Local News, 26 Iulie 2018

Local News, 26 Iulie 2018

Robu promite parc si parcare subterana in locul blocului de pe strada Kiriac

Robu promite parc si parcare subterana in locul blocului de pe strada Kiriac

www.tion.ro - Timiş

Primăria Timişoara va cumpăra terenul de pe strada Kiriac pe care fostul şef al Bazei de Date Urbane din cadrul acestei instituţii, Dan Robescu, l-a vândut firmei Sedako. Este promisiunea primarului Nicolae Robu, care, după ce a lipsit de la dezbaterea publică pe tema construirii unui bloc în zonă, deşi era obligat prin lege să participe, a descins în zonă şi le-a spus locatarilor că municipalitatea va amenaja un parc în zonă şi, de ce nu, chiar şi o parcare subterană.

STPT vrea sa „vanda” bancilor facturile neincasate de la primarie pentru a plati salariile angajatilor

STPT vrea sa „vanda” bancilor facturile neincasate de la primarie pentru a plati salariile angajatilor

www.tion.ro - Timiş

STPT a ajuns aproape la zi cu achitarea salariilor angajaţilor, însă are nevoie urgentă de fonduri pentru a acoperi şi restul plăţilor. În acelaşi timp, Primăria Timişoara are de achitat 14 milioane de lei către STPT, datorie pentru care există promisiuni că va fi stinsă la jumătatea lunii septembrie. Între timp, însă, noua conducere are şi o altă variantă.

BCCO Alba Iulia are un nou şef. Postul lui Traian Berbeceanu va fi ocupat de comisarul-şef Sorin Finta

BCCO Alba Iulia are un nou şef. Postul lui Traian Berbeceanu va fi ocupat de comisarul-şef Sorin Finta

glasul-hd.ro - Hunedoara

Actualul adjunct al şefului Poliţiei municipiului Alba Iulia, Sorin Finta (foto), va ocupa, cel mai probabil, funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia. Acesta a fost, joi, desemnat câştigător al concursului organizat de IGPR, la care s-au prezentat doi candidaţi. Tot ieri, Subcomisarul Ciprian Decean a fost declarat câştigător al …

Vlad Sîncu, singurul elev din judeţ premiat la „Gala Elevului Reprezentant” de la Bucureşti

Vlad Sîncu, singurul elev din judeţ premiat la „Gala Elevului Reprezentant” de la Bucureşti

glasul-hd.ro - Hunedoara

Consiliul Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Naţional Pedagogic „Regina Maria” Deva, coordonat de elevul Vlad Sîncu, a fost premiat pentru demersurile derulate în scopul reprezentării autentice a elevilor în cadrul „Galei Elevului Reprezentant”. Evenimentul a fost organizat, în premieră, la Bucureşti.  În perioada 22-23 iulie, la Universitatea de Știinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, …

Două loturi din autostrada care va lega Deva de Turda ar putea fi date în folosinţă în acest weekend

Două loturi din autostrada care va lega Deva de Turda ar putea fi date în folosinţă în acest weekend

glasul-hd.ro - Hunedoara

Șoferii vor putea circula pe Autostrada A10 Sebeş-Turda, între Aiud şi Turda, începând de săptămâna viitoare. Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a declarat pentru Capital.ro că se încearcă deschiderea traficului rutier pe loturile 3 şi 4 în acest weekend. După ce, în luna martie, ministrul Transporturilor, Lucian …

Codul galben de ploi, prelungit până sâmbătă. Judeţul Hunedoara, vizat

Codul galben de ploi, prelungit până sâmbătă. Judeţul Hunedoara, vizat

glasul-hd.ro - Hunedoara

Ploile nu par să vrea să părăsească ţara noastră, iar vara adevărată se încăpăţânează parcă să nu vină, deşi suntem la sfârşitul lunii iulie. Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit avertizarea Cod galben de instabilitate atmosferică până sâmbătă, la ora 21:00, fiind vizate 31 de judeţe. Potrivit meteorologilor, de joi, ora 23:00, până sâmbătă, ora …

Ultima zi pentru depunerea Declaraţiei unice, anunţată de Ministerul Finanţelor

Ultima zi pentru depunerea Declaraţiei unice, anunţată de Ministerul Finanţelor

glasul-hd.ro - Hunedoara

Termenul limită de depunere a Declaraţiei unice este 31 iulie, aceasta putând fi depusă atât online, pe site-ul ANAF, cât şi la ghişeele administraţiilor fiscale, prin poştă sau scrisoare recomandată cu confirmare de primire, anunţă marţi un comunicat al Ministerului Finanţelor.  Ministerul Finanţelor precizează că până în prezent peste 600.000 de persoane fizice au depus …

Penitenciarul Târgu-Jiu confirmă că la GAZ s-au depistat recipiente goale de alcool şi celulare! Vinovaţilor li s-au făcut rapoarte de incident şi s-a dispus o anchetă administrativă

Penitenciarul Târgu-Jiu confirmă că la GAZ s-au depistat recipiente goale de alcool şi celulare! Vinovaţilor li s-au făcut rapoarte de incident şi s-a dispus o anchetă administrativă

www.gorjeanul.ro - Gorj

Penitenciarul Târgu-Jiu a anunţat, joi, măsurile care s-au luat în urma incidentului de la GAZ-ul unităţii, făcut public în numărul trecut de către Gorjeanul. În cauză, potrivit comisarului şef al Penitenciarului Târgu-Jiu, Ion Popescu, s-au dispus o serie de măsuri drastice d

Premieră: CFR anunţă deschiderea unei noi căi ferate. Lucrări de modernizare se aflată în execuţie şi între Sighişoara şi Coşlariu

Premieră: CFR anunţă deschiderea unei noi căi ferate. Lucrări de modernizare se aflată în execuţie şi între Sighişoara şi Coşlariu

ziarulunirea.ro - Alba

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că începând de astăzi, circulaţia feroviară între Sighişoara şi Daneş se va desfăşura pe firul II modernizat al variantei de traseu nou-construită pe intervalul de staţii Sighişoara-Aţel, care cuprinde 4 poduri feroviare, printre care podul în formă de arc peste râul Târnava Mare, 2 tuneluri, Sighişoara şi […]

FOTO/Seară specială în cadrul Laboratorului de creaţie, la Centrul Cultural din Cugir

FOTO/Seară specială în cadrul Laboratorului de creaţie, la Centrul Cultural din Cugir

ziarulunirea.ro - Alba

Miercuri seară, la Centrul Cultural Cugir, a avut loc o nouă întâlnire a iubitorului de frumos, a frumosului din „Artă şi Natură”, după cum s-a numit evenimentul coordonat de Laboratorul Cultural. Și-au expus gândurile şi şi-au prezentat creaţiile, poeta Mateica Elena, Mihaela (de la salonul Mela ArtTattoo), Sânza Ciucur, Maria Trif, Billy Ștefan, Călin Ghiţu, […]

Investiţie de 8 milioane euro pentru dublarea vitezei de rulare a tramvaielor, la 30 kilometri pe oră

Investiţie de 8 milioane euro pentru dublarea vitezei de rulare a tramvaielor, la 30 kilometri pe oră

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Primăria pregăteşte un proiect în valoare de 8 milioane euro ce vizează dublarea, la 30 kilometri pe oră, a vitezei de rulare a tramvaielor. Printre altele, proiectul va cuprinde reabilitarea carosabilului şi liniilor de tramvai din zona străzii Sucevei şi până la ieşirea din oraş prin Nufărul, cu strămutarea locurilor de parcare în spatele blocurilor, aşa încât să se facă loc amenajării de trotuare şi piste pentru biciclişti, dar şi înierbarea liniilor de tramvai.

Atenţie, şoferi! Accesul cu maşina în Piaţa Unirii şi în Pasajul Vulturul Negru va fi  amendat cu 2.500 lei

Atenţie, şoferi! Accesul cu maşina în Piaţa Unirii şi în Pasajul Vulturul Negru va fi amendat cu 2.500 lei

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Consiliul Local a majorat joi, la propunerea primarului Ilie Bolojan, amenda pentru intrarea cu maşina în zonele pietonale din centrul oraşului, de la 500 la 1.000 lei, iar în Piaţa Unirii şi Pasajul Vulturul Negru chiar la 2.500 lei. Măsura are ca scop creşterea siguranţei pietonilor şi protejarea dalelor din piatră albă care au început să crape sub roţile maşinilor.

Voia primarului: Consiliul Local a majorat cu 50% impozitul pe clădirile mici sau nealiniate frontului stradal

Voia primarului: Consiliul Local a majorat cu 50% impozitul pe clădirile mici sau nealiniate frontului stradal

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Consiliul Local a hotărât joi, cu votul exclusiv al reprezentanţilor PNL, majorarea cu 50% a impozitului datorat pentru clădirile mai mici decât cele învecinate sau nealiniate frontului stradal situate în centrul istoric al oraşului sau pe una dintre principalele artere de acces. Clădirile care vor fi supraimpozitate urmează să fie stabilite în urma unui studiu pe care municipalitatea vrea să îl achiziţioneze cu 132.000 lei. Primele cote de supraimpozitare vor fi aplicate în zona centrală de anul viitor.

SAJ Alba, promisiuni privind noi ambulanţe în acest an: O parte dintre maşini au împlinit norma de casare

SAJ Alba, promisiuni privind noi ambulanţe în acest an: O parte dintre maşini au împlinit norma de casare

ziarulunirea.ro - Alba

Șeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Alba, Marius Șuluţiu, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că la finalul acestui an vor primi ambulanţe noi deoarece o parte dintre maşinile din flotă au împlinit norma de casare. ”Personalul este pregătit, eu spun, foarte bine pregătit, desfăşoară o activitate în regim continuu şi spun […]

Românii se îngrămădesc să lucreze la stat. Peste 18.000 de noi bugetari au apărut pe statele de plată ale administraţiei publice în ultimul an

Românii se îngrămădesc să lucreze la stat. Peste 18.000 de noi bugetari au apărut pe statele de plată ale administraţiei publice în ultimul an

ziarulunirea.ro - Alba

Românii se îngrămădesc să lucreze la stat. Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, peste 18.000 de noi bugetari au apărut pe statele de plată ale administraţiei publice în ultimul an, . Un sfert dintre salariaţii României lucrează la stat. Strict pe parcursul anului trecut, numărul funcţionarilor crescuse cu aproape 20.000, ceea ce a reprezentat un record […]

Ciuperca intră în şantier! Primăria va reface grădina, amenajând-o la fel cum era înainte să o ia la vale (FOTO)

Ciuperca intră în şantier! Primăria va reface grădina, amenajând-o la fel cum era înainte să o ia la vale (FOTO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Consiliul Local Oradea a alocat peste două milioane de lei pentru lucrările de refacere a grădinii publice Ciuperca, care ar urma să arate la fel cum era acum doi ani, înainte de amplele alunecări de teren. Lucrările vor fi scoase în curând la licitaţie, iar firma câştigătoare va avea la dispoziţie 6 luni, pentru a finaliza şantierul. Ulterior, spune primarul Ilie Bolojan, Primăria va recupera banii investiţi de la cei care se vor dovedi vinovaţi de distrugerea grădinii.

ALDE DOLJ: PNL SĂ RENUNȚE LA DEZINFORMAREA OPINIEI PUBLICE

ALDE DOLJ: PNL SĂ RENUNȚE LA DEZINFORMAREA OPINIEI PUBLICE

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesDeputatul PSD de Dolj, Alexandra Presură: Legea privind angajarea tinerilor dezavantajaţi în instituţiile statului va produce efecte de la sfârşitul lunii augustALDE DOLJ: APEL PENTRU DONAREA DE SÂNGEALDE DOLJ: SUSȚINEM CAMPANIILE PRO-VACCINAREAdina Vălean cere autorităţilor române o dezbatere publică, cu toţi actorii implicaţi, pe subiectul administrării ariilor protejatePMP Dolj: Partidul Mişcarea Populară a dejucat planul de destructurare […]

Deputatul PSD de Dolj, Alexandra Presură: Legea privind angajarea tinerilor dezavantajaţi în instituţiile statului va produce efecte de la sfârşitul lunii august

Deputatul PSD de Dolj, Alexandra Presură: Legea privind angajarea tinerilor dezavantajaţi în instituţiile statului va produce efecte de la sfârşitul lunii august

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesALDE DOLJ: APEL PENTRU DONAREA DE SÂNGEALDE DOLJ: SUSȚINEM CAMPANIILE PRO-VACCINAREAdina Vălean cere autorităţilor române o dezbatere publică, cu toţi actorii implicaţi, pe subiectul administrării ariilor protejatePMP Dolj: Partidul Mişcarea Populară a dejucat planul de destructurare al PMPALDE DOLJ: URGENȚELE – UN TERMEN MAI SCURT DE SOLUȚIONAREALDE DOLJ: STUDENȚII DIN ALDE SE PREGĂTESC ÎN TABĂRA DE LA […]

CJ Dolj: 9,5 milioane de euro pentru modernizarea unui tronson din drumul judeţean 561B Segarcea – Zăval

CJ Dolj: 9,5 milioane de euro pentru modernizarea unui tronson din drumul judeţean 561B Segarcea – Zăval

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesTermo Craiova SRL: În perioada 6 – 8 august va fi sistată furnizarea apei caldeSJA Dolj: Informare privind activităţile de prevenire a corupţiei şi de educaţie pentru promovarea integrităţii prezentată cu ocazia şedinţei Colegiului Prefectural din data de 20.07.2018RAPORT cu privire la activitatea de control desfasurata de Serviciul de Inspectie Sociala din cadrul AJPIS Dolj pe parcursul […]

COMUNICAT DE PRESĂ referitor la rezultatele studiului comun privind ocuparea şi mobilitatea în zona transfrontaliera, în domeniul juridic, în cadrul proiectului ”Cross-Border Partnership for Training and Labour mobility in the Juridical field”

Related Posts via CategoriesCJ Dolj: 9,5 milioane de euro pentru modernizarea unui tronson din drumul judeţean 561B Segarcea – ZăvalArhiepiscopia Craiovei: Donaţie a echipamentelor medicale necesare pentru infiintarea Unitatii de Transfuzii Sanguine din cadrul Spitalului Orasenesc SegarceaTermo Craiova SRL: În perioada 6 – 8 august va fi sistată furnizarea apei caldeProiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a […]

Arhiepiscopia Craiovei: Donaţie a echipamentelor medicale necesare pentru infiintarea Unitatii de Transfuzii Sanguine din cadrul Spitalului Orasenesc Segarcea

Arhiepiscopia Craiovei: Donaţie a echipamentelor medicale necesare pentru infiintarea Unitatii de Transfuzii Sanguine din cadrul Spitalului Orasenesc Segarcea

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesCOMUNICAT DE PRESĂ referitor la rezultatele studiului comun privind ocuparea şi mobilitatea în zona transfrontaliera, în domeniul juridic, în cadrul proiectului ”Cross-Border Partnership for Training and Labour mobility in the Juridical field”Termo Craiova SRL: În perioada 6 – 8 august va fi sistată furnizarea apei caldeProiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act […]

„Bolojan, unlike!”. Elevii Liceului Ady Endre şi Şcolii Szacsvay Imre, însoţiţi de părinţi şi profesori, au cerut în şedinţa Consiliului Local reabilitarea şcolilor (FOTO/VIDEO)

„Bolojan, unlike!”. Elevii Liceului Ady Endre şi Şcolii Szacsvay Imre, însoţiţi de părinţi şi profesori, au cerut în şedinţa Consiliului Local reabilitarea şcolilor (FOTO/VIDEO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Elevii Liceului Ady Endre şi ai Şcolii Gimnaziale Szacsvay Imre au protestat, însoţiţi de părinţi şi profesori, la şedinţa de joi a Consiliului Local. Coordonaţi de administratorul public al judeţului, Szabo Joszef, şi de consilierii UDMR, elevii s-au instalat în sala mare, afişând pancarte cu mesajele 'Şcoala noastră nu contează?' şi 'Discriminare!'. Protestarii sunt revoltaţi că aleşii orădenilor au schimbat destinaţia sumei de 230.000 lei alocate municipalităţii de Consiliul Judeţean cu destinaţie expresă pentru înlocuirea sistemului de termoficare a Liceului Ady Endre şi reabilitarea faţad

Irina Bara a fost aproape de a produce surpriza optimilor de finală de la turneul WTA de la Moscova

Irina Bara a fost aproape de a produce surpriza optimilor de finală de la turneul WTA de la Moscova

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Forma foarte bună a tenismenei bihorene Irina Bara continuă. Şteianca a fost aproape de o mare surpriză, joi, la turneul WTA de la Moscova, unde în optimile de finală a întâlnit-o pe letona Anastasija Sevastova, favorita numărul 3 şi câştigătoarea turneului de la Bucureşti. Irina s-a luptat de la egal la egal cu mult mai bine cotata sa parteneră de întrecere, cedând meciul în trei seturi, după mai bine de două ore de joc.

Termo Craiova SRL: În perioada 6 – 8 august va fi sistată furnizarea apei calde

Termo Craiova SRL: În perioada 6 – 8 august va fi sistată furnizarea apei calde

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesSJA Dolj: Informare privind activităţile de prevenire a corupţiei şi de educaţie pentru promovarea integrităţii prezentată cu ocazia şedinţei Colegiului Prefectural din data de 20.07.2018RAPORT cu privire la activitatea de control desfasurata de Serviciul de Inspectie Sociala din cadrul AJPIS Dolj pe parcursul anului 2017 si semestrului I 2018Raportul de activitate al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei […]

Proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în şedinţa din 24 iulie 2018

Proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în şedinţa din 24 iulie 2018

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesBiblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”: Lansare de carte şi revistăAsociatia Grupul de Acţiune Locală „Colinele Olteniei” anunţă lansarea apelurilor de selecţie de proiecte LEADER din anul 2018 în perioada 26 iulie 2018 – 27 august 2018, pentru măsurile M4/3A si M1/6B din Strategiei de Dezvoltare LocalăParticipantii de la tura de recunoastere a traseelor de la Maratonul […]

Sarbatoare mare in oras. Concerte, vernisaje si Tura Licuricilor. Programul integral al Zilei Timisoarei

Sarbatoare mare in oras. Concerte, vernisaje si Tura Licuricilor. Programul integral al Zilei Timisoarei

www.tion.ro - Timiş

Trei zile de petrecere îi aşteaptă pe timişoreni cu prilejul zilei oraşului în care trăiesc. Locuitorii urbei de pe Bega sunt invitaţi în 3 august, de Ziua Timişoarei, să urmărească o ceremonie publică ce marchează momentul intrării trupelor române în Timişoara în 3 august 1919, iar pe seară pot petrece alături de Lidia Buble, Alex Velea, Antonia şi Connect-R. Surprize au fost însă pregătite şi pentru 4 şi 5 august. Vezi care sunt acestea!

Program Inspire Cinema Alba Mall. Ce filme vor rula în perioada 27 iulie – 2 august

Program Inspire Cinema Alba Mall. Ce filme vor rula în perioada 27 iulie – 2 august

ziarulunirea.ro - Alba

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 iulie-02 august 2018. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall. Mission: Impossible. Fallout 3D / Misiune: Imposibilă. Declinul Avanpremiera Regia: Christopher McQuarrie Cu: Rebecca Ferguson, Tom Cruise, Michelle Monaghan, Henry Cavill, Simon Pegg, Alec Baldwin, Ving Rhames Gen film: Acţiune, Aventuri, Thriller Durată: […]

„Bolojan, unlike!”. Elevii Liceului Ady Endre şi ai Şcolii Szacsvay Imre, însoţiţi de părinţi şi profesori, au cerut în şedinţa Consiliului Local reabilitarea şcolilor (FOTO)

„Bolojan, unlike!”. Elevii Liceului Ady Endre şi ai Şcolii Szacsvay Imre, însoţiţi de părinţi şi profesori, au cerut în şedinţa Consiliului Local reabilitarea şcolilor (FOTO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Elevii Liceului Ady Endre şi ai Şcolii Gimnaziale Szacsvay Imre au protestat, însoţiţi de părinţi şi profesori, la şedinţa de Consiliu Local de joi. Coordonaţi de administratorul public al judeţului, Szabo Joszef, şi de consilierii locali ai UDMR, elevii s-au instalat în sala mare, afişând pancarte cu mesajele 'Şcoala noastră nu contează?' şi 'Discriminare!'. Protestarii sunt revoltaţi că aleşii orădenilor au schimbat destinaţia sumei de 230.000 lei alocate municipalităţii de Consiliul Judeţean Bihor cu destinaţie precisă pentru înlocuirea sistemului de termoficare a Liceului Ady Endre şi reab

FOTO. Accident pe centura municipiului Alba Iulia: Trei persoane rănite după o ciocnire între trei maşini. Trafic îngreunat

FOTO. Accident pe centura municipiului Alba Iulia: Trei persoane rănite după o ciocnire între trei maşini. Trafic îngreunat

ziarulunirea.ro - Alba

Trei persoane au fost rănite, joi, după o coliziune între trei autoturisme, pe şoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, a anunţat Poliţia Alba. Potrivit sursei citate, traficul este îngreunat. ”Trafic îngreunat pe şoseaua ocolitoare a municipiului Alba Iulia, în zona intersecţiei cu Drâmbar, din cauza unui accident în care sunt implicate trei autoturisme. Trei […]

VIDEO Ceremonie de absolvire şi de înaintare la gradul de sublocotenent a absolvenţilor Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”

VIDEO Ceremonie de absolvire şi de înaintare la gradul de sublocotenent a absolvenţilor Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”

feedproxy.google.com - Braşov

Vineri 27 iulie 2018, începând cu ora 11.00, în Piaţa Sfatului, va avea loc ceremonia prilejuită de absolvirea şi acordarea gradului de sublocotenent promoţiei de ofiţeri activi în armele aviaţie naviganţi-avion, aviaţie naviganţi-elicoptere, controlor trafic aerian, aviaţie nenaviganţi, artilerie şi rachete antiaeriene – forţe aeriene si forţe terestre, radiolocaţie, război electronic în aviaţie şi apărare

Accident pe centura municipiului Alba Iulia: Trei persoane rănite după o ciocnire între trei maşini. Trafic îngreunat

Accident pe centura municipiului Alba Iulia: Trei persoane rănite după o ciocnire între trei maşini. Trafic îngreunat

ziarulunirea.ro - Alba

Trei persoane au fost rănite, joi, după o coliziune între trei autoturisme, pe şoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, a anunţat Poliţia Alba. Potrivit sursei citate, traficul este îngreunat. ”Trafic îngreunat pe şoseaua ocolitoare a municipiului Alba Iulia, în zona intersecţiei cu Drâmbar, din cauza unui accident în care sunt implicate trei autoturisme. Trei […]

Accident la Olosig: Maşină lovită de un tramvai, după ce un tânăr de 19 ani a ignorat indicatoarele rutiere (FOTO)

Accident la Olosig: Maşină lovită de un tramvai, după ce un tânăr de 19 ani a ignorat indicatoarele rutiere (FOTO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Un accident rutier a blocat, joi, atât circulaţia tramvaielor în Rogerius, cât şi cea rutieră, pe strada Eroul Necunoscut, după ce şoferul unui Volkswagen Passat, un orădean în vârstă de 19 ani, n-a acordat prioritate tramvaiului care mergea spre Rogerius. În urma impactului, autoturismul a ajuns pe scuarul care separă banda de circulaţie de liniile de tramvai, dar din fericire nicio persoană nu a fost rănită.

Activităţi preventive derulate în centrele sociale ale Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Activităţi preventive derulate în centrele sociale ale Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

ziarulunirea.ro - Alba

Peste 700 de elevi şi peste 60 de specialişti din centrele sociale ale Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia au fost informaţi în ultimele luni cu privire la prevenirea traficului de persoane, reducerea victimizării minorilor şi a delincvenţei juvenile în cadrul a 28 de activităţi de prevenire. Activităţile au fost derulate în perioada octombrie 2017 – […]

Bilanţul incendiilor de vegetaţie din zona Atenei a ajuns la 82 de morţi

Bilanţul incendiilor de vegetaţie din zona Atenei a ajuns la 82 de morţi

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Cel putin 82 de persoane au decedat, iar alte cateva zeci sunt in continuare date disparute, in urma incendiilor de vegetatie din regiunea Atenei, a anuntat joi un purtator de cuvant al pompierilor, precizand ca echipele de salvare mai au de intrat intr-un numar mare de cladiri din zona afectataStavroula Malliri, purtator de cuvant al pompierilor, a solicitat rudelor persoanelor disparute sa vina pentru a ajuta la id.

Lansare de film, vineri, în Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene ,,Lucian Blaga” Alba. Actorii sunt copii şi tineri pasionaţi de film, din Alba

Lansare de film, vineri, în Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene ,,Lucian Blaga” Alba. Actorii sunt copii şi tineri pasionaţi de film, din Alba

ziarulunirea.ro - Alba

În luna iulie, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba a derulat un proiect inedit în care copiii şi tinerii pasionaţi de film au avut prilejul să fie protagonişti într-un film regizat de tânăra norvegiancă de origine română, Matilde Mărginean, elevă  în clasa  a XI-a la Școala St. Eriks din Stockolm, clasă specializată în regia de film. […]

Tânăr din Blaj, reţinut pentru FURT. A pătruns într-o locuinţă şi a sustras produse electronice şi băuturi alcoolice

Tânăr din Blaj, reţinut pentru FURT. A pătruns într-o locuinţă şi a sustras produse electronice şi băuturi alcoolice

ziarulunirea.ro - Alba

Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei, împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Sâncel l-au identificat pe un tânăr de 22 de ani, din municipiul Blaj, ca persoană bănuită de comiterea unui furt dintr-un imobil din localitatea Sâncel. În sarcina acestui s-a reţinut faptul că, la data de 23 februarie 2018, ar fi pătruns, prin efracţie, […]

Acţiune a poliţiştilor din Jidvei pe raza localităţilor rurale arondate. Au fost verificate 84 de autovehicule, 3 societăţi comerciale şi au fost aplicate 76 de amenzi

Acţiune a poliţiştilor din Jidvei pe raza localităţilor rurale arondate. Au fost verificate 84 de autovehicule, 3 societăţi comerciale şi au fost aplicate 76 de amenzi

ziarulunirea.ro - Alba

Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei au acţionat, cu forţe suplimentare, pe raza localităţilor rurale arondate, pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor. Au fost verificate 84 de autovehicule, 3 societăţi comerciale şi au fost aplicate 76 de amenzi, în valoare totală de 14.200 de lei. La data de 25 iulie 2018, poliţiştii Secţiei 6 […]

Bani de la CJ Alba pentru sportul judeţean: Cât vor primit AJF, CS Unirea şi echipa de volei din Blaj

Bani de la CJ Alba pentru sportul judeţean: Cât vor primit AJF, CS Unirea şi echipa de volei din Blaj

ziarulunirea.ro - Alba

Consilierii judeţeni din Alba au aprobat, joi, în şedinţa ordinară, proiectul de hotărâre care vizează finanţarea a trei cluburi şi asociaţii de sport din judeţ. Este vorba de Asociaţia Judeţean de Fotbal Alba, Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, şi CSM Volei Alba Blaj. ”Cererile de finanţare nerambursabilă, verificate de către Comisia constituită prin Dispoziţia Preşedintelui […]

Bani de la CJ Alba pentru sportul judeţean: Cât vor primit AJF, CS Unirea şi echipa de volei din Blaj, la mijlocul anului

Magazin din Cugir cu activitatea suspendată. Aparate de răcire şi măcinare a cărnii nu îndeplineau cerinţele igienico-sanitare

Magazin din Cugir cu activitatea suspendată. Aparate de răcire şi măcinare a cărnii nu îndeplineau cerinţele igienico-sanitare

ziarulunirea.ro - Alba

În cadrul acţiunii ce a avut loc ieri, 25 iulie, poliţiştii din Cugir, împreună cu poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din IPJ Alba şi specialişti din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare Alba, au depistat, în piaţa din oraş, un punct de comercializare a cărnii şi a produselor din carne ale cărei aparate de răcire şi […]

Dăienii Ad. Hăprian şi Cunţan (Viitorul Spicul), pas spre Liga a 3-a, la Industria Galda şi Hermannstadt II!

Dăienii Ad. Hăprian şi Cunţan (Viitorul Spicul), pas spre Liga a 3-a, la Industria Galda şi Hermannstadt II!

ziarulunirea.ro - Alba

Pentru Viitorul Spicul Daia Română vara este una prolifică în plan fotbalistic, aducând satisfacţii pentru echipa dăiană. Asta în condiţiile în care Cunţan şi Ad. Hăprian, doi dintre echipierii formaţiei clasate pe poziţia a şasea în Liga a IV-a stagiunea trecută au făcut pasul spre Liga a 3-a, eşalonul superior. Mijlocaşul de numai 15 ani, […]

ANPIS: Peste 53,8 milioane de euro, suma totală plătită pentru venitul minim garantat, în luna iunie

ANPIS: Peste 53,8 milioane de euro, suma totală plătită pentru venitul minim garantat, în luna iunie

ziarulunirea.ro - Alba

Suma totală plătită în luna iunie 2018 de statul român pentru venitul minim garantat depăşeşte 53,8 milioane de lei, valoarea medie fiind de 270,1 lei de persoană, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). În iunie 2018, au beneficiat de acest ajutor social 199.197 persoane. Cei mai mulţi beneficiari erau […]

CS Ocna Mureş, amical anulat cu Arieşul Turda şi meci cu Viitorul Vama Seacă | Rezolvat P. Man, negocieri cu trei jucători

CS Ocna Mureş, amical anulat cu Arieşul Turda şi meci cu Viitorul Vama Seacă | Rezolvat P. Man, negocieri cu trei jucători

ziarulunirea.ro - Alba

CS Ocna Mureş, proaspăt promovată în Liga a 3-a, trebuia să susţină sâmbătă, 28 iulie, de la ora 11.00, un al doilea joc de verificare al perioadei estivale (primul 2-4 cu Metalurgistul Cugir), cu Arieşul Turda, însă amicalul a fost anulat din pricina nehotărârii adversarului. În consecinţă ocnamureşenii s-au reorientat şi au programat în aceeaşi […]

Material lemnos, fără documente de provenienţă, confiscat de poliţişti în urma unei percheziţii la un depozit  din zona Râul Mare, din Cugir

Material lemnos, fără documente de provenienţă, confiscat de poliţişti în urma unei percheziţii la un depozit din zona Râul Mare, din Cugir

ziarulunirea.ro - Alba

Material lemnos, fără documente de provenienţă, confiscat de poliţişti în urma unei percheziţii la un depozit din zona Râul Mare, din Cugir În urma unui control efectuat de poliţiştii specializaţi în combaterea delictelor silvice din cadrul IPJ Alba, împreună cu specialişti ai Gărzii Forestiere Alba şi ai Ocolului Silvic Cugir, la un depozit de material […]

IPJ Alba/ Acţiune cu efective mărite la Cugir: Au fost aplicate 86 de sancţiuni, în valoare de peste 26.000 de lei

IPJ Alba/ Acţiune cu efective mărite la Cugir: Au fost aplicate 86 de sancţiuni, în valoare de peste 26.000 de lei

ziarulunirea.ro - Alba

IPJ Alba a organizat o acţiune cu efective mărite, în Cugir. Au fost aplicate 86 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 26.000 lei şi au fost constatate 5 infracţiuni. O persoană a fost reţinută. La data de 25 iulie 2018, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin Serviciul de Ordine Publică, împreună cu Poliţia Oraşului […]

Deputatul PSD Violeta Răduţ, vot favorabil pentru iniţiativa legislativă privind  sprijinul acordat românilor de pretutindeni

Deputatul PSD Violeta Răduţ, vot favorabil pentru iniţiativa legislativă privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni

ziarulteleormanul.ro - Teleorman

În calitate de for decizional, Camera Deputaţilor a adoptat, în şedinţa de joi, 5 iulie, Proiectul de lege 350/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, printre aleşii care au votat favorabil iniţiativa legislativă fiind şi deputatul PSD de Teleorman, Violeta Răduţ. Aprobarea actului normativ va face posibilă, potrivit iniţiatorilor, acordarea de burse de studiu în vederea aprofundării cunoştinţelor de limba română şi pentru afirmarea identităţii; înfiinţarea Agenţiei pentru Cercetare, Strategie şi Sprijin pentru Diaspora, avâ

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi secretarul de stat Raed Arafat, aşteptaţi sâmbătă la Alba Iulia, de Ziua Naţională a Ambulanţei din România

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi secretarul de stat Raed Arafat, aşteptaţi sâmbătă la Alba Iulia, de Ziua Naţională a Ambulanţei din România

ziarulunirea.ro - Alba

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi secretarul de stat Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, sunt aşteptaţi, sâmbătă, la Alba Iulia, pentru a sărbători Ziua Naţională a Ambulanţei din România, au anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Alba. Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa din România şi […]

„Siguranţă Rutieră Şi Antidrog” – Proiect local derulat de CPECA Alba

„Siguranţă Rutieră Şi Antidrog” – Proiect local derulat de CPECA Alba

ziarulunirea.ro - Alba

Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, implementează, în perioada iulie 2018 – iunie 2019, proiectul local de prevenire a consumului de alcool şi droguri şi a conducerii autovehiculului sub influenţa acestora „Siguranţă Rutieră şi Antidrog”, derulat în şcolile de conducători auto din Alba Iulia. Obiectivul general al acestui proiect […]

S-a stins din viaţă prof. Gheorghe Buţincu, fost director al Liceului Teoretic Vatra Dornei

S-a stins din viaţă prof. Gheorghe Buţincu, fost director al Liceului Teoretic Vatra Dornei

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Profesorul Gheorghe Butincu, fost director al Liceului Teoretic Ion Luca Vatra Dornei, a trecut inspre lumea vesniciei, la varsta de 65 de ani, dupa o lunga si grea suferinta cauzata de starea precara de sanatate. Gheorghe Butincu a predat chimie la Liceul Ion Luca din Vatra Dornei vreme de aproape 40 de ani, din toamna anului 1978 si pana in 2015, an in care s-a pensionat.

ANSVSA: De la începutul anului au fost confirmate 440 de focare de pestă porcină

ANSVSA: De la începutul anului au fost confirmate 440 de focare de pestă porcină

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: De la inceputul acestui an, au fost confirmate in Romania 440 de focare de Pesta Porcina Africana PPA la porci domestici, dintre care 438 in gospodariile populatiei si 2 in exploatatii comerciale, informeaza Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor ANSVSA.De asemenea, tot in aceeasi perioada, au fost confirmate 16 cazuri de pesta porcina in mediul silvatic, la porci mistreti.

UPDATE Ședinţă la CJ Alba: Fonduri europene pentru extinderea, modernizarea şi dotarea spitalului, în vederea relocării ambulatoriului

UPDATE Ședinţă la CJ Alba: Fonduri europene pentru extinderea, modernizarea şi dotarea spitalului, în vederea relocării ambulatoriului

ziarulunirea.ro - Alba

Consilierii judeţeni din Alba au fost convocaţi în şedinţă ordinară joi, de la ora 11.00, în sala 100 „Mihai Viteazu” (etaj I) a Palatului administrativ din municipiul Alba Iulia (Piaţa Ion I.C. Brătianu, nr. 1). Pe ordinea de zi au fost 11 proiecte, toate fiind aprobate. Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de parteneriat care […]

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”: Lansare de carte şi revistă

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”: Lansare de carte şi revistă

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesFESTIVALUL DE DATINI ŞI OBICEIURI „TRADIŢIILE VERII“ – Ediţia a VII-a Craiova, 2018Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” găzduieşte miercuri, 18.07.2018, începând cu ora 15:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „3 Teorii despre toate lucrurile”, autor Ellis H. PotterMuzeul Olteniei Craiova, Secţia de Etnografie – Casa Băniei: “Atelier de olărit”, gratuit, pe perioada vacanţei […]

Atenţie! O nouă molimă în România şi în ţările prin care românii merg des în vacanţe sau cu treburi, inclusiv în Ungaria

Atenţie! O nouă molimă în România şi în ţările prin care românii merg des în vacanţe sau cu treburi, inclusiv în Ungaria

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Autorităţile sanitare au un nou motiv de îngrijorare. Din cauza situaţiei meteorologice, cu ploi urmate de temperaturi înalte şi inundaţii în unele zone, în România au fost înregistrate mai multe cazuri de meningo-encefalită cu virus West Nile. Boala a fost confirmată şi în ţări în care românii călătoresc frecvent, precum Ungaria, Grecia şi Italia, astfel că medicii transmit recomandări pentru recunoaşterea şi evitarea acesteia.

IDEO IDEIS a ajuns la cea de-a XIII-a ediţie/ Spectacole de teatru profesionist, proiecţii în aer liber şi evenimente stradale, pregătite de organizatori pentru publicul alexăndrean

IDEO IDEIS a ajuns la cea de-a XIII-a ediţie/ Spectacole de teatru profesionist, proiecţii în aer liber şi evenimente stradale, pregătite de organizatori pentru publicul alexăndrean

ziarulteleormanul.ro - Teleorman

Festivalului Naţional de Teatru Tânăr IDEO IDEIS a ajuns la cea de-a XIII-a ediţie, iar pentru acest an organizatorii au pregătit, în perioada 6 – 12 august, opt spectacole de teatru profesionist, cinci proiecţii în aer liber ale celor mai premiate producţii din ultimul ani, precum şi cinci evenimente stradale, toate fiind dedicate atât participanţilor festivalului, cât şi publicului din Alexandria, anunţă organizatorii. Printre invitaţii ediţiei din acest an se numără Dan Perjovschi (artist), Vlad Voiculescu (economist, fondator Magicamp – tabără pentru copiii diagnosticaţi cu can

Guvernul decontează puţin peste jumătate din pagubele provocate de inundaţii în judeţul Braşov

Guvernul decontează puţin peste jumătate din pagubele provocate de inundaţii în judeţul Braşov

feedproxy.google.com - Braşov

În şedinţa de Guvern din data de 24 iulie 2018 s-a aprobat, printr-o hotărâre, alocarea sumei de 212,15 milioane de lei pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate din 28 de judeţe, ca urmare a cantităţilor foarte mari de precipitaţii care au generat inundaţii, alunecări de teren, au afectat infrastructura hidrotehnică, terasamentele şi

Şofer din Iaşi în stare gravă la spital, după ce s-a intoxicat cu nitriţi din izvor

Şofer din Iaşi în stare gravă la spital, după ce s-a intoxicat cu nitriţi din izvor

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Un barbat in varsta de 56 de ani, sofer, a ajuns joi la spital, in stare grava, dupa ce s-a intoxicat cu nitriti din apa unor izvoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.Medicii ieseni au declareat ca F.I., in varsta de 56 de ani, un sofer din municipiul Iasi, a fost transportat initial de catre un echipaj al Serviciului de Ambulanta Judetean SAJ la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi.

Primele tiruri care traversează România pe calea ferată au plecat din staţia Dorneşti, Suceava

Primele tiruri care traversează România pe calea ferată au plecat din staţia Dorneşti, Suceava

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Primul tren incarcat cu tiruri care traverseaza Romania si face legatura intre Suceava si Bulgaria a plecat din statia Dornesti si va ajunge in localitatea Ruse la ora 16.00. Transportul vizeaza eliminarea traficului greu de pe soselele din Romania.Un tren special apartinand CFR Marfa a plecat la ora 00.38 din statia Dornesti, judetul Suceava spre statia Ruse.

Petreceri sub stele: Orădenii, invitaţi la party-uri de zi şi de noapte în aer liber, cu DJ cunoscuţi

Petreceri sub stele: Orădenii, invitaţi la party-uri de zi şi de noapte în aer liber, cu DJ cunoscuţi

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Mai mult decât în oricare vară de până acum, trendul petrecerilor în aer liber, pe timpul zilei sau sub clar de lună, a luat avânt în Oradea. Luând exemplul Capitalei şi al staţiunilor pe litoral, cluburile locale organizează party-uri care le oferă celor puşi pe distracţie şansa de a dansa în voie, pe muzica unor invitaţi cunoscuţi, la aer curat...

În luna august, zi de sărbătoare legală în care salariaţii nu vor lucra. Câte zile libere vor mai avea românii în 2018

În luna august, zi de sărbătoare legală în care salariaţii nu vor lucra. Câte zile libere vor mai avea românii în 2018

ziarulunirea.ro - Alba

În data de 15 august, salariaţii din ţara noastră vor beneficia, potrivit Codului muncii, de o zi liberă, cu prilejul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului sau, după cum mai este cunoscută această sărbătoare, Sfânta Maria Mare. Salariaţii din România vor beneficia, în luna august, de o zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Potrivit […]

Drumuri rupte şi oameni blocaţi, în zona de munte

Drumuri rupte şi oameni blocaţi, în zona de munte

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Ploile care nu mai contenesc au dus probleme majore pentru oamenii din zona Brodina de Sus - Izvoarele Sucevei. Raul Suceava a ajuns deja la cote alarmante, iar apa a inundat ulitele din Brodina de Sus. Oamenii din Brodina de Sus sunt blocati pe partea de acces auto, atat pe drumul spre Izvoarele Sucevei, cat si spre Moldova Sulita sau Brodina de Jos.Portiuni de drum sunt rupte ori acoperite de aluviuni.

O elevă a Colegiului „Petru Rareş” s-a calificat la Olimpiada Internaţională de Limba ...

O elevă a Colegiului „Petru Rareş” s-a calificat la Olimpiada Internaţională de Limba ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: O eleva a Colegiului National Petru Rares Suceava va reprezenta Romania in cadrul Olimpiadei Internationale de Limba Franceza, aceasta fiind selectionata, alaturi de alti cinci liceeni din tara, pentru lotul national al Romaniei. Teodora Iuliana Juncu este eleva in clasa a XII-a, la clasa de bilingv romana-franceza, fiind coordonata de profesoarele Luminita Mocanu si Laurica Ciurari.

Aproape 100 de tineri polonezi şi români au descoperit împreună istoria şi cultura ...

Aproape 100 de tineri polonezi şi români au descoperit împreună istoria şi cultura ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Cu ocazia centenarului recastigarii independentei Poloniei si a centenarului Marii Uniri a Romaniei, aproape 100 de tineri polonezi si romani au cunoscut istoria si cultura tarilor lor in cadrul programului educational Cercetasii Uniti. La initiativa Institutului Polonez din Bucuresti, programul a avut loc in luna iulie, timp de doua saptamani, in nordul Romaniei, in Maramures si Bucovina.

Ministerul Finanţelor: 31 iulie este ultima zi pentru depunerea Declaraţiei unice

Ministerul Finanţelor: 31 iulie este ultima zi pentru depunerea Declaraţiei unice

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Termenul limita de depunere a Declaratiei unice este 31 iulie, aceasta putand fi depusa atat online, pe site-ul ANAF, cat si la ghiseele administratiilor fiscale, prin posta sau scrisoare recomandata cu confirmare de primire, anunta un comunicat al Ministerului Finantelor, citat de MEDIAFAX. Ministerul Finantelor precizeaza ca pana in prezent peste 600.000 de persoane fizice au depus Declaratia Unica, din care 190.

Recipiente cu freon lichid, descoperite într-o autoutilitară urmărită în trafic de poliţişti

Recipiente cu freon lichid, descoperite într-o autoutilitară urmărită în trafic de poliţişti

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Peste 100 de recipiente cu freon sub presiune, fara acte, au fost descoperite de politisti in interiorul unei autospeciale, dupa o urmarire in trafic in timpul careia politistii au fost la un pas sa foloseasca armele din dotare. Tanarul identificat la volanul masinii nu a putut justifica provenienta flacoanelor cu freon si avea permisul de conducere suspendat de peste doua saptamani.

Zece focare de pestă porcină confirmate în Brăila. Peste 3.000 de porci au fost sacrificaţi

Zece focare de pestă porcină confirmate în Brăila. Peste 3.000 de porci au fost sacrificaţi

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Peste 3.000 de porci au fost sacrificati in judetul Braila din cauza pestei porcine, iar autoritatile au anuntat ca eutanasierea animalelor va continua zilele urmatoare, informeaza MEDIAFAX. Pana in prezent, in judet au fost confirmate zece focare ale bolii, dar exista si o suspiciune. Focarele de pesta porcina africana au fost confirmate in localitati din Insula Mare a Brailei si din sud-vestul judetului.

Altercaţie pe holul poliţiei judeţene: ofiţerul de serviciu a evacuat un bărbat agresiv

Altercaţie pe holul poliţiei judeţene: ofiţerul de serviciu a evacuat un bărbat agresiv

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Un incident destul de grav s-a petrecut marti, in jurul orei 16.00, la intrarea in sediul Inspectoratului de Politie Judetean Suceava, intre ofiterul de serviciu si un barbat suparat, venit sa ceara o audienta la un sef. La ofiterul de serviciu s-a prezentat un barbat din Berchisesti, care era foarte suparat si nervos si dorea sa fie primit in audienta de un sef al Inspectoratului de Politie Judetean Suceava.

Dan Ioan Cuşnir: Conducerea PNL a Primăriei Suceava a reuşit să transforme banala intenţie ...

Dan Ioan Cuşnir: Conducerea PNL a Primăriei Suceava a reuşit să transforme banala intenţie ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Presedintele Organizatiei Municipale Suceava a PSD, Dan Ioan Cusnir, a criticat conducerea PNL a Primariei Suceava pentru faptul ca nu a reusit sa construiasca noi locuri de parcare supraetajate sau subterane. Dan Ioan Cusnir a spus ca in ultimii 14 ani, primarul Ion Lungu si viceprimarul Lucian Harsovschi au reusit sa transforme banala intentie de a parca un autoturism intr-un calvar.

Consiliul Local Alexandria se întruneşte în şedinţă de lucru/ Pe ordinea de zi,  aprobarea criteriilor pentru repartizarea locuinţelor sociale pentru anul 2019

Consiliul Local Alexandria se întruneşte în şedinţă de lucru/ Pe ordinea de zi, aprobarea criteriilor pentru repartizarea locuinţelor sociale pentru anul 2019

ziarulteleormanul.ro - Teleorman

Aleşii locali alexăndreni se întrunesc în şedinţă ordinară luni, 30 iulie, în sala de şedinţe a Primăriei, începând cu ora 14.00, printre proiectele de hotătâre trecute pe ordinea de zi a întâlnirii fiind şi cel cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului de funcţionare a sistemului de parcare cu plată a autovehiculelor în municipiul Alexandria, în parcările administrate de SC Pieţe şi Târguri Alexandria SRL, aprobat prin HCL nr. 334/2017, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cel cu privire la aprobarea criteriilor pentru repartizarea locuinţelor sociale pentru anu

Schimbări importante în actul de justiţie: Intră în vigoare modificările Legii privind organizarea judiciară

Schimbări importante în actul de justiţie: Intră în vigoare modificările Legii privind organizarea judiciară

www.ebihoreanul.ro - Bihor

La 20 iulie a.c., Preşedintele României a emis decretul de promulgare a Legii nr. 207/2018, pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Este vorba, practic, de prima dintre cele 'trei legi ale justiţiei' mult discutate în ultimul timp în spaţiul public. Dincolo de aspectele politice, noua lege aduce modificări importante cu impact direct asupra actului de justiţie.

Au fost afişate rezultatele finale ale examenului de titularizare/ Procentul notelor mai mari sau egale cu 7,00 a crescut cu 1,15%

Au fost afişate rezultatele finale ale examenului de titularizare/ Procentul notelor mai mari sau egale cu 7,00 a crescut cu 1,15%

ziarulteleormanul.ro - Teleorman

42,91% dintre dascălii care au susţinut anul acesta examenul de titularizare, în Teleorman, au luat note peste 7,00, potrivit rezultatelor finale afişate marţi, 24 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul titularizare.edu.ro, procentul notelor mai mari sau egale cu 7,00, în urma soluţionării contestaţiilor, crescând cu 1,15% la nivelul judeţului. Din cele 47 de contestaţii depuse de dascălii teleormăneni, 31 au condus la creşterea notelor iniţiale, în timp ce notele au scăzut în urma soluţionării a 12 contestaţii. Pentru două lucrări notele au rămas nemodificate în urma soluţion

Autostrada Sebeş-Turda se DESCHIDE în weekend. CNAIR: „Deschidem loturile 3 şi 4 în câteva zile”

Autostrada Sebeş-Turda se DESCHIDE în weekend. CNAIR: „Deschidem loturile 3 şi 4 în câteva zile”

ziarulunirea.ro - Alba

Circulaţie rutieră pe autostrada A10, între Aiud şi Turda ar putea primi undă verde începând de săptămâna viitoare, iar şoferii vor putea circula pe cei 30 de kilometri finalizaţi din autostrada Sebeş – Turda. Compania Naţională de Administrare Infrastructurii Rutiere deschide traficul pe loturile 3 si 4 ale autostrazii Sebeş-Turda. Directorul general al Companiei Naţionale […]

CNAIR: „Deschidem loturile 3 şi 4 de pe autostrada Sebeş-Turda, între Aiud şi Turda, în câteva zile”

Aproape 3.000 de locuri de muncă în reţeaua EURES, în prima jumătate a anului

Aproape 3.000 de locuri de muncă în reţeaua EURES, în prima jumătate a anului

ziarulteleormanul.ro - Teleorman

În primele şase luni ale anului 2018, prin intermediul Compartimentului EURES, din cadrul A.J.O.F.M Teleorman, au fost primite şi promovate 2.875 de locuri de muncă vacante oferite de angajatori din ţările membre UE, se arată într-un raport al instituţiei. Astfel, potrivit sursei citate, au pus la dispoziţie locuri de muncă Belgia, Bulgaria, Croatia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Letonia, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Ungaria, Austria, Lituania şi Spania, în domeniile agricol, industrial, servicii, medical, construcţii, IT, hotelier şi gas

Se pare că se va reface total pietonalul din Cartierul Valea Cetăţii

Se pare că se va reface total pietonalul din Cartierul Valea Cetăţii

feedproxy.google.com - Braşov

Veşti bune pentru locuitorii din cartierul valea Cetăţii. Primarul George Scripcaru a anunţat că pietonalul din Răcădău, aflat într-o stare avansată de degradare, va intrat în reparaţie capitală. „Suntem aproape de finalizare a documentaţiei tehnice şi de execuţie, pentru a intra într-o refacere totală a zonei. Mă refer inclusiv la reabilitarea fântânilor arteziene şi să

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, vizitează lucrările cu rol de apărare împotriva inundaţiilor din judeţul Alba

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, vizitează lucrările cu rol de apărare împotriva inundaţiilor din judeţul Alba

ziarulunirea.ro - Alba

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, vizează, vineri, lucrările cu rol de apărare împotriva inundaţiilor din judeţul Alba, inclusiv amenajarea hidrotehnică de la Mihoieşti, potrivit unui comunicat de presă trimis, joi, de PSD Alba. Astfel, vineri dimineaţa, ministrul Ioan Deneş va avea discuţii cu autorităţile locale, la primăria oraşului  Câmpeni, iar apoi îi vor fi […]

FOTO: Portret cu fostul preşedinte american Woodrow Wilson, primit de ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, la Alba Iulia

FOTO: Portret cu fostul preşedinte american Woodrow Wilson, primit de ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, la Alba Iulia

ziarulunirea.ro - Alba

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a primit miercuri, din partea oficialităţilor locale, a preşedintelui CJ Alba, Ion Dumitrel şi a primarului Mircea Hava, un crochiu cu chipul preşedintelui american Thomas Woodrow Wilson, realizat de artistul albaiulian Ștefan Binţinţan, cel care a realizat şi bustul în bronz. Prin gestul său, preşedintele CJ Alba a mulţumit […]

Proiect pentru promovarea monumentelor şi siturilor istorice prin realitatea virtuală

Proiect pentru promovarea monumentelor şi siturilor istorice prin realitatea virtuală

feedproxy.google.com - Braşov

Agenţia Metropolitană Braşov, în parteneriat cu Primăria Braşov şi Muzeul Casa Mureşenilor, implementează un proiect inedit, „Kronstadt – Realitatea virtuală”, prin care trecutul a şase  zone reprezentative ale oraşului va putea fi văzut pe telefonul mobil. Proiectul cultural este finanţat de  Administraţia Fondului Cultural Naţional. Valoarea totală a proiectului este de 57,742.50 lei, din care

“Royal Crown Trophy” 2018 Alba Iulia: PROGRAMUL competiţiei internaţionale la care participă peste 1.000 de câini din 16 ţări. Târg de adopţii pe toată perioada evenimentului

“Royal Crown Trophy” 2018 Alba Iulia: PROGRAMUL competiţiei internaţionale la care participă peste 1.000 de câini din 16 ţări. Târg de adopţii pe toată perioada evenimentului

ziarulunirea.ro - Alba

Performanţele şi pedigree-ul se văd cel mai bine în ring. Aplauzele, în jurul ringului. Campioni din cele mai importante rase dau din codiţe în Cetate, la Alba Iulia, la a IX-a ediţie a Royal Crown Trophy, între 28 şi 29 iulie 2018. Peste 1000 de câini cu certă valoare chinologică din 16 ţări europene participă […]

Sportul Petreşti – CS Hunedoara, în primul tur al Cupei României, pe 1 august | P. Muntean, Rahovean, Ad. Lăcătuş şi D. Iviniş, întăriri pentru echipa lui Doru Oancea

Sportul Petreşti – CS Hunedoara, în primul tur al Cupei României, pe 1 august | P. Muntean, Rahovean, Ad. Lăcătuş şi D. Iviniş, întăriri pentru echipa lui Doru Oancea

ziarulunirea.ro - Alba

Sportul Petreşti, câştigătoarea Cupei României, faza judeţeană, deschide sezonul oficial 2018-2019, cu o întâlnire pe teren propriu cu CS Hunedoara, nou-promovată în Liga a 3-a, meci care se va disputa miercuri, 1 august, de la ora 17.30, contând pentru turul întâi al Cupei României. Echipa condusă de Doru Oancea a câştigat trofeul în finala de […]

Legea privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale de la 1 ianuarie 2019, a fost publicată în Monitorul Oficial. Alflă cum se vor achita amenzile

Legea privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale de la 1 ianuarie 2019, a fost publicată în Monitorul Oficial. Alflă cum se vor achita amenzile

ziarulunirea.ro - Alba

Legea 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, care se va  aplica de la 1 ianuarie 2019, a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Astfel, pentru aplicarea legii: se constituie un cont unic deschis la Trezoreria Statului, destinat încasării amenzilor contravenţionale; se reglementează obligaţia utilizării unei serii de evidenţă unică a proceselor-verbale de […]

Realitate de partid: Tinerii liberali fac pe ziariştii la Realitatea de Oradea

Realitate de partid: Tinerii liberali fac pe ziariştii la Realitatea de Oradea

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Politicienii, mai nou, nu se mai chinuie să convingă jurnaliştii, ci scriu ei înşişi ştirile. După ce ani de zile cel puţin două site-uri de ştiri locale s-au dovedit a fi, de fapt, goarne de partid ale UDMR şi PSD, mai nou exemplul acestora a fost urmat şi de PNL-işti. Aşa se face că în mulţimea de portaluri de uz local a apărut, mai nou, şi realitateadeoradea.net, parte din reţeaua postului Realitatea TV. Cei doi autori care semnează ştirile n-au, însă, nicio treabă cu jurnalismul, ci fac propagandă.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, la Alba Iulia, prima reacţie după ce a aflat că va fi înlocuit: Nu îl cunosc pe Zuckerman. Nu ştiu când mi se va încheia mandatul

Ambasadorul SUA la Bucureşti, la Alba Iulia, prima reacţie după ce a aflat că va fi înlocuit: Nu îl cunosc pe Zuckerman. Nu ştiu când mi se va încheia mandatul

ziarulunirea.ro - Alba

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, că nu ştie când i se va încheia mandatul, iar acest lucru depinde de Senatul Satelor Unite, precizând că nu îl cunoaşte pe Adrian Zuckerman, nominalizat în locul său de Donald Trump. Întrebat de jurnalişti ce va face după ce i se va […]

Clădirea Prefecturii Braşov, grav afectată de ploile din ultimele zile

Clădirea Prefecturii Braşov, grav afectată de ploile din ultimele zile

feedproxy.google.com - Braşov

Condiţiile meteohidrologice nefavorabile din ultimele zile au afectat şi clădirea Palatului Administrativ Braşov, în care funcţionează Prefectura, Consiliul Judeţean şi Curtea de Apel. În urma evaluării stării tehnice a imobilului s-a constatat că ploile abundente din ultima perioadă au afectat grav acoperişul imobilului precum şi etajul superior. În data de 19 iulie a fost emis

Medicii militari, subofiţerii sanitari, personalul medical din poliţie şi penitenciare, menţinuţi în activitate şi după împlinirea vârstei standard de pensionare

Medicii militari, subofiţerii sanitari, personalul medical din poliţie şi penitenciare, menţinuţi în activitate şi după împlinirea vârstei standard de pensionare

ziarulunirea.ro - Alba

Personalul medico-sanitar din armată, poliţie şi penitenciare, indiferent de gradul deţinut, va putea rămâne în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare, conform unui act normativ care modifică reglementările în materie. Legea nr. 206/2018 pentru completarea unor acte normative va intra în vigoare sâmbătă, 28 iulie 2018. Mai exact, actul normativ introduce câte un nou […]

Magie în doi: O tânără orădeancă şi soţul ei au devenit vicecampioni mondiali la... magie (FOTO/VIDEO)

Magie în doi: O tânără orădeancă şi soţul ei au devenit vicecampioni mondiali la... magie (FOTO/VIDEO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

O orădeancă şi soţul ei au devenit luna aceasta, pentru a doua oară, vicecampioni mondiali la magie mentală. Anca Lucian, fiica preşedintelui Federaţiei Patronilor, Ioan Lucian, împreună cu alesul inimii ei, Lucca, au prezentat în Coreea de Sud un spectacol impresionant de citire a gândurilor, cu premiere şi recorduri, cucerind prima medalie mondială la magie pentru România.

Întreruperi de curent în municipiu şi judeţ, joi şi vineri

Întreruperi de curent în municipiu şi judeţ, joi şi vineri

feedproxy.google.com - Braşov

Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Braşov anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică, pe mai multe străzi din Municipiul Braşov şi în localităţile Voievodeni şi Sâmbăta de Sus, joi şi vineri, pentru efectuarea de lucrări, conform următorului program: Joi, 26 iulie În municipiul Braşov, în intervalul 9.00-15.00, locuitorii de pe străzile Bulevardul Gării 3,