Local News, 10 Octombrie 2018

Local News, 10 Octombrie 2018

Politia Locala da amenzi cu nemiluita in Traian. Robu: Nu permitem ca un cartier sa fie terorizat

Politia Locala da amenzi cu nemiluita in Traian. Robu: Nu permitem ca un cartier sa fie terorizat

www.tion.ro - Timiş

Zona Pieţei Traian este, fără doar şi poate, una care nu a beneficiat de atenţia cuvenită. Nici a celor din primărie, nici a poliţiştilor, care ar fi trebuit să stea cu ochii zi de pe zi pe cartierul istoric transformat într-un fel de ghetou al oraşului. După incendiul provocat recent însă şi descinderile primăriei în zonă, poliţiştii locali şi-au îndreptat atenţia spre Traian. În doar o zi, au reuşit să găsească 18 nereguli la 12 societăţi comerciale controlate.

Protest in fata Filarmonicii Banatul, in a treia zi de negocieri intre sindicat si conducere

Protest in fata Filarmonicii Banatul, in a treia zi de negocieri intre sindicat si conducere

www.tion.ro - Timiş

Artiştii de la Filarmonica Banatul din Timişoara, membri ai sindicatului, sunt în continuare în grevă, încă de vineri, 5 octombrie. După două zile de negocieri eşuate, ei au decis să protesteze în faţa instituţiei, în linişte. Și-au făcut pancarte şi s-au instalat pe platoul din faţa clădirii de vizavi de primărie, chiar în timpul celei de-a treia runde de negocieri cu directorul.

Zece reguli pentru evitarea unor tragedii provocate de aparatele electrice în sezonul rece

Zece reguli pentru evitarea unor tragedii provocate de aparatele electrice în sezonul rece

www.desteptarea.ro - Bacău

* Aproximativ unul din şase incendii are drept cauză instalaţia electrică defectă sau improvizată * verificarea periodică a instalaţiilor electrice numai de către personalul autorizat poate preveni producerea de incendii Odată cu trecerea la sezonul rece, din dorinţa de a mai adăuga câteva grade la temperatura din locuinţe, mulţi români apelează la aparate de încălzit …

O sectie a Spitalului Lugoj a fost inchisa de inspectorii Directiei de Sanatate Publica Timis

O sectie a Spitalului Lugoj a fost inchisa de inspectorii Directiei de Sanatate Publica Timis

www.tion.ro - Timiş

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş au închis o secţie a Spitalului Municipal Lugoj, în urma controalelor repetate pe care le-au făcut acolo, unde au găsit deficienţe igienico-sanitare, de la tavane căzute la infiltraţii de apă în pereţi. Managerul spitalului a solicitat încă de anul trecut Ministerului Sănătăţii închiderea secţiei... spunând că nu mai are de ce să o ţină deschisă – aduce pierderi, mai ales că anul acesta a avut... şapte pacienţi!

Începe ,,Răvăşitul Oilor” pe Muntele Bolovanu din Slănic-Moldova

Începe ,,Răvăşitul Oilor” pe Muntele Bolovanu din Slănic-Moldova

www.desteptarea.ro - Bacău

Activitatea crescătorilor de animale de pe Valea Slănicului Moldovei va fi din nou sărbătorită, în perioada 12-14 octombrie, la cea de a treia ediţie a Festivalului produselor tradiţionale ,,Răvăşitul oilor”. Manifestarea este organizată de Primăria Slănic Moldova, în parteneriat cu Ferma Stâna Dacilor. Sărbătoarea marchează încheierea ciclului pastoral prin coborârea oilor de pe munte şi are loc …

Cornel Galben a primit Premiul pentru Critică literară al Uniunii Scriitorilor, Filiala Sud-Est

Cornel Galben a primit Premiul pentru Critică literară al Uniunii Scriitorilor, Filiala Sud-Est

www.desteptarea.ro - Bacău

La începutul lui octombrie 2018, municipiile Galaţi, Buzău şi Brăila au găzduit cea de a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional „Serile de Literatură ale Revistei Antares“, care a reunit, sub semnul Centenarului, scriitori din ţară şi din Argentina, Cipru, Estonia, Franţa, Israel, Palestina, Rusia, Spania şi Turcia. Organizat de Filiala Sud-Est a Uniunii Scriitorilor, în …

Dublul concert pentru corn de Haydn, o raritate pe scena Filarmonicii

Dublul concert pentru corn de Haydn, o raritate pe scena Filarmonicii

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesFilarmonica „Oltenia” Craiova: Celebrul Concert în Re major de Brahms cu un talent incontestabil, violonista Mălina CiobanuTeatrul Colibri: weekend cu Prinţul Broască şi Alis în lumea păpuşilorSpectacol marca Teatrul Colibri Craiova, premiat la TimişoaraExpoziţie de carte şi documente – „Consemnări despre Marea Unire în cărţi, documente şi publicaţii din exilul românesc”Expoziţie de carte şi documente  „Memorabilul an […]

„Porţi deschise” la produse tradiţionale hunedorene(GALERIE FOTO)

„Porţi deschise” la produse tradiţionale hunedorene(GALERIE FOTO)

glasul-hd.ro - Hunedoara

Pastramă de pui AVIS, brânzeturi, produse apicole, virşli de Sălaş, plăcinte pădureneşti, tocană de oaie şi de porc, dulceţuri, dar şi legume au fost oferite ieri, spre degustare, consumatorilor hunedoreni în cadrul unui târg. Acţiunea a fost organizată în cadrul dublului eveniment Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti – Ziua Porţilor Deschise în Agricultura Hunedoreană. …

Sistemul informatic al cardului de sănătate, un dezastru cu repetiţie

Sistemul informatic al cardului de sănătate, un dezastru cu repetiţie

glasul-hd.ro - Hunedoara

Problemele sistemului informatic care gestionează cardul de sănătate par a fi fără rezolvare. De trei zile sistemul nu funcţionează, iar serviciile medicale şi eliberarea medicamentelor trebuie efectuate în mod offline. Medicii au ajuns la capătul răbdării şi susţin că singura soluţie pentru a dispărea toate aceste sincope în sistemul medical este desfiinţarea SIUI-ului (Sistemul Informatic …

La Sendy Club, antrenamente pentru copii între 4 şi 10 ani, începând din 15 octombrie!

La Sendy Club, antrenamente pentru copii între 4 şi 10 ani, începând din 15 octombrie!

ziarulunirea.ro - Alba

Deja un brand cunoscut în municipiul reşedinţă de judeţ, “Sendy Club” îşi lărgeşte aria propunerilor pentru iubitorii de mişcare din Alba Iulia. Astfel, începând de luni, 15 octombrie, câte două şedinţe săptămânal (luni şi miercuri, de la ora 17.00) sunt rezervate copiilor, aşteptaţi, cu braţele deschise, la mişcare. Antrenamentul are durata de 60 de minute, […]

Fostul ministru tehnocrat Dragoş Pâslaru, la Oradea: Partidul „lui Cioloş” va cere românilor să-l voteze „pentru a construi”, nu din dezamăgirea creată de alţii (FOTO)

Fostul ministru tehnocrat Dragoş Pâslaru, la Oradea: Partidul „lui Cioloş” va cere românilor să-l voteze „pentru a construi”, nu din dezamăgirea creată de alţii (FOTO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Pentru a doua oară în acest an, fostul ministru al Muncii din Guvernul Cioloş, Dragoş Pâslaru, s-a întâlnit cu cu membrii şi simpatizanţii din Oradea ai Platformei România 100, organizaţia civică de la care este construit Partidul România Împreună. Pâslaru a spus că, deşi înregistrarea formaţiunii e îngreunată de persoane care „hărţuiesc” fondatorii la Tribunal, aceasta are ambiţii mari, dar şi conştiinţa responsabilităţii, pentru a aduce oameni noi în politică.

Ministrul Finanţelor ia în calcul o reformă a aparatului bugetar: „Unul munceşte şi trei pe lângă el stau”

Ministrul Finanţelor ia în calcul o reformă a aparatului bugetar: „Unul munceşte şi trei pe lângă el stau”

ziarulunirea.ro - Alba

Eugen Teodorovici, Ministrul Finanţelor, spune că este obligatorie o reformare a aparatului bugetar din România şi că acesta trebuie să aibă oameni „exact câţi trebuie, nu unul munceşte şi trei pe lângă el stau”. Eugen Teodorovici afirmă, de asemenea, că în sistemul public există foarte multe companii a căror prezenţă nu se justifică şi anunţă […]

Programul naţional ”Cornul, laptele şi fructele”, finalizat în Alba: din 1 octombrie a început şi furnizarea produselor lactate în grădiniţe şi şcoli

Programul naţional ”Cornul, laptele şi fructele”, finalizat în Alba: din 1 octombrie a început şi furnizarea produselor lactate în grădiniţe şi şcoli

ziarulunirea.ro - Alba

Legea prevede sumele de bani ce pot fi cheltuite în cadrul acestui program pentru fiecare preşcolar/elev în parte, precum şi caracteristicile specifice pentru livrare către unităţile de învăţământ. La trei săptămâni de la debutul anului şcolar, Programul naţional ”Cornul, laptele şi fructele” este pe deplin funcţional şi în judeţul Alba. După o perioadă de contestaţii […]

O asociere formată din două firme din Oradea şi Timişoara a obţinut contractul de colectare a deşeurilor în zona Cugir – Sebeş

O asociere formată din două firme din Oradea şi Timişoara a obţinut contractul de colectare a deşeurilor în zona Cugir – Sebeş

ziarulunirea.ro - Alba

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Salubris Alba poate să semneze al doilea contract privind colectarea separată şi transportul deşeurilor, în zona 2 de colectare, cu o populaţie de circa 81.000 de locuitori. Curtea de Apel Alba Iulia a respins miercuri, 3 octombrie 2018, plângerile formulate de doi dintre participanţii la procedura publică de concesionare a […]

VIDEO: Sălbăticia pădurilor în imagini fascinante surprinse în Parcul Natural Apuseni. Porci mistreţi şi purcelaşi, într-o poieniţă în căutare de hrană

VIDEO: Sălbăticia pădurilor în imagini fascinante surprinse în Parcul Natural Apuseni. Porci mistreţi şi purcelaşi, într-o poieniţă în căutare de hrană

ziarulunirea.ro - Alba

Natura ne oferă surprize cu totul neobişnuite, cu atât mai mult cu cât omul încearcă să acapareze din teritoriile destinate florei şi faunei. Zilele acestea, porci mistreţi şi mai mulţi purcelaşi dungaţi au fost surprinşi de o cameră de supraveghere a Parcului Natural Apuseni. Mistreţul este un mamifer sălbatic omnivor iar activitatea sa este preponderent […]

"Dezvoltatorii fac presiuni": Noul arhitect şef al Oradiei, Radu Fortiş, recunoaşte că investitorii pun presiune asupra autorităţilor locale

www.ebihoreanul.ro - Bihor

De săptămâna trecută Oradea are, în sfârşit, un arhitect şef. Ales în primăvară preşedinte al filialei Bihor a Ordinului Arhitecţilor din România, Radu Fortiş a renunţat la această funcţie pentru a prelua conducerea Instituţiei Arhitectului Şef (IAS) din Primărie, câştigată prin concurs. Fortiş, recunoaşte că investitorii pun presiune asupra autorităţilor locale.

Cod de etică nou pentru profesorii din şcoli: adio, cadouri sau meditaţii cu elevii de la clasă

Cod de etică nou pentru profesorii din şcoli: adio, cadouri sau meditaţii cu elevii de la clasă

ziarulunirea.ro - Alba

Codul de etică pentru profesorii din învăţământul preuniversitar a fost adoptat de către Ministerul Educaţiei. Documentul prevede interzicerea meditaţiilor contra cost cu elevii de la clasă, dar şi acceptarea unor sume de bani sau alte bunuri materiale din partea şcolarilor. Este oficial! Profesorilor le este interzis să mai ofere meditaţii contra cost elevilor de la […]

Accident în Alba: Doi copii, care circulau cu bicicleta pe şosea, loviţi de o maşină

Accident în Alba: Doi copii, care circulau cu bicicleta pe şosea, loviţi de o maşină

ziarulunirea.ro - Alba

Doi copii care circulau cu bicicleta pe şosea au fost loviţi, miercuri, de o maşină, fiind răniţi, dar conştienţi. Accidentul s-a produs în localitatea Bălcaciu din comuna Jidvei. Potrivit Poliţiei Alba, copii sunt conştienţi şi primesc îngrijiri medicale. ”În localitatea Bălcaciu, doi minori, de aproximativ 10 ani, în timp ce circulau pe o bicicletă (ambii […]

Realităţi bihorene şi europene de la „spargerea lumii”, prezentate la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” şi la Universitate (FOTO)

Realităţi bihorene şi europene de la „spargerea lumii”, prezentate la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” şi la Universitate (FOTO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Sărbătoare anticipată, miercuri, pe strada Aurel Lazăr din Oradea! Cu două zile înaintea marcării centenarului semnării actului de independenţă a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, din 12 octombrie 1918, la Muzeul „Aurel Lazăr” a fost vernisată o expoziţie dedicată faptelor din Bihorul toamnei anului 1918 şi primăverii anului 1919.

Cele mai frumoase lalele, la primavara, in Parcul Justitiei. Robu: Costa, dar ne putem permite

Cele mai frumoase lalele, la primavara, in Parcul Justitiei. Robu: Costa, dar ne putem permite

www.tion.ro - Timiş

Parcul Justiţiei, inaugurat în decembrie 2015, a fost deliciul timişorenilor şi al turiştilor aproape în fiecare primăvară, odată cu înflorirea lalelelor de toate culorile în parcul de lângă primărie. Mai puţin primăvara aceasta, când florile au fost îngropate printre buruieni. La primăvară, însă, vom putea admira din nou cele mai frumoase lalele în Parcul Justiţiei, ne asigură primarul Nicolae Robu.

VIDEO. Râuri de lacrimi şi suspine la Blaj, după accidentul din Turcia. Soţul Andreei Ilieş a murit şi el, la scurt timp după înmormântarea celorlalţi trei

VIDEO. Râuri de lacrimi şi suspine la Blaj, după accidentul din Turcia. Soţul Andreei Ilieş a murit şi el, la scurt timp după înmormântarea celorlalţi trei

ziarulunirea.ro - Alba

Soţul Andreei Ilieş, din Blaj, a patra victimă a tragicului accident rutier din Turcia, a murit şi el, la scurt timp după înmormântarea soţiei sale, Cătălina Andreea Ilieş şi a socrilor săi, Dan Ioan Ilieş şi Cornelia Luminiţa Ilieş, scrie Observator.tv. Victimă a tragediei din Turcia, în care şi-au pierdut viaţa membrii familiei Ilieş, soţul Andreei Ilieş, […]

FOTO, VIDEO. Lucrări în plină desfăşurare la parcarea din faţa gării CFR Alba Iulia: De 1 decembrie sunt aşteptaţi aproape 200.000 de oameni, iar o parte vin cu trenul

FOTO, VIDEO. Lucrări în plină desfăşurare la parcarea din faţa gării CFR Alba Iulia: De 1 decembrie sunt aşteptaţi aproape 200.000 de oameni, iar o parte vin cu trenul

ziarulunirea.ro - Alba

Lucrările sunt în plină desfăşurare la parcarea din faţa staţiei CFR de la Alba Iulia, în condiţiile în care până la 1 Decembrie, când se împlinesc 100 de ani de la unirea Transilvaniei cu România, nu mai este mult, iar în Oraşul Marii Uniri sunt aşteptaţi în cele patru zile aproape 200.000 de oameni. Ca […]

11even Oradea: Un fotbalist, un fost consilier prezidenţial şi un fost deţinut politic, printre invitaţii care le vor vorbi orădenilor

11even Oradea: Un fotbalist, un fost consilier prezidenţial şi un fost deţinut politic, printre invitaţii care le vor vorbi orădenilor

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Fundaţia Comunitară Oradea a anunţat că pe 11 octombrie va avea loc a VI-a ediţie a evenimentului 11even Experiences Oradea, în cadrul căruia 11 invitaţi vor vorbi, timp de 11 minute fiecare. Printre cei care vor urca pe scena Teatrului de Stat Regina Maria se numără jurnaliştii Alex Dima şi Cătălin Striblea, cântăreaţa Narcisa Suciu, fostul fotbalist George Ogăraru, fostul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, Péter Eckstein-Kovács, şi fostul deţinut politic Niculina Moica.

Birocraţie: Licitaţia pentru Aeroport – etapa a treia, a fost anulată

Birocraţie: Licitaţia pentru Aeroport – etapa a treia, a fost anulată

feedproxy.google.com - Braşov

Licitaţia deschisă pentru „Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, etapa a III-a, Proiectare şi execuţie lucrări de construcţii şi instalaţii pentru nouă obiecte” va fi reluată. După parcurgerea tuturor etapelor procedurale, comisia de evaluare a ofertelor a hotărât anularea atribuirii contractului de achiziţie, pe considerentul că nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă. La această licitaţie,

Episcop, fost arhimandrit la Catedrala din Alba Iulia, despre referendum: Ura faţa de un partid, mai intensă decât dragostea faţă de familie

Episcop, fost arhimandrit la Catedrala din Alba Iulia, despre referendum: Ura faţa de un partid, mai intensă decât dragostea faţă de familie

ziarulunirea.ro - Alba

Părintele Episcop Ignatie al Huşilor a scris, vorbind despre referendum, că ”ura faţă de un partid” a fost mai intensă decât ”dragostea faţă de familie”, fiind de părere că Biserica trebuie să se focuseze pe  înfiinţarea a cât mai multor grădiniţe, şcoli confesionale, centre de catehizare creştină. Punct de vedere al Părintelui Episcop Ignatie al […]

Birocraţie: Licitaţia pentru Aeroport – eetapa a treia, a fost anulată

Birocraţie: Licitaţia pentru Aeroport – eetapa a treia, a fost anulată

feedproxy.google.com - Braşov

Licitaţia deschisă pentru „Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, etapa a III-a, Proiectare şi execuţie lucrări de construcţii şi instalaţii pentru nouă obiecte” va fi reluată. După parcurgerea tuturor etapelor procedurale, comisia de evaluare a ofertelor a hotărât anularea atribuirii contractului de achiziţie, pe considerentul că nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă. La această licitaţie,

O nouă lege care ajută „penalii”: interceptările suspecţilor din dosarele trebuie anunţate în maxim două luni celor ascultaţi

O nouă lege care ajută „penalii”: interceptările suspecţilor din dosarele trebuie anunţate în maxim două luni celor ascultaţi

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Pisica cu clopoţei nu prinde şoareci. Contrar vechii zicale, Camera Deputaţilor a adoptat miercuri un nou proiect, deja aprobat de Senat, conform căruia interceptările telefonice în dosarele penale sunt restricţionate, iar operatorii vor fi obligaţi să-i înştiinţeze pe cei interceptaţi în cel mult 60 de zile, arătând ce instituţie i-a interceptat şi de ce.

Lovitură pentru Fercală & Co: Moldovan, avizat pentru Consiliul de Supraveghere al SIF Transilvania

Lovitură pentru Fercală & Co: Moldovan, avizat pentru Consiliul de Supraveghere al SIF Transilvania

feedproxy.google.com - Braşov

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară l-a autorizat astăzi pe braşoveanul Marius Adrian Moldovan în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania S.A. La aproape şase luni de la votul din Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor s-a reuşit completarea Consiliului de Supraveghere de la SIF Transilvania, unde boardul rămăsese cu un membru mai puţin. Marius

IMPORTANT! Anunţul făcut de Primăria municipiului Arad cu privire la SUPRAIMPOZITAREA pe clădiri şi terenuri

IMPORTANT! Anunţul făcut de Primăria municipiului Arad cu privire la SUPRAIMPOZITAREA pe clădiri şi terenuri

newsar.ro - Arad

Proprietarii clădirilor şi terenurilor neîngrjite au la dispoziţie mai puţin 3 luni de zile pentru a face demersurile necesare evitării supraimpozitării. În acest sens ei trebuie să facă dovada faptului că au demarat începerea lucrărilor de construire, renovare sau demolare a clădirilor aflate într-un stadiu avansat de degradare, repectiv că au început amenajarea terenurilor neîngrijite,

IMPOZITUL pe clădirile neîngrijite poate CREȘTE cu până la 500%! Ce pot face arădenii care nu sunt de acord cu valoarea TAXELOR şi IMPOZITELOR pe 2019

IMPOZITUL pe clădirile neîngrijite poate CREȘTE cu până la 500%! Ce pot face arădenii care nu sunt de acord cu valoarea TAXELOR şi IMPOZITELOR pe 2019

newsar.ro - Arad

Noile taxe şi impozite locale pentru anul 2019 sunt prevăzute într-un proiect de hotărâre, care se află acum la transparenţă, la intrarea în Primăria Municipiului Arad. Acestea se vor majora cu până la 500% pentru proprietarii clădirilor neîingrijite. În raportul de specialitate se arată că „ţinând cont de necesităţile bugetului local pentru anul 2019, impozitele

FOTO/ Siegfried Mureşan, europarlamentar PNL: În an centenar, Alba Iulia este un model de dezvoltare pentru celelalte oraşe româneşti şi un adevărat oraş european

FOTO/ Siegfried Mureşan, europarlamentar PNL: În an centenar, Alba Iulia este un model de dezvoltare pentru celelalte oraşe româneşti şi un adevărat oraş european

ziarulunirea.ro - Alba

”În an centenar, Alba Iulia este un model de dezvoltare pentru celelalte oraşe româneşti şi un adevărat oraş european” – este concluzia europarlamentarului PNL Siegfried Mureşan, după ce a vizitat,recent, municipiul: ”Am văzut luni în Alba Iulia: autobuze inteligente cu internet la bord, biciclete electrice cu încărcare wireless, cataloage online pentru elevii din învăţământul gimnazial, […]

Concurs super-transparent pentru postul de manager al unui spital din Alba: Oricine poate pune întrebări candidaţilor

Concurs super-transparent pentru postul de manager al unui spital din Alba: Oricine poate pune întrebări candidaţilor

ziarulunirea.ro - Alba

Singura condiţie impusă, dacă vreţi să faceţi parte dintre „examinatori”, este să vă anunţaţi intenţia din timp la comisia de concurs Consiliul de administraţie al Spitalului Orăşenesc Cugir organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de manager spital persoană fizică. Concursul va avea loc la sediul Spitalului orăşenesc Cugir în perioada 16.10.2018- 26.10. 2018. Concursul se desăşoară […]

Liberalul Călin Gal: Şefii Consiliului Judeţean comit ilegalităţi şi apoi le acoperă cu alte ilegalităţi, iar PSD a devenit „o anexă a UDMR”

Liberalul Călin Gal: Şefii Consiliului Judeţean comit ilegalităţi şi apoi le acoperă cu alte ilegalităţi, iar PSD a devenit „o anexă a UDMR”

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Consilierul judeţean PNL Călin Gal a anunţat că în judecată CJ Bihor din cauza modului în care, în „vânătoarea” declanşată împotriva unor angajaţi indezirabili, şefii instituţiei au comis mai multe ilegalităţi, cu complicitatea tacită a Prefecturii, pe care le acoperă apoi cu alte încălcări ale legii. Gal spune că nu exclude să sesizeze procurorii pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în funcţie de către cei trei şefi ai CJ. De asemenea, el a afirmat că în Bihor PSD a devenit o simplă anexă a UDMR.

AJOFM Alba: Încadrarea tinerilor cu vârste între 16 şi 25 de ani  în baza contractelor de solidaritate

AJOFM Alba: Încadrarea tinerilor cu vârste între 16 şi 25 de ani  în baza contractelor de solidaritate

ziarulunirea.ro - Alba

În conformitate cu prevederile Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba asigură promovarea participării pe piaţa muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială prin: acompaniament social personalizat, activităţi de informare şi promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare socială […]

Campania „Nu am făcut destul”, în judeţul Alba. Testări gratuite pentru depistarea cancerului de sân la Ighiu şi Bistra – 13 şi 14 octombrie

Campania „Nu am făcut destul”, în judeţul Alba. Testări gratuite pentru depistarea cancerului de sân la Ighiu şi Bistra – 13 şi 14 octombrie

ziarulunirea.ro - Alba

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor Cronici din România, organizează a 5-a ediţie a campaniei „Nu am făcut destul”, care are ca scop testarea gratuită pentru depistarea cancerului la sân în rândul femeilor din mediul rural. Anul acesta, campania de testări gratuite se va desfăşura în cinci judeţe din Ardeal, […]

MyLetter, un nou serviciu lansat de Poşta Română. Clienţii îşi pot personaliza plicurile de corespondenţă

MyLetter, un nou serviciu lansat de Poşta Română. Clienţii îşi pot personaliza plicurile de corespondenţă

ziarulunirea.ro - Alba

Cu ocazia Zilei Mondiale a Poştei, Compania de stat Poşta Română a anunţat marţi că lansează un nou serviciu, denumit MyLetter, prin care clienţii au posibilitatea de a-şi personaliza, cu propriile imagini, plicuri de corespondenţă şi de a le achiziţiona online, direct de pe site-ul companiei. Plata serviciului MyLetter se va face online, utilizând cardul bancar, […]

Piaţa 100 e aproape gata. Comercianţii n-au mese şi copertine, iar Liviu Andrica spune că acolo s-ar putea ţine concerte (FOTO/VIDEO)

Piaţa 100 e aproape gata. Comercianţii n-au mese şi copertine, iar Liviu Andrica spune că acolo s-ar putea ţine concerte (FOTO/VIDEO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Noua piaţă pentru maşini second hand, antichităţi şi obiecte second-hand a oraşului este aproape finalizată. Cu excepţia a 32 de chioşcuri pentru alimentaţie publică şi câteva toalete, piaţa care a costat circa 2 milioane euro nu are mese şi copertine pentru viitorii comercianţi. Liviu Andrica a anunţat, miercuri, că piaţa ar putea găzdui şi concerte!

O parte dintre transportatorii de persoane intră în grevă

O parte dintre transportatorii de persoane intră în grevă

www.desteptarea.ro - Bacău

O parte dintre cursele regulate între judeţe şi în interiorul acestora vor fi suspendate, joi, 11 octombrie, de la ora 12,00. Măsura este luată de majoritatea transportatorilor nemulţumiţi de un Ordin al ministrului Transporturilor pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere. Ministrul nu a retras acest …

FOTO: Bărbat din Câmpeni amendat cu 3.000 de lei, pentru transport ilegal de cherestea. Materialul lemnos a fost confiscat

FOTO: Bărbat din Câmpeni amendat cu 3.000 de lei, pentru transport ilegal de cherestea. Materialul lemnos a fost confiscat

ziarulunirea.ro - Alba

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Crişcior au efectuat mai multe acţiuni de verificare a modului de gestionare şi transport al materialului lemnos, raza comunei Crişcior şi a localităţilor învecinate. În urma unui astfel de control, poliţiştii au depistat în trafic o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 66 de ani, din oraşul Câmpeni, […]

În priză! Oradea va avea cel puţin 33 de staţii de încărcare a maşinilor electrice până la 1 ianuarie 2020

În priză! Oradea va avea cel puţin 33 de staţii de încărcare a maşinilor electrice până la 1 ianuarie 2020

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Municipalitatea vrea să stimuleze folosirea maşinilor electrice şi hibrid pentru reducerea poluării şi creşterea calităţii vieţii în Oradea prin înfiinţarea unei reţele cu cel puţin 33 de staţii de încărcare a acestora cu energie electrică până la 1 ianuarie 2020. Primăria vrea să construiască cu fonduri guvernamentale cel puţin 13 astfel de staţii şi să oblige prin hotărâre de Consiliu Local instituţiile subordonate, hotelurile şi hypermarket-urile să amenajeze anul viitor măcar o astfel de staţie.

În priză! Oradea va avea cel puţin 33 de staţii de încălcare a maşinilor electrice până la 1 ianuarie 2020

Consiliul Judeţean plăteşte chirii de 10.000 euro lunar, singura grijă e să dea bani la fundaţiile UDMR, acuză PNL-istul Ionel Avrigeanu

Consiliul Judeţean plăteşte chirii de 10.000 euro lunar, singura grijă e să dea bani la fundaţiile UDMR, acuză PNL-istul Ionel Avrigeanu

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Lună de lună, Consiliul Judeţean Bihor plăteşte la diverşi privaţi 10.000 euro cu titlu de chirii, ceea ce este o risipă, consideră liderul consilierilor PNL, Ionel Avrigeanu. Acesta dezvăluie că şefii judeţului nu au fost în stare, de un an, nici măcar să preia un teren oferit gratuit de Primăria Ciumeghiu pentru construirea unei clădiri în care să fie îngrijiţi copiii cu handicap de la Cighid şi îi acuză că nu au altă grijă decât să dea bani fundaţiilor UDMR.

Ultima goană: Orădeanul Ştefan Sebastian Covăşdan a murit într-un accident groaznic în Londra, familia are nevoie de ajutor să îl poată aduce acasă (VIDEO)

Ultima goană: Orădeanul Ştefan Sebastian Covăşdan a murit într-un accident groaznic în Londra, familia are nevoie de ajutor să îl poată aduce acasă (VIDEO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Ştefan Sebastian Covăşdan, un tânăr de 31 de ani cunoscut în lumea interlopă din Oradea, a murit marţi seară, în urma unui grav accident la Londra. Din câte se pare, orădeanul era pasager într-o maşină care gonea pe o autostradă în Marea Britanie, cursa fiind ultima filmare transmisă de el pe contul de Facebook. 'Du-te mai încet, te rog', îi strigă Covăşdan şoferului. Familia sa are nevoie de ajutor ca să-l poată aduce acasă.

Florin Roman: PNL propune simplificarea procedurilor de emitere a autorizaţiilor de construcţie

Florin Roman: PNL propune simplificarea procedurilor de emitere a autorizaţiilor de construcţie

ziarulunirea.ro - Alba

În baza prerogativelor legislative ale art.75 alin.(1) din Constituţia României, republicată, am depus astăzi Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, demers legislativ care are ca scop simplificarea procedurii de emitere a avizelor necesare autorizaţiei de construcţie de către serviciile deconcentrate ale autorităţilor centrale. În acest sens, prezenta […]

Deputat Florin Roman: PNL propune simplificarea procedurilor de emitere a autorizaţiilor de construcţie

Deputat PNL de Alba, Sorin Bumb: Caii folosiţi pentru hipoterapie nu mai au nevoie de autorizaţie de transport

Deputat PNL de Alba, Sorin Bumb: Caii folosiţi pentru hipoterapie nu mai au nevoie de autorizaţie de transport

ziarulunirea.ro - Alba

Camera Deputaţilor a adoptat astăzi o Lege, a cărui iniţiator sunt şi eu, prin care se completează Ordonanţa Guvernului privind transporturile rutiere. Articolul introdus, pe care l-am şi susţinut astăzi de la tribuna Parlamentului, prevede că transportul necomercial al cailor pentru hipoterapie, al cailor de sport şi al cailor de agrement se poate face fără […]

5-11 noiembrie: Marea Unire a Creativilor@Alba Iulia. Întâlnire internaţională a hub-urilor culturale, sesiuni de workshop-uri pentru tineri şi design pe panouri interactive

5-11 noiembrie: Marea Unire a Creativilor@Alba Iulia. Întâlnire internaţională a hub-urilor culturale, sesiuni de workshop-uri pentru tineri şi design pe panouri interactive

ziarulunirea.ro - Alba

Alba Iulia, 9 octombrie 2018: „Marea unire a creativilor@Alba Iulia” este un proiect în premieră naţională, special creat pentru a marca aniversarea Centenarului la Alba Iulia şi pentru a poziţiona oraşul pe harta centrelor culturale inovative la nivel european. Proiectul se va desfăşura în perioada 5 – 11 noiembrie 2018 şi va avea trei secţiuni […]

Antrenorul Alexandru Weber, din Sebeş, scrie istorie cu Măgura Cisnădie | Echipa din micuţa localitate sibiană debutează în Cupele Europene

Antrenorul Alexandru Weber, din Sebeş, scrie istorie cu Măgura Cisnădie | Echipa din micuţa localitate sibiană debutează în Cupele Europene

ziarulunirea.ro - Alba

Antrenorul Alexandru Weber (41 de ani) scrie efectiv istorie cu Măgura Cisnădie, echipa minune din micuţa localitate din judeţul vecin! Revelaţia handbalului românesc din ultimele sezoane este în pragul unei performanţe de senzaţie, greu de anticipat acum câţiva ani, debutul în competiţiile europene: o dublă cu Slavia Praga, în propria sală (vineri, de la ora […]

Furnizarea apei potabile, întreruptă în mai multe localităţi din Alba, miercuri, din cauza unei avarii în zona Pârâul Iovului

Furnizarea apei potabile, întreruptă în mai multe localităţi din Alba, miercuri, din cauza unei avarii în zona Pârâul Iovului

ziarulunirea.ro - Alba

Din cauza unei avarii aparute la conducta de alimentare cu apa DN 1200, in zona Paraul Iovului, SC APA CTTA SA ALBA anunta consumatorii ca, in data de 10.10.2018, incepand cu ora 07.30 se va intrerupe furnizarea apei potabile in urmatoarele localitati: Stremt, com Cricau, com Ighiu, com. Galda, com. Mihalt (Obreja, Cistei), com. Bucerdea […]

Aproape 100 de fotografi din TOATĂ lumea au participat la Salonului Internaţional de Fotografie „Ars Fotografica” Arad. Vezi fotografiile PREMIATE (GALERIE FOTO)

Aproape 100 de fotografi din TOATĂ lumea au participat la Salonului Internaţional de Fotografie „Ars Fotografica” Arad. Vezi fotografiile PREMIATE (GALERIE FOTO)

newsar.ro - Arad

Jurizarea fotografiilor primite cu ocazia Salonului Internaţional de Fotografie „Ars Fotografica” Ediţia a XVIII-a Arad 2018, a avut loc sâmbătă, 6 octombrie 2018. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Foto Club Arad (FCA) în colaborare cu Centrul Cultural Judeţean Arad, respectiv Consiliul Judeţean Arad, sub patronajul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR) nr. 022/2018. Juriul

Pe urmele ostaşilor români. Eroii din Primul Război Mondial, comemoraţi pe Vârful Clăbucetul Taurului

Pe urmele ostaşilor români. Eroii din Primul Război Mondial, comemoraţi pe Vârful Clăbucetul Taurului

feedproxy.google.com - Braşov

Eroii căzuţi în luptele de la Predeal, din Primul Război Mondial, vor fi comemoraţi pe Vârful Clăbucetul Taurului, din Predeal, în data de, 13 octombrie, sâmbătă, ora 12.00, cu inaugurarea traseului tematic ”Drumul tunului”. Evenimentul este organizat în colaborare de către Primăriile oraşelor Predeal şi Azuga, Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” din

Un bărbat de 32 de ani, din Vinţu de Jos, a fost retinut de poliţişti, în Alba Iulia. Era posesorul unui mandat de executare a pedepsei cu închisoare pentru furt

Un bărbat de 32 de ani, din Vinţu de Jos, a fost retinut de poliţişti, în Alba Iulia. Era posesorul unui mandat de executare a pedepsei cu închisoare pentru furt

ziarulunirea.ro - Alba

Un bărbat de 32 de ani, din Vinţu de Jos, a fost retinut de poliţişti, în Alba Iulia. Era posesorul unui mandat de executare a pedepsei cu închisoare pentru furt Marţi, 9 octombrie 2018, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Alba au identificat şi reţinut, pe raza municipiului Alba Iulia, […]

Pe urmele ostaşilor români. Eroii din Primul Război Mondial, comemoraţi pe Vârful Clăbucetul Taurului

Pe urmele ostaşilor români. Eroii din Primul Război Mondial, comemoraţi pe Vârful Clăbucetul Taurului

feedproxy.google.com - Braşov

Eroii căzuţi în luptele de la Predeal, din Primul Război Mondial, vor fi comemoraţi pe Vârful Clăbucetul Taurului, din Predeal, în data de, 13 octombrie, sâmbătă, ora 12.00, cu inaugurarea traseului tematic ”Drumul tunului”. Evenimentul este organizat în colaborare de către Primăriile oraşelor Predeal şi Azuga, Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” din

Valentin Ionescu (ASF): Autoritatea de Supraveghere Financiară ­­preocupată de creşterea gradului de cuprindere în asigurare a locuinţelor

Valentin Ionescu (ASF): Autoritatea de Supraveghere Financiară ­­preocupată de creşterea gradului de cuprindere în asigurare a locuinţelor

ziarulunirea.ro - Alba

Prezent astazi la evenimentul „Forumul International al Riscurilor de Catastrofa Naturala 2018” organizat de XPRIMM, Valentin Ionescu – Director Directia de Strategie si Stabilitate Financiara in cadrul ASF, a declarat: „Riscul de catastrofa naturala continua sa reprezinte o tema de interes pentru autoritati din perspectiva dimensiunii si duratei efectelor asupra vietii si bunurilor oamenilor, aflate […]

Reţinut de poliţişti pentru scandal şi agresiune. Bărbatul de 61 de ani, din Baia de Arieş, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni

Reţinut de poliţişti pentru scandal şi agresiune. Bărbatul de 61 de ani, din Baia de Arieş, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni

ziarulunirea.ro - Alba

Poliţiştii din Baia de Arieş au reţinut un bărbat care ar fi provocat un scandal şi l-ar fi agresat pe un concetăţean. Va fi prezentat în faţa magistraţilor, pentru dispunerea măsurilor legale. Marţi,  9 octombrie 2018, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Baia de Arieş au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, […]

Securea războiului nu se poate îngropa în ciment…

Securea războiului nu se poate îngropa în ciment…

expressdebanat.ro - Caraş-Severin

Se spune că e bine să fii ambiţios, că ar fi calea spre reuşită de cele mai multe ori. Nu şi atunci când ambiţia nu-ţi aduce niciun câştig, ci, din contră, distruge imaginea unei instituţii şi, în cele din urmă, viitorul unor tineri aflaţi la început de drum. Ce se întâmplă la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa este de neconceput. Dincolo de problemele financiare sau de cele de infrastructură, în universitatea reşiţeană războiul se duce la un alt nivel. Deloc demn de mediul academic.

Legea care introduce indemnizaţia de hrană pentru bolnavii de TBC a primit aviz pozitiv. România, pe primul loc în Europa la cazuri de tuberculoză

Legea care introduce indemnizaţia de hrană pentru bolnavii de TBC a primit aviz pozitiv. România, pe primul loc în Europa la cazuri de tuberculoză

ziarulunirea.ro - Alba

În România lui 2018, există bebeluşi care ajung în spital cu tuberculoză. Unii – prea târziu ca să mai aibă şanse de vindecare. Cei mici nu transmit TBC. Sunt doar victimele nevinovate ale adulţilor, care NU merg la control atunci când se simt rău sau care abandonează tratamentul şi împrăştie boala. În fiecare zi, trei […]

Sâmbătă, 13 octombrie 2018 – comemorarea bătăliei de pe Câmpul Pâinii

Sâmbătă, 13 octombrie 2018 – comemorarea bătăliei de pe Câmpul Pâinii

ziarulunirea.ro - Alba

Sub genericul ”Să reaprindem flacăra recunoştinţei pe câmpul biruinţei”, sâmbătă, 13 octombrie 2018, începând cu ora 18.30, pe şoseaua naţională, la limita judeţelor Alba cu Hunedoara, va avea loc comemorarea bătăliei de la 1479, de pe Câmpul Pâinii, considerată, drept unul dintre cele mai importante momente din istoria Transilvaniei. Aici, pe Câmpul Pâinii, în 13 octombrie 1479, […]

Doi hoţi ”profesionişti” care au spart trei locuinţe din Ocna Mureş, prinşi şi condamnaţi la închisoare cu executare

Doi hoţi ”profesionişti” care au spart trei locuinţe din Ocna Mureş, prinşi şi condamnaţi la închisoare cu executare

ziarulunirea.ro - Alba

Doi hoţi ”profesionişti” originari din Târgu Mureş au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu executare pentru furturi comise pe raza oraşului Ocna Mureş. Bucin Radu Nicolae a primit pedeapsa de 1 an şi 4 luni de închisoare cu executare, iar Moldovan Emil Nicolae a fost condamnat la 2 ani de închisoare în regim de detenţie. […]

Cinema 5D, noua tehnologie virtuală, acum doar în Oradea: Senzaţii inedite, adrenalină, suspans şi iluzii la Tonson Cinema 5D (FOTO/VIDEO)

Cinema 5D, noua tehnologie virtuală, acum doar în Oradea: Senzaţii inedite, adrenalină, suspans şi iluzii la Tonson Cinema 5D (FOTO/VIDEO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

La etajul III al Crişul Shopping Center şi-a deschis porţile primul Cinematograf 5D de dimensiuni mari din România. Aici, filmele sunt vizionate prin intermediul ochelarilor 3D, cu noua tehnologie virtuală ce oferă imagini spectaculoase, scaune în mişcare corelate cu acţiunea filmului, dar oferă şi „senzaţii tarii”, cu jeturi de apă şi zapadă, jocuri de lumini, baloane de săpun, fum şi aer ce suflă direct înspre privitor.

VIDEO. Autostrada Sebeş-Turda: Aproape cinci kilometri de asfalt pe lotul 1. Se lucrează în apropierea viitorului nod rutier Alba Iulia Nord

VIDEO. Autostrada Sebeş-Turda: Aproape cinci kilometri de asfalt pe lotul 1. Se lucrează în apropierea viitorului nod rutier Alba Iulia Nord

ziarulunirea.ro - Alba

Autostrada Sebeş – Turda, lotul 1 (17 kilometri de la Sebeş până la Pârâul Iovului). Marţi, de la podul Ampoi până la primul drum judeţean, DJ 107 C, care duce spre Teleac (comuna Ciugud), se lucra la terasament. Foarte probabil şi această zonă, de circa un kilometru, va ”vedea” asfaltul în acest an. Imediat după […]

Auto-omagiu: Directorul APIA Bihor, venerabilul Florian Pavel, se laudă singur de unul singur pe internet

Auto-omagiu: Directorul APIA Bihor, venerabilul Florian Pavel, se laudă singur de unul singur pe internet

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Când nu te laudă nimeni, laudă-te tu singur! Directorul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Bihor, Florian Pavel, a transmis săptămâna trecută colaboratorilor din agenţie, inclusiv celor din Capitală, un e-mail prin care le aminteşte că-l rabdă în profesie de aproape patru decenii. Directorul s-a fotografiat la o serbare câmpenească cu două pâini gigantice în faţă, pe fundalul unui lan de grâu şi al unui şir de steaguri publicitare ale unor firme din domeniul agriculturii, poză pe care a menţionat 'Florian Pavel – 03.10.1979 – 03.10.2018 – 39 de ani în slujba agriculturii'.

Caravana SuperCodres ajunge la Braşov. Copiii sunt aşteptaţi să participe la cursuri gratuite de competenţe digitale

Caravana SuperCodres ajunge la Braşov. Copiii sunt aşteptaţi să participe la cursuri gratuite de competenţe digitale

feedproxy.google.com - Braşov

Caravana SuperCoders porneşte la drum prin nouă oraşe din România, unde copiii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani sunt asteptaţi la cursurile gratuite de coding. La Braşov, Caravana SuperCoders ajunge pe 15 octombrie, la hotelul de lângă Gară, unde începând cu ora 14.30, copiii pot participa la un atelier gratuit de coding. Cei

Spovedania unui asasin: Criminalul Sorin Rogia le-a scris, din puşcărie, părinţilor prietenului pe care l-a ucis cu sânge rece

Spovedania unui asasin: Criminalul Sorin Rogia le-a scris, din puşcărie, părinţilor prietenului pe care l-a ucis cu sânge rece

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Criminalul Sorin Rogia, care anul trecut a zdrobit în bucăţi capul singurului său prieten, le-a scris părinţilor victimei din spatele gratiilor. BIHOREANUL vă dezvăluie mărturisirile sângerosului ucigaş adresate familiei rămase fără unicul copil, precum şi explicaţiile pe care le-a dat în faţa judecătorilor, cărora le-a vorbit detaşat despre cum a omorât un om pentru că... se plictisea.

CNAIR: Separatoare cu role pe cele mai periculoase drumuri. România ar fi prima ţară din Europa care le-ar folosi

CNAIR: Separatoare cu role pe cele mai periculoase drumuri. România ar fi prima ţară din Europa care le-ar folosi

ziarulunirea.ro - Alba

De anul viitor, cele mai periculoase drumuri naţionale vor avea separatoare cu role. Este vorba despre DN7, de pe Valea Oltului, dar şi de E85, spre Moldova. Sistemul nu este prezent în Europa, iar cei de la Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere spun că l-au descoperit pe internet. Spre deosebire de separatoarele de beton, […]

Alba Iulia Smart City: O companie monitorizează concentraţia radonului în spaţii publice închise. Cum poate fi eliminat acest gaz care cauzează cancer pulmonar din locuinţe

Alba Iulia Smart City: O companie monitorizează concentraţia radonului în spaţii publice închise. Cum poate fi eliminat acest gaz care cauzează cancer pulmonar din locuinţe

ziarulunirea.ro - Alba

O companie privată măsoară concentraţia de radon, gaz radioactiv considerat a doua cauză a apariţiei cancerului pulmonar, din primărie, cămin de bătrâni şi spital, în cadrul proiectului pilot Alba Iulia Smart City 2018. Acesta poate fi eliminat prin ventilaţie corespunzătoare şi deschiderea geamului. Startup-ul românesc DosiTracker, sub brandul RadonAir, este una dintre cele 100 de […]

Brad Pitt a făcut o nouă cucerire: tânăra are 23 de ani şi este fiica unei celebre actriţe

Brad Pitt a făcut o nouă cucerire: tânăra are 23 de ani şi este fiica unei celebre actriţe

www.7est.ro - Iaşi

%