Veşti noi despre Inelul IV de circulaţie din Timişoara
www.tion.ro - Timiş
Inelul IV de circulaţie, ultimul, practic, înainte de ieşirea din oraş, este în continuare departe de fi finalizat. Început în timpul administraţiei Ciuhandu, proiectul a avansat extrem de încet şi va fi gata abia în 2030. Totuşi, unul dintre cele mai importante tronsoane, cel care va lega Calea Lugojului de Calea Buziaşului este în stadiu avansat de proiectare, iar lucrările ar putea să înceapă anul viitor.
Incendiu puternic la ieşire din Timişoara
www.tion.ro - Timiş
Pompierii intervin în forţîă sâmbătă seara la un incendiu puternic care a izbucnit la o hală aflata în Parcul Industrial, pe DN6, la ieşirea din Timişoara.
ASU Politehnica Timişoara a făcut doar egal, cu Pandurii, pe Ştiinţa
www.tion.ro - Timiş
Ultima etapă de Liga 2 a fost una a egalurilor pentru echipele timişorene. ASU Politehnica Timişoara nu a făcut excepţie de la regulă şi nu a reuşit să scoată decât un punct pe teren propriu în disputa cu Pandurii Târgu Jiu, scor 1 – 1.
E WOW! O lună gigantică poate fi văzută la Biserica Piariştilor din Cluj-Napoca - FOTO
www.stiridecluj.ro - Cluj
O lună gigantică poate fi văzută la Biserica Piariştilor din Cluj-Napoca - FOTO
O nouă licitaţie la clădirea B a Spitalului de Copii din Timişoara
www.tion.ro - Timiş
Construcţia propriu-zisă a noului corp de clădire de la Spitalul de Copii din Timişoara se apropie de final, însă până la darea lui în funcţiune va mai trece cel puţin un an. Iar asta pentru că e nevoie ca noua clădire să fie dotată cu aparatură. Mai mult, pentru unele sisteme Primăria Timişoara trebuie să organizeze licitaţie.
Simona Halep îşi doreşte să ajungă cât mai sus în Fed Cup şi la Olimpiadă
www.tion.ro - Timiş
Fed Cup şi Olimpiada sunt principalele obiective ale Simonei Halep în noul an, a anunţat aceasta la Timişoara. Ca o surpriză, ea admite că va începe sezonul fără antrenor, o decizie riscantă, dar care speră că va fi una bună.
Vreme caldă în weekend, ploi de luni
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Weekendul care tocmai a început va fi unul cu soare, călduros. Aşa că bucuraţi-vă de el, pentru că de luni meteorologii anunţă că vremea se schimbă şi se reîntorc ploile. „În acest weekend vorbim de un proces de încălzire treptată a vremii, astfel încât temperaturile maxime vor înregistra la amiază…
Deplasare grea pentru FC Hermannstadt. Jucăm la Călăraşi
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Echipa sibiană joacă, duminică, 25 noiembrie, de la ora 13:30, la Călăraşi, pe Stadionul ”Ion Comşa”, cu cealaltă formaţie care a promovat în Liga 1, în această vară, Dunărea din localitate. În turul sezonului regulat al acestei ediţii de campionat, la Tg. Mureş, cele două echipe au terminat la egalitate,…
VIDEO – A scăpat de la moarte de două ori în câteva secunde
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Un bărbat din China a scăpat, de două ori în câteva secunde, fără să fie călcat de maşini. S-a întâmplat într-un oraş din sud-estul ţării, iar momentul a fost surprins de o cameră de supraveghere. Bărbatul a intrat cu scuterul într-o intersecţie, fără să se asigure şi fost evitat la…
Cele mai frumoase oraşe de vizitat iarna. Sibiul e în listă
www.oradesibiu.ro - Sibiu
Europa întreagă, dar cu precădere câteva oraşe cu iz istoric merită să fie vizitate pe timpul iernii. Zăpada şi târgurile de Crăciun le dă o atmosferă aparte. Sibiul a fost inclus şi el în lista scurtă a celor mai frumoase destinaţii europene pe timp de iarnă, potrivit loveexploring.com. Sibiu, România Cu…
Adolescent rănit grav după ce a traversat strada neregulamentar şi a fost lovit de un taxi
www.tion.ro - Timiş
Accident grav de circulaţie, vineri seara, pe strada Arieş din Timişoara. Un adolescent de 17 ani care a încercat să treacă strada neregulamentar, a fost lovit de un taximetru.
Liga 4, final cu gândul la vacanţă
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Ultima etapă a turului în seria Mureş a Ligii IV Elite la fotbal s-a jucat mai degrabă cu gândul la
Incendiu in judetul Constanta. Alerta maxima la pompieri. Iata si motivul
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Incendiu la Corbu judetul Constanta
Postul trupesc si postul sufletesc
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Au postit dreptii, proorocii, Mantuitorul nostru Iisus Hristos, sfintii si toti cei credinciosi din Lumea veche si cea noua de la omul sarac la cel bogat
Materie intunecata in inima galaxia NGC 3256?
evz.ro - Bucureşti
O cantitate importanta de materie intunecata s-ar alfa in centrul galaxiei NGC 3256. Acesta este rezultatul unui studiu recent care a folosit datele astrono...
FOTBAL EUROPEAN. Atletico Madrid a scăpat printre degete VICTORIA în derby-ul cu FC Barcelona
evz.ro - Bucureşti
FC Barcelona a obţinut o remiză, sâmbătă, în derby-ul disputat, în deplasare, cu Atletico Madrid (scor 1-1), în etapa a 13-a a Primerei Division....
Volei masculin: CSM Campia Turzii – Stiinta Explorari 3-2
ziarmm.ro - Maramureş
Stiinta Explorari se intoarcea acasa cu un singur punct de la Campia Turzii, la capatul unui meci istovitor, care a durat aproape doua ore si jumatate. Asa cum era de asteptat, meciul disputat in etap
Orădeanca Patricia Farcaş a devenit campioană europeană, la întrecerile de karate kyokusin de la Budapesta
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Sportivii clubului CSU Gym Oradea au reuşit să-şi adjudece două medalii la întrecerile Campionatului European de Karate Kyokushin, care se desfăşoară în acest week-end la Budapesta. Principala performanţă a reuşit-o Patricia Farcaş, care a cucerit titlul de campioană europeană la categoria -65 kg U21. Cealaltă medalie, de bronz, a obţinut-o Dominik Dombi-Dezsi, la -75 U21.
FOTO: Zidurile Cetăţii şi blocurile din faţa Parcului Unirii, luminate în culorile tricolorului
ziarulunirea.ro - Alba
Zidurile Cetăţii şi blocurile din faţa Parcului Unirii sunt luminate în culorile drapelului naţional Zidurile Cetăţii din zona Porţii a III-a sunt luminate în culorile drapelului naţional, roşu, galben şi albastru. Acelaşi lucru se poate constata şi în cazul şirului de blocuri din faţa Parcului Unirii, denumite blocurile M pentru că au fost construite sub […]
Andreea Esca a părăsit PUPIRTUL ȘTIRILOR? Cu ce se ocupă mai nou VEDETA
evz.ro - Bucureşti
Andreea Esca, celebra prezentatoare de ştiri de la Pro TV a vrut să demonstreze că este gazdă primitoare. Prin urmare, aceasta a gătit singură mai multe pr...
HALEP, apariţie de SENZAȚIE. IMAGINI nevăzute până ACUM! GALERIE INCENDIARĂ
evz.ro - Bucureşti
Simona Halep a organizat, zilele trecute, o petrecere pentru a sărbătorii sezonul foarte bun. Ea a câştigat primul trofeu de Grand Slam şi se află în contin...
Paula Seling i-a colindat pe orădeni, pentru reconstrucţia Palatului Greco-Catolic. Spectatorii au primit şi o veste bună: episcopul Bercea vine acasă! (FOTO/VIDEO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” s-a umplut de lume, sâmbătă seară, cu prilejul unui concert special. Paula Seling, dar şi mai mulţi tineri orădeni, i-au colindat pe orădeni, recitalul fiind dedicat strângerii de fonduri pentru reconstrucţia Palatului Episcopal Greco-Catolic. La finalul concertului, cei prezenţi aflând de la vicarul episcopal, Mihai Vătămănelu, că episcopul Virgil Bercea va reveni marţi acasă, la Oradea.
Anamaria Prodan a fost surprinsă în IPOSTAZE extrem de SEXY. Fotografiile au ÎNCINS internetul
evz.ro - Bucureşti
Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf formează un cuplu solid. În ultima vreme s-a zvonit că ei sunt la un pas de divorţ, iar cei doi au arătat că lucruri...
Marea Unire, pusă în scenă la Teregova! După mărturiile bătrânilor satului!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
"Existenţa unui popor nu se discută, ci se afirmă!"- acesta a fost sloganul evenimentului de astăzi, de la Teregova, dedicat Centenarului Marii Uniri.
Un celebru CÂNTĂREȚ a fost BĂTUT. MOTIVUL BANAL pentru care a primit un PUNM în FAȚĂ
evz.ro - Bucureşti
Călin Geambaşu a făcut o mărturisire cutremurătoare, care i-a marcat copilăria: a fost bătut de tatăl lui. Altercaţia a avut loc în urmă cu mulţi ani, când ...
Asociaţia Brokerilor: Clienţii firmei Harinvest, păgubiţi în noiembrie 2013 prin vânzarea neaturorizată a activelor, îşi vor putea recupera aproape integral pierderile, în urma deciziei instanţei
ziaruldevalcea.ro - Vâlcea
Autor: Roxana Rosu Asociaţia Brokerilor din piaţa de capital consideră că soluţionarea cazului fostei firme de brokeraj Harinvest din Râmnicu Vâlcea de către Curtea de Apel Piteşti va Asociaţia Bro…
OMV Petrom anunţă o nouă descoperire de gaze în Valcea!
ziaruldevalcea.ro - Vâlcea
OMV Petrom a descoperit noi resurse în imediata apropiere a infrastructurii existente în judeţul Vâlcea, Oltenia, o sondă forată în apropierea zăcământului Mamu, la o adâncime de aproximativ 4.400 …
Prima reprezentativa a tarii noastre, Romania A, a castigat editia a 50-a a Trofeului Carpati la handbal feminin
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Prima reprezentativa a tarii noastre, Romania A, a castigat editia a 50-a a Trofeului Carpati la handbal feminin, sambata, in Sala Polivalenta Ioan Kunst-Ghermanescu din Bucuresti, dupa ce a ...
ALERTĂ în BUCUREȘTI! 20 de MAȘINI de POMPIERI au ajuns la faţa locului
evz.ro - Bucureşti
O alarmă de incendiu a pus pe jar, sâmbătă seară, pompierii din Bucureşti, în zona Berceni. 20 de maşini de pompieri s-au deplasat la faţa locului....
Poliţiştii cercetează o posibillă pruncucidere la Lisa
feedproxy.google.com - Braşov
La nivelul Inspectoratului Poliţiei Judeţene din Brasov este înregistrat un dosar penal în care se fac cercetari cu privire la o posibila ucidere a nou-născutului de catre mama sa, o femeie în varsta de 29 ani din comua Lisa. „Cadavrul nou-născutului a fost transportat la Serviciul de Medicina Legala Fagaras, in vederea efectuarii necropsiei. Cercetarile
TRAGEDIA SERII. Un copil a avut PARTE de un SFÂRȘIT TRAGIC. DETALII CUTREMURĂTOARE
evz.ro - Bucureşti
Sâmbătă seară, un copil de 13 ani a murit, după ce a fost lovit de o maşină în timp ce traversa neregulamentar strada, în localitatea Rodna, judeţul Bistriţ...
Festivalul „D’ale Porcului”, la ERA Park: 17 echipe se întrec în prepararea mâncărurilor din carne de porc (FOTO/VIDEO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
A cincea ediţie a festivalului-concurs „D’ale Porcului” şi a doua din acest an a debutat sâmbătă, în parcarea centrului comercial ERA Park. 23 de echipe, majoritatea ale unor comune bihorene, se întrec în prepararea mâncărurilor din carne de porc. Din pricina pestei porcine, însă, inspectorii DSVSA au impus ca fiecare kilogram de carne folosit să aibă acte de provenienţă şi analizele făcute, astfel că organizatorii au adus toţi porcii dintr-un abator. Tocmai de aceea, nici obiceiul pârjolirii porcului nu a mai fost pus în practică.
FOTO, VIDEO: O pădure misterioasă de lângă Aiud surprinde cu imagini demne de fundalul unui film de groază. De aici s-a luat lemnul de stejar folosit la tâmplăria din Casa Poporului
ziarulunirea.ro - Alba
O pădure din Munţii Trascău, lângă Aiud, declarată rezervaţie naturală, surprinde prin peisajele spectaculoase şi sălbatice, mai ales în perioada toamnei. În zonele neumblate, fotografii surprind imagini care pot reprezenta oricând fundalul unui film de groază. Rezervaţia naturală Pădurea Sloboda se află în partea vestică a Aiudului, pe dealurile din partea estică a Munţilor Trascăului, […]
FOTO: Imagini nocturne spectaculoase la Alba Iulia. Zidul Cetăţii şi blocurile din faţa Parcului Unirii, luminate în culorile drapelului naţional
ziarulunirea.ro - Alba
Imagini nocturne spectaculoase la Alba Iulia. Zidul Cetăţii şi blocurile din faţa Parcului Unirii, luminate în culorile drapelului naţional Locuitorii şi turiştii care se vor afla în stradă, la Alba Iulia, în perioada Serbărilor Unirii vor avea o surpriză vizuală plăcută. Zidurile Cetăţii din zona Porţii a III-a sunt luminate în culorile drapelului naţional, roşu, […]
Luceafărul nu a pierdut nici de această dată în faţa liderului: 0-0 acasă cu Chindia
www.ebihoreanul.ro - Bihor
După cum ne-au obişnuit în acest sezon, fotbaliştii de la Luceafărul au făcut un joc bun acasă. Deşi au avut în faţă liderul, Chindia Târgovişte, formaţia bihoreană a remizat, sâmbătă, cu scorul de 0-0, la Sânmartin, în cadrul etapei a 18-a a Ligii a II-a. După cum s-a întâmplat şi în jocurile cu Sportul Snagov şi Academica Clinceni, nici de această dată echipa de pe primul loc nu s-a putut impune în Bihor.
Familia unui barbat in moarte cerebrala in urma unui accident rutier si-a dat acordul pentru prelevarea de organe
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Familia unui barbat de 34 de ani, in moarte cerebrala in urma unui accident de masina petrecut la Baia Mare, si-a dat acordul pentru donarea ficatului, rinichilor, cordului si plamanilor, informeaza ...
Un lider liberal a spus adevarul la Ramnicu Valcea: ”PNL riscă să stingă lumina”
ziaruldevalcea.ro - Vâlcea
Alegerile europarlamentare din primăvara anului viitor reprezintă un examen pe care Partidul Naţional Liberal este nevoit să-l treacă cu ”brio”, altfel cei care sunt acum în partid ”riscă să…
Familia unui barbat in moarte cerebrala in urma unui accident de masina si-a dat acordul pentru prelevarea de organe
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Familia unui barbat de 34 de ani, in moarte cerebrala in urma unui accident de masina petrecut la Baia Mare, si-a dat acordul pentru donarea ficatului, rinichilor, cordului si plamanilor, informeaza ...
FOTO. Hypermarketul Carrefour, aproape finalizat. Primele imagini cu pregătirile!
portalsm.ro - Satu Mare
FOTO. Hypermarketul Carrefour, aproape finalizat. Primele imagini cu pregătirile!
Gelu Diaconu îl DESFIINȚEAZĂ pe TEODOROVICI. Adevărul despre RECTIFICAREA BUGETARĂ. „O altă MINCIUNĂ a lui TEODOROVICI”
evz.ro - Bucureşti
Gelu Diaconu, fost şef al ANAF, lansează un nou atac devastator la adresa ministrului de Finanţe Eugen Teodorovici. Diaconu suţine că Teodorvici minte cu ne...
Nimeni nu este în SIGURANȚĂ! DEZVĂLUIRI incendiare despre TELEFOANELE MOBILE! GOOGLE poate face ASTA
evz.ro - Bucureşti
Utilizatorii de Android sunt constant urmăriţi de către Google, chiar dacă telefonul este blocat de la internet sau de la cartela SIM....
CSM Lugoj a câştigat derby-ul Banatului la volei
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
CSM Lugoj s-a impus cu 3-2 în derby-ul de la Timişoara cu UVT Agroland, după 110 minute de joc. Echipa din oraşul de pe Timiş a început mai bine decât gazdele antrenate de suspendatul Bogdan Paul, însă adversarele au avut puterea să revină, dar nu să şi câştige setul decisiv.
Ziua şi accidentul mortal la Cluj! Un pieton a fost lovit în plin de maşină la Cuzdrioara FOTO
www.stiridecluj.ro - Cluj
Un accident rutier, soldat cu moartea unei persoane, a avut loc, sâmbătă, pe r...
E WOW! O lună gigantică poate fi văzută la Biserica Piariştilor din Cluj-Napoca - FOTO
www.stiridecluj.ro - Cluj
O lună gigantică poate fi văzută la Biserica Piariştilor din Cluj-Napoca - FOTO
Primul KFC din Satu Mare se deschide în 5 decembrie. Oferta specială!
portalsm.ro - Satu Mare
Primul KFC din Satu Mare se deschide în 5 decembrie. Oferta specială!
DECLARAȚII dure din partea PSD: „Doreşte cu ARDOARE să fie SUSPENDAT”.
evz.ro - Bucureşti
Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a intervenit telefonic la România TV. El a făcut declaraţii referitoare la refuzul preşedintelui Klaus Iohanni...
Post vacant la Gradinita cu Program Prelungit Lumea Florilor din Navodari. Cine poate participa la concurs
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Gradinita cu Program Prelungit Lumea Florilor din Navodari, judetul Constanta organizeaza concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminata a functiei contractuale vacante de administrator financiar ...
Succes pentru baschetbalistele de la Phoenix Știinta Constanta pe terenul formatiei CSM Alexandria
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
O noua victorie pentru formatia feminina de baschet Phoenix Stiinta Constanta in Liga Nationala, grupa B! Astazi, sportivele de pe litoral au intalnit in deplasare, CSM Alexandria, de care au dispus ...
EXATLON. De ce pierd mereu FAIMOȘII. Ce sume fabuloase încasează. Cifre uluitoare
evz.ro - Bucureşti
Exatlon, emisiunea de divertisment a celor de la Kanal D, înregistrează audienţe sub cele din primul sezon, iar şefii televiziunii au încercat să ridice aud...
DECIZIE RADICALĂ luată de un antrenor român care lucrează în străinătate. S-a certat cu oficialii clubului şi A DEMISIONAT
evz.ro - Bucureşti
Laurenţiu Regehcampf, antrenorul echipei Al-Wahda (Emiratele Arabe Unite), a demisionat, nemulţumit de investiţiile care s-au făcut în transferuri. ...
VIDEO / Un autoturism Dacia a luat foc in fata sediului PSD
www.infobraila.ro - Brăila
Comentarii comentariu
FOTO: Aiudul de acum un secol în imagini rare, din ultimii ani ai stăpânirii maghiare
ziarulunirea.ro - Alba
Municipiul Aiud din judeţul Alba, este un oraş mic din centrul Transilvaniei, cunoscut mai ales pentru închisoarea de maximă siguranţă de aici şi prin cetatea medievală. O serie de fotografii realizate în perioada interbelică arată farmecul de altădată al micului oraş din centrul Transilvaniei. Prima menţionare documentară a localităţii datează din 1293, când populaţia era […]
Post de televiziune, prădat de hoţi. Suspecţii, prinşi de poliţişti
evz.ro - Bucureşti
Cinci minori, cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani, din Cernavodă, sunt cercetaţi de poliţişti după ce au spart sediul televiziunii locale Dunărea TV ...
Informatica Timişoara, egalată în ultimul minut la Călăraşi
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Campioana României la futsal, Informatica Timişoara, a terminat la scorul de 4-4 meciul jucat în deplasare la Dunărea Călăraşi, în a doua etapă din retur. Deşi au condus o mare parte din meci, alb-violeţii au fost egalaţi de gazde tocmai pe final.
Gabriela Firea nu va mai fi primar. Decizia care i-a îngropat cariera de politician
evz.ro - Bucureşti
În urma acestei hotărâri a instanţei, Gabriela Firea rămâne şi fără bani, şi fără voturi. Deci şi fără şanse la un nou mandat câtă vreme nu a făcut nimic pe...
Recital pentru Palatul Greco-Catolic: Paula Seling va colinda în Catedrala Sfântul Nicolae
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Cunoscuta cântăreaţă Paula Seling îi va colinda, sâmbătă, pe orădeni, la Catedrala Sfântul Nicolae. Concertul are un scop caritabil, spectatorii fiind îndemnaţi să doneze pentru reconstruirea şi reabilitarea Palatului Episcopal Greco-Catolic, devastat în urma incendiului care a avut loc cu trei luni în urmă.
Guşă DĂ CĂRȚILE pe FAȚĂ. Cine a fost în SPATELE SCANDALULUI. DEZVĂLUIRI incendiare despre „TROMPETELE” lui COLDEA
evz.ro - Bucureşti
În această seară, Cozmin Guşă a avut o intervenţie telefonică la postul de televiziune Realitatea TV, unde a făcut o serie de precizări cu privire la scanda...
Incendiu violent la Timisoara. O hala de birouri si productie a fost cuprinsa de flacari. Intervin pompierii cu mai multe autospeciale
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un puternic incendiu a izbucnit, sambata seara, la o hala a unei fabrici aflata la marginea orasului Timisoara, in zona Parcului Tehnologic, transmite RomaniaTV.net. Potrivit reprezentantilor ...
Cu şi fără cizme, Alexa Dragu a ridicat publicul în picioare la Vocea României
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
(VIDEO) "Zgâlţâită" de antrenoarea ei Irina Rimes, care a spus că "e păcat să nu se întâmple nimic la Vocea României cu aşa o voce", Alexa Dragu a cântat exemplar piesa "Sax" în knockout-uri, etapă în care antrenorii aleg doi concurenţi dintre cei patru care cântă în seara respectivă.
"Vreau
Veste teribilă pentru şoferii români. Amenzi uriaşe pentru aceste abateri
evz.ro - Bucureşti
Deşi şoferii consideră aceste abateri de la Codul Rutier minore, ele nu sunt trecute cu vederea de poliţişti, iar amenzile sunt mari.
...
Parcă e BLESTEM! Încă un ACCIDENT în Grădişte
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Veste şoc despre plata pensiilor. Anunţul vine de la Ministerul Muncii
evz.ro - Bucureşti
Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a făcut cu ceva timp în urmă un anunţ care a stârnit panică printre pensionari, dar şi pentru compania cu cei mai m...
VIDEO / Sâmătă seara, militarii lucrează, la lumina proiectoarelor, la scena oficială pentru parada de 1 Decembrie
ziarulunirea.ro - Alba
Sâmbătă seara, militarii de la Batalionul 136 Geniu ”Apulum” lucrează la lumina reflectoarelor pentru montarea scenei oficiale pentru parada din 1 Decembrie de la Alba Iulia. Aceasta este scena oficială pe care va urca inclusiv Iohannis, care şi-a anunţat prezenţa la ceremoniile de la Alba Iulia. Pe scenă vor încăpea circa 150 de oficialităţi, iar […]
Anunt important pentru pensionari de la noul ministru al Muncii. Cum vor fi achitate pensiile in 2019
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Noul ministrul al Muncii, Marius Budai, a transmis azi primul sau mesaj oficial pentru pensionari, privind plata pensiilor si planurile sale in fruntea ministerului vacantat de Lia Olguta Vasilescu, ...
RAREȘ BOGDAN a făcut ANUNȚUL! MESAJUL aşteptat de toţi ROMÂNII! BREAKING NEWS în media
evz.ro - Bucureşti
Rareş Bogdan a publicat pe Facebook decizia în privinţa emisiunii „Jocuri de Putere” de la Realitatea TV. Decizia vine după ce realizatorul a anunţat în dir...
In Divizia A de handbal, CS Medgidia a invins in deplasare CSM Ploiesti. Victorie si pentru HC Dobrogea Sud II
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipa masculina de handbal CS Medgidia a castigat meciul jucat astazi, in etapa a 11-a a Diviziei A, seria B, in deplasare cu penultima clasata CSM Ploiesti. Aflati pe locul trei in ierarhie, ...
Sfârşit tragic pentru o octogenară
stiridegalati.ro - Galaţi
Bătrâna a murit pe loc după ce a fost lovită de un autobuz.
Gura Ocniţei: Vernisaj la singura galerie de artă din mediul rural dâmboviţean
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Articol realizat de Roxana Clopotaru, studentă în anul II la specializarea Jurnalism din cadrul Facultăţii de Știinţe Politice, Litere
„Zilele Jocurilor – boardgames convention” la Târgu-Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
”O mătuşă de-a mea se trezeşte dimineaţa la 4 să hrănească animalele de pe jocul ei din telefon” A f
FOTO: Volei Alba Blaj – Știinţa Bacău 3-0, în Divizia A1 | Echipa din „Mica Romă”, lider, cu maximum de puncte şi fără set pierdut
ziarulunirea.ro - Alba
Volei Alba Blaj a câştigat în minimum de seturi confruntarea cu Știinţa Bacău, scor 3-0 (25-22, 25-22, 25-18), meci contând pentru etapa a 6-a a Diviziei A1. Vicecampioana României este liderul primului eşalon, cu maximum de puncte şi fără set pierdut, singura formaţie de pe scena fruntaşă ce a reuşit un asemenea parcurs imaculat. A […]
Tragedie in portul Constanta. Macaragiu decedat la locul de munca
evz.ro - Bucureşti
Echipajele ISU Dobrogea au fost alertate să intervină pentru salvarea unui bărbat care zăcea inconştient, la 30
metri înălţime, în cabina unei macarale ...
Rareş Bogdan se va întoarce la Realitatea TV. Duminică seara, Rareş Bogdan va modera Jocuri de Putere
evz.ro - Bucureşti
Celebrul moderator Rareş Bogdan se va întoarce la Realitatea TV, după o discuţie cu Cozmin Guşă, patronul postului....
Iulia Vântur RUPE TĂCEREA. Mesaj INCENDIAR postat pe INSTAGRAM. „Unele lucruri nu se schimbă niciodată”
evz.ro - Bucureşti
Iulia Vântur a avut parte de o revedere cu adevărat plăcută cu foştii ei colegi. Aflată în Bangalore, India, vedeta a făcut o vizită echipei „Asia Express” ...
Tragedie in portul Constanta. Macaragiu decedat la locul de munca
evz.ro - Bucureşti
Echipajele ISU Dobrogea au fost alertate să intervină pentru salvarea unui bărbat care zăcea inconştient, la 30
metri înălţime, în cabina unei macarale ...
Lovitură de teatru! Decizia de ultimă oră a lui Rareş Bogdan! Ce a hotărât în legătură cu emisiunea sa de la Realitatea Tv (SURSE)
evz.ro - Bucureşti
Rareş Bogdan a anunţat în urmă cu câteva zile, în direct, că-şi va de demisia dacă Oreste Teodorescu nu va fi reprimit la Realitatea TV ca şi invitat şi dac...
Concurs de angajare la Primaria orasului Murfatlar, judetul Constanta. Ce posturi sunt vacante si cine poate participa
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Orasului Murfatlar, judetul Constanta organizeaza concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioada nedeterminata a functiilor contractuale de executie vacante, de muncitor treapta II ...
Taxe şi tarife pentru anul 2019 aprobate de Consiliul Judeţean Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Consilierii judeţeni au aprobat joi, 22 noiembrie, cu ocazia unei şedinţe ordinare de lucru, cuantum
Cine a câştigat prima ediţie a Cupei Unirii la handbal, disputată de 14 echipe
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
(FOTO) Un număr de 14 echipe cu aproximativ 150 de copii au participat la prima ediţie a Cupei Unirii, găzduită timp de două zile de Sala Polivalentă din Bistriţa. Echipele care au disputat meciuri au provenit de la Şcolile Gimnaziale nr. 4, "Avram Iancu", şi "Ştefan cel Mare" din Bistriţa, dar şi d
Maşină de poliţie implicată într-un accident
stiridegalati.ro - Galaţi
Evenimentul rutier a avut loc la intersecţia străzilor Traian cu Eroilor. Șoferiţa se deplasa pe strada Traian, spre strada Basarabiei, iar când a ajuns în apropierea semaforului şi-a dat seama că nu mai reuşeşte să treacă pe culoarea verde, asa ca a franat. Ca sa nu încurce traficul, femeia a dat cu spatele in intersecţie …
Cine a câştigat prima ediţie a Cupei Unirii la handbal disputată de 14 echipe (FOTO)
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Un număr de 14 echipe cu aproximativ 150 de copii au participat la prima ediţie a Cupei Unirii, găzduită timp de două zile de Sala Polivalentă din Bistriţa. Echipele care au disputat meciuri au provenit de la Şcolile Gimnaziale nr. 4, "Avram Iancu", şi "Ştefan cel Mare" din Bistriţa, dar şi din Dumi
Ministrul MUNCII a DECIS! Ce se ÎNTÂMPLĂ cu PENSIILE românilor. INFORMAȚII de ultimă ORĂ
evz.ro - Bucureşti
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a avut o intervenţie telefonică la postul România TV. El a vorbit despre planurile sale în minister, după ce pensii...
Ambasadori Nemţeni: Câştigătorul categoriei Sănătate
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Consiliul Judeţean Neamţ, prin Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“, a organizat a doua ediţie a „Galei Ambasadorilor Nemţeni“, ocazie de
Expoziţie fotodocumentară: România în Primul Război Mondial
www.tion.ro - Timiş
Timişorenii sunt aşteptaţi din aceste zile la mansarda Complexului Bastion, acolo unde Muzeul Naţional al Banatului le oferă expoziţia fotodocumentare „România în anii Primului Război Mondial. Marea Unire de la 1918 şi Banatul”, organizată sub egida Consiliului Judeţean Timiş.
Baiat de 15 ani, accidentat mortal in timp ce incerca sa traverseze neregulamentar DN 17D. Victima, lovita de doua masini
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un baiat de 15 ani a fost accidentat mortal, sambata seara, in timp ce incerca sa traverseze neregulamentar DN 17D, in localitatea Rodna, a precizat pentru AGERPRES purtatorul de cuvant al Inspectoratului ...
Neamţ: Proiect pentru 6 noi staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice în Piatra-Neamţ
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Vineri, 23 noiembrie2018, Primăria Piatra-Neamţ a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului o aplicaţie de finanţare în cadrul „Programului privind
Cursă nouă de transport persoane, între Târnăveni şi Adămuş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Aleşii judeţeni au aprobat joi, 22 noiembrie, într-o şedinţă ordinară de lucru, actualizarea Program
ASU Politehnica, tot 1-1, ca şi concitadinele. Echipa suporterilor a remizat cu Pandurii, deşi a avut om în plus
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Toate cele trei echipe din Timişoara au făcut rezultate de 1-1 în penultima etapă a turului. ASU Politehnica a făcut doar egal cu Pandurii, după ce nu a putut profita de faptul că a avut peste jumătate de oră om în plus, după eliminarea lui Konate. Gorjenii au pierdut şi căpitanul, accidentat în debutul meciului şi scos cu ambulanţa din teren. Chiar şi aşa, oltenii au deschis scorul prin Pîrvulescu, dar gazdele au egalat graţie lui Ignea.
Ce rezultate au inregistrat, astazi, CS Medgidia si Axiopolis Cernavoda in Liga a 3-a
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In etapa a 14-a a Ligii a 3-a de fotbal, seria secunda. astazi, CS Medgidia, nou promovata in campionat, a inregistrat o victorie, trecand cu 2-1 pe teren propriu de ultima clasata, fara niciun punct, ...
Tricolor uriaş pe faţada Palatului Administrativ, semn că se apropie Ziua Naţională (FOTO)
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Un tricolor uriaş acoperă, începând de sâmbătă după-amiază, faţada Palatului Administrativ în care funcţionează Consiliul Judeţean şi Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.
Drapelul acoperă întreaga clădire din Piaţa Petru Rareş şi, pentru a putea fi montat, a fost folosită o maşină de pompieri.
INCENDIUL S-A EXTINS DE LA ANEXĂ LA LOCUINŢĂ
ziarulargesul.ro - Argeş
În această seară, pompierii ISU Argeş au intervenit la un incendiu izbucnit la o casă din comuna Brăduleţ. Iniţial, flăcările au cuprins o anexă din apropierea imobilului, dar până la apariţia echipajelor specializate focul s-a propagat şi la locuinţa de aproximativ 300 mp. La faţa locului şi-au...
13 proiecte imposibil de votat în Consiliul Local Timişoara! Din cauza… Simonei Halep?
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Consilierii locali ai Timişoarei erau cât pe ce să se fi întrunit degeaba vineri, iar primarul Robu l-a chemat pe consilierul liberal Grigore Grigoriu pentru a avea cvorum. Colegul de partid al primarului se afla la ora şedinţei la Universitatea de Vest din Timişoara, unde Simona Halep primea titlul de Doctor Honoris Causa, dar s-a conformat.
Povestea unor clujeni care au arătat cât de mult iubesc România. Pentru înaintaşii lor care au murit pentru ţară au făcut un DRAPEL IMENS
evz.ro - Bucureşti
Au făcut de 1 Decembrie un gest care te lasă mut de uimire. Dincolo de un mare drapel care este înalt cu un bloc de zece etaje, oamenii îşi aduc aminte de î...
Înalt oficiar MAGHIAR: „Guvernul Ungariei nu renunţă la acest pământ”
evz.ro - Bucureşti
Responsabilul pentru politicile naţionale ale Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei, Árpád János Potápi, a declarat, în cadrul miercurea ciuc...
Caz socant in judetul Vaslui. un barbat si-a agresat copiii si sotia si a aruncat cu apa fierbinte in femeie. Aceasta a ajuns la spital
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un barbat din localitatea Fastaci, comuna Cozmesti judetul Vaslui a fost retinut sambata, de politisti, dupa ce acesta si-a agresat sotia si copiii si a aruncat un ceaun cu apa clocotita peste ...
Accident mortal in judetul Vrancea. O caruta a fost lovita de un autoturism condus de un sofer baut. Carutasul a murit pe loc
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un barbat de 42 de ani, din Vidra, a decedat, sambata seara, dupa ce caruta pe care o conducea a fost lovita de un sofer aflat sub influenta bauturilor alcoolice, potrivit Inspectoratului de Politie ...
Premieră dedicată Centenarului, la Ansamblul “Mureşul”
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Ansamblul “Mureşul” vine în faţa publicului cu o nouă premieră dedicată Centenarului Marii Uniri. E
FOTO: Reconstituire după 100 de ani. Locuitorii din Lupşa au realizat un steag tricolor şi vor merge pe jos pentru a participa la sărbătoarea Unirii de la Alba Iulia
ziarulunirea.ro - Alba
Comunitatea din Lupşa s-a mobilizat şi va reface momentul istoric din urmă cu 100 de ani, când un număr de 51 de reprezentanţi au participat cu un steag devenit celebru, la Marea Unire de la Aba Iulia. Tricolorul care a însoţit delegaţia comunei la Marea Adunare Naţională este printre puţinele obiecte de patrimoniu de acest […]
Dani Mocanu face DEZVĂLUIRI INCENDIARE despre viaţa lui AMOROASĂ. Câte PRETENDENTE are celebrul MANELIST
evz.ro - Bucureşti
Dani Mocanu, celebrul manelist, a făcut dezvăluiri despre viaţa lui amoroasă. Manelistul se bucură de viaţă şi a mărturisit că momentan, pentru el, o relaţi...
Orădeanca Patricia Farcaş a devenit campioană europeană, la întrecerile continentale de karate kyokusin de la Budapesta
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Sportivii clubului CSU Gym Oradea au reuşit să-şi adjudece două medalii la întrecerile Campionatului European de Karate Kyokushin, care se desfăşoară în acest week-end la Budapesta. Principala performanţă a reuşit-o Patricia Farcaş, care a cucerit titlul de campioană europeană la categoria -65 kg U21. Cealaltă medalie, de bronz, a obţinut-o Dominik Dombi-Dezsi, la -75 U21.
Regal jazz cu Sanda Weigl, Lucian Ban şi Ana Maria Galea Trio
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Primăria Municipiului Târgu Mureş invită melomanii la un dublu concert de jazz, duminică, 25 noiem
Guvernul Dăncilă va PICA. A fost stabilită şi data. Se numără VOTURILE
evz.ro - Bucureşti
Guvernul Dăncilă va pica înainte de Crăciun.Declaraţia este făcută de deputatul PNL Ioan Cupşa care a anunţat şi data la care va fi depusă moţiunea de cenzu...
METEOROLOGII au emis o nouă AVERTIZARE. ȘOFERII sunt în PERICOL Ce zone sunt VIZATE
evz.ro - Bucureşti
Meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare cod galben de ceaţă, valabilă pentru şapte judeţe, până. la ora 23.00 În unele locuri, vizibilitatea este redusă...
Atentie soferi. Pe Autostrada Soarelui, tronsonul Lehliu Gara - Constanta se circula in conditii de ceata densa
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informeaza ca traficul rutier pe mai multe drumuri importante se desfasoara la aceasta ora ingreunat, in conditii de ceata densa. ...
ULTIMĂ ORĂ: Șoferul care a omorât un căruţaş la Vidra era beat
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Conducătorul auto care a lovit o căruţă la Vidra era beat. Bărbatul, de 38 de ani, din Galaţi, a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest care a | Jurnal de Vrancea
Povestea Moromeţilor, văzută şi aprofundată la Reghin
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Cel mai aşteptat film al anului, Moromeţii 2, a poposit şi la Reghin, graţie proiecţiei găzduită joi
ULTIMĂ ORĂ: Accident grav la Garoafa. 4 victime, din care 2 încarcerate
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Pompierii militari din cadrul ISU Vrancea intervin cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD la | Jurnal de Vrancea
VREMEA o ia RAZNA. PERICOL la nivel NAȚIONAL. ANUNȚ DEVASTATOR din partea METEOROLOGILOR
evz.ro - Bucureşti
VREMEA. Se anunţă zile geroase în Capitală. Conform înformaţiilor oferite de către meteorologi, temperaturile din aceste zile sunt mai scăzute decât în mod ...
Simona Halep a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Liderul WTA, Simona Halep, a fost distinsă cu titlul de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum la Universitatea de Vest din Timişoara. Rectorul acestei instituţii, bihoreanul Marilen Pirtea, a explicat că tenismena merită această distincţie pentru că a demonstrat că te poţi naşte în România şi să devii numărul 1 mondial.
Maşină de poliţie implicată în accident
stiridegalati.ro - Galaţi
Evenimentul rutier a avut loc la intersecţia străzilor Traian cu Eroilor. Șoferiţa se deplasa pe strada Traian, spre strada Basarabiei, iar când a ajuns în apropierea semaforului şi-a dat seama că nu mai reuşeşte să treacă pe culoarea verde, asa ca a franat. Ca sa nu încurce traficul, femeia a dat cu spatele in intersecţie …
„România suntem noi”, eveniment organizat de Școala Gimnazială Nr. 19
feedproxy.google.com - Braşov
Pornind de la afirmaţia ilustrului scriitor şi având parte de sprijinul invitaţilor de seamă şi al sponsorilor generoşi, cadrele didactice din Școala Gimnazială Nr. 19 Braşov au organizat conferinţa „România suntem noi”. Evenimentul de excepţie a avut loc joi, 22 noiembrie, în Sala mare a Teatrului Dramatic din Braşov, între orele 11 şi 13. Scopul
Casa de piatra, ale!: Emotionant! Un suporter al SSC Farul Constanta si-a cerut in casatorie iubita pe plaja, in scandarile fanilor
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un suporter infocat al SSC Farul Constanta, Cristian Dumitru, membru al grupului ultras Baricada 2009 , si-a cerut astazi in casatoria iubita, Emilia Cezara Cretu, intr-un mod special. Cristian i-a ...
Să fie asta DOVADA VIEȚII după MOARTE? Ce spun EXPERȚII despre ultimele CLIPE ale oamenilor
evz.ro - Bucureşti
Studiile sugerează o continuare a funcţionării conştiinţei chiar şi după moarte, ceea ce înseamnă că vom putea auzi când este pronunţat momentul decesului....
ULTIMĂ ORĂ: Accident grav la Vidra. Căruţă izbită în plin de o maşină
www.jurnaldevrancea.ro - Vrancea
Un grav accident de circulaţie s a produs în urma cu putin timp pe raza comunei Vidra. Din primele informaţii, o căruţă a fost lovită de un autoturism. | Jurnal de Vrancea
Catedrala Mantuirii Neamului nu are autorizatie pentru siguranta la incendiu. ISU Bucuresti-Ilfov a sanctionat constructorul
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Catedrala Mantuirii Neamului nu are autorizatie pentru siguranta la incendiu, intrucat constructia nu este finalizata, precizeaza sambata ISU Bucuresti-Ilfov citat de Agerpres.ro Organizatorul ...
VIDEO / ACCIDENT mortal pe DN 7, la Veţel, în judeţul Hunedoara! Un tânăr de 24 de ani a murit pe loc, iar sora lui este în comă
ziarulunirea.ro - Alba
ACCIDENT mortal pe DN 7, în Hunedoara! Un tânăr de 24 de ani a murit pe loc, iar sora lui este în comă Un accident mortal a avut loc duminică pe DN7, în judeţul Hunedoara. Doi fraţi au fost implicaţi într-un accident cumplit, la Veţel. Maşina în care se aflau a fost lovită din […]
PERICOL CUMPLIT. ACEST OBICEI ne DISTRUGE ORGANISMUL. Toată LUMEA trebuie să ȘTIE
evz.ro - Bucureşti
Lipsa somnului dăunează grav creierului, iar efectele pot fi similare consumului de alcool, potrivit oamenilor de ştiinţă. În plus, lipsa odihnei afectează ...
VIDEO / ACCIDENT mortal pe DN 7, în Hunedoara! Un tânăr de 24 de ani a murit pe loc, iar sora lui este în comă
ziarulunirea.ro - Alba
ACCIDENT mortal pe DN 7, în Hunedoara! Un tânăr de 24 de ani a murit pe loc, iar sora lui este în comă Un accident mortal a avut loc duminică pe DN7, în judeţul Hunedoara. Doi fraţi au fost implicaţi într-un accident cumplit, la Veţel. Maşina în care se aflau a fost lovită din […]
ACCIDENT mortal pe DN 7, în Hunedoara! Un tânăr de 24 de ani a murit pe loc, iar sora lui este în comă
ziarulunirea.ro - Alba
ACCIDENT mortal pe DN 7, în Hunedoara! Un tânăr de 24 de ani a murit pe loc, iar sora lui este în comă Un accident mortal a avut loc duminică pe DN7, în judeţul Hunedoara. Doi fraţi au fost implicaţi într-un accident cumplit, la Veţel. Maşina în care se aflau a fost lovită din […]
Constanta. Lista navelor avizate pentru sosire in porturile maritime romanesti. Sub ce pavilion sunt
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Conform listei navelor avizate pentru sosire in data de 24 noiembrie 2018 in porturile maritime romanesti, publicate de portalul Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta, sunt avizate ...
Constanta. Lista navelor avizate pentru sosire in porturile maritime romanesti. Sub ce pavilion sunt
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Conform listei navelor avizate pentru sosire in data de 24 noiembrie 2018 in porturile maritime romanesti, publicate de portalul Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta, sunt avizate ...
Familia a RENEGAT-O după ce a aflat că este GAY. Reţele de socializare îi sar în AJUTOR: I-au STRÂNS peste 100.000 de dolari
evz.ro - Bucureşti
Emily Scheck a fost alungată de acasă după ce totul a devenit clar scriind pe social media: Familia nu este totdeauna aceea pe care o ai, ci aceea pe care o...
Cutremur în România. Al doilea, sâmbătă… Semnele marelui seism? Breaking news
evz.ro - Bucureşti
Un cutremur de 2,1 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă în România, în judeţul Gorj. Este cel de-al doilea cutremur din ultimele 24 de ore....
Locul de pe bancheta din spate i-a fost fatal
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Zi cu ghinion pentru trei pasageri într-un autoturism care circula pe Drumul Naţional 6 Caransebeş - Drobeta Turnu Severin. Din cauza unei explozii la o roată, şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu maşina în afara carosabilului. În urma impactului, pasagerul aflat pe bancheta din spate a decedat pe loc, iar celelalte două persoane au fost rănite.
Comisia Europeană a hotărât. Corupţia e prea mare. Această ţară nu mai primeşte bani
evz.ro - Bucureşti
Corupţia la nivel înalt, problemele din sistemul judiciar şi frauda bancară sunt cauzele care pun în gardă autorităţile de la Bruxelles care a îngheţat deja...
Locul mâncării e în frigider, nu în pubelă! Orădenii au învăţat cum să nu risipească alimentele (FOTO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
În fiecare zi, în România se aruncă 6.000 de tone de mâncare, în timp ce cinci milioane de români trăiesc în pragul sărăciei. Dincolo de a fi o problemă socială, risipa de alimente este însă şi o problemă ecologică, fiind un poluator de top. Tocmai de aceea, un grup de tineri entuziaşti din Cluj Napoca au venit în acest weekend la Oradea, pentru a-i învăţa pe curioşi soluţii şi reţete pentru evitarea risipei alimentare.
La Reşiţa s-a dat RESTART pentru gimnastica masculină românească!
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Elita gimnasticii masculine juvenile s-a mutat pentru două zile la Reşiţa, aici unde s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Gimnastică pentru juniori I şi II.
Sute de persoane asteapta la racla cu moastele asezate spre inchinare in pridvorul Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Sute de persoane asteapta sambata seara la racla purtand Cinstita Mana a Sfantului Apostol Andrei, Ocrotitorul Romaniei, si racla cu un fragment din moastele Sfintei Mari Mucenite Ecaterina, asezate ...
Pe Booking, HOTELURI DIN PITEŞTI cu… ieşire LA MALUL MĂRII!
ziarulargesul.ro - Argeş
Este sau nu Piteştiul un oraş interesant pentru turism? Dacă este să judecăm prin prisma datelor disponibile pe platforma booking.com, am spune că... nu prea. Chiar nu strălucim la acest capitol. Cei care caută un loc de cazare au o listă cu doar 47 unităţi, din care mai puţin de jumătate sunt...
Ripensia e la al doilea egal consecutiv. Timişorenii vin cu un punct de la Daco-Getica
www.tion.ro - Timiş
Noul antrenor, Alexandru Pelici, a reuşit să aducă un al doilea punct pentru Ripensia Timişoara. Formaţia bănăţeană vine acasă de la Bucureşti cu un punct, după ce a făcut 1 – 1 cu Daco-Getica.
Franta: Confruntari intre manifestanti si fortele de ordine la Paris
ziarmm.ro - Maramureş
Fortele de ordine franceze au recurs sambata la Paris la gaze lacrimogene si au folosit un tun cu apa pentru a dispersa miile de oameni care manifestau fata de cresterile pretului la carburant, asa-nu
DĂNCILĂ E GATA! Numărătoarea inversă a început. Anunţul care generează ALERTĂ ÎN POLITICA din România
evz.ro - Bucureşti
Ioan Cupşa, deputat PNL de Bihor a declarat: „Avem nevoie de vreo 50 de voturi care mai trebuie atrase, cel puţin în teorie, de la Partidul Social Democrat....
După ce i-a dat dreptate lui Dragnea, fostul şef al CSM-ului cere să îi fie apărata reputaţia
evz.ro - Bucureşti
Curtea de Apel Bucureşti este în fierbere, după decizia de suspendare a completelor de cinci judecptori, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecăto...
ISU Bucureşti a amendat constructorul Catedralei Mântuirii Neamului. ISU: Biserica e răspunzătoare
evz.ro - Bucureşti
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti susţine nu se poate discuta în momentul de faţă de o autorizaţie pentru siguranţă la incendiu în cazul Ca...
Fost director chemat în instanţă pentru că nu şi-a îndeplinit obiectivele din contract. Câţi bani solicită firma din Alba
ziarulunirea.ro - Alba
Fost director chemat în instanţă pentru că nu şi-a îndeplinit obiectivele din contract. Câţi bani solicită firma din Alba Societatea ”Drumuri şi Poduri Locale Alba” SA Alba, având ca acţionar unic Consiliul Judeţean Alba, l-a dat în judecată pe fostul director din perioada 2011 – 2015 de la care solicită peste 20.000 de lei ca […]
ISU Bucureşti a amendat constructorul Catedralei Mântuirii Neamului. ISU: Biserica e răspunzătoare ...
evz.ro - Bucureşti
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti susţine nu se poate discuta în momentul de faţă de o autorizaţie pentru siguranţă la incendiu în cazul Ca...
TRAGEDIE în LUMEA CINEMATOGRAFIEI. S-a STINS din VIAȚĂ un mare REGIZOR. Un film CONTROVERSAT i-a ADUS FAIMA
evz.ro - Bucureşti
Regizorul britanic Nicolas Roeg, care şi câştigat faima prin intermediul producţiilor „Don't Look Now/Nu privi acum” sau „Performance/Gangster şi rock star”...
Omenirea, în pragul unui RĂZBOI mondial. Moscova acuză direct Statele Unite
evz.ro - Bucureşti
Relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia sunt tot mai tensionate, iar pentru prima oară Moscova acuză direct Statele Unite că a coordonat un atac asupra efec...
Vânzările IMOBILIARE în ARGEŞ, aproape de 10.000
ziarulargesul.ro - Argeş
Conform Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, peste 9500 de imobile s-au vândut în Argeş de la începutul anului şi până în luna octombrie a acestui an. Astfel, judeţul Argeş se poziţionează pe locul 16 în clasamentul naţional dominat de Bucureşti cu peste 68000 imobile...
Fotbal – Liga a III-a: Minerul Baia Mare invinge acasa pe Unirea Dej
ziarmm.ro - Maramureş
Minerul Baia Mare a invins sambata, 24 noiembrie, pe teren propriu, formatia Unirea Dej, scor 3-1 (1-1), intr-un joc contand pentru etapa a 14-a a Ligii a III-a la fotbal (Seria 5). Pentru baimareni a
După ce i-a dat dreptate lui Dragnea, fostul şef al CSM-ului cere să îi fie apărata reputaţia
evz.ro - Bucureşti
Curtea de Apel Bucureşti este în fierbere, după decizia de suspendare a completelor de cinci judecptori, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecăto...
ACCIDENT îngrozitor! A SPULBERAT două femei. AUTORITĂȚILE au INTERVENIT
evz.ro - Bucureşti
Un bărbat de 46 ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul proprietatea personală giurgiu accident două femei...
Video| Autostrada A1, Lugoj-Deva, lotul 4: Stadiul lucrărilor la celebrul deal al „liliecilor”
ziarulunirea.ro - Alba
Autostrada A1, Lugoj-Deva, lotul 4: Stadiul lucrărilor la celebrul deal al „liliecilor”. În acest moment, la celebrul deal al ”liliecilor” de pe lotul 4 al autostrăzii A1, tronsonul Lugoj-Deva, lucările sunt întrerupte, muncitorii luând o vacanţă. De mai bine de doi ani, sute de muncitori lucrează aproape zilnic la excavarea versantului de la marginea satului […]
Multe persoane cu deficienţe de auz nu mai au voie să-şi condcă maşinile. Ordin al Ministerului Sănătăţii care a schimbat limita nivelului minim de auz
ziarulunirea.ro - Alba
Mai multe persoane cu deficienţă de auz (surdo-muţi) au aflat că nu vor mai avea voie să urce la volan! Asta din cauza unui ordin al Ministerului Sănătăţii care a schimbat limita nivelului minim de auz. Astfel, mulţi dintre cei cu probleme auditive grave nu vor mai putea trece examenul medical şi nu vor mai putea […]
Generalul-locotenent (rez.) Dumitru Prunariu, membru de onoare al Ligii Militarilor Profesionisti
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Dupa ce zilele trecute, fostul ministru al Apararii, Mihai Fifor si fostul secretar de stat din ministerul Apararii, Otilia Sava au decis sa se alature Ligii Militarilor Profesionisti, astazi o noua ...
EMOŢII ÎN JAPONIA. Dezastrul nuclear a revenit în memoria niponilor. A fost o LOVITURĂ-FULGER
evz.ro - Bucureşti
Un cutremur de 5 grade pe scara Richter s-a produs pe coasta Japoniei, în apropierea fostei centrale nucleare de la Fukushima. japonia...
DĂNCILĂ E GATA! Numărătoare inversă a început. Anunţul care generează ALERTĂ ÎN POLITICA din România
evz.ro - Bucureşti
Ioan Cupşa, deputat PNL de Bihor a declarat: „Avem nevoie de vreo 50 de voturi care mai trebuie atrase, cel puţin în teorie, de la Partidul Social Democrat....
Slujbă specială, la care a participat Patriarhul Daniel. Toţi eroii Primului Război Mondial se află, de azi, în Altarul Catedralei Mântuirii Neamului
evz.ro - Bucureşti
Înainte de toate, Catedrala Mântuirii Neamului este închinată eroilor români. Primul său hram este Înălţarea Domnului, cunoscută şi ca Ziua Eroilor. Tocmai de aceea azi a avut loc o slujbă cu totul specială, la care a participat patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel....
Lupte de stradă la Paris: Gaze lacrimogene şi tunuri de apă împotriva protestatarilor nemulţumiţi de scumpirea carburanţilor (VIDEO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Poliţiştii francezi au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă sâmbătă, în Paris, pentru a dispersa protestatarii care îşi manifestă dezacordul faţă de scumpirea carburanţilor, în a doua săptămână de manifestaţii. Porecliţi “veste galbene”, manifestanţii au încercat să se apropie de Palatul Elysée.
Post vacant la Unitatea Militara nr. 02003 Constanta din Ministerul Apararii Nationale. Cine poate participa
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Unitatea Militara nr. 02003 din Constanta din Ministerul Apararii Nationale organizeaza concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminata a functiei contractuale de personal civil, de executie, ...
Circulatia feroviara pe magistrala 300 este intrerupta in judetul Brasov. Ce s-a intamplat si cand se va relua traficul
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informeaza ca circulatia feroviara pe magistrala 300 este intrerupta la kilometrul feroviar 238 900 de metri, intre statiile CF Racos si ...
Regulament privind amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi panourilor publicitare în zona drumurilor judeţene
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Consilierii judeţeni au aprobat joi, 22 noiembrie, cu prilejul unei ;edin’e ordinare de lucru, Regul
Foto/ Andreea Badiu şi Matteo Borza, Miss şi Mister Boboc 2018, la balul organizat de Colegiul Tehnic ,,Ion D. Lăzărescu” Cugir
ziarulunirea.ro - Alba
Centrul Culturul Cugir a găzduit vineri seara, ediţia 2018, a Balului Bobocilor, eveniment organizat de Consiliul elevilor de la Colegiul Tehnic ,,Ion D. Lăzărescu” Cugir. Scenariul balului din acest an a fost inspirat din serialul american de desene animate, ,,Total Drama Island” (Insula Dramei Totale) difuzat de Cartoon Netwoork. Ca şi personajele din serial, care […]
TENSIUNI majore între RUSIA şi MAREA BRITANIE. Omul lui PUTIN, declaraţii INCREDIBILE. Cum va răspunde EUROPA?
evz.ro - Bucureşti
Capacităţile intelectuale ale şefului armatei britanice au fost puse sub semnul întrebării de către şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov....
DECIZIE BIZARĂ a Gabrielei Firea. NIMENI NU SE AŞTEPTA la mutarea asta. Breaking news
evz.ro - Bucureşti
Primarul Capitalei, Gariela Firea, dă Centenarul pe fotbal. Mai precis, edilul Capitalei anunţă că între 38 noiembrie şi 2 decembrie se va afla în Irlanda...
DRAGNEA pregăteşte DECISIVA. A început ELIMINAREA adversarilor
evz.ro - Bucureşti
Liviu Dragnea este în criză de timp şi de aceea grăbeşte adoptarea OUG pentru amnistie şi graţiere. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care a fost eli...
Gabriela Firea dă Centenarul pe fotbal. Primarul Capitalei se va afla în Irlanda, între 28 noiembrie şi 2 decembrie. Va participa astfel la tragerea la sorţi a grupelor de calificare pentru CE 2020
evz.ro - Bucureşti
Primarul Capitalei, Gariela Firea, dă Centenarul pe fotbal. Mai precis, edilul Capitalei anunţă că între 38 noiembrie şi 2 decembrie se va afla în Irlanda...
PRO TV a spulberat audienţa CU O REŢETĂ ce POATE SCRIE ISTORIE în România. News alert în media
evz.ro - Bucureşti
Vocea României, una dintre cele mai populare competiţii musicale, a doborât din nou recordurile de audienţă.. Pro TV a condus seara de vineri, cu show-ul de...
Ziua şi accidentul mortal la Cluj! Un pieton a fost lovit în plin de maşină la Cuzdrioara FOTO
www.stiridecluj.ro - Cluj
Un accident rutier, soldat cu moartea unei persoane, a avut loc, sâmbătă, pe r...
Ziua şi accidentul mortal la Cluj! Un pieton a fost lovit în plin de maşină la Cuzdrioara FOTO
www.stiridecluj.ro - Cluj
Un accident rutier, soldat cu moartea unei persoane, a avut loc, sâmbătă, pe r...
Utilajul de deszapezire, care a luat foc aseara pe Autostrada Soarelui, ridicat de angajatii CNAIR. Cum se circula in zona (video)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Astazi, 24.11.2018, in jurul orei 13 20 a fost ridicat de pe banda de urgenta autoutilajul care a luat foc aseara, incident care a impus restrictii de circulatie pe autostrada. Potrivit CNAIR, la ...
Proiect Straco Grup la Cheţani
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Straco Grup SRL, titular al investiţiei „Exploatare material de umplutură Autostrada Lot 3 Cheţani -
FOTBAL EUROPEAN. Un nou meci CATASTROFAL pentru Real Madrid. „Galacticii” AU PIERDUT la un scor ULUITOR în faţa celor de la Eibar
evz.ro - Bucureşti
Eibar a zdrobit-o pe Real Madrid, scor 3-0, într-o confruntare disputată, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 13-a a Primerei Division. ...
SURPRIZĂ: Minivacanţă PRELUNGITĂ de Crăciun! Încă o ZI LIBERĂ
newsar.ro - Arad
Citeşte azi ce scriu ziarele de mâine!
Monumentul Marii Uniri din Alba Iulia, finalizat pe 26 noiembrie. Lucrarea sculptorului Mihai Buculei are 22 de metri înălţime şi 1.350 de tone greutate
evz.ro - Bucureşti
Are o înălţime de 22 de metri şi o greutate de 1.350 de tone. Acesta e monumentul Marii Uniri din Alba Iulia, operă a sculptorului Mihai Buculei. ...
Tragedie in trafic. Doi frati, victime ale unui cumplit accident rutier. Un tanar a murit, iar sora lui este in stare foarte grava
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un tanar de 21 de ani si-a pierdut viata, iar o fata de 20 de ani, care se afla in masina alaturi de el a fost grav ranita, intr-un accident de circulatie care a avut loc sambata dupa-amiaza pe ...
Un preot AMENINȚĂ că ÎȘI DĂ FOC la sfinţirea Catedralei Neamului. Cum s-a ajuns la această situaţie incredibilă?
evz.ro - Bucureşti
Un preot ameninţă că îşi dă foc la sfinţirea Catedralei Neamului, după ce - în urma unui accident utier, soldat cu un deces - a fost suspendat din preoţie....
Concerte dedicate României, la Universitate
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Universitatea din Oradea începe săptămâna premergătoare Zilei Naţionale cu două evenimente artistice dedicate României. Luni, de la ora 18, la Biblioteca universitară va avea loc spectacolul 'Românie, colţ de rai', iar marţi, de la aceeaşi oră, în Aula Magna vor concerta studenţii de la Muzică.
VIDEO – Târgul de Nunţi Varuna Parc (Găeşti), în desfăşurare până la ora 18:00
www.gazetadambovitei.ro - Dâmboviţa
Varuna Parc din Găeşti organizează, sâmbătă, 24 noiembrie 2018, Târg de Nunţi. Un eveniment dedicat celor care urmează să-şi unească
Păţanie incredibilă de Black Friday! A plătit un telefon, a primit două. Bonus, un dosar penal!
portalsm.ro - Satu Mare
Păţanie incredibilă de Black Friday în Satu Mare! A plătit un telefon, a primit două. Bonus, un dosar penal! L-a căutat şi Poliţia!
Încă un atac dur la Dragnea: „Nu sunt de acord cu această conducere dictatorială”
evz.ro - Bucureşti
Vocile din PSD care se pronunţă împotriva lui Liviu Dragnea nu contenesc să apară. aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa...
Imagini de la eveniment: SSC Farul Constanta a trecut in Liga a 2-a si de Dacia Unirea Braila (galerie foto-video)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Echipa de fotbal SSC Farul Constanta a castigat si meciul jucat astazi, pe teren propriu, cu Dacia Unirea Braila, in Liga a 2-a. Gazdele s-au impus cu 2-0, prin golurile marcate de G. Paun 9 si ...
“Dictatorul” Liviu Dragnea criticat dur de preşedintele Consiliului Judeţean Brăila. Iulian Chiriac : “Nu sunt de acord cu conducerea aceasta dictatorială”
evz.ro - Bucureşti
Vocile din PSD care se pronunţă împotriva lui Liviu Dragnea nu contenesc să apară....
Imagini de la eveniment. Portul Constanta. Persoana inconstienta in cabina unei macarale. Intervin salvatorii (galerie foto-video)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pompierii ISU Constanta intervin in aceste momente in Agigea, la Poarta 10. Din primele informatii, o persoana se afla inconstienta in cabina unei macarale. Revenim. ...
Cutremur în Gorj
www.gorjeanul.ro - Gorj
Chimcomplex preia Oltchim pe 12 decembrie
www.desteptarea.ro - Bacău
Comisia Europeană a aprobat preluarea activelor societăţii Oltchim Râmnicu Vâlcea la societatea Chimcomplex Borzeşti. Oltchim a notificat Bursa de Valori Bucureşti că data finalizării tranzacţiei şi plata transferului dreptului de proprietate este 12 decembrie. „S-au îndeplinit ultimele condiţii suspensive prevăzute în contractul de vânzare de active încheiat cu Chimcomplex, respectiv avizul Consiliului Suprem de Apărare …
Lupte de stradă la Paris. Franţa fierbe în sute de localităţi. Demonstranţii reclamă scumpirea caruranţilor şi cer demisia preşedintelui Emmanuel Macron
evz.ro - Bucureşti
Parisul fierbe. Şi nu de azi, de ieri, ci de două săptămâni. Dar parcă azi nu a mai fost în ultimele zile. Lupte de stradă au loc între miile de demonstranţi şi forţele de ordine....
UPDATE. Alerta! Persoana cazuta intr-un canal piscicol in Lipnita, judetul Constanta (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pompierii constanteni actioneaza in aceste momente in comuna Lipnita, judetul Constanta, pentru a salva o persoana cazuta intr-un canal piscicol. Revenim. ...
Liga a 3-a, CS Ocna Mureş – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 0-5 (0-1) | La ultima reprezentaţie internă, al 7-lea eşec la rând pentru ultima clasată
ziarulunirea.ro - Alba
CS Ocna Mureş, din postura “lanternei roşii”, ce a strâns numai un punct în 13 runde, încearcă să spagă gheaţa la ultima apariţie a anului pe “Stadionul Dragostei”, sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 14.00. *0-1, MIN. 32: TOTIC a deschis scorul *0-2, MIN. 54: juniorul SAIZU a majorat avantajul *0-3, MIN. 64: Jichici a […]
Termen limită pentru cererile de retrocedare: 6 decembrie
www.desteptarea.ro - Bacău
Ultima zi în care mai pot fi depuse la comisiile locale cereri pentru reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate este 6 decembrie 2018. Legea 231, care a modificat şi completat Legea fondului funciar nr. 18 din 1991, a stabilit o perioadă de 120 de zile (9 august-6 decembrie) „în care persoanele fizice şi juridice pot …
FOTO / VIDEO: Tricolor impresionant de 36 de metri purtat de militari la Alba Iulia la „MARATONUL 100 DE ANI – 100 KM”, marcând simbolic jertfa înaintaşilor
ziarulunirea.ro - Alba
Un Tricolor impresionant de 36 de metri a fost purtat de militari în Cetatea Alba Carolina, în cadrul maratonului „MARATONUL 100 DE ANI – 100 KM”. Evenimentul a avut loc sâmbătă şi a reunit militari şi civili care au parcurs distanţa Cluj – Napoca Alba Iulia, fiecare kilometru parcurs marcând simbolic jertfa înaintaşilor. Militarii au […]
Veste şoc despre plata pensiilor. Nu există niciun proiect şi nici nu va exista în viitorul apropiat
evz.ro - Bucureşti
Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a făcut cu ceva timp în urmă un anunţ care a stârnit panică printre pensionari, dar şi pentru compania cu cei mai m...
VIDEO – A scăpat de la moarte de două ori în câteva secunde
comunitate.oradesibiu.ro - Sibiu
Un bărbat din China a scăpat, de două ori în câteva secunde, fără să fie călcat de maşini. S-a întâmplat într-un oraş din sud-estul ţării, iar momentul a fost surprins de o cameră de supraveghere. Bărbatul a intrat cu scuterul într-o intersecţie, fără să se asigure şi fost evitat la…
Cele mai frumoase oraşe de vizitat iarna. Sibiul e în listă
comunitate.oradesibiu.ro - Sibiu
Europa întreagă, dar cu precădere câteva oraşe cu iz istoric merită să fie vizitate pe timpul iernii. Zăpada şi târgurile de Crăciun le dă o atmosferă aparte. Sibiul a fost inclus şi el în lista scurtă a celor mai frumoase destinaţii europene pe timp de iarnă, potrivit loveexploring.com. Sibiu, România Cu…
Un nou program prin care SE DAU BANI de la stat! Cine poate beneficia
evz.ro - Bucureşti
Un nou proiect prin care românii pot primi bani de la stat a fost depus în Parlament. Voucherele sunt în valoare de 7.000 de lei şi se acordă exclusiv famil...
Fortele de ordine din Paris au recurs la gaze lacrimogene si au folosit un tun cu apa pentru a dispersa manifestantii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Fortele de ordine franceze au recurs sambata la Paris la gaze lacrimogene si au folosit un tun cu apa pentru a dispersa miile de oameni care manifestau fata de cresterile pretului la carburant, ...
Liga a 3-a, CS Ocna Mureş – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 0-4 (0-1) | La ultima reprezentaţie internă, al 7-lea eşec la rând pentru ultima clasată
ziarulunirea.ro - Alba
CS Ocna Mureş, din postura “lanternei roşii”, ce a strâns numai un punct în 13 runde, încearcă să spagă gheaţa la ultima apariţie a anului pe “Stadionul Dragostei”, sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 14.00. *0-1, MIN. 32: TOTIC a deschis scorul *0-2, MIN. 54: juniorul SAIZU a majorat avantajul *0-3, MIN. 64: Jichici a […]
Doliu în fotbalul românesc. A MURIT PE TEREN. Dumnezeule, CE TRAGEDIE! Breaking news
evz.ro - Bucureşti
Doliu în lumea fotbalului românesc. Din păcate medicii nu au mai putut face nimic pentru Nicolae Matei, care a murit pe terenul de fotbal....
Portul Constanta. Persoana inconstienta in cabina unei macarale. Intervin salvatorii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pompierii ISU Constanta intervin in aceste momente in Agigea, la Poarta 10. Din primele informatii, o persoana se afla inconstienta in cabina unei macarale. Revenim. ...
Alertă la Realitatea TV. ÎNCĂ O VEDETĂ SE REVOLTĂ: „Nu tac pentru că mă tem. De 3 ani urlu împotriva corupţiei”
evz.ro - Bucureşti
Jurnalistul Realitatea TV, Nora Dincă spune că nu acceptă să tacă în acest moment în care a izbucnit un imens scandal la Realitatea TV....
Doliu în fotbalul românesc. A MURIT PE TEREN. Ce tragedie! Breaking news
evz.ro - Bucureşti
Doliu în lumea fotbalului românesc. Din păcate medicii nu au mai putut face nimic pentru Nicolae Matei, care a murit pe terenul de fotbal....
Pensii. ANUNŢ-ŞOC! Asta mai lipsea… ÎN LOC DE MĂRIRI, SE TAIE BANI. Breaking news social
evz.ro - Bucureşti
Veste proastă despre pensii! În loc să fie mărite, acestea riscă să scadă. Motivul este incredibil. Legea pensiilor va fi dezbătută luni....
Atenţie la ce mâncăm! Nanotehnologia din farfuria noastră. Un vast domeniu de care românii ar trebui să ştie. Avertismentul unui reputat specialist
evz.ro - Bucureşti
Mâncarea noastră cea de toate zilele tinde să fie din ce în ce mai robotizată, nu neapărat mai industrializată, aşa cum se vorbea până acum....
Primaria orasului Murfatlar, judetul Constanta angajeaza referent debutant. Cine poate participa si cand este programat concursul
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Orasului Murfatlar, judetul Constanta organizeaza concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioada nedeterminata a functiei contractuale de executie vacante, de referent debutant. ...
Primaria orasului Murfatlar, judetul Constanta angajeaza referent debutant. Cine poate participa si cand este programat concursul
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Orasului Murfatlar, judetul Constanta organizeaza concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioada nedeterminata a functiei contractuale de executie vacante, de referent debutant. ...
Neamţ: Actorul Ion Dichiseanu, invitat special la Piatra-Neamţ (FOTO)
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Vineri, 23 noiembrie, publicul din Piatra-Neamţ s-a putut bucura de prezenţa maestrului Ion Dichiseanu, invitat special în cadrul evenimentului
Societate din Cernavoda pradata de hoti. Cinci tineri, suspectati de comiterea faptei, depistati de politisti
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Cinci tineri, banuiti de comiterea unei infractiuni de furt dintr-o societate din Cernavoda au fost identificati de politistii constanteni. Potrivit IPJ Constanta, urmare a cercetarilor in ...
FOTO, LIVE-TEXT: Gloria Teuz Cermei – Unirea Alba Iulia 2-0 (1-0), în penultima rundă a turului | “Alb-negrii”, eşec în fieful ocupantei locului secund, ce a bifat a 7-a victorie la rând!
ziarulunirea.ro - Alba
La Cermei, Unirea Alba Iulia încearcă să spargă gheaţa în al 13-lea duel direct Alba-Arad din această toamnă, dar are în faţă o grupare în mare formă, ajunsă pe locul secund al ierarhiei, meci prevăzut azi, 24 noiembrie, la ora 14.00. Ascensiunea Gloriei a început la Galda de Jos, cu prima victorie externă obţinută de […]
HAOS TOTAL Jandarmii ripostează cu GAZE LACRIMOGENE, lângă Arcul de Triumf, după ce au fost atacaţi: Imagini ȘOCANTE din Paris - LIVE VIDEO
ph-online.ro - Prahova
UPDATE Forţele de ordine franceze au recurs sâmbătă la Paris la gaze lacrimogene şi au folosit un tun cu apă pentru a dispersa miile de oameni care ma...
Alimente PERICULOASE la Mega Image: S-a luat deciza RETRAGERII a două produse
ph-online.ro - Prahova
Retailerul Mega Image a anunţat că retrage de pe piaţă două produse cu anşoa a căror compoziţie a fost afectată de o substanţă chimică folosită la mat...
TRAGEDIE - O sportivă din România a fost ASASINATĂ, în Spania: A fost împuşcată de doi bărbaţi pe care îi cunoştea - FOTO
ph-online.ro - Prahova
Maria Marian, românca de 29 de ani ucisă ieri în Spania, era o fostă speranţă a voleiului feminin românesc scrie gsp.ro. Miercuri, în momentul în care...
INCENDIU puternic in Bereasca. Ard doua case, flacari uriase
ph-online.ro - Prahova
Un incendiu a izbucnit la o locuinta din cartierul Bereasca, pe strada Dumbravei, flacarile extinzandu-se cu repeziciune si la o alta locuinta invecin...
ALERTĂ METEO pentru 11 judeţe: Meteorologii avertizează că vizibilitatea va fi sub 50 de metri şi vor fi semnalate chiciură şi fulguieli
ph-online.ro - Prahova
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile până sâmbătă, la ora 2:00, în mai multe local...
Alerta! Conducta de gaz sparta, pe o strada din Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Este alerta la pompieri! Salvatorii intervin in aceste momente pentru a asigura masuri de prevenire a unui incendiu dupa ce o conducta de gaz s-a spart pe strada Stefan Octavian Iosif din Constanta. ...
FOTO, LIVE-TEXT: Industria Galda – Metalurgistul Cugir 1-2, la pauză, oaspeţii au întors scorul în ultimul derby „de Alba” a turului, cu miză pentru conjudeţene!
ziarulunirea.ro - Alba
Industria Galda de Jos şi Metalurgistul Cugir se vor întâlni, astăzi, de la ora 14.00, în ultimul derby “de Alba” al turului, meci contând pentru penultima rundă a primei părţi a stagiunii. 10 puncte diferenţă sunt între cele două conjudeţene (“roş-albaştrii” – locul 5 cu 25 de puncte; găldenii – poziţia a 11-a) ce au […]
Portul Constanta. Persoana inconstineta in cabina unei macarale. Intervin salvatorii
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pompierii ISU Constanta intervin in aceste momente in Agigea, la Poarta 10. Din primele informatii, o persoana se afla inconstienta in cabina unei macarale. Revenim. ...
Catedrala Mântuirii Neamului. Mâine, la Bucureşti, va răsuna în premieră cel mai mare clopot cu balans din lume
evz.ro - Bucureşti
Catedrala Mântuirii Neamului stabileşte deja un record mondial. Are cel mai mare clopot cu balans din lume....
Trafic oprit pe DN 7. Doua tiruri si un autoturism, implicate. In ce stare sunt victimele
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Accident rutier pe DN7 E673 Deva - Lugoj, in zona localitatii Vetel din judetul Hunedoara. In eveniment au fost implicate doua autotrenuri si un autoturism. Potrivit InfoTrafic, in urma impactului, ...
FOTO, VIDEO: Cum arată Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia, după ce au fost date toate schelele jos
ziarulunirea.ro - Alba
Cum arată Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia, după ce au fost date toate schelele jos. Astăzi, sculptorul Buculei, cu ajutorul militarilor de la Batalionul 136 Geniu, a reuşit să dea jos toate schelele de pe Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia. Construcţia denumită în derâdere de mulţi albaiulieni „monumentul facebook” a strâns […]
Alertă la Realitatea TV. ÎNCĂ O VEDETĂ SE REVOLTĂ: „Nu tac pentru că mă tem. De 3 ani urlu împotriva corupţiei”
evz.ro - Bucureşti
Jurnalistul Realitatea TV, Nora Dincă spune că nu acceptă să tacă în acest moment în care a izbucnit un imens scandal la Realitatea TV....
Infecţiile urinare
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Infecţiile urinare sunt printre cele mai frecvente infecţii bacteriene, fiind determinate de prezenţa şi multiplicarea unor germeni patogeni în orice loc al tractului urinar, de la rinichi, uretere şi vezică urinară, la uretră. Aceştia depăşesc numărul de 100.000 pe un mililitru de urină.
FOTO, LIVE-TEXT: Industria Galda – Metalurgistul Cugir 1-1, Necşulescu a egalat din penalty, ultimul derby „de Alba” a turului, cu miză pentru conjudeţene!
ziarulunirea.ro - Alba
Industria Galda de Jos şi Metalurgistul Cugir se vor întâlni, astăzi, de la ora 14.00, în ultimul derby “de Alba” al turului, meci contând pentru penultima rundă a primei părţi a stagiunii. 10 puncte diferenţă sunt între cele două conjudeţene (“roş-albaştrii” – locul 5 cu 25 de puncte; găldenii – poziţia a 11-a) ce au […]
Un tir cu material lemnos s-a răsturnat în pasul Tihuţa
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Un tir incarcat cu material lemnos s-a rasturnat sambata, la orele pranzului, pe drumul national 17, care leaga Suceava de Ardeal. Incidentul s-a petrecut in localitatea Piatra Fantanele, judetul Bistrita Nasaud, dar primii care au intervenit au fost cei de la Garda de Interventie Poiana Stampei, cu autospeciala cu accesorii pentru descarcerare si o ambulanta SMURD.
Ceaţa dă bătăi de cap şoferilor care circulă pe şoselele din judeţ
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ultima ora: Judetul Suceava a fost si ramane sub atentionare de cod galben de ceata, motiv pentru care peste 100 de politisti rutieri si de ordine publica au fost trimisi in teren pe drumuri pentru monitorizarea traficului rutier. Pentru a evita aparitia unor situatii nedorite, politistii rutieri din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului IPJ Suceava le recomanda soferilor sa conduca atent si preventiv.
Noi, toti, suntem Romania! Asociatia Macedonenilor din Romania a celebrat Centenarul Marii Uniri la Parlamentul Romaniei
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Noi, toti, suntem Romania! Asociatia Macedonenilor din Romania a celebrat Centenarul Marii Uniri la Parlamentul Romaniei
FOTO, LIVE-TEXT: Gloria Teuz Cermei – Unirea Alba Iulia 1-0, în penultima rundă a turului | “Alb-negrii”, deplasare dificilă în fieful ocupantei locului secund
ziarulunirea.ro - Alba
La Cermei, Unirea Alba Iulia încearcă să spargă gheaţa în al 13-lea duel direct Alba-Arad din această toamnă, dar are în faţă o grupare în mare formă, ajunsă pe locul secund al ierarhiei, meci prevăzut azi, 24 noiembrie, la ora 14.00. Ascensiunea Gloriei a început la Galda de Jos, cu prima victorie externă obţinută de […]
Bisericile din Europa răspund fenomenului migraţiei. EXPOZITIA „Străin am fost şi m-aţi primit!”, Matei (25,35)
evz.ro - Bucureşti
Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom, în cooperare cu Brot fuer die Welt, reînnoieşte invitaţia de a participa la expoziţia care a început...
Descoperire uimitoare în maşina omului de afaceri din Baia de Fier, care a murit în urma unui accident
www.gorjeanul.ro - Gorj
Conform unor surse, poliţiştii au găsit în maşina lui Cătălin Guţu, un BMW X6, aproximativ 125.000 de euro, bani care ar fi fost predaţi familiei sale. Maşina tânărului de 33 de ani s-a răsturnat, în noaptea de joi spre vineri, în zona localităţii Bengeşti-Ciocadia.Un
Proiect pentru comunitatea din Berghia
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Primăria comunei Pănet, în calitate de titular al proiectului “Racordarea unităţilor publice la reţe
Vicepreşedintele Curţii de Apel Bucureşti, Alina Ghica, anunţă că va sesiza CSM, în urma criticilor la care a fost supusă
evz.ro - Bucureşti
Vicepreşedintele Curţii de Apel Bucureşti, Alina Ghica, a declarat că va sesiza CSM după criticile din ultima perioadă la care a fost supusă. ...
SFÂRȘITUL LUMII aşa cum o ştim? DOI ASTEROIZI se îndreaptă spre PĂMÂNT. Cât timp mai avem?
evz.ro - Bucureşti
Doi asteroizi se îndreaptă spre Pământ, dar experţii au declarat că ne vor ocoli. Ameninţarea este reală, întrucât aceştia au o dimensiune foarte mare....
Deplasare grea pentru FC Hermannstadt. Jucăm la Călăraşi
comunitate.oradesibiu.ro - Sibiu
Echipa sibiană joacă, duminică, 25 noiembrie, de la ora 13:30, la Călăraşi, pe Stadionul ”Ion Comşa”, cu cealaltă formaţie care a promovat în Liga 1, în această vară, Dunărea din localitate. În turul sezonului regulat al acestei ediţii de campionat, la Tg. Mureş, cele două echipe au terminat la egalitate,…
Descoperire uimitoare în maşina omului de afaceri din Baia de Fier, care a murit în urma unui accident! Ce au găsit poliţiştii în maşina acestuia
www.gorjeanul.ro - Gorj
Conform unor surse, poliţiştii au găsit în maşina lui Cătălin Guţu, un BMW X6, aproximativ 125.000 de euro, bani care ar fi fost predaţi familiei sale. Maşina tânărului de 33 de ani s-a răsturnat, în noaptea de joi spre vineri, în zona localităţii Bengeşti-Ciocadia.Un
FOTO, LIVE-TEXT: Industria Galda – Metalurgistul Cugir 1-0, Cernea a înscris, ultimul derby „de Alba” a turului, cu miză pentru conjudeţene!
ziarulunirea.ro - Alba
Industria Galda de Jos şi Metalurgistul Cugir se vor întâlni, astăzi, de la ora 14.00, în ultimul derby “de Alba” al turului, meci contând pentru penultima rundă a primei părţi a stagiunii. 10 puncte diferenţă sunt între cele două conjudeţene (“roş-albaştrii” – locul 5 cu 25 de puncte; găldenii – poziţia a 11-a) ce au […]
Scandal la DNA Oradea. Un nou caz de poliţie politică. Avocatul Răzvan Doseanu şi clientul acestuia, fostul şej al Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss, interceptaţi
evz.ro - Bucureşti
Un scandalos caz de la Oradea este legat de activitatea DNA. Ancheta realizată de site-ul „Lumea Justiţiei” documente, arată felul în care DNA Oradea...
CIA intervine în întâlnirile grupului Bilderberg
evz.ro - Bucureşti
CIA a încercat să conducă opinia publică în Europa, conform unei declaraţii-şoc din agenda grupului Bilderberg. Imaginaţi-vă un club privat unde se întâlnes...
O nouă URGIE va lovi România. Oamenii, dar şi animalele sunt în pericol. Documente confidenţiale
evz.ro - Bucureşti
După nenorocirea cu pesta porcină care a lovit crunt ţara noastră, boala fiind depistată în 18 judeţe, cel mai recent fiind Olt, jurnaliştii francezi au des...
Fotbalist de la SSC Farul Constanta, transportat cu salvarea la spital
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Fotbalistul Yeboah Twumasi, de la SSC Farul Constanta, s-a accidentat serios, astazi, in meciul de pe teren propriu cu Dacia Unirea Braila. In minutul 32, fundasul Farului s-a lovit la cap in urma unui ...
Pesta porcină se extinde: Olt, al 18-lea judeţ din ţară în care s-a confirmat prezenţa virusului
www.ebihoreanul.ro - Bihor
Virusul pestei porcine africane continuă să se extindă în România. Specialiştii au confirmat prezenţa lui şi într-o gospodărie din Rusăneşti, judeţul Olt, astfel că numărul total al judeţelor unde a fost semnalată boala ajunge la 18.
Taxa auto revine! Cum se va calcula noua taxă şi când este obligatorie plata
ziarulunirea.ro - Alba
Taxa auto revine şi va fi plătită din ianuarie 2019. Anunţul este făcut de ministrul Mediului. Proprietarii maşinilor care poluează mai mult vor scoate bani multi din buzunar. Sunt trei factori de calcul. Se vor lua în considerare capacitatea cilindrică a motorului, norma de poluare şi emisiile autoturismului. Cei care poluează mai mutl vor plăti o sumă mai mare, asta […]
Liga a 3-a, CS Ocna Mureş – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii
ziarulunirea.ro - Alba
CS Ocna Mureş, din postura “lanternei roşii”, ce a strâns numai un punct în 13 runde, încearcă să spagă gheaţa la ultima apariţie a anului pe “Stadionul Dragostei”, sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 14.00. Formaţia lui Mihai Manea, cu şase înfrângeri consecutive, este lovită din plin de ghinioane, la acest meci abia putându-se completa […]
Andra îi răspunde lui Chirilă după un CONFLICT care a stârnit vâlvă: „Mai mult asta m-a măcinat...”
evz.ro - Bucureşti
Tudor Chirilă a rănit-o pe Andra cu comentariile sale, iar aceasta nu şi-a putut stăpâni lacrimile. Acum a venit rândul artistei să îi dea replica....
„Eu sunt! Și?”, un spectacol provocator, la Teatrul Studio
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Spectacolul „Eu sunt! Și?” de Dan Boldea abordează problema identităţii sexuale prin prisma ambelor
Ripensia, un nou egal, acum cu Daco-Getica Bucureşti. Primul succes cu Pelici se lasă aşteptat
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Ripensia Timişoara a terminat la scorul de 1-1 meciul de pe terenul Daco-Geticii Bucureşti. A fost o partidă în care jocul de construcţie a fost mai mult decât steril, toate golurile şi ocaziile au venit din lovituri libere. Roş-galbenii au marcat repede, graţie lui Bogdan Străuţ, în timp ce oaspeţii au revenit după reuşita lui Adrian Voicu şi niciuna dintre echipe nu a putut marca golul victoriei.
Lipsa lui Iohannis la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului? Gigi Becali are un posibil răspuns
evz.ro - Bucureşti
Klaus Iohannis, preşedintele României, va lipsi de la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului. Gigi Becali vine cu o explicaţie plauzibilă....
Klaus Iohannis i-a primit la Palatul Cotroceni pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu si Patriarhul BOR Daniel
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, i-a primit sambata, 24 noiembrie a.c., la Palatul Cotroceni, pe Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Roma, si pe ...
Foto! Expoziţia „Anotimpuri”, vernisată la Muzeul Judeţean Gorj
www.gorjeanul.ro - Gorj
Astăzi, 24 noiembrie 2018, la Muzeul Judeţean Gorj “Alexandru Ștefulescu” a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografie Anotimpuri, semnată Ionel Scăunaşu. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi au autorităţilor publice locale şi judeţene; viceprimarul municipiului Târgu-J
Studenţi UMFST, în vizită la Hirschmann România
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Departamentul de Inginerie Industrială şi Management al Facultăţii de Inginerie din cadrul Universit
Un autotren încărcat cu lemn s-a răsturnat pe DN 17, la Piatra Fântânele
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Un autotren încărcat cu material lemnos s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 17 în zona localităţii Piatra Fântânele, şoferul fiind transportat la Centrul de Primiri Urgenţe din Vatra Dornei. Traficul pe drumul care leagă Vatra Dornei de Bistriţa este îngreunat.
La locul accidentului a intervenit modul
VIDEO – Penibil si disperat?! Deputatul liberal Buican se inghesuie sa taie panglici la investitii ale Guvernului PSD, pe care il injura toata ziua!
ziaruldevalcea.ro - Vâlcea
Săracul om ! Fiindcă nu a mai pupat de mult la putere, Cristian Buican, liderul PNL Vâlcea, a intrat în servaj şi simte nevoia să îşi injecteze în venă câte o doză de tăiat panglici. Ca atare, a pâ…
Halep ESTE CU EL? Apropiaţii ÎI ŞTIAU DESPĂRŢIŢI. Surpriză şi pentru familie. News alert
evz.ro - Bucureşti
Simona Halep, numărul 1 mondial, şi australianul Darren Cahill petrec câteva zile împreună, în Austria, chiar dacă acest a încetat să mai fie antrenorul rom...
Jobul din care ieşi la pensie cu 1.000 de euro la doar 47 de ani. Se fac recrutări masive în această perioadă
evz.ro - Bucureşti
Cei care vor să aibă o pensie mare şi să muncească doar până la 50 de ani se pot orienta către acest job. Statul are nevoie mare de oameni în acest domeniu....
Accident spectaculos in judetul Suceava. Un TIR incarcat cu material lemnos s-a rasturnat pe sosea (galerie foto)
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Un autotren incarcat cu material lemnos s-a rasturnat sambata in localitatea Piatra Fantanele, judetul Suceava. Circulatia este blocata pe o banda de mers. La fata locului a intervenit modulul SMURD ...
Festivalul „D’ale Porcului”, la ERA Park: 23 de echipe se întrec în prepararea mâncărurilor din carne de porc (FOTO/VIDEO)
www.ebihoreanul.ro - Bihor
A cincea ediţie a festivalului-concurs „D’ale Porcului” şi a doua din acest an a debutat sâmbătă, în parcarea centrului comercial ERA Park. 23 de echipe, majoritatea ale unor comune bihorene, se întrec în prepararea mâncărurilor din carne de porc. Din pricina pestei porcine, însă, inspectorii DSVSA au impus ca fiecare kilogram de carne folosit să aibă acte de provenienţă şi analizele făcute, astfel că organizatorii au adus toţi porcii dintr-un abator. Tocmai de aceea, nici obiceiul pârjolirii porcului nu a mai fost pus în practică.
Maramures: Cu 875 lei/km parcurg carutele “Drumul Unirii”. “Diurna” e de 262.500 de lei
ziarmm.ro - Maramureş
262.500 de lei au iesit din visteria Consiliului Judetean Maramures pentru “Drumul Unirii”. Conform comunicatelor de presa transmise de institutia amintita, traseul Baia Mare- Alba Iulia ar avea 300 d
Post vacant la Prefectura Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Institutia Prefectului-judetului Constanta, cu sediul in bulevardul Tomis nr. 51 organizeaza concurs pentru ocuparea 1 functiei publice de executie vacanta de consilier, grad profesional superior, in ...
Minivacanţă pentru angajaţi, în luna decembrie! Iată care sunt liberele date de stat şi cum se va face punte între Sărbători. CALENDAR
evz.ro - Bucureşti
În aceste zile românii sărbătoresc Sfântul Andrei şi 1 decembrie, Ziua Naţională a României. Potrivit Codului muncii, zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie ...
Oreste, CÂRTIȚA de la Realitatea TV, Rareş Bogdan, victima colaterală? Apare şi Mossad acum… ULTIMELE DEZVĂLUIRI sunt incendiare
evz.ro - Bucureşti
Jurnalistul Alexandru Căutiş vine cu noi dezvăluiri despre scandalul de la Realitatea TV, în care este implicat Oreste, dar şi Rareş Bogdan....
Copiii nu mai au voie să-i pună Moşului scrisori sub brad pentru că se încalcă legea privind protecţia datelor personale! Nebunia DGPR
evz.ro - Bucureşti
Noua lege privind protecţia datelor personale îi va afecta pe cei mici anul acesta, chiar de Crăciun. Copiii nu mai au voie să pună scrisori adresate lui Mo...
Localitatea de 17.000 de locuitori din Oltenia care va avea autobuze electrice. Este printre primele din ţară
evz.ro - Bucureşti
Oltenia nu are nicio autostradă care să o lege de restul ţării, însă primarul din „Oraşul lui Nea Mărin” este un adevărat gospodar şi a reuşit să atragă mul...
Angajări la Metro Târgu-Mureş!
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Metro Târgu-Mureş angajează consilier vânzări. Potrivit unui comunicat, responsabilităţile postului
China vrea să construiască cel mai lung tunel pe sub mare din lume
evz.ro - Bucureşti
China este pregătită să construiască primul tunel submarin pentru trenuri de mare viteză în provincia sudică Zhejiang, a informat mass-media chineză....
Perchezitii masive in ultima saptamana, in dosare privind infractiuni economice. Perchezitii si la Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In ultima saptamana, politistii specializati in investigarea criminalitatii economice din cadrul Politiei Romane au efectuat 53 de perchezitii si au instituit masuri asiguratorii in valoare de ...
Scandal cu IATAGANE, în magazin. Filmare cu ASALTUL SĂLBATIC. Scene care vă pot afecta emoţional
evz.ro - Bucureşti
Scene incredibile într-un magazin plin cu oameni. Un hoţ a încercat să jefuiască locaţia, dar angajaţii, înarmaţi cu iatagane, l-au alungat....
Oana Roman, în DOLIU. ANUNŢUL TRAGIC a doborât-o pe fiica lui Petre Roman. NEWS ALERT
evz.ro - Bucureşti
Oana Roman este în doliu. Vedeta a postat un mesaj emoţionant la doar câteva zile de la moartea diplomatului român, Mihnea Constantinescu....
Lovitură pentru toţi pensionarii. Decizia luată de Guvern
evz.ro - Bucureşti
Un proiect de lege a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere, iar potrivit acestuia pensionarii nu se vor mai putea angaja la stat, iar veniturile din pe...
Moment istoric într-o ţară musulmană. Femeile urmează să aibă drepturi egale la moştenire cu bărbaţii
evz.ro - Bucureşti
Moment istoric într-o ţară musulmană. În Tunisia femeile urmează să aibă drepturi egale la moştenire cu bărbaţii aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa...
Andreea Raicu a pozat GOALĂ, la 41 de ani. GALERIE FOTO BOMBĂ!
evz.ro - Bucureşti
Andreea Raicu apare intr-un pictorial incendiar in numarul din Decembrie al revistei Unica. Vedeta a acceptat sa pozeze goala intr-un pictorial manifest in ...
Copilul tău stă pe tabletă şi pe telefon? S-a dovedit efectul acestora asupra creierului!
evz.ro - Bucureşti
Copiii care petrec prea mult timp în faţa calculatorului, a tabletelor, telefoanelor sau televizoarelor suferă modificări în emisferele cerebrale, avertizea...
FOTO / VIDEO: Pentru a marca Centenarul Marii Uniri, Conferinţă a consilierilor juridici din ţară la Alba Iulia
ziarulunirea.ro - Alba
Pentru a marca Centenarul Marii Uniri, Conferinţă a consilierilor juridici din ţară la Alba Iulia Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, de la ora 10.00, sub egida Centenarului Marii Uniri, la etajul V al Hotelului Parc din Alba Iulia s-a desfăşurat conferinţa cu tema „Statul de drept în România la 100 de ani de la Marea Unire. […]
Ministerul Justiţiei nu mai are bani pentru avocaţii din oficiu. Datoriile sunt de 690.000 de euro
ziarulunirea.ro - Alba
Ministerul Justiţiei confirmă că nu are fonduri suficiente pentru a plăti cei aproximativ 6.000 de avocaţi din oficiu înscrişi în Registrul de asistenţă judiciară al Barourilor. Într-un răspuns oficial acordat UNBR, Ministerul susţine că aşteaptă rectifcarea bugetară de astăzi pentru a putea plăti cei 690.000 de euro restanţi şi că situaţia se datorează faptului că […]
FOTO, VIDEO: Crosul Unirii 2018, la jumătate de veac, eveniment sportiv de anvergură dedicat Centenarului Marii Uniri
ziarulunirea.ro - Alba
La jumătate de veac, Crosul Unirii 2018, eveniment sportiv de marcă, organizat în Cetatea Marii Uniri,s-a desfăşurat în Șanţurile Cetăţii din Alba Iulia, tradiţionala competiţie devenită un simbol celebrând astfel Centenarul Marii Uniri. Acţiunea sportivă de amploare, ce marchează prin mişcare cele două evenimente de la 1 Decembrie, aniversarea Marii Uniri din 1918 şi sărbătorirea […]
Se termină, pentru moment, calvarul pe DN73A, la Râşnov
feedproxy.google.com - Braşov
Firma care trebuie să repare DN73A a început astăzi să astupe ultima casetă rămasă decoperată, la Râşnov. Lucrările se vor finaliza, cel mai probabil, luni. „Astăzi e temperatura potrivita ca sa se toarne stratul de baza care va ramane permanent. Saptamana viitoare se va mai turna un strat de asfalt care sa rezolve si diferenta
ALERTĂ la Moscova! Viaţa lui Putin, ÎN PERICOL? Acţiune urgentă a serviciilor speciale la Kremlin. VIDEO
evz.ro - Bucureşti
Manevre militare misterioase la Moscova. Serviciile secrete au simulat evacuarea lui Putin din Kremlincu ajutorul elicopterelor....
Vreme caldă în weekend, ploi de luni
comunitate.oradesibiu.ro - Sibiu
Weekendul care tocmai a început va fi unul cu soare, călduros. Aşa că bucuraţi-vă de el, pentru că de luni meteorologii anunţă că vremea se schimbă şi se reîntorc ploile. „În acest weekend vorbim de un proces de încălzire treptată a vremii, astfel încât temperaturile maxime vor înregistra la amiază…
Manifestari la Constanta cu prilejul Centenarului Marii Uniri. Programul evenimentului
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Municipiului Constanta, impreuna cu Institutia Prefectului Judetul Constanta si Comandamentul Flotei, invita constantenii sa participe la manifestarile prilejuite de sarbatorirea ...
Pompierii au intrat pe geam în Trivale
ziarulargesul.ro - Argeş
Un echipaj cu o autospecială şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti au intervenit în municipiul Piteşti, strada Trivale, pentru deblocarea uşii unui apartament situat la etajul 4, întrucât, în interior se afla un copil de 4 ani, care blocase uşa în momentul în...
Manevre militare misterioase la Moscova. Serviciile secrete au simulat evacuarea lui Putin din Kremlin (VIDEO)
evz.ro - Bucureşti
Manevre militare misterioase la Moscova. Serviciile secrete au simulat evacuarea lui Putin din Kremlincu ajutorul elicopterelor....
Un nou cutremur în România. De ce cutremurele se produc mereu după căderea serii?
evz.ro - Bucureşti
Majoritatea cutremurelor puternice cu magnitudine de peste 6 grade Richter se întâmplă după lăsarea nopţii, iar istoria fenomenelor seismice din ţara noastr...
Fuga din ţară a lui Petru Dumitriu. Jenanta scenă cu Mircea Eliade la Gallimard
evz.ro - Bucureşti
Autorul „Cronicii de familie” a încercat să scape de iadul comunist, unde semnase pactul cu diavolul, şi a nimerit într-o cloacă marxizantă. O evocare de Dan Ciachir...
„România 100 – Eu Aleg România”, spectacol organizat de Radio Târgu-Mureş
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Radio Târgu-Mureş te invită să spui ,,Eu aleg România” în cadrul celui mai frumos proiect derulat de
FOTO: Crosul Unirii 2018, la jumătate de veac, eveniment sportiv de anvergură dedicat Centenarului Marii Uniri
ziarulunirea.ro - Alba
La jumătate de veac, Crosul Unirii 2018, eveniment sportiv de marcă, organizat în Cetatea Marii Uniri,s-a desfăşurat în Șanţurile Cetăţii din Alba Iulia, tradiţionala competiţie devenită un simbol celebrând astfel Centenarul Marii Uniri. Acţiunea sportivă de amploare, ce marchează prin mişcare cele două evenimente de la 1 Decembrie, aniversarea Marii Uniri din 1918 şi sărbătorirea […]
Cum arată invitaţia la slujba de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului. EXCLUSIV EVZ
evz.ro - Bucureşti
Evenimentul zilei a intrat în posesia documentului de acces în interiorul Catedralei Naţionale, pentru sfinţirea acesteia. Accesul în interiorul Catedralei ...
UIMIRE LA IAŞI. Mascaţii i-au oprit în trafic şi au urmat SCENE CA-N FILME! Breaking news
evz.ro - Bucureşti
Captură bombă a poliţiştilor din Iaşi. Oamenii legii au reuşit să prindă patru indivizi care tocmai dăduseră o spargere într-un apartament. ...
Moment istoric într-o ţară musulmană. Femeile urmează să aibă drepturi egale la moştenire cu bărbaţii
evz.ro - Bucureşti
Moment istoric într-o ţară musulmană. În Tunisia femeile urmează să aibă drepturi egale la moştenire cu bărbaţii...
Politia Romana. Peste 140 de persoane disparute, printre care si minori, depistate de politisti
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
In ultima saptamana, a fost clarificata situatia in 230 de cazuri de persoane disparute sau pe numele carora existau mandate emise de instantele de judecata. Directia de Investigatii Criminale ...
Peste 4,6 milioane de pensionari, la finele lunii octombrie; pensia medie – 1.180 lei
ziarmm.ro - Maramureş
Un numar de 4.686.309 pensionari era inregistrat la finele lunii octombrie 2018 in Romania, iar pensia medie a fost de 1.180 lei, cu 109 lei peste cea din perioada similara a anului trecut, conform da
Avarie la reţeaua de apă din Mohu. S-a întrerupt furnizarea
comunitate.oradesibiu.ro - Sibiu
Locuitorii din Mohu au rămas fără apă la robinete sâmbătă dimineaţa din cauza unei avarii la un cămin de vane. Echipele de intervenţie ale Apă Canal sunt la faţa locului şi au început remedierea problemei. Astfel că furnizarea apei potabile va fi reluată în cel mai scurt timp posibil. Relatii…
Urmează minivacanţa de 1 decembrie. Câte zile libere vom avea
comunitate.oradesibiu.ro - Sibiu
Săptămâna viitoare urmează două zile care prin lege sunt declarate zile nelucrătoare- 30 noiembrie şi 1 decembrie, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României. În acest an, sărbătoarea Sfântului Andrei şi Ziua Naţională a României pică într-o zi vineri şi una de sâmbătă, ceea ce înseamnă că salariaţii cu program…
Cinci bărbaţi care au furat fier vechi, unelte electrice şi doi ponei, reţinuţi (FOTO)
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Cinci bărbaţi, bănuiţi de comiterea mai multor furturi pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Cluj, au fost prinşi de poliţişti şi reţinuţi pentru 24 de ore. Unul dintre ei era urmărit general.
În 23 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Beclean, împreună cu cei din Năsăud, Dej şi Gher
Naţional: Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfinţită duminică, 25 noiembrie
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Duminică, 25 noiembrie, începând cu ora 8.00, va fi săvârşită Slujba Acatistului Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina în Catedrala Naţională, urmată la ora
Salvini vrea o armată SUPLĂ. Toţi militarii supraponderali sunt băgaţi la DIETĂ
evz.ro - Bucureşti
Nu va fi o prevedere de măsurare a taliei, va fi vorba - explică pentru AdnKronos surse de la Apărare - de găsirea unor căi care să ţină cont şi de vârsta ş...
Oana Roman, în DOLIU. Vedeta este la PĂMÂNT după tragicul ANUNȚ
evz.ro - Bucureşti
Oana Roman este în doliu. Vedeta a postat un mesaj emoţionant la doar câteva zile de la moartea diplomatului român, Mihnea Constantinescu....
EXCLUSIV! Cum arată invitaţia la slujba de sfinţire a Catedralei! Foarte puţini vor avea acces în interior
evz.ro - Bucureşti
Evenimentul zilei a intrat în posesia documentului de acces în interiorul Catedralei Naţionale, pentru sfinţirea acesteia. Accesul în interiorul Catedralei ...
Andreea Raicu a pozat GOALĂ, la 41 de ani. GALERIE FOTO BOMBĂ!
evz.ro - Bucureşti
Andreea Raicu apare intr-un pictorial incendiar in numarul din Decembrie al revistei Unica. Vedeta a acceptat sa pozeze goala intr-un pictorial manifest in ...
Pentru Oradea curată! RER Vest şi Primăria pregătesc al doilea centru de colectare separată a deşeurilor
www.ebihoreanul.ro - Bihor
La un an de la inaugurare, centrul de colectare separată a deşeurilor, pe care RER Vest şi Primăria Oradea l-au amenajat pe strada Thurzó Sandor, s-a dovedit o investiţie bine-venită. Orădenii au aruncat aici peste 1.500 tone de deşeuri, care altfel ar fi putut ajunge abandonate la colţ de stradă. Tocmai pentru că centrul este util, municipalitatea şi operatorul de salubritate vor construi anul viitor încă unul, în cartierul Rogerius.
Crăpături în pereţi şi temelii, după mutarea traficului pe podul provizoriu de la Milişăuţi
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Podul provizoriu de peste raul Suceava pe care se circula la Milisauti dupa ce podul mare a fost avariat in urma inundatiilor de la finele lunii iunie le creeaza mari neplaceri unora dintre localnici. Este vorba de cei care au casele langa drumurile agricole transformate peste noapte in adevarate artere de circulatie supraaglomerate, care preiau valorile de trafic ale unui drum national.
Lideri la oameni şi fruntaşi la Dumnezeu
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
In vremea aceea un dregator oarecare s-a apropiat de Iisus si L-a intrebat, zicand: Bunule Invatator, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Ma numesti bun? Nimeni nu este bun, decat Unul Dumnezeu. Stii poruncile: Sa nu savarsesti adulter, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta.
Expoziţie de fotografii şi documente (1914 – 1918), la Biserica „Sf. ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Biserica Sf. Inviere - Trei Clopote organizeaza duminica, 25 noiembrie, la ora 12:00, dupa Sfanta Liturghie, in Sala Ion Grigore, Expozitia de fotografii si documente dedicata luptelor din Primul Razboi Mondial in Bucovina 1914 - 1918.
La Aşezământul Social Sf. Nectarie şi Adormirea Maicii Domnului din satul Valea Bourei se ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Plini de bucurie si de credinta in harul Mantuitorului Iisus Hristos, avem deosebita onoare de a va invita sa fiti alaturi de noi, la ceas de rugaciune si sarbatoare, in ziua de duminica, 25 noiembrie, la Asezamantul Social Sf. Ierarh Nectarie si Adormirea Maicii Domnului din satul Valea Bourei Cornis, comuna Dolhesti intre Falticeni si Dolhasca unde se va sarbatori hramul bisericii. Sf.
Elevii şcolii din Vama au donat fructe şi legume vârstnicilor de la Căminul de bătrâni ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
In perioada 19 - 21 noiembrie 2018, la Scoala Gimnaziala ,,Iorgu G. Toma, Vama s-a derulat activitatea ,,Saptamana legumelor si a fructelor donate, din cadrul proiectului national Daruind, vei dobandi!.
Trei obiective afectate de ploile din această vară vor fi refăcute cu bani de la ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ploile abundente din luna iulie a acestui an au lasat urme adanci in cateva constructii hidrotehnice din judet. Ca urmare a cresterii debitelor unor cursuri de ape, locuitorii comunelor Bogdanesti, Cornu Luncii si Capu Campului au fost in pericol de a fi inundati.
Regal muzical, săptămâna viitoare, alături de Corala „Ciprian Porumbescu”
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Corala Ciprian Porumbescu ofera sucevenilor un regal muzical cantece patriotice, romante, preluari folclorice, miercuri, 28 noiembrie, de la ora 14.00, in corpul E al Universitatii Stefan cel Mare Suceava. Putem afirma faptul ca prin bogata sa activitate artistica, Corala dirijor - pr. ing. Lucian Tablan Popescu, manager - ing. prof.
Elevii Colegiului de Artă organizează un bal de caritate pentru a ajuta un băieţel bolnav
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Elevii claselor a XI-a de la Colegiul de Arta Ciprian Porumbescu Suceava, impreuna cu Asociatia Parintilor si Absolventilor si Consiliul Elevilor, invita sucevenii inimosi la un bal de caritate, joi, 6 decembrie, pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor Suceava, incepand cu ora 18.00.
Agendă bogată la Colegiul de Informatică „Spiru Haret”, cu ocazia Centenarului
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Colegiul National de Informatica ,,Spiru Haret Suceava a gazduit joi, 22 noiembrie, Cercul profesorilor de istorie din municipiul Suceava, activitate cu o agenda complexa. Aceasta a inclus, printre altele, diseminarea proiectului educational Centenarul Unirii, derulat in perioada noiembrie 2017-2018, in parteneriat cu Scoala Gimnaziala Hatmanul Sendrea Dolhestii Mari, si o dezbatere pe tema patriotismului.
Expoziţie de tablouri cu frumuseţile Bucovinei, în Tenerife
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
De Ziua Nationala a Romaniei, o suita de tablouri fotografice cu frumoasele meleaguri bucovinene vor fi expuse la peste 5000 de km distanta de Suceava, tocmai in Tenerife.
Expoziţia „Bucovina - Expresivităţi plastice – Centenar” va fi vernisată luni, la ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
La Primaria municipiului Suceava, etajul I, va avea loc luni, 26 noiembrie de la ora 11.00, vernisajul Expozitiei Bucovina -Expresivitati plastice - Centenar. Expozitia cuprinde 40 de compozitii realizate in tehnicile picturii si graficii, in care regasim forme interpretate din spatiul mirific bucovinean, dupa cum a spus coordonatoarea proiectului, artistul plastic Lucia Puscasu.
Zamfira Bîrzu – Doamna Nudului Românesc
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Fara indoiala, Zamfira Birzu este doamna nudului romanesc contemporan, expozitia de la Muzeul Bucovinei, curatoriata impecabil de dna.
Expoziţia „Artizani, Eroi şi Memorialişti ai Unirii Bucovinei cu România”, la Arhivele ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Serviciul Judetean Suceava al Arhivelor Nationale SJAN organizeaza, in perioada 27 noiembrie - 2 decembrie, la sediul institutiei, Expozitia Artizani, Eroi si Memorialisti ai Unirii Bucovinei cu Romania.
Extratereştrii? (2)
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Cu toate inzestrarile tehnicii de astazi - declara celebrul J.P. Martin, arhitectul monumentalului viaduct Millan Franta - nici n-as putea cuteza sa proiectez, daramite sa construiesc, o piramida.
Multe meciuri echilibrate în etapa a XI-a a Campionatului de old-boys
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Meciurile programate saptamana aceasta in Campionatul judetean pentru old-boys Baracuda s-au disputat in conditii de iarna. A fost o runda cu multe meciuri echilibrate. Astfel, Valexin a trecut greu de Thermonet, in urma loviturilor de departajare, in vreme ce Ursii a invins la limita pe AWS Team dupa un joc cu multe rasturnari de situatie.
Liga Companiilor se va încheia pe 6 decembrie, cu o săptămână mai târziu
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
A sasea editie a Ligii Companiilor se apropie cu pasi repezi de final, insa vremea friguroasa se incapataneaza sa dea batai de cap jucatorilor celor 21 de echipe participante.
Mihai Macovei şi Daniel Plai sunt titulari pentru meciul cu Uruguay, iar Răzvan Ilişescu ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Astazi, nationala de rugby seniori a Romaniei va disputa ultimul meci test World Rugby al acestei luni, in compania echipei similare a Uruguayului. Partida va avea loc pe stadionul de rugby din Complexul Sportiv Ghencea, de la ora 14:00, si va fi transmisa in direct de Telekom Sport. Incasarile din vanzarea biletelor la acest meci vor fi redirectionate catre sectia de copii si juniori a Clubului Sportiv Steaua.
Ţâfnoşii... nu moare!
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Sa fiu al naibii daca noi, romanii, suntem sanatosi! De ani de zile, nu doar ca ratam toate obiectivele la nivelul echipei nationale, dar pana acum nici macar un an, Nationala n-a jucat absolut nimic, indiferent daca selectionerul s-a numit Piturca, Razvan Lucescu sau ptiu, piei, Satana! Daum.
Victorie importantă pentru Șomuz Fălticeni
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Somuz Falticeni a luat o gura importanta de oxigen in contextul luptei pentru evitarea retrogradarii, dupa ce s-a impus ieri dupa-amiaza, la Dorohoi, cu 3-0 in duelul cu FC 2 Botosani, o principala contracandidata in lupta pentru mentinerea in esalonul al treilea.
Universitatea II joacă pentru ultima dată în acest an în faţa propriilor suporteri
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Astazi, 24 noiembrie, de la ora 12.00, echipa secunda de handbal a Universitatii Suceava va evolua pentru ultima data in acest an, in fata propriilor suporteri, la sala Dumitru Bernicu de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava. Echipa pregatita de antrenorul Ioan Tcaciuc va intalni formatia CSM Botosani, in penultima etapa a primului retur.
Un militar a murit electrocutat, în timp ce se afla pe un tanc în Gara Alba Iulia
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Un militar a murit electrocutat, vineri, in timp ce se afla pe un tanc in Gara Alba Iulia. Din primele informatii reiese ca militarul participa la descarcarea unor tancuri pentru parada de Ziua Nationala, informeaza MEDIAFAX. Plutonierul Alexandru Orosz, care a murit, vineri, electrocutat in gara din Alba Iulia, avea 33 de ani si a fost in 2007 intr-o misiune in Afganistan.
Incendiu pus intenţionat într-o locuinţă din judeţul Vaslui
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Un barbat in varsta de 78 de ani a murit carbonizat in urma unui incendiu izbucnit vineri intr-o locuinta din comuna Oltenesti, judetul Vaslui, informeaza MEDIAFAX. Cel mai probabil, incendiul a fost pus intentionat. Incendiul a izbucnit vineri, intr-o locuinta din comuna Oltenesti, judetul Vaslui.
A plecat să-şi cumpere băutură şi a fost găsită îngheţată în drum
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
O femeie in varsta de 59 de ani, din Bilca, a fost gasita moarta, in zapada, la marginea unui drum din localitate. Macabra descoperire a fost facuta joi dimineata, de o eleva care mergea la scoala. Din audierile facute de politisti rezulta ca in seara precedenta femeia a plecat sa-si cumpere bautura de la un magazin din sat, fara a mai ajunge acasa. Joi dimineata, in jurul orei 7.
Condamnare pentru individul care şi-a omorât un amic şi apoi l-a ascuns în beci
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Individul din Marginea arestat preventiv in doua dosare, unul de talharie calificata si unul de omor, ultimul cu privire la o crima ascunsa timp de aproximativ opt-noua luni de zile, cat timp cadavrul a fost ascuns intr-un beci, a primit o prima condamnare, de 3 ani si 8 luni de inchisoare.
Aproape 5.000 de pachete de ţigări, găsite de poliţişti sub podeaua scaunelor unui autoturism
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Politistii de la Campulung Moldovenesc au realizat o captura importanta de tigari de contrabanda care erau transportate intr-un autoturism, marfa fiind ascunsa intr-un compartiment artizanal amplasat sub podeaua scaunelor masinii. Joi seara, in jurul orei 19.50, un echipaj de la Biroul de Ordine Publica al Politiei Campulung Moldovenesc a oprit, pe strada Calea Bucovinei din localitate, un autoturism Fiat Multipla.
24 Noiembrie
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
O mare nenorocire Intre Cacica si Solonet s-a intimplat in 5 Faur o nenorocire. Locomotiva care ducea 16 vagoane incarcate cu prund s-a rasturnat si a omorit pre conducatorul trenului, Milecki. Vagoanele au ramas intacte. Tribunalul din Suceava a trimis o comisiune la fata locului spre cercetarea acestei nenorociri. Revista politica, Anul III, Nr.3, Suceava 15 Februar 1888.
Pesta Porcină Africană evoluează în 289 de localităţi din 17 judeţe
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Pesta Porcina Africana evolueaza in 289 de localitati din 17 judete, cu un numar de 1.108 focare dintre care 16 in exploatatii comerciale si 234 de cazuri la mistreti; in total au fost eliminati 361.132 de porci afectati de boala, informeaza ANSVSA, citata de MEDIAFAX. Au fost stinse pana la aceasta data 5 focare in judetul Satu Mare si singurul focar din judetul Dambovita.
Incendiu violent, izbucnit în toiul nopţii, stins de pompieri după cinci ore de muncă
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Un puternic incendiu a izbucnit in toiul noptii la anexele unei gospodarii din satul Maneuti, comuna Fratautii Vechi. Alarma s-a dat in noaptea de joi spre vineri, aproape de ora 3.00, la fata locului intervenind militarii Detasamentului de pompieri Radauti, impreuna cu lucratorii Serviciilor Voluntare pentru Situatii de Urgenta Fratautii Vechi si Fratautii Noi.
Trei indivizi care cărau plasă de gard furată au scăpat cu fuga de poliţişti
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Politistii de la Scheia au surprins in flagrant trei indivizi care transportau o plasa de gard, bun care a fost furat cu putin timp urma. Cand au vazut masina de politie, cei trei indivizi au fugit in directii diferite, reusind sa-si piarda urma. Joi seara, in jurul orei 20.
Un student român a câştigat Premiul Nobel Junior pentru Informatică
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Cristian Bodnar, absolvent al Universitatii din Manchester, a castigat Premiul Nobel Junior pentru Informatica si a primit o medalie de la Michael D. Higgins, presedintele Irlandei, pentru performantele sale in domeniu, relateaza site-ul Positive News Romania, informeaza MEDIAFAX.
„Expo sănătate din natură”, ediţia I, la Iulius Mall
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Pana duminica inclusiv, 25 noiembrie, parterul Iulius Mall Suceava gazduieste prima editie a evenimentului Expo Sanatate din natura, care reuneste si promoveaza produsele naturale. Cei care adopta un stil de viata echilibrat pot alege din numeroase propuneri de remedii, terapii, alimente bio si obiecte lucrate manual.
Aproape 20 de manifestări organizate la Fălticeni, în luna decembrie
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
In perioada 1- 31 decembrie 2018, Primaria si Consiliul Local al municipiului Falticeni organizeaza manifestari dedicate Zilei Nationale a Romaniei, comemorarii eroilor Revolutiei din 1989, activitati dedicate Craciunului si Anului Nou, competitii sportive. Pe 1 Decembrie, la ora 11,00, la Altarul Eroilor, str. Republicii, nr.13 langa Primarie, va avea loc un ceremonial religios si depuneri de coroane de flori.
Primăria Fălticeni actualizează dosarele solicitanţilor de locuinţe ANL
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Primaria Falticeni a inceput o actiune de actualizare a dosarelor pentru locuintele ANL din acest municipiu.
În sala de festivităţi a Gării Burdujeni va fi deschisă expoziţia cu fotografii inedite ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
In sala de festivitati a Garii CFR Burdujeni, din municipiul Suceava, va fi deschisa o expozitie de fotografie dedicata Centenarului Marii Uniri. Organizatorul evenimentului este Prefectura Judetului Suceava.
Autogările din Siret şi Solca au fost scoase la vânzare
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Autogarile din Siret si Solca apartinand SC Transporturi Auto SA Suceava au fost scoase la vanzare in baza unui plan de reorganizare al firmei privind calibrarea economica si financiara la actualele conditii din zona. Anuntul a fost facut de avocatul Dumitru Dimbu, noul actionar semnificativ al SC Transporturi Auto SA, care de cateva saptamani detine 15 din actiuni.
Teodorovici, întrebat dacă salariul minim va creşte de la 1 ianuarie 2019: „Categoric”
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a dat de inteles vineri, la Guvern, ca salariul minim nu va mai creste de la 1 decembrie, asa cum anuntase prim-ministrul Viorica Dancila, majorarea urmand sa se realizeze, cel mai probabil, de la 1 ianuarie 2019, informeaza MEDIAFAX.
Inspectorii de muncă au constatat numeroase deficienţe la spălătoriile auto din judeţ
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Inspectorii de munca suceveni au constatat mai multe deficiente la spalatoriile auto din judet.
Sindicaliştii din învăţământ vor începe executările silite pentru banii câştigaţi ...
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Sindicalistii din invatamant FSLI anunta ca vor demara procedurile pentru executare silita in vederea recuperararii banilor castigati in instanta, deoarece drepturile salariale nu au fost incluse in proiectul de OUG privind rectificarea bugetara, informeaza MEDIAFAX. FSLI spune ca Guvernul si-a incalcat promisiunea.
MEN a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Naţională a elevilor din clasa a II-a
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Ministerul Educatiei Nationale a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Nationala a elevilor din clasa a II-a, care va avea loc in luna mai 2019, informeaza MEDIAFAX. Acestia vor sustine testul la Matematica si Limba Romana, iar subiectele postate au fost rezolvate de elevi in 2014, respectiv 2013.
Peste 30 de angajatori suceveni au fost amendaţi pentru muncă nedeclarată
feeds.monitorulsv.ro - Suceava
Peste 30 de angajatori din judetul Suceava au fost sanctionati pentru munca nedeclarata.
Lidia BUBLE despre copiii lui Răzvan SIMION de la Neatza: „Îi consider fraţii mei mai mici”
evz.ro - Bucureşti
Lidia Buble, artista care se iubeşte cu Răzvan Simion de la „Neaţa cu Răzvan şi Dani” a făcut declaraţii uluitoare într-un interviu acordat recent. Cântărea...
Noutati de la Liga Militarilor Profesionisti. Cu cine a facut un parteneriat pentru membrii sai
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Liga Militarilor Profesionisti a incheiat un parteneriat cu Centrul Regional Stomatologic Dentanova. Astfel, membri asociati LMP vor beneficia de servicii de tratament stomatologice cu un discount ...
Piatra-Neamţ: Proiecte dedicate celebrării Centenarului la Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi”
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamţ a organizat vineri, 23 noiembrie 2018, târgul şcolar de prezentare a proiectelor dedicate celebrării
Judetul Constanta: Acoperis cuprins de flacari in Valu lui Traian
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Alerta la pompieri! Salvatorii intervin in aceste momente in localitatea Valu lui Traian, judetul Constanta, pentru a stince un incendiu ce se manifesta la acoperisul unei case. La fata locului ...
Decizie bombă pentru şoferii români care au maşini DIESEL. Este doar o chestiune de timp
evz.ro - Bucureşti
Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva României din cauza poluării, iar dacă în multe capitale europene s-a luat decizia de a inter...
SJU Bistriţa – proiect de reamenajare a circuitelor medicale
feedproxy.google.com
Inaugurarea proiectului de investiţii „Reamenajarea circuitelor medicale de la parterul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa (SJU Bistriţa)
Centenarul Marii Uniri, celebrat de elevii unirişti
www.zi-de-zi.ro - Mureş
Patru clase de elevi ai Colegiului “Unirea” din Târgu-Mureş au organizat joi, 22 noiembrie, o incurs
Incertitudine în cazul suspiciunii de PESTĂ PORCINĂ din Alba. Se aşteaptă rezultatul analizelor de laborator. Ce a declarat primarul comunei Ciuruleasa
ziarulunirea.ro - Alba
Satul Buninginea, din comuna Ciuruleasa situată în Munţii Apuseni a fost cuprins de panică, vineri, 23 noiembrie, după ce un zvon privind apariţia pestei porcine s-a răspândit rapid printre locuitori. Panica a fost provocată de prezenţa în sat a unei echipe de medici veterinari care a ridicat mai mulţi porci de la o persoană. Locuitorii […]
Incertitudine în cazul suspiciunii de PESTĂ PORCINĂ din Alba. Se aşteaptă rezultatul analizelor de laborator
ziarulunirea.ro - Alba
Satul Buninginea, din comuna Ciuruleasa situată în Munţii Apuseni a fost cuprins de panică, vineri, 23 noiembrie, după ce un zvon privind apariţia pestei porcine s-a răspândit rapid printre locuitori. Panica a fost provocată de prezenţa în sat a unei echipe de medici veterinari care a ridicat mai mulţi porci de la o persoană. Locuitorii […]
PNL Cluj strânge semnături pentru realizarea Spitalului Regional de Urgenţă din fonduri europene
feedproxy.google.com
Ziar Medical ştiri medicale din sănătate, presa medicală,terapii medicale, nutritie, interviuri doctori, sănătate, sfaturi medicale, stiri medicina
Dragnea şi Realitatea TV? Oreste lansează bomba. Liderul PSD pregăteşte lovitura. News alert în media
evz.ro - Bucureşti
Oreste Teodorescu sună alarma, după evenimentele de la Realitatea TV! El a fost interzis pe postul de ştiri, iar în consecinţă, Rareş Bogdan a decis să nu...
Și-a câştigat mandatul în instanţă, a depus jurământul la şedinţa de ieri, iar la final şi-a anunţat demisia.
stiridegalati.ro - Galaţi
Victor Malinovici spune că nu ar fi putut sta la aceeaşi masă cu cei care au uneltit împotriva sa.
Alerta! Persoana cazuta intr-un canal piscicol in Lipnita, judetul Constanta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Pompierii constanteni actioneaza in aceste momente in comuna Lipnita, judetul Constanta, pentru a salva o persoana cazuta intr-un canal piscicol. Revenim. ...
Romanii petrec cel mai putin timp la cumparaturi dintre europeni
ziarmm.ro - Maramureş
Perioada de timp petrecuta de europeni intr-o zi pentru cumparaturi si servicii personale (precum vizita la doctor sau la coafor) variaza intre 17 minute pe zi in Romania si 35 de minute in Germania,
ATENŢIE la NOUL SEMAFOR din PITEŞTI, FRAŢII GOLEŞTI
ziarulargesul.ro - Argeş
Un nou semafor cu buton a fost pus în funcţiune începând de joi, 22 noiembrie, în zona Mc Donalds de pe bulevardul Fraţii Goleşti, zona acces către Piaţa "Smârdan". "Montarea acestuia are rolul de a oferi o mai mare siguranţă persoanelor care tranzitează zona, dar şi celor care locuiesc sau îşi...
Cum să nu te păcăleşti cu anvelopele de iarnă. E un COD
evz.ro - Bucureşti
Anvelopele de iarnă îşi pierd proprietăţile după o anumită perioadă de aceea este foarte important să ştii să descifrezi acest cod care se află pe ele.
...
Doi băieţii din Râmnicu Sărat au trăit un moment unic! Au găsit o sumă mare de bani, împrăştiată pe stradă!
evz.ro - Bucureşti
La sfârşitul săptămânii, Ionuţ şi Denis au găsit mai multe bancnote pe stradă, în timp ce se întorceau de la şcoală. Au adunat hârtie cu hârtie, iar suma i-...
UPU Alba – Plan alb de intervenţie, între 29 noiembrie şi 2 decembrie
feedproxy.google.com
Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia (UPU Alba) va lucra în perioada 29 noiembrie - 2 decembrie
Posturi vacante la Primaria Municipiului Mangalia
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Municipiului Mangalia organizeaza concurs de recrutare in data de 17.12.2018, ora 10.00-proba scrisa si in data de 19.12.2018, ora 10.00-interviul, la sediul primariei din soseaua soseaua ...
VINE CRIZA în România! Confirmare de ultimă oră la BNR. Breaking news
evz.ro - Bucureşti
Economia mondială ar putea intra în perioada următoare într-o nouă recesiune, însă nu de amploarea celei din 2007-2009, iar punctul nevralgic al României es...
Trucuri VITALE pentru maşină, în sezonul rece. DEZABURIREA GEAMURILOR nu mai este o problemă pentru şoferi. Detaliul NEȘTIUT până acum - VIDEO
evz.ro - Bucureşti
Șoferii ştiu că pregătirea autoturismului pentru sezonul rece necesită multă atenţie. Pe lângă echiparea cu anvelope de iarnă sau adăugarea antigelului, o p...
Dragnea şi Realitatea TV? Oreste lansează bomba. Liderul PSD pregăteşte lovitura. News alert în media
evz.ro - Bucureşti
Oreste Teodorescu sună alarma, după evenimentele de la Realitatea TV! El a fost interzis pe postul de ştiri, iar în consecinţă, Rareş Bogdan a decis să nu...
Momentul istoric de la 1918, în Banatul Montan şi Voivodina
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Consiliul Judeţean Caraş-Severin a găzduit săptămâna aceasta un eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri, şi anume lansarea volumului semnat de profesorul Vasile Mircea Zaberca.
Spitalul Militar Focşani intră în reabilitare totală
feedproxy.google.com
Spitalul Militar Focşani va intra într-un amplu proces de reabilitare, în anul 2019, pentru a i se mări gradul de siguranţă şi de confort.
Spitalul Militar Focşani intră în reabilitare totală
feedproxy.google.com
Spitalul Militar Focşani va intra într-un amplu proces de reabilitare, în anul 2019, pentru a i se mări gradul de siguranţă şi de confort.
El este tânărul care a fost botezat „GIGI BECALI”. Destinul său a fost, însă, dramatic.
evz.ro - Bucureşti
Un cuplu din Cluj dovedea, în urmă cu 11 ani, că este mare fan Gigi Becali. Probabil datorită generozităţii latifundiarului din Pipera sau cine ştie… Cert e...
Neamţ: Primarul Dragoş Chitic critică deszăpezirea drumurilor în judeţ
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
13 utilaje dotate cu lama şi sărăriţă au intervenit pentru deszăpezirea străzilor din municipiul Piatra-Neamţ. Deszăpezirea în oraşul Piatra-Neamţ este
FOTOGALERIE DIICOT! Plantaţie de cannabis într-o locuinţă din judeţul vecin
portalsm.ro - Satu Mare
FOTOGALERIE DIICOT! Plantaţie de cannabis într-o locuinţă din judeţul vecin
CODUL RUTIER: Încălcări ale legislaţiei rutiere ce pot aduce foarte uşor amenzi şoferilor
ziarulunirea.ro - Alba
CODUL RUTIER: Încălcări ale legislaţiei rutiere ce pot aduce foarte uşor amenzi şoferilor Legislaţia privind circulaţia rutieră în vigoare prevede amenzi consistente nu numai pentru faptele grave, dar şi pentru unele pe care şoferii le consideră neimportante, aceştia aşteptându-se ca poliţiştii să le treacă cu vederea şi să nu le sancţioneze. Astfel, conducătorii auto din […]
FOTO. Accident lângă aeroport. Impact între o autoutilitară şi un autoturism
portalsm.ro - Satu Mare
FOTO. Accident lângă aeroport. Impact între o autoutilitară şi un autoturism
Racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, depusă astăzi la Catedrala Mântuirii Neamului
evz.ro - Bucureşti
Racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, şi racla cu un fragment din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aş...
Majorarea salariului minim se amana. Ce spune ministrul Finantelor
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Guvernul nu a hotarat inca data de la care va exista salariu minim diferentiat, desi premierul Viorica Dancila vorbea despre majorarea de la 1 decembrie. Asta inseamna ca romanii vor primi salariile ...
PESTA PORCINĂ, confirmată într-o nouă localitate. Numărul porcilor sacrificaţi este uluitor! Alertă
evz.ro - Bucureşti
Pesta porcină africană (PPA) a fost confirmată vineri seara la un porc dintr-o gospodărie situată la periferia localităţii Rusăneşti din judeţul Olt. ...
Insecta care poate să ucidă cu „sărutul” ei letal. Află mai mult
feedproxy.google.com
Insecta aceasta ar putea să pară multora inofensivă, dacă nu ar cunoaşte terifiantul „secret” pe care îl ascunde „gândacul pupăcios”.
Mandat european de arestare pentru fapte cu violenţă pe numele unei braşovence
feedproxy.google.com - Braşov
Poliţiştii braşoveni au pus în aplicare, joi, un mandat european de arestare, la decizia Curţii de Apel Braşov, şi au arestat provizoriu, o tânără în vârstă de 23 de ani, din judeţul Braşov, acuzată de mai multe fapte cu violenţă de către autorităţile spaniole. Ca urmare a semnalării introduse de Biroul SIRENE Spania, instanţa din
Ambasadori Nemţeni: Câştigătorul categoriei Educaţie
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Consiliul Judeţean Neamţ, prin Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“, a organizat a doua ediţie a „Galei Ambasadorilor Nemţeni“, ocazie de
O duzină dintre specializările Universităţii din Oradea sunt neatractive pentru tineri. Printre ele: Sport, Ştiinţa Mediului, Mecatronică, Comunicare şi relaţii publice
www.ebihoreanul.ro - Bihor
În această toamnă, 12 specializări ale Universităţii din Oradea nu au demarat cursurile pentru anul I, din lipsă de studenţi. Din acestea, şapte sunt la licenţă, iar cinci la masterat. Printre specializările neatractive pentru tineri se numără Sport şi performanţă motrică, Ştiinţa Mediului, Ingineria sistemelor de energii regenerabile, Mecatronică şi Comunicare şi relaţii publice.
Incendiu la Jelna (FOTO)
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Un incendiu a izbucnit seara trecută la un şopron în localitatea Jelna, la faţa locului fiind trimise două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor.
Au ars şopronul în totalitate, o bucătărie de vară pe o suprafaţă de 80 mp şi acoperişul unei lemnării pe 10 mp.
Flăcările nu s-
Oraşul din România unde se trăieşte ca în străinătate. Este un magnet pentru banii europeni
evz.ro - Bucureşti
În timp ce în multe mari oraşe din România primarii habar nu au sau pur şi simplu nu îi interesează să atragă fonduri europne, acest oraş este campion la ac...
BANI pentru ȘOFERI. Anunţul momentului în România. E nevoie de câteva documente. Breaking news
evz.ro - Bucureşti
Șoferii primesc bani! Care sunt românii vizaţi de acest nou proiect şi ce trebuie să facă pentru a intra în posesia sumelor de bani?...
Una din 200 de persoane din Marea Britanie este fara adapost
ziarmm.ro - Maramureş
Una din 200 de persoane din Marea Britanie este fara adapost, adica o crestere de 4% in mai putin de un an, in pofida angajamentelor guvernului de a reglementa aceasta problema, a anuntat joi organiza
„ACTIVIȘTII PRO-IMIGRAȚIE sunt IDIOȚII UTILI AI ELITELOR!” Cum TRĂDEAZĂ STÂNGA interesele MUNCITORILOR?
evz.ro - Bucureşti
„Entuziasmul progresiştilor pentru imigraţia fără limite i-a transformat pe aceştia în nişte idioţi utili pentru elite!”. Este sentinţa dură dată de jurnali...
Revizie pe drumurile naţionale
www.gorjeanul.ro - Gorj
Pe reţeaua de drumuri administrată de DRDP Craiova, în intervalul orar 17:00/23.11.2018 05:00/24.11.2018, s-a făcut revizie şi au acţionat cu 50 autoitilaje, fiind răspândite 17 tone de material antiderapant. Partea carosabilă este curată, la această oră; cerul este acoperit şi se în
Manifest pentru Europa Unită
feedproxy.google.com - Braşov
Urmează alegerile europarlamentare în câteva luni. În PSD, de la mic la mare ţipă isteric că e nevoie de respectarea suveranităţii şi că Europa nu ne suportă hoţii. Că şi ea are hoţi. Ori, pentru ca Europa să reprezinte ceva în faţa influenţei americane sau chinezeşti, ea trebuie să se comporte ca o federaţie cu
Incendiu la un grajd în Făgăraş
feedproxy.google.com - Braşov
Pompierii militari intervin la această oră pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un grajd în municipiul Fagaraş, de pe strada Vlad Tepes . La faţa locului intervin trei autospeciale dotate cu apă şi spumă, un echipaj SMURD Și autoscara de la detaşamentul din Făgăraş. „Animalele din grajd au fost evacuate. Incendiul se manifesta pe aproximativ 100
BNR lansează o nouă monedă cu ocazia Centenarului
comunitate.oradesibiu.ro - Sibiu
Banca Naţională a României va pune în ciculaţie, de luni, o monedă aniversară din alamă, având ca temă 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. De asemenea, pentru colecţionari, va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur, o monedă din argint şi o monedă…
Catedrala Mantuirii Neamului, sfintita duminica. Programul ceremoniei. Klaus Iohannis nu va fi prezent
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Sfintirea Altarului Catedralei Mantuirii Neamului va fi savarsita duminica, 25 noiembrie, de catre Patriarhul ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului si Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul ...
Michael Schumacher. VESTEA ÎN CARE NU CREDEA NIMENI! Da, imposibilul poate fi depăşit! Breaking news
evz.ro - Bucureşti
După ce au fost vehiculate tot felul de zvonuri privind starea de sănătate a lui Michael Schumacher, un prieten apropiat al fostului pilot face un anunţ ext...
AJOFM Neamţ: 64 NOI locuri de muncă, comunicate în săptămâna 19-23 noiembrie
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ a publicat lista celor 64 locuri de muncă vacante NOI, comunicate în perioada 19-23 noiembrie
Regal pentru Centenar în Cetatea Caransebeş
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Cu prilejul sărbătoririi celor 100 de ani de la Marea Unire şi în pragul sărbătorilor de iarnă, Primăria Municipiului Caransebeş, prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT), în colaborare cu Casa de Cultură „George Suru” şi Colegiul Naţional „Traian Doda”, organizează spectacolul intitulat „Regal pentru Centenar în Cetatea Caransebeş”, găzduit de Casa de Cultură a municipiului.
FOTO, LIVE-TEXT: Industria Galda – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” a turului, cu miză pentru conjudeţene!
ziarulunirea.ro - Alba
Industria Galda de Jos şi Metalurgistul Cugir se vor întâlni, astăzi, de la ora 14.00, în ultimul derby “de Alba” al turului, meci contând pentru penultima rundă a primei părţi a stagiunii. 10 puncte diferenţă sunt între cele două conjudeţene (“roş-albaştrii” – locul 5 cu 25 de puncte; găldenii – poziţia a 11-a) ce au […]
Descoperire importantă în Antarctica – S-a găsit o zonă cu temperaturi ridicate
comunitate.oradesibiu.ro - Sibiu
Sub estul Antarcticii se află o sursă de căldură necunoscută. Zona este amplasată pe un craton al Pământului, solid şi dens, aşadar căldura din interiorul planetei nu ar putea ajunge la suprafaţă. În ciuda zonei pe care este amplasat estul Antarcticii, specialiştii au descoperit că aici se află o cantitate…
Neamţ: Prezenţă arhierească la catafalcul părintelui Adi Buric
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
În seara de 22 noiembrie 2018, în Biserica Parohiei Valea-Ursului, din Protopopiatul Roman, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi
FOTO, LIVE-TEXT: Gloria Teuz Cermei – Unirea Alba Iulia, în penultima rundă a turului | “Alb-negrii”, deplasare dificilă în fieful ocupantei locului secund
ziarulunirea.ro - Alba
La Cermei, Unirea Alba Iulia încearcă să spargă gheaţa în al 13-lea duel direct Alba-Arad din această toamnă, dar are în faţă o grupare în mare formă, ajunsă pe locul secund al ierarhiei, meci prevăzut sâmbătă, 24 noiembrie, la ora 14.00. Ascensiunea Gloriei a început la Galda de Jos, cu prima victorie externă obţinută de […]
Rabla electrocasnice 2018: Cine se va putea înscrie în program şi ce bunuri se vor putea da la schimb
ziarulunirea.ro - Alba
Înscrierea candidaţilor în programul Rabla pentru electrocasnice, recent oficializat,, se va face numai dacă sunt îndeplinite de către solicitant anumite condiţii. Ca să poată obţine un voucher de câteva sute de lei, va trebui dus la schimb un frigider, o maşină de spălat sau un aparat de aer condiţionat, dar voucherul obţinut va putea fi […]
Panică la Ministerul Justiţiei. STATUL a rămas fără BANI. Avocaţii sunt REVOLTAȚI
evz.ro - Bucureşti
Avocaţii care acordă asistenţă judiciară din oficiu au transmis Ministerului Justiţiei un memoriu în care reclamă întârzieri la plata onorariilor. ...
Un tip de hepatită făcut doar de şobolani s-a transmis la oameni
comunitate.oradesibiu.ro - Sibiu
Doi pacienţi din Hong Kong s-ar fi îmbolnăvit de hepatită după ce au luat boala de la şoareci. Potrivit specialiştilor, acesta ar fi primul caz de acest tip din lume. Descoperirea i-a suprins pe cercetători, deşi nu a fost imediat clar pericolul pe care îl reprezintă asupra sănătăţii oamenilor, scrie…
Neamţ: Mai frig în Piatra-Neamţ decât pe Ceahlău
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
În Moldova continuă să fie cel mai frig din ţară, iar astăzi, 24 noiembrie minimele vor fi cuprinse între -6 şi -1 grad Celsius şi maximele între -2 grade
Sistem de resincronizare cardiacă din lume implantat pentru prima dată în România la Clinicco
feedproxy.google.com - Braşov
Premieră în cardiologia românească la Spitalul de cardiologie Clinicco Braşov, unde a fost implantat cel mai performant dispozitiv de resincronizare cardiacă din lume. Aparatul este utilizat în tratarea pacienţilor cu insuficienţă cardiacă, boală care afectează circa 1 milion de români şi care constituie principala cauză de mortalitate din ţara noastră. Pacientul care a beneficiat de
„Monumentele Eroilor Primului Război Mondial din Judeţul Braşov” – proiect dedicat Centenarului Marii Uniri
feedproxy.google.com - Braşov
Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov oeganizează luni, 26 noiembrie 2018, ora 10.00, la Colegiul de Știinţe ale Naturii „Emil Racoviţă” din Braşov, vernisajul expoziţiei „Monumentele Eroilor Primului Război Mondial din Judeţul Braşov”. Proiectul este dedicat aniversării Centenarului Marii Uniri, implementat de Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Judeţului Braşov. Marea Unire nu
Cutremur în România, sâmbătă. Marele seism, în aşteptare? Breaking news
evz.ro - Bucureşti
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineaţa, la ora 04.45, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea....
Vremea. AVERTIZARE METEO. Începe CALVARUL iernii începe în România
evz.ro - Bucureşti
Vremea. Meteorologii au emis, sâmbătă dimineaţă, mai multe atenţionări de tip nowcasting de ceaţă, care vizează şase judeţe. În unele zone, vizibilitatea sc...
Plecati in vacanta de sarbatori? Atentie ce postati pe Facebook! Sezonul furturilor creste in acest sezon
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Sarbatorile de iarna vin odata cu hotii. Sute de spargeri au loc anual in preajma minivacantelor de Craciun si Revelion. De cele mai multe ori, proprietarii ii invita singuri pe infractori in propria ...
Staţie GPL închisă de Protecţia Consumatorului. Angajaţii încărcau, în mod ilegal, butelii de aragaz
feedproxy.google.com - Braşov
Reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului (CRPC) Braşov au închis, joi, temporar, o staţie GPL din oraş, după ce i-au prins în flagrant pe angajaţii unităţii că încărcau butelii de aragaz, deşi acest lucru este interzis. Comisarii OPC spun că aveau în vizor staţia de mai multă vreme, pentru că au primit mai multe sesizări.
„PSD-ul îşi face în continuare de cap la Aquacaraş! Adelin Tuţă spune lucruri trăsnite!”
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Liderul PNL Caraş-Severin, senatorul Marcel Vela, l-a făcut praf pe colegul său de partid, Adelin Tuţă, care, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al Aquacaraş, a semnat un raport de activitate din care rezultă că la societatea de apă şi canal lucrurile merg excelent.
PRIMARUL stăpânilor de SCLAVI, în PERICOL SĂ-ŞI PIARDĂ MANDATUL
ziarulargesul.ro - Argeş
Bogdan Florin Proca, primarul din Berevoeşti, a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritatea, care a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă. Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, precum şi a...
Singurul oraş din lume unde nu circulă nicio maşină
comunitate.oradesibiu.ro - Sibiu
Este unul din cele mai cunoscute oraşe de pe glob, dar are o populaţie micuţă. Este de asemena şi singurul oraş în care nu circulă nicio maşină. Veneţia- 20 de lucruri inedite despre oraşul italian. În Veneţia nu există nici măcar o maşină. Poliţia şi ambulanţa intervin pe apă, cu…
Cel mai ambiţios proiect din Oţelu Roşu, la mâna vremii
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Asfaltarea străzilor pe PNDL2 se apropie de final la Oţelu Roşu. Edilul oraşului de pe Valea Bistrei spune că primul strat de asfalt s-a turnat, iar dacă vremea va permite, se va turna şi stratul de uzură.
Presedintele Iohannis participa, duminica, la reuniunea extraordinara a Consiliului European de la Bruxelles
ziarmm.ro - Maramureş
Presedintele Klaus Iohannis va participa, duminica, la reuniunea extraordinara a Consiliului European (art.50) de la Bruxelles, informeaza Administratia Prezidentiala, transmite AGERPRES. Obiectivul a
CUTREMUR SUSPECT în România. Magnitudinea şi ADÂNCIMEA reprezintă CHEIA DEZASTRULUI
evz.ro - Bucureşti
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineaţa, la ora 04.45, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea....
Cafeaua mai dă şi rateuri – Când nu funcţionează
comunitate.oradesibiu.ro - Sibiu
Fără o cafea dis de dimineaţă mulţi dintre noi nu îşi pot începe ziua. Mai ales dacă este, conform unu proverb turcesc- neagră ca noaptea, tare ca moartea, dar dulce ca iubirea. Dar, nu mereu are efectul pentru care o bem, pe lângă gust- acela de a ne da energie.…
Peste 300 de arhitecţi se întâlnesc la Bucureşti pentru a oferi soluţii la problemele de urbanism ale României
evz.ro - Bucureşti
La 100 de ani de la formarea României moderne credem că avem nevoie să generăm iniţiative concrete, pentru probleme concrete, cu implicare concretă...
Primaria Tuzla, judetul Constanta, angajeaza administrator public
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Primaria Comunei Tuzla, judeul Constanta, organizeaza concurs pentru ocuparea urmatorului post de conducerea contractual - administrator public post de conducere vacant contractual, pe perioada ...
BOMBAY India. Primul BORDEL şi cafteala din discoteca SOS. Reporter de Cursa Lunga
evz.ro - Bucureşti
La femei, prin bordelurile din Bombay. Zece ani cu frica-n sân că n-am luat SIDA. Leacul unui secund, curva din Nepal şi o bătaie ca-n „Şapte Păcate” ...
Un român a ajuns în Cartea Recordurilor cu o colecţie de tirbuşoane
comunitate.oradesibiu.ro - Sibiu
Un colecţionar român a ajuns în Cartea Recordurilor cu colecţia sa care depăşeşte 200.000 de piese. Pentru a le depozita a amenajat un muzeu pe opt paliere. Ion Chirescu este arhitect şi investitor imobiliar. De ce l-aţi numit Muzeul Recordurilor Româneşti? Cinci dintre colecţiile noastre sunt cele mai mari din…
Consilierii judeteni, chemati intr-o noua sedinta. Afla proiectele de pe ordinea de zi
ziarmm.ro - Maramureş
In data de 27 noiembrie, incepand cu ora 12.00, consilierii judeteni se intalnesc in cadrul unei sedinte ordinare care va avea pe ordinea de zi 25 de proiecte de hotarare. Printre ele se afla si cel c
METEO: Avertizare imediată în judeţul Neamţ (24 noiembrie). Vezi zonele afectate
www.stiri-neamt.ro - Neamţ
Administraţia Naţionala de Meteorologie a emis o avertizare imediată (nowcasting), pentru urmatoarele zone din judeţul Neamţ: COD GALBEN Valabil până la:
Flavian Savescu, poliţistul care opreşte timpul în loc
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Flavian Savescu este deja un nume cunoscut în peisajul fotografic cărăşean şi nu numai. A depăşit de multă vreme barierele judeţului prin opera sa, vizitând, astfel, şi continentele lumii. Puţini ştiu însă că, printre cei care îi apreciază creaţiile, se numără şi însăşi Poliţia Română!
Doina Pană: Bat clopotele în Catedrala Mântuirii Neamului (VIDEO)
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfinţită duminică, însă clopotele ei au început să bată mai devreme. Momentul a fost înregistrat de deputatul Doina Pană care a postat pe Facebook un filmuleţ şi un mesaj:
"Bat clopotele în Catedrala Mântuirii Neamului! Fie ca harul lui Dumnezeu să coboare asupr
Alertă ANM: Cod galben de vreme severă imediată în judeţul Alba. Ceaţă care determină reducerea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m
ziarulunirea.ro - Alba
Cod galben de vreme severă imediată în judeţul Alba. Ceaţă care determină reducerea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m ANM a emis o atenţionate de vreme severă imediată pentru judeţul Alba, sâmbătă, 24 noiembrie, între orele 7.40 – 10.00. Fenomene meteorologice asteptate sunt ceaţă care determină reducerea vizibilităţii local sub 200 […]
Temperaturi sub 0 grade Celsius in toata Dobrogea. Unde a fost cel mai frig
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
A fost rece in toata Dobrogea
Robu vrea să conducă şi Primăria Dumbrăviţa! Prin Sorin Drăgoi…
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Fostul city-manager al Timişoarei se pregăteşte să candideze la funcţia de primar al comunei Dumbrăviţa. Sorin Drăgoi a fost numit de către Nicolae Robu preşedintele filialei PNL a uneia din cele mai bogate comune din România. Anunţul a fost făcut ieri de către edilul oraşului de pe Bega.
Se pregăteşte un protest exact de Ziua Naţională. Ce vor să ceară manifestanţii
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
"De 1 Decembrie, noi credem ca există un singur mod în care putem sărbători şi onora România şi Centenarul ei: ajutând-o să rămână acolo unde îşi dorea să fie şi acum 100 de ani: în Europa", au scris pe Facebook organizatorii unui protest programat de Ziua Naţională în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsă
„A fi poliţist în România a devenit un sport extrem!” Sindicatele iau atitudine după agresarea poliţistului din Slatina Timiş
expressdebanat.ro - Caraş-Severin
Șeful de Post de la Slatina Timiş a ajuns la spital după ce, în urma unui apel la 112, a intervenit la un scandal domestic în comună şi s-a ales cu un topor în cap, din partea unuia dintre membrii familiei. Liderul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, filiala Caraş-Severin, agentul principal Gheorghe Terfăloagă, se arată extrem de nemulţumit de felul în care cetăţenii înţeleg să se poarte cu organele de ordine, în special cu poliţiştii care sunt mereu primii chemaţi la intervenţii, dar şi primii ultragiaţi.
Cum arată cupola de lumini care va acoperi patinoarul din faţa Palatului Culturii
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
A mai rămas mai puţin de o săptămână până se intenţionează deschiderea oficială a patinoarului, amenajat anul acesta, în premieră, în faţa Palatului Culturii din Bistriţa. Deja se fac pregătirile necesare pentru inaugurarea din 30 noiembrie, prima testată fiind cupola de lumini care va acoperi gheaţ
Ce magazine se pregătesc să îşi deschidă porţile în complexul comercial B1 Shopping (FOTO)
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
În complexul comercial B1 Shopping de lângă KFC se vor deschide încă patru magazine pe lângă cele existente. Acestea vor funcţiona în noul corp de clădire construit de dezvoltator în vecinătatea magazinului Kaufland şi vizavi de KFC.
Este vorba de magazinul KiK despre care am scris deja AICI, de
Delegaţia Consiliului Judeţean, în Spania. Cu cine s-au întâlnit autorităţile (FOTO)
www.timponline.ro - Bistriţa-Năsăud
O delegaţie a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, condusă de preşedintele Rdau Moldovan, se află zilele acestea în Spania în provincia Almeria unde locuiesc peste 20.000 de bistriţeni. Ansamblul "Dor Românesc" şi Văru Săndel vor susţine astăzi şi mâine spectacole pentru românii de aici.
"Provin
Cutremur vrancea Romania, cutremur epicentrul in vrancea, cutremur epicentru Focsani nereju
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Cutremur Vrancea Romania
INCENDIU izbucnit la acoperişul unei case din satul Lupu, comuna Cergău. Pompierii din Blaj intervin pentru stingerea incendiului
ziarulunirea.ro - Alba
INCENDIU izbucnit la acoperişul unei case din satul Lupu, comuna Cergău. Pompierii din Blaj intervin pentru stingerea incendiului Sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 5.30, a luat foc acoperişul unei case de locuit din satul Lupu, comuna Cergău. Potrivit ISU Alba, la fata locului s-au deplasat pompierii de la Garda Blaj cu 2 autospeciale, 1 SMURD […]
Cinstita mana a Sfantului Apostol Andrei a ajuns in Romania. Unde este si cat va sta
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Potrivit basilica.ro delegatia greaca a fost intampinata la Aeroportul International Henri Coanda din Otopeni de Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulci
Revista presei locale
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Revista presei locale
UPSSS! COJOCUL ROMÂNESC, COPIAT DE UN BRAND CELEBRU ȘI VÂNDUT LA UN PREŢ EXORBITANT
www.7est.ro - Iaşi
%
CINE ESTE ȘI CUM ARATĂ FIICA SECRETĂ A LUI ION ȚIRIAC. IOANA ARE 18 ANI ȘI ESTE O BLONDĂ SUPERBĂ
www.7est.ro - Iaşi
%
ANDRA MĂRUȚĂ, DECLARAȚIE TRANȘANTĂ DESPRE DIVORȚ: „DIN PĂCATE…”
www.7est.ro - Iaşi
%
Delia vrea copil! In sfarsit, artista s-a hotarat
www.7est.ro - Iaşi
%
Klaus Iohannis cere anchetarea de urgenţă a cauzelor accidentului de la Alba Iulia. Mesaj de condoleanţe transmis de şeful statului
www.7est.ro - Iaşi
%
Victoria’s Secret vinde fantezii periculoase
www.7est.ro - Iaşi
%
Femeile empatice sunt fiinţe minunate dar îşi găsesc greu un partener. Iată 11 motive!
www.7est.ro - Iaşi
%
Codrin Ştefănescu, audiat la Parchetul general
www.7est.ro - Iaşi
%
Fasole, cârnaţi, vin fiert şi ceai, de Ziua Naţională
www.7est.ro - Iaşi
%
Emisiune numismatica dedicata implinirii a 100 de ani de la Marea Unire. Ce personalitati ale istoriei sunt pe monede. Ce tiraj are fiecare
www.ziuaconstanta.ro - Constanţa
Aversul monedei din alama pentru colectionare reda o imagine a Marii Adunari de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918 inscriptiile in arc de cerc ROMANIA
Tarom are oferte speciale de Black Friday
www.7est.ro - Iaşi
%
Vrei să-ţi produci energia electrică? Statul îţi dă 4500 de euro
www.7est.ro - Iaşi
%
Primarul Mihai Chirica a facut lumina in urma atacurilor la adresa sa. Gabriel Gachi a abuzat de un bun al statului ani la rand.
www.7est.ro - Iaşi
%
O de la Orgasm: Femeile se masturbează. Get over it! Iată de ce o fac
www.7est.ro - Iaşi
%
Fantezia secretă pe care o au 53% dintre femei
www.7est.ro - Iaşi
%
Femeile de care bărbaţii se îndrăgostesc iremediabil. Tu ce zodie eşti?
www.7est.ro - Iaşi
%