a impus la Cluj în faţa celor de la CFF Clujana cu scorul de 12 – 4 (7 – 2). Partida s-a disputat duminică după amiază şi a contat pentru optimile de finală ale Cupei României la futsal. Aşa cum era de aşteptat, întâlnirea dintre liderul Ligii întâi şi „lanterna roşie” …
România a învins Cehia şi s-a calificat în Final Four în Grupa Mondială
glasul-hd.ro - Hunedoara
Echipa feminină de Fed Cup a României a reputat un succes entuziasmant la Ostrava, învingând Cehia cu 3 – 2 şi obţinând astfel calificarea în semifinalele competiţiei. Cehia este deţinătoarea trofeului şi câştigătoarea a şase din ultimele opt ediţii de Fed Cup. În semifinale România va întâlni Franţa, tot în deplasare, în 20 şi 21 …
Omletă la cuptor
glasul-hd.ro - Hunedoara
Ingrediente: 4 ouă, 2 buc. ardei gras, 4 felii şuncă, 1 ceapă, 100 g caşcaval, o jumătate linguriţă praf de copt, o jumătate linguriţă ulei, 100 ml lapte, sare, piper. Metodă de preparare: Toacă mărunt ardeii, şunca şi ceapa, apoi amestecă-le şi pune amestecul în forme de brioşe, repartizat în mod egal. Deasupra fiecărei forme …
Nouă autobuze cu câte 50 de locuri vor transporta elevii la liceele tehnologice din Timişoara şi Lugoj
www.tion.ro - Timiş
Transportul şcolar către liceele tehnologice (grupurile şcolare) din Timişoara şi Lugoj se va realiza cu autobuze pentru copiii din judeţ, din mediul rural. S-a făcut deja solicitare la Ministerul Educaţiei pentru ca nouă autobuze să ajungă în Timiş pentru a transporta elevii din localităţile judeţului spre liceele tehnologice din Timişoara şi Lugoj.
ABUZURI COLOSALE în dosarul Evenimentul zilei. Dan Andronic: „Procurorii au acţionat ca nişte hackeri. A fost o luptă grea, pentru că nu exista un precedent, aşa că este o decizie istorică”
evz.ro - Bucureşti
Astăzi, Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat în dosarul privind achiziţionarea şi administrarea ziarului Evenimentului zilei de către jurnalistul Dan An...
Casa de Asigurari de Sanatate – 20 DE ANI ÎN SPRIJINUL SĂNĂTĂȚII VÂLCENILOR
ziaruldevalcea.ro - Vâlcea
Poate mulţi dintre dumneavoastră stimaşi Vâlceni aţi trecut cu maşina sau aţi păşit ca simpli trecători pe micuţa stradă G-ral Magheru care leagă două mari artere de circulaţie ale iubitului nostru…
Liceul Tehnologic Poarta Alba, judetul Constanta scoate la concurs un post vacant. Ce conditii trebuie indeplinite
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Liceul Tehnologic Poarta Alba, judetul Constanta organizeaza concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioada nedeterminata a functiei contractuale de executie vacante de ingrijitor, in cadrul ...
FOTO – Cabană în flăcări la într-un complex turistic la Râul Sadului
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
O cabană a fost cuprinsă de flăcări în seara zilei de 11 februarie la Râul Sadului. Nimeni nu a fost rănit. Pompierii sibieni au intervenit la un incendiu care a izbucnit la una din cabanele unui complex turistic din localitatea Râul Sadului. Din fericire nu sunt victime semnalate. S-a intervenit…
Dragnea este sub ASEDIU. Ce se întâmplă cu Firea şi cine va fi CANDIDATA la PREZIDENȚIALE. Informaţii de ULTIMĂ ORĂ
evz.ro - Bucureşti
Victor Ponta a dezvăluit, luni seară, candidatul pe care partidul său îl va propune pentru candidatura la alegerile prezidenţiale. ...
Nicolae Dinescu: IN MEMORIAM DRAGOS VRÂNCEANU – ÎNTOARCEREA LA IZVOARE
ziaruldevalcea.ro - Vâlcea
În organizarea Consiliului judeţean Vâlcea, a Centrului judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Vâlcea, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul local Băbeni, a Casei de Cult…
Anunţ sumbru! România îşi poate lua gândul de la Schengen. Țara care ne spulberă orice speranţă
evz.ro - Bucureşti
În ultima vreme se poartă discuţii aprinse despre aderarea României la spaţiul Schengen. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a spus despre Comisia Europeană c...
Politistii maramureseni intervin la peste 1.000 de cazuri pe luna, semnalate prin 112
ziarmm.ro - Maramureş
Sunam la 112 doar daca suntem in pericol si avem nevoie de interventia autoritatilor! Acesta este mesajul pe care l-au transmis politistii Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii lun
Avertisment pentru un lider important al PSD: „Dragnea îi va rupe gâtul foarte curând”
evz.ro - Bucureşti
Victor Ponta o avertizează pe Lia Olguţa Vasilescu, după ce în partid au apărut voci care o cer candidat la prezidenţiale. Ponta e de părere că Liviu Dragne...
Asociatia Verde Urban: Primaria Constanta ar fi somat locatarii blocului T5 din Tomis Nord sa isi mute masinile din parcarea aferenta blocului“ (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Potrivit unui mesaj postat pe Facebook de Asociatia Verde Urban, fara prea multe explicatii, Primaria Constanta ar fi somat locatarii blocului T5 din Tomis Nord sa isi mute masinile din parcarea ...
Sondaj pe tema sanatatii si alegerilor europarlamentare din Romania
ziarmm.ro - Maramureş
Un sondaj ce abordeaza cateva tema din domeniul sanatatii a fost facut public recent. Acesta cuprinde 25 de intrebari, care vizeaza, printre altele, modernizarea spitatelor, achizitia de ambulante aut
Din coji de mere, se poate face un ceai puternic parfumat si cu un gust deosebit de placut
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Consumate ca o gustare, merele suprima foamea si de aceea sunt indicate in curele de slabire. In plus, acest fruct poate fi consumat in orice dieta si nu are contraindicatii deosebite, fiind indicat chiar ...
Se implinesc 125 de ani de la nasterea unei cunoscute autoare de versuri pentru copii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Otilia Cazimir nascuta Alexandrina Gavrilescu, 12 februarie 1894, Cotu Vames, judetul Neamt - decedata pe 8 iunie 1967, Iasi a fost o scriitoare, poeta, traducatoare si publicista romana, ...
Dan Andronic, dezvăluiri incendiare: „Procurorii au acţionat ca nişte hackeri"
evz.ro - Bucureşti
Astăzi, Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat în dosarul privind achiziţionarea şi administrarea ziarului Evenimentului zilei de către jurnalistul Dan An...
Sfârşit de săptămână plin de filme la Cinematograful Arta
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Baschetbaliştii de la SCM Timişoara au pierdut primul meci din Grupa Roşie, după un final pe muchie de cuţit la Piteşti
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
După un start perfect cu trei victorii, SCM Timişoara a cedat la scorul de 85-86 pe terenul celor de la BCMU FCA Piteşti, după un meci decis la ultima fază. Gazdele păreau să aibă meciul sub control, dar bănăţenii au forţat o revenire, care a fost fără succes.
Incendiu la acoperişul unei case în Cristian
feedproxy.google.com - Braşov
Pompierii militari au fost alertaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la acoperiul unei case în comuna Cristian. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, a precizat că la locul incendiului se deplasaseaza patru autospeciale cu apa si spuma, o autoscara si un echipaj SMURD.
Scandal la Digi24! O emisiune celebră dispare din grilă! Atac devastator la adresa unei vedete a postului
evz.ro - Bucureşti
Una dintre cele mai vechi emisiuni de la Digi24 dispare din grila de programe, după cinci ani de difuzare. Este vorba de producţia ...
Cod galben de vreme rea in mai multe judete. Ce le recomanda politistii Infotrafic soferilor
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Conform mesajului de atentionare emis in cursul acestei zile de Administratia Nationala de Meteorologie, in intervalul 12 ianuarie 2019, ora 22 00 - 13 ianuarie 2019, ora 02 00 in zona montana vor fi ...
Amendamentele depuse la proiectul de buget de catre deputatul PMP Robert Turcescu (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Deputatul de Constanta al PMP Robert Nicolae Turcescu a depus 171 de amendamente la bugetul de stat, toate fiind proiecte necesare Constantei, dupa cum sustine acesta. Dintre acestea, as dori sa amintesc ...
Amendamentele depuse la proiectul de buget de catre deputatul PMP Robert Turcescu (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Deputatul de Constanta al PMP Robert Nicolae Turcescu a depus 171 de amendamente la bugetul de stat, toate fiind proiecte necesare Constantei, dupa cum sustine acesta. Dintre acestea, as dori sa amintesc ...
Parcelele de teren domeniu public al statului, platformele si alte active din proprietatea CN APM SA Constanta, evaluate de Primoval SRL (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime SA Constanta a anuntat numele societatii comerciale care se va ocupa de evaluarea parcelelor de teren domeniu public al statului, a platformelor si a ...
Parcelele de teren domeniu public al statului, platformele si alte active din proprietatea CN APM SA Constanta, evaluate de Primoval SRL (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime SA Constanta a anuntat numele societatii comerciale care se va ocupa de evaluarea parcelelor de teren domeniu public al statului, a platformelor si a ...
Doua societati vor furniza stingatoare de incendiu cu presiune permanenta pentru Sucursala CNE Cernavoda (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Falck Fire Services SRL si Industrial Cruman SRL au semnat cu Societatea Nationala Nuclearelectrica SA. Cele doua societati vor furniza stingatoare de incendiu cu presiune permanenta pentru Sucursala ...
Doua societati vor furniza stingatoare de incendiu cu presiune permanenta pentru Sucursala CNE Cernavoda (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Falck Fire Services SRL si Industrial Cruman SRL au semnat cu Societatea Nationala Nuclearelectrica SA. Cele doua societati vor furniza stingatoare de incendiu cu presiune permanenta pentru Sucursala ...
Romania, in careul de asi: Victoria contra Karolinei Pliskova, cea mai importanta a Simonei Halep la Fed Cup. Urmeaza Franta!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipa nationala feminina de tenis a Romaniei a realizat o victorie memorabila in sferturile Fed Cup, invingand cu 3-2 in deplasare Cehia, campioana de anul trecut! Prin acest succes, la care ...
Romania, in careul de asi: Victoria contra Karolinei Pliskova, cea mai importanta a Simonei Halep la Fed Cup. Urmeaza Franta!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipa nationala feminina de tenis a Romaniei a realizat o victorie memorabila in sferturile Fed Cup, invingand cu 3-2 in deplasare Cehia, campioana de anul trecut! Prin acest succes, la care ...
Cine va livra motorina Institutului de Cercetare pentru Cresterea Ovinelor si Caprinelor Palas (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Ovinelor si Caprinelor Palas-Constanta a organizat o licitatie pentru atribuirea unui contract aferent achizitiei de motorina Euro 5. Potrivit ...
Cine va livra motorina Institutului de Cercetare pentru Cresterea Ovinelor si Caprinelor Palas (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Ovinelor si Caprinelor Palas-Constanta a organizat o licitatie pentru atribuirea unui contract aferent achizitiei de motorina Euro 5. Potrivit ...
Solicitarea unui afacerist din Constanta, respinsa: Curtea de Apel Bucuresti explica de ce sunt legale completurile de trei judecatori de la Inalta Curte
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti au motivat decizia prin intermediul careia a fost respinsa contestatia omului de afaceri Georgica Giurgiucanu, din Constanta, cu privire la legalitatea ...
Solicitarea unui afacerist din Constanta, respinsa: Curtea de Apel Bucuresti explica de ce sunt legale completurile de trei judecatori de la Inalta Curte
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti au motivat decizia prin intermediul careia a fost respinsa contestatia omului de afaceri Georgica Giurgiucanu, din Constanta, cu privire la legalitatea ...
Primaria Constanta foloseste hartie pentru faxuri si imprimante de la Ramnicu Valcea
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Municipalitatea constanteana a atribuit prin licitatie deschisa un contract privind achizitia de hartie pentru copiatoare, imprimante si faxuri. Primaria a achizitionat de hartie pentru copiatoare, ...
Bogdan Hutuca (PNL) - OUG 114 creste taxele si impozitele locale cu incalcarea Constitutiei“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Deputatul PNL de Constanta Bogdan Hutuca este de parere ca Guvernul incalca mai multe principii constitutionale deoarece OUG 114 obliga autoritatile locale sa creasca taxele si impozitele locale ...
Cat costa serviciile de decontaminare a spatiilor tehnologice din cadrul CNE Cernavoda (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Societatea Nationala Nuclearelectrica SA, prin CNE Cernavoda, organizeaza o licitatie pentru atribuirea de servicii de decontaminare si mentinere a conditiei materiale in spatiile tehnologice. ...
PUZ-ul initiat de Alpin Land privind reglementarea unui teren de pe bulevardul Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a Comisiei de Urbanism (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Comisia tehnica de urbanism si amenajarea teritoriului din cadrul Primariei Constanta se va intruni in data de 12.02.2019, avand pe ordinea de zi si solicitarea societatii Alpin Land SRL privind emiterea ...
HC Dobrogea Sud, meci la Constanta in Cupa EHF: Ionut Stanescu - Ca sa ramanem in cursa calificarii, trebuie sa batem Porto“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipa masculina de handbal HC Dobrogea Sud Constanta a avut parte de un debut cu stangul in grupa C a Cupei EHF, pierzand cu 25-29 12-14 meciul din deplasare cu echipa daneza Team Tvis Hostelbro. ...
Declaratie de avere - Felicia Florentina Grecu, consilier la Casa de Asigurari de Sanatate Constanta (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Felicia Florentina Grecu este consilier la Casa de Asigurari de Sanatate Constanta. La data de 17 mai 2018 si-a depus declaratiile de avere si de interese. Conform declaratiei de avere, are o casa de ...
Portul Constanta, pe ordinea de zi a intrevederii ambasadorului Republicii Macedonia cu Danut Juganaru, directorul CCINA (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Directorul general al Camerei de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta, Ion Danut Juganaru, s-a intalnit, ieri, cu E.S. Gabriel Atanasov, ambasador al Republicii Macedonia in Romania. ...
Insolventa Rugby Club Judetean Farul Constanta merge mai departe. Noul termen, in aprilie
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Dosarul in care Rugby Club Judetean Farul Constanta a intrat in insolventa a primit ieri un nou termen. Cauza a fost amanata pentru data de 8 aprilie, pentru continuarea procedurii. Amintim ca, pe ...
O firma din Franta va livra scule si truse pentru CFR Constanta (document)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
SNTFC CFR Calatori a organizat o licitatie pentru atribuirea unui contract aferent achizitiei de truse de scule pentru SRTFC Constanta. Potrivit licitatiapublica.ro, atribuirea a avut loc la data de 6 ...
Un barbat trimis in judecata de DNA Constanta pentru a doua oara a fost condamnat
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Trimis in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Constanta, prin rechizitoriul intocmit la data de 14 iunie 2017 in dosarul nr. 221 P 2012, un barbat din ...
Taximetristii constanteni, pe jar. Reprezentantii au stat la masa cu viceprimarul Dumitru Babu. Ce s-a discutat (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Reprezentantii Camerei Taximetristilor Constanta, condusi de Marin Neagu, s-au intalnit luni, la prima ora, cu o comisie pentru a negocia cum sa protesteze in aceasta saptamana. Marul discordiei cu ...
DSP cere respectarea planului de conformare: Se cauta solutii pentru construirea unui pavilion nou in cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanta este spital public de monospecialitate cu personalitate juridica, aflat in subordinea Autoritatii de Sanatate Publica a judetului Constanta. Spitalul ...
#citesteDobrogea: Raportul avocatului Scarlat Huhulescu, de la 1934, de azi, in Biblioteca Virtuala ZIUA de Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Constanta eri, astazi, maine. Tomis, Kiustendje, Constanta este cel de-al 43-lea titlu pretios care se adauga in rafturile Bibliotecii Virtuale ZIUA de Constanta, carti pe care le aveti la ...
Vernisajul expozitiei Dobrogea - povestile taramului dintre ape“: Mansarda Muzeului de Istorie, metamorfozata in galerie de arta (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Dupa o perioada destul de lunga de... pribegie, Filiala UAPR Constanta 1 are, in sfarsit, un sediu, prin bunavointa conducerii Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie Constanta. Noua ...
Bine ai venit, pui frumos!“: Promotorul Eduard Irimia si Irina Racoviceanu vor boteza si al doilea copil al antrenorului Claudiu Moraru
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Antrenorul de fotbal constantean Claudiu Moraru si sotia sa, Alis, trec din nou prin clipele minunate cunoscute in premiera acum aproape patru ani acelea de a fi parinti. Alis a nascut o fetita ...
Titularizare 2019. ISJ Constanta, despre concursul national pentru ocuparea catedrelor declarate vacante
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Inspectoratul Scolar Judetean Constanta a publicat calendarul concursului national pentru ocuparea posturilor didactice catedrelor declarate vacante rezervate in invatamantul preuniversitar ...
Avem verdictul din spatele usilor inchise: Sedinta secreta la judecatorie, dupa ce un militar de pe Fregata Regele Ferdinand“ a murit pe o sosea din Constanta (video)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Judecatoria Constanta a decis ieri, in cadrul unei sedinte secrete, ca un tanar acuzat de producerea teribilului accident de la finele lunii octombrie de pe soseaua Mangaliei din Constanta, eveniment in ...
Familie îndoliată, a pavat o alee din cimitir
ziarulargesul.ro - Argeş
O familie îndoliată, care şi-a pierdut fiul anul trecut, a considerat că e mai eficient să facă o lucrare pe cont propriu decât să aştepte să... pice din cer. Astfel, de la aleea principală a Cimitirului Sf. Gheorghe până la locul de veci al iubitului băiat, adică pe o distanţă de aproape 30 de...
Simona Halep, Irina Begu, Ion Țiriac si Ilie Nastase, dati in judecata de BNR. Incredibil ce daune li se cer
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Simona Halep, Irina Begu, Ion Tiriac si Ilie Nastase au fost dati in judecata de Banca Nationala a Romaniei. Domnul Isarescu ne-a dat in judecata si ne cere un milion de euro mie, lui Tiriac si ...
Tarife Monitorul Oficial: Cât se plăteşte în 2019 pentru publicarea actelor
ziarulunirea.ro - Alba
Un act normativ publicat recent stabileşte că sumele de bani care trebuie plătite în acest an pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial sunt identice cu cele utilizate anul trecut. Mai exact, potrivit Deciziei Camerei Deputaţilor nr. 1/2018, vorbim despre un tarif unic de 122 de lei pentru fiecare pagină de manuscris. Acest tarif unic se …
Incendiu la acoperiţul unei case în Cristian
feedproxy.google.com - Braşov
Pompierii militari au fost alertaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la acoperiul unei case în comuna Cristian. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, a precizat că la locul incendiului se deplasaseaza patru autospeciale cu apa si spuma, o autoscara si un echipaj SMURD.
Maraton de spectacole, maraton de aplauze. Luna plină de teatru a ajuns la final
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
A ÎNCEPUT RĂZBOIUL. Tancurile au intrat în acţiune. Breaking news internaţional
evz.ro - Bucureşti
Armata israeliană a efectuat sute de bombardamente în Siria, vizând în principal poziţii militare iraniene sau transporturi de armament destinate mişcării ş...
Primarul Borcean, somat de medicul Borcean să dezvăluie public cârdăşiile din Spitalul Municipal Caransebeş!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Medic angajat al Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş şi, totodată, preşedinte al Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean în cere primarului Felix Borcean să-şi măsoare cuvintele şi îi avertizează că va trebui să dea socoteală pentru (ne)funcţionarea laboratorului de imagistică! Faţă de afirmaţiile edilului-şef legate de neregulile descoperite la spitalul din Caransebeş, Gheorghe Borcean a…
Veşti proaste pentru mii de români! Nu mai sunt bani de pensii: Ministrul Muncii a spus tot
evz.ro - Bucureşti
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarant că luna aceasta nu vor fi probleme cu plata pensiilor. Ministrul nu a mai fost atţt de sigur pe el atunci când j...
Vanzare teren intravilan in sat Belis, jud. Cluj – Extras publicatie imobiliara, din data de 11. 02. 2019
ziarmm.ro - Maramureş
Noi, Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti Morari si Asociatii cu sediul in loc. Baia Mare, str. George Cosbuc, nr. 25A, ap. 10, jud. Maramures, prin executor judecatoresc Iosif-Ni
Vanzare casa din lemn si teren intravilan in sat Campenesti, jud. Cluj – Extras publicatie imobiliara, din data de 11. 02. 2019
ziarmm.ro - Maramureş
Noi, Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti Morari si Asociatii cu sediul in loc. Baia Mare, str. George Cosbuc, nr. 25A, ap. 10, jud. Maramures, prin executor judecatoresc Iosif-Ni
E RĂZBOI! Israel a atacat Siria. Pierderile sunt IMPORTANTE
evz.ro - Bucureşti
Armata israeliană a efectuat sute de bombardamente în Siria, vizând în principal poziţii militare iraniene sau transporturi de armament destinate mişcării ş...
Mugur Ciuvică, dezlănţuit: „Sunt mai tari ca doctorii SECURIȘTII ĂȘTIA”
evz.ro - Bucureşti
Mugur Ciuvică a vorbit, la Antena 3, despre salariile de la SRI, în contextul scandalului provocat de mărirea bugetelor alocate serviciilor de informaţii....
INFORMAŢIE-BOMBĂ scursă din PSD. Operaţiunea QUINTA ROYALĂ este în desfăşurare. Breaking news
evz.ro - Bucureşti
Radu Tudor a dat în vileag, în această seară, primele cinci nume vehiculate pe lista PSD la alegerile europarlamentare din acest an....
Doi pensionari, de 94, respectiv 85 de ani au fost talhariti in propria casa de un tanar. Suspectul a ajuns dupa gratii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Magistratii Tribunalului Harghita au dispus arestarea preventiva a unui tanar acuzat ca a comis o talharie caruia i-au cazut victime, in luna ianuarie, un batran de 94 ani si sotia sa, de 85 ani, din ...
Despre sănătate şi prevenţie, cu Adina Gliga şi Nora Timar
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Adina Gliga şi Nora Timar invită publicul reghinean la un eveniment dedicat sănătăţii, intitulat „Să
Zile libere în 2019. îNCĂ O VESTE MARE pentru români. Calendarul a fost stabilit
evz.ro - Bucureşti
În luna aprilie românii vor avea o nouă minivacanţă, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Paştele Ortodox cade, în acest an, pe 28 aprilie. zile libere...
Tudorel Toader, replică fulger pentru Comisia Europeană! Decizie de ultim moment luată de Guvernul Dăncilă
evz.ro - Bucureşti
Frans Timmermans, prim-viceprşedintele Comisiei Europene i-a trimis joi, 24 ianuarie, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă legată de o posibilă ordonanţă...
Alertă! LISTA SCURTĂ a candidaţilor PSD la europarlamentare a fost DIVULGATĂ
evz.ro - Bucureşti
Radu Tudor a dat în vileag, în această seară, primele cinci nume vehiculate pe lista PSD la alegerile europarlamentare din acest an....
Răsturnare de situaţie în DOSARUL lui Mazăre şi Borcea. Se va preda POLIȚIEI în cel mai SCURT timp
evz.ro - Bucureşti
Dragoş Săvulescu, omul de afaceri dat în urmărirea generală, este pregătit să se predea poliţiştilor. El s-ar afla în Italia, conform jurnaliştilor de la Ro...
Cum va fi vremea in Maramures in intervalul 11 – 24 februarie
ziarmm.ro - Maramureş
Meteorologii prognozeaza pentru urmatoarele doua saptamani (11 - 24 februarie) o vreme schimbatoare, cu treceri de la valori termice maxime de 10-12 grade la temperaturi de cel mult 3-4 grade Celsius,
Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Les: Anul acesta putem sa angajam pana la 3,23% din PIB daca toate lucrurile vor merge normal“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Les, a declarat luni ca, anul acesta, se poate ajunge la angajarea a pana la 3,23 din PIB pentru aparare, mentionand ca programul de achizitie a corvetelor este ...
REGIO: Derulare proiect „Creşterea performanţei în afaceri a întreprinderii ELMET GROUP METAL & ELECTRIC SRL”
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Cele mai noi stiri din Targoviste si din judetul Dambovita. Gazeta Dambovitei - stiri care conteaza din Targoviste - Dambovita
Cum încercau românii să scape de biruri pe vremea împărătesei Maria Tereza: Ancheta din poartă-n poartă pentru a cerceta evaziunea fiscală practicată încă de acum 250 de ani
ziarulunirea.ro - Alba
Românii din Transilvania recurgeau la metode inedite pentru a obţine mici beneficii, pentru a putea face faţă obligaţiilor financiare impuse de regimul austro-ungar. Evaziunea fiscală era practicată încă de acum 250 de ani. Dintr-un document din 1772, aflăm că la urechile împărătesei de la Viena, Maria Tereza(1740-1780), au ajuns zvonuri despre evaziunea fiscală ce se …
Şoferul urmărit asupra căruia poliţiştii au tras cu pistolul şi au rănit o femeie, reţinut de procuror
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin l-au reţinut, luni, pe tânărul de 20 de ani im
Rezultate jenante la un concurs al SJU Târgu-Jiu
gorjeanul.ro - Gorj
Vor un serviciu bine plătit la stat, dar mai greu cu pregătirea! Testul-grilă pare că i-a pus în dificultate pe candidaţii, care au participat, astăzi, la concursul pentru ocuparea postului vacant de muncitor calificat-şofer II, la Serviciul Aprovizionare, transport, achiziţii publice din c
Atenţionare meteorologică: se depune strat consistent de zăpadă şi începe viscolul la munte
ziarharghita.ro - Harghita
Vremea se schimbă din această seară! Următoarele două zile vor fi marcate de ninsori importante, strat consistent de zăpadă şi viscol la munte. În acest
Mugur Isărescu a luat marea decizie! Lovitură grea pentru Simona Halep: Sportiva a fost dată în judecată. Care este motivul
evz.ro - Bucureşti
Dezvăluiri incendiare! Cea mai bună jucătoare de tenis din România, Simona Halep, a fost data în judecată, alături de Ilie Năstase şi Ion Țiriac, de către B...
Denise Rifai L-A DISTRUS PE OMUL lui Tăriceanu, în direct, la Realitatea TV. A FOST SHOW! News alert în media
evz.ro - Bucureşti
Un schimb dur de replici a avut loc luni seară între moderatoare emisiunii Talk News de la Realitatea TV, Denise Rifai, şi vicepreşedintele ALDE Andrei Gere...
SCANDAL MONSTRU la Realitatea TV. Denise Rifai a RĂBUFNIT: „Vă rog frumos să nu mai vorbiţi!”
evz.ro - Bucureşti
Un schimb dur de replici a avut loc luni seară între moderatoare emisiunii Talk News de la Realitatea TV, Denise Rifai, şi vicepreşedintele ALDE Andrei Gere...
Irina Begu: Sper sa facem un rezultat si mai bun cu Franta, sa ajungem in finala si sa aducem trofeul acasa“
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Jucatoarea de tenis Irina Begu a declarat, luni, pe Aeroportul Henri Coanda, dupa victoria Romaniei cu 3-2 in fata Cehiei, in sferturile de finala ale Fed Cup, ca isi doreste sa ajunga in finala si ...
ALDE Dâmboviţa: “Sondajele arată că partidul îşi consolidează o bază electorală solidă”
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
COMUNICAT DE PRESĂ ALDE – Creştere importantă în intenţia de vot a românilor Majoritatea sondajelor arată că ALDE a
VINE MAREA NENOROCIRE în România. Cât vom plăti pentru impozite? Anunţ de la nivel înalt
evz.ro - Bucureşti
Liberalii vor face lobby la nivelul Parlamentului European pentru Laura Codruţa Kovesi, care aspiră la funcţia de procuror-şef al Parchetului European. Deci...
Iohannis ATACĂ dur clasa POLITICĂ: „Fantomele comunismului vor să iasă pe la colţuri”
evz.ro - Bucureşti
Preşedintele Klaus Iohannis a fost prezent luni la evenimentul de inaugurare a „Spaţiului 80east (optzecist) - Acasă în comunism”. El a declarat că dacă val...
BOMBĂ în SHOWBIZ! „Da, am făcut VIDEOCHAT!”
evz.ro - Bucureşti
Larisa de la ”Puterea Dragostei” a făcut dezvăluiri incendiare despre trecutul ei controversat pentru WOWbiz.ro. Ea spune că s-a căsătorit prea tânără şi c...
310 locuri de muncă vacante, în baza de date a AJOFM Dâmboviţa
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
În baza de date a AJOFM Dâmboviţa sunt înregistrate 310 locuri de muncă, din care: 19 pentru persoanele cu studii superioare; 233
Conferinţa „Probleme actuale de Dreptul Muncii”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Știinţe
Lovitură pentru DNA de la Înalta Curte. Dosarul “Evenimentului zilei”, restituit pentru nelegalitatea administrării probelor
evz.ro - Bucureşti
Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat în dosarul privind achiziţionarea şi administrarea ziarului Evenimentului zilei de către jurnalistul Dan Andronic. ...
Avertisment de la Washington! Parteneriatul SUA cu România, în pericol. Războiul global ajunge la Bucureşti
evz.ro - Bucureşti
Parteneriatul României cu Statele Unite este pus în pericol de un gigant mondial cu care Washingtonul este în război deschis în ultimele luni...
Primar beat, surprins de propria mamă în timp ce se afla la hotel, cu o prostituată! Imaginile sunt virale
ph-online.ro - Prahova
Dacă la prima vedere ar putea părea o glumă proastă ori un scenariu de film, ei bine, nu este. Un primar a trecut printr-un moment jenant, întrucât a...
Un copil a înviat chiar înainte să fie înmormântat. Care au fost primele cuvinte. Toată lumea a început să ţipe
ph-online.ro - Prahova
Un băieţel de doi ani, declarat mort, s-a ridicat din sicriu şi a cerut un pahar de apă. Băiatul a înviat la propria înmormântare, după care s-a întin...
Avertisment inca valabil! Mii de locuitori din Ploieşti nu au voie să bea apă de la robinet
ph-online.ro - Prahova
De mai bine de 48 de ore, mii de locuitori din Ploieşti nu au voie să bea apă de la robinet. Problemele au apărut în două cartiere din Ploieşti, la sc...
Mii de persoane vor fi incadrate in cadrul MAI in acest an. Ce a declarat ministrul Carmen Dan
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat luni ca, in acest an, in MAI vor fi incadrate peste 6.300 de persoane, aproximativ 5.700 vor proveni din scolile de agenti si de subofiteri si peste 600 fiind ...
Reacţie dură a guvernatorului Isărescu la atacurile la adresa BNR, vorbe grele despre consilierul pe probleme economice al premierului
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avut, luni, o ieşire dură la adresa guvernanţilor, catalogând drept 'jalnice', 'iresponsabile' şi 'de două parale' atacurile recente la adresa BNR. 'Ia uite cine ne dă nouă sfaturi!', a spus luni guvernatorul BNR Mugur Isărescu, referindu-se la Darius Vâlcov consilierul pe probleme economice al premierului.
Gripa a făcut noi victime. Bilanţul morţilor a ajuns la 107
ph-online.ro - Prahova
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 107, potrivit unei informări a Centrului de Naţional de Supraveghere şi Control al Bolil...
Lovitură pentru DNA de la Înalta Curte. Dosarul “Evenimentului zilei”, restituit pentru nelegalitatea administrării probelor
evz.ro - Bucureşti
Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat în dosarul privind achiziţionarea şi administrarea ziarului Evenimentului zilei de către jurnalistul Dan Andronic. ...
Accident aviatic la Istanbul. Un elicopter militar s-a prabusit intr-un cartier de pe malul asiatic al orasului
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un elicopter militar s-a prabusit luni intr-un cartier de pe malul asiatic al Istanbulului, ranind patru persoane, a anuntat guvernatorul orasului, Ali Yerlikaya, informeaza AFP citat de Agerpres.ro ...
Victorie pentru Kovesi, coşmar pentru Toader. Cine sunt noii susţinători ai fostei şefe DNA. Opoziţia iese la atac
evz.ro - Bucureşti
Laura Codruţa Kovesi este pe primul loc în selecţia pentru postul de procuror-şef la Parchetul european. Cioloş şi USR îşi transmit susţinerea fără limită p...
SE VOR MAJORA la maximum IMPOZITELE pe CLĂDIRI, TERENURI şi AUTOVEHICULE. Cine trage semnalul de alarmă
evz.ro - Bucureşti
Liberalii vor face lobby la nivelul Parlamentului European pentru Laura Codruţa Kovesi, care aspiră la funcţia de procuror-şef al Parchetului European. Deci...
Dezvăluirile care cutremură Justiţia din România. S-A DECIS SĂ SPUNĂ TOT din spatele gratiilor. Firul duce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Breaking news
evz.ro - Bucureşti
Aflat în Penitenciarul Poarta Albă, unde execută o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru subfinanţarea Centrului
Militar Zonal Constanţa, Nicuşor Constantines...
Topul primelor 10 firme care au contribuit la bugetul oraşului Câmpeni în anul 2018: Producătorii de mobilă cei mai mari plătitori de taxe
ziarulunirea.ro - Alba
Topul primelor 10 firme care au contribuit la bugetul oraşului Câmpeni în anul 2018: Producătorii de mobilă cei mai mari plătitori de taxe. Bugetul oraşului Cîmpeni în 2018 a fost de 16.891.550 de lei, din care venituri proprii – din taxe şi impozite – au fost 7.483.96 de lei, transmit reprezentanţii Primăriei Cîmpeni. De la …
Isarescu: Obiectivul principal al BNR a fost atins in 2018
ziarmm.ro - Maramureş
Obiectivul principal al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), respectiv stabilitatea preturilor, a fost atins in 2018, a declarat, luni, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, care a prezentat Raportul trimes
FOTO. Concluzia poliţiştilor. Cum s-a produs accidentul cu 4 maşini avariate
portalsm.ro - Satu Mare
FOTO. Concluzia poliţiştilor. Cum s-a produs accidentul cu 4 maşini avariate
Incendiu de vegetaţie la Braşov
feedproxy.google.com - Braşov
Pompierii militari au fost alertaţi să intervină, în jurul orei 18.00, pentru stingerea unui de incendiu de vegetatie uscata in Brasov, pe str. Aleea Minerva nr.8 , spre calea ferata. „Pentru stingerea incendiului s-a intervenit cu o autospeciala cu apa si spuma din cadrul Detasamnetului 2 de pompieri Brasov. Au ars aproximativ 100 mp de
Gripa a mai facut doua victime. Numarul celor decedati in urma acestei boli a ajuns la 107
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Gripa continua sa faca victime. Astfel, numarul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 107, potrivit unei informari a Centrului de National de Supraveghere si Control al Bolilor ...
S-a confirmat: Liviu Dragnea a jucat o comedie ieftină în cazul Bugetelor acordate Serviciilor! România lui Cristoiu
evz.ro - Bucureşti
Joi, 31 ianuarie 2019, pe site-ul Ministerului de Finanţe apare, pentru a fi supus dezbaterii publice, Proiectul de Buget pe 2019. Dezbaterea publică – dacă...
Denise Rifai îl face de RÂS pe Dragnea: „Ne-a văzut pe noi amărâţi toţi şi albi rău”
evz.ro - Bucureşti
Moderatoarea emisiunii Talk News de la Realitatea TV, Denise Rifai, a comentat pe marginea propunerii liderului PSD, Liviu Dragnea, de suplimentare a bugetu...
Incendiu de vegetaţie la Braşov
feedproxy.google.com - Braşov
Pompierii militari au fost alertaţi să intervină, în jurul orei 18.00, pentru stingerea unui de incendiu de vegetatie uscata in Brasov, pe str. Aleea Minerva nr.8 , spre calea ferata. „Pentru stingerea incendiului s-a intervenit cu o autospeciala cu apa si spuma din cadrul Detasamnetului 2 de pompieri Brasov. Au ars aproximativ 100 mp de
Victor Ponta a dat lovitura! Umilinţă maximă pentru Liviu Dragnea: Un fost membru PSD a trecut la Pro România
evz.ro - Bucureşti
Lovitură totală pentru partidul lui Liviu Dragnea! Fostul secretar general al PSD, exclus din partid în urmă cu câteva luni, a devenit official membru al pa...
ALERTĂ METEO/ COD GALBEN de NINSORI, valabil până miercuri! Care sunt ZONELE AFECTATE
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE, cu Radu Mazăre, în dosarul Retrocedărilor, NICUȘOR CONSTANTINESCU REACȚIONEAZĂ din Penitenciarul Poarta Albă.
evz.ro - Bucureşti
Aflat în Penitenciarul Poarta Albă, unde execută o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru subfinanţarea Centrului
Militar Zonal Constanţa, Nicuşor Constantines...
Inspectoratul Școlar Judeţean Mureş angajează
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Inspectoratul Școlar Judeţean Mureş organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante pe pe
Accident rutier la intersectia strazilor Theodor Burada cu IL Caragiale din Constanta. Doua masini implicate (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un accident rutier a avut loc in aceasta seara la intersectia strazilor Theodor Burada cu IL Caragiale din municipiul Constanta, zona Cimitirului Central. Potrivit ISU Dobrogea, din primele informatii ...
Pieton accidentat pe strada Buzeşti
feedproxy.google.com - Braşov
Accident rutier pe strada Buzesti din municipiul Brasov. Un pieton a fost surprins si accidentat de un autoturism, in timp ce traversa strada printr-un loc nepermis. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Braşov, Alina Ivan, victima este constienta şi primeste ingrijiri medicale din partea unui echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanta. Share pe FacebookTwitterGoogle+Linkedin
PING-PONG pe sentinţele din dosare! Trimişi în judecată de tandemul Negulescu-Onea, achitaţi pe fond de de Tribunalul Bucuresti
evz.ro - Bucureşti
Lumea Justiţiei semnalează un caz scandalos în Justiţia din România, în care o instanţă dă o hotărâre de achitare, în timp ce o altă instanţă îi trimit pe c...
ZILE LIBERE 2019. Românii au în curând o nouă MINIVACANȚĂ. Calendarul COMPLET
evz.ro - Bucureşti
În luna aprilie românii vor avea o nouă minivacanţă, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Paştele Ortodox cade, în acest an, pe 28 aprilie. zile libere...
Accident rutier la intersectia strazilor Theodor Burada cu IL Caragiale din Constanta. Doua masini implicate
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un accident rutier a avut loc in aceasta seara la intersectia strazilor Theodor Burada cu IL Caragiale din municipiul Constanta, zona Cimitirului Central. Potrivit ISU Dobrogea, din primele informatii ...
Logan pus pe „cant” în mijlocul intersecţiei
ziarulargesul.ro - Argeş
O ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi o autospecială de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti au intervenit pe strada Craiovei din municipiu la un accident rutier produs între un autoturism şi o autoutilitară, în urma căruia autoturismul s-a răsturnat. Din accident a rezultat o victimă...
Epistolă către cei de la Putere…
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Senatorii PNL au propus indexarea alocaţiei pentru copii cu rata inflaţiei şi majorarea acesteia la
Veşti dezastruoase pentru şoferi! Toţi posesorii de maşini vechi sunt vizaţi. Ce se va întâmpla cu ITP-ul în 2019
evz.ro - Bucureşti
Veşti dezastruoase pentru toţi şoferii cu maşini mai vechi. ITP-ul va suferi schimbări majore din 2019. În anul 2018 s-au făcut mai multe modificări privind...
Obiectiv UE: Interzicerea până în 2030 a centralelor individuale "de apartament" pe gaze naturale în întreaga Uniune Europeană
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Brian Vad Mathiesen, cercetător şi coordonatorul principal al proiectului Heat Roadmap Europe, finanţat de Uniunea Europeană privind decarbonizarea sectorului, a declarat pentru Euractiv că, în vederea reducerii drastice a emisiilor de carbon a sectorului european de încălzire şi aer condiţionat, centralele termice individuale 'de apartament' pe gaze naturale sau alţi combustibili fosili ar trebui să fie interzise cu totul până în anul 2030 ca sursă de încălzire.
Hrană pentru Suflet în prag de Mărţişor! Tu cum te implici?
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
O mână de oameni pot face minuni. O dovedesc câteva doamne drăguţe din Reşiţa, care periodic se gândesc la animalele fără stăpân, câinii care trăiesc în padocul public al oraşului. O nouă campanie a început luna aceasta, iar până la finalul săptămânii, cei binevoitori sunt aşteptaţi să doneze hrană sau bani pentru câteva sute de suflete nevinovate din Reşiţa.
Poliţia locală, pe urmele unui exhibiţionist
ziarulargesul.ro - Argeş
# În urmă cu aproximativ trei luni, poliţiştii locali au mai capturat un astfel de specimen care obişnuia să se masturbeze în public. Poliţia Locală Piteşti s-a autosesizat după ce un locuitor al cartierului Tudor Vladimirescu a postat pe reţele de socializare un mesaj de atenţionare a...
ÎNCEPE AL 3-LEA RĂZBOI MONDIAL. Confirmare istorică de la nivel înalt. Breaking news mondial!
evz.ro - Bucureşti
Agenţia suedeză pentru Cercetare în Apărare, o agenţie guvernamentală în subordinea Ministerului Apărării suedez, a concluzionat că Rusia se pregăteşte de u...
Ministrul Sanatatii anunta schimbari in functionarea cabinetelor medicilor esteticieni
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a anuntat, luni, ca va emite un ordin care va stipula competentele medicilor esteticieni si obligativitatea ca fiecare cabinet sa prezinte, atunci cand solicita ...
Ultima POVESTE DE DRAGOSTE de la PRO TV. Ea, reporteră, EL UN RĂU PRINTRE RĂII ROMÂNIEI... Alertă în media
evz.ro - Bucureşti
Andreea Marinescu, prezentatoare la Pro TV, şi soţul său au o poveste de dragoste foarte bizară. Aceştia s-au cunoscut la locul unei crime, în urmă cu 20 de...
Salvatorul anului 2018 – Pompierul sibian a salvat un om de la înec în timp ce se afla în concediu
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Sandu Marius are 22 ani, este absolvent al Școlii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, promoţia 2014 – 2016, în prezent subofiţer operativ principal, la Detaşamentul de Pompieri Sibiu, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al Judeţului Sibiu, începând cu august 2016.…
A evitat coliziunea, dar a accidentat un copil
ziarulargesul.ro - Argeş
Un copil a ajuns pe patul spitalului după ce a fost lovit de o maşină pe un drum judeţean. Din fericire, rănile suferite nu sunt grave. La sfârşitul săptămânii trecute, Adrian T., de 21 de ani, din Miceşti, circula cu un BMW pe DJ 740 la Mărăcineni, satul Ciumeşti. Din cauză că nu s-a asigurat...
Şase turişti olandezi s-au rătăcit în pădure, în zona Arieşeni. Sunt căutaţi de echipaje Salvamont şi jandarmi montani
ziarulunirea.ro - Alba
Echipaje ale Salvamont Alba, Salvamont Bihor şi Jandarmerie Montană din Alba au fost solicitate să intervină luni seara pentru salvarea a şase turişti olandezi care s-au rătăcit în pădure, în zona Arieşeni. ”Este vorba despre şase tineri olandezi, care au vrut să treacă de la Piatra Grăitoare spre pârtia Vârtop 1 şi s-au rătăcit în …
FOTO: O familie din Zlatna are nevoie de ajutor. A trecut printr-un accident şi un incendiu, în doar 2 zile
ziarulunirea.ro - Alba
O familie din Zlatna are nevoie de sprijinul nostru pentru a depăşi un moment dificil. Cei doi soţi, împreună cu fiica lor, în vârstă de 15 ani, au scăpat ca prin urechile acului dintr-un accident auto, pentru ca 2 zile mai târziu să se trezească cu locuinţa mistuită de flăcări. Soţii Trifan au o situaţie …
ALERTĂ. Rusia pregăteşte ARMANTA pentru un RĂZBOI MONDIAL. SEMNELE care prevestesc DEZASTRUL
evz.ro - Bucureşti
Agenţia suedeză pentru Cercetare în Apărare, o agenţie guvernamentală în subordinea Ministerului Apărării suedez, a concluzionat că Rusia se pregăteşte de u...
Amplă acţiune de prevenire şi combatere a actelor ilicite de comerţ, pe raza întregului judeţ
ziarharghita.ro - Harghita
Peste 40 de ceasuri au fost confiscate de poliţiştii harghiteni, în urma unor acţiuni de amploare desfăşurate la sfârşitul săptămânii, pe linie economică.
Prima reactie a fostului presedinte al CJ Constanta, Nicusor Constantinescu dupa condamnarea din Dosarul Retrocedarilor
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Condamnat la finele saptamanii trecute la cinci ani de inchisoare cu executare in Dosarul Retrocedarilor, fostul presedinte al Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Daniel Constanta, aflat in prezent ...
PSD-ALDE-UDMR au RESPINS propunerea de CREȘTERE a bugetului alocat COPIILOR şi BOLNAVILOR
evz.ro - Bucureşti
Propunerea ca statul să nu mai subvenţioneze partidele politice din România, iar banii să fie redistribuiţi copiilor şi bolnavilor, a fost respinsă de către...
Dragnea, luat peste picior, după amendamentele asupra bugetului pe 2019: „Prietenul lui Mazăre, Livulică, taie de ici de colo...Fraiere!”
evz.ro - Bucureşti
Amendamentele depuse de Liviu Dragnea pentru tăierea bugetelor de la Serviciile Secrete şi suplimentarea bugetuluiministerului Sănătăţii l-au făcut pe artis...
Lovitură devastatoare pentru DNA. Dosarul în care jurnalistului Dan Andronic este acuzat alături de Elena Udrea, desfiinţat de judecători
evz.ro - Bucureşti
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au dat în această seară o lovitură foarte dură procurorilor DNA şi au admis contestaţiile jurnalistului Dan Andronic...
Prima reactie a fostuloui presedinte al CJ Constanta, Nicusor Constantinescu dupa condamnarea din Dosarul Retrocedarilor
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Condamnat la finele saptamanii trecute la cinci ani de inchisoare cu executare in Dosarul Retrocedarilor, fostul presedinte al Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Daniel Constanta, aflat in prezent ...
PSD-ALDE-UDMR au RESPINS propunerea de CREȘTERE a bugetului alocat COPIILOR şi BOLNAVILOR
evz.ro - Bucureşti
Propunerea ca statul să nu mai subvenţioneze partidele politice din România, iar banii să fie redistribuiţi copiilor şi bolnavilor, a fost respinsă de către...
WhatsApp A GENERAT ALERTA MONDIALĂ. Cea mai mare escrocherie din istoria aplicaţiei. News alert
evz.ro - Bucureşti
Utilizatorii aplicaţiei de mesagerie WhatsApp au fost în nenumărate rânduri victimele escrocheriilor şi ale hackerilor. În prezent, în România, mai mulţi ut...
Zile libere 2019. Minivacanţă pentru români? Când vor fi liberi din nou.
ziarulunirea.ro - Alba
Zile libere 2019. O nouă minivacanţă pentru români? În luna aprilie, românii ar putea să se bucure de 6 zile libere, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. În acest an Paştele Ortodox va fi sărbătorit pe 28 aprilie. Astfel, este posibil ca până pe 2 mai salariaţii să fie liberi. Astfel, zile libere vor fi: vineri – …
USR Bihor cere revocarea supraimpozitării cu 50% a clădirilor din Oradea nealiniate la înălţime
www.ebihoreanul.ro - Bihor
USR Bihor cere Consiliului Local Oradea revocarea HCL 697 din 2018 privind supraimpozitarea cu 50% a clădirilor nealiniate la înălţime şi frontul stradal. Reprezentanţii filialei bihorene cer municipalităţii să încurajeze dezvoltarea zonei centrale prin stimularea proprietarilor imobilelor nealiniate şi nu prin supraimpozitarea lor.
Captura impresionanta la frontiera. Ce au gasit vamesii intr-un container sosit la Biroul vamal de frontiera Constanta Sud
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In data de 11 februarie 2019 inspectorii vamali de la Biroul vamal de frontiera Constanta Sud, urmare a controlului fizic efectuat asupra marfurilor aflate intr-un container pentru o societate comerciala cu ...
Valentine’s Day la Promenada Mall
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Promenada Mall sărbătoreşte Ziua Îndrăgostiţilor întreaga zi de 14 februarie între orele 10.00 şi 21
Lăcomia, Frica şi Fudulia aruncă în aer Globalizarea
evz.ro - Bucureşti
Strategii globalizării au săvârşit trei greşeli uriaşe în ultimii patru ani. Prima este deschiderea graniţelor de către Merkel. A doua este Brexitul. A trei...
DESPĂRȚIREA BOMBĂ din showbiz-ul românesc. Ea îl voia de soţ, el însă... Toţi fanii PLÂNG pentru ei
evz.ro - Bucureşti
Este despărţirea momentului în showbiz-ul românesc. O celebră creatoare de modă a fost părăsită de iubitul ei cu care se afla într-o relaţie de trei ani....
Anunţ IMPORTANT despre pensii: Toţi românii trebuie să cunoască aceste detalii
evz.ro - Bucureşti
Conform legislaţiei muncii în vigoare, angajatorii au posibilitatea să stabilească, atunci când angajează o persoană, o perioadă de probă, ce poate avea, în...
FOTO. Doi tineri din Satu Mare, blocaţi pe o stâncă. Au intervenit salvamontiştii
portalsm.ro - Satu Mare
Doi tineri din Satu Mare, blocaţi pe o stâncă. Au intervenit salvamontiştii
Bărbat spulberat de un autoturism
stiridegalati.ro - Galaţi
Accidentul s-a produs în comuna Barcea, pe DN 25. Potrivit poliţiştilor, bărbatul de 54 de ani a traversat strada fără să se asigure. O şoferiţă de 25 de ani nu a putut să evite tragedia şi l-a lovit în plin pe pietonul neatent. „O tânără de 25 ani, din comuna Iveşti, a condus autoturismul pe …
Dupa ce Dragnea, „ambasadorul” Maramuresului, a fentat judetul, deputatul Durus cere mai multi bani pentru judet prin Legea Bugetului
ziarmm.ro - Maramureş
Legea bugetului pentru anul 2019 intra de astazi in dezbaterea comisiilor din cele doua camere ale Parlamentului, dupa ce vineri a primit forma finala de la Guvern. Incalcand toate procedurile parlame
Interventie salvatoare pe raul Olt in zona Barajului Strejesti. O adolescenta a fost adusa la mal de pompieri (galerie foto+video)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Olt, Detasamentul Slatina, au intervenit cu o autospeciala complexa pentru interventie si descarcerare, un echipaj SMURD, o autospeciala ...
LUPTE: Cornel Cornea e mulţumit de performanţele elevilor săi!
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Luptătorii de la CS Târgovişte au participat la turneul internaţional “Cupa Prieteniei”, desfăşurat la Sala de Sport a Liceului
Dragnea DĂ ATACUL DECISIV chiar acum. Ce replică îi vor da GREII ROMÂNIEI? Breaking news
evz.ro - Bucureşti
Două amendamente au fost depuse de liderul PSD Liviu Dragnea la proiectul de buget, în urma cărora solicită tăierea din fondurile alocate serviciilor secret...
Salvatorul anului 2018 – Pompierul sibian a salvat un om de la înec în timp ce se afla în concediu
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Sandu Marius are 22 ani, este absolvent al Școlii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, promoţia 2014 – 2016, în prezent subofiţer operativ principal, la Detaşamentul de Pompieri Sibiu, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al Judeţului Sibiu, începând cu august 2016.…
ASOCIAŢIA GAL ZONA DE CAMPIE. Anunţă lansarea sesiunii de cereri de proiecte pentru Măsura M5/6B şi M7/6B
www.zi-de-zi.ro - Mureş
SSC Farul Constanta, egal in al patrulea amical din Antalya
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipa de fotbal de Liga a 2-a SSC Farul Constanta a sustinut, astazi, al patrulea meci amical al stagiului de pregatire din Antalya, intalnind in statiunea Lara formatia FC Kolos Kovalivka, din Ucraina. ...
Accidentul grav de la Sasca Nouă, în care doi oameni au murit, declanşează un amplu protest ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Tragedia rutiera produsa in judetul Suceava, la Sasca Noua, pe DN 2E, in care doua persoane au murit si alte sapte au fost ranite, declanseaza un amplu protest national al transportatorilor. Accidentul a avut loc dupa ce un microbuz care efectua un transport neautorizat de persoane, de la Pascani spre Italia, a patruns pe contrasens si a lovit frontal o furgoneta de transport lapte.
Bica anunţă priorităţile parlamentare
ziarulargesul.ro - Argeş
Dănuţ Bica, deputat de Argeş al PNL, trece în revistă priorităţile parlamentare ale partidului său în noua legislatură. Prima pe listă este revocarea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, care este acuzat de numeroase încălcări ale legislaţiei şi regulamentului...
Cupa Borsecului – Competiţia şi festivitatea de premiere (GALERIE FOTO)
ziarharghita.ro - Harghita
Pe parcursul celor două zile de weekend, la Borsec s-a desfăşurat cea de-a XII-a ediţie a concursului de spint cu atelaje canine. Competiţia a fost
Amendamentele lui Dragnea care aruncă bugetul ÎN AER! Consternare în rândul Serviciilor Secrete
evz.ro - Bucureşti
Două amendamente au fost depuse de liderul PSD Liviu Dragnea la proiectul de buget, în urma cărora solicită tăierea din fondurile alocate serviciilor secret...
Lăcomia, Frica şi Fudulia aruncă în aer Globalizarea
evz.ro - Bucureşti
Strategii globalizării au săvârşit trei greşeli uriaşe în ultimii patru ani. Prima este deschiderea graniţelor de către Merkel. A doua este Brexitul. A trei...
Aproape 2.000 de maşini verificate în trafic de RAR la Sibiu – Ce s-a constatat
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
În judeţul Sibiu au fost verificate 1.804 vehicule, dintre care 31.82% neconforme, iar două maşini prezentau pericol iminent de accident. 1.16 % dintre vehicule prezentau probleme legate de inspecţia tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat). În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în anul 2018 au fost…
FOTO/ La ”Capşa de Cugir”, o seară de excepţie despre oameni, despre istorie, despre turismul local
ziarulunirea.ro - Alba
”Nucleul dur” al pensionarilor din Cugir a organizat încă un eveniment de excepţie la barul lui Billy, alias “Capşa de Cugir” Caricaturile fostului grafician al Uzinei Mecanice Cugir, Tony Ionescu, au fost doar pretextul unei seri de excepţie, altfel decât toate celelalte întâlniri anterioare, toate… de excepţie. Ideea a pornit de la câteva onorabile doamne …
Infracţiunile de evaziune fiscală, în creştere
www.zi-de-zi.ro - Mureş
În 2018, la Secţia Penală s-au înregistrat mai puţine cauze având ca obiect infracţiunea de omor, lu
VIDEO: Accident în Bălăuşeri! Intervenţie cu elicopterul SMURD!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Luni, 11 februarie, la ora 16.47, un autoturism aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţ
India – Peste 100 de persoane au murit in weekend dupa ce au consumat alcool contrafacut
ziarmm.ro - Maramureş
O suta de persone au murit in weekend in India dupa ce au consumat alcool contrafacut, declansand o vasta operatiune a politiei impotriva distileriilor clandestine, au informat luni autoritatile si pr
Investiţie de 3,6 milioane lei. A început construcţia bazinului de înot din Nucet
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat, luni, că au început lucrările de construcţie a bazinului didactic de înot din oraşul Nucet, în valoare de aproape 3,6 milioane lei cu TVA inclus. Investiţia este făcută din bani de la CJ Bihor, prin Agenţia de Dezvoltare Durabilă.
Accident rutier la iesirea din Carei spre Oradea. Patru autoturisme implicate. Trei victime
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Trei persoane au fost ranite intr-un accident rutier petrecut luni la iesirea din municipiul Carei spre Oradea, in total fiind implicate patru autoturisme, a anuntat Inspectoratul pentru Situatii de ...
DEZASTRU total pentru PSD! Un alt deputat PĂRĂSEȘTE partidul: Liviu Dragnea poartă GHINION
evz.ro - Bucureşti
Dezastru total pentru PSD! Un alt deputat a ales să părăsească partidul lui Dragnea. Acesta va deveni parlamentar neafiliat....
Tudorel Toader este ATACAT din toate părţile. ANCHETĂ împotriva ministrului Justiţiei
evz.ro - Bucureşti
Decanul Baroului Iaşi, Marius Sebastian Striblea, a scris pe Facebook că va propune o anchetă disciplinară îndreptată spre ministrul Justiţiei, Tudorel Toad...
Șoferul urmarit in trafic de politisti, retinut pentru 24 de ore. O femeie a fost ranita de un glont tras de un politist care urmarea suspectul
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Reghin l-au retinut, luni, pe tanarul de 20 de ani implicat in urmarirea care a dus, vinerea trecuta, la ranirea grava a unei femei dupa ce un glont tras ...
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ITP? Şoferii din România se pregătesc, deja. Breaking news de ultimă oră
evz.ro - Bucureşti
Șoferii care deţin acest tip de maşini primesc veşti proaste. Inspecţia tehnică periodică (ITP) le va da mari bătăi de cap, după ce în anul 2018 s-au făcut ...
Europarlamentarul Maria Grapini trage un semnal de alarmă privind situaţia persoanele cu dizabilităţi, mai ales în contextul noului proiect de buget naţional
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Maria Grapini avertizează că mai multe persoane care sunt însoţitori ale persoanelor cu dizabilităţi din Timişoara se plâng că li se acordă indemnizaţiile cu mare întârziere. Europarlamentarul este cu atât mai îngrijorată cu cât de anul acesta, cheltuielile cu asistenţa socială au fost transferate în totalitate administraţiilor locale, care până acum acopereau doar 10% din necesar.
Șoferul urmarit in trafic de politisti, retinut pentru 24 de ore. O femeie afost ranita de un glont tras de un politist care urmarea suspectul
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Reghin l-au retinut, luni, pe tanarul de 20 de ani implicat in urmarirea care a dus, vinerea trecuta, la ranirea grava a unei femei dupa ce un glont tras ...
Noi protopopi greco-catolici numiţi de Cardinalul Lucian
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Preafericitul Părinte Cardinal Lucian a numit, în toamna anului trecut, 11 protopopii în structura A
USR, amendament la buget pentru Centura oraşului Găeşti. Banii ar veni din reducerea finanţării partidelor
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
USR, prin deputatul de Dâmboviţa, Dumitru Lupescu, a depus mai multe amendamente la Legea Bugetului printre care şi
Meci amical, ACSM Codlea – CS Ocna Mureş 1-7 (0-4) | Vali Drăgan, “careu” în prima repriză!
ziarulunirea.ro - Alba
În primul meci amical disputat în stagiul centralizat de la Codlea, CS Ocna Mureş a câştigat la scor disputa cu ACSM Codlea, victorie netă, scor 7-1 (4-0). Împotriva ocupantei poziţiei a 9-a din Liga a 4-a Braşov, golurile trupei pregătite de Mihai Manea au fost înscrise de Val. Drăgan (“careu” în prima repriză), P. Muntean …
Meteo. Vremea în România SE SCHIMBĂ DRAMATIC. Când revine URGIA ARCTICĂ? Alerta ANM
evz.ro - Bucureşti
ANM a anunţat Cod Galben de ninsori şi viscol în 23 de judeţe din România. Meteorologii au impus codul de vreme rea pe o perioadă de trei zile....
A murit de la o singură ţigară! De la ce a pornit tragedia de la Pufeşti
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Pompierii de la Adjud, mobilizaţi în comuna Pufeşti, unde o locuinţă din apropierea bisericii a fost cuprinsă de foc, au reuşit să stingă relativ repede | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
NEAMȚ: 6 posturi vacante în spitalele din Neamţ
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Spitalul Orăşenesc „Sf. Ierarh Nicolae“, Bicaz, judeţul Neamţ, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a funcţiilor
Cel mai tânăr angajat al Ministerului Economiei din Franţa este un român de numai 23 de ani
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Un român de numai 23 de ani este cel mai tânăr angajat al Ministerului Economiei din Franţa, având postul de terminolog. Tânărul, care a fost şef de promoţie în ţară, a fost dorit, de fapt, de două ministere ale Franţei.
Scandalul bucătarilor de la Sibiu – Zărnescu respinge toate acuzaţiile: „Sunt nişte tâmpenii!”
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Radu Zărnescu şi soţia acestuia, Iulia Drăguţ, doi dintre bucătarii de bază ai programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 au fost implicaţi într-un scandal după ce Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism din România (ANBC) a anunţat că le-a retras recomandarea pentru afilierea la Asociaţia Mondială a Bucătarilor.…
ITM Braşov a dat amenzi în valoare de aproximativ 500.000 de lei
feedproxy.google.com - Braşov
Inspectorii ITM Braşov au desfăşurat 191 de controale, în luna ianuarie, în urma cărora au fost depistate 29 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată pentru care un număr de 11 angajatori au fost sanctionaţi cu amenzi în valoare de 430.000 de lei. În ceea ce priveşte respectarea prevederilor, HG.905/2017 (privitor la completarea şi transmiterea REVISAL) au
Mircea Lucescu A FOST CONCEDIAT de Federaţia de Fotbal din Turcia. Breaking news
evz.ro - Bucureşti
Antrenorul român s-ar fi înţeles cu Beşiktaş Isktanbul, formaţie pe care a mai pregătit-o în perioada 2002 - 2004. „Il Luce” aşteaptă să fi e demis de la na...
Zeci de petitii si cazuri, rezolvate in anul 2018 cu ajutorul Avocatului Poporului, Biroul Teritorial Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Biroul Teritorial Constanta Avocatul Poporului functioneaza, incepand cu anul 2019 in cladirea Camerei de Conturi Constanta, avand sediul, in Bdul. Ferdinand nr. 7 bis, Municipiul Constanta. Activitatea ...
Zeci de petitii si cazuri, rezolvate in anul 2018 cu ajutorul Avocatului Poporului, Biroul Teritorial Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Biroul Teritorial Constanta Avocatul Poporului functioneaza, incepand cu anul 2019 in cladirea Camerei de Conturi Constanta, avand sediul, in Bdul. Ferdinand nr. 7 bis, Municipiul Constanta. Activitatea ...
VIDEO FOTO – Percheziţii în Târgul Obor din Sibiu. S-a confiscat marfă şi câteva mii de lei
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Poliţiştii sibieni au efectuat mai multe controale şi percheziţii pe linia combaterii evaziunii fiscale. Printre ele a avut loc duminică, 10 februarie, în târgul de vechituri din Obor. În perioada 04 – 10 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Sibiu au desfăşurat activităţi specifice…
VIDEO Un şofer sibian s-a dat în stambă pe străzile din Râmnicu Vâlcea – A încurcat tot traficul
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un şofer sibian a încurcat tot traficul de pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. Acesta a intrat pe banda destinată taximetriştilor şi a început să facă manevre periculoase chiar pe trecerea de pietoni. Potrivit voceavalcii.ro, totul s-a întâmplat în 07 februarie, în jurul orei 18.35. Poliţişti locali ai dispeceratului Direcţiei…
Primăria Vânători angajează consilier
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Primăria comunei Vânători organizează concurs pentru ocuparea unei funcţii publice vacante de consil
Doi bărbaţi, din Bucureşti, au fost depistaţi de către poliţişti în timp ce capturau ilegal sticleţi
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
La data de 10 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Răcari, în colaborare cu efective de jandarmi din
TRĂDAT DE DRAGNEA, a răspuns cu O TRĂDARE PE MĂSURĂ. Şoc în PSD. „Am decis că este timpul să mă rup” News alert politic
evz.ro - Bucureşti
Deputatul de Giurgiu Alexandru Andrei şi-a dat demisia oficial, luni, din grupul parlamentar al PSD. Acesta urmează să devină deputat neafiliat....
Primar prins de mama sa cu o prostituată, la motel. Fiica sa a surprins TOTUL, iar imaginile au devenit virale pe internet - FOTO
evz.ro - Bucureşti
Un primar a avut parte de o situaţie jenantă, depsre care îşi va amintit toată viaţa. Acesta a fost rurprins în timp ce se afla în compania unei prostituate...
DEMISIE în PSD. Oamenii îi întorc SPATELE lui Dragnea. Este evidenţiată „POLITCA dusă de PSD”
evz.ro - Bucureşti
Deputatul de Giurgiu Alexandru Andrei şi-a dat demisia oficial, luni, din grupul parlamentar al PSD. Acesta urmează să devină deputat neafiliat....
Pentru BUGETARI, mumă, pentru COPII, CIUMĂ! Cea mai PROASTĂ VESTE pentru PĂRINȚII din România. IPOCRIZIA ENORMĂ a Coaliţie PSD-ALDE
evz.ro - Bucureşti
Politicienii români s-au certat cu Guvernul Austriei pentru alocaţiile copiilor, după ce Viena a anunţat ajustarea sumelor pentru cei care nu locuiesc acolo...
Alertă pentru fotbalul românesc. Lucescu nu mai este ...
evz.ro - Bucureşti
Românul Mircea Lucescu este cu siguranţă antrenorul român cel mai cunoscut peste hotare, dar astăzi o veste a picat ca un trăsnet....
Orădenii, ajutaţi de Episcopia Greco-Catolică şi de parohiile din oraş să ajungă la întâlnirea cu Papa Francisc de la Blaj
www.ebihoreanul.ro - Bihor
La fel ca preoţii din parohii după Liturghia de duminică, Episcopia Greco-Catolică a Oradiei a anunţat că pune la dispoziţia credincioşilor din oraş mijloace de transport pentru a ajunge la întâlnirea de la Blaj, din 2 iunie, cu Sfântul Părinte Papa Francisc. Orădenii pot recurge fie la călătoria cu două trenuri - curse speciale, fie la transportul cu autocarele.
Zeci de interventii intr-o singura saptamana pentru pompierii ISU Satu Mare. Unde au intervenit militarii (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Perioada 04 - 11.02.a.c. a fost una incarcata pentru pompierii satmareni. Pe langa cele 92 interventii SMURD, salvatorii profesionisti au intervenit pentru stingerea a 11 incendii. Potrivit ISU Satu ...
Luni, în amfiteatrul Liceului de Arte: Muzica românească – de la Rapsodiile române la Cântece de pustiu
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Amfiteatrul Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” va găzdui luni, 18 februarie 2019, începând cu ora 17:00 concertul Muzica românească
Se strică vremea: ploi la câmpie şi ninsori la munte până miercuri
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
După câteva zile primăvăratice, vremea se schimbă din nou. Meteorologii au emis o informare valabilă în perioada 11 februarie, ora 20.00 – 13 februarie, | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
FOTO Se construieşte o grădiniţă în Cartierul Arhitecţilor – Nu e făcută de Primărie
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a binecuvântat luni, 11 februarie, şantierul noii grădiniţe din Cartierul Arhitecţilor din Sibiu. Grădiniţa Arhiepiscopiei Sibiului va găzdui activităţile educative pentru 150 de copii şi va fi terminată în prima parte a anului 2020. Grădiniţa „Sfântul Nicolae” a Arhiepiscopiei Sibiului va avea şase…
FOTO TIR plin cu rumeguş, răsturnat în sensul giratoriu de la Veştem
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un TIR încărcat cu rumeguş s-a răsturnat în sensul giratoriu de la Veştem, de pe DN 1, intersecţie cu DN 7. Poliţiştii rutieri dirijează traficul. Camionul a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat chiar în giratoriul de la Veştem. Din fericire, nu sunt victime.
Unde se vor vinde mărţişoare în acest an la Braşov?
feedproxy.google.com - Braşov
Vânzarea de mărţişoare pe domeniul public va începe în acest an din data de 26 februarie. Amplasamentele pe care Primăria Braşov le pune la dispoziţia comercianţilor sunt următoarele: 1. Pietonal Parc Titulescu. Comercianţii au la dispozitie 40 de amplasamente, iar până în prezent au fost depuse 22 de solicitări. Taxa de ocupare a domeniului public
Două titluri în debutul sezonului, pentru arcaşii orădeni de la CS Redpoint
www.ebihoreanul.ro - Bihor
La începutul sezonului campionatului de tir cu arcul, Clubul Sportiv Redpoint din Oradea şi-a adăugat în palmares două titluri: cel de vicecampion naţional, obţinut de Ovidiu Mihalaş-Lesei la Bucureşti, şi medalia de aur obţinută de Bernadett Haragos la Hajduhathaz.
PERICOL IMENS pentru milioane de români. MOARTEA POATE VENI în orice secundă, de oriunde. Alertă naţională
evz.ro - Bucureşti
Peste jumătate din maşinile verificate de Registrul Auto Român în 2018 prezentau neconformităţi putând provoca accidente de circulaţie, conform unui raport ...
HALEP E ŞOCATĂ. Un bărbat celebru în România I-A DAT LOVITURA. Unde e respectul pentru valori?
evz.ro - Bucureşti
Banca Naţională a României i-a dat în judecată pe Simona Halep, Ilie Năstase şi Ion Țiriac, după ce aceştia au cerut ca Arenele BNR să reintre în circuitul ...
Zeci de interventii intr-o singura saptamana pentru pompierii ISU Satu Mare. Unde au intervenit militarii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Perioada 04 - 11.02.a.c. a fost una incarcata pentru pompierii satmareni. Pe langa cele 92 interventii SMURD, salvatorii profesionisti au intervenit pentru stingerea a 11 incendii. Potrivit ISU Satu ...
PRO România Dâmboviţa, cu ochii pe bugetul MAPN
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
„După cum observaţi săptămâna începe cu PRO România, ceea ce înseamnă că va fi o săptămână bună pentru toată lumea”!
Scandalul bucătarilor de la Sibiu – Zărnescu respinge toate acuzaţiile: „Sunt nişte tâmpenii!”
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Radu Zărnescu şi soţia acestuia, Iulia Drăguţ, doi dintre bucătarii de bază ai programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 au fost implicaţi într-un scandal după ce Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism din România (ANBC) a anunţat că le-a retras recomandarea pentru afilierea la Asociaţia Mondială a Bucătarilor.…
VIDEO Un şofer sibian s-a dat în stambă pe străzile din Râmnicu Vâlcea – A încurcat tot traficul
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Un şofer sibian a încurcat tot traficul de pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. Acesta a intrat pe banda destinată taximetriştilor şi a început să facă manevre periculoase chiar pe trecerea de pietoni. Potrivit voceavalcii.ro, totul s-a întâmplat în 07 februarie, în jurul orei 18.35. Poliţişti locali ai dispeceratului Direcţiei…
Un bărbat din Adjud a încălcat ordinul de protecţie, altul s-a ales cu restricţia de a se mai apropia de nevastă
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
O femeie de 64 de ani din Adjud a apelat la poliţie, zilele trecute, pentru a reclama că este în continuare hărţuită de de un bărbat de 62 de ani, | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
FOTOGALERIE. Accident în lanţ, cu 4 maşini implicate şi 3 victime, lângă Carei. Un tânăr a rămas încarcerat
portalsm.ro - Satu Mare
Accident în lanţ, cu 4 maşini implicate şi 3 victime, lângă Carei. Un tânăr a rămas încarcerat
Bilanţ alarmant al epidemie de gripă! Numărul deceselor a ajuns la 105. Care esti situaţia în judeţul Alba
ziarulunirea.ro - Alba
Numărul total a deceselor provocate de gripă a ajuns la 105. Încă patru persoane din Bucureşti au murit din cauza gripei, potrivit datelor transmise, luni, de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Potrivit CNSCBT, trei bărbaţi şi o femeie din Bucureşti au murit din cauza gripei, iar numărul total al deceselor …
Ministrul Sorina Pintea: Programul de sanatate pentru vitamina D, propunerea Comisiei nationale de endocrinologie
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a declarat luni ca programul de sanatate pentru vitamina D este de fapt propunerea Comisiei nationale de endocrinologie, si nu inventia liderului PSD, Liviu ...
DEZASTRU pentru Halep. A fost dată în JUDECATĂ. I se CERE o sumă IMENSĂ. Năstase şi Țiriac sunt IMPLICAȚI
evz.ro - Bucureşti
Banca Naţională a României i-a dat în judecată pe Simona Halep, Ilie Năstase şi Ion Țiriac, după ce aceştia au cerut ca Arenele BNR să reintre în circuitul ...
Anchetă dificilă într-un dosar de evaziune fiscală, finalizat cu propunerea de trimitere în judecată
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice au finalizat cercetările într-un dosar greu, de evaziune fiscală, cu | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Corpul lui Michael Jackson ar putea fi EXHUMAT după noi ACUZAŢII privind molestările a ÎNCĂ 11 copii
evz.ro - Bucureşti
Corpul lui Michael Jackson ar putea fi exhumat în încercarea de a dovedi că a abuzat sexual o duzină de copii în timp ce era în viaţă, a fost revendicat. Ap...
ALERTĂ pentru toţi românii care lucrează în străinătate! ANOFM atenţionează cu privire la serviciile de intermediere
ziarulunirea.ro - Alba
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a lansat un avertisment pentru toate persoanele care îşi caută un loc de muncă în afara ţării. ANOFM îi atenţionează pe toţi românii care doresc să muncească în străinătate să nu apeleze la serviciile de intermediere oferite de diverse persoane fizice, iar firmele de intermediere trebuie verificate cu …
Pescuit ilegal, sanctionat de politistii maramureseni
ziarmm.ro - Maramureş
Politistii din cadrul Sectiei 3 Politie Rurala Farcasa, impreuna cu un reprezentant A.J.V.P.S. Maramures, au actionat sambata, 9 februarie, pentru prevenirea si combaterea faptelor ilegale din domeniu
Doina Pană despre cea mai mare realizare a sa ca ministru al Pădurilor
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Deputatul PSD Doina Pană a menţionat, într-o postare pe Facebook, care este cea mai mare realizare a sa ca ministru al Pădurilor, făcând totodată şi un anunţ.
”Radarul Pădurilor, coroborat cu 112, reprezintă cea mai mare realizare a mea ca ministru al Pădurilor pentru că, după circa 4 ani de fun
Accident pe DN 76. Trei răniţi, după ce o maşină a ieşit în decor lângă Răbăgani
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Trei persoane au fost rănite, luni după amiază, în urma unui accident produs pe DN 76, pe Dealul Bitii, la intrarea în localitatea Răbăgani. Șoferiţa unui autoturism a pierdut controlul direcţiei într-o curbă, a rupt parapetul, iar maşina s-a rostogolit în şanţ.
Aproape de coma alcoolică, un tânăr din Ploscuţeni s-a crezut zmeu la volan
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Un bărbat de 32 de ani din comuna Ploscuţeni s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins beat la volan. El mergea cu maşină prin localitate, iar felul în | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Concursul celor mai buni cârnaţi bănăţeni ajunge în acest an la Buziaş
www.tion.ro - Timiş
An de an, cei mai buni producători din Banat se întrec în cadrul concursului care desemnează cel mai reuşit cârnaţ bănăţean, Worschkoschtprob, organizat de ziarul de limbă germană Banater Zeitung. Iniţial, concursul era destinat comunităţii germane din regiune, însă ulterior s-a deschis tuturor măcelarilor amatori, cu „expertiză” în cârnaţi. În acest an concursul are loc joi, 14 februarie, la Buziaş.
Pasionaţii de handmade, invitaţi în lumea fetrului de Adelina Tăvirlău
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Proiectul
AVERTISMENT pentru ROMÂNI. Firmele să se PREGĂTEASCĂ pentru Brexit. DECLARAȚIA de la nivel înalt care pune pe JAR mediul de afaceri
evz.ro - Bucureşti
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a lansat un apel pentru mediul de afaceri din România, în vederea pregătirii pentru „orice posibil...
Pianistul Bogdan Vaida a apăsat clapele potrivite la UMFST Târgu Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Muzica clasică este pentru oricine doreşte să o asculte şi orice loc poate să devină o sală de conce
FOTO: O focşăneancă focoasă, noua iubită a lui Victor Slav
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Cunoscutul prezentator tv Victor Slav se reface după despărţirea de Bianca Drăguşanu. El şi-a găsit alinarea în braţele unei focoase brunete, care este | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Meteo: Cum va fi VREMEA până pe 24 februarie. Vreme schimbătoare
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Meteorologii prognozează pentru următoarele două săptămâni (11 - 24 februarie) o vreme schimbătoare, cu treceri de la valori termice maxime de 10-12 grade
Moment de sărbătoare pentru greco-catolicii din Iernuţeni
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Credincioşii greco-catolici din parohia Iernuţeni, Reghin, au trăit la începutul acestei luni un mom
Românii au încredere în ei când vine vorba de gestionarea banilor. Puţini ar apela la un specialist
www.tion.ro - Timiş
Potrivit unui studiu recent, se pare că doar 1% dintre români ar apela la un consilier financiar pentru a-şi gestiona mai bine veniturile. Restul se simt stăpâni pe situaţie.
Anul 2018, în Penitenciarul Oradea: Mai puţini deţinuţi, mai multe vizite intime
www.ebihoreanul.ro - Bihor
La finalul anului 2018, în Penitenciarul de maximă siguranţă din Oradea se aflau 413 deţinuţi, din care 361 condamnaţi definitiv şi 52 arestaţi preventiv şi condamnaţi în prima instanţă, numărul lor fiind în scădere faţă de anii anteriori. În 2018, deţinuţii au primit recompense pentru bună purtare, cum ar fi mai multe vizite intime, iar unii dintre ei au fost pedepsiţi inclusiv prin trimiterea la izolator.
Deputat PNL Florin Roman: ”PSDragnea umileşte pensionarii”
ziarulunirea.ro - Alba
Au trecut 4 luni de când pensionarii beneficiari ai grupelor I şi II de munca aşteaptă creşterea pensiilor ca urmare a recalculării. Legea adoptată de Parlament prevedea îndreptarea inechităţilor dintre beneficiarii grupelor de munca, pensionaţi înainte şi după 1 ianuarie 2011. La momentul adoptării legii, am atras atenţia că este o păcăleala a PSDragnea întrucât …
FOTO TIR plin cu rumeguş, răsturnat în sensul giratoriu de la Veştem
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Un TIR încărcat cu rumeguş s-a răsturnat în sensul giratoriu de la Veştem, de pe DN 1, intersecţie cu DN 7. Poliţiştii rutieri dirijează traficul. Camionul a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat chiar în giratoriul de la Veştem. Din fericire, nu sunt victime.
ÎNTRERUPERI DE GAZ într-o localitate arădeană
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Interventie de urgenta in judetul Ialomita. Doua persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Cadrele medicale de la SMURD au fost solicitate sa intervina in sprijinul a doua persoane intoxicate cu monoxid de carbon in comuna Valea Ciorii din judetul Ialomita. Potrivit ISU Ialomita, alertati ...
Activitatea clubului sportiv al Primăriei Timişoara ar putea fi blocată de problemele secţiei de baschet
www.tion.ro - Timiş
Procesul pe care mai mulţi dintre foştii baschetbalişti ai BC Timişoara l-au intentat clubului pentru recuperarea unor datorii ar putea afecta activitatea întregului Sport Club Municipal Timişoara. În urma unui proces desfăşurat la Curtea de Arbitraj Baschetbalistic de la Lausanne, aceştia au obţinut o sentinţă prin care trebuie să recupereze sumele neplătite de la actuala SCM BC Timişoara, reuşind să arate că acesta ar fi urmaşul fostului club.
Workshop despre gestionarea anxietăţii
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Inside Life organizează vineri, 15 februarie, ora 17:00 workshopul cu tema ”Cum să gestionez anxieta
Moineştiul vrea să instituie “starea de alertă” din cauza crizei gunoiului
www.desteptarea.ro - Bacău
Comitetul Local pentru Situatii de Urgentă Moineşti a înaintat Institutiei Prefectului solicitarea avizului pentru instituirea „Stării de alertă” care ar permite colectarea deşeurilor cu un alt operator. Colectarea deşeurilor a fost oprită de la finele lunii trecute, după ce societatea care operează groapa de gunoi a judeţului a refuzat sa mai primească maşinile din localităţile …
ESCROCHERIA anului pe WhatsApp. Cum poţi rămâne FĂRĂ CONT din cauza HACKERILOR
evz.ro - Bucureşti
Utilizatorii aplicaţiei de mesagerie WhatsApp au fost în nenumărate rânduri victimele escrocheriilor şi ale hackerilor. În prezent, în România, mai mulţi ut...
Care este CEL MAI MARE PĂCAT al lui Ion Iliescu? Istoria îl va judeca. Dezvăluiri de ultimă oră
evz.ro - Bucureşti
Ion Iliescu, care era atunci preşedintele ţării, i-a fost frică să-şi asume responsabilitatea unirii cu Basarabia în 1991....
E jale în primării! Ce se va alege de bugetele primăriilor în acest an, explicat, pe înţelesul tuturor, de primarul din Vizantea Livezi
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Primarul comunei Vizantea Livezi, Dragoş Ciubotaru, critică în termeni duri proiectul legii bugetului de stat. Într+o postare făcută pe Facebook, | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Volumul de activitate, per total, în creştere la Tribunalul Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Volumul total de activitate al Tribunalului Mureş în anul 2018 a fost de 12.048 dosare, din care: 5.
SICRIE PE PATRU ROȚI pe şoselele din România. Mii de MAȘINI VERIFICATE de RAR, pericol iminent de accidentare
evz.ro - Bucureşti
Peste jumătate din maşinile verificate de Registrul Auto Român în 2018 prezentau neconformităţi putând provoca
accidente de circulaţie, conform unui raport ...
MAREA MINCIUNĂ A PSD a ieşit la suprafaţă. Planurile perverse ale lui Dragnea sunt clare. Breaking news
evz.ro - Bucureşti
Opoziţia a desfiinţat bugetul pentru Sănătate. Comunicatul oficial al PNL provoacă un cutremur în interiorul coaliţiei de guvernare. Amendamentele propuse v...
Anunţ sumbru! Rusia se pregăteşte de un RĂZBOI mondial: Care sunt ţările direct VIZATE
evz.ro - Bucureşti
Agenţia suedeză pentru Cercetare în Apărare, o agenţie guvernamentală care ţine de Ministerul Apărării din Suedia, consideră că acţiunile ruseşti din ultimi...
Ialomiţa: Persoană decedată în urma intoxicării cu monoxid de carbon
obiectiv.net - Ialomiţa
Două persoane intoxicate cu monoxid de carbon în comuna Valea Ciorii Alertaţi că oamenii nu au ieşit din casă peste... Vezi tot
Patru oferte au fost depuse pentru construirea terminalului Aeroportului de la Ghimbav
feedproxy.google.com - Braşov
Astăzi, la ora 15.00, a expirat termenul de depunere a ofertelor privind achiziţia proiectării şi construirii terminalului de pasageri al Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav (AIBG). Conform datelor din sistemul electronic de achiziţii publice, Consiliul Judeţean Braşov a primit patru oferte din partea următoarelor firme. BOG’ART SRL Bucureşti, CONSTRUCȚII SA Sibiu, KESZ CONSTRUCȚII ROMANIA SRL
Vesti bune pentru militarii profesionisti. LMP a semnat protocol de colaborare cu Sanatoriul EFOSAN din Eforie Nord. De ce servicii vor beneficia militarii (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Astazi, 11 februarie 2019, Liga Militarilor Profesionisti a incheiat un protocol de colaborare cu Sanatoriul EFOSAN din Eforie Nord. Potrivit unei informari transmise de Liga Militarilor Profesionisti, ...
Vesti bune pentru militarii profesionisti. LMP a semnat protocol de colaborare cu Sanatoriul EFOSAN din Eforie Nord (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Astazi, 11 februarie 2019, Liga Militarilor Profesionisti a incheiat un protocol de colaborare cu Sanatoriul EFOSAN din Eforie Nord. Potrivit unei informari transmise de Liga Militarilor Profesionisti, ...
VIDEO FOTO – Percheziţii în Târgul Obor din Sibiu. S-a confiscat marfă şi câteva mii de lei
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Poliţiştii sibieni au efectuat mai multe controale şi percheziţii pe linia combaterii evaziunii fiscale. Printre ele a avut loc duminică, 10 februarie, în târgul de vechituri din Obor. În perioada 04 – 10 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Sibiu au desfăşurat activităţi specifice…
S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. anunţă întreruperea alimentării cu apă potabilă în localităţile de pe traseul conductei de transport a apei potabile Izvarna – Craiova, în data de 12.02.2019,intre orele 09:00 – 24:00
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesCreaţie populară şi armonie muzicală, în Galeriile „Cromatic“ALDE DOLJ: MAI MULȚI BANI PENTRU CERCETARE-INOVARE TARGUL DE TURISM AL OLTENIEI editia a IV- a – cel mai important eveniment dedicat turismului din regiunea Olteniei se va desfasura in perioaada 8-10 martie 2019 la CraiovaImagine Europe Workshop: Primii paşi în videografieProiectele de acte normativeaprobate sau de care Guvernul a luat […]
Și-a pierdut mobilul într-o parcare. O bătrână l-a găsit şi l-a predat poliţiştilor
www.desteptarea.ro - Bacău
Astăzi, în jurul orelor 09.30, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică şi Evidenţa Persoanei au fost sesizaţi de către o doamnă în vârstă de 69 de ani, din Bacău, cu privire la faptul că în parcarea subterană a unui hipermarket a fost găsit un telefon mobil. În urma demersurilor întreprinse de agenţi, a fost …
Cu un număr de judecători insuficient, Tribunalul Mureş a depăşit cu 55 de zile termenul de redactare a hotărârilor
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Principala vulnerabilitate cu care s-a confruntat Tribunalul Mureş în 2018, potrivit declaraţiei pre
Produse contrafacute in Maramures: Dosare penale, amenzi si marfuri confiscate de politisti
ziarmm.ro - Maramureş
Duminica, 10 februarie, ofiterii Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice Maramures au continuat sa actioneze pe linia prevenirii si combaterii faptelor ilicite in domeniul drepturilor de
Școala informală de IT schimbă vieţile pasionaţilor de informatică din Timişoara
www.tion.ro - Timiş
ADVERTORIAL. Timişoara rămâne în topul IT-ului din România, ocupând un loc fruntaş, după capitală şi Cluj, în ceea ce priveşte business-ul din domeniul tehnologiei informaţiei.
Jos pălăria: O lebădă care şi-a frânt o aripă în Oradea a fost salvată de la moarte la Cluj
www.ebihoreanul.ro - Bihor
O lebădă care şi-a frânt o aripă, agăţându-se în nişte cabluri în timp ce zbura deasupra malurilor Crişului Repede, a primit o nouă şansă. Norocul înaripatei a fost că accidentul a fost zărit de nişte pescari, care au chemat ajutoare. Reprezentanţii asociaţiei Milvus Group, care se ocupă de ocrotirea păsărilor, au dus-o la o clinică specializată din Cluj, unde a fost operată.
Suspect de trafic de droguri de risc si mare risc retinut de procurorii DIICOT. Ce asu stabilit anchetatorii (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
La data de 10.02.2019, procurorii DIICOT-B.T.Botosani au dispus masura retinerii pentru o perioada de 24 ore a inculpatului I. O. si masura controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile fata a ...
LOVITURĂ pentru Dragnea: Bugetul pentru Sănătate DESFIINȚAT DE OPOZIȚIE! Comunicatul oficial al PNL dă FRISOANE Guvernului
evz.ro - Bucureşti
Opoziţia a desfiinţat bugetul pentru Sănătate. Comunicatul oficial al PNL provoacă un cutremur în interiorul coaliţiei de guvernare. Amendamentele propuse v...
Creaţie populară şi armonie muzicală, în Galeriile „Cromatic“
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesImagine Europe Workshop: Primii paşi în videografieÎncep înscrierile la atelierele Fabricii de poveşti electroColibri!Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează, în intervalul 14-17 ianuarie 2019, activitatea „Dansul fulgilor de nea – pictură”Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”: Ziua Culturii Naţionale – materiale audio-video cu privire la viaţa şi opera lui Mihai EminescuBiblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” […]
Primarul din Crizbav, trimis în judecată pentru că a încasat ilegal o subvenţie agricolă substanţială!
feedproxy.google.com - Braşov
Primarul comunei Crizbav din judeţul Braşov, Sorin Balaşi, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după ce ar fi încasat ilegal o subvenţie agricolă în valoare de peste 800.000 de lei, se arată într-un comunicat de presă remis, luni, de DNA. Procurorii de la Serviciul teritorial Braşov al DNA
Constanta. 12 nave sunt avizate pentru sosire in porturile maritime romanesti. Cele mai multe sunt pentru descarcare
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Conform listei navelor avizate pentru sosire in data de 11 februarie 2019 in porturile maritime romanesti, publicate de portalul Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta, sunt avizate ...
Avertismentul specialiştilor. Ameninţarea este directă şi nimeni nu este în siguranţă
evz.ro - Bucureşti
Experţii Naţiunilor Unite trag un nou semnal de alarmă, iar dacă în trecut cei cu putere de decizie îi ignorau, acum fenomenele sunt evidente....
Testul Panorama pentru femeile însărcinate ar putea fi asigurat gratuit
feedproxy.google.com
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că pentru anul 2019 este propus în programele naţionale de prevenţie testul Panorama
În anul 2018 s-a înregistrat un record minim absolut al naşterilor la nivelul României
www.tion.ro - Timiş
Anul 2018 reprezintă anul cu cele mai puţine naşteri cel puţin din 1960 până în prezent, numărul acestora coborând sub 200.000.
Marţi, ora 17.00, în Sala “Transilvania” din Sibiu, Volei Alba Blaj – Galatasaray Istanbul! Meci de totul sau nimic pentru echipa din “Mica Romă”, în returul sferturilor Cupei CEV
ziarulunirea.ro - Alba
Mâine, marţi, 12 februarie, de la ora 17.00, în Sala “Transilvania” din Sibiu, se dispută partida retur din cadrul sferturilor de finală ale Cupei CEV, între Volei Alba Blaj şi Galatasaray Istanbul. Învinsă în tur în minimum de seturi, acum o săptămână, formaţia condusă de Darko Zakoc este obligată la o tresărire de orgoliu, cu …
Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” solicită introducerea indemnizaţiei de hrană în salariul de bază
ziarulunirea.ro - Alba
Sindicaliştii din Sănătate solicită introducerea indemnizaţiei de hrană în salariul de bază. Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” reaminteşte Guvernului că dreptul la sporul de 100% raportat la salariul de bază actual, pentru lucrul în zilele libere legale, şi dreptul la sporurile pentru condiţii de muncă acordate cel puţin la nivelul lor minim procentual sunt drepturi legale, garantate …
TAROM si-a majorat cu 1,4% cota de piata in Romania si a consemnat un record de pasageri pentru ultimii 10 ani
ziarmm.ro - Maramureş
Compania TAROM si-a majorat cu 1,4% cota de piata in Romania in 2018, prin cresterea cu 40% a numarului de pasageri pe rute interne, fata de anul 2017, potrivit datelor operatorului aerian national, r
Avertisment de ultimă oră pentru Mugur Isărescu. Ce i se pregăteşte guvernatorului BNR
evz.ro - Bucureşti
Daniel Zamfir a declarat astăzi la Parlament că, în urma audierii de marţi a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, se va lămuri dacă BNR ”a intervenit sau nu ...
Scandalul s-a MUTAT în PARLAMENT. Indicele ROBOR a fost MANIPULAT?
evz.ro - Bucureşti
O nouă anchetă se va desfăşura la Parlament pentru a stabili modul în care Consiliul Concurenţei a finalizat dosarul manipulării indicelui Robor....
Toader a PUBLICAT pe propunerile avocaţilor privind MODIFICAREA protocolului. Ministrul Justiţiei încă aşteaptă o JUSTIFICARE
evz.ro - Bucureşti
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a publicat, pe Facebook, propunerile de la UNBR privind modificarea protocolului ce vizează onorariile avocaţilor. Mini...
FOTO Se construieşte o grădiniţă în Cartierul Arhitecţilor – Nu e făcută de Primărie
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a binecuvântat luni, 11 februarie, şantierul noii grădiniţe din Cartierul Arhitecţilor din Sibiu. Grădiniţa Arhiepiscopiei Sibiului va găzdui activităţile educative pentru 150 de copii şi va fi terminată în prima parte a anului 2020. Grădiniţa „Sfântul Nicolae” a Arhiepiscopiei Sibiului va avea şase…
O singura victorie, dar cea mai importanta
ph-online.ro - Prahova
Singura victorie a week-end-ului handbalistic de la CSM Ploiesti a venit din partea baietilor de la juniori 1. Ei au jucat duminica, dupa pranz, la Br...
ISU Alba: Măsuri de apărare împotriva incendiilor la exploatarea instalaţiilor, aparatelor şi echipamentelor electrice
ziarulunirea.ro - Alba
Statistica incendiilor înregistrate în ultimii ani, arată o frecvenţă mare a celor izbucnite din cauza nerespectării regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sistemelor, echipamentelor şi aparatelor electrice. Având în vedere că respectarea regulilor şi măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă, precum şi adoptarea unui comportament adecvat, conduc la evitarea sau limitarea …
Derapaj halucinant al deputatului PSD Nicolae Bacalbaşa într-o emisiune a TV Galaţi
stiridegalati.ro - Galaţi
Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a ajuns din nou în atenţia presei naţionale prin declaraţiile halucinante pe care le face în talk-showuri, de această dată fiind vorba de afirmaţii pe care le-a făcut în cadrul emisiunii „Oraşul meu”, care a fost difuzată vineri la TV Galaţi. Nicolae Bacalbaşa a şocat opinia publică prin atacurile la adresa …
40 de studenti maramureseni ai Academiei de Politie au inceput practica la Inspectoratul de Politie al Judetului
ziarmm.ro - Maramureş
In perioada 11 februarie – 8 martie 2019, 40 de studenti ai Facultatilor de Politie si de Stiinte Juridice si Administrative din cadrul Academiei de Politie ,,Alexandru Ioan Cuza” Bucuresti efectueaza
Trump, ÎMPĂRATUL omenirii. O statuie IMENSĂ a preşedintelui SUA, în lumina reflectoarelor. VIDEO în articol
evz.ro - Bucureşti
La Carnavalul Viareggio din Italia apariţia unui car imens, surmontat de o statuie a preşedintelui american Donald Trump, reprezentat ca „Împăratul lui Dumn...
Generalul RĂNIT LA DEGET în timp ce apăra TVR de ”terorişti” în decembrie 89 a rămas fără certificat de revoluţionar
evz.ro - Bucureşti
Un certificat de revoluţionar a fost anulat, săptămâna trecută, la Timişoara, după ce posesorul, un general de armată de la Bucureşti, a fost dat în judecat...
Cel mai mic număr de naşteri de până acum: În 2018, s-au născut mai puţin de 200.000 de copii în România
www.ebihoreanul.ro - Bihor
În anul 2018 s-au înregistrat cele mai puţine naşteri de când se fac măsurători la Institutul Naţional de Statistică (INS), adică din 1960. Numărul nou-născuţilor din România a fost sub 200.000, mai mic decât în anul 1967, când un decret dat de Nicolae Ceauşescu a interzis avorturile şi metodele contraceptive.
Anunţul meteorologilor pentru următoarele două săptămâni
gorjeanul.ro - Gorj
Potrivit ANM, în Oltenia, valorile maxime vor coborî de la o medie de 10 grade la începutul intervalului, spre medii de 4...5 grade în data de 14 februarie. Ulterior acestei date, maximele vor creşte uşor şi treptat, urmând ca până la sfârşitul intervalului să se înregistreze, în medi
Expoziţie de tehnică şi armament la Muzeul Bistriţa
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
(FOTO) Pentru a marca împlinirea a 100 de ani de tradiţii militare, Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” a organizat la Muzeul Bistriţa o expoziţie de tehnică şi armament.
Aici mai multe fotografii.
Tot la Muzeu poate fi vizitată şi Sala de tradiţii a marii unităţi.
Aici m
Prinşi în trafic de poliţişti cu vehicule neînregistrate şi fără permis de conducere. Faţă de şoferi se continuă cercetările
ziarulunirea.ro - Alba
Prinşi în trafic de poliţişti cu vehicule neînregistrate şi fără permis de conducere. Faţă de şoferi se continuă cercetările *Vineri, 8 februarie 2019, în jurul orei 19.00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş, în timp ce acţionau pe Drumul Comunal 46 în localitatea Răhău, judeţul Alba, au oprit, pentru control, un autoturism, condus de …
Leul nu a fost afectat inca de razboiul dintre BNR si PSD-alde
ziarmm.ro - Maramureş
„Anul trecut, cursul de schimb a fost foarte stabil. Cu ajutorul lui, am pastrat anticipatiile inflationiste. (...) S-a sarit la gatul BNR in ceea ce priveste cursul valutar (...) Au cerut sa fie curs
Caz socant. Fratele unui cunoscut fotbalist si antrenor roman, in stare grava dupa ce s-ar fi aruncat de la etaj
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Mihai Radoi, fratele fostului fotbalist Mirel Radoi, s-a aruncat de la etajul patru al blocului in care locuia, potrivit Romania TV. Din primele informatii, se pare ca Mihai Radoi, in varsta de 37 ...
Primarul Vulpe de la Tănăsoaia, trimis în judecată de DNA pentru că a poftit la bani europeni
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Primarul comunei Tănăsoaia, Romeo Vulpe, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Galaţi, sub acuzaţia de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Sedinta cu secretarii unitatilor administrativ-teritoriale, la Prefectura. Ce s-a discutat
ziarmm.ro - Maramureş
La sedinta cu secretarii unitatilor administrativ-teritoriale desfasurata luni, 11 februarie, in sistem de videoconferinta, au fost abordate probleme referitoare la producerea unor situatii de urgenta
Șofer trimis in judecata dupa ce a incercat sa mituiasca politistul care l-a oprit in trafic. Ce suma de bani i-a oferit omului legii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Ofiterii de politie judiciara ai Directiei Generale Anticoruptie - Serviciul Judetean Anticoruptie Harghita au finalizat cercetarile iar procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul ...
Probleme cu apa în 15 localităţi din Timiş. Aquatim cere răbdare
www.tion.ro - Timiş
Mai multe localităţi din Timiş rămân fără apă din cauza unor lucrări programate de societatea de apă şi canal. Reprezentanţii Aquatim le recomandă consumatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până ce nu se limpezeşte complet.
NEAMȚ: Incendiu la o locuinţă particulară. Două persoane au primit îngrijiri medicale
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Sâmbătă, 9 februarie, la ora 22:33, Dispeceratul Integrat ISU - Ambulanţă al judeţului Neamţ a fost anunţat prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de
Bugetul Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale a primit aviz favorabil in comisiile reunite de specialitate din Parlament
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Bugetul Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale MCSI , prevazut pentru anul 2019, a primit aviz favorabil, luni, din partea membrilor comisiilor reunite de specialitate din Parlament cu 12 ...
Mai mulţi şoferi din Alba au fost prinţi beţi la volan! Sunt cercetaţi de poliţişti
ziarulunirea.ro - Alba
Mai mulţi şoferi din Alba au fost prinţi beţi la volan! Sunt cercetaţi de poliţişti *Sâmbătă, 9 februarie 2019, în jurul orei 02.45, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Galda de Jos, în timp ce acţionau pe raza localităţii Ampoiţa, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din localitatea …
Se reia licitaţia pentru restaurarea Castelului Banffy din Răscruci
feedproxy.google.com - Cluj
Consiliul Judeţean Cluj a reluat licitaţia pentru privind execuţia lucrărilor de restaurare a ansamblului monument istoric Castel Bánffy din satul Răscruci. La primul termen al licitaţiei nu s-a prezentat nimeni Noul termen limită de depunere a ofertelor de către operatorii economici interesaţi să execute lucrările de reabilitare a acestui castel monument istoric este 13 martie …
Terifiant: metode oribile de TORTURĂ folosite de proxeneţii din clanul Săndulache în Spania - riscă 600 de ani de închisoare
ph-online.ro - Prahova
Victimele fraţilor Săndulache din Spania au povestit la proces prin ce momente de groază au trecut. Potrivit jurnaliştilor din Spania, judecătorul a a...
Bugetul Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI), prevazut pentru anul 2019, a primit aviz favorabil in comisiile reunite de specialitate din Parlament
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Bugetul Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale MCSI , prevazut pentru anul 2019, a primit aviz favorabil, luni, din partea membrilor comisiilor reunite de specialitate din Parlament cu 12 ...
Saivan în flăcări la Caşolţ – Intervin pompierii
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Un echipaj de pompieri din cadrul ISU Sibiu intervine de urgenţă pentru lichidarea unui incendiu în localitatea Caşolţ, izbucnit la un saivan. Potrivit pompierilor, nu s-au semnalat victime şi nu există nici posibilitate de extindere.
Evaziune fiscala de aproape 1 milion de lei, cu firme fantoma din Prahova
ph-online.ro - Prahova
Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat cercetări într-un dosarul penal privind un bărbat de 46 de ani,...
Proiectul de buget 2019: Covasna primeşte 10 milioane de lei pentru Aeroportul de la Braşov
feedproxy.google.com - Braşov
Surprize! Surprize! în proiectul de buget pentru 2019 care este alocat bugetelor de către Guvern. Astfel, judeţului vecin îi sunt alocate 147.483.000 de lei pentru anul în curs, cu menţiunea că 10 milioane de lei au ca destinaţie construcţia Aeroportului Internaţional de la Ghimbav! Este pentru prima oară după decembrie 1989 când un Guvern alocă
Din judet: 11 barbati depistati in flagrant in timp ce conduceau in stare de ebrietate sau fara a detine permise de conducere
ziarmm.ro - Maramureş
In urma activitatilor desfasurate in trafic, de vineri pana duminica, politistii au constatat 11 infractiuni la regimul circulatiei pe drumurile publice. 11 barbati, cu varste intre 22 si 56 de ani, s
ALDE DOLJ: MAI MULȚI BANI PENTRU CERCETARE-INOVARE
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesConsilierii municipali PNL Craiova au depus o iniţiativă de consiliu pentru ca elevii să beneficieze de gratuitate pe toate mijloacele de transport în comun operate de R.A.T. SRLALDE DOLJ: LIMITA DE VÂRSTĂ PENTRU TINERII FERMIERI CREȘTEALDE DOLJ: DECIZIA CANDIDATURII DOMNULUI TĂRICEANU VA FI LUATĂ LA MOMENTUL POTRIVITMajoritatea parlamentară PSD, veşti bune pentru români: Cum puteţi accesa subvenţia […]
Primăria Timişoara a semnat contractul cu firma Brantner, care se va ocupa de curăţenie: „Ne dorim să fim cel mai curat oraş din România şi pentru asta suntem dispuşi să plătim”
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Luni, autorităţile locale au semnat noul contract pentru măturarea şi întreţinerea străzilor, cu firma care a câştigat licitaţia, compania austriacă Brantner Servicii Ecologice. Nicolae Robu a declarat că îşi doreşte ca Timişoara să devină cel mai curat oraş din România. Deocamdată însă compania trebuie să deschidă un punct de lucru în Timişoara şi reprezentanţii companiei…
Doi bărbaţi, unul din Gârbova de Jos şi altul din Sebeş au fost prinşi furând, iar acum sunt cercetaţi de poliţişti
ziarulunirea.ro - Alba
Doi bărbaţi, unul din Gârbova de Jos şi altul din Sebeş au fost prinşi furând, iar acum sunt cercetaţi de poliţişti *Poliţiştii din Aiud l-au identificat pe un bărbat din Gârbova de Jos ca persoană bănuită de săvârşirea unui furt de puieţi de nuc. Vineri, 8 februarie 2019, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud l-au …
Veşti NEGRE pentru românii cu credite în franci sau în dolari! Cum arată cursul valutar de luni
evz.ro - Bucureşti
Dolarul american a crescut luni la 4,1969 lei, de la nivelul de 4,1850 lei afişat vineri, potrivit datelor anunţate luni de Banca Naţională a României (BNR)...
Probleme la Kremlin. Majoritatea ruşilor cred că politicienii îi mint
evz.ro - Bucureşti
Potrivit unui nou sondaj publicat de Levada Center, ruşii estimează că politicienii îi mint în legătură cu gravitatea problemelor ţării....
Maramures: Actiuni de amploare in week-end pentru combaterea vitezei excesive. 14 permise de conducere retinute
ziarmm.ro - Maramureş
Bilantul de week-end al politistilor rutieri: doua zile consecutive de actiuni, 140 de sanctiuni contraventionale aplicate si amenzi in valoare de peste 70 000 de lei. Zilnic, politistii maramureseni
Handbalistele de la CSU Oradea s-au impus la o diferenţă de cinci goluri în disputa cu Universitatea de Vest Timişoara
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Formaţia orădeană de handbal feminin CSU a obţinut, duminică, cea de-a cincea victorie din acest sezon, după ce a întrecut pe teren propriu, cu scorul de 29-24 echipa Universitatea de Vest Timişoara. După 15 etape în Seria D a Diviziei A, orădencele ocupă locul 5.
120 de ştergare valoroase, expuse la Centrul Cultural
stiridegalati.ro - Galaţi
Lucrările au fost inventariate şi expuse în cadrul programului „Pomul Vieţii”.
Noi schimbări la VÂRSTA DE PENSIONARE. Ce vor aleşii
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
O tanara soferita ametita fiind de licoarea lui Bachus a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat in afara partii carosabile
www.infobraila.ro - Brăila
Comentarii comentariu
Brigada 81 Mecanizată, 100 de ani: Defilare în Piaţa Petru Rareş
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
(FOTO-VIDEO) La sărbătoarea centenarului Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, în Piaţa Petru Rareş din Bistriţa au defilat efectivele marii unităţi, alături de tehnica de luptă.
https://www.youtube.com/watch?v=msQOyJZrP58&feature=youtu.be
Parada militară a fost condusă de coma
Perchezitie domiciliara la Barsana. Ce au gasit politistii in casa unei femei
ziarmm.ro - Maramureş
In cadrul activitatilor de urmarire penala desfasurate pentru solutionarea unui furt cu un prejudiciu de 40.000 de lei, vineri, 8 februarie, politistii din Barsana au pus in aplicare un mandat de perc
Amorul fără obligaţii- bun pentru cine? Discuţii cu psihologul Eduard Puiu, de la ora 19
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Într-o lume în care avem tot mai puţin timp pentru relaţii şi astfel timp redus pentru a ne face cunoştinţe noi, dar o lume în care se pune foarte mult accent pe viaţa sexuală, un răspuns poate veni din aşa numită relaţie ”prieteni cu beneficii”. De ceva vreme reţelele de…
Ne tot ducem cu… Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu
www.tion.ro - Timiş
ADVERTORIAL. Luna februarie o readuce pe Oana Pellea la Timişoara, în 19 februarie, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, începând cu ora 20:00.
Învăţământul profesional în sistem dual, soluţia la lipsa personalului specializat din Timiş
www.tion.ro - Timiş
Timişoara şi Timişul se confruntă tot mai des cu problema lipsei de personal, iar marea provocare este lipsa angajaţilor pregătiţi în anumite meserii. Salvarea ar putea veni din dezvoltarea învăţământului profesional în sistem dual.
Piatra-Neamţ: Hai la teatru! Program – Teatrul Tineretului – în perioada 11 – 17 februarie
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
TEATRUL TINERETULUI PIATRA-NEAMŢ Program 11 – 17 februarie APROAPE // de John Cariani // regia Vlad Cristache // joi, 14 februarie, ora 19.00 // Sala Mare
Bărbat din Bulgaria, sancţionat contravenţional de poliţiştii din Zlatna pentru că vindea bunuri fără autorizaţie. Marfa a fost confiscată
ziarulunirea.ro - Alba
Bărbat din Bulgaria, sancţionat contravenţional de poliţiştii din Zlatna pentru că vindea bunuri fără autorizaţie. Marfa a fost confiscată Poliţiştii din Zlatna l-au identificat pe un bărbat din Bulgaria care comercializa bunuri fără a deţine autorizaţie în vederea efectuării de acte de comerţ. Vineri, 8 februarie 2019, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice l-au identificat …
Incredibil. Șofer RATC Constanţa surprins cu băutură la volan
evz.ro - Bucureşti
Un bărbat, de 56 de ani, şofer la Regia Autonomă de Transport în Comun (RATC) Constanţa riscă să îşi piardă
locul muncă după ce un călător l-a fotografiat...
VEȘTI EXCELENTE pentru bugetari. Aceştia ar putea avea o MINIVACANȚĂ de 6 ZILE în luna aprilie
evz.ro - Bucureşti
În luna aprilie, pentru bugetari, Sărbătorile Pascale ar putea însemna nu mai puţin de şase zile libere. Asta în cazul în care Guvern ar decide să facă o pu...
Cutremur în Guvern! Se vorbeşte despre arestarea Vioricăi Dăncilă
evz.ro - Bucureşti
OUG114 continuă să fie extrem de contestată de către opoziţie şi mediul de afaceri, astăzi discutându-se chiar despre arestarea Vioricăi Dăncilă....
ȘOCANT: Pensionarii pot rămâne FĂRĂ PENSII! Vezi ce DOCUMENT trebuie să trimită. Schimbări MAJORE în Legea pensiilor. Breaking News
evz.ro - Bucureşti
Noile modificări ale legii pensiilor pot lăsa sute de mii de pensionari pe drumuri. Trebuie trimis de două ori pe an un anumit document....
Jucătoarea română de tenis care a scris istorie. Diferenţa dintre ea şi Halep e uriaşă
evz.ro - Bucureşti
Deşi a ieşit din top 100 cele mai bune jucătoare de tenis ale lumii, această jucătoare din România se poate mândri cu mai multe victorii decât Halep, fost l...
TARGUL DE TURISM AL OLTENIEI editia a IV- a – cel mai important eveniment dedicat turismului din regiunea Olteniei se va desfasura in perioaada 8-10 martie 2019 la Craiova
www.oltenasul.ro - Dolj
Related Posts via CategoriesAsociatia Grupul de Acţiune Locală „Colinele Olteniei” anunţă lansarea apelului de selecţie de proiecte LEADER din anul 2019 în perioada 28 ianuarie 2019 – 8 februarie 2019, pentru măsura M4/3APrimăria Municipiului Craiova anunţă că se va restricţiona circulaţia rutieră, cu ocazia desfăşurării evenimentelor dedicate celebrării Zilei Unirii Principatelor Române din data de 24 ianuarie 2019Evaluarea activităţii Grupării […]
Un ADOLESCENT BĂUT a FURAT o maşină pe care A FĂCUT-O ZOB, după care S-A CULCAT în casa PĂGUBITULUI
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Reducerile de sezon, verificate de poliţiştii locali
feedproxy.google.com - Braşov
De la începutul anului şi până acum, 18 agenţi economici au depus la sediul Poliţiei Locale Braşov documentele necesare pentru derularea vânzărilor de soldare. Potrivit O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor pe piaţă „vânzarea de soldare este orice vânzare însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea soldare/soldări/solduri şi care, printr-o reducere
Cum va fi vremea la Constanta in urmatoarele doua saptamani. Ce spun meteorologii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Meteorologii au facut publica astazi prognoza meteo pentru urmatoarele doua saptamani. Potrivit ANM, in Dobrogea, implicit si la Constanta, vremea va fi deosebit de calda in prima zi a ...
Unul din trei bolnavi cronici nu găsesc medicamente în farmacii
feedproxy.google.com
Cei mai mulţi bolnavi cronici nu găseau la sfârşitul anului 2018 medicamentele necesare în farmacii, iar în 2019, situaţia este şi mai gravă
Alerta la ISU Dobrogea. Pompierii, chemati sa intervina in localitatea Țepes Voda, judetul Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Dobrogea al Judetului Constanta au fost solicitati sa intervina in aceasta dupa amiaza in localitatea Tepes Voda din judetul ...
Razie de amploare a poliţiştilor din Alba. 89 de abateri de natură contravenţională, în valoare totală de 17810 lei
ziarulunirea.ro - Alba
Joi, 7 februarie 2019, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Politie Judeţean Alba şi poliţiştii din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene, Biroului Rutier Sebeş, Compartimentelor Rutiere Blaj, Aiud, Ocna Mureş şi Teiuş, împreună cu poliţişti ai Serviciului Transporturi Alba au organizat o acţiune cu pe raza judeţului Alba, cu scopul creşterii gradului de siguranţă …
”Bărbatul meu nu vrea să îşi facă datoria de soţ…” – ”PERLE” din solicitările la 112 publicate de IGPR, de Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgenţă
ziarulunirea.ro - Alba
Astăzi, 11 februarie, Serviciul de Urgenţă 112 împlineşte 15 ani de funcţionare. Cu această ocazie IGPR a ţinut să amintească încă o dată că acest serviciu trebuie folosit doar atunci când suntem în pericol şi avem nevoie de intervenţia autorităţilor. IGPR a publicat pe reţeaua de socializare şi câteva dintre motivele pentru care s-a sunat …
Ceremonie dedicată centenarului Brigăzii 81 Mecanizată. Drapelul de Luptă, decorat (FOTO-VIDEO)
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
(FOTO-VIDEO) Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, continuatoarea tradiţiilor Regimentului 82 Infanterie Dej, înfiinţat în 1919, şi-a sărbătorit centenarul. În Piaţa Petru Rareş din Bistriţa a avut loc un ceremonial militar-religios.
https://www.youtube.com/watch?v=D7MWx9p2pRE&featu
Curs valutar. Isărescu, despre propunerile lui Dragnea: euro va ajunge la 7-8 lei. Reacţii extrem de dure la adresa politicienilor
evz.ro - Bucureşti
Curs valutar. Isărescu, despre propunerile lui Dragnea: euro va ajunge la 7-8 lei. Reacţii extrem de dure la adresa politicienilor...
NEAMȚ: O mamă şi-a găsit bebeluşul mort
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
O femeie din judeţul Neamţ a avut parte de şocul vieţii în momentul în care a constatat că fiul ei, în vârstă de 4 luni, nu mai respira. Imediat s-a luat
Programul Prima Casa risca sa dispara dand startul declinului pietei imobiliare
www.infobraila.ro - Brăila
Comentarii comentariu
Într-o partidă de verificare, CS Ocna Mureş II – Olimpia Aiud 0-4 (0-1)
ziarulunirea.ro - Alba
Formaţia aiudeană a câştigat întâiul amical al anului, 4-0 (1-0), în deplasare cu CS Ocna Mureş II. Vizitatorii s-au impus graţie dublelor semnate de Ilea şi R. Mihălţan (ultimul, golgheterul turului Ligii a IV-a, la egalitate cu P. Muntean, plecat de la Sportul Petreşti la CS Ocna Mureş). Fără antrenorul Gabriel Cotoară (plecat în Italia), …
Jandarmii au „descins” în mijloacele de transport în comun din Braşov
feedproxy.google.com - Braşov
Angajaţii Serviciului Control al RATBV au efectuat, în această dimineaţă, o acţiune de verificare împreună cu un echipaj al Jandarmeriei Braşov. Au fost controlate mai multe autobuze care circulau pe diverse linii operate de RATBV şi au fost identificate aproximativ 20 de persoane care circulau fără bilete sau abonamente, în toate situaţiile eliberându-se pe loc
„Șaguniştii” braşoveni, cei mai buni la un concurs de fizică, astronomie şi astrofizică
feedproxy.google.com - Braşov
Un nou rezultat de excepţie obţinut de elevii Colegiului Naţional „Andrei Șaguna”. Aceştia au reprezentat recent judeţul Braşov la Concursul Naţional de Fizică, Astronomie şi Astrofizică „Marin Dacian Bica” (Suceava, 4-8 febr. 2019), au câştigat trofeul la clasa a VII-a , obţinând cel mai bun punctaj al concursului, din 456 de participanţi. La fizică, şaguniştii
Acţiune pentru creşterea siguranţei rutiere, desfăşurată de poliţişti în Câmpeni. 27 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 7250 lei şi şi 3 certificate de înmatriculare retrase
ziarulunirea.ro - Alba
Acţiune pentru creşterea siguranţei rutiere, desfăşurată de poliţişti în Câmpeni. 27 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 7250 lei şi şi 3 certificate de înmatriculare retrase În perioada 8 – 10 februarie 2019, Poliţia oraşului Cîmpeni – Compartimentul Rutier, împreună cu poliţiştii din cadrul Compartimentului de Ordine Publica au organizat o acţiune în oraşul Cîmpeni …
Meci amical, Voinţa Stremţ – Gloria Geoagiu 3-1 (2-0) | Liderul din Hunedoara învins de formaţia condusă de Ioan Marcu
ziarulunirea.ro - Alba
Într-o partidă de verificare disputată în weekend, Voinţa Stremţ a învins pe propriul teren pe Gloria Proinstal Geoagiu, liderul Ligii a IV-a Hunedoara, scor 3-1 (1-0). În primul amical al anului stremţenii conduşi de Ioan Marcu s-au impus prin golurile înscrise de Trifa (21), Epure (34), Gh. Rîşniţă (48), hunedorenii reducând ecartul prin autogolul lui …
Tomac, despre autorii OUG 114: „Trebuiau ARESTAȚI"
evz.ro - Bucureşti
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat luni, la Parlament, că într-un stat care respectă regulile de piaţă. cei care au elaborat OUG 114, adoptată de guv...
Horoscop pentru saptamana 11 - 17 februarie 2019
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Berbec Preocuparea legata de cresterea veniturilor obtinute din munca proprie este un subiect foarte important. Este posibil sa primesti cadouri sau recompense, dar si tu sa fii nevoit sa oferi ...
Numarul deceselor cauzate de gripa a crescut la 105
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Numarul persoanelor care au murit, pana in prezent, din cauza gripei a ajuns la 105, potrivit ultimei informari a Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile din cadrul ...
SCM Poli l-a înlocuit pe experimentatul portar Miroslav Kocic cu un tânăr român de mare perspectivă
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
SCM Poli a anunţat oficial despărţirea de portarul sârb Miroslav Kocic, pe care site-ul nostru a anunţat-o deja. Echipa de handbal s-a mişcat repede şi l-a adus pe Robert Rusu, care va fi al treilea portar, alături de Ludovic Varo şi Cristian Tcaciuc.
Tânăr cu mandat de arestare, prins de poliţiştii din Cugir. A fost depus în Penitenciarul Aiud
ziarulunirea.ro - Alba
Tânăr cu mandat de arestare, prins de poliţiştii din Cugir. A fost depus în Penitenciarul Aiud Vineri, 8 februarie 2019, poliţiştii de investigaţii criminale din Cugir au identificat şi reţinut un tânăr din oraş, posesoare al unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Alba Iulia. Astfel, a fost depus, în Penitenciarul Aiud, …
50% dintre apelurile la 112 nu sunt urgenţe. O persoană a sunat de 21.000 de ori
feedproxy.google.com - Cluj
Peste 50% din apelurile efectuate în anul 2018 la Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sunt non-urgenţe. O persoană a sunat la 112 de 21.000 de ori, potrivit unui comunicat de presă al STS transmis luni AGERPRES. Operatorii 112 au preluat în 2018 12.735.836 apeluri, din care 5.748.787, adică 45,1%, au fost urgenţe, …
FOTO: Produse de îmbrăcăminte confiscate de poliţişti de la un magazin din Alba Iulia, în valoare de 6.080 de lei
ziarulunirea.ro - Alba
În perioada 4 – 10 februarie 2019, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Politie Alba, împreună cu poliţiştii de ordine publică şi poliţie rutieră din cadrul inspectoratului, au organizat o acţiune cu scopul prevenirii şi combaterii pirateriei şi a comercializării de produse contrafăcute. În urma unui control efectuat la o societate …
Consultaţii de specialitate la SCM Dr. Coica. Programul medicilor
portalsm.ro - Satu Mare
Consultaţii de specialitate la SCM Dr. Coica. Programul medicilor
Sala Polivalentă din Oradea, se face sau nu? Liberalii spun că Guvernul nu a prevăzut bani în buget, Mang pretinde că e fake news
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Parlamentarii PNL Bihor acuză că, deşi PSD Bihor s-a lăudat atât în legislatura trecută, cât şi în cea actuală, că Guvernul construieşte în Oradea o sală polivalentă de 5.000 de locuri, lucrările chiar începând la finele anului trecut, executivul nu a prevăzut niciun leu în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale pe 2019 pentru finanţarea acestui obiectiv. În replică, şeful PSD Bihor, Ioan Mang, susţine că banii sunt prevăzuţi în bugetul CNI, iar oponenţii săi politici împrăştie ştiri false.
Andreea Berecleanu CUCEREȘTE Franţa! Veste ULUITOARE pentru soţul ei
evz.ro - Bucureşti
Andreea Berecleanu este pregătită pentru o nouă etapă în viaţa sa. Atât ea, cât şi soţul acesteia trec prin clipe incredibile....
Secretul „MURDAR” al unei PREZENTATOARE de la Pro TV a fost descoperit. RELAȚIA ei de DRAGOSTE a început cu o CRIMĂ
evz.ro - Bucureşti
Andreea Marinescu, prezentatoare la Pro TV, şi soţul său au o poveste de dragoste foarte bizară. Aceştia s-au cunoscut la locul unei crime, în urmă cu 20 de...
5% dintre maşinile verificate de RAR prezentau pericol iminent de accidente
feedproxy.google.com - Cluj
3.500 (circa 5 %) de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii RAR, în anul 2018, prezentau pericol iminent de accidente
La pupat de babe
ziarulargesul.ro - Argeş
A împlinit 83 de ani, mintea nu-i derapează aiurea şi, precum mulţi români ajunşi la vârste venerabile, nu mai are niciun dinte în gură. L-am întrebat dacă ăsta nu-i un impediment şi de ce nu are o proteză. Râzând a dat-o pe glume: "Am încercat, dar nu pot s-o suport. Îmi clănţănea în gură şi...
Tânăra implicată în accidentul de la Avrig este în comă la spital
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Tinerele sibience implicate în accidentul de luni dimineaţă de pe DN 1, din zona Avrig, au fost transportate de urgenţă la UPU Sibiu. Șoferiţa de 23 de ani este însă în stare foarte gravă. Potrivit lui Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, pacienta de 23 de…
Continua mutarea cablurilor aeriene de pe principalele bulevarde din Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Municipiului Constanta, in colaborare cu operatorii de cablu tv, telefonie si internet, continua lucrarile de mutare in subteran a cablurilor aeriene de pe principalele bulevarde. Lucrarile au ...
Un adolescent de 14 ani a furat un portofel dintr-un bar din Carei. S-a ales cu dosar penal
portalsm.ro - Satu Mare
Un adolescent de 14 ani a furat un portofel dintr-un bar din Carei. S-a ales cu dosar penal
Marfă contrafăcută, confiscată de poliţişti. În cadrul acţiunii s-au aplicat 139 amenzi, în valoare totală de 42.220 lei
ziarulunirea.ro - Alba
Poliţiştii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat o acţiune cu scopul prevenirii şi combaterii pirateriei şi a comercializării de produse contrafăcute. Au fost aplicate 139 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 42.220 lei. În perioada 4 – 10 februarie 2019, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de …
Accident grav în Carei! Trei maşini implicate, trei încarceraţi!
portalsm.ro - Satu Mare
Accident grav în Carei! Trei maşini implicate, trei încarceraţi!
Deputatul Marilen Pirtea critică noul proiect de buget: „Este o persistentă presiune politică creată de PSD pentru intimidarea primarilor nealiniaţi”
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Deputatul PNL Marilen Pirtea, cel care este şi rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, acuză Guvernul condus de Viorica Dăncilă pentru banii alocaţi primăriilor, despre care spune că este un procent foarte mic. De altfel, mulţi primari din Asociaţia Municipiilor din România au fost la Bucureşti pentru a încerca să convingă Executivul să îşi schimbe proiectul de buget.
PNL cere de la Guvern peste 7 milioane de euro pentru judeţul Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Partidul Naţional Liberal a intrat luni, 11 februarie, în dezbaterea Bugetului Naţional pe 2019, cu
Curs de alimentaţie pentru copiii mofturoşi
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Luni, 18 februarie, de la ora 18.00, My Happy Family organizează un seminar de parenting. De data ac
Propunere pentru Ziua Îndrăgostiţilor şi Dragobete: un drum cu trenul la preţ mai mic
www.tion.ro - Timiş
CFR Călători revine şi în acest an cu o propunere... diferită pentru petrecerea Zilei Îndrăgostiţilor: o călătorie cu trenul. Mai mult, transportatorul a decis şi ruta pe care o veţi urma cu iubitul şi iubita.
Hoaţă în serie, la doar 18 ani. A spart patru locuinţe din municipiul Satu Mare
portalsm.ro - Satu Mare
Hoaţă în serie, la doar 18 ani. A spart patru locuinţe din municipiul Satu Mare
Deputatul Marilen Pirtea critică noul proiect de buget: „Procentul alocat primăriilor este cel mai mic faţă de procentul similar alocat prin Legea bugetului în perioada post-criză”
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Deputatul PNL Marilen Pirtea, cel care este şi rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, acuză Guvernul condus de Viorica Dăncilă pentru banii alocaţi primăriilor, despre care spune că este un procent foarte mic. De altfel, mulţi primari din Asociaţia Municipiilor din România au fost la Bucureşti pentru a încerca să convingă Executivul să îşi schimbe…
GRIPA a schimbat PREFIXUL în ARGEŞ!
ziarulargesul.ro - Argeş
# DSP Argeş tocmai a raportat peste 100 de cazuri confirmate! Direcţia de Sănătate Publică Argeş monitorizează, în continuare, evoluţia gripei în judeţ. Urmărind numărătoarea cazurilor putem spune că afecţiunea respiratorie a schimbat… prefixul în judeţ. Până astăzi la pnz, numărul cazurilor...
O femeie născută în Alba Iulia, ajunsă într-un orfelinat, şi-a găsit părinţii naturali cu ajutorul reţelei de socializare
ziarulunirea.ro - Alba
O femeie născută şi abandonată în spitalul din Alba Iulia, în urmă cu 36 de ani, ajunsă apoi într-un orfelinat din Târgu Mureş de unde a fost adoptată de o familie, şi-a găsit părinţii naturali cu ajutorul reţelei de socializare. ”Căutăm familia tinerei adoptate, Bojan Lili, născută în data de 31 iulie 1982, la Alba …
O femeie născută în Alba Iulia, ajunsă într-un orfelinat, şi-a găsit părinţii naturali cu ajutorul reţelei de socializare
ziarulunirea.ro - Alba
O femeie născută şi abandonată în spitalul din Alba Iulia, în urmă cu 36 de ani, ajunsă apoi într-un orfelinat din Târgu Mureş de unde a fost adoptată de o familie, şi-a găsit părinţii naturali cu ajutorul reţelei de socializare. ”Căutăm familia tinerei adoptate, Bojan Lili, născută în data de 31 iulie 1982, la Alba …
Proiect de lege: Creşte vârsta de pensionare la poliţişti şi militari.” Nu este normal ca un personal civil să iasă la pensie la 62-65 de ani şi personalul militar la 38-40”.
ziarulunirea.ro - Alba
O propunere venită din partea unui senator social-democrat, prevede ieşirea la pensie mai târziu a poliţiştilor şi militarilor, adică să crească limita de vârstă de la 45 la 50 de ani. O să avem poliţişti bătrâni şi gardieni de penitenciare obosiţi, dacă se întâmplă aşa, prevăd sindicaliştii din domeniu. În Belgia, Franţa şi Germania, cadrele …
Proiect de lege: Creşte vârsta de pensionare la poliţişti şi militari.” Nu este normal ca un personal civil să iasă la pensie la 62-65 de ani şi personalul militar la 38-40”.
ziarulunirea.ro - Alba
O propunere venită din partea unui senator social-democrat, prevede ieşirea la pensie mai târziu a poliţiştilor şi militarilor, adică să crească limita de vârstă de la 45 la 50 de ani. O să avem poliţişti bătrâni şi gardieni de penitenciare obosiţi, dacă se întâmplă aşa, prevăd sindicaliştii din domeniu. În Belgia, Franţa şi Germania, cadrele …
Cele mai TARI momente la Premiile Grammy au fost cu Lady Gaga, Michelle Obama şi Jennifer Lopez. Foto în articol
evz.ro - Bucureşti
Premiile Grammy au avut loc aseară în Los Angeles. La celebrul eveniment au participat cele mai puternice femei din lume care au putut vorbi şi despre aface...
Poliţiştii au descins în pieţele sătmărene. Contrabandiştii de ţigări, puşi în dificultate
portalsm.ro - Satu Mare
Poliţiştii au descins în pieţele sătmărene. Contrabandiştii de ţigări, puşi în dificultate
Condamnarea momentului la Constanta! Vizat, un notar public
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Curtea de Apel Constanta a decis azi condamnarea lui Botezatu Horia, notar public, la sapte luni de inchisoare cu suspendare, pentru fals intelectual in forma continuata. Decizia nu este definitiva. ...
Lansare de carte, la Palarul Culturii din Ploiesti: "Cruciada Diviziei de Cremene. Cu tricolorul în Caucaz", autor FLORIAN BICHIR
ph-online.ro - Prahova
CONSILIUL JUDEŢEAN PRAHOVABIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „NICOLAE IORGA” PRAHOVA,SOCIETATEA CULTURAL – ISTORICĂ „MIHAI VITEAZUL” PLOIEŞTI vă invită: Joi, 14 feb...
O femeie născută în Alba Iulia, ajunsă într-un orfelinat, îşi caută părinţii naturali
ziarulunirea.ro - Alba
O femeie născută şi abandonată în spitalul din Alba Iulia, în urmă cu 36 de ani, ajunsă apoi într-un orfelinat din Târgu Mureş de unde a fost adoptată de o familie, îşi caută acum, cu ajutorul reţelei de socializare, părinţii naturali. ”Căutăm familia tinerei adoptate, Bojan Lili, născută în data de 31 iulie 1982, la …
Sibiul sub cod galben de viscol şi ninsori
www.oradesibiu.ro - Sibiu
24 de judeţe din ţară, printre care şi Sibiul, intră sub cod galben de viscol şi ninsori. Vizate sunt zonele de munte, unde rafalele de vânt vor ajunge şi la 90 de kilometri la oră. În restul ţării va ploua sau va fi lapoviţă, iar vântul se va intensifica temporar. Vizată…
Vâlcean prins beat la volan pe Bulevardul Victoriei
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un bărbat în vârstă de 34 de ani din judeţul Vâlcea a fost prins beat la volan pe Bulevardul Victoriei din Sibiu. S-a întâmplat duminică noaptea, în jurul orei 01.00. „La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 01,00, pe Bulevardul Victoriei din mun. Sibiu, a fost depistat un…
Sibian de 54 de ani, beat la volan pe strada Octavian Goga
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Încă un sibian a fost prins băut pe şoselele din Sibiu. Bărbatul are 54 de ani şi a fost depistat de poliţişti pe strada Octavian Goga. „La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 00,30, pe strada Octavian Goga din mun. Sibiu, poliţiştii au identificat un şofer aflat sub…
Tânăra implicată în accidentul de la Avrig este în comă la spital
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Tinerele sibience implicate în accidentul de luni dimineaţă de pe DN 1, din zona Avrig, au fost transportate de urgenţă la UPU Sibiu. Șoferiţa de 23 de ani este însă în stare foarte gravă. Potrivit lui Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, pacienta de 23 de…
Poliţiştii, fără arme letale? ,,În fiecare an din ultimii trei, câte un om nevinovat a murit de glonţul Poliţiei”
portalsm.ro - Satu Mare
Poliţiştii, fără arme letale? ,,În fiecare an din ultimii trei, câte un om nevinovat a murit de glonţul Poliţiei''
Tulcea. Institutia Prefectului si-a prezentat raportul de activitate pe 2018
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Luni, 11 februarie 2019, presedintele Consiliului Judetean Tulcea, Horia Teodorescu, vicepresedintii Dumitru Mergeani si Petre Badea si administratorul public al judetului, Vasile Strat au participat ...
15 studenti ai Academiei de Politie “Alexandru Ioan Cuza” Bucuresti efectueaza stagiul de practica la Inspectoratul de Politie Judetean Braila
www.infobraila.ro - Brăila
Comentarii comentariu
NEAMȚ: Femeie din Piatra-Neamţ, prinsă cu peste 7.300 de ţigări de contrabandă
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au ridicat în vederea confiscării peste 7.300 de ţigarete. La data de
Condamnat definitiv in Dosarul Retrocedarilor din Constanta, notarul Aurel Jean Andrei joi daca le mai poate preda studentilor la Drept
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Cazul notarului Aurel Jean Andrei, cadru didactic al Universitatii din Bucuresti, va fi discutat de Consiliul Facultatii de Drept in sedinta de joi, 14 februarie, a precizat decanul Flavius Baias la solicitarea ...
Școala Zero Waste: elevii din Timiş care reciclează pot câştiga echipamente pentru şcoala lor
www.tion.ro - Timiş
Elevii din Timiş pot câştiga o tablă interactivă pentru şcoala lor, un laptop sau un videoproiector dacă reciclează tot felul de materiale şi dacă participă la concursul Școala Zero Waste. Au început înscrierile!
Șofer prins de poliţişti beat la volan. Sute de amenzi pe drumurile din Timiş, în weekend
www.tion.ro - Timiş
Dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului pentru un bărbat de 44 de ani, în Timiş. El este cercetat penal după ce a fost descoperit de poliţişti conducând un autoturism deşi era în stare de ebrietate. Avea o alcoolemie de 1,48 la mie. Nu este însă singurul şofer care a avut probleme cu poliţia, în weekend.
Schimonoseala politică românească în contextul spiritual al Piramidei lui Maslow
www.zi-de-zi.ro - Mureş
De facto, s-a dat startul campaniei pentru alegerile în Parlamentul European care, după primele info
Cartea numerilor - destinele intersectate ale României
evz.ro - Bucureşti
Vineri, 15 februarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului Cartea numeri...
A ȘOCAT pe toată lumea! Cum arată SOȚIA lui Moga. News alert tabloid
evz.ro - Bucureşti
La un eveniment la care au luat parte nume mari din showbizul românesc precum Andra şi Cătălin Măruţă, Adina Buzatu, Connect-R, Adda, dar şi Marius Moga, to...
SIMFONIA LALELELOR, la mijlocul lunii aprilie
ziarulargesul.ro - Argeş
Primăria Piteşti a început pregătirile pentru o nouă ediţie a Simfoniei Lalelelor, manifestarea de suflet a piteştenilor. Prima preocupare este aceea de stabilire a unei perioade în care manifestarea să se poată desfăşura corespunzător, iar lalelele să fie înflorite. Primele evaluări arată că...
Brexit: Guvernul va cere parlamentului un timp suplimentar pentru a negocia cu Bruxellesul
ziarmm.ro - Maramureş
Premierul britanic Theresa May le va propune deputatilor sa-i acorde un timp suplimentar pentru a negocia cu Bruxellesul un acord de Brexit revizuit, a anuntat secretarul de stat pentru locuinte, Jame
Bărbat condamnat la închisoare cu executare pentru infracţiuni la regimul rutier
www.tion.ro - Timiş
Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de poliţiştii timişeni în Ohaba Forgaci. Oamenii legii au reţinut un tânăr condamnat cu executare pentru infracţiuni rutiere. Individul a fost introdus în penitenciar.
Rugăciunea nu a fost suficient de FIERBINTE pentru un bărbat din Suceava. A MURIT în biserică. Detalii ȘOCANTE
evz.ro - Bucureşti
Un bărbat din Suceava a avut parte de o moarte fulgerătoare, iar locul unde s-a întâmplat întrece orice imaginaţie. Detaliile sunt senzaţionale....
Scene şocante la Asia Express! Disperarea a ajuns la cote maxime! Este foarte riscant ce face
evz.ro - Bucureşti
O nouă ediţie Asia Express, ce va începe diseară, de la 20:00, pe Antena 1 vine cu o altă provocare pentru echipele din cursa sezonului 2.
...
Un cinefil harghitean acuză Primăria Miercurea Ciuc de şovinism. Administraţia publică locală răspunde
ziarharghita.ro - Harghita
Cu aproximativ o lună în urmă, am primit pe adresa redacţiei un mesaj de la un cititor al publicaţiei noastre în care îmi atrăgea atenţia asupra
Aproape jumătate dintre maşinile verificate anul trecut de RAR în Bihor anul trecut aveau defecţiuni. 1,2% au fost pericol public! (FOTO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Registrul Auto Român a făcut public, luni, bilanţul controalelor efectuate în trafic anul trecut. În Bihor, au fost verificate 2460 de vehicule, dintre care aproape jumătate erau neconforme, iar 1,26% prezentau pericol iminent de accident.
Vâlcean prins beat la volan pe Bulevardul Victoriei
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Un bărbat în vârstă de 34 de ani din judeţul Vâlcea a fost prins beat la volan pe Bulevardul Victoriei din Sibiu. S-a întâmplat duminică noaptea, în jurul orei 01.00. „La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 01,00, pe Bulevardul Victoriei din mun. Sibiu, a fost depistat un…
Sibian de 54 de ani beat la volan pe strada Octavian Goga
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Încă un sibian a fost prins băut pe şoselele din Sibiu. Bărbatul are 54 de ani şi a fost depistat de poliţişti pe strada Octavian Goga. „La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 00,30, pe strada Octavian Goga din mun. Sibiu, poliţiştii au identificat un şofer aflat sub…
Rouhani: În ciuda presiunii crescânde a unor ţări ostile, Iranul este hotărât să-şi extindă puterea militară şi programul de rachete balistice
evz.ro - Bucureşti
Preşedintele iranian Hassan Rouhani, a declarat, luni, că Iranul va continua Iranul să-şi extindă puterea militară şi programul de rachete balistice, în ciu...
Bilant 2018: Mii de autoturisme verificate de RAR prezentau pericol iminent de accidente. Care este situatia la Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Aproape 3500 de vehicule verificate tehnic in trafic de inspectorii RAR, in anul 2018, prezentau pericol iminent de accidente, transmite Registrul Auto Roman printr-un comunicat de presa. Registrul Auto ...
IPJ: Amenzi de 190.000 lei. 85 de şoferi au rămas fără permis
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
În weekend-ul trecut, poliţiştii bistriţeni au dat circa 600 de amenzi, în valoare totală de 190.000 de lei.
”În perioada 8-10 februarie, poliţiştii bistriţeni au acţionat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente ruti
Afacerist din Satu Mare, trimis în judecată de DNA pentru dare de mită la Apele Române
portalsm.ro - Satu Mare
Afacerist din Satu Mare, trimis în judecată de DNA pentru dare de mită la Apele Române
Veşti bune pentru Via Transilvanica. Raiffeisen Bank continuă să investească
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Asociaţia Tăşuleasa Social anunţă continuarea parteneriatului cu Raiffeisen Bank care sprijină organizaţia pentru amenajarea şi marcarea a încă 100 km din Via Transilvanica.
”Anul trecut am reuşit să marcăm primii 140 km din povestea şi drumul Via Transilvanica. Nu ar fi fost posibil fără spriji
280 kg de peste confiscate la Faurei
www.infobraila.ro - Brăila
Comentarii comentariu
ALEX VELEA, noi DEZVĂLUIRI din viaţa personală: „Aş mai face..., dar nu zilnic”. Ce zice ANTONIA?!
evz.ro - Bucureşti
După aproape o lună de când s-a aflat că nu va mai modera emisiunea „Acces Direct” împreună cu Simona Gherghe, Alex Velea a vorbit despre concedierea de la...
Cod galben în Bistriţa-Năsăud: Ninsori, vânt, viscol la munte
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare de precipitaţii şi intensificări temporare ale vântului, precum şi o avertizare cod galben de ninsori şi viscol în zona montană, valabil inclusiv pentru judeţul Bistriţa-Năsăud.
Avertizare meteo / luni 11 februarie, ora 20.00 - mi
Salubritatea, sufocată de datoriile asociaţiilor!
ziarulargesul.ro - Argeş
Consilierul local Cristian Gentea afirmă că ar trebui reluate discuţiile legate de introducerea aşa-numitei "taxă de habitat", în condiţiile în care datoriile asociaţiilor de proprietari către societăţile de salubritate sunt foarte mari. Cum societăţile respective nu pot să nu ridice gunoiul...
METEO: Informare meteo de precipitaţii şi vânt
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 11 februarie, ora 20 – 13 februarie, ora 10 Fenomene vizate şi zone afectate: precipitaţii
REPLICĂ VEHEMENTĂ. „Văd ca pe acesti oameni îi "strânge haina" României. Să se mute cu totul în Ungaria, nu îi ţine nimeni cu forţa aici”
evz.ro - Bucureşti
Alexandru David, preşedintele echipei Dinamo, le-a răspuns oficialilor formaţiei Sepsi Sfântu Gheorghe, după scandalul izbucnit la finalul meciului de sâmbă...
4 locuri de muncă disponibile la D.G.A.S.P.C. Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş organizează concurs pentru ocupa
Furt la un imobil în construcţie în Cartierul Arhitecţilor – Au sustras sculele muncitorilor
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Trei sibieni cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani au intrat într-un imbol aflat în construcţie din Cartierul Arhitecţilor şi au furat sculele muncitorilor, Prejudiciul se ridică la 500 de lei. „În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, la data de 8 februarie a.c., în intervalul orar 00,30…
Mii de maşini cu defecte majore depistate în trafic de RAR în România
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Registrul Auto Român a verificat anul trecut, în trafic, 67.80 autovehicule. Aproape jumătate dintre ele aveau defecţiuni, iar peste 3.000 prezentau risc major de accidente. Cele mai multe probleme au fost descoperite la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punţi, jante, anvelope şi suspensie,…
Bolnavii de cancer din România nu pot beneficia de tratament. Doar 30% ajung să facă radioterapie
feedproxy.google.com
Bolnavii de cancer din România ajung de multe ori în situaţia în care nu au acces la tratament. Doar 30% dintre pacienţii care au indicaţie de radioterapie
Lovitură la ANAF. Ce a decis Guvernul. Mihaela Triculescu trebuie să execute
evz.ro - Bucureşti
Guvernul cere ANAF să aducă bani mai mulţi la buget, iar pentru a creşte gradul de colectare preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mihael...
ALERTĂ! S-a aflat ce mobile emit cele mai multe radiaţii! Este şocant ce modele sunt pe listă!
evz.ro - Bucureşti
Cei mai mulţi dintre noi suntem posesorii unui smartphone. Optăm pentru acest tip de mobil pentru că ne uşurează munca. O alertă de ultim moment atenţioneaz...
Mama i-a rezolvat SALARIUL DUBLU, iar el sfidează BUNUL SIMȚ. Detalii SCANDALOASE despre Victor Dăncilă. Imagini în articol
evz.ro - Bucureşti
Victor Dăncilă a petrecut câteva zile în locaţii foarte scumpe. Detalii incendiare despre ce a făcut fiul premierului în concediul său....
ENEL intrerupe furnizarea energiei electrice in judetul Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Programul intreruperilor programate in judetul Constanta, in s pt mana 07 11 16 februarie 2019. Pentru lucrarile anuale de reparatii si intretinere instalatii si retele electrice, precum si posturi ...
Situaţie ALARMANTĂ: „În România DEPRESIA este o tulburare încă mult subdiagnosticată”
newsar.ro - Arad
Surprinzător sau nu, România este ţara cu cele mai puţine persoane din Uniunea Europeană care suferă de depresie cronică (1,5%), potrivit raportului Eurostat. La polul opus sunt ţări care, altminteri, sunt foarte bine clasate în indexurile mondiale privind fericirea, precum Finlanda (10,5% dintre persoane suferă de depresie cronică), Suedia (9,6%) sau Luxemburg (9,5%). În opinia
Fostul primar PNL din Tecuci, Daniel Țuchel, acuzat de DNA de fraudarea fondurilor UE
stiridegalati.ro - Galaţi
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Daniel Țuchel, fost primar al municipiul Tecuci, Dănuţ Radovei, fost viceprimar şi Narciza Mitruţ, fost secretar al municipiului. Fostul primar este acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii …
Jianu: Bugetul pe 2019 este FRAGIL şi DEZECHILIBRAT. Acesta nu plecă de la premise REALISTE şi se bazează pe nişte HIMERE
evz.ro - Bucureşti
Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a declarat, luni, în cadrul unei conferi...
SURPRIZĂ pentru ȘOFERII din România. Ce să întâmplă cu MAȘINILE DACIA
evz.ro - Bucureşti
Un nou model de Dacia Logan şi Dacia Sandero au apărut pe piaţa europeană. Deşi este doar un face-lift, noile modele vin cu îmbunătăţiri....
SCM Politehnica Timişoara a semnat cu un nou portar, în vârstă de doar 19 ani
www.tion.ro - Timiş
Handbaliştii de la SCM Politehnica Timişoara îşi asigură departamentul defensiv din echipă. Clubul a obţinut semnătura unui tânăr portar, de doar 19 ani, venit de la Galaţi.
Copiii Romaniei sunt sortiti sa traiasca cu 84 de lei pe luna, bani cu care sa creasca sanatos si responsabil
www.infobraila.ro - Brăila
Comentarii comentariu
Publitrans păşeşte în mileniul trei, acceptă plăţi cu cardul
ziarulargesul.ro - Argeş
SC Publitrans 2000 SA a introdus un nou serviciu. De acum, călătorii, beneficiari ai serviciului de transport în comun, au posibilitatea de a achita contravaloarea legitimaţiilor de călătorie cu ajutorul cardurilor bancare. Plata se poate face prin terminalele de tip POS bancar existente în...
Copii Romaniei sunt sortiti sa traiasca cu 84 lei pe luna, bani cu care sa creasca sanatos si responsabil
www.infobraila.ro - Brăila
Comentarii comentariu
L-a omorât viciul! Bihorean carbonizat în propria-i locuinţă, cuprinsă de flăcări din pricina unei ţigări
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Un bărbat de 60 de ani din satul bihorean Dobreşti a avut parte de un sfârşit tragic, murind carbonizat în propria locuinţă. Casa i-a fost cuprinsă de flăcări, iar bărbatul a rămas captiv în interior, fiind găsit de pompieri. Militarii au concluzionat că, cel mai probabil, focul a pornit de la o ţigară nestinsă.
NEAMȚ: Un nemţean a sunat de 18.390 de ori la „112” în primele 10 luni din 2018
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Un nemţean a sunat de 18.390 de ori la numărul 112 în primele zece luni din 2018, ne-au transmis, astăzi (11 februarie), reprezentanţii Sistemului de
NEAMȚ: Un nemţean a sunat de 18.390 de ori la „112” în primele 10 luni din 2018
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Un nemţean a sunat de 18.390 de ori la numărul 112 în primele zece luni din 2018, ne-au transmis, astăzi (11 februarie), reprezentanţii Sistemului de
Mii de maşini cu probleme în Satu Mare. Aproape jumătate din vehiculele verificate de RAR, neconforme
portalsm.ro - Satu Mare
Mii de maşini cu probleme în Satu Mare. Aproape jumătate din vehiculele verificate de RAR, neconforme
VIDEO / FOTO: Avocaţii din Baroul Alba protestează în fata sediului Tribunalului Alba. Ei sunt nemulţumiţi de refuzul Ministerului Justiţiei de a renegocia tariful onorariilor din oficiu
ziarulunirea.ro - Alba
Avocaţii din Baroul Alba, protestează, în faţa sediului Tribunalului din Alba , fiind nemulţumiţi de refuzul Guvernullui de a aproba majorarea onorariilor avocaţilor din oficiul. Acestea solicită un nou Protocol cu Ministerul Justiţiei, în condiţiile în care, în momentul de faţă, este în vigoare un Protocol din 2015 conform căruia onorariile pornesc de la 130 …
Sărbătoarea renaşterii naturii, la Castelul Bran
feedproxy.google.com - Braşov
La Castelul Bran s-au anunţat vestitorii primăverii: Valentine’s Day, Dragobetele, Mărţişorul, Ziua Femeii, Sărbătoarea Paştelui. Iar muzicienii formaţiei ”Duo Khitarsis” şi veselul Păcală abia aşteaptă să vă prindă în povestea lor, la Castelul Bran. Începând cu 14 februarie, când îndrăgostiţii îşi vor putea declara sentimentele în cel mai romantic loc de la munte, şi până
Un bucureştean a sunat de 21.000 de ori la 112 în 2018. Ce a cerut de fiecare dată
ph-online.ro - Prahova
Un bucureştean a sunat de 21.567 de ori la numărul 112 în primele zece luni din 2018, au transmis, luni, reprezentanţii Sistemului de Telecomunic...
Mai mult de 200 de antrenori din SPORT condamnaţi pentru ABUZURI împotriva MINORILOR
evz.ro - Bucureşti
Mai mult de 600 de victime minore, făcute de un număr de 340 de antrenori ai tinerilor din sportul de amatori. Potrivit CBC, delictele au dus la abuzuri sex...
Un transport agabaritic va trece prin Sibiu înspre Bucureşti
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un transport greu va circula în perioada 12.02-15.02 pe şoselele din România. Acesta va tranzita şi Sibiul, dar şi Valea Oltului. Șoferii sunt rugaţi să circule cu atenţie. Aşadar, în perioada mai sus menţionată, se va desfăşura un transport cu depăşiri pe traseul: P.T.F. Nădlac II – A1 – Margina…
Sibian prins la furat de lemne prin Scutul Pădurii
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Cârţa, a fost prins la furat de lemne pe raza localităţii Colun de Scutul Pădurii. Acesta nu avea documente legale de provenienţă pentru lemnul transportat. „La data de 9 februarie a.c., în jurul orei 15,00, pe raza localităţii Colun, poliţiştii Secţiei…
Cod galben de ninsori viscolite în Prahova si alte 22 de judeţe. Până când va dura alerta
ph-online.ro - Prahova
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol valabilă până miercuri noapte în zona montană a 23...
Atentie, soferi! Se asfalteaza in cartier Albert
ph-online.ro - Prahova
Autorităţile ploieştene transmit că vor începe săptămâna viitoare lucrările de reparaţii pe Bulevardul Republicii, în cartierul Albert. "Pri...
Weekend de foc pentru pompierii prahoveni. 109 misiuni in doar 4 zile
ph-online.ro - Prahova
În intervalul 08 - 11 februarie a.c., pompierii militari din cadrul unităţii şi subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Canta...
Protest al profesorilor de la Colegiul "Spiru Haret" Ploieşti, după ce o colegă a fost înjunghiată în faţa cancelariei
ph-online.ro - Prahova
Nemulţumiţi că situaţia colegei lor care a fost înjunghiată de un fost elev pare să fi fost uitată de autorităţi, profesorii de la Colegiul "Spiru Har...
RAR: Aproape jumătate din vehiculele verificate în Alba, în 2018, au fost neconforme
ziarulunirea.ro - Alba
În judeţul Alba, Registrul Auto Român a verificat anul trecut, în trafic, 2032 de autovehicule dintre care 46,3% neconforme iar 10 maşini prezentau pericol iminent de accident. 1,53% dintre vehicule prezentau probleme legate de inspectia tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat). În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în anul 2018 …
Mai puţină birocraţie la Primăria Piteşti
ziarulargesul.ro - Argeş
# Mai promite şi colectarea de idei pentru proiecte de la cetăţeni Primăria Piteşti implementează din această lună un proiect de simplificare a procedurilor administrative pentru cetăţeni. În cadrul acestui proiect va fi dezvoltat modulul de bugetare participativă, ce permite alocarea unui buget...
APARTAMENT DISTRUS de EXPLOZIA unei BUTELII, la Constanţa
evz.ro - Bucureşti
O femeie de 64 de ani a fost rănită în urma exploziei unei butelii de aragaz care i-a distrus apartamentul în care locuieşte. Explozia nu a fost urmată de i...
Tragedie în FAMILIA lui Mirel Rădoi. Din păcate este vorba despre...
evz.ro - Bucureşti
Conform informaţiilor primite de către jurnaliştii EvZ, fratele lui Mirel Rădoi s-a aruncat de la etaj...
Ziua numărului de urgenţă 112. Peste 12 milioane de apeluri în 2018
feedproxy.google.com
În fiecare an, la data de 11 februarie, Europa marchează Ziua numărului de urgenţă 112. Se doreşte astfel, creşterea gradului de conştientizare
Biroul Francez reia cursurile dedicate micilor francofoni
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Biroul Francez anunta reinceperea activitatilor saptamanale dedicate francofonilor si francofililor suceveni, miercuri, 13 februarie 2019, ora 17:00. Programul evenimentelor debuteaza cu activitatea Le français, cest facile!, curs dedicat micilor francofoni, care sunt insotiti pe parcursul invatarii de lector univ. dr. Mariana Sovea.
Handbalistele junioare continuă cursa
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Dacă Divizia A de handbal feminin se întrerupe până în 3 martie, echipa de junioare I de la CSM Târg
Tânăr de 22 de ani, prins în Piaţa Unirii la volan fără permis de conducere
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un sibian a fost depistat de poliţişti în Piaţa Unirii, sâmbătă, în jurul orei 03.30, conducând o maşină fără să aibă permis de conducere. „La data de 9 februarie a.c., în jurul orei 03,30, în municipiul Sibiu, poliţiştii au depistat un localnic în vârstă de 22 de ani în timp…
O noua cresa de stat si-a deschis portile astazi la Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Cresa Licuricii si-a deschis astazi portile pentru micutii de pana in 3 ani care au avut parte de ore intregi de joaca intr-un spatiu modern, plin de jucarii, transmite Primaria Constanta. ...
Toţi ȘOFERII care au acest tip de MAȘINĂ trebuie să ȘTIE ASTA. MODIFICAREA le va da MARI BĂTĂI de CAP
evz.ro - Bucureşti
Șoferii care deţin acest tip de maşini primesc veşti proaste. Inspecţia tehnică periodică (ITP) le va da mari bătăi de cap, după ce în anul 2018 s-au făcut ...
PROTESTE în Timiş: SE FURĂ banii persoanelor cu dizabilităţi. Părinţii protestatari sunt DISPERAȚI! News alert
evz.ro - Bucureşti
Părinţii copiilor cu dizabilităţi sunt disperaţi! Aceştia aduc acuze grave autorităţilor guvernamentale. Cauzele pentru care luptă sunt disperate....
Cine CUMPĂRĂ Casa Radio şi suma COLOSALĂ pe care o va plăti
evz.ro - Bucureşti
AFI Europe, proprietarul celui mai mare centru comercial din Bucureşti, a semnat pentru a cumpăra proiectul Casa Radio. AFI Europe s-a angajat să plătească...
10.000 de euro au împărţit dinamoviştii
evz.ro - Bucureşti
Mircea Rednic joacă rolul antrenorului, impresarului şi finanţatorului la Dinamo. Tehnicianul le-a dat jucătorilor, suma de 10.000 de euro, după ce „câinii”...
LIVE VIDEO / FOTO: Avocaţii din Baroul Alba protestează în fata sediului Tribunalului Alba. Ei sunt nemulţumiţi de refuzul Ministerului Justiţiei de a renegocia tariful onorariilor din oficiu
ziarulunirea.ro - Alba
Avocaţii din Baroul Alba, protestează, în faţa sediului Tribunalului din Alba , fiind nemulţumiţi de refuzul Guvernullui de a aproba majorarea onorariilor avocaţilor din oficiul. Acestea solicită un nou Protocol cu Ministerul Justiţiei, în condiţiile în care, în momentul de faţă, este în vigoare un Protocol din 2015 conform căruia onorariile pornesc de la 130 …
Până la „noul Talcioc”, Primăria face un regulament pentru vechiul Talcioc
stiridegalati.ro - Galaţi
În septembrie 2017, primarul Ionuţ Pucheanu anuţa că Talciocul va fi modernizat până în vara lui 2018.
Tânăr de 22 de ani, prins în Piaţa Unirii la volan fără permis de conducere
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Un sibian a fost depistat de poliţişti în Piaţa Unirii, sâmbătă, în jurul orei 03.30, conducând o maşină fără să aibă permis de conducere. „La data de 9 februarie a.c., în jurul orei 03,30, în municipiul Sibiu, poliţiştii au depistat un localnic în vârstă de 22 de ani în timp…
Ultimile locuri la cursul acreditat de INSPECTOR SĂNĂTATE şi SECURITATE în MUNCĂ (SSM) de la Focşani!
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Diplome recunoscute. Formatori cu experienţă relevantă. Plata în RATE. REDUCERE pentru achitarea integrală la înscriere. Cunoaşteţi prevederile | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
A confundat ATV-ul cu bicicleta
ziarulargesul.ro - Argeş
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung l-au depistat pe E.V., de 41 de ani, din Bălileşti, care conducea pe DJ 732A, pe raza localităţii de domiciliu, un ATV, fără a deţine permis de conducere. Totodată, în urma verificărilor a reieşit că autovehiculul condus nu este înmatriculat...
Medicii au trăit CLIPE de GROAZĂ după ce spărgătorul împuşcat de poliţişti a ÎNVIAT
evz.ro - Bucureşti
Un bărbat din Ilfov, în vârstă de 21 de ani, a fost împuşcat de poliţişti în picior în timpul unei urmăriri. Din cauza pierderii mari de sânge, tânărului i...
Medicii au trăit CLIPE de GROAZĂ după ce spărgătorul împuşcat de poliţişti a ÎNVIAT
evz.ro - Bucureşti
Un bărbat din Ilfov, în vârstă de 21 de ani, a fost împuşcat de poliţişti în picior în timpul unei urmăriri. Din cauza pierderii mari de sânge, tânărului i...
Băuţi şi fără permise în trafic
feedproxy.google.com - Braşov
Poliţiştii au depistat în trafic, în urma verificărilor efectuate duminică, mai mulţi şoferi care nu deţineau permise de conducere sau care consumaseră alcool. Doi dintre conducătorii auto se aflau sub influenţa băuturilor spirtuase şi aveau concentraţii de alcool de 0,44 şi 0,91 mg /l în aerul expirat. Unul dintre şoferii opriţi în trafic de oamenii
Ansamblu de locuinţe, în pregătire lângă pădurea Budiului
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Societatea Maco Construct SRL pregăteşte o nouă investiţie imobiliară în municipiul Târgu-Mureş, int
La ce actiuni si evenimente din domeniul cooperarii si relatiilor internationale va participa Consiliul Judetean Maramures in 2019
ziarmm.ro - Maramureş
Consilierii judeteni au aprobat recent un proiect de hotarare privind participarea Judetului Maramures la actiuni si evenimente din domeniul cooperarii si relatiilor internationale in anul 2019, dupa
Se întorc ninsorile! COD GALBEN din această seară în Caraş-Severin
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Precipitaţiile se întorc în Caraş-Severin din această seară. Meteorologii au emis cod galben pentru mai multe judeţe, în special pentru zona montană.
Amenzi de 200.000 lei pentru munca la negru, alte sancţiuni şi avertismente aplicate de inspectorii ITM Alba săptămâna trecută
ziarulunirea.ro - Alba
Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2019, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală. Activitatea zilnică a inspectorilor de …
Ofensiva finală. Siria, ultima bătălie împotriva ISIS
evz.ro - Bucureşti
Ultimul bastion al ISIS se numeşte Baghouz şi se află la graniţa dintre Siria şi Irak. Forţele democratice siriene sprijinite de Statele Unite au anunţat că...
Sibian prins la furat de lemne prin Scutul Pădurii
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Cârţa, a fost prins la furat de lemne pe raza localităţii Colun de Scutul Pădurii. Acesta nu avea documente legale de provenienţă pentru lemnul transportat. „La data de 9 februarie a.c., în jurul orei 15,00, pe raza localităţii Colun, poliţiştii Secţiei…
NEAMȚ: De vorbă cu plutonierul major Săndulache Ionuţ
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Cu ocazia aniversării Zilei Europene a Numărului Unic de Urgenţă „112”, în cadrul Campaniei HumansOf112, prin care se urmăreşte popularizarea numărului
Toader, anunţ-BOMBĂ pentru Timmermans. OUG rămâne pe MASĂ. Scrisoare explozivă
evz.ro - Bucureşti
Recent, Frans Timmermans i-a trimis premierului Dăncilă o scrisoare în care acesta îşi exprimă îngrijorarea cu privire la o posibilă ordonanţă a recursului ...
POPULAȚIA MUSULMANĂ din Marea Britanie a CRESCUT de aproape 60 de ORI din 1939. „Evreii au Israelul, dar britanicii albi unde se vorrefugia?” Istoria ALTFEL decât o înveţi la şcoală
evz.ro - Bucureşti
„Celor pe care vor să-i piardă, zeii le iau mai întâi minţile. Trebuie să fim nebuni, literalmente nebuni, să permitem sosirea anuală în ţară a unui număr...
Acoperiţii
www.ebihoreanul.ro - Bihor
E incredibil ce monştri nemuritori a creat comunismul! Securitatea este unul dintre cei mai perfizi şi mai întunecaţi, probabil chiar mai întunecat astăzi, odată cu trecerea timpului. Cred asta pentru că modul în care era percepută Securitatea înainte de 1989, şi anume ca duşman al omului de bună credinţă, se perpetuează şi azi în mentalul colectiv.
FOTO. Incendiu într-o fostă centrală termică din municipiul Satu Mare
portalsm.ro - Satu Mare
Incendiu într-o fostă centrală termică din municipiul Satu Mare
Am luat ţeapă cu CENTURA de VEST a Piteştiului!
ziarulargesul.ro - Argeş
Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca proiectul de buget pe 2019, adoptat de Guvern vinerea trecută, să fie dezbătut în mai puţin de 7 zile, iar în ultima zi a săptămânii este programat votul final al celor două Camere Reunite. Ultima variantă a proiectului de...
Patru masini, implicate: Accident auto chiar in fata unitatii ISU Tulcea (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Acum cateva minute s-a produs un accident auto chiar in fata unitatii ISU Tulcea. In impact, au fost implicate 4 autoturisme. Nici una din persoanele implicate nu a fost transportata la Spitalul ...
Scandal cu demisie la Maternitatea Bacău
www.desteptarea.ro - Bacău
Cele două secţii ale maternităţii au pierderi anuale de un milion de euro. Astăzi a avut loc un protest al cadrelor medicale. Medicul şef al secţiei de Obstetrică Ginecologie I, dr. Silviu Dinu, şi-a înaintat demisia. Amănunte în ediţie de mâine a cotidianului Deşteptarea.
Furt la un imobil în construcţie în Cartierul Arhitecţilor – Au sustras sculele muncitorilor
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Trei sibieni cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani au intrat într-un imbol aflat în construcţie din Cartierul Arhitecţilor şi au furat sculele muncitorilor, Prejudiciul se ridică la 500 de lei. „În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, la data de 8 februarie a.c., în intervalul orar 00,30…
Mii de maşini cu defecte majore depistate în trafic de RAR în România
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Registrul Auto Român a verificat anul trecut, în trafic, 67.80 autovehicule. Aproape jumătate dintre ele aveau defecţiuni, iar peste 3.000 prezentau risc major de accidente. Cele mai multe probleme au fost descoperite la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punţi, jante, anvelope şi suspensie,…
INFLAȚIE. BNR face o nouă PREVIZIUNE pentru România
evz.ro - Bucureşti
Noua prognoză de inflaţie a Băncii Naţionale a României (BNR) pentru finele acestui an este de 3%, cu 0,1 puncte procentuale mai ridicată decât cea anunţată...
Rusia vrea să construiască o bază pe Lună în 2034
evz.ro - Bucureşti
Rusia intenţionează să trimită astronauţi pe Lună , conform agenţiei de ştiri RIA Novosti, care citează un document al Agenţiei Spaţiale Ruse Roscosmos....
Ce se întâmplă cu emisiunea Neatza cu Răzvan şi Dani. Anunţul făcut de Antena 1
evz.ro - Bucureşti
Neatza cu Răzvan şi Dani a aniversat 11 ani de existenţă a emisiunii, iar aniversarea a venit cu un anunţ supriză pentru telespectatori.
...
Bogdan Huţucă, deputat PNL: “Golănie tipic PSD-istă. OUG 114 creşte taxele şi impozitele locale cu încălcarea Constituţiei”
evz.ro - Bucureşti
Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă, vicepreşedinte al Comisiei buget,
finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor acuză...
ISIS i-a OBLIGAT să stea într-o GROAPĂ! Igor Dodon este IMPLICAT. News alert
evz.ro - Bucureşti
Clipe de coşmar pentru 3 piloţi moldoveni. După condiţii mizere de locuit într-o groapă, aceştia au cunoscut libertatea într-un mod şocant. Igor Dodon a avu...
Explozie pe I.C.Bratianu din Constanta!
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Explozie intr-un bloc de pe I.C.Bratianu! Din primele informatii se pare ca explozia a izbucnit de la o butelie. ...
Adrian Todor: „Liberalii încearcă să ascundă gunoiul sub preş, dar e prea târziu“
newsar.ro - Arad
Adrian Todor, deputat al PSD Arad, spune că, deşi CJA a transmis Ministerului Fondurilor Europene, la finalul anului trecut, o adresă prin care anunţa că proiectul de gestionare a deşeurilor în judeţul Arad este funcţional, lucrurile nu stau deloc aşa. O demonstrează şi ultima Adunare Generală a Acţionarilor de la ADI Deşeuri, în care s-a
Societati comerciale din judetul Constanta, verificate de politisti. Bunuri confiscate
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Politistii specializati in investigarea criminalitatii economice din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Constanta au actionat pentru combaterea infractionalitatii in domeniul drepturilor de ...
Beneficiile calificarii in semifinalele FED Cup
ph-online.ro - Prahova
Romania a obtinut calificarea in semifinalele FedCup pentru prima data in noul format al competitiei, valabil din 1995. Aceasta performanta inseamna p...
Fals procuror, prins de poliţişti
www.desteptarea.ro - Bacău
Un bărbat de 42 de ani din Bacău, dat în urmărire naţională pentru mai multe infracţiuni, a fost prins de poliţiştii vâlceni în flagrant după ce a încercat să păcălească, prin metoda “accidentul”, o femeie din comuna Dăeşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. Potrivit poliţiştilot, bărbatul a sunat-o pe femeie şi …
Salvator din pasiune: Daniel Baciş – VICTIMA unui ACCIDENT RUTIER care astăzi este VOLUNTAR la ISU Arad
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Isărescu aruncă BOMBA! Sunt GRAVE PROBLEME DE CREDIBILITATE. Breaking News
evz.ro - Bucureşti
Mugur Isărescu este dispus să meargă până la capăt în războiul cu Darius Vâlcov. Se trece de la nivelul declaraţiilor prin intermediul presei la scandal în ...
A încetat din viaţă profesorul Călin Oanea, primul director al Colegiului de Informatică ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Unul dintre cei mai remarcabili dascali ai Colegiului National de Informatica Spiru Haret Suceava, profesorul de matematica Calin Oanea, s-a stins din viata, la finele saptamanii trecute, la varsta de 65 de ani. Apreciat pentru activitatea sa de la catedra, prof. Oanea a plecat la cele vesnice dupa o lupta cu o boala grea.Trupul neinsufletit al acestuia este depus la Biserica Sf. Gheorghe, de la cimitirul Pacea.
PSD Oţelu Roşu, printre primele organizaţii vizitate de preşedinta Luminiţa Jivan
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Luminiţa Jivan a început vizitele în teritoriu şi prima oprire a fost la Oţelu Roşu, unde s-a întâlnit cu membrii organizaţiei locale a PSD. Preşedinta social-democraţilor cărăşeni a fost interesată de problemele de pe Valea Bistrei, pe care le-a notat şi a promis că le va expune în Guvernul României. Deputatul PSD de Caraş-Severin a…
Ialomiţa: Incendiu însoţit de explozia unor butoaie cu motorină. Mai multe autovehicule au fost avariate
obiectiv.net - Ialomiţa
Incendiu la o vulcanizare din Manasia, însoţit de explozia unor butoaie cu motorină, care a condus la generalizarea rapidă a... Vezi tot
Primăria Aiud: Caritatea merită recunoştinţă şi încurajare!
ziarulunirea.ro - Alba
În semn de recunoştinţă pentru activităţile caritabile întreprinse de-a lungul anilor de către asociaţiile aiudene, executivul local şi-a manifestat astăzi gratitudinea şi sprijinul continuu, în cadrul unei ceremonii organizate cu prilejul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Aiud. În acest sens, am mulţumit Serviciului de Ajutor Maltez în România – sucursala Aiud condusă de doamna Fari …
Anunt de la Primaria Constanta. Este vizata achizitia de autobuze electrice
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Municipiului Constanta anunta ca Hotararea consiliului local nr. 9 privind modificarea si completarea HCL nr. 267 2018 de aprobare a participarii in cadrul proiectului, de aprobare a ...
XS Cafe este singura brasserie din Ploiesti care ofera clientilor deserturi si plating-uri BIO
ph-online.ro - Prahova
Trendul “Bio” nu mai este o noutate pentru nimeni, accentul fiind pus in special pe preparatele culinare. Insa, ca o ironie, restaurantele din Ploiest...
Anunţul lui Isărescu despre cursul valutar. S-a sărit la gâtul BNR. Ce i-a cerut Darius Vâlcov
evz.ro - Bucureşti
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a prezentat noul raport trimestrial asupra inflaţiei şi a furnizat informaţii legate de cursul de schimb şi recentele atac...
Bărbaţii care violau un băieţel cu acordul mamei, şi femeia, condamnaţi la puşcărie
evz.ro - Bucureşti
La doar 11 ani, un copil din Zădăreni, Arad, a fost violat cu acordul mamei sale, timp de doi ani. Cea care i-a dat viaţă era plătită cu bani sau alcool de ...
ATERIZARE de URGENȚĂ pe unul dintre cele mai MARI AEROPORTURI. Motivul este INCREDIBIL. Toţi pasagerii au fost ȘOCAȚI
evz.ro - Bucureşti
Aterizările de urgenţă provoacă de fiecare dată tensiuni în rândul echipajului aeronavelor sau al pasagerilor care se află la bord. De cele mai multe ori, d...
După cazul medicului fals, alt caz ZGUDUIE România! PROCURORUL FALS este dat în URMĂRIRE NAȚIONALĂ
evz.ro - Bucureşti
Cazul medicului fals a revoltat o ţară întreagă. Un procuror fals a încercat să păcălească persoane vârstnice şi să le lase fără economii. Detalii şocante...
Actiune rutiera in Fulga si Salciile. Politie + RAR
ph-online.ro - Prahova
IJP Prahova anunta ca la aceasta ora este in desfasurare o actiune rutiera in zonele rurale Fulga si Salciile. Politisti rutieri si din cadrul posturi...
Bogdan Toader, mesaj pentru tenismenele romance: Fetele noastre au dovedit că se poate!
ph-online.ro - Prahova
Presedintele CJ Prahova, Bogdan Toader, a postat un mesaj pe Facebook dedicat tenismenelor romance care au reusit o victorie extraordinara la FED Cup....
Kosovari prinşi de poliţiştii de frontieră în timp ce încercau să intre ilegal în România din Serbia
www.tion.ro - Timiş
Acţiune a poliţiştilor de frontieră din zona Jimbolia, pe fâşia verde. Oamenii legii au depistat doi cetăţeni din Kosovo care încercau să intre ilegal în România, din Serbia. Unul dintre ei a încercat să mituiască poliţiştii de frontieră.
Sute de intervenţii pentru ISU Arad, în luna ianuarie
newsar.ro - Arad
În luna ianuarie, Centrul Operaţional Judeţean prin Compartimentul Monitorizare Situaţii de Urgenţă şi Dispecerat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a recepţionat 828 de apeluri în sistemul unic 112. Din cele 807 apeluri, 44 au solicitat intervenţia subunităţilor pentru stingerea incendiilor. Din cele 44 de incendii la 36 au intervenit subunităţile ISU Arad
Cod galben de ninsori, inclusiv în Bihor
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare de tip cod galben, valabilă inclusiv pentru judeţul Bihor, de ninsori importante cantitativ, strat consistent de zăpadă şi viscol în zona montană.
Cod galben de ninsori, inclusiv în Bihor
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare de tip cod galben, valabilă inclusiv pentru judeţul Bihor, de ninsori importante cantitativ, strat consistent de zăpadă şi viscol în zona montană.
METEO: Judeţul Neamţ sub avertizare Cod Galben de ninsori şi viscol
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi, 11 februarie, un Cod galben de ninsori şi viscol valabil de astăzi în mai multe judeţe,
Constanta: Cersetoria, comertul ilicit si alte abateri, sanctionate de politistii locali
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In perioada 09 - 10 februarie 2019, lucratorii Directiei Generale Politia Locala Constanta au constatat o infractiune de furt si au aplicat 248 sanctiuni contraventionale in valoare totala de 57.260 ...
Super distracţie săptămâna aceasta la Superland
feedproxy.google.com - Braşov
Superland, cel mai mare parc de distracţii indoor din sud-estul Europei, te aşteaptă şi săptămâna aceasta cu un program dedicat atât celor mici, cât şi celor mari. Petrecerea începe pe 14 februarie, de Valentine’s Day, şi se termină duminică cu un super atelier de Reciclare Creativă susţinut de Le Bonheur de Vivre prin Anca Rudei.
Galeriile de Artă Populară de la Muzeul în aer liber, închise temporar
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Galeriile de Artă Populară din Pavilionul Muzeal Multicultural, din intrarea principală din Muzeul în aer liver, vor fi închise pentru inventar, în perioada 12-22 februarie. În acest interval, cei care doresc să achiziţioneze obiecte artizanale o pot face din Galeriile de Artă Populară din Casa Artelor, Sibiu, Piaţa Mică, nr.…
Un transport agabaritic va trece prin Sibiu înspre Bucureşti
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Un transport greu va circula în perioada 12.02-15.02 pe şoselele din România. Acesta va tranzita şi Sibiul, dar şi Valea Oltului. Șoferii sunt rugaţi să circule cu atenţie. Aşadar, în perioada mai sus menţionată, se va desfăşura un transport cu depăşiri pe traseul: P.T.F. Nădlac II – A1 – Margina…
ANM: Atenţionare de COD GALBEN în judeţul Alba. Ninsori, lapoviţă şi viscol în zona montană până miercuri
ziarulunirea.ro - Alba
Se răceşte vremea! Până miercuri, meteorologii anunţă COD GALBEN de ninsori, lapoviţă şi viscol în zona montană a judeţului Alba. În Vestul şi Sudul judeţului Alba, se anunţă ninsori importante cantitativ şi viscol în zona montană (de la 1500 m) de luni, 11 februarie 2019 începând cu ora 22.00, până miercuri, 13 februarie, la ora …
Primul duel cu Liga I a adus calificarea în „sferturi”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Liderul ligii secunde de futsal CSM Târgu-Mureş a obţinut duminică seara calificarea în „sferturile”
Atac dur către UDMR. Urmaşii lui Vadim se reactivează
evz.ro - Bucureşti
Partidul România Mare a criticat, luni, „discursul duplicitar” al lui Kelemen Hunor. Urmaşii lui Vadim l-au acuzat pe liderul maghiarilor că ignoră interese...
Meteo: Maine va ninge, iar temperatura minima, in Maramures, va fi de -8 grade C
ziarmm.ro - Maramureş
Marti, 12 februarie a.c., prognoza meteorologica prevede ca vremea se va raci. Cerul va fi temporar noros. Pe arii extinse, la munte si local in rest va ninge. Vantul va sufla in general moderat, cu i
Doliu în colectivul Spitalului Clinic Judeţean Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
“Colectivul Spitalului Clinic Judeţean Mureş îşi ia rămas bun de la colegul nostru Conf. Dr. Dumitru
Problema drumului Arad-Șiria, dezbătută din nou. Care sunt concluziile
newsar.ro - Arad
În cadrul unei dezbateri pe tema drumului Arad-Horia-Șiria, responsabilii din Consiliul Judeţean Arad si Primăria Vladimirescu au oferit cetăţenilor, în locul realizărilor, promisiuni electorale şi sugestii cu privire la partidul pe care ar trebui să îl voteze, spun cei de la USR Arad. Sâmbătă a avut loc la Horia o întâlnire având ca temă problemele
ANM a activat ALERTA „SUB-ZERO”. Cod GALBEN de NINSORI şi VISCOL în 23 de judeţe. E valabil TREI ZILE NON-STOP
evz.ro - Bucureşti
ANM a anunţat Cod Galben de ninsori şi viscol în 23 de judeţe din România. Meteorologii au impus codul de vreme rea pe o perioadă de trei zile....
Galeriile de Artă Populară de la Muzeul în aer liber, închise temporar
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Galeriile de Artă Populară din Pavilionul Muzeal Multicultural, din intrarea principală din Muzeul în aer liver, vor fi închise pentru inventar, în perioada 12-22 februarie. În acest interval, cei care doresc să achiziţioneze obiecte artizanale o pot face din Galeriile de Artă Populară din Casa Artelor, Sibiu, Piaţa Mică, nr.…
Alertă meteo de vreme rea: vânt puternic şi ninsori viscolite! Zonele afectate
portalsm.ro - Satu Mare
Alertă meteo de vreme rea: vânt puternic şi ninsori viscolite! Zonele afectate
O balerină româncă din Italia a fost bătută cu BESTIALITATE în propria casă
evz.ro - Bucureşti
Balerina de origine română, Alexandra C. susţine că a fost bătută de mai mulţi bărbaţi care au dat buzna peste ea în apartament. Ea a postat pe Facebook ima...
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş organizează un seminar privind noile reglementări din domeniul legislaţiei muncii
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş organizează un seminar privind noile reglementări din domeniul muncii, în colaborare cu cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş. De altfel, seminarul care va avea loc la Centrul Regional de Afaceri va fi susţinut de specialişti din cadrul ITM Timiş. Temele abordate vor fi: salariul minim brut…
Jandarmii topliţeni, profesori pentru un viitor ofiţer
ziarharghita.ro - Harghita
Corelarea teoriei cu practica - e ceea ce va avea de făcut în următoarea lună elevul-student Hălgean Gabriel- Andrei, din cadrul Facultăţii de Jandarmi -
O nouă minivacanţă? Paştele ne poate aduce şase zile libere
www.tion.ro - Timiş
O nouă minivacanţă se prefigurează pentru luna aprilie. Sărbătorile pascale din acest an ar putea însemna nu mai puţin de şase zile libere.
România se DEZINTEGREAZĂ! Datele OFICIALE arată viitorul SUMBRU
evz.ro - Bucureşti
Datele oficiale demonstrează că România este într-o direcţie foarte problematică. Dacă nu se vor lua măsuri, dezintegrarea este iminentă....
Lovitură cruntă încasată de Guvernul Dăncilă. Anunţul care îi pune pe jar pe guvernanţi
evz.ro - Bucureşti
Săptămâna începe cum nu se poate mai rău pentru guvernul Dăncilă. Institutul Naţional de Statistică a prezentat mai multe date care descriu situaţia alarman...
Accident rutier in judetul Slatina. Autocamion, rasturnat pe carosabil (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un autocamion a fost implicat intr-un accident rutier pe DJ 677, in localitatea Salcia din Slatina. Soferul, constient, a reusit sa iasa din vehicul. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din ...
Sibiul sub cod galben de viscol şi ninsori
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
24 de judeţe din ţară, printre care şi Sibiul, intră sub cod galben de viscol şi ninsori. Vizate sunt zonele de munte, unde rafalele de vânt vor ajunge şi la 90 de kilometri la oră. În restul ţării va ploua sau va fi lapoviţă, iar vântul se va intensifica temporar. Vizată…
Se întoarce iarna. Meteorologii anunţă ninsori şi temperaturi scăzute
feedproxy.google.com - Braşov
După un sfârşit de săptămână cu vreme frumoasă şi caldă, iarna se întoarce. Potrivit meteorologilor, luni, 11 februarie, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal potrivit acestei perioade, cu maxime cuprinse între 7 şi 14 grade Celsius. Însă, de luni noapte revin ploile, lapoviţă şi ninsorile, iar în zilele următoare se instalează
NOI ECHIPAMENTE PENTRU SDN TÂRGU-JIU
gorjeanul.ro - Gorj
https://www.youtube.com/watch?v=jaOesVitkaY&feature=youtu.be
Maramures: Tigari de contrabanda ascunse in fan, descoperite la Piatra
ziarmm.ro - Maramureş
Politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei au descoperit si confiscat 12.700 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de ap
Inceperea proiectului ”Achizitie echipamente in scopul cresterii volumului serviciilor firmei DENTART”
ziarmm.ro - Maramureş
Cofetăria La Naomi trimite un cuplu norocos în Republica Dominicană
www.tion.ro - Timiş
ADVERTORIAL. Cofetăria La Naomi din Timişoara premiază un cuplu fericit de miri cu o vacanţă dulce în Republica Dominicană, în valoare de 2.500 de euro. Cu o tradiţie de peste 20 de ani în pregătirea produselor de patiserie şi a deserturilor, cofetăria este prezentă în cinci locaţii, urmând ca de la jumătatea acestui an să deschidă un nou spaţiu în centrul istoric al oraşului
Maramures: Tigari de contrabanda ascunse in fan
ziarmm.ro - Maramureş
Politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei au descoperit si confiscat 12.700 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de ap
DNA Constanta, anunt de ultim moment. Cine a fost trimis in judecata
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie Serviciul teritorial Constanta au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului STAN ANTON pentru savarsirea infractiunii ...
Teodorovici marele absent din Parlament la discuţiile despre buget. Ce program are ministrul Finanţelor
evz.ro - Bucureşti
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, va fi prezent, luni, la reuniunea Eurogroup în format extins. Reuniunea are loc la Bruxelles, unde se dezba...
Primarul din Sasca Montană condsamnat pentru că a bătut un om
evz.ro - Bucureşti
Primarul din Sasca Montană ( Caraş Severin) a fost condamnat de Curtea de Apel Timişoara, definitiv, fiind găsit vinovat de faptul că a bătut un cetăţean în...
Ford ocupă şi în 2018 locul 1 în top-ul autovehiculelor înmatriculate în România, dar şi în judeţul Bihor! (FOTO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Ford îşi reconfirmă şi consolidează în 2018 poziţia de lider obţinută începând cu anul 2016 în clasamentul oficial al celor mai preferate mărci de import din România, cu vânzări peste aşteptări realizate în primul an al producţiei de Ford Ecosport - produs la Craiova, cu 1721 autovehicule, dar şi de Focus, cu 3007, Transit cu 2264, Kuga cu 1703 autovehicule.
FOTO Accident în lanţ pe DN1 la Șelimbăr – Șase maşini avariate
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Cinci maşini şi o camionetă au fost implicate într-un carambol pe DN 1, la Șelimbăr, pe sensul Sibiu - Veştem. Un bărbat a fost rănit şi este transportat la spital. Se circulă greu în zona respectivă. Un accident a avut loc, luni dimineaţa, pe DN 1, la ieşire din Sibiu…
Schimbare radicala a vremii. Avertisment ANM temperaturile scad si revin ploile si ninsoarea
www.infobraila.ro - Brăila
Comentarii comentariu
Informare meteorologica: Se intorc ninsorile! Ce spun meteorologii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Anunt de ultima ora de la meteorologi! In intervalul 11 februarie, ora 20 - 13 februarie, ora 10, in majoritatea regiunilor temporar vor fi precipitatii si local se vor acumula cantitati cuprinse intre ...
Alertă meteo: Cod Galben de ninsori şi viscol în zona montană
www.desteptarea.ro - Bacău
Între 11 februarie, ora 22 – 13 februarie, ora 02, în zona montană vor fi ninsori importante cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari la altitudini de peste 1500 m, unde temporar rafalele vor depăşi 80…90 km/h şi va fi viscol. În funcţie de evoluţia …
Ce a ars în incendiul de la Bilieşti
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Pompierii au reuşit să stingă focul care a cuprins un autoturism şi o fânărie la intrarea în comuna Bilieşti. Potrivit reprezentanţilor ISU Vrancea, focul | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Tehnica CIUDATĂ folosită de un BĂRBAT pentru a ABUZA o FEMEIE. Cum a intrat în casa ei?!
evz.ro - Bucureşti
Poliţia caută un bărbat care a intrat prin efracţie în camera unei tinere pe care a violat-o. Incidentul a avut loc în Oxford, Marea Britanie....
Doliu în LUMEA CINEMATOGRAFIEI! Fanii Star Gate sunt ȘOCAȚI. Breaking news
evz.ro - Bucureşti
Tragedie în lumea filmului. Duminică, celebrul actor Carmen Argenziano a murit la vârsta de 75 de ani. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii agenţiei de re...
Bugetul pe 2019, în Parlament. Amendamentele pot fi depuse luni, doar până la ora 12
ziarulunirea.ro - Alba
Comisiile parlamentare se reunesc luni pentru a dezbate proiectul bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe 2019. Conform calendarului stabilit de Birourile permanente reunite, deputaţii şi senatorii au termen până luni la ora 12,00 pentru a depune amendamente. Şedinţele comisiilor de specialitate vor începe la ora 15,00, pentru avizarea proiectelor. În acelaşi …
Constanta: Bucurestean prins in timp ce se plimba cu masina pe plaja. Cu ce amenda s-a ales
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Politistii locali din cadrul Directiei Generale Politia Locala Constanta au depistat un conducator auto din municipiul Bucuresti care a intrat cu masina pe plaja in zona 3 Papuci. Persoana in cauza, ...
Constanta: Bucurestean prins in timp ce se plimba cu masina pe plaja. Cu ce amenda s-a ales
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Politistii locali din cadrul Directiei Generale Politia Locala Constanta au depistat un conducator auto din municipiul Bucuresti care a intrat cu masina pe plaja in zona 3 Papuci. Persoana in cauza, ...
PSD SOMEAZĂ Comisia Europeană. Gata cu INEXACTITĂȚILE din rapoartele MCV. Breaking News
evz.ro - Bucureşti
PSD s-a săturat de erorile din rapoartele MCV. Partidul doreşte ca instituţiile europene să fie mai rezervate atunci când exprimă opinii despre România....
FOTO Accident în lanţ pe DN1 la Șelimbăr – Șase maşini avariate
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Cinci maşini şi o camionetă au fost implicate într-un carambol pe DN 1, la Șelimbăr, pe sensul Sibiu - Veştem. Un bărbat a fost rănit şi este transportat la spital. Se circulă greu în zona respectivă. Un accident a avut loc, luni dimineaţa, pe DN 1, la ieşire din Sibiu…
Atenţie, pescari! Au fost stabilite perioadele şi zonele de prohibiţie. Recomandările jandarmilor
portalsm.ro - Satu Mare
Atenţie, pescari! Au fost stabilite perioadele şi zonele de prohibiţie. Recomandările jandarmilor
PONTA îi pune pe POLITICIENI între CIOCAN şi NICOVALĂ. Propunerea care va fi IMPOSIBIL de REFUZAT. News alert
evz.ro - Bucureşti
În an electoral, liderul Pro România, Victor Ponta, face o propunere controversată, cel puţin pentru partidele politice. De îndată ce subiectul va fi adus î...
FOTO: Evenimente dedicate lui Brâncuşi, organizate la Motru
gorjeanul.ro - Gorj
ANUNŢ de la ANM. Revin ninsorile. Temperaturile ajung la minus 12 grade. De când se întoarce vremea rea în Bucureşti
evz.ro - Bucureşti
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat că vremea va continua să fie caldă luni, însă de marţi temperaturile încep să scadă chiar la minus 1...
Deşteptarea primăverii pe scena Teatrului Naţional Timişoara
evz.ro - Bucureşti
Cultura, cu tot ceea ce înseamnă ea – teatru, literatură, muzică, arte vizuale şi nu numai – este coloana vertebrală a societăţii, îi dă identitate şi scop,...
CRIZĂ în Venezuela. Guaido a AVERTIZAT armata că face o „o crimă împotriva umanităţii" prin BLOCAREA ajutorului umanitar
evz.ro - Bucureşti
Opozantul Juan Guaido, recunoscut ca preşedinte interimar al Venezuelei de aproximativ 50 de ţari a promis să deschidă rute de ajutor umanitar în ţară, chia...
Declaraţie ŞOC. ILIESCU a împiedicat UNIREA cu BASARABIA de FRICĂ
evz.ro - Bucureşti
Ion Iliescu, care era atunci preşedintele ţării, i-a fost frică să-şi asume responsabilitatea unirii cu Basarabia în 1991....
Amendament PSD – UDMR pentru finaţarea Aeroportului Braşov
feedproxy.google.com - Braşov
În contextul dezbaterilor la bugetul pentru anul 2019, cei şase parlamentari braşoveni ai PSD împreună cu deputatul UDMR, Izabella Ambrus, au depus un amendament prin care solicită finanţarea proiectului Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav cu suma de 15 milioane de lei. „Proiectul Aeroportului Braşov-Ghimbav va genera dezvoltare economică locală şi regională. De aceea, noi, deputaţii
Daca vrei sa pleci in vacanta, pe meleaguri straine, aceasta este una dintre cele mai bune perioade neaglomerate in care poti sa-ti faci pasaportul
ziarmm.ro - Maramureş
Aceasta este una dintre cele mai bune perioade in care poti sa-ti faci pasaportul fara sa intampini aglomeratia de la ghisee. In Aprilie, perioada sarbatorilor pascale, maramuresenii se intorc in tara
„Tatăl meu, preotul“, la Sala Mică
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional Târgu Mureş anunţă o nouă reprezentaţie a spectacolului
În ATENŢIA locuitorilor municipiului TOPLIŢA
ziarharghita.ro - Harghita
În conformitate cu prevederile legii nr.265/2006 privind protecţia mediului, PROPRIETARII ŞI DEŢINĂTORII DE TERENURI CU TITLU SAU FĂRĂ TITLU, situate în
FOTO: Nordul judeţului Gorj, sub cod galben de ninsori
gorjeanul.ro - Gorj
ISU Braşov, locul 2 la nivel naţional la numărul de solicitări prin 112
feedproxy.google.com - Braşov
Numărul de apeluri în situaţii de urgenţă gestionate pe parcursul anului 2018 de catre ISU BRASOV a fost de 60.293 – o medie de 166 apeluri zilnic. De menţionat ar fi faptul că în conformitate cu datele oficiale furnizate de STS, dispeceratul ISU Braşov se află pe locul II la nivel de ţară în ceea
„Cupa Satu Mare şi Țibeni” la şah, tenis de masă şi lupte
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
O competitie sportiva la care au participat aproape doua sute de persoane, de la tineri sportivi pana la old boys, au participat sambata trecuta la o competitie locala organizata de administratia locala a comunei Satu Mare.
Fără ochean
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Iata ca Dinamo reuseste sa ne tina cu nasul in foaia cu calcule. Cel mai greu joc din programul ramas, cel de la Sepsi, a fost abordat de gazde la greseala adversarului. De atat a fost capabil Neagoe, in cel mai pur stil piturcian, ca doar antrenorul lui Sepsi a ucenicit atatia ani pe langa domnul Piti.
Bucovina Rădăuţi a început seria jocurilor de pregătire din intersezon cu un amical ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Abia revenita din stagiul de pregatire centralizata de la Sucevita, gruparea de Liga a III-a Bucovina Radauti a sustinut la sfarsitul saptamanii trecute un meci amical in compania juniorilor de la Liceul cu Program Sportiv Suceava. Partida desfasurata pe terenul sintetic din cartierul George Enescu s-a incheiat cu scorul de 5-1 in favoarea echipei pregatite de Dorin Goian si Daniel Balan.
Foresta pierde amicalul cu Aerostar Bacău disputat pe teren neutru
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Foresta a pierdut cu scorul de 4-2 meciul de pregatire sustinut sambata, pe teren neutru, la Piatra Neamt, disputat in compania gruparii de Liga a II-a Aerostar Bacau. Formatia pregatita de Florin Bratu si-a luat repede un avantaj de doua goluri ca urmare a reusitelor semnate de Alex Pop, in minutele 15 si 23. Sucevenii au izbutit sa reduca din handicap pana la pauza, dintr-un penalty transformat de Ionut Artenie.
Şomuz Fălticeni a câştigat şi al doilea amical al iernii
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Dupa 3-1 cu FC II Botosani, gruparea Somuz Falticeni a castigat si cel de-al doilea meci de pregatire din intersezon. Formatia antrenata de Geo Stanca a dispus ieri, cu 8-3, pe terenul sintetic din cartierul George Enescu, de echipa de juniori a celor de la Liceul cu Program Sportiv Suceava.
CSM Suceava câştigă în set decisiv duelul cu Rapid Bucureşti
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Formatiile CSM Suceava si Rapid Bucuresti s-au intalnit sambata, in sala Unirea, intr-un meci contand pentru etapa a IX-a a Diviziei A2 de volei masculin, Seria Est. Fata in fata s-au aflat doua echipe aflate in cursa obtinerea unei pozitii cat mai bune in clasament, care sa le asigure un loc cat mai bun in play-off.
Penultima etapă a Cupei Mondiale, seniori, la sanie pe pistă naturală şi-a desemnat ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Pe pista de sanie Bucovina din Vatra Dornei s-a desfasurat la sfarsitul acestei saptamani penultima etapa a Cupei Mondiale, seniori, la sanie pe pista naturala. Au fost prezente 13 natiuni: Italia, Germania, Rusia, Austria, Argentina, Brazilia, Japonia, Polonia, Moldova, Kazahstan, Cehia, Serbia si Romania.
„Din calvarul cooperativei”
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Din calvarul cooperativei In comuna Partestii de sus a luat fiinta, in martie 1934, o cooperativa agricola pentru valorificarea laptelui. Cooperatia si-a ales aceasta ramura de activitate fiindca un consortiu de Sasi, instalati langa gara Cacica, si o cooperativa agricola isi bateau joc, prin pretul ce-l ofereau, de produsele gospodarilor romani, care erau nevoiti sa vanda laptele acestor doua intreprinderi straine.
Cum a fost anchetat şi târât aiurea în procese un fost şef al Poliţiei Suceava
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
In aprilie 2014, presa locala si nationala anunta ca adjunctul de la acea vreme al Inspectoratului de Politie al Judetului Suceava, comisarul-sef Ioan Crap, este vizat si pus sub acuzare intr-un dosar penal instrumentat de structura locala a Directiei Nationale Anticoruptie. Dupa aproape cinci ani de anchete si procese, doua instante de judecata au dat acelasi verdict in privinta ofiterului: nevinovat.
Sfântul Sfinţit Mucenic Vlasie, Episcopul Sevastiei
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Sfantul Ierarh Vlasie a trait in timpul imparatului Liciniu 308-324 si era din Sevastia Capadociei. Fiind puternic in credinta, fara prihana in viata si plin de fapte bune, oamenii cetatii l-au ales episcop. Vlasie a condus cu intelepciune si bunatate turma sa, primind de la Dumnezeu darul tamaduirii.
Mai există iertare după moarte pentru cei adormiţi?
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Daca mai exista sau nu iertare dupa moarte este una dintre acele intrebari delicate, dar la care Biserica are un raspuns aducator de buna nadejde si indemn la rugaciune si milostenie pentru cei adormiti. La slujba Vecerniei din Duminica Pogorarii Duhului Sfant Rusaliile se citesc sapte rugaciuni, dintre care una vorbeste lamurit despre posibilitatea iertarii pacatelor dupa moarte.
Minunile
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
In vremea aceea a intrat Iisus iarasi in Ierusalim.
„Desfăşuratul” la prostituate
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ce inseamna obisnuinta in suferintele vorbirii! Se incuibeaza cate o tampenie in postata limbii romane si acolo ramane, batuta-n cuie! Pur si simplu nu ne mai dam seama cat de caraghios suna cand noi, pretiosii ridicoli, in loc sa spunem cinstit, romaneste, eu lucrez la sau eu muncesc in cutare loc, o facem pe cultii si rafinatii recurgand la sintagma stupida imi desfasor activitatea! In 2017 a aparut, la Berlin, car.
Copiii de la Casa de tip familial „Sf. Nicolae” Suceava au donat hăinuţe şi jucării ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Copiii de la Casa de tip familial Sf. Nicolae Suceava, din cadrul Fundatiei FARA, au donat recent hainute si jucarii copiilor saraci din Baia si Bahna Arini. La Casa de tip familial Sf. Nicolae, luna februarie este considerata luna iubirii, asa ca, indrumati de educatori, copiii au inceput aceasta perioada facand fapte bune pentru cei nevoiasi. Copiii de la Sf.
Suplimentul alimentar Lipostop Capsaicina+Crom, căutat de inspectorii DSP pentru retragere din ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Inspectorii Directiei de Sanatate Publica DSP Suceava au fost notificati prin sistemul rapid de alerta in privinta suplimentului alimentar Lipostop CapsaicinaCrom cu neconformitati de calitate, in vederea depistarii si retragerii acestuia de la comercializare. Seful Serviciului Control in sanatate publica din cadrul DSP Suceava, dr.
Caravana „10 pentru folclor” ajunge astăzi la Şcoala Gimnazială „Miron Costin”
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Caravana 10 pentru folclor ajunge astazi, 11 februarie, la ora 12:00, la Scoala Gimnaziala Miron Costin din cartierul Burdujeni, unde va avea loc si deschiderea proiectului 10 pentru folclor, editia a IV-a.
Şase persoane au murit în accidente rutiere în mai puţin de 30 de ore
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Suceava a revenit pe primul loc, la nivel national, in sumbrul top al numarului de persoane decedate in urma accidentelor rutiere. Iar acest lucru s-a intamplat in mai putin de 30 de ore, din dupa-amiaza zilei de joi, 7 februarie, pana vineri, 8 februarie.
Hold-up la o sală de jocuri din centrul municipiului
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
O sala de jocuri din municipiul Radauti a fost tinta unui jaf, la finele saptamanii trecute. Mai precis, la primele ore ale zilei de sambata, in jurul orelor 03.30., pe usa de acces in sala, in conditiile in care acolo se afla numai angajatul firmei care era de serviciu, a intrat un barbat care purta o cagula pe cap.
Gropi astupate cu pământ şi crengi, pe strada principală din Mitocu Dragomirnei
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Gaurile aparute pe principala artera rutiera a comunei sucevene Mitocu Dragomirnei - DJ 208 D, chiar in zona sediului administratiei locale, au fost acoperite cu pamant, in care au fost apoi plantate crengi de arbori. Livada de pe strada principala nu este creatia unui Dorel de la cei care se ocupa de repararea drumurilor judetene, ci o modalitate de protest a soferilor care isi rup masinile in gropile de acolo.
Un bărbat care a căzut într-un bazin al unei benzinării, salvat de pompieri în ultima clipă
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Un barbat in varsta de 57 de ani, care a cazut intr-un bazin al unei benzinarii, a fost salvat in ultima clipa de pompierii militari de la Detasamentul Radauti. Incidentul s-a petrecut la Milisauti, iar barbatul s-a intoxicat cu vapori de combustibil.
O tânără din Suceava câştigă o avere lunar, cu YouTube
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
O tanara din Suceava a devenit un fenomen mondial cu ajutorul unor videoclipuri postate pe YouTube si care sunt urmarite de sute de milioane de oameni in fiecare luna. Izabela Stress detine un cont de YouTube - platforma online de clipuri video, cu peste 5,4 milioane de abonati, iar un singur videoclip, postat in luna octombrie a anului trecut, a adunat nu mai putin de 516 milioane de vizualizari.
Fosta învăţătoare Viorica Hogaş, sărbătorită sâmbătă la împlinirea vârstei de 104 ani
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Fosta invatatoare Viorica Hogas, nascuta pe 9 februarie 1915, in comuna Udesti, a fost sarbatorita sambata la implinirea varstei de 104 ani. Presedintele Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, Filiala Suceava, colonelul in rezerva Neculai Niga, a considerat ca aniversarea Vioricai Hogas nu trebuie sa treaca neobservata.
O căprioară albă, extrem de rară, văzută în apropierea Sucevei
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Un exemplar extrem de rar - o caprioara alba, si-a facut aparitia in padurile si pe dealurile din apropierea municipiului Suceava, aflate pe raza Ocolului Silvic Patrauti.
Torturi de nuntă identice cu rochia de mireasă, un nou trend pe piaţa suceveană
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Viitorii miri pot sa-si surprinda invitatii la nunta de vis cu un tort delicios imbracat in martipan in forma rochiei de mireasa pe care o poarta tanara indragostita, in noaptea nuntii. Este vorba de un nou trend promovat pe piata suceveana, un concept unic care a luat nastere din colaborarea a doua firme cunoscute din municipiul Suceava: Cozonac Bujor si Atelier Royal Couture Suceava.
Senatorul PNL Dan Cadariu acuză PSD că, prin nepăsare, blochează investiţiile în ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Senatorul PNL de Suceava, Dan Cadariu, acuza PSD ca blocheaza programul investitional al municipiului Campulung Moldovenesc, prin povara pe care o exercita asupra bugetului local ratele si dobanzile din proiectul Utilitati si mediu la standarde europene, in care orasul este parte.
Aproape 700 de grame de bijuterii din aur, confiscate de poliţişti
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
O ampla actiune de verificare a comerciantilor care vand bijuterii din aur, dar si alte obiecte din metale pretioase, a avut loc zilele trecute in mai multe zone ale judetului. In urma controalelor au fost confiscate bijuterii din aur in cantitate totala de 690 de grame. De asemenea, a fost confiscata suma de 6.570 de lei si s-au dat amenzi in valoare totala de 49.000 de lei.
Nicolae Ceauşescu este o VEDETĂ ROCK ACTUALĂ! Videoclipul ȘOCANT este disponibil în articol
evz.ro - Bucureşti
Nicolae Ceauşescu este celebru în Marea Britanie chiar şi după moartea sa. Acesta a ajuns vedetă rock şi este viralizat în toată lumea. Video incredibil...
Meteo. Un VAL de AER POLAR loveşte ROMÂNIA. Temperaturi de -15 grade Celsius. ANM lansează ALERTA IERNII
evz.ro - Bucureşti
Meteo. ANM a lansat alerta iernii! Un nou val de aer polar loveşte România, aducând temperaturi de până la -15 grade Celsius. Vremea se înrăutăţeşte....
Laptele romanesc duce la faliment pastorii din Italia
www.infobraila.ro - Brăila
Comentarii comentariu
Endodontul- medicul care salvează dinţii
feedproxy.google.com
O campanie de informare pentru pacienţi, Endodontul - medicul care salvează dinţii, a fost lansată cu ocazia Zilei Mondiale a Stomatologului.
STARE DE ALERTĂ/ Peste 100 de români AU MURIT din cauza GRIPEI
newsar.ro - Arad
Gripa a făcut ravagii la nivel naţional. Peste 100 de persoane au murit din cauza virsului gripal A H1. Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică informează că 101 de persoane au decedat din cauza gripei. Tot mai mulţi români se prezintă la medic cu simptome
Mugur Isărescu recunoaste intervenţia BNR pentru protejarea leului
www.infobraila.ro - Brăila
Comentarii comentariu
Tinere, ranite grav in urma unui accident rutier produs pe DN1-Sibiu
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Doua tinere de 22 de ani au fost grav ranite, luni dimineata, dupa ce au intrat cu masina intr-un TIR, pe DN 1, in judetul Sibiu. Accidentul s-a produs intre localitatile Avrig si Bradu, circulatia ...
Grammy 2019: Kacey Musgraves si Childish Gambino, marii invingatori ai galei
ziarmm.ro - Maramureş
Cantareata country Kacey Musgraves si rapperul Childish Gambino au castigat fiecare patru trofee si au fost marii invingatori la de-a 61-a gala de decernare a premiilor Grammy, organizata duminica sea
Şteiul sub Cod roşu! Explozia de la Corsar Gaz putea arunca în aer 83.000 de butelii
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Explozia de la Staţia de îmbuteliere a gazului Corsar Gaz din Ştei, urmată de incendiu, a declanşat, pentru a doua oară în ultimii ani, planul roşu de acţiune în Bihor. Ancheta declanşată în urma deflagraţiei soldate cu rănirea a 7 persoane, dintre care 4 grav, a scos la iveală că muncitorii nu purtau echipament de protecţie corespunzător şi că hala în care încărcau buteliile era racordată la o sursă de încălzire neconformă.
Anunt
www.infobraila.ro - Brăila
Comentarii comentariu
Avocaţii gorjeni anunţă proteste, de mâine
gorjeanul.ro - Gorj
Avocaţii din cadrul Baroului Gorj anunţă proteste, începând de mâine. Apărătorii vor purta banderole albe pe braţ, pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu nivelul şi modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu.”Vor fi 250 de avocaţi care vor protesta. Ast
Anunt
www.infobraila.ro - Brăila
Comentarii comentariu
Se întoarce iarna. Meteorologii anunţă ninsori şi temperaturi scăzute
feedproxy.google.com - Braşov
După un sfârşit de săptămână vine cu vreme frumoasă şi caldă, iarna se întoarce. Potrivit meteorologilor, luni, 11 februarie, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal potrivit acestei perioade, cu maxime cuprinse între 7 şi 14 grade Celsius. Însă, de luni noapte revin ploile, lapoviţă şi ninsorile, iar în zilele următoare se
Vucic anunţă DRUM rapid spre România
evz.ro - Bucureşti
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a vizitat mai multe localităţi bănăţene şi în piaţa centrală din oraşul Pancevo unde s-a adresat cetăţenilor şi a t...
VESTE DUREROASA! MEDICII au făcut tot ce au putut pentru Ozzy OSBOURNE, „prinţul întunericului”
evz.ro - Bucureşti
Veşti dureroase vin de peste Ocean. Renumitul artist Ozzy Osbourne trece prin momente dificile. După ce săptămâna trecută a fost internat în spital din cauz...
INCENDIAR. O tânără din Miami şi-a ales locul şi momentul nepotrivit să se RADĂ pe picioare. FOTO
evz.ro - Bucureşti
O femeie aflată pe un scuter a fost fotografiată în timp ce îşi rădea părul de pe picioare. Tânăra purta pantaloni foarte scurţi şi se afla pe locul din spa...
FOTO. Povestea unei familii salvate de un pompier sătmărean. ,,Dacă nu eraţi dumneavoastră…”
portalsm.ro - Satu Mare
Povestea unei familii salvate de un pompier sătmărean. ,,Dacă nu eraţi dumneavoastră...''
Avocaţii gorjeni anunţă proteste, de mâine
gorjeanul.ro - Gorj
Avocaţii din cadrul Baroului Gorj anunţă proteste, începând de mâine. Apărătorii vor purta banderole albe pe braţ, pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu nivelul şi modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu.”Vor fi 250 de avocaţi care vor protesta. Ast
Bilanţul infracţiunilor silvice constatate în Mureş, în 2018
www.zi-de-zi.ro - Mureş
În cursul anului 2018, la nivelul judeţului Mureş au fost organizate 2.539 acţiuni şi controale, pen
Avocaţii din Satu Mare protestează. Nemulţumiţi de onorariile pentru avocaţii din oficiu
portalsm.ro - Satu Mare
Avocaţii din Satu Mare protestează alături de colegii lor din ţară. Nemulţumiţi de onorariile pentru avocaţii din oficiu. Protestul începe la Bucureşti
A CRESCUT deficitul comercial al României. Ce spun datele INS
evz.ro - Bucureşti
În 2018, deficitul comercial al României a crescut cu 16,8%, faţă de 2017, până la 15,1 miliarde euro, arată datele publicate, luni, de Institutul National ...
ALERTĂ! Peste 100 de oameni au murit după ce au băut ALCOOL OTRĂVIT! Moartea s-a produs aproape instant
evz.ro - Bucureşti
Peste o sută de persone au murit în weekend în India după ce au consumat alcool contrafăcut şi alte sute de victime rămân internate în spital! Nenorocirea a...
Se pregăteşte o mică revoluţie la Dacia. Cum va arăta noul Logan care se lansează în 2020| FOTO
evz.ro - Bucureşti
Dacia se pregăteşte să schimbe aspectul noilor modele, dar şi motorizările. Acest lucru se va întâmpla din 2020. Viitorul Logan a fost surprins pe străzile ...
Zi de foc în PARLAMENT pentru BUGET. Declaraţii EXCLUSIVE ale purtătorului de cuvant PNL. Telefonul de la ora 9:00
evz.ro - Bucureşti
Zi de foc în Parlament. Încep dezbaterile pe legea bugetului. Înainte de discuţiile din plen se vor centraliza şi grupa amendamentele depuse la comisii pe o...
Adio, Dida Drăgan! Totul a pornit de la „Bun rămas!”
evz.ro - Bucureşti
Dida Drăgan trece prin clipe grele. Aceasta a recunoscut problemele pe care le are şi este dispusă să renunţe la tot ce o deranjează....
Borcea va fi eliberat anul acesta. Cum e posibil. Avocaţii s-au mişcat repede
evz.ro - Bucureşti
Milionarul Cristi Borcea a fost condamnat la 5 ani închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi fal...
Anunţ neaşteptat despre pensii! Se anunţă creşteri spectaculoase!
evz.ro - Bucureşti
Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, a vorbit la Antena 3 despre bugetul pe 2019, menţionând ce pensii vor avea. Consilierul premierului...
Avocaţii gorjeni anunţă proteste, de mâine
www.gorjeanul.ro - Gorj
Avocaţii din cadrul Baroului Gorj anunţă proteste, începând de mâine. Apărătorii vor purta banderole albe pe braţ, pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu nivelul şi modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu.”Vor fi 250 de avocaţi care vor protesta. Ast
Mureşencele îşi respectă blazonul cu a 15-a victorie
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Echipa feminină de handbal CSM Târgu-Mureş a câştigat şi partida susţinută duminică în deplasare, la
3700 de elevi şi studenţi clujeni, implicaţi în proiecte pentru prevenirea abandonului şcolar
feedproxy.google.com - Cluj
proiectele ROSE derulate de Universitatea Babeş-Bolyai pentru prevenirea abandonului şcolar, dar şi pentru creşterea implicării
România învinge Cehia în Fed Cup. Emil Boc, lider de galerie
feedproxy.google.com - Cluj
Echipa naţională a României a reuşit un succes fantastic în Cehia, la Ostrava, în primul tur al Fed Cup by BNP Paribas, impunându-se cu 3-2
Doi clujeni au fost reţinuţi după ce şi-au agresat soţiile
feedproxy.google.com - Cluj
Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat în privinţa căruia s-au sesizat pentru violenţă în familie
Alte trei secţiuni din Autostrada Transilvania urmează să fie licitate
feedproxy.google.com - Cluj
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va demara licitaţiile pentru alte trei secţiuni ale Autostrăzii Transilvania.
EXCLUSIV O sibiancă suspectă de gripă a murit în spital
www.oradesibiu.ro - Sibiu
O sibiancă de 68 de ani, suspectă de gripă, a decedat în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Aceasta a fost transferată în stare critică, inconştientă, cu insuficienţă respiratorie, de la Spitalul de Psihiatrie. De la începutul anului şi până acum a mai murit un sibian…
Produse din carne, vândute la Bucureşti ca fiind tradiţionale din Sibiu. O înşelătorie demascată
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Consumul de produse tradiţionale a devenit un trend în ultima perioadă. Dar, multe dintre acestea nu sunt deloc produse aşa. Multe dintre ele sunt pline de conservanţi sau chiar aduse din alte ţări. Libertatea.ro a făcut un tur al magazinelor cu produse tradiţionale din Bucureşti şi au găsit chiar aşa…
FOTO Acoperiş distrus de flăcări – Cauza incendiului de la Tălmaciu
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Un incendiu puternic a distrus o casă din Tălmaciu, seara trecută. Acoperişul s-a făcut scrum şi mai multe obiecte din mobilier din interior s-au deteriorat. Potrivit reprezentanţilor ISU Sibiu, cauza probabilă a incendiului a fost determinată de un coş de fum neprotejat termic. Vă reamintim că incendiul a izbucnit seara…
Continua greva angajatelor de la croitoria Fedex Design din Maneciu! Nu si-au primit salariile nici pana astazi
ph-online.ro - Prahova
Peste 150 de angajate ale unei croitorii din comuna Măneciu au refuzat să mai intre la muncă pentru că nu şi-au încasat salariile. Protestul dureaza d...
Întreruperi energie electrică astăzi
gorjeanul.ro - Gorj
GORJ• Între orele 9.00 – 17.00, Borăscu, PTA Borăscu nr. 1, PTAB Borăscu nr. 2 – sat Borăscu, PTA Miluta nr. 1, PTA Miluta nr. 2 – sat Miluta, PTA Menţii de Jos – sat Menţii de Jos, PTA Gura Menţi – Gura Menţi.
Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 101
gorjeanul.ro - Gorj
Un număr de 101 persoane au decedat din cauza gripei, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Ultimele victime sunt doi bărbaţi din judeţul Prahova, de 52, respectiv 37 de ani
Avocaţi din Gorj, la Conferinţa de drept penal al afacerilor, de la Craiova
gorjeanul.ro - Gorj
Barourile din Dolj, Olt şi Gorj, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova, au organizat vineri, la Craiova, ediţia cu numărul cinci a Conferinţei de drept penal al afacerilor. Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Magna a Facultăţii de Drept, în prezenţa u
Doliu la CNET! O elevă a murit într-un accident de maşină
gorjeanul.ro - Gorj
Adolescenta de 17 ani, din Târgu-Jiu, care a fost grav rănită în urma accidentului care a avut loc sâmbătă seara, pe strada Narciselor, a decedat. Aceasta era elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu, iar colegii tinerei sunt în stare de şoc. Liceana a fost pasager
Șeful Pentagonului, vizită fulger pe capul talibanilor afgani
evz.ro - Bucureşti
Şeful interimar al Pentagonului, Patrick Shanahan, a sosit luni dimineaţă într-o vizită neanunţată la Kabul cu scopul de a evalua situaţia din Afganistan, de unde preşedintele SUA, Donald Trump, intenţionează să retragă forţele americane după 17 ani de război, informează AFP....
TRAGEDIE în BUCUREȘTI! A fost LOVITĂ de TRAMVAI. Autorităţile au intervenit de URGENȚĂ
evz.ro - Bucureşti
Tragedie în Bucureşti! Luni dimineaţă, o femeie în vârstă de 70 de ani a fost lovită de tramvai la intersecţia şos. Ștefan cel Mare cu str. Floreasca. Repre...
Se INTERZIC maşinile DIESEL în România? Ce spune Curtea Europeană de Justiţie
evz.ro - Bucureşti
Interdicţiile continuă în cazul maşinilor cu motoare diesel, iar România ar putea fi parte din următorul „lot” de ţări luate în vizor....
Patru noi cazuri de gripă în vestul ţării
evz.ro - Bucureşti
Noi cazuri de gripă au fost confirmate în vestul ţării. În judeţul Caraş Severin numărul bolnavilor a crescut cu patru.
...
EDITORIAL: Despre politica, moralitate si lichelismul slugoilor de presa
ziarmm.ro - Maramureş
E an electoral. A patra putere in stat isi face ordine in ograda. Se fac si se desfac aliante, iar intelegerile existente se denunta. Truditorii pe ogorul jurnalistic sunt pregatiti sa actioneze decis
Un bătrân, mort în incendiul de la Pufeşti
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Pompierii au reuşit să localizeze incendiul care a cuprins o gospodărie din comuna Pufeşti şi lucrează la lichidare. Focul a cuprins locuinţa pe circa 70 | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Deputat PSD Prahova, Rodica Paraschiv: Asistăm cu uimire şi cu dezgust la un alt spectacol jucat de acoliţii unui sistem care vrea să renască!
ph-online.ro - Prahova
Rodica Paraschiv, deputat PSD Prahova În orice societate se vorbeşte din plin despre responsabilităţi. Modul responsabil în care ne facem datoria faţă...
Un bătrân, moartă în incendiul de la Pufeşti
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Pompierii au reuşit să localizeze incendiul care a cuprins o gospodărie din comuna Pufeşti şi lucrează la lichidare. Focul a cuprins locuinţa pe circa 70 | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Isteria apei (ne)potabile a cuprins şi Ploieştiul! Este sau nu bună de băut apa de la robinet?
ph-online.ro - Prahova
Comunicarea defectuoasă a instituţiilor a devenit, din nou, motiv de îngrijorare pentru o bună parte dintre locuitorii Ploieştiului care au stat şi ma...
Fondurile REGIO 2014-2020 ajung la elevii din CICEU!
ziarharghita.ro - Harghita
Începând cu anul şcolar 2021 elevii Școlii Gimnaziale ”János Kájoni” din Ciceu vor beneficia de o clădire complet modernizată şi de dotări noi pentru
Rezultate de excepţie obţinute de elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” Ploieşti
ph-online.ro - Prahova
Una dintre cele mai cunoscute instituţii de învăţământ atât din Prahova, cât şi din Ploieşti, se poate lăuda, anul acesta, că a înregistrat, datorită...
Întreruperi energie electrică astăzi
gorjeanul.ro - Gorj
GORJ• Între orele 9.00 – 17.00, Borăscu, PTA Borăscu nr. 1, PTAB Borăscu nr. 2 – sat Borăscu, PTA Miluta nr. 1, PTA Miluta nr. 2 – sat Miluta, PTA Menţii de Jos – sat Menţii de Jos, PTA Gura Menţi – Gura Menţi.
Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 101
gorjeanul.ro - Gorj
Un număr de 101 persoane au decedat din cauza gripei, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Ultimele victime sunt doi bărbaţi din judeţul Prahova, de 52, respectiv 37 de ani
Avocaţi din Gorj, la Conferinţa de drept penal al afacerilor, de la Craiova
gorjeanul.ro - Gorj
Barourile din Dolj, Olt şi Gorj, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova, au organizat vineri, la Craiova, ediţia cu numărul cinci a Conferinţei de drept penal al afacerilor. Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Magna a Facultăţii de Drept, în prezenţa u
Doliu la CNET! O elevă a murit într-un accident de maşină
gorjeanul.ro - Gorj
Adolescenta de 17 ani, din Târgu-Jiu, care a fost grav rănită în urma accidentului care a avut loc sâmbătă seara, pe strada Narciselor, a decedat. Aceasta era elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu, iar colegii tinerei sunt în stare de şoc. Liceana a fost pasager
Nou deces cauzat de virusul gripal, în Prahova
ph-online.ro - Prahova
Medicii au înregistrat un nou deces cauzat de virusul gripal, fiind vorba de o femeie din judeţul Prahova, care suferea şi de alte boli şi despre care...
Calatori, evacuati de la metrou! Ce s-a intamplat
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Calatorii au fost evacuati, luni dimineata, de la statia de metrou Dristor, dintr-o garnitura din care iesea fum, informeaza reprezentantii ISU Bucuresti-Ilfov, scrie Romania TV. Garnitura a fost ...
Maşinile pe motorină ar putea fi interzise şi în România
ph-online.ro - Prahova
Interdicţiile continuă în cazul maşinilor cu motoare diesel, iar România ar putea fi parte din următorul „lot” de ţări luate în vizor. După valul de m...
SSC Farul Constanta disputa astazi un nou meci amical in Antalya
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipa de fotbal de Liga a 2-a SSC Farul Constanta sustine astazi al patrulea meci amical din stagiul de pregatire din Antalya. Formatia de pe litoral intalneste FC Kolos Kovalivka, din Ucraina, ...
Elevii se întorc la şcoală. Cât mai au de aşteptat până la următoarea vacanţă
ph-online.ro - Prahova
Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă revin luni, la cursuri, după ce au avut o săptămână de vacanţă între semestre. Elevii au...
Darius Vâlcov: Punctul de pensie creşte cu 15% de la 1 septembrie
ph-online.ro - Prahova
Darius Vâlcov a vorbit la Antena 3 despre bugetul pe 2019. Consilierul premierului a spus că, cel mai probabil, va fi aprobat până vinerea viitoare.&n...
ARMATĂ. Se schimbă SOLDA şi se vor face NOI DECONTURI pentru MILITARI. Anunţ pentru toţi angajaţii MApN
evz.ro - Bucureşti
Direcţia generală financiar-contabilă (DGFC) a emis reglementări, aprobate prin ordin al ministrului apărării naţionale, privind modul de aplicare a prevede...
Putin a dat ORDINUL PERVERS! Noua CURSĂ A ÎNARMĂRILOR este INEVITABILĂ! News alert
evz.ro - Bucureşti
Putin este pe cale să declanşeze o nouă cursă a înarmărilor. Testele efectuate luni demonstrează acest lucru. De aici până la un nou război mondial mai este...
Încă un primar din Caraş-Severin condamnat definitiv pentru violenţă! A lovit un cetăţean cu pumnii şi picioarele chiar în Primărie!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Ion Poplicean, primarul comunei Sasca Montană, i-a aplicat o serioasă corecţie fizică unui concetăţean cu gura mare. Pentru o faptă asemănătoare, dar cu consecinţe mult mai grave, însemnând multe zile de spitalizare, primarul din Domanşnea fusese şi el condamnat la închisoare cu suspendare! Două instanţe l-au găsit vinovat pe primarul Poplicean de purtare abuzivă şi,…
Ajuţi căţeii de la adăpostul Victory şi primeşti un certificat special de Ziua Îndrăgostiţilor
feedproxy.google.com - Braşov
De Ziua Îndrăgostiţilor, cuplurile îşi vor putea face un cadou inedit, doi urşi îndrăgostiţi. Asociaţia “Milioane de prieteni” propune iubitorilor de animale ca în schimbul unei donaţii de 140 lei să obţină un certificat cadou cu urşi, personalizat, pe care să i-l dăruiască persoanei iubite chiar de Sfântul Valentin. Suma reprezentă o contribuţie la întreţinerea
Vreme SURPRIZĂ la început de săptămână - Anunţul meteorologilor
ph-online.ro - Prahova
Luni, 11 februarie, vremea va fi caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. Pe parcursul zilei înnorările se vor accentua treptat în reg...
Le-au scos cursele din cap! Politistii rutieri au dat amenzi pe banda rulanta, azi noapte, pe Bulevard
ph-online.ro - Prahova
O noua actiune a Politiei a avut loc azi noapte, in intervalul orar 1-3, pe Bulevardul Independentei din Ploiesti, vizand in principal combaterea vite...
Doliu la CNET! O elevă a murit într-un accident de maşină
www.gorjeanul.ro - Gorj
Adolescenta de 17 ani, din Târgu-Jiu, care a fost grav rănită în urma accidentului care a avut loc sâmbătă seara, pe strada Narciselor, a decedat. Aceasta era elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu, iar colegii tinerei sunt în stare de şoc. Liceana a fost pasager
Săptămâna începe cu noi cazuri de gripă în Caraş-Severin
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Veşti deloc bune din partea Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin la început de săptămână. Numărul cazurilor de îmbolnăviri a crescut din nou. Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin anunţă că în cazul altor 4 persoane a fost confirmat virusul gripal în urma analizelor transmise la Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Este vorba despre o…
Averea lor, din DONAŢII şi MOŞTENIRI!
ziarulargesul.ro - Argeş
Cei trei senatori argeşeni care au votat împotriva proiectului de lege pentru creşterea alocaţiei copiilor au fost aspru criticaţi de opinia publică pentru această decizie, în contextul în care alocaţia de 84 de lei nu a mai fost majorată de mai bine de trei ani. Dar ştiţi ceva? E de înţeles cum...
FOTO / VIDEO: Deschiderea Zilelor Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, cu prilejul sărbătoririi celor 100 de ani de la înfiinţare
ziarulunirea.ro - Alba
Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia sărbătoreşte CENTENARUL, în perioada 11 februarie – 2 martie. Cu acest prilej, conducerea Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia a pregătit o serie de activităţi aniversare. Deschiderea Zilelor Colegiului are loc luni, 11 februarie, ora 10.00, la Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale cu …
Nou adversar pentru Trump. Democrata Amy Klobuchar s-a înscris în cursa pentru prezidenţialele din 2020
evz.ro - Bucureşti
Senatoarea americană Amy Klobuchar (democrată) şi-a anunţat candidatura duminică pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020, lansând un mesaj optimist de strângere a rândurilor, dincolo de liniile partizane, relatează AFP....
ARMATĂ. Se schimbă SOLDA şi se vor face NOI DECONTURI pentru MILITARI. Anunţ pentru toţi angajaţii MApN
evz.ro - Bucureşti
Direcţia generală financiar-contabilă (DGFC) a emis reglementări, aprobate prin ordin al ministrului apărării naţionale, privind modul de aplicare a prevede...
Atletul Marian Petre, vicecampion balcanic. David Ciolpan a ratat la mustata bronzul! (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Atletul constantean Marian Petre CS Farul - LPS Nicolae Rotaru antrenor, Alin Larion a realizat o performanta insemnata la Campionatul Balcanic de juniori 1 Under-20 , care s-a disputat in Turcia, la ...
EXCLUSIV O sibiancă suspectă de gripă a murit în spital
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
O sibiancă de 68 de ani, suspectă de gripă, a decedat în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Aceasta a fost transferată în stare critică, inconştientă, cu insuficienţă respiratorie, de la Spitalul de Psihiatrie. De la începutul anului şi până acum a mai murit un sibian…
Produse din carne, vândute la Bucureşti ca fiind tradiţionale din Sibiu. O înşelătorie demascată
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Consumul de produse tradiţionale a devenit un trend în ultima perioadă. Dar, multe dintre acestea nu sunt deloc produse aşa. Multe dintre ele sunt pline de conservanţi sau chiar aduse din alte ţări. Libertatea.ro a făcut un tur al magazinelor cu produse tradiţionale din Bucureşti şi au găsit chiar aşa…
Atenţie, şoferi! Transport agabaritic pe ruta Timişoara-Moraviţa
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă că de luni până miercuri inclusiv, între Timişoara şi punctul de trecere a frontierei de la Moraviţa, se va realiza un transport agabaritic. Vizat este, fireşte, DN59. Lăţimea maximă a vehicului este de 3 metri, iar viteza va fi adaptată în funcţie de condiţiile de trafic. Oricum,…
Două tinere din Sibiu au fost grav RĂNITE după ce au intrat cu maşina într-un TIR. FOTO
evz.ro - Bucureşti
Două tinere în vârstă de 22 de ani au fost grav rănite după ce au intrat cu maşina într-un TIR, pe DN 1, în judeţul Sibiu. Ambele tinere au fost transportat...
Facebook achiziţionează un startup AI care vă ajută să faceţi cumpărături
www.tion.ro - Timiş
Facebook a anunţat că a achiziţionat un startup numit GrokStyle, care foloseşte inteligenţa artificială pentru a ajuta cumpărătorii să găsească mobilă şi decoraţiuni de interior. Reţeaua socială transmite că achiziţia va susţine munca sa în domeniul inteligenţei artificiale.
Ce trebuie să ştim când apelăm numărul unic de urgenţă 112
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
11 februarie este Ziua europeană a numărului unic de apeluri de urgenţă 112, ocazie bună pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud să reamintească oamenilor care apelează acest număr de ce este important să furnizeze informaţii complete dispecerului cu care stau de vorbă.
Distrigaz anunta sistarea alimentarii cu gaze naturale astazi, 11 februarie. Vezi zonele afectate
www.infobraila.ro - Brăila
Comentarii comentariu
Reacţia FOSTULUI ANTRENOR al Simonei Halep după CALIFICARE: „Bravo Simo”
evz.ro - Bucureşti
Fostul antrenor al Simonei Halep, australianul Darren Cahill, a transmis un mesaj de felicitare echipei de Fed Cup a României! România a învins Cehia....
Ion Cristoiu în DIALOG cu Dan Voiculescu despre viitorul ţării. Răspunsurile lui Voiculescu sunt o RADIOGRAFIE a zilei de mâine. INTERVIU SENZAȚIONAL
evz.ro - Bucureşti
Ion Cristoiu l-a invitat pe Dan Voiculescu să răspundă unor întrebări pe marginea celei mai noi cărţi a celui din urmă. Răspunsurile lui Voiculescu dau de g...
Zeci de baimareni au solicitat interventia angajatilor de la SPAU Baia Mare. Acum se inlocuieste mobilierul stradal deteriorat si se fac diverse reparatii
ziarmm.ro - Maramureş
Zeci de baimareni au solicitat interventia angajatilor de la Serviciul Public Ambient Urban (SPAU) Baia Mare. Oamenii au cerut sprijin fie pentru taierea copacilor, fie pentru indepartarea crengilor r
Cămările lui Bacchus – Pimniţele dâmboviţenilor de la începutul secolului XIX
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
La începutul secolului XIX, gospodării dâmboviţeni aveau, fiecare, construită o pimniţă din bârne groase de lemn, pe temeie de piatră,
Camerele lui Bacchus – Pimniţele dâmboviţenilor de la începutul secolului XIX
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
La începutul secolului XIX, gospodării dâmboviţeni aveau, fiecare, construită o pimniţă din bârne groase de lemn, pe temeie de piatră,
Atletism: Romania a cucerit cinci medalii de argint la Campionatele Balcanice de juniori
ziarmm.ro - Maramureş
Romania a cucerit doar cinci medalii de argint la editia a treia a Campionatelor Balcanice de atletism in sala rezervate juniorilor 1 (U20), desfasurate duminica la Istanbul, relateaza Agerpres. La fe
Primărie avariată: Majoritatea şefilor din Primăria Oradea, în frunte cu Bolojan, au ajuns în concediu medical
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Angajaţii Primăriei au toate motivele să se plângă că primarul Ilie Bolojan îi tratează cu răceală. Săptămâna trecută, majoritatea directorilor municipalităţii au intrat în concediu medical, în frunte cu edilul şef. O viroză urâtă l-a scos pe primar din activitate timp de câteva zile, l-a pus pe butuci pe şeful Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, Lucian Popa, a scos-o din circuit şi pe directoarea juridică Eugenia Borbei.
Activitate rutiera: Barbati, depistati la volan fara carnet de conducere
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Mai multi barbati s-au ales cu dosare penale dupa ce au condus fara permis de conducere. Astfel, potrivit IPJ Constanta, la data de 11 februarie a.c., in jurul orei 00 40, politistii din cadrul ...
Gata pregătirea din Antalya. ACS Poli a revenit din cantonament, iar Valeriu Răchită a constatat că mai trebuie să aducă jucători
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Cantonamentul din Antalya a ajuns la bun sfârşit pentru ACS Poli, care a părăsit duminică staţiunea Side. Faţă de lotul care a plecat, au mai apărut Lorenzo Paramatti şi Rafael Licu, dar Valeriu Răchită şi-a dat seama că mai trebuie să aducă fotbalişti pentru ca echipa să facă faţă returului.
Cum stau partidele politice în sondaje la început de an electoral
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) a anunţat rezultatele celui mai nou sondaj – de tip Omnibus. Sondajul a fost realizat în perioada 21 ianuarie – 6 februarie pe un eşantion naţional de 1.067 de persoane, la domiciliul respondenţilor.
Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alege
O nouă MINIVACANȚĂ pentru români! Șase zile libere
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
„Este un impostor de CATIFEA”. Cioloş a fost DESFIINȚAT de fostul şef al ANAF!
evz.ro - Bucureşti
Într-o postare pe Facebook, fostul şef ANAF, Gelu Diaconu, lansează un atac la adresa lui Dacian Cioloş, preşedintele PLUS, numindu-l „impostor de catifea”....
Trafic BLOCAT în toată Capitala! Începutul şcolii, însoţit de AVARII GRAVE la transportul public
evz.ro - Bucureşti
Prima zi de după vacanţa şcolară de o săptămână a copiilor a început cu haos în trafic. Capitala se mişcă greu, „cu frâna de mână trasă”, din cauza unor ava...
Înregimentaţi cu forţa. Copii pe post de scuturi umane sau kamikaze
evz.ro - Bucureşti
Zeci de mii de copii sunt exploataţi ca soldaţi în conflicte armate în diferite ţări, atrage atenţia luni UNICEF, în ajunul zilei internaţionale de conştientizare a acestui fenomen, transmite agenţia dpa....
Karateka Juvenes, o duzină de medalii
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Secţia de Karate WKF a Clubului Sportiv Juvenes, coordonată de antrenorul Nicolae Stanciu şi instruc
Cursuri de îngrijire a bebeluşului, obligatorii pentru părinţi
feedproxy.google.com
Senatul României a adoptat un proiect de hotărârea prin care proaspeţii părinţi vor trebui să participe la cursuri de îngrijire a bebeluşilor.
Copiii Centrului de Tineret Moldova Nouă – în regatul de gheaţă al Munţilor Parâng!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Proverbul „după faptă şi răsplată” s-a adeverit în cazul copiilor Centrului de Tineret din oraşul de la malul Dunării. Astfel, cu bănuţii strânşi de la colinde, dar mai ales datorită sprijinului financiar venit din partea Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Moldova Nouă, 25 de tineri s-au putut bucura de câteva zile de vis petrecute în staţiunea…
Polonia a achiziţionat 20 de lansatoare mobile de rachete HIMARS din SUA în valoare de 414 milioane dolari
evz.ro - Bucureşti
Mariusz Blaszczak, ministrul polonez al Apărării, a anunţat că miercuri Varşovia va semna acordul pentru achiziţionarea din Statele Unite a sistemului de ar...
ULTIMĂ ORĂ: Arde o casă de lângă biserica din Pufeşti
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
O gospodărie din satul Ciorani, comuna Pufeşti, a fost cuprinsă de flăcări. Gospodărie este situată foarte aproape de biserica din sat. La faţa locului au | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
Autobuzele RATBV vor ajunge şi la Prejmer
feedproxy.google.com - Braşov
De la 1 iulie, transportul metropolitan cu autobuzele RATBV ar putea ajunge şi la Prejmer. Administraţia locală din comună a început procedurile necesare pentru introducerea mijloacelor de transport în comun ale RAT Braşov. Pentru început, consilierii locali din Prejmer vor aproba hotărârea de delegare a studiului de oportunitate privind înfiinţarea unei linii RATBV care să
Minor de 12 ani din Constanta gasit ratacind pe strazile din Braila
www.infobraila.ro - Brăila
Comentarii comentariu
Ordin de protectie emis de politistii constanteni. Un agresor gelos si baut si-a lovit concubina
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Politistii constanteni au emis duminica ordin de protectie provizoriu unui barbat care si-a lovit concubina. Astfel, potrivit IPJ Constanta, la data de 10 februarie a.c., in jurul orei 20 30, ...
Anunt
www.infobraila.ro - Brăila
Comentarii comentariu
ATENȚIE: O nouă metodă de înşelăciune e testată pe români! Puteţi pierde mii de euro dintr-un foc
ziarulunirea.ro - Alba
Noi metode prin care se dau ţepe românilor au apărut în ultima vreme. GIA Consulting şi IUHASZ Asociaţii transmite o avertizare cu privire la o nouă metodă de înşelăciune destul de răspândită. Compania DAD Deutscher Adressdienst GmbH, sub pretextul recentelor reglementări privind protecţia datelor, trimite românilor formulare prin poştă în cadrul căruia trebuie completate datele …
IGPR: Peste 27 de tone de peste, confiscate anul trecut in urma actiunilor de combatere a braconajului piscicol
ziarmm.ro - Maramureş
Politistii din structurile de ordine publica au confiscat anul trecut peste 27 de tone de peste si 46 de kilograme de icre, in urma actiunilor de combatere a braconajului piscicol, informeaza AGERPRES
Închisoare cu suspendare şi obligarea la achitarea unor daune financiare importante pentru o femeie de 52 de ani, din Alba Iulia. A emis file CEC fără acoperire
ziarulunirea.ro - Alba
Închisoare cu suspendare şi obligarea la achitarea unor daune financiare importante pentru o femeie de 52 de ani, din Alba Iulia. A emis file CEC fără acoperire O femeie în vârstă de 52 de ani, din Alba Iulia, s-a ales cu un dosar penal şi, implicit, cu o condamnare penală pentru infracţiuni economice săvârşite în …
Avertisment fără precedent pentru Victor Ponta! Un controversat politician iese la rampă! Ce trebuie să facă fostul premier când îi aude numele!
evz.ro - Bucureşti
Un controversat lider politic, care până nu demult a jucat un rol cheie pe scena politică, încearcă de ceva timp să-şi facă simţită prezenţa în spaţiul publ...
Trump este HOTĂRÂT! Nu mai există cale de ÎNTOARCERE. Ce se va întâmpla cu trupele din SIRIA
evz.ro - Bucureşti
Conform generalului Joseph Votel, liderul Comandamentului Central al SUA, în câteva săptămâni Statele Unite vor demara procesul de retrage al trupelor amer...
Piure de morcov cu ghimbir
www.tion.ro - Timiş
Un studiu realizat la Harvard a arătat că femeile care mânâncă zilnic un morcov, reduc riscurile atacului de cord cu 22%. Un alt studiu ce a implicat 90.000 de infirmiere, urmărite timp de 8 ani, a arătata că, prin consumul de morcovi de 5 sau mai multe ori pe săptămână, riscul accidentelor cerebrovasculare s-a redus în mod spectaculos cu 68%! Studiile ce au examinat persoane ce consumă beta-caroten - morcovi, spanac, dovleac, broccoli, grapefruit roz -, au dovedit doar un procent de 40-70% probabilitate de a se îmbolnăvi de cancer pulmonar, spre deosebire de cei cu nivel scăzut de beta-carote
Ministru britanic: „Marea Britanie şi aliaţii săi trebuie să fie pregătiţi să folosească puterea militară pentru a-şi susţine interesele"
evz.ro - Bucureşti
În opinia ministrului britanic al Apărării, Gavin Williamson, Marea Britanie ar trebui să fie pregătită să forţa militară în sprijinul intereselor sale în p...
Posibilă SINUCIDERE la METROU? Călătorii au fost EVACUAȚI de URGENȚĂ. Ce declară METROREX
evz.ro - Bucureşti
Sinucidere la metrou? Călătorii care se aflau la staţia de metrou Dristor au fost evacuaţi de urgenţă după ce dintr-o garnitură a început să iasă fum....
Turneu de minifotbal la TNT
www.desteptarea.ro - Bacău
Duminica,10.02.2019,Complexul Sportiv TNT Bacău prin As TNT Sport a găzduit al doilea turneu de minifotbal,dintr-o serie de patru,la categoria de vârsta 2010,organizat sub egida Federatiei de Minifotbal din România intitulat “IARNA TNT”. Cele opt echipe participante au fost împărţite in doua grupe astfel: Grupa A 1)Afc Bacău 2)As Fav Kids 3)Luceafarul Suceava 4)Sportul Onesti Grupa …
Ameninţările globale percepute astăzi: ISIS, cyberatacurile, clima, Rusia
evz.ro - Bucureşti
Schimbările climatice, terorismul islamic şi atacurile cibernetice sunt considerate drept cele mai mai mari ameninţări globale din prezent, potrivit unui sondaj de opinie realizat anul trecut de Pew Research Center în 26 de ţări din întreaga lume....
Un şofer de 28 de ani din Bucureşti, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, după trei ani de la producerea unui accident mortal pe DN1
ziarulunirea.ro - Alba
Un evenimentul rutier petrecut în urmă cu trei ani pe DN1, în zona localităţii Unirea, s-a soldat cu decesul unei persoane, care a murit la spital după şase luni, perioadă în care a fost în comă. Judecătoria Aiud a pronunţat prima sentinţă în acest caz. Şoferul găsit vinovat de producerea accidentului (R. G. A., 28 …
Lovitură devastatoare pentru Băsescu! Ce decizie a luat instanţa!Ioana Băsescu este vizată
evz.ro - Bucureşti
Celebra moşie de la Nana care s-a aflat vreme îndelungată în lumina reflectoarelor continuă să-i dea bătăi de cap fostului preşedinte Traian Băsescu. Acesta...
Elevii revin la şcoală – Când va fi următoarea vacanţă
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Luni reîncep cursurile învăţământului preuniversitar, dar şi cele ale grădiniţelor. Copiii încep cel de al doilea semestru după o vacanţă de o săptămână. Elevii au beneficiat până acum de vacanţa de iarnă, între 22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019 şi de cea intersemestrială, între 2 - 10 februarie 2019.…
Accident cu două victime pe DN1 la Avrig
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Traficul pe DN1 în zona Avrig este blocat total din cauza unui accident petrecut luni dimineaţa între Avrig şi Bradu. Două femei sunt rănite, au fost scoase din maşină cu ajutorul echipajului de la descarcerare. Pentru una dintre ele medicii de la SMURD fac manevre de resuscitare. Accidentul a avut…
Fiecare are un Valentin. Coasta lui Adam, Șarpele…
www.desteptarea.ro - Bacău
Prima fiinţă umană creată din lut, de Divinitate, se spune că a fost un „El”. Era menit să fie perfecţiunea întruchipată din Univers şi să trăiască în Paradis. Să devină stăpânul tuturor fiinţelor de pe pământ. O fi suportat el câteva milenii ca rege al lumii, dar cine să-l laude pentru munca lui? Privind la …
Anunt important de la Primaria Constanta privind un proiect de hotarare. Unde poate fi consultat
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Municipiului Constanta informeaza ca Hotararea consiliului local nr. 31 pentru modificarea si completarea HCL nr. 184 2013 privind imbunatatirea activitatii de gospodarire, protectia ...
Doliu la CNET! O elevă a murit într-un accident de maşină
www.gorjeanul.ro - Gorj
Adolescenta de 17 ani, din Târgu-Jiu, care a fost grav rănită în urma accidentului care a avut loc sâmbătă seara, pe strada Narciselor, a decedat. Aceasta era elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu, iar colegii tinerei sunt în stare de şoc. Liceana a fost pasager
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE: Borcea SCAPĂ de CONDAMNARE! Dezvăluiri ULUITOARE făcute de Gigi Becali
evz.ro - Bucureşti
Gigi Becali anunţă intenţiile ascunse ale lui Cristi Borcea. Finul său i-a mărturisit totul. Detalii incredibile despre planul fostului acţionar Dinamo....
Muzeul Naţional Bran a fost redeschis într-o pensiune
feedproxy.google.com - Braşov
După o pauză de 7 luni, Muzeul Naţional Bran s-a redeschis joi, într-un nou spaţiu, în prezenţa ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale Valer-Daniel Breaz, a secretarului de stat, Alexandru Pugna şi a deputatei Roxana Mînzatu. Instituţia de cultură a fost mutată în clădirea unei pensiuni, a cărei spaţii au fost transformate în săli de expoziţie.
„Vedeta COPIILOR” făcea AMOR SĂLBATIC în PUBLIC. Cântăreaţa din România are doar 21 de ani - FOTO EXPLICIT
evz.ro - Bucureşti
Andra Gogan, o celebră cântăreaţă în vârstă de doar 21 de ani din România, a fost surprinsă în timpul unei partide de amor sălbatic în public....
Meteo-Maramures: Pe arii extinse va ploua. La noapte precipitatiile se vor transforma in ninsoare. Drumarii au intervenit, pe drumurile nationale cu 15,5 t de sare
ziarmm.ro - Maramureş
Vremea s-a incalzit fata de intervalul precedent. Cerul a fost temporar noros. Vantul a suflat slab la moderat, cu intensificari in zona montana inalta de pana la 94 km/h, la Vf. Iezer. Temperaturile
Investiţii mari, producţie industrială, în scădere
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Producţia industrială în judeţul Bistriţa-Năsăud s-a situat spre final de an 2018 cu 12,1% sub nivelul aceleaşi luni a anului precedent, însă volumul investiţiilor a crescut cu 95,1% faţă de perioada similară din 2017.
Potrivit Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud, în noiembrie 2018
REGIO: Derulare proiect „Creşterea performanţei în afaceri a întreprinderii ELMET GROUP METAL & ELECTRIC SRL”
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
REGIO: Derulare proiect „Creşterea performanţei în afaceri a întreprinderii ELMET GROUP METAL & ELECTRIC SRL”
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Dan NEGRU RUPE TĂCEREA. PREZENTATORUL de la ANTENA 1 a fost BĂTUT CRUNT. „Mi-au pus copci pe FAȚĂ. Eram praf”
evz.ro - Bucureşti
Dan Negru a fost bătut. Detalii incredibile despre confruntarea în care a fost implicat starul de Antena 1. Într-un interviu, prezentatorul Antenei 1 a dezv...
Întreruperi energie electrică astăzi
www.gorjeanul.ro - Gorj
GORJ• Între orele 9.00 – 17.00, Borăscu, PTA Borăscu nr. 1, PTAB Borăscu nr. 2 – sat Borăscu, PTA Miluta nr. 1, PTA Miluta nr. 2 – sat Miluta, PTA Menţii de Jos – sat Menţii de Jos, PTA Gura Menţi – Gura Menţi.
Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 101
www.gorjeanul.ro - Gorj
Un număr de 101 persoane au decedat din cauza gripei, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Ultimele victime sunt doi bărbaţi din judeţul Prahova, de 52, respectiv 37 de ani
Avocaţi din Gorj, la Conferinţa de drept penal al afacerilor, de la Craiova
www.gorjeanul.ro - Gorj
Barourile din Dolj, Olt şi Gorj, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova, au organizat vineri, la Craiova, ediţia cu numărul cinci a Conferinţei de drept penal al afacerilor. Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Magna a Facultăţii de Drept, în prezenţa u
Peste 100 de decese cauzate de gripă
feedproxy.google.com
Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică a anunţat că s-au înregistrat 101 decese cauzate de gripă.
Țigări autentice, sau de contrabandă? Cinci indicii care te ajută să faci diferenţa
ziarulunirea.ro - Alba
În România, ţigările de pe piaţa neagră se vând la jumătate din preţul celor comercializate pe piaţa legală. De unde diferenţa mare de preţ? Din faptul că reţelele de contrabandă nu achită nicio taxă, în timp ce aproape 80% din preţul unui pachet comercializat în mod legal reprezintă sume care ajung la bugetul de stat. …
DRPCIV: Scadere cu aproape 2% a inmatricularilor de autoturisme noi si rulate, in Romania, in ianuarie
ziarmm.ro - Maramureş
Peste 50.000 de autoturisme noi si second hand au fost inmatriculate in luna ianuarie 2019 in Romania, in scadere cu 1,82% comparativ cu aceeasi perioada din anul anterior, releva statistica Directiei
Unde ieşim săptămâna asta: Musicalul Mamma Mia, la Oradea
www.ebihoreanul.ro - Bihor
În această săptămână, Loredana aduce musicalul Mamma Mia la Sala Sporturilor Antonio Alexe, la Vârtop va avea loc o nouă ediţie a Serbărilor Zăpezii, iar la ERA Park va cânta Lidia Buble într-un concert cu intrare gratuită.
Ce a spus Vâlcov despre preluarea funcţiei de Guvernator BNR. Ce îl aşteaptă pe Isărescu
evz.ro - Bucureşti
Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a afirmat, duminică seara, într-o emisiune la Antena 3, că el şi Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii...
Elevii revin la şcoală – Când va fi următoarea vacanţă
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Luni reîncep cursurile învăţământului preuniversitar, dar şi cele ale grădiniţelor. Copiii încep cel de al doilea semestru după o vacanţă de o săptămână. Elevii au beneficiat până acum de vacanţa de iarnă, între 22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019 şi de cea intersemestrială, între 2 - 10 februarie 2019.…
Accident cu două victime pe DN1 la Avrig
eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu
Traficul pe DN1 în zona Avrig este blocat total din cauza unui accident petrecut luni dimineaţa între Avrig şi Bradu. Două femei sunt rănite, au fost scoase din maşină cu ajutorul echipajului de la descarcerare. Pentru una dintre ele medicii de la SMURD fac manevre de resuscitare. Accidentul a avut…
Anunţ de la RCS&RDS. Nimeni nu se aştepta la acest lucru
evz.ro - Bucureşti
RCS&RDS|DIGI, cel mai mare operator de cablu şi internet din ţara noastră şi numărul patru pe telefonia mobilă, a făcut un anunţcare îi va bucura pe mulţi a...
HAOS în Capitală! Un tramvai A DERAIAT şi A BLOCAT alte linii. Informaţii despre LINIILE AFECTATE şi timpul de REMEDIERE. News alert
evz.ro - Bucureşti
Un tramvai a deraiat, blocând sensuri importante de circulaţie din Capitală. Detalii îngrijorătoare despre modul în care se va desfăşura transportul astăzi....
Breaking. Țara care începe lupta cu ştirile false din Rusia
evz.ro - Bucureşti
Legislatorii lituanieni vor să criminalizeze răspândirea neîncrederii în stat şi tentativele de distorsionare a istoriei. Criticii susţin că o astfel de lege care luptă cu dezinformarea pune pe acelaţi loc jurnalismul de investigaţie cu propaganda, informează Deutsche Welle...
TÂRGOVIȘTE: O sală de sport de 900 mp va fi construită la Colegiul Naţional „Contantin Carabella”
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Prmăria Târgovişte finanţează din fonduri proprii construcţia unei săli de sport pentru Colegiul Naţional „Contantin Carabella”. Colegiul târgoviştean nu are
Avocatii constanteni ies in strada! Proteste in toata tara
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Avocatii din Bucuresti si din 14 judete protesteaza luni pentru a trage un semnal de alarma in legatura cu nivelul si modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu. Ei vor purta banderole albe ...
FOTO-ULTIMĂ ORĂ: O maşină şi o fânărie ard la Bilieşti
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Incendiu cu risc de extindere la intrarea în comuna Biliesti, unde pompierii militari intervin cu mai multe autospeciale. Potrivit ISU Vrancea, un | Jurnal de Vrancea - Stiri din Vrancea si Focsani
NEAMȚ: Fostul stareţ al Mănăstirii Pângăraţi, pomenit la 7 ani de la trecerea în veşnicie
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Părintele Teofil Lefter, fostul stareţ al Mănăstirii Pângăraţi, a fost pomenit sâmbătă la împlinirea a 7 ani de la trecerea sa în veşnicie. Slujba de
Post vacant la Scoala Gimnaziala nr. 5 Nicolae Iorga Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Scoala Gimnaziala nr. 5 Nicolae Iorga Constanta, aleea Cameliei nr. 2, organizeaza concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi contractuale conform H.G. nr. 286 2011, modificata si completata de ...
Cumpănaşu: „Țara noastră este din nou prinsă la mijloc. România ar trebui să joace pragmatic problema conductei North Stream 2"
evz.ro - Bucureşti
România pare prinsă la mijloc în jocul geostrategic pentru accesul la resurse în problema Conductei North Stream 2. În această situaţie, România ar trebui s...
FOTO: Viceprimarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa – lector la Școala Politică de Iarnă „Spiru Haret”
ziarulunirea.ro - Alba
În perioada 7 – 10 februarie a.c. a avut loc la Sinaia prima ediţie a Școlii Politice de Iarnă „Spiru Haret” organizată de Comisia Naţională de Cultură, Culte şi Minorităţi a Partidului Naţional Liberal. La această ediţie au fost invitaţi diverşi lideri locali şi naţionali ai Partidului Naţional Liberal, precum Dan Motreanu (vicepreşedinte PNL), Siegfried …
Teodorovici: Pana la finalul anului, toate scolile care au toalete in curte vor fi dotate cu containere moderne, cu baie
ziarmm.ro - Maramureş
Cele circa 1.400 de scoli care au in prezent toaletele in curte vor primi circa 10.000 de euro pentru achizitionarea, pana la finalul anului, de containere moderne, cu baie, ce vor fi montate langa sc
Avocaţi din Gorj, la Conferinţa de drept penal al afacerilor, de la Craiova
www.gorjeanul.ro - Gorj
Barourile din Dolj, Olt şi Gorj, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova, au organizat vineri, la Craiova, ediţia cu numărul cinci a Conferinţei de drept penal al afacerilor. Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Magna a Facultăţii de Drept, în prezenţa u
Administratorul NASA face un ANUNȚ ȘOCANT: „Există extratereştri!” Detalii INCENDIARE în articol
evz.ro - Bucureşti
NASA face un anunţ aşteptat de foarte multă lume. Aceasta oferă detalii incredibile despre viaţa vietăţilor de pe alte planete. ...
Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 101
www.gorjeanul.ro - Gorj
Un număr de 101 persoane au decedat din cauza gripei, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Ultimele victime sunt doi bărbaţi din judeţul Prahova, de 52, respectiv 37 de ani
Întreruperi energie electrică astăzi
www.gorjeanul.ro - Gorj
GORJ• Între orele 9.00 – 17.00, Borăscu, PTA Borăscu nr. 1, PTAB Borăscu nr. 2 – sat Borăscu, PTA Miluta nr. 1, PTA Miluta nr. 2 – sat Miluta, PTA Menţii de Jos – sat Menţii de Jos, PTA Gura Menţi – Gura Menţi.
Trupe americane in Coreea de Sud: Seulul anunta o crestere de aproape 10% a contributiei sale
ziarmm.ro - Maramureş
Coreea de Sud a anuntat, duminica, ca a acceptat sa-si creasca cu aproape 10% participarea la costul desfasurarii a zeci de mii de soldati americani pe teritoriul sau, solutionand un litigiu cu aliatu
NEAMȚ: AJOFM: 756 locuri de muncă vacante la data de 11 februarie
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Lista locurilor de muncă vacante înregistrate la data de 11 februarie Total locuri de muncă vacante: 756 Agentia Locala pentru Ocuparea Fortei de Munca –
Se întrerupe curentul electric în două localităţi din judeţul Braşov
feedproxy.google.com - Braşov
Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Braşov anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică, în oraşul Predeal şi satul Măgura, în cursul zilei de luni,11 februarie, pentru efectuarea de lucrări. În Predeal, alimentarea cu energie electrică va fi oprită în intervalul 8.00 – 15.00, pe Șoseaua Naţională (DN 1, pe o porţiune care străbate staţiunea,
GRAMMY 2019. Cine sunt MARII CÂȘTIGĂTORI ai ediţiei din acest an. Breaking news
evz.ro - Bucureşti
În noaptea de duminică spre luni, la Los Angeles, s-a desfăşurat ediţia cu numărul 61 a premiilor Grammy. Ediţia din acest an a fost prezentată de către cân...
Cine, de ce şi unde dăruieşte comori copiilor din Bistriţa (FOTO)
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
”Dăruim comori” este proiectul care face părinţi şi copii din Bistriţa să fie foarte atenţi la fiecare anunţ legat de locul în care se va derula în fiecare duminică.
Alexandra Mariş este unul dintre cei 20 de voluntari ai proiectului ”Dăruim comori” care se desfăşoară la nivel naţional, fiind de
Circulatia feroviara oprita, dupa ce o locomotiva s-a defectat
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Trenul IR 1742 care circula pe ruta Satu Mare-Bucuresti Nord are o intarziere de mai bine de 40 de minute dupa ce locomotiva s-a defectat. Locomotiva de ajutor a ajuns in cele din urma si se va relua ...
Țuţuianu aruncă BOMBA! ÎNȚELEGERE SECRETĂ între Liviu Dragnea şi Klaus Iohannis. Breaking News
evz.ro - Bucureşti
Olguţa Vasilescu este pasată între Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea de la ultima remaniere guvernamentală. Adrian Țuţuianu oferă detalii uluitoare despre pl...
Elevii şi preşcolarii încep, astăzi, cursurile semestrului al doilea. Calendarul pentru Bacalaureat şi evaluarea naţională
feedproxy.google.com - Braşov
Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă se întorc, astăzi, la ore, când vor începe cursurile celui de-al doilea semestru, după o săptămână de vacanţă. Conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), în acest semestru sunt programate examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, dar şi simulările naţionale, însă MEN nu a făcut încă
IGPR: Peste 61.000 de metri cubi de material lemnos, confiscati anul trecut
ziarmm.ro - Maramureş
Peste 61.000 de metri cubi de material lemnos au fost confiscati, anul trecut, in urma controalelor efectuate pentru prevenirea si combaterea taierilor ilegale de arbori, politistii aplicand amenzi de
Fermierii români vor putea accesa mai uşor bani europeni începând cu 2020, pentru a-şi susţine producţiile
ziarulunirea.ro - Alba
Noua gândire a Comisiei Europene asupra politicii agricole comune a fost făcută publică. Teoretic, fermierilor români le va fi mult mai uşor să acceseze bani europeni pentru a-şi susţine producţiile, dar totul depinde mult mai mult de deciziile Guvernului la putere. Fermierii români vor trebui să se adapteze, începând cu 2020, unei noi filozofii a …
Colegiul National “Gheorghe Sincai” Baia Mare, cel mai bun liceu din Maramures in 2018
ziarmm.ro - Maramureş
Colegiul National "Gheorghe Sincai" Baia Mare a fost cel mai bun liceu din judetul Maramures in 2018, potrivit site-ului admitereliceu.ro. Pe de alte parte, unitatea de invatamant liceal din Baia Mare
Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: De ce e plin de iepuri în jurul Consiliului Judeţean
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Dacă pe dealurile oraşului au apărut mistreţii, în jurul Consiliului Judeţean e plin de iepuri. Păstorul are o singură explicaţie: 'De când au apărut în presă informaţii cu privire la mânăriile de la noi, precum şi faptul că DNA-ul a intrat pe fir, am un morcov cât China. Nu mă mir că s-au apropiat iepurii de noi'.
LOVITURĂ GREA pentru Băsescu. INSTANȚA a decis. Ce se ÎNTÂMPLĂ cu moşia de la Nana
evz.ro - Bucureşti
Lovitură devastatoare pentru familia Băsescu. Cu toate că s-au luptat în instanţă, nu au reuşit să obţină nimic. Moşia lui Traian Băsescu de la Nana rămâne ...
Elevii si prescolarii se intorc astazi la scoala. Cand este programata urmatoarea vacanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Elevii din invatamantul preuniversitar si copiii de gradinita se intorc luni la cursuri, urmand a incepe semestrul al doilea dupa o saptamana de vacanta, conform calendarului aprobat de Ministerul ...
Prefectul Lupu, cu ochii pe accidentele de pe DN6: „Am fost acolo, am văzut ce s-a întâmplat. E tragic!”
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Prima zi a lunii februarie a fost una tristă. Pe cea mai periculoasă şosea din Caraş-Severin, mai mulţi mastodonţi au fost implicaţi într-un accident devastator. Doi şoferi au murit pe loc, după ce tirurile lor au luat foc în urma impactului. Prefectul Matei Lupu a fost acolo, iar concluzia lui este clară: şoferii de TIR obţin permisele de conducere mult prea uşor.
Drum expres cu patru benzi, între Arad şi Oradea
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Au fost alocaţi banii pentru pasajul nefinalizat de pe centura Aradului. Când vor începe lucrările
newsar.ro - Arad
Judeţul Arad beneficiază de mai multe investiţii cu fonduri de la bugetul de stat la capitolul infrastructură rutieră, printre acestea numărându-se şi construcţia celui de-al doilea pasaj de pe centura Aradului, informează deputatul Dorel Căprar, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Arad. Toate acestea prin proiectul de buget pe anul 2019 a fost aprobat vineri de Guvernul
TABLETA DE LUNI – Ionuţ CRISTACHE – De la un meme la un puric
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Despre analfabeţii din vârful bucatelor, mai puţin azi… Mi-au sticlit ochelarii peste doi intelectuali din „lumea civilă”, adânc intraţi în
Gata pregătirea din Antalya. ACS Poli a revenit din cantonament, iar Valeriu Răchită a constatat că mai trebuie să aducă jucători
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Cantonamentul din Antalya a ajuns la bun sfârşit pentru ACS Poli, care a părăsit duminică staţiunea Side. Faţă de lotul care a plecat, au mai apărut Lorenzo Paramatti şi Rafael Licu, dar Valeriu Răchită şi-a dat seama că mai trebuie să aducă fotbalişti pentru ca echipa să facă faţă returului.
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 11 - 15 februarie
www.ebihoreanul.ro - Bihor
SC Compania de Apă Oradea SA îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna februarie, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00, după următorul program:
ANAF plănuieşte LICITAȚIA anului. OBIECTUL de SUFLET a lui CEAUȘESCU, din nou la VÂNZARE
evz.ro - Bucureşti
ANAF plănuieşte să scoată iar la licitaţie maşina Aro care i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu. De data aceasta, preţul de vânzare este cu 25% mai mic decât...
DRDP Constanta. Cum se circula in judet si pe autostrazi. Ceata pe anumite tronsoane de drum
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Raportul Dispeceratului DRDP Constanta, 11 februarie 2019, ora 5 30 STAREA CAROSABILULUI Judetul Constanta drumuri nationale uscat Autostrazile A2 si A4 umed Judetul Calarasi drumuri nationale ...
Când copilul tău e prea deştept, iar tu îl vrei la toate olimpiadele…
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Gata cu vacanţele! De astăzi, copiii se întorc la şcoală. Dincolo de cursurile obişnuite, o parte dintre ei se pregătesc şi pentru olimpiadele care se organizează în această perioadă. Unii părinţi însă au nemulţumiri: ar vrea să-şi trimită copiii la cât mai multe competiţii, dar nu au cum. Aceste nemulţumiri au ajuns pe adresa redacţiei Express de Banat, nicidecum pe cea a Inspectoratului Școlar Judeţean Caraş-Severin...
Campanie de strângere de semnături pentru construirea spitalului regional promis Banatului!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Europarlamentarul Cristian Buşoi a venit vineri la Timişoara pentru a anunţa că PNL vrea să demareze o campanie de strângere de semnături pentru construirea celor opt-zece spitale regionale promise iniţial României. Politicianul se referă şi la spitalul promis Timişoarei, pe care Guvernul Dăncilă l-ar vrea ridicat nu pe bani publici, ci de către investitori privaţi! La conferinţă, şi primarul Nicolae Robu a punctat că infrastructura spitalicească din oraş nu mai poate aştepta şi că unele proiecte vor fi începute din fonduri publice.
Cinci blocuri noi în cartierul Moroasa, pentru medici rezidenţi!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Medici specialişti tineri, medici rezidenţi, asistenţi medicali, farmacişti şi biologi vor locui în cele 5 blocuri ANL, a câte 6 apartamente, ce vor fi construite în cartierul Moroasa, pe terenurile igienizate în aceste zile de Primăria Reşiţa, după demolarea unor construcţii şi amenajări devenite ilegale.
Prediabetul, stare intermediară, între diabet şi starea normală de sănătate
feedproxy.google.com
Federaţia Internaţională a Diabetului (IDF) atrage atenţia asupra dimensiunilor fenomenului prediabet. Specialiştii avertizează că persoanele supraponderale
Lipsă acută de medici de familie în judeţul Covasna
feedproxy.google.com
Judeţul Covasna de confruntă cu o lipsă acută de medici de familie. 28 de medici de familie au atins vârsta pensionării, iar cabinetele se vor închide.
NEWS ALERT/ Atenţie, iarna REVINE ÎN FORȚĂ! Cum va fi vremea săptămâna aceasta (VIDEO)
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
ZI de FOC în PARLAMENT. DEZBATERI ÎNCINSE pe cel mai CONTROVERSAT subiect. Miza este ENORMĂ. News alert
evz.ro - Bucureşti
Iată că în sfârşit, după lungi controverse şi aşteptări, comisiile parlamentare se reunesc luni pentru a dezbate proiectul bugetului de stat şi al asigurări...
Meteorologii au făcut ANUNȚUL de care ne TEMEAM. Ce se va întâmpla cu VREMEA în următoarele zile
evz.ro - Bucureşti
Luni, vremea va fi mai caldă faţă de media perioadei, însă urmează schimbări radicale. De marţi, se răceşte, şi revin ploile şi ninsorile. În Bucureşti, lun...
Berlinul a devenit capitala europeană a antisemitismului. Efectul Merkel
evz.ro - Bucureşti
Din 2015, de când cancelara Angela Merkel a deschis graniţele, peste un milion de imigranţi musulmani au ajuns în Germania din ţări care promovează antisemi...
NEWS ALERT. PERFORMANȚĂ URIAȘĂ pentru România. Ne-am calificat după 46 de ani de CHINURI
evz.ro - Bucureşti
Simona Halep s-a impus, astăzi, scor 6-4, 5-7, 6-4, în partida disputat contra Karolinei Pliskova, în cadrul întâlnirii Cehia - România. ...
Accident GRAV pe drumul spre aeroportul din Timişoara (VIDEO)
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Credeţi că e FRUMOS la Vârfurile? Încă N-AŢI VĂZUT ASTA! (VIDEO)
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Anunţ începere proiect “Extinderea şi Diversificarea activităţii de reciclare deşeuri mase plastice”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Revista presei locale
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Revista presei locale
Polonia a anunţat achiziţionarea a 20 sisteme HIMARS din Statele Unite. Se redeschide Teatrul Mare. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
evz.ro - Bucureşti
Horoscop Vă invit, pentru câteva minute, în HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, un univers extins. Nu este un horoscop oarecare, repet, este ”horoscopul lui Dom’ ...