Local News, 28 Martie 2018

Local News, 28 Martie 2018

Haosul din domeniul organizarii de evenimente, confirmat de Directia de Cultura Timis

Haosul din domeniul organizarii de evenimente, confirmat de Directia de Cultura Timis

www.tion.ro - Timiş

Haosul din domeniul organizării de evenimente în Timişoara s-a văzut în weekendul care tocmai s-a încheiat, când în Piaţa Unirii un eveniment sportiv care a adunat circa 1.500 de participanţi s-a suprapus peste o sărbătoare a catolicilor timişoreni. Anarhia din domeniu este confirmată de directorul Direcţiei de Cultură Timiş, Sorin Predescu, care susţine că, în ciuda legii, instituţia pe care o conduce nici nu e anunţată când se întâmplă diverse manifestări culturale sau sportive în zona de protecţie istorică.

Colegiul Alecsandri încheie o experienţă europeană

Colegiul Alecsandri încheie o experienţă europeană

www.desteptarea.ro - Bacău

În perioada 12-16 martie a avut loc a patra activitate de învăţare/predare/formare din cadrul proiectului Erasmus+ KA2 „Moving Minds through Movies”, la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”. Elevii străini sosiţi din Polonia, Turcia, Lituania şi Italia au petrecut o săptămână alături de familiile-gazdă, timp în care au avut ocazia să cunoască tradiţiile şi obiceiurile româneşti. Cei …

Triduum pascal, trepte spre Înviere

Triduum pascal, trepte spre Înviere

www.desteptarea.ro - Bacău

Pentru credincioşii romano-catolici, Joia Sfântă din Săptămâna Pătimirii este momentul în care începe Triduumul pascal. La ora 18.00, el debutează cu celebrarea Cinei Domnului. Momentele de încărcare spirituală ale acestei celebrări sunt liturgia cuvântului, ritul spălării picioarelor, liturgia euharistică şi mutarea Sfântului Sacrament. În Vinerea Sfântă, la ora 18.00, sunt celebrate Patima şi Moartea pe …

Caravana Unirii şi Dialogurile Unirii  la Universitatea din Craiova

Caravana Unirii şi Dialogurile Unirii la Universitatea din Craiova

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesCFA Ambassadors la Universitatea din CraiovaLiceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Băileşti organizează ateliere de pictură şi de creaţie obiecte handmadeZIUA PORŢILOR DESCHISE LA JANDARMERIEPROGRAM S.C.M. CRAIOVA 27.03.2018 – 01.04.2018Nicolae Giugea (PNL): Politica eşuată a oiiPNL Craiova: Primarul Genoiu este hoţ şi mincinos. I-a furat munca Liei Olguţa Vasilescu şi lui Ion PrioteasaUCV: Sportul modelează vieţileBiblioteca Judeţeană “Alexandru […]

Mai repede cu o zi! Sensul giratoriu din strada Oneştilor, dat în folosinţă miercuri seară (FOTO)

Mai repede cu o zi! Sensul giratoriu din strada Oneştilor, dat în folosinţă miercuri seară (FOTO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Circulaţia prin sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Oneştilor cu Barcăului va fi reluată începând de miercuri seară. Traficul rutier va reintra în normal după două săptămâni de lucrări. Constructorul a finalizat mai repede cu o zi amenajarea sensului giratoriu menit să uşureze circulaţia pe una dintre cele mai aglomerate artere orădene şi accesul la noua zonă rezidenţială de lângă magazinul Kaufand.

CFA Ambassadors la Universitatea din Craiova

CFA Ambassadors la Universitatea din Craiova

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesLiceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Băileşti organizează ateliere de pictură şi de creaţie obiecte handmadeZIUA PORŢILOR DESCHISE LA JANDARMERIEPROGRAM S.C.M. CRAIOVA 27.03.2018 – 01.04.2018Nicolae Giugea (PNL): Politica eşuată a oiiPNL Craiova: Primarul Genoiu este hoţ şi mincinos. I-a furat munca Liei Olguţa Vasilescu şi lui Ion PrioteasaUCV: Sportul modelează vieţileBiblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”: ”Arta Fericirii””Cartea […]

Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Băileşti organizează ateliere de pictură şi de creaţie obiecte handmade

Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Băileşti organizează ateliere de pictură şi de creaţie obiecte handmade

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesZIUA PORŢILOR DESCHISE LA JANDARMERIEPROGRAM S.C.M. CRAIOVA 27.03.2018 – 01.04.2018Nicolae Giugea (PNL): Politica eşuată a oiiPNL Craiova: Primarul Genoiu este hoţ şi mincinos. I-a furat munca Liei Olguţa Vasilescu şi lui Ion PrioteasaUCV: Sportul modelează vieţileBiblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”: ”Arta Fericirii””Cartea – comoară pentru suflet”Muzeul Olteniei Craiova: “Luna Pădurii” – Proiect cultural educativ MEDIUL ŞI […]

Ședinţă la Consiliul Local Câmpeni: Aprobarea programului manifestărilor culturale, de Centenar/ Vezi proiectele de pe ordinea de zi

Ședinţă la Consiliul Local Câmpeni: Aprobarea programului manifestărilor culturale, de Centenar/ Vezi proiectele de pe ordinea de zi

ziarulunirea.ro - Alba

Consiliul Local Câmpeni este convocat de către primarul Ioan Călin Andreş în şedinţă publică ordinară pe luna martie.  Aceasta se va desfăşura joi, 29 martie, începând cu ora 14.00,  în sala de şedinţe a consiliului local din cadrul Primăriei Câmpeni, având propus următorul Proiect al ordinii de zi: RAPORT privind starea economică, socială şi de […]

Ședinţă la Consiliul Local Câmpeni: Programul manifestărilor culturale, organizate cu ocazia Centenarului/ Vezi proiectele de pe ordinea de zi

Alba Iulia în comunism: Oraşul marginalizat să fie „târg prăfuit, plin de gropi şi bălţi“

Alba Iulia în comunism: Oraşul marginalizat să fie „târg prăfuit, plin de gropi şi bălţi“

ziarulunirea.ro - Alba

Oraşul Alba Iulia a fost marginalizat în prima parte a perioadei comuniste. Între 1950 şi 1968,  oraşul a făcut parte din regiunea Hunedoara. Ulterior, au avut loc investiţii edilitare şi în infrastructură, dar cu toate acestea Alba Iulia a rămas în urma unor localităţi urbane similare. Înlăturarea monarhiei prin abdicarea silită a regelui Mihai I, […]

ZIUA PORŢILOR DESCHISE LA JANDARMERIE

ZIUA PORŢILOR DESCHISE LA JANDARMERIE

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesPROGRAM S.C.M. CRAIOVA 27.03.2018 – 01.04.2018Nicolae Giugea (PNL): Politica eşuată a oiiPNL Craiova: Primarul Genoiu este hoţ şi mincinos. I-a furat munca Liei Olguţa Vasilescu şi lui Ion PrioteasaUCV: Sportul modelează vieţileBiblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”: ”Arta Fericirii””Cartea – comoară pentru suflet”Muzeul Olteniei Craiova: “Luna Pădurii” – Proiect cultural educativ MEDIUL ŞI SĂNĂTATEAMĂSURI DE ORDINE PUBLICĂ […]

UCV: Sportul modelează vieţile

UCV: Sportul modelează vieţile

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesPROGRAM S.C.M. CRAIOVA 27.03.2018 – 01.04.2018Nicolae Giugea (PNL): Politica eşuată a oiiPNL Craiova: Primarul Genoiu este hoţ şi mincinos. I-a furat munca Liei Olguţa Vasilescu şi lui Ion PrioteasaBiblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”: ”Arta Fericirii””Cartea – comoară pentru suflet”Muzeul Olteniei Craiova: “Luna Pădurii” – Proiect cultural educativ MEDIUL ŞI SĂNĂTATEAMĂSURI DE ORDINE PUBLICĂ LA MECIUL AMICAL […]

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”: ”Arta Fericirii”

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”: ”Arta Fericirii”

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesPROGRAM S.C.M. CRAIOVA 27.03.2018 – 01.04.2018Nicolae Giugea (PNL): Politica eşuată a oiiPNL Craiova: Primarul Genoiu este hoţ şi mincinos. I-a furat munca Liei Olguţa Vasilescu şi lui Ion Prioteasa”Cartea – comoară pentru suflet”Muzeul Olteniei Craiova: “Luna Pădurii” – Proiect cultural educativ MEDIUL ŞI SĂNĂTATEAMĂSURI DE ORDINE PUBLICĂ LA MECIUL AMICAL DE FOTBAL România – SuediaISJ Dolj: S-a […]

”Cartea – comoară pentru suflet”

”Cartea – comoară pentru suflet”

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesPROGRAM S.C.M. CRAIOVA 27.03.2018 – 01.04.2018Nicolae Giugea (PNL): Politica eşuată a oiiPNL Craiova: Primarul Genoiu este hoţ şi mincinos. I-a furat munca Liei Olguţa Vasilescu şi lui Ion PrioteasaMuzeul Olteniei Craiova: “Luna Pădurii” – Proiect cultural educativ MEDIUL ŞI SĂNĂTATEAMĂSURI DE ORDINE PUBLICĂ LA MECIUL AMICAL DE FOTBAL România – SuediaISJ Dolj: S-a încheiat faza I din […]

Cheltuielile statului au crescut cu aproape 40% în primele două luni, de două ori mai repede decât veniturile. Pe lângă salarii, Guvernul a cheltuit mai mult şi pentru investiţii şi subvenţii

Cheltuielile statului au crescut cu aproape 40% în primele două luni, de două ori mai repede decât veniturile. Pe lângă salarii, Guvernul a cheltuit mai mult şi pentru investiţii şi subvenţii

ziarulunirea.ro - Alba

În primele luni ale acestui an, cheltuielile statului au crescut cu aproape 40% în primele două luni ale acestui an, la 47,8 miliarde de lei, în timp ce veniturile nu au ţinut pasul şi au urcat cu 21,3%, la 42,3 miliarde lei. Pe lângă majorările salariilor, în deficitul de 0,6% consemnat în primele două luni […]

Proiect la Ministerul Finanţelor: Microîntreprinderile cu capital minim de 45.000 de lei şi 2 salariaţi vor putea opta pentru impozitarea la profit

Proiect la Ministerul Finanţelor: Microîntreprinderile cu capital minim de 45.000 de lei şi 2 salariaţi vor putea opta pentru impozitarea la profit

ziarulunirea.ro - Alba

Potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice, microîntreprinderile care au un capital social minim de 45.000 lei şi cel puţin doi salariaţi vor putea opta pentru plata impozitului pe profit. „Reglementările în vigoare privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor nu prevăd posibilitatea de a opta pentru aplicarea prevederilor titlului II ‘Impozitul […]

FOTO: Căprioare gingaşe, surprinse în toată splendoarea lor, în imagini, în împrejurimile municipiului Alba Iulia

FOTO: Căprioare gingaşe, surprinse în toată splendoarea lor, în imagini, în împrejurimile municipiului Alba Iulia

ziarulunirea.ro - Alba

Imagini spectaculoase surprinse în împrejurimile Albei Iulia cu turme de căprioare în căutare de hrană. Animalele care păşteau nestingherite sau alergau au fost fotografiate, în toată splendoarea lor, de Felix Bogdan Dragomir, unul dintre cei mai cunoscuţi vânători profesionişti din judeţul Alba. Turme întregi de căprioare au fost fotografiate recent pe un fond de vânătoare […]

Omul de afaceri Ilie Carabulea, aflat în detenţie la Penitenciarul Aiud, a depus o nouă cerere de eliberare condiţionată

Omul de afaceri Ilie Carabulea, aflat în detenţie la Penitenciarul Aiud, a depus o nouă cerere de eliberare condiţionată

ziarulunirea.ro - Alba

Ilie Carabulea, om de afaceri condamnat în vara anului trecut la cinci ani de închisoare în dosarul ASF- Carpatica şi aflat în detenţie la Penitenciarul Aiud, a formulat o cerere de liberare condiţionată, ce a fost programată a fi luată în discuţie la Judecătoria Aiud în data de 8 mai. Potrivit informaţiilor postate pe portalul […]

Bihorul sub gunoaie:

Bihorul sub gunoaie: "O să ajungem să confiscăm vehiculele cu care se transportă deşeurile!"

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Mormane de gunoaie zac în jurul satelor din Bihor, abandonate pur şi simplu de numeroşii cetăţeni care nu au contracte de salubritate. În ciuda celor 75 de controale pe care comisarii Gărzii de Mediu le-au făcut, la primăriile din Bihor, anul trecut, fenomenul n-a fost stopat. Aşa că prefectul Ioan Mihaiu a cerut măsuri drastice. 'Vom face ce nu s-a făcut: vom trece la confiscarea mijloacelor de transport folosite', a spus Mihaiu.

Ioana Bran, ministrul Tineretului şi Sportului, vine la Alba Iulia, de Ziua Tineretului/ Corneliu Mureşan: Îmi doresc o bază sportivă pentru CS Unirea

Ioana Bran, ministrul Tineretului şi Sportului, vine la Alba Iulia, de Ziua Tineretului/ Corneliu Mureşan: Îmi doresc o bază sportivă pentru CS Unirea

ziarulunirea.ro - Alba

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, va participa la manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Tineretului din România, ce au loc în 2 mai. Directorul Clubului Sportiv Unirea, Corneliu Mureşan, a spus, la radio Unirea FM, că Ioana Bran a acceptat invitaţia, precizând, în cadrul aceleaşi emisiuni, că îşi doreşte o bază sportivă pentru […]

Primăria Aiud organizează, în aprilie, întâlniri cu locuitorii din localităţile componente şi aparţinătoare. Programul

Primăria Aiud organizează, în aprilie, întâlniri cu locuitorii din localităţile componente şi aparţinătoare. Programul

ziarulunirea.ro - Alba

Primarul municipiului Aiud organizează în luna aprilie întâlniri cu locuitorii din localităţile componente şi aparţinătoare ale municipiului Aiud, după cum urmează:  MIERCURI, 11 aprilie 2018: Ciumbrud – ora 18:00, la Căminul Cultural;   JOI, 12 aprilie 2018: Sâncrai – ora 18:00, la Căminul Cultural;   MIERCURI, 18 aprilie 2018: Gârboviţa – ora 18:00, la Căminul […]

Restrictiile de circulatie pe E70 au fost ridicate

Restrictiile de circulatie pe E70 au fost ridicate

ziarulteleormanul.ro - Teleorman

Restrictiile de circulatie pe DE 70, in localitatea Draganesti Vlasca, au fost ridicate, iar traficul se desfăşoară în condiţii normale, potrivit purtatorului de cuvant al ISU Teleorman, mr.Gelu Dragomir. Și pe DJ 612B, pe raza localităţii Odobeasca şi pe DJ 612A, pe raza localităţii Satu Vechi, circulaţia a revenit la normal. Se menţine însă restricţia pentru vehiculele sub 3,5t pe DJ 503 Drăgăneşti Vlaşca – Videle, potrivit surseei citate.

Târg de primăvară: Se apropie Târgul de Paşti din Oradea, cu bunătăţi tradiţionale, ateliere de încondeiat ouă, teatru şi... stropitul fetelor

Târg de primăvară: Se apropie Târgul de Paşti din Oradea, cu bunătăţi tradiţionale, ateliere de încondeiat ouă, teatru şi... stropitul fetelor

www.ebihoreanul.ro - Bihor

După o iarnă mult prea lungă, orădenii sunt invitaţi să sărbătorească venirea primăverii în Piaţa Unirii. Cea de-a doua ediţie a Târgului de Paşti va avea loc între 30 martie şi 9 aprilie, aducând în centrul oraşului produse tradiţionale din comunităţile româneşti şi ungureşti din Bihor, o mini-grădină zoologică, ateliere de încondeiat ouă, jucării imense din lemn şi spectacole de teatru pentru copii.

FOTO, Gaz Metan Mediaş II – Unirea Alba Iulia 1-1 (0-0) | „Alb-negrii”, fără victorie în 2018 sub comanda lui Bicheşi

FOTO, Gaz Metan Mediaş II – Unirea Alba Iulia 1-1 (0-0) | „Alb-negrii”, fără victorie în 2018 sub comanda lui Bicheşi

ziarulunirea.ro - Alba

Unirea Alba Iulia rămâne fără succes în 2018 sub comanda lui Adrian Bicheşi, “alb-negrii” remizând la Dumbrăveni, scor 1-1 (0-0), cu Gaz Metan Mediaş II. Echipa secundă a prim-divizionarei a mizat pe trei jucători din efectivul lui Cristi Pustai, Al. Buziuc, L. Manole şi portughezul Viegas Do Amaral Edon Junior, ultimul deschizând scorul în minutul […]

La trei luni după ce au primit finanţarea pentru amenajarea Muzeului, şefii Consiliului Judeţean încă nu ştiu cum vor licita lucrările

La trei luni după ce au primit finanţarea pentru amenajarea Muzeului, şefii Consiliului Judeţean încă nu ştiu cum vor licita lucrările

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Bihor, Ioan Mang şi Traian Bodea, au prezentat împreună cu directorul Aurel Chiriac proiectul de amenajare a curţii şi primului etaj al Muzeului Ţării Crişurilor prin proiectul pe fonduri europene semnat anul trecut în decembrie. „Putem porni licitaţia, apoi ne apucăm de treabă”, a spus Mang, precizând însă că şefii CJ nu s-au pus deocamdată de acord cum să liciteze lucrările: „la pachet” sau separat pentru interior şi respectiv pentru exterior.

FOTO, VIDEO. Tânăra din Ocna Mureş, acuzată că a dat ţepe pe internet, cercetată sub control judiciar. Zece plângeri la poliţie după ce oamenii i-au dat bani să le cumpere produse

FOTO, VIDEO. Tânăra din Ocna Mureş, acuzată că a dat ţepe pe internet, cercetată sub control judiciar. Zece plângeri la poliţie după ce oamenii i-au dat bani să le cumpere produse

ziarulunirea.ro - Alba

Tânăra de 29 de ani din Ocna Mureş, reţinută sub acuzaţia de înşelăciune, după ce ar fi dat mai multe ţepe pe internet, este cercetată sub control judiciar. Oamenii legii susţin că femeia le promitea clienţilor că le aduce produse din afara Uniunii Europene, de pe site-ul aliexpress.com, fără taxe vamale, însă, de fapt, îi […]

Mai repede cu o zi! Sensul giratoriu din strada Oneştilor va fi dat în folosinţă miercuri seară (FOTO)

Mai repede cu o zi! Sensul giratoriu din strada Oneştilor va fi dat în folosinţă miercuri seară (FOTO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Circulaţia prin sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Oneştilor cu Barcăului va fi reluată începând de miercuri seară. Traficul rutier va reintra în normal după două săptămâni de lucrări. Constructorul a finalizat mai repede cu o zi amenajarea sensului giratoriu menit să uşureze circulaţia pe una dintre cele mai aglomerate artere orădene şi accesul la noua zonă rezidenţială de lângă magazinul Kaufand.

Fost manager al Spitalului de Boli Cronice Câmpeni, actual consultant la cabinetul prefectului, numit secretar de stat în Ministerul Economiei

Fost manager al Spitalului de Boli Cronice Câmpeni, actual consultant la cabinetul prefectului, numit secretar de stat în Ministerul Economiei

ziarulunirea.ro - Alba

Călin Bodea, fost manager la Spitalul de Boli Cronice Câmpeni, actualmente consultant la cabinetului prefectului de Alba, Dănuţ Emil Hălălai, a fost numit, prin decizie a premierului Viorica Dăncilă, secretar de stat în Ministerul Economiei. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial. ”Decizie privind numirea domnului Călin Bodea în funcţia de secretar de stat la […]

Episcopia Romano-Catolica: Primaria Timisoara a fost informata cu privire la programul sarbatorilor

Episcopia Romano-Catolica: Primaria Timisoara a fost informata cu privire la programul sarbatorilor

www.tion.ro - Timiş

Procesiunea de Florii organizată de Episcopia Romano-Catolică an de an nu s-a mai putut desfăşura pe traseul din Piaţa Unirii, duminica trecută, din cauza organizării unui eveniment sportiv în zonă. Reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice şi-au exprimat nemulţumirea legată de acest lucru şi alte situaţii deranjante, cum ar fi zgomotul din difuzoarele folosite la evenimentul sportiv, care a perturbat slujba, sau toaletele lipite de Domul din Piaţa Unirii. Primarul Timişoarei a spus că Episcopia trebuia să ceară aprobare de la Comisia de Ordine Publică şi în acest fel reprezentanţii primăriei

FOTO, Gaz Metan Mediaş II – Unirea Alba Iulia 1-1 (0-0), Scrob a egalat, în runda intermediară a eşalonului terţ

FOTO, Gaz Metan Mediaş II – Unirea Alba Iulia 1-1 (0-0), Scrob a egalat, în runda intermediară a eşalonului terţ

ziarulunirea.ro - Alba

La fel ca Metalurgistul Cugir cu FC Avrig, Unirea Alba Iulia s-a pregătit toată iarna de confruntarea cu echipa secundă a prim-divizionarei Gaz Metan Mediaş, ce se dispută, la ora 15.00, la Dumbrăveni. *În minutul 57, „stranierul” gazdelor, portughezul Viegas a deschis scorul, după o preluare şi un şut din întoarcere *min. 34: Căt. Suciu […]

FOTO. Copiii Grădiniţei cu Nr. 12, Alba Iulia învaţă să circule correct, în cadrul proiectului ”Educaţie rutieră – Educaţie pentru viaţă”

FOTO. Copiii Grădiniţei cu Nr. 12, Alba Iulia învaţă să circule correct, în cadrul proiectului ”Educaţie rutieră – Educaţie pentru viaţă”

ziarulunirea.ro - Alba

Astăzi, miercuri- 28 aprilie 2018, la Grădiniţa P.P. Step by Step nr.12 Alba Iulia, condusă de director Suciu Veronica, s-a desfăşurat activitatea „Știm să circulăm corect!” din cadrul Proiectului de parteneriat educaţional  „Educaţie rutieră – educaţie pentru viaţă”. Scopul acestei activităţi este de însuşire a unor cunoştinţe de educaţie rutieră, a unor reguli şi norme […]

FOTO, Gaz Metan Mediaş II – Unirea Alba Iulia 1-0 (0-0), portughezul Viegas a deschis scorul, în runda intermediară a eşalonului terţ

FOTO, Gaz Metan Mediaş II – Unirea Alba Iulia 1-0 (0-0), portughezul Viegas a deschis scorul, în runda intermediară a eşalonului terţ

ziarulunirea.ro - Alba

La fel ca Metalurgistul Cugir cu FC Avrig, Unirea Alba Iulia s-a pregătit toată iarna de confruntarea cu echipa secundă a prim-divizionarei Gaz Metan Mediaş, ce se dispută, la ora 15.00, la Dumbrăveni. *În minutul 57, „stranierul” gazdelor, portughezul Viegas a deschis scorul, după o preluare şi un şut din întoarcere *min. 34: Căt. Suciu […]

Jandarmul Mendea, care alimenta cu etnobotanice traficanţii de droguri din Bihor, a fost reţinut! (VIDEO)

Jandarmul Mendea, care alimenta cu etnobotanice traficanţii de droguri din Bihor, a fost reţinut! (VIDEO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Jandarmul orădean Dan Marius Mendea, care furniza etnobotanice traficanţilor de droguri din judeţ, şi traficantul prins în flagrant după ce a vândut 50 de pastile de ecstasy unui investigator sub acoperire au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Audierile continuă, încă, la sediul DIICOT Oradea, iar numărul dealerilor de droguri încătuşaţi ar putea creşte până la sfârşitul zilei. 

O iniţiativă a senatorului PSD de Suceava Ioan Stan va permite construcţia de pârtii de ...

O iniţiativă a senatorului PSD de Suceava Ioan Stan va permite construcţia de pârtii de ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Senatul Romaniei a aprobat, miercuri, o initiativa legislativa a senatorului PSD de Suceava Ioan Stan prin care in mai multe localitati ale judetului, dar si din tara, vor putea fi construite partii de schi. Ioan Stan a declarat ca in Senat a fost aprobata propunerea legislativa care are drept obiect modificarea Legii 526/2003 pentru aprobarea Programului national de dezvoltare a turismului Schi in Romania.

Învăţământul general obligatoriu extins la 15 clase

Învăţământul general obligatoriu extins la 15 clase

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care stabileste o noua durata si o noua componenta a invatamantului general obligatoriu, crescand durata acestuia pana la 15 ani, informeaza Mediafax. Invatamantul general obligatoriu este de 15 clase si cuprinde ultimii 2 ani ai invatamantului prescolar, invatamantul primar, invatamantul gimnazial si primii 2 ani ai invatamantului secundar superior.

Studenţii, indiferent de vârstă, vor beneficia de gratuitate pe transportul feroviar intern

Studenţii, indiferent de vârstă, vor beneficia de gratuitate pe transportul feroviar intern

ziarulunirea.ro - Alba

În şedinţa plenului de miercuri, Senatul a adoptat în unanimitate, în calitate de Cameră decizională, o propunere legislativă prin care studenţii, indiferent de vârstă, vor beneficia de gratuitate pe transportul feroviar intern. „Studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă (licenţă, master, doctorat), în instituţiile de învăţământ superior acreditate, indiferent de vârstă, beneficiază de gratuitate […]

Elevii din Alba, calificaţi la Olimpiada Naţională de Geografie: Trei din cei şase învaţă la Colegiul Naţional ”Lucian Blaga” Sebeş

Elevii din Alba, calificaţi la Olimpiada Naţională de Geografie: Trei din cei şase învaţă la Colegiul Naţional ”Lucian Blaga” Sebeş

ziarulunirea.ro - Alba

Trei din cei şase elevi din Alba, calificaţi la Olimpiada Naţională de Geografie, învaţă la Colegiul Naţional ”Lucian Blaga” Sebeş, potrivit datelor transmise, miercuri, de Inspectoratul Școlar Judeţean. Olimpiada naţională are loc în perioada 1 – 6 aprilie la Brăila. Olimpiada cuprinde o probă teoretică şi o probă practică de teren. Elevii care obţin note […]

Cursanţii Școlii de Modeling „Angels” au învăţat despre secretele frumuseţii în cadrul seminarului „Sfatul oferit, ajutor desăvârşit” (GALERIE FOTO)

Cursanţii Școlii de Modeling „Angels” au învăţat despre secretele frumuseţii în cadrul seminarului „Sfatul oferit, ajutor desăvârşit” (GALERIE FOTO)

newsar.ro - Arad

Într-un decor elegant şi relaxat, la sfârsitul acestei săptămâni, a avut loc seminarului „Sfatul oferit, ajutor desăvârşit” desfăşurat la salonul Biu Piu din Arad, susţinut de make-up artistul Diana Redei şi hair stylist-ul Cătălin Brie, unde cursanţii Școlii de Modeling Angels cu vârsta cuprinsă între 4 şi 18 ani, au învăţat despre cum pot să-şi păstreze

Firme din comuna Buchin, amendate de Primăria Caransebeş?!

Firme din comuna Buchin, amendate de Primăria Caransebeş?!

expressdebanat.ro - Caraş-Severin

O problemă mai veche semnalată de către administraţia locală din Caransebeş revine în atenţia municipalităţii. Firmele de la ieşire din oraş spre Bucureşti, care-şi au sediul pe teritoriul comunei Buchin, se folosesc de utilităţile de pe teritoriul municipiului Caransebeş. Cu alte cuvinte, plătesc impozitul pe teren şi imobile la Primăria Buchin, însă îşi varsă rahatul în reţeaua principală de canalizare a municipiului Caransebeş.

Ai grijă pe ce dai click! Noi percheziţii ale DIICOT în Bihor, într-un dosar de fraude informatice de peste 1 milion de euro (VIDEO)

Ai grijă pe ce dai click! Noi percheziţii ale DIICOT în Bihor, într-un dosar de fraude informatice de peste 1 milion de euro (VIDEO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Pe lângă percheziţiile în cazul reţelei de trafic de droguri condusă de un jandarm orădean, procurorii DIICOT au descins, miercuri, şi în percheziţii legate de o fraudă informatică. 15 descinderi au fost făcute în Bihor, dar şi în alte judeţe ale ţării, inclusiv în Capitală, iar concomitent alte 20 în Italia. Indivizii sunt acuzaţi că au clonat site-urile unor bănci şi au golit conturile unor cetăţeni care foloseau online banking. Au fost peste 200 de victime, iar prejudiciul se ridică la circa 1 milion de euro.

În prezenţa preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, duminică, 1 aprilie, la Alba Iulia, deschiderea oficială a cursului pentru Licenţa B UEFA

În prezenţa preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, duminică, 1 aprilie, la Alba Iulia, deschiderea oficială a cursului pentru Licenţa B UEFA

ziarulunirea.ro - Alba

De 1 aprilie, Răzvan Burleanu, actualul preşedinte al FRF, va fi prezent în Alba, urmând să participe la deschiderea oficală a cursurilor pentru Licenţa B UEFA, la Alba Iulia, dar şi la selecţia de pe „Arena Cugir”, din cadrul proiectului „Performanţa are viitor”. În premieră naţională, la Alba Iulia se va organiza în acest an […]

O iniţiativă a senatorului PSD de Suceava Ioan Stan va permite construcţia de pârtii de ...

O iniţiativă a senatorului PSD de Suceava Ioan Stan va permite construcţia de pârtii de ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Senatul Romaniei a aprobat, miercuri, o initiativa legislativa a senatorului PSD de Suceava Ioan Stan prin care in mai multe localitati ale judetului, dar si din tara, vor putea fi construite partii de schi. Ioan Stan a declarat ca in Senat a fost aprobata propunerea legislativa care are drept obiect modificarea Legii 526/2003 pentru aprobarea Programului national de dezvoltare a turismului Schi in Romania.

Diversificarea serviciilor oferite de firma SC NV CONSTRUCT SRL prin achiziţia echipamentelor necesare pentru realizarea analizelor geotehnice (P)

Diversificarea serviciilor oferite de firma SC NV CONSTRUCT SRL prin achiziţia echipamentelor necesare pentru realizarea analizelor geotehnice (P)

www.stiridecluj.ro - Cluj

Zero lei! ABA Crişuri se laudă cu o listă lungă de investiţii pentru 2018, dar nu are banii necesari

Zero lei! ABA Crişuri se laudă cu o listă lungă de investiţii pentru 2018, dar nu are banii necesari

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Directorul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, inginerul Sorin Guler, a prezentat miercuri, în faţa prefectului Ioan Mihaiu şi a membrilor Colegiului Prefectural, obiectivele de investiţii pentru anul 2018. Pe cât de lungă a fost lista lui Guler, pe atât de inutilă s-a dovedit, pentru că, din cele 20 de lucrări prezentate, doar pentru şase există şi finanţarea necesară!

Caravana “Fii pregătit!” ajunge, sâmbătă, la Alba Iulia şi pe 1 aprilie, la Blaj. Cursuri de prim ajutor în situaţii de urgenţă, organizate de ISU Alba

Caravana “Fii pregătit!” ajunge, sâmbătă, la Alba Iulia şi pe 1 aprilie, la Blaj. Cursuri de prim ajutor în situaţii de urgenţă, organizate de ISU Alba

ziarulunirea.ro - Alba

Caravana “Fii pregătit!” va ajunge sâmbătă, 31 martie, în oraşul Alba Iulia şi va fi amplasată pe platoul din faţa Casei de Cultura a Sindicatelor din Alba Iulia iar duminică, 1 aprilie, în oraşul Blaj, fiind amplasată în parcarea Hotelului Târnavele. Timp de două zile, în intervalul orar 10:00 – 18:00, personalul ISU Alba va […]

JOI: O nouă întâlnire la cercul de scriere creativă ”Verbum”, din cadrul bibliotecii judeţene Alba. Temele propuse: ,,Femeia şi Bărbatul” şi ,,Simţurile”

JOI: O nouă întâlnire la cercul de scriere creativă ”Verbum”, din cadrul bibliotecii judeţene Alba. Temele propuse: ,,Femeia şi Bărbatul” şi ,,Simţurile”

ziarulunirea.ro - Alba

Joi, 29 martie 2018, Biblioteca Judeţeană ,,Lucian Blaga” Alba vă invită, începând cu ora 17:00, la Sala de lectură a bibliotecii, la o nouă întâlnire cu participanţii la cercul de scriere creativă ,,Verbum”. Membrii cercului provoacă pe toţi cei ce creează la o şedinţă de cerc cu două teme extrem de ofertante ce vor da […]

PNL Craiova: Primarul Genoiu este hoţ şi mincinos. I-a furat munca Liei Olguţa Vasilescu şi lui Ion Prioteasa

PNL Craiova: Primarul Genoiu este hoţ şi mincinos. I-a furat munca Liei Olguţa Vasilescu şi lui Ion Prioteasa

www.oltenasul.ro - Dolj

Related Posts via CategoriesPNL Dolj: Marijean, susţinut pentru un nou mandat. Candidaţii de primar, stabiliţi până la finele anului. Stoica: Domnul Manda să facă o comisie de anchetă la SRI să afle cine a mâncat coada purceluşuluiGiugea: Nu există nicio legătură subterană cu PSD. La al doilea centenar vom sărbători reabilitarea reţelei de termoficareALDE Dolj:  DOMNUL GIUGEA SE ASCUNDE SUB […]

Cornel Coca Constantinescu (ASF): Brokerii sunt vectorul de imagine a produselor de asigurare

Cornel Coca Constantinescu (ASF): Brokerii sunt vectorul de imagine a produselor de asigurare

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Prezent astazi la Conferinta Nationala a Brokerilor de Asigurari si Pensii, Cornel Coca Constantinescu, vicepresedinte ASF, a declarat: Importanta activitatii desfasurate de intermediari a crescut constant pe parcursul ultimilor 5 ani, fiind reflectata de cresterea gradului de intermediere: -de la 49 in 2013 la 63 in 2017 -de la 59 in 2013 la 77 in 2017 in cazul asigurarilor generale si -de la 6,5 la 10 in cazul a.

Codul portocaliu de inundaţii a fost prelungit

Codul portocaliu de inundaţii a fost prelungit

ziarulteleormanul.ro - Teleorman

Hidrologii au prelungit codul portocaliu de inundaţii pentru mai multe judeţe, printre care şi Teleorman, până joi, 29 martie. De asemenea, până la sfârşitul lunii este în vigoare o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Astfel, în intervalul 28.03.2018 ora 12:00 – 29.03.2018 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Teleorman, Vedea – afluenţii mici din bazinul mijlociu şi inferior (judeţele Argeş şi Teleorman) şi Neajlov (judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu) este instituit cod portocaliu de indundaţii şi, potrivit avertizării

1-7 aprilie: Campania ”Prevenţia Inimii”, la Aiud. Consultaţii cardiologice gratuite pentru cetăţeni. Cine se poate înscrie şi unde se fac programările

1-7 aprilie: Campania ”Prevenţia Inimii”, la Aiud. Consultaţii cardiologice gratuite pentru cetăţeni. Cine se poate înscrie şi unde se fac programările

ziarulunirea.ro - Alba

Campania de prevenţie a bolilor cardiovasculare ”Prevenţia Inimii Aiud”, aflată la a 3-a ediţie, eveniment unic în ţară, va avea loc în perioada 1 – 7 aprilie 2018, orele 15:00 – 17:00, în Piaţa Consiliul Europei (în faţa Catedralei Ortodoxe), transmit reprezentanţii primăriei Aiud. Persoanele interesate, care nu au mai participat anterior la o investigaţie […]

Microbuz Mercedes-Benz căutat de autorităţile din Germania, descoperit în PTF Siret

Microbuz Mercedes-Benz căutat de autorităţile din Germania, descoperit în PTF Siret

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Politistii de frontiera din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au depistat marti, 27 martie, un barbat cu dubla cetatenie romano-ucraineana care conducea un microbuz marca Mercedes-Benz Sprinter, in valoare de peste 46.000 lei, ce figura ca fiind cautat de autoritatile din Germania. In jurul orei 14.00, in PTF Siret s-a prezentat la control, pentru efectuarea formalitatile de frontiera, Vlad V.

Maricela Cobuz: Aprobarea introducerii de noi medicamente pe lista celor compensate sau ...

Maricela Cobuz: Aprobarea introducerii de noi medicamente pe lista celor compensate sau ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz considera ca aprobarea de catre Guvern a introducerii de noi medicamente pe lista celor compensate sau gratuite va asigura un acces mai bun al pacientilor la tratamente moderne si inovatoare. Maricela Cobuz a depus ieri, in Camera Deputatilor, o declaratie politica cu privire la aprobarea de catre Guvern a 16 molecule noi pe lista medicamentelor gratuite si compensat.

Bărbatul din Alba Iulia care a provocat un accident, după ce s-a urcat la volan beat mangă şi fără permis, REȚINUT de poliţişti

Bărbatul din Alba Iulia care a provocat un accident, după ce s-a urcat la volan beat mangă şi fără permis, REȚINUT de poliţişti

ziarulunirea.ro - Alba

Poliţiştii din Alba Iulia au luat măsura reţinerii faţă de bărbatul ce, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi având permisul suspendat, a provocat un accident rutier, în municipiul Alba Iulia, soldat cu avarierea a două autoturisme parcate. La data de 27 martie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia au luat măsura reţinerii, pentru 24 de […]

Parteneriat intre Iulius si Convergys pentru inchirierea a 2.100 mp in ansamblul mixt Openville

Parteneriat intre Iulius si Convergys pentru inchirierea a 2.100 mp in ansamblul mixt Openville

www.tion.ro - Timiş

Companiile IULIUS şi Convergys, furnizor global de servicii de outsourcing, au semnat un contract de închiriere pentru un spaţiu de birouri în ansamblul Openville Timişoara, cea mai mare dezvoltare cu destinaţie mixtă din vestul ţării. Convergys a închiriat o suprafaţă de aproximativ 2.100 mp în United Business Center (UBC), componenta de birouri a proiectului care se dezvoltă, în prezent, în proximitatea Iulius Mall Timişoara.

A îmbrăţişat un bătrân şi i-a sustras suma de 720 de lei, după care a ascuns banii în toaleta unui local. Bărbat din Sebeş, cercetat pentru furt

A îmbrăţişat un bătrân şi i-a sustras suma de 720 de lei, după care a ascuns banii în toaleta unui local. Bărbat din Sebeş, cercetat pentru furt

ziarulunirea.ro - Alba

Poliţiştii din Sebeş au identificat, cu operativitate, o persoană bănuită de comiterea unui furt, prim metoda „îmbrăţişării”. Prejudiciul a fost recuperat integral. La data de 27 martie a.c., în jurul orei 12.50, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată de către un vârstnic, de 83 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că, în […]

Filosoful Horia-Roman Patapievici şi diplomatul Sever Voinescu, printre invitaţii Festivalului de ştiinţe umaniste de la Arad, ediţia a IV-a

Filosoful Horia-Roman Patapievici şi diplomatul Sever Voinescu, printre invitaţii Festivalului de ştiinţe umaniste de la Arad, ediţia a IV-a

newsar.ro - Arad

În organizarea Centrului Municipal de Cultură Arad, în perioada 19-22 aprilie va avea loc cea de a patra ediţie a Festivalului de ştiinţe umaniste. După Despre libertate (în 2015), Despre adevăr (în 2016) şi Despre rău (2017), anul acesta tema întâlnirilor publice este România următorilor 100 de ani. Ca şi la celelalte ediţii, conferinţele şi

Femeie din Blaj, agent de vânzări la o firmă, cercetată pentru delapidare şi fals, după ce şi-a însuşit marfă de peste 37.000 de lei

Femeie din Blaj, agent de vânzări la o firmă, cercetată pentru delapidare şi fals, după ce şi-a însuşit marfă de peste 37.000 de lei

ziarulunirea.ro - Alba

Poliţiştii din Aiud cercetează  o femeie din Blaj, ce este bănuită de delapidare şi fals. Se pare că, având calitatea de agent de vânzări pentru o societate comercială,  şi-ar fi însuşit carne şi produse din carne în valoare de peste 37.000 de lei. La data de 27 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud […]

Înşelăciune prin telefon: O tânără de 26 de ani din Lopadea Nouă a plătit  1.145 de lei unui gălăţean ca să primească un premiu fictiv de 10.000 de euro şi un laptop

Înşelăciune prin telefon: O tânără de 26 de ani din Lopadea Nouă a plătit 1.145 de lei unui gălăţean ca să primească un premiu fictiv de 10.000 de euro şi un laptop

ziarulunirea.ro - Alba

Poliţiştii de investigaţii criminale din Aiud l-au identificat pe un bărbat de 29 de ani, din municipiul Galaţi, ca persoană bănuită de comiterea unei înşelăciuni în dauna unei tinere de 26 de ani, din comuna Lopadea Nouă. Se pare că, în dimineaţa zilei de 20 noiembrie 2017, acesta ar fi contactat-o telefonic pe victimă, sub […]

Percheziţii, în Teleorman, într-un dosar de evaziune în domeniul materialelor recicalbile

Percheziţii, în Teleorman, într-un dosar de evaziune în domeniul materialelor recicalbile

ziarulteleormanul.ro - Teleorman

Poliţiştii au efectuat miercuri, 28 martie, 30 de percheziţii pe raza judeţelor Gorj, Mehedinţi, Teleorman, Ialomiţa, Ilfov şi a municipiul Bucureşti, la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele mai multor persoane bănuite de crearea unui prejudiciu de peste 9.000.000 de lei, prin evaziune fiscală şi spălarea banilor. La data de 28 martie a.c., poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, au efectuat 30 de percheziţii pentru documentarea activităţii infracţionale a unor persoane bă

4 aprilie – termenul limită de înscriere la Festivalul “Teleorman Pop Fest”

4 aprilie – termenul limită de înscriere la Festivalul “Teleorman Pop Fest”

ziarulteleormanul.ro - Teleorman

Consiliul Judeţean Teleorman, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, organizează, în acest an, cea de-a 49 a ediţie a Festivalui Naţional de Muzică “Teleorman Pop Fest”, eveniment prn care se urmăreşte promovarea muzicii uşoare româneşti, precum şi afirmarea şi lansarea tinerelor voci. Potrivit organizatorilor, concursul este deschis tinerilor interpreţi, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 30 de ani. Conform regulamentului, la concurs nu pot participa câştigătorii trofeului festivalului din ediţiile precedente. Înscrierea la concurs se poate face pâ

A găsit un telefon mobil în piaţa din Aiud şi şi l-a însuşit. Bărbat din comuna Lopadea Nouă, cercetat de poliţişti

A găsit un telefon mobil în piaţa din Aiud şi şi l-a însuşit. Bărbat din comuna Lopadea Nouă, cercetat de poliţişti

ziarulunirea.ro - Alba

Marţi, 27 martie 2018, poliţiştii de investigaţii criminale din Aiud l-au identificat pe un bărbat de 48 de ani, din comuna Lopadea Nouă, ca persoană bănuită de comiterea unei infracţiuni de „însuşirea bunului găsit”. Se pare că, în dimineaţa zilei de 22 octombrie a.c., în timp ce se afla în piaţa din Aiud, bărbatul ar […]

„Suntem cetăţeni digitaţi şi avem drepturi şi responsabilităţi”, la Şcoala Corocăieşti

„Suntem cetăţeni digitaţi şi avem drepturi şi responsabilităţi”, la Şcoala Corocăieşti

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: Scoala Gimnaziala Corocaiesti a organizat miercuri, 28 martie, evenimentul Suntem cetateni digitati si avem drepturi si responsabilitati, care a reunit 52 de reprezentanti ai elevilor, parintilor, profesorilor si ai autoritatilor publice locale. In cadrul acestuia, au fost dezbatute aspecte legate de tipurile de date personale, modul de interactiune online si implicatiile comerciale ale colectarii de date.

Credinciosi si preoti pleaca din trei puncte din oras in Pelerinajul Floriilor spre Catedrala Mitropolitana

Credinciosi si preoti pleaca din trei puncte din oras in Pelerinajul Floriilor spre Catedrala Mitropolitana

www.tion.ro - Timiş

Episcopia Romano-Catolică din Timişoara nu a putut organiza Procesiunea Floriilor, duminica trecută, din cauza blocării traseului, în urma organizării unui eveniment sportiv în zona Pieţei Unirii. În această sâmbătă, în urbea de pe Bega va avea loc Pelerinajul Floriilor organizat de Arhiepiscopia Timişoarei. Credincioşii alături de preoţi vor pleca din trei puncte ale oraşului şi se vor întâlni la Catedrala Mitropolitană, unde va avea loc vecernia cu Litie.

”Caravana prieteniei”, parteneriat între Şcoala Nr. 10 Suceava şi Şcoala Ostra

”Caravana prieteniei”, parteneriat între Şcoala Nr. 10 Suceava şi Şcoala Ostra

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ultima ora: In cadrul proiectului de parteneriat intre Scoala Gimnaziala Ostra, director Cristina Porfir Bosca, si Scoala Gimnaziala Nr. 10 Suceava, director Dumitru Chiuariu, proiect intitulat Caravana prieteniei, a avut loc marti, 27 martie, o intalnire la Scoala Gimnaziala Nr. 10 Suceava. O echipa formata din opt elevi si sapte cadre didactice de la Scoala Gimnaziala Ostra s-a deplasat la Scoala Gimnaziala Nr.

Învăţământ profesional de trei ani, în cinci licee din Teleorman

Învăţământ profesional de trei ani, în cinci licee din Teleorman

ziarulteleormanul.ro - Teleorman

Şi în acest an, elevii care vor să înveţe o meserie se pot înscrie direct la şcoala profesională după Evaluarea Naţională, unde vor studia timp de trei ani. Absolvenţii claselor a VIII-a din unităţile de învăţământ gimnazial îşi pot continua studiile atât în învăţământul dual, cât şi în învăţământul profesional de stat, iar după absolvire pot urma cursurile învăţământului liceal, în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Teleorman. Astfel, în ceea ce priveşte învăţământul profesional, pentru anul şcolar 2018-2019 sunt propuse 10 clase, la cinci unităţi de învăţământ din jud

FOTO, VIDEO. Tânără din Ocna Mureş, care a înşelat zeci de persoane pe internet, reţinută de poliţişti

FOTO, VIDEO. Tânără din Ocna Mureş, care a înşelat zeci de persoane pe internet, reţinută de poliţişti

ziarulunirea.ro - Alba

O tânără din Orna Mureş, care a înşelat zeci de persoane pe internet, a fost reţinută, marţi, de poliţişti, iar marţi este dusă la parchet pentru dispunerea măsurilor legale. Ea le promitea oamenilor că le aduce produse din afara Uniunii Europene, de pe site-ul aliexpress.com, fără taxe vamale. ”Tânăra, prin intermediul unei reţele de socializare, […]

Parchezi, deci plăteşti! Universitarii orădeni, obligaţi să-şi plătească taxa de parcare

Parchezi, deci plăteşti! Universitarii orădeni, obligaţi să-şi plătească taxa de parcare

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Aproximativ 500 de dascăli ai Universităţii din Oradea vor fi nevoiţi să plătească retroactiv taxa de parcare în spaţiile anume amenajate din jurul facultăţilor. Timp de doi ani, niciun universitar n-a plătit un leu pentru folosirea parcărilor, dar acum banii trebuie recuperaţi. Deşi rar se întâmplă ca Senatul Universităţii să respingă o propunere înaintată de conducerea executivă, de data aceast 'legiuitorii' au decis să nu voteze exonerarea de la plata acestor datorii şi să-şi oblige colegii să scoată banii. Mai cu seamă că suma nu e deloc mare: 200 de lei pe persoană!

Fosta şefă a DSVSA, condamnată la 3 ani şi 8 luni închisoare cu executare

Fosta şefă a DSVSA, condamnată la 3 ani şi 8 luni închisoare cu executare

www.desteptarea.ro - Bacău

Tribunalul Bacău a dat sentinţele în dosarul în care a fost trimisă în judecată fosta directoare a Direcţiei Sanitar Veterinare Bacău, Carmen Carleta Bodea, pentru infracţiunile de luare de mită (8 fapte) şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (6 fapte). Instanţa a condamnat-o …

Spaţiile verzi din centrul Sucevei, distruse de roţile maşinilor parcate ilegal

Spaţiile verzi din centrul Sucevei, distruse de roţile maşinilor parcate ilegal

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

O parte dintre spatiile verzi amenajate in centrul Sucevei, pentru care s-au facut numeroase eforturi sa fie insamantate cu gazon, vor trebui sa fie refacute din nou, in aceasta primavara. Numai ca de aceasta data, principalii dusmani nu au mai fost numerosii porumbei aciuati in Centru, care se hraneau cu semintele de gazon, ci soferii tupeisti, care au urcat cu masinile peste bordurile de protectie, pana in trotuar.

Judeţul Suceava, după Bucureşti şi Iaşi la numărul de cereri depuse pentru clasa pregătitoare

Judeţul Suceava, după Bucureşti şi Iaşi la numărul de cereri depuse pentru clasa pregătitoare

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Ministerul Educatiei a centralizat situatia cererilor de inscriere in clasa pregatitoare pentru anul scolar 2018-2019 depuse in prima etapa prevazuta in calendarul aprobat 8-26 martie. Astfel, potrivit datelor inregistrate in sistem, in judetul Suceava au fost depuse 6.051 de cereri, dintre care 5.044 sunt cereri pentru copiii care implinesc 6 ani inainte de 1 septembrie 2018, iar 1.

Trei inculpaţi puşi sub acuzare, în cazul viceprimarului lovit cu ranga în propria curte

Trei inculpaţi puşi sub acuzare, în cazul viceprimarului lovit cu ranga în propria curte

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Politistii au finalizat cercetarile intr-un caz de talharie calificata din toamna anului trecut, in care victima a fost viceprimarul comunei Preutesti, Constantin Daniel Mihaila. Acesta a fost lovit cu ranga in picior, dupa ce a surprins la furat doi indivizi, pe proprietatea sa. Din cercetari a rezultat ca la fapta au participat in total trei indivizi, unul fiind doar complice la furt.

Drumuri naţionale şi judeţene intens circulate, pline de gropi care pun în pericol ...

Drumuri naţionale şi judeţene intens circulate, pline de gropi care pun în pericol ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Cele aproape trei luni de iarna au lasat amprente foarte serioase si deranjante pe mai toate drumurile judetene si nationale din Suceava. Numeroase drumuri foarte circulate sunt degradate si au gropi adanci, ceea ce reprezinta un pericol pentru siguranta traficului. Soferii evita gropile pe care le au in fata si trag uneori brusc de volan, astfel ca patrund cu masinile pe contrasens.

Atelierul de Uşi de Garaj, o investiţie a noii companii Octa la Vicovu de Sus

Atelierul de Uşi de Garaj, o investiţie a noii companii Octa la Vicovu de Sus

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Luni a avut loc la Vicovu de Sus deschiderea oficiala a companiei Octa, o prelansare a firmei care va deschide in mod oficial linia de productie in prima saptamana de dupa Paste. Profilul noii companii va fi fabricarea usilor de garaj si a usilor industriale de dimensiuni mari. Productia va incepe in acest an doar pentru usi de garaj, intr-o etapa in care se vor produce usi rezidentiale pentru garaje.

”Cetăţenia digitală - o prioritate”, astăzi, la colegiul din Siret

”Cetăţenia digitală - o prioritate”, astăzi, la colegiul din Siret

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Elevii clasei a X-a D de la Colegiul Tehnic Latcu Voda Siret, sub indrumarea prof. Aspazia Olar, au intrat in concursul Cetatenia digitala. Drepturi si responsabilitati pe Internet privind datele personale, propus de Organizatia Salvati Copiii in cadrul programului Ora de Net 2018. In cadrul competitiei, elevii vor organiza actiunea Cetatenia digitala - o prioritate, care se va desfasura astazi, de la ora 13.

Microbuz Volkswagen confiscat pentru transport ilegal de ţigări, la Siret

Microbuz Volkswagen confiscat pentru transport ilegal de ţigări, la Siret

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Un sucevean s-a ales cu o paguba insemnata dupa ce a fost depistat in neregula, la intrarea in tara, de echipa de control din Punctul de Trecere a Frontierei PTF Siret. Potrivit celor afirmate de ofiterul pentru relatii publice de la Politia de Frontiera Suceava, comisar-sef Ilie Poroch-Seritan, la primele ore ale zilei de ieri, pe pista de acces in Romania din PTF Siret s-a prezentat suceveanul Constantin D.

Băut şi fără permis de conducere, oprit în trafic de poliţişti

Băut şi fără permis de conducere, oprit în trafic de poliţişti

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Infractiunile comise de soferi aflati in trafic sunt depistate des pe drumurile din judet, politistii confruntandu-se aproape zilnic cu astfel de abateri grave de la normele rutiere. O patrula de politie apartinand Sectiei de Politie Rurala Adancata a oprit luni seara, in jurul orei 21.00, un autovehicul VW Caddy care se deplasa intre localitatile Adancata si Hantesti. La volanul masinii a fost identificat Catalin B.

Vremea rece a împiedicat Primăria Liteni să înceapă plombarea drumului judeţean care ...

Vremea rece a împiedicat Primăria Liteni să înceapă plombarea drumului judeţean care ...

feeds.monitorulsv.ro - Suceava

Primarul din Liteni, Tomita Onisii, a anuntat ca reabilitarea drumului judetean 208 A care traverseaza orasul va incepe imediat ce vremea va permite acest lucru. Tomita Onisii a spus ca primaria a semnat deja contractul de lucrari cu o firma de constructii pentru realizarea lucrarilor de plombare a acestui drum, insa lucrarile nu au inceput inca din cauza prelungirii sezonului rece.

Florin Tripa: „Drumul Regelui, un obiectiv care ar trebui să se bucure de atenţia Guvernului Românei în contextul Anului Centenar”

Florin Tripa: „Drumul Regelui, un obiectiv care ar trebui să se bucure de atenţia Guvernului Românei în contextul Anului Centenar”

newsar.ro - Arad

Deputatul Florin Tripa a avut o întrevedere cu primarul localităţii Petriş, Irina Onescu, pe tema punerii în valoare a unor obiective de interes istoric şi cultural ale judeţului Arad. Deputatul social-democrat a considerat oportun că se impune redactarea şi susţinerea unei declaraţii politice în Parlamentul României, legată de un reper istoric, Drumul Regelui, care merită

FOTO: “Primăvara ca o poveste” 2018. Peste 600 de copii au participat la concursul interjudeţean de creaţie artistico-plastică, organizat de Grădiniţa nr.2 Aiud

FOTO: “Primăvara ca o poveste” 2018. Peste 600 de copii au participat la concursul interjudeţean de creaţie artistico-plastică, organizat de Grădiniţa nr.2 Aiud

ziarulunirea.ro - Alba

Odată cu acest nou început de primăvară, în data de 23 martie 2018 a avut loc vernisajul expoziţiei ”Primăvara ca o poveste”, organizat de Grădiniţa cu program prelungit nr. 2 Aiud. Aflat la cea de a treia ediţie, concursul a avut ca scop cultivarea sentimentelor de dragoste faţă de natură, mai cu seamă dezvoltarea sensibilităţii […]

Covoare în trend pentru o casă modernă

Covoare în trend pentru o casă modernă

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Cu toţii am observat probabil cât de mult înseamnă din punct de vedere estetic să avem covoare în locuinţa noastră. Aceste mici piese ne asigură confortul necesar şi ne şi ajută să creăm un spaţiu primitor. Chiar dacă în ultimii ani s-au evidenţiat ca trenduri generale spaţiile în care podeaua laminată este la vedere, covoarele nu au dispărut din peisajul general. Chiar şi foarte mici, ele pot crea un aspect extrem de plăcut, asemeni unui mic detaliu care completează o ţinută.

Aproape 9,5 kilometri de străzi din Blaj, Tiur, Petrisat, Mănărade şi Spătac vor fi reabilitaţi în următorii doi ani. Investiţie de peste 5,5 milioane de lei

Aproape 9,5 kilometri de străzi din Blaj, Tiur, Petrisat, Mănărade şi Spătac vor fi reabilitaţi în următorii doi ani. Investiţie de peste 5,5 milioane de lei

ziarulunirea.ro - Alba

Primăria Municipiului Blaj va reabilita, în următorii doi ani, aproape 9,5 km de străzi din Blaj, Tiur, Petrisat, Mănărade şi Spătac, în cadrul etapelor a doua şi a treia din Proiectul de modernizare şi reabilitare în arealul municipiului Blaj. Investiţiile vor costa peste 5,5 milioane de lei, aproape jumătate din sumă fiind alocată de Ministerul […]

Concursul nevestelor: O soţie de subaltern i-a suflat jobul consoartei adjunctului de la Poliţia Bihor

Concursul nevestelor: O soţie de subaltern i-a suflat jobul consoartei adjunctului de la Poliţia Bihor

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Să mai spună cineva că în Poliţia Bihor nu-i democraţie şi corectitudine! Dovada cea mai bună e că recentul concurs organizat pentru ocuparea unui post de ofiţer la Serviciul Logistic la care, cum arăta şi Bihorel luna trecută, s-a înscris, alături de alţi 28 de candidaţi, şi consoarta adjunctului şefului Inspectoratului, comisarul şef Adrian Bucur.

20 de localităţi din judeţ sunt afectate de inundaţii: apa a intrat în peste o sută de gospodării; două drumuri judeţene sunt închise

20 de localităţi din judeţ sunt afectate de inundaţii: apa a intrat în peste o sută de gospodării; două drumuri judeţene sunt închise

ziarulteleormanul.ro - Teleorman

Din cauza topirii rapide a zăpezii, a precipitaţiilor căzute în ultima perioadă, a scurgerilor de pe versanţi ori reversărior unor râuri, în mai multe localităţi din judeţul Teleorman s-au produs inundaţii locale care au afectat bunurile materiale ale cetăţenilor, au inundat curţile, anexele gospodăreşti şi fântânile acestora. Până în dimineaţa zilei de miercuri, 28 martie, la nivelul judeţului Teleorman, au fost afectate de inundaţii 20 de localităţi, respectiv Voievoda, Dulceanca, Mârzăneşti, Crevenicu, Coşoteni, Slăveşti, Prundu, Nanov, Țigăneşti, Tătărăştii de Jos, Peretu, Turnu Măgurele,

Autostrada Sebeş-Turda: Lotul 3 a intrat în reparaţii. Se frezează porţiunile cu exces de bitum şi se pune iar asfalt

Autostrada Sebeş-Turda: Lotul 3 a intrat în reparaţii. Se frezează porţiunile cu exces de bitum şi se pune iar asfalt

ziarulunirea.ro - Alba

Din 26 martie, lotul 3 al autostrăzii Sebeş – Turda, care trebuia inaugurat în ianuarie, a intrat în reparaţii. Constructorul italian Tirrena Scavi frezează porţiunile cu exces de bitum şi pune iar asfalt, au spus surse din cadrul companiei. „De ieri (luni – n.r.) am început lucrările de reparaţii stabilite de comun acord cu consultantul. […]

Autostrada Sebeş-Turda/ Lotul 3 a intrat în reparaţii. Se frezează porţiunile cu exces de bitum şi pune iar asfalt

Percheziţii antidrog în Bihor: Un jandarm orădean, şeful unei reţele de traficanţi de etnobotanice (FOTO)

Percheziţii antidrog în Bihor: Un jandarm orădean, şeful unei reţele de traficanţi de etnobotanice (FOTO)

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Operaţiune de amploare a procurorilor şi poliţiştilor Antidrog din Oradea, care, în zorii zilei de miercuri, au descins la 13 adrese din Bihor, pentru percheziţii într-un dosar de trafic de stupefiante şi etnobotanice deschis pe numele unei grupări formate din 20 de traficanţi. Aceştia erau aprovizionaţi încă din 2014 chiar de un jandarm orădean.

DSVSA Alba: Recomandări pentru deţinătorii de animale în caz de inundaţii

DSVSA Alba: Recomandări pentru deţinătorii de animale în caz de inundaţii

ziarulunirea.ro - Alba

Având în vedere producerea, în ultima perioadă, a unor fenomene meteo extreme, precipitaţii abundente urmate de inundaţii şi viituri, vă transmitem  următoarele recomandări pentru deţinătorii de animale: Să identifice şi să asigure apa pentru animalele deţinute, spre exemplu cooperarea cu vecinii care ar putea avea puţuri proprii, în care apa este potabilă; Să verifice dacă […]

Aproape 9 ani de închisoare pentru tânărul care a obligat o minoră să se prostitueze într-un apartament din Alba Iulia: Fata se îndrăgostise de el şi era agresată dacă nu producea suficient

Aproape 9 ani de închisoare pentru tânărul care a obligat o minoră să se prostitueze într-un apartament din Alba Iulia: Fata se îndrăgostise de el şi era agresată dacă nu producea suficient

ziarulunirea.ro - Alba

Un tânăr judecat la Alba Iulia pentru trafic de minori a fost condamnat, recent, la 8 ani, 10 luni şi 20 zile de închisoare, decizia fiind definitivă şi pronunţată de Curtea de Apel.  Inculpatul în vârstă de 25 de ani, Lingurar Mihăiţă Marius, a fost judecat pentru racolarea şi obligarea la practicarea prostituţiei a unei […]

Peste jumătate din contractele de muncă, în România, au valori mai mici sau egale cu salariul minim pe economie

Peste jumătate din contractele de muncă, în România, au valori mai mici sau egale cu salariul minim pe economie

ziarulunirea.ro - Alba

Peste 50% din contractele de muncă înregistrate după intrarea în vigoare a noilor reglementări fiscale au valori mai mici sau egale cu salariul minim pe economie, arată datele cuprinse în Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, dat publicităţii marţi, 27 martie. Conform sursei citate, în februarie 2018, numărul total al contractelor de muncă înregistrate […]

Bărbat înecat în pârâul Burdea

Bărbat înecat în pârâul Burdea

ziarulteleormanul.ro - Teleorman

Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, din Balaci, cunoscut ca având probleme medicale, a fost văzut căzând în pârâul Burdea, în seara zilei de marţi, 27 martie. Bărbatul dispărut în apele umflate ale pârâului a fost căutat de pompierii militari din cadrul Punctului de lucru Dobroteşti, care s-au deplasat rapid la locul intervenţiei cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, precum şi de militarii Detaşamentului de Pompieri Roşiorii de Vede, care au venit în sprijin cu o barcă de salvare. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost găsit la aproximativ 100 m în aval, după mai &helli

Curtea de Apel a respins cererea ANI de repunere pe rol a dosarului în care primarul din Teiuş a contestat raportul de incompatibilitate

Curtea de Apel a respins cererea ANI de repunere pe rol a dosarului în care primarul din Teiuş a contestat raportul de incompatibilitate

ziarulunirea.ro - Alba

Curtea de Apel Alba Iulia a respins miercuri, 21 martie, o cerere a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) privind repunerea pe rol a cauzei în care primarul oraşului Teiuş, Mirel Hălălai, a contestat în instanţa de contencios administrativ raportul prin care a fost identificat în incompatibilitate. Procesul este suspendat din octombrie 2015 pentru că a […]

Primăria Sebeş strânge semnături de susţinere a organizării referendumului privind achiziţionarea unui laborator mobil de monitorizare a aerului

Primăria Sebeş strânge semnături de susţinere a organizării referendumului privind achiziţionarea unui laborator mobil de monitorizare a aerului

ziarulunirea.ro - Alba

Primăria municipiului Sebeş strânge semnături de susţinere a organizării referendumului privind achiziţionarea laboratorului mobil de monitorizare a calităţii aerului şi angajării unor specialişti pentru operarea şi interpretarea rezultatelor. Astfel, pe pagina www.dragdesebes.ro, a fost postat următorul anunţ: Vă rog să mă susţineţi, prin semnătura dumneavoastră, să organizăm împreună un referendum, prin care vom consulta toţi  […]

Circulaţia a fost restricţionată pe E70 şi DJ503 la Drăgăneşti Vlaşca

Circulaţia a fost restricţionată pe E70 şi DJ503 la Drăgăneşti Vlaşca

ziarulteleormanul.ro - Teleorman

Autorităţile informează că, de miercuri, 28 martie, începând cu ora 00.15, circulaţia pe DJ 503, Drăgăneşti Vlaşca – Videle, în zona pieţei, a fost restricţionată pentru autoturismele sub 3,5 t. Ruta ocolitoare spre Videle, pentru autoturismele sub 3,5 t este pe DC 18, Drăgăneşti Vlaşca – Comoara – Târnava, cu revenire pe DJ 503, Târnava – Videle. Totodată, începând cu ora 01:00, pe DN 6 (E70), a fost restricţionat traficul rutier pentru vehiculele cu masa de sub 3,5t. Ruta alternativa este pe DC 18 Drăgăneşti Vlaşca – Comoara – Târnava, reintrare pe DJ 503

Acord de cooperare între Bucureşti, Blaj şi Federaţia Română de Volei pentru organizarea Turneului Final Four al Ligii Campionilor Europeni

Acord de cooperare între Bucureşti, Blaj şi Federaţia Română de Volei pentru organizarea Turneului Final Four al Ligii Campionilor Europeni

ziarulunirea.ro - Alba

Consilierii generali ai Capitalei vor supune votului, miercuri, un proiect de hotărâre privind aprobarea semnării acordului de cooperare între Bucureşti, Blaj şi Federaţia Română de Volei pentru organizarea Turnelului Final Four al Ligii Campionilor, care va avea loc în perioada 5-6 mai. Potrivit acordului, Primăria Capitalei va asigura sprijin financiar în valoare de 150.000 de […]

Judeţul paralel: UDMR şi-a creat o reţea de putere paralelă în cadrul Consiliului Judeţean Bihor

Judeţul paralel: UDMR şi-a creat o reţea de putere paralelă în cadrul Consiliului Judeţean Bihor

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Instalaţi la cârma Consiliului Judeţean, reprezentanţii UDMR şi-au construit o 'reţea paralelă', pe care o folosesc în interes propriu şi de partid. În timp ce aparatul CJ a fost segregat pe criterii politico-etnice între UDMR şi PSD, însuşi preşedintele Pásztor Sándor, considerat moale şi lipsit de autoritate, este 'supervizat' prin intermediul administratorului public, Szabó József, de către adevăratul şef al Judeţului, 'eminenţa cenuşie' Szabó Ődőn, preşedintele executiv al UDMR Bihor.

Cum obţineţi 40.000 de euro pentru deschiderea unei afaceri? Veniţi la Caransebeş şi aflaţi gratuit de la specialiştii APFR!

Cum obţineţi 40.000 de euro pentru deschiderea unei afaceri? Veniţi la Caransebeş şi aflaţi gratuit de la specialiştii APFR!

expressdebanat.ro - Caraş-Severin

Asociaţia pentru Promovarea Femeii din România, APFR Timişoara, organizează joi, 29 martie 2018, de la ora 17, la Casa de Cultură din Caransebeş, Conferinţa Judeţeană de Antreprenoriat cu titlul „Centrul de excelenţă în promovarea antreprenoriatului - IMMpact Vest”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.

Fostul prefect Ciobanu, obligat să demisioneze! „Onoarea trebuie să fie pe primul loc! Am considerat că este bine să mă retrag din viaţa publică!”

Fostul prefect Ciobanu, obligat să demisioneze! „Onoarea trebuie să fie pe primul loc! Am considerat că este bine să mă retrag din viaţa publică!”

expressdebanat.ro - Caraş-Severin

Descinderile DIICOT din ianuarie 2016, când a fost ridicat chiar din Prefectură, dintr-o şedinţă, pentru a fi condus la audieri, l-au determinat pe Nicolae Miu Ciobanu să demisioneze. Pentru prima dată de la momentul audierii sale, fostul reprezentant al Guvernului în Caraş-Severin a vorbit, într-un interviu pentru Express de Banat, despre anchetarea sa.

Deputatul Ioan Dîrzu, întrebări la miniştri privind sprijinul pentru cercetarea roboticii în licee, după succesul elevilor de la HCC din Alba Iulia

Deputatul Ioan Dîrzu, întrebări la miniştri privind sprijinul pentru cercetarea roboticii în licee, după succesul elevilor de la HCC din Alba Iulia

ziarulunirea.ro - Alba

Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, solicită Guvernului sprijin pentru cercetarea roboticii în licee, după performanţa elevilor de la Colegiul HCC din Alba Iulia Întrebare Adresată: Domnului Prof. Univ. Dr. Valentin Popa, ministrul Educaţiei Naţionale Domnului Prof. Univ. Dr. Nicolae Burnete, ministrul Cercetării şi Inovării De către: Deputat Ioan Dîrzu Deputat ales în circumscripţia electorală nr.1 […]

Vânzările de autoturisme ecologice au crescut cu 75% în primele două luni din 2018, faţă de anul trecut

Vânzările de autoturisme ecologice au crescut cu 75% în primele două luni din 2018, faţă de anul trecut

ziarulunirea.ro - Alba

Vânzările de autoturisme ecologice au crescut cu 75% în primele două luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, până la 392 de unităţi, relevă statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), scrie AGERPRES. Potrivit datelor oficiale, din total, 158 sunt autoturisme electrice 100%, echivalentul unui salt de peste 8 ori faţă de […]

S-a hotărât! Din 1 iunie, peste 12.000 de orădeni vor colecta separat deşeurile biodegradabile

S-a hotărât! Din 1 iunie, peste 12.000 de orădeni vor colecta separat deşeurile biodegradabile

www.ebihoreanul.ro - Bihor

Consiliul Local Oradea a hotărât marţi că, începând din 1 iunie, 126 de asociaţii de proprietari vor colecta separat deşeurile biodegradabile. Aleşii orădenilor au mai stabilit indicatorii tehnico-economici pentru coridoarele verzi Veteranilor, Soarelui şi Barcăului, şi parcurile din zonele Morii şi Romer Floris, pentru parcarea din strada Braşovului şi un nou corp de clădire al Spitalului Municipal, precum şi pentru reabilitarea Palatului Ullman, a Casei Veneţiene şi a Cazarmei Huszarilor.

,,Ziua Asistenţei Sociale în comunitatea braşoveană”, la Coresi

,,Ziua Asistenţei Sociale în comunitatea braşoveană”, la Coresi

feedproxy.google.com - Braşov

Sucursala Teritorială Braşov a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali, organizează ”Ziua Asistenţei Sociale în comunitatea braşoveană”, eveniment ce va avea loc în data de 28.03.2018 la Coresi Shopping Resort, în intervalul orar 15.00 – 18.00. Scopul evenimentului este acela de a promova în comunitate rolul asistentului social în contextul socio-economic actual şi serviciile sociale oferite