Local News, 6 Nojembrie 2018

Local News, 6 Nojembrie 2018

Doi deputati PNL de Timis, printre cei care au cerut ancheta pentru clipul Copiii referendumului

Doi deputati PNL de Timis, printre cei care au cerut ancheta pentru clipul Copiii referendumului

www.tion.ro - Timiş

Agenţia de publicitate care a scos un clip anti-referendum numit „Copiii referendumului”, inspirat din serialul „Povestea Slujitoarei”, o distopie în care femeile rămân fără drepturi şi sunt obligate să facă copii pentru un regim totalitar, a fost reclamată de 15 parlamentari, printre care şi doi din Timiş. Ei au cerut autorităţilor să verifice dacă copiii care au apărut în clip au fost exploataţi.

Raport al Consiliului Elevilor Timis: peste 40% dintre elevi isi simt integritatea in pericol

Raport al Consiliului Elevilor Timis: peste 40% dintre elevi isi simt integritatea in pericol

www.tion.ro - Timiş

Bullying este un cuvânt din ce în ce mai actual în şcolile din Timiş, din România. Violenţa psihologică şi fizică, exercitată în mod repetat în perimetrul şcolilor are urmări, uneori, dramatice. În România, a trecut de Camera Deputaţilor, proiectul de lege care interzice violenţa psihologică de tip ,,bullying", iar reprezentanţii Consiliul Judeţean al Elevilor Timiş salută acest lucru.

Aradul se pregăteşte pentru simpozionul internaţional „Cultură şi Civilizaţie Chineză. Dialoguri româno-chineze”

Aradul se pregăteşte pentru simpozionul internaţional „Cultură şi Civilizaţie Chineză. Dialoguri româno-chineze”

newsar.ro - Arad

Casa Româno – Chineză a dat publicităţii detaliile importantului eveniment care va avea loc la Arad, la mijlocul lunii noiembrie: Simpozionul internaţional „Cultură şi Civilizaţie Chineză. Dialoguri româno-chineze”. Organizat de filiala arădeană a Casei Româno – Chineze, simpozionul (ajuns la cea de a IV-a ediţie) se va desfăşura în perioada 14 – 16 noiembrie şi

Lipsa ploilor poate produce pagube agricultorilor din judeţ. Seceta prelungită compromite culturile de rapiţă. Specialiştii prevăd deja producţii slabe în 2019

Lipsa ploilor poate produce pagube agricultorilor din judeţ. Seceta prelungită compromite culturile de rapiţă. Specialiştii prevăd deja producţii slabe în 2019

ziarulargesul.ro - Argeş

În Argeş, seceta severă durează cam de trei luni. Consecinţele se văd în agricultura practicată în partea de sud a judeţului, fiind resimţite mai ales de fermierii care au semănat rapiţă. Pentru această cultură, producţiile de la anul vor fi categorit mult mai mici faţă de 2018. Vasile Roman...

Emil Grigore, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci, este Gorjeanul Zilei pentru numeroasele donaţii pe care a reuşit să le atragă pentru spital, recent intrând în dotarea unităţii un dispozitiv pentru vizualizarea vaselor de sânge

www.gorjeanul.ro - Gorj

Generalul Nicolae Șova, cetăţean de onoare în Poduri

Generalul Nicolae Șova, cetăţean de onoare în Poduri

www.desteptarea.ro - Bacău

A fost sărbătoare mare în Poduri, marţi, 6 noiembrie. Adunaţi în faţa primăriei, locuitorii au fost părtaşi la comemorarea a 133 de ani de la naşterea generalului Nicolae Șova, eveniment dedicat Marii Uniri, care pentru români „a devenit oceanul împlinirii”. Au fost prezenţi Valentin Ivancea, subprefectul judeţului, Silviu Pravăţ, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, consilieri, preoţi, cadre …

Fost ministru în Guvernul Cioloş, denunţ la Parchet în cazul liceului Bariţiu din Oradea:

Fost ministru în Guvernul Cioloş, denunţ la Parchet în cazul liceului Bariţiu din Oradea: "Li se aplică electroşocuri copiilor cu probleme psihice"

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Apar noi plângeri în cazul Liceului Tehnologic George Bariţiu din Oradea. Senatorul USR Vlad Alexandrescu a înaintat o plângere la Parchetul Bihor, a sesizat Avocatul Copilului şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, legat de un presupus abuz al reprezentanţilor Jandarmeriei Bihor care asigură pe timp de noapte paza internatului acestui liceu, care le-ar fi aplicat copiilor „lovituri şi electroşocuri”.

Elevii hunedoreni sunt ajutaţi să îşi aleagă cariera

Elevii hunedoreni sunt ajutaţi să îşi aleagă cariera

glasul-hd.ro - Hunedoara

În cadrul proiectului educaţional PRO-ECHITATE, 80 de elevi hunedoreni, din unităţi de învăţământ din mediul rural, din medii dezavantajate socio-economic sau din localităţi cu mai puţin de 10.000 locuitori, au participat, sîmbăta trecută, la Alba-Iulia, la “atelierele inovative pentru managementul carierei şi orientare profesională”. Mai precis, este vorba despre elevi de liceu din localităţile Haţeg, …

Prof. dr. Mencinicopschi: „Nu gătiţi cu apa de la robinet. Vă puteţi îmbolnăvi”

Prof. dr. Mencinicopschi: „Nu gătiţi cu apa de la robinet. Vă puteţi îmbolnăvi”

feedproxy.google.com

Dacă majoritatea oamenilor aleg să bea apă îmbuteliată, există şi destul de mulţi care folosesc apa de la robinet. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, un biolog, biochimist şi cercetător, fost director al Institutului de Cercetări Alimentare, o personalitate activă din domeniul alimentaţiei din România, explică, pentru Ziar Medical, ce putem păţi dacă gătim cu apa de …

Parlamentarii întâmpină dificultăţi în a marca 1 Decembrie la Alba Iulia. Tăriceanu: Din ce am aflat nu mai există spaţii de cazare

Parlamentarii întâmpină dificultăţi în a marca 1 Decembrie la Alba Iulia. Tăriceanu: Din ce am aflat nu mai există spaţii de cazare

ziarulunirea.ro - Alba

Al doilea om din stat, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că forul legislativ pe care îl conduce trebuie să găsească o soluţie pentru a marca evenimentul de la 1 Decembrie – 100 de ani de la Marea Unire, precizând că i-a rugat pe liderii grupurilor parlamentare „să analizeze problema”. „Există o propunere făcută de deputatul […]

Incendiu la un şopron, în municipiul Sebeş. Pompierii, mobilizaţi cu două autospeciale

Incendiu la un şopron, în municipiul Sebeş. Pompierii, mobilizaţi cu două autospeciale

ziarulunirea.ro - Alba

Pompierii intervin, marţi seara, pentru stingerea unui incendiu la un şopron, în municipiul Sebeş. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, şapte pompieri intervin cu două autospeciale pentru stingerea flăcărilor. Incendiul cuprinde un şopron. Gospodăria la care au izbucnit flăcările se află pe strada 8 Aprilie. Ziarul Unirea Email: stiri@ziarulunirea.ro Tel: 0258.811.419

Deputatul Florica Cherecheş cere Ministerului Educaţiei reguli clare pentru programul

Deputatul Florica Cherecheş cere Ministerului Educaţiei reguli clare pentru programul "Şcoală după şcoală"

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Deputatul PNL de Bihor, Florica Cherecheş, acuză PSD că a creat haos şi degringoladă în şcoli, prin interzicerea programului 'After School', odată cu apariţia Codului de etică pentru învăţământul preuniversitar. Parlamentarul susţine că, în timp ce şcolile şi părinţii nu găsesc soluţii pentru înlocuirea acestui program, singura grijă a Ministerului Educaţiei sunt banii şi controlul lor. Drept urmare, a cerut oficialilor reguli clare şi unitare pentru aplicarea programului 'Şcoală după şcoală'.

FOTO Meşteşugul prelucrării lemnului, învăţat de moţi din tată în fiu, pe cale de dispariţie în Munţii Apuseni

FOTO Meşteşugul prelucrării lemnului, învăţat de moţi din tată în fiu, pe cale de dispariţie în Munţii Apuseni

ziarulunirea.ro - Alba

Meşteşugul prelucrării lemnului, învăţat în Munţii Apuseni de la părinţi şi bunici, este pe cale de dispariţie, în ziua de astăzi fiind doar 20 de meşteri populari, iar tinerii nu mai vor să înveţe această meserie, deoarece câştigurile au scăzut mult comparativ cu anii trecuţi.   Daniel Ioan Haneş, din comuna Vidra, unul dintre puţinii […]

Mihai Sturzu, vicepreşedinte al Partidului Pro România la nivel naţional

Mihai Sturzu, vicepreşedinte al Partidului Pro România la nivel naţional

feedproxy.google.com - Braşov

Spread the love Delegaţia Permanentă a Partidului Pro România a stabilit astăzi, 6 noiembrie, care vor fi vicepreşedinţii acestei formaţiuni politice. Tot astăzi, delegaţia permanentă a Pro România a desemnat şi secretarul general al partidului, dar şi componenţa Comisiei de cenzori şi a Comisiei de etică şi arbitraj. Totodată, Pro România şi-a definitivat structura Biroului Permanent

Gavella

Gavella "ocupă" centrul. Lucrările de reabilitare a Pieţei Ferdinand şi a malului Crişului Repede vor începe anul viitor

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Lucrările de reabilitare a Pieţei Ferdinand şi a malului stâng al Crişului Repede vor începe în primăvara anului viitor. Ambele lucrări, cu valori de 19 milioane lei şi, respectiv, 9,8 milioane lei, au fost adjudecate de asocieri de firme reprezentate de constructorul Gavella. Firma orădeană a fost singura care a depus oferte la licitaţia pentru reabilitarea malului stâng al râului.

Robu vrea ca Muzeul Banatului să treacă în subordinea Primăriei. Edilul, inspirat de edificiile din Florenţa

Robu vrea ca Muzeul Banatului să treacă în subordinea Primăriei. Edilul, inspirat de edificiile din Florenţa

expressdebanat.ro - Caraş-Severin

Primarul Nicolae Robu se află într-o vizită de două zile la Florenţa, la prima conferinţă a primarilor capitalelor europene. Inspirat de istoria şi cultura din capitala Toscanei, edilul şi-a amintit că Muzeul Naţional al Banatului nu mai e un obiectiv cu care Timişoara se poate lăuda. Pentru măsuri, a deschis o nouă consultare cu fanii de pe Facebook.

Amendament aprobat în Senatul României care ajută tinerii militari. Iniţiator, Marcel Vela

Amendament aprobat în Senatul României care ajută tinerii militari. Iniţiator, Marcel Vela

expressdebanat.ro - Caraş-Severin

Senatul României a aprobat un nou amendament marca Marcel Vela. Senatorul liberal de Caraş-Severin a lucrat la adăugarea unui articol la Legea privind statutul cadrelor militare care va ajuta tinerii militari. Ei vor putea folosi cuantumul alocat pentru chirii ca şi rată la un posibil credit imobiliar. „Statul plătea oricum chiria, deci nu se cheltuie niciun leu în plus pentru acest drept, care ajută foarte mult tânărul militar”, spune senatorul de Caraş-Severin.  

Pásztor îl demască pe Puia: Şeful DGASPC merge la vânătoare în concediu medical, şi-a plătit din bani publici un curs de 9.000 lei şi a dat contracte pe bandă rulantă unei firme

Pásztor îl demască pe Puia: Şeful DGASPC merge la vânătoare în concediu medical, şi-a plătit din bani publici un curs de 9.000 lei şi a dat contracte pe bandă rulantă unei firme

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Şeful DGASPC Bihor, Călin Puia, detaşat pe motiv că e cercetat disciplinar la Evidenţa Populaţiei, ar fi vinovat pentru multe nereguli, a anunţat, marţi, preşedintele CJ Bihor, Pásztor Sándor. Acesta a dezvăluit că Puia a semnat 36 de contracte în doi ani cu o anumită firmă, a investit 900.000 lei în camere de supraveghere şi dispozitive antiincendiu, şi şi-a aprobat pentru sine, nelegal, efectuarea unui curs postuniversitar de 9.000 lei la Universitatea din Bucureşti. De când a fost mutat din funcţie, Puia e în concediu medical, dar merge la vânătoare…

Horaţiu Florea, la prima întâlnire de după Congres a delegaţiei naţionale a PRO România

Horaţiu Florea, la prima întâlnire de după Congres a delegaţiei naţionale a PRO România

ziarulunirea.ro - Alba

Delegaţia naţională s-a întrunit, marţi, în prima şedinţă după Congresul PRO România, organizat în perioada 20-21 octombrie la Bucureşti. La întâlnire au participat toţi coordonatorii judeţeni şi conducerea centrală, filiala Alba fiind reprezentată de Horaţiu Florea. A fost o şedinţă necesară pentru că dorim să le oferim oamenilor o alternativă reală şi proiecte concrete pentru […]

Horaţiu Florea, la prima întâlnire a delegaţiei naţionale a PRO România

CCR a

CCR a "picat" pensiile speciale ale aleşilor locali şi extinderea folosirii limbilor minorităţilor în administraţie

www.ebihoreanul.ro - Bihor

După mai multe amânări, Curtea Constituţională a României a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la neconstituţionalitatea Codului Administrativ, o „culegere” de legi care ar fi dat dreptul la pensii speciale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene, dar ar fi extins şi folosirea limbilor minoritare în administraţie. De asemenea, Codul Administrativ, contestat şi de PNL, USR şi PMP, ar fi relaxat şi regimul conflictului de interese.

Peste 500 de copii incluşi în proiectul „Educaţia, o şansă pentru fiecare!”

Peste 500 de copii incluşi în proiectul „Educaţia, o şansă pentru fiecare!”

www.desteptarea.ro - Bacău

Sala mare a Consiliului Judeţean (CJ) Bacău a găzduit, marţi, lansarea unui proiect derulat de Școala Specială „Maria Montessori” Bacău, în parteneriat cu alte patru instituţiii: Centrul Școlar de Educaţie Incluzivă nr.1 Bacău, Școala „Octavian Voicu”, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Centrul Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Umană. Proiectul se numeşte …

S-a deschis un punct de trecere a frontierei, în Bihor, pentru camioanele ce duc pietriş pentru autostrada din Ungaria (FOTO)

S-a deschis un punct de trecere a frontierei, în Bihor, pentru camioanele ce duc pietriş pentru autostrada din Ungaria (FOTO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

De marţi dimineaţă s-a deschis un nou punct de trecere a frontierei spre şi dinspre Ungaria, G20, între localităţile Santăul Mare şi Nagykereki. Punctul de frontieră este rezervat transportului de materiale de construcţii, în speţă transportului de pietriş din România pentru construcţia autostrăzii M35 din Ungaria, care va ajunge până la graniţă.

FOTO: Un tânăr din Sebeş plecat în misiune în Africa, a participat la construirea unei clinici într-un sat din Uganda, unde localnicii primesc consultaţii gratuite

FOTO: Un tânăr din Sebeş plecat în misiune în Africa, a participat la construirea unei clinici într-un sat din Uganda, unde localnicii primesc consultaţii gratuite

ziarulunirea.ro - Alba

Tânărul Lukas Lutsch, din Sebeş, participă la proiectul ”Împreuna Pentru Africa” şi le trimite, periodic, celor de acasă, veşti despre realizările la care ia parte în misiunea sa. De această dată a transmis că s-a finalizat şi inaugurat clinica din sautul Buyaga, localitate în care se construieşte o bază de misiune care să întâmpine nevoile […]

Primăria Oradea va cere Consiliului Local revocarea regulamentului privind atestarea administratorilor de asociaţii

Primăria Oradea va cere Consiliului Local revocarea regulamentului privind atestarea administratorilor de asociaţii

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Primăria va propune Consiliului Local, în următoarea şedinţă ordinară, programată pentru sfârşitul acestei luni, revocarea HCL 834 din 2017 care impune reatestarea perioadică a administratorilor asociaţiilor de proprietari din Oradea. Regulamentul a fost atacat în contencios de Instituţia Prefectului Bihor. Prefectul Ioan Mihaiu a pierdut procesul la Tribunal dar a avut câştig de cauză în octombrie, la Curtea de Apel, după intrarea în vigoarea noii Legi a asociaţiilor proprietari.

Expoziţia ”Troiţele şi cimitirele cu stâlpi funerari de pe Valea şi din Munţii Sebeşului”, vineri, la Centrul Cultural ”Lucian Blaga”

Expoziţia ”Troiţele şi cimitirele cu stâlpi funerari de pe Valea şi din Munţii Sebeşului”, vineri, la Centrul Cultural ”Lucian Blaga”

ziarulunirea.ro - Alba

Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş, vă invită vineri, 9 noiembrie 2018, de la ora 15:00, la vernisajul expoziţiei „Troiţele şi cimitirele cu stâlpi funerari de pe Valea şi din Munţii Sebeşului”. Expoziţia este parte a proiectului cultural, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional […]

Diplomaţia sportului: Marius Vizer a reuşit ce n-au putut politicienii, Israelul a concurat sub steagul său într-o ţară arabă!

Diplomaţia sportului: Marius Vizer a reuşit ce n-au putut politicienii, Israelul a concurat sub steagul său într-o ţară arabă!

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Românul Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, a avut un rol determinant în producerea unui adevărat eveniment istoric la Grand Slam-ul de judo de la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite. Pentru prima dată o echipă naţională a Israelului a concurat sub steagul alb-albastru cu steaua lui David într-o ţară arabă.

FOTO SONDAJ: Balul Bobocilor 2018 la Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia, în 22 noiembrie. Votează-ţi bobocii favoriţi intraţi în lupta pentru Miss şi Mister

FOTO SONDAJ: Balul Bobocilor 2018 la Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia, în 22 noiembrie. Votează-ţi bobocii favoriţi intraţi în lupta pentru Miss şi Mister

ziarulunirea.ro - Alba

Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia îşi anunţă mult aşteptatul eveniment, Balul Bobocilor 2018. În 22 noiembrie, 10 tineri, proaspăt intraţi în rândurile studenţilor, se vor lupta pentru mult râvnitele titluri de Miss şi Mister. Competiţia se va desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor, cu începere de la ora 18.00. Balul Bobocilor organizat de […]

Hoţ cu aroganţe: Scăpat cu o pedeapsă cu suspendare pentru furt calificat, un salontan a ajuns după gratii pentru conducere fără permis

Hoţ cu aroganţe: Scăpat cu o pedeapsă cu suspendare pentru furt calificat, un salontan a ajuns după gratii pentru conducere fără permis

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Scăpat cu pedepse cu suspendare într-un proces în care era acuzat de 6 infracţiuni de furt calificat şi într-altul în care i se imputa că a condus fără permis, un bihorean în vârstă de 24 ani a ajuns în final după gratii, căci a comis-o din nou. Prins din nou fără permis la volanul unei maşini neînmatriculate, Andrei Gabriel Ardelean a sfârşit condamnat cu executare. 

Teodorovici: România susţine o soluţie comună a UE privind impozitarea serviciilor digitale

Teodorovici: România susţine o soluţie comună a UE privind impozitarea serviciilor digitale

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarant, marti, ca, Romania sustine o solutie comuna la nivelul Uniunii Europene UE privind impozitarea serviciilor digitale si nu solutii individuale ale statelor membre, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice si FinancDemnitarul a facut declaratiile la Bruxelles, la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice si Financiare al UE ECOFIN.

FOTO ȘTIREA TA: Cheltuim milioane de lei pe arbori, iar aceştia mor la scurt timp. Arbuştii aduşi în Parcul Unirii se usucă încă dinainte de plantare pentru că nu au fost udaţi

FOTO ȘTIREA TA: Cheltuim milioane de lei pe arbori, iar aceştia mor la scurt timp. Arbuştii aduşi în Parcul Unirii se usucă încă dinainte de plantare pentru că nu au fost udaţi

ziarulunirea.ro - Alba

La mai puţin de o lună până la 1 decembrie, în toiul lucrărilor de amenajare a Parcului Uniri, au fost aduşi şi arbuştii care urmeaza să fie plantaţi aici. Nici nu s-a început amenajarea spaţiilor verzi şi copăceii sunt aproape uscaţi. Se cheltuie milioane de lei pentru ca Cetatea să fie înverzită, însă în multe […]

Anunţ important de la Inspectoratul Școlar Judeţean Arad cu privire la învăţământul dual şi cel profesional

Anunţ important de la Inspectoratul Școlar Judeţean Arad cu privire la învăţământul dual şi cel profesional

newsar.ro - Arad

Inspectoratul Școlar Judeţean Arad a dat publicităţii o informare cu privire la învăţământul dual şi învăţământul profesional în anul şcolar 2019-2020. Potrivit IȘJ Arad, a apărut OMEN nr. 5402/01.11.2018 privind aprobarea calendarului etapelor şi acţiunilor pentru stabilirea cifrei de şcolarizare în învăţământul dual şi în învăţământul profesional pentru anul şcolar 2019-2020, precum şi a modelelor

Mâine, ora 18.00, în Sala “Transilvania” din Sibiu, Volei Alba Blaj – Allianz MTV Stuttgart | Vicecampioana Europei, dublă infernală pentru accederea în grupele Champions League

Mâine, ora 18.00, în Sala “Transilvania” din Sibiu, Volei Alba Blaj – Allianz MTV Stuttgart | Vicecampioana Europei, dublă infernală pentru accederea în grupele Champions League

ziarulunirea.ro - Alba

Volei Alba Blaj, vicecampioana Europei, trebuie să depăşească obstacolul numit Allianz MTV Stuttgart, pentru a accede pentru al 4-lea sezon la rând în grupele Champions League. Dubla cu vicecampioana Germaniei în ultimele 4 ediţii se anunţă extrem de dificilă, prima manşă disputându-se mâine, 7 noiembrie, de la ora 18.00, în Sala “Transilvania” din Sibiu, iar […]

Consiliul Judeţean a cerut bani de la Stat pentru reabilitarea fostei Policlinici Mari şi a hanului

Consiliul Judeţean a cerut bani de la Stat pentru reabilitarea fostei Policlinici Mari şi a hanului "Arborele Verde"

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, a anunţat, marţi, că zilele trecute au fost depuse spre evaluare la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale proiectele de reabilitare a clădirii fostei Policlinici Mari de pe strada Republicii nr. 35 şi a fostului han 'Arborele Verde', clădire care găzduieşte sala Arcadia. Cele două proiecte sunt în valoare de peste 32 milioane lei.

Aproape 500 de profesori şi părinţi de la trei şcoli orădene cer anularea Codului de etică pentru învăţământul preuniversitar

Aproape 500 de profesori şi părinţi de la trei şcoli orădene cer anularea Codului de etică pentru învăţământul preuniversitar

www.ebihoreanul.ro - Bihor

În numele a 500 de profesori şi părinţi de la trei şcoli din Oradea – Colegiul Naţional Iosif Vulcan, Şcoala Gimnazială Dacia şi Şcoala Gimnazială Oltea Doamna – avocatul Cristian Rusu cere Curţii de Apel Oradea să suspende executarea Ordinului 4.831/2018 a Ministerului Educaţiei, care aprobă Codul de etică pentru învăţământul preuniversitar. De asemenea, orădenii au trimis o notificare prealabilă Ministerului, anunţând că, dacă nu abrogă Ordinul, vor cere în instanţă anularea lui.

Constantin Chicuş (PSD): Cerem Primăriei Braşov, la final de an măcar, să anunţe dacă Braşovul chiar vrea să marcheze centenarul Unirii

Constantin Chicuş (PSD): Cerem Primăriei Braşov, la final de an măcar, să anunţe dacă Braşovul chiar vrea să marcheze centenarul Unirii

feedproxy.google.com - Braşov

Spread the loveConstantin Chicuş, consilier local PSD, a delcarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că am ajuns în luna noiembrie a anului în care românii sărbătoresc Centenarul Marii Uniri, dar nici la această oră nu există un program clar de activităţi specifice marcării acestui moment important – 100 de ani de la Marea Unire. „În viziunea

PSD vrea facilităţi pentru şoferii care au autoturisme electrice. La această oră, este o mare bătaie de joc

PSD vrea facilităţi pentru şoferii care au autoturisme electrice. La această oră, este o mare bătaie de joc

feedproxy.google.com - Braşov

Spread the loveConsilierul local Silviu Achim (PSD) a dclarat marţin, într-o conferinţă de presă, că ar trebui avute în vedere Îcrearea anumitor facilităţi pentru şoferii care au autoturisme electrice, dacă se doreşte cu adevărat încurajarea achiziţiei de maşini nepoluante în Braşov. „În şedinţa de săptămâna trecută, a Consiliului Local Braşov au fost aprobate două proiecte

Centrul Cultural al MAI organizează la Alba Iulia spectacolul intitulat „Un cântec pentru Marea Unire”

Centrul Cultural al MAI organizează la Alba Iulia spectacolul intitulat „Un cântec pentru Marea Unire”

ziarulunirea.ro - Alba

Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne organizează, la Alba Iulia, spectacolul intitulat „Un cântec pentru Marea Unire”. Manifestarea are loc în contextul aniversării Centenarului Marii Uniri din 1918 şi va avea loc miercuri, 7 noiembrie, începând cu ora 14.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia. Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, cu […]

Sesizarea lui Iohannis pe Legea pentru semnalizarea radarelor poliţiei, admisă parţial de CCR

Sesizarea lui Iohannis pe Legea pentru semnalizarea radarelor poliţiei, admisă parţial de CCR

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Curtea Constitutionala a Romaniei CCR a admis partial, marti, sesizarea presedintelui Klaus Iohannis pe legea privind presemnalizarea prin panouri a masinilor de politie cu radar, seful statului considerand, printre altele, ca prevederile nu au rolul de a duce la imbunatatirea sigurantei rutiere.Obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru modificarea art.109 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.

Iordache: Am spus Comisiei de la Veneţia că nu renunţăm la secţia pentru anchetarea ...

Iordache: Am spus Comisiei de la Veneţia că nu renunţăm la secţia pentru anchetarea ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Presedintele Comisiei speciale pentru legile justitiei, deputatul Florin Iordache, a declarat marti, la Parlament, ca a spus membrilor Comisiei de la Venetia ca este exclus ca PSD sa renunte la infiintarea sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie.Eu spun ce face PSD-ul, acea recomandare care vizeaza infiintarea sectiei speciale, este exclus sa o punem in legislatie.

Expoziţia „Retro” a artiştilor maghiari din Sectorul XII Budapesta, înfrăţit cu Aradul, a ajuns şi în oraşul nostru

Expoziţia „Retro” a artiştilor maghiari din Sectorul XII Budapesta, înfrăţit cu Aradul, a ajuns şi în oraşul nostru

newsar.ro - Arad

Complexul Muzeal Arad/Muzeul de Artă va găzdui, în perioada 6–25 noiembrie 2018, o expoziţie care cuprinde lucrări realizate în cadrul celei de-a XXII-a ediţii a Taberei de Creaţie Internaţională, din Sectorul XII Budapesta, Hegyvidék. Expoziţia se intitulează „Retro”, iar vernisajul va avea loc marţi, în data de 6 noiembrie 2018, ora 18, la  Muzeul de

CCR: Primarii rămân fără pensii speciale. Decizia a fost luată ca urmare a sesizării făcute de preşedintele României, Klaus Iohannis

CCR: Primarii rămân fără pensii speciale. Decizia a fost luată ca urmare a sesizării făcute de preşedintele României, Klaus Iohannis

ziarulunirea.ro - Alba

CCR: Primarii rămân fără pensii speciale. Decizia a fost luată ca urmare a sesizării făcute de preşedintele României, Klaus Iohannis Curtea Constituţională a decis marţi că pensiile speciale pe care le încasează lunar primarii sunt neconstituţionale, decizia fiind luată ca urmare a sesizării făcute de preşedintele României, Klaus Iohannis. Decizie de ultimă oră a Curţii […]

Pesta porcină se extinde din nou în Bihor! O boală similară face ravagii într-o fermă de oi

Pesta porcină se extinde din nou în Bihor! O boală similară face ravagii într-o fermă de oi

www.ebihoreanul.ro - Bihor

La trei luni după ce autoritatea sanitar-veterinară din Bihor a raportat lichidarea tuturor focarelor de pestă porcină africană din judeţ şi la o săptămână după confirmarea unui nou focar în comuna Şimian, satul Şilindru, această epidemie pare să fi revenit. Şi nu e tot, căci între timp, fără să fi fost anunţată măcar, scrabia, o boală similară, face ravagii într-o fermă de oi.

Administraţiile municipiilor din România pot solicita finanţare europeană pentru instalarea de Wi-Fi gratuit în spaţiile publice

Administraţiile municipiilor din România pot solicita finanţare europeană pentru instalarea de Wi-Fi gratuit în spaţiile publice

ziarulunirea.ro - Alba

Lansarea primei cereri de proiecte prin programul ”WiFi4EU” a fost anunţată de Comisia Europeană. municipalităţile din Uniunea Europeană (UE), implicit şi din România, vor putea solicita finanţare pentru instalarea de puncte de acces public şi gratuit la internet wireless, se arată într-o informare a Reprezentanţei CE la Bucureşti. Potrivit sursei citate, în această rundă vor […]

Proxenet arestat la Sibiu – Era ”peşte” pentru trei fete care se prostituau pe DN1

Proxenet arestat la Sibiu – Era ”peşte” pentru trei fete care se prostituau pe DN1

www.oradesibiu.ro - Sibiu

”Peştele” are 34 de ani şi este din Mehedinţi. Acesta avea plasate în parcările din zona giratoriului de pe DN1 de la Veştem, trei tinere care practicau prostituţia pe bani. Proxenetul este acum în arestul IPJ Sibiu. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului …

CCR a admis, marţi, sesizarea lui Iohannis pe Legea care prescrie la trei ani conflictul de ...

CCR a admis, marţi, sesizarea lui Iohannis pe Legea care prescrie la trei ani conflictul de ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: CCR a admis, marti, sesizarea presedintelui Klaus Iohannis in legatura cu proiectul adoptat de Senat al lui Catalin Radulescu care prevede ca starea de incompatibilitate si conflictul de interese sa fie prescrise dupa trei ani de la data savarsirii lor, legea urmand sa se reintoarca in Parlament.Obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru completarea Legii nr.

Protest în faţa Consiliului Judeţean Sibiu – Participă cei de la Asistenţă Socială

Protest în faţa Consiliului Judeţean Sibiu – Participă cei de la Asistenţă Socială

www.oradesibiu.ro - Sibiu

Aproximativ 60 de persoane vor protesta miercuri, 7 noiembrie în faţa sediului Consiliului Judeţean Sibiu. O parte dintre angajaţii din cadrul Asistenţă Socială Sibiu îşi vor striga nemulţumirile, privind nerespectarea Ordonanţei de Urgenţă OUG 153/2018. Revendicarea protestatarilor este legată de nerespectarea acestei Ordonanţe, referitoare la sporurile pentru condiţii deosebite de muncă. „Am făcut toate demersurile …

Număr îngrijorător de mare de incendii în judeţul Sibiu – Avertisment de la pompieri

Număr îngrijorător de mare de incendii în judeţul Sibiu – Avertisment de la pompieri

www.oradesibiu.ro - Sibiu

Situaţie alarmantă în cazul incendiilor de vegetaţie. Pompierii sibieni s-au mobilizat şi au intervenit, doar în acest an, la peste 100 de incendii de acest gen. În acest sens, salvatorii vin cu mai multe recomandări pentru a preveni izbucnirea focului. În cursul săptămânii 28.10-04.11, pompierii sibieni au fost solicitaţi să intervină pentru lichidarea a zece …

Ultimele apartamente disponibile in ansamblul Geneva Residence

Ultimele apartamente disponibile in ansamblul Geneva Residence

www.tion.ro - Timiş

ADVERTORIAL. Aflate în curs de finisare, ultimele apartamente din ansamblul Geneva Residence, realizat sub inspiraţia conceptelor elveţiene de arhitectură şi design, îşi aşteaptă viitorii proprietari. Cele două clădiri ale acestuia, se bucură de acces facil de pe Calea Martirilor, fiind amplasate într-o zonă liniştită, departe de agitaţia obositoare a metropolei. Mai multe detalii sunt disponibile pe site – www.genevaresidence.ro şi prin telefon, la 0799 099665.

Proxenet arestat la Sibiu – Era ”peşte” pentru trei fete care se prostituau pe DN1

Proxenet arestat la Sibiu – Era ”peşte” pentru trei fete care se prostituau pe DN1

news.oradesibiu.ro - Sibiu

”Peştele” are 34 de ani şi este din Mehedinţi. Acesta avea plasate în parcările din zona giratoriului de pe DN1 de la Veştem, trei tinere care practicau prostituţia pe bani. Proxenetul este acum în arestul IPJ Sibiu. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului …

Penalităţi de 300.000 euro! La fel ca zborurile externe, noul terminal al Aeroportului Oradea se lasă aşteptat

Penalităţi de 300.000 euro! La fel ca zborurile externe, noul terminal al Aeroportului Oradea se lasă aşteptat

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Deşi terminalul al doilea al Aeroportului Internaţional Oradea trebuia să fie gata în luna septembrie, asocierea UTI Grup SA şi Eldiclau SRL a rămas în urmă şi a adunat până acum penalităţi de aproape 300.000 de euro. Preşedintele Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor, a spus că vina nu aparţină autorităţii publice şi nici Aeroportului.

Cum va fi VREMEA până în 18 noiembrie, în Transilvania şi la munte. ANM a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Cum va fi VREMEA până în 18 noiembrie, în Transilvania şi la munte. ANM a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

ziarulunirea.ro - Alba

Prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 05 noiembrie-18 noiembrie 2018 arată că vremea se va răci în majoritatea regiunilor în următoarele zile, iar temperaturile se vor situa între 1 şi 22 de grade Celsius. Ploile vor fi din ce în ce mai prezente după 11 noiembrie. În Transilvania, temperatura aerului – la valorile […]

Topul regional QS University Ranking: UVT coboara un loc, UPT urca unul

Topul regional QS University Ranking: UVT coboara un loc, UPT urca unul

www.tion.ro - Timiş

Ultima ediţie a unuia dintre cele mai menţionate topuri universitare, QS University Rankings, versiunea regională Europa de Est şi Asia Centrală, oferă o serie de noutăţi legate de clasamentul pentru România şi Timişoara. Cel mai mult se remarcă universităţile din domeniul tehnic, în fapt Politehnica bucureşteană a şi luat locul Universităţii de Vest Timişoara în clasamentul românesc.

Preşedintele Academiei Române, despre Catedrala Mântuirii Neamului:

Preşedintele Academiei Române, despre Catedrala Mântuirii Neamului: "Preamăreşte ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Ioan-Aurel Pop, presedintele Academiei Romane, spune despre Catedrala Mantuirii Neamului ca, in contextul Centenarului Marii Uniri, noua constructie preamareste Ortodoxia, iar acum se va fi implinit sorocul sacrificiilor noastre.Potrivit istoricului din fruntea Academiei, Romanii sunt astazi, conform canoanelor Marii Biserici aflate inca in vigoare, al doilea popor ortodox ca marime din lume, dupa poporul rus.

ANCPI:12 milioane de imobile sunt înregistrate în sistemul informatic de cadastru şi carte ...

ANCPI:12 milioane de imobile sunt înregistrate în sistemul informatic de cadastru şi carte ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: In prezent, numarul de imobile inregistrate in sistemul informatic integrat de cadastru si carte funciara din Romania este de aproximativ 12 milioane, reprezentand tot atatea carti funciare, aproape 30 din totalul estimat, potrivit Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara ANCPI.ANCPI a mai anuntat, marti, ca a eliberat online, prin platforma epay.ancpi.ro, in luna octombrie 2018, peste 53.

Iohannis, atac la Dragnea: Acest infractor progresează în domeniul fake news

Iohannis, atac la Dragnea: Acest infractor progresează în domeniul fake news

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Presedintele Klaus Iohannis a declarat marti ca informatiile furnizate cu o zi inainte de Liviu Dragnea si care l vizeaza sunt fake news, catalogandu-l un disperat care progreseaza.Asta se intampla cand un infractor ajunge in varful statului, iar acest infractor Dragnea progreseaza, nu in domeniul statului de drept, ci in domeniul fake news. E ceea ce in ziua de azi se numeste fake news, inainte de numeau minciuni.

Număr îngrijorător de mare de incendii în judeţul Sibiu – Avertisment de la pompieri

Număr îngrijorător de mare de incendii în judeţul Sibiu – Avertisment de la pompieri

news.oradesibiu.ro - Sibiu

Situaţie alarmantă în cazul incendiilor de vegetaţie. Pompierii sibieni s-au mobilizat şi au intervenit, doar în acest an, la peste 100 de incendii de acest gen. În acest sens, salvatorii vin cu mai multe recomandări pentru a preveni izbucnirea focului. În cursul săptămânii 28.10-04.11, pompierii sibieni au fost solicitaţi să intervină pentru lichidarea a zece …

Locuitorii din cartierul Arhitecţilor, cu jalba-n proţap la Primăria Sibiu – Fac protest!

Locuitorii din cartierul Arhitecţilor, cu jalba-n proţap la Primăria Sibiu – Fac protest!

www.oradesibiu.ro - Sibiu

Locatarii din cartierul Arhitecţilor din Cisnădie se revoltă. Vor mijloace de transport în comun către Sibiu şi cer soluţii pentru fluidizarea traficului pe DJ106C în zona Cireşica. Oamenii au făcut petiţii peste petiţii, dar acum sunt decişi să protesteze în faţa primăriei Sibiu. În acest sens, asociaţiile de proprietari din cartierul Arhitecţiilor din Cisnădie au …

Luminiţa Jivan şi-a dat foc la valiză! „Dacă minte cineva în PSD, ăla nu sunt eu!”

Luminiţa Jivan şi-a dat foc la valiză! „Dacă minte cineva în PSD, ăla nu sunt eu!”

expressdebanat.ro - Caraş-Severin

Liviu Dragnea nu l-a mazilit pe Ion Mocioalcă, aşa cum anunţau cea care vrea să-i ia locul, deputata Luminiţa Jivan, şi secretarul general adjunct Codrin Ștefănescu. Mai mult, şeful PSD pare să fi înghiţit gogoşi de Caraş-Severin! Chestionat, luni, după şedinţa CExN, dacă este nevoie de schimbări la vârful organizaţiilor judeţene din Călăraşi şi Caraş-Severin,…

Mafiot de Brusturi: Soţul primăriţei PSD Livia Bîrlău face legea în comună. Cu pumnul...

Mafiot de Brusturi: Soţul primăriţei PSD Livia Bîrlău face legea în comună. Cu pumnul...

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Legea pumnului în Brusturi! Soţul primăriţei PSD Livia Bîrlău a ameninţat cu bătaia un consilier din opoziţie, care apoi a şi „încasat-o”. Pentru că s-a opus secretizării contractelor de lucrări publice de către primăriţă şi furturilor din pădurea comunală dirijate de consortul acesteia, consilierul ALDE Ioan Roşu s-a trezit cu geamurile casei sparte şi snopit în propria curte.

Luni, zi “fierbinte” pentru echipajele ISU Alba. Pompierii au intervenit la 9 incendii de vegetaţie uscată, în care au ars 81 ha de mărăciniş şi 1,5 ha plantaţie de nuci

Luni, zi “fierbinte” pentru echipajele ISU Alba. Pompierii au intervenit la 9 incendii de vegetaţie uscată, în care au ars 81 ha de mărăciniş şi 1,5 ha plantaţie de nuci

ziarulunirea.ro - Alba

Luni, 5 noiembrie 2018, subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba au intervenit pentru stingerea a nouă incendii de vegetaţie uscată, lăstăriş, mărăciniş şi litieră pe raza localităţiilor Sălciua de Jos,  Sîncel, Henig (comuna Berghin), Galda de Jos, Vama Seacă (comuna Hopîrta), Pîclişa (municipiul Alba Iulia), Bucerdea Grânoasă, Ciumbrud şi Rimetea. În […]

Protest în faţa Consiliului Judeţean Sibiu – Participă cei de la Asistenţă Socială

Protest în faţa Consiliului Judeţean Sibiu – Participă cei de la Asistenţă Socială

news.oradesibiu.ro - Sibiu

Aproximativ 60 de persoane vor protesta miercuri, 7 noiembrie în faţa sediului Consiliului Judeţean Sibiu. O parte dintre angajaţii din cadrul Asistenţă Socială Sibiu îşi vor striga nemulţumirile, privind nerespectarea Ordonanţei de Urgenţă OUG 153/2018. Revendicarea protestatarilor este legată de nerespectarea acestei Ordonanţe, referitoare la sporurile pentru condiţii deosebite de muncă. „Am făcut toate demersurile …

Locuitorii din cartierul Arhitecţilor, cu jalba-n proţap la Primăria Sibiu – Fac protest!

Locuitorii din cartierul Arhitecţilor, cu jalba-n proţap la Primăria Sibiu – Fac protest!

news.oradesibiu.ro - Sibiu

Locatarii din cartierul Arhitecţilor din Cisnădie se revoltă. Vor mijloace de transport în comun către Sibiu şi cer soluţii pentru fluidizarea traficului pe DJ106C în zona Cireşica. Oamenii au făcut petiţii peste petiţii, dar acum sunt decişi să protesteze în faţa primăriei Sibiu. În acest sens, asociaţiile de proprietari din cartierul Arhitecţiilor din Cisnădie au …

Procurorii CSM i-au respins cererea lui Kovesi de recunoaştere a gradului profesional aferent ...

Procurorii CSM i-au respins cererea lui Kovesi de recunoaştere a gradului profesional aferent ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Sectia pentru procurori a CSM a respins, marti, cererea fostei sefe DNA de recunoastere a gradului profesional coresponzator Parchetului General, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Consiliului.Procurorii CSM au respins, la sedinta de marti, cererea Laurei Codruta Kovesi de a-i fi recunoscut gradul profesional aferent Parchetului General, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din Consiliu.

Cel mai lung tunel de autostradă din România, neterminat la mai bine de trei ani de la semnarea contractului. Statul, şi fără studiu de fezabilitate şi dat în judecată

Cel mai lung tunel de autostradă din România, neterminat la mai bine de trei ani de la semnarea contractului. Statul, şi fără studiu de fezabilitate şi dat în judecată

ziarulunirea.ro - Alba

Tunelul Meseş din Autostrada Transilvania, acesta încă nu e gata, după mai bine de trei ani de la semnarea contractului pentru studiul de fezabilitate. Mai mult, firma care trebuia să îl finalizeze se judecă cu statul după ce i-a aplicat penalităţi de întârziere. Cu o lungime de 2,4 kilometri, Tunelul Meseş ar urma să fie […]

Tai-o pe munte! Bihorul va avea prima reţea de trasee pentru alergare montană din România

Tai-o pe munte! Bihorul va avea prima reţea de trasee pentru alergare montană din România

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Pentru că alergarea montană câştigă tot mai mulţi adepţi în ţara noastră, iar Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor ţine să îşi continue demersurile menite să facă din munţii Pădurea Craiului o generoasă destinaţie turistică, până în luna mai a anului viitor, Bihorul va avea cinci trasee de alergare montană. Amenajarea unor astfel de rute este o premieră pentru România.

Ion Mocioalcă: „Excluderile lui Neacşu şi Țuţuianu, o făcătură! Nu suntem pe drumul cel bun!”

Ion Mocioalcă: „Excluderile lui Neacşu şi Țuţuianu, o făcătură! Nu suntem pe drumul cel bun!”

expressdebanat.ro - Caraş-Severin

Ocolit în CEx-ul de ieri al PSD de răzbunarea lui Liviu Dragnea, care i-a eliminat pe doi dintre contestatarii săi, preşedintele PSD Caraş-Severin vorbeşte despre o mare greşeală! Referitor la evenimentele de ieri, în urma cărora Adrian Țuţuianu şi Marian Neacşu au fost excluşi din PSD, Ion Mocioalcă spune că partidul suferă o pierdere uriaşă,…

Florin Tripa: „Aradul a primit încă un milion de lei de la guvern, pentru asistenţa socială“

Florin Tripa: „Aradul a primit încă un milion de lei de la guvern, pentru asistenţa socială“

newsar.ro - Arad

Deputatul social-democrat arădean, Florin Tripa, anunţă faptul că Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, alocarea de noi sume unor unităţi administrativ-teritoriale, printre care şi judeţul Arad, pentru finanţarea cheltuielilor de susţinere a sistemului de protecţie a copilului, precum şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap. Suma va fi asigurată din Fondul de rezervă bugetară

Parlamentarii PNL Ioan Cupşa şi Florica Cherecheş, printre cei care au reclamat agenţia Papaya Advertising pentru clipul

Parlamentarii PNL Ioan Cupşa şi Florica Cherecheş, printre cei care au reclamat agenţia Papaya Advertising pentru clipul "Copiii referendumului" (VIDEO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Doi liberali din Bihor se numără printre cei 15 parlamentari care au reclamat agenţia de publicitate Papaya Advertising la Autoritatea pentru Protecţia Copilului, din cauza unui spot creat înainte de referendumul pentru familia tradiţională. Alături de ceilalţi semnatari, Ioan Cupşa şi Florica Cherecheş se întreabă dacă videoclipul cu pricina nu lezează interesul superior al copilului, iar în urma acestei adrese, Direcţia de Investigaţii Criminale a Poliţiei a demarat o anchetă pe numele agenţiei. Ancheta declanşată pentru un spot publicitar a fost, fireşte, aspru criticată de specialiştii din

ÎN DIRECT Crosul 15 Noiembrie 1987: Ultimele noutăţi anunţate de organizatori

ÎN DIRECT Crosul 15 Noiembrie 1987: Ultimele noutăţi anunţate de organizatori

feedproxy.google.com - Braşov

Spread the loveOrganizatorii concursului internaţional pentru atleţi de performanţă şi atleţi amatori de toate vârstele, desfăşurat anual la Braşov, pentru a comemora Revolta Anti-Comunistă de la 15 Noiembrie 1987, prezintă în aceste momente ultimele informaţii despre Crosul 15 Noiembrie. Crosul 15 Noiembrie, care se va desfăşura în perioada 10-11 noiembrie (în weekend, pentru a putea participa

Bugetare participativă la Braşov şi autobuze şcolare pentru elevii din clasele primare

Bugetare participativă la Braşov şi autobuze şcolare pentru elevii din clasele primare

feedproxy.google.com - Braşov

Spread the love Conceptul de bugetare participativă a început să fie implementat şi în România în oraşele mari din Transilvania.  Prin bugetarea participativă locuitorii unei localităţi primesc putere directă de decizie asupra unei părţi a bugetului local. La Braşov, locuitorii municipiului pot participa astfel în mod direct la gestionarea banilor oraşului obţinuţi din impozite şi taxe

O româncă, medic stomatolog de groază în Franţa, supranumită „măcelarul”. Condamnată la trei ani cu suspendare după ce a mutilat 22 de pacienţi

O româncă, medic stomatolog de groază în Franţa, supranumită „măcelarul”. Condamnată la trei ani cu suspendare după ce a mutilat 22 de pacienţi

ziarulunirea.ro - Alba

O româncă, medic stomatolog de groază în Franţa, supranumită „măcelarul”. Condamnată la trei ani cu suspendare după ce a mutilat 22 de pacienţi. O româncă, medic stomatolog stabilită în Franţa, supranumită „măcelarul”, a fost condamnată, după ce a mutilat 22 de pacienţi, într-o perioadă de doi ani. Unuia dintre ei i-a scos 15 dinţi sănătoşi, […]

“ Performanţă şi dezvoltare în activitatea de spălare şi curăţare (uscată) a ...

“ Performanţă şi dezvoltare în activitatea de spălare şi curăţare (uscată) a ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

SC Ser Construct SRL a demarat in luna septembrie 2018 implementarea proiectului cu titlul Performanta si dezvoltare in activitatea de spalare si curatare uscata a articolelor textile si a produselor din blana cu achizitia de echipamente si produse software de ultima generatie, cod SMIS 112001, proiect finantat de Uniunea Europeana prin Programul Operational Regional 2014 - 2020 , Axa prioritara 2 Imbunatatirea c.

Medalii de argint şi bronz pentru Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, la un concurs ...

Medalii de argint şi bronz pentru Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, la un concurs ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Medalii de argint si bronz pentru Universitatea Stefan cel Mare Suceava castigate recent de studentii suceveni la un concurs din Germania. In perioada 1 - 4 noiembrie, la Nuremberg s-a desfasurat cea de-a 70-a editie a International Trade Fair Ideas Inventions and New Products - iENA 2018, expozitie de inventica la care au participat 26 de tari ale lumii, cu peste 800 de inventii si inovatii.

CSM Suceava a pierdut derbiul seriei Centru-Nord la Petroşani

CSM Suceava a pierdut derbiul seriei Centru-Nord la Petroşani

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

In etapa a opta din sezonul regulat al Diviziei Nationale, echipa de seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava a cedat pe terenul liderului Stiinta Petrosani cu scorul de 15 - 24, in derby-ul seriei Centru-Nord. Sucevenii au facut un meci bun in aceasta deplasare, poate mai bun decat in tur, cand au pierdut acasa cu 10 - 26, dar au incasat doua eseuri pe doua greseli personale, in debutul ambelor reprize.

Florin Popovici-Dumbravă s-a impus la Masters-ul de seniori al României

Florin Popovici-Dumbravă s-a impus la Masters-ul de seniori al României

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Municipiul Roman a gazduit zilele trecute Turneul Masters pentru seniori al Romaniei, competitie care-i reuneste an de an pe primii opt clasati la nivel national al fiecarei categorii de varsta. Nu mai putin de sase suceveni au obtinut calificarea la acest turneu al campionilor, cel mai bine dintre ei descurcandu-se Florin Popovici-Dumbrava, care a reusit sa castige intrecerea categoriei de varsta 35 de ani.

Global Design câştigă şi urcă trei poziţii în clasament

Global Design câştigă şi urcă trei poziţii în clasament

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

La sfarsitul saptamanii trecute s-au disputat alte meciuri interesante in Liga Companiilor. Cel mai echilibrat joc al zilei de vineri s-a incheiat cu victoria la limita a formatiei Inter Conti, in fata celor de la Autogray. O performanta deosebita, mai ales prin proportia scorului, poate fi considerat si succesul obtinut de Global Design in detrimentul gruparii Celestin, una dintre echipele tari ale campionatului.

Oprit în trafic, un şofer băut şi fără permis a fugit de poliţişti

Oprit în trafic, un şofer băut şi fără permis a fugit de poliţişti

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Oprit in trafic de politisti, in urma unui control de rutina, un tanar aflat la volanul unui autoturism a abandonat masina si a luat-o la fuga. Urmarit de politisti, acesta a fost prins in scurt timp, constatandu-se ca era baut si nu avea permis de conducere pentru nici o categorie auto. Incidentul s-a petrecut in toiul noptii de duminica spre luni, pe strada Dogari din municipiul Falticeni. In jurul orei 02.

Casa Judeţeană de Pensii mai are disponibile 42 de bilete de tratament pentru pensionari

Casa Judeţeană de Pensii mai are disponibile 42 de bilete de tratament pentru pensionari

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Casa Judeteana de Pensii Suceava a anuntat ca mai are disponibile 42 de bilete de tratament pentru pensionari. Directorul CJP Suceava, Constantin Boliacu, a declarat ca pentru seria a 18-a a biletelor de tratament, pentru judetul Suceava au fost alocate 307 bilete de tratament. Boliacu a spus ca dintre acestea, 265 au fost deja ocupate, 42 bilete de tratament ramanand disponibile.

Plăci memoriale dedicate Centenarului Unirii, dezvelite ieri în holul Palatului Administrativ ...

Plăci memoriale dedicate Centenarului Unirii, dezvelite ieri în holul Palatului Administrativ ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Administratia judeteana a marcat, ieri, aniversarea a 100 de ani de cand Ministerul de Razboi a dat Armatei Romane ordinul de a intra in Bucovina, prin dezvelirea a doua placi memoriale, una in holul fostei Primarii a Sucevei, actualul Palat Administrativ, si una in biroul de la etajul I, unde in data de 6 noiembrie 1918 comandantul Companiei 4 Graniceri, maiorul Anton Ionescu, i-a inmanat primarului Sucevei, venerab.

Primarul din Dărmăneşti, Dănuţ Chidoveţ, a inaugurat noul cămin cultural din satul Dănila

Primarul din Dărmăneşti, Dănuţ Chidoveţ, a inaugurat noul cămin cultural din satul Dănila

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Primarul comunei Darmanesti, Danut Chidovet, a inaugurat, recent, noul camin cultural din satul Danila. Dupa slujba de sfintire si taierea panglicii inaugurale, Danut Chidovet a precizat ca investitia in constructia noului camin cultural din Danila a fost facuta cu fonduri proprii ale primariei. El a spus ca in perioada urmatoare se va construi un camin cultural nou in satul Darmanesti.

Primăria Cornu Luncii organizează astăzi manifestări de amploare pentru comemorarea a 100 ...

Primăria Cornu Luncii organizează astăzi manifestări de amploare pentru comemorarea a 100 ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Primaria comunei Cornu Luncii va organiza astazi, 6 noiembrie, mai multe manifestari de amploare pentru comemorarea a 100 de ani de la intrarea trupelor romane in Bucovina. Evenimentele vor fi organizate in colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor, Parohia Sf. Dumitru din Cornu Luncii, precum si cu Asociatia Nationala Cultul Eroilor Regina Maria - Filiala Judeteana Plaiesii Suceava.

LOCURI de MUNCĂ în Alba: 539 de  posturi disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeş, Cugir şi Câmpeni, la data de 6 noiembrie 2018. FIRMELE care fac angajări şi ce meserii se caută   

LOCURI de MUNCĂ în Alba: 539 de  posturi disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeş, Cugir şi Câmpeni, la data de 6 noiembrie 2018. FIRMELE care fac angajări şi ce meserii se caută   

ziarulunirea.ro - Alba

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba a transmis locurile de muncă vacante la data de 6 noiembrie 2018, în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeş, Cugir şi Câmpeni. În total, în judeţ sunt disponibile 539 posturi. Mai jos, lista locurilor de muncă vacante în judeţul Alba şi numerele de telefon la care puteţi afla […]

Veşti bune pentru românii care vor locuinţă. Credite mai mari, din 2019, dacă îndeplineşti câteva condiţii

Veşti bune pentru românii care vor locuinţă. Credite mai mari, din 2019, dacă îndeplineşti câteva condiţii

ziarulunirea.ro - Alba

Veşti bune pentru românii care vor locuinţă. Credite mai mari, din 2019, dacă îndeplineşti câteva condiţii Începând cu 1 ianuarie 2019, BNR va elimina un criteriu important în funcţie de care băncile calculează în acest moment valoarea creditului. Este o veste bună pentru milioane de familii. Doar că poate fi cu două tăişuri. Specialiştii vă sfătuiesc […]

Acţiune Poliţie şi RAR pe DN 1, în Alba: 35 de şoferi au fost amendaţi/ 8 maşini, cu defecţiuni

Acţiune Poliţie şi RAR pe DN 1, în Alba: 35 de şoferi au fost amendaţi/ 8 maşini, cu defecţiuni

ziarulunirea.ro - Alba

Poliţiştii Serviciului Rutier, împreună cu  RAR –ul, au organizat, pe DN 1, o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere datorate stării tehnice necorespunzătoare a autovehiculelor. Au fost depistate 9 autovehicule care nu corespundeau din punct de vedere tehnic. La data de 2 octombrie 2018, poliţişti din Serviciului Rutier Alba, împreună cu specialişti din cadrul Registrului […]

Descoperă tainele insulei Hainan din China, în cadrul unei expoziţii de fotografie

Descoperă tainele insulei Hainan din China, în cadrul unei expoziţii de fotografie

newsar.ro - Arad

Arădenii sunt invitaţi să descopere misterele Chinei, în cadrul unei expoziţii de fotografie. Casa Româno – Chineză, Filiala Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Consiliul Judeţean Arad şi Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu FotoClubPro Arad, organizează expoziţia de fotografie „Hainan, insula tropicală a Chinei”. Vernisajul va avea loc la Muzeul de Artă Arad (str.

997 de elevi din Teleorman beneficiază de bursa “Bani de liceu”

997 de elevi din Teleorman beneficiază de bursa “Bani de liceu”

ziarulteleormanul.ro - Teleorman

Pe site-ul MEN a fost publicată, miercuri, 31 octombrie 2018, lista cu beneficiarii bursei “Bani de liceu” în anul şcolar 2018-2019. Toţi solicitanţii din Teleorman se regăsesc pe lista beneficiarilor, astfel încât 997 de liceeni care învaţă anul acesta în unităţile teleormănene primesc bursa în valoare de 250 de lei pe lună, pe toată durata cursurilor, cei din clasa a XII-a beneficiind de aceşti bani inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat. Valoarea plafonului maxim de acordare a bursei a fost crescută de la 150 lei la 500 lei, pe membru de familie, măsura fiind

5 luni de succes într-o singură reclamă: Pete fără secrete! (FOTO)

5 luni de succes într-o singură reclamă: Pete fără secrete! (FOTO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Despre Oradea şi evoluţia ei tot am vorbit, azi e timpul pentru a aprecia o afacere din oraşul nostru. Povestea ei a început în urmă cu un an, când doi tineri întreprinzători, Dan şi Gabriela, au pus bazele unui nou concept în Oradea - arta profesionalismului şi a calităţii în curăţarea hainelor. Curăţătoria Magic Shine, situată în cartierul Ioşia pe strada Lăpuşului nr. 38, specializată în wet cleaning, adică în curăţarea cu apă şi detergenţi, dar nu de oricare, ci anume produşi pentru fiecare tip de ţesătură - lână, bumbac etc. Evident, ecologici, cu impact minim asupra mediului şi omului.

VIDEO Incendiu puternic în Munţii Apuseni: Circa 75 de hectare de vegetaţie uscată şi litieră sunt afectate/ Pompierii intervin de aproape 24 de ore

VIDEO Incendiu puternic în Munţii Apuseni: Circa 75 de hectare de vegetaţie uscată şi litieră sunt afectate/ Pompierii intervin de aproape 24 de ore

ziarulunirea.ro - Alba

Mai mulţi pompieri intervin, marţi dimineaţa, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată şi litieră, care a izbucnit, luni, in zona comunei Salciua din Munţii Apuseni, două focare afectând circa 75 de hectare. Nu au fost victime şi nu este afectată pădurea.  Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alina Marescu, […]

Războiul dintre Agroland Timişoara şi Federaţia Română de Volei continuă. Preşedintele echipei aduce acuzaţii noi

Războiul dintre Agroland Timişoara şi Federaţia Română de Volei continuă. Preşedintele echipei aduce acuzaţii noi

expressdebanat.ro - Caraş-Severin

Conducerea clubului de volei feminin UVT Agroland Timişoara a lansat o nouă serie de atacuri dure către Federaţia Română de Volei referitoare la subiectul suspendării antrenorului Bogdan Paul. Finanţatorul şi preşedintele Horia Cardoş acuză că forul condus de Gheorghe Vişan a amânat judecarea în instanţele civile a sancţiunii antrenorului pentru că gruparea timişoreană are două…

Deputat PNL Florin Roman: Este literă de lege – Trimiţi copiii la cerşit, mergi la puşcărie!

Deputat PNL Florin Roman: Este literă de lege – Trimiţi copiii la cerşit, mergi la puşcărie!

ziarulunirea.ro - Alba

Amendamentele pe care le-am iniţiat şi susţinut împreună cu deputatul liberal Ioan Cupşa prin care am modificat Codul Penal astfel încât să facem posibilă sancţionarea celor care exploatează copiii, trimiţându-i la cerşit, au devenit literă de lege. Amendamentele au trecut de controlul de constituţionalitate al judecătorilor Curţii Constituţionale a României, iar de acum înainte cei […]

Supă de spanac cu ouă fierte – o mâncare sănătoasă şi gustoasă pentru prânz!

Supă de spanac cu ouă fierte – o mâncare sănătoasă şi gustoasă pentru prânz!

www.7est.ro - Iaşi

%

Florentino Perez a pus pe lista de transferuri unul dintre cei mai apreciati jucatori de la Real Madrid

Dragnea este ferm – ’’Îl susţin pe Toader pentru revocarea lui Augustin Lazăr’’

Dragnea este ferm – ’’Îl susţin pe Toader pentru revocarea lui Augustin Lazăr’’

www.oradesibiu.ro - Sibiu

Șeful PSD-ului şia reafirmat susţinerea pentru ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în revocarea procurorului general, Augustin Lazăr. Dragnea a precizat că săptămâna viitoare ar urma să aibă loc o nouă şedinţă CEx pentru a discuta despre remaniere, anunţă News. „Eu îl susţin”, a spus Dragnea, întrebat de jurnalişti despre Tudorel Toader. Întrebat de asemenea dacă procedura …

Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu: Doamna Corina Creţu trebuie să decidă dacă este comisarul UE sau al PNL

Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu: Doamna Corina Creţu trebuie să decidă dacă este comisarul UE sau al PNL

ziarulunirea.ro - Alba

Este de neînţeles cum adevărul e considerat de Comisarul European Corina Creţu o agresiune la adresa sa. Dimpotrivă, Corina Creţu ar trebui să explice de ce preţurile propuse de BEI sunt atât de umflate şi de ce dânsa le susţine. Guvernarea actuală este pro-europeană, are tot interesul, doreşte şi face toate demersurile necesare pentru absorbţia […]

O nouă promoţie de poliţişti, la IPJ Teleorman

O nouă promoţie de poliţişti, la IPJ Teleorman

ziarulteleormanul.ro - Teleorman

Luni, 05.11.2018, 18 tineri absolvenţi ai Școlii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina au fost primiţi, în prima lor zi de serviciu, de către conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman, care le-a urat bun venit în rândurile poliţiştilor  teleormăneni şi asigurat de sprijinul colegilor în realizarea atribuţiilor de serviciu.  Agenţii de poliţie (5 fete şi 13 băieţi) au fost repartizaţi în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturi, la structurile de poliţie urbană şi la posturile de poliţie comunale. Proaspeţii  absolvenţi care s-au pregătit în domeniul ordinii şi sigura

Inspectorii ITM Alba au dat amenzi de 24.000 de lei, săptămâna trecută şi 11 avertismente pentru muncă nedeclarată şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost controlaţi 2189 de salariaţi

Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2018, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate, motiv pentru care, atât la nivel naţional, cât şi în plan teritorial, s-a decis organizarea unei Divizii de Control Muncă Nedeclarată, formată din […]

FOTO Nouă jandarmi noi, absolvenţi ai Școlilor de la Fălticeni şi Drăgăşani, la Jandarmeria Alba

FOTO Nouă jandarmi noi, absolvenţi ai Școlilor de la Fălticeni şi Drăgăşani, la Jandarmeria Alba

ziarulunirea.ro - Alba

Începând cu data de 05.11.2018 s-au alăturat colectivului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ”Avram Iancu” Alba un număr de 9 noi colegi, se arată într-un comunicat de presă trimis, marţi, de IJJ Alba. Subofiţerii sunt absolvenţi ai  Școlilor Militare de subofiţeri Jandarmi Fălticeni şi Drăgăşani, promoţia 2018 şi au  fost repartizaţi la Inspectoratului de Jandarmi Judeţean […]

Incendiu puternic în Munţii Apuseni: Circa 75 de hectare de vegetaţie uscată şi litieră sunt afectate/ Pompierii intervin de aproape 24 de ore

Incendiu puternic în Munţii Apuseni: Circa 75 de hectare de vegetaţie uscată şi litieră sunt afectate/ Pompierii intervin de aproape 24 de ore

ziarulunirea.ro - Alba

Mai mulţi pompieri intervin, marţi dimineaţa, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată şi litieră, care a izbucnit, luni, în comuna Sălciua din Munţii Apuseni, două focare afectând circa 75 de hectare. Nu au fost victime şi nu este afectată pădurea. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alina Marescu, a […]

Artist în curăţenie: Absolvent al Liceului de Artă, un orădean şi soţia sa visează să fie cei mai buni în domeniul... curăţătoriei de haine (FOTO)

Artist în curăţenie: Absolvent al Liceului de Artă, un orădean şi soţia sa visează să fie cei mai buni în domeniul... curăţătoriei de haine (FOTO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Nu e o lozincă, deşi aşa îi este numele în buletin, Dan Lozincă: chiar vrea să-şi facă cu măiestrie munca. În primii patru ani de şcoală a studiat vioara şi pianul, iar apoi, până la absolvirea Liceului de Artă, desenul. Visul lui n-a fost, însă, să ajungă nici un nou Chopin, nici un alt Chagall, ci să devină independent. „De la 18 ani până acum, doar trei luni am fost angajatul altuia”, spune bărbatul ajuns la 35 de ani şi pasionat, se pare, de... curăţenie.

Paradoxul Oradea: Spre deosebite de trendul naţional, în Oradea se construiesc peste 2.000 de apartamente (FOTO)

Paradoxul Oradea: Spre deosebite de trendul naţional, în Oradea se construiesc peste 2.000 de apartamente (FOTO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Prăbuşirea vânzărilor de locuinţe la nivel naţional ocoleşte piaţa din Oradea, unde se construiesc peste 2.000 de apartamente, la preţuri tot mai mari. Peste 80% din achiziţiile de apartamente din oraş aparţin unor cumpărători din ţară şi din străinătate, care îşi investesc banii în imobiliare, atraşi de randamentele mai bune decât dobânzile bancare şi de posibilitatea de a-şi proteja economiile.

Cascador de Teleorman

Cascador de Teleorman

ziarulteleormanul.ro - Teleorman

Un tanar sofer a scapat ca prin minune, doar cu o sperietura zdravana, dupa ce a pierdut controlul volanului, iar masina pe care o conducea s-a caratat, la propriu, pe un stalp de pe marginea drumului ce leaga Alexandria de Zimnicea. Accidentul rutier a avut loc la intrarea in localitatea Poroschia, cu cateva ore in urma, iar potrivit martorilor, conducatorul auto ar fi adormit la volan. Din fericire, tanarul s-a ales doar cu sperietura. Dar si cu masina avariata.

VIDEO Vârful din Munţii Apuseni de pe care se văd aşezări aflate la circa 40 kilometri distanţă

VIDEO Vârful din Munţii Apuseni de pe care se văd aşezări aflate la circa 40 kilometri distanţă

ziarulunirea.ro - Alba

Cel mai înalt vârf al Apusenilor le oferă turiştilor care se încumetă să ajungă acolo privelişti spectaculoase, de o frumuseţe rară. De la înălţimea celor 1849 de metri ai vârfului Bihor, iubitorii traseelor montane vor descoperi peisaje inedite ori fenomene carstice neobişnuite. În zilele senine, de pe semeţul munte pot fi văzute atât Valea Arieşului, […]

Primarul Timişoarei se gândeşte să elimine abonamentele TimPark pentru zona centrală. Cetăţenii sunt consultaţi pe Facebook

Primarul Timişoarei se gândeşte să elimine abonamentele TimPark pentru zona centrală. Cetăţenii sunt consultaţi pe Facebook

expressdebanat.ro - Caraş-Severin

Nicolae Robu apelează din nou la fanii săi de pe Facebook pentru a vedea ce părere au timişorenii despre ultima idee pentru a rezolva problema stringentă a lipsei locurilor de parcare din oraş. Edilul a întrebat pe pagina sa de pe cunoscuta reţea de socializare dacă ar fi de acord cu desfiinţarea abonamentelor pentru persoanele care locuiesc în centru.

eveniment.oradesibiu.ro - Sibiu

Șeful PSD-ului şia reafirmat susţinerea pentru ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în revocarea procurorului general, Augustin Lazăr. Dragnea a precizat că săptămâna viitoare ar urma să aibă loc o nouă şedinţă CEx pentru a discuta despre remaniere, anunţă News. „Eu îl susţin”, a spus Dragnea, întrebat de jurnalişti despre Tudorel Toader. Întrebat de asemenea dacă procedura …

Airbus vrea să vândă 10 elicoptere uşoare Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, contract de aproape 65 milione de euro

Airbus vrea să vândă 10 elicoptere uşoare Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, contract de aproape 65 milione de euro

feedproxy.google.com - Braşov

Spread the loveAirbus Helicopters Romania a depus singura ofertă pentru furnizarea unui număr de 10 elicopetere uşoare multifuncţionale către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), contract estimat la 64,91 milioane de euro, fără TVA, pe o perioadă de 4 ani. Subcontractor în cadrul ofertei este Airbus Helicopters Deutschland GmbH, cu o pondere de 87%.

Raspunsul lui Morosanu, dupa ce Daniel Ghita l-a facut „fiorosul din Carpati” si l-a amenintat!

Raspunsul lui Morosanu, dupa ce Daniel Ghita l-a facut „fiorosul din Carpati” si l-a amenintat!

www.7est.ro - Iaşi

%

Din 2019 vor fi organizate croaziere turistice pe Canalul Dunăre – Marea Neagră

Din 2019 vor fi organizate croaziere turistice pe Canalul Dunăre – Marea Neagră

www.7est.ro - Iaşi

%

Business de succes. Vatmanul care a inventat cea mai faimoasă reţetă de pui pane

Business de succes. Vatmanul care a inventat cea mai faimoasă reţetă de pui pane

www.7est.ro - Iaşi

%

Moldova,cu judetele Iasi si Neamt in capul listei,regiunea copiilor cu parintii in alta tara

Moldova,cu judetele Iasi si Neamt in capul listei,regiunea copiilor cu parintii in alta tara

www.7est.ro - Iaşi

%

Dragnea, despre acuzaţiile Rise Projects: ”Să investigheze DNA, prietenul dvs”

Dragnea, despre acuzaţiile Rise Projects: ”Să investigheze DNA, prietenul dvs”

www.7est.ro - Iaşi

%

Ai probleme cu banca? O instituţie specială te ajută să găseşti soluţia

Ai probleme cu banca? O instituţie specială te ajută să găseşti soluţia

www.7est.ro - Iaşi

%